munci [At: COD. VOR. 38/25 / V: (Ban) muci / Pzi: ~cesc / E: slv мѪчити (сѧ)] 1 vt (îvp) A supune la munci (1) Si: a tortura, a chinui, a căzni. 2 vt (Pop; îe) A-l ~ (pe cineva) dracul A avea convulsii epileptice. 3 vt (Înv) A pedepsi, a condamna. 4 vt (Fam; rar) A masa¹. 5 vt (D. senzații, sentimente, gânduri etc. A provoca cuiva suferințe fizice sau morale Si: a chinui. 6 vt (D. senzații, sentimente, gânduri etc.) A preocupa în mod intens pe cineva Si: a consuma. 7 vr (Îe) A se ~ cu gândul A se gândi intens și cu neliniște la ceva Si: a se frământa. 8 vir (Îvp) A îndura chinuri fizice sau morale Si: a pătimi, a suferi. 9 vr A depune eforturi Si: a se strădui, a se trudi. 10 vr (Îvr) A se lupta. 11 vr (Reg) A se screme. 12 vi A desfășura o activitate fizică sau intelectuală Si: a lucra. 13 (Îlav) Pe nemuncite Fără muncă. 14 vt (C. i. o persoană) A istovi. 15 vt (C. i. o persoană) A da de lucru. 16 vt (Îvr) A potoli. 17 vt A efectua lucrări agricole.

MUNCI, muncesc, vb. IV. 1. Intranz. A depune un efort fizic și intelectual pentru a produce, a crea, a pregăti sau a prelucra ceva; a face o muncă, a depune o activitate; a lucra. Muncește el, că de muncit nu-i rușine, ș-ascultă, și-i supus, și-și face ochii în patru cînd îi spune cineva ceva. VLAHUȚĂ, O. AL. I 10. S-a statornicit în satul aceala pentru totdeauna, trăgîndu-se la casa lui și muncind ca pentru dînsul. CREANGĂ, P. 139. Nu-mi trimite-atîta dor Pe gurile tuturor, Că n-am vreme să-l doresc: Ziua lucru și muncesc, Noaptea voi să odihnesc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 117. ◊ Cei ce muncesc = oamenii muncii. ♦ Tranz. (Cu privire la pămînt, cîmp, ogor) A lucra, a efectua munci agricole. Învăța poporimea cum să-și muncească cîmpurile mai cu folos. ISPIRESCU, U. 73. ♦ Tranz. (Cu privire la obiecte concrete sau la creații ale spiritului) A prelucra, a modifica; a meșteri, a meșteșugi. Sînt și meșteri care dintr-o coasă rea fac una bună... o muncesc în fel și chip. PAMFILE, A. R. 129. 2. Tranz. A supune la cazne, la tortură; a provoca suferințe morale, a chinui, a necăji, a supăra. Pintea, fraged copilandru, La ciobani intrase slugă, Și-l muncea într-una gîndul Cum ar face el să fugă. IOSIF, P. 70. Puse de tăie... pe alți mulți boieri, muncindu-i, mai întîi, spre a le afla toate avuțiile. ODOBESCU, S. I 425. Mă muncește dorul cînd îmi aduc aminte De vremile trecute. ALECSANDRI, P. I 240. ◊ Absol. Desperarea ucide, această simțire muncește. EMINESCU, N. 73. 3. Refl. A suporta suferințe fizice, a se chinui, a îndura, a suferi. A dat poroncă pin toată cetatea lui să-i vie doftorii în clipă să facă ceva, ca să nu i se muncească copila. SBIERA, P. 301. Așa se munci biata noră, pînă după miezul nopții; dar, despre ziuă, somnul o doborî. CREANGĂ, P. 6. Că de-ai ști tu cum trăiesc, Cum trăiesc, cum mă muncesc, Ți-ai încleșta mînele Și ți-ai plînge zilele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 318. ♦ (Cu sens atenuat) A se strădui, a se sili, a se frămînta, a se osteni, a se obosi. Un cocostîrc stătea cu capul ridicat, muncindu-se să înghită ceva care-i umfla gîtul subțire. DUMITRIU, V. L. 120. Se muncea Simina să-și aduc-aminte Cînd s-a prins la ceartă. COȘBUC, P. I 246. Asta nu poate s-o facă, oricît s-ar munci. ȘEZ. IV 170. ◊ Expr. A se munci cu gîndul (mai rar cu gîndurile) = a fi chinuit, preocupat de un gînd. Și-și duse mîna la gură, scoborîndu-și ochii în jos, muncindu-se cu gîndul să afle ce-i de făcut. MIRONESCU, S. A. 33. 4. Tranz. (Rar) A cîștiga ceva cu osteneală, cu muncă. Banii mei, munciți de mine. DELAVRANCEA, O. II 365.

A SE MUNCI mă ~esc intranz. 1) A depune multă muncă; a se strădui din răsputeri; a se osteni; a se trudi; a se căzni; a se chinui; a se obosi. 2) înv. pop. A se supune unui chin; a se canoni; a se chinui; a se căzni. /<sl. monțiti

A MUNCI ~esc 1. intranz. 1) A depune muncă pentru a obține un rezultat util; a lucra. 2) A exercita o activitate profesională, o meserie; a lucra. 2. tranz. 1) înv. pop. (ființe) A supune la chinuri (fizice sau morale); a chinui; a căzni. 2) (pământul, câmpul) A supune unor munci agricole (pentru a ameliora); a lucra. 3) fig. (despre idei, sentimente etc.) A preocupa în mod constant, provocând suferințe (morale sau fizice); a chinui; a tiraniza; a tortura. /<sl. monțiti

muncì v. 1. a chinui: o presimțire dureroasă ’mi muncește sufletul AL.; 2. a lucra din greu, a lucra din răsputeri. [Asociațiune de idei analogă cu cea din sinonimul agonisi].

MUNCĂ, munci, s. f. 1. Desfășurare a unei activități fizice sau intelectuale îndreptată spre un anumit scop; activitate prin care omul modifică și adaptează lucrurile din natură pentru satisfacerea trebuințelor sale. ♦ (La pl.) Lucru la câmp, lucrul câmpului; lucrări agricole. 2. (Concr.) Folos material, bun agonisit prin lucru; agoniseală, câștig, profit. 3. Efort de a realiza ceva; strădanie; ocupație, îndeletnicire. 4. (Înv. și pop.; la pl.) Torturi, cazne. 5. (Înv. și pop.) Durere, suferință (fizică sau morală); chin. ♦ Spec. (Sens curent; la pl.) Durerile nașterii. – Din sl. monka.

muci v vz munci

muncă sf [At: PSALT. 197 / Pl: ~nci, (îvr) ~nce / E: slv мѧка] 1 (Îvp; mpl) Tortură la care erau supuși osândiții. 2 (Îvp; mpl; spc; îs) ~ veșnică, ~de vecie, ~a vecilor etc. Chinuri ale iadului. 3 (Înv; îs) ~ de cap Pedeapsă cu moartea. 4 (Lpl) Mijloace, instrumente de tortură. 5 (Pex) Suferință fizică sau morală Si: chin. 6 (Spc; lpl) Dureri ale nașterii. 7 (Reg; îe) A fi ~ de ~ A fi greu să... 8 (Reg; îe) A-i fi ~ (de cineva) A se jena. 9 Desfășurare a unei activități fizice sau intelectuale. 10 Activitate conștientă, specifică omului, îndreptată spre un scop, în procesul căreia omul modifică și adaptează lucrurile din natură pentru satisfacerea trebuințelor sale Si: lucru, treabă. 11 (Jur; îs) ~ silnică Pedeapsă privativă de libertate, cu obligația de a munci, prevăzută pentru infracțiuni grave. 12 (Înv; îs) Om al ~cii Persoană care își câștigă existența muncind cinstit. 13 (Îs) Diviziunea ~cii Proces al desprinderii diferitelor categorii de munci (9-10) din ansamblul activității sociale și al fixării lor ca activități de sine stătătoare. 14 (Îas) Totalitate a diferitelor categorii de activitate existente simultan. 15 (Îs) Protecția ~cii Ansamblu de măsuri luate în scopul de a asigura celor ce muncesc cele mai bune condiții de activitate. 16 (Îla) De ~ Arabil. 17 (Îe) A cuprinde ~ca A-și îndeplini cu succes sarcinile. 18 (Îlv) A scoate din ~ A îndepărta pe cineva dintr-un anume post. 19 (Spc; lpl) Lucrări agricole. 20 (Ccr) Lucru realizat pe baza unui efort, ca rezultat al unei activități. 21 (Ccr) Câștig material obținut prin muncă (9, 10) Si: folos, profit. 22 (Spc; nob) Operă scrisă Si: lucrare, carte. 23 Efort de a realiza ceva Si: strădanie. 24 Ocupație, îndeletnicire.

LABOR OMNIA VINCIT IMPROBUS (lat.) (Virgil) = Munca fără preget învinge ori și ce.

SELF MADE MAN (self med men) (engl.) = Ajuns prin sine, prin muncă. Stephenson a fost un self made man.

MUNCĂ, munci, s. f. 1. Activitate conștientă (specifică omului) îndreptată spre un anumit scop, în procesul căreia omul efectuează, reglementează și controlează prin acțiunea sa schimbul de materii dintre el și natură pentru satisfacerea trebuințelor sale. ♦ (La pl.) Lucru la câmp, lucrul câmpului; lucrări agricole. 2. (Concr.) Folos material, bun agonisit prin lucru; agoniseală, câștig, profit. 3. Efort de a realiza ceva; strădanie; ocupație, îndeletnicire. 4. (Înv. și pop.; la pl.) Torturi, cazne. ♦ Durere, suferință (fizică sau morală); chin. ♦ Spec. (Sens curent; la pl.) Durerile nașterii. – Din sl. monka.

MUNCĂ, munci, s. f. 1. Activitate a omului îndreptată spre un scop, în procesul căreia omul modifică și adaptează lucrurile din natură pentru satisfacerea trebuințelor lui. În Republica Populară Romînă munca este o datorie și o chestiune de onoare pentru fiecare cetățean capabil de muncă, după principiul «cine nu muncește nu mănîncă». CONST. R.P.R. 13. Munca e pulsul de viață al omenirii, e biruința veacurilor viitoare. SADOVEANU, O. VI 337. În mai, cînd rozele-nfloresc... Popoarele sărbătoresc A muncii sfîntă sărbătoare. DEMETRESCU, O. 80. Și cu muncă mai puțină va fi lan mai roditor, Cînd descoperiri mărețe vor sta lumii de-ajutor. BELDICEANU, P. 126. ◊ (Ec. pol.) Forță de muncă v. forță. Muncă abstractă = cheltuire de forță de muncă omenească socotită în general și care creează valoarea mărfurilor. O valoare de întrebuințare, un bun, nu are deci valoare decît pentru că în el se află concretizată sau materializată muncă omenească abstractă. MARX, C. I 72. Muncă concretă = cheltuire de forță de muncă omenească într-o. formă specială, îndreptată către un anumit scop și care creează valoarea de întrebuințare a mărfii. Orice muncă este, pe de altă parte, cheltuire de forță de muncă omenească într-o formă specială, îndreptată asupra unui scop anumit, și în această calitate a ei de muncă utilă concretă ea produce valori de întrebuințare. MARX, C. I 79. Oamenii muncii = toți cei care muncesc permanent cu brațele sau cu mintea într-un sector al producției. Protecția muncii = ansamblul măsurilor luate pentru a evita accidente de muncă, a asigura desfășurarea activității muncitorilor în condițiile cele mai bune. Muncă în acord v. acord. Muncă salariată v. salariat. Muncă calificată v. calificat. Diviziunea muncii v. diviziune. ◊ Expr. A cuprinde munca = a face față cu succes, a îndeplini cu succes anumite sarcini de îndrumare sau de conducere. A scoate din muncă = a îndepărta pe cineva dintr-un anumit post. 2. Efort de a realiza ceva; osteneală, strădanie. Stilul artistic al lui Eminescu este rezultatul unei munci îndelungate de selectare a materialului din limba comună. ROSETTI, S. L. 37. Toți aceia care vorbe mari aruncă Numai banul îl vînează și cîștigul fără muncă. EMINESCU, O. I 151. ♦ Ocupație, îndeletnicire. Care muncă mi-e mai dragă? Munca cea de haiducie. ALECSANDRI, P. P. 290. ♦ (La pl.) Lucrul cîmpului; muncă agricolă. O să vii să ne rogi să sărim să-ți facem muncile-n primăvară. SANDU-ALDEA, D. N. 209. Care cu poveri de muncă Vin încet și scîrțîind. COȘBUC, P. I 47. Văzui oameni... Cu plugurile la munci. ALECSANDRI, P. P. 285. 3. Folosul material agonisit prin lucru; agonisită. Cînd își aducea ea aminte de puicele cele nadolence și baghete, de vinișorul din cramă, de răsipa ce s-a făcut cu munca ei... crăpa de ciudă. CREANGĂ, P. 12. Munca-ne de zece ani Pun p-o haină de purtare. BOLLIAC, O. 203. 4. (Învechit, mai ales la pl.) Torturi, cazne. Muncile cele groaznice ale usturimei. ISPIRESCU, U. 78. Și-n temniță să-i bagi, Și la muncă să-i ții Pîn-or pieri de vii! TEODORESCU, P. P. 106. ♦ (Rar) Suferință, chin. Cîte munci, cîte necazuri... Inimi, soarta hotărește să răbdați. CONACHI, P. 82. 5. (Numai în expr.) Muncă silnică = pedeapsă care se aplică pentru fapte penale grave, pentru crime (pronunțată printr-o hotărîre judecătorească). Didina... îl orbește, riscînd astfel să fie arestată și să meargă la munca silnică. GHEREA, ST. CR. I 366.

MUNCĂ ~ci f. 1) Activitate fizică sau intelectuală îndreptată spre a crea bunuri materiale și spirituale. 2) Efort (fizic sau intelectual) în vederea atingerii unui scop. 3) Lucru realizat printr-o activitate. 4) înv. mai ales la pl. Suferință fizică sau/și morală (foarte puternică); chin greu; caznă; tortură; supliciu. 5): ~ silnică pedeapsă prin care un condamnat era lipsit de libertate și pus la lucru greu. [G.-D. muncii] /<sl. monka

muncă f. 1. pl. chinuri veșnice pentru pedeapsa păcătoșilor: muncile iadului; o biată păsărică de munci te izbăvește AL.; 2. anevoință, necaz: destulă muncă am avut; 3. greutate de a face ceva: muncă grea; 4. lucrare penibilă: munca câmpului, unelte de muncă; muncă silnică, pedeapsă aflictivă și infamantă la care se osândesc (minimul 5 ani, maximul pe vieață) criminalii în ocne. [Slav. MÕKA, supliciu, martiriu].

múncă f., pl. ĭ (vsl. monka, rus. múka. V. mucenic). Chin, supliciŭ, tortură: muncile ĭaduluĭ. Greutate, dificultate: cu multă muncă am făcut asta. Acțiunea de a munci, de a lucra lucrurĭ grele manuale saŭ și intelectuale, lucru, lucrare: munca cîmpuluĭ, munca unuĭ hamal, unuĭ profesor. Muncă silnică, V. silnic. V. și clacă, robotă.

muncésc v. tr. (vsl. mončiti, sîrb. mučiti, rus. múčitĭ). Chinuĭesc, torturez: conștiința necurată îl muncea. V. intr. Lucrez, îmĭ cîștig pînea, execut o lucrare: țăraniĭ muncesc la cîmp. V. refl. Îmĭ daŭ osteneală, mă chinuĭesc: m’am muncit treĭ zile pîn’am dres mașina. Mă muncesc cu gîndu, mă tot gîndesc la ceva ca să mă hotărăsc, ca să aflu.

munci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muncesc, 3 sg. muncește, imperf. 1 munceam; conj. prez. 1 sg. să muncesc, 3 să muncească

munci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muncesc, imperf. 3 sg. muncea; conj. prez. 3 să muncească

munci vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muncesc, imperf. 3 sg. muncea; conj. prez. 3 sg. și pl. muncească

muncă s. f., g.-d. art. muncii; pl. munci

zi-muncă s. f., art. ziua-muncă, g.-d. art. zilei-muncă; pl. zile-muncă

carte de muncă s. f. + prep. + s. f.

muncă s. f., g.-d. art. muncii; pl. munci

zi-muncă s. f., art. ziua-muncă, g.-d. art. zilei-muncă; pl. zile-muncă

zi-muncă s. f., art. ziua-muncă, g.-d. art. zilei-muncă; pl. zile-muncă

carte de muncă s. f. + prep. + s. f., g.-d. art. cărții de muncă; pl. cărți de muncă

muncă s. f., g.-d. art. muncii; pl. munci

zi-muncă s. f., art. ziua-muncă, g.-d. art. zilei-muncă; pl. zile-muncă

Erou al Muncii Socialiste

zi-muncă, pl. zile-muncă

muncă (munci), s. f. – 1. Martiriu, chin, supliciu. – 2. Lucru, treabă. – Megl. moncă. Sl. mąka „chin” (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Conev 66), cf. bg. măka „muncă”, sb. muka; cf. mucenic. – Der. munci, vb. (a tortura, a martiriza; a se necăji, a se chinui; a lucra); muncitor, s. m. (înv., chin; lucrător; adj., laborios, activ); muncelniță, s. f. (înv., martiriu), din sl. mąčenica; muncitoresc, adj. (lucrător); muncitorime, s. f. (adunare de muncitori).

LABOR OMNIA VINCIT IMPROBUS (lat.) munca stăruitoare învinge totul – Vergiliu, „Georgica”, 1, 145-146.

ORGANIZAȚIA INTERNAȚIONALĂ A MUNCII (O.I.M.; în engl.: Internațional Labour Organization – I.L.O.), agenție specializată în cadrul sistemului O.N.U. (din 1946), cu sediul la Geneva (Elveția), creată în 1919, în scopul ridicării nivelului de trai și de muncă pe plan internațional și al îmbunătățirii condițiilor de muncă. O.I.M. are 175 de membri (2002). România a fost membru în perioada 1919-1940 și a revenit în organizație în 1956. În 1969 O.I.M. primește Premiul Nobel pentru Pace.

a munci ca un bou / ca un cal / ca un rob / ca un sclav (pe plantație) expr. a munci până la epuizare; a trudi, a osteni muncind.

a nu se omorî cu lucrul / cu munca / cu treaba expr. a nu munci la nivelul real al propriiilor posibilități; a munci puțin.

a trece (pe cineva) la munca de jos expr. (d. șefi) 1. a trasa (unui subaltern) o sarcină neplăcută. 2. a retrograda (pe cineva) dintr-o funcție.

Cooperativa Munca în Zadar expr. (iron.) activitate sterilă; activitate care nu aduce profit celui care o prestează.

MUNCI vb. v. căuta, căzni, încerca, pătimi, screme, sili, strădui, suferi.

MUNCI vb. 1. a lucra, (pop. și fam.) a meșteri. (A ~ la o instalație,) 2. v. activa. 3. v. strădui. 4. a se obosi, a se osteni, a se trudi, (înv. și pop.) a se nevoi, (fig.) a asuda. (Nu te mai ~ atâta pentru...) 5. v. tortura. 6. v. chinui.

MUNCI vb. 1. a lucra, (pop. și fam.) a meșteri. (A ~ la o instalație.) 2. a activa, a lucra. (~ în cercetare.) 3. a se canoni, a se căzni, a se chinui, a se forța, a se frămînta, a se necăji, a se osteni, a se sforța, a se sili, a se strădui, a se trudi, a se zbate, a se zbuciuma, (înv. și pop.) a (se) nevoi, (pop.) a se sîrgui, (reg.) a se verpeli, (Mold.) a se strădănui, (înv.) a se învălui, a năsli, a se osîrdnici, a se osîrdui, a se volnici, (fig.) a se sfărîma. (Se ~ să rezolve problema.) 4. a se obosi, a se osteni, a se trudi, (înv. și pop.) a se nevoi, (fig.) a asuda. (Nu te mai ~ atîta pentru...) 5. a canoni, a căzni, a chinui, a schingiui, a tortura, a trudi, (înv. și reg.) a pedepsi, (reg.) a negăti, a strînge, (înv.) a străstui. (L-au ~ pentru a-și mărturisi crima.) 6. a chinui, a consuma, a frămînta, (fig.) a apăsa, a măcina, a mușca, a roade. (Îl ~ o dragoste neîmpărtășită.)

munci vb. v. CĂUTA. CĂZNI. ÎNCERCA. PĂTIMI. SCREME. SILI. STRĂDUI. SUFERI.

MUNCĂ s. 1. v. lucru. 2. v. activitate. 3. v. strădanie.

MUNCĂ s. v. calvar, canon, caznă, chin, durere, încercare, patimă, păs, pătimire, schingiuire, schingiuit, suferință, supliciu, tortură.

MUNCĂ s. 1. lucru, treabă, (rar) lucrare, (reg.) meșteșug, (înv.) deală, laboare. (A făcut o ~ de calitate; s-a apucat de ~.) 2. activitate, îndeletnicire, lucru, ocupație, preocupare, treabă, (livr.) travaliu, (înv.) ocupare, preocupație. (Își vede de ~ lui.) 3. caznă, chin, efort, forțare, osteneală, sforțare, silință, strădanie, străduință, trudă, zbatere, (livr.) travaliu, (rar) străduială, străduire, (pop.) canoneală, (reg.) ștrapaț, (prin Munt.) morînceală, (Mold. și Transilv.) zoală, (înv.) căznire, nevoință, ostenință, sforță, strădănuință, strădănuire. (~ lui a fost încununată de succes.)

muncă s. v. CALVAR. CANON. CAZNĂ. CHIN. DURERE. ÎNCERCARE. PATIMĂ. PĂS. PĂTIMIRE. SCHINGIUIRE. SCHINGIUIT. SUFERINȚĂ. SUPLICIU. TORTURĂ.

MUNCĂ. Subst. Muncă, munculiță (dim.), muncușoară, muncire (înv. și pop.), lucru, lucrat, lucrare (înv.), treabă, trebușoară (dim., pop. și fam.), trudă (pop.), trudnicie, robotă, roboteală, robotit. Producție. Osteneală (înv. și pop.), oboseală, efort, strădanie, străduială (rar), străduință (rar), istovire. Acțiune, activitate; ocupație, îndeletnicire, preocupare; meserie, profesie, profesiune; slujbă, slujbuliță (dim.), slujbușoară (rar), serviciu, post; cîmpul muncii. Muncă fizică, muncă manuală; muncă agricolă, munca cîmpului; muncă industrială; muncă intelectuală. Muncă grea. Muncă salariată. Forță de muncă. Muncitor, om al muncii, lucrător, truditor (pop. și livr.), slujbaș, salariat. Adj. Muncitor, truditor (pop. și livr.), trudnic (pop.), lucrător, harnic, strădalnic (înv. și pop.), activ, zelos, robaci (reg.). Muncit, trudit (pop.), obosit, ostenit (înv. și pop.), istovit, spetit. Vb. A munci, a lucra, a munci din greu, a se speti muncind, a munci (a lucra) pe brînci, a trage în (la) ham, a munci ca un hamal, a roboti, a trebălui, a se istovi, a se osteni (înv. și pop.), a-și da (toată) osteneala, a se căzni, a se sili, a (se) trudi (pop.), a-și da truda (pop.); a face treabă, a avea treburi, a avea treabă pînă peste cap, a nu-și vedea capul de treburi, a fi în treabă, a avea de lucru, a avea lucru (reg.), a fi ocupat, a fi prins (cu lucru, cu treburi); a activa, a fi activ; a produce, a crea. A porni la muncă, a veni singur la ham, a se pune pe treabă, a se da la treabă, a se pune pe (la) lucrate, a se înhăma la lucru, a pune umărul, a ajuta, a da o mînă de ajutor. V. activitate, efort, hărnicie, îndeletnicire, meșteșug, meșteșugar, oboseală.

A munci ≠ a (se) odihni, a trândăvi, a trântori

Muncă ≠ odihnă

Labor omnia vincit improbus (lat. „Munca stăruitoare biruie toate”) Vergiliu, Georgice (I, 144-145) – text devenit un răspîndit adagiu încă din epoca romană. Marele poet povestește în versuri cum omul, de la unealta primitivă, a ajuns la feluritele meșteșuguri. Cugetarea lui Vergiliu este citată (de obicei în original) ca un îndemn la sîrguință și perseverență. A figurat ca moto și pe manuale didactice. LIT.

Learn to labour and to wait (engl. „Învață să muncești și să aștepți”) – ultimul vers din A psalm of life (Un psalm al vieții) de poetul american Henry Longfellow. Se citează ca un îndemn la muncă, la răbdare și perseverență. LIT.

Muncă de Sisif – Rege legendar din Corint, Sisif a fost osîndit de Zeus, pentru nesupunere, să urce pe povîrnișul unui deal din infern, ducînd în spinare o stîncă uriașă. Dar cum ajungea în vîrf, stînca aluneca și se rostogolea înapoi, Sisif fiind nevoit să reînceapă efortul său zadarnic. Din această legendă a izvorit expresia literară muncă de Sisif. Ea înseamnă o strădanie istovitoare și inutilă care trebuie mereu luată de la capăt – un efort spre o țintă, spre un obiectiv imposibil de atins, care cere zilnic noi și deșarte sacrificii. Cu același sens întîlnim și varianta: stînca lui Sisif. „Pentru tihnă-n van mă bat/ Sînt pizmaș pe Danaide,/ Pe Sisif cel încercat” (H. Heine, poezia Infernul). Vezi și: Butoiul Danaidelor – Meșterul Manole – Chinurile lui Tantal. MIT.

Sic vos non vobis (lat. „Astfel voi (munciți), dar nu pentru voi”) – Vergiliu scrise pe zidurile palatului imperial două versuri nesemnate care au plăcut mult lui August. Un poet mediocru, Bathil, și-a atribuit paternitatea lor, ceea ce l-a supărat pe adevăratul autor. Vergiliu a notat atunci numai capetele altor patru versuri, care începeau toate cu aceste patru cuvinte: Sic vos non vobis... Împăratul August a cerut lui Bathil să le termine, dar acesta n-a reușit. Vergiliu, ieșind din anonimat, le-a completat: Sic vos non vobis nidificatis, aves; Sic vos non vobis vellera fertis, oves; Sic vos non vobis mellificatis, apes; Sic vos non vobis fertis aratra, boves. (Astfel voi clădiți cuibul, dar nu pentru voi, păsărilor;/ Astfel voi purtați lîna, dar nu pentru voi, oilor;/ Astfel voi faceți mierea, dar nu pentru voi, albinelor;/ Astfel voi trageți plugul, dar nu pentru voi, boilor). Se citează cînd cineva primește o răsplată care nu i se cuvine. În situații similare se mai poate folosi: tulit alter honores (Altul culege onoarea), emistihul lui Vergiliu care precedă cele patru versuri de mai sus. LIT.

MUNCI vb. (Mold., ȚR) A desfășura o activitate, a lucra. A: Cela ce au muncit acolia ... să-și piiardă toată usteneala. PRAV. B: Să n-aibă treabă cu dînsele cela ce au muncit acolea. ÎNDREPTAREA LEGII. Etimologie: sl. mǫčiti(sę). Vezi si muncă.

MUNCĂ s. f. (Mold., ȚR) Lucru realizat ca rezultat al unei activități. A: Să-și piiardză muncă și să nu ia nemică den roada viei. PRAV. B: Judecă...de se cuvine să fiu lipsit ... de munca și osteneala tinerețelor mele. ANTIM; cf. ÎNDREPTAREA LEGII. Etimologie: sl. mǫka. Vezi și munci.

MUNCI vb. IV. 1. T r a n z. (Învechit și popular) A supune la munci (1); a tortura, a chinui, a căzni. Legați se-i aducu întru Ier[u]s[a]l[i]m, se-i munciească. COD. VOR. 38/25. Venit-ai încoace ainte de vreame a munci [pe] noi? TETRAEV. (1574), 212. Mearse sprinșii împăratul siriianilor de-i strică și munci ei și-i prădă. CORESI, EV. 155. Să-l dați acela satanei să-i muncească trupul. id. L. 296/2. Pară de foc îmbla într-ănșii, de-i arde și munciia (a. 1580). CUV. D. BĂTR. II, 330/20. Fu biruit Roman și prins viu și-l aduseră să-l muncească. MOXA, 398/27. Și-și vărsă veninul amar pre toți creștinii. . . de-i munciia și-i răniia. id., ap. GCR I, 60/19. Au muncit călugării de i-au arsu și i-au tăiat (a. 1622). IORGA, D. B. I, 40. Cu alte munci mari și groaznice te voiu munci. VARLAAM, C. 454. Aceaste doo prepusuri nu agiung amăndoo să facă pre giudeț să muncească pre cineva. PRAV. 64. Cela ce va svătui pre altul să ucigă pre neștine, iară el nu-l va numai ucide, ce încă dentăi-l va munci. . . , să cade să să cearte cu o moarte cumplită. ib. 307, cf. 318, 326. Să aduc și pre aceia carii era acolea legați în Ierosalim să-i muncească. N. TEST. (1648), 164^v/18. Prinse pre toți boierii cei mari. . . și-i munci cu multe munci (a. 1654). GCR I, 171/11. Scoasă pre Vichentie de-l munci cu frecături cumplite. DOSOFTEI, V. S. noiembrie, 119^r/25. După voroava ce-au avut Șerban Vodă cu Cantemir Vodă, prins-au pe Iordache postelnicul Rusăt de l-au închis și l-au muncit. NECULCE, L. 96. Muftiiul s-ascunsesă, și găsindu-l l-au muncit, de-au luat mulți bani de la dînsul, păn l-au omorît. id. ib. 167. Să muncească pre aceia carii nu cred în D[u]mnezău (a. 1700). GCR I, 339/28. L-au muncit cu hiară arsă pre piept pînă lîngă moarte (începutul sec. XVIII). MAG. IST. II, 7/14. Nu cumva, apucîndu-te împăratul, singur să te muncească pentru că n-ai grăit dupre voia inimii lui. VARLAAM-IOASAF, 134^v/6. Îl ajung cu mănii aprinse, îl izgonesc, îl muncesc și ca o batjocură a ticăloșiii îl aruncă de la un loc la altul. MOLNAR, RET. 38/25. Mii de furnici, de tricolici, De vîrcolici, Vai ! mă muncesc ! ALECSANDRI, T. I, 199. Puse de tăie. . . pe mulți boieri, muncindu-i mai întîi spre a le afla toate avuțiile. ODOBESCU, S. I, 425. Umbra lui. . . vine noaptea de muncește și chinuiește pe bieții tineri. ISPIRESCU, L. 102. Împăratul cel crud a închis-o și a început s-o muncească. PAMFILE, S. T. 153. Acum, de va fi la iad pentru păcatul ăsta, trebuie să aibă cisterne de gaz și kilometri de fitil sub cazanul în care îl vor fi muncind diavolii. I. BOTEZ, B. I, 165. Era vădit pentru toată lumea, și mai cu samă pentru preot, că în bietul om a intrat un drac și-l muncește. SADOVEANU, D. P. 120. (R e f l. p a s.) Din pricina unei năpăstuiri de furtișag ce au căzut asupra unor țigani ai noștri, care țigani, muncindu-se foarte cumplit. . . s-au spăriit și ceilalți țigani (a. 1786). URICARIUL, XIX, 27. ◊ E x p r. (Popular) A-l munci (pe cineva) dracul = a avea convulsii (epileptice). Pe una dintre fetele lui Zamfirache Ulierul din Colentina, a de s-a logodit cu Ilie Bogasierul de la Bărăție, o muncește dracul de vreo zece zile. CARAGIALE, O. II, 234. ◊ (Prin lărgirea sensului) Fiiarăle . . . ceale mai tari pre ceale slabe le muncesc și le belesc. ȚICHINDEAL, F. 191/15. Ce îi pasă păsăruicei ce muncește pe-un gîndac, Sau paiangenul ce suge capul muștei de smarald ? EMINESCU, O. IV, 228. ◊ F i g. Sînt meșteri care dintr-o coasă rea fac [una] bună de frică: o apucă mînios, o trage la tocilă, o bate, o ascute, o trage la tocilă din nou, o muncește în fel și chip. PAMFILE, C. 142. ♦ (Învechit) A pedepsi, a condamna, a osîndi. Mai vîrtos să cade să muncească pre om la uciderea cea cu otravă decît la alte morți. PRAV. MOLD. 58^v/2. D[u]mnezău munceaște păcatele ceale vremealnice cu munci veacinice (a. 1700). GCR I, 338/11. ♦ (Familiar, rar) A masa¹. Se întoarse numaidecît cu o sticlă de cogneac, pe care o vărsă mai toată în capul coanei Profire, pe cînd fiu-său o muncea pe la tîmple să-și vie în fire. D. ZAMFIRESCU, V. Ț. 15. 2. T r a n z. (Despre senzații, sentimente, gînduri etc.) A provoca (cuiva) suferințe (fizice sau morale); a chinui, a consuma; a preocupa în mod intens. Dzi de dzi sufletul dereptului cu fărâdeleage lucrurele munciia. COD. VOR. 172/26. O, pizmă,. . . cîți muncești ! MOXA, 371/23. Pre cel lacom și gîndurile îl muncescu (a. 1714). GCR II, 14/10. În toate zilele era muncit de gîndul lui. VARLAAM-IOASAF, 12^v/5. Tiran iaste aurul care cu mii de griji și frici munceaște inima omenească. MOLNAR, RET. 29/9. Frigul pe alții mai mult muncește. CONACHI, P. 285. Nu găsi vindecarea grijei ce-l muncea. FILIMON, O. I, 124, cf. 121, 134. O presimțire dureroasă îmi muncește sufletul de astă noapte. ALECSANDRI, T. II, 9, cf. 130. Setea începe a ne munci, fără ca să zărim cît de mic izvor împrejurul nostru. id. O. P. 346. Vino, scumpă, de privește Dorul tău cum mă muncește. EMINESCU, O. IV, 234. Mă muncește dorul cînd îmi aduc aminte De vremile trecute. CREANGĂ, A. 240. Mă muncea conștiința. CARAGIALE, O. III, 215, cf. 198. O munceau ziua gindurile, iar noaptea visurile. SLAVICI, O. I, 290. Toată ziulica îl munciră gîndurile și nu se domirea de loc. ISPIRESCU, L. 258, cf. 261, 262. Foamea. . . muncea neîndurat pe bietul Nică. CONTEMPORANUL, II, 391. În poezia lui voia să arăte pe tînărul Sabathai muncit de îndoială. VLAHUȚĂ, N. 54. O amenințare . . . muncește acum pe Leiba mai mult decît frigurile. GHEREA, ST. CR. II, 135. Moș Gheorghe era muncit de teama rușinii bieților țărani de pe scenă. SP. POPESCU, M . G. 90. Ceea ce o muncea era pîngărirea sufletească a omului care o iubea. D. ZAMFIRESCU, A. Pintea, fraged copilandru, La ciobani intrase slugă Și-l muncea într-una gîndul Cum ar face el să fugă. IOSIF, P. 70. Vor fi și ele, poate, muncite de durere. PETICĂ, O. 177. E muncit de gînduri. BASSARESCU, S. N. 13, cf. 189. Muncit de gînduri și de planuri. . . a plecat spre București. GALACTION, O. 141. O muncea un gînd, o hotărîre mereu amînată. C. PETRESCU, A. 434. Îl munceau gînduri de amărăciune. SADOVEANU, O. V, 202. Tăcură amîndoi; aceleași gînduri îi munceau. BART, S. M. 66. Mărturisesc că o clipă mă muncise un început de îndoială. CONTEMP. 1950, nr. 185, 3/3. Valeria era muncită de gînduri. V. ROM. februarie 1952, 2. ◊ A b s o l. [Păcatul] are și dulceață și scîrbă, că în puțină vreame se îndulceaști, iar întru veaci munceaște. CORESI, EV. 27. Așa e frumusețea. . . Din preajmă-i ea gonește Durerea ce muncește. ALEXANDRESCU, O. I, 96, cf. EMINESCU, N. 73. ◊ E x p r. (R e f l.) A se munci cu gîndul = a gîndi intens la ceva, a-și supune mintea la eforturi; a se frămînta. Tocmai cînd se muncește cu gîndul acesta, bagă de seamă că s-a mai urcat cineva în tramvai. REBREANU, NUV. 144. Și-și duse mîna la gură, scoborîndu-și ochii în jos, muncindu-se cu gîndul să afle ce-i de făcut. MIRONESCU, S. A. 33. 3. I n t r a n z. și r e f l. (Învechit și popular) A îndura chinuri (fizice sau morale); a pătimi, a suferi. Să muncescu în pustie și în măguri și în peșteri (cca 1550). GCR I, 1/18. Rău se chinuia și se muncia fiu-său. CORESI, EV. 79. H[risto]s derept noi se-au muncit. id. L. 411/4. Că dûn vecu se munciia ei și nu pute vede lumina (a. 1580). CUV. D. BĂTR. II, 320/22, cf. 350/16. Face-voiu [o] cearere de la tine să mă și eu muncescu cu creștinii. COD. TOD. 206. Nice vor munci de foame, nic[e] de sete. ib. 218. Mulți se munciră pentru H[risto]s. MOXA, 363/14. Cine va asculta dînșii, acela nu va veni într-acel loc de muncă unde te muncești tu. VARLAAM, C. 286, cf. 172. Spîndzură în văzduh pre popa idolilor și mult ceas s-au muncit în văzduh și cădzu gios de să stîlci și rău muri. DOSOFTEI, V. S. septembrie, 2^r/18. Va arunca pre acei oameni nemilostivi în temnița iadului ca să se muncească acolo în veaci. CHEIA ÎN. 14^r/12. Ne băgară aice în peșteră și așa ne vom munci pană la sfîrșănia veacului. VARLAAM-IOASAF, 82^v/17. Un musulman ce a crezut curanul și pe Moamet. . . nu este cu putință a se munci în veci. . . , ci cred că. . . merge la rai în pace. VĂCĂRESCUL, IST. 249. Leul. . . se munceaște cu sufletul în gușă și trage de moarte. ȚICHINDEAL, F. 8/7. Duhul tău. . . degeaba se luptă și se muncește. CONACHI, P. 276. Fără să-l prinză somnul, toată noaptea să muncea. PANN, E. I, 49/22. Toderică . . . a mîntuit sufletele coconașilor ce se munceau din pricina lui. NEGRUZZI, S, I, 89. Ion. . . se muncește rău în somn. CARAGIALE, O. VI, 289, cf. JARNIK-BÎRSEANU, D. 318. Au dat poroncă . . . să-i vie doftorii în clipă să facă ceva că să nu i se muncească copila. SBIERA, P. 301. 4. R e f l. și (învechit) i n t r a n z. A depune eforturi, a-și da osteneală; a se strădui, a se trudi. Se nu D[om]nul zidire casa, în deșertu munciră-se (t r u d i r ă – s e C) zidindu. PSALT. SCH. 429/4. Vecirií miei. . . muncia-se (n e v o i i a – s e a C²), cerînd sufletul mieu. PSALT. 72, cf. 122. Învățătoare, toată noaptea ne-am muncit (t r u d i t N. TEST. 1648, o s t e n i n d u – n e BIBLIA 1688), nemică n-am prins. CORESI, EV. 329. Muncește să găsească vreme să rădice sabie asupra împărățiii. IST. Ț. R. 39, cf. 21. Să muncea în tot chipul să le potolească. ib. 113. [Filozofii] în zadar se muncesc a arăta că noi sîntem numai pămînt. MARCOVICI, C. 12/16. Te vei munci să amăgești pe fratele tău și chiar pe creatorul tău. FILIMON, O. I, 311. Capul lui se muncea mereu cu ideea d-a redobîndi tronul., ODOBESCU, ap. DDRF. Așa se munci biata noră pînă după miezul nopții. CREANGĂ, P. 6. Se muncea Simina să-și aduc-aminte Cînd s-a prins la ceartă. COȘBUC, P. I, 246. Bătrînul deschidea ochii mari, se muncea să se scoale. D. ZAMFIRESCU, T. S. 16. S-a muncit vreo două ceasuri, în zadar. Ideea se zvîrcolea în sufletul lui, dar nu izbutea să se înfăptuiască pe hîrtie. REBREANU, I. 103. Țigănușul se muncea amarnic . . . să-și bage picioarele în botforii de lac. C. PETRESCU, A. R. 42. Luat din scurt, Nică Crețu se fîstîci și se vedea cum se muncește să-și caute răspunsul. MIHALE, O. 46. El se muncise într-atîta, cît îi curgea numai sudorile de pe frunte. SBIERA, P. 199. A venit o pasere și a zis: – Pînă nu mă va aduce pe mine și pe soția mea în biserica asta, nu poate s-o facă, oricît s-ar munci. ȘEZ. IV, 170. Mă muncii o vară toată Ca se fac streinul tată, Și streinul, Ca pelinul. POP., ap. GCR II, 308. ♦ R e f l. (Învechit, rar) A se lupta. Cu gadinele sălbateci m-am muncit. Ce folosu mie aceaia (a. 1569). GCR I, *13/27. ♦ R e f l (Regional) A se screme (Moișeni-Satu Mare). ALR I 121/345. 5. I n t r a n z. A desfășura o activitate (fizică sau intelectuală), a îndeplini o muncă (3); a lucra. Cela ce au muncit acolia . . ., să-și piiardză toată usteneala. PRAV. 25. Aceia ce un ceas muncește, în veci desfătare gătește (a. 1750). GCR II, 49/28. [Cei mari] n-alerg, nu ostenesc, Cei mici pentru ei muncesc. MUMULEANU, ap. GCR II, 249/14. Tu dormi, în vreme cînd toți ciilalnți varsă sudori de moarte muncind. DRĂGHICI, R. 10/26. Tot omul sănătos și cu minte poate să-și cîștige acele lucruri trebuincioase cît se poate mai bine, numai să muncească. GT (1839), 75²/21. S-a statornicit în satul acela . . . muncind ca pentru dînsul. CREANGĂ, P. 139. Muncesc, muncesc și nu s-alege nemica de mine. id. ib. 200. Ia să ne gîndim și la oamenii care muncesc o săptămînă întreagă, de dimineață pînă seara tîrziu. CARAGIALE, O. II, 211. Omule, te văz harnic, muncești de te spetești și doi în tei te văd că nu poți lega. ISPIRESCU, L. 196, cf. 62. Cît am trudit, cît am muncit Și. . . nimic n-am folosit. MACEDONSKI, O. I, 38. Muncește el, că de muncit nu-i rușine, ș-ascultă și-i supus. VLAHUȚĂ, O. A. 10. Taica pentru dînșii a muncit. REBREANU, R. I, 205, cf. 225. Cînd ai fost deprins să muncești cu mîna pe coada lopeții, e primejdios să te apuce boieria din senin. C. PETRESCU, A. 306. Muncești: ești tractoristă. D. BOTEZ, F. S. 12. Sînt o biată fată care muncesc ca să cîștig pînea. SADOVEANU, O. XIV, 323. Scarlat muncea ca un cîine. CĂLINESCU, E. O. II, 124. Muncind cu brațele nu s-adună o mie dă pogoane ! CAMIL PETRESCU, O. III, 114. În gospodăria colectivă, fiecare trebuie să muncească. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2 669. A munci zi de zi în spiritul științei marxist-leniniste, constituie chezășia izbînzii în știință, literatură și artă. CONTEMP. 1953, nr. 339, 1/1. Omul care muncește are drept la toate bucuriile vieții. ib. 1954, nr. 388, 2/4. Munceau, cîntînd, electricienii. BENIUC, C. P. 40. Ultimele luni muncise pe brînci. V. ROM. aprilie 1957, 76. La sărac oi dărui, Să aibă cu ce munci ! JARNIK-BÎRSEANU, D. 291. Unde toți de obște muncesc, cerșetori nu se găsesc. ZANNE, P. VIII, 373. Cu cît mai mult vei munci, atît mai mult vei dobîndi. id. ib. Mănîncă la mine și muncește la tine. id. ib. III, 629. ◊ L o c. a d j. Pe nemuncite = fără muncă, fără să muncească. Tineri osteniți pe nemuncite. VLAHUȚĂ, ap. DDRF. ◊ (Cu complement intern) Muncă ce-a muncit ? Grădin-a făcut, Flori și-a presădit. TEODORESCU, P. P. 91.* T r a n z. (Complementul indică obiectul sau felul muncii) Să li se pară dezonorant a munci pămîntul. REBREANU, R. I, 37. Stau în drum să mă gîndesc Ce s-apuc, ce să muncesc, Pînea să-mi agonisesc ? ALECSANDRI, P. P. 285. Dar cît îi fi șî-i trăi, să fii vrenic să muncești pămîntu. ȘEZ. III, 100, cf. ALRM SN I h 7. ♦ T r a n z. (Complementul indică o persoană) A osteni, a istovi; a pune la muncă (3), a da de lucru. Iată aci alăturat articolul cu pricina. . . care m-a muncit mai tare decît o comedie în trei acte. CARAGIALE, O. VII, 233. Nouă meșteri mari, Calfe de zidari. . . Că vodă-i ținea Și vodă-i muncea. TEODORESCU, P. P. 469. El muncea lumea ca la robie: îi punea de zidea la cetăți, făcea la podvezi și la drumuri lungi. ȘEZ. V, 20. ♦ Tranz. (Învechit, rar) A potoli, a domoli, a îmblînzi. Limba nimenre nu o poate de la oameni munci (p o t o l i N. TEST. 1648, d o m o l i BIBLIA 1688). COD. VOR. 124/25. – Prez. ind.: muncesc. – Și: (prin Ban.) muci vb. IV. L. COSTIN, GR. BĂN. 141, NOVACOVICIU, C. B. I, 14, ALR II 3 083/36. – Din v. sl. мѪчити (сѧ). Cf. bg. м ъ ч а с (е).

MUNCĂ s. f. 1. (Învechit și popular; mai ales la pl.) Tortură, caznă, chin (la care erau supuși osîndiții); s p e c. (de obicei determinat prin „veșnic”, „de vecie”, „vecilor” etc.) chinurile iadului. Se nu adaugâ-se ție scaunul fără-legiei, ce face munci (f ă u r e ș t e a s u p r i r e a B 1938). PSALT. 197. Să scape de gheenă și de munca de vecie. CORESI, EV. 29. Vor mearge aceia în munca veacilor (a. 1579). GCR I, 19/8. 7 coconi. . . ascunși. . . de frica muncilor. MOXA, 367/26, cf. GCR I, 138/12, HERODOT (1645), 196. Și în iad rădică ochii lui, fiind în muncă. N. TEST. (1648), 91^v/6. Nu vă temeți. . . de muncile aceste trecătoare (a. 1674). IORGA, S. D. XXI, 28. Și-i va turbura-n urgie, în munca cea cu vecie. DOSOFTEI, PS. 14/12. Toți muriia și mergea în muncă. FL. D. (1680), 16^r/7. Al tău hainlîc de mai înainte nu poate fărnumai să ne ducă la munca de veci (a. 1750). GCR II, 49/20. O strînseră cu vîrteaje de munci. MINEIUL (1776), 179^v1/32. Ca să ia munci, în iad va să se ducă. MAIOR, P. 107/25. Această incviziție. . . întinse lucrările sale cu munci și arderi. . . și asupra creștinilor. AR (1829), 237¹/18. A hotărît să te omoare cu muncile ce ț-a făcut vezirul. GORJAN, II, 163/13. Hojma le spunea de focul Gheenii și de muncile ce-i așteaptă. NEGRUZZI, S. I, 225. Și-n temniță să-i bagi Și la muncă să-i ții Pîn-or peri de vii ! TEODORESCU, P. P. 106. Se ruga. . . pentru sufletul lui, care-l scapa din ghearele diavolului și a muncilor celor vecinice. ȘEZ. V, 36. Plînge-va Adam atunci, Văzînd păcătoșii-n munci. ib. XII, 102. ◊ (Determinat prin „mare”, „greu”, „cumplit” etc.) Cine va face rău, rea muncă i se va găti în vecie. CORESI, EV. 68, cf. 18, 82. Să vedemu muncile cele marile (cca 1580). CUV. D. BĂTR. II, 344/13, cf. 312/9. I-au fost certînd cu o muncă mare. PRAV. 208, cf. 96, 109. Pre nepoții lui Vasilie Vodă cu mari munci i-au omorît. M. COSTIN, ap. GÎDEI, 316. I-au dat gre muncă păgînească 5, 6 dzile păn-au spus toat-averea ce-au avut. NECULCE, L. 350. Feliuri de ispitiri, munci cumplite, bătăi. . . au răbdat. IACOV, SYN. 8^v/15. ◊ (Învechit) Muncă de cap = pedeapsă cu moartea. Și care nu va vrea să se leapede de Hristos, să i să dea muncă de cap. MINEIUL (1776), 104^r2/30. La muncă de cap să fie Syndipa (a. 1802). GCR II, 189/13. ♦ (La pl.) Mijloace, instrumente de tortură. Cu teslă și cu bardă și cu svredel. . . cu toate muncele și cu toate-l muncește, de-l giunghe și-l taie. COD. TOD. 214. Unul dintre dînșii, după ce au căzut în prepus, s-au prins și trăgîndu-se la munci, au descoperit vicleșugul. ȘINCAI, HR. I, 5/29. ♦ P. e x t. Durere, suferință (fizică sau morală). Și plecă-se întru munci înrema lor. PSALT. 229. Este slobod și de muncile lăcomiei și priiaten șie îș face. N. COSTIN, ap. GCR II, 14/9. Socoti ce lucru de iute și de muncă iaste dragostea muierească. VARLAAM-IOASAF, 141^r/15. Dragostea ce se naște în muncele robirei. HELIADE, O. I, 169. Să nu faci arătare Ce inimă e în muncă De să arde așa tare. PANN, E. I, 23/6. Ah! prieteșugul . . . Pentru mine este muncă, dojană și chinuire. CONACHI, P. 84. Voi fi supus duioasei, nemaisimțitei munci, C-o oaste de imagini să te iubesc ș-atunci ? EMINESCU, O. IV, 437. Rugă pe toți oamenii săi ca să-i puie foc [rugului], spre a scăpa de muncile cele groaznice ale usturimei ce-l chinuiau. ISPIRESCU, U. 78. De ce-i iubirea dulce? Căci are neajunsul Acelui chin ce-ți place: să-și facă însuși munci ! COȘBUC, S. 42. ♦ S p e c. (Sens curent; la pl.) Durerile facerii. Cf. COSTINESCU, DDRF, ALEXI, W. 2. Efort, trudă, osteneală, strădanie (depuse într-un anumit scop). Cu mare muncă scoasem, den limbă jidovească . . . pre limbă românească. PALIA (1581), 11/24. Nefiindu putință să să hrănească fără de muncă și fără de lucru (a. 1675). GCR I, 219/32. Dar cît sînt ei de voinici, Geaba, că nu-s dați la munci. PR. DRAM. 307. Fără muncă l-am biruit. DDRF.. Toți aceia care vorbe mari aruncă Numai banul îl vînează și cîștigul fără muncă. EMINESCU, O. I, 151. Astăzi rodul muncii mele, fătul ce-am crescut din fașă într-o clipă să-l răpuie Vlaicu, inimă pizmașă ? DAViLA, V. V. 116. În manuscrisele poeziilor lui se vede munca de a da strofelor ordinea cea mai firească. IBRĂILEANU, S. L. 228. Stilul artistic al lui Eminescu este rezultatul unei munci îndelungate. ROSETTI, S. L. 37. ◊ E x p r. (Regional) A fi muncă de . . . = a fi greu să . . . Lesne-i măi, de a-l aduŝe, Numa-i muncă d-a-l cunoaște. ALEXICI, L. P. 6. (Regional) A-i fi muncă (de cineva) = a se sfii, a se jena (de cineva). Com. LIUBA, cf. NOVACOVICIU, C. B. II, 4. 3. Desfășurare a unei activități (fizice sau intelectuale); activitate a omului îndreptată spre un scop, în procesul căreia omul modifică și adaptează lucrurile din natură pentru satisfacerea trebuințelor sale; lucru, treabă. Pune temeiu. . . pe munca ta. MARCOVICI, D. 11/1. [Omul] este oare pentru muncă născut și zidit în lume ? CONACHI, P. 274. Munca e bogăție vecinică. RUSSO, S. 31. Munca e blagoslovită, Cînd te ții de ea, ai pită. PANN, ap. TDRG. Sfîntă muncă de la țară, izvor sacru de rodire. ALECSANDRI, P. III, 42. Cu munca m-am trezit. CREANGĂ, P. 200, cf. 329. Sfîntă muncă e aceea Ce răsplată-n ea-și găsește. VLAHUȚĂ, O. A. I, 25. Mărturiile trecutului nostru. . . ne vorbesc de pămîntul de muncă. PAMFILE, A. R. 1. Un cîntec, Un cîntec ce-l tot aud: La muncă. BACOVIA, O. 188. La arhondaric – muncă la cataramă, încă din răsăritul soarelui. STĂNOIU, C. I. 87. Să întrerupem munca pentru cîteva ore. SAHIA, N. 40. Munca e pulsul de viață al omenirii, e biruința veacurilor viitoare. SADOVEANU, O. VI, 177. Au dreptul la sporuri de salariu salariații care lucrează în condițiuni de muncă neobișnuită. LEG. EC. PL. 284, cf. 275. În Republica Populară Română, munca este o datorie și o chestiune de onoare pentru fiecare cetățean capabil de muncă. CONST. R.P.R. 13. Știm cu toții ce rol important joacă munca și, mai mult, ce rol urmează ea să joace în societatea socialistă. V. ROM. iunie 1957, 161. Batoza se aude duduind, Răzbate pîn-aici cîntecul muncii. BENIUC, M. 128. Rodește spornic holda de muncă și strădanii. DEȘLIU, G. 6. Munca este fîntîna cea nesecată din care se poate îndestula omul. POPESCU, B. II, 47. Iubirea de muncă avere-ți bagă-n pungă. ZANNE, P. VIII, 373. Cu munca, frate, și din piatră scoți lapte. id. ib. 374. ◊ (Personificat) Flămînzi venim ta poarta-ți, sfîntă muncă. NECULUȚĂ, Ț. D. 11. ◊ (Jur.) Muncă silnică = pedeapsă privativă de libertate (și cu obligația de a munci), prevăzută pentru infracțiuni grave. Sectarii religioși, trimiși la munca silnică pentru credințele lor religioase. GHEREA, ST. CR. II, 227, cf. I, 366. L-au osîndit la muncă silnică, zece ani. SADOVEANU, O. III, 446, cf. DM, DER. Muncă abstractă v. a b s t r a c t. Muncă concretă v. c o n c r e t. Muncă simplă v. s i m p l u. Muncă complexă v. c o m p l e x. Muncă vie v. v i u. Muncă salariată v. s a l a r i a t. Muncă necesară v. n e c e s a r. Om al muncii = persoană care își cîștigă existența muncind, fără a exploata pe alții. Diviziunea muncii = procesul desprinderii diferitelor categorii de muncă (3) din ansamblul muncii sociale și al fixării lor ca activități de sine stătătoare; totalitatea diferitelor categorii de activitate existente simultan. DER. Protecția muncii = ansamblu de măsuri luate în scopul de a asigura muncitorilor cele mai bune condiții de activitate. Cf. DL, DM. Forță de muncă v. f o r ț ă. Mijloace de muncă v. m i j l o c. Productivitatea muncii v. p r o d u c t i v i t a t e. Cîmpul muncii v. c î m p. Zi de muncă v. z i. Zi-muncă v. z i. ◊ L o c. a d j. De muncă = arabil. Mărturiile trecutului nostru. . . ne vorbesc de pămîntul de muncă. PAMFILE, A. R. 1. ◊ E x p r. A cuprinde munca = a-și îndeplini sarcinile. A scoate din muncă = a îndepărta pe cineva dintr-un anumit post. ♦ S p e c. (La pl.) Lucrări agricole. O să vii să ne rogi să sărim să-ți facem muncile-n primăvară. SANDU-ALDEA, D. N. 209. Ca mîine se desprimăvărează și vin muncile. REBREANU, R. I, 236, cf. 255. Văzui oameni. . . Cu plugurile la munci. ALECSANDRI, P. P. 285. 4. (Concretizat) Lucru realizat pe baza unui efort, ca rezultat al unei activități; cîștig material obținut prin muncă (3), f o l o s, p r o f i t. Și deade rugiriei rodul lor și muncile (a g o n i s i t a H). PSALT. 160. Se atîta osîndesc ceia ce nu miluiesc . . ., cu cît mai vîrtos osîndiți fi-vor care-i răpesc munca striinilor. CORESI, EV. 42. Să-și piiardză muncă și să nu ia nemică den roada viei. PRAV. 8. Judecă. . . de se cuvine să fiu lipsit. . . de munca și osteneala tinerețelor mele. ANTIM, P. XXVII. Dupe ce le-au dat munca înapoi, le-au măritat. FILIMON, O. Î, 429. Cînd își aducea ea aminte. . . de răsipa ce s-a făcut cu munca ei. . . , crepa de ciudă. CREANGĂ, P. 12. O cîrpă din gunoi este o muncă de om, peste care te faci stăpîn, dacă o pui d-o parte. DERLAVRANCEA, ap. TDRG. Dormea cît e ziua de mare, se întindea, căsca, puteau să treacă cirezi de vite prin munca oamenilor. SADOVEANU, O. III, 110. ♦ Spec. (Neobișnuit) Operă scrisă; lucrare, carte. Începutul și pricina unirei acesteia le-am scris în munca mea cea lătinească. ȘINCAI, HR. III, 176/21. – Pl.: munci și (învechit, rar) munce. – Din v. sl. мѧка.