32 de definiții pentru suflet


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SÚFLET, suflete, s. n. 1. Totalitatea proceselor afective, intelectuale și voliționale ale omului; psihic. ◊ Loc. adv. Din suflet sau din tot sufletul, din adâncul sufletului = cu pasiune, cu convingere; foarte mult. Cu (sau fără) suflet = cu (sau fără) însuflețire, cu (sau fără) elan. ♦ Trăsătură de caracter (bună sau rea); p. ext. caracter. ♦ Persoană considerată din punct de vedere al trăsăturilor de caracter. Era un suflet mare, care înțelegea lumea. ♦ Omenie, bunătate, milă. Om fără suflet. ♦ Curaj, temeritate, îndrăzneală. A prinde suflet. 2. Factor, element esențial al unui lucru, al unei acțiuni etc. 3. (Fil.; Bis.) Substanță spirituală de sine stătătoare, independentă de corp, care dă omului viață, individualitate și personalitate și care este de origine divină și cu esență veșnică. ◊ Expr. A-și încărca sufletul cu... = a comite o faptă rea. A avea (ceva) pe suflet = a fi preocupat, chinuit de ceva. (Fam.) A nu avea (pe cineva) la suflet = a nu iubi (pe cineva), a nu-l simpatiza. A(-i) scoate (cuiva) sufletul = a nu lăsa (pe cineva) în pace, a sâcâi, a enerva. A-i ieși (cuiva) sufletul = a) a muri; b) a munci din greu, a se chinui. Cu sufletul la gură = a) în agonie; b) respirând foarte greu de oboseală sau de emoție. A-și stupi sufletul = a munci din greu, a se chinui cu ceva. A-și căuta (sau vedea, griji) de suflet (sau de ale sufletului) = a se comporta în conformitate cu normele bisericești. A căuta de sufletul cuiva = a da ceva de pomană în amintirea unui mort. (Să) fie de sufletul cuiva! = fie ca Dumnezeu să-i ierte păcatele! A fi (sau a se face) trup și suflet cu cineva = a fi extrem de devotat cuiva. A-și vinde sufletul = a păcătui foarte tare. 4. Viață. A avea șapte suflete.Expr. A (mai) prinde (sau a căpăta) suflet = a se întrema (după o boală). A lua (cuiva) sufletul = a omorî (pe cineva). A avea ceva pe (sau la) sufletul său = a avea ceva în posesiune. ♦ Inimă. ◊ Expr. A i se rupe sufletul (de mila cuiva) = a suferi foarte mult pentru nenorocirea cuiva. A(-i) merge (cuiva ceva) la suflet = a(-i) plăcea mult, a(-i) produce o mare satisfacție. 5. Persoană, ins, om; p. gener. orice ființă. ♦ Locuitor. Oraș de un milion de suflete. 6. (Pop.) Suflare, suflu, respirație. Pe nări el scoate suflet puternic.Loc. adv. Într-un suflet = foarte repede. ◊ Loc. vb. A-și trage sufletul = a respira. ◊ Expr. A-și lua suflet = a respira adânc; a-și potoli respirația. A-i veni sufletul la loc = a-și potoli respirația; a se liniști. 7. (În sintagma) Copil (rar fiu) de suflet = copil adoptiv. ◊ Expr. A lua de suflet = a adopta un copil. A da de suflet = a-și ceda copilul unei persoane care îl adoptă. – Lat. *suflitus (< suflare).

SÚFLET, suflete, s. n. 1. Totalitatea proceselor afective, intelectuale și voliționale ale omului; psihic. ◊ Loc. adv. Din suflet sau din tot sufletul, din adâncul sufletului = cu pasiune, cu convingere; foarte mult. Cu (sau fără) suflet = cu (sau fără) însuflețire, cu (sau fără) elan. ♦ Trăsătură de caracter (bună sau rea); p. ext. caracter. ♦ Persoană considerată din punct de vedere al trăsăturilor de caracter. Era un suflet mare, care înțelegea lumea. ♦ Omenie, bunătate, milă. Om fără suflet. ♦ Curaj, temeritate, îndrăzneală. A prinde suflet. 2. Factor, element esențial al unui lucru, al unei acțiuni etc. 3. (În filozofia idealistă și în concepția religioasă) Substanță spirituală care dă omului viață și care este socotită de origine divină și cu esență veșnică. ◊ Expr. A-și încărca sufletul cu... = a comite o faptă rea. A avea (ceva) pe suflet = a fi preocupat, chinuit de ceva. (Fam.) A nu avea (pe cineva) la suflet = a nu iubi (pe cineva), a nu-l simpatiza. A(-i) scoate (cuiva) sufletul = a nu lăsa (pe cineva) în pace, a sâcâi, a enerva. A-i ieși (cuiva) sufletul = a) a muri; b) a munci din greu, a se chinui. Cu sufletul la gură = a) în agonie; b) respirând foarte greu de oboseală sau de emoție. A-și stupi sufletul = a munci din greu, a se chinui cu ceva. A-și căuta (sau vedea, griji) de suflet (sau de ale sufletului) = a se comporta în conformitate cu normele bisericești. A căuta de sufletul cuiva = a da ceva de pomană în amintirea unui mort. (Să) fie de sufletul cuiva! = fie ca Dumnezeu să-i ierte păcatele! A fi (sau a se face) trup și suflet cu cineva = a fi extrem de devotat cuiva. A-și vinde sufletul = a păcătui foarte tare. 4. Viață. A avea șapte sufleteExpr. A (mai) prinde (sau a căpăta) suflet = a se întrema (după o boală). A lua (cuiva) sufletul = a omorî (pe cineva). A avea ceva pe (sau la) sufletul său = a avea ceva în posesiune. ♦ Inimă. ◊ Expr. A i se rupe sufletul (de mila cuiva) = a suferi foarte mult pentru nenorocirea cuiva. A(-i) merge (cuiva ceva) la suflet = a(-i) plăcea mult, a(-i) produce o mare satisfacție. 5. Persoană, ins, om; p. gener. orice ființă. ♦ Locuitor. Oraș de un milion de suflete. 6. (Pop.) Suflare, suflu, respirație. Pe nări el scoate suflet puternic.Loc. adv. Într-un suflet = foarte repede. ◊ Loc. vb. A-și trage sufletul = a respira. ◊ Expr. A-și lua suflet = a respira adânc; a-și potoli respirația. A-i veni sufletul la loc = a-și potoli respirația; a se liniști. 7. (În sintagme și expr.) Copil (rar fiu) de suflet = copil adoptiv. A lua de suflet = a adopta un copil. A da de suflet = a-și ceda copilul unei persoane care îl adoptă. – Lat. *suflitus (< suflare).

