5 definiții pentru conjurare

CONJURÁ, conjúr, vb. I. 1. Tranz. A ruga cu stăruință; a implora. 2. Intranz. (Rar) A conspira, a unelti; a complota. – Din fr. conjurer, lat. conjurare.

conjurá vb., ind. prez. 1 sg. conjúr, 3 sg. și pl. conjúră

CONJURÁ vb. 1. v. implora. 2. v. complota.

CONJURÁ vb. I. 1. tr. A ruga stăruitor, a implora. 2. intr. (Rar) A complota, a conspira. [P.i. conjúr. / < fr. conjurer, cf. lat. coniurare].

A CONJURÁ conjúr 1. tranz. (persoane) A ruga în mod stăruitor și cu umilință; a implora. 2. intranz. A urzi o conjurație; a unelti; a complota; a conspira. /<fr. conjurer, lat. conjurare

Intrare: conjurare
conjurare infinitiv lung
infinitiv lung (IL113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • conjurare
  • conjurarea
plural
  • conjurări
  • conjurările
genitiv-dativ singular
  • conjurări
  • conjurării
plural
  • conjurări
  • conjurărilor
vocativ singular
plural