PODINĂ, podită, s. f. 1. Scîndură cu care se fac podurile, se. pardosesc încăperile etc. Intră în curte și apoi în grajd, pe nesimțite... Obosiți de drum, caii își schimbau picioarele pe rînd, bocănind în podină. MIHALE, O. 504. Umblă drumurile-n rînd, Padinile numărînd. PANN, P. V. I 106. ♦ Dușumea de scînduri sau tavan de scînduri. N-adăsta să-ți pice răspunsuri... nici din cer, nici din podina casei. La TDRG. ♦ Grosime, lățime cît are o scîndură de podea. O căsuță singuratică, pe care era crescut niște mușchi pletos, de o podină de gros. CREANGĂ, P. 213. 2. (Învechit și arhaizant) Estradă, podium. Pe podina din fundul ogrăzii, dincolo de odăile doamnei, s-a arătat gîdea... cercînd tăișul paloșului cu puricariul mîinii stîngi. SADOVEANU, N. P. 366. 3. (Popular) Suport alcătuit din bucăți de lemn, din scînduri sau din paie, pe care se clădește claia sau stogul; partea de jos a stogului. Iarna, fie zăpada cît de mare, omul poate să ridice tot finul, fără a pierde podina lui sub omăt. I. IONESCU, M. 403. 4. Fig. (Neobișnuit) Podiș, platou, terasă. E interesant acest sat, dar nu pentru el însuși, ci pentru podina pe care odihnește. GALACTION, O. I 119. – Pl. și: podine (SADOVEANU, F. J. 409).