SÚFLET, suflete, s. n. 1. Totalitatea însușirilor morale și intelectuale ale omului; psihic, conștiință. În sufletul lui Tudor Șoimaru bîntuia intr-adevăr o furtună grozavă. SADOVEANU, O. VII 63. Am învins cu bărbăția și cu sufletu-mi cinstit. EFTIMIU, Î. 100. Iară sufletu-mi se pierde După chipul tău frumos. EMINESCU, O. I 209. ◊ Loc. adv. Din suflet (sau din tot sufletul, din adîncul sufletului) = cu toată sinceritatea, cu tot devotamentul, cu toată dragostea; p. ext. foarte mult. Îți mulțumesc din suflet pentru cuvintele măgulitoare ce-mi adresezi. ALECSANDRI, T. II 56. Jurămînt îți fac din suflet că și ceriul și pămîntul De s-ar strămuta, Zulnio, eu nu mi-oi schimba cuvîntul. CONACHI, P. 102. Noi, părinții... vă iubim din suflet. DRĂGHiCI, R. 35. Cu (sau fără) suflet = cu (sau fără) însuflețire, cu (sau fără) elan. ♦ (Urmat de determinări) Trăsătură de caracter (bună sau rea) a cuiva; caracter. Suferințele, copile, ți-au făcut un suflet bun. EFTIMIU, Î. 93. Nu e cum ție ți se pare, Ea are suflet mîndru și de iubire plin. BOLINTINEANU, O. 202. ♦ (Urmat de determinări) Persoană considerată din punctul de vedere al trăsăturilor de caracter. Nu era o ființă de rînd, era un suflet mare care înțelegea lumea și viața. VLAHUȚĂ, O. A. III 74. Suflet bun și nobil ca scumpa ta soție Eu n-am văzut, mă crede. ALECSANDRI, T. II 67. A fost un suflet mare și nobil, o inimă curată. GHICA, S. 672. ♦ Omenie, bunătate, milă. La unul fără suflet trebuie unul fără de lege. CREANGĂ, O. A. 250. Vezi colo pe uriciunea fără suflet, fără cuget. EMINESCU, O. I 150. Mă cunoști!... privește, Eu sînt, și de ai suflet, privește-mă, roșește! ALECSANDRI, T. II 182. ♦ Curaj. A prinde suflet. 2. Element, factor esențial care determină o acțiune, o concepție. Sufletul viu al leninismului este lupta înverșunată, plină de pasiune arzătoare, împotriva tuturor dușmanilor clasei muncitoare. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2362. Bălcescu a fost sufletul revoluției de la 1848. SADOVEANU, E. 53. Despotismul, dar, este sufletul concuistei. BĂLCESCU, O. I 135. 3. Persoană, ins, individ, om; p. ext. orice ființă. Avea încă un suflet la care ținea: cîinele lui. PAS, Z. I 57. Într-o căsuță din marginea cătunului, trăiau cinci suflete: mama, tata și trei copilași. BUJOR, S. 55. Suflete rănite de atingerea lumii, care au încercat dezamăgirile vieții. RUSSO, O. 100. ♦ Locuitor. Oamenii au rămas îndărăt în sat două mii de suflete. DUMITRIU, N. 11. Orașul de un milion de suflete. C. PETRESCU, C. V. 275. Scrie-mi, mă rog, cîte suflete... are acum Moldova. KOGĂLNICEANU, S. 101. ♦ (De obicei însoțit de un adjectiv posesiv) Termen cu care cineva se adresează persoanei iubite. De nu m-ai uita încalte, Sufletul vieții mele. EMINESCU, O. I 54. Bade, bădișorul meu, Dragul meu, sufletul meu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 45. Marie, sufletul meu, De-i muri, să mor și eu, Cu capul pe brațul tău. ȘEZ. II 8. 4. (În filozofia idealistă și în concepția religioasă) Substanță spirituală care dă omului viață, socotită de origine divină și cu existență veșnică, opusă trupului și supraviețuind acestuia. Nu mai țin minte... care școală filozofică din vechime... discuta dacă femeia are sau nu un suflet. GALACTION, O. I 96. Mă rugam pentru sufletele celor morți. ALECSANDRI, T. II 24. Sufletele lor – pentru păcate pesemne – le-a osîndit domnul dumnezeu să intre în copacii pădurilor. NEGRUZZI, S. I 246. ◊ Expr. A-și încărca sufletul cu... = a comite o faptă rea care apasă asupra conștiinței. Făt-Frumos, decît să-ți încarci sufletul cu mine, mai bine ai face să-mi legi aripa. ISPIRESCU, L. 43. A avea (ceva) pe suflet = a fi preocupat, apăsat, chinuit de ceva. De ce nu vrea să-i spună ei, ce are pe suflet? O crede tot copilă, se vede. VLAHUȚĂ, O. A. III 88. Aibă pe suflet cel ce te-a scos din minte. CONTEMPORANUL, IV 391. (Familiar) A nu avea (pe cineva) la suflet = a nu iubi (pe cineva). A-i scoate (cuiva) sufletul = a nu lăsa în pace (pe cineva), a plictisi, a chinui cu prea multe insistențe. Îmi scoate sufletul cu atîta dragoste. NEGRUZZI, S. I 47. Lele cu sprîncene-n jos, Sufletul badei l-ai scos. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 244. A se băga în sufletul cuiva v. băga (I 3). A-i ieși cuiva sufletul = a muri; fig. a munci din greu, a se chinui. A-și da sufletul v. d a3 (I 16). Cu sufletul la gură v. gură (I 1). Cu sufletul pe buze = în agonie, aproape de moarte; fig. abia mai respirînd (din cauza oboselii sau a emoției). A-și stupi sufletul = a se chinui mult. Dimineața pînă-l scoli îți stupești sufletul. CREANGĂ, O. A. 39. A-și căuta (sau vedea, griji) de suflet (sau de ale sufletului) = a trăi conform normelor bisericești (cu posturi, cu rugăciuni). A căuta de sufletul cuiva = a face pomeni pentru cei morți. Mititeii s-au dus cătră domnul, și datoria ne face să le căutăm de suflet. CREANGĂ, O. A. 144. A da ceva de sufletul cuiva = a da ceva de pomană (în amintirea unui mort). (Să) fie de sufletul (cuiva)! = fie ca dumnezeu să-i ierte păcatele! A fi (sau a se face) trup și suflet cu cineva = a fi (sau a se face) prieten cu cineva pînă la sacrificiu, a fi extrem de devotat cuiva. Printre aceștia unul, pe nume Silenu, era trup și suflet cu dînsul. ISPIRESCU, U. 104. Se cunoscu cu Pan... și se făcu trup și suflet cu dînsul. id. ib. 107. A-și vinde sufletul = a călca principiile moralei, a păcătui foarte tare, a se închina diavolului. Pentru bani, își vinde sufletul. PANN, la CADE. 5. Viață. El are nouă suflete, Oană... Olecuță de odihnă și să întremează zmeul bătrîn. DELAVRANCEA, A. 57. El o ținea una, să-i aducă pe fata lui Verdeș-împărat dacă vrea... să rămîie cu sufletul în oase. ISPIRESCU, L. 43. Au rămas încremeniți ca niște morți fără suflet, neputînd cineva să scoată cît de mic cuvînt din gura lor. DRĂGHICI, R. 21. ◊ Expr. A (mai) prinde sau a căpăta (la) suflet = a se îndrepta, a se întrema (după o boală grea). A lua (cuiva) sufletul = a omorî, a ucide. (Fig.) Pînă la dumnezeu, sfinții îți ieu sufletul. CREANGĂ, P. 28. (Familiar) A avea ceva la sufletul său = a poseda, a stăpîni. Are numai două carboave la sufletul său. CREANGĂ, O. A. 204. 6. Inimă (considerată ca sediu al sentimentelor, al afectivității). Și pînă ce-n pieptu-i un suflet va bate De-un dor ce abate Va fi dominat. MACEDONSKI, O. I 15. Acei, al căror suflet pentru țară nu mai bate. BOLINTINEANU, O. 124. Eu ți-s frate, tu mi-ești frate, În noi doi un suflet bate! ALECSANDRI, P. A. 105. ◊ Expr. A(-i) merge (cuiva ceva) la suflet = a(-i) plăcea mult, a(-i) produce o mare satisfacție. Cînd doinea în zori de ziuă... știa să scoată sunete ce în adevăr mergeau la suflet. GANE, N. I 139. A i se rupe cuiva sufletul (de mila cuiva) = a-i părea cuiva foarte rău de nenorocirea cuiva. 7. Suflare, suflu, respirație. Nările calului se văd uneori de prin valuri, însă pe nări el scoate suflet puternic, care preface apa în stropi. GANE, N. I 9. Cînd sufla zmăul din sine, izbea cu sufletul său pe Titirez cît colea înainte. SBIERA, P. 184. Nu mai avea alt semn de viață, fără numai că... răsufla prea puțintel suflet. GORJAN, H. I 72. ◊ Loc. adv. (În legătură cu verbe de mișcare) Într-un suflet = foarte repede, abia mai putînd respira, gîfîind. Urcă într-un suflet scările redacției. C. PETRESCU, C. V. 331. Auzind că mulțimea a dat buzna în cancelarie, sosi într-un suflet, galben, speriat și plîngător. REBREANU, R. II 176. Zmeoaica se duse într-un suflet la fiul său. ISPIRESCU, L. 20. ◊ Expr. A-și trage sufletul = a respira. N-avea putere-n el să-și tragă Nici sufletul. COȘBUC, P. I 243. Își trase sufletul adînc și cu plăcere, simțindu-se cu totul liniștită. CONTEMPORANUL, IV 83. A-și lua suflet = a respira adînc; a-și potoli respirația. Cînd ridică capul spre a-și mai lua suflet și a vedea în ce parte mai are de lucru, era minjită pînă la urechi. HOGAȘ, M. N. 18. După unele fraze mai lungi, se odihnește, își ia suflet, și atunci pieptul i se ridică puternic. VLAHUȚĂ, O. A. III 90. A-i veni (cuiva) sufletul la loc = a-și potoli respirația, bătăile inimii; a se liniști. Am stat puțin așa pînă să-mi vie sufletul la loc; m-am sculat și am plecat. CARAGIALE, P. 27. ♦ Gîfîit, gîfîială. Ana fuge glonț... Apoi, potolindu-și sufletul, spune... REBREANU, I. 17. ◊ Expr. (Rar) A se umple de suflet = a gîfîi. Am alergat de m-am umplut de suflet. ALECSANDRI, la CADE. 8. (În expr.) Copil (rar fiu) de suflet = copil adoptiv. Luîndu-și rămas bun de la fiul său cel de suflet, se culcă și adormi somnul cel lung. ISPIRESCU, L. 147. M-am luat după capul tău cel sec, și m-am dus pe coclauri să-ți aduc... copiii de suflet. CREANGĂ, O. A. 168. (Fig.) Ieniceri, copii de suflet ai lui Allah și spahii, Vin de-ntunecă pămîntul La Rovine în cîmpii. EMINESCU, O. I 146. A lua de suflet = a adopta un copil. Îl iau de suflet, îi las lui ce am. SADOVEANU, O. VII 270. Eu am o fată luată de suflet, tot de o vîrstă cu fata mea. CREANGĂ, O. A. 261. A da de suflet = a ceda copilul propriu unei persoane, care îl adoptă. Mă-sa-l dăduse de suflet, cînd era numai de-o șchioapă. V. ROM. noiembrie 1953, 92. Fata am dat-o de suflet. Era prea mică. STANCU, D. 19.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

súflet (su-flet) s. n., pl. súflete


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SÚFLET s. 1. conștiință, cuget, gândire, spirit, (livr.) for interior, (înv.) cunoștință, știință, (grecism înv.) sinidisis. (Noțiunea de ~.) 2. spirit. (~ul poporului român.) 3. v. psihic. 4. inimă, sân. (Cu frica în ~.) 5. inimă, (înv.) mațe (pl.), pântece. (Oftează din adâncul ~ului.) 6. duh, spirit. (~ și materie.) 7. spirit, (Transilv. și Bucov.) bleasc. (I-a ieșit ~ul.)

SÚFLET s. v. animator, ardoare, avânt, bărbăție, bohoci, bravură, chip, curaj, cutezanță, dârzenie, elan, față, figură, impetuozitate, individ, ins, încumetare, îndrăzneală, însuflețitor, locuitor, neînfricare, om, omenie, persoană, răsuflare, respirație, semeție, suflare, temeritate, temperament.

SÚFLET ~e n. 1) Totalitate a proceselor psihice, care caracterizează lumea internă a individului; latură psihică a omului; duh. * A-și pune tot ~ul a-și da toată silința. Din ~ (sau din adâncul ~ului sau din tot ~ul) cu toată dragostea; cu afecțiune. Cu trup și ~ în întregime; întru totul. A nu avea (pe cineva) la ~ a nu iubi, a nu suferi (pe cineva). A-i scoate (cuiva) ~ul a sâcâi (pe cineva) întruna. A avea ceva pe ~ a fi chinuit de ceva; a avea o durere. 2) Atitudine plină de bunăvoință; omenie; mărinimie. ◊ Cu ~ a) bun la inimă; omenos; mărinimos; b) cu râvnă. Fără ~ a) nemilos; rău; câinos; b) fără tragere de inimă; în silă. 3) fig. Conținut principal; esență. ~ul unei doctrine. 4) (despre persoane) Figură centrală; însuflețitor; animator. ~ul unui colectiv. 5) fam. Om aparte; ins; individ. 6) pop. Ființă vie. Și el este ~. 7) filoz. rel. Forță veșnică, imaterială, dătătoare de viață, considerată de origine divină. ◊ Cu ~ul pe buze (sau la gură) a) aproape de moarte; în agonie; b) respirând foarte greu de emoție sau de oboseală mare. A da de ~ul cuiva a da de pomană în amintirea unui mort. A-i ieși (cuiva) ~ul a) a muri; b) a se istovi, muncind din greu; a se chinui. A lua (cuiva) ~ul a omorî (pe cineva). 8) Simbol al trăirilor, sentimentelor, dispozițiilor omului; inimă. ◊ A-i merge cuiva ceva la ~ a avea mare satisfacție de ceva; a-i plăcea mult. 9) Senzație de sufocare; năduf. Plin de ~.Într-un ~ foarte repede; într-o fugă. A-și trage ~ul a) a-și potoli respirația; a respira mai liber; b) a fi aproape de moarte. A se umple de ~ a respira greu (după un efort fizic). 10): A lua de ~ a adopta (un copil). Copil (sau fiu, fiică) de ~ copil (sau fiu, fiică) adoptiv. [Sil. su-flet] /<lat. suflitus

suflet n. 1. suflare: a alerga într’un suflet; 2. vieață: a prinde la suflet, a-și da sufletul; 3. principiu de vieață și de cugetare, substanță spirituală și nemuritoare: omul constă din corp și suflet; 4. totalitatea facultăților morale și intelectuale, caracter: suflet generos; 5. cugetare intimă: ochii sunt oglinda sufletului; 6. partea morală a sufletului, conștiința, inima: om fără suflet, are ceva pe suflet; copil de suflet, adoptiv; 7. ființă: nu văzuse suflet de om; 8. individ, locuitor: oraș cu 10 000 suflete; 9. fig. motor principal: el e sufletul acestei întreprinderi; 10. termen de gingășie: sufletul meu! [Lit. suflare, de unde spirit (cf. duh): termenii abstracți pornesc toți dela noțiuni concrete (pentru locuțiunea copil de suflet, cf. sinonimul venețiah fio d’anema)].

súflet n., pl. e (d. a sufla, a răsufla, cu sufixu -et ca în muget, tunet, foșnet). Mișcarea materiiĭ, puterea care face ca animalu să răsufle, adică „să trăĭasc”: omu constă din trup și suflet. Într’un suflet, într’o suflare („în spațiu uneĭ singure răsuflărĭ”), grabnic (V. răsuflet): a alerga, a sosi într’un suflet. A-țĭ da sufletu, a scoate ultima suflare, a muri. A prinde suflet, a te înturna la viață, a prinde putere saŭ curaj. Cu trup și suflet, din toată inima, cu tot devotamentu. De sufletu morților, de pomană, în amintirea morților: a da (orĭ: să fie) de sufletu morților. Partea sufletuluĭ, partea de avere lăsată de defunct p. pomenirea sufletuluĭ luĭ (pomenĭ, parastase). Fig. Inimă, caracter: suflet mare, mic, generos, josnic; ochiĭ îs oglinda sufletuluĭ. Inimă, conștiință, cuget: om fără suflet, a avea ceva pe suflet (a te mustra cugetu), a-țĭ vinde sufletu. A lua saŭ a da de suflet, a adopta saŭ a da în adopțiune (un copil). Copil de suflet, copil adoptiv. Motor principal: reclama e sufletu negoțuluĭ. Ființă, țipenie: pe acolo nu era nicĭ suflet de om. Om, locuitor: sat cu o mie de suflete. Ființă ĭubită (ca termin de dezmerdare): suflete, sufletu meŭ. V. spirit.

SUFLET-DE-STRIGÓI s. v. cap-de-mort, fluture-cap-de-mort, strigă.

SUFLETUL-MÓRȚILOR s. v. cap-de-mort, fluture-cap-de-mort, strigă.

súflet s. n. (sil. -flet), pl. súflete

SUFLET s. 1. (FILOZ.) conștiință, cuget, gîndire, spirit, (livr.) for interior, (înv.) cunoștință, știință, (grecism înv.) sinidisis. (Noțiunea de ~.) 2. spirit. (~ poporului român.) 3. psihic, (rar) psihism. (Cum stă cu ~?) 4. inimă, sîn. (Cu frica în ~.) 5. inimă, (înv.) mațe (pl.), pîntece. (Oftează din adîncul ~.) 6. duh, spirit. (~ și materie.) 7. spirit, (Transilv. și Bucov.) bleasc. (I-a ieșit ~.)

suflet s. v. ANIMATOR. ARDOARE. AVÎNT. BĂRBĂȚIE. BOHOCI. BRAVURĂ. CHIP. CURAJ. CUTEZANȚĂ. DÎRZENIE. ELAN. FAȚĂ. FIGURĂ. IMPETUOZITATE. INDIVID. INS. ÎNCUMETARE. ÎNDRĂZNEALĂ. ÎNSUFLEȚITOR. LOCUITOR. NEÎNFRICARE. OM. OMENIE. PERSOANĂ. RĂSUFLARE. RESPIRAȚIE. SEMEȚIE. SUFLARE. TEMERITATE. TEMPERAMENT.

suflet-de-strigoi s. v. CAP-DE-MORT. FLUTURE-CAP-DE-MORT. STRIGĂ.

sufletul-morților s. v. CAP-DE-MORT. FLUTURE-CAP-DE-MORT. STRIGĂ.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

AEQUA ANIMO (lat.) cu suflet liniștit – Cu seninătate, cu mult calm. V. și Mens aequa in arduis.

ANIMUS MEMINISSE HORRET (lat.) îi e groază sufletului meu să-și amintească – Vergiliu, „Eneida”, II, 12. Astfel începe Enea relatarea Războiului troian. V. și Horresco referens.

DE PROFUNDIS (CLAMAVI AD TE, DOMINE) (lat.) din adâncul sufletului (strigat-am către Tine, Doamne) – Psalmii, 129. Se cântă, la catolici, în cadrul liturghiei morților. De profundis, strigăt de deznădejde, a căpătat o semnificație laică, fiind luat drept titlu al unor opere de către numeroși scriitori.

DIXI (ET SALVAVI ANIMAM MEAM) (lat.) am spus (și mi-am mântuit sufletul) – Formulă rostită de filozofi și de juriști la încheierea argumentărilor și a pledoariilor. Prin ea se subliniază că ai spus tot ce ai avut de spus.

GROSSE SEELEN DULDEN STILL (germ.) sufletele mari îndură (suferințele) în tăcere – Schiller, „Don Carlos”, act. I, scena 4.

MILITARIS SINE DUCE TURBA CORPUS EST SPIRITU (lat.) o armată fără comandant este ca un corp fără suflet – Curtius, „Historia Alexandri Magni”, 10, 6, 8.

TANTANAE ANIMIS COELESTIBUS IRAE? (lat.) (încape) atâta mânie în sufletele zeilor? – Vergiliu, „Eneida”, I, 11. Referire la ura constantă a Iunonei împotriva troienilor. În genere, aluzie la resentimente statornice.

VERWANDTE SIND SICH ALLE STARKEN SEELEN (germ.) sufletele puternice sunt înrudite între ele – Schiller, „Piccolomini”, act IV, scena 4. V. și Les beaux esprits se rencontrent.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a aștepta cu sufletul la gură expr. a aștepta cu mare nerăbdare

a se băga în sufletul cuiva expr. 1. a se face cu insistență remarcat de cineva. 2. a copleși pe cineva cu dovezi de simpatie sau dragoste (interesată).

a sta cu sufletul la gură expr. 1. a se afla într-o stare de tensiune psihică. 2. a fi neliniștit, a fi nerăbdător.

a-și scoate sufletul expr. a se obosi mult, a se extenua.

a-și vinde sufletul diavolului / dracului expr. 1. a se ticăloși, a comite nelegiuiri. 2. a duce o viață depravată / de desfrâu. 3. a face compromisuri morale importante.

mic la suflet expr. meschin, josnic.

sufletu’! interj. ba deloc!, ei aș!, ioc!

sufletu’ lui Avram Iancu expr. v. sufletu’!

Intrare: suflet
  • silabație: -flet
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • suflet
  • sufletul
  • sufletu‑
plural
  • suflete
  • sufletele
genitiv-dativ singular
  • suflet
  • sufletului
plural
  • suflete
  • sufletelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)