JEFUIT s. n. Faptul de a jefui. – V. jefui.

jefuit², ~ă a [At: BIBLIA (1688), 146/2 / V: jacu~, jăcu~, jăf~, jăhu~, jău~, jecu~, jehu~ / Pl: ~iți, -e / E: jefui] 1 Prădat. 2 Furat. 3 Care a fost stors de bani sau de alte mijloace materiale prin forță sau prin înșelăciune Si: jăpcănit², jecmănit². 4 Exploatat. 5 (Imp) Plagiat. 6 (Imp; d. o femeie) Răpită și siluită. 7 Devastat.

jefuit¹ sn [At: CREANGĂ, A. 20 / V: jăcu~, jăf~, jăhu~, jecu~, jehu~ / Pl: (rar) ~uri / E: jefui] 1 Prădare. 2 Jaf (1). 3 Jefuire (3). 4 Exploatare. 5 (Imp) Plagiere. 6 Jefuire (6). 7 Devastare.

JEFUIT s. n. Faptul de a jefui; jefuire, jaf. (Cu pronunțare regională) Se îndreptară spre Pipirig după jăfuit. CREANGĂ, A. 20.

jacuit, ~ă a vz jefuit²

jăcui v vz jefui

jăcuit¹ sn vz jefuit¹

jăcuit², ~ă a vz jefuit²

jăfui v vz jefui

jăfuit², ~ă a vz jefuit²

jăfuit¹ sn vz jefuit¹

jăhui v vz jefui

jăhuit¹ sn vz jefuit¹

jăhuit², ~ă a vz jefuit²

jăui v vz jefui

jăuit, ~ă a vz jefuit²

jecui v vz jefui

jecuit¹ sn vz jefuit¹

jecuit², ~ă a vz jefuit²

jefui [At: VARLAAM, C. 347 / V: jăcui, jăf~, jăhui, jăui, jecui, jehui / Pzi: ~esc / E: jaf + -ui] 1 vt A fura bani sau obiecte în cantități mari (făcând uz de violență) Si: a prăda. 2 vt (Jur) A săvârși un jaf (1). 3 vt A stoarce pe cineva de bani sau de alte bunuri materiale prin forță sau prin înșelăciune Si: a jăpcăni, a jecmăni. 4 vt A exploata. 5 vt (Imp) A plagia. 6 vt (Imp) A răpi și a viola o femeie. 7 vt A devasta.

jehui v vz jefui

jehuit², ~ă a vz jefuit²

jehuit¹ sn vz jefuit¹

JĂFUI... 👉 JEFUI...

❍JĂUI (-uesc) vb. tr. Băn. = JEFUI.

JEFUI, JĂFUI (-uesc) vb. tr. A prăda, a răpi bunul altuia, avuțiile unui oraș, etc.: mă prinz că voiu pune mîna pe acel tîlhar oare ne jefuește (isp.); Cei mai mari te măgulesc Și norodul jăfuiesc (don.) [jaf].

‡JEHUI (-uesc) = JEFUI: ori-carele se va face a vîna pre lîngă drum... să jăhuiască pre cineva (prv.-mb.) [jah].

JACUI vb. IV v. jefui.

JĂCUI vb. IV v. jefui.

JEFUI, jefuiesc, vb. IV. Tranz. A fura bani sau obiecte în cantități mari și de obicei făcînd uz de violență. V. prăda. A jefuit pe stăpînu-meu pînă la cămașă. ISPIRESCU, L. 290. (Cu pronunțare regională) Avea cineva cap să treacă pe aici fără să fie jăfuit? CREANGĂ, P. 119. ♦ (Cu privire la indivizi și, mai ales, la colectivități) A stoarce de averi; (cu privire la averi) a-și însuși bunuri prin exploatare sau prin manopere frauduloase. Capitalul străin jefuia bogățiile țării noastre. ▭ Jefuit de cămătarul cel sfruntat și fără milă. MACEDONSKI, O. I 9. – Variante: (învechit) jecui, jăcui, jacui vb. IV.

