Definiția cu ID-ul 937459:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PUHÓI1, puhoaie, s. n. 1. Torent vijelios de apă; apă curgătoare umflată de ploi, care iese din matcă și se revarsă, producînd inundații; șuvoi. La viituri mari puhoiul rupea și surpa ogoarele din coasta satului. SADOVEANU, M. C. 5. Apa venise mare în munte se topeau încă nămeții... Pluteau rădăcini, bucăți de garduri împletite, strujeni smulși de undeva, unde puhoiul a inundat. C. PETRESCU, Î. II 174. Urlă Tarcăul în vale, umflat de puhoaie. VLAHUȚĂ, O. A. II 155. ◊ Fig. Așezările de la Timiș rămaseră ca-ntr-o destindere leneșă sub puhoiul de soare al primăverii. SADOVEANU, F. J. 86. Se tîngui și se revoltă, revărsîndu-și durerile și zbuciumul într-un puhoi de fraze. REBREANU, P. S. 148. Cînd am zărit ursul, deodată am simțit, frate... un puhoi de sloiuri curgîndu-mi ici, în spate. ALECSANDRI, T. II 77. ◊ (În metafore și comparații) întunericul veni puhoi. CAMILAR, N. I 46. Ura creștea, ca puhoiul turbat al unui Șiret milos, vînăt, în creșterea zăporîtă a ploilor turburi și năprasnice. POPA, V. 332. ◊ Loc. adv. În puhoaie = ca un puhoi; mult, îmbelșugat. Ploaia cădea în puhoaie: deasă, repede, cu bășici. DELAVRANCEA, S. 151. 2. Fig. Mulțime mare, val de oameni (sau de alte ființe), care se scurge sau năvălește undeva. Împărăția ridica alte puhoaie de oști din Rumelia și Anadol, îmbulzindu-le la noi în Țara de Jos. SADOVEANU, N. P. 11.. – Pl. și: puhoiuri. - Variante: pohói (RUSSO, S. 17), povói (NEGRUZZI, S. III 346), puvói (SADOVEANU, O. A. II 202) s. n.