ABURCA, aburc, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) urca, a (se) sui cățărându-se, a (se) cățăra; a (se) ridica de jos, de la pământ. – Et. nec. Cf. urca.

DE⁴ prep. I. (Introduce un atribut) 1. (Atributul exprimă natura obiectului determinat) Spirit de inițiativă. Vinde țesături de cele mai noi. ♦ (În titlurile de noblețe) Ducele de Burgundia. 2. (Atributul exprimă materia) a) (Materia propriu-zisă din care este confecționat un lucru) Făcut din... Căsuța lui de paiantă. b) (Determinând un substantiv cu înțeles colectiv, atributul arată elementele constitutive) Compus din... Roiuri de albine. 3. (Atributul arată conținutul) Care conține, cu. Un pahar de apă. 4. (Atributul exprimă un raport de filiație) Un pui de căprioară. 5. (Atributul arată apartenența) Crengi de copac. 6. (Atributul arată autorul) Un tablou de Țuculescu. 7. (Atributul determinând substantive de origine verbală sau cu sens verbal, arată:) a) (Subiectul acțiunii) Început de toamnă; b) (Obiectul acțiunii) Constructor de vagoane. 8. (Atributul exprimă relația) În ce privește. Prieten de joacă. 9. (Atributul arată locul) a) (locul existenței) Care se găsește (în, la), din partea... ◊ (În nume topice) Filipeștii de Pădure; b) (punctul de plecare în spațiu) Plecarea de acasă; c) (atributul exprimă concomitent și natura obiectului determinat) Aer de munte. 10. (Atributul arată timpul) Care trăiește sau se petrece în timpul..., care datează din... Plănuiau amândoi viața lor de mâine. ◊ Loc. adj. De zi cu zi = zilnic. 11. (Atributul arată proveniența) Cizme de împrumut. 12. (Atributul arată destinația obiectului determinat) Sală de dans. 13. (Atributul reprezintă termenul care în realitate este determinat de calificativul precedent) Primi o frumusețe de cupă. ◊ Loc. adj. Fel de fel de... = felurite. II. (Introduce un nume predicativ) 1. (Numele predicativ exprimă natura obiectului determinat) Cine e de vină? ◊ Expr. A fi de... = a avea... Suntem de aceeași vârstă. ♦ (Numele predicativ arată materia) Făcut din... Haina e de tergal. ♦ (Numele predicativ exprimă apartenența) Era de-ai noștri. 2. (Predicatul nominal, alcătuit din verbul „a fi” și un supin, exprimă necesitatea) E de preferat să vii. III. (Introduce un complement circumstanțial de loc) 1. (Complementul arată locul de plecare al acțiunii) Din locul... (sau dintr-un loc). Se ridică de jos. 2. (Complementul arată locul unde se petrece acțiunea) În, la. IV. (Introduce un complement circumstanțial de timp) 1. (Complementul arată momentul inițial al acțiunii) Începând cu... De mâine. 2. (Complementul arată timpul în care se petrece acțiunea) La, cu ocazia... De Anul Nou merg la mama. 3. (Leagă elemente de același fel care se succedă în timp) După, cu: a) (în construcții cu funcțiune de complement circumstanțial de timp) Zi de zi. An de an; b) (în construcții cu funcțiune de complement circumstanțial de mod) Fir de fir; c) (în construcții cu funcțiune de complement circumstanțial de loc) Casă de casă = (în toate casele, pretutindeni); d) (în construcții cu funcțiune de complement direct) Om de om (= pe toți oamenii); e) (în construcții cu funcțiune de subiect) Trece spre miazănoapte nor de nor. 4. (Complementul are sens iterativ) A văzut filmul de trei ori. V. (Introduce un complement circumstanțial de cauză) Din cauza... ♦ (Complementul este exprimat prin adjective) Din cauză că sunt (ești etc.) sau eram (am fost etc.)... Și plângeam de supărată. VI. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Pentru. Roșii de salată. ♦ (Complementul este exprimat printr-un verb la supin) Ca să..., pentru a... VII. (Introduce un complement circumstanțial de mod) 1. (În loc. adv.) De fapt. De bună seamă. 2. (Complementul arată cantitatea, măsura) Ușă înaltă de trei metri. ♦ (Complementul arată mijlocul de schimbare, de cumpărare sau de vânzare) În schimbul a..., cu..., pentru... 3. (Complementul are și sens consecutiv; în loc. adj. și adv.) De moarte = îngrozitor, teribil. De minune = admirabil. De mama focului = cu mare intensitate, în gradul cel mai înalt. 4. (Complementul determină un adjectiv sau un adverb la gradul pozitiv) Aud cât se poate de bine. ♦ (Determinând un adverb la gradul comparativ, complementul exprimă gradul de comparație) Mai presus de toate îmi place muzica. VIII. (Introduce un complement circumstanțial de relație) În ce privește, cât despre, privitor la...: a) (complementul determină un adjectiv) Bun de gură; b) (complementul determină o construcție folosită ca termen de comparație) De iute, e iute ca focul; c) (complementul determină un verb) De foame aș răbda, dar mi-e somn. IX. (Introduce un complement de agent) Aceste adunări se convocau de sindicatul întreprinderii. X. (Introduce un complement indirect) 1. (După verbe) S-a apropiat de mine. 2. (După expresii verbale ca „e bine” și după interjecții ca „vai”) Pentru. ◊ Expr. A fi ceva (sau a nu fi nimic) de cineva (sau de capul cuiva) = a avea o oarecare valoare (sau a nu avea nici una). 3. (După verbe ca „a lua”, „a lăsa” etc.) Ca, drept. M-a luat de nebun. 4. (În legătură cu construcții distributive) Pentru. S-au împărțit câte trei cărți de om. 5. (După adjective ca „vrednic”, „demn”, „bucuros”, etc.) Bucuros de oaspeți. ♦ (Complementul este exprimat printr-un verb la infinitiv) Capabil de a învăța. XI. (În construcții cu funcțiune de complement direct) 1. (Complementul are sens partitiv) Ceva din, o parte din... Învățăm de toate. 2. (Complementul este exprimat printr-un subiect) În ce privește, cu. Am terminat de scris. ◊ Expr. A avea de (+ supin) = a trebui să..., a voi... 3. (Pop.; înaintea unui verb la infinitiv) A încetat de a plânge. 4. (În imprecații) Bat-o Dumnezeu de babă. XII. (În construcții cu funcțiune de subiect) 1. (Pop.; Construcția prepozițională are sens partitiv) Scrie cu argințel, Că de-acela-i puțintel. 2. (Subiectul este exprimat printr-un verb la supin) E ușor de văzut. XIII. 1. (Face legătura dintre numerale cardinale și substantivele determinate) a) (după majoritatea numeralelor cardinale de la 20 în sus) O mie de lei; b) (după numeralele cu valoare nehotărâtă, ca „zeci”, „sute” etc.) Mii de fluturi mici albaștri; c) (în structura numeralelor cardinale de la 20.000 în sus, înaintea pluralului „mii”) O sută de mii. 2. (face legătura dintre articolul adjectival „cel, cea” și numeralul ordinal, începând de la „al doilea”, „a doua”) Celui de-al treilea lan. XIV. Element de compunere, formând cuvinte care se scriu împreună, locuțiuni care se scriu în două sau mai multe cuvinte. 1. În adverbe sau locuțiuni adverbiale, ca: deasupra, dedesubt, de aceea, de cu seară etc. 2. În prepoziții sau locuțiuni prepoziționale, ca: despre, dintre, dinaintea, de dindărătul etc. 3. În conjuncții sau locuțiuni conjuncționale, ca: de cum, de când, de vreme ce, deoarece etc. 4. (Rar) Formează substantive, adjective și verbe, ca: decurge, dedulci, demâncare, deplin. – Lat. de.

CNOCAUT ~uri n. Scoatere din luptă a boxerului care, în urma loviturii aplicate de adversar, nu se poate ridica de jos timp de zece secunde. [Sil. cno-ca-ut] /<fr., engl. knock-out

MONTANT ~tă (~ți, ~te) rar Care se ridică de jos în sus; ascendent. Mișcare ~tă. /<fr. montant

picioronga, picioronghez, vb. I refl. (reg.) 1. (despre puii animalelor sau despre copii) a se ridica de jos, a se putea ține pe picioare, a începe să meargă; a se împicioroga. 2. a-și reveni, a se întrema după o boală; a se împicioroga.

piciorogat, -ă, adj. (reg.) 1. (despre puii animalelor sau despre copii) care s-a ridicat de jos, care se poate ține pe picioare, care începe să meargă, împiciorogat. 2. care și-a revenit, care s-a întremat după o boală.

jos a. puțin ridicat: casă joasă. [Lat. DEO(R)SUM]. ║ n. partea de jos: în josul scărei. ║ adv. în partea inferioară: dă-te jos; pe jos, umblând cu picioarele: a plecat pe jos. ║ int. strigăt de dezaprobare, de ură: jos tiranul!

ABURCA, aburc, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) urca, a (se) sui cățărându-se, a (se) cățăra; a (se) ridica de jos, de la pământ. – Et. nec. Cf. urca.

DE⁴ prep. I. (Introduce un atribut) 1. (Atributul exprimă natura obiectului determinat) Spirit de inițiativă. Vinde țesături de cele mai noi. ♦ (În titlurile de noblețe) Ducele de Burgundia. 2. (Atributul exprimă materia) a) (Materia propriu-zisă din care este confecționat un lucru) Făcut din... Căsuța lui de paiantă. b) (Determinând un substantiv cu înțeles colectiv, atributul arată elementele constitutive) Compus din... Roiuri de albine. 3. (Atributul arată conținutul) Care conține, cu. Un pahar de apă. 4. (Atributul exprimă un raport de filiație) Un pui de căprioară. 5. (Atributul arată apartenența) Crengi de copac. 6. (Atributul arată autorul) Un tablou de Țuculescu. 7. (Atributul determinând substantive de origine verbală sau cu sens verbal arată) a) (Subiectul acțiunii) Începutul de toamnă; b) (Obiectul acțiunii) Constructor de vagoane. 8. (Atributul exprimă relația) În ce privește. Prieten de joacă. 9. (Atributul arată locul) a) (locul existenței) Care se găsește (în, la), din partea... ◊ (În nume topice) Filipeștii de Pădure; b) (punctul de plecare în spațiu) Plecarea de acasă; c) (atributul exprimă concomitent și natura obiectului determinat) Aer de munte. 10. (Atributul arată timpul) Care trăiește sau se petrece în timpul..., care datează din... Plănuiau amândoi viața lor de mâine. ◊ Loc. adj. De zi cu zi = zilnic. 11. (Atributul arată proveniența) Cizme de împrumut. 12. (Atributul arată destinația obiectului determinat) Sală de dans. 13. (Atributul reprezintă termenul care în realitate este determinat de calificativul precedent) Primi o frumusețe de cupă. ◊ Loc. adj. Fel de fel de... = felurite. II. (Introduce un nume predicativ) 1. (Numele predicativ exprimă natura obiectului determinat) Cine e de vină? ◊ Expr. A fi de... = a avea... Suntem de aceeași vârstă. ♦ (Numele predicativ arată materia) Făcut din... Haina e de tergal. ♦ (Numele predicativ exprimă apartenența) Era de-ai noștri. 2. (Predicatul nominal, alcătuit din verbul „a fi” și un supin, exprimă necesitatea) E de preferat să vii. III. (Introduce un complement circumstanțial de loc) 1. (Complementul arată locul de plecare al acțiunii) Din locul... (sau dintr-un loc). Se ridică de jos. 2. (Complementul arată locul unde se petrece acțiunea) În, la. IV. (Introduce un complement circumstanțial de timp) 1. (Complementul arată momentul inițial al acțiunii) Începând cu... De mâine. 2. (Complementul arată timpul în care se petrece acțiunea) La, cu ocazia.... De Anul Nou merg la mama. 3. (Leagă elemente de același fel care se succedă în timp) După, cu: a) (în construcții cu funcție de complement circumstanțial de timp) Zi de zi. An de an; b) (în construcții cu funcție de complement circumstanțial de mod) Fir de fir; c) (în construcții cu funcție de complement circumstanțial de loc) Casă de casă (= în toate casele, pretutindeni); d) (în construcții cu funcție de complement direct) Om de om (= pe toți oamenii); e) (în construcții cu funcție de subiect) Trece spre miazănoapte nor de nor. 4. (Complementul are sens iterativ) A văzut filmul de trei ori. V. (Introduce un complement circumstanțial de cauză) Din cauza... ♦ (Complementul este exprimat prin adjective) Din cauză că sunt (ești etc.) sau eram (am fost etc.)... Și plângeam de supărată. VI. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Pentru. Roșii de salată. ♦ (Complementul este exprimat printr-un verb la supin) Ca să..., pentru a... VII. (Introduce un complement circumstanțial de mod) 1. (În loc. adv.) De fapt. De bună seamă. 2. (Complementul arată cantitatea, măsura) Ușă înaltă de trei metri. ♦ (Complementul arată mijlocul de schimbare, de cumpărare sau de vânzare) În schimbul a..., cu..., pentru... 3. (Complementul are și sens consecutiv; în loc. adj. și adv.) De moarte = îngrozitor, teribil. De minune = admirabil. De mama focului = cu mare intensitate, în gradul cel mai înalt. 4. (Complementul determină un adjectiv sau un adverb la gradul pozitiv) Aud cât se poate de bine. ♦ (Determinând un adverb la gradul comparativ, complementul exprimă termenul de comparație) Mai presus de toate îmi place muzica. VIII. (Introduce un complement circumstanțial de relație) În ce privește, cât despre, privitor la...: a) (complementul determină un adjectiv) Bun de gură; b) (complementul determină o construcție folosită ca termen de comparație) De iute, e iute ca focul; c) (complementul determină un verb) De foame aș răbda, dar mi-e somn. IX. (Introduce un complement de agent) Aceste adunări se convocau de direcție. X. (Introduce un complement indirect). 1. (După verbe) S-a apropiat de mine. 2. (După expresii verbale ca „e bine” și după interjecții ca „vai”) Pentru. ◊ Expr. A fi ceva (sau a nu fi nimic) de cineva (sau de capul cuiva) = a avea o oarecare valoare (sau a nu avea niciuna). 3. (După verbe ca „a lua”, „a lăsa” etc.) Ca, drept. M-a luat de nebun. 4. (În legătură cu construcții distributive) Pentru. S-au împărțit câte trei cărți de om. 5. (După adjective ca „vrednic”, „demn”, „bucuros” etc.) Bucuros de oaspeți. ♦ (Complementul este exprimat printr-un verb la infinitiv) Capabil de a învăța. XI. (În construcții cu funcție de complement direct) 1. (Complementul are sens partitiv) Ceva din, o parte din... Învățam de toate. 2. (Complementul este exprimat printr-un supin) În ce privește, cu. Am terminat de scris. ◊ Expr. A avea de (+ supin) = a trebui să..., a voi.... 3. (Pop.; înaintea unui verb la infinitiv) A încetat de a plânge. 4. (În imprecații) Bat-o Dumnezeu de babă. XII. (În construcții cu funcție de subiect) 1. (Pop.; construcția prepozițională are sens partitiv) Scrie cu argințel, Că de-acela-i puțintel. 2. (Subiectul este exprimat printr-un verb, la supin) E ușor de văzut. XIII. 1. (Face legătura dintre numeralele cardinale și substantivele determinate) a) (după majoritatea numeralelor cardinale de la 20 în sus) O mie de lei; b) (după numerale cu valoare nehotărâtă, ca „zeci”, „sute” etc.) Mii de fluturi mici albaștri; c) (În structura numeralelor cardinale de la 20 000 în sus, înaintea pluralului „mii”) O sută de mii. 2. (Face legătura dintre articolul adjectival „cel, cea” și numeralul ordinal, începând de la „al doilea”, „a doua”) Celui de-al treilea lan. XIV. Element de compunere formând cuvinte care se scriu împreună, locuțiuni care se scriu în două sau mai multe cuvinte. 1. În adverbe sau locuțiuni adverbiale, ca: deasupra, dedesupt, de aceea, de cu seară etc. 2. În prepoziții sau locuțiuni prepoziționale, ca: despre, dintre, dinaintea, de dindărătul etc. 3. În conjuncții sau locuțiuni conjuncționale, ca: de cum, de când, de vreme ce, deoarece etc. 4. (Rar) Formează substantive, adjective și verbe, ca: decurge, dedulci, demâncare, deplin. – Lat. de.

ABSENT, -Ă, absenți, -te, adj. 1. Care lipsește, care nu e de față sau care nu e în locul unde stă de obicei. Elev absent de la cursuri. 2. Fig. Care nu observă ceea ce se petrece în jur, fiind cufundat în propriile sale gînduri; indiferent, neatent, preocupat, distrat. Necunoscuta ridică spre el o privire nedumerită, absentă. SEBASTIAN, T. 240. Femeia nu spune nimic. Se ridică de jos absentă, trăgînd după ea pe Avram și pe Marcu, jumătate amorțiți. SAHIA, N. 45. Ceilalți doi frați par absenți de la acest eveniment [sosirea tatei]. SAHIA, N. 50.

CRIZANTEMĂ, crizanteme, s. f. Plantă decorativă din familia compozeelor, care înflorește toamna tîrziu, cu o inflorescență mare și bogată, de culori foarte variate (Chrysanlhemum indicum). Sute de mii de flori se ivesc dinăuntrul apelor, mari și albe, asemeni unor crizanteme. BOGZA, C. O. 301. Ridică de jos o crizantemă artificială. SAHIA, N. 100. Întîrziată fără vreme Se plimbă Toamna prin grădini Cu faldurii hlamidei plini De crizanteme. TOPÎRCEANU, M. 33.

POZIȚIE, poziții, s. f. 1. Locul sau felul cum este așezat sau situat ceva (în raport cu natura înconjurătoare sau cu un corp de referință oarecare); p. ext. peisaj din natură. Poziția Iașului este desfătătoare. Într-o țară atît de frumoasă ca Moldova, nu era greu să se aleagă această poziție. BOLINTINEANU, O. 276. Poziția Petrii e foarte poetică. Ea stă între doi ascuțiți munțișori. NEGRUZZI, S. I 196. ♦ (Muz.) Locul pe care-l ocupă o notă sau o cheie pe portativ; locul unde se ating cu degetele coardele unui instrument muzical. ♦ (Contabilitate) Post² (4). ♦ (Lingv.) Locul pe care-l ocupă un sunet într-un cuvînt. Poziție intervocalică. 2. Teren sau loc unde sînt așezate trupele pe front sau vasele de război pe mare și care este folosit în operațiile militare. Pozițiile se desenau ca niște dungi mohorîte, tremurate, cîrligate și capricioase, fără început și fără sfîrșit. REBREANU, P. S. 100. Bisula aceasta bogată, așezată într-o minunată poziție... militară, ajunsese odată cheia întregului arhipelag. BART, S. M. 47. La bătălia de la Gorăslău (1601, august 2), armata romînească și împărătească era așezată într-o poziție foarte bună, pe un deal. BĂLCESCU, O. I 29. Poziție-cheie v. cheie. ◊ Expr. (Despre o unitate militară) A lua poziție sau a sta (a rămîne) pe poziție = a se instala într-un loc considerat potrivit din punct de vedere strategic; p. ext. (despre persoane sau colectivități) a se situa pe un punct de vedere categoric, a lua o atitudine fermă, a-și menține părerile, a nu ceda. Congresul al V-lea [al P.C.R.] are marele merit nu numai de a fi reușit să pună ordine în viața internă de partid, ci mai cu seamă de a fi luat poziție față de problemele fundamentale de partid. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 15. Noi, cu vaporul, după ce am înconjurat insula și am ridicat toate bărcile, am luat poziție în portul despre apus. GHICA, S. 413. A se găsi pe poziții opuse = a fi de păreri contrare, a lupta în tabere opuse. 3. Atitudine, ținută (pe care o dă cineva corpului său); felul de a sta al cuiva. Vitoria oftă și rămase în aceeași poziție, cu fruntea plecată, încercînd a sfredeli dușameaua cu bețișorul pe care-l luase de la crîșmă. SADOVEANU, B. 199. Se răsuci foșnind ziarul și căută o poziție mai comodă, apărîndu-se de lumina verticală a beciului. C. PETRESCU, C. V. 8. Nu voi uita niciodată acea masă originală și poziția noastră la pămînt și veselia ce a domnit între noi. ALECSANDRI, C. 125. ◊ Fig. Artistul realist, generalizînd în operele sale fenomenele și laturile tipice ale realității, exprimă în mod inevitabil poziția față de realitate a forțelor sociale înaintate. V. ROM. mai 1953, 202. ♦ (Mai ales în construcție cu verbul «a lua») Atitudine nemișcată a corpului (reglementară în armată, în sporturi etc.). S-a descoperit, a luat poziție ca de militar și a săltat bastonul în sus. PAS, Z. I 212. Abramovici s-a ridicat de jos – încet. A încercat să-și ia poziția – însă și-a dat seama că nu mai are nici un rost. SAHIA, N. 83. Soldatul înlemni în poziție, cu fața la locotenentul aprins de mînie. REBREANU, P. S. 69. 4. (Despre femei, în expr.) A fi în poziție = a fi gravidă. 5. Condiție, situație, stare în care se găsește cineva sau ceva. Răspunserăm la toate întrebările lor. Poziția noastră îi interesă mult. BOLINTINEANU, O. 268. [Petru cel Mare] cu toată poziția critică a oștilor sale și îndemnurile multor curtezani... nu primi nicidecum a da turcilor pe prințul Moldaviei. NEGRUZZI, S. II 141. Îmi zici că în Moldova suferi. dar ești oare singurul în aceastăși poziție? KOGĂLNICEANU, S. 215. 6. Situație (înaltă) pe care o are cineva în viața publică; rang, treaptă. Prefectul alergase la București ca să încerce să-și salveze poziția politică. DUMITRIU, N. 141. Nu zic... e bun tînăr, are calitățile lui... dar nu are nici o poziție în lume, nu e nici într-un post. ALECSANDRI, T. I 276. – Variantă: (ieșit din uz) pozițiune (CARAGIALE, O. I 57, ALECSANDRI, T. I 295) s. f.

TROMBĂ, trombe, s. f. 1. Coloană de apă de formă conică, care se învîrtește cu mare iuțeală în jurul ei însăși, fiind ridicată de vîrtejurile de vînt. Corveta era să fie sorbită de-o trombă marină. BART, E. 275. Alexandru a amețit o lume ca trombele și ciclonii călători. CARAGIALE, N. F. 82. ♦ Vînt în formă de vîrtej, cu axă verticală sau puțin înclinată și cu o viteză de patru pînă la cincizeci de metri pe secundă. ♦ Coloană de fum, de praf etc. ridicată de un vînt puternic; vîrtej. Am fi ispitiți să comparăm... înaintarea chirovnicilor prin tromba de fum și de noroi a erupției... cu un episod de asalt. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 4/4. 2. Tub prin care se face ventilația în încăperile de jos ale unui vapor. Crîmpeie de cîntece, strigăte, glume și înjurături se ridicau de jos, din fundul vasului, pe tromba de ventilație, pînă sus pe punte. BART, S. M. 96. – Variantă: trompă (VLAHUȚĂ, O. AL. II 138) s. f.

