18 intrări

Articole pe această temă:

138 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

gu[1] sf [At: COD. VOR. 122/14 / Pl: ~ri, (înv) ~re / E: ml gula] 1 Cavitate care se deschide în partea anterioară (inferioară) a capului oamenilor și animalelor, prin care alimentele sunt introduse în organism Si: bot, cioc, clobanț, donț, (irn) fleoancă, fleură, flit, leoapă, plisc, pupăză, rât, tic, (înv) rost. 2 (Prc) Buzele și deschizătura dintre ele. 3 (Prc) Buze. 4 (D. cai; îe) A fi moale (sau tare) în ~ ori a avea ~ra moale (sau tare) A se supune ușor (sau greu) la comenzile ce i se dau prin mișcarea frâului. 5 (Îe) A da ~ra unui cal A-l lăsa să fugă în voia lui. 6 (Pop; îlv) A se duce (ca) pe ~ra lupului A dispărea. 7-8 (Pfm; îe) A scoate (sau a scăpa ca) din ~ra lupului A (se) salva dintr-o mare primejdie ca prin minune (sau în ultimul moment). 9 (Pfm; îe) A țipa (sau a striga) ca din ~ra șarpelui (sau ca din ~ de șarpe) ori cât îl ține (ori îl ia) ~ra A țipa din răsputeri. 10 (Pop; îe) A se zvârcoli ca în ~ de șarpe A se zbate cu disperare. 11 (Îc) ~ de broască Unealtă de dulgherie pentru scobit pe marginile tocurilor de ușă sau de fereastră Cf lamba. 12 (Îc) ~ de lup Ochi dublu al unei parâme cu care se prinde un cârlig de remorcă sau o macara, sau se fixează parâma de o bară. 13 (Îac) Unealtă care servește la îndoirea tablei groase. 14 (Îac) Defect congenital de conformație a feței omului, constând într-o despicătură la buza și la gingia superioară, care se prelungește în cerul gurii și în comunicarea cavității bucale cu fosele nazale. 15-16 (Îc) ~-cască (sau căscată) Persoană care-și pierde vremea în zadar (sau care dovedește neglijență, dezinteres condamnabil). 17-18 (Îac) Persoană care stă absentă (sau care nu înțelege ce i se spune). 19 (Bot; îc) ~ra leului, ~-dragă, ~ra-mielului, ~ra-morunului, ~ra-ursului Plantă erbacee din familia scrofulariaceelor cu flori roșii-purpurii sau albe care se aseamănă cu o glugă deschisă Si: cascate (Antirrhinum majus). 20 (Bot; îc) ~ra-lupului Plantă erbacee din familia labiatelor cu tulpina dreaptă și ramificată, cu frunzele ovale, alungite și florile de culoare violet închis (Scutellaria altissima). 21 (Bot; îc) ~ra-mâței Linariță (Linaria vulgaris). 22 (Bot; îc) ~ra-porumbului Plantă nedefinită mai îndeaproape. 23 (Bot; îc) ~ra-paharului Tufănică (Chrysanthemum sinense). 24 (Bot; îc) ~ra-țigăncii Plantă nedefinită mai îndeaproape. 25 Organ cu care se hrănește o ființă. 26 (Îe) A avea (sau a-i fi cuiva) ~ra amară (sau rea) ori a avea fiere în ~ A simți gust amar în gură (de emoție, de frică etc.). 27 (Fam; îe) A uita de la mână pân' la ~ A uita foarte repede. 28 (Îlav) Cu sufletul la ~ Abia mai putând respira (de emoție sau de oboseală). 29 (Pop; îal) Foarte bolnav, aproape de moarte. 30 (Îe) A nu pune (sau a nu băga, a nu lua) nimic în ~ A nu mânca nimic. 31 (Îe) A pune (sau a lua, a băga) ceva în ~ A mânca (puțin). 32 (Pop; îe) A-și trage (sau a-și da bucățica) de la ~ A se lipsi de cele necesare în favoarea altuia. 33 (Pop; îlv) A-și trage ~ra la cale A mânca. 34 (Îe) A (i se) face (cuiva) ~ra pungă A avea o senzație neplăcută de acreală din cauza unor alimente sau băuturi introduse în gură (1). 35 (Pop; îe) A face ~ra pâlnie A bea mult. 36 (Îae) A se îmbăta. 37 (Fam; îe) A da (cuiva) mură-n ~ A da cuiva ceva de-a gata, fără ca acela să facă cel mai mic efort. 38 (Îls) De-ale ~rii Mâncare. 39 Îmbucătură. 40 Scobitură. 41 (Îlav) Nici o ~ de apă Nimic. 42 (Fig) Membru al familiei pe care trebuie să-l hrănești Si: (pop) mâncător, suflet. 43 Sărut. 44 Organ al vorbirii Si: (pop) cloanță. 45 (Îe) A avea ~ de aur (sau aurită) A prevesti (corect și) de bine. 46 (Fam; îe) A umbla (cuiva) cuvântul prin ~ A nu găsi cuvântul potrivit pentru a exprima ceva (dar a fi pe punctul de a-l afla). 47 (Mai ales pe un ton poruncitor sau amenințător; îe) A tăcea (sau a nu blești) din ~ A nu (mai vorbi) deloc. 48 (Îe) A astupa (sau a închide) ~ra (cuiva) A face pe cineva să nu mai spună (sau să nu mai ceară) nimic. 49 (Îe) A lua (cuiva) vorba din ~ A spune tocmai ceea ce voia să zică altul din clipa respectivă. 50 (Îae) A întrerupe pe cineva, nelăsându-l să termine ce avea de spus. 51 (Pop; îe) A i se muia (cuiva) ~ra A nu mai avea curaj să vorbească. 52 (Îae) A schimba tonul și conținutul celor spuse. 53 (Îe) A-și bate (sau a-și strica, a-și răci, a-și rupe) ~ra degeaba (sau de pomană ori de clacă) A pleda fără nici un folos. 54 (Îe) A-l lua (sau a-l scăpa) ~ra (pe dinainte) A se destăinui fără voie. 55 (Îae) A spune un lucru pe care mai târziu regretă că l-a destăinuit. 56 (Fam; îe) A avea ~ra spartă (sau de cârpă) A divulga orice secret. 57 (Îe) A fi slobod la ~ A fi obraznic sau a folosi cuvinte obscene. 58 (Îe) A fi cu ~ra mare A fi certăreț. 59 (Îe) A avea o ~ cât o șură A vorbi mult și tare. 60 (Îe) A-și pune lacăt (sau gard) la ~ ori a-și păzi ~ra A fi prudent în tot ceea ce spune. 61 (Îae) A-și impune tăcere. 62 (Îe) A da din ~ (sau cu ~ra) ori a-i umbla (sau a-i merge, a-i toca) (cuiva) ~ra (ca o meliță, ca o fofează, ca o moară stricată, ca o pupăză) A vorbi repede și fără întrerupere Si: a flecări. 63 (Îe) A nu se uita în (sau la) ~ra cuiva A nu crede ceea ce spune cineva. 64 (Îlav) Din ~ în ~ Prin tradiție orală. 65 (Îlav) ~ în (sau la, cu) ~ Printr-o înțelegere directă Cf între patru ochi. 66 (Îal) Foarte aproape unul de celălalt[2]. 67 (Înv; îlav) Cu o ~ Unanim. 68 (Îe) A vorbi (sau a zice) cu jumătate de ~ (sau cu -ra jumătate) A vorbi fără convingere. 69 (Prt; îe) A fi bun de ~ A fi vorbăreț. 70 (Îae) A ști să pledeze bine cauza cuiva. 71 (Îe) A fi rău de ~ (sau ~ rea) (Îae) A fi bârfitor. 72 A vorbi urât, folosind cuvinte obscene. 73 (Îae) A prevesti (cuiva) ceva nefavorabil. 74 (Fam; îe) ~-spartă Om care nu poate ține un secret Si: flecar, limbut. 75 Ceea ce spune cineva Si: cuvânt, declarație, mărturisire, spusă, vorbă. 76-77 (Îs) ~ra satului (sau a mahalalei ori a lumii) (Persoana care lansează sau duce) bârfe, critici, intrigi care trec apoi de la unul la altul. 78 (Trs; gmț; îs) ~ra satului Pețitor. 79 (Îe) A intra în ~ra lumii (sau satului, mahalalei) A ajunge să fie vorbit de rău (provocând antipatia comunității). 80 (Îe) A te lua după ~ra cuiva A acționa (în mod greșit) după sfatul cuiva. 81 (Îlav) Din ~ Verbal. 82 (Înv) Cerere insistentă. 83 (Înv; mpl) Pâri repetate. 84 (Îe) A se pune (sau a sta) cu ~ra pe cineva A insista mult pe lângă cineva cu scopul de a-l convinge să facă ceva Si: a cicăli. 85 (Pop) Voce. 86 (Îe) A striga (sau a (se) boci, a vorbi) în ~ra mare A striga (sau a (se) boci, a vorbi) pe un ton ridicat. 87 (Îe) A nu i se auzi ~ra A fi liniștit. 88 (Pop) Gălăgie. 89 (Îe) A face ~ (mare sau largă) A face gălăgie Si: a vocifera. 90 (Pfm; îe) A da o ~ A striga. 91 (Pop) Ceartă. 92 (Îe) A se lua în (sau de) ~ (cu cineva) A se apuca de ceartă. 93 (Îe) A sta (sau a sări, a începe) cu ~ra pe (sau la) cineva ori a-i da (ori a-i trage) o ~ (cuiva) A certa pe cineva. 94 (Pop; îe) A da ~ la câini A porunci câinilor să nu mai latre. 95 (Îe) A fi cu ~ra mare A fi certăreț. 96 (Pfm; îe) A-i da (ori a-i trage) o ~ (cuiva) A săruta pe cineva. 97 (Pop) Laudă. 98 (Pop) Putință de a vorbi Si: grai. 99 (Îe) A nu avea ~ (să răspunzi, să spui ceva) A nu avea posibilitatea (sau curajul) de a mai zice ceva. 100 (personificat) Persoană care spune ceva Si: vorbitor. 101 (Îs) ~rile rele Bârfitorii. 102 (Hip; îs) ~ra mea (sau mamei) Drag. 103 (Adesea îoc „fund”) Deschizătură a unui obiect, a unei încăperi etc., prin care intră, se introduce, se varsă, iese etc. ceva, prin care se stabilește o comunicație etc. 104 (Îs) ~ra hamului Parte a hamului care se pune peste capul calului când se înhamă Cf pieptul hamului. 105 (Lpl) Panglici cusute cu fir și flori care împodobesc (mai ales) deschizătura de la gât a unei haine. 106 (Îs) ~ra băii Gură (103) a unei mine. 107 (Îs) ~ de vizitare (sau de om) Gaură prin care intră omul care controlează sau curăță interiorul unui rezervor, al unui cazan etc. 108 (Îs) ~ de observare Gaură prevăzută cu sticlă colorată, prin care se poate urmări procesul de topire în interiorul unui cubilou. 109 (Îs) ~ de pod Fereastra podului de casă. 110 (Top) Intrare. 111 (Pop) Gaură în care intră (mai ales) capătul unui obiect. 112 (Pop) Capăt (sau vârf) al unui obiect (mai ales al unei unelte) care intră într-o deschizătură. 113 (Îs) ~ra roții Gaură a căpățânii, prin care intră osia. 114 (Îs) ~ra tejghelei Scobitură în masa dulgherului în care se bagă și se strânge lemnul lucrat. 115 Loc de vărsare al unei ape într-o altă apă. 116 Capătul unui drum. 117 (Îs) ~ra târgului (sau podului) Locul pe unde circulă lumea când vine sau când pleacă de la târg (ori când intră sau când iese de pe un pod). 118 (Pop; îs) ~ra vântului Loc prin care suflă mereu vântul. 119 Deschizătură din capătul unei țevi. 120 (Îs) ~ de foc Nume generic pentru armele de foc (grele). 121 (Îs) ~ de apă Instalație care cuprinde un robinet și unele piese de racord sau de protecție, servind la luarea apei din rețeaua de distribuție pe care e montată Si: hidrant. 122 (Îs) ~ de incendiu Gură (121) la care se montează un furtun sau o țeavă specială servind la distribuirea apei sub presiune în caz de incendiu. 123 (Îs) ~ de stradă Construcție accesorie a unei rețele de canalizare așezată sub rigola străzii pentru a colecta apa de ploaie și a o conduce la rețeaua subterană de canalizare. 124 (Îs) ~ artificială Aparat compus, în general, dintr-un difuzor montat într-o incintă acustică, de formă și dimensiuni special alese, astfel încât caracteristicile acustice să fie asemănătoare cu acelea ale gurii umane. 125 (Îs) ~ra oului Spărtură în coaja oului prin care a ieșit puiul. 126 (Țes) Începutul unei țesături Cf rost, piedin. 127 (Îe) A lega ~ra pânzii A înnoda capetele firelor de urzeală înainte de a începe țesutul. 128 (Îae) A se înstări. 129 (Pop; îe) A prinde pânza ~ A se fi făcut deja începutul. 130 (Îe) A se afla (sau a trimite pe cineva) în ~ra tunului A fi expus (sau a expune pe cineva) la un mare pericol. 131 (Pop; îs) ~ra coasei (sau cuțitului, securei etc.) Tăiș. corectată

  1. În original, fără accent — LauraGellner
  2. călălalt → celălalt — Ladislau Strifler

GÚRĂ, guri, s. f. I. 1. Cavitate din partea anterioară (și inferioară) a capului oamenilor și animalelor, prin care alimentele sunt introduse în organism; p. restr. buzele și deschizătura dintre ele; buze. ◊ Loc. adv. Gură-n gură = foarte aproape unul de celălalt. ◊ Expr. A(-i) da (cuiva) o gură = a săruta (pe cineva). Cu sufletul la gură = a) abia mai putând respira (de emoție sau de oboseală); b) foarte bolnav, aproape de moarte. A uita de la mână până la gură = a uita repede, a fi uituc. Parcă se bat lupii la gura lui, se spune despre cineva care mănâncă lacom sau vorbește repede. A se duce (ca) pe gura lupului = a dispărea. A scoate (sau a scăpa ca) din gura lupului = a (se) salva dintr-o mare primejdie. A țipa (sau a striga etc.) ca din (sau ca în) gură de șarpe = a țipa din răsputeri, deznădăjduit. A se zvârcoli ca în gură de șarpe = a se zbate cu desperare. A avea gura moale (sau tare) sau a fi moale (sau tare) în (sau de) gură = (despre cai) a se supune ușor (sau greu) la mișcările ce i se fac cu frâul. ◊ Compuse: gură-cască (sau -căscată) = persoană care-și pierde vremea în zadar sau care dovedește neglijență, dezinteres condamnabil; persoană care stă absentă, care nu înțelege ce i se spune; gură-de-lup = a) defect congenital de conformație a feței omului, constând dintr-o despicătură la buza și la gingia superioară și în cerul-gurii, și în comunicarea cavității bucale cu fosele nazale; b) ochi dublu al unei parâme; c) unealtă cu care se îndoaie tabla groasă; gura-leului = plantă erbacee ornamentală cu flori de diverse culori, asemănătoare cu o gură (I 1) (Antirrhinum majus); gura-lupului = plantă erbacee cu flori vinete-violete, având o margine albă sau gălbuie (Scutellaria altissima). ♦ Sărutare, sărut. 2. Gura (I 1) considerată ca organ cu care cineva se hrănește. ◊ Expr. A pune (sau a lua, a băga) ceva în gură = a mânca (puțin). A i se face gura pungă = a avea o senzație de astringență din cauza unor alimente acre introduse în gură. A da (cuiva) mură-n gură = a-i da (cuiva) ceva de-a gata, fără să facă cel mai mic efort. De-ale gurii = (lucruri de) mâncare. ♦ Îmbucătură, sorbitură, înghițitură. ◊ Expr. Nicio gură de apă = nimic. ♦ Membru de familie care trebuie hrănit. 3. Gura (I 1) considerată ca organ al vorbirii; cloanță. ◊ Expr. A tăcea din gură = a nu (mai) vorbi nimic. A închide (sau a astupa) cuiva gura = a face pe cineva să nu mai vorbească, a pune pe cineva în situația de a nu mai putea spune nimic. A lua cuiva vorba din gură = a) a spune tocmai ceea ce voia să zică altul în clipa respectivă; b) a întrerupe pe cineva când vorbește. A i se muia (cuiva) gura = a nu mai avea curajul să vorbească; a schimba, a atenua tonul și conținutul celor spuse. A-l lua (pe cineva) gura pe dinainte sau a-l scăpa gura = a destăinui ceva fără voie, a spune ceva ce n-ar fi trebuit să spună. A avea gura (sau a fi gură) spartă = a nu putea ține un secret, a dezvălui orice secret. A fi slobod la gură = a vorbi mult și fără sfială, depășind uneori limitele bunei-cuviințe. A fi cu gura mare = a fi certăreț. A avea o gură cât o șură = a vorbi mult și tare. A-și păzi (sau ține etc.) gura = a-și impune tăcere; a fi prudent în tot ce vorbește. A(-i tot) da din gură (sau cu gura) sau a-i umbla (ori a-i merge, a-i toca etc.) gura (ca o meliță, ca o moară stricată sau hodorogită sau ca o pupăză) = a vorbi repede și fără întrerupere; a flecări. A fi bun de gură = (adesea peior.) a vorbi mult și cu ușurință, a se pricepe să-și pledeze cauza, să convingă. A fi rău de gură (sau gură rea) = a) a bârfi, a fi intrigant; b) a prevesti (cuiva) ceva rău, nefavorabil. A (nu) se uita în (sau la) gura cuiva = a (nu) ține seamă de ceea ce spune cineva, a (nu) crede pe cineva. A vorbi (sau a zice, a spune etc.) cu jumătate de gură (sau cu gura jumătate) = a vorbi (sau a zice etc.) nehotărât, fără convingere. E numai gura de el, se spune despre cineva care promite, dar nu se ține de cuvânt, sau care se laudă cu multe, dar nu face nimic. A-i umbla (cuiva) vorba prin gură = a nu găsi cuvântul potrivit pentru a exprima ceva (dar a fi pe punctul de a-l găsi). A trece (sau a umbla, a fi purtat) din gură în gură = (despre vorbe, cântece etc.) a (se) transmite de la om la om, din generație în generație. ◊ Compus: gură-spartă = om flecar, limbut, care nu poate ține un secret. ♦ Ceea ce spune cineva; vorbă, spusă, mărturisire. ◊ Expr. Gura lumii = vorbe, bârfeli, scorneli. Gura satului (sau a mahalalei) = (persoană care născocește) vorbe, bârfeli, intrigi. A intra în gura lumii (sau a satului, a mahalalei) = a ajunge să fie vorbit de rău. A te lua după gura cuiva = a acționa (în mod greșit) după sfatul cuiva. A se pune (sau a sta) cu gura pe cineva = a insista mult pe lângă cineva pentru a-l convinge să facă un lucru; a cicăli pe cineva. ♦ Glas, grai. ◊ Expr. Nu i se aude gura, se zice despre un om tăcut, liniștit, potolit. Cât îl ține (sau îl ia) gura sau în gura mare = foarte tare, din răsputeri. A nu avea gură (să răspunzi sau să spui ceva) = a nu avea putința sau curajul (de a mai răspunde sau de a mai spune ceva). ♦ Gălăgie, țipăt, ceartă. ◊ Loc. vb. A sta (sau a sări, a începe) cu gura pe (sau la) cineva = a certa pe cineva, a se răsti la cineva. ◊ Expr. A da gură la câini = a striga la câini să nu mai latre. ♦ Persoană care vorbește; vorbitor. ◊ Expr. Gurile rele = bârfitorii. 4. Gura (I 1) considerată ca organ al cântării. II. Deschizătură a unui obiect, a unei încăperi etc., prin care intră, se introduce, se varsă, iese etc. ceva, prin care se stabilește o comunicație etc. Gura vasului. Gura cămășii. Gură de canal. Gura fluviului. ◊ Gură de ham = ham primitiv, format numai din cureaua de pe piept și din cea care se petrece pe după gâtul calului. Gură de apă = instalație care servește pentru a lua apă dintr-o rețea de distribuție. Gură de incendiu = gură de apă la care se montează un furtun pentru luarea apei sub presiune în caz de incendiu. Gură de foc = nume generic pentru armele de foc (grele). Gură artificială = aparat compus, în general, dintr-un difuzor montat într-o incintă acustică, de formă și dimensiuni astfel alese, încât caracteristicile acustice să fie asemănătoare cu acelea ale gurii umane. ◊ Expr. A lega gura pânzei = a) a înnoda capetele firelor de urzeală înainte de a începe țesutul; b) a se înstări. A prins pânza gură = s-a făcut începutul. A se afla (sau a trimite pe cineva) în gura tunului = a fi expus (sau a expune pe cineva) la un mare pericol. – Lat. gula „gâtlej, gât”.

GÚRĂ, guri, s. f. I. 1. Cavitate din partea anterioară (și inferioară) a capului oamenilor și animalelor, prin care alimentele sunt introduse în organism; p. restr. buzele și deschizătura dintre ele; buze. ◊ Loc. adv. Gură-n gură = foarte aproape unul de celălalt. ◊ Expr. A(-i) da (cuiva) o gură = a săruta (pe cineva). Cu sufletul la gură = a) abia mai putând respira (de emoție sau de oboseală); b) foarte bolnav, aproape de moarte. A uita de la mână până la gură = a uita repede, a fi uituc. Parcă se bat lupii la gura lui, se spune despre cineva care mănâncă lacom sau vorbește repede. A se duce (ca) pe gura lupului = a dispărea. A scoate (sau a scăpa ca) din gura lupului = a (se) salva dintr-o mare primejdie. A țipa (sau a striga etc.) ca din (sau ca în) gură de șarpe = a țipa din răsputeri, deznădăjduit. A se zvârcoli ca în gură de șarpe = a se zbate cu desperare. A avea gura moale (sau tare) sau a fi moale (sau tare) în (sau de) gură = (despre cai) a se supune ușor (sau greu) la mișcările ce i se fac cu frâul. ◊ Compuse: gură-cască (sau -căscată) = persoană care-și pierde vremea în zadar sau care dovedește neglijență, dezinteres condamnabil; persoană care stă absentă, care nu înțelege ce i se spune; gură-de-lup = a) defect congenital de conformație a feței omului, constând dintr-o despicătură la buza și la gingia superioară și în cerul-gurii, și în comunicarea cavității bucale cu fosele nazale; b) ochi dublu al unei parâme; c) unealtă cu care se îndoaie tabla groasă; gura-leului = plantă erbacee ornamentală cu flori de diverse culori, asemănătoare cu o gură (I 1) (Antirrhinum majus); gura-lupului = plantă erbacee cu flori vinete-violete, având o margine albă sau gălbuie (Scutellaria altissima). ♦ Sărutare, sărut. 2. Gura (I 1) considerată ca organ cu care cineva se hrănește. ◊ Expr. A pune (sau a lua, a băga) ceva în gură = a mânca (puțin). A i se face gura pungă = a avea o senzație de astringență din cauza unor alimente acre introduse în gură. A da (cuiva) mură-n gură = a-i da (cuiva) ceva de-a gata, fără să facă cel mai mic efort. De-ale gurii = (lucruri de) mâncare. ♦ Îmbucătură, sorbitură, înghițitură. ◊ Expr. Nici o gură de apă = nimic. ♦ Membru de familie care trebuie hrănit. 3. Gura (I 1) considerată ca organ al vorbirii; cloanță. ◊ Expr. A tăcea din gură = a nu (mai) vorbi nimic. A închide (sau a astupa) cuiva gura = a face pe cineva să nu mai vorbească, a pune pe cineva în situația de a nu mai putea spune nimic. A lua cuiva vorba din gură = a) a spune tocmai ceea ce voia să zică altul în clipa respectivă; b) a întrerupe pe cineva când vorbește. A i se muia (cuiva) gura = a nu mai avea curajul să vorbească; a schimba, a atenua tonul și conținutul celor spuse. A-l lua (pe cineva) gura pe dinainte sau a-l scăpa gura = a destăinui ceva fără voie, a spune ceva ce n-ar fi trebuit să spună. A avea gura (sau a fi gură) spartă = a nu putea ține un secret, a dezvălui orice secret. A fi slobod la gură = a vorbi mult și fără sfială, depășind uneori limitele bunei-cuviințe. A fi cu gura mare = a fi certăreț. A avea o gură cât o șură = a vorbi mult și tare. A-și păzi (sau ține etc.) gura = a-și impune tăcere; a fi prudent în tot ce vorbește. A(-i tot) da din gură (sau cu gura) sau a-i umbla (ori a-i merge, a-i toca etc.) gura (ca o meliță, ca o moară stricată sau hodorogită sau ca o pupăză) = a vorbi repede și fără întrerupere; a flecări. A fi bun de gură = (adesea peior.) a vorbi mult și cu ușurință, a se pricepe să-și pledeze cauza, să convingă. A fi rău de gură (sau gură rea) = a) a bârfi, a fi intrigant; b) a prevesti (cuiva) ceva rău, nefavorabil. A (nu) se uita în (sau la) gura cuiva = a (nu) ține seamă de ceea ce spune cineva, a (nu) crede pe cineva. A vorbi (sau a zice, a spune etc.) cu jumătate de gură (sau cu gura jumătate) = a vorbi (sau a zice etc.) nehotărât, fără convingere. E numai gura de el, se spune despre cineva care promite, dar nu se ține de cuvânt, sau care se laudă cu multe, dar nu face nimic. A-i umbla (cuiva) vorba prin gură = a nu găsi cuvântul potrivit pentru a exprima ceva (dar a fi pe punctul de a-l găsi). A trece (sau a umbla, a fi purtat) din gură în gură = (despre vorbe, cântece etc.) a (se) transmite de la om la om, din generație în generație. ◊ Compus: gură-spartă = om flecar, limbut, care nu poate ține un secret. ♦ Ceea ce spune cineva; vorbă, spusă, mărturisire. ◊ Expr. Gura lumii = vorbe, bârfeli, scorneli. Gura satului (sau a mahalalei) = (persoană care născocește) vorbe, bârfeli, intrigi. A intra în gura lumii (sau a satului, a mahalalei) = a ajunge să fie vorbit de rău. A te lua după gura cuiva = a acționa (în mod greșit) după sfatul cuiva. A se pune (sau a sta) cu gura pe cineva = a insista mult pe lângă cineva pentru a-l convinge să facă un lucru; a cicăli pe cineva. ♦ Glas, grai. ◊ Expr. Nu i se aude gura, se zice despre un om tăcut, liniștit, potolit. Cât îl ține (sau îl ia) gura sau în gura mare = foarte tare, din răsputeri. A nu avea gură (să răspunzi sau să spui ceva) = a nu avea putința sau curajul (de a mai răspunde sau de a mai spune ceva). ♦ Gălăgie, țipăt, ceartă. ◊ Loc. vb. A sta (sau a sări, a începe) cu gura pe (sau la) cineva = a certa pe cineva, a se răsti la cineva. ◊ Expr. A da gură la câini = a striga la câini să nu mai latre. ♦ (Personificat) Cel care vorbește; vorbitor. ◊ Expr. Gurile rele = bârfitorii. 4. Gura (I 1) considerată ca organ al cântării. II. Deschizătură a unui obiect, a unei încăperi etc., prin care intră, se introduce, se varsă, iese etc. ceva, prin care se stabilește o comunicație etc. Gura vasului. Gura cămășii. Gură de canal. Gura fluviului.Gură de ham = ham primitiv, format numai din cureaua de pe piept și din cea care se petrece pe după gâtul calului. Gură de apă = instalație care servește pentru a lua apă dintr-o rețea de distribuție. Gură de incendiu = gură de apă la care se montează un furtun pentru luarea apei sub presiune în caz de incendiu. Gură de foc = nume generic pentru armele de foc (grele). Gură artificială = aparat compus, în general, dintr-un difuzor montat într-o incintă acustică, de formă și dimensiuni astfel alese, încât caracteristicile acustice să fie asemănătoare cu acelea ale gurii umane. ◊ Expr. A lega gura pânzei = a) a înnoda capetele firelor de urzeală înainte de a începe țesutul; b) a se înstări. A prins pânza gură = s-a făcut începutul. A se afla (sau a trimite pe cineva) în gura tunului = a fi expus (sau a expune pe cineva) la un mare pericol. – Lat. gula „gâtlej, gât”.

