20 de definiții pentru blestemat

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BLESTEMÁT, -Ă, blestemați, -te, adj. 1. Lovit, ajuns de blestem. ♦ Rău, neprielnic, dușmănos. 2. (Adesea substantivat) (Om) ticălos. – V. blestema.

blestemat2, ~ă [At: CUV. D. BĂTR. II, 47 / Pl: ~ați, ~e / E: blestema] 1 a Pe care l-a blestemat cineva Si: afurisit, procletit. 2 a Pe care l-a ajuns un blestem. 3 smf Ticălos. 4 a (D. femei) Depravat. 5 smf (Gmț; d. copii) Ștrengar.

blestemát1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: blestema] 1-2 Blestemare (1-2).

blestemat, -ă adj. 1 Care este sub puterea unui blestem; lovit, ajuns de blestem. Viața-mi este acum blestemată (BOL.). 2 Cu purtări rele; rău, ticălos. Nu era decît un hoț blestemat.(subst.) Dar tu, blestemato, cine ești? (BEN.). 3 Rău, neprielnic, dăunător. Vreme blestemată. • pl. -ți, -te. și (pop.) blăstămat, -ă adj. /v. blestema.

BLESTEMÁT, -Ă, blestemați, -te, adj. 1. Lovit, ajuns de blestem. ♦ Rău, neprielnic, dușmănos. 2. (Adesea substantivat) Cu purtări rele; depravat, rău, ticălos. – V. blestema.

BLESTEMÁT, -Ă, blestemați, -te, adj. 1. (Și în forma, populară blăstămat) Cu purtări rele; rău, ticălos, mișel; (adesea în glumă, fără înțeles rău, despre copii) ștrengar. Să nu-ți faci de lucru cu ei, căci sînt niște oameni blestemați! ◊ (Substantivat) Dar tu, blestemato, cine ești? BENIUC, V. 66. Dăduse poruncă să pornească în căutarea blestematului care îi făcuse de rușine. PAS, Z. I 227. Ia stați oleacă, blăstămaților, să vă dau eu! CREANGĂ, A. 42. Șezi binișor, blăstămatule! ALECSANDRI, T. 110. ♦ Nenorocit, rău, neprielnic. Vreme blestemată. 2. (în superstiții) Pe care l-a blestemat cineva, pe care l-a ajuns blestemul cuiva; afurisit. Arunc repede floarea, ca pe un lucru blestemat. SAHIA, N. 27. – Variantă: (popular) blăstămát, -ă adj.

BLESTEMÁT, -Ă, blestemați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Cu purtări rele; rău, ticălos. ♦ Neprielnic. Vreme blestemată. 2. (În superstiții) Care este obiectul unui blestem; afurisit. – V. blestema.

BLESTEMÁT ~tă (~ți, ~te) 1) (în superstiții) Care a fost ajuns de un blestem; lovit de blestem. 3) și substantival fam. (despre persoane) Care comite fapte nedemne; ticălos; mârșav; netrebnic; infam; josnic; abject. /v. a blestema

blestemat a. ajuns de blestem: viața ’mi este acum blestemată BOL.; 2. criminal, scelerat: fapte blestemate; 3. defăimat, mișel, netrebnic; 4. foarte rău: pirul e plantă blestemată.

clat1, ~ă a [At: IORGA, S. D. XVII, 114 / Pl: ~ați, ~e / E: vsl *клѧтъ cf proclet] (Înv) Blestemat.

blăstămat, -ă adj. (pop.) v. blestemat.

BLĂSTĂMÁT, -Ă adj. v. blestemat.

blăstămát (est) și blestemát (vest), -ă adj. (d. a blăstăma). Nelegĭuit, criminal: fugĭ, blăstămatule! Răŭ, vătămător: rachiu e o băutură blăstămată, un vînt blăstămat bătea pe mare. – Vechĭ blăstemat.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

blestemát adj. m., pl. blestemáți; f. sg. blestemátă, pl. blestemáte

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

BLESTEMÁT adj., s. 1. adj. v. excomunicat. 2. adj., s. v. afurisit.

BLESTEMAT adj., s. 1. adj. (BIS.) afurisit, anatemizat, excomunicat, (înv. și reg.) proclețit, (înv.) proclet. (Un credincios ~.) 2. adj., s. afurisit, cîinos, hain, îndrăcit, rău, ticălos, (înv. și pop.) pustiu, (pop. și fam.) pîrdalnic, (pop.) împelițat, jurat, (înv. și reg.) urgisit, (reg.) pricăjit, (Transilv.) săcret. (~ de Gheorghe!)

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

BLESTEMÁT, -Ă (< blestema) adj., s. m. și s. f. 1. (Persoană) care formează obiectul unui blestem. ♦ Pictori blestemați = nume dat artiștilor postimpresioniști de la sfîrșitul sec. 19 și începutul sec. 20, considerați atît din punct de vedere al operei cît și al nonconformismului social un pericol pentru societatea vremii. 2. (Om) ticălos, rău, nemernic (în comportări). ♦ Adj. Nefavorabil, neprielnic.

AURI SACRA FAMES! (lat.) blestemata foame de aur! – Vergiliu, „Eneida”, III, 56. Mobilul pentru care regele Traciei, Polimnestor, l-a ucis pe Polidor, fiul lui Priam, ce-i fusese încredințat împreună cu aurul Troiei. Setea de avere, care împinge la ticăloșii.

POEȚII BLESTEMAȚI (< fr.) Sintagmă lansată de Paul Verlaine în cartea „Les poètes maudits” (1884, 1888), referitoare la șase poeți, între care St. Mallarmé, A. Rimbaud și Verlaine însuși, al cărui nume apărea în anagramă („Pauvre Lélian”).

Auri sacra fames! (lat. „Blestemata sete de aur!”) – Vergiliu, Eneida (III, v. 57). Regele Priam al Troiei încredințase pe fiul lui cel mic Polidor, impreună cu o parte însemnată din tezaur, ginerelui său Polimnestor, regele Traciei. Mînat de lăcomie, acesta îl omorî pe Polidor și puse mîna pe averi. „Blestemată sete de aur, la cîte nu împingi tu pe oameni!” Cu aceste cuvinte Vergiliu înfierează pe cei lacomi de avere, pe cei care în goana lor aprigă după bogăție, se abat de la morală, calcă-n picioare virtuți, sentimente, făgăduieli, drepturi sfinte. Graiul nostru a creat pentru „auri sacra fames” un echivalent foarte plastic: „Banul este ochiul dracului”. „…banii nu sînt numai unul din obiectivele patimii de îmbogățire, ci însuși obiectul acesteia. Această patimă este în esență Auri sacra fames” (K. Marx, Elemente de critică a economiei politice, p. 133-134). LIT.

Intrare: blestemat
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • blestemat
  • blestematul
  • blestematu‑
  • blestema
  • blestemata
plural
  • blestemați
  • blestemații
  • blestemate
  • blestematele
genitiv-dativ singular
  • blestemat
  • blestematului
  • blestemate
  • blestematei
plural
  • blestemați
  • blestemaților
  • blestemate
  • blestematelor
vocativ singular
  • blestematule
  • blestemate
  • blestema
  • blestemato
plural
  • blestemaților
  • blestematelor
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • blăstămat
  • blăstămatul
  • blăstămatu‑
  • blăstăma
  • blăstămata
plural
  • blăstămați
  • blăstămații
  • blăstămate
  • blăstămatele
genitiv-dativ singular
  • blăstămat
  • blăstămatului
  • blăstămate
  • blăstămatei
plural
  • blăstămați
  • blăstămaților
  • blăstămate
  • blăstămatelor
vocativ singular
  • blăstămatule
  • blăstămate
  • blăstăma
  • blăstămato
plural
  • blăstămaților
  • blăstămatelor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

blestemat, blestemaadjectiv

  • 1. Lovit, ajuns de blestem. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: afurisit
    • format_quote Arunc repede floarea, ca pe un lucru blestemat. SAHIA, N. 27. DLRLC
  • 2. adesea substantivat (Om) ticălos. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Să nu-ți faci de lucru cu ei, căci sunt niște oameni blestemați! DLRLC
    • format_quote Dar tu, blestemato, cine ești? BENIUC, V. 66. DLRLC
    • format_quote Dăduse poruncă să pornească în căutarea blestematului care îi făcuse de rușine. PAS, Z. I 227. 27. DLRLC
    • 2.1. adesea glumeț Fără înțeles rău, despre copii: ștrengar, ștrengar. DLRLC
      • format_quote Ia stați oleacă, blăstămaților, să vă dau eu! CREANGĂ, A. 42. DLRLC
      • format_quote Șezi binișor, blăstămatule! ALECSANDRI, T. 110. DLRLC
etimologie:
  • vezi blestema DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.