SCULA, scol, vb. I. 1. Refl. A se trezi din somn, a se deștepta (și a se da jos din pat). Iată-ne făcînd planuri să ne sculăm de mînecate și s-o pornim amîndoi la drum cu săniuța noastră. VLAHUȚĂ, O. A. 384. A doua zi muierea se sculă des-de-dimineață. RETEGANUL, P. I 1. [Cerbul] dormea cît un bei, pînă ce asfințea soarele. Și după aceea, sculîndu-se, o lua în porneală și nu mai da pe la izvor. CREANGĂ, P. 224. ◊ (La imperativ, cu omiterea pron. refl.) Bine-vede zise către Greu-ca-pămîntul: Mă, scoală, că lupul fuge drept la stăpînul nostru, dar Greu-ca-pămîntul dormea dus. RETEGANUL, P. III 40. Mă trezește mama într-o dimineață din somn cu vai-nevoie, zicîndu-mi: scoală, duglișule, înainte de răsăritul soarelui. CREANGĂ, A. 52. Nevastă, nevastă... Scoală, că-i ziuă. BIBICESCU, P. P. 384. ◊ Expr. A se scula cu noaptea-n cap = a se scula dis-de-dimineață, în zori, foarte devreme. A se scula ca huhurezii v. huhurez. A se scula cu dosul în sus v. dos (2). ◊ Tranz. Fără multă socoteală, s-a urcat la camera lui Titu și l-a sculat din somn să-i ureze bun sosit și să-i ofere serviciile lui prietenești. REBREANU, R. I 24. Sub o mîndră garofiță îmi dormea d-o copiliță... Voinicelul mi-o privea... S-o deștepte nu-ndrăznea, S-o scoale nu cuteza, Gîndu-n cumpănă-i era. TEODORESCU, P. P. 451. ♦ Fig. A se trezi din moarte, a reveni la viață, a învia. Deșteaptă-te, pămînt romîn... Aștepți oare, spre a învia, ca strămoșii să se scoale din morminte? RUSSO, S. 148. ♦ A se însănătoși, a se vindeca de o boală, a părăsi patul după boală. Păi nu știi tu, mă, că de o boală zaci și te scoli, dar de dor te-aprinzi și mori. MIRONESCU, S. A. 43. Radu căzu iarăși la pat și nu se mai sculă. VLAHUȚĂ, O. A. 132. ◊ Tranz. fact. Babele nici nu-l scoală după boală, nici nu-l lasă ca să moară. PANN, P. V. III 140. Mîndră, mîndruleana mea... Ochii tăi mă bagă-n boală, Sprîncenele iar mă scoală. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 23. 2. Refl. (Despre ființe) A se ridica în picioare, a se ridica de jos. Cei de pe prispă se sculară în picioare. REBREANU, I. 22. Calul se scoală scuturîndu-și capul ca de buimăceală. CARAGIALE, P. 40. Se scoală... și se duce în vîrful degetelor lîngă căruță. CREANGĂ, P. 132. Dar Mihai se scoală și le mulțumește Și, luînd paharul, astfel le vorbește. BOLINTINEANU, O. 31. ◊ (La imperativ, cu omiterea pron. refl.) Scoală de dinaintea mea, afurisitule și blăstămatule! și-mi spune cum de-ai putut, în orbia ta, să nu bagi în samă dorințile și trebuințile oamenilor. SBIERA, P. 153. Căprioare, surioare, Sculați în două picioare, Roadeți poala codrului Să văd matca Oltului. BIBICESCU, P. P. 164. ◊ Tranz. Domnul Mircea greu ofta, Pe bătrîna o scula, Mîna dreaptă-i săruta Și pe loc dreptate-i da. ALECSANDRI, P. P. 199. ♦ Fig. A fi puternic, a avea putere. Se va prăvăli Șchiopul ca să nu se mai scoale. SADOVEANU, O. I 40. 3. Refl. A se ridica să plece (v. porni); a începe o acțiune, a se apuca de o treabă. S-au sculat deci împăratul și împărăteasa și... s-au dus la unchiaș acasă. ISPIRESCU, L. 1. Boierul atunci se scoală iute, se azvîrle pe-un cal și ține numai o fugă pînă la lanuri. CREANGĂ, P. 159. ◊ (Metaforic) Cînd vintul se scoală Turbat și răscoală A mărilor val, Pescarul s-oprește, La valuri privește Și cîntă pe mal. ALECSANDRI, P. I 169. ◊ (La imperativ cu omiterea pron. refl.) Scoală și vin’ la luptă, să ne ciocîrtim cu paloșele. ALECSANDRI, T. I 396. Foaie verde busuioc, Mai sculați, boieri, la joc. V-ajungă de cînd mincați. TEODORESCU, P. P. 271. 4. Tranz. Fig. A ridica în picioare, a aduna (în vederea unei acțiuni), a pune în mișcare. Cuvintele ei nu le ieu În samă, Dar mi-e rușine și mi-e greu, Că scoală satu-n capul meu. COȘBUC, P. I 126. A sculat mai tot satul în picioare, din pricina pupăzăi din tei. CREANGĂ, A. 59. Tatăl său țar-a sculat, Tău-ntreg de l-au secat Și copiii și-au aflat. ALECSANDRI, P. P. 21. 5. Refl. Fig. A porni o răscoală, o rebeliune; a se răscula. Cînd țăranii au apucat să se scoale pentru pămînt, greu se vor mulțumi numai cu reforme platonice. REBREANU, R. II 215. Poporul romîn se scula în numele «dreptății» și a «frăției». GHICA, S. A. 155. (La imperativ, cu omiterea pron. refl.) Sculați!... Dreptatea, azi, vă-nchină a ei armă! Lăsați revolta ca să dea alarmă, Din țărmii-n țărmii lumii muritoare! NECULUȚĂ, Ț. D. 31. Iată, lumea se deșteaptă din adînca-i letargie! Ea pășește cu pas mare cătr-un țel de mult dorit. Ah, treziți-vă ca dînsa, frații mei de Romînie! Sculați toți cu bărbăție, Ziua vieții a sosit. ALECSANDRI, P. A. 81. 6. Refl. Fig. (Învechit) A porni la război, a se ridica (cu război) împotriva cuiva. Mă rătăcisem de Ana și de Calistru și acuma îmi trebuia București, unde se sculaseră nemții și aruncau bombe. SADOVEANU, P. M. 86. Se luptau cu oricine se scula asupra țării lor și mai adeseaori ele biruiau. ISPIRESCU, U. 50. ♦ Tranz. A pune în mișcare, a mobiliza. Mihu cu alți bătrîni porniră călări spre alte sate ca să le scoale și să le facă vînt după Tudor, spre scaunul lui Tomșa. SADOVEANU, O. VII 122. Trece Oltul, ajunge în munții Gorjului și Mehedințului și începe a scula pandurimea. GHICA, S. 100. ◊ Refl. Porunci la toți săcuii să se scoale în arme și să-l urmeze. BĂLCESCU, O. II 280. 7. Refl. (Învechit) A se ivi, a se naște. S-a sculat în vremurile mai dincoace un învățat mai iscusit decît toți: toată lumea știe că e vorba de Musa-ben-Omer cîrnul. SADOVEANU, D. P. 183. După bătălie, mulți viteji se scoală. Care cum se scula, tot Vlad (Udrea etc.) îl chema (= nici unul nu era potrivit, bun de vreo treabă).

STÎRNI, stîrnesc, vb. IV. 1. Tranz. (Cu privire la pietre, frunze, praf etc.) A face să sară din loc, să se ridice de jos, să se înalțe; a ridica, a mișca, a clinti din loc. Caii se întinseseră cu burta la pămînt, tropăind cu iuțeală și stîrnind în urmă un drum gros și înalt de pulbere albă. PREDA, Î. 62. Stîrnite de vînt, vorbesc frunzele arborilor. STANCU, U.R.S.S. 168. Și așa fugeam de tare pe prund, de săreau pietrele, pe care le stîrneam cu picioarele, cît mine de sus. CREANGĂ, A. 67. 2. Tranz. (Cu privire la păsări, animale sălbatice etc.) A face să-și părăsească ascunzătoarea, culcușul, speriindu-le, gonindu-le; a zburătăci. Să umble așa ca să lese în tihna lor dropiile. Să nu se apropie prea mult de ele, să nu le fîșcîie și să nu le stîrnească. SADOVEANU, O. L. 69. O cucuvea, stîrnită din culcușul ei de întuneric, lunecă pe sub streașina clopotniței. CAZABAN, V. 62. Au hăituit... – pin huci și au stîrnit un iepure care s-au vîrît în turmă pintre ceialalți. SBIERA, P. 145. ◊ (Metaforic) Vîntul stîrnise herghelia de nori Și iarba foșnea ușurel uneori. DEȘLIU, G. 41. ◊ Fig. Călca în bobote peste pietrișul proaspăt pus și se poticnea în movilele de margine, fără să se teamă că face larmă și stîrnește noaptea din așezările și cotloanele ei. POPA, V. 82. ◊ Expr. A stîrni cîinii = a întărîta, a provoca cîinii. Ați început a zbiera la fereastră... Ați stîrnit toți cîinii cartierului. C. PETRESCU, S.74. Vătăjelul stîrnește toți cîinii din culcușuri, cînd sună din goarnă. SP. POPESCU, M. G. 23. Odată ne-am întîrziat împreună pînă-n faptul zilei într-o mahala... Stîrnisem toți cînii și comisarii. ALECSANDRI, T. I 414. 3. Refl. (Despre vînt, vijelie, furtună etc.) A se porni, a se isca, a se dezlănțui. Trecuse o ploaie grabnică, cum sînt ploile de la munte, și se stîrnise vînt. SADOVEANU, F. J. 537. Cum au pornit el din pădure, pe loc s-a și stîrnit un vifor cumplit. CREANGĂ, P. 143. Iată, mări, s-a stîrnit Un vînt mare pre pămînt. ALECSANDRI, P. P. 387. ◊ Tranz. Valurile, stîrnite de roata vaporului, fug speriate în urma noastră și se izbesc de maluri. VLAHUȚĂ, R. P. 32. Cerul viscole stîrnea, Și cu fulgi prin neguri cîmpii așternea. ALECSANDRI, O. 98. ♦ (Despre războaie, lupte, neînțelegeri etc.) A izbucni. După petreceri se stîrnesc cîteodată certuri între tata și mama. VORNIC, P. 13. Ce zavistie s-a stîrnit? SADOVEANU, O. VIII 223. ◊ Tranz. De ce să ne punem noi împotrivă și să stîrnim bătălie pentru asta? SADOVEANU, P. M. 13. ♦ (Despre anumite acțiuni ale oamenilor) A lua naștere, a se produce (în mod brusc). Deodată se stîrni un zvon depărtat, Ca un glas ce-ar răzbate prin ceață. DEȘLIU, G. 42. Printre bărbați iarăși se stîrni murmurul, ca de apă repede, depărtată. DUMITRIU, N. 168. Se stîrni un hohot de rîs colosal. HOGAȘ, M. N. 34. 4. Tranz. A da naștere (la ceva), a pricinui, a cauza, a provoca (ceva), a trezi, a deștepta. Pești negri și plați, foarte scurți, care străbat apele ca o frunză lată de brusture, verticali, stîrnind mirare prin îngustimea lor. BOGZA, C. O. 207. Orice scoate din gură stîrnește rîsul. CĂLINESCU, I. C. 258. Declarația, făcută cu o gravitate solemnă, stîrni într-adevăr mulțumiri. REBREANU, R. II 94. Prea ai meșteșugul de a mi te vîrî nepoftită în suflet... și a-mi stîrni fel de fel de vedenii cu farmazoniile d-tale. HOGAȘ, M. N. 21. ◊ Refl. Șezînd fără lucru, i se stîrnesc în minte o mulțime de gînduri. SP. POPESCU, M. G. 27. 5. Tranz. A provoca (la ceva), a îndemna, a ațîța. Frate Năstase, nu te are omul nostru, Neagu Cioară, la stomac... îl stîrni Zaharia. PAS, L. I 176. El doar pe cei mai de frunte viteji îi stîrni la bătaie. MURNU, I. 144. [Îi] era... lehamete cîteodată să se mai întîlnească cu cineva și să-l mai stîrnească la vorbă. CREANGĂ, A. 140. 6. Refl. (Despre boli, dureri) A apărea, a se ivi. Mi s-a stîrnit un junghi. ȘEZ. II 212. ♦ Tranz. A răscoli, a reînvia. Durerea stărui o săptămînă... umezeala primăverii o stîrni din nou. C. PETRESCU, Î. II 241. 7. Tranz. (Regional) A născoci, a scorni, a inventa. Tot prin casă mă poftea, Frumos nume că-mi stîrnea. ȘEZ. I 143.

SUMETE, sumet, vb. III. Tranz. 1. (Cu privire la părți ale îmbrăcămintei, mai ales cu privire la mîneci) A sufleca. Dima și-a sumes mînecile cămeșii. Nastasia și-a sumes poalele fustei și au intrat amîndoi în apă pînă la brîu. GALAN, Z. R. 45. Avea... o pereche de nădragi mai lungi decît măsura lui, astfel că-i sumetea de două și trei ori. PAS, Z. I 198. Mititelul, grămădit în poală, hurducat și flămînd, țipa cît putea și izbea cu mînile și cu picioarele în cămașa pe care Agripina și-o sumesese și o înnodase în brîu. GALACTION, O. I 162. ◊ Fig. Ștefan-vodă, de-l vedea, De fereastră se lipea, Barba-n gură sumetea, La boieri că-l arăta. TEODORESCU, P. P. 522. ◊ Refl. pas. Capetele bătelei se sumet la marginea rogojinei ca să nu se distrame. I. IONESCU, M. 705. ◊ Refl. (Despre persoane care își suflecă mînecile) Nea Stan din Piersica... Nici o clipă nu ședea: Frumușel se sumetea, Mîna pe arcan punea. TEODORESCU, P. P. 690. 2. (Complementul indică un obiect sau o parte a lui care atîrnă sau care s-a lăsat prea jos) A ridica, a trage în sus; a prinde, a fixa mai sus. Din cînd în cînd Radu, deșteptat de tuse, își scotea afară brațul alb, gol... pipăia încetișor marginile învelitoarei... Iar mama Ilinca îi sumetea cu grijă colțul învelitoarei pe sub umăr. VLAHUȚĂ, O. AL. 134. 3. (Complementul indică o cantitate, mai ales de nutreț) A ridica, a încărca, a căra, a duce (într-o furcă). Se duse într-o leasă unde știa mărăcini, tăie o grămadă cît ai sumete-o zdravăn într-un țepoi și o duse sub măr. VISSARION, B. 14. – Forme gramaticale: perf. s. sumesei, part. sumes.

de⁴ pp [At: PSALT. HUR. 2 / V: (reg) dă, di / E: ml de] Exprimă: 1 Natura obiectului determinat Spirit de inițiativă, Oameni de bine. 2 Titlul de noblețe Duce de Burgundia. 3 Descendența Fecior de împărat. 4 Materia din care e făcut un obiect Blocuri de beton Si: din. 5 Elementele constitutive ale unui grup Roiuri de albine. 6 Conținutul Pahar de apă Si: cu. 7 Raportul de filiație Pui de urs, nepot de unchi. 8 Relația Prieten de joacă, de pahar. 9 (În toponime) Situarea în spațiu Filipeștii de Pădure, Roșiorii de Vede, Picior de Munte. 10 Punctul de plecare în spațiu Plecarea de acasă. 11 Locul existenței simultan cu natura obiectului determinat Aerul de munte. 12-13 Momentul în care se petrece (sau din care datează) ceva Întâmplarea de dimineață, De trei ani e tot bolnav. 14 Proveniența Haine de import Si: din. 15 Destinația obiectului determinat Sală de dans. 16 Termenul care, în realitate este determinat de calificativul precedent O frumusețe de fată. 17-18 Introduce un nume predicativ care exprimă calitatea (sau natura) obiectului determinat Cine este de vină? Obiectul este de sticlă. 19 (Îe) A fi ~ A avea A fi de aceeași vârstă. 20 Exprimă materia Haine de tergal Si: din. 21 Arată scopul Banii sunt de plătit facturile Si: pentru. 22 Arată apartenența El e de-al casei. 23 Exprimă necesitatea E de dorit să muncești mai mult. 24 Exprimă ipoteza E de presupus că... 25 Introduce un complement circumstanțial de loc, arătând punctul de plecare al acțiunii Se ridică de jos. 26 Introduce un complement circumstanțial de timp, arătând începutul acțiunii A ajuns de ieri. 27 Introduce un complement circumstanțial de timp, arătând data la care se (va) petrece ceva Ei vin de Crăciun Si: la. 28 Introduce un complement circumstanțial de mod (cu sens iterativ sau multiplicativ) A văzut filmul de trei ori. 29 Introduce un complement circumstanțial de mod cantitativ Înalt de trei metri. 30 (Îlav) ~ fapt În realitate. 31 (Îlav) ~ bună seamă Desigur. 32 (Îlav) Cât se poate ~ Foarte. 33 (Îlav) Mai presus ~ (toate) Cel mai mult. 34 Introduce un complement circumstanțial de cauză Plânge de supărare. 35 Introduce un complement circumstanțial de scop Roșii de salată. 36 Introduce un complement circumstanțial de relație Bun de gură, bun de comerciant Si: cât despre, privitor la, în ceea ce privește. 37 Introduce un complement de agent Cartea e scrisă de ea. 38 Introduce un complement indirect S-a apropiat sufletește de mine. 39 Introduce un complement direct (exprimat prin supin) Am terminat de scris. 40 (Îe) A avea ~... A trebui Are de completat un formular. 41 (Introduce complementul direct în imprecații) Bat-o Dumnezeu de babă! 42 Introduce un subiect (exprimat prin supin) E ușor de zis, e mai greu de făcut. 43 Intră în construcții cu numerale distributive Câte cinci milioane de lei de om. 44 Introduce cardinale adverbiale De două ori. 45 Intră în construcția numeralelor cardinale de la 20 în sus, înaintea pluralului „mii” sau a substantivelor la plural Treizeci de mii, cincizeci de muncitori. 46 Face legătura între articolul adjectival „cel” („cea”) și numeralul ordinal, începând de la „al doilea”, „a doua” Cel de-al patrulea. 47 Leagă un numeral fracționar (cu valoare substantivală) de obiectul la care acesta se referă Un sfert de oră. 48 Intră în componența modului supin al verbului De făcut. 49 (Rar) Precedă un verb la infinitiv, rezultând construcții echivalente conjunctivului A încetat de a mai încerca... 50 Este element de compunere în cuvinte sudate sau nu Deoarece, dedulci, floare de piatră, floare de colț, untdelemn. 51 (Îla) Fel ~ fel Divers(e). 52-53 (Îlav; îlpp; construită cu G) ~ dinainte(a) Din față (fața). 54-55 (Îlav; îlpp; construită cu G) ~ dinapoi(a) Din spate(le). 56-57 (Îlav; îlpp; construită cu G) ~ dindărăt(ul) Din dos(ul). 58-59 (Îlav; îlpp; construită cu G) ~ deasupra De peste. 60-61 (Îlav; îlpp; construită cu G) ~ dedesubt(ul) De sub. 62-63 (Îlav; îlpp; construită cu G) ~ primprejur(ul) Din jur(ul). 64 (Îlc) ~ când Din momentul. 65 (Îlc) ~ vreme ce Pentru că. 66 (Îlc) ~ unde Din ce loc. 67 (Îlc) ~ cum De îndată ce. 68 (Îcr până) Exprimă cuprinderea maximă între două limite De sus până jos, de ieri până azi. 69 (Îc) ~ pe Exprimă ideea de suprapunere prin contact Cartea de pe masă. 70 (Îc) ~ prin Exprimă ideea răspândirii Oameni de prin sate. 71-72 (Îc) ~ sub Exprimă ideea de situare inferioară (în contact) Creionul de sub masă, foaia de sub carte. 73 (Îc) ~ către De (39). 74 (Îc) ~ cu Încă (de) De cu seară. 75 (Îc) ~ după Din spatele De după deal. 76 (Cu sens temporal; îac) După De după război. 77 (Îc) ~ la Din De la Cluj. 78 (Îac) Dinspre. 79 (Îac) Din momentul. 80 (Îc) ~ lângă Din apropierea Si: lângă. 81 (Îc) ~ pe lângă Aproximativ din apropierea Si: lângă. 82 (Îac) În legătură oficială cu Organ de pe lângă Parlament. 83 (Cu sens temporal; îc) ~ peste Peste. 84 (Cu sens spațial; îac) Dincolo de. 85-86 (Cu sens temporal și spațial; îc) ~ până la Până la. 87 (Îc) ~a La De-a dreapta Tatălui.

sumete [At: I. GOLESCU, C. / V: (reg) ~ta, (îvr) ~ti / Pzi: sumet / E: ml summittere] 1-2 vtr (C. i. extremitățile unor obiecte de îmbrăcăminte, sau ale unor părți ale acestora, de obicei mâneci, poale) A îndoi (de câteva ori), a răsuci, a răsfrânge, făcând să stea mai sus etc. pentru a nu se uda, a nu se murdări, pentru a da libertate în mișcări etc. Si: a ridica, a (se) sufleca (1-2), (reg) a (se) sumeca (1-2), a (se) sumeteca (1-2), a supune (12). 3 vt (Rar; pan; c. i. mustățile oamenilor) A răsuci. 4 vt (C. i. obiecte sau părți ale lor, de obicei margini care atârnă sau care s-au lăsat în jos) A ridica, a trage, a fixa mai sus Si: a prinde. 5 vt (Rar; c. i. fân, paie etc.) A ridica (și a căra) cu furca. 6 vr (Olt; fig) A se lua repede după cineva. 7 vr (Fig; reg) A se încumeta.

NENOROCI vb. IV. Tranz. (Folosit și absol.) A face să fie, să ajungă nenorocit (1), a provoca cuiva un mare necaz (2), o mare suferință; p. ext. a distruge, a nimici. Acel întâi amor m-a nenorocit. negruzzi, s. i, 51. Doamnele cari ar voi să mă orbească m-ar nenoroci foarte mult. alecsandri, o. p. 132. Ai ascultat de sfaturile altora, de-ai nenorocit și căzăturile ieste de bătrîni. creangă, p. 88. Umblă niște dușmani să pună gheara pe mine, să mă nenorocească. caragiale, ap. cade, cf. alexi, w. Sentiment... care nenorocește, care strică echilibrul moral. oprescu, i. a. iii, 35. Dac-o lași să-i stea ciocan pe cap toată ziua, îl nenorocește. galan, b. ii, 84. ◊ Refl. Dacă vreun om s-a nenorocit, adică dacă a căzut de pe un car. marian, i. 348, cf. ddrf. Fugi, măi băiete, pînă nu se ridică de jos, că altfel cheamă poliția și te-ai nenorocit! tudoran, p. 91, cf. 8. – prez. ind.: nenorocesc. – Derivat regresiv de la nenorocit.

NĂPUSTI vb. IV. 1. Tranz. (Învechit și regional) A trimite (spre... sau împotriva...); a arunca, a zvîrli; a lansa. Nepusti săgeatele și răsfirăei fulgărul. psalt. hur. 12^r/13, cf. psalt. 26. Fără veste au năpustit într-înșii pre beșliii lui și pre mulți turci, de i-au tăiat pre toți. anon. cantac., cm i, 118. Toate leșinăturile le năpustesc [boierii] la noi să se împiciorogească. jipescu, o. 157. A năpustit potopul asupra oamenilor. odobescu, s. iii, 277. Dar un crivăț năpustește viscolirea lui brutală. macedonski, o. i, 30. Ea începe iarăși să-l tortureze, evocînd spectrul mortului, puindu-l față în față cu Ion nebunul, năpustind pe nebun asupra lui. gherea, st. cr. ii, 259. Alături lumina desluși o masă rotundă boită cu roșu; un scaun era năpîstit dedesuptul ei. săm. ii, 824. Cu fruntea descoperită năpusti în cei de peste beizade lovituri de berbece. sadoveanu, o. x, 339. ◊ Fig. Dar ce! tu smulgi hotarele cîmpiilor vecine Și-ți năpustești nesațiul tău Și peste-ale clienților ogoare și cămine! ollănescu, h. o. 167. ♦ (Maram. și Transilv.) A elibera; a da drumul. Cf. bugnariu, n. 261/18. Năposti-mă, soră-n casă, Că mă plouă de mă varsă. țiplea, p. p. 32, cf. 7. Pe turc tare l-a rugat, Să-i nă-poastă nevasta, Că banii-napoi i-a da. bud, p. p. 15, cf. 3. Căpitane, căpitane! Năpostește-mi mîndrucu. Numai de li-i năposti, Eu cu bani ti-oi cumpăni. bîrlea, b. 45. Năpost’i-l să vie-acasă, C-a de-afla cina pă masă. t. papahagi, m. 29. Năposti-mă, soră-n casă, Că io-s Costan, fratele tău. arh. folk. i, 162. ♦ (Prin Maram.) A desface, a desfășura, a întinde. Prins-a pruncul a grîmji, Bradul poale-a năpusti. bud, p. p. 67. 2. Refl. (Despre ființe; de obicei urmat de determinări introduse prin prep. „asupra”, „la”, „spre”, „în” etc.) A se repezi asupra cuiva sau undeva (cu intenții agresive); a năvăli (1, 2), a tăbărî, a năpădi (1), (învechit și regional) a năduli (1), (regional) a năboi³ (2), a se năprăti. [Turcii] se năpustiră la Galata, de făcea și acolo groază, moxa, 403/36. Se năpustiră cu săbiile în ei. negruzzi, s. i, 152. Se năpusti asupra ei un lup. ispirescu, l. 16. Se năpusti peste Dunăre asupra Vidinului. id. m. v. 18. [Dușmanii] asupra mea se năpustiră. macedonski, o. i, 38. Și să nu ai nici o teamă, că de-o să te bănuiască Cyrus, furios asupră-ți n-are să se năpustească, ollănescu, h. o. 68. Flăcăii s-au năpustit la el, urlînd desperați. rebreanu, i. 12. Țăranii s-ar năpusti, fără multă vorbă, la hambarele boierilor, dacă nu și mai rău! id. R. i, 224. Cîinii ciobănești, izbiți de neașteptata arătare a streinilor, se năpustiră în ei. galaction, o. 282. O salvă de focuri se dezlănțui în zăpușeala de moarte... Masa compactă, însă, deodată s-a desfăcut în zeci de bucăți, năpustindu-se asupra soldaților. sahia, n. 37, cf. 85. Un cățel cărunt, cu cîrlige de păr în jurul botului, se năpusti la mine îndată ce tulburai liniștea locurilor. sadoveanu, e. 127. Și deodată, zvîcnind înapoi, rupse funia, și ca turbată, se năpusti peste balustrada punței. Bart, s. m. 93. Ciobanii și tractoriștii săriră din groapă și se năpustiră cu lopețile ridicate, urlînd. v. rom. august 1954, 92. Copiii se năpusteau orbește în praful străzii să înșface bănuții. pas, z. i, 54, cf. 218. Echipajul sări pe uscat și se năpusti spre cele două corăbii vecine. tudoran, p. 33, cf. 90. Jandarmii se năpustiră furioși în celulă să execute ordinul. vornic, p. 208. Feciorul lui Trafulică se năpusti asupra lui și îl opri. preda, d. 210. Se năpusti înainte, orbiș. t. popovici, se. 63. A rămas cîteva clipe pe gînduri în fața cortului, apoi s-a năpustit înăuntru. il ianuarie 1962, 9. Balaurul, cum își văzu dușmanul căzut jos, se ridică iute și se năpusti furios spre dînsul. popescu, b. ii, 24, cf. graiul, i, 34. (Intranz.) [Ostașii] au și năpustit asupra joimirilor. neculce, l. 128. Grozav aș vrea să năpustească un zimbru furios. delavrancea, o. ii, 104. ◊ Expr. A se năpusti în vorbă = a se avînta într-o discuție, a se îmbulzi la vorbă. Și bătrînii, hi-hi, ho-ho, hi-hi... Rîd cu lacrămi, năpustindu-se în vorbă, care mai de care mai șiret la cuvînt. delavrancea, h. t. 11. ◊ (Despre fenomene ale naturii) Deodată, vîntul începu să bată mai tare, năpustindu-se nebun în cărbunărie. dunăreanu, ch. 206. Spre Atlandide mă duceam cu gîndul, dar deodată Se năpustea Khamsinul să le schimbe în pustiuri. densusianu, l. a. 76. Prin ferestrele sparte ploaia și viscolul se năpustesc cu șuierături. gîrleanu, l. 24. Viforul se năpustește din crivăț, cu modulații sinistre. sadoveanu, e. 94. Ploaia se năpustește asupra noastră cu boabe mari și dese. stancu, u.r.s.s. 170. ◊ Fig. Lipsea cîteodată de-acasă, dar cînd venea se năpustea cu mai multă dragoste asupra fetei. ias, z. i, 184. Motzeanu se năpusti la Dărnescu, pe care-l copleși cu o droaie de complimente. t. popovici, s. 323. ♦ (Regional; despre sînge) A țîșni, a curge cu violență (Bîrsana-Sighetul Marmației). alr sn v h 1 368/353. I s-o năpust’it sîngăle pă nas. ib. ♦ Tranz. (Regional; despre lacrimi) A-l podidi. Inima mi-i friptă, arsă. Cînd am sorbit lingura, M-au năpustit lacrăma. sevastos, c. 185. ♦ tranz. (Rar) A invada, a copleși. Zidurile împrejmuitoare, risipite și năpustite în risipa lor de plante grase, de furnici..., de gîze roșii. eminescu; n. 94. 3. Tranz. (Învechit și regional) A părăsi, a lăsa, a abandona; a neglija. Au fugit boierii noștri și v-au năpustit, neagoe, înv. 239/10. Deprinzîndu den zi în zi așa, năpusti trebile țărăi, că pre cît îl iubiia întâi, pre atîta îl urîsă apoi. ureche, l. 182. Văzînd Mihai Vodă că nu poate să o dobîndească [cetatea],... o năpusti și iarăși s-au întors în scaun în București. anon. cantac., cm i, 121. Atuncea ei ș-au năpustit bucatele lor și au fugit. r. greceanu, cm ii, 67. La întoarcerea sa au luat cetatea Neamțului, ce era năpustită de lăcuitori. șincai, hr. iii, 142/35. Năpustesc hulii și alte paseri pădurile. calendariu (1814), 90/20. Să vedem iar pre sărmanii fii... părăsiți de mumele lor și năpustiți pe mîinile doicilor și a slugilor. mumuleanu, c. 14/15. Corăbierii, coprinși de spaimă, năpustea cîrma. marcovici, d. 261/11, cf. 167/20. Fiind... năpustit cu totul și fără vreun ajutor. gorjan, h. i, 136/12. Neguțătorii, sosind cu marfa lor la punct, sînt siliți a o năpusti acolo în drum ceasuri (a. 1842). doc. ec. 775. Năpustiră cetatea și fugiră peste Dunăre. bălcescu, m. v. 185, cf. 53. Puse [laptele] pe foc Și-l năpusti-n vatră, nengrijind de loc. pann, p. v. ii, 149/26. Atunci pricepu dînsul că copila a fugit și în păduri l-a năpustit. odobescu, s. iii, 206, cf. ii, 40. Puse [copilul] într-un pom nalt și îl năpusti acolo. ispirescu, l. 389. Să-ți fac mustrări și apologia lumii pe care ai năpustit-o. galaction, o. 225. Toporul l-ai năpustit, Sub lemne ai adormit! alecsandri, p. p. 351, cf. teodorescu, p. p. 274. Maiorule, dumneata, Cunună-mă cu Rada, Că-ți năpustesc ordia Și mă duc la Mavrodin. Mat. folk. 91. Pe mal, pe Antofița scotea, Luntrea o năpustea. păsculescu, l. p. 178. L-o năpustit muierea și copiii. gr. băn. 194. ◊ Absol. Vai de cel care iubește, Iubește și năpustește, Cu doru se prăpădește. hodoș, c. 38. ♦ Refl. (Regional) A se lăsa, a se neglija. cf. șez. vii, 182. – prez. ind.: năpustesc; imper.: năpustește și (regional) năpusti. – Și: (învechit) nepusti, (regional) năpăsti (marian, na. 46), năpîsti, năposti (prez. ind. și năpost, Țiplea, p. p. 113; Bud, p. p. 80, bîrlea, c. p. 30, 155) vb. IV. – Din v. sl. напоустлтл.

ADUNA, adun, vb. I. 1. Tranz. A strânge la un loc ceea ce se află răspândit, împrăștiat, risipit; a ridica de pe jos. 2. Tranz. A aduna din toate părțile; a strânge, a concentra. 3. Tranz. A culege (alegând de ici și de acolo). 4. Tranz. A pune deoparte bani sau alte bunuri materiale; a agonisi. 5. Tranz. (Mat.) A totaliza mai multe numere într-unul singur. 6. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc, formând un grup. ◊ Expr. (Tranz.) Parcă a tunat și i-a adunat, se zice despre oameni foarte deosebiți unii de alții strânși la un loc. ♦ A (se) îngrămădi, a (se) ghemui. – Lat. adunare.

RIDICAT s. 1. v. ridicare. 2. culegere, cules, ridicare, strângere, strâns. (~ul unei hârtii de pe jos.) 3. îndepărtare, înlăturare, ridicare. (~ul unui colț din văl.) 4. v. suflecare.

SCULAT adj. 1. deștept, treaz. (Deși dimineață, toți erau ~ți.) 2. ridicat. (Stă ~, nu jos.)

ADUNA, adun, vb. I. I. 1. Tranz. A strînge la un loc ceea ce se află răspîndit, împrăștiat, risipit; a ridica de pe jos. 2. Tranz. A aduce din toate părțile; a strînge, a concentra. 3. Tranz. și refl. A (se) îngrămădi, a (se) ghemui. În ochii mei lacrimi s-adună (COȘBUC). 4. Tranz. A culege (alegînd de ici și de colo). Merg s-adune Mure fetele (COȘBUC). 5. Tranz. A pune deoparte bani sau alte bunuri materiale; a agonisi. II. Tranz. A totaliza mai multe numere într-unul singur. III. Tranz. și refl. A (se) apropia unii de alții; a (se) strînge formînd un singur grup. ◊ Expr. (Tranz.) Parcă a tunat și i-a adunat, se zice despre oameni foarte deosebiți unii de alții strînși la un loc. ♦ Refl. A se întîlni, a veni deseori în contact cu alții. – Lat. adunare.

jos adv. (lat. pop. jossum și dejuso, cl. deosum și deorsum, din *devorsum, compus din de, de sus în jos, și vorsum, vórtere și vértere, a învîrti, a întoarce; it. giu și giue [îld. giúso], vfr. jus, sp. ayuso. V. rutes). În partea inferioară (stînd orĭ mergînd): el e jos, se dă jos, arunc jos. Pe jos 1. pe partea inferioară, pe pămînt, pe pardoseală, la picĭoarele noastre: pe jos eraŭ numaĭ florĭ, nu scuipa de jos. 2. umblînd, mergînd (în opoz. cu „pe sus, în căruță, pe cal ș.a.”): mă duc acasă pe jos. De jos, 1. din partea inferioară, de pe pămînt, de pe pardoseală: a ridica ceva de jos. 2. inferior în loc (față de nivelu măriĭ): Episcopia Dunăriĭ de jos. Inferior în rang: ceĭ de jos (ceĭ micĭ). Fig. Țăran, țărănesc, suburban: acest om e de folos, dintr’o familie de jos. Daŭ jos 1. scobor; 2. trîntesc. Mă daŭ jos, mă scobor. Șed (or staŭ) jos: șed așezat pe scaun (nu în picĭoare). Rămîn pe jos, îs întrecut, rămân în urmă, perd din vază. Las pe jos, întrec, întunec vaza cuĭva. Adj. Jos, joasă, nu mult ridicat, scund, tupilat: casă joasă. Gras, cu puține vibrațiunĭ pe secundă: sunet jos. Josnic: purtare joasă. Sn., pl. urĭ. Partea de jos, partea inferioară: josu scăriĭ, aștept în josu scăriĭ. A înota în josu apeĭ, a înota la vale, cum se mișcă curentu. A răsturna cu susu’n jos (casa, lucrurile), a face mare dezordine (v. huștĭulĭuc, hara-para). Interj. de reprobare saŭ de ură: Jos Jidaniĭ! Jos cu eĭ!

*stor n., pl. urĭ (fr. store, d. it. stora, stor, care vine d. lat. stórea, rogojină). Perdea (maĭ ales de bețișoare) care se lasă în jos și se ridică. V. transparent.

ADUNA, adun, vb. I. 1. Tranz. A strânge la un loc ceea ce se află răspândit, împrăștiat, risipit; a ridica de pe jos. 2. Tranz. A aduna din toate părțile; a strânge, a concentra. 3. Tranz. A culege (alegând de ici și de colo). 4. Tranz. A pune deoparte bani sau alte bunuri materiale; a agonisi. 5. Tranz. (Mat.) A totaliza mai multe numere într-unul singur. 6. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc, formând un grup. ◊ Expr. (Tranz.) Parcă a tunat și i-a adunat, se zice despre oameni foarte deosebiți unii de alții strânși la un loc. ♦ A (se) îngrămădi, a (se) ghemui. – Lat. adunare.

ADUNA, adun, vb. I. I. Tranz. 1. A strînge la un loc (ceea ce se află răspîndit, împrăștiat, risipit). Cîrciumarul... aduna posomorît paharele. PAS, L. I 11. ♦ A ridica de pe jos. În calea ei începu a curge... mărgăritare, de umplu locul; iar mesenii... se plecară și le adunară. ISPIRESCU, L. 40. 2. A aduce din toate părțile, a strînge, a concentra. Mînecuță adună spre el straiele și încălțările. SADOVEANU, P. M. 157. Noi ne vom sili să adunăm [documente] cîte vom putea. BĂLCESCU, O. I 66. ◊ Fig. Vasilică își adună toate puterile, smuci o dată pe zmeu și, trîntindu-l la pămînt îi înfipse sabia în gît. POPESCU, B. II 118. De cînd am văzut vivandiera regimentului, nu-mi mai pot aduna gîndurile pe acasă. ALECSANDRI, T. 911. ◊ (Complementul indică o valoare bănească) Vine la noi... trimisul visteriei ca să adune dările. PAS, L. 1 13. ♦ Fig. A se îngrămădi. Pe frunte avea o zgîrietură... Sîngele i se adunase în sprînceană. DUMITRIU, B. F. 53. Se adună norii peste coamele pădurilor. Plouă. CĂLUGĂRU, O. P. 329. ◊ Fig. În Toma se aduna amărăciunea pic cu pic, cum se adună apa într-un ciubăr pus la streașină. V. ROM. februarie 1952, 133. În asemenea clipe, cînd își încrețea fruntea.., se aduna în el mînia. SADOVEANU, N. F. 10. 3. A ghemui ceva, concentrîndu-l într-un spațiu mai mic sau micșorîndu-i volumul; a grămădi. [Arald] la pieptu-i manta neagră în falduri și-o adună. EMINESCU, O. I 92. ◊ Refl. Paler se aduna covrig pe scaun, cu genunchii sub bărbie și nu sufla un cuvînt. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 30. Floare de cicoare Cu ochi după soare: Cînd voi răsări, Ea s-o-nveseli; Cînd voi asfinți, Ea s-o ofili; Cînd voi scăpata, Ea s-o aduna. La HEM. ◊ (Complementul indică întregul rezultat din îngrămădire) Miroase-adormitoare văzduhul îl îngreun’ Căci vîntul adunat-a de flori de tei troiene. EMINESCU, O. I 97. 4. A culege alegînd de ici și de colo. În zori... merg s-adune Mure fetele. COȘBUC, P. I 262. Priviră fluturii cum săltau și săreau din floare în floare, cum albinele culegeau ceara și adunau mierea, și se desfătau foarte mult. ISPIRESCU, L. 381. ◊ A strînge recolta. (Metaforic) Seceră unde n-a semănat și adună unde n-a secerat. 5. (Cu privire la bunuri materiale) A agonisi, a pune deoparte. Se prăpădește... frumusețea de curte cu tot ce-a adunat ea acolo. DUMITRIU, B. F. 116. Vestea se împrăștiase că domnul se împăcase cu boierii, și boierii se bucurau de o schimbare ce le da nădejde că vor putea ocupa iarăși posturi, ca să adune nouă avuții din sudoarea țăranului. NEGRUZZI, S. I 150. II. Tranz. (Aritm.) A efectua operația adunării; a totaliza. Adunînd 17 cu 18, obținem 35. ◊ Fig. Bătrînu-și pleacă geana și iar rămîne orb... El numără în gîndu-i și anii îi adună. EMINESCU, O. I 98. III. 1. Refl. (Subiectul reprezintă un număr oarecare de ființe) A se apropia unii de alții. Se prind de mîini și se desprind, Se-adună cerc și iar se-ntind Și bat pămîntul tropotind. COȘBUC, P. I 57. ◊ A se strînge din diverse locuri, formînd un singur grup. S-adună toți vulturii stol. BENIUC, V. 113. Penelopa grăbi pasul, ocolind locul unde se vedea lumea adunată. BART, E. 250. Atunci bucuria albinelor; se lasă jos cu toatele și se adună cioatcă în pălărie. CREANGĂ, P. 238. [Graurii] se adună de petrec în stoluri. ODOBESCU, S. III 31. Hai dar, copii, adunați-vă împrejurul meu. ALECSANDRI, T. I 429. Tot orașul... se adunase ca să privească alergarea de cai. NEGRUZZI, S. I 35. ◊ Tranz. Voi n-ați mai adunat oamenii, să le dați curaj, să le lămuriți lucrurile, să le luminați mințile. DUMITRIU, N. 195. O, de-ai putea să mai aduni Alaiul de copii vioi Ce-n horă se-nvîrteau nebuni. IOSIF, PATR. 8. Făcu clacă, adunînd pe toți copiii și fetele din sat. ISPIRESCU, L. 67. ◊ Expr. Parcă a tunat și i-a adunat, se zice despre oameni foarte deosebiți unii de alții strînși la un loc. 2. Refl. reciproc. A se întîlni deseori cu cineva, a fi mereu împreună; a veni în contact. Spune-mi cu cine te aduni, ca să-ți spun ce fel de om ești.

JOS², JOASĂ, joși, joase, adj. 1. Puțin ridicat, scund. Intrai într-o grădiniță și trecui spre o casă joasă, foarte curată. SADOVEANU, E. 127. S-au lovit cu capul într-o grindă de la podul colibei, pentru că coliba aceea era tare joasă. SBIERA, P. 219. ◊ (Substantivat în loc. prep.) În (sau din) josul = în (sau din) partea inferioară a unui loc, a unui obiect. După ce ieși din josul scării, întrebă pe soră-sa: – Cine mai e la dejun? D. ZAMFIRESCU, R. 59. (Expr.) În josul apei = în direcția în care curge apa; la vale. ♦ (Rar, despre persoane) Mic de statură. Se pleca, intra, rămînea o clipă la ușă, uitîndu-se cu un fel de sfială la femeia joasă, voinică. CAMILAR, N. II 136. ♦ (Despre frunte) Îngust. Lumina ferestrelor căzu asupra unei fețe umflate, rătăcite, cu părul căzut pe fruntea joasă. DUMITRIU, V. L. 45. 2. (Despre un teren) Așezat în vale și, de obicei, apătos, mocirlos. O întindere de pămînt joasă. 3. (Despre glas și despre sunetele muzicale în general) Cu note din registrele inferioare; profund, grav. Voce joasă. 4. (Fiz.; despre temperatură, presiune etc.) Scăzut, coborît. 5. (Fiz.; despre frecvențe) Cu un număr mic de perioade pe unitatea de timp.

PICIOR, picioare, s. n. 1. Fiecare dintre cele două membre inferioare ale omului și fiecare dintre membrele pe care se sprijină corpul celorlalte viețuitoare și care servesc la umblat. Plecă în goană spre deal... Pămîntul duduia sub picioarele lui. BUJOR, S. 127. Calul fiului de crai începe a sări în două picioare. CREANGĂ, P. 185. Cînd își pun copilu-n leagăn, Cu-n picior încet îl leagăn'. EMINESCU, L. P. 143. Acum e legat mai tare, Și de mini și de picioare, Cu lanțuri și cu zăvoare! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 287. ◊ (Formulă de amenințare) Unde-ți stau picioarele, îți va sta și capul = ți se va tăia capul. Să te duci să-mi aduci herghelia de iepe cu armăsarul ei cu tot... căci de nu... unde-ți stau picioarele, iți va sta și capul. ISPIRESCU, L. 26. ◊ Loc. adj. Bun (sau iute) de picior = iute, sprinten. ◊ Loc. adv. În (sau din) picioare sau d(e)-a-n picioarele = fără a fi așezat; în poziție verticală. Au gustat ceva din picioare, după cum era obiceiul. SADOVEANU, P. M. 182. În picioare, la umbra duzilor, femei înalte, rumene la față, curat îmbrăcate, întind pe rișchitor firele galbene de borangic. VLAHUȚĂ, O. AL. I 132. Într-o a cincea luntre sînt cîntăreți care suflă, d-a-n picioarele, în flaute. ODOBESCU, S. III 110. În vîrful picioarelor = fără a face zgomot, pe neobservate, tiptil. Domițian își luă cărțile și – în vîrful picioarelor – se strecură pe nesimțite printre bănci afară. BASSARABESCU, V. 3. Cu piciorul sau cu picioarele = pe jos. Ceva mai încolo, la zece minute cu piciorul, sînt binefăcătoarele izvoare – vestitele ape minerale de la Căciulata. VLAHUȚĂ, O. AL. I 139. Din cap pînă în picioare v. cap¹ (11). ◊ Expr. A se scula (sau a se ridica) în picioare = a se scula de jos, a se ridica în poziție verticală. Stroe se sculă în picioare și fluieră la început ca un semnal. PREDA, Î. 147. S-au ridicat toți în picioare. CARAGIALE, P. 26. A sări drept (sau ars) în picioare = a se ridica repede, brusc. Sări drept în picioare și plecă hotărît. BUJOR, S. 25. Nurorile atunci sar arse în picioare și cele mari încep a tremura ca varga de frică. CREANGĂ, P. 11. Are numai (atîția...) ani pe un picior = are o vîrstă mai mare decît cea pe care o mărturisește. A se pune (sau a fi) pe (sau în) picioare = a se însănătoși după o boală lungă; fig. a se reface din punct de vedere material. Odihnă îi trebuie și îngrijire bună și să vezi că în scurt e pe picioare. SADOVEANU, O. I 37. Cojocaru lupta încă din greu cu nevoile, căci nu se pusese bine pe picioare cu tot ajutorul dat de Tudor. CAMIL PETRESCU, O. II 64. Eu zic bodaprosti lui dumnezeu că-l văd în picioare. Cît am tras cu boala lui – numai inima mea știe. VLAHUȚĂ, O. A. 428. A pune piciorul (undeva) = a călca, a păși, p. ext. a pătrunde, a se instala undeva; a se duce undeva, a frecventa pe cineva. În doi ani n-a pus piciorul afară din tîrg. GALAN, Z. R. 65. Fac puține vizite și la teatru încă n-am pus piciorul. ALECSANDRI, S. 274. Dragă mi-e lelița naltă Și la mers cam legănată.. Unde ea-și pune piciorul Se aprinde chiar mohorul. BIBICESCU, P. P. 364. A pune pe picioare = a) (cu privire la lucruri, acțiuni etc.) a organiza, a face să meargă, să funcționeze. Eu v-ajut... Cu asemenea metode? Ca să dezorganizezi munca?...Dimpotrivă, abia acu o pun pe picioare. V. ROM. august 1953, 43; b) (cu privire la persoane) a face sănătos, a însănătoși. Cu coada între picioare v. coadă (1). A se topi (sau a se usca, a pieri, a se pierde) pe (din sau de pe) picioare sau d(e)-a-n picioarele = a slăbi, a se prăpădi pe încetul. Mă topesc de-a-n picioarele de dorul părinților mei. ISPIRESCU, L. 8. Amîndoi într-o durere se uscau de pe picioare. CONACHI, P. 84. Numai te uști pe picioare, Ca și floarea de cicoare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 212. A boli (sau a duce boala) pe picioare = a fi bolnav (ușor) fără a zăcea la pat. De frică și de griji bolea pe picioare. DELAVRANCEA, la TDRG. Cu un picior în groapă (și cu unul afară) = foarte bătrîn, prăpădit; bolnav de moarte. E cu un picior în groapă și cu unul afară. PREDA, Î. 124. Eu îs bătrînă acu, cu un picior în groapă și unu afară. La TDRG. A vedea (pe cineva) cu picioarele înainte = a vedea pe cineva mort. A dormi (sau a adormi) în picioare (sau d(e)-a-n picioarele) = a dormi (sau a adormi) stînd drept (nu culcat); a fi foarte obosit, a pica de somn. Putea să adoarmă aici, așa, în picioare. DUMITRIU, N. 14. Unde mi-l încinse așa fără de veste o poftă de somn, de parcă-i venea să doarmă d-a-n picioarele. POPESCU, B. II 27. A sta (sau a fi) în picioarele cuiva = a sta în calea cuiva, a împiedica; a deranja pe cineva, a fi inoportun. E tatăl său (mama sa etc.) în picioare = seamănă întocmai, aidoma cu tatăl său etc. Fețișoara lui... bucățică ruptă, tată-său în picioare. CREANGĂ, P. 250. ◊ (Fig.) Ce bujorel de copilă! parcă-i primăvara-n picioare... Te întinerește numai cătînd la dînsa. ALECSANDRI, T. 1416. A sări într-un picior = a se bucura tare. Unde ai mai văzut mirese rîzînd și sărind într-un picior? GANE, N. I 62. Cît te-ai întoarce (sau învîrti) într-un picior = repede de tot, într-o clipă. A o lua (sau a o apuca) la picior sau a întinde piciorul la drum sau a-și lua picioarele pe umeri (sau la spinare) = a iuți pasul; a o șterge, a o tuli. Bucătarul iși luă picioarele pe umere și se depărtă. SLAVICI, la TDRG. Apoi o luară iute la picior. ISPIRESCU, L. 25. Mistreți, vulpi, cerbi, ba chiar și iepurii ar apuca-o îndată la picior. ODOBESCU, S. III 101. A nu-i (mai) sta (cuiva) picioarele (sau a nu-și mai strînge picioarele) = a nu mai sta locului, a alerga de colo-colo, a umbla într-una. Cît era ziulica de mare nu-și mai strîngea picioarele; dintr-o parte venea, și-n alta se ducea. CREANGĂ, P. 284. A-și bate (sau a-și rupe) picioarele = a umbla mult, a osteni umblînd. Degeaba vă mai bateți picioarele ducîndu-vă. CREANGĂ, P. 246. (Rar) A prinde (undeva) picior = a intra, a se așeza, a se statornici (undeva). Corpul lui Kiel Hassan-pașa trecuse Dunărea... și prinsese picior pe țărmul stîng al Dunării. GHICA, S. 374. A cădea în picioare v. cădea. A cădea (sau a se arunca) la picioarele cuiva sau a săruta picioarele cuiva = a se ruga de cineva; a se umili înaintea cuiva. A călca (pe cineva) pe picior = a face sau a spune (cuiva) ceva supărător. A călca cu piciorul stîng (sau cu stîngul) v. stîng. (Despre lucruri) A face (sau a căpăta) picioare = a dispărea. (A sta, a ședea sau a pune) picior peste, picior = a încrucișa picioarele unul peste altul, pentru a sta într-o poziție comodă. Se înfundă în jilț, picior peste picior. C. PETRESCU, C. V. 104. Iată-l răsturnat în birjă, picior peste picior. VLAHUȚĂ, O. A. 449. Și deodată e vioaie, stă picior peste picior. EMINESCU, O. I 164. A lua (pe cineva) peste picior = a lua (pe cineva) în rîs, a-l zeflemisi. Te faci că n-auzi și mă iei peste picior. SADOVEANU, N. F. 147. Văzînd noi că ne iau oamenii tot peste picior... ne acoperim peste tot cu-n țol. CREANGĂ, A. 128. A călca (pe cineva sau ceva) în (sau, învechit, sub) picioare = a zdrobi, a sfărîma, a distruge, a nimici (cu picioarele); fig. a disprețui, a desconsidera. Mircea însuși mînă-n luptă vijelia-ngrozitoare, Care vine, vine, vine, calcă totul în picioare. EMINESCU, O. I 148. Fericit acel ce calcă tirania sub picioare. ALECSANDRI, P. II 29. A bate din picior v. bate (VI 1). A pune (sau a așterne, a închina ceva) la picioarele cuiva = a supune, a închina, a oferi cuiva (ceva), în semn de supunere sau omagiu. Au venit la han neguțătorii cei adevărați și i-au pus la picioare prețul cuvenit șantalului. SADOVEANU, D. P. 161. Vrei tu la picioare-ți lumea s-o închin? ALECSANDRI, P. II 29. A-i pune cuiva capul sub picior = a omorî pe cineva. Și de-o avea vreun ficior, Puie-i capul sub picior. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 216. A pune piciorul în prag = a lua o atitudine hotărîtă, a se opune energic. Fie-sa pusese piciorul în prag și nu voia nici în ruptul capului să ia pe altul de bărbat. ISPIRESCU, L. 388. Cînd voi să plece, pasionata Porția îi puse piciorul în prag: scene sfîșietoare, rugăciuni fierbinți, amenințări teribile. CARAGIALE, O. II 93. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul v. da³ (II 3). A da sau a trage (cuiva) un picior = a lovi (pe cineva) cu piciorul. A da din mîini și din picioare = a face tot ce e posibil (pentru a duce o acțiune la bun sfîrșit, pentru a scăpa dintr-o încurcătură etc.). A fi (sau a sta, a veghea) în picioare = a fi gata oricînd, a fi mobilizat pentru o acțiune; a fi treaz; a sta de pază. A doua zi, de cu noapte, tot satul era în picioare. BUJOR, S. 123. Iar țara dormea-n pace pe timpii cei mai răi Cît Dan veghea-n picioare la căpătîiul ei. ALECSANDRI, O. 207. (Eliptic) În picioare, toți cu fală, Saltă, saltă țara mea! ALECSANDRI, T. 668. A scula (sau a ridica, a pune) în picioare = a pune în mișcare, a mobiliza, a răscula. A sculat mai tot satul în picioare. CREANGĂ, A. 59. Ca să vîneze lei și tigri. faraonii Egiptului... rădicau în picioare ordii și popoare întregi. ODOBESCU, S. III 79. Ne vom înarma noi... vom ridica țara în picioare. NEGRUZZI, S. I 141. A fi (sau a se pune) pe picior de pace (sau de război) = a fi (sau a se pune) în stare de pace (sau de război). A fi pe picior de egalitate (sau a fi pe același picior cu cineva) = a se bucura de aceleași drepturi, a avea aceeași situație ca altcineva. A trăi pe picior mare = a duce o viață de belșug, a cheltui mult pentru trai. A fi (sau a sta) pe picior de ducă (sau de plecare) = a fi gata de plecare. Oamenii, după ce-și încheiaseră pregătirile începute cu o săptămînă înainte, stăteau pe picior de plecare. CAMIL PETRESCU, O. I 8. Parcă a apucat (sau a prins) pe dumnezeu de (un) picior v. dumnezeu. A lega (pe cineva) de mîini și de picioare = a imobiliza (pe cineva), a nu-i mai lăsa cuiva posibilitatea să acționeze. A-și tăia (singur) craca (sau creanga) de sub picioare = a pierde din propria-i vină un avantaj, a-și periclita singur situația. A cădea de pe (sau din) picioare sau a nu se (mai) putea ține, a nu (mai) putea sta pe picioare, a se legăna (sau a se clătina) pe picioare sau a nu-l (mai) ține, a i se rupe (cuiva) picioarele (de oboseală) = a-și pierde puterile, a fi foarte obosit, a cădea de oboseală. Într-un tîrziu de-abia, cînd Dinu nu se mai putea ține pe picioare, plecă înspre casă, rezemat de brațul Floricăi. BUJOR, S. 45. E cald. De drum îndelungat, Picioarele de-abia-i mai țin Și-i cale pînă-n sat. COȘBUC, P. I 227. De-abia îl țineau picioarele, de trudit ce era. CREANGĂ, P. 302. A i se tăia sau a i se muia cuiva (mîinile și) picioarele = a-și pierde firea (de spaimă, de durere etc.). Cînd însă văzu pe Făt-Frumos ca un voinic... i se tăie mîinile și picioarele. ISPIRESCU, L. 196. Cînd știa că are să deie peste Ivan, i se tăiau picioarele. CREANGĂ, P. 314. (Nici) picior de... = (nici) urmă de..., nici țipenie. Pădurea e pustie, fără picior de om. C. PETRESCU, Î. II 4. N-am lăsat picior de turc în Mehedinți. GHICA, S. 24. (Eliptic) Însă toți [să fie goniți]! Toți pîn’ la unul! Nici un om! Nici un picior. HASDEU, R. V. 82. Negustorie (sau comerț, afaceri) pe picior = comerț constînd din afaceri de vînzare-cumpărare făcute întîmplător, ocazional, fără sediu sau firmă înscrisă. ◊ Compuse: piciorul-caprei = plantă erbacee de pădure, cu frunze compuse mari, cu flori albe, care crește prin locuri umbroase și umede (Aegopodium podagraria); spanac sălbatic; piciorul-cocoșului = plantă erbacee cu rizom lung și cu fructe bombate (Ranunculus Acris); piciorul-vițelului = rodul-pămîntului (Arum maculatum). Piciorul-vițelului sau rodul-pămîntului crește în locuri umede și umbrite prin păduri. ȘEZ. XV 105. 2. (La oameni, determinat prin «de lemn») Proteza unui picior (1). Piciorul de lemn și cîrja sună în pietre. C. PETRESCU, Î. II 78. În urma lor rămîne, în loc de arme sau roți de tun, picioare de lemn și cîrje. SAHIA, N. 19. 3. Parte a diferitelor obiecte care, servind ca suport, seamănă cu piciorul (1). Colonelul ridică în lumină paharul cu piciorul înalt. C. PETRESCU, Î. I 5. Sui pe laiță măsuța cu trei picioare, întinse pe ea ștergar. SADOVEANU, B. 51. Masa nu stă-ntr-un picior Și nici lumea-ntr-un ficior; Masa stă-n patru picioare Și mai sînt voinici sub soare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 251. ♦ Element de construcție al unei clădiri, al unei mașini etc., care are o formă sau o funcție asemănătoare cu a piciorului (1). Picior de bielă. ♦ Partea de jos, apropiată de pămînt, a tulpinii unei plante; p. ext. fig. rădăcină. Arbori de argint care, încununați cu ramuri de smarald, își pierd picioarele într-un tapet de iarbă împestrițat cu miroase de flori. BOLINTINEANU, O. 321. 4. Element al unei construcții de lemn, de metal, da zidărie etc. care servește la susținerea întregii construcții și la legarea ei de teren. Se oprea la piciorul farului. Marea izbea în cadență baza blocului de piatră. BART, E. 316. Picioarele de sprijin [ale podului] zidite-n piatră. VLAHUȚĂ, la TDRG. Picior de siguranță = parte din masivul unui zăcămînt lăsată neextrasă pentru protecția unor lucrări miniere sau a unor construcții de la suprafață. Picior de pod = fiecare dintre elementele de reazem care susțin construcția unui pod. ♦ Jumătate de claie formată de obicei din 15 snopi. [Secerătorii] înălțau ici-colo, din snopi peste snopi, picioare și din picioare clăi. La TDRG. 5. Partea de jos a unui munte, a unui deal, a unui zid etc. și terenul din jurul acestora. Spre miazăzi munții, cu crestele înalte de cremene, făcînd de veghe asupra ținutului, iar la picioarele lor panglica lată a Oltului. BOGZA, C. O. 310. Observai atunci că la picioarele acelor ziduri, pe nisipul pustiei, poposea mulțime de norod. ODOBESCU, S. III 87. Pe-un picior de plai, Pe-o gură de rai, lată vin în cale, Se cobor la vale Trei turme de miei. ALECSANDRI, P. P. 1. ◊ Loc. adv. În picioare = nedărîmat, intact. Mai rămăsese un perete pe jumătate surpat și hogegele în picioare. C. PETRESCU, Î. II 5. Petre se apucase de dimineață să dreagă poarta dinspre uliță din care numai stîlpii mai erau întregi în picioare. REBREANU, R. II 170. Pe un munte nalt și gol... o cetățuie veche a căriia porți și ziduri sînt pînă astăzi în picioare. KOGĂLNICEANU, S. 9. ♦ (Învechit) Partea care atîrnă la un cercel, mai jos de lobul urechii. 1 păreche cercei de aur cîte cu un picior di smarand. ODOBESCU, S. I 421. 6. Piesă de fier între grindeiul și brăzdarul plugului, care se poate ridica și coborî, avînd rolul de a regla adîncimea brazdei. ♦ Coada coasei. Luai coasa de picior Și-n văzduh îi detei zbor. ALECSANDRI, P. P. 259. 7. (Geom.; numai în expr.) Piciorul perpendicularei = intersecția unei drepte cu planul sau cu dreapta pe care aceasta cade perpendicular. 8. (Învechit) Unitate de măsură avînd lungimea de aproximativ o treime dintr-un metru, folosită înainte de adoptarea sistemului metric (în vigoare și azi în unele țări). Doi arșini, trei picioare, se auzi... dinlăuntru. CONTEMPORANUL, III 777. 9. Unitate ritmică a unui vers compusă dintr-un număr fix de silabe lungi și scurte sau accentuate și neaccentuate. «Glossa» lui Eminescu e scrisă în versuri de cîte patru picioare.

VORNIC, vornici, s. m. 1. (În vechea organizare administrativă a țărilor romînești) Mare slujitor la curtea domnească, însărcinat cu supravegherea curții, cu conducerea treburilor interne ale țării și cu atribuții judecătorești. Lăpușneanul mergea alăturea cu vornicul Bogdan, amîndoi călări pe armasari turcești și înarmați din cap pînă în picioare. NEGRUZZI, S. I 137. Vornicul Nicolae Roset a scris la 1727 o broșură asupra vieții lui Nicolae-vv. Mavrocordat. BĂLCESCU, O. I 64. ◊ (Glumeț) Măi motane! De-ar fi-n lume-un stat de mîțe, zău că-n el te-aș pune vornic, Ca să știi și tu o dată boieria ce-i, sărmane. EMINESCU, N. 43. Mare vornic (sau vornic mare) = cel dintîi boier din divan, avînd sarcina de cîrmuitor și de înalt judecător al curții domnești și al întregii țări. Toate privirile se îndreaptă spre boierul care, cu bărbuța dreaptă, neagră, cu privirea tăioasă, înfruntă liniștit, dar dîrz, privirea marelui vornic. CAMIL PETRESCU, O. I 296. Hatmanul se uită mirat La marele vornic. COȘBUC, P. I 289. La anul 1675, Miron fiind de vreo cîțiva ani vornic mare în țara de jos, fu trimis de Dumitrașcu-vv. Cantacuzino în două rînduri în Polonia pentru tratații de pace. BĂLCESCU, O. I 185. (În Moldova) Vornic de Țara de jos (sau de sus) = demnitar cu competință și atribuții mai mici decît ale vornicului, întinzîndu-și autoritatea asupra unei jumătăți de provincie. Vornicul de Țara de jos, Iosif Murgoceanu, ridică dintre umeri capu-i de leu cărunt. SADOVEANU, O. VII 111. Fiecare căpitănie se împărțea în 10 roate de 100 oameni, supt un sutaș. Aceștia stau supt ascultarea vornicului de Țara de jos și vornicului de Țara de sus. BĂLCESCU, O. I 119. Îmi închipuiesc cîteodată că au ieșit din mormînt un strămoș, un vornic de Țara de sus. RUSSO, S. 33. (În timpul Regulamentului Organic) Vornic al închisorilor = supraveghetor al închisorilor. Mi-a trimis pe cap pe serdarul Lețu, vornicul închisorilor. CAMIL PETRESCU, O. II 21. 2. (Învechit) Primar al unui sat sau al unui tîrg. Cine era pe lumea asta ca vornicul lor, Brandabur? CAMILAR, N. II 249. Au trimis după vornicul din sat. SBIERA, P. 280. Scoate vornicul din sat pe oameni la o clacă de dres drumul. CREANGĂ, A. 7. Un sătean vra să se facă vornic în satul său. RUSSO, S. 6. ♦ Funcționar în administrația comunelor rurale, însărcinat cu distribuirea corespondenței, cu chemarea sătenilor la adunări, cu anunțarea știrilor oficiale; crainic, pristav. Ion Lungul mai strigă și vornicul. CONTEMPORANUL, III 777. 3. Flăcău însărcinat cu poftirea și cinstirea oaspeților la nunțile țărănești, potrivit datinilor; vornicel. Aice au aflat toți oaspeții la masă și pe femeia omului șezînd în capul mesei cu mirele, cu vornicul și cu preutul. SBIERA, P. 201. Cinstite vornice de loc, Dumnezeu, să-ți dea noroc. TEODORESCU, P. P. 179.

basculă sf [At: DA / A: basculă / Pl: ~le / E: fr bascule] 1-2 (Scândură sau) pârghie mobilă așezată în cumpănă pe un suport, astfel încât, când un capăt se lasă în jos, celălalt se ridică.

RIDICAT s. 1. ridicare, săltare, săltat, suire, suit, urcare, urcat. (~ sacului în căruță.) 2. culegere, cules, ridicare, strîngere, strîns. (~ unei hîrtii de pe jos.) 3. îndepărtare, înlăturare, ridicare. (~ unui colț din văl.) 4. ridicare, suflecare, (înv. și reg.) suflecătură. (~ mînecilor.)

SCULAT adj. 1. deștept, treaz. (Deși dimineața, toți erau ~.) 2. ridicat. (Stă ~, nu jos.)

culege [At: PRAV. 308 / Pzi: culeg / E: ml colligo, -ectum, -igere] 1 vt A strânge cereale, fructe, flori etc. Si: a aduna, a recolta. 2 vt A colecționa. 3 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) de pe drumuri A ajuta pe cineva aflat în mizerie, oferindu-i mijloace de trai și adăpost. 4 vt (Pop) A ridica peștele prins în crâșnic. 5 vt(a) (Pfm; îe) Alege până ~ Exprimă faptul că, dacă ești prea pretențios, s-ar putea să rămâi cu partea cea mai proastă. 6 vr (Pfm; nob; d. oameni; îe) A se ~ pe acasă A se întoarce acasă. 7 vt A ridica de pe jos diferite obiecte, alegându-le dintre alte lucruri. 8 vt (Pfm; îe) A-și ~ măselele de pe jos A fi bătut bine. 9 vt (Trs; înv) A deduce. 10 (Tip) A așeza literele în culegar Si: a zețui.

cules², ~easă a [At: PRAV. 56 / Pl: ~eși, ~e / E: culege] 1 (D. cereale, fructe, flori etc.) Recoltat². 2 Adunat din diferite locuri Si: colecționat. 3 Ridicat de pe jos dintr-un amestec de obiecte. 4 (Tip; d. textul unui manuscris) Compus literă cu literă.

pai¹ sn [At: PALIA (1581), 126/18 / V: (reg) ~e sn / Pl: ~e, (reg) ~uri / E: ml palea] 1 Tip de tulpină simplă, subțire, tubulară, în general neramificată, cu internodurile lipsite de măduvă, caracteristic pentru cereale și pentru alte plante din familia gramineelor. 2 (Lpl) Grămadă de tulpini uscate de graminee rămase după treierat, având diferite utilizări. 3 (Rar; îs) Țigară cu ~ Țigară cu filtru. 4 (Pop; d. grâu; îlav) În ~e Care nu a fost secerat sau treierat. 5 (D. cereale; îe) A da în ~ A începe să le crească tulpina. 6 (Îe) A-și aprinde ~e-n cap A-și atrage nemulțumirea cuiva. 7 (Îe) A pune ~e pe (sau peste) foc sau a stinge focul cu ~e A ațâța pe cineva deja nervos. 8 (Îae) A înrăutăți o situație deja dificilă. 9 (Fig; d. sentimente; îe) Arde focu-n ~e ude A mocni fără a se manifesta. 10-11 (Îs) Foc de ~ (Entuziasm trecător sau) pasiune trecătoare. 12 (Îe) A întemeia (ceva) pe ~e A clădi ceva pe temelii nesigure. 13 (Îe) A nu ridica un ~ de jos A nu face absolut nimic. 14 (D. oameni; îe) A nu se pricepe să împartă un ~ la doi boi sau a nu ști să încurce două a fi bun de ~e A nu fi bun de nimic. 15 (Îs) Om (sau, rar, soț, tată etc.) de ~e Persoană lipsită de personalitate, de valoare, de caracter pe care cineva o folosește drept paravan, pentru a-și atinge scopul. 16-17 (Fam; îs) Văduvă (sau rar) văduv de ~e (Soție sau) soț care a rămas puțin timp fără soț, respectiv, fără soție. 18 (Reg; îe) A fugi ca tăunul cu ~ul A fugi foarte repede. 19 (Reg; îe) Fân ori ~e? Bine sau rău? 20 (Îe) Ăl cu ~e, ăl cu fân! Se spune, ironic, unui ostaș care nu știe să țină cadența în mers într-un grup, de parcă nu ar ști care este piciorul drept și care cel stâng. 21 (Pop; îe) La ~e! Strigăt cu care se gonesc câinii. 22 (Pex; d. oameni; îae) Se spune ironic, oamenilor care cască sau chicotesc. 23 (Îae) Se spune cuiva pentru a-l determina să tacă sau să stea de-o parte. 24 Fragment de pai¹ (1) sau tub subțire dintr-un material plastic, cu care se sorb unele băuturi. 25 (Pex; cu determinări care indică planta) Tulpină a unor plante nepăioase. 26 (Pan; șîs ~ de chibrit) Băț de chibrit. 27 (Mol; îcs) De-a ~ul Joc de copii în care jucătorii stau așezați în cerc și așteaptă cu mâinile la spate paiul¹ (1) pe care unul dintre ei îl poartă pe la fiecare. 28 (Ast; reg; îs) ~ele țiganului (sau țiganilor, lui nănașu) ori carul (sau cărarea, calea, drumul) de ~e (sau cu ~ele) ori cărarea (sau drumul) ~elor ori calea (sau drumul) țiganului cu -e Calea Lactee. 29 (Reg; șîs ~ lung) Plantă din familia pirului (Carex canescens). 30 (Bot; Mun) Flori-de-paie (Helichrysum braeteatum).

ridicare sf [At: CORESI, EV. 177 / V: (îvp) râd~, (înv) red~, ard~ / Pl: ~cări / E: ridica] 1 Luare de jos (și ducere în sus, susținând cu brațele, cu spinarea etc.). 2 Luare în mână sau în brațe. 3 Tragere în sus Si: săltare. 4 Împingere în sus Si: săltare. 5 (Înv; îs) ~ a mâinilor Rugăciune. 6 (Înv; îs) ~ a nasului Trufie. 7 (Reg; îe) A face ~a A face parastas. 8 Înlăturare (de pe ceva). 9 Asumare a ceva. 10 Suportare a unei greutăți. 11 Înălțare. 12 (Îs) ~ în slavă (sau în slava cerului, în slăvi) (a cuiva, sau ceva) Lăudare exagerată. 13 (Îs) ~ a armelor (sau a armei, a săbiei) contra (sau, înv asupra) cuiva (sau, înv, pe cineva) Atacare a cuiva. 14 (Îas) Pornire a războiului (împotriva cuiva). 15 (Îs) ~ a paharului (sau a pocalului, a cupei, a toastului etc.) Toastare. 16 (Îrg; îs) ~ a panaghiei (sau a praznicului, a parastasului, a paosului) Pomenire a unui mort. 17 (Îas) Ucidere. 18 (Îas) Înjurătură. 19 (D. poduri, mobile, bariere etc.) Suspendare (1). 20 (D. pânzele unei corăbii) Întindere (pe catarg). 21 Așezare (mai) sus. 22 Așezare peste ceva. 23 (Îs) ~ în scaun Înscăunare. 24 (Înv; îs) ~ pe (sau spre) cruce Răstignire. 25 (Înv; îs) ~ în furci Spânzurare în furci. 26 (Îvr; fig) Închinare (a ceva cuiva). 27 (Înv; fig) Aducere de jertfă. 28 (D. o parte a corpului omenesc) Îndreptare. 29 (D. o parte a corpului omenesc) Ducere (mai) sus. 30 (Îs) ~ a frunții (sau a capului, îvr a gâtlejului) Curaj (2). 31 (Îas) Amenințare (1). 32 (Îas) Răzvrătire. 33 (îs) ~ a ochilor (sau a privirii) Privire în sus. 34 (Rar; îas) Privire. 35 (Bis; îs) ~ a ochilor (sau a sufletului) către Dumnezeu Îndreptare a gândului spre Dumnezeu. 36 (Îas) Rugăciune. 37 (Îs) ~ a mâinilor (sau, rar a mâinii) către cineva Implorare. 38 (îvr; îs) ~ a mâinii de pe cineva Încetare a ostilităților împotriva cuiva. 39 (Îs) ~ a mâinii (sau a două degete) Cerere de cuvânt. 40 (Îs) ~ a unui deget (sau a unui braț) Acționare. 41 (Îs) ~ a pumnului Amenințare cu bătaia. 42 (Îs) ~ a ochilor (sau a nasului, a frunții) din (sau de pe) (lucrarea, cartea etc. din față) Relaxare în timpul lecturii prin îndreptarea privirii în altă direcție. 43 (Îas) Întrerupere a lucrului, a lecturii etc. 44 (Îvr, îs) ~ a cornului Mândrie. 45 (Îs) ~a pieptului Umflare a pieptului prin inspirație. 46 Îndepărtare. 47 (Îs) ~ a pălăriei (sau a căciulii etc.) Descoperire a capului în semn de respect (sau de salut). 48 (D. înv) Scoatere dificilă. 50 (Înv) Răsărit. 51 (Fig) Anulare. 52 (Îs) ~ a ședinței Terminare a ședinței. 53 (Înv; îs) ~ a Divanului Încheiere a lucrărilor Divanului. 54 (Îvr; cu compliniri introduse prin prep „de”) Amânare a cuiva cu o plată, cu o datorie etc. 55 (Înv; cu compliniri introduse prin prepoziția „de”, „de la”, „dintru”) Izbăvire. 56 (Fig) Răpire. 57 (Îs) ~ a vieții (sau zilelor) Ucidere. 58 (Îas) Sinucidere. 59 (Îvr; în texte religioase) Ucidere. 60 Transportare (de obiecte sau persoane). 61 (Îs) ~ a taberei (sau taberelor, îvr, lagărului) Desfacere a corturilor unei tabere și mutare în altă parte. 62 (Îs) ~ a stânei Desfacere a stânei toamna și coborâre cu turma și cu toate uneltele păstorești de la munte. 63 (Îs)~ a mesei Strângere a veselei și tacâmurilor de pe masă după ce s-a terminat de mâncat. 64 (Îas) Sfârșire a mesei. 65 Arestare (1). 66 Luare în primire. 67 Adunare a unui impozit, a unei dări etc. 68 Încasare a unei sume de bani. 69 Scoatere din post a unei gărzi sau a unei santinele și înlocuirea ei. 70 (Înv; de obicei în legătură cu verbe de mișcare) Plecare (în altă parte) Si: (înv) mutare. 71 (Înv) Alungare (3). 72 (Înv; d. animale care se vânează) Gonire (1). 73 Începere a unei acțiuni. 74 Sculare de jos (părăsind poziția de așezat sau culcat). 75 (Îs) ~ în (sau pe) coate Părăsire a poziției de culcat, săltând de jos numai trunchiul și sprijinindu-l în coate. 76 (Îs) ~ în capul oaselor Sculare și așezare pe locul unde mai înainte fusese așezat. 77 (Îs) ~ pe vârfuri (sau pe vârful degetelor) Săltare a călcâielor de la pământ, sprijinind corpul numai pe vârfurile picioarelor. 78 (Îs) ~ pe călcâie Săltare a vârfurilor picioarelor de la pământ, sprijinind corpul pe călcâie. 79 (Îs) ~ în scări Sculare în șa, sprijinind picioarele în scări. 80 (Îs) ~ din cenușă Creare a unei situații bune, pornind de la una foarte rea. 81 (Îs) ~ (a cuiva) din scaun (sau din tron) Detronare. 82 (Îs) ~ (a cuiva) din pulbere (sau din gunoi, din pământ) Ajutor dat cuiva pentru a ieși dintr-o situație proastă. 83 Salvare. 84 (D. un obiect aplecat sau culcat) Îndreptare. 85 (Înv) Înviere. 86 (Îs) ~ din (sau dintru) morți Înviere. 87 (Sens curent; îas) însănătoșire. 88 Trezire. 89 (Udp „după”, înv „din”, „de pe”) Însănătoșire. 90 (D. clădiri, copaci etc.) înălțare. 91 Înălțare în văzduh. 92 (Îvr; îs) ~ spre lumină Clarificare (3). 93 (D. aștri, pex, d. lumină, zori etc.) Suire pe bolta cerului Si: răsărit¹. 94 (D. nori, fum, praf etc.) Înălțare. 95 (D. negură, ceață etc.) Risipire. 96 (D. rouă) Evaporare (1). 97 (D. obiecte cufundate într-un lichid) Ieșire la suprafață Cf plutire. 98 (Înv; fig) Îndreptare (din punctul de vedere etic). 99 (Îs) ~ mai (pre) sus Înnobilare (din punctul de vedere moral). 100 (Îs) ~ până la ... Înnobilare (din punct de vedere moral). 101 (De obicei urmat de determinări care arată înălțimi) Urcare. 102 (De obicei urmat de determinări care arată înălțimi) Cățărare (1). 103 (Îs) ~ în șa (sau în scară) Încălecare. 104 (Îs) ~ pe umerii (sau pe umărul) cuiva Ajungere la o situație prin cineva. 105 (Fig) Situare pe o poziție socială mai înaltă. 106 (Fig) Impunere în fața altora. 107 (Fig) Ajungere la putere. 108 (D. valori sociale, morale etc., pex, d. persoane) Promovare (a cuiva, sau a ceva) la o treaptă superioară Si: progres. 109 Punere (a cuiva) pe o treaptă mai înaltă din punctul de vedere al aprecierii, al respectului. 110 (Înv; fig) Înălțare la un rang (mai) înalt, la un grad, într-o funcție. 111 (Îvp; urmat de compliniri care indică o funcție, un rang, un titlu etc.) Numire. 112 (Îs) ~ mai presus de orice critică Atingere a unui nivel foarte înalt. 113 (Înv) Preamărire. 114 (Înv) Mândrie. 115 (D. copii, pex, d. puii de animale) Creștere (1). 116 (Fig) Ivire. 117 (Fig) Dezvoltare (3). 118 (Fig) Formare (4). 119 (Înv; adesea urmat de determinările „de vârstă” sau „la vârstă”) Îmbătrânire. 120 Creștere de copii. 121 Îngrijire de pui de animale. 122 Creștere în înălțime. 123 Mărire. 124 (Îs) ~ a prețului Scumpire (a mărfii). 125 (Mat; îs) ~ a unui număr la (o) putere (sau, înv la o potența) Înmulțire a unui număr cu el însuși de câte ori arată exponentul. 126 (Mat; îs) ~ a unui număr la pătrat Înmulțire a unui număr cu el însuși. 127 (Mat; îs) ~ a unui număr la cub Înmulțire a pătratului unui număr cu numărul simplu. 128 (D. o sumă) Atingere a unei anumite valori. 129 (D. o sumă) Ajungere la o anumită cantitate. 130 (D. o sumă) Cifrare (1). 131 (D. o construcție, un monument etc.) Zidire. 132 (Îs) ~ din cenușă (sau din ruine) Reconstruire (din temelii). 133 Înființare. 134 (Mat; îs) ~ a unei perpendiculare Trasare a unei drepte perpendiculare pe altă dreaptă sau pe un plan. 135 (Top) ~ a unui plan Determinare prin măsurători a poziției punctelor dintr-o regiune și reprezentare a acestora pe un plan. 136 Stârnire. 137 Producere. 138 (Pop; îs) ~ la nuntă Nuntire. 139 (Pop; îs) ~ la danțuri Dans (1). 140 (Înv; îs) ~ la cumăndare Comândare (4). 141 (Îs) ~ a unei acuzații Acuzare (1). 142 (Îs) ~ a unei învinuiri Învinuire. 143 (Îs) ~ a unei obiecții Obiectare. 144 (Îs) ~ a unei pretenții (sau a unor pretenții) Pretindere a unui lucru (considerat ca fiind un drept cuvenit). 145 (Înv; îs) ~ a unor cuvinte rele (sau viclene etc.) (asupra cuiva) Vorbire de rău. 146 (Înv; îs) ~ a unui gând asupra gândului (cuiva) Contrazicere (2). 147 (Înv; îs) ~ a unui război Pornire a unui război. 148 (Înv; îas) Purtare a unui război Si: războire. 149 (Îs) ~ a unei probleme (sau a unor probleme) Creare a unei situații noi care trebuie rezolvată. 150 (D. sunete) Răsunare. 151 (Înv; îs) ~ a glasului (sau a graiului) Vorbire. 152 (Îs) ~ a glasului (sau a tonului) Vorbire tare. 153 (Îas) Vorbire îndrăzneață. 154 (Îas) Protestare. 155 (Îs) ~ a glasului în favoarea (sau împotriva) cuiva (sau a ceva) Luare de atitudine în favoarea (sau împotriva) cuiva (sau a ceva). 156 (Rar) Relevare. 157 (Îs) ~ a unei probleme (sau a unei chestiuni) Punere în discuție a unei probleme. 158 Reproș. 159 (Îvr) Manifestare. 160 (D. oameni, pex. d. popoare, țări, clase sociale etc.; adesea cu compliniri introduse de prepoziția „împotriva”, înv „asupra”, „pre”, „spre”) Opunere. 161 (D. oameni, pex, d. popoare, țări, clase sociale etc.; adesea cu compliniri introduse de prepoziția „împotriva”, înv, „asupra”, „pre”, „spre”) Răsculare. 162 (Îs) ~ (cu vorbe) asupra cuiva Răstire la cineva. 163 (Îas) Vărsare a mâniei (sau a necazului) pe cineva. 164 (Înv; îs) ~ cu pâră (asupra cuiva )Obiecție. 165 (Îas) Pâră. 166 (Înv; îs) ~ cu oaste spre cineva (sau cu sabie asupra cuiva) Pornire a unui război (împotriva cuiva). 167 (D. o colectivitate; șîs ~ în picioare sau în sus) Mobilizare. 168 (Îvp; îs) ~ a unei oști (sau a unor oști, a unor oștiri, a unor ostași) Înamiare. 169 (Înv; îs) ~ a cuiva în arme Înarmare. 170 (Îas) Tulburare. 171 (Îs) În picioare Animare. 172 (Îas) Pornire la luptă. 173 (De obicei în legătură cu verbele „a spune”, „a zice” etc.) Luare de atitudine. 174 (Înv) Cutremur (2). 175 (Îs) ~ a Sfintei Cruci Înălțarea Sfintei Cruci. 176 (Reg; îe) A face ~ A face parastas. 177 Ființă (18). 178 (Sens curent; d. noțiuni abstracte) Trecere la o treaptă superioară. 179 Sculare în picioare (de jos, de pe scaun etc.). 180 Schimbare a poziției corpului din orizontală în verticală. 181 Transportare. 182 Revoltă (1). 183 (Îs) ~ a ancorei Pornire în larg. 184 (Îas) Pornire pe mare. 185 (îs) ~a mâinilor (către cineva) Predare. 186 (Îs) ~ a capului Comportare dârză. 187 (Îas; pex) Răzvrătire. 188 (Îas) Revenire dintr-o situație proastă Si: redresare. 189 (Îs) ~ a nasului (în sus sau mai sus decât se cuvine) Înfumurare. 190 (Îas) Obrăznicie. 191 (Îs) ~ cu mirare (sau surprindere) din sprâncene Mirare. 192 (Îs) ~ din umeri Nedumerire (sau indiferență) față de ceva (sau de cineva). 193 (D. păsări) înălțare în văzduh.

ridicat², ~ă a [At: CORESI, EV. 174 / V: (îvp) răd~, a~, (înv) ard~ / Pl: ~ați, ~e / E: ridica] 1 Luat de jos (și dus în sus, susținut cu brațele, cu spinarea etc.). 2 Luat în mână (sau în brațe) Si: înălțat, săltat. 3 Tras în sus. 4 Împins în sus. 5 (D. poduri, mobile, bariere etc.) Suspendat (1). 6 (D. pânzele unei corăbii) Întins (pe catarg). 7 Așezat (mai) sus. 8 Așezat peste ceva. 9 (Îvr; fig) închinat. 10 (Înv; fig) Adus jertfa. 11 (D. o parte a corpului omenesc) Îndreptat în sus. 12 (D. o parte a corpului omenesc) Dus (mai) sus. 13 (D. mânecile sau poalele hainelor) Suflecat. 14 (Înv) Scos cu efort. 15 (Înv) Răsărit². 16 (Înv; fig) Anulat (2). 17 (Înv; d. o prăvălie, un local public etc.) închis. 18 (Înv; d. o situație dificilă) Încheiat. 19 (Înv; d. o situație dificilă) Amânat (1). 20 (Fig) Răpit. 21 (D. obiecte sau persoane) Transportat. 22 (D. o tabără, un lagăr, o stână etc.) Desfăcut și mutat în altă parte. 23 (D. masă) Strânsă. 24 (D. masă) Sfârșită. 25 Arestat (2). 26 Luat în primire. 27 (D. un impozit, o dare etc.) Adunat (2). 28 (D. o sumă de bani) Încasat. 29 (D. o gardă sau o santinelă) Scoasă din post și înlocuită. 30 (Înv) Mutat. 31 (Înv) Alungat (4). 32 (Înv; d. animale care se vânează) Gonit (2). 33 (Înv; d. o acțiune) Început. 34 Sculat de jos (părăsind poziția de așezat sau de culcat). 35 (D. vârful degetelor sau călcâi) Săltat de la pământ. 36 Sculat în șa, sprijinind picioarele în scări. 37 Detronat. 38 Salvat. 39 (D. un obiect aplecat sau culcat) Așezat drept. 40 (D. un obiect aplecat sau culcat) Îndreptat. 41 (Înv) Înviat. 42 (Azi) Însănătoșit. 43 Trezit. 44 (D. clădiri, copaci etc.) Înălțat. 45 Conturat (1). 46 Înălțat în văzduh. 47 (Îvr) Clarificat (4). 48 (D. aștri, pex, d. lumină, zori etc.) Suit pe bolta cerului Si: răsărit². 49 (D. nori, fum, praf etc.) Înălțat. 50 (D. negură, ceață etc.) Risipită. 51 (D. rouă) Evaporat (1). 52 (D. obiecte cufundate într-un lichid) Ieșit la suprafață. 53 (Înv; fig) îndreptat (din punct de vedere etic). 54 Înnobilat (din punct de vedere moral). 55 Urcat. 56 Cățărat (1). 57 Încălecat. 58 (Îs) ~ prin cineva Ajuns la o situație (prin cineva). 59 (D. un drum, o cărare etc.) Care duce în sus. 60 Situat pe o poziție socială mai înaltă. 61 (Fig) Impus în fața altora. 62 (Fig) Ajuns la putere. 63 (D. valori sociale, morale etc., pex, d. persoane) Promovat la o treaptă superioară. 64 (D. valori sociale, morale etc., pex, d. persoane) Ajutat să progreseze. 65 Evoluat (4). 66 Pus pe o treaptă mai înaltă (din punctul de vedere al aprecierii, al respectului). 67 Înălțat în grad, în rang. 68 (Îvp) Numit. 69 (Înv) Preamărit. 70 (D. copii, pex, d. puii de animale) Crescut (4). 71 (Fig) Ivit. 72 (Fig) Dezvoltat (5). 73 (Fig) Format². 74 (Înv; adesea urmat de complinirile „de vârstă” sau „la vârstă”) Îmbătrânit. 75 Crescut în înălțime. 76 (D. preț) Mărit. 77 (D. marfa) Scumpit. 78 (D. marfa) Confiscat². 79 (Mat; îs) Număr ~ la (o) putere (sau, înv, la o potentă) Număr înmulțit cu el însuși de câte ori arată exponentul. 80 (Mat; îs) Număr ~ la pătrat Număr înmulțit cu el însuși. 81 (Mat; îs) Număr ~ la cub Număr înmulțit cu pătratul său. 82 (D. o sumă) Valoros. 83 (D. o sumă) Mare (din punctul de vedere al cantității). 84 (D. o sumă) Cifrată la... 85 (D. o construcție, un monument etc.) Zidit. 86 Creat² (1). 87 Înființat. 88 (Mat; îs) Perpendiculară ~ă Dreaptă perpendiculară trasată pe o altă dreaptă sau pe un plan. 89 (Top; îs) Plan ~ Poziția punctelor dintr-o regiune detenuinată prin măsurători și reprezentată pe un plan. 90 Stârnit. 91 Produs. 92 (Înv; îs) Război ~ Război pornit. 93 (Înv; îas) Război purtat. 94 (Îe) Problemă ~ă Situație nou creată care trebuie rezolvată. 95 (D. sunete) Răsunător. 96 (Îs) Glas ~ în favoarea (sau împotriva) cuiva (sau a ceva) Atitudine luată în favoarea (sau împotriva) cuiva (sau a ceva). 97 (Rar) Relevat. 98 (Îs) Problemă (sau o chestiune) ~ă Problemă pusă în discuție. 99 Reproșat. 100 (Îvr) Manifestat. 101 (D. oameni, pex, d. popoare, țări, clase sociale etc.; adesea cu compliniri introduse prin prepoziția „împotriva”, înv „asupra”, „pre”, „spre”) Opus. 102 (D. oameni, pex, d. popoare, țări, clase sociale etc.; adesea cu compliniri introduse prin pp „împotriva”, înv „asupra”, „pre”, „spre”) Răsculat. 103 (D. voce, ton) Răstit. 104 (D. o colectivitate; șîs ~ în picioare sau în sus) Mobilizat. 105 (D. oameni; îs) ~ în arme Înarmat. 106 (Îas) Pornit la luptă. 107 (D. vapoare; îs) Cu ancora ~ă Pornit² în larg. 108 (D. oameni; îas) Pornit² pe mare. 109 (Îs) Cu mâinile ~e (către cineva) Predat². 110 (Îs) Cu capul ~ Sfidător. 111 (Pex; îas) Răzvrătit². 112 (Îas) Revenit² dintr-o situație proastă Si: redresat². 113 (Îs) Cu nasul ~ sus (sau mai sus decât se cuvine) Înfumurat². 114 (Îas) Obraznic. 115 (Îs) Cu sprâncenele ~e Mirat. 116 (D. păsări) Înălțat² în văzduh.

COBORÎ, cobor, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî vb. IV] – Cf. pogorî.

SCOBORÎ, scobor, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul; a coborî (1). ♦ A se deplasa, a merge în jos pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, în jos. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. 2. Tranz. A schimba înălțimea glasului pentru a trece la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas scăzut; a coborî (4). 3. Refl. Fig. A se înjosi, a se degrada, a se coborî (6). – Pref. s- + coborî.

A SE COBORÎ mă cobor intranz. 1) A se deplasa spre un loc mai jos; a se da jos (dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul). 2) (despre păsări, avioane) A se îndrepta în jos; a zbura spre pământ. 3) A adopta în mod voit o atitudine de inferioritate; a se umili; a se înjosi. /cf. pogori

STRAPONTINĂ ~e f. Scaun fără spetează, care se poate ridica și lăsa în jos, instalat suplimentar (într-o sală de spectacole, în tren, în trăsură etc.). [G.-D. strapontinei] /<fr. strapontin, it. strapuntino

A SUI sui 1. intranz. 1) A se deplasa în sensul urcușului, în pantă ascendentă; a se ridica în sus; a se urca. 2) fig. (despre persoane) A fi mereu în ascensiune (pe scara socială); a urca; a avansa. 3) (despre parametri fizici și aparate pentru măsurarea lor) A avea sau a indica valori mai ridicate; a urca. 4) (despre căi de comunicație) A urma o pantă ascendentă; a urca. 5) (despre voci, glasuri melodii etc.) A crește în înălțime; a deveni mai înalt; a urca. 2. tranz. 1) A muta într-un loc mai ridicat; a pune mai sus; a urca. ~ sacii în pod. 2) (forme de relief ridicate, scări etc.) A parcurge de jos până sus; a ridica; a urca. ~ dealul. 3) (prețuri, tonuri etc.) A face să crească calitativ sau cantitativ; a urca; a ridica. [Monosilabic] /<lat. subire

A URCA urc 1. intranz. 1) fig. (despre persoane) A fi mereu în ascensiune; a sui; a avansa. 2) (despre parametri fizici și aparate pentru măsurarea lor) A avea sau a indica valori ridicate; a sui. 3) (despre căi de comunicație) A urma o pantă ascendentă. Drumul urcă prin livezi. 4) (despre voci, melodii etc.) A crește în înălțime; a deveni mai înalt. 5) înv. A merge îndărăt în timp. Cântecul popular urcă în negura vremurilor. 2. tranz. 1) A muta într-un loc mai ridicat; a pune mai sus; a sui. ~ făina în pod. 2) (forme de relief ridicat, scări etc.) A parcurge de jos până sus; a ridica; a sui. ~ panta. 3) A face să crească cantitativ și calitativ; a sui; a ridica. /<lat. oricare

STRAPONTINĂ s.f. Scaunul din față al unei trăsuri, care se poate ridica și lăsa în jos. ♦ Scaun asemănător celui descris mai sus, care se află sau se poate așeza la marginea rîndurilor de scaune (pe interval) în sălile de spectacol. [Var. strapontin s.n. / cf. fr. strapontin, it. strapontino].

jos adv. – 1. Aproape de pămînt, în loc mai puțin ridicat (decît altul). – În jos, în partea inferioară. – 2. La nivelul pămîntului, pe sol. – 3. În ton grav. – 4. (Adj.) Scund, care este puțin ridicat de la pămînt. – 5. (S. n.) Parte inferioară, bază. – Var. (Mold.) gios. – Mr. (d)gios, megl. (an)jos, istr. jos. Lat. deorsum, prin intermediul var. pop. deosum, diosum (Diez, I, 216; Pușcariu 912; Candrea-Dens., 907; REW 2566), cf. it. giuso (calabr. jusu, sard. giòssu), v. fr. jus, sp. ayuso. După Cipariu, Gramm., 103 și Scriban, din lat. pop. jussum, jossum. Dacă se admite primul etimon, care pare cel mai probabil, rezultatul di › j este același ca adiungere › ajunge sau adiutare › ajuta, cf. și jumătate; și în acest caz, mr. gios, pe care Meyer, Alb. St., IV, 64, îl consideră inexplicabil, este normal, cf. mr. agiunge, agiuta. Der. josean, s. m. (locuitor al unui sat situat mai jos decît altul; în general, locuitor din Moldova de Sud); josime, s. f. (plebe, strat inferior al societății; josnicie, mîrșăvie); josnic, adj. (scund; scurt, cîrn; mîrșav, abject, lipsit de demnitate); josnicie, s. f. (mîrșăvie, ticăloșie); înjosi, vb. (a umili, a dezonora); înjositor, adj. (care înjosește); înjosora, vb. (a umili, a înjosi); înjosa, vb. (a înjosi); înaljos, s. n. (prăpastie, abis; nedreptate, umilire), de la formația adverbială în al josului „în jos; iute, precipitat” (Tiktin, DAR); prejos, adv. (în expresia mai prejos, în inferioritate, mai puțin).

SCOBORÎ, scobor, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul; a coborî (1). ♦ A se deplasa, a merge în jos pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, în jos. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. 2. Tranz. A schimba înălțimea glasului pentru a trece la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas scăzut; a coborî (4). 3. Refl. Fig. A se înjosi, a se degrada, a se coborî (6). – Pref. s- + coborî.

COBORÎ, cobor, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre Soare, Lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî vb. IV] – Cf. pogorî.

COBORÎ, cobor, vb. IV. 1. Intranz. și refl. A se da jos dintr-un Ioc ridicat sau dintr-un vehicul; (uneori determinat pleonastic prin «la vale») a merge în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. Din trăsură, el a coborît cel din urmă. SAHIA, N. 55. Coborîndu-se în fîntînă, umple întîi plosca și o pune la șold. CREANGĂ, P. 205. Arald atunci coboară de pe-al lui cal. EMINESCU, O. I 93. Pe-un picior de plai, Pe-o gură de rai, lată, vin în cale, Se cobor la vale Trei turme de miei Cu trei ciobănei. ALECSANDRI, P. P. 1. Fig. Privirile coboară mereu, din platou în platou. BOGZA, C. O. 21. ◊ Tranz. (Cu privire la un drum, la un teren etc.) Umblăm domol; suim poteci oable și coborîm prăpăstii. SADOVEANU, B. 6. Ai avut mare noroc de mine, de n-ai apucat a coborî priponii ista. CREANGĂ, P. 202. Dealuri multe ei suiră, Multe dealuri coborîră. ALECSANDRI, P. P. 165. ♦ Intranz. A zbura în jos, a veni jos din înălțime. În urma tractoarelor, berzele coborau mai puțin sperioase, obișnuite cu zgomotul motoarelor. MIHALE, O. 185. Coborî în jos, luceafăr blînd, Alunecînd pe-o rază. EMINESCU, O. I 168. ♦ Intranz. (Despre ape curgătoare) A curge la vale. E Oltul care... neîntrerupt coboară. BOGZA, C. O. 95. ◊ Intranz. (Despre corpuri cerești) A se apropia de asfințit, a apune. Soarele coboară într-o tăcere care neliniștește gîzele. C. PETRESCU, S. 245. Luna se cobora încet, mărindu-se, spre pămînt. EMINESCU, N. 25. ♦ Refl. Fig. (învechit, determinat prin «din scaun», «de pe tron») A renunța la domnie, a abdica. Împăratul se coborî din scaun și se urcă fiul cel mic. ISPIRESCU, L. 40. 2. Tranz. A da pe cineva sau ceva jos de la o înălțime oarecare. Coborîndu-l [pe Hercule din cer], îl puse iarăși în leagăn. ISPIRESCU, U. 19. Coboară din pod un păpușoi și desface grăunțele ce-i trebuiesc. ȘEZ. III 126. ◊ Expr. A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos. Ei! nu mai coborî ochii și zi că vrei, să se sfîrșească comedia. ALECSANDRI, T. 320. ♦ A trage, a apleca, a lăsa în jos. Costea aprinse țigara, coborî fereastra și rămase rezemat de bara de alamă. C. PETRESCU, C. V. 17. Și numai după ce ea plecă de lîngă dînsul, se hotărî să coboare pleoapele peste globurile ochilor care păstrau încă imaginea ei. BART, E. 352. 3. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață, vînt etc.) A se lăsa, a cădea. Astăzi, ca și alte dăți. Lungă liniște coboară Peste mari singurătăți. TOPÎRCEANU, B. 23. Cerul și-a schimbat veșmîntul, Ploaia parcă stă să-nceapă. Printre brazi coboară vîntul Ca un foșnet lung de apă. TOPÎRCEANU, S. A. 19. Noaptea începu să coboare liniștită. DUNĂREANU, N. 20. 4. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru și temperatură) A scădea. Temperatura a coborît sub 0°. 5. Tranz. (Cu privire la glas sau la ton) A schimba intensitatea sau înălțimea trecînd la un registru mai profund. Oratorul coborî deodată tonul. ◊ Refl. (în glumă) (Ciupici scoate cîteva note grave, voind a imita pe un basso italian) Millo: Destul! De te mai coborai nițel, ajungeai la catul de jos. ALECSANDRI, T. I 290. 6. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «din») A-și trage obîrșia, a avea originea, a se trage din... Ștefan cel Mare cobora din Mușatini. 7. Refl. Fig. A se înjosi. – Variantă: scoborî (VLAHUȚĂ, O. AL. II 4, CREANGĂ, P. 5) vb. IV.

CULEGE, culeg, vb. III. Tranz. 1. A lua, a aduna, a strînge (cereale, fructe, flori etc., tăindu-le sau rupîndu-le). V. recolta. Din treacăt, ici și colo, să culegi Sînziene cu tulpinele întregi. TOPÎRCEANU, B. 44. Culese în poale o mulțime de lăcrămioare. EMINESCU, N. 28. Să iasă tot satul pentru ca să-mi culeagă pînea de pe cîmp. ALECSANDRI, T. I 249. Să crească pelin și iarbă, Puiculeana să culeagă. HODOȘ, P. P. 50. ◊ Fig. Cine seamănă vînt culege furtună. ◊ Absol. Rînduirăm pravilă și lege Că numai cine seamănă culege. DEȘLIU, G. 31. ◊ (Poetic) Grădina ta atît de mult mi-e dragă, Sînt flori acolo, visurile mele, Și sufletului dat e să culeagă. GOGA, C. P. 127. ♦ Fig. A dobîndi. Atacînd chestia cu multă ardoare, culege aplauze. CARAGIALE, S. U. 53. Din cărți culegi multă înțelepciune. CREANGĂ, A. 22. 2. A strînge, a ridica ceva de pe jos. În urmă servitoarea fără glas, cu pași de pîslă, închidea și mergea să culeagă hainele împrăștiate. C. PETRESCU, A. 355. Culege bolovani ca să te ucidă. SBIERA, P. 241. Își culegea boarfele de pe jos. CREANGĂ, P. 148. Mireasa se pleca... Și inelul culegea. ALECSANDRI, P. P. 177. 3. A aduna laolaltă, din diferite locuri; a colecționa. Anticarul... Culege vechea-aramă ce nu mai are curs. ALEXANDRESCU, P. 149. ◊ Absol. (În expr.) Alege pînă culege = alege mult, pînă ce i-o iau alții înainte, rămînîndu-i partea cea mai proastă. Eu gîndesc că tot om alege, om alege, pîn-om culege. CREANGĂ, P. 166. 4. A aduna din casete literele necesare și a le așeza în culegar, formînd rîndurile textului care urmează să fie imprimat; a zețui. Cronica mea este deja culeasă, la tipografie. CARAGIALE, S. U. 77. – Forme gramaticale: perf. s. culesei, part. cules.

IȚĂ, ițe, s. f. (Mai ales la pl.) Dispozitiv format din rame care susțin o serie de fire așezate vertical, unele lîngă altele, prin ochii cărora se trec firele de urzeală la războiul de țesut, pentru formarea rostului; fiecare dintre firele cu ochi care fac parte din acest dispozitiv. O iță se ridică și alta-n jos se lasă, Iar stativa-n lovire dă glas scîrțîitor. BELDICEANU, P. 68. Mînile-i reci și tremurînde pare că pierduse îndemînatica lor agerime... nici undrelele nu mai știau s-apuce ițele împletecite. ODOBESCU, S. I 130. Cît e soare Toamna, mindră țesătoare, Pune furca-n brîul ei, Ca să toarcă și să țese Pînză lată-n ițe dese. ALECSANDRI, P. A. 156. ◊ Expr. A (i se) încurca (cuiva) ițele = a (i se) strica planul (cuiva), a (se) complica lucrurile. Are dreptate. Să mai muncesc încă o zi. Să vedem. De ce să încurc ițele? PREDA, Î. 14. Voi, cu bolboroseala voastră, numai ne încurcați ițele. CONTEMPORANUL, IV 507. A descurca ițele = a lămuri o chestiune ◊ Fig. Acum, cînd ițele ei strîngeau bine pe ciung, a început să se teamă de furia ocnașului. POPA, V. 311. ♦ Fig. Fir de păianjen. Un păianjen ce-și urzea în ticnă ițele sale. ODOBESCU, S. I 83.

ÎMPLETICI, împleticesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre picioarele omului) A se lovi unul de altul; a se încrucișa, a se împiedica în mers. Li se împleticeau picioarele de parcă ar fi băut rachiu. PAS, Z. III 56. Ochii i s-au mărit de groază și picioarele i s-au împleticit. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 213. Simți că i se împleticesc picioarele, și brațul ce-l ridicase îi căzu în jos. VLAHUȚĂ, O. A. 110. ♦ (Despre oameni) A umbla clătinîndu-se, împiedicîndu-se, gata să cadă. Tresări deodată grozav, săltă într-o parte și ieși, împleticindu-se, în întuneric. DUMITRIU, N. 242. Mergea împleticindu-se, cu capul înclinat sub povara unei neliniști adinci. BART, E. 216. El a plecat, gemînd p-afară, Și-mpleticindu-se pe scară, Chema pe nume pe băieți, Și se proptea de slab, sărmanul, Cu mîna de păreți. COȘBUC, P. I 101. ♦ Fig. (Despre limbă) A se încurca, a articula încurcat, îngăimat, bîlbîit. Moș Radul înmărmurea, Barba Că i se zbîrlea Limba I se-mpleticea Și cu binele-i zicea... TEODORESCU, P. P. 599. 2. (Și în forma împleteci) A se amesteca, a se încurca, a se încîlci. Printr-acel hățiș felurit de arbori ce se-ndeasă și se-mpletecesc, mierlele și pițigoii șuieră și ciripesc. ODOBESCU, S. I 147. ◊ Tranz. Șuvoaiele cutremurau codrii... împletecindu-i. CAMILAR, T. 60. (Neobișnuit, în expr.) A(-și) împletici mîinile = a-și frînge mîinile (de desperare). Iar Chiruța, vai de ea, Roabă la păgîni cădea... Mînele impletecea Și turcilor le grăia... JARNÍK-BÎRSEANU, D. 494. ♦ Tranz. A se încolăci, a se face cerc. Șarpele se necăjea Și coada și-o-mpleticea. ȘEZ. III 65. ◊ Refl. Șerpele se-ncovăia Și pe loc se-mpleticea. TEODORESCU, P. P. 443. – Variantă: împleteci vb. IV.

RIDICA, ridic, vb. I. I. Tranz. Predomină ideea de îndepărtare de pămînt. 1. A lua de jos și a duce în sus (cu forța brațelor sau a unui mecanism); a sălta. După ce negustorul a numărat hîrtiile de bancă și le-a pus clit pe masă, Vitoria le-a ridicat cu atenție și le-a mai numărat și ea o dată. SADOVEANU, B. 100. Ea vine de la moară; Și jos în ulicioară Punîndu-și sacul, iacă, Nu-l poate ridica. COȘBUC, P. I 63. Greuceanu... unde ridică, nene, o dată pe zmeu și, trîntindu-mi-l, îl băgă în pămînt pînă în gît. ISPIRESCU, L. 223. ◊ Expr. A ridica în spate (sau în spinare) = a lua în spate spre a ține sau, mai ales, spre a duce, a transporta. (Cu pronunțare regională) Harap-Alb... cum ajunge în grădină, odată începe a smulge la sălăți într-ales și leagă o sarcină mare-mare, cît pe ce să n-o poată rîdica în spinare. CREANGĂ, P. 215. A ridica mănușa = a primi o provocare. A ridica paharul (cupa sau un toast) = a închina în cinstea cuiva. Sînt fericit a constata că nu uiți a ridica și pentru amicul d-tale cîte un toast bine simțit (toast, adică pahar). CARAGIALE, O. VII 8. Rîzînd Odin și ridicîndu-și cupa M-ar saluta. EMINESCU, O. IV 104. A ridica panaghia (cuiva) v. panaghie. ◊ Absol. Lelea mică, mititică, Dac-o pui la sac, ridică. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 435. ♦ A duce, a trage în sus, a înălța. Ca la un semn, cînd ridică baltagul, începe a suna măreț șuvoiul. SADOVEANU, O. VIII 241. [Preoți bătrîni] făcliile ridică se mișc-în line pasuri, Ducînd la groapă trupul reginei dunărene. EMINESCU, O. I 92. ◊ Refl. pas. Cînd spectacolul a luat sfîrșit, cortina... s-a lăsat și s-a ridicat de peste 20 de ori. STANCU, U.R.S.S. 75. ◊ Expr. A ridica armele (împotriva cuiva) v. armă (1). A ridica ancora v. ancoră (1). 2. (Cu privire la un obiect care acoperă ceva, care stă sau se sprijină pe ceva) A lua (de pe ceva), a îndepărta, a înlătura. Auzind Aleodor unele ca acestea și că îi zise și pre nume, odată ridică piciorul și lăsă pe tăune să se ducă în voia lui. ISPIRESCU, L. 44. Ridică capacul chichiței și un glas slăbănogit îi zise: Bine ai venit, că, de mai întîrziai, și eu mă prăpădeam. id. ib. 10. [Lupul] ridică chersinul binișor, înșfacă iedul de urechi și-l flocăiește, și-l jumulește și pe acela, de-i merg petecile! CREANGĂ, P. 24. ◊ Expr. A ridica (cuiva) o piatră de pe inimă = a scăpa (pe cineva) de o grijă apăsătoare. A ridica masa = a lua, a strînge masa. După ce au isprăvit de mîncare, mama lui Abu-Hasan a ridicat masa și le-a adus fel de fel de poame. CARAGIALE, P. 125. Lăpușneanul porunci să ridice masa și să strîngă tacîmurile. NEGRUZZI, S. I 156. (Refl. pas.) Masa cînd s-a ridicat, De la masă s-a sculat, Prin odaie s-a plimbat. TEODORESCU, P. P. 117. A-și ridica pălăria = a-și scoate pălăria din cap (pentru a saluta). Trecătorii se opreau să-și ridice pălăriile. C. PETRESCU, C. V. 296. Întinde-te (sau pune-te) masă, ridică-te masă, se spune în legătură cu cei care duc o viață de huzur. ♦ (Cu privire la mîneci, la poalele hainelor etc.) A sumete, a sufleca. ♦ Fig. A suspenda, a face să înceteze, a desființa, a anula; a îndepărta. A ridica o pedeapsă. A ridica starea de asediu. ▭ Se vede că aceste propuneri au ridicat îndoielile lui Caragheorghe și l-au hotărît a lucra în acest sens. BĂLCESCU, la GHICA, A. 247. (Cu pronunțare regională) Poftim!... mai dăunăzi, s-o rîdicat bătaia... lege nouă în țară veche. ALECSANDRI, T. I 239. Îmi rîdică toată foamea și setea și îmi didese putere multă. GORJAN, H. IV 148. ◊ Expr. A ridica ședința = a declara o ședință închisă, terminată. ♦ Fig. A lua (cuiva) ceva, a lipsi (pe cineva) de ceva; a răpi, a sustrage. Te rog liniștește-te și nu-mi ridica mîngîierea acestei surprinderi!... Să nu se afle nimica pînă mîine! MACEDONSKI, O. II 418. ◊ Expr. A ridica (cuiva) viața (sau zilele) = a omorî (pe cineva). Al cui e acel jungher? a întrebat împăratul... – Vreau să-l dau măriei-tale. Ia-l și ridică-mi cu el viața. SADOVEANU, D. P. 61. [Mihai] văzu și pedeștri venind către el; dară nu se temu de loc, socotind că-i vine pentru oarecare porunci. Ei însă, de trei ori blestemații, veneau să-i ridice viața. ISPIRESCU, M. V. 57. Cale-ntoarsă, cloanță fa, Unde-alergi curînd așa? – Merg la casa Vîlcului De pe malul Prutului, Ca să-i ridic zilele, Să mă duc cu dînsele. ALECSANDRI, P. P. 39. 3. A lua și a duce, a muta din loc; a strînge de pe jos, a culege. N-am putut nici chiar portretu-ți, umbră scumpă, să-l ridic; Am plecat cu mîna goală, fără-n urmă a privi!... MACEDONSKI, O. I 9. Chemat de slujba mea de a vedea și a trăi cu moartea în toate zilele în acea vreme, a ridica strejele ce picau, a îngropa fără deosebire soldații și civilii, rugasem pe doctorul ștabului să-mi dea vrun leac [împotriva holerii]. RUSSO, O. 49. Domnu-i asculta Și pe gînduri sta, Apoi poroncea Schelele să strice, Scări să le ridice, Iar pe cei zidari, Zece meșteri mari, Să mi-i părăsească, Ca să putrezească Colo pe grindiș, Sus pe coperiș. ALECSANDRI, P. P. 191. ◊ Expr. A ridica stîna = a pleca cu turmele și cu toate uneltele păstorești de la munte, toamna, părăsind coliba stînii. ♦ Refl. (Învechit) A pleca în altă parte, a se muta. Locuitorii ce vor fi pe moșiile boierești și ale altora nu pot avea voie a se ridica fără voia stăpînului. KOGĂLNICEANU, S. A. 177. ♦ (Cu privire la o sumă de bani) A încasa. Și-a ridicat salariul. ♦ (Cu privire la persoane) A lua cu forța, a aresta. De ce te-au arestat pe dumneata? – Păi, iaca aiasta nu știu... Și chiar v-aș ruga, domjudicător, să-mi spuneți și mie de ce m-o ridicat jăndarii. POPA, V. 220. Arhon spătare, zise Ghica, să trimiți patruzeci de arnăuți la Bucov, ca să ridice pe cel nelegiuit ispravnic, să-l pecetluiască și să-l bage în ocna părăsită. FILIMON, C. 298. 4. (Cu privire la un obiect aplecat sau culcat) A pune, a așeza drept, a readuce la poziția verticală; a îndrepta. A ridica un gard. ▭ Mîntuitorul Apolon un vînt priitor le trimise Și ridicară catargul și-ntinseră pînzele albe. MURNU, I. 17. 5. (Top.; numai în expr.) A ridica un plan = a determina, prin măsurători de distanțe și unghiuri, poziția punctelor dintr-o regiune și a le reprezenta pe o hartă. Dacă m-am așezat cu instrumentele mele pe movila de lîngă grădină, am făcut-o ca să ridic planul locului pe unde are să treacă drumul de fier. ALECSANDRI, T. I 358. II. Predomină ideea de mișcare ascendentă. 1. Refl. (Despre ființe) A se scula de jos (părăsind poziția de așezat sau de culcat). Cel care era sus, în carul încărcat cu fîn, se ridicase în picioare și-și făcuse umbră ochilor cu palma. POPA, V. 71. Și vesel Murgu-împărat Ca cel dintîi s-a ridicat Și cu paharul plin în mîni, Precum e felul din bătrîni... El a-nchinat. COȘBUC, P. I 59. Tocmai se ridica să plece, cînd Ana dădu cu ochii de el și-l strigă. VLAHUȚĂ, O. AL. II 38. ◊ Expr. A se ridica în capul oaselor = a se scula și a sta așezat pe locul unde mai înainte fusese culcat. Radu se deșteptă vesel de dimineață, se ridică singur în capul oaselor. VLAHUȚĂ, O. A. 130. A se ridica în scări = a se înălța în scările șeii. (Cu pronunțare regională) În scări el s-a rădicat, Peste cîmpuri s-a uitat, Ca s-aleag-un loc curat, De arat și semănat. TEODORESCU, P. P. 145. ♦ Tranz. A susține, a ajuta; a face să se scoale. Calul meu de-abia stă! răcni, ridicîndu-și fugarul în două picioare, Mîndrilă. SADOVEANU, O. I 444. [Lăpușneanu] îndată, stăpînindu-se, se plecă și ridicînd pre Ruxanda de jos: Doamna mea! îi zise, să nu-ți mai scape din gură astfel de vorbe nebune. NEGRUZZI, S. I 146. ◊ Expr. (Învechit; despre domnitori) A ridica din scaun = a lua domnia, a detrona. V. mazili. Acel circasian cerchez – Mehmet-aga, care ridicase pe Dimitrie-vodă din scaun. IORGA, L. I 333. ♦ A se pune pe picioare, a se întrema, a se înzdrăveni, a se însănătoși. Mătușă, tot chiteam că s-a ridica [copilul bolnav]. CONTEMPORANUL, V_I 293. După șase luni mă ridicai de pe boală. ALECSANDRI, O. P. 23. De mă voi și ridica din boala aceasta, sînt hotărît a mă duce la călugărie. NEGRUZZI, S. I 159. ◊ Tranz. Mîndră, mîndruleana mea, Floricică gingășea, Ochii tăi mă bagă-n boală, Sprîncenele iar mă scoală; Ochii tăi mă bagă-n frică, Sprîncenele mă ridică. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 23. 2. Refl. (Despre construcții înalte, copaci etc.) A sta drept, a se afla în poziție verticală; a se înălța. La marginea orașelor, coșurile marilor uzine se ridică spre cer fumegînd. BOGZA, M. S. 162. Colo se ridic’ trufașe Și eterne ca și moartea piramidele-uriașe, Racle ce încap în ele epopeea unui scald. EMINESCU, O. I 43. Apoi tainicele-i raze dînd pieziș pre o zidire Ce pe muche se ridică, locaș trist nelocuit, Mîngîie a ei ruină cu o palidă zîmbire. ALEXANDRESCU, M. 20. 3. Tranz. (Cu privire la o parte a corpului omenesc, mai ales în expr.) A mișca, a îndrepta în sus, a duce mai sus. Ridică în sus brațul cu felinarul. DUMITRIU, N. 55. Răzășii îl priveau venind, ridicară capetele, dar nu-și scoaseră cușmele. SADOVEANU, O. VII 168. Conrad ridică fruntea și pare-ntinerit. BOLINTINEANU, O. 228. Sprîncenele dumitale, Pene de privighetoare; Cînd le sui, cînd le ridici, Rău la inimă mă strici. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 24. ◊ (Poetic) Pleacă gura la ureche-i, blînd pe nume el o cheamă, Ea ridică somnoroasă lunga genelor maramă. EMINESCU, O. I 84. ◊ Expr. A(-și) ridica ochii (sau privirea) = a îndrepta privirea (spre cineva sau spre ceva care se află mai sus); a privi; a se uita. A sa privire Hugo de jos nu și-o ridică, Spre-a se uita l-aceea pe care o iubea. MACEDONSKI, O. I 249. Ea, îmbătată de amor, Ridică ochii. Vede Luceafărul. Și-ncetișor Dorințele-i încrede. EMINESCU, O. I 179. Uneori un tremur fioros o apuca, alteori ridica frumoșii săi ochi spre cer și, suspinînd, își frîngea mîinele cu deznădăjduire. NEGRUZZI, S. I 27. A(-și) ridica capul = a) a-și reveni dintr-o situație proastă; a se redresa; b) a se arăta dîrz, plin de curaj, a deveni amenințător; a se răzvrăti. (Ștefăniță:) Vornice, nu ridica capul în sus! DELAVRANCEA, O. II 89. (Cu pronunțare regională) Privește la miazăzi, la miazănoapte, popoarele își rîdică capul... Gîndirea se ivește luminoasă pe deasupra întunericului... RUSSO, O. 23. A ridica cap v. cap¹ (I 1). A(-și) ridica nasul (sus sau mai sus decît se cuvine) = a fi încrezut, înfumurat, a se ține mare, a deveni obraznic; a umbla cu nasul pe sus, a-și lua nasul la purtare. Nu-s datori nici cu o lețcaie pentru că nu-și ridică nasul mai sus decît se cuvine... ca de-alde d-ta. ALECSANDRI, T. I 165. A ridica mîna (sau degetul) = a cere cuvîntul. A ridica mîna (sau mîinile asupra cuiva) = a ataca, a lovi (pe cineva). Îndrăznești să ridici mîna? Să dai în frate-meu? DUMITRIU, P. F. 44. A ridica mîinile (către cineva) = a cere ajutor. (Refl.) A (i) se ridica (cuiva) părul (măciucă) = a se speria foarte tare. ◊ Intranz. Bărbat oi lua Care s-a afla Dunărea să-noate Ridicînd din coate, În picioare stînd, Buzdugan purtînd. ALECSANDRI, P. P. 122. (Expr.) A ridica (mirat, surprins) din sprîncene = a face ochii mari de mirare, de surpriză, a privi mirat, surprins. Bătrînul se supuse. Ridică mirat din sprîncene la văzul celor trei juvaiere de pe fundul cutiei. C. PETRESCU, A. 337. A ridica (sau a da) din umeri = a-și arăta nedumerirea, a arăta că nu-și aduce aminte (de ceva sau de cineva), că-i este indiferent (ceva sau cineva). Tell, totdeauna serios, ridică din umeri, arătînd astfel că sînt și riscuri inevitabile și e bine să fie cu grijă. CAMIL PETRESCU, O. I 402. Tata s-a uitat lung la el, apoi a ridicat din umeri. VLAHUȚĂ, O. A. 495. 4. Refl. (Despre păsări) A porni în zbor, a-și lua zborul; a se înălța în văzduh. Cîte-un stol de potîrnichi se ridica zbîrnîind. SADOVEANU, O. I 361. Vezi tu vulturul falnic, o! scumpa mea iubită, Cum saltă, se ridică și zboară cătră nori? ALECSANDRI, P. I 136. ♦ (Despre nori, fum, praf etc.) A porni, a se îndrepta, a merge în sus; a se înălța. Ici și colo se ridică cîte-un nour alb de praf. TOPÎRCEANU, M. 31. Valurile de ceață alburie se ridicau pe maluri. DUNĂREANU, CH. 210. Din tuspatru părți a lumii se ridică-nalt pe ceruri, Ca balauri din poveste, nouri negri plini de geruri. ALECSANDRI, P. A. 111. ◊ Tranz. Cîte un vîrtej de aer se răsucea pe stradă, măturînd praful, ridicîndu-l și aruncîndu-l pe trotuare. REBREANU, R. I 43. Ș-atunci vîntul ridicat-a tot nisipul din pustiuri, Astupînd cu el orașe, ca gigantice sicriuri. EMINESCU, O. I 45. ♦ (Despre aștri; p. ext. despre lumină, zori etc.) A se înălța deasupra orizontului, a se sui pe bolta cerului; a răsări, a se ivi. Am încălecat ș-am ajuns cătră girezi cînd se ridicase luna plină de două suliți cătră amiază. SADOVEANU, O. VIII 34. Soarele se ridică strălucind deasupra apei. DUNĂREANU, CH. 83. Se ridicau zorii zilei de 21 iulie. Pe seninul străveziu al cerului se resfirau raze de opal, pierzîndu-se departe, în slava albăstrie a văzduhului. D. ZAMFIRESCU, R. 221. ♦ (Despre ceață, negură etc.) A se duce în sus, a se împrăștia; fig. a se risipi, a dispărea. Atacul, lupta... Ah! în fine!... Își aducea aminte!... I se ridică după memorie ca un văl de ceață. D. ZAMFIRESCU, R. 268. Foaie verde din costiță, Ridică-te neguriță, De pre pari, de pre nuiele, De pre ochii mîndrei mele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 134. ♦ (Despre obiecte cufundate într-un lichid) A ieși la suprafață. (Cu pronunțare regională) Pe luciul Dunărei merge și se întoarce, se afundă și se rîdică un iatagan scînteietor. RUSSO, O. 33. 5. Refl. (Despre sunete) A se auzi (mai) tare; a se înălța, a răsuna. Cîntece duioase se ridică prin pîlpîirile focului. SADOVEANU, O. I 50. Umpleau cuprinsul gării cu un zgomot aspru din care se ridicau ici-colo izbucniri de rîsete. REBREANU, R. I 16. Mii de glasuri spăimîntate Se ridică de prin codri, de pe dealuri, de prin sate. ALECSANDRI, P. A. 114. ♦ Tranz. A face să se audă cu putere, să răsune; a înălța. Sătenii ridicară glasuri de mulțămire. SADOVEANU, O. VII 132. Din lungul horelor amestecate Barzii ridic-a lor glasuri bărbate. EMINESCU, O. IV 31. ◊ (Metaforic) Din ce în ce cîntarea în valuri ea tot crește, Se pare că furtuna ridică al ei glas. EMINESCU, O. I 94. ◊ Expr. A ridica glasul (sau tonul) = a vorbi pe un ton ridicat, cu îndrăzneală sau protestînd (împotriva cuiva); a protesta. (Cu pronunțare regională) Cum îndrăzniți voi să rîdicați glasul dinaintea... lui Sobiețki? ALECSANDRI, T. II 36. (Fig.) Glasul său se va ridica cu energie în contra tiraniei. BOLINTINEANU, O. 247. 6. Tranz. (Cu privire la o înălțime) A urca, a sui. Pipăind, ne strecurarăm pe scară... După un răstimp ridicarăm și cele din urmă două trepte. SADOVEANU, O. VI 13. Flăcăii au lăsat carul în drum și au luat-o cu fereală pe lungul hatului. Cînd au ridicat dîmbulețul, care le stătea în cale, au văzut limpede trupul omului. POPA, V. 71. A doua zi, ridică malul de la sf. Gheorghe, trecu în ograda bisericii și s-ascunse în niște tufe. DUNĂREANU, CH. 237. ◊ Refl. Cine poartă arme să se împotrivească... Cei slabi, bătrînii, femeile, copiii să se ridice la munte. SADOVEANU, O. I 529. În fiecare zi ne ridicăm pe malul rîpei și privim dealul de dincolo. CAMIL PETRESCU, U. N. 301. Toți ciobanii s-aduna, Oile le-amesteca... La munte se ridica. ANT. LIT. POP. I 492. 7. Refl. (Despre oameni; p. ext. despre popoare, țări, clase sociale etc.) A protesta vehement, a sta împotrivă, a se opune, a porni la luptă; a se răzvrăti, a se răscula. A pierit ucis de buzdugan mișelesc, pentru că s-a ridicat pentru drepturile și ocinile noastre strămoșești, sculînd la război toate neamurile. SADOVEANU, O. VII 62. Socoteala [moșierilor] a ieșit pe dos, că țăranii s-au ridicat pe urmă să împartă între ei pămîntul. REBREANU, R. II 9. La 1688, Șerban al II-lea Cantacuzino, cînd umbla să se ridice împotriva Porții, reformă și mări armata. BĂLCESCU, O. I 21. ◊ Expr. A-i ridica cuiva pe cineva în cap = a face (pe cineva) să se răzvrătească împotriva (cuiva). Voiai să chemi Siguranța de față cu el și cu Dan. Să ne ridici tipografia în cap. BARANGA-MORARU, F. 35. 8. Tranz. Fig. (Cu privire la o colectivitate) A pune în mișcare, a face să pornească dintr-un loc pentru un scop oarecare; a mobiliza, a strînge, a aduna (oameni). Îl trimise să ridice calfele de măcelărie. CAMIL PETRESCU, O. II 456. Sosirea neașteptată a boilor de export ridicase în picioare toate autoritățile de uscat și de apă. BART, S. M. 83. Îi plăceau anticele, și pe unde auzea sau bănuia că se află antice, degrabă el trămitea ispravnici, zapcii și pomojnici ca să ridice satele, să sape și să scormone sălașele de vechi cetăți. ODOBESCU, S. II 411. ◊ Refl. Înfuriat, ordonă să se ridice îndată mic și mare, ostași, tîrgoveți, săteni și să bată codrii ca să prinză pe fugari. NEGRUZZI, S. I 108. ◊ Expr. (Învechit) A ridica trupe (sau oaste, oștire) = a strînge, a aduna, a recruta oaste, a înrola ostași pentru a porni la luptă. Leul, de multă vreme, ridicase oștire, Să se bată cu craiul ce se numea Pardos. ALEXANDRESCU, P. 110. 9. Refl. A se isca, a se stîrni, a se naște. În timpul axionului, cînd toată lumea din biserică era numai un ochi ș-o ureche, se ridică o sărăcie de fir de tusă și astupă gîtlejul maicii Nataliei, tocmai cînd trebuia să facă o floare frumoasă. STĂNOIU, C. I. 195. Grație viscolului ce s-a ridicat, de vro trei zile mă aflu încă tot pe loc. ALECSANDRI, S. 49. ♦ A apărea, a se ivi, a se arăta. [În Dobrogea] se ridicase un bandit cu faimă: Naum Naslung. Hoțise cu pricepere și se făcuse nevăzut dintr-o dată. SADOVEANU, P. M. 116. Deodată se ridică între ei o solemnitate curioasă. D. ZAMFIRESCU, R. 247. Un om dacă dispare, un altul se ridică. MACEDONSKI, O. I 48. ◊ Tranz. fact. (Cu privire la umbre, lumini etc.) Între ziduri, printre arbori ce se scutură de floare, Cum revarsă luna plină liniștita ei splendoare!... Și ridică mii de umbre după stinsul lumînării. EMINESCU, O. I 136. 10. Tranz. Fig. (Franțuzism învechit) A scoate în evidență; a releva. Nu vom ridica ce este greșit în apreciația d-lui G. C. despre autorii franțuzi și limba franțuzească vorbită în Paris. RUSSO, O. 76. III. Predomină ideea de creștere în înălțime. 1. Refl. (Despre copii, p. ext. despre puii de animale) A se face mare, a crește. Eu abia mă ridicam; mama mă învăța buchile înainte de-a mă da la școală. SADOVEANU, P. M. 54. Începusem și eu, drăgăliță-doamne, a mă ridica băiețaș la casa părinților mei, în satul Humulești. CREANGĂ, O. A. 33. ◊ Tranz. Mi-i fată și una am! Numai eu știu cu cît greu și amar am ridicat-o, singurică, fără mamă. MIRONESCU, S. A. 91. Îl văd gospodar însurat, fruntaș în satul lui, ridicînd copii sănătoși, deștepți și harnici. VLAHUȚĂ, O. A. 510. [Femeile] mai vorbesc... cîți pui sau bobocei a putut ridica. SEVASTOS, N. 51. ♦ Fig. A se dezvolta, a se forma. În țară se pornise de cîtva timp un curent sănătos, idei generoase însuflețeau tinerimea care se ridica. VLAHUȚĂ, O. AL. II 188. 2. Refl. A se face (mai) înalt; a se înălța. Nivelul apei se ridică. ◊ Tranz. (Cu pronunțare regională) Văile și munții se uimeau auzindu-i cînticele, apele își rîdicau valurile mai sus ca să-l asculte. EMINESCU, N. 5. 3. Tranz. Fig. (Cu privire la valori sociale, morale etc.; p. ext. cu privire la oameni) A aduce, a promova la o treaptă superioară, a face să progreseze. Partidul și guvernul au hotărît ca toate valorile din trecut ale poporului nostru să fie ridicate la locul ce li se cuvine. SADOVEANU, E. 76. [Heliade] creează un vocabular de cuvinte noi, ridică pe cele căzute în desuetudine, formează aproape întreaga limbă. MACEDONSKI, O. IV 118. Trebuie ca prin cultură să ridicăm pe țăranul nostru ca el să aibă cunoștință profundă și energică de drepturile și de datoriile lui. KOGĂLNICEANU, S. A. 239. ◊ Expr. A ridica din cenușă (sau din ruine) = a reface, a reconstrui (după o distrugere totală). A ridica moralul (cuiva) = a inspira (cuiva) curaj, încredere; a întări, a îmbărbăta (pe cineva). O strîngere de mînă cordială... îmi ridică imediat moralul. CARAGIALE, M. 94. ♦ Tranz. (Cu privire la oameni) A pune pe o treaptă mai înaltă din punctul de vedere al respectului, al aprecierii, a sălta în ochii lumii; a înălța în grad, în rang. Împăratul ridică pe Țugulea la mare cinste. ISPIRESCU, L. 319. Cît de sus ridici acuma în gîndirea ta pe-o roabă, Cînd durerea ta din suflet este singura-mi podoabă. EMINESCU, O. I 154. Alecsandri publică primele sale poezii, ce avură atîta răsunet și care îl ridicară îndată la titlul necontestat de întîiul poet național al Romîniei. NEGRUZZI, S. I 339. ◊ Expr. A ridica (pe cineva) în slavă (sau în slava cerului) = a lăuda foarte tare, peste măsură (pe cineva). A ridica în scaun = (învechit și popular) a înălța pe tronul țării, a face domn. Toți boierii și împăratul deteră în genunchi cu rugăciune ca să nu părăsească împărăția, fiindcă, ziceau boierii, tatăl tău de aci înainte e bătrîn și o să te ridicăm pe tine în scaun. ISPIRESCU, L. 3. ♦ Refl. (Despre oameni) A-și face o situație mai bună, a progresa; a se situa pe o poziție mai înaltă, pe o treaptă superioară. Cu viața nouă a democrației va fi posibil ca plugarii să se ridice. SADOVEANU, E. 28. Te-ai ridicat mai presus de orice critică sau calomnie. CARAGIALE, O. III 211. Deasupra tuturora se ridică cine poate, Pe cînd alții, stînd în umbră și cu inima smerită, Neștiuți se pierd în taină ca și spuma nezărită. EMINESCU, O. I 133. ◊ Expr. A se ridica prin cineva (sau a se ridica pe umerii cuiva) = a ajunge la o situație cu ajutorul cuiva. 4. Tranz. A mări, a spori, a face să crească. A ridica producția la hectar. ◊ Expr. A ridica prețul = a scumpi (marfa). (Mat.; despre numere) A ridica la o putere = a înmulți un număr cu el însuși de atîtea ori de cîte ori arată exponentul. A ridica (un număr) la pătrat = a înmulți un număr cu el însuși. A ridica la cub = a înmulți pătratul unui număr cu numărul simplu. ♦ Refl. A atinge o anumită valoare, a ajunge la o anumită cantitate, sumă etc.; a se cifra. La cît se ridică cheltuielile? Numărul locuitorilor se ridică la un milion. 5. Tranz. (Cu privire la construcții) A zidi, a construi, a clădi, a edifica. Neamul se întindea în vreo trei mahalale, ale căror case și sobe le-au zidit ei. Au ridicat și case în mijlocul tîrgului. PAS, Z. I 28. Trei regi ce ridicară aceste piramide, Trei umbre în tăcere, s-așază la banchet. BOLINTINEANU, O. 188. Meșterii grăbea... Șanțuri mari săpa Și mereu lucra Zidul ridica. ANT. LIT. POP. I 498. ♦ Fig. A făuri, a crea, a întemeia. Pe unde n-a fost pînă acum nimic, O lume nouă Eu am să ridic. BENIUC, V. 15. Iert copiii care au călcat pe urme rele și au ridicat astă literatură țigărită și sortită, fără noimă, fără cap și rădăcină. RUSSO, O. 65. ◊ (Poetic) În regiunile de munte, primăvara ridică din pămînt mii și mii de forme ale vieții, oferindu-le soarelui într-o largă dăruire. VORNIC, O. 239. 6. Tranz. A da naștere, a da loc; a pricinui, a cauza, a provoca. [De] cele mai multe ori masa se face la logodnă, să nu ridice cheltuială așa multă. SEVASTOS, N. 58. Mihai își așeză apoi oștirea în deosebite comitate pentru iernat, împărțind-o mai ales prin cetăți; dar oarecare excesuri ce făcură ostașii... ridicară plîngeri din partea locuitorilor. BĂLCESCU, O. II 265. ◊ (Construit cu un abstract, echivalează cu verbul a cărui idee o exprimă abstractul) A ridica o învinuire (sau o acuzație) = a formula o acuzație; a învinui, a acuza. A ridica pretenții = a formula o cerere, a pretinde să i se dea ceva, a revendica (ceva). A ridica o obiecție = a obiecta. A ridica o problemă (sau o chestiune) = a aduce, a pune în discuție o problemă. – Variante: aridica (ISPIRESCU, L. 362), (învechit) ardica, (regional) rădica vb. I. corectat(ă)

RIDICARE, ridicări, s. f. Acțiunea de a (se) ridica. I. 1. Luare de jos; săltare. Ridicarea unui pahar. Ridicarea greutăților. 2. Îndepărtare, înlăturare, luare a unui obiect ce stă pe ceva sau acoperă ceva). Ridicarea capacului de pe o oală. ♦ Fig. Încetare; desființare, anulare. Ridicarea stării de asediu. Ridicarea unei pedepse. 3. Ducere sau tragere în sus, săltare într-o poziție mai înaltă. Ridicarea storurilor. Ridicarea cortinei. 4. Încărcare și mutare din loc. Ridicarea gunoiului. ♦ Încasare. Ridicarea unei sume de bani. ♦ Arestare. 5. Punere în poziție (normală) verticală (a unui obiect căzut, aplecat sau culcat). Ridicarea unui scaun. ▭ După cotăritul viei se face ridicarea ei la un harag. I. IONESCU, P. 249. 6. (Top., numai în expr.) Ridicare a unui plan = operație care are drept scop determinarea, prin măsurători de distanțe și unghiuri, a poziției punctelor importante dintr-o regiune și reprezentarea lor pe o hartă. II. 1. Sculare în picioare (de jos, de pe scaun etc.). ♦ Însănătoșire. (Cu pronunțare regională) Văd acuma că nu mai e nici un chip de scăpare, însănătoșire și rădicare. MARIAN, Î. 18. 2. Îndreptare în sus; înălțare. Ridicarea brațelor. ♦ Mișcare, pornire în sus; ascensiune. Ridicarea avionului. 3. (Învechit) ♦ Răscoală, revoltă. Ridicarea lui Tudor fu deșteptarea nației. BĂLCESCU, O. I 325. ◊ Ridicarea gloatelor = punere în mișcare, mobilizare a gloatelor; adunare de oști. (Cu pronunțare regională) La o trebuință neapărată sau cînd patria era în primejdie, se chema «rădicarea gloatelor». BĂLCESCU, O. I 23. III. Fig. 1. Creștere (cantitativă sau calitativă). Ridicarea temperaturii. Ridicarea presiunii unui cazan. 2. Mărire, sporire, urcare. Ridicarea prețurilor. ◊ (Mat.) Ridicare la o putere = calculare a puterii indicate de exponentul unui număr sau al unei paranteze algebrice. 3. Dezvoltare, propășire; îmbunătățire, perfecționare. Plugarilor de la țară li se deschide perspectiva eliberării definitive și a ridicării economice, după care va urma imediat ridicarea intelectuală. SADOVEANU, E. 20. ♦ Creare, formare. Ridicare de noi cadre. ♦ Promovare la o treaptă superioară; trecere într-o funcție mai înaltă, mai plină de răspundere; înaintare. Ridicarea curajoasă a cadrelor tinere la munci de răspundere. IV. Fig. Construire, zidire, edificare. În scurtă vreme Miai avea să înceapă ridicarea căsuței și se hotărî nunta pentru duminica de dinaintea sfîntului Constantin. CAMIL PETRESCU, O. I 83. – Variantă: (învechit) aridicare (PISCUPESCU, O. 260) s. f.

PIROTI, pirotesc, vb. IV. Intranz. (Despre oameni) 1. A fi toropit de somn, a pica de somn; a moțăi, a dormita, a picoti, a ațipi. Pendulul bătu unsprezece. Elena Lipan pirotea, țesînd găurile unui ciorap întins pe un ou de lemn. C. PETRESCU, C. V. 99. 2. A tînji, a lîncezi (de boală, de bătrînețe etc.); a zăcea, a boli, a gogi. De atunci, parcă dase un vînt rău peste el. Nu mai punea mîna nici să ridice un pai de jos și tot pirotea la soare, ca un om prins de friguri. SANDU-ALDEA, U. P. 218. Și ce stați așa și pirotiți, dragii bunicăi, morții cu morții și viii cu viii. CONTEMPORANUL, V_I 297.

SCUND, -Ă, scunzi, -de, adj. Mic de stat; scurt, mărunt. Cum ocoleam gospodăria mănăstioarei... zărirăm... o femeie scundă. SADOVEANU, O. VII 267. Înaintă, legănîndu-și trupul scund și vîrtos. C. PETRESCU, C. V. 186. E cu vreo două degete mai scund ca dînsa. REBREANU, I. 85. ♦ (Despre construcții și elemente ale construcțiilor) Puțin înalt, puțin ridicat de la pămînt; jos. Se așeză pe gardul scund. DUMITRIU, N. 64. Pe ușa scundă... a ieșit un om mărunt. SADOVEANU, A. L. 14. Din cînd în cînd auzi cîte un strop picurînd din tavanul scund. VLAHUȚĂ, R. P. 103.

STRAPONTIN, strapontine, s. n. Scaun fără spătar, care se poate ridica și lăsa în jos (într-o sală de spectacol, pe culoarul unui tren, în trăsură, în autobus etc.). – Variantă: strapontină (CAMIL PETRESCU, P. V. 5) s. f.

ÎNDOI vb. 1. a împături, a plia, a strînge, (pop.) a pături. (A ~ o coală de hîrtie.) 2. a (se) arcui, a (se) curba, a (se) încovoia, (livr.) a (se) cambra, (rar) a (se) recurba, (înv. și reg.) a (se) încujba, a (se) scovîrda. (A ~ o bară metalică.) 3. a (se) apleca, a atîrna, a cădea, a coborî, a (se) culca, a (se) curba, a (se) înclina, a (se) încovoia, a (se) lăsa, a (se) pleca, (înv. și reg.) a (se) povedi, (reg.) a (se) poligni, (înv.) a (se) închina. (Crengile se ~ de rod.) 4. a (se) cocoșa, a (se) curba, a (se) încovoia, a (se) strîmba. (I s-a ~ de tot spinarea sub povară.) 5. a (se) curba, a (se) frînge. (S-a ~ de mijloc.) 6. a se cocîrja, a se cocoșa, a se gheboșa, a se gîrbovi, a se încovoia. (S-a ~ de bătrînețe.) 7. a (se) încîrliga, a (se) încolăci, a (se) încovoia, a (se) încovriga, (reg.) a (se) încîrjoia. (Cîinele își ~ coada.) 8. a aduce. (~ cuiul în jos.) 9. a răsfrînge, a ridica, a sufleca, a sumete, a trage, (reg.) a sumeca, a supune, (prin Munt. și Dobr.) a sumeteca. (A-și ~ mînecile cămășii.) 10. a dubla, (rar) a duplica, a reduplica, (înv.) a îndupleca. (A ~ o sumă de bani.) 11. a dilua, a lungi, a subția. (A ~ laptele.) 12. (înv.) a se prepune. (Se ~ că va veni.)

STRÎNGE vb. I. 1. a lega. (A ~ opincile cu nojițele.) 2. a încinge, a înfășura. (Un brîu îi ~ mijlocul.) 3. a apăsa, a comprima, a presa, (înv. și pop.) a păsa. (~ piesa cu ajutorul...) 4. a înșuruba, (pop.) a șurubui, (reg.) a șurubi. (A ~ piulița.) 5. a încleșta. (~ dinții, pumnii.) 6. a îmbrățișa. (A ~s-o la piept.) 7. a împături, a îndoi, a plia, (pop.) a pături. (A ~ o coală de hîrtie.) 8. a (se) contracta, a (se) retracta, a (se) zgîrci. (Un țesut care se ~.) 9. a se chirci, a se contracta, a se ghemui, a se închirci, a se zgîrci, (pop.) a se ciuciuli, a se stîrci, (reg.) a se tîmbuși, (Olt., Ban. și Transilv.) a se zguli. (S-a ~ de durere.) 10. a apropia. (~-ți picioarele!) 11. a intra, a se strîmta. (Pînza s-a ~ la apă.) 12. a (se) consolida, a (se) întări, (fig.) a (se) cimenta. (Au ~ relațiile de prietenie.) II. 1. a (se) acumula, a (se) aduna, a (se) concentra, a (se) înmagazina. (A ~ o mare cantitate de energie.) 2. a acumula, a aduna, a tezauriza. (~ monedă, valută.) 3. a acumula, a aduna, a agonisi, a economisi, a face, (pop.) a chivernisi, (reg.) a priștipi, a răgădui, a sclipui, (Transilv.) a mirui, (Olt. și Munt.) a scofeli, (Ban.) a stăci, (Transilv. și Maram.) a șporoli, (prin Maram.) a zorobi, (fig.) a prăsi. (A ~ o adevărată avere.) 4. a (se) aduna, a (se) întruni, a (se) reuni, (reg.) a (se) întroloca, a (se) soborî, (Olt. și Munt.) a (se) închelba, a (se) închelbăra. (S-au ~ cu toții.) 5. a aduna, a convoca, a întruni, a reuni. (I-a ~ pe toți.) 6. a aduna, a culege, a recolta, (Transilv.) a sureti. (Au ~ produsele cîmpului.) 7. a aduna, a colecta. (~ laptele din sat.) 8. a încasa, a percepe. (A ~ impozitele.) 9. a culege, a ridica. (~ o hîrtie de jos.) 10. a curăța, a deretica, a scutura, (înv. și reg.) a griji, (reg.) a rîndui, (prin Bucov.) a cioroboti, (Transilv.) a cîștiga, (Ban. și Transilv.) a orîndui, (Transilv.) a tăgăși, (Transilv. și Maram.) a ticăzui, (Transilv.) a tistăli. (A ~ prin casă de sărbători.) 11. a (se) aduna, a (se) înmănunchea, a (se) reuni. (Și-a ~ versurile în volum.) 12. a aduna, a colecționa, a culege. (~ folclor pe teren.)

cobilă sf [At: H XVIII / V: (Mol; Buc) ~bâlă, ~bârlă, ~birlă, codârlă / A și: (1) cobilă / E: vsl кобъла] 1 (Crș) Iapă. 2 (Mol; dep) Cal. 3 (Pop) Suport dintr-o crăcană sau din două bucăți de lemn legate împreună sau prinse cu un cui, pe care se pune plugul pentru a fi cărat Si: (reg) capră, cobiliță, cotumbă, crăcană, croc, iapă, traglă, trăgători. 4 (Olt) Scaun de înspițat (pe care rotarul așază roțile în timpul lucrului) Si: corniță, cușniță). 5 (Reg) Lemn bifurcat sau crăcană pentru ridicatul greutăților Si: capră, iapă. 6 (Spc; reg) Lemn cu care este prinsă broasca ce ridică sau lasă în jos piatra morii. 7 (Pes) Crăcană pe care se așază mreaja. 8 (Mol) Unealtă cu care se ridică osia carului. 9 (Buc) Par mare cu care se ridică butuci și alte greutăți mari. 10 (Trs) Bețe puse cruciș în care se face gardul din târși Si: nimăt. 11 (Trs) Pereche de pari la un gard. 12 (Trs) Gard simplu, fără legături sau cuie, făcut numai din tufe așezate pe pari împlântați în pământ cu vârfurile în cruce Si: nimăt, pripor, prisacă, săciu. 13 (Reg; îf cobâlă) Unealtă ciobănească nedefinită mai îndeaproape. 14 (Ban) Cobiliță (1). 15 Femeie neîngrijită.

COARDĂ¹ (pl. -de, corzi) sf. 1 Frînghie, funie, sfoară întinsă; (P): nu întinde (prea mult) coarda, că se rupe ¶ 2 Sfoara răsucită care întinde ferestrăul, strună ¶ 3 Sfoara întinsă la un arc: Sbîrnăe coarda din arcu-i, fulgeră săgeata ’n vînt (ALECS.); Ⓕ: a avea și alte coarde la arc, a avea mai multe mijloace spre a izbuti ¶ 4 🎼 Fir (făcut dintr’o fășie îngustă și răsucită de maț de oaie sau din păr de cal, de mătase, de metal) întins pe anumite instrumente muzicale și care produce sunete prin vibrațiune, strună: arcușul lui luneca așa de bine pe coarde (GN.); o ~ lovită într’un clavir, și tot vibrează mai mult (VLAH.): instrumente cu coarde, toate instrumentele de muzică la care se întrebuințează strune sau coarde, făcîndu-le să vibreze prin frecare (cu arcușul), prin lovire (cu ciocănașul) sau prin pișcare cu degetele (vioara, violoncelul, contrabasul, ghitara, mandolina, cobza, țimbalul, clavirul, harpa, lira, etc.); Ⓕ: a atinge coarda simțitoare, a vorbi de un lucru care atinge pe cineva mai de aproape, care-i pricinuește mai multă plăcere sau supărare: a o lua (sau a începe) pe altă ~, a încerca alte mijloace (de persuasiune, de constrîngere, etc.) ¶ 5 🫀 * Coarde vocale, ligamentele inferioare ale glotei (🖼 1328) ¶ 6 🫀 🐕 - TENDON; Ⓕ: coardele puterii sale s’au rupt (NEGR.); Și coardele vieții în pieptu-mi obosit Se rup! (ALX.) ¶ 7 📐 Linia dreaptă ce unește capetele unui arc (🖼 1327) ¶ 8 * Ștreang lung ce se leagă de gîtul calului cînd voim să-l facem să alerge împrejur ¶ 9 * Frînghie cu care se joacă copiii sărind peste ea (🖼 1329) ¶ 10 Arc de oțel la broasca ușii, la o armă de foc, la un ceasornic, etc. ¶ 11 🍽 Însușirea de a se întinde (vorb. de șerbeturi, dulcețuri etc.): nu-s destul de legate dulcețile... nu au ~ nicidecum (ALECS.) ¶ 12 💒 Grindă mare și groasă așezată de-a curmezișul casei pe care se sprijinesc celelalte grinzi și greutatea podului casei: și iar lua mama nănașa (= varga) din ~ și iar ne jnăpăia (CRG.); pr. ext. grindă: Și de ger s’aud într’una în pod corzile troznind (VLAH.) ¶ 13 🐕 poet. Grumazul calului, îndoitura de la gîtul calului: se culcă pe coarda armăsarilor, și, așa plecați, împușcă în urma lor (ALECS.) ¶ 14 Tulpină de Viță ¶ 15 🌿 Coarda-ielelor = SILNIC ¶ 16 🏚 Corzi, pl. Două stinghii curmezișe la stratul coșului morii, numite și „brațe”, „speteze”, „chingi” sau „curmozișuri”: moara își ridică și lasă în jos corzile (LUNG.) ¶ 17 Corzi. pl. Niște funii din nuiele împletite întrebuințate la car și la sanie ¶ 18 🐟 Corzi pl. Sforile groase ce trec de o parte și de alta prin ochiurile volocului de pescuit [lat. chorda, în parte (cele însemnate cu) cu accepțiunile fr. corde].

COBORÎ, SCOBORÎ (-or) I. vb. tr. A da jos, a lăsa jos dintr’un loc ridicat, a pogorî: cioclii au coborît săcriul în groapă (NEGR.); Ⓕ: ~ glasul, a vorbi mai încet, cu un ton mai jos. II. vb. intr. și refl. 1 A se da jos dintr’un Ioc înalt, ridicat, a se pogorî: și ne coborîm noi și ne tot coborîm cu mare grentate pe niște povîrnîșuri primejdioase (CRG.); din trăsură coboară o damă elegantă (CAR.) ¶ 2 ~ din scaun, a renunța la tron, a abdica: p’aci era să se scoboare din scaunul împărăției (ISP.) ¶ 3 A trage la un hotel, la un han: mă coboram la otelul de Fetersburg, în casele lui Beizadea Petrache Mavrogheni (I.-GH.) ¶ 4 A-și urma drumul spre apus: soarele se scobora încet spre asfințit (VLAH.) ¶ 5 A-și trage originea, a-și avea obîrșia: Românii se coboară din coloniștii romani.

COBORÎ, cobor, vb. IV. 1. Intranz. și refl. A se da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ♦ Intranz., refl. și tranz. A merge in jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura în jos, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre corpuri cerești) A se apropia de asfințit; a apune. ♦ Fig. (Înv.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Tranz. A da jos pe cineva sau ceva de la o înălțime oarecare; a trage, a lăsa în jos. ♦ Expr. A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos. 3. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 4. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea. 5. Tranz. A schimba intensitatea sau înălțimea glasului, trecînd la un registru mai profund. 6. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din. . . 7. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: scoborî vb. IV] – Din pogorî (<pogor <v. sl. poporĭ).

CORTINĂ, cortine, s. f. Perdea de stofă, de catifea etc. care desparte sala de spectacol de scena și care, prin ridicare sau prin lăsare în jos sau tragere în părți, marchează începutul, respectiv încheierea unui spectacol sau a unui fragment de spectacol. ♦ Perdea de metal care desparte sala de spectacol de scenă și care este folosită, în caz de incendiu, pentru a împiedica extinderea focului. – Din it. cortina.

RIDICAT adj. 1. sculat. (Nu stă jos, ci ~.) 2. înălțat, săltat. (Cu capetele puțin ~e.) 3. v. înalt. 4. v. suflecat. 5. v. însănătoșit. 6. v. sporit. 7. v. majorat. 8. v. exorbitant. 9. v. mare. 10. v. puternic. 11. v. aspru. 12. înalt, superior. (Nivel ~ de trai.)

A RIDICA ridic 1. tranz. 1) A lua de jos. ~ o greutate. ◊ ~ mănușa a accepta o provocare. ~ paharul (sau cupa) a toasta. ~ ancora a porni în largul mării. 2) A trage în sus pe verticală; a înălța. ~ cortina. 3) (obiecte care acopera ceva) A lua, dând la o parte; a scoate, înlăturând. ~ capacul. ◊ A-și ~ pălăria a-și lua pălăria din cap pentru a saluta. 4) fig. (pedepse, stări de asediu etc.) A face să ia sfârșit; a suspenda. ◊ ~ ședința a declara o ședință închisă. ~ cuiva viața a omorî pe cineva. 5) (tabere, bivuacuri, cantonamente etc.) A deplasa de pe locul ocupat. ◊ ~ stâna a pleca cu turma la iernat. 6) (sume de bani) A primi în numerar. 7) pop. (persoane) A exila într-o regiune îndepărtată; a deporta. 8) (obiecte aplecate sau culcate) A pune în poziție verticală; a așeza să stea drept. ~ un stâlp. 9) (persoane) A ajuta să se scoale. ~ un copil. 10) (colectivități) A atrage într-o acțiune de interes comun; a mobiliza. 11) (clădiri, case, monumente etc.) A făuri prin lucrări de construcție; a înălța; a dura; a clădi; a construi; a zidi; a edifica. 12) A face să apară. ~ probleme. 13) A parcurge de jos până sus; a urca; a sui. ~ un deal. 14) A face să crească cantitativ și calitativ; a urca; a sui. ~ productivitatea muncii. ◊ ~ prețul a scumpi marfa. ~ la putere a înmulți un număr cu el însuși de atâtea ori, de câte ori arată exponentul. ~ la pătrat a înmulți un număr cu el însuși. 15) A face să se ridice. ◊ ~ din cenușă (sau din ruine) a reconstrui ceea ce a fost distrus. ~ moralul a încuraja. ~ (pe cineva) în slavă (sau în slava cerului) a lăuda foarte mult pe cineva. ~ în scaun a face domnitor. 16) (în îmbinări stabile): A(-și) ~ ochii (sau privirea) a îndrepta privirea spre cineva sau spre ceva (care se află mai sus). ~ capul a) a-și reveni după o situație grea; b) a se arăta dârz. A(-și) ~ nasul a deveni îngâmfat. ~ mâna a) a lovi sau a încerca să lovească cu mâna; b) a cere cuvântul. ~ mâinile a se preda. ~ glasul (sau tonul) a) a vorbi aspru; b) a protesta. 2. intranz.: ~ din umeri a-și manifesta nedumerirea sau indiferența. /<lat. eradicare

CORTINĂ, cortine, s. f. Perdea de stofă, de catifea etc. care desparte scena de sala de spectacol și care, prin ridicare sau prin lăsare în jos sau tragere în părți, marchează începutul, respectiv încheierea unui spectacol sau a unui fragment din spectacol. ♦ Perdea de metal care desparte scena de sala de spectacol și care este folosită, în caz de incendiu, pentru a împiedica extinderea focului. – Din it. cortina.

JOS¹ adv. 1. (În opoziție cu sus) Aproape de pămînt; într-un loc relativ mai puțin ridicat (decît altul). Hai acum jos în tîrg să vedem ce e acolo. CAMIL PETRESCU, U. N. 286. Colo jos, pe mlaștină, S-a-ntîlnit un pui de cioară C-un bîtlan de baștină. TOPÎRCEANU, B. 46. ◊ (Precizînd poziția unei locuințe într-o casă cu mai multe etaje) Mi s-a spus de jos, cînd te-am căutat la birou, că au venit sus la dumneata cei din comitetul de fabrică. DEMETRIUS, C. 20. ◊ (Precedat de prepoziția «în» arătînd direcția) Eu mă fac că pornesc în jos pe stradă. COȘBUC, P. I 106. Ea privi atunci în jos, Trece mîna pe la tîmple, Iară inima-i se împle De un farmec dureros. EMINESCU, O. I 103. ◊ Expr. A da jos = a lua pe cineva sau ceva dintr-un loc mai ridicat (și a-l pune într-un loc mai puțin ridicat); fig. a obliga pe cineva să coboare, să se dea jos de undeva. A se da jos = a veni jos dintr-un loc mai ridicat; a coborî. Se dete fata jos din pom. ISPIRESCU, L. 28. Iedul cel mic se dă iute jos din horn și încuie ușa bine. CREANGĂ, P. 25. A lăsa jos = a lăsa din mînă, punînd să stea în altă parte. Ștefan și-a lăsat lingura jos, liniștit, și a început să soarbă și el supa din farfurie cu gura. SAHIA, N. 57. A lăsa ochii în jos = a privi spre pămînt (din modestie sau sfială). Da, stăpîne, zise Harap-Alb, lăsînd ochii în jos. CREANGĂ, P. 208. A nu fi (sau a nu se lăsa, a nu rămîne) mai pe (sau pre) jos = a nu fi întrecut, a nu rămîne în urmă, a nu se face de rușine. S-au bătut bine băieții noștri... dar... și noi n-am fost mai pe jos. GHICA, la TDRG. Cu fața în jos = culcat pe burtă. Îl culcă pe pat cu fața în jos. Cu capul în jos = a) cu capul plecat. Cu capul în jos, rămase o clipă pe gînduri. MIRONESCU, S. A. 34; b) atîrnat sau spînzurat de picioare; fig. pe dos, alandala, anormal. Lumea asta e pe dos. Toate merg cu capu-n jos. CREANGĂ, P. 248. Cu nasul în jos = supărat, umilit; amărît, trist. Ce-aș mai rîde să te văd întorcîndu-te cu nasul în jos! ISPIRESCU, L. 15. De sus în jos = în direcție verticală coborîtoare. Adună cifrele de sus în jos. A privi (sau a măsura) (pe cineva) de sus în jos = a privi (pe cineva) cu dispreț. De sus pînă jos = în întregime, tot. Ne-a stropit cu noroi de sus pînă jos. ▭ Se bătură și se bătură pînă ce armăsarul sfîșiat, hărtănit de sus pînă jos și plin de sînge fu răzbit și biruit. ISPIRESCU, L. 28. (Popular) Pe din jos de... = dintr-o regiune inferioară, într-o parte situată mai jos. Pe din jos de Orăștie, vin doi frați din cătănie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 310. Pe din jos de ochișori, Rumeiorii obrăjori Sînt tocmai ca doi bujori. id. ib. 136. ◊ Loc. adj. (Învechit și popular) Din jos = care se află într-o regiune așezată mai în vale sau mai la sud. Nu mi-au venit încă buțile cu vin de la viile din jos. NEGRUZZI, S. I 82. De jos = a) arată poziția geografică a sudului sau cea topografică a unui teren coborît, inferior. Țările de jos; b) care vine din mase. Critica de jos constituie o puternică expresie a democratismului regimului nostru, a legăturilor sale indestructibile cu masele largi ale poporului, a relațiilor de deplină încredere reciprocă dintre partid, guvern și popor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2799; c) (despre oameni sau clase sociale, oglindind mentalitatea claselor exploatatoare) care face parte din mulțimea exploatată, care aparține acestei mulțimi. Eminescu a fost reprezentantul claselor de jos vechi romînești. IBRĂILEANU, SP. CR. 166. (Expr.) Muncă de jos = muncă la care este trimis cineva pentru că nu a corespuns într-o muncă de răspundere. ♦ (Cu valoare de interjecție) Arată ostilitatea față de unele persoane, instituții etc. Jos tirania! ♦ Fig. În stare de decădere morală sau materială. Nu mă așteptam să ajungi atît de jos. 2. La nivelul pămîntului sau al locului pe care umblă cineva; la picioarele cuiva. Mă trîntesc jos, cu oamenii care se țin după mine. CAMIL PETRESCU, U. N. 360. Se lăsă oleacă jos pe iarbă și adormi dus. CREANGĂ, P. 158. Flăcăii, jos, la umbră, stau rezemați în coate. BELDICEANU, P. 62. Cîntă cucu jos pe iarbă, Necăjită-s fără treabă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 220. ◊ (Întărit prin «pe pămînt») Era jos pe pămînt. DUMITRIU, N. 149. ◊ Loc. adv. Pe jos = a) pe pămînt. Își pusese cobilița pe jos. DUMITRIU, N. 104. Și atunci o dată pornesc și turturica și calul fugînd pe întrecute, cînd pe sus, cînd pe jos, după cum cerea trebuința. CREANGĂ, P. 273. Pe jos e un verde covor, Țesut cu mii tinere flori. EMINESCU, O. IV 3; b) cu piciorul (și nu cu un vehicul sau purtat de cineva). Ieși în oraș pe jos. DUMITRIU, N. 105. Nime nu s-ar fi riscat a merge pe jos singur pe uliți după ce înnopta. NEGRUZZI, S. I 15. Tu-i mere (= merge) pe sus cîntînd, Iară eu pe jos plîngînd. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 301. ◊ (Precedat de alte prepoziții) Și acum parcă-l văd cît era de ferfenițos și cum își culegea boarfele de pe jos. CREANGĂ, P. 148. ◊ Loc. adj. De pe jos = care se află pe pămînt sau pe dușumele. Se uită... la covorul de pe jos. DUMITRIU, N. 45. 3. (În legătură cu modul de a cînta) Profund, gros, grav. Cîntă prea jos. 4. (Învechit și regional; în legătură cu prețurile) Puțin, ieftin. Moșia a rămas tot cu nume rău... și de aceea s-a dat cel puțin cu 2000 de galbeni mai jos decît face. I. IONESCU, D. 355.

coborâre sf [At: CANTEMIR, IST. 218 / V: (înv) pogo~, sc~ / Pl: ~ri / E: coborî] Deplasare în jos dintr-un loc mai ridicat Si: descindere, coborâte¹ (1). 2 Deplasare sub un nivel dat Si: descindere, coborâș (1), coborât¹ (2). 3-4 Ieșire (sau determinare a ieșirii) dintr-un vehicul Si: coborât¹ (3-4). 5 Deplasare în jos pe o suprafață Si: coborât¹ (5). 6 Asfințire a unor corpuri cerești Si: coborât¹ (6). 7 (Fig) Lăsare a întunericului, ceții Si: coborât¹ (6). 8 (Fig; îvp) Abdicare. 9 Trecere avocii de la un registrumai înalt sau maiputernic launul mai jossau mai puțin puternic Si: coborât¹ (9). 10 Scădere a nivelului lichidului unor aparate de măsură Si: coborât¹ (10). 11 (Pex) Micșorare a mărimilor fizico-chimice indicate de unele aparate de măsură Si: coborât¹ (11). 12 Scădere a prețului Si: coborât¹ (12). 13 (Pex) Scădere a valorii mărfii Si: coborât¹ (13). 14 Micșorare a pedeapsei Si: coborât¹ (14). 15 (Fig) Înjosire. 16 Îndreptare în jos a drumului Si: coborât¹ (16). 17 Curgere a apei Si: coborât¹ (17). 18 Scurgere a fluidelor Si: coborât¹ (18). 19 Urmare a cursului apei în aval de către ambarcațiuni Si: coborât¹ (19). 20 Deplasare (o dată cu vehiculul) în jos a pasagerilor Si: coborât¹ (20). 21 (Pop) Venire dintr-o regiune mai înaltă Si: coborât¹ (21). 22 (Pop) Venire dinspre nord Si: coborât¹ (22). 23 (Pex; pop) Venire din altă parte Si: coborât¹ (23). 24 (Pop) Venire pe neașteptate Si: coborât¹ (24). 25 (Pex; pop) Năvălire. 26 (Înv) Aducere. 27 (Înv) Provenire. 28-29 (Înv) Poposire la un hotel, han etc. Si: coborât¹ (28-29). 30 (Îvr) Doborâre a unui obstacol Si: coborât¹ (30).

coborât², ~ă a [At: DOSOFTEI, V. S., ap. DA ms / V: (înv) pogorât, (pop) sc~, (reg) soborât / Pl: ~âți, ~e / E: coborî] 1 Dat jos dintr-un loc mai ridicat Si: descins. 2 Deplasat în jos Si: descins. 3 (Fig; d. nivelul unor mărimi) Scăzut (la o valoare inferioară). 4 (Reg; îf scoborât și mai ales soborât) Vătămat. 5 (Reg; îf scoborât și mai ales soborât) Boșorogit. 6 (Reg; îf scoborât și, mai ales, soborât) Surpat. corectat(ă)

coborî [At: PALIA (1581), 45 / V: (îrg) ~rî^[1], (înv) cub~, gob~, pogo~, pugo~ / Pzi: ~or / E: pogor, cf vsl погоръ] 1-2 virt A (se) da jos dintr-un loc mai ridicat Și (vir): a descinde. 3-4 virt A (se) deplasa în jos Si: a descinde. 5-6 virt A ieși (sau a face să iasă) dintr-un vehicul. 7 vt C.i. suprafața pe care se produce acțiunea) A se deplasa în jos. 8 (D. aștri) A apune. 9 (Fig; d. întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa. 10 vir (Fig; îvp) A abdica. 11 vit (D. glas, ton) A trece de la un registru mai înalt sau mai puternic la unui mai jos sau mai puțin puternic. 12 vt (Îe) A ~ ochii (sau privirea) A privi în jos (de rușine, de timiditate etc.). 13 vir (D. lichidul unor aparate de măsură) A-i scădea nivelul. 14 vir (Pex; d. unele aparate de măsură) A scădea nivelul indicat de un lichid. 15 vir (Pex; d. mărimile fizico-chimice indicate de unele aparate de măsură) A se micșora. 16 virt (D. o pedeapsă) A scădea. 17 (Pex; d. marfa, valori) A scădea prețul. 18 virt (D. o pedeapsă) A (se) micșora. 19 vtr (Fig) A (se) înjosi. 20 vir (D. drum) A merge în jos. 21 vir (D. ape) A curge la vale. 22 vir (Pex; d. fluide) A se scurge. 23 vir (D. vehicule care circulă pe apă) A urma cursul apei în aval. 24 vir (D. pasagerii unui vehicul) A merge (o dată cu vehiculul) în jos. 25 vir (Pop) A veni dintr-o regiune mai înaltă. 26 (Pop) A veni dinspre nord. 27 vir (Pex; pop) A veni din altă parte. 28 vir (Pop) A veni pe neașteptate. 29 vir (Pex; pop) A năvăli. 30 vt (Înv) A aduce. 31 vir (Înv) A proveni. 32 vir (Înv; udiz „din”) A-și avea originea. 33 vir (Pop; udiz „la”) A poposi la un hotel, han etc. 34 vt (Îvr) A doborî. 35 vt (Îe) A ~ ștacheta A micșora nivelul pretențiilor sau al realizărilor. corectat(ă)

jos, joasă adj., adv. I adj. 1 (despre terenuri, pământ etc.) coborât, <astăzi rar> scoborât². Casa construită pe un teren jos și umed nu are stabilitate. 2 (despre temperatură, presiune atmosferică etc.) coborâtă (v. coborât), scăzută (v. scăzut), <astăzi rar> scoborâtă (v. scoborât²). A răcit din cauza temperaturii joase de afară. 3 (cu nuanță intensivă; despre voce, ton, timbru, sunete) adânc, grav, gros, profund, cavernos. Își recunoaște fapta cu o voce joasă. 4 (despre obiecte, construcții etc.) mărunt, mic, scund, pitulat. La marginea orașului sunt multe case joase.Televizorul stă pe o masă joasă. 5 (în opoz. cu „mare”, „ridicat”; despre prețuri) avantajos, coborât, convenabil, ieftin, mic, micșorat, redus, scăzut, lesne, <înv.> puțin. În preajma sărbătorilor, prețurile mărfurilor sunt destul de joase. 6 (fon.; înv.; despre vocale, silabe) v. închis. II adv. 1 (local; în opoz. cu „deasupra”) dedesubt. Ne-am culcat pe iarbă; deasupra cerul cu stele, jos umezeala pământului. 2 (modal) grav, gros, profund. Cântă mai jos decât trebuie.

JOS, ❍GIOS adj. I. Puțin ridicat (de la pămînt): casă joasă; măsuță joasă. II. adv. În partea dedesubt, care e la pămînt sau mai aproape de pămînt (în opoziție cu sus); a (se) da ~, a (se) coborî; a cădea ~ (de pe scară, din pat, etc.); pe ~, pe pămînt; (umblînd) cu picioarele: Da, zău, vino și pe jos, Că te-oiu primi bucuros (IK.-BRS.); a se lăsa mai pe ~, a fi întrecut de altul: nici la băutură nu se lăsa el mai pre ~ (ISP.); a rămînea pe ~, a rămînea inferior, mai slab, mai în urmă: dascălul Iordache rămăsese acum pe jos (CRG.); † (om) de ~ , din popor, de rînd: de să va prileji vre-un om de jos să dea palmă vre-unui boiaren, atunce acela face sudalmă mare (PRV.-MB.); pre~ 👉 PREJOS. III. interj. Strigăt de comandă, de desaprobare, de ură, etc.: ~ pălăria! ~ tirania! ~ guvernul! IV. sbst. Partea de jos: în ~ul apei [lat. deo(r)sum; forma pe jos „cu picioarele” e refăcută prin etimologie populară din ngr. πεζὸς].