31 de definiții pentru primar (s.m.) primare

PRIMÁR, -Ă, primari, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. Inițial, primordial, originar; p. ext. de prim grad, de primă importanță, de bază. ◊ Învățământ primar = formă de învățământ cu caracter obligatoriu, în care se predau elementele de bază ale celor mai importante discipline și care constituie primele patru clase ale școlii generale. Clasă primară (și substantivat, f.) = clasă din cursul primar. Școală primară (și substantivat, f.) = școală de învățământ primar; curs primar; clădire în care se preda această formă de învățământ. Văr primar (sau vară primară) = grad de rudenie între copiii mai multor frați și surori; persoană care se află cu alta într-un asemenea grad de rudenie. (Geol.) Era primară = era paleozoică. Medic primar = grad în ierarhia cadrelor medicale, superior medicului specialist, care se obține în urma unui concurs; persoană care are acest grad. ♦ Simplu, rudimentar, elementar; p. ext. neevoluat. ♦ (Despre cuvinte) Care provine direct din rădăcină și care servește ca element de bază pentru formarea altor cuvinte; primitiv. 2. (Despre elemente și compuși chimici) Care are o singură valență satisfăcută de un anumit element sau radical. II. S. m. Șeful unei administrații municipale, orășenești, comunale, cu atribuții administrative. [Var.: (pop., II) primáre s. m.] – Din lat. primarius. Cf. fr. primaire, maire.

PRIMÁR, -Ă, primari, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. Inițial, primordial, originar; p. ext. de prim grad, de primă importanță, de bază. ◊ Învățământ primar = formă de învățământ cu caracter obligatoriu, în care se predau elementele de bază ale celor mai importante discipline și care constituie primele patru clase ale școlii generale. Clasă primară (și substantivat, f.) = clasă din cursul primar. Școală primară (și substantivat, f.) = școală de învățământ primar; curs primar; clădire în care se preda această formă de învățământ. Văr primar (sau vară primară) = grad de rudenie între copiii mai multor frați și surori; persoană care se află cu alta într-un asemenea grad de rudenie. (Geol.) Era primară = era paleozoică. Medic primar = grad în ierarhia cadrelor medicale, superior medicului specialist, care se obține în urma unui concurs; persoană care are acest grad. ♦ Simplu, rudimentar, elementar; p. ext. neevoluat. ♦ (Despre cuvinte) Care provine direct din rădăcină și care servește ca element de bază pentru formarea altor cuvinte; primitiv. 2. (Despre elemente și compuși chimici) Care are o singură valență satisfăcută de un anumit element sau radical. II. S. m. Reprezentant al conducerii centrale în orașe și comune, cu atribuții administrative. [Var.: (II, pop.) primáre s. m.] – Din lat. primarius. Cf. fr. primaire, maire.

PRIMÁR2, -Ă, primari, -e, adj. 1. Începător, inițial, primordial, originar; p. ext. de prim grad, de bază. Negura de apă îi închidea de pretutindeni ținîndu-i pe loc ca să frămînte un pămînt descompus în elementele-i primare. SADOVEANU, Z. C. 191. Cînd omul se-ndoiește de un princip primar, Nimica nu mai crede, căci nu mai înțelege Nimic aici în lume: aceasta e o lege. BOLINTINEANU, O. 154. ◊ (Ieșit din uz) Învățămînt primar, școală primară (sau clase primare) = învățămînt elementar. Acolo și-a făcut el cele patru clase primare. VLAHUȚĂ, O. A. III 20. ♦ (Rar) Simplist. Situația este... mai complicată decît se judecă în mod primar de către lume. CAMIL PETRESCU, U. N. 111. 2. (Geol.; în expr.) Era primară = era paleozoică. Terenuri primare = terenuri formate în timpul erei primare. 3. (În expr., ieșit din uz) Medic primar = medic șef al unui spital, al unui oraș sau (în trecut) al unui județ. ♦ (În expr.) Văr primar (sau vară primară) = grad de rudenie între copiii mai multor frați și surori.

PRIMÁR1, primari, s. m. (În vechea organizare administrativă) Șeful unei administrații comunale. Era primar unu Jipa ș-apoi mi-a luat biru de două ori. SADOVEANU, O. V 533. Primarul... caută să-și păstreze demnitatea. REBREANU, I. 13. Primaru, în pragul ușii, li spuse în adevăr că boieru o să vie azi de la Galați. BUJOR, S. 113. – Variantă: (popular) primare (DUMITRIU, B. F. 19, GALAN, B. I 49, SADOVEANU, M. C. 137) s. m.

primár adj. m., s. m., pl. primári; adj. f. primáră, pl. primáre

primár adj. m., s. m., pl. primári; f. sg. primáră, pl. primáre

PRIMÁR adj. 1. v. originar. 2. v. primitiv. 3. v. elementar. 4. v. elementar.

PRIMÁR s. (reg.) antist, (Transilv., Maram. și Ban.) birău, (Transilv., Ban. și Olt.) chinez, (Transilv. și Ban.) jude, (înv.) județ, procator, vătăman, vornic, (înv., prin Transilv.) jurat, (rusism înv.) starșină. (~ al satului.)

PRIMÁR s., adj. v. paleozoic.

PRIMÁR, -Ă adj. De la început, originar; (p. ext.) prim, principal, de primul grad. ♦ (Geol.) Eră primară (și s.n.) = paleozoic; terenuri primare = terenuri formate în era primară. ♦ primordial, de bază. ♦ Simplist. [< fr. primaire, cf. lat. primarius, it. primario].

PRIMÁR s.m. Șeful unei administrații comunale. ♦ Președintele comitetului executiv al unui consiliu popular. [< lat. primarius, după fr. maire].

