PORUNCITOR, -OARE, poruncitori, -oare, adj. Care exprimă o poruncă, un ordin; p. ext. autoritar. Arendașul nu putu răbda privirea aceea stăruitoare, sfredelitoare, poruncitoare, ci plecă ochii în jos și înțelese că de data asta era bătut. SANDU-ALDEA, D. N. 216. Mișcările lui repezi și poruncitoare zoreau lucrul, oamenii urcau și coborau schelele. ANGHEL, PR. 57. ◊ (Adverbial) Căpitanul se încruntă mînios, ridică poruncitor mîna. CAMIL PETRESCU, U. N. 335. Mașina repeta, stăruitor și poruncitor, același avertisment ascuțit ca un țipăt mînios. REBREANU, R. II 45. ♦ Expr. Imperios. Simțea o dorință poruncitoare de a se apropia, de a se uita în ochii lor, de a le cerceta fețele de aproape de tot. DUMITRIU, V. L. 59. ◊ (Substantivat) Stăpîn. Tu ești, după port, un poruncitor și omul acesta e poruncit de veacuri. ARGHEZI, P. T. 10. – Variantă: (regional) poroncitor, -oare (HOGAȘ, M. N. 28) adj.