GURĂ (pl. -ri) sf. 1 🫀 Partea feței, la om, compusă din buze, dinți și gingii, din partea dinăuntru a bucilor, cerul gurii, etc., în care se introduc alimentele și pe unde iese vocea (🖼 2486): a deschide, a închide, a căsca gura; a umbla cu gura căscată ¶ 2 Tot astfel la animale: gura calului, boului, pisicii; a scoate (a scăpa) din gura lupului; (P): ce intră în gura lupului nu se mai scoate; a țipa ca din gura șarpelui ¶ 3 pr. ext. și pr. anal. Intrarea, deschizătura unui loc, unui obiect oare-care: gura peșterii, pivniței, podului, sobei, cuptorului; gura sticlei; gura sacului; gura tunului, gura țevii, canalului; o pulbere fină de aur... se împrăștie în sus. ca și cum ar sufla-o gura unui vulcan (VLAH.) ¶ 4 👕 Gura cămășii, deschizătura de la gît și piept, prin care intră capul, cînd se îmbracă ¶ 5 🫀 Se zice despre cavitatea gurii considerată din punctul de vedere al alimentelor ce se introduc într’însa: a duce ceva la ~: a fi cu gura plină; abia au mălaiu de ~ (DLVR.); nu pusese femeia nimic în ~ de trei zile (CAR.); (P): pînă nu mănînci usturoiu, nu-ți miroase gura; (P): Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă în ~; mură în ~, de-a gata, fără să-și dea cea mai mică osteneală: era un pierde-vară care aștepta să-și dea cineva mură în ~ (ISP.); n’am pus nimic în ~, n’am mîncat nimic; a-i lua pîinea de la ~, a-l lipsi de cîștig, de mijloacele de existență; a-și pune gura la cale, a mînca; de-ale gurii, mîncare, hrană: de-ale gurii ne dă Cel-de-sus de ajuns și de rămas (VLAH.); a-i lăsa gura apă 👉 APĂ; a trăi de la mînă pnă la ~, a avea abia strictul necesar pentru traiu; a uita de la mînă pînă la ~, a uita ușor, imediat ¶ 6 Îmbucătură cît poate băga cineva în gură: pentru o ~ de iarba, lua vita Românului din bătătură (VLAH.) ¶ 7 Înghițitură, dușcă: să sorb și eu o ~ de apă pe gurguiul ulciorului (DLVR.) ¶ 8 Sărutare, guriță ¶ 9 Despre partea exterioară a gurii: a avea o ~ mare, o ~ cît o șură; a săruta pe ~; să rîdă, pînă li s’o duce gura la urechi (CRG.); a se uita cu gura căscată; a rămînea cu gura căscată, a rămînea uimit, încremenit; a fi cu pîntecele (sau) cu borțul la ~, a fi borțoasă (cu pîntecele tare umflat) ¶ 10 Se zice mai ales despre gură ca organ al glasului și al vorbirii: vorbă, zisă, spusă; voce, glas; gălăgie, sgomot: am aflat-o din gura lui, e bun de ~, e vorbăreț, știe să vorbească, să se apere; ~ de aur 👉 AUR 4; rău de ~, căruia-i place să se certe, să strige, să înjure; ce are în inimă, are și în ~; (P): gura păcătosului adevăr grăiește; în ~ cu Dumnezeu și în inimă cu dracul; îi merge gura ca melița, îi toacă gura într’una, îi umblă gura ca o moară (stricată), vorbește într’una, nu mai tace din gură; 👉 CHIRIE 1; a tăcea din ~; și pune lacăt la ~; pune-ți frîu la ~ și lacăt la inimă (PANN); a vorbi cu gura pe jumătate; cu jumătate de ~ (CRG.), cu glas domol, fără curaj; a închide, a astupa gura cuiva, a-l sili, a-l hotărî să tacă; a i se muia gura (CRG.), a nu mai striga, a nu mai îndrăzni să facă gălăgie; e numai gura de el, despre cineva care strigă numai, dar nu e în stare să facă ceva; în gura mare, cu glas tare; a face ~, a striga, a face gălăgie; a da o ~, a ocărî; chemă slujitorii și le dete o ~ de-or pomeni-o (ISP.); a-i lus vorba din ~, a spune tocmai ceea ce altul era să spună; gura lumii, ceea ce vorbește lumea despre cineva, ceea ce critică lumea; a se lua după gura cuiva. a se uita la gura cuiva (CRG.), a crede tot ce spune altul; a-l lua gura pe dinainte, a spune din greșală un lucru ce ar fi voit să-l ascundă; a apuca cu gura, a sări să vorbească înaintea altuia: sistemul lor era de a nu asculta nici o jeluire, ci de a apuca cu gura înainte (I.-GH.) ¶ 11 Putința de a vorbi: ielele i-au luat gura și picioarele (CRG.) ¶ 12 🎖️ Piesă de artilerie, tun: gura de foc ¶ 13 🌍 Brațul, partea unui rîu la vărsarea lui în altă apă: gurile Dunării ¶ 14 Începutul unei țesături: gura pînzei; Ⓕ a lega gura pînzei, a pune capăt săraciei, lipsei, a se înstări ¶ 15 Tăiș: gura sabiei; iarba coaptă le fișie în gura coasei (IRG.) ¶ 16 🔧~ de broasca 👉 BROASCĂ ¶ 17 ~ de ham, partea hamurilor care acopere pieptul calului, numită și „pieptul hamului”; „pieptar” (🖼 2487): tovarășul lui se opitea voinic în gura de ham; clopoțeii aninați de gurile hamurilor zuruiau vesel (ALECS.) ¶ 18 🌿 GURA-LEULUI, plantă, originară din Europa meridională, cu flori roșii purpurii sau albe, cu gîtul mai adesea galben; numită și „gura-mielului”, „gura-moroiului” sau „gura-ursului” (Antirrhinum majus); GURA-LUPULUI, plantă ierboasă cu flori albastre-violete, ce crește prin păduri și tufișuri (Scutellaria altissima) (🖼 2489); GURA-MÎȚEI = LINARIȚĂ; GURA-PAHARULUI = TUFĂNICĂ [lat. gula].

LUP, lupi, s. m. 1. Mamifer sălbatic, carnivor, care seamănă cu un cîine, dar are capul ceva mai mare, botul și urechile mai ascuțite și coada mai stufoasă (Canis lupus). Dintr-o dată s-au sculat cu mînie scroafele asupra lupului, clefăind și pălindu-l cu sfîrlele. SADOVEANU, B. 103. Argatul... a murit sărmanul mușcat de un lup turbat. HOGAȘ, DR. II 46. Și deodată-n urmă-le văzură că se ridică o pădure, neagră, deasă, mare, înfiorată... de un urlet flămînd de lupi. EMINESCU, N. 23. Ochii bancherului se înflăcărară; ai fi zis că e un lup flămînd ce vede o pradă. BOLINTINEANU, O. 393. ◊ (În proverbe și zicători) Pe ciobanul fără cîine Lupii-l lasă fără pîine (= cel care nu-și ia măsuri de prevedere păgubește). Lup îmbrăcat în piele de oaie (sau lup în pielea oii), se spune despre un om șiret, rău, care se preface că e bun și cu vorbe mieroase caută să-și ajungă scopul. Lupul mănîncă și din oile numărate v. numărat. Lupul, cu slugi rămîne flămînd (= cine nu se servește singur rămîne păgubit). Ori îi urla ca lupul, ori îi cînta ca cucul (= tot una este). A intrat lupu-n coșar (= păzește-te de hoț). Vorbești de lup și lupul la ușă, se spune atunci cînd, pomenind numele cuiva, acesta tocmai sosește. A da oile în paza lupului (= a lăsa pe cineva la discreția unui dușman al lui). Lupul își schimbă părul, dar năravul ba (= deprinderile rele și învechite nu se schimbă ușor). ◊ Loc. adv. De cînd cu lupii albi v. alb. ◊ Expr. A trăi ca lupul în pădure = a trăi la largul său. A avea urechi de lup = a auzi bine. A închide lupul în stînă = a avea dușmani în casă. A înghiți (sau a mînca) ca (sau cît) lupul = a înghiți sau a mînca mult și cu lăcomie. A se duce (ca) pe gura lupului v. gură (I 1). A se arunca în gura lupului = a se expune primejdiilor. A scoate (sau a trage) ca din gura lupului = a scăpa, a salva un lucru aproape pierdut. Foame de lup = foame mare. Gură de lup v. gură. ♦ Fig. Om hrăpăreț și crud. Și lupii s-or frînge amarnic de rău De-or vrea să se-atingă de leagănul tău. FRUNZĂ, S. 11. 2. Compuse: lupul-bălții = știucă; lup-de-mare = numele unei specii de focă; fig. marinar experimentat. Femeia... vorbește cu pasiune, ca orice lup-de-mare, despre chestii navale, vapoare, furtuni și naufragii. BART, E. 225; lupul-vrăbiilor = pasăre cu spinare cenușie și cu aripile și coada negre; se hrănește cu păsări mici, șoareci și insecte (Lanius excubitor); lupul-albinelor = gîndăcel viu colorat a cărui larvă trăiește în stupii de albine, producînd pagube (Trichodes apiarius); (Bot.) barba-lupului v. barbă; gura-lupului v. gură; ochiul-lupului v. ochi; părul-lupului v. păr; spinarea-lupului v. spinare; talpa-lupului v. talpă. 3. Buștean susținut de o capră deasupra jilipului, folosit ca frînă pentru reducerea vitezei lemnelor. 4. Nume dat la diverse mașini folosite în filaturi pentru curățirea sau prelucrarea materialelor textile.

gura-lupului (plantă) s. f. art., g.-d. art. gurii-lupului

!gura-lupului (plantă) s. f. art., g.-d. art. gurii-lupului

gura-lupului (bot. ) s. f., g.-d. art. gurii-lupului

lup s.m. I (zool.) 1 Canis lupus; <reg.; eufem.> spurc, <eufem.> pădurar. 2 (art.) lupul-preriilor = Canis latrans; coiot. II (iht.) lup-de-mare = Morone labrax; lavrac, șalău-de-mare (v. șalău¹); (art.; pop.) lupul-bălții v. Știucă (Esox lucius); (reg.) lup-de-pește v. Avat (Aspius aspius). III (ornit.) 1 (art.) lupul-vrăbiilor = Lanius excubitor; berbecel, sfrâncioc, sfrâncioc-coțofănesc, sfrâncioc-mare, sfrâncioc-păsăresc, sfrâncioc-popesc, <pop.> lupul-vrăbiei, lupul-vrăbiilor-mare, <reg.> berbecuț, capra-dracului (v. capră), gheoș, supăsărel, șoimuț, tăcăitoare, țăcăitoare, țărculice, țărcuță, uliu-mic, <latin.; înv.> laniu; (pop.) lup-păsărel = (art.) lupul-ciorii = lupul-păsărilor = lupul-vrăbiilor = lupul-vrăbiilor-cu-spinarea-roșiatică = lupul-vrăbiilor-roșiatic v. Sfrâncioc. Sfrâncioc-roșiatic. Sfrâncioc-roșu (Lanius collurio); (art.: pop.) lupul-vrăbiei = lupul-vrăbiilor-mare v. Berbecel. Lupul-vrăbiilor. Sfrâncioc. Sfrâncioc-coțofănesc. Sfrâncioc-mare. Sfrâncioc-păsăresc. Sfrâncioc-popesc (Lanius excubitor); lupul-vrăbiilor-cel-mic = lupul-vrăbiilor-mic v. Sfrâncioc-mic (Lanius minor); (art.; reg.) lupul-albinelor v. Albinar. Albinărel. Furnicar¹. Prigoare. Viespar (Merops apiaster); lupul-păsărilor v. Erete. Erete-de-porumbei. Erete-de-vrăbii. Păsărar. Uliu. Uliu-mic. Uliu-păsărar. Uliu-păsăratic. Uliu-păsăresc. Uliu-vrăbier. Uliul-păsărilor (v. uliu). Uliul-vrăbiilor (v. uliu) (Accipiter nisus). IV (bot.; reg.) 1 v. Beladonă. Mătrăgună (Atropa belladona). 2 v. Clocotici (Rhinanthus alpinus). 3 v. Linariță (Linaria vulgaris). 4 lup-vânăt. v. Sor-cu-frate (Melampyrum nemorosum). V (reg.) 1 (la pl. lupi; anat.; la animalele carnivore) v. Canin. Colț. Dinte. Dinte canin. 2 (țes.) v. Răritură. 3 (tehn.) v. Menghină.