ASUMA vb. I. tr. 1. A-și lua (ceva) asupra sa; a se angaja la îndeplinirea unui lucru. 2. A accepta ca ipoteză o propoziție (judecată) pentru a constata consecințele care rezultă din ea. [P.i. asum, 3,6 -mă. / < fr. assumer].

LUA, iau, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde un obiect (în mînă) spre a-l ține (și a se servi de el) sau spre a-l pune în altă parte. Băiatul luă frigarea din mîna suroru-sei. ISPIRESCU, L. 340. Moșneagul... își ia toiagul bătrînețelor în mînă. CREANGĂ, P. 80. Sameni a fi știind de unde să iei lucrul și unde să-l pui. id. ib. 152. De cînd in ai semănat, Boala-n oase mi-ai băgat; Ia, zău, coasa și-l cosește, De boală mă mîntuiește! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 457. ◊ Expr. A lua armele v. armă. A lua altă vorbă = a schimba (cu dibăcie) obiectul unei discuții. Fetele atunci au luat altă vorbă. CREANGĂ, P. 209. ◊ (Urmat de determinări care arată locul unde se află sau unde se așază obiectul, instrumentul cu care se apucă etc.) I se făcu milă de biata păsărică... o luă de jos și o băgă în sîn. ISPIRESCU, U. 12. [Fata] își ia lada în spate și se întoarnă spre casa părintească cu bucurie. CREANGĂ, P. 290. El alergă după ea, o prinse și, luînd-o în coarne, o aruncă în leagănul de mătasă ce purta în spinare. ȘEZ. I 162. Dacă văzui și văzui, Îmi luai coasa din cui. ALECSANDRI, P. P. 259. ◊ Expr. A-și lua picioarele la spinare = a pleca (repede) de undeva. A lua (cuiva) vorba din gură v. gură. A lua pușca la ochi (sau la cătare) = a se pregăti să tragă (cu arma). A lua (pe cineva) la ochi v. ochi. A-și lua pălăria (din sau de pe cap) = a saluta. Intră înlăuntru și nici nu-și luă pălăria de pe cap. RETEGANUL, P. I 9. A lua pasărea din zbor = a împușca pasărea în zbor; a fi foarte bun ochitor. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de», arătînd partea de care se apucă) A apuca (pe cineva sau ceva) cu mîna. Îl lua de gît, se așeza pe genunchii lui și-l săruta. VLAHUȚĂ, O. A. 111. Atunci știu împăratul că acești copii sînt copiii lui, îi luă de după grumazi și îi sărută fierbinte. RETEGANUL, P. II 39. Își ia boii de funie și pornește cu ei spre tîrg. CREANGĂ, P. 39. ◊ Expr. A lua taurul de coarne v. taur. (Familiar) A lua purceaua de coadă = a se chercheli, a se îmbăta. A lua (pe cineva) în unghii v. unghie. (Refl.) A se lua de gît cu cineva v. gît. A se lua de cap (sau de piept) cu cineva = a se încleșta la bătaie, a se bate (unul cu altul). Tot beu pînă se-mbată Și apoi se ieu de cap. ȘEZ. I 211. A se lua (cu cineva) la trîntă = a se lupta (cu cineva) corp la corp. Acești nelegiuiți... îl silea să se 'ia la trîntă cu dînșii. ISPIRESCU, U. 54. Poți să te iei de mînă (cu cineva) = ai aceleași apucături rele (ca cineva). ◊ (Instrumentul acțiunii este altul decît mîna) Calul meu... mă luă cu dinții de pe la spate, de haine. ISPIRESCU, L. 303. ◊ Expr. A lua foc cu gura v. foc. A-și lua inima în dinți v. dinți. 2. A mînca sau a bea, a înghiți. Luînd împăratul și împărăteasa leacurile, s-au întors veseli la palat. ISPIRESCU, L. 2. Hai degrabă, Săftico, să luăm un ceai. ALECSANDRI, T. 88. ◊ (Precizat prin «în gură») Bucatele le-au făcut afumate, arse și sleite, de nu mai era chip să le poată lua cineva în gură. CREANGĂ, P. 292. ◊ Absol. Ne așezarăm la masă și începurăm a lua care de unde apucarăm. HOGAȘ, DR. II 31. Ajungă-te jalea mea, Mîndruțo, la cina ta; Cînd vei lua cu lingura, Să te doară inima. HODOȘ, P. P. 130. Măicuța masa mi-au pus, Iau o dată, două ori Și-am oftat de nouă ori. SEVASTOS, C. 176. ◊ Expr. A lua masa v. masă. A (o) lua la măsea = a bea peste măsură. Vorbele dascălului Pandele păreau rostite în vînt, potrivite cu felul său de a fi cînd o lua la măsea. PAS, Z. I 225. A lua credință v. credință. A lua aer v. aer. 3. (Cu privire la obiecte de îmbrăcăminte) A îmbrăca, a pune pe sine. Își luă pe umeri un sumăieș. SADOVEANU, B. 31. Moș Nichifor... își ia cojocul între umere. CREANGĂ, P. 114. Deși eram negata, am luat un șal și am primit-o. NEGRUZZI, S. I 50. ◊ Expr. A lua hainele la purtare = a începe a purta în toate zilele hainele de sărbătoare. (Familiar) A-și lua nasul la purtare = a se obrăznici. II. 1. A da la o parte, a înlătura, a îndepărta. Ia-mi frîul din cap și-l pune bine, și cînd vei avea lipsă de mine, numai scutură frîul. RETEGANUL, P. II 12. Și-au luat mîna de la ochi. SBIERA, P. 96. ◊ Refl. pas. Fig. Dodată văz că mi se ia De pre simțiri neagra perdea. VĂCĂRESCU, P. 446. ◊ Expr. A-i lua (cuiva) apa de la moară v. apă. A-și lua nădejdea (de la – rar despre – cineva sau de la ceva) = a renunța la ceva, a-și pierde nădejdea, a nu mai spera să obțină ceva. De-a veni turturica mea înainte... ie-ți nădejdea despre mine. CREANGĂ, P. 273. De corăbieri ne-am luat nădejdea. TEODORESCU, P. P. 164. Ia-ți nădejdea de la mine, Că eu nu mai știu de tine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 338. A-și lua gîndul ( de la ceva sau cineva) v. gînd. A-și lua seama sau (intranz.) a-și lua de seamă = a se răzgîndi. Vinovatul a fost el, căci după mărturisirea din parc nu și-a luat seama și nu s-a dezmeticit nici a doua zi. GALACTION, O. I 389. Se gîndea mereu să-și croiască drum pînă în grădină... Dar mereu își lua seama. REBREANU, I. 24. A nu-și lua ochii de la (sau de pe)... = a nu-și abate privirea de la ceva sau de la cineva, a nu se uita în altă parte. Eminescu îl privește lung, milos, nu-și poate lua ochii de la el. VLAHUȚĂ, O. A. 442. Oaspeții nu-și mai luau ochii de la dînsa. ISPIRESCU, L. 39. ◊ (Scopul înlăturării este de a scăpa pe cineva, de a-l elibera de ceva, de a-l liniști) Ia-l de pe capul meu. CREANGĂ, P. 66. Numai puiu cu vederea Mi-o luat toată durerea. ȘEZ. III 20. ◊ Expr. A-și lua o grijă de pe cap = a scăpa de o grijă. (În comparații) A-i lua cuiva (o suferință) cu mîna = a ajuta pe cineva care suferă, făcînd să-i treacă imediat suferința. Se șterse o dată [cu năframa] și îndată-i trecu osteneala, ca și cum ai fi luat-o cu mîna. BOTA, P. 98. Parcă-ți ia cu mîna aleanul de la inimă. ȘEZ. III 108. (Refl.) A i se lua (cuiva) o piatră de pe inimă, se zice cînd cineva a scăpat de o grijă chinuitoare. ♦ A face să nu mai fie în locul unde a fost, a scoate ceva din locul în care se află; a smulge, a desprinde. Copilul luă un bumb de argint de pe cămașă și-i zise babei: Na, mămucă! RETEGANUL, P. II 38. Făt-Frumos îi luă un picior cu săgeata. ISPIRESCU, L. 5. Umbli după cai morți să le iei potcoavele. CREANGĂ, P. 194. ♦ Refl. (Rar) A înceta de a mai exista, a dispărea. Iarna nu s-a mai luat. SADOVEANU, P. S. 12. 2. A scoate ceva în cantitate limitată. Cînd a vrut fata să puie mîna pe pahar și să ieie apă... apa din fîntînă într-o clipă a secat. CREANGĂ, P. 293. Ea luă o mînă de lacrimi din baie. EMINESCU, N. 28. Apă-n donițe lua Și-ndărăt că se uita. BIBICESCU, P. P. 264. ◊ Expr. A lua (cuiva) sînge = a lăsa cuiva sînge, v. lăsa. 3. A deposeda (pe cineva) de un lucru (fără intenția de a și-l însuși), a lipsi (pe cineva) de ceva, a priva de un bun, de un drept, de o favoare. I-a luat permisul de circulație. (Fig.) În fața vijeliei țîșneau peste mare rafale de vînt; îi luau luciul ca și cum cineva ar fi aruncat pumni de nisip peste o oglindă. DUMITRIU, P. F. 15. ◊ Expr. A-i lua (cuiva) comanda = a înlătura pe cineva de la un post de răspundere (în special de la comanda unei unități militare). A-i lua (cuiva) mințile v. minte. A-i lua (cuiva) ochii (sau văzul, vederile) = a fermeca (pe cineva), a orbi prin strălucire. Un pat cu totul și cu totul de aur, împodobit cu pietre de rubin, smarand și diamant cît pumnul de mari, care străluceau de-ți lua ochii. POPESCU, B. III 70. Pe țol, toarnă o movilă de galbeni, cari străluceau la soare de-ți luau ochii. CREANGĂ, P. 69. A-i lua (cuiva) auzul v. auz. A-i lua (cuiva) piuitul v. piuit. A-i lua (cuiva) viața (sau zilele) = a omorî, a ucide. O să-ți iau zilele Ca să-ți lași Copilele Și să-ți faci Nepoatele Să-ți plîngă păcatele. TEODORESCU, P. P. 598. A-și lua viața (sau zilele) = a se sinucide. Am descoperit cabina aceea în care cu o săptămînă înainte o femeie își luase zilele. C. PETRESCU, S. 5. ♦ (În superstiții; complementul indică o parte a corpului) A face să paralizeze, să damblagească; a poci. Ielele i-au luat gura și picioarele. CREANGĂ, P. 15. Vro vrajă știe... Ori vro mînă-ți ia, ori glasul. CONTEMPORANUL, III 887. III. 1. A-și însuși ceea ce se cuvine, a pune stăpînire pe ceva; p. ext. a primi, a căpăta. Luînd de zestre niște mere de aur... le răsădise. ISPIRESCU, U. 59. Mai bine ia-ți bănișorii și caută-ți de nevoi. CREANGĂ, P. 49. Mergi să-ți iei dreapta răsplată. ALECSANDRI, P. I 198. Veseli acum așteptăm Drept osteneală ospăț să luăm. TEODORESCU, P. P. 140. ◊ (Complementul e un abstract) D-acolo au luat cărturarii vorba. ISPIRESCU, U. 84. 2. A(-și) face rost de ceva, a(-și) procura ceva; a găsi (pe cineva sau ceva). De unde era să le iei... toate aceste, să fi fost în locul lui Robinson? DRĂGHICI, R. 45. Cinstite vornice de casă... Cînd te vom căuta Să n-avem de unde te lua! TEODORESCU, P. P. 180. (Absol.) A început a cotrobăi prin chilna căruței, să găsească niște frînghie, dar de unde să iei, dacă n-ai pus? CREANGĂ, P. 125. ◊ Expr. Ia-l dacă ai de unde (sau de unde nu-i), se zice despre cineva (sau despre ceva) care nu se mai găsește acolo unde era mai înainte, unde se știa că poate fi găsit. (Familiar) A nu ști de unde să iei pe cineva = a nu-ți putea aduce aminte în ce împrejurare ai cunoscut pe cineva. ♦ A se împovăra (cu ceva neplăcut). Cîte păsărele zboară Toate zic: Bade, te-nsoară! Numai biata rîndunea Ea din gură-așa zicea: Bade, nu-ți lua belea! ȘEZ. I 103. Ce să-mi iau pe cap necaz? SEVASTOS, C. 119. 3. A cumpăra. Gătită... cu flori de cutie, luate din Tîrgu-Jiu. MACEDONSKI, O. III 137. Fetei moșului nu-i lua nimic, pentru că nu vrea baba să lese pe moșneag să-i cumpere și ei cîte ceva. SBIERA, P. 211. A plecat... mergînd iar marfă să ia Din alte țări depărtate. PANN, P. V. II 59. ◊ Fig. Dracul negru te-o știut Că ai gură de vîndut, Că și eu mi-aș fi luat Pe vreo zi de secerat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 368. 4. A încasa o sumă de bani. ♦ A sechestra, a popri, a confisca. Boii-n rît și eu la mîndra, Vin jurații să-mi ia țundra. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 370. ◊ Expr. A-i lua (cuiva) și cămașa de pe el v. cămașă. A-i lua (cuiva) și cenușa din vatră v. cenușă. 5. A-și însuși un lucru străin; a fura. Vi-l pot lua și cu puterea, dar nu voi. RETEGANUL, P. I 15. [Hoțul] luase ce luase, dară tot mai rămăsese. ISPIRESCU, L. 74. ◊ (Urmat de un partitiv) Mai rar om care să poată lua dintr-însele. CREANGĂ, P. 211. ◊ Absol. Trage podul, măi podar, Să trec la ăl cîrciumar... Că e putred de bogat Și să-i iau nu e păcat. TEODORESCU, P. P. 293. ◊ Expr. A lua (ceva) cu japca (sau cu hapca) v. japcă, hapcă. A lua (cuiva) pîinea de la gură v. pîine. 6. A cuceri (cu asalt), a cuprinde (o țară, o cetate); a ocupa. Căpitanul Fărcășanul luă Nicopolea. ISPIRESCU, M. V. 32. ♦ (Urmat de determinări modale) A ataca (pe dușman). Trecu Dunărea... spre a lua pe Mihai de pe la spate. ISPIRESCU, M. V. 21. De la spate să-i luăm, Să-i batem, să-i ciopățim, țeara să o izbăvim. TEODORESCU, P. P. 479. ♦ (Urmat de determinări arătînd instrumentul) A sări asupra cuiva pentru a-l bate, a-l lovi, a-l goni. Dar păcatul l-ai vedea Cînd te-o lua cu palița Și te-o trece ulița. BIBICESCU, P. P. 194. Fugi, cucule, de-acole, Că te-oi lua C-o nuie. SEVASTOS, C. 25. 7. A angaja (o persoană), a folosi (un obiect) pentru un timp determinat, contra plată. V. închiria. A lua trenul, vaporul, tramvaiul. ▭ De ce te scumpești... și nu-ți iei o slugă vrednică, ca să-ți fie mînă de ajutor la drum? CREANGĂ, P. 2O1. Luai un fiacru și vizitai orașul. NEGRUZZI, S. I 67. Ia-ți, bădiță, cal cu plată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 105. ◊ (Urmat de un complement care arată destinația) Să mă iei la tine-argat. TEODORESCU, P. P. 209. ◊ Refl. pas. Acei 1000 pușcași se luau din tot locul unde tăbăra armia. BĂLCESCU, O. II 67. ◊ Expr. (Reflectînd relațiile de exploatare din trecut) A lua (pe cineva) pe procopseală = a angaja (pe cineva) în serviciu fără salariu, în schimbul promisiunii de a-l căpătui. Se găsea acuma luat pe procopseală de frate-său. CARAGIALE, N. S. 94. ♦ (Mai ales determinat prin «la joc», «la dans») A invita pe cineva să joace, să danseze împreună. Ar fi luat-o și alții la joc, dar le era frică de Simion. DUMITRIU, P. F. 56. Mergi la joc, nu te ia nime. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 448. ♦ A primi pe cineva la sine, a contracta o legătură de rudenie cu cineva. Era copilul acela pe care-l luasem de pe ulițe. RETEGANUL, P. V 83. Mulți trăgeau nădejdea să-l ieie de ginere. CREANGĂ, P. 142. ◊ Expr. A lua de suflet v. suflet. ♦ A se căsători (cu cineva). Fă cunoștință cu fata: n-o lua numai pe auzite. NEGRUZZI, S. I 251. ◊ Refl. reciproc. Uite ce, noi tot sîntem singuri, și unul și altul... N-ar fi bine să ne luăm amîndoi.? DUNĂREANU, CH. 78. Cînd cu baba m-am luat Opt ibovnice-au oftat. CREANGĂ, P. 108. 8. A se angaja, a se însărcina (cu ceva). A-și lua un angajament. ▭ Luai grija casei mele. TEODORESCU, P. P. 271. ◊ Expr. A lua atitudine v. atitudine. A lua comanda = a fi numit la conducerea unei acțiuni (militare); a prelua o comandă. A lua în considerație v. considerație. A lua ceva asupra sa v. asupra. A lua (un lucru) în primire = a primi un lucru, asumîndu-și răspunderea pentru buna lui păstrare. A-și lua răspunderea = a se declara și a se socoti răspunzător de ceva, a se considera ca avînd anumite obligații. A lua apărarea cuiva v. apărare. (Refl., de obicei reciproc) A se lua la sfadă (sau la ceartă, la luptă) = a porni cearta, lupta. Slujitorii s-au fost luat la sfadă. NEGRUZZI, S. I 157. Și te iei cu toți la ceartă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 446. A se lua la întrecere v. întrecere. (Învechit) A se lua la prinsoare = a se prinde rămășag. Oamenii se luau la prinsoare că nici în cer nu se găsea o mai mare frumusețe. ISPIRESCU, L. 39. 9. (Rar) A dobîndi ceva (în urma unei solicitări, cereri, stăruințe); a obține. Lăpușneanu... fugind la Constantinopol, izbutise a lua oști turcești. NEGRUZZI, S. I 137. Veverița cinste mare De la leu a dobîndit. Ș-a luat făgăduință Că, din dările ce vin, Îi va da... Un car de alune. DONICI, F. 42. ♦ A accepta. [Împărăteasa] s-a înduplecat a lua cererea împăratului și mîine le este nunta. ISPIRESCU, L. 110. 10. (Cu privire la boli contagioase) A contracta. Să nu zici astăzi sau mîne C-ai luat boală de la mine. BIBICESCU, P. P. 39. ◊ Refl. pas. Scarlatina se ia. ▭ Dar nu se ia? – De loc, n-ai nici o grijă. CARAGIALE, S. N. 18. ♦ Refl. (Despre vopsele) A se dezlipi, a se desprinde, a se șterge (și a se lipi pe altceva). S-a luat pe haină vopseaua de pe ușă. 11. (Despre vase) A avea o anumită capacitate, a cuprinde. Cît ia butoiul acesta? ◊ Fig. S-a arat... Cît îți luau vederile. TEODORESCU, P. P. 154. ◊ Expr. A striga (sau a țipa, a se văita etc.) cît îl ia gura v. gură. 12. (În locuțiuni verbale) A lua (cuiva) măsura (sau măsuri) = a fixa, prin măsurători exacte, dimensiunile necesare pentru a confecționa ceva. Croitorul mi-a luat măsuri pentru haină. ▭ A lua cu împrumut = a împrumuta. A lua cu chirie = a închiria. Dragostea nu e moșie, ca să mi-o iei cu chirie. ȘEZ. I 112. A lua în arendă = a arenda. A lua în parte v. parte. A lua parte = a participa. A lua pildă = a imita exemplul altuia. Romînii, luînd pildă de la domnul lor, nesocotiră osteneala. ISPIRESCU, M. V. 24. A lua obiceiul, năravul = a se obișnui să... Luase obicei... a-și coase mînicile contășului. CREANGĂ, A. 103. Am luat năravul tău. HODOȘ, P. P. 151. A(-și) lua îndrăzneala = a îndrăzni. A-și lua libertatea v. libertate. A-și lua aere v. aer. A lua loc = a se așeza (I 1) (pe un scaun, pe o bancă). Ia loc, te rog. C. PETRESCU, Î. I 13. Abia luă loc pe bancă, și duba porni. SAHIA, N. 84. A lua (pasaje sau idei) dintr-un, autor = a reproduce, într-o scriere sau într-o expunere proprie, idei extrase din alt autor (indicînd sursa sau însușindu-ți pasajul în mod fraudulos). A lua ființă = a se înființa. Statul de democrație populară ca formă a dictaturii proletariatului a luat ființă în urma transformărilor revoluționare din țara noastră, pe baza sfărîmării vechiului stat burghezo- moșieresc. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 6, 97. A lua cuvîntul (sau, învechit, cuvînt) = a vorbi (în special în public). La o întrunire publică... în ajunul alegerilor, Piscupescu a luat cuvîntul. VLAHUȚĂ, O. A. 222. Atunci Petre ia cuvînt: Așa-i rîndul pe pămînt. ALECSANDRI, P. II 107. A lua sfîrșit = a se termina. A lua lecții v. lecție (1). A lua înfățișarea, aspectul etc. = a părea, a da impresia de... Dascălul acesta, lua în ochii mei un chip măreț. NEGRUZZI, S. I 6. A lua un nou aspect, o nouă formă etc. = a se schimba, a se transforma. Strămoșescul său palat luă o nouă formă. NEGRUZZI, S. I 72. A-și lua numele de la... = a purta un nume care se leagă de..., care amintește de... A lua cunoștință (de ceva) v. cunoștință. A lua notă v. notă. A lua note v. notă. A lua aminte v. aminte. A lua seama v. seamă. (Mai ales în limbajul școlarilor) A lua o notă bună (sau rea) = a căpăta o notă (bună sau rea). (Mai ales despre ambarcații) A lua apă = a avea o spărtură prin care intră apa, a se umple de apă. Partea mai de jos a corăbiei... începusă a lua apă. DRĂGHICI, R. 10. A lua foc = a se aprinde. Casa a luat foc. (Învechit) A lua veste (sau scrisoare, răspuns etc.) = a primi veste (sau scrisoare etc.). De cînd s-au pornit, n-am luat nici o scrisoare de la dînsa. DACIA LIT. I 281. (Intranz., despre o femeie) A lua în pîntece = a rămîne însărcinată. Nu trecu mult după asta, și împărăteasa simți că a fost luat în pîntece. ISPIRESCU, L. 245. IV. A duce cu sine. Cu voi vin florile-n cîmpie Și nopțile cu poezie Și vînturi line, calde ploi Și veselie! Voi toate le luați cu voi Și iar le-aduceți înapoi! COȘBUC, P. I 91. Șezi aici, pînă despre ziuă, că am să vin tot eu să te iau. CREANGĂ, P. 97. Merge mirele cu nuntașii să ia mireasa. ȘEZ. I 33. ◊ Fig. Eu mă duc, mîndră, la Blaj, Și-ți iau și doruțul tău, Dar nu ți-l voi ținea rău. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 112. Primăvara-i mama noastră Că-i și caldă și geroasă, Ia omătul de pe coastă. ȘEZ. II 199. ◊ Expr. A-și lua ziua bună = a se despărți de cineva, rostind cuvinte de rămas bun. A-și lua traista și ciubucul, se zice despre un om foarte sărac care pleacă fără să aibă ce să ducă cu el sau ce să lase în urmă. A-și lua tălpășița (sau catrafusele) = a părăsi repede un loc în care prezența sa nu este dorită; a o șterge. Hai, gata ești? Ia-ți tălpășița! CREANGĂ, P. 147. Ba mai bine-ți caută de nevoi și-ți ie tălpășița pînă nu vine neneaca ca să te deie de urechi afară. ALECSANDRI, T. I 38. A lua (pe cineva) la (sau în) armată = a înrola un recrut pentru satisfacerea serviciului militar. A lua (pe cineva) pe sus = a duce (pe cineva) cu sine fără voie, cu forța. A lua (pe cineva) moartea = a muri. Moartea nu vine cînd o chemi, ci te ia cînd nu te temi. A lua (pe cineva) dumnezeu (sau, peiorativ, dracul, naiba) = a muri. Apoi, dacă i-ar fi luat dumnezeu, ce mi-ar fi? D-apoi așa? CREANGĂ, P. 31. (În imprecații) Ba nu vin, taică. Și nici dumneata să nu-l ajuți, să-l ia dracul mai bine. DUMITRIU, N. 202. Harnică-i nevastă-mea, Harnică, dracu s-o ia! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 45. Naiba să te ia, crîșmar! id. ib. 388. A-l lua (pe cineva) dracul (sau mama dracului, toți dracii, naiba), se spune cînd cineva este într-o situație critică, la capătul puterilor (din cauza unui efort prea mare, a unei senzații prea puternice etc.). Eram mînios de mă luau toți dracii. CONTEMPORANUL, III 825. ♦ (Despre vehicule) A transporta pe cineva. M-a luat un camion pînă la destinație. ♦ A aduce una sau mai multe persoane în jurul său cu rolul de însoțitori. Împăratul și împărăteasa... luînd cu dînșii vro cîțiva boieri mari, ostași și slujitori... s-au dus la unchiaș acasă. ISPIRESCU, L. 1. Harap-Alb, luîndu-și oamenii săi, încalecă și el. CREANGĂ, P. 274. ♦ (Despre forțe ale naturii) A ridica ceva din locul în care se găsește și a duce cu sine. Vede o undă mare apropiindu-se de el și luîndu-l ca pe o peană. RETEGANUL, P. III 5. [Cucul] căzu... ca și cînd vijelia l-ar fi luat și l-ar fi aruncat acolo. ISPIRESCU, U. 12. V. A trata pe cineva într-un anumit fel. Boieriul, luîndu-i înainte cu glume, a înghițit gălușca și a tăcut molcum. CREANGĂ, A. 167. ◊ Expr. A lua (pe cineva sau a o lua) cu binele (sau cu binișorul, cu frumosul, cu încetișorul etc.) = a se arăta blajin (față de cineva), a trata (pe cineva) cu menajamente. Și de m-ar fi izgonit... tot n-aș fi rămas așa de umilit în fața ei, ca atunci cînd m-a luat cu binișorul. CREANGĂ, A. 70. Pe dumneavoastră vă rugăm Să ne luați încet, încetișor. TEODORESCU, P. P. 177. A lua (pe cineva) cu răul = a trata (pe cineva) cu asprime, a se purta (cu cineva) rău. A lua pe cineva cu măgulele (sau, refl., a se lua pe lîngă cineva cu binele) = a măguli, a linguși pe cineva pentru a-i cîștiga bunăvoința. Începu s-o lingușească... și să se ia cu binele pe lîngă dînsa. ISPIRESCU, L. 47. Calul îi iese înainte... și o ia cu măgulele. CREANGĂ, P. 273. A lua (pe cineva) sub ocrotirea (sau sub aripa) sa = a ocroti (pe cineva). A lua (pe cineva sau ceva) în batjocură (sau în bătaie de joc, în rîs, în zeflemea, peste picior, la vale, în balon etc.) = a rîde de cineva sau de ceva, a-l ironiza, a-și bate joc. Ceilalți rîdeau, luîndu-l peste picior. CAMILAR, N. I 31. Pe urmă, băieții nu l-au mai luat în rîs. PAS, Z. I 71. Autorul ia la vale unele idei ce ne sînt scumpe și pe care trebuie să le apărăm. GHEREA, ST. CR. II 57. A lua (pe cineva) la (sau în) tărbacă v. tărbacă. A lua (pe cineva) cu huideo v. huideo. A lua (pe cineva) cu amenințări = a-l amenința. A lua (pe cineva) la rost (sau la socoteală, la trei parale, la trei (păzește), la refec, în răspăr, din (sau de) scurt, repede) = a fi aspru cu cineva, a cere cuiva socoteală de faptele sale, a-l sili să se justifice; a-i face mustrări. Surorile erau gîlcevitoare și-i numărau gologanii... și-l luau de scurt cînd îl cinsteau oamenii la cîrciumă. PAS, Z. I 225. D. Iordan Hagi Iordan se credea în drept să-l ia la rost fiindcă înstrăinează acțiuni fără nici o socoteală. C. PETRESCU, A. 399. A lua (pe cineva) pe (sau de) departe = a începe cu cineva o discuție prin ocoluri, prin aluzii îndepărtate, cu scopul de a obține ceva de la el sau de a-i comunica ceva neplăcut. A lua (pe cineva) cu nepusă masă = a surprinde (pe cineva) nepregătit. A lua (pe cineva) de sus v. sus. Nu mă lua așa = nu mă trata, nu-mi vorbi în felul acesta nepotrivit. A lua (pe cineva) la sigur v. sigur. ♦ A judeca un lucru într-un anumit fel, a avea un fel anumit de a privi lucrurile. Nu le mai lua toate în tragic. ▭ Cînta, juca și lua viața ușor. DUMITRIU, P. F. 57. ◊ Expr. A o lua de bună (sau de bani buni) = a considera că este așa cum se spune, cum pare. A lua (ceva) de nimic (sau de nimic lucru) = a socoti că ceva nu are destulă însemnătate, a nu lua în serios. Apoi de nimic lucru iei tu că am pierdut inelul? ISPIRESCU, L. 107. Dumneta mă mustrezi că am luat de nimica tulburarea dumitale la scrisoarea pîrîtoare ce au trimis domnul Hufeland. KOGĂLNICEANU, S. 122. A lua (ceva) în (sau, regional, a) nume de bine (sau de rău) = a judeca un lucru drept bun sau rău, a vedea cu ochi buni sau răi. (Absol.) Să nu luați în nume de rău cînd mă veți auzi. ISPIRESCU, U. 2. A lua (ceva) în glumă v. glumă. A lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept)... = a considera (pe cineva sau ceva) drept altcineva sau altceva; a confunda (cu altcineva sau cu altceva). Sfiala lui o luă drept dovada statorniciei. NEGRUZZI, S. I 25. Nimenea nu-l cunoștea, Tot de mocan Îl lua, Tot cioban Îl socotea. TEODORESCU, P. P. 476. A lua lucrurile (așa) cum sînt = a se împăca cu situația, a fi realist. VI. A începe, a apuca, a porni să... De vedea și iar vedea, Se gîndea, se socotea Ce să facă, cum s-o ia. TEODORESCU, P. P. 688. ◊ (Urmat de un supin sau de un infinitiv) Și ai luat a te da cu capul de vatră. SEVASTOS, N. 130. Și mă ia la cercetat. ȘEZ. III 61. Ciocoiul își face plată Și mă ia la schingiuit Că nimic nu i-am cosit. ALECSANDRI, P. P. 259. ◊ Fig. A luat-o-n spovedit. HODOȘ, P. P. 177. ◊ Refl. S-au luat ei iarăși la cercat drumul. SBIERA, P. 68. Cu oștile s-a luat la vînat. SEVASTOS, N. 105. ◊ (Popular, legat prin conj. «și» de verbe la moduri personale) S-au luat și s-au suit pe un copaci de frica fierelor. SBIERA, P. 34. Se ia și se întoarnă singură acasă. CREANGĂ, P. 225. Dar Gruia de bucurat Se lua și-o săruta. BIBICESCU, P. P. 311. ♦ (Despre manifestări fizice sau psihice) A cuprinde, a învălui (pe cineva). M-a luat groaza cînd am trecut pe lîngă lan și l-am văzut cîtu-i de mare. CREANGĂ, P. 157. Pe bieții cîntăreți îi luase gîndurile. ȘEZ. II 67. Mereu mă iau la fiori, Din tălpi pînă-n susuori, Într-un ceas de nouă ori. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 91. ◊ Impers. Te ia cu frig fără să vrei și întorci capul. BASSARABESCU, V. 29. Bătrînul a ieșit din pătură și-i e cald și îl ia cu fiori. DELAVRANCEA, H. T. 36. ◊ (În imprecații) Lua-te-ar boalele! lua-te-ar ciuma! iar te-ai îmbătat? DUNĂREANU, CH. 73. ◊ Expr. A-l lua (pe cineva) ceva înainte = a fi cuprins, copleșit de... Le-a trece lor zburdăciunea cînd or fi mai mari și i-or lua grijile înainte. CREANGĂ, A. 38. (Cu inversarea construcției) A lua frica cuiva (sau a ceva) = a se teme de cineva, (sau de ceva), a ști de frică. (Refl.) A se lua de gînduri = a se îngrijora. A început a se cam lua și el de gînduri de năzdrăvăniile lui. CREANGĂ, P. 323. VII. 1. (Construit de obicei cu pronumele «o», cu valoare neutră) A pleca, a porni, a purcede. O lua încet de-a lungul cheiului, cu spinarea încovoiată, cu genunchii îndoiți. BART, S. M. 60. Eu des-de-diminicioară o luam de-a lungul pîrîului, după mlădițe de răchită. PĂUN-PINCIO, P. 104. Se hotărî și el a se duce acasă... și o luă la drum. ISPIRESCU, L. 212. ◊ Expr. A o lua din loc = a porni la drum, a pleca repede; fig. a se repezi (cu fapta, cu vorba). Haide, ia-o din loc! îi spuse. PAS, Z. IV 257. Ai luat-o prea din loc și nu trebuie așa, că tu ai sînge iute. STĂNOIU, C. I. 180. (Regional) A o lua în porneală = a porni la păscut. Cerbul... o luă în porneală și nu mai da pe la izvor iar pînă a doua zi. CREANGĂ, P. 224. A o lua înainte = a merge înaintea altuia sau a altora (pentru a-i conduce). Hai, Oarță! Ia-o înainte. Oarță plecă. C. PETRESCU, R. DR. 50. Dolfa... Înainte c-o lua Și pe Costea că-l ducea. TEODORESCU, P. P. 511. A o lua înainte (cu ceva) = a da semnalul, a începe. Bocăneț o luă înainte cu rîsul și rîseră și ceilalți. C. PETRESCU, Î. II 12. A i-o lua (cuiva) (rar a-l lua pe cineva) înainte (sau pe dinainte) = a întrece (pe cineva), a sosi sau a face ceva înaintea altuia. Cît pe ce, cît pe ce să nu-l ieie carul înainte. CREANGĂ, P. 41. A-l lua pe cineva gura pe dinainte v. gură. A o lua la picior = a pleca repede. O luă la picior chinuit de arșița crîncenă a gîtlejului. DUMITRIU, N. 232. O luară iute la picior. ISPIRESCU, L. 25. O luai la picior pîn crîng. GORJAN, H. I 107. A o lua la sănătoasa v. sănătos. A o lua razna v. razna. A-și lua zborul = a porni în zbor, a zbura; fig. a se depărta foarte repede, a fugi. Murgu-și lua zborul în liniște deplină Prin codrii fără drumuri și fără de lumină. ALECSANDRI, O. 207. A lua (pe cineva) la (rar în) goană v. goană. A lua fuga (sau a o lua la fugă, la goană sau, mai rar, într-o fugă; refl. a se lua la fugă) = a porni în fugă, în goană. La repezeală își puse o broboadă pe cap și o luă la goană pe cheu după vapor. BART, E. 234. Luntrașul... o ia tot într-o fugă din casă. RETEGANUL, P. IV 75. Se luă la fugă după dînșii. SBIERA, P. 269. (Despre animale de tracțiune) A lua vînt = a porni razna, scăpînd de sub controlul conducătorului. (Refl.) A se lua în goană cu cineva = a se lua la întrecere din fugă cu cineva. Avea... o fată slujitoare care se lua în goană cu ogarii. ISPIRESCU, L. 323. A se lua după cineva (sau ceva) = a) a porni (și a merge) în urma cuiva (sau a ceva), a se ține de... Petrache... năvăli în crîșmă. Părintele Ștefan se luă după el. SADOVEANU, la TDRG. Cum îl vede trecînd, se ia după el și-l apucă de haină. BASSARABESCU, V. 47. Se ia după moșneag și cît colea mergea în urma lui. CREANGĂ, P. 82; b) a porni împreună cu cineva, însoțindu-l la drum; a se alătura cuiva, a se întovărăși cu cineva. Flămînzilă... se ia după Harap-Alb și pornesc tustrei înainte. CREANGĂ, P. 241; c) a fugi după cineva (pentru a-l ajunge, a-l goni, a-l prinde); a urmări, a alunga, a fugări. După vînător se luase un alt porc și mai năprasnic. ISPIRESCU, L. 140. Cînele începe a alerga prin pădure și se ia după un ied sălbatec. NEGRUZZI, S. I 59; d) a porni undeva, orientîndu-se după cineva sau după ceva; fig. a imita pe cineva, a urma sfatul cuiva, a se conforma, a asculta de..., a ține seamă de... A se lua după aparențe. A se lua după gustul cuiva. ▭ Voi, fetele, niciodată să nu vorbiți singure noaptea cu flăcăii, nici să vă luați după dînșii, că iată ce pățiți. SBIERA, P. 314. O povățui să se ia după drumul robilor. ISPIRESCU, L. 58. Moșneagul... se ia după gura babei. CREANGĂ, P. 63. A se lua cu cineva = a) a pleca la drum împreună (sau în același timp) cu cineva. Gerilă atunci Se ia cu Harap-Alb și pornesc împreună. CREANGĂ, O. A. 247. Domnul oștile lăsa, Cu ciobanul se lua. ALECSANDRI, P. P. 208; b) a se întovărăși cu cineva, a se înhăita. S-a luat cu niște derbedei. C. PETRESCU, C. V. 228. Așa pățești dacă te iei cu niște bicisnici. CREANGĂ, P. 252. Spune-mi cu cine te iei (variantă: te aduni), ca să-ți spun cine ești. A se lua cu cineva (sau cu ceva) = a-și petrece vremea cu cineva sau cu ceva și a uita de o grijă, de o preocupare (supărătoare). La răzbel, că acolo, dacă nu mori, poate să te mai iei și mai uiți. POPA, V. 339. Toate ca toate, dar urîtul îi venea de hac. În zile de lucru, calea-valea, se lua cu treaba și uita de urît. CREANGĂ, P. 140. Ziua ca ziua... mă mai ieu cu caprele, dar noaptea... toate stihiile năpădesc pe mine. ALECSANDRI, T. 616. Eu m-am luat cu alți mușterii, iar voi atunce ați fugit. ȘEZ. II 117. A se lua cu vorba = a se antrena într-o conversație, uitînd de treburi; a se întinde la vorbă. ♦ A se îndrepta într-o direcție oarecare, a apuca sau a merge pe un anumit drum. Bricul Mircea... ieșind în larg, va lua drumul spre Kersonez. BART, S. M. 13. Luarăm o cale ce nu era a Brașovului, vizitiul nostru ne spuse... că am luat drumul Giurgiului. BOLINTINEANU, O. 263. ◊ Intranz. (Învechit) O caleașcă... făcînd la stînga, luă la deal. NEGRUZZI, S. I 16. ♦ (Despre căi de comunicație și despre ape curgătoare) A-și schimba direcția, a coti spre... Drumul o ia la dreapta. 2. (În anumite construcții) A merge, a străbate, a parcurge. O, calul meu! Tu, fala mea... Cum iei pămîntul în galop. COȘBUC, P. I 112. Luînd de-a lung pămîntul, merg spre împărăție. CREANGĂ, P. 236. Și-și ia drumul d-a lungul, Țările cu de-amănuntul. BIBICESCU, P. P. 133. ◊ Expr. A(-și) lua cîmpii = a pleca orbește, fără a ști încotro (de desperare, de durere, de mînie); a ajunge la desperare, a-și lua lumea în cap. Lucrau numai calfele, fără flăcăul care își luase cîmpii. PAS, Z. I 160. Of! saracan de mine! Că-mi vine să țip și să ieu cîmpii! Mult oi să mai stau în drum? ALECSANDRI, T. I 113. A(-și) lua lumea în cap v. cap. – Forme gramaticale: prez. ind. iau (regional ieu), iei (regional iai), ia, luăm, luați, iau (regional ieu); prez. conj. pers. 3: să ia (regional să iaie (NEGRUZZI, S. I 232) și să ieie).

ASUMA, asum, vb. I. Tranz. A lua ceva asupra sau pe seama sa; a se angaja să îndeplinească ceva. A-și asuma o răspundere. – Din fr. assumer, lat. assumare.

ASUMA, asum, vb. I. Tranz. A lua ceva asupra sau pe seama sa; a se angaja să îndeplinească ceva. A-și asuma o răspundere. – Fr. assumer (lat. lit. assumere).

ASUMA, asum, vb. I. Tranz. A lua ceva asupra sau pe seama sa; a se angaja să îndeplinească ceva. A-și asuma o răspundere. – Din fr. assumer, lat. assumere.

ASUMA, asum, vb. I. Tranz. (Construit cu dativul) A lua (ceva) asupra sau pe seama sa; a se angaja să îndeplinească ceva. A-și asuma un drept. ▭ Comuniștii și-au asumat măreața sarcină istorică de a conduce lupta popoarelor împotriva cercurilor imperialiste, care merg contra dorinței sfinte a popoarelor de a menține pacea. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 47.

ASUPRA prep. (Construit cu genitivul) 1. (Local) Peste. Asupră-mi anii grei și-aștern nămeții (VLAHUȚĂ). ◊ Expr. A avea (ceva) asupra sa = a purta (ceva) cu sine. A lua (sau a avea) asupra sa (o sarcină) = a-și lua (sau a avea) o răspundere. A prinde (pe cineva) asupra faptului = a surprinde (pe cineva) în momentul cînd comite ceva (rău). ◊ (Substantivat, reg., în expr.) Cu asupra (de măsură) = peste măsură. 2. (Introduce numele persoanei sau al obiectului peste care se întinde o stăpînire, o putere etc.) Triumful științei asupra naturii (BĂLCESCU). 3. (Introduce numele persoanei sau al obiectului care suportă acțiunea) Urgia care-i asupra lui (SADOVEANU). ♦ În contra; împotriva. Asupra mea se repede (TEODORESCU). ♦ (Înv. și reg.) Față de...; pentru. Prima dragoste asupra unei fete (ISPIRESCU). 4. Cu privire la..., despre. Să citesc [cartea]... și, după citire, să-mi și dau părerea asupră-i (ODOBESCU). 5. Înspre, spre. 6. (Temporal; reg.) În preajma..., aproape de..., către. Asupra iernii coboară la locuri largi (SADOVEANU). [Var.: asupră prep.] – Lat. ad-supra.

asuma vt [At: HASDEU, I. C. 57 / Pzi: asum, (îvr) ~mez / E: fr assumer, lat assumare] 1 A lua asupra sa. 2 A se angaja să îndeplinească ceva. 3 (Înv) A-și lua pentru sine ceva Si: a-și aroga. 4 (Flz) A presupune.

asumare sf [At: DA ms / Pl: ~mări / E: asuma] 1 Luare asupra sa Si: (rar) asumat¹ (1). 2 Angajare la ceva Si: (rar) asumat¹ (2). 3 Arogare a unui drept Si: (rar) asumat¹ (3).

împovăra [At: (a. 1827) URICARIUL, VII, 101 / V: (înv) ~vora, povăra / Pzi: ~rez / E: în- + povară] 1 vrt A încărca pe cineva sau ceva cu o povară. 2 vr A lua asupra sa o povară. 3 vt A copleși. 4 vt A însărcina cu o misiune grea. 5-6 vtr (D. femei) (A face să rămână sau) a rămâne însărcinată.

cont² sn [At: EMINESCU, N. 80 / V: (înv; după fr) compt, conta, (înv; după it) conto / Pl: ~uri/ E: fr compte, it conto, cf ger Konto] 1 Socoteală scrisă alcătuită din două părți, debit și credit, care exprimă valoric, în ordine cronologică și sistematică, existența și mișcările unui anumit proces economic pe o perioadă de timp determinată. 2 Evidență a acestor operații. 3 (Lpl; îs) Curte de ~uri Instituție superioară de stat însărcinată cu controlul și verificarea cheltuielilor publice. 4 (Îe) A trece Ia (sau în) ~ A înscrie o notă de plată la rubrica datoriilor cuiva. 5 (Îe) A cere (cuiva) ~ A trage pe cineva la răspundere pentru cele spuse sau făcute. 6 (Îe) A da (cuiva) ~ A da cuiva lămuriri asupra faptelor sau socotelilor sale Si: a justifica. 7 (Fig) Seamă. 8 (Îe) A ține ~ (de ceva) A lua ceva în considerare. 9 (Îe) Pe ~ propriu Pe propria răspundere. 10 (Îae) Independent. 11 (Îe) În ~ul (cuiva sau a ceva) Pentru cineva sau ceva. 12 (Fig; în poezia populară; lpl) Complicație. 13 Notă de plată. 14 (Îe) A vinde sau a cumpăra pe ~ A vinde sau a cumpăra pe credit, pe datorie.

CONT, conturi, s. n. 1. Socoteală scrisă alcătuită din două părți (debit și credit), care exprimă valoric, în ordine cronologică și sistematică, existența și mișcările unui anumit proces economic pe o perioadă de timp determinată. ◊ Evidența acestor operații. 2. (În expr.) A trece la (sau în) cont = a înscrie la rubrica datoriilor o notă. A cere (cuiva) cont = a da (cuiva) lămuriri asupra faptelor sau intențiilor sale; a se justifica. A ține cont (de ceva) = a avea în vedere, a lua în considerare. Pe cont propriu = pe propria răspundere, în mod independent. În contul (cuiva sau a ceva) = pentru (cineva sau ceva), pe seama (cuiva sau a ceva). – Din fr. compte, it. conto. Cf. germ. Konto.

CONT, conturi, s. n. 1. Instrument fundamental de stocare a datelor contabile, care exprimă valoric, în ordine cronologică și sistematică, existența și mișcările unui anumit mijloc economic pe o perioadă de timp determinată. ◊ Cont bancar = cont deschis la o bancă pe numele unui client. ♦ Evidența acestor operații. 2. (În expr.) A trece la (sau în) cont = a înscrie la rubrica datoriilor o notă. A cere (cuiva) cont = a trage (pe cineva) la răspundere pentru cele spuse sau făcute. A da (cuiva) cont = a da (cuiva) lămuriri asupra faptelor sau intențiilor sale; a se justifica. A ține cont (de ceva) = a avea în vedere, a lua în considerare. Pe cont propriu = pe propria răspundere, în mod independent. În contul (cuiva sau a ceva) = pentru (cineva sau ceva), pe seama (cuiva sau a ceva). – Din fr. compte, it. conto. Cf. germ. Konto.

*ANTICIPA (-cipez, -cip) I. vb. tr. 1 A face un lucru înainte de timpul hotărît: ~ o plată ¶ 2 A se gîndi la un lucru, a lua o hotărîre înainte de timpul fixat să se îndeplinească: ~ viitorul. II. vb. intr. (construit cu asupra) 1 A face ceva, a se ocupa, a vorbi de ceva înaintea altor lucruri, înaintea timpului hotărît lor: trebue să anticipez asupra faptelor ¶ 2 A se folosi de ceva mai ’nainte de timp: anticipează asupra veniturilor sale [fr. < lat.].

DEPLORABIL, -Ă, deplorabili, -e, adj. Care e vrednic de plîns, care face o impresie penibilă, care inspiră milă; jalnic, lamentabil. Vreau să-ți atrag luare-aminte asupra corecturii... Ea este deplorabilă, și atît de deplorabilă încît se taie gustul de-a publica ceva. ALECSANDRI, S. 65.

PUNE, pun și (regional) pui, vb. III. 1. Tranz. (Cu privire la lucruri) A așeza, a face să stea undeva. Într-un colț al geamlîcului stau puse la soare cîteva clondire mohorîte. BASSARABESCU, V. 7. Vine-ncet, pe ochi îmi pune mîinile ei mici și moi. COȘBUC, P. I 117. Papa cu-a lui trei coroane, puse una peste alta. EMINESCU, O. I 146. (Absol.) De unde să iei dacă n-ai pus? CREANGĂ, P. 125. (Poetic) Iarna tristă-mbracă Streșinile somnoroase, Pune văl de promoroacă Peste pomi și peste case. TOPÎRCEANU, B. 70. Un vis fantastic veni și-și puse asupră-mi negrele sale aripi. NEGRUZZI, S. I 60. ◊ Expr. A pune pe hîrtie v. hîrtie. A pune (o melodie) pe note = a transpune (o melodie) pe note muzicale. A pune iscălitura = a semna, a iscăli. A pune (un bun imobil) pe numele cuiva = a da cuiva un bun în proprietate, înscriindu-l ca proprietar cu forme legale. A pune aprobarea = a aproba ceva în scris. Cînd e gata dosarul? Să-ți pun aprobarea, că numai al dumitale lipsește. V. ROM. august 1953, 38. A-i pune cuiva un lucru (dinainte) = a așeza un lucru în fața cuiva (invitîndu-l să se servească de el); fig. a-i da cuiva o idee, a-i aduce o știre, o informație. Stanca i-a și pus dinainte, o dată cu mîncarea de prînz, veste proaspătă că soru-sa Nastasia ar fi căzut într-un puț. SADOVEANU, M. C. 144. Eu îi pun zamă de pui. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 462. A pune la picioare = a oferi. A pune mîna (pe cineva sau ceva) v. mînă. A pune mîinile pe piept v. mînă. A pune stăpînire (pe cineva sau ceva) = a deveni stăpîn, a se face stăpîn (cu forța). Ia ascultați, măi, dar de cînd ați pus voi stăpînire pe ruine, zise Gerilă. CREANGĂ, P. 253. (Poetic) Pe toate pune stăpînire al voastră inimă măiastră. CERNA, P. 15. A pune piciorul (undeva) = a sosi (undeva); a pătrunde. Și printre mii de săbii și mii de archebuze. Ei pun picioru-n lagăr. ALECSANDRI, P. III 222. A pune gura (pe ceva) = a mînca. Numai atuncea punea gura pe iarbă, cînd Pepelea era foarte ostenit și înceta puțintel de a zice. SBIERA, P. 8. A pune ochii (sau, mai rar, ochiul) pe cineva sau pe ceva = a) a se opri cu interes asupra cuiva sau a ceva, a dori să obții, să ajungi la... În lipsă de bani, puseseră ochii pe 4000 lei trimiși de la Brussa cu o destinație specială. BĂLCESCU, la GHICA, A. 566. Am hotărît să-l însor, și-ți mărturisesc că mi-am pus ochiul pe duduca Adela. ALECSANDRI, T. I 344; b) a supraveghea pe cineva pentru a-l prinde cu o greșeală, pentru a-l pedepsi. A pune ochii (sau privirea, nasul, capul) în pămînt = a avea o atitudine modestă, sfioasă, plecîndu-și privirile; a se rușina, a se sfii. Și cînd i-a spus Flăcăul cel dinții cuvînt, Ea se uita speriată-n vînt, Și ca certat-apoi și-a pus Privirile-n pămînt. COȘBUC, P. I 281. Eu răspund dintr-un cuvînt, Făr'să pun ochii-n pămînt. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 44. A-și pune pielea în saramură v. piele. A pune osul = a munci din greu. Cînd rămîi văduv cu un băiat de unsprezece ani și cu o fetiță de șapte, trebuie să pui osul de vrei să nu te mănînce sărăcia. REBREANU, P. S. 135. A pune umărul = a ajuta pe cineva în muncă. A pune gînd sau a-și pune în (sau de) gînd (sau în cap, în minte) = a avea intenția de a..., a plănui să..., a decide, a hotărî. Au fost și mai înmărmuriți aflînd că el și-a pus în cap să plece pe jos, ca turist. PAS, Z. I 180. Știind necazul meu, Mi-a zis Fir a lui Sulcină: «Ce ți-ai pus în gînd, tu Nină? Poate-n rîs te-a supărat Șandru doară». COȘBUC, P. II 213. Și-a pus în gînd să descopere vicleșugul babei, creangă, P. 98. (Mold.) Pune-ți în gînd că... = află, închipuie-ți, imaginează-ți că... Pune-ți în gînd, părinte ispravnice, că am un frate care de cîteva zile s-o făcut nevăzut de la leș. ALECSANDRI, T. I 222. A pune o vorbă (sau un cuvînt) = a interveni în favoarea cuiva. Amicul meu... mă roagă să pun o vorbă bună în favoarea lui. CARAGIALE, O. II 292. Poate și eu am pus un cuvînt, că te știam nevoiașă. CONTEMPORANUL, VI_I 500. A pune o vorbă (sau o expresie etc.) în gura cuiva = a atribui cuiva o vorbă, o expresie; (despre autori) a face ca un personaj să se exprime într-un anumit fel. Chiar unele forme gramaticale... cum este perfectul simplu, sînt întrebuințate de scriitor nu numai pentru a le pune în gura eroilor munteni... ci pentru a-și exprima nemijlocit și precis gîndurile sale de povestitor. L. ROM. 1953, nr. 2, 41. A pune coarne = a) a face o relatare cu adaosuri exagerate sau neverosimile, a înflori. De cîte ori îl spune [basmul] ii mai pune coarne, îl mai lungește. STANCU, D. 46; b) a-și înșela soțul. A pune problema (sau problemele) = a prezenta, a înfățișa, a aduce în discuție un subiect, o temă. Mihail Sadoveanu s-a rostit în numeroase rînduri în problema progresului limbii noastre literare, demonstrînd cu măiestrie cum trebuie puse și rezolvate în chip just problemele de bază ale limbii literare. L. ROM. 1953, nr. 2, 35. A pune concluzii v. concluzie. A pune (un subiect, o chestiune etc.) pe tapet = a aduce (un subiect) în discuție. Puneau pe tapet respectarea demnității umane și traduceau în fapt spiritul de solidaritate. PAS, Z. IV 57. A pune (ceva) înainte = a aduce în față, a aminti de ceva. Știu că ai să-mi pui înainte prieteșugul. CONACHI, P. 86. Și-mi tot pune înainte Cîte nu-mi trece prin minte. TEODORESCU, P. P. 335. A pune că... = a admite o ipoteză, a presupune. Să punem că mai întîi începe unul... încep mai mulți a cugeta la mijloacele întreprinderii. GHICA, A. 687. Unde (mai) pui că... = fără a mai socoti că... Pe urmă, unde mai pui... că țara-i împănată cu oșteni de-ai noștri. SADOVEANU, O. VII 26. Unde pui... = gîndește-te la... socotește și... Apoi unde pui d-ta gîndul ce-l muncea groaznic. ISPIRESCU, L. 234. Cîți domnitori și mitropoliți s-au rînduit la scaunul Moldovei, de cînd e țara asta, au trebuit să treacă măcar o dată prin Humulești spre mînăstiri. Apoi unde pui cealaltă lume care s-a purtat prin satul nostru. CREANGĂ, A. 73. A pune foc = a aprinde, a incendia. Să-l luăm cu noi să puie foc! Să puie foc cu mîna lui. DUMITRIU, B. F. 71. Tăie cu sabia o mare mulțime de copaci, din care făcu o grămadă de nu-i putea da nimeni de seamă și-i puse foc. ISPIRESCU, L. 138. (Fig.) Mă-ntîlnii c-o copiliță, Tînără ca o mlădiță; Eu am rîs și ea n-o rîs, Foc Va inimă mi-o pus. ȘEZ. III 59. A pune ceva la foc = a expune la căldura focului ca să se încălzească sau (fiind vorba de alimente) să fiarbă; a încălzi. Tu să pui baia la foc. BIBICESCU, P. P. 388. A pune (o piesă) în scenă = a face regia și montarea linei piese de teatru. (Rar) A pune (cuiva) sînge rău la inimă = a face (cuiva) inimă rea, a supăra, a necăji (pe cineva). Oamenii, cum îs oamenii, ca să-i puie sînge rău la inimă... au început a porecli pe moș Nichifor și a-i zice: Nichifor Coțcariul. CREANGĂ, P. 136. ♦ A cîștiga în greutate. Am pus șase kilograme numai astă-iarnă. C. PETRESCU, C. V. 207. 2. Tranz. A așeza pe cineva într-un loc, a face pe cineva să stea (jos). Îl apăsau pe umeri și-l puneau cu sila pe scaun. BASSARABESCU, V. 5. Îndată au și fost de față părinții împărătesei lui și crescătorii săi, baba și moșneagul... pe care i-au pus în capul mesei. CREANGĂ, P. 102. Ea-l luă de braț și-l duse Printre șalele întinse Și la mîndre mese-l puse. EMINESCU, L. P. 153. ◊ Expr. A pune (pe cineva) jos = a doborî, a trînti la pămînt. Dacă mă iau la trîntă cu băieții, cei mai mulți dintre ei mă pun jos. STANCU, D. 313. A pune pe cineva sub sabie (sau a pune capul cuiva sub picior, (rar) a pune cuiva capul) = a ucide, a răpune. Măria-sa... a ținui tot înainte, ca dintr-o săgeată, izbindu-i pe delii și punîndu-i în scurtă vreme sub sabie pe cei mai mulți. SADOVEANU, P. J. 760. Mi-ar pune capul sub picior, Să poată. COȘBUC, P. I 128. De urît m-aș duce-n lume, Dragostea capu mi-l pune. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 9. A pune bine (pe cineva) = a-i face cuiva un rău, a-l lucra, a-l aranja. A-și pune capul pentru cineva = a-și pune viața în pericol pentru cineva. Să-mi pun capul pentr-o Lină, Să mă fac un om pribag! Ieși din neguri, lună plină, Să mă vezi la Lina-n prag. COȘBUC, P. I 50. A (sau a-și) pune capul, se zice cînd cineva e absolut sigur de un lucru, cînd garantează cu toată hotărîrea. Asta nu mai e nebunie; e complot... – Pun capul că e complot. V. ROM. august 1953, 63. Cu Aspazia nu merge, ea pricepe, miroase, uite, ea-și pune capul că e ceva la mijloc. VLAHUȚĂ, O. AL. II 71. A pune (pe cineva) la zid = a împușca (în urma unei sentințe de condamnare); fig. a osîndi, a blama, a înfiera. Dacă nu-l putem pune la zid, îl ucidem moral. C. PETRESCU, A. 414. ♦ Refl. (Despre ființe) A lua loc undeva, a se instala undeva sau pe ceva. Eu vreau să mă pun lîngă sobă. SADOVEANU, O. I 337. S-au pus la cină. COȘBUC, P. I 249. Tot aici ești Ivane, tot? – Ba bine că nu, zise Ivan, făcînd stînga-mprejur și puindu-se drept în calea morții. CREANGĂ, P. 314. Vine cucul de trei zile Peste văi, peste movile Și n-are un’să se puie. S-ar pune pe-o rămurea Aproape de casa mea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 213. ◊ (În contexte figurate) Pe inimu-i de-atuncea s-a pus o neagră pată. EMINESCU, O. I 96. Un nor amețitor veni și se puse pe ochii mei. NEGRUZZI, S. I 54. Necazul și voia rea S-au pus la inima mea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 214. ◊ Expr. A se pune bine cu (sau pe lîngă) cineva = a intra în voia cuiva, a se face plăcut, a linguși (pentru a obține avantaje). Își dăduse toată silința să se puie bine cu dînsul, și nici nu nimerise rău. SLAVICI, O. I 233. A se pune în vorbă (cu cineva) = a începe o discuție, a vorbi. Pînă una alta pune-te d-ta în vorbă cu maestrul... despre afacerea asta. CARAGIALE, O. VII 290. ◊ Refl. A se urca într-un vehicul, a se îmbarca. Se puneau în vapor și veneau pe la Giurgiu. GHICA, S. XVII ♦ Refl. A sosi, a se fixa undeva; a așterne. Tocmai în ăst an se puse o iarnă grea. Trosneau pomii în grădină. DELAVRANCEA, H. TUD. 24. Omătul se pusese pe unele locuri pînă la brîu. CREANGĂ, A. 30. 3. Tranz. A așeza pe cineva într-o situație (nouă), a aduce într-o împrejurare neașteptată. Harap-Alb, văzîndu-se pus în încurcată, nu mai știa ce să facă. CREANGĂ, P. 270. ♦ (Cu privire la abstracte) A atribui, a lega de... Boala fu pusă în seama hranei proaste. PAS, Z. III 255. A pune arta în interesul unei clase nu înseamnă a o înjosi. IONESCU-RION, C. 43. ♦ A așeza, a situa pe cineva într-un rang, într-o demnitate, într-o slujbă; a fixa cuiva locul, poziția între mai mulți. În fruntea bănuiților puseră pe pîndarii arendașului Cosma Buruiană. REBREANU, R. I 99. Cînd voi m-ați pus peste codru, dîndu-mi în mînă securea, Juratu-mi-ați să m-asculte lunca, drumul și pădurea. HASDEU, R. V. 69. Nu uita a-mi aduce curcanul cel bătrîn, c-am să-l pun în slujbă. ALECSANDRI, T. I 180. ◊ (Urmat de un complement care arată destinația) Pe babă, de milă, a pus-o găinăriță. CREANGĂ, P. 70. De-ar fi-n lume-un stat de mițe, zău! că-n el te-aș pune vornic. EMINESCU, N. 43. ◊ Refl. Se puseră unul popă și altul nănaș. RETEGANUL, P. IV 74. Ieremia Movilă... spînzură pe Răzvan-vodă și se puse în locul lui domn al Moldovei. ISPIRESCU, M. V. 33. Moș Nichifor nu era dintre aceia care să nu știe «că nu-i bine să te pui vezeteu la cai albi și slugă la femei». CREANGĂ, P. 107. ♦ A orîndui, a impune cuiva un șef, un conducător. Împărți poporul în pîlcuri-pîlcuri și le puse căpitani tot unul și unul. ISPIRESCU, M. V. 10. 4. Tranz. A așeza pe cineva sau ceva într-un. anumit fel, într-o anumită poziție. Îi plăcea să-i pună [pe copii] în genunchi. PAS, Z. I 111. Pune poalele în brîu, își suflecă mînecele... și s-apucă de făcut bucate. CREANGĂ, P. 29. Și mi-i pun spate la spate. ȘEZ. II 182. Și-n genunchi îl pune Și capu-i răpune. ALECSANDRI, P. P. 67. (Refl.) Băietul se pune ciobănește, într-un genunchi. CREANGĂ, P. 153. ◊ Expr. A-și pune viața în primejdie = a-și primejdui viața. Dragul mamei, drag! Nu-ți pune viața în primejdie. CREANGĂ, P. 79. A pune (fire, fibre) în două (sau în trei, în patru etc.) = a forma un mănunchi din două, trei, patru fire (pentru a obține un fir mai trainic). Pune-l [fuiorul] în trei pentru feștilă. SEVASTOS, N. 9. ♦ A atîrna. Colivia cu pasărea o puse în pălimarul despre grădină. ISPIRESCU, L. 80. Își puse în cui paltonul. EMINESCU, N. 35. ◊ Expr. A-și pune pofta-n cui v. cui. ♦ (Uneori determinat prin «la loc») A așeza în locul sau în poziția unde a fost mai înainte sau unde trebuie să stea. I-am luat în pripă scara. Ea mă-njură: «Ești nebun? Pune scara!». COȘBUC, P. I 201. I-au dat jumătatea de inimă, spunîndu-i și cum s-o pună la loc. SBIERA, P. 137. N-apuc-a merge nici douăzeci de prăjini și prrr! se rupse un capăt!... Pînă-i îmbuca d-ta ceva... eu am și pus capătul. CREANGĂ, P. 124. 5. Tranz. (Cu privire la valori bănești) A depune (în păstrare, spre fructificare, spre a fi cheltuit etc.); a adăuga. V. învesti. Să pună el banii cîți lipseau, în dreaptă tovărășie. C. PETRESCU, Î. II 208. (Ironic) La Paris... v-ați pus averea, tinerețele la stos. EMINESCU, O. I 151. ◊ Expr. A pune mînă de la mînă v. mînă. A pune (ceva) bine (sau la păstrare) = a păstra, a cruța, a ține de rezervă. Prilejul cel mai bun este acum cînd e o economie pusă la păstrare sub saltea. PAS, Z. I 242. Puneam banul bine. Și un ban peste altul fac doi, peste doi, dacă pui altul, fac trei. DELAVRANCEA, H. T. 17. La grajdul meu să te duci Și pe roșul să-mi aduci... Că mi-e roșul cam ascuns, La bună păstrare pus. TEODORESCU, P. P. 533. (În contexte figurate) Io plec, mîndră, de la tine, Inimioara mea-ți rămîne, Ia-o tu ș-o pune bine. HODOȘ, P. P. 79. A pune deoparte = a alege dintre mai mulți pentru a izola sau pentru a rezerva; a economisi. Mă, Stancule, ce-i al tău, vorba aia, îl punem deoparte. PREDA, Î. 160. Scoate un paloș și un buzdugan... se apucă de le grijește bine și le pune deoparte. CREANGĂ, P. 194. Turcii scrum că se făcea Și Badiul se apuca Cu lopata de-i strîngea: Oasele, cîte găsea, Tot d-oparte le punea. TEODORESCU, P. P. 549. (Absol.) Dacă aveam de lucru în șir, poate puneai deoparte pentru băiat ca să-l înscrii la toamnă. PAS, Z. I 249. A pune preț = a oferi un preț mare; p. ext. a socoti drept valoros, meritos. Pe viața-i puneam un preț mare. ALEXANDRESCU, M. 79. 6. Tranz. A fixa o acțiune la un anumit termen. Să punem ședința... pentru mîine la douăsprezece. E bine? V. ROM. august 1953, 58. 7. Tranz. A așeza, a stabili, a orîndui (impozite, dări). Ne fac legi și ne pun biruri. EMINESCU, O. I 150. Pui biruri mari pe țară cum n-au mai fost sub soare, De cînd cu Han-Tătarul și Mihnea cel turcit. BOLINTINEANU, O. 164. Ai pus biruri mari și grele încît toată țara geme. TEODORESCU, P. P. 479. ◊ Refl. pas. Se pun alte biruri. C. PETRESCU, Î. II 207. Cînd nu erai la cîrmă, înuntru și afară Strigai că se pusese bir peste bir pe țară. BOLINTINEANU, O. 164. 8. Tranz. (În locuțiuni verbale) A pune (pe cineva sau ceva) la probă (sau la încercare) = a încerca pe cineva sau ceva pentru a-i vedea valoarea, a supune la o încercare. Mă-nroșește singur gîndul că tu ai aflat cu cale Tocmai azi să pui la probă Inima nevestei tale! COȘBUC, P. I 73. Dan își punea la încercare tot talentul lui de premiant la desen. VLAHUȚĂ, O. AL. II 79. Să-l pot pune la-ncercare, Să văd de e viteaz mare. TEODORESCU, P. P. 606. A pune (pe cineva sau. ceva) la adăpost = a adăposti. (Refl.) Cu greu, prin zăpada mare, ajunge să se puie la adăpost... închizîndu-se în cerdac. SADOVEANU, O. VIII 177. A pune (pe cineva) la cazne = a căzni, a chinui. Fără judecată, fără nimic, îl băgară la pușcărie spre a fi pus la cazne. ISPIRESCU, M. V. 7. A pune o întrebare (sau întrebări) – a întreba. Mi-e imposibil să-i pun vreo întrebare despre viața lui de familie. CAMIL PETRESCU, U. N. 422. În timpul mesei s-a interesat de situația noastră școlară, punîndu-ne chiar cîteva întrebări, în legătură cu materiile pe care le făceam. SAHIA, N. 69. Dacă nu voi putea răspunde la întrebările ce îmi va pune, îmi va tăia capul. ȘEZ. IV 186. A pune la cîntar (sau în cumpănă) = a cîntări, a aprecia. Aticismul limbii tale o să-l pună la cîntări. EMINESCU, O. I 134. A pune jurămînt = a jura. Ați pus cu toții jurămînt Să n-avem drepturi și cuvînt: Bătăi și chinuri cînd țipăm, Obezi și lanț cînd ne mișcăm, Și plumb cînd istoviți strigăm, Că vrem pămînt. COȘBUC, P. I 209. A pune rămășag (sau pariu) = a paria. Uite, Comșa, pariez că o să găsim un foc la casa neamțului. Ia-ți casca și să mergem. Nu pui pariu? C. PETRESCU, Î. II 3. Eu pun rămășag pe ce vrei că sluga mea are să-mi aducea pielea cerbului aceluia, cu cap cu tot, așa împodobit cum este. CREANGĂ, P. 218. Aș pune rămășag că istoria vieții A-tale a să ne facă să adormim, NEGRUZZI, S. I 245. A-și pune nădejdea (speranța sau credința) în cineva (sau în ceva) = a nădăjdui în ajutorul unei persoane (sau al unei ființe supranaturale), a aștepta ceva de la cineva; a se încrede în forțele sau în capacitatea cuiva, a crede, a spera în ceva. Ea nu glumea, fiindcă-și pusese credința în dumnezeu, și dorea ca, vrînd-nevrînd, să împlinească slujba ce și-o luase asupră. ISPIRESCU, L. 17. Încalecă pe mine și pune-ți nădejdea în dumnezeu. CREANGĂ, P. 220. (Refl. pas.) Și ce speranțe se puneau în tine Ce vesel ți-a ieșit poporu-n cale. VLAHUȚĂ, O. A. 39. A pune temei (pe cineva sau ceva) = a se întemeia, a pune bază (pe cineva sau ceva), a se bizui. Moș Roată... nu prea punea temei pe vorbele boierești. CREANGĂ, A. 151. A pune vina pe cineva = a învinui pe cineva (pe nedrept). Și-acum întreagă vina Pe mine tu o pui! COȘBUC, P. I 267. A pune grabă = a se grăbi, a da zor. Cu cît pusese mai multă grabă spre a cîștiga această pradă, cu atîta pierdură din vreme spre a o împărți, certîndu-se. BĂLCESCU, O. II 258. A pune nume (poreclă sau, rar, porecliri) a numi (sau a porecli), a da nume (sau poreclă). Gospodarii de la Malu-Surpat, care puneau nume noi la toate, porecliseră pe Agapia lui Lungu «Scurta», căci i-ajungea numai pînă la subțiori lui Iordan. SADOVEANU, M. C. 6. Auzi tu, mamă, cîte-mi spune? Și-aleargă-n sat să mai adune Și cîte porecliri pe-ascuns îmi pune. COȘBUC, P. I 127. Și-i puse mama numele: Făt-Frumos din lacrimă, EMINESCU, N. 4. A pune zăvorul = a zăvorî. Unde ești, Simino? Ne culcăm! Pe ușă pui zăvorul, vino! COȘBUC, P. I 254. Dracii tronc! închid poarta după Ivan, și puind zăvoarele bine, bucuria lor că au scăpat de turbincă. CREANGĂ, P. 311. A pune pe fugă sau pe goană v. goană. (Învechit) A pune (un inamic) în risipă = a risipi, a împrăștia. Șoimane, romînii noștri sînt puși în risipă! ALECSANDRI, T. II 13. (Popular) A pune pace = a se împăca, a curma o luptă. Înălțate împărate, Pune pace, nu te bate, C-or cădea pe capu-ți toate. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 316. A pune (pe cineva) la boală - a îmbolnăvi, a face să cadă bolnav. Măriucă, Mărioară, Mulți voinici ai pus la boală. SEVASTOS, C. 147. A pune în valoare = a valorifica. A pune capăt (sau sfîrșit) la ceva = a face ca ceva să înceteze; a sfîrși. Sfîrșit să puie dulcii tale suferinți. VLAHUȚĂ, O. A. 34. (Expr.) A-și pune capăt zilelor = a se sinucide. Ai aflat peste vreo douăzeci de ani că și-a pus capăt zilelor, otrăvindu-se. PAS, Z. I 72. 9. Tranz. A așeza, a rîndui, a pregăti așa cum trebuie ca să funcționeze bine, să-și îndeplinească misiunea; a monta. Mă întreb, în fugă, dacă toți oamenii au baionetele puse. CAMIL PETRESCU, U. N. 273. ◊ Expr. A pune masa v. masă. A pune caii = a înhăma caii la un vehicul. Atunci pune caii ca să mergem mai departe, zise el hotărît. SLAVICI, O. I 221. Să puie caii la un rădvan. SBIERA, P. 218. A pune pînză (sau pînza) = a pregăti urzeala în război pentru a țese. Și-a gîndit pînza să puie Și la nime să nu spuie. MARIAN, S. 58. Nici n-am tors, nici n-am pus pînză. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 178. A pune (ceva) la îndemîna cuiva = a face accesibil, a pune la dispoziție, a da. Cîte se vor face pînă atunci! Cîte vor fi puse la îndemîna muncitorului! DEMETRIUS, C. 73. A (o) pune de mămăligă. v. mămăligă. A pune (ceva sau pe cineva) la punct v. punct. ♦ A planta, a sădi, a semăna. Răsădea crengi verzi și alte soiuri de copaci, cari-i punea împregiurul grădinei ca să o închidă. DRĂGHICI, R. 151. ♦ (Cu privire la obiecte de îmbrăcăminte) A așeza pe corp. V. îmbrăca, încălța. Își potrivea gulerul, își punea cravata, își încheia haina cu mișcări mai încete. PAS, Z. III 179. Voinicul puse opincile în picioare, căciula în cap și luă biciul în mînă. ISPIRESCU, L. 215. Puse pe trupul său haine de păstori, cămeșă de borangic, țăsută cu lacrimele mamei sale. EMINESCU, N. 5. ♦ Refl. A se îmbrăca într-un anumit fel, într-o anumită ținută. Îmi placi astăzi, Anico!... Văd că te-ai pus în mare ținută. C. PETRESCU, Î. II 173. După ce mi-am terminat serviciul, mă pun la papuci, pun ibricul de cafea la spirt. id. ib. 132. 10. Refl. A se împotrivi, a sta împotrivă. Nu te mai pune și d-ta atîta pentru te mieri ce. CREANGĂ, P. 152. ◊ (Urmat de «împotrivă» sau «împotriva cuiva ») Ce să faci? Parcă te poți pune împotrivă? SADOVEANU, O. III 386. Vă puneți zece împotriva unui om. ALECSANDRI, T. II 17. ◊ Tranz. (În locuțiuni verbale) A pune împotriveală = a se împotrivi. Cînd o piatră punea împotriveală, țărîna era scoasă cu vîrful lopeții. C. PETRESCU, R. DR. 56. ◊ Expr. A se pune cu capul (sau în cap, în ruptul capului) = a încerca tot ce e posibil pentru a săvîrși o acțiune sau pentru a împiedica o acțiune; a se opune dîrz. Stăi cu ea, ce știi ții-i spune, Dar cu capul mi te pune Să n-o joace Alți feciori.Ș COȘBUC, P. I 136. Așa e lumea asta și de-ai face ce-ai face rămîne cum este ea; nu poți s-o întorci cu umărul, măcar să te pui în ruptul capului. CREANGĂ, P. 223. A se pune înaintea cuiva = a se opune, a rezista, a se împotrivi. Tu te lauzi că Apusul înainte ți s-a pus?... Ce-i mîna pe ei în luptă, ce-au voit acel Apus? EMINESCU, O. I 147. A se pune în calea cuiva = a bara drumul cuiva; fig. a împiedica pe cineva într-o acțiune. O, tu nici visezi, bătrîne, cîți în cale mi s-au pus. EMINESCU, O. I 146. A pune cuvînt de împotrivire = a se împotrivi cu vorba, a protesta. Oșteanul nu îndrăzni să puie cuvînt de împotrivire. SADOVEANU, O. VII 66. 11. Refl. A se lua la întrecere, a se măsura, a se compara cu cineva, a se potrivi cu cineva sau cu ceva. Nu te pune cu ctitorul nostru, c-a văzut multe. DELAVRANCEA, T. 7. Din mîncare și băutură las’ dacă ne-a întrece cineva, numai la treabă nu ne prea punem cu toți nebunii. CREANGĂ, P. 259. ◊ Expr. (De obicei în construcții negative sau. restrictive) A-și pune mintea cu cineva (sau cu ceva) v. minte. 12. Refl. A tăbărî asupra cuiva, a se repezi la cineva. Ce se aude fraților? Se puse stăpînirea pe noi cu toroipanul, dar și noi i-am făcut-o. PAS, Z. IV 237. Voinicul de Ercule mi se puse pe ele cu arcul său. ISPIRESCU, U. 44. Hoților, ticăloșilor!... Vă puneți o sută pe un om, ca corbii. ALECSANDRI, T. I 401. 13. Tranz. A face pe cineva să execute un lucru; a îndemna, a sili, a obliga. Ori de cîte ori este de spus ceva satului, primarul pune să se sune goarna. STANCU, D. 53. Împăratul pune de piaptănă și îmbracă la feli pe amîndouă. CREANGĂ, P. 270. [Făt-Frumos] pusă să-i facă un buzdugan de fier. EMINESCU, N. 4. ◊ (Familiar; subiectul este dracul, nevoia, păcatele etc.) Să nu te pună păcatele să șezi, să te întinzi la vorbă cu alții de seama ta, că scot două piei de pe tine. DAN, U. 13. Dracul mă punea să-mi bat capul cu gramatica? CREANGĂ, A. 114. De m-a pune păcatul să-l cînt. ȘEZ. V 8. ♦ A îmboldi, a asmuți. Pune dulăii pe ea. Le dă drumul din lanț și îi pune pe muiare. DEMETRIUS, V. 86. Apoi își puseră caii în trap spre cîmp, prin adierea rece a serii. SADOVEANU, F. J. 405. ♦ A face ca cineva sau ceva să ajungă într-o anumită stare (de uimire, teamă, nedumerire etc.). S-au dus și el în sat să schimbe numele grăunțelor! îi răspunse ea, punînd cu răspunsul său pe oaspeți iar în mirare. SBIERA, P. 220. Tu ai în loc de suflet o iazmă neagră care Pe cruntul Satan însuși l-ar pune în mirare. ALECSANDRI, P. III 326. ◊ Refl. A începe o acțiune, a se apuca de ceva. Pe urmă mă pun și zidesc fîntînă. SADOVEANU, O. VII 270. Tu mă poți, oglindă, spune! Ei, tu doară nu te-i pune Să mă spui! COȘBUC, P. I 105. Pîn-or mai mînca boii, s-a pus să mănînce și el ceva. CREANGĂ, P. 143. (Tranz.) Puse prunca a cînta, Codrii puseră-a suna. ALECSANDRI, P. P. ◊ (Legat prin prepoziție de substantive care exprimă acțiuni sau de supine) Să te pui pe lucru, să scrii poezii frumoase. VLAHUȚĂ, O. A. 227. Mă plimb o zi și apoi mă pun la lucru pe brînci. CARAGIALE, O. VII 6. De acum trebuie să ne mai punem și cîte pe oleacă de carte, căci mîne-poimîne vine vacanța. CREANGĂ, A. 100. Decît să te mînii, măria-ta, Ciubere, Mai bine mergi în sală să te pui pe bere. ALECSANDRI, T. II 94. ◊ Expr. A se pune cu gura (rar cață) pe cineva = a cicăli pe cineva. În zădar le spunea feciorul că nu se va-nsura-n veci... Ș-au pus cu gura pe el ca cioarele. RETEGANUL, P. III 32. Ăst pîrdalnic de dor îl făcu să se puie cață pe capul nevestei sale, ca să-i dea voie de a purcede în lungă călătorie. POPESCU, B. III 73. A se pune (cu rugăminți, cu vorbe dulci etc.) pe lîngă cineva = a ruga insistent pe cineva. S-au pus... pe lîngă bărbățelul său cu vorbe dulci. SBIERA, P. 43. Chihăiam pe mama să se puie pe lîngă tata, că doar m-a da și pe mine la catihet. CREANGĂ, A. 81. A se pune de pricină v. pricină. A se pune pe gînduri = a deveni gînditor, îngrijorat. Se pune ea pe gînduri și stă în cumpene cum să dreagă și ce să-i facă. CREANGĂ, P. 29. Ea se puse pe gînduri și începu a plînge. ALECSANDRI, O. P. 71. Scrie două-trei rînduri Și se pune pe gînduri. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 125. A-și pune puterea sau (toate) puterile = a-și da toată silința, a se strădui. Își puse toate puterile, se sculă și, așa șovăind, cercă să umble. ISPIRESCU, L. 59. El se opintea, puterea-și punea. TEODORESCU, P. P. 500. (Intranz.) A fi pus pe ceva = a fi gata de... Cei mai mari acum din sfadă Stau pe-ncăierate puși. COȘBUC, P. I 224. 14. Tranz. (Franțuzism învechit, în legătură cu noțiuni de timp) A întrebuința un timp determinat pentru a parcurge o distanță. Careta nu mai punea de la o poștă la alta decît două ore. MACEDONSKI, O. III 27. Am pus 15 zile de la Herța la București. ALECSANDRI, T. I 373.- Forme gramaticale: perf. s. pusei, part. pus.

SEAMĂ f. I. 1) Fapt divers; chestiune. * Dare de ~ raport de activitate. 2) Mod de desfășurare a unei acțiuni; rânduială. ◊ A ști ~a la ceva a cunoaște rostul unui lucru; a ști meșteșugul. 3) Cantitate nedeterminată. O ~ de cuvinte. ◊ Peste ~ peste măsură. Fără număr și fără ~ în număr extrem de mare; foarte mult. De la o ~ de vreme de la un timp încoace. II. (în îmbinări stabile) 1) (exprimă o observație sau o constatare): De bună ~ fără doar și poate; desigur. Mai cu ~ în special; îndeosebi. A-și da ~a a) a se dumiri într-o chestiune; b) a fi conștient de ceva. A-și lua de ~ a se răzgândi. A lua ~a a) a observa; a remarca; b) a fi atent; c) a supraveghea. 2) (exprimă ideea de atenție sau de grijă): A băga de ~ a) a fi foarte atent; a fi precaut; b) a observa. Băgare de ~ atenție. A lua (sau a băga) în ~ (pe cineva) a da (a acorda) atenție (cuiva). A ține ~a (de cineva sau de ceva) a lua în considerație; a avea în vedere. A lăsa pe (sau în) ~a cuiva a lăsa pe cineva sau ceva în grija sau supravegherea cuiva. A lua ~ (de cineva sau de ceva) a) a supraveghea (pe cineva sau ceva); b) a avea grijă (de cineva sau ceva). A lua (pe cineva) pe ~a sa a ocroti (pe cineva); a lua (pe cineva) pe răspunderea sa. Pe ~a cuiva a) asupra cuiva; b) pe contul cuiva. 3) (exprimă ideea de însemnătate, importanță, valoare): De ~ însemnat; valoros; important. De-o ~ cu cineva (sau de ~a cuiva) a) de aceeași vârstă cu cineva; b) în aceeași situație cu cineva; la fel cu cineva. 4) (exprimă ideea de moarte): A-i face cuiva ~a a ucide pe cineva. /<ung. szám

ATRAGE (atrag, perf. atrăsei, part. atras) vb. tr. 1 A trage la sine: magnetul atrage fierul; mă simțeam atras ca de adîncul unei prăpăstii (VLAH.) ¶ 2 Fig. A încînta, a fermeca, a ademeni: ~ privirile, inimile ¶ 3 ~ luarea aminte a cuiva asupra unul lucru, a-l face să fie cu băgare de seamă la ceva, a-i reaminti, a-l îndemna să fie cu luare aminte ¶ 4 ~ în cursă pe cineva, a unelti împotriva cuiva, făcîndu-l să cadă în cursa ce i se întinde ¶ 5 A pricinui, a da naștere, a provoca: o primă greșală atrage adesea după sine alte greșeli ¶ 6 A-și ~ o pedeapsă, disprețul, etc., a face ca prin purtarea, prin vorbirea sa, să fie pedepsit, disprețuit, etc. [trage, după fr. attirer].

ASIGURA, asigur, vb. I. 1. Tranz. A oferi o garanție pentru înfăptuirea unui lucru; a face ca înfăptuirea să fie sigură; a pregăti ceva în mod sigur, durabil; a garanta. 2. Tranz. A da cuiva garanții asupra unui lucru; a încredința. ♦ Refl. A-și lua toate măsurile de precauție. 3. Tranz. și refl. A încheia un contract de asigurare a vieții, a unui bun. 4. Tranz. A realiza împiedicarea desfacerii sau deplasării elementelor asamblate ale unui sistem tehnic. – A³- + sigur (după fr. assurer).

EXEMPLU, exemple, s. n. 1. Ceea ce servește drept model, ceea ce servește pentru a ilustra ceva; persoană care, prin calitățile sale, poate servi drept model; pildă. ◊ Expr. A da (sau a fi) exemplu = a se purta astfel încât să trezească și în alții dorința de a-l imita, a constitui un model demn de urmat. A da de (sau ca) exemplu = a atrage atenția asupra unor persoane, a unor lucruri etc., pentru a îndemna pe alții să le imite. A urma exemplul (cuiva) sau a lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept) exemplu = a imita (pe cineva sau ceva). 2. Caz sau fapt tipic care întrunește caracteristicile unei categorii întregi, citat pentru a lămuri, a sprijini o idee, o demonstrație. ◊ Loc. adv. De exemplu = de pildă, bunăoară. [Pr.: eg-zem-] – Din fr. éxemple, lat. exemplum.

ASIGURA, asigur, vb. I. 1. Tranz. A oferi o garanție pentru înfăptuirea unui lucru; a face ca înfăptuirea să fie sigură; a pregăti ceva în mod sigur, durabil; a garanta. 2. Tranz. A da cuiva garanții asupra unui lucru; a încredința. ♦ Refl. A-și lua toate măsurile de precauție. 3. Tranz. și refl. A încheia un contract de asigurare a vieții, a unui bun. 4. Tranz. A realiza împiedicarea desfacerii sau deplasării elementelor asamblate ale unui sistem tehnic. – A³ + sigur (după fr. assurer).

EXEMPLU, exemple, s. n. 1. Ceea ce servește drept model, ceea ce servește pentru a ilustra ceva; persoană care, prin calitățile sale, poate servi drept model; pildă. ◊ Expr. A da (sau a fi) exemplu = a se purta astfel încât să trezească și în alții dorința de a-l imita, a constitui un model demn de urmat. A da de (sau ca) exemplu = a atrage atenția asupra unor persoane, a unor lucruri etc., pentru a îndemna pe alții să le imite. A urma exemplul (cuiva) sau a lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept) exemplu = a imita (pe cineva sau ceva). 2. Caz sau fapt tipic care întrunește caracteristicile unei categorii întregi, citat pentru a lămuri, a sprijini o idee, o demonstrație. ◊ Loc. adv. De exemplu = de pildă, bunăoară. [Pr.: eg-zem-] – Din fr. exemple, lat. exemplum.

impresie sf [At: RUSSO, S. 31 / V: ~iune / Pl: ~ii / E: lat impression, -onis, fr impression] 1 Efect lăsat în conștiința omului de lucruri sau de întâmplări cu care vine în contact. 2 Gânduri, imagini întipărite în amintire. 3-4 (Îe) A da (sau a face, a produce, a lăsa, a cauza) o ~ (bună sau) rea A obține prin înfățișare, gesturi, vorbă, o atitudine (favorabilă sau) defavorabilă a cuiva. 5 (Îe) A da (sau a face, a lăsa) ~ia că A determina pe cineva să-și formeze o părere despre cineva sau ceva. 6 (Îae) A părea că... 7 (Îe) A face (sau a produce) ~ asupra cuiva A impresiona pe cineva. 8 (Îe) A fi sub ~ia A fi stăpânit de imaginile sau de amintirile unei întâmplări trăite. 9 Senzație. 10 Părere. 11 (Îe) A avea ~ia că A presupune că... 12 (Lpl) Puncte de vedere, aprecieri fugitive asupra unui fapt, asupra unei întâmplări etc. 13 (Îf ~iune) Amprentă a desenului papilar al degetelor, palmelor și tălpilor picioarelor. 14 (Îf ~iune) Imprimare.

EXEMPLU, exemple, s. n. 1. Acțiune, faptă care servește de pildă, de model; persoană care, prin calitățile pe care le întrunește, poate fi sau trebuie urmată. Marele exemplu însuflețitor al construirii unei vieți noi, minunate, în țările lagărului socialismului, exercită o înrîurire imensă asupra celor mai largi mase populare din lumea întreagă și stîrnește admirația lor sinceră. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2623. ◊ Expr. A da (sau a fi) exemplu = a te purta în așa fel încît să trezești admirația celorlalți și dorința de a te imita; a fi model de urmat. A fi exemplu de respectare a legalității populare, a nu îngădui nimănui nici un fel de abuz sau încălcare a legilor statului și hotărîrilor guvernului – constituie datoria de căpetenie a organelor de stat. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2630. [Miron Costin] a cinstit știința și a dat frumosul exemplu în acele triste timpuri, pierzîndu-și viața pentru binele omenirii. BĂLCESCU, O. I 183. A da de (sau ca) exemplu = a atrage atenția asupra unor persoane, unor lucruri, unor acțiuni etc. pentru a îndemna pe alții să le imite. A urma exemplul (cuiva) sau a lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept) exemplu = a imita (pe cineva sau ceva). 2. Caz sau fapt tipic care întrunește caracteristicile unei categorii întregi (și care se citează pentru a sprijini o teorie, o regulă, o demonstrație etc.). V. ilustrare. Putem găsi exemple din care se arată clar că zbuciumul luptelor politice a ajutat mult pe unii poeți, ca poeți. CARAGIALE, O. III 282. ◊ Loc. adv. De exemplu (întrebuințat atunci cînd se anunță sau se cere ilustrarea concretă a celor spuse) = de pildă, bunăoară.

A ATENȚIONA ~ez tranz. 1) (persoane) A face să-și concentreze atenția (asupra a ceva sau a cuiva). 2) A face în prealabil atent asupra consecințelor unei acțiuni; a preveni; a preîntâmpina; a avertiza. 3) (persoane) A lua în seamă, oferind un dar. [Sil. -ți-o-] /Din atenție

gât sn [At: PANN, S. I, 24 / Pl: ~uri / E: vsl глътъ] 1 Parte a corpului (la om și la unele animale) care unește capul cu trunchiul Si: (pop) grumaz, gâtlan. 2 Partea interioară a gâtului (1) Si: (pop) beregată, gâtiță, gâtlej, înghițitoare. 3 Parte de dinapoi a gâtului (1) Si: ceafă, grumaz. 4 (Îe) A-i pune cuiva ștreangul de ~ A spânzura. 5 (Îae; fig) A constrânge. 6 (Îe) A strânge de ~ pe cineva A sugruma. 7 (Pop; îe) A potrivi din ~ pe cineva A da cuiva să bea pe săturare. 8 (Pop; îe) A o strica la ~ (sau a se strica la ~ cu cineva) A-și pierde încrederea, creditul pe care-l avea în ochii cuiva. 9 (Îe) A se arunca (sau a se agăța) de ~ul cuiva A îmbrățișa cu căldură pe cineva. 10 (Îae) A copleși și obosi pe cineva cu manifestările de dragoste. 11 (Îe) A-și rupe (sau a-și frânge) ~ul A se accidenta grav sau a muri în urma unui accident. 12 (Îae) A-și pierde situația bună în urma unor greșeli. 13 (Îae) A fi arestat în urma săvârșirii unei ilegalități. 14 (Îe) A lua (sau a înhăța) de ~ (pe cineva) A brutaliza. 15 (Îae) A cere cuiva socoteală cu violență. 16 (Fam; îe) A face ~ A avea pretenții neîntemeiate pe care și le exprimă gălăgios. 17 (Pop; îe) A o lua în ~ A lua asupra sa o însărcinare, un lucru. 18 (Pop; îae) A se pune pe muncă cu toată râvna pentru împlinirea unui lucru. 19 (Pop; îe) A-și pune ~ul (pentru ceva) A garanta pentru cineva. 20 (Îvp; îe) A da de ~ pe cineva A nenoroci pe cineva. 21 (Pfm; îe) A da pe ~ A bea (o băutură tare) dintr-o înghițitură. 22 (Pop; îe) A trage pe ~ A bea mult, a fi bețiv. 23 (Pfm; îe) A fi sătul până în ~ A fi dezgustat și a nu mai putea suporta în continuare o stare de lucruri. 24 (Pfm; îe) A-i sta (sau a i se opri) în ~ A nu putea înghiți. 25 (Pfm; îae) A nu putea suferi pe cineva sau ceva. 26 (Pop; îe) A se ține (sau a sta, a fi, a se lua) de ~ (cu cineva) A fi prieten la cataramă cu cineva. 27 (Fam; îe) A i se usca ~ul de sete A-i fi foarte sete. 28 (Fam; îae) A pofti foarte mult să bea ceva. 29 Înghițitură (de vin, de rachiu) Si: dușcă. 30 (Îs) ~uri de rac Cozi de rac fiert, scoase din coajă și servite ca garnitură. 31 Parte a unui obiect, a unor piese etc. care seamănă cu gâtul (1). 32 (Spc) Gât (31) al patului de pușcă. 33 (Îs) Prună cu ~ Prună gâtlană. 34 (Îs) Pară cu ~ Pară gâtlană. 35 (Spc) Deschizătură a cămășii pe unde iese capul. 36 (Spc) Parte strâmtă și lungă a unei sticle sau a unor vase de sticlă care se termină cu gura Si: (pop) gurlui. 37 (Spc) Parte strâmtă și alungită a pâlniei. 38 (Spc) Canal al coșului pe unde iese fumul. 39 (Spc; la instrumente muzicale) Parte prelungă unde sunt fixate și acordate coardele. 40 (Spc) Parte îngustă a cimpoiului. 41 (Pop; spc) Cioc îngust cu care se termină leuca. 42 (Spc) Parte a morii nedefinită mai îndeaproape. corectat(ă)

răzni [At: PANN, H. 75/5 / S și: răsn~ Pzi: ~nesc / E: razna] 1 vr (Pop; d. vite, oi etc) A se depărta (de cârd, de turmă etc). 2 vr (D. oameni) A se izola (de ai săi). 3 vr A se răzleți (3). 4 vt (Îe) A o~ spre cineva sau ceva A se năpusti asupra cuiva sau a ceva. 5 vt (Îe) A o ~ la fugă A o lua la fugă. 6 vt (Reg) A răpi (1). 7 vt (Olt; Mun; îe) A ~ vorba A pierde firul ideilor. 8 vt (Îae) A face digresiuni în povestire.

ÎNCĂLCA, încalc, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la un teritoriu străin) A invada, a cotropi. Toate acestea erau semne de biruință asupra vrăjmașilor ce încălcau țara din cînd în cînd. ISPIRESCU, la TDRG. 2. Fig. A nu respecta, a nesocoti ceva. Sfaturile populare au datoria... să pedepsească cu hotărîre pe sabotori și să ia măsuri împotriva acelor elemente, iresponsabile sau dușmănoase, care încalcă legalitatea populară. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 12, 104.

umăr [At: PSALT. 314 / V: (îvp) umere smn, (Ban; înv) umer, (îvr) om~, (reg) umur sn / Pl: umeri sm, (îvp) umere sn / E: ml humerus] 1 sm Parte a corpului omenesc corespunzătoare articulației care leagă brațul de torace. 2 sm (Îlav) La (sau, înv, a) ~ sau între umeri, (Mol) de-a ~ (sau de-a ~ul, de-a umeri, de-a umerele), (îrg) în umeri (sau ~ul) Pe umăr (1). 3 sm (Îlav) ~ la ~ Unul lângă altul Si: alături (2). 4 sm (Pex; îal) Împreună. 5 sm (Reg; îlav) La umere cu... La fel cu... 6 sm (îe) A da (sau a ridica, a înhăța, a strânge, (reg) a sălta, a face, a clătina) din umeri (sau din ~) A face un gest de înălțare a umerilor (1), care exprimă nepăsare, neștiință, nepricepere, mirare, nedumerire sau dispreț. 7 sm (Îe) A pune ~ul (sau, rar, umerii) A împinge cu umărul (1). 8 sm (Îae) A ridica cu umărul (1). 9 sm (Îae) A sprijini cu umărul (1). 10 sm (Îae) A-și da concursul la îndeplinirea unei acțiuni. 11 sm (Îae) A sprijini o acțiune. 12 sm (Îae) A ajuta pe cineva. 13 sm (Îe) A se uita la cineva (sau a privi pe cineva, a răspunde cuiva) peste ~ A se uita batjocoritor la cineva. 14 sm (Îae) A răspunde disprețuitor cuiva. 15 sm (Îe) A-și lua picioarele (sau călcâiele) de-a umeri (sau pe umeri, la ~, înv, a ~) A o lua la fugă. 16 sm (Îae) A-și lua picioarele la spinare. 17 sm (Îe) A fi cu capul pe umeri A fi teafăr. 18 sm (Îae) A fi cumpănit. 19 sm (Îae) A avea simțul realității. 20 sm (Îe) A se ridica pe umerii (sau pe ~ul) cuiva A se servi de cineva pentru a dobândi o situație, o poziție avantajoasă. 21 sm (Îe) A pune (cuiva) pe umeri (sau pe umerii cuiva) A încărca pe cineva cu o sarcină apăsătoare. 22 sm (Îae) A arunca vina asupra cuiva. 23 sm (Pop; îe) A părea că aruncă după umeri A mânca ceva ce nu-i place, fară să se sature. 24 sm (Pop; îae) A mânca cu lăcomie. 25 sm (Îe) A lua arma Ia ~ A lua pușca susținând-o jos cu palma și sprijinind-o cu țeava de umăr (1). 26 sm (Cu valoare de interjecție) La ~! Formulă de comandă militară pentru luarea poziției cu arma la umăr. 27 sm (Reg; îe) Cât ai da din ~ Foarte repede. 28 sm (Reg; îe) A-i veni (cuiva) peste ~ A nu-i conveni. 29 sm (Reg; îae) A nu-i veni (cuiva) la socoteală. 30 sm (Reg; îe) A umbla cu conteșul pe umere A hoinări. 31 sm (Reg; îae) A pierde vremea. 32 sm (Reg; îae) A se codi de la treabă. 33 sm (Reg; îe) A se uita peste umeri A fi pe moarte. 34 sm (Reg; îe) A o da (sau a o muta) de pe un ~ pe celălalt A se amăgi singur. 35 sm (Pan) Partea de sus a unei coaste de deal sau de munte. 36 sm (Ban; pex) Omoplat. 37 sm (Pex) Parte a unui obiect de îmbrăcăminte care acoperă umărul. 38 sm (Reg; pex; lpl; îf umere) Legătură de lemne. 39 sm (Pan; îs) ~ul obrazului (sau, reg, de la obraz, la obraz) ori ~ul feței, (reg) ~ul de la ochi Pomete. 40 sm (Pan; îs) ~ul genunchiului Rotulă. 41 sm (Reg; pan; îs) ~ul mâinii (sau de la mână) ori ~ul pălmii (sau de la palmă, de palmă) ori umerile de la degetul cel mare Podul palmei. 42 sm (Reg; pan; îs) Umerele piciorului Partea de deasupra a labei piciorului. 43 sm (Pop; șîs ~ul gâtului) Partea gâtului vitelor pe care se așază jugul. 44 sm (Pex; șîs ~ul jugului) Partea de sus a jugului (având două curburi), care se așază pe gâtul vitelor. 45 sm Partea bombată a unui vas, deasupra căreia se află gâtul sau gura. 46 sm (Reg; șîs ~ul sau umerile osiei sau de la osie ori de osii) Partea dinspre butucul roții a podului¹ Si: opor, (reg) creier (24), junghietură. 47 sm (Reg; îas) Carâmb la loitră. 48 sm (Reg; îs) ~ul leucii Partea îndoită de la capătul de sus al leucii, de care se leagă lanțul sau cârligul ce prinde loitra de leucă Si: măsea. 49 sm (Reg; îs) Umere pe dric Piesă de fier care leagă osia de perinoc Si: (reg) tarâncă. 50 sm (Reg) Fiecare dintre cele două capete ale pieselor de lemn de care se prinde coarda ferăstrăului Si: cioacă (11). 51 smp (Reg; îs) Umerii ferestrii Toc¹ la fereastră. 52 sm (Îvr) Partea superioară a unei aripi de clădire. 53 sn (Rar; și cu determinarea „de lemn”) Umeraș (3). 54 sm (Teh) Proeminență la suprafața unei piese, servind pentru rezemarea acesteia sau a altui obiect ori pentru a transmite o mișcare unei alte piese. 55 sm (Teh; îs) ~ de piston Porțiune îngroșată în capătul unui piston, în care se fixează bolțul pistonului. 56 sm (Îvr; traducere greșită pentru slavonul рамьнъ) Păducel (Craraegus monogyna).

CHIVERNISI vb. 1. (Mold., ȚR, Trans. S) A conduce, a guverna, a administra. A: Nevoiesc cu osîrdie să chivernisească țările sale. M. COSTIN. Cu mare filosofie lupul viața sa își chiverniseaște. CI, 98. Prin adincul înțelepciunii tale toate le chivernisăști. MOL. 1754-1762, 29^r. Lăsă la Stocolm un divan de epitropi ca să chivernisască tara lui. VP, 52^r; cf. DOSOFTEI, VS; CANTEMIR, DIVANUL; PSEUDO-AMIRAS; NECULCE; CANTA. B: Chivernisești și bine oblăduiești. BIBLIA (1688). Acela care nu-ș poate chivernisi casa lui nu poate chivernisi pre altul. FL. D 1700, 40^v; cf. R. POPESCU; MINEIUL (1776). C: Îngerii ... chivernisesc acea după noi erarhie. IOAN ZOBA, RlNDUIALA DIACON-STVELOR; cf. IR 1757, 13^r; MCCR, 18. ♦ A se conduce, a se călăuzi. A: A te chivernisi la greale vremi nu poți. M. COSTIN. Domnul cunoaște gîndurile oamenilor ... cu dumnezeiescul duh nechivernisindu-să. AR, 36^v; cf. PSEUDO-COSTIN; NECULCE. B: Dumnezeu, după ce a făcut lumea, a orinduit să se chivernisească cu lege. ANTIM. C: Cel ce se chiverniseaște rău ades să se sfătuiască. FL. D 1764, 45^v. 2. (Mold.) A aranja, a pune la cale. A scos tuiurile și corturile afară din lași... ca să mai chivernisească lucrul ceva înainte. NECULCE; cf. PSEUDO-AMIRAS. ♦ Fig. A face rău cu premeditare. Lasă toată treaba asupra mea și eu îl voi chivernisi pe Abul-Casîm de și comora îi vom lua și viața, cu meșterșug supțire. H 1771, 97^r. ♦ A se tocmi. Și așa să chivernisiia unul cu altul. CA, 85^r.3. (Mold., ȚR) A purta de grijă, a asigura mijloacele de trai. A: Va chivernisi și pe oamenii mortului, că au rămas nechivernisiți. PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU. Datoriia nacealnicilor ... ca să chivernisească pentru odihna și folosul cel bun a supușilor lor. BUCOAVNĂ 1775, 44^v; cf. DOSOFTEI, MOL.; CD 1698, 27^r; CANTEMIR, IST.; PSEUDO-MUSTE; NECULCE; AR, 4^r; CD 1770, 32^v; BUCOAVNĂ 1775, 43^v; H 1779², 77^v. ◊ (Fig.) Aferim! aferim! adecă: bine m-ați chivernisit. AXINTE URICARIUL. B: Nu te rog să-mi chivernisești viața, că am eu cu ce trăi. ANTIM.Etimologie: gr. kyvernó, aor. kyvernísa. Vezi și chiverni, chiverniseală, chivernisire, chivernisit, chivernisitor, chivernitor, nechivernisit, schiverniseală, schivernisi. Cf. chiverni, hătmăni, isprăvnici, schivernisi; r î n d ă l u i.

PUNE, pun, vb. III. 1. A așeza, a instala, a plasa într-un loc. ◊ Expr. A pune foc = a) a incendia; b) fig. a înrăutăți situația. A pune (ceva) la foc = a expune (ceva) acțiunii focului (pentru a fierbe, a găti etc.). A pune (cuiva ceva) la picioare (sau la picioarele cuiva) = a oferi (cuiva ceva util, valoros). A pune (cuiva ceva) înainte = a da (cuiva ceva) de mâncare. A pune (ceva) la cântar (sau în cumpănă, în balanță) = a cumpăni, a chibzui (importanța, valoarea etc.) pentru a putea lua o hotărâre întemeiată. A pune gura (pe ceva) = a gusta sau a mânca (ceva). A pune ochii (pe cineva sau ceva) = a se opri cu interes (asupra cuiva sau a ceva), a remarca, a dori să obțină; a supraveghea. A pune piciorul (undeva) = a sosi (undeva). A pune ochii (sau privirea, nasul, capul) în pământ = a avea o atitudine modestă, plecând privirea; a se rușina, a se sfii. (Fam.) A pune osul = a munci din greu. A pune umărul = a-și aduce contribuția la o acțiune; a contribui. A(-și) pune (ceva) în (sau de) gând (sau în cap, în minte) = a avea intenția de a..., a plănui, a decide. A pune o vorbă (bună) sau un cuvânt (bun) (pentru cineva) = a interveni în favoarea cuiva. A pune coarne = a) a face o relatare cu adaosuri exgerate, neverosimile, inventate; b) a-și înșela soțul. A pune (o chestiune, un subiect etc.) pe tapet = a aduce (o chestiune etc.) în discuție. Unde (mai) pui că... = fără a mai socoti că...; presupunând, considerând că... A pune paie pe (sau peste) foc = a contribui la înrăutățirea unei situații grave, dificile. A pune (pe cineva) jos = a trânti (pe cineva) la pământ. A pune (pe cineva) sub sabie sau a pune (cuiva) capul sub picior = a ucide. A pune (pe cineva) la zid = a) a împușca; b) a condamna, a demasca, a dezaproba. (Fam.) A pune bine (pe cineva) = a face cuiva rău, uneltind împotriva lui. A(-și) pune capul (sau gâtul) (la mijloc) pentru cineva (sau ceva) = a-și primejdui viața; a fi sigur, a garanta pentru cineva sau de ceva. A pune (ceva) pe hârtie = a însemna, a nota. A pune (o melodie) pe note = a transpune o melodie pe note muzicale. (Refl.) A se pune bine cu (sau pe lângă) cineva = a intra în voie cuiva, a se face plăcut cuiva (prin adulare, lingușeli spre a obține avantaje). ♦ Tranz. A întinde, a expune. ◊ Expr. A pune (cuiva ceva) în vedere = a atrage (cuiva) atenția, a aduce la cunoștință. ♦ Refl. A se depune, a se așterne; fig. a începe, a se ivi. S-a pus zăpada. S-a pus o iarnă grea. 2. Tranz. A aduce pe cineva într-o situație nouă neașteptată, a face pe cineva să ajungă într-o anumită stare. L-a pus în inferioritate. ♦ A așeza, a numi pe cineva într-un rang, într-o demnitate, într-o slujbă; a determina, a fixa locul, ierarhia cuiva între mai mulți. ◊ Expr. A pune (pe cineva) în pâine = a angaja (pe cineva) într-o slujbă spre a-și câștiga existența. A pune (pe cineva) în disponibilitate (sau, fam., pe liber) = a concedia, a elibera (pe cineva) dintr-o slujbă. 3. Tranz. și refl. A (se) așeza într-un anumit fel, într-o anumită poziție. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (fire, fibre) în două (sau în trei, în patru etc.) = a forma un mănunchi din două (sau trei etc.) fire. ♦ Tranz. A atârna, a agăța. 4. Tranz. A face să stea într-un anumit loc, a așeza la locul dinainte stabilit sau cel mai potrivit, a depune la locul lui, a plasa; p. ext. a așeza într-un anumit loc față de alte obiecte de același fel, a aranja, a situa. ◊ Expr. A pune caii = a înhăma. A pune în scenă = a regiza, a monta o piesă de teatru. ♦ A planta, a sădi, a semăna. 5. Tranz. și refl. A(-și) așeza pe corp obiectele de îmbrăcăminte necesare; a (se) îmbrăca sau a (se) încălța. 6. Tranz. A depune valori bănești (în păstrare, spre fructificare etc.); a investi valori bănești. ◊ Expr. A pune deoparte = a) a economisi; b) a rezerva (pentru cineva). A pune preț = a oferi un preț mare; p. ext. a considera valoros, merituos. 7. Tranz. A fixa, a stabili; orândui, a institui. A pune impozite. A pune un diagnostic. 8. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a sta împotrivă. Te pui pentru un fleac! ◊ Expr. A se pune în calea cuiva = a împiedica pe cineva să acționeze. 9. Refl. recipr. A se lua la întrecere, a se măsura sau a se compara cu cineva. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (de) față sau față în față = a compara; a confrunta. 10. Refl. A tăbărî asupra cuiva, a se repezi la cineva. 11. Tranz. A face, a determina pe cineva să execute un lucru; a îndemna; a sili, a obliga. ♦ A îmboldi; a asmuți. 12. Refl. (Adesea cu determinări introduse prin prep. „pe”) A începe o acțiune, a se apuca (cu stăruință) de ceva. ◊ Expr. A se pune cu gura pe cineva = a cicăli pe cineva sau a insista pe lângă cineva. (Reg.) A se pune (cu rugăminți, cu vorbe dulci etc.) pe lângă cineva = a ruga insistent pe cineva. A se pune pe gânduri = a deveni gânditor, îngrijorat. E pus pe... = e gata să... (Tranz.) A-și pune puterea sau (toate) puterile = a-și da toată silința, a se strădui. 13. Tranz. (În loc. și expr.) A pune (pe cineva sau ceva) la probă (sau la încercare) = a încerca pe cineva sau ceva (spre a-i cunoaște valoarea, însușirile). A pune (pe cineva) la cazne = a căzni, a chinui. A pune o întrebare (sau întrebări) = a întreba, a chestiona. A pune stavilă = a stăvili. A pune în primejdie = a primejdui. A-și pune nădejdea (sau speranța, credința) în cineva sau ceva = a nădăjdui, a se încrede în ajutorul cuiva sau a ceva. A pune temei = a se bizui, a se întemeia. A pune vina (pe cineva sau ceva) = a învinui (pe nedrept). A pune în (sau pe) seama (sau la activul) cuiva (sau a ceva) = a atribui (pe nedrept). A pune grabă = a se grăbi. A pune nume (sau poreclă) = a numi, a porecli. A pune în valoare = a valorifica. A pune în evidență = a evidenția, a sublinia, a releva. A pune la îndoială = a se îndoi. A pune la socoteală = a socoti, a îngloba. A pune în loc = a înlocui. A pune iscălitura = a iscăli. A pune rămășag (sau pariu) = a paria. A pune aprobarea = a aproba. [Prez. ind. și: (reg.) pui] – Lat. ponere.

PUNE, pun, vb. III. 1. Tranz. A așeza, a instala, a plasa într-un loc. ◊ Expr. A pune foc = a) a incendia; b) fig. a înrăutăți situația. A pune (ceva) la foc = a expune (ceva) acțiunii focului (pentru a fierbe, a găti etc.). A pune (cuiva ceva) la picioare (sau la picioarele cuiva) = a oferi (cuiva ceva util, valoros). A pune (cuiva ceva) înainte = a da (cuiva ceva) de mâncare. A pune (ceva) la cântar (sau în cumpănă, în balanță) = a cumpăni, a chibzui (importanța, valoarea etc.) pentru a putea lua o hotărâre întemeiată. A pune gura (pe ceva) = a gusta sau a mânca (ceva). A pune ochii (pe cineva sau ceva) = a se opri cu interes (asupra cuiva sau a ceva), a remarca, a dori să obțină; a supraveghea. A pune piciorul (undeva) = a sosi (undeva). A pune ochii (sau privirea, nasul, capul) în pământ = a avea o atitudine modestă, plecând privirea; a se rușina, a se sfii. (Fam.) A pune osul = a munci din greu. A pune umărul = a-și aduce contribuția la o acțiune; a contribui. A(-și) pune (ceva) în (sau de) gând (sau în cap, în minte) = a avea intenția de a..., a plănui, a decide. A pune o vorbă (bună) sau un cuvânt (bun) (pentru cineva) = a interveni în favoarea cuiva. A pune coarne = a) a face o relatare cu adaosuri exgerate, neverosimile, inventate; b) a-și înșela soțul. A pune (o chestiune, un subiect etc.) pe tapet = a aduce (o chestiune etc.) în discuție. Unde (mai) pui că... = fără a mai socoti că...; presupunând, considerând că... A pune paie pe (sau peste) foc = a contribui la înrăutățirea unei situații grave, dificile. A pune (pe cineva) jos = a trânti (pe cineva) la pământ. A pune (pe cineva) sub sabie sau a pune (cuiva) capul sub picior = a ucide. A pune (pe cineva) la zid = a) a împușca; b) a condamna, a demasca, a dezaproba. (Fam.) A pune bine (pe cineva) = a face cuiva rău, uneltind împotriva lui. A(-și) pune capul (sau gâtul) (la mijloc) pentru cineva (sau ceva) = a-și primejdui viața; a fi sigur, a garanta pentru cineva sau de ceva. A pune (ceva) pe hârtie = a însemna, a nota. A pune (o melodie) pe note = a transpune o melodie pe note muzicale. (Refl.) A se pune bine cu (sau pe lângă) cineva = a intra în voie cuiva, a se face plăcut cuiva (prin adulare, lingușeli spre a obține avantaje). ♦ Tranz. A întinde, a expune. ◊ Expr. A pune (cuiva ceva) în vedere = a atrage (cuiva) atenția, a aduce la cunoștință. ♦ Refl. A se depune, a se așterne; fig. a începe, a se ivi. S-a pus zăpada. S-a pus o iarnă grea. 2. Tranz. A aduce pe cineva într-o situație nouă neașteptată, a face pe cineva să ajungă într-o anumită stare. L-a pus în inferioritate. ♦ A așeza, a numi pe cineva într-un rang, într-o demnitate, într-o slujbă; a determina, a fixa locul, ierarhia cuiva între mai mulți. ◊ Expr. A pune (pe cineva) în pâine = a angaja (pe cineva) într-o slujbă spre a-și câștiga existența. A pune (pe cineva) în disponibilitate (sau, fam., pe liber) = a concedia, a elibera (pe cineva) dintr-o slujbă. 3. Tranz. și refl. A (se) așeza într-un anumit fel, într-o anumită poziție. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (fire, fibre) în două (sau în trei, în patru etc.) = a forma un mănunchi din două (sau trei etc.) fire. ♦ Tranz. A atârna, a agăța. 4. Tranz. A face să stea într-un anumit loc, a așeza la locul dinainte stabilit sau cel mai potrivit, a depune la locul lui, a plasa; p. ext. a așeza într-un anumit loc față de alte obiecte de același fel, a aranja, a situa. ◊ Expr. A pune caii = a înhăma. A pune în scenă = a regiza, a monta o piesă de teatru. ♦ A planta, a sădi, a semăna. 5. Tranz. și refl. A(-și) așeza pe corp obiectele de îmbrăcăminte necesare; a (se) îmbrăca sau a (se) încălța. 6. Tranz. A depune valori bănești (în păstrare, spre fructificare etc.); a investi valori bănești. ◊ Expr. A pune deoparte = a) a economisi; a strânge; b) a rezerva pentru cineva. A pune preț = a oferi un preț mare; p. ext. a considera valoros, merituos. 7. Tranz. A fixa, a stabili; orândui, a institui. A pune impozite. A pune un diagnostic. 8. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a sta împotrivă. Te pui pentru un fleac! ◊ Expr. A se pune în calea cuiva = a împiedica pe cineva să acționeze. 9. Refl. recipr. A se lua la întrecere, a se măsura sau a se compara cu cineva. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (de) față sau față în față = a compara; a confrunta. 10. Refl. A tăbărî asupra cuiva, a se repezi la cineva. 11. Tranz. A face, a determina pe cineva să execute un lucru; a îndemna; a sili, a obliga. ♦ A îmboldi; a asmuți. 12. Refl. (Adesea cu determinări introduse prin prep. „pe”) A începe o acțiune, a se apuca (cu stăruință) de ceva. ◊ Expr. A se pune cu gura pe cineva = a cicăli pe cineva sau a insista pe lângă cineva. (Reg.) A se pune (cu rugăminți, cu vorbe dulci etc.) pe lângă cineva = a ruga insistent pe cineva. A se pune pe gânduri = a deveni gânditor, îngrijorat. E pus pe... = e gata să... (Tranz.) A-și pune puterea sau (toate) puterile = a-și da toată silința, a se strădui. 13. Tranz. (În loc. și expr.) A pune (pe cineva sau ceva) la probă (sau la încercare) = a încerca pe cineva sau ceva (spre a-i cunoaște valoarea, însușirile). A pune (pe cineva) la cazne = a căzni, a chinui. A pune o întrebare (sau întrebări) = a întreba, a chestiona. A pune stavilă = a stăvili. A pune în primejdie = a primejdui. A-și pune nădejdea (sau speranța, credința) în cineva sau ceva = a nădăjdui, a se încrede în ajutorul cuiva sau a ceva. A pune temei = a se bizui, a se întemeia. A pune vina (pe cineva sau ceva) = a învinui (pe nedrept). A pune în (sau pe) seama (sau la activul) cuiva (sau a ceva) = a atribui (pe nedrept). A pune grabă = a se grăbi. A pune nume (sau poreclă) = a numi, a porecli. A pune în valoare = a valorifica. A pune în evidență = a evidenția, a sublinia, a releva. A pune la îndoială = a se îndoi. A pune la socoteală = a socoti, a îngloba. A pune în loc = a înlocui. A pune iscălitura = a iscăli. A pune rămășag (sau pariu) = a paria. A pune aprobarea = a aproba. [Prez. ind. și: (reg.) pui] – Lat. ponere.

arunca (arunc, aruncat), vb. – 1. A scăpa de ceva; a lepăda. – 2. A lăsa, a părăsi. – 3. A pune. – 4. A țîșni, a izbucni. – 5. a lansa, a azvîrli. – 6. A scutura, a agita. – 7. A construi un pod. – 8. A distruge prin explozie, a face să sară în aer. – 9. A lua asupra sa, a prelua. – 10. (Refl.) A se repezi, a se năpusti. – 11. (Refl.) A se aventura, a merge prea departe. – 12. (Refl.) A o șterge, a o întinde. – 13. (Refl.) A semăna cu cineva. – Mr. aruc, arucare, megl. runc, rucari. Lat. runcāre „a plivi” (Cihac, I, 17; REW 2908; Pascu, I, 162; Jud, Archiv, CXXII, 430), sau eruncāre, cf. it. arroncare (abruz. arrongá), v. fr. arôtsé, cu sensul din lat., și rom. runc. Este posibil ca evoluția sensului să se datoreze unei confuzii populare între runcāre și rŭĕre „a arunca, a azvîrli”, primul fiind simțit ca un der. al celui de al doilea, ca de ex. în relația *manicare și manere. Se află în concurență cu azvîrli, mai ales în Mold. (ALR, I, 94). Începînd cu Lexiconul de la Buda se preferă aproape constant etimonul indicat acolo, lat. *averruncāre „a îndepărta ceea ce este rău”, termen propriu limbajului prezicătorilor, și care nu pare să fi avut circulație în popor; dacă totuși a avut, este aproape obligatoriu să se fi confundat cu eruncare. Cf., pentru această ipoteză, Miklosich, Rum. Unters., II, 12 (combătut de Meyer, Alb. St., IV, 102); Philippide, Principii, 44; Pușcariu 132; DAR; Rosetti, I, 162. – Der. aruncat, s. n. (aruncare; vrajă, vrăjitorie); aruncător, adj. (care aruncă); aruncătură, s. f. (acțiunea de a arunca; săritură; vrajă, vrăjitorie; sarcină, povară; abreviere).

IA interj. 1. Înaintea unui imperativ, atrage atenția ascultătorului asupra îndemnului care i se va adresa; ian. Ia lasă-mă încolo, măi omule; pesemne tu ai să mă înveți pe mine ce-i plugăria? CREANGĂ, P. 160. Ia, fă-ncolo, poznașule! ALECSANDRI, T. 187. Stano, ia ne spune, Că vrem să știm. PANN, P. V. I 84. Ia ieși pîn-afară. TEODORESCU, P. P. 18. ◊ (Cu sens de sfidare) Ia mai fă ceva de poți. CONTEMPORANUL, VI_I 48. ◊ (Imperativul este înlocuit prin «hai») Ia, acum hai la luptă. EMINESCU, N. 10. (Precedînd o propoziție condițională) Ia să fie aici o echipă de muncitori să vezi cum s-ar face treaba. 2. (Atrage atenția ascultătorului asupra unui fapt) Iată, iacă, uite, vezi. Anul vechi, ia, se sfîrșește. SEVASTOS, N. 21. Apoi ia, asta-ți spun și eu. CREANGĂ, P. 152. Ia, aista-i om, zic și eu. id. A. 20. ◊ (Corespunde unui gest demonstrativ, fiind uneori însoțit de gest) Să șezi ia acolo, în fundul căruții. SBIERA, P. 73. Are să zică... să iei băietul și să-l dai ia încolo, la baba cea de-alăturea. CREANGĂ, P. 173. Du-te, ia, pe-aice. CONTEMPORANUL, III 578. ◊ (Întărind sensul cuvintelor care urmează; precedă un adverb) V. ei. Măi, omule! Ia acum să te văd! CREANGĂ, P. 56. Ba ia, acum cred eu frăține-meu, că așa urs oștirea întreagă este în stare să o zdrumice. id. ib. 188. ◊ Expr. Ia așa = fără o intenție precisă, numai așa, uite-așa. Ia așa numai ca să zică și el că face ceva. ISPIRESCU, L. 34. Am zis și eu, ia așa, o vorbă în vînt. CREANGĂ, P. 133. Știi prea bine – răspunse fata – că nu vreau ca s-o știu, decît numai ia așa, ca s-o știu, pentru c-acu nu mai e Făt-Frumos să mă răpească. EMINESCU, N. 18. 3. Arată lipsă de interes, indiferență față de cele ce urmează. Eu sînt, ia, un păcătos! SBIERA, P. 8. Spuneți și voi, ia, ce vă veți pricepe. ISPIRESCU, L. 68. 4. Introduce un răspuns. Ce mai știi de pe la tîrg?... – Ia, nu prea bune vești! CREANGĂ, P. 77. Codrule, codruțule, Ce mai faci, drăguțule... – Ia, eu fac ce fac de mult, Iarna viscolu-l ascult. EMINESCU, O. I 123. Încotro, pînă unde? – Ia, pîn-aci. PANN, P. V. I 69.

VREA, vreau, vb. II. Tranz. I. (Folosit și absolut; în concurență cu voi, la unele persoane și timpuri înlocuit de acesta; urmat de o completivă dreaptă cu verbul la conjunctiv sau, mai rar, de un infinitiv) A fi hotărît, a fi decis să...; a avea de gînd să..., a intenționa; a voi. Însă dacă vrei și vrei numaidecît să te duci, eu nu te opresc. CREANGĂ, P. 193. Floricică dintr-o mie, Pusu-și-o mîndra mînie, De dor nu vrea să mai știe. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 164. Stăi, mîndruța mea, Nu te spăria, Că vrem să glumim Și să te zidim. ALECSANDRI, P. P. 190. Vodă vrea și Hîncu ba, se spune cînd două persoane care au interese comune sînt în dezacord în ce privește calea de urmat pentru îndeplinirea unei acțiuni. ◊ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de... Eu știu ce vra să zică durerea de inimă. CREANGĂ, P. 172. Avea ochi albaștri, ceea ce vra să zică mult. EMINESCU, N. 86. Refluxul vra să zică cînd să umflă apa. DRĂGHICI, R. 43; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Va să zică nu poți! Ce vrea (sau va) să zică asta (sau, mai rar, aceea)? = ce înseamnă, ce rost are? Ce va să zică aceea să plătesc? ISPIRESCU, L. 138. (Impersonal, rar) Cum (sau ce) va vrea = orice. Întîmplă-se ce va vrea, Eu de badea voi tăcea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 55. ♦ Intranz. A avea voință neclintită, a stărui într-o acțiune. Eu știu să vreau. 2. A pretinde, a cere; a aștepta (de la cineva ceva). Eu vreau să-mi dai copilul zburdalnic, pe Arald. EMINESCU, O. I 91. ◊ (La pers. 2 sg., precedat de pron. interog. «ce» alcătuiește o formulă expletivă) Sînt un vinovat nevrednic de iubirea ei, dar ce vrei? suferințele ce am tras... mi-au stricat inima. NEGRUZZI, S. I 47. ◊ (În tranzacții comerciale, subînțelegîndu-se complementul «bani») Cît vrei pe hainele astea? 3. (Folosit și absolut) A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. Vreau o stofă bună. ◊ (Complementul indică o persoană, subînțelegîndu-se calitatea ei de soț sau de soție) Să-mi spui o dată, Să mă-ntrebi: Mă vrei tu, fată? Și plîngeam de supărată. COȘBUC, P. I 51. Cu toate la picioare-ți eu le puneam în vază, Dar nu-l mai vrei pe Arald, căci nu mai vrei nimică. EMINESCU, O. I 92. ◊ (În proverbe) Îi sătul de dulce, vrea și amar cîteodată, se spune despre cel ce s-a săturat de bine. Vrea să fie și grîul scump și făina ieftină, se spune despre cel care cere lucruri peste putință. Vrea să fie și cu varza unsă și cu slănina în pod, se spune despre cel care urmărește profituri cît mai multe. ◊ Expr. Cît vrei = peste măsură. De-mbunătățiri rele cît vrei sîntem sătui. ALEXANDRESCU, P. 79. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie; fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore aghiazmă, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrînd-nevrînd = mai mult de silă decît de bunăvoie; de voie, de nevoie; datorită împrejurărilor. Cu multe sănii De pe coastă vin țipînd Și se-mping și sar rîzînd: Prin zăpadă fac mătănii Vrînd-nevrînd. COȘBUC, P. I 224. Dorea ca vrînd-nevrînd să împlinească slujba ce și-o luase asupră. ISPIRESCU, L. 17. Acum, vrînd-nevrînd, trebuie s-ascult, că mi-i capul în primejdie. CREANGĂ, P. 212. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să devină sau să fie (ceva ori cineva). E un băiat ciudat vînzătorul de cutii și tăblițe, de bureți și creioane, care s-ar vrea și vînzător de cărți într-un tîrg. STANCU, D. 381. În nesațiul cosmic al adolescenței, fiecare s-a vrut mai bun. C. PETRESCU, C. V. 251. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. Tată, zise atunci feciorul cel mijlociu, să mă duc eu, dacă vrei. CREANGĂ, P. 187. Neputînd să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire! EMINESCU, O. I 134. Asta mie mi-o plăcut, Numai maică-sa n-o vrut. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 366. 5. (În personificări; despre, obiecte, mai ales în forma negativă) A (nu) putea, a (nu) fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ▭ Stăi puțin cu carul... – Eu aș sta, dar nu prea vrea el să steie. CREANGĂ, P. 40. 6. (Învechit și popular) A fi pe cale să... (ori de a...) Cînd vru să moară își chemă feciorii. POP. II. (Ca verb auxiliar; formele de prez. ind. servesc la formarea viitorului) Cel din urmă voi veni la masă Chiar de n-ar mai fi pe ea pahare. CONTEMPORANUL, S. II, 1956, nr. 525, 1/6. Pînă a doua zi... simțeam că voi înnebuni. CAMIL PETRESCU, U. N. 154. De-a pururea aproape vei fi de sinul meu... Mereu va plînge apa, noi vom dormi mereu. EMINESCU, O. I 129. ◊ (Arhaizant și poetic, formele auxiliarului urmează după infinitiv) Adormi-vom, troieni-va Teiul floarea-i peste noi, Și prin somn auzi-vom bucium De la stînele de oi. EMINESCU, O. I 101. ◊ (Arhaizant și popular, forma de pers.3 sg. se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conj. prez. al verbelor de conjugat) Cuvine-se hirotonirea Cu harul ceriurilor, ție, Drept vestitorule apostol Al unei vremi ce va să vie. GOGA, P. 25. ◊ Expr. Va să fiu (să fii etc.) = trebuie să fiu (să fii etc.). Ca să fii avocat iscusit și căutat, va să fii șiret, pișicher, chițibușar. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 43. – Forme gramaticale: perf. s. vrui, part. vrut. - Prez. ind. (I) și: (regional) vrau, vreu, pers. 3 sg. (în expr.) și: va, (II) voi (popular oi), vei (popular, ăi, ei, îi, i, oi), va (popular o, a), vom (popular om), veți (popular ăți, eți, oți), vor (popular or). – Variantă: (nerecomandabil) vroi (ALECSANDRI, T. II 95) vb. IV.

GÎT, gîturi, s. n. 1. Partea corpului care unește capul cu trunchiul la om sau la animale. V. grumaz. Irina și mama Paraschiva își lungesc gîturile pe după colțul gardului, ca să vadă cine vine. BUJOR, S. 80. Biata Malcă, de frică, s-a încleștat de gîtul lui. CREANGĂ, P. 120. Și-nlănțuindu-mi gîtul cu brațe de zăpadă; Îmi întindeai o gură deschisă pentru sfadă. EMINESCU, O. I 92. ◊ Expr. A se arunca de gîtul cuiva = a îmbrățișa pe cineva cu bucurie; fig. a copleși pe cineva cu manifestări de dragoste. A (se) ține (sau a (se) lua) de gît (cu cineva) = a cuprinde cu brațul gîtul cuiva, a-și petrece brațul pe după gîtul cuiva; fig. a fi în mare prietenie (cu cineva), a face cărdășie (cu cineva). Sortașii mai veseli se țineau de gît cu fetele, cîntînd doine și chiuind de răsunau văile. BUJOR, S. 70. A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar mai povesti... de cînd se luau de gît lupii cu mieii, de se sărutau. ISPIRESCU, L. 1. A-și rupe (sau a-și frînge) gîtul = a-si pierde viața, a muri într-un accident; fig. a-și pierde, a-și ruina situația prin întreprinderi nereușite. A strînge de gît (pe cineva) = a sugruma. A lua (sau a înhăța) de gît (pe cineva) = a pune mîna (pe cineva), a-l înșfăca. Mor cu tine de gît, se zice, ca amenințare, pentru a arăta cuiva hotărîrea de a lupta contra lui pînă la capăt. A-și pune gîtul (pentru ceva) = a pune prinsoare, a se prinde, a pune mîna în foc, a garanta că... Pui gîtu că e ceva. VLAHUȚĂ, la TDRG. (Familiar) A face gît = a avea pretenții, a opune rezistență, a face gălăgie. ♦ (La pl.; prin metonimie) Persoane curioase, lume interesată. Gîturi curioase din tribuna vecină se întindeau să audă. REBREANU, R. II 35. 2. Interiorul gîtului (1), cu toate organele lui. V. gîtlej, beregată. Aș bea puțină apă, Florico, că tare mi s-a uscat gîtul. BUJOR, S. 26. Aduc și un cofăiel de vin, ca să meargă plăcintele acestea mai bine pe gît. CREANGĂ, P. 10. ◊ (Metaforic) Adierea... răcoroasă se schimbă într-o răsuflare de flăcări ce părea că izvorăște necurmat pe gîturile de văi largi ale munților învăpăiați. HOGAȘ, DR. 242. ◊ Expr. A da (o băutură) pe gît = a bea repede, pe nerăsuflate. Intra În cÎrciumă... da pe gît o dușcă și iar ieșea, PAS, Z. I 146. Negoiță a dat țoiul repede pe gît. CARAGIALE, P. 93. A se sătura pînă-n gît = a fi tare dezgustat, a nu mai putea suporta o stare de lucruri sau o persoană. M-am săturat pînă-n gît de mucegaiul de babă. CREANGĂ, P. 122. A-i sta (sau a i se opri cuiva ceva) în gît = a nu putea înghiți; fig. a nu se putea împăca cu un gînd sau cu o situație, a nu-i plăcea (ceva). (Familiar) A potrivi din gît (pe cineva) = a-i da (cuiva) de băut cît vrea el. Dacă știai să potrivești din gît pe moș Nichifor, apoi era cît se poate de șăgalnic. CREANGĂ, P. 108. A o lua în gît = a lua asupră-și o însărcinare, necruțînd nici un efort pentru reușita ei. ♦ Cantitate de băutură (alcoolică) care se poate înghiți dintr-o dată. Înghițiră tuspatru cîte un gît zdravăn din băutura arzătoare. SADOVEANU, O. VI 31. Ipate... dă babei vro cîteva gîturi de rachiu. CREANGĂ, P. 171. 3. Parte a unor anumite obiecte care prezintă o asemănare cu gîtul omului: a) partea strîmtă și lungă a unei sticle (sau a unor vase de sticlă), care se termină cu o gură. Gîtul retortei. ▭ Ferestrele crîșmelor... arătau covrigei uscați în gîturi de sticle cu băuturi colorate. SADOVEANU, B. 162. Sărăcia era iluminată de razele unei lumînări de seu, băgată în gîtul unui clondiri, ce ținea loc de sfeșnic. EMINESCU, N. 41; b) prelungire a instrumentelor muzicale pe care sînt întinse coardele. Buruiană pleca urechea pe gîtul scripcei, ciupea cu unghea strunele pe rînd. HOGAȘ, DR. II 108; c) (rar) canalul coșului, pe care iese fumul. Fumul căminelor... se prăbușea îndărăt pe gîtul coșurilor. DELAVRANCEA, S. 182. ◊ Gîtul puștii = partea superioară a patului de pușcă, de care se apucă de obicei arma. Prune cu gît = soi de prune, alungite la unul din capete.

ASIGURA (-ur) vb. tr. 1 A face sigur, a statornici: măsurile luate au asigurat liniștea locuitorilor ¶ 2 A încredința pe cineva de ceva: te asigur că voiu veni ¶ 3 A afirma, a spune: asigurau că adresase... raporturi... asupra stării în care se aflau Principatele (I.-GH.) ¶ 4 ⚚ A lua măsuri, în schimbul unei sume plătite pentru un anumit timp, ca un obiect pe care-l posedă cineva, o proprietate, etc. să fie plătit în parte sau în întregime, în cazul cînd s’ar prăpădi sau ar suferi stricăciuni de pe urma unui incendiu, unui naufragiu, etc.: mi-am asigurat casa, moșia; a plăti pentru cineva (soție, copii, etc.) în fiecare an o sumă, pentru ca la un anumit timp, sau în caz de moarte a contractantului, să se dea o sumă hotărîtă celui în vederea căruia s’a făcut înțelegerea. II. vb. refl. 1 A se încredința bine de un lucru: m’am asigurat că nu s’a purtat cinstit ¶ 2 A fi sigur de ceva: ca să mă asigur, l-am rugat să-mi rezolve imediat petițiunea ¶ 3 ⚚ A plăti o sumă pentru ca, în caz de accident sau de moarte, să se dea o anumită despăgubire contractantului sau moștenitorilor săi [sigur, după fr. assurer].

CALE (pl. căi) sf. 1 Drum pe care călătorește cineva de la un loc la altul: apucînd ~a către răsărit, s’a dus ... trei zile și trei nopți ISP.; familiar: (doar nu te-a îmbătrînit) ~a bisericii DLVR., frecuentarea bisericii; proverb: ~a bătută este cea mai scurtă, făcînd ca toți ceilalți, rar te expui să greșești sau să-ți atragi neajunsuri; în ~, în drum; a ieși în ~a cuiva, a întîmpina pe cineva, a ieși înaintea cuiva; 👉 ȚINE(A); a-și vedea (sau a-și căuta) de ~, a-și urma drumul înainte, a nu se amesteca în treburile altora (fără a fi chemat); ~ de un ceas, de o poștă, la un ceas depărtare, la o depărtare de o poștă; la ~a jumătate, la jumătate ~, la jumătatea drumului ¶ 2 Călătorie: ~ bună! drum bun! (urare de călătorie); familiar: bună ca bumbacul, unde-i ajunge să-ți spargi capul, urare răutăcioasă celor ce pleacă în călătorie: să nu te mai întorci niciodată ¶ 3 ~ primară, Olten. ~a, ’naltă CIAUȘ., prima vizită pe care o fac noii căsătoriți, la opt zile după cununie, la părinții tinerei neveste; ~ întoarsă, întoarcerea acasă a noilor căsătoriți de la această vizită ¶ 4 Drum, spațiu rezervat circulațiunei între sate și orașe, șosea: ~ județeană; ~ națională; căi de comunicațiune ¶ 5 Stradă largă în orașe și sate care se termină de obiceiu la barieră sau care e legată de o șosea națională sau județeană: ~a Victoriei; ~ Călărașilor ¶ 6 🚝 ~ ferată, drum pe care se află așezate șine și pe care circulă vagoane trase de locomotivă, drum de fier ¶ 7 pr. ext. 💫 Drumul pe care-l face un astru în spațiu: ~a soarelui ¶ 8 🌐 Drum pe care-l face un rîu în curgerea lui: rîul oprit de stînci, își face ~ pe aiurea ¶ 9 💫 Calea laptelui, ~a robilor, ~a lui Troian, fășie alburie, neregulată, formată dintr’o mulțime nenumărată de stele, și care împarte cerul de la NE, la SV în două părți aproape egale (🖼 749): spun păgînii să se fi alcătuit pe cer ~a laptelui, sau cum îi zicem noi pe românește, drumul robilor ori ~a lui Traian ISP. ¶ 10 Drum de urmat, mijloc de transportat: s’au expediat pe ~a poștei, pe ~a aeriană ¶ 11🫀 Căi, pl. Canaluri, conducte prin care aerul, o substanță, etc. se introduce în corp sau se elimină dintr’însul: căi respiratorii, căile digestive ¶ 12 Fig. Direcțiunea ce ia cugetarea sau voința omului; direcțiune în purtare: ești pe o ~ rătăcită: a se abate din ~a dreptății, mîntuirii; ~a pierzării; ~a păcătoșilor ¶ 13 Fig. Mijloc: s’a înălțat pe căi rele: căile Ini Dumnezen se deosebesc de căile oamenilor ¶ 14 loc. diverse: Cu ~, cu drept, cu bine: a fi cu ~, a fi drept, a se cădea, a se cuveni; a găsi cu ~, a găsi de cuviință, a socoti că e mai bine a găsi nimerit; fără ~, sau rău și fără ~, pe nedrept, în contra rațiunii; afară din ~ sau din ~ afară peste măsură, prea mult; a sta în ~, a sta în drum, a fi piedică; a pune la ~, a regula, a aranja; a pregăti; a îngriji; a învăța, a îndemna; a se vorbi, a se înțelege, a se sfătui; Familiar a pune țara la ~, a face politica, a-și da părerea asupra neajunsurilor țării din pricina relei ocîrmuiri; a o scoate la ~, a o scoate la capăt; a fi pe ~, a fi dispus, gata, în momentul (de a face ceva): a pune pe cineva pe ~, a-i arăta drumul pe care să-și poată ajunge scopul; a lua cuiva ~a din picioare CIAUȘ., a-i scuti un drum, a merge în locul lui: 0lten. de ~a asta, de data asta [lat. callis, -llem].

exemplu sn [At: AAT 14^r / V: (îrg) eze~, (înv) ese~, (reg) exăm~, (îvr) esempru (Pl: ~ri) / P: eg-zem~ / Pl: ~le și (înv) ~ri / E: fr exemple, lat exemplum] 1 Caz sau fapt tipic care întrunește caracteristicile unei categorii întregi, citat pentru a lămuri o idee, o demonstrație etc. Si: mