CULEGE, culeg, vb. III. Tranz. 1. A aduna, a strînge cereale, fructe, flori etc. ♦ Expr. A culege (pe cineva) de pe drumuri = a ajuta pe cineva căzut în mizerie, oferindu-i mijloace de trai. ♦ Fig. A dobîndi, A culege aplauze. 2. A ridica, a strînge ceva de pe jos. 3. A aduna laolaltă; a colecționa. ♦ Expr. Alege pînă culege = alege mult, pînă ce i-o iau alții înainte și rămâne cu partea cea mai proastă. 4. A aduna din casete literele necesare și a le așeza în culegar; a zețui. [Perf. s. culesei, part. cules] – Lat. colligere.