PRIMÁR, -Ă I. adj. 1. inițial, de la început, originar; primordial, principal. (p. ext.) de primul grad, de bază. ♦ învățământ ~ = formă de învățământ, cu caracter obligatoriu, în care se predau noțiunile elementare ale principalelor discipline; eră ~ă = paleozoic; medic ~ = medic care, prin concurs, a devenit superior medicului specialist. ◊ simplu, rudimentar, simplist. ◊ (despre cuvinte) primitiv (I, 4) o (ec.) sector ~ = ansamblu de activități economice producător de materii prime (agricultura și industriile extractive). ◊ (med.; despre simptome) care apare în prima fază a unei boli. 2. care se manifestă brutal; care dovedește lipsă de cultură, de rafinament. 3. (despre elemente și compuși chimici) cu o singură valență satisfăcută de un anumit element sau radical. II. s. m. reprezentant ales, cu atribuții administrative în orașe și comune. (< lat. primarius, fr. primaire)

primár (primáră), adj.1. În expresia: văr primar.2. (S. m.) Reprezentant al conducerii centrale în orașe și comune. – 3. (S. m., Arg.) Client care nu dă bacșiș. – Mr. (ver) primar. Lat. prῑmārius (Pușcariu 1385; Candrea-Dens., 1446; REW 6749), cf. v. it. primaio. Cuvînt moștenit cu primul sens, cu al doilea a fost impus de instituție, în 1874, și se sprijină pe fr. maire.Der. primăreasă, s. f. (nevastă de primar, primăriță); primărie, s. f. (localul, sediul unde lucrează primarul); primariat, s. f. (slujbă de primar).

PRIMÁR1 (~i, ~e) 1) Care constituie un început; care caracterizează un început; inițial; primordial; începător. Etapă ~ă.Școală ~ă școală începătoare. Văr ~, vară ~ă a) grad de rudenie stabilit între copiii fraților sau ai surorilor; b) persoană aflată în acest grad de rudenie. 2) Care se prezintă simplu de tot; rudimentar. /<lat. primarius

PRIMÁR2 ~i m. Conducător administrativ al unui oraș, al unei comune sau al unui sat. /<lat. primarius

primar a. 1. care este de primul grad, începător: școală primară; 2. de gradul cel mai înalt: medic primar; 3. se zice de copiii născuți dintr’un frate sau dintr’o soră: văr primar; cale primară, prima vizită ce mireasa face după nuntă rudelor bărbatului ei. [Lat. PRIMARIUS]. ║ m. capul unei comune: primarul orașului.

1) primár m. (cuv. fabricat pe la 1848, poate de Cogălniceanu, infl. de mare, maĭ mare [că’n est se zice și primare, ceĭa ce seamănă cu rus. prevelikiĭ; velikiĭ, mare] și de fr. maire, apoĭ după lat. primarius, primar [adj.]). Șefu uneĭ comune (oraș orĭ sat). V. vornic.

2) primár, -ă adj. (lat. primarius, it. primajo, pv. primer, fr. premier, sp. primero, pg. primeiro). Vechĭ. Prim, primitiv, de odinioară: ale noastre fărădelegĭ primare (Ps. S. 78, 8). Azĭ. Văr primar, vară primară, de primu grad, adică: copiiĭ a doĭ frațĭ îs verĭ primarĭ, ĭar a doĭ verĭ îs de al doilea grad orĭ secunzĭ (Vechĭ și premar, în prav. MB. și primare: văr primare, vară primare, în Let. 2, 215 și 228). Cale primară, întorcătură, prima vizită pe care o face mireasa și mirele părinților și rudelor. Neol. (fr. primaire). De primu grad, elementar: școala primară (după care vine cea secundară și universitatea). De gradu cel maĭ înalt: medic primar (după care vine cel secundar). Geol. Care s’a depus maĭ întîĭ la fundu apeĭ: terenurĭ primare (după care vin cele secundare, terțiare și cŭaternare).

ex-primar sm [At: L. ROM. 1993, 20 / Pl: ~i / E: ex- + primar] Fost primar.

PRIMÁRE s. m. v. primar.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

PRIMAR adj. 1. inițial, originar, prim, primordial. (Fondul ~ al caracterului său.) 2. primitiv. (Forma ~ a unui cuvânt.) 3. elementar. (Curs, invățămînt ~.) 4. elementar, rudimentar, simplu. (Noțiuni ~ asupra...)

PRIMAR s. (reg.) antist, (Transilv., Maram. și Ban.) birău, (Transilv., Ban. și Olt.) chinez, (Transilv. și Ban.) jude, (înv.) județ, procator, vătăman, vornic, (înv., prin Transilv.) jurat, (rusism înv.) starșină. (~ al satului.)

PRIMĂREA s. primăriță, (înv.) vorniceasă. (~ e soția primarului.)

PRIMĂRIȚĂ s. primăreasă, (înv.) vorniceasă. (~ e soția primarului.)

feméie-primár s. f. Femeie cu funcția de primar ◊ „Film de actualitate, reliefând momente din viața unei femei-primar [...]” I.B. 3 X 75 p. 2 (din femeie + primar)


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

primar, primari s. m. 1. (intl.) deținut aflat la prima condamnare. 2. (friz.) client care nu dă bacșiș.

a da mâna cu primarul expr. (adol.) a urina.

Intrare: primar (s.m.)
primare (funcție; -i) substantiv masculin
substantiv masculin (M45)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • primare
  • primarele
plural
  • primari
  • primarii
genitiv-dativ singular
  • primare
  • primarelui
plural
  • primari
  • primarilor
vocativ singular
plural