GÚRĂ, guri, s. f. I. 1. Cavitatea din partea anterioară și inferioară a capului oamenilor (mărginită în față de dinți și buze, iar în partea de dinapoi de începutul gîtului); (prin restricție) buzele și deschizătura dintre ele. Toți, ascunși care prin tufiș, care prin șanțul de lîngă drum, stau ca chinuiți de friguri, cu gura crăpată și cu urechile ațintite spre zgomotul de tropot de cai. BUJOR, S. 152. Le-am lăsat și eu pe fete să rîdă, pînă li s-a duce gura la ureche. CREANGĂ, A. 67. Mîndra mea de mîndră mare Nici un dinte-n gură n-are. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 440. ◊ (Poetic) Pe deasupra culmilor, o puzderie de vipere lichide aleargă printre stînci, mușcîndu-le cu furie și sfărîmîndu-și gura în muchiile lor de cremene. BOGZA, C. O. 63. ◊ Loc. adv. Gură-n gură = foarte aproape unul de altul. Mama-mi dă învățătură Cum se țese-o pînzătură, Nu cum stau cei dragi de vorbă Gură-n gură. COȘBUC, P. II 103. ◊ Expr. A fi cu sufletul la gură = a) a fi cu răsuflarea tăiată (de emoție sau de oboseală); b) a fi aproape de moarte. A vorbi cu sufletul la gură = a vorbi gîfîind, cu vocea întretăiată (de emoție sau de oboseală). A avea (sau a-i fi cuiva) gura amară (sau rea) sau a avea fiere în gură = a simți un gust amar. Asuda noaptea, și dimineața se scula obosit, indispus, buimac și cu gura rea. VLAHUȚĂ, O. A. I 90. A i se usca (cuiva) gura = a avea o senzație puternică de sete. A uita de la mînă pînă la gură = a uita repede, a fi uituc. Parcă se bat lupii (sau calicii) la gura lui, se spune de cineva care mănîncă cu lăcomie sau vorbește mult și repede. Prinde mutul limbă, de jparcă i se bat calicii la gură ca la pomană. SADOVEANU, N. F. 104. Începu iarăși a mînca, de părea că se bat lupii la gura lui. ISPIRESCU, L. 216. Ce limbă grăiești, că parcă se bat calicii în gura d-tale. ALECSANDRI, T. 705. A căsca gura v. căsca. ♦ Cavitatea din partea anterioară (și inferioară) a capului animalelor; (la mamifere, pești etc.) bot; (la păsări) cioc, plisc. Îi ieși înainte balaurul plesnind din coadă și încolăcindu-se; din gurile lui ieșea văpaiă de foc. ISPIRESCU, L. 18. Fiul craiului, punîndu-i [calului] zăbala în gură, încalecă. CREANGĂ, O. A. 226. Trec furnici ducînd în gură de făină marii saci. EMINESCU, O. I 87. Calul de dar nu se caută în gură. NEGRUZZI, S. I 249. ◊ Expr. A se duce (ca) pe gura lupului = a dispărea, a pieri fără nici o urmă, ca și cum nici n-ar fi existat. Boișorii mei s-au dus ca pe gura lupului. CREANGĂ, O. A. 150. A scoate (sau a scăpa ca) din gura lupului = a (se) salva ca prin minune, în ultimul moment, cînd orice scăpare părea peste putință. A țipa (sau a striga) ca din (sau, mai rar, ca în) gură de șarpe = a țipa din răsputeri, deznădăjduit. Flăcăul țipa ca în gură de șarpe. PREDA, Î. 186. A se zvîrcoli ca în gură de șarpe = a se zbate cumplit, cu desperare. S-a zvîrcolit ca în gură de șarpe... a luptat cu moartea zile negre, zile lungi. DELAVRANCEA, S. 19. (Despre cai) A avea gura moale (sau tare) sau a fi moale (sau tare) în gură = a fi simțitor (sau nesimțitor), a se supune ușor (sau greu) la mișcările ce i se fac cu frîul. ◊ Compuse: cerul-gurii v. cer2; gură-căscată = gură-cască; gură-de-lup = a) defect congenital de conformație a feței omului, constînd dintr-o fisură bilaterală la buza și gingia superioară și în cerul gurii; b) (Mar.) ochi dublu al unei parîme, prin care aceasta se prinde de cîrligul unei remorci ori al unei macarale, sau prin care se agață de o bară; c) (Tehn.) unealtă specială cu care se poate îndoi tabla groasă; (Bot.) gura-leului = plantă erbacee cu florile de diferite culori, asemănătoare cu o gură deschisă, care se cască dacă le apeși la bază (Antirrhinum majus). Iată iasomie, gura-leului. NEGRUZZI, S. I 101; gura-lupului = plantă erbacee din familia labiatelor, cu tulpina dreaptă și ramificată, cu frunzele ovale alungite și cu florile vinete-violete (Scutellaria altissima). 2. (Considerat ca organ al alimentării) Ridicarea poporului nu înseamnă numai bucate mai multe pentru gură și haine mai multe pentru trup. Înseamnă și învățătură mai multă. V. ROM. iulie 1953, 139. Fiul craiului... dă [spînului plosca] și spînul, cum o pune la gură, pe loc o și ia oțărîndu-se și varsă toată apa dintr-însa. CREANGĂ, P. 204. ◊ Expr. A pune (sau a băga, a lua) ceva în gură = a mînca. A tratat-o cu cafea cu lapte la Fialcowski, că nu pusese femeia nimic în gură de trei zile. CARAGIALE, P. 21. Bucatele le-au făcut afumate, arse și sleite, de nu mai era de chip să le poată lua cineva în gură. CREANGĂ, P. 292. A-și da (sau a-și lua) bucățica de la gură v. bucățică. A(-i sau a i se) face (cuiva) gura pungă = a avea senzația că i se strînge gura, din cauza unor mîncări sau băuturi prea acre (în special a fructelor crude). Niște roade negre ca alunele de mari și care, cînd le mînînci, îți face gura pungă. ȘEZ. III 13. Vin de la Valea Lungă, (Cînd beți, faceți gura pungă!). TEODORESCU, P. P. 171. A da (cuiva) mură-n gură = a-i da cuiva totul de-a gata, fără nici o osteneală din partea lui. A-i lăsa (cuiva) gura apă (după ceva) v. apă. De-ale gurii = (lucruri de) mîncare. Trebuia de-ale gurii purcarului în baltă, pentru că nu-i putură da din destul pînă a nu începe să curgă sloii. SANDU-ALDEA, U. P. 118. Într-o clipă masa e plină cu de-ale gurii. VLAHUȚĂ, O. A. 97. ♦ Cantitate de alimente sau de băutură cît încape în gură; îmbucătură, sorbitură, înghițitură. Ciutură, coboară încă, Dă-mi să beau o gură. PORUMBACU, P. 69. Începe a purta caii încolo și încoace, și numai iaca slăbătura cea de cal iar se răpede și apucă o gură de jăratic. CREANGĂ, P. 195. Pe la mese se zăreau... oameni cu părul în dezordine... trăgînd din cînd în cînd cu sorbituri zgomotoase cîte-o gură din cafeaua și berea ce li sta dinainte. EMINESCU, N. 37. ◊ Expr. Nici o gură de apă = nici cea mai mică cantitate; nimic. Eu știu de la tata o vorbă: să nu rămîi dator nici o gură de apă. POPA, V. 79. ♦ Membru de familie care trebuie hrănit; suflet. Cu ce să potolesc eu opt guri și cu a plăviței nouă? DELAVRANCEA, V. V. 137. Așa pețitorul începu să spuie la părinții fetei, cereri să propuie, Spuse pentru june că este cu stare, Cu două guri însă. PANN, P. V. I 164. 3. (Considerat ca organ al vorbirii) Lucru negîndit, dragul tatei, să aud așa vorbe tocmai din gura ta. CREANGĂ, P. 193. De din vale de Rovine, Grăim, doamnă, cătră tine, Nu din gură, ci din carte, Că ne ești așa departe. EMINESCU, O. I 149. Dar n-avem gură să țipăm? ALECSANDRI, T. I 240. Dar cea Mioriță Cu lînă plăviță, De trei zile-ncoace Gura nu-i mai tace. id. P. P. 1. Gura păcătosului adevăr grăiește, se zice cînd cineva care e vinovat se trădează singur. ◊ Fig. Lucrările literare în care sînt puse învățături morale în gura unor persoane, cu scop de a le propovădui, sînt cît se poate de neartistice. GHEREA, ST. CR. II 68. ◊ Loc. adv. Cu jumătate (de) gură sau cu gura pe jumătate v. jumătate.Expr. A-i fi (cuiva) gura de aur (sau aurită) sau a avea gură de aur v. aur, aurit. A tăcea din gură = a nu mai vorbi, a nu mai spune nimic. Tăcu din gură și înghiți rușinea. ISPIRESCU, L. 36. (Cu ton amenințător, în construcții cu «a tăcea» sau cu alte verbe la imperativ) Ține-ți gura! Să nu-ți aud gura! Să nu mai scoți o vorbă din gură!Ia tacă-ți gura, măi Gerilă. CREANGĂ, P. 252. Tacă-vă gura, mojicilor. ALECSANDRI, T. I 170. A închide (sau a astupa) (cuiva) gura = a face (pe cineva) să nu mai vorbească, să nu mai spună (sau să ceară) nimic, a pune capăt obiecțiilor sau protestelor cuiva. A lua (cuiva) vorba din gură = a) a spune tocmai ce voia să zică altul; b) a întrerupe pe cineva, nelăsîndu-l să termine ce avea de spus. Moșneagul voi să mai zică ceva, dar Lina îi luă vorba din gură. DUNĂREANU, CH. 16. Nu-i deteră răgaz, căci îi luau vorba din gură. ISPIRESCU, L. 36. Mămuca, le luă cea mai tînără vorba din gură... nu face bine ce face. CREANGĂ, P. 14. A i se muia (cuiva) gura = a nu mai avea curajul să vorbească, a o lăsa mai domol. Cînd am auzit eu de tata, pe loc mi s-a muiet gura. CREANGĂ, A. 58. A-și strica (sau răci, rupe, bate) gura degeaba = a vorbi fără nici un folos, fără a fi ascultat. A-l lua pe cineva gura pe dinainte (sau înainte) sau a-l scăpa (pe cineva) gura = a se destăinui fără voie, a spune ceva fără să fi vrut și de care pe urmă îi pare rău. M-o luat gura înainte. ALECSANDRI, T. 511. S-ar cuveni să mărturisesc... că m-a luat gura pe dinainte. NEGRUZZI, S. I 263. A avea gura (sau a fi gură) spartă = a divulga secretele, a fi indiscret, a nu putea ține o taină. A fi cu gura mare = a fi certăreț. Soacra nu trebuie să fie cu gura mare și să tot cîrtească de toate cele. CREANGĂ, P. 4. A fi slobod la gură = a spune tot ce gîndești (uneori chiar lucruri urîte) fără sfială. A avea gură = (mai ales în construcții negative) a se împotrivi cu vorba, a-și apăra cu tărie punctul de vedere. A avea o gură cît o șură = a vorbi mult și tare, zgomotos. A avea (sau a-și pune) lacăt la gură v. lacăt. A-și păzi gura = a-și impune tăcere, a fi precaut în răspunsuri. Mai bine păziți-vă gura! CREANGĂ, P. 82. A(-i tot) da din gură (sau cu gura) sau a-i umbla (sau a-i merge, a-i toca) cuiva gura (ca o meliță, ca o moară stricată sau hodorogită sau ca pupăza) = a vorbi într-una, repede și fără întreruperi; a flecări, a fi limbut sau gureș. Spînului îi mergea gura ca pupăza. CREANGĂ, P. 230. Dați din gură, măi feciori, Nu ședeți ca-n șezători. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 400. A (nu) se uita în (sau la) gura cuiva = a (nu) ține seamă de ceea ce spune cineva, a (nu) te lua după altul, a (nu) crede pe altul. Nu vrea să mă asculte... și tare-s supărat că nu vrea să se uite în gura mea. REBREANU, I. 26. A fi bun de gură = a fi vorbăreț, a pleda bine o cauză. Moș Lupule, ia spune matale conașului că ești mai bun de gură și mai bătrîn. REBREANU, R. II 12. Cum era ea femeie deșteaptă și bună de gură, a pus iute-iute lucrurile la cale. VLAHUȚĂ, O. A. 348. Nu fi bun de gură. NEGRUZZI, S, I 247. A fi rău de gură (sau gură rea) = a vorbi pe alții de rău, a fi intrigant, a bîrfi. Să nu fii rău de gură, c-apoi mi-i să nu mă scoți din sărite! CREANGĂ, P. 152. E numai gura de el = promite, dar nu se ține de cuvînt; se laudă cu multe, dar nu le face. Îmi umblă vorba prin gură = nu găsesc cuvîntul potrivit. (Despre vorbe, povestiri, cîntece etc.) A purta (sau a trece, a umbla) din gură-n gură = a transmite (sau a fi transmis) de la om la om, de la unul la altul. Din gură-n gură-acum Umblă doina cea pribeagă, Iară azi o cîntă toți, De răsună țara-ntreagă! IOSIF, V. 114. Al meu nume o să-l poarte Secolii din gură-n gură. EMINESCU, O. I 133. Mers-au vestea-n lume, trecînd din gură-n gură. ALECSANDRI, P. III 311. (Rar) A se înțelege gură în gură = a se învoi printr-o înțelegere directă, de la om la om. Ori trimite sol la scaunul domniei-mele un boier credincios, sau să binevoiască măria-ta să ne înțelegem gură în gură. ISPIRESCU, M. V. 11. ♦ Ceea ce se vorbește; ceea ce spune cineva; vorbă, spusă, cuvînt, mărturisire, declarație. Mîndră maic-am mai avut! Copil mîndru m-a făcut! M-a băiat cu flori de munte, Toți gura să mi-o asculte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 362. ◊ Expr. Gura lumii = vorbe, critici, bîrfeli, intrigi care trec din gură-n gură. Ca să scape de gura lumii, acestei pricinuitoare de atîte nenorociri... ascultă mincinoasele propuneri ce îi făcu Iancu că o va lua de soție. NEGRUZZI, S. I 25. Apa, vîntu și gura lumii n-o poți opri. ȘEZ. I 220. Foaie verde lobodă, Gura lumii-i slobodă. Gura satului (sau a mahalalei) = (persoană care duce) vorbe; (persoană care face) intrigi care trec din gură în gură. A intra în gura lumii (sau a satului) = a ajunge să-i fie faptele cunoscute și osîndite de semeni; a fi vorbit de rău, a fi bîrfit. Fetelor, a zis ea, o să intrați în gura satului. Mare rușine! SADOVEANU, M. C. 77. A te lua după gura (cuiva) = a lucra după vorba sau sfatul cuiva. A se pune (sau a sta) cu gura pe cineva = a sta de cineva voind a-l convinge cu vorba; a fi insistent. Și atîta s-au pus cu gura pe el, ca cioarele, pînă în cele din urmă le spuse feciorul verde... să nu se cerce în zădar a-l însura. RETEGANUL, P. III 32. A se pune în gură cu cineva = a contrazice pe cineva, a răspunde la mustrări, la ocări. ♦ Glas (de om sau de pasăre). Numai gura lui se aude în toate părțile. CREANGĂ, P. 252. Primăvara cînd înfrunde, Gura cucului s-aude. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 27. ◊ Expr. Nu i se aude gura, se zice despre cel care vorbește puțin, care e tăcut. Eu lucrez toată ziua și nimeni nu-mi aude gura. CREANGĂ, O. A. 288. A striga (a răcni sau a țipa) cît te ia (sau te ține) gura (sau în gura mare) = a striga (sau a țipa) cît te ajută vocea, din răsputeri, cu glasul ridicat. Răcneam în gura mare ca un disperat. SADOVEANU, O. VI 195. Vede o dihanie de om, care se pîrpîlea pe lîngă un foc de douăzeci și patru de stînjeni de lemne și tot atunci striga, cît îl lua gura, că moare de frig. CREANGĂ, P. 239. Norodul începuse a se cățăra pe ziduri, de unde striga în gura mare: Să ne deie pre Moțoc! Capul lui Moțoc vrem! NEGRUZZI, S. I 155. ♦ Fig. Capacitatea de a vorbi; grai. (În interpretări superstițioase) Ielele i-au luat gura și picioarele. CREANGĂ, P. 15. (Glumeț, despre lucruri necuvîntătoare) Am găsit și secure, și frînghie, și sfredel, și tot ce-mi trebuie. – Unde, moș Nichifor? – Ia pe sub buclucurile d-tale. Numai n-au avut gură să răspundă. CREANGĂ, P. 134. ◊ Expr. A nu avea gură (să răspunzi sau să spui ceva) = a nu avea putința, curajul, îndrăzneala (de a mai răspunde ceva), a i se lua cuiva posibilitatea de a mai zice ceva. Și n-avea gură romînul să zică ceva. ISPIRESCU, M. V. 14. ♦ Gălăgie, zgomot, țipăt, ceartă. Ce-i pe drum atîta gură?Nu-i nimic. Copii ștrengari. COȘBUC, P. I 227. Ivan... ieșind afară, începe a face un tărăboi, de s-a sculat toată ograda în gura lui. CREANGĂ, P. 304. [Boala] produce o durere așa de mare, că cel bolnav numai o gură ține. ȘEZ. I 252. ◊ Expr. A face gură (mare sau largă) = a face gălăgie, a vocifera, a protesta. Copiii... Gură fac ca roata morii. COȘBUC, P. I 224. Rostitorii de palavre nu prea facă mare gură. BELDICEANU, P. 119. Vinovatul mai mare gură face. PANN, P. V. II 80. Toți strig și fac gură largă. ALECSANDRI, P. P. 278. A se lua în (sau de) gură (cu cineva) = a se apuca de ceartă. A sta (sau a sări, a începe) cu gura pe (sau la) cineva = a certa, a ocărî pe cineva. A(-i) da (cuiva) o gură = a) a se răsti la cineva, a certa, a mustra pe cineva. Verdeș-Împărat chemă slujitorii și le dete o gură de or pomeni-o. ISPIRESCU, L. 44. Auzind atuncea pre pristav strigînd, Ș-împrejur copii de foame plîngînd, Le dete o gură să tacă din plîns, Să-nțeleagă: lumea pentru ce s-a strîns. PANN, P. V. I 31; b) a înștiința (pe cineva), a-i comunica, a-i striga. Dă-i o gură vecinului, să vină pînă la noi.Către școlari dete gură și să-l tragă [din fîntînă] le strigă. PANN, N. H. 4. A da gură la cîini = a striga la cîini ca să tacă. ♦ (Personificat) Cel care vorbește sau spune ceva. Asta nu e puțin, cînd o zice o gură indiferentă. NEGRUZZI, S. I 65. ◊ Expr. Gurile rele = bîrfitorii. Gurile rele șopteau la ureche o sumă de infamii pe socoteala ei. BART, E. 150. 4. (Considerat ca organ al cîntării) Și cîntă și codrul și vîntul Și-o mie de guri. COȘBUC, P. II 9. Au și început... să cînte din gură. CARAGIALE, O. III 72. 5. Buze. Două guri care se cată de mult să-și dea o sărutare. ANGHEL, Î. G. 37. El în brațe prinde fata, peste față i se-nclină, Pune gura lui fierbinte pe-a ei buze ce suspină. EMINESCU, O. I 79. ♦ Sărut, sărutare. Să-mi dai O gură, numai una. EMINESCU, O. I 174. Foaie verde de secară, Bună-i gura de la vară: Nici îi dulce, nici sălcie, Fără cum îmi place mie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 401. II. (Prin analogie) 1. Deschizătura unui obiect, a unei încăperi etc., prin care intră sau se introduce ceva, prin care se stabilește o comunicație. a) (La vase, recipiente etc.) Apucă sacul de gură. DUMITRIU, N. 89. A întors căldarea cu gura în jos. PREDA, Î. 158. Leagă turbinca strîns la gură. CREANGĂ, P. 303. [Budîiul este] un vas de lemn mai strîmt la fund și mai larg la gură, în care se strecoară laptele. ȘEZ. II 151. b) (La veșminte sau la obiecte asemănătoare) Luîndu-și pălăria din cap, o pune pe iarbă la pămînt, cu gura-n sus. CREANGĂ, P. 238. ◊ Gura cămășii = deschizătura de la gît și de la piept a cămășii, prin care intră capul cînd o îmbraci. Feciorul nu ieși din hotărîrea maică-sa, nunta se făcu și baba își luă cămeșa de soacră; ba încă netăiată la gură. CREANGĂ, P. 4. Gură de ham v. ham. c) (La o încăpere, la o groapă, la o peșteră etc.) Gură de canal.La fiece gură de mină, Rîde poemul zorilor de lumină! DEȘLIU, G. 19. Din gura podului, din umbra neagră, o privi deodată un pui cenușiu de mîță, cu ochi rotunzi. SADOVEANU, B. 31. La gura sobii era un morman de scrum de hîrtie. DELAVRANCEA, T. 197. Pe gura ocnei se cobora, cu o funie pe scripete, o roată în care ședea un om. BOLINTINEANU, O. 432. d) (La intrarea într-un ținut, într-o regiune) Pînă la asfințitul soarelui, ajungem la gura Bicazului. SADOVEANU, B. 115. Intrai pe subt poala pădurii în gura potecii. HOGAȘ, M. N. 72. În gura văii, lîngă pod, Boierii stau cu frică. COȘBUC, P. I 195. Trebuie să fii la Paicu, în gura Bărăganului, sau la Cornățele, în miezul lui, ca să găsești cîte o mică dumbravă de vechi tufani. ODOBESCU, S. III 16. ◊ Gură de rai v. rai. e) (La intrarea într-o stradă, într-o piață) Acum stătea aici la bunicul nevesti-si, care-l ajutase să-și dureze un mic cuptor de pîine pe gura Oborului. CAMIL PETRESCU, O. II 94. Plimbîndu-se pînă la gura uliței din dos, se întoarse iar înapoi. REBREANU, I. 38. f) (La locul de îmbucare a unui obiect) Gura roții. Gura tejghelei.Expr. A lega gura pînzei = a înnoda capetele firelor de urzeală (ultima operație înainte de a începe țesutul); a începe țesutul; fig. a începe să prindă cheag, a se înstări. Marioara legase abia pe la toacă gură la pînză, căci o întîrziase mult înnăvăditul. SANDU-ALDEA, D. N. 217. Se cotorosise de sărăcie. Acum... începu și el a lega gura pînzei. ISPIRESCU, L. 209. A prins pînza gură = s-a făcut începutul. 2. Deschizătură prin care iese sau se varsă ceva. a) Locul de vărsare al unei ape. Viteza șalupei nu scăzu decît la gura fluviului. BART, E. 110. A doua zi ne scoborîm în Răpciuni și ținem în sus drumul de șleau, ce se așterne pe malul drept al Bistriței pînă la gura Bistricioarei. VLAHUȚĂ, O. A. II 159. La gura Siretului... Ian, mări, că s-a ivit Un caic lung, poleit. ALECSANDRI, P. P. 134. b) Fig. (În expr.) Gura vîntului = loc prin care suflă mereu vîntul. Vă duceți în gura vîntului. ALECSANDRI, P. P. 10. c) Deschizătură la capătul unei arme de foc, al unei conducte, al unui jgheab etc. Căderea apei se face de la o înălțime de 37 metri, pe 48 de guri uriașe. SAHIA, U.R.S.S. 81. ◊ Gură de apă = instalație care cuprinde în principal un robinet de apă și care servește pentru a lua apă dintr-o rețea de distribuție. Gură de incendiu = gură de apă la care se poate monta un furtun sau o țeavă specială pentru luarea apei sub presiune, în caz de incendiu. Gură de foc = nume care se dă unei arme de foc grele (tun, obuzier etc.) care aruncă proiectilele prin expansiunea gazelor (produse în urma arderii încărcăturii de azvîrlire). (Expr.) A Se afla (sau a trimite pe cineva) în gura tunului = a fi expus (sau a expune pe cineva) la un pericol foarte mare. d) Deschizătură (la moară, la horn, la cratere etc.) prin care iese conținutul din interior. 3. (Regional) Partea ascuțită a unui obiect tăios; ascuțiș, tăiș. Gura coasei.De sub poala sumanului îi lucea ușor gura toporului. CAMILAR, TEM. 85.

