5 definiții pentru conjurare


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CONJURÁ, conjúr, vb. I. 1. Tranz. A ruga cu stăruință; a implora. 2. Intranz. (Rar) A conspira, a unelti; a complota. – Din fr. conjurer, lat. conjurare.

CONJURÁ vb. I. 1. tr. A ruga stăruitor, a implora. 2. intr. (Rar) A complota, a conspira. [P.i. conjúr. / < fr. conjurer, cf. lat. coniurare].

A CONJURÁ conjúr 1. tranz. (persoane) A ruga în mod stăruitor și cu umilință; a implora. 2. intranz. A urzi o conjurație; a unelti; a complota; a conspira. /<fr. conjurer, lat. conjurare


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

conjurá vb., ind. prez. 1 sg. conjúr, 3 sg. și pl. conjúră


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CONJURÁ vb. 1. v. implora. 2. v. complota.

Intrare: conjurare
conjurare infinitiv lung
infinitiv lung (IL113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • conjurare
  • conjurarea
plural
  • conjurări
  • conjurările
genitiv-dativ singular
  • conjurări
  • conjurării
plural
  • conjurări
  • conjurărilor
vocativ singular
plural

conjura

  • 1. tranzitiv A ruga stăruitor.
    surse: DEX '09 DLRLC DN sinonime: implora ruga 3 exemple
    exemple
    • Vă rog, vă conjur, plecați de la fereastră. SEBASTIAN, T. 262.
      surse: DLRLC
    • Conjur, nu scrie nimic nicăieri despre mine. CARAGIALE, O. VII 385.
      surse: DLRLC
    • În epistola ce scriam șefului răsculării din Transilvania îl conjuram să se împace cu ungurii. GHICA, A. 175.
      surse: DLRLC
  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN

etimologie: