5 definiții pentru implorat

IMPLORÁ, implór, vb. I. Tranz. A ruga pe cineva stăruitor, cu desperare (și cu umilință). – Din fr. implorer, lat. implorare.

implorá vb., ind. prez. 1 sg. implór, 3 sg. și pl. implóră

IMPLORÁ vb. a conjura, (pop.) a jura, a milui, (înv.) a supăra. (Te ~ să mă ajuți!)

IMPLORÁ vb. I. tr. A ruga pe cineva fierbinte, stăruitor (și cu umilință). [P.i. implór. / < fr. implorer, it., lat. implorare].

A IMPLORÁ implór tranz. 1) (persoane) A ruga în mod stăruitor și cu umilință; a conjura. 2) (ajutor, favoruri etc.) A cere cu insistență. [Sil. im-plo-] /<fr. implorer, lat. implorare

Intrare: implorat
implorat participiu
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular implorat imploratul implora implorata
plural implorați implorații implorate imploratele
genitiv-dativ singular implorat imploratului implorate imploratei
plural implorați imploraților implorate imploratelor
vocativ singular
plural