GÚRĂ ~i f. 1) (la oameni) Cavitate în partea inferioară a feței, delimitată de buze. * ~-cască a) calificativ dat unei persoane care pierde vremea, manifestând interes pentru toate nimicurile; b) calificativ dat unei persoane care stă nedumerită, neînțelegând ce i se spune; c) calificativ dat unei persoane nepăsătoare și distrate. ~-de-lup defect congenital al feței omului, constând dintr-o fisură la buza și gingia superioară, prin care cavitatea bucală comunică cu fosele nazale. ~-n ~ foarte aproape unul de altul. A fi cu sufletul la ~ a) a respira cu greu (de emoție, de oboseală etc.); b) a fi aproape de moarte. A uita de la mână până la ~ a uita foarte repede. A da cuiva o ~ a săruta pe cineva. 2) (la om și la animale) Organ de alimentare prin care se introduce hrana. * De-ale ~ii alimente; hrană. A pune (sau a lua) ceva în ~ a mânca puțin. A da și bucățica de la ~ a da și puținul pe care-l are. A-i lua pâinea de la ~ a lipsi de mijloace de existență. A da (cuiva) mură-n ~ a da cuiva totul de-a gata. A se duce (drept) ca pe ~a lupului a dispărea fără urmă. A țipa (sau a striga) ca din ~ de șarpe a striga disperat. ~a-leului plantă erbacee decorativă cu flori bilabiate, de diferite culori. ~a-lupului plantă erbacee cu frunze alungite și cu flori violete. 3) Cantitate dintr-un aliment cât se poate apuca cu un asemenea organ de alimentare dintr-o singură dată; îmbucătură. 4) Persoană (membru al unei familii) care trebuie hrănită. 5) Parte a aparatului de vorbire. * A închide (sau a astupa) cuiva ~a a face pe cineva să tacă. A tăcea din ~ a nu vorbi. Cu jumătate de ~ fără mare dorință. A lua vorba din ~ a spune ceea ce vrea să spună altul, în momentul respectiv. A lua (pe cineva) ~a pe dinainte a destăinui ceva involuntar. A avea (sau a fi) ~ spartă a fi prea vorbăreț. A avea o ~ cât o șură a) a avea gură mare; b) a fi guraliv. A fi bun de ~ a vorbi mult; a fi limbut. A fi numai ~a de cineva a promite fără să se țină de cuvânt. A intra în ~a lumii a fi vorbit de rău. A se pune în ~ cu cineva a intra în conflict cu cineva. A se lua după ~a cuiva a acționa după sfatul cuiva. A sări cu ~a la cineva a certa pe cineva. ~ile rele bârfitori. 6) Facultate a omului de a emite sunete articulate; voce; glas. ◊ A nu i se auzi ~a a fi tăcut. A striga (sau răcni, a țipa) cât îl ține ~a, a striga (sau a răcni, a țipa) în ~a mare a striga foarte tare, din răsputeri. A nu avea ~ (să răspundă, să vorbească ceva) a nu îndrăzni să răspundă sau să vorbească. 7) Deschizătură (a unei încăperi, instalații, a unui obiect etc.) prin intermediul căreia se introduce sau se evacuează ceva. ~a cămășii. ~ de canal. ~a beciului. ◊ ~ de foc armă grea de foc. A lega ~a pânzei a) a înnoda capetele firelor de urzeală înainte de a începe țesutul; b) a se înstări. 8) Loc unde se varsă o apă (curgătoare). ~a râului. ◊ ~ de incendiu gură de apă la care se racordează un furtun pentru a lua apa aflată sub presiune, în caz de incendiu. [G.-D. gurii] /<lat. gula

gură f. 1. cavitatea feței pe unde iese vocea și pe unde se introduc alimentele; a da gură (pe la cineva), a-l înștiința; a face gură, a striga; a trage o gură cuiva, a-l mustra; 2. vorbă, svon din auzite: bun de gură, gura lumii, gura satului; gură de aur, foarte elocvent, supranumele sfântului Ioan: 3. ființă de hrănit: văduvă cu cinci guri; 4. gura unor animale: gura leului; 5. fig. deschizătura unui vulcan, unui tun, unei pivniți, unei rochi sau cămăși; 6. margine, intrare: pe o gură de raiu POP. gură de beciu; 7. trecătoare îngustă: gură de văi; 8. partea tăioasă: gura săbiei, gura cuțitului; 9. locul unde se varsă un fluviu sau un rîu: gurile Dunării, gura Ialomiței; 10. nume de plante: gura-leului (gura-mielului), plantă foarte periculoasă pentru animale (Antirrhinum majus); gura-lupului, plantă cu florile viorii (Scutellaria altissima). [Lat. GULA, înghițitoare (metaforă populară)].

gúră f., pl. ĭ (lat. gŭla, it. pv. cat. sp. gola, fr. gueule). Cavitatea fețeĭ unde e limba și pe unde se introduc alimentele: tac din gură. Huĭet de vocĭ omeneștĭ: aud o gură alăturĭ. Persoană de nutrit: acest tată are opt gurĭ acasă. Parte tăĭoasă: gura săbiiĭ, cuțituluĭ, foarfeceluĭ. Locu pe unde se varsă un rîŭ: gurile Dunăriĭ, gura Ĭalomițeĭ. La zmeŭ, cele treĭ ațe care-l țin în echilibru, pe alocurea numită și cumpănă. Deschizătură, intrare saŭ ĭeșire: gură de raĭ, de sobă, de vulcan, de tun. Gură de aur (după vgr. hrisóstomos), persoană elocŭentă, cum era sfîntu Ĭon. A da gură cuĭva, a-l înștiința. A face gură, a vocifera, a protesta răcnind. A tăcea din gură, a tăcea. A trage o gură cuĭva, a-l ocărî, a-l mustra. Om bun de gură, elocŭent. Răŭ de gură, bîrfitor, calomniator. A răcni în gura mare, a răcni tare. Cu jumătate de gură, cam nehotărît, cam cu frică, cam a lene. Gura lumiĭ, gura satuluĭ, bîrfiturile lumiĭ. Gurile rele, calomniatoriĭ. A spune din gură, a spune oral. A-țĭ lăsa gura apă, a-țĭ fi tare poftă. A lua cuĭva vorba din gură, 1. a nu lăsa pe cineva să vorbească, 2. a spune tu ceĭa ce tocmaĭ vrea să spună el. A te lua gura pe dinainte, a scăpa o vorbă pe care nu vreaĭ s’o spuĭ. Gură spartă, om care nu poate păstra secretu. A uĭta de la mînă pîn’la gură, a uĭta foarte ușor. A te lua după gura cuĭva, a lucra după vorba (sfatu) luĭ. De ale guriĭ, de ale mîncăriĭ, lucrurĭ de mîncare. A te uita la (saŭ în) gura cuĭva, a da atențiune vorbelor luĭ. A pune pe cineva în gura tunuluĭ, a-l expune pericululuĭ. Bot. Gura leuluĭ (saŭ a meluluĭ), o plantă erbacee scrofulariace (ontirrhinum május) cu o floare ca o capsulă care, cînd o strîngĭ, se deschide și seamănă a gură de leŭ. (Are proprietățĭ astringente și vulnerare și e foarte periculoasă p. animale). Gura lupuluĭ, o plantă erbacee labiată (scutellária altissima).

căsca [At: TETRAEV. (1574), 251 / Pzi: casc / E: ml cascare] 1 vt A deschide gura (pentru a vorbi, pentru a striga, pentru a mânca etc.) 2 vt (Îe) A ~ gura A privi cu interes (sau cu mirare, cu curiozitate naivă). 3 vt (Îae) A umbla pe ici, pe colo, pierzând vremea. 4 vt (Îae) A dezvălui un secret (fără a avea o intenție rea). 5 vt (Îe) A ~ ochii A deschide ochii tare, mai ales de mirare Si: (pop) a se holba, a se zgăi, (îrg) a se bleojdi. 6 vt (Îae; pex) A fi (foarte) atent. 7-8 vt (Îc) Cască-gură (sau gură-cască) Persoană care (stă absentă și) nu înțelege ce se întâmplă (sau ce se discută) în jurul ei. 9 vt (Îae) Persoană dezinteresată Si: căsăcăund (1). 10 vi A deschide gura mare printr-o inspirație adâncă, urmată de o expirație prelungită, trădând prin acest gest starea (de oboseală, plictiseală dar, mai ales, de somnolență) în care se află o ființă Si: a ușta. 11 vr (D. o ușă, o fereastră etc.) A se întredeschide Si: a se crăpa. 12 vi (Îvr; d. oameni) A striga. 13 vi (Înv) A râvni. 14 vi (Înv) A tinde (spre ceva). 15 vr (D. obiecte) A se crăpa. 16 vr (D. nuci) A plesni. 17 vr (Fig; îe) A se ~ o prăpastie (între două persoane sau grupuri) A se produce o dezbinare.

CĂSCÁ, casc, vb. I. 1. Tranz. A deschide gura pentru a vorbi, pentru a striga, pentru a mânca etc. ◊ Expr. A căsca gura = a privi cu interes, cu mirare sau curiozitate naivă; p. ext. a umbla fără nicio treabă, a pierde vremea. A căsca ochii = a deschide ochii tare, mai ales de mirare; a se holba, a se zgâi; p. ext. a băga de seamă, a fi atent. ◊ Compus: cască-gură s. m. = gură-cască. 2. Intranz. A deschide gura mare printr-o mișcare de inspirare adâncă, urmată de o expirație prelungită, ca semn de oboseală, plictiseală sau somn. 3. Refl. (Despre obiecte) A se deschide (puțin); a se crăpa. – Lat. *cascare.

CASCĂ-GÚRĂ s. m. și f. v. gură-cască.

CĂSCÁT2, -Ă, căscați, -te, adj. 1. (Despre oameni, ironic) Care stă cu gura deschisă, privind neatent; nătăfleț. Măi, dar căscat mai ești! ◊ (Mai ales în expr.) Gură-căscată = gură-cască. Văd niște guri-căscate uitîndu-se la mine și nu-mi pot da seama de ce vă mirați așa. CREANGĂ, P. 243. A rămîne (sau a sta, a privi etc.) cu gura căscată = a fi mirat, buimăcit sau înșelat în așteptările sale. Vasile o privea [pe bătrînă] cu gura căscată. DUMITRIU, N. 253. Toți rămaseră cu gurile căscate și cu ochii după minge. BUJOR, S. 11. Rămăsesem încremenit cu ochii holbați, cu gura căscată, căci nu înțelegeam nimic. NEGRUZZI, S. 1 6. 2. (Despre ochi) Holbat, zgîit. Ușa se deschise și Geambașu ieși în prag. Era cu ochii căscați, cu gura deschisă. DUMITRIU, N. 64. 3. (Despre cavități) Care are o deschidere mare, larg deschis. Familia răposatului Drarea.. nu prevedea groapa ce sta căscată dinainte-i. ODOBESCU, 3. I 86. ◊ (În comparații) Ochii ei, un hău căscat. EMINESCU, N. 7.

GURĂ-CÁSCĂ s. m. (Uneori în forma gură-căscată, care poate apărea și la pl.) Persoană care pierde vremea în zadar, oprindu-se să se uite la tot ce întîlnește în cale; persoană care nu-i de ispravă, care e cu capul în nori și nu înțelege ce i se spune. V. zăpăcit. Trecătorilor și gurilor-căscate de pe marginea trotuarelor le fac semne poruncitoare să se alăture. PAS, L. I 296. Moșneagul, fiind un gură-cască, sau cum îți vrea să-i ziceți, se uita în coarnele ei. CREANGĂ, O. A. 179. ◊ (Cu valoare de pl.) Nu țiu să-mi fie bronzul în piață, Să-ntrebe gură-cască cine-am fost. BENIUC, V. 87. La o răspîntie, unde se strînsese multă gură-cască, un pristav, cu chivără mare de hîrtie, striga. CARAGIALE, P. 24. ◊ (Adjectival) Mulțimea gură-cască privea în salon cu nasurile turtite pe geam. BART, E. 149. Se necăjea foc pe el cînd îl vedea așa gură-cască. VLAHUȚĂ, O. A. 96. Se duce în treaba lui spre casă, lăsînd pe Dănilă gură-cască tot pe loc. CREANGĂ, P. 42. ♦ Lucru care prilejuiește pierdere de vreme. Să merg eu la expoziție la vîrsta mea... în loc să-mi caut de suflet, umblu cu voi după gură-cască, după pustietăți nemțești! SP. POPESCU, M. G. 26. ♦ (Uneori cu valoare de pl.) Persoană care are o condamnabilă atitudine de neglijență față de bunurile obștești și de cuceririle poporului, care este lipsită de vigilență față de uneltirile criminale ale dușmanului de clasă. Avem destui gură-cască ce nu simt, nu văd și nu aud nimic, în timp ce sub ochii și sub nasul lor dușmanii încearcă să lovească în munca noastră de construcție. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2563. ◊ Atitudine de gură-cască = comportarea celor care sînt lipsiți de vigilență față de uneltirile criminale ale dușmanului de clasă. Datoria patriotică și internaționalistă a membrilor de partid și a oamenilor muncii fără de partid este de a demasca și lichida atitudinea de gură-cască. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2564.

CASCĂ-GÚRĂ s. m. Gură-cască.

A CĂSCÁ casc 1. tranz. (gura) A desface despreunând buzele și fălcile (pentru a mânca, a vorbi etc.); a deschide. ◊ ~ gura (la ceva sau la cineva) a) a privi cu curiozitate sau mirare naivă la ceva sau la cineva; b) a umbla fără nici o treabă (uitându-se în toate părțile). ~ ochii a) a face ochi mari (de mirare, de spaimă etc.); a se holba; b) a băga de seamă; a fi atent. Cască-gură (sau gură-cască) calificativ atribuit unei persoane care umblă fără nici un rost. 2. intranz. A deschide larg gura printr-o mișcare reflexă, inspirând adânc și expirând prelung (din cauza somnului, oboselii etc.). /<lat. cascare

cască-gură m. cel ce și pierde timpul privind la tot ce întâlnește.

Gura-Homorei f. județ în Bucovina cu cap. Gura Humorei: 3764 loc.

Gura-Ialomiței f. 1. gârlă și insulă în jud. Ialomița; 2. comună, vamă și schele pe Dunăre la vărsarea Ialomiței: 812 loc.

Gura-Motrului f. sat în jud. Doljiu cu ruine vechi.

Gura-Nijcovului f. comună în jud. Buzău, produce vin negru; 2800 locuitori.

Gura-Sărățel f. comună în jud. Buzău cu ape minerale și sare; 1500 loc. Vii bogate.

arată toate definițiile

Intrare: gură
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • gu
  • gura
plural
  • guri
  • gurile
genitiv-dativ singular
  • guri
  • gurii
plural
  • guri
  • gurilor
vocativ singular
plural
Intrare: Gură
Gură nume propriu
nume propriu (I3)
  • Gură
Intrare: cască-gură (s.f.)
cască-gură2 (s.f.) substantiv feminin invariabil
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cască-gu
  • cască-gu
plural
  • cască-gu
  • cască-gu
genitiv-dativ singular
  • cască-gu
  • cască-gu
plural
  • cască-gu
  • cască-gu
vocativ singular
plural
Intrare: cască-gură (s.m.)
cască-gură1 (s.m.) substantiv masculin invariabil
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cască-gu
  • cască-gu
plural
  • cască-gu
  • cască-gu
genitiv-dativ singular
  • cască-gu
  • cască-gu
plural
  • cască-gu
  • cască-gu
vocativ singular
plural
Intrare: cerul-gurii
substantiv neutru compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cerul-gurii
plural
genitiv-dativ singular
  • cerului-gurii
plural
vocativ singular
plural
Intrare: gura-leului
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • gura-leului
plural
genitiv-dativ singular
  • gurii-leului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: gura-lupului
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • gura-lupului
plural
genitiv-dativ singular
  • gurii-lupului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: gura-mâței
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • gura-mâței
plural
genitiv-dativ singular
  • gurii-mâței
plural
vocativ singular
plural
Intrare: gura-paharului
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • gura-paharului
plural
genitiv-dativ singular
  • gurii-paharului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: gură-bogată (s.f.)
gură-bogată2 (s.f.) substantiv feminin invariabil
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • gură-boga
  • gură-boga
plural
  • gură-boga
  • gură-boga
genitiv-dativ singular
  • gură-boga
  • gură-boga
plural
  • gură-boga
  • gură-boga
vocativ singular
plural
Intrare: gură-bogată (s.m.)
gură-bogată1 (s.m.) substantiv masculin invariabil
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • gură-boga
  • gură-boga
plural
  • gură-boga
  • gură-boga
genitiv-dativ singular
  • gură-boga
  • gură-boga
plural
  • gură-boga
  • gură-boga
vocativ singular
plural
Intrare: gură-cască (s.f.)
gură-cască2 (s.f.) substantiv feminin invariabil
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • gură-cască
  • gură-cască
plural
  • gură-cască
  • gură-cască
genitiv-dativ singular
  • gură-cască
  • gură-cască
plural
  • gură-cască
  • gură-cască
vocativ singular
plural
gură-căscată2 (s.f.) substantiv feminin invariabil
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • gură-căsca
  • gură-căsca
plural
  • gură-căscate
  • gură-căscate
genitiv-dativ singular
  • gură-căscate
  • gură-căscate
plural
  • gură-căscate
  • gură-căscate
vocativ singular
plural
cască-gură2 (s.f.) substantiv feminin invariabil
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cască-gu
  • cască-gu
plural
  • cască-gu
  • cască-gu
genitiv-dativ singular
  • cască-gu
  • cască-gu
plural
  • cască-gu
  • cască-gu
vocativ singular
plural
Intrare: gură-cască (s.m.)
gură-cască1 (s.m.) substantiv masculin invariabil
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • gură-cască
  • gură-cască
plural
  • gură-cască
  • gură-cască
genitiv-dativ singular
  • gură-cască
  • gură-cască
plural
  • gură-cască
  • gură-cască
vocativ singular
plural
gură-căscată1 (s.m.) substantiv masculin invariabil
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • gură-căsca
  • gură-căsca
plural
  • gură-căsca
  • gură-căsca
genitiv-dativ singular
  • gură-căsca
  • gură-căsca
plural
  • gură-căsca
  • gură-căsca
vocativ singular
plural
cască-gură1 (s.m.) substantiv masculin invariabil
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cască-gu
  • cască-gu
plural
  • cască-gu
  • cască-gu
genitiv-dativ singular
  • cască-gu
  • cască-gu
plural
  • cască-gu
  • cască-gu
vocativ singular
plural
Intrare: gură-căscată (bot.)
gură-căscată2 (s.f.) substantiv feminin invariabil
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • gură-căsca
  • gură-căsca
plural
  • gură-căscate
  • gură-căscate
genitiv-dativ singular
  • gură-căscate
  • gură-căscate
plural
  • gură-căscate
  • gură-căscate
vocativ singular
plural
Intrare: gură-de-lup
gură-de-lup substantiv feminin
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • gură-de-lup
  • gura-de-lup
plural
  • guri-de-lup
  • gurile-de-lup
genitiv-dativ singular
  • guri-de-lup
  • gurii-de-lup
plural
  • guri-de-lup
  • gurilor-de-lup
vocativ singular
plural
Intrare: gură-spartă (s.f.)
gură-spartă2 (s.f.) substantiv feminin invariabil
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • gură-spartă
  • gură-spartă
plural
  • gură-spartă
  • gură-spartă
genitiv-dativ singular
  • gură-spartă
  • gură-spartă
plural
  • gură-spartă
  • gură-spartă
vocativ singular
plural
Intrare: gură-spartă (s.m.)
gură-spartă1 (s.m.) substantiv masculin invariabil
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • gură-spartă
  • gură-spartă
plural
  • gură-spartă
  • gură-spartă
genitiv-dativ singular
  • gură-spartă
  • gură-spartă
plural
  • gură-spartă
  • gură-spartă
vocativ singular
plural
Intrare: toacă-gură
adjectiv compus
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • toacă-gu
  • toacă-gu
  • toacă-gu
  • toacă-gu
plural
  • toacă-gu
  • toacă-gu
  • toacă-gu
  • toacă-gu
genitiv-dativ singular
  • toacă-gu
  • toacă-gu
  • toacă-gu
  • toacă-gu
plural
  • toacă-gu
  • toacă-gu
  • toacă-gu
  • toacă-gu
vocativ singular
plural

gură Scutellaria

  • 1. Cavitate din partea anterioară (și inferioară) a capului oamenilor și animalelor, prin care alimentele sunt introduse în organism.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX diminutive: guriță 8 exemple
    exemple
    • Toți, ascunși care prin tufiș, care prin șanțul de lîngă drum, stau ca chinuiți de friguri, cu gura crăpată și cu urechile ațintite spre zgomotul de tropot de cai. BUJOR, S. 152.
      surse: DLRLC
    • Le-am lăsat și eu pe fete să rîdă, pînă li s-a duce gura la ureche. CREANGĂ, A. 67.
      surse: DLRLC
    • Mîndra mea de mîndră mare Nici un dinte-n gură n-are. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 440.
      surse: DLRLC
    • poetic Pe deasupra culmilor, o puzderie de vipere lichide aleargă printre stînci, mușcîndu-le cu furie și sfărîmîndu-și gura în muchiile lor de cremene. BOGZA, C. O. 63.
      surse: DLRLC
    • Îi ieși înainte balaurul plesnind din coadă și încolăcindu-se; din gurile lui ieșea văpaiă de foc. ISPIRESCU, L. 18.
      surse: DLRLC
    • Fiul craiului, punîndu-i [calului] zăbala în gură, încalecă. CREANGĂ, O. A. 226.
      surse: DLRLC
    • Trec furnici ducînd în gură de făină marii saci. EMINESCU, O. I 87.
      surse: DLRLC
    • Calul de dar nu se caută în gură. NEGRUZZI, S. I 249.
      surse: DLRLC
    • 1.1. prin restricție Buzele și deschizătura dintre ele; buze.
      surse: DEX '09 DLRLC 2 exemple
      exemple
      • Două guri care se cată de mult să-și dea o sărutare. ANGHEL, Î. G. 37.
        surse: DLRLC
      • El în brațe prinde fata, peste față i se-nclină, Pune gura lui fierbinte pe-a ei buze ce suspină. EMINESCU, O. I 79.
        surse: DLRLC
    • 1.2. locuțiune adverbială Gură-n gură = foarte aproape unul de celălalt.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX un exemplu
      exemple
      • Mama-mi dă învățătură Cum se țese-o pînzătură, Nu cum stau cei dragi de vorbă Gură-n gură. COȘBUC, P. II 103.
        surse: DLRLC
    • 1.3. expresie A(-i) da (cuiva) o gură = a săruta (pe cineva).
      surse: DEX '09 DEX '98 NODEX sinonime: săruta
    • 1.4. expresie Cu sufletul la gură = abia mai putând respira (de emoție sau de oboseală).
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • 1.5. expresie Cu sufletul la gură = foarte bolnav, aproape de moarte.
      surse: DEX '09 DLRLC NODEX
    • 1.6. expresie A avea (sau a-i fi cuiva) gura amară (sau rea) sau a avea fiere în gură = a simți un gust amar.
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • Asuda noaptea, și dimineața se scula obosit, indispus, buimac și cu gura rea. VLAHUȚĂ, O. A. I 90.
        surse: DLRLC
    • 1.7. expresie A i se usca (cuiva) gura = a avea o senzație puternică de sete.
      surse: DLRLC
    • 1.8. expresie A uita de la mână până la gură = a uita repede, a fi uituc.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • 1.9. expresie Parcă se bat lupii (sau calicii) la gura lui, se spune despre cineva care mănâncă lacom sau vorbește repede.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 3 exemple
      exemple
      • Prinde mutul limbă, de parcă i se bat calicii la gură ca la pomană. SADOVEANU, N. F. 104.
        surse: DLRLC
      • Începu iarăși a mînca, de părea că se bat lupii la gura lui. ISPIRESCU, L. 216.
        surse: DLRLC
      • Ce limbă grăiești, că parcă se bat calicii în gura d-tale. ALECSANDRI, T. 705.
        surse: DLRLC
    • 1.10. expresie A se duce (drept) (ca) pe gura lupului = a pieri fără nici o urmă, ca și cum nici n-ar fi existat.
      surse: DEX '09 DLRLC NODEX sinonime: dispărea pieri un exemplu
      exemple
      • Boișorii mei s-au dus ca pe gura lupului. CREANGĂ, O. A. 150.
        surse: DLRLC
    • 1.11. expresie A scoate (sau a scăpa ca) din gura lupului = a (se) salva dintr-o mare primejdie.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.12. expresie A țipa (sau a striga etc.) ca din (sau ca în) gură de șarpe = a țipa din răsputeri, deznădăjduit.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX un exemplu
      exemple
      • Flăcăul țipa ca în gură de șarpe. PREDA, Î. 186.
        surse: DLRLC
    • 1.13. expresie A se zvârcoli ca în gură de șarpe = a se zbate cu desperare.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • S-a zvîrcolit ca în gură de șarpe... a luptat cu moartea zile negre, zile lungi. DELAVRANCEA, S. 19.
        surse: DLRLC
    • 1.14. expresie A avea gura moale (sau tare) sau a fi moale (sau tare) în (sau de) gură = (despre cai) a se supune ușor (sau greu) la mișcările ce i se fac cu frâul.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • surse: DLRLC
    • surse: DLRLC
    • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
      exemple
      • Să-mi dai O gură, numai una. EMINESCU, O. I 174.
        surse: DLRLC
      • Foaie verde de secară, Bună-i gura de la vară: Nici îi dulce, nici sălcie, Fără cum îmi place mie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 401.
        surse: DLRLC
  • 2. Gura (1.) considerată ca organ cu care cineva se hrănește.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX 2 exemple
    exemple
    • Ridicarea poporului nu înseamnă numai bucate mai multe pentru gură și haine mai multe pentru trup. Înseamnă și învățătură mai multă. V. ROM. iulie 1953, 139.
      surse: DLRLC
    • Fiul craiului... dă [spînului plosca] și spînul, cum o pune la gură, pe loc o și ia oțărîndu-se și varsă toată apa dintr-însa. CREANGĂ, P. 204.
      surse: DLRLC
    • 2.1. expresie A pune (sau a lua, a băga) ceva în gură = a mânca (puțin).
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX 2 exemple
      exemple
      • A tratat-o cu cafea cu lapte la Fialcowski, că nu pusese femeia nimic în gură de trei zile. CARAGIALE, P. 21.
        surse: DLRLC
      • Bucatele le-au făcut afumate, arse și sleite, de nu mai era de chip să le poată lua cineva în gură. CREANGĂ, P. 292.
        surse: DLRLC
    • 2.2. expresie A da (sau a-și lua) și bucățica (1.3.1.) de la gură = a da și puținul pe care-l are.
      surse: DLRLC NODEX
    • 2.3. expresie A-i lua pâinea de la gură = a lipsi de mijloace de existență.
      surse: NODEX
    • 2.4. expresie A i se face gura pungă = a avea o senzație de astringență din cauza unor alimente acre introduse în gură.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
      exemple
      • Niște roade negre ca alunele de mari și care, cînd le mînînci, îți face gura pungă. ȘEZ. III 13.
        surse: DLRLC
      • Vin de la Valea Lungă, (Cînd beți, faceți gura pungă!). TEODORESCU, P. P. 171.
        surse: DLRLC
    • 2.5. expresie A da (cuiva) mură-n gură = a-i da (cuiva) ceva de-a gata, fără să facă cel mai mic efort.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • 2.6. expresie De-ale gurii = (lucruri de) mâncare; alimente.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: hrană 2 exemple
      exemple
      • Trebuia de-ale gurii purcarului în baltă, pentru că nu-i putură da din destul pînă a nu începe să curgă sloii. SANDU-ALDEA, U. P. 118.
        surse: DLRLC
      • Într-o clipă masa e plină cu de-ale gurii. VLAHUȚĂ, O. A. 97.
        surse: DLRLC
    • 2.7. expresie A-i lăsa (cuiva) gura apă (5.1.) (după ceva).
      surse: DLRLC
    • 2.8. Cantitate dintr-un aliment cât se poate apuca cu gura (1.) dintr-o singură dată.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: sorbitură îmbucătură înghițitură 3 exemple
      exemple
      • Ciutură, coboară încă, Dă-mi să beau o gură. PORUMBACU, P. 69.
        surse: DLRLC
      • Începe a purta caii încolo și încoace, și numai iaca slăbătura cea de cal iar se răpede și apucă o gură de jăratic. CREANGĂ, P. 195.
        surse: DLRLC
      • Pe la mese se zăreau... oameni cu părul în dezordine... trăgînd din cînd în cînd cu sorbituri zgomotoase cîte-o gură din cafeaua și berea ce li sta dinainte. EMINESCU, N. 37.
        surse: DLRLC
      • 2.8.1. expresie Nicio gură de apă = nici cea mai mică cantitate.
        surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: nimic (pron.) un exemplu
        exemple
        • Eu știu de la tata o vorbă: să nu rămîi dator nici o gură de apă. POPA, V. 79.
          surse: DLRLC
    • 2.9. Membru de familie care trebuie hrănit.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: suflet 2 exemple
      exemple
      • Cu ce să potolesc eu opt guri și cu a plăviței nouă? DELAVRANCEA, V. V. 137.
        surse: DLRLC
      • Așa pețitorul începu să spuie la părinții fetei, cereri să propuie, Spuse pentru june că este cu stare, Cu două guri însă. PANN, P. V. I 164.
        surse: DLRLC
  • 3. Gura (1.) considerată ca organ al vorbirii.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: cloanță 5 exemple
    exemple
    • Lucru negîndit, dragul tatei, să aud așa vorbe tocmai din gura ta. CREANGĂ, P. 193.
      surse: DLRLC
    • De din vale de Rovine, Grăim, doamnă, cătră tine, Nu din gură, ci din carte, Că ne ești așa departe. EMINESCU, O. I 149.
      surse: DLRLC
    • Dar n-avem gură să țipăm? ALECSANDRI, T. I 240.
      surse: DLRLC
    • Dar cea Mioriță Cu lînă plăviță, De trei zile-ncoace Gura nu-i mai tace. ALECSANDRI, P. P. 1.
      surse: DLRLC
    • figurat Lucrările literare în care sînt puse învățături morale în gura unor persoane, cu scop de a le propovădui, sînt cît se poate de neartistice. GHEREA, ST. CR. II 68.
      surse: DLRLC
    • 3.1. expresie Gura păcătosului adevăr grăiește, se zice când cineva care e vinovat se trădează singur.
      surse: DLRLC
    • 3.2. expresie A-i fi (cuiva) gura de aur (1.10.) (sau aurită (1.3.)) sau a avea gură de aur (1.10.).
      surse: DLRLC
    • 3.3. expresie A tăcea din gură = a nu (mai) vorbi nimic.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX un exemplu
      exemple
      • Tăcu din gură și înghiți rușinea. ISPIRESCU, L. 36.
        surse: DLRLC
      • 3.3.1. expresie (Cu ton amenințător, în construcții cu «a tăcea» sau cu alte verbe la imperativ) Ține-ți gura! Să nu-ți aud gura! Să nu mai scoți o vorbă din gură!
        surse: DLRLC 2 exemple
        exemple
        • Ia tacă-ți gura, măi Gerilă. CREANGĂ, P. 252.
          surse: DLRLC
        • Tacă-vă gura, mojicilor. ALECSANDRI, T. I 170.
          surse: DLRLC
    • 3.4. expresie A închide (sau a astupa) cuiva gura = a face pe cineva să nu mai vorbească, a pune pe cineva în situația de a nu mai putea spune nimic, a pune capăt obiecțiilor sau protestelor cuiva.
      surse: DEX '09 DLRLC NODEX
    • 3.5. expresie A lua cuiva vorba din gură = a spune tocmai ceea ce voia să zică altul în clipa respectivă.
      surse: DEX '09 DLRLC NODEX
    • 3.6. expresie A lua cuiva vorba din gură = a întrerupe pe cineva când vorbește.
      surse: DEX '09 DLRLC 3 exemple
      exemple
      • Moșneagul voi să mai zică ceva, dar Lina îi luă vorba din gură. DUNĂREANU, CH. 16.
        surse: DLRLC
      • Nu-i deteră răgaz, căci îi luau vorba din gură. ISPIRESCU, L. 36.
        surse: DLRLC
      • Mămuca, le luă cea mai tînără vorba din gură... nu face bine ce face. CREANGĂ, P. 14.
        surse: DLRLC
    • 3.7. expresie A i se muia (cuiva) gura = a nu mai avea curajul să vorbească; a schimba, a atenua tonul și conținutul celor spuse.
      surse: DEX '09 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Cînd am auzit eu de tata, pe loc mi s-a muiet gura. CREANGĂ, A. 58.
        surse: DLRLC
    • 3.8. expresie A-și strica (sau răci, rupe, bate) gura degeaba = a vorbi fără nici un folos, fără a fi ascultat.
      surse: DLRLC
    • 3.9. expresie A-l lua (pe cineva) gura pe dinainte sau a-l scăpa gura = a destăinui ceva fără voie, a spune ceva ce n-ar fi trebuit să spună.
      surse: DEX '09 DLRLC NODEX 2 exemple
      exemple
      • M-o luat gura înainte. ALECSANDRI, T. 511.
        surse: DLRLC
      • S-ar cuveni să mărturisesc... că m-a luat gura pe dinainte. NEGRUZZI, S. I 263.
        surse: DLRLC
    • 3.10. expresie A avea gura (sau a fi gură) spartă = a nu putea ține un secret, a dezvălui orice secret; a fi prea vorbăreț; a fi indiscret.
      surse: DEX '09 DLRLC NODEX
    • 3.11. expresie A fi slobod la gură = a vorbi mult și fără sfială, depășind uneori limitele bunei-cuviințe.
      surse: DEX '09 DLRLC
    • 3.12. expresie A fi cu gura mare = a fi certăreț.
      surse: DEX '09 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Soacra nu trebuie să fie cu gura mare și să tot cîrtească de toate cele. CREANGĂ, P. 4.
        surse: DLRLC
    • 3.13. expresie A avea gură = (mai ales în construcții negative) a se împotrivi cu vorba, a-și apăra cu tărie punctul de vedere.
      surse: DLRLC
    • 3.14. expresie A avea o gură cât o șură = a vorbi mult și tare; a fi guraliv.
      surse: DEX '09 DLRLC NODEX
    • 3.15. expresie A avea o gură cât o șură = a avea gură mare.
      surse: NODEX
    • 3.16. expresie A-și păzi (sau ține etc.) gura = a-și impune tăcere; a fi prudent în tot ce vorbește.
      surse: DEX '09 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Mai bine păziți-vă gura! CREANGĂ, P. 82.
        surse: DLRLC
    • 3.17. expresie A avea (sau a-și pune) lacăt (2.) la gură.
      surse: DLRLC
    • 3.18. expresie A(-i tot) da din gură (sau cu gura) sau a-i umbla (ori a-i merge, a-i toca etc.) gura (ca o meliță, ca o moară stricată sau hodorogită sau ca o pupăză) = a vorbi repede și fără întrerupere; a fi limbut sau gureș.
      surse: DEX '09 DLRLC sinonime: flecări 2 exemple
      exemple
      • Spînului îi mergea gura ca pupăza. CREANGĂ, P. 230.
        surse: DLRLC
      • Dați din gură, măi feciori, Nu ședeți ca-n șezători. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 400.
        surse: DLRLC
    • 3.19. expresie A fi bun de gură = (adesea peiorativ) a vorbi mult și cu ușurință, a se pricepe să-și pledeze cauza, să convingă; a fi limbut.
      surse: DEX '09 DLRLC NODEX 3 exemple
      exemple
      • Moș Lupule, ia spune matale conașului că ești mai bun de gură și mai bătrîn. REBREANU, R. II 12.
        surse: DLRLC
      • Cum era ea femeie deșteaptă și bună de gură, a pus iute-iute lucrurile la cale. VLAHUȚĂ, O. A. 348.
        surse: DLRLC
      • Nu fi bun de gură. NEGRUZZI, S, I 247.
        surse: DLRLC
    • 3.20. expresie A fi rău de gură (sau gură rea) = a fi intrigant; a vorbi pe alții de rău.
      surse: DEX '09 DLRLC sinonime: bârfi un exemplu
      exemple
      • Să nu fii rău de gură, c-apoi mi-i să nu mă scoți din sărite! CREANGĂ, P. 152.
        surse: DLRLC
    • 3.21. expresie A fi rău de gură (sau gură rea) = a prevesti (cuiva) ceva rău, nefavorabil.
      surse: DEX '09
    • 3.22. expresie A (nu) se uita în (sau la) gura cuiva = a (nu) ține seamă de ceea ce spune cineva, a (nu) crede pe cineva.
      surse: DEX '09 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Nu vrea să mă asculte... și tare-s supărat că nu vrea să se uite în gura mea. REBREANU, I. 26.
        surse: DLRLC
    • 3.23. expresie A vorbi (sau a zice, a spune etc.) cu jumătate (1.5.) de gură (sau cu gura jumătate (1.5.)) = a vorbi (sau a zice etc.) nehotărât, fără convingere, fără mare dorință.
      surse: DEX '09 DLRLC NODEX
    • 3.24. expresie E numai gura de el, se spune despre cineva care promite, dar nu se ține de cuvânt, sau care se laudă cu multe, dar nu face nimic.
      surse: DEX '09 DLRLC NODEX
    • 3.25. expresie A-i umbla (cuiva) vorba prin gură = a nu găsi cuvântul potrivit pentru a exprima ceva (dar a fi pe punctul de a-l găsi).
      surse: DEX '09 DLRLC
    • 3.26. expresie A trece (sau a umbla, a fi purtat) din gură în gură = (despre vorbe, cântece etc.) a (se) transmite de la om la om, din generație în generație.
      surse: DEX '09 DLRLC 3 exemple
      exemple
      • Din gură-n gură-acum Umblă doina cea pribeagă, Iară azi o cîntă toți, De răsună țara-ntreagă! IOSIF, V. 114.
        surse: DLRLC
      • Al meu nume o să-l poarte Secolii din gură-n gură. EMINESCU, O. I 133.
        surse: DLRLC
      • Mers-au vestea-n lume, trecînd din gură-n gură. ALECSANDRI, P. III 311.
        surse: DLRLC
    • 3.27. expresie rar A se înțelege gură în gură = a se învoi printr-o înțelegere directă, de la om la om.
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • Ori trimite sol la scaunul domniei-mele un boier credincios, sau să binevoiască măria-ta să ne înțelegem gură în gură. ISPIRESCU, M. V. 11.
        surse: DLRLC
    • 3.28. compus Gură-spartă = om flecar, limbut, care nu poate ține un secret.
      surse: DEX '09 DEX '98
    • 3.29. Ceea ce spune cineva.
      exemple
      • Mîndră maic-am mai avut! Copil mîndru m-a făcut! M-a băiat cu flori de munte, Toți gura să mi-o asculte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 362.
        surse: DLRLC
      • 3.29.1. expresie Gura lumii = vorbe, bârfeli, scorneli, intrigi care trec din gură-n gură.
        surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 3 exemple
        exemple
        • Foaie verde lobodă, Gura lumii-i slobodă.
          surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
        • Ca să scape de gura lumii, acestei pricinuitoare de atîte nenorociri... ascultă mincinoasele propuneri ce îi făcu Iancu că o va lua de soție. NEGRUZZI, S. I 25.
          surse: DLRLC
        • Apa, vîntu și gura lumii n-o poți opri. ȘEZ. I 220.
          surse: DLRLC
      • 3.29.2. expresie Gura satului (sau a mahalalei) = (persoană care născocește) vorbe, bârfeli, intrigi.
        surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • 3.29.3. expresie A intra în gura lumii (sau a satului, a mahalalei) = a ajunge să fie vorbit de rău.
        surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX un exemplu
        exemple
        • Fetelor, a zis ea, o să intrați în gura satului. Mare rușine! SADOVEANU, M. C. 77.
          surse: DLRLC
      • 3.29.4. expresie A te lua după gura cuiva = a acționa (în mod greșit) după sfatul cuiva.
        surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
      • 3.29.5. expresie A se pune (sau a sta) cu gura pe cineva = a insista mult pe lângă cineva pentru a-l convinge să facă un lucru; a cicăli pe cineva.
        surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
        exemple
        • Și atîta s-au pus cu gura pe el, ca cioarele, pînă în cele din urmă le spuse feciorul verde... să nu se cerce în zădar a-l însura. RETEGANUL, P. III 32.
          surse: DLRLC
    • 3.30. Facultate a omului de a emite sunete articulate; glas de pasăre.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: glas grai voce 4 exemple
      exemple
      • Numai gura lui se aude în toate părțile. CREANGĂ, P. 252.
        surse: DLRLC
      • Primăvara cînd înfrunde, Gura cucului s-aude. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 27.
        surse: DLRLC
      • (În interpretări superstițioase) Ielele i-au luat gura și picioarele. CREANGĂ, P. 15.
        surse: DLRLC
      • glumeț (Despre lucruri necuvântătoare) Am găsit și secure, și frînghie, și sfredel, și tot ce-mi trebuie. – Unde, moș Nichifor? – Ia pe sub buclucurile d-tale. Numai n-au avut gură să răspundă. CREANGĂ, P. 134.
        surse: DLRLC
      • 3.30.1. expresie Nu i se aude gura, se zice despre un om tăcut, liniștit, potolit.
        surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX un exemplu
        exemple
        • Eu lucrez toată ziua și nimeni nu-mi aude gura. CREANGĂ, O. A. 288.
          surse: DLRLC
      • 3.30.2. expresie Cât îl ține (sau îl ia) gura sau în gura mare = foarte tare, din răsputeri.
        surse: DEX '09 DLRLC NODEX 3 exemple
        exemple
        • Răcneam în gura mare ca un disperat. SADOVEANU, O. VI 195.
          surse: DLRLC
        • Vede o dihanie de om, care se pîrpîlea pe lîngă un foc de douăzeci și patru de stînjeni de lemne și tot atunci striga, cît îl lua gura, că moare de frig. CREANGĂ, P. 239.
          surse: DLRLC
        • Norodul începuse a se cățăra pe ziduri, de unde striga în gura mare: Să ne deie pre Moțoc! Capul lui Moțoc vrem! NEGRUZZI, S. I 155.
          surse: DLRLC
      • 3.30.3. expresie A nu avea gură (să răspunzi sau să spui ceva) = a nu avea putința sau curajul (de a mai răspunde sau de a mai spune ceva).
        surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX un exemplu
        exemple
        • Și n-avea gură romînul să zică ceva. ISPIRESCU, M. V. 14.
          surse: DLRLC
    • exemple
      • Ce-i pe drum atîta gură? – Nu-i nimic. Copii ștrengari. COȘBUC, P. I 227.
        surse: DLRLC
      • Ivan... ieșind afară, începe a face un tărăboi, de s-a sculat toată ograda în gura lui. CREANGĂ, P. 304.
        surse: DLRLC
      • [Boala] produce o durere așa de mare, că cel bolnav numai o gură ține. ȘEZ. I 252.
        surse: DLRLC
      • 3.31.1. locuțiune verbală A sta (sau a sări, a începe) cu gura pe (sau la) cineva = a certa, a ocărî pe cineva, a se răsti la cineva.
        surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
      • 3.31.2. expresie A face gură (mare sau largă) = a face gălăgie.
        surse: DLRLC sinonime: protesta vocifera 4 exemple
        exemple
        • Copiii... Gură fac ca roata morii. COȘBUC, P. I 224.
          surse: DLRLC
        • Rostitorii de palavre nu prea facă mare gură. BELDICEANU, P. 119.
          surse: DLRLC
        • Vinovatul mai mare gură face. PANN, P. V. II 80.
          surse: DLRLC
        • Toți strig și fac gură largă. ALECSANDRI, P. P. 278.
          surse: DLRLC
      • 3.31.3. expresie A se pune în gură cu cineva = a intra în conflict cu cineva; a contrazice pe cineva, a răspunde la mustrări, la ocări.
        surse: DLRLC NODEX
      • 3.31.4. expresie A se lua în (sau de) gură (cu cineva) = a se apuca de ceartă.
        surse: DLRLC
      • 3.31.5. expresie A(-i) da (cuiva) o gură = a se răsti la cineva, a certa, a mustra pe cineva.
        surse: DLRLC 2 exemple
        exemple
        • Verdeș-Împărat chemă slujitorii și le dete o gură de or pomeni-o. ISPIRESCU, L. 44.
          surse: DLRLC
        • Auzind atuncea pre pristav strigînd, Ș-împrejur copii de foame plîngînd, Le dete o gură să tacă din plîns, Să-nțeleagă: lumea pentru ce s-a strîns. PANN, P. V. I 31.
          surse: DLRLC
      • 3.31.6. expresie A(-i) da (cuiva) o gură = a înștiința (pe cineva), a-i comunica, a-i striga.
        surse: DLRLC 2 exemple
        exemple
        • Dă-i o gură vecinului, să vină până la noi.
          surse: DLRLC
        • Către școlari dete gură și să-l tragă [din fîntînă] le strigă. PANN, N. H. 4.
          surse: DLRLC
      • 3.31.7. expresie A da gură la câini = a striga la câini să nu mai latre.
        surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 3.32. Persoană care vorbește.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: vorbitor, -oare (persoană) un exemplu
      exemple
      • Asta nu e puțin, cînd o zice o gură indiferentă. NEGRUZZI, S. I 65.
        surse: DLRLC
      • 3.32.1. expresie Gurile rele = bârfitorii.
        surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX un exemplu
        exemple
        • Gurile rele șopteau la ureche o sumă de infamii pe socoteala ei. BART, E. 150.
          surse: DLRLC
  • 4. Gura (1.) considerată ca organ al cântării.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Și cîntă și codrul și vîntul Și-o mie de guri. COȘBUC, P. II 9.
      surse: DLRLC
    • Au și început... să cînte din gură. CARAGIALE, O. III 72.
      surse: DLRLC
  • 5. prin analogie Deschizătură a unui obiect, a unei încăperi etc., prin care intră, se introduce, se varsă, iese etc. ceva, prin care se stabilește o comunicație etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX 17 exemple
    exemple
    • Gura vasului. Gura cămășii. Gură de canal. Gura beciului. Gura roții. Gura tejghelei.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • Apucă sacul de gură. DUMITRIU, N. 89.
      surse: DLRLC
    • A întors căldarea cu gura în jos. PREDA, Î. 158.
      surse: DLRLC
    • Leagă turbinca strîns la gură. CREANGĂ, P. 303.
      surse: DLRLC
    • [Budîiul este] un vas de lemn mai strîmt la fund și mai larg la gură, în care se strecoară laptele. ȘEZ. II 151.
      surse: DLRLC
    • Luîndu-și pălăria din cap, o pune pe iarbă la pămînt, cu gura-n sus. CREANGĂ, P. 238.
      surse: DLRLC
    • La fiece gură de mină, Rîde poemul zorilor de lumină! DEȘLIU, G. 19.
      surse: DLRLC
    • Din gura podului, din umbra neagră, o privi deodată un pui cenușiu de mîță, cu ochi rotunzi. SADOVEANU, B. 31.
      surse: DLRLC
    • La gura sobii era un morman de scrum de hîrtie. DELAVRANCEA, T. 197.
      surse: DLRLC
    • Pe gura ocnei se cobora, cu o funie pe scripete, o roată în care ședea un om. BOLINTINEANU, O. 432.
      surse: DLRLC
    • Pînă la asfințitul soarelui, ajungem la gura Bicazului. SADOVEANU, B. 115.
      surse: DLRLC
    • Intrai pe subt poala pădurii în gura potecii. HOGAȘ, M. N. 72.
      surse: DLRLC
    • În gura văii, lîngă pod, Boierii stau cu frică. COȘBUC, P. I 195.
      surse: DLRLC
    • Trebuie să fii la Paicu, în gura Bărăganului, sau la Cornățele, în miezul lui, ca să găsești cîte o mică dumbravă de vechi tufani. ODOBESCU, S. III 16.
      surse: DLRLC
    • Acum stătea aici la bunicul nevesti-si, care-l ajutase să-și dureze un mic cuptor de pîine pe gura Oborului. CAMIL PETRESCU, O. II 94.
      surse: DLRLC
    • Plimbîndu-se pînă la gura uliței din dos, se întoarse iar înapoi. REBREANU, I. 38.
      surse: DLRLC
    • Căderea apei se face de la o înălțime de 37 metri, pe 48 de guri uriașe. SAHIA, U.R.S.S. 81.
      surse: DLRLC
    • 5.1. Gura cămășii = deschizătura de la gât și de la piept a cămășii, prin care intră capul când o îmbraci.
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • Feciorul nu ieși din hotărîrea maică-sa, nunta se făcu și baba își luă cămeșa de soacră; ba încă netăiată la gură. CREANGĂ, P. 4.
        surse: DLRLC
    • 5.2. Gură de ham (1.1.) = ham primitiv, format numai din cureaua de pe piept și din cea care se petrece pe după gâtul calului.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 5.3. Gură de rai (2.1.).
      surse: DLRLC
    • 5.4. Gură de apă = instalație care servește pentru a lua apă dintr-o rețea de distribuție.
      surse: DEX '09 DLRLC
    • 5.5. Gură de incendiu = gură de apă la care se montează un furtun pentru luarea apei sub presiune în caz de incendiu.
      surse: DEX '09 DLRLC NODEX
    • 5.6. Gură de foc = nume generic pentru armele de foc (grele).
      surse: DEX '09 DLRLC NODEX
    • 5.7. Gură artificială = aparat compus, în general, dintr-un difuzor montat într-o incintă acustică, de formă și dimensiuni astfel alese, încât caracteristicile acustice să fie asemănătoare cu acelea ale gurii umane.
      surse: DEX '09
    • 5.8. figurat expresie Gura vântului = loc prin care suflă mereu vântul.
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • Vă duceți în gura vîntului. ALECSANDRI, P. P. 10.
        surse: DLRLC
    • 5.9. expresie A lega gura pânzei = a înnoda capetele firelor de urzeală înainte de a începe țesutul.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX un exemplu
      exemple
      • Marioara legase abia pe la toacă gură la pînză, căci o întîrziase mult înnăvăditul. SANDU-ALDEA, D. N. 217.
        surse: DLRLC
    • 5.10. expresie A lega gura pânzei = a se înstări.
      surse: DEX '09 DLRLC NODEX un exemplu
      exemple
      • Se cotorosise de sărăcie. Acum... începu și el a lega gura pînzei. ISPIRESCU, L. 209.
        surse: DLRLC
    • 5.11. expresie A prins pânza gură = s-a făcut începutul.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 5.12. expresie A se afla (sau a trimite pe cineva) în gura tunului = a fi expus (sau a expune pe cineva) la un mare pericol.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 6. Loc unde se varsă o apă (curgătoare).
    surse: DEX '09 DLRLC NODEX 4 exemple
    exemple
    • Gura râului.
      surse: DEX '09 DLRLC NODEX
    • Viteza șalupei nu scăzu decît la gura fluviului. BART, E. 110.
      surse: DLRLC
    • A doua zi ne scoborîm în Răpciuni și ținem în sus drumul de șleau, ce se așterne pe malul drept al Bistriței pînă la gura Bistricioarei. VLAHUȚĂ, O. A. II 159.
      surse: DLRLC
    • La gura Siretului... Ian, mări, că s-a ivit Un caic lung, poleit. ALECSANDRI, P. P. 134.
      surse: DLRLC
  • 7. regional Partea ascuțită a unui obiect tăios.
    surse: DLRLC sinonime: ascuțiș tăiș 2 exemple
    exemple
    • Gura coasei.
      surse: DLRLC
    • De sub poala sumanului îi lucea ușor gura toporului. CAMILAR, TEM. 85.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • limba latină gula „gâtlej, gât”.
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX

cască-gură

etimologie:

gura-leului

  • 1. Gura-leului = plantă erbacee ornamentală cu flori bilabiate, de diverse culori, asemănătoare cu o gură care se cască dacă le apeși la bază (1.) (Antirrhinum majus).
    surse: DEX '09 DLRLC NODEX un exemplu
    exemple
    • Iată iasomie, gura-leului. NEGRUZZI, S. I 101.
      surse: DLRLC

etimologie:

gura-lupului

  • 1. Plantă erbacee cu frunze alungite și flori vinete-violete, având o margine albă sau gălbuie (Scutellaria altissima).
    surse: DEX '09 DLRLC NODEX

etimologie:

gura-mâței

etimologie:

gura-paharului

etimologie:

gură-cască cască-gură (2) gură-căscată (2)

  • 1. Persoană care pierde vremea în zadar, oprindu-se să se uite la tot ce întâlnește în cale; persoană care nu-i de ispravă, care e cu capul în nori și nu înțelege ce i se spune.
    surse: DEX '09 DLRLC 8 exemple
    exemple
    • Trecătorilor și gurilor-căscate de pe marginea trotuarelor le fac semne poruncitoare să se alăture. PAS, L. I 296.
      surse: DLRLC
    • Moșneagul, fiind un gură-cască, sau cum îți vrea să-i ziceți, se uita în coarnele ei. CREANGĂ, O. A. 179.
      surse: DLRLC
    • (Cu valoare de plural) Nu țiu să-mi fie bronzul în piață, Să-ntrebe gură-cască cine-am fost. BENIUC, V. 87.
      surse: DLRLC
    • (Cu valoare de plural) La o răspîntie, unde se strînsese multă gură-cască, un pristav, cu chivără mare de hîrtie, striga. CARAGIALE, P. 24.
      surse: DLRLC
    • (și) adjectival Mulțimea gură-cască privea în salon cu nasurile turtite pe geam. BART, E. 149.
      surse: DLRLC
    • (și) adjectival Se necăjea foc pe el cînd îl vedea așa gură-cască. VLAHUȚĂ, O. A. 96.
      surse: DLRLC
    • (și) adjectival Se duce în treaba lui spre casă, lăsînd pe Dănilă gură-cască tot pe loc. CREANGĂ, P. 42.
      surse: DLRLC
    • (și) adjectival Văd niște guri-căscate uitîndu-se la mine și nu-mi pot da seama de ce vă mirați așa. CREANGĂ, P. 243.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Lucru care prilejuiește pierdere de vreme.
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • Să merg eu la expoziție la vîrsta mea... în loc să-mi caut de suflet, umblu cu voi după gură-cască, după pustietăți nemțești! SP. POPESCU, M. G. 26.
        surse: DLRLC
    • 1.2. (Uneori cu valoare de plural) Persoană care are o condamnabilă atitudine de neglijență față de bunurile obștești și de cuceririle poporului, care este lipsită de vigilență față de uneltirile criminale ale dușmanului de clasă.
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • Avem destui gură-cască ce nu simt, nu văd și nu aud nimic, în timp ce sub ochii și sub nasul lor dușmanii încearcă să lovească în munca noastră de construcție. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2563.
        surse: DLRLC
    • 1.3. Atitudine de gură-cască = comportarea celor care sunt lipsiți de vigilență față de uneltirile criminale ale dușmanului de clasă.
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • Datoria patriotică și internaționalistă a membrilor de partid și a oamenilor muncii fără de partid este de a demasca și lichida atitudinea de gură-cască. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2564.
        surse: DLRLC

etimologie:

gură-de-lup

  • 1. Defect congenital de conformație a feței omului, constând dintr-o despicătură la buza și la gingia superioară și în cerul-gurii, și în comunicarea cavității bucale cu fosele nazale.
    surse: DEX '09 DLRLC
  • 2. marină Ochi dublu al unei parâme, prin care aceasta se prinde de cârligul unei remorci ori al unei macarale, sau prin care se agață de o bară.
    surse: DEX '09 DLRLC
  • 3. tehnică Unealtă cu care se îndoaie tabla groasă.
    surse: DEX '09 DLRLC

etimologie: