PRIMAR, -Ă, primari, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. Inițial, primordial, originar; p. ext. de prim grad, de primă importanță, de bază. ◊ Învățământ primar = formă de învățământ cu caracter obligatoriu, în care se predau elementele de bază ale celor mai importante discipline și care constituie primele patru clase ale școlii generale. Clasă primară (și substantivat, f.) = clasă din cursul primar. Școală primară (și substantivat, f.) = școală de învățământ primar; curs primar; clădire în care se preda această formă de învățământ. Văr primar (sau vară primară) = grad de rudenie între copiii mai multor frați și surori; persoană care se află cu alta într-un asemenea grad de rudenie. (Geol.) Era primară = era paleozoică. Medic primar = grad în ierarhia cadrelor medicale, superior medicului specialist, care se obține în urma unui concurs; persoană care are acest grad. ♦ Simplu, rudimentar, elementar; p. ext. neevoluat. ♦ (Despre cuvinte) Care provine direct din rădăcină și care servește ca element de bază pentru formarea altor cuvinte; primitiv. 2. (Despre elemente și compuși chimici) Care are o singură valență satisfăcută de un anumit element sau radical. II. S. m. Șeful unei administrații municipale, orășenești, comunale, cu atribuții administrative. [Var.: (pop., II) primare s. m.] – Din lat. primarius. Cf. fr. primaire, maire.

PRIMAR, -Ă, primari, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. Inițial, primordial, originar; p. ext. de prim grad, de primă importanță, de bază. ◊ Învățământ primar = formă de învățământ cu caracter obligatoriu, în care se predau elementele de bază ale celor mai importante discipline și care constituie primele patru clase ale școlii generale. Clasă primară (și substantivat, f.) = clasă din cursul primar. Școală primară (și substantivat, f.) = școală de învățământ primar; curs primar; clădire în care se preda această formă de învățământ. Văr primar (sau vară primară) = grad de rudenie între copiii mai multor frați și surori; persoană care se află cu alta într-un asemenea grad de rudenie. (Geol.) Era primară = era paleozoică. Medic primar = grad în ierarhia cadrelor medicale, superior medicului specialist, care se obține în urma unui concurs; persoană care are acest grad. ♦ Simplu, rudimentar, elementar; p. ext. neevoluat. ♦ (Despre cuvinte) Care provine direct din rădăcină și care servește ca element de bază pentru formarea altor cuvinte; primitiv. 2. (Despre elemente și compuși chimici) Care are o singură valență satisfăcută de un anumit element sau radical. II. S. m. Reprezentant al conducerii centrale în orașe și comune, cu atribuții administrative. [Var.: (II, pop.) primare s. m.] – Din lat. primarius. Cf. fr. primaire, maire.

PRIMAR¹, primari, s. m. (În vechea organizare administrativă) Șeful unei administrații comunale. Era primar unu Jipa ș-apoi mi-a luat biru de două ori. SADOVEANU, O. V 533. Primarul... caută să-și păstreze demnitatea. REBREANU, I. 13. Primaru, în pragul ușii, li spuse în adevăr că boieru o să vie azi de la Galați. BUJOR, S. 113. – Variantă: (popular) primare (DUMITRIU, B. F. 19, GALAN, B. I 49, SADOVEANU, M. C. 137) s. m.

PRIMAR s.m. Șeful unei administrații comunale. ♦ Președintele comitetului executiv al unui consiliu popular. [< lat. primarius, după fr. maire].

PRIMAR, -Ă I. adj. 1. inițial, de la început, originar; primordial, principal. (p. ext.) de primul grad, de bază. ♦ învățământ ~ = formă de învățământ, cu caracter obligatoriu, în care se predau noțiunile elementare ale principalelor discipline; eră ~ă = paleozoic; medic ~ = medic care, prin concurs, a devenit superior medicului specialist. ◊ simplu, rudimentar, simplist. ◊ (despre cuvinte) primitiv (I, 4) o (ec.) sector ~ = ansamblu de activități economice producător de materii prime (agricultura și industriile extractive). ◊ (med.; despre simptome) care apare în prima fază a unei boli. 2. care se manifestă brutal; care dovedește lipsă de cultură, de rafinament. 3. (despre elemente și compuși chimici) cu o singură valență satisfăcută de un anumit element sau radical. II. s. m. reprezentant ales, cu atribuții administrative în orașe și comune. (< lat. primarius, fr. primaire)

PRIMAR² ~i m. Conducător administrativ al unui oraș, al unei comune sau al unui sat. /<lat. primarius

primar a. 1. care este de primul grad, începător: școală primară; 2. de gradul cel mai înalt: medic primar; 3. se zice de copiii născuți dintr’un frate sau dintr’o soră: văr primar; cale primară, prima vizită ce mireasa face după nuntă rudelor bărbatului ei. [Lat. PRIMARIUS]. ║ m. capul unei comune: primarul orașului.

1) primár m. (cuv. fabricat pe la 1848, poate de Cogălniceanu, infl. de mare, maĭ mare [că’n est se zice și primare, ceĭa ce seamănă cu rus. prevelikiĭ; velikiĭ, mare] și de fr. maire, apoĭ după lat. primarius, primar [adj.]). Șefu uneĭ comune (oraș orĭ sat). V. vornic.

ex-primar sm [At: L. ROM. 1993, 20 / Pl: ~i / E: ex- + primar] Fost primar.

premar¹ sm vz primar²

premare² sm vz primar²

primare² sm vz primar²

PRIMARE s. m. v. primar¹.

femeie-primar s. f. Femeie cu funcția de primar ◊ „Film de actualitate, reliefând momente din viața unei femei-primar [...]” I.B. 3 X 75 p. 2 (din femeie + primar)

primar² s. m., pl. primari

primar adj. m., s. m., pl. primari; adj. f. primară, pl. primare

primar adj. m., s. m., pl. primari; f. sg. primară, pl. primare

PRIMAR s. (reg.) antist, (Transilv., Maram. și Ban.) birău, (Transilv., Ban. și Olt.) chinez, (Transilv. și Ban.) jude, (înv.) județ, procator, vătăman, vornic, (înv., prin Transilv.) jurat, (rusism înv.) starșină. (~ al satului.)

PRIMAR s. (reg.) antist, (Transilv., Maram. și Ban.) birău, (Transilv., Ban. și Olt.) chinez, (Transilv. și Ban.) jude, (înv.) județ, procator, vătăman, vornic, (înv., prin Transilv.) jurat, (rusism înv.) starșină. (~ al satului.)

primar (primară), adj. – 1. În expresia: văr primar. – 2. (S. m.) Reprezentant al conducerii centrale în orașe și comune. – 3. (S. m., Arg.) Client care nu dă bacșiș. – Mr. (ver) primar. Lat. prῑmārius (Pușcariu 1385; Candrea-Dens., 1446; REW 6749), cf. v. it. primaio. Cuvînt moștenit cu primul sens, cu al doilea a fost impus de instituție, în 1874, și se sprijină pe fr. maire. – Der. primăreasă, s. f. (nevastă de primar, primăriță); primărie, s. f. (localul, sediul unde lucrează primarul); primariat, s. f. (slujbă de primar).

primar, primari s. m. 1. (intl.) deținut aflat la prima condamnare. 2. (friz.) client care nu dă bacșiș.

a da mâna cu primarul expr. (adol.) a urina.