jurat, jurați, s.m. – 1. Pretor (Bud, 1908). 2. Solgăbirău (Bârlea, 1924). 3. Avocat, judecător (Memoria 2001): „Cartea mi-o scrie juratu” (Bârlea, 1924, I: 202). 4. Ales local, consilier comunal: „Primarul o strâns îndată consiliul comunal, toți cei 12 jurați, că împreună cu el să margă și să vadă ce-i de făcut să aibă vitele la vară destulă apă” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 285). – Lat. juratus „jurământ”, fr. juré (DEX, MDA).