A JEFUI ~iesc tranz. (persoane) 1) A lipsi (complet) de avere; a prăda; a jupui; a jecmăni; a despuia. 2) A lipsi de bani sau de bunuri materiale (prin exploatare sau prin violență); a jecmăni; a jumuli. /jaf + suf. ~ui

jăcuì v. a jăfui (BĂLC.).

jăfuì v. 1. a pune mâna cu violență pe avutul unui oraș, al unei case; 2. a comite exacțiuni, sustrageri frauduloase; 3. a fura dela un autor ideile, frazele sale. [Și jefuì: cf. rut. JEHUVATI, a prăda].

jefuì v. V. jăfuì.

jăcuĭésc v. tr. (d. jac; ung. zsákolni, pun în sac, jăfuĭesc. V. jac, jacă). Vechĭ. Est. Jăfuĭesc. – Și jec- (vest).

jăfuĭésc v. tr. (d. jaf). Jăcuĭesc, despoĭ, prad grozav: a jăfuĭ un om, o casă, un oraș, o țară, (fig.) un autor de ideĭle luĭ. – Și jef- (vest).

jecuĭésc V. jăcuĭesc.

jefuiésc V. jăfuĭesc.

jefuit s. n.

jefuit s. n.

jefuit s. n.

jefui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. jefuiesc, 3 sg. jefuiește, imperf. 1 jefuiam; conj. prez. 1 sg. să jefuiesc, 3 să jefuiască

jefui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. jefuiesc, imperf. 3 sg. jefuia; conj. prez. 3 să jefuiască

jefui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. jefuiesc, imperf. 3 sg. jefuia; conj. prez. 3 sg. și pl. jefuiască

jefui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. jefuiesc, conj. jefuiască)

jăcuesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.

jefuesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.

JEFUIT adj. 1. v. deposedat. 2. prădat, răpit. (Bunuri ~.) 3. devastat, prădat, (livr.) devalizat. (O bancă ~.) 4. jecmănit, (fig.) jumulit, jupuit. (Client ~.)

JEFUIT adj. v. jecmănit, jumulit.

JEFUIT s. jaf.

jefuit², -ă adj. 1 (despre oameni) deposedat, despuiat, prădat², spoliat, <înv. și reg.> jerpelit, <arg.> globit, golit². Bătrânii jefuiți caută dreptatea în justiție. 2 (despre oameni) extorcat, jecmănit, <reg.> jăpcănit, <fig.> jumulit, jupuit². 3 (despre instituții, clădiri, mobile, obiecte etc. încuiate sau închise) devalizat, devastat, prădat², <arg.> șplinguit. Casa jefuită a fost cercetată de poliție. 4 (despre bunuri, obiecte posedate de cineva) prădat², răpit². Poșeta jefuită era din piele.

jefuit¹ s.n. jaf, jefuire, pradă, prădare, prădat¹, rapt, <înv. și pop.> apucătură, prădăciune, răpire, <pop.> plean, <înv. și reg.> jerpelire, <reg.> haram, răbălaș, răblușag, <înv.> apucare, apucat¹, dobândă, prădășug, prădătură, privască, răpiciune, răpit¹, răpitură, răpștire, <arg.> globire.

JEFUIT adj. 1. deposedat, prădat, (livr.) spoliat, (fig.) despuiat. (Persoană ~.) 2. prădat, răpit. (Bunuri ~.) 3. devastat, prădat, (livr.) devalizat. (O bancă ~.)

JEFUIT s. jaf, jefuire, pradă, prădare, prădat, prădăciune, (livr.) rapt, (înv.) dobîndă, prădășug, răpiciune, răpștire. (Pornit pe ~.)

JEFUI vb. 1. a prăda, (rar) a tâlhări, (înv. și reg.) a pleșcui, (înv.) a globi, a goli, a plenui, a strica, a tâlhui. (Bandiții l-au ~ la drumul mare.) 2. a devasta, a prăda, a sparge, (livr.) a devaliza. (Au ~ banca.) 3. v. deposeda. 4. v. răpi. 5. v. jecmăni.

jefui vb. IV. tr. I 1 (compl. indică așezări omenești, ținuturi, țări etc.) a prăda, <rar.> a tâlhări, <înv. și reg.> a jerpeli, a pleșcui, a plenui, <înv.> a înrobi, a sângecli, a strica, a tâlhui, <turc.; înv.> a iagmaladisi, <fig.; pop.> a beli, <fig.; înv.> a dezbrăca. Câțiva pușcăriași evadați au jefuit satul. În vechime, hoarde de barbari au jefuit țara. 2 (compl. indică oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică obiectul deposedării) a deposeda, a despuia, a prăda, a spolia, a tâlhări, <înv. și pop.> a lotri, <reg.> a bicheri,a răbăli, <înv.> a globăni, <fig.; pop. și fam.> a dezbrăca, <fig.; înv.> a spăla, <arg.> a desfrunzi, a globi, a golgăni, a goli. Prin înșelăciune, au reușit să-i jefuiască pe bătrâni de bunurile lor. 3 (compl. indică oameni) a extorca,a jecmăni, <reg.> a dicăsi, a jăpcăni, <fig.> a jumuli, a jupui, a mulge, a scurge, a stoarce, a suge, <fig.; rar> a jintui, <fig.; pop.> a jupi, <fig.; fam.> a carota. 4 (compl. indică instituții, clădiri, mobile, obiecte etc. încuiate sau închise) a devaliza, a devasta, a prăda, a sparge, <arg.> a trosni. Casa a fost jefuită de hoți. Indivizi mascați au jefuit seiful băncii. 5 (compl. indică bunuri, obiecte posedate de cineva) a prăda, a răpi, <înv.> a răpști, a rupe. Un hoț i-a jefuit poșeta. II fig. (fam.; compl. indică autori, pictori, muzicieni, idei, texte, opere de artă etc.) v. Copia. Plagia.

JEFUI vb. 1. a prăda, (rar) a tîlhări, (înv. și reg.) a pleșcui, (înv.) a globi, a goli, a plenui, a strica, a tîlhui. (Bandiții l-au ~ la drumul mare.) 2. a devasta, a prăda, a sparge, (livr.) a devaliza. (Au ~ banca.) 3. a deposeda, a prăda, (livr.) a spolia, (fig.) a despuia. (Stăpînul i-a ~ de tot ce-au avut.) 4. a prăda, a răpi, (înv.) a răpști. (I-a ~ de întreaga agoniseală.) 5. a jecmăni, (reg.) a jăpcăni. (Un negustor care își ~ clienții.)

JĂCUI vb. (Mold.) A jefui, a prăda. A: Prădînd și jăcuind. URECHE. De averile lor și de viață i-au jecuit. NCCD, 238 ; cf. VARLAAM.; PRAV.; DOSOFTEI, VS; MOLITVENIC (sec, XVII); PSEUDO-COSTIN, 20^v: AXINTE URICARIUL; CANTEMIR, HR.; PSEUDO-MUSTE; NECULCE. ◊ Fig. Voiu lua hotarăle limbilor și virtutea lor voiu jecui. DP, 27^v. // B: Jăcuiră toată tabăra. BIBLIA (1688). Variante: jecui (VARLAAM: PRAV.; MOLITVENIC (sec. XVII; AXINTE URICARIUL; NCCD, 238; PSEUDO-COSTIN, 20^v; CANTEMIR, HR. Etimologiș: jac + suf. -ui. Cf. ucr. žakuvati, magh. zsákolni. Vezi și jac, jăcaș, jăcuire. Cf. l o t r i, t î l h u i.

JECUI vb. v. jăcui.

jăcui, jăcuiesc, vb. IV (reg.) a jefui.