5 intrări

41 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

JURÁT1, jurati, s. m. (în unele state și în România în trecut) Cetățean ales să ia parte la judecarea unor procese penale și uneori a unor procese civile; jur1. ◊ Curte cu jurați = Curte cu juri. – Din fr. juré, lat. juratus.

JURÁT2, -Ă, jurați, -te, adj. (Pop.; adesea substantivat) Blestemat, afurisit; rău, hain. – V. jura.

JURÁT2, -Ă, jurați, -te, adj. (Pop.; adesea substantivat) Blestemat, afurisit; rău, hain. – V. jura.

jurat2 sn [At: PSALT. SCH. 218/11 / V: giu~ / Pl: (rar) ~uri / E: jura] (Înv) 1 Jurare (1). 2 (Ccr) Jurământ. 3-9 Jurare (3-9). 10 Implorare. 11 (Nob) Înjurare.

jurat1 sm [At: (a. 1690) IORGA, S. D. XII, 233/11 / Pl: ~ați / E: fr juré, lat juratus] 1 (Trs; înv) Consilier comunal. 2 (Iuz) Judecător sătesc care împreună cu primarul alcătuiau judecătoria comunală, care judeca neînțelegerile dintre săteni. 3 Membru al comitetului bisericesc Cf efor, epitrop. 4 (Iuz) Primar. 5 (Mar; înv) Subprefect. 6 (Buc; înv) Plăieș. 7 (Buc; înv) Străjer. 8 (În unele state) Cetățean ales să ia parte la judecarea unor procese penale și uneori a unor procese civile. 9 (Îs) Curte cu ~ați Curte cu juri2 (2).

jurat3, ~ă a [At: DOSOFTEI, V. S. 29/2 / Pl: ~ați, ~e / E: jura] 1 Care a fost afirmat sau declarat prin jurământ (1). 2 Care a fost confirmat la judecată. 3 Care a fost promis prin jurământ (4). 4 Care a fost promis în mod solemn. 5 (D. oameni) Care a făcut un jurământ (1). 6 Legat prin jurământ (5). 7 Blestemat. 8 (Îsp) Ticălos.

JURÁT1, jurați, s. m. (În unele state) Cetățean ales să ia parte la judecarea unor procese penale și uneori a unor procese civile; jur1. ◊ Curte cu jurați = curte cu juri. – Din fr. juré, lat. juratus.

JURAT2, -Ă, jurați, -te, adj. 1. (Rar) Care s-a legat prin jurămînt. Toți credincioși și jurați să fie ai lui. DELAVRANCEA, O. II 248. 2. Blestemat, afurisit; rău, hain; neîmpăcat. (Cu pronunțare regională) Pe prag se arăta cel cumnat giurat, hain. ALECSANDRI, P. P. 131. ◊ (Substantivat) În fîntînă nu intra C-ăl jurat cu chip drăguț... Nu e om, nu e băiat, ci e șarpe-nveninat. TEODORESCU, P. P. 442.

JURÁT1, jurați, s. m. 1. (În vechea organizare judecătorească) Persoană făcînd parte dintre cetățenii desemnați să judece cauzele criminale. Dacă eram jurat, eu îl achitam. CAMIL PETRESCU, U. N. 9. Ia spune, Dragomire, ce fel de om era... Eu n-am văzut de cînd sînt o judecată la jurați. CARAGIALE, O. I 243. ◊ Curte cu jurați = instanță de judecată pentru procese criminale, delicte politice sau de presă etc. compusă din magistrați și din cetățeni aleși după anumite criterii. 2. (Învechit, Transilv.) Membru al unui consiliu cu atribuții administrative (comunale, bisericești etc.). Tot umblînd să fiu jurat, Ce-am avut tot am mîncat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 462.

JURÁT s.m. Fiecare dintre cetățenii care fac parte dintr-o curte cu juri. [Cf. lat. iuratus, fr. juré].

JURÁT s. m. cetățean ales pentru a participa la judecarea unor procese penale; jur. (< fr. juré, lat. iuratus)

JURÁT ~ți m. (în vechea organizare judecătorească) Cetățean ales să participe la soluționarea unor procese în instanța judecătorească. /v. a jura

jurat a. 1. promis cu jurământ: credință jurată, amici jurați pe moarte AL.; 2. neîmpăcat: dușman jurat; 3. pop. afurisit: o jurată de nevastă. ║ m. membrul unui juriu.

jurát, -ă adj. Promis pin jurămînt: credință jurată, amicĭ jurațĭ pe moarte. Neîmpăcat, implacabil: dușman jurat. Afurisit, al draculuĭ (Fam.): o jurată de vecină. Care a depus jurămîntul la tribunal: traducător, interpret jurat. S.m. Membru din juriu de 12 cetățenĭ ĭeșițĭ la sorțĭ pentru a judeca crimele și delictele de presă: curtea de jurațĭ saŭ a juraților (greșit curtea cu jurațĭ, cum se zice obișnuit, după cum ar fi greșit e o mulțime cu oamenĭ îld. de oamenĭ. Tot greșit e și curtea cu jurĭ, un pl. d. fr. juré, jurat. Francejiĭ numesc cour d’assises, curtea juraților). Vechĭ. Azĭ. Trans. Consilier comunal (Odinioară consilieriĭ comunalĭ eraŭ prezidațĭ de un logofăt). S.n. Vechĭ. Jurămînt.

JURÁ, jur, vb. I. 1. Tranz. și refl. A afirma, a declara ceva sub jurământ, a depune un jurământ. ♦ Tranz. A întări, a confirma la judecată, prin jurământ, o depoziție sau o mărturie. ♦ Refl. A promite prin jurământ. 2. Refl. (Pop.) A se afurisi, a se blestema (pentru a întări cele afirmate). 3. Tranz. (Pop.) A ruga pe cineva cu stăruință; a implora, a conjura. – Lat. jurare.

JURÁ, jur, vb. I. 1. Tranz. și refl. A afirma, a declara ceva sub jurământ, a depune un jurământ. ♦ Tranz. A întări, a confirma la judecată, prin jurământ, o depoziție sau o mărturie. ♦ Refl. A promite prin jurământ. 2. Refl. (Pop.) A se afurisi, a se blestema (pentru a întări cele afirmate). 3. Tranz. (Pop.) A ruga pe cineva cu stăruință; a implora, a conjura. – Lat. jurare.

jura [At: CORESI, EV. 60/22 / Pzi: jur / E: ml juro, -are] 1 vtr A afirma ceva sub jurământ. 2 vtr A declara ceva prin jurământ. 3 vtr A confirma ceva la judecată prin jurământ. 4 vt A depune o mărturie despre cineva. 5 vt A promite sub jurământ. 6 vr (Pop) A se blestema (pentru a întări cele afirmate). 7 vr A crede cu tărie un anumit lucru. 8 vr A avea încredere oarbă în cineva. 9 vt A făgădui ceva în mod solemn. 10-11 vtr A (se) lega prin jurământ (5). 12 vt (Pop) A ruga pe cineva stăruitor Si: a conjura, a implora. 13 vt (Nob) A înjura.

JURÁ, jur, vb. I. 1. Tranz. (Construit cu o completivă directă sau cu un complement care indică un sentiment) A face un jurămînt, a se lega prin jurămînt; a întări, a confirma la judecată, prin jurămînt, o depoziție, o mărturie. Au doar nu mi-ați jurat și mie credință? NEGRUZZI, S. I 140. Știi, bădiță, cum jurai Seara, cînd la noi veneai Că pe alta n-o s-o iai? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 258. (Fig.) A noastre inimi își jurau Credință pe toți vecii, Cînd pe cărări se scuturau De floare liliecii. EMINESCU, O. I 186. ◊ (Cu complement intern) Hai să jurăm Jurămîntul mare. TEODORESCU, P. P. 463. ◊ (La optativ sau în legătură cu verbul «a putea», arată convingerea fermă a cuiva în legătură cu un anumit lucru) Dumnezeu să-l ierte că Ștefăniță î-i ticluise o carte către Petru-vodă... să fi jurat că e de el. DELAVRANCEA, O. II 184. Puteai să juri că n-are mai mult de treizeci de ani. VLAHUȚĂ, O. A. 111. ◊ Absol. Îl cunosc. Dar nu știu de unde... Credeți-mă, uite... jur. SAHIA, N. 75. ◊ Refl. Să mă mai jur eu?... Nu m-am jurat? n-am plîns? Cu ce m-am ales? CARAGIALE, O. I 63. Jură-mi-te pe ascuțișul paloșului tău că mi-i da ascultare și supunere. CREANGĂ, P. 206. Foaie verde lemn uscat, Tare, mîndră, te-ai jurat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 243. Vin’, mîndră, să ne jurăm Și să nu ne mai lăsăm. id. ib. 256. 2. Refl. A consimți prin jurămînt să se întîmple un lucru rău în cazul cînd nu îndeplinești o anumită condiție; a se afurisi. Mă jur să n-am parte de mătușica, dacă nu dau păretele jos. ALECSANDRI, T. I 39. Ea o prins a se jura: De-oi fi dat gura cuiva, Uște-mi-se cununa. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 243. 3. Tranz. fact. A obliga, a pune pe cineva să jure. Mă jură pe ce am mai scump pe lume, pe tata, ca să nu o las la zmei. ISPIRESCU, L. 301. A jurat-o pe nevastă-sa ca nu cumva să spuie cuiva. ȘEZ. II 212. (Cu pronunțare regională) Te giur cu pistolu-n pept Spune mie tot cu drept De ai bani mai multicei. ALECSANDRI, P. P. 162.- Prez. ind. și: (regional) jor (COȘBUC, P. I 183).

A SE JURÁ mă jur intranz. 1) A se angaja prin jurământ; a jurui. 2) A se lega prin jurământ pentru a confirma unele afirmații; a se afurisi. /<lat. jurare

A JURÁ jur 1 tranz. 1) A promite prin jurământ. ~ fidelitate. 2) (probitatea unor depoziții, mărturii) A confirma la judecată prin jurământ. 3) pop. (persoane) A ruga cu multă stăruință; a implora; a conjura. 2. intranz. A presta un jurământ. /<lat. jurare

jurà v. 1. a afirma cu jurământ, luând de martur pe D-zeu: a jurat strâmb; 2. a asigura, a încredința despre ceva: ți’o jur; 3. a se îndatora cu jurământ, a promite serios: a jura supunere. [Lat. JURARE].

2) jur, a -á v. intr. (lat. jurare, a jura, d. jus, juris, drept, dreptate; it. giurare, pv. cat. sp. pg. jurar, fr. jurer. Rudă cu just). Iaŭ martur pe Dumnezeŭ saŭ altă autoritate pe care o cred sacră: jur pe cruce, pe onoare că spun adevărat. Mă oblig pin jurămînt, promit serios: jur supunere cuiva. V. tr. Blestem pe cineva dacă nu va face ceva: te jur să facĭ așa cum țĭ-am spus. V. refl. Jur, afirm bazat pe religiune saŭ pe altă credință: mă jur pe cruce, pe onoare că spun adevărat, mă jur să fac (saŭ: că voĭ face) un spital. V. zăŭ.

arată toate definițiile

Intrare: Jurat
Jurat nume propriu
nume propriu (I3)
  • Jurat
Intrare: jurat (adj.)
jurat1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • jurat
  • juratul
  • juratu‑
  • jura
  • jurata
plural
  • jurați
  • jurații
  • jurate
  • juratele
genitiv-dativ singular
  • jurat
  • juratului
  • jurate
  • juratei
plural
  • jurați
  • juraților
  • jurate
  • juratelor
vocativ singular
plural
Intrare: jurat (s.m.)
substantiv masculin (M3)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • jurat
  • juratul
  • juratu‑
plural
  • jurați
  • jurații
genitiv-dativ singular
  • jurat
  • juratului
plural
  • jurați
  • juraților
vocativ singular
  • juratule
  • jurate
plural
  • juraților
Intrare: jurat (s.n.; jurământ)
jurat (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • jurat
  • juratul
  • juratu‑
plural
  • juraturi
  • juraturile
genitiv-dativ singular
  • jurat
  • juratului
plural
  • juraturi
  • juraturilor
vocativ singular
plural
Intrare: jura
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • jura
  • jurare
  • jurat
  • juratu‑
  • jurând
  • jurându‑
singular plural
  • ju
  • jurați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • jur
(să)
  • jur
  • juram
  • jurai
  • jurasem
a II-a (tu)
  • juri
(să)
  • juri
  • jurai
  • jurași
  • juraseși
a III-a (el, ea)
  • ju
(să)
  • jure
  • jura
  • jură
  • jurase
plural I (noi)
  • jurăm
(să)
  • jurăm
  • juram
  • jurarăm
  • juraserăm
  • jurasem
a II-a (voi)
  • jurați
(să)
  • jurați
  • jurați
  • jurarăți
  • juraserăți
  • juraseți
a III-a (ei, ele)
  • ju
(să)
  • jure
  • jurau
  • jura
  • juraseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

jurat (adj.)

etimologie:

  • vezi jura
    surse: DEX '09 DEX '98

jurat (s.m.)

  • 1. (În unele state și în România în trecut) Cetățean ales să ia parte la judecarea unor procese penale și uneori a unor procese civile; jur (1.).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: jur (persoană) attach_file 2 exemple
    exemple
    • Dacă eram jurat, eu îl achitam. CAMIL PETRESCU, U. N. 9.
      surse: DLRLC
    • Ia spune, Dragomire, ce fel de om era... Eu n-am văzut de cînd sînt o judecată la jurați. CARAGIALE, O. I 243.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Curte cu jurați = Curte cu juri; instanță de judecată pentru procese criminale, delicte politice sau de presă etc. compusă din magistrați și din cetățeni aleși după anumite criterii.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 2. învechit Transilvania Membru al unui consiliu cu atribuții administrative (comunale, bisericești etc.).
    exemple
    • Tot umblînd să fiu jurat, Ce-am avut tot am mîncat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 462.
      surse: DLRLC

etimologie:

jura

  • 1. tranzitiv reflexiv A afirma, a declara ceva sub jurământ, a depune un jurământ; a se angaja prin jurământ.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: jurui (făgădui) attach_file 11 exemple
    exemple
    • Au doar nu mi-ați jurat și mie credință? NEGRUZZI, S. I 140.
      surse: DLRLC
    • Știi, bădiță, cum jurai Seara, cînd la noi veneai Că pe alta n-o s-o iai? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 258.
      surse: DLRLC
    • figurat A noastre inimi își jurau Credință pe toți vecii, Cînd pe cărări se scuturau De floare liliecii. EMINESCU, O. I 186.
      surse: DLRLC
    • Hai să jurăm Jurămîntul mare. TEODORESCU, P. P. 463.
      surse: DLRLC
    • Dumnezeu să-l ierte că Ștefăniță î-i ticluise o carte către Petru-vodă... să fi jurat că e de el. DELAVRANCEA, O. II 184.
      surse: DLRLC
    • Puteai să juri că n-are mai mult de treizeci de ani. VLAHUȚĂ, O. A. 111.
      surse: DLRLC
    • absolut Îl cunosc. Dar nu știu de unde... Credeți-mă, uite... jur. SAHIA, N. 75.
      surse: DLRLC
    • Să mă mai jur eu?... Nu m-am jurat? n-am plîns? Cu ce m-am ales? CARAGIALE, O. I 63.
      surse: DLRLC
    • Jură-mi-te pe ascuțișul paloșului tău că mi-i da ascultare și supunere. CREANGĂ, P. 206.
      surse: DLRLC
    • Foaie verde lemn uscat, Tare, mîndră, te-ai jurat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 243.
      surse: DLRLC
    • Vin’, mîndră, să ne jurăm Și să nu ne mai lăsăm. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 256.
      surse: DLRLC
    • 1.1. tranzitiv A întări, a confirma la judecată, prin jurământ, o depoziție sau o mărturie.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • 1.2. reflexiv A promite prin jurământ.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
  • 2. reflexiv popular A se afurisi, a se blestema (pentru a întări cele afirmate).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX attach_file 2 exemple
    exemple
    • Mă jur să n-am parte de mătușica, dacă nu dau păretele jos. ALECSANDRI, T. I 39.
      surse: DLRLC
    • Ea o prins a se jura: De-oi fi dat gura cuiva, Uște-mi-se cununa. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 243.
      surse: DLRLC
  • 3. tranzitiv popular A ruga pe cineva cu stăruință.
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX sinonime: conjura implora attach_file 3 exemple
    exemple
    • Mă jură pe ce am mai scump pe lume, pe tata, ca să nu o las la zmei. ISPIRESCU, L. 301.
      surse: DLRLC
    • A jurat-o pe nevastă-sa ca nu cumva să spuie cuiva. ȘEZ. II 212.
      surse: DLRLC
    • cu pronunțare regională Te giur cu pistolu-n pept Spune mie tot cu drept De ai bani mai multicei. ALECSANDRI, P. P. 162.
      surse: DLRLC
    • diferențiere A obliga, a pune pe cineva să jure.
      surse: DLRLC
  • 4. intranzitiv A presta un jurământ.
    surse: NODEX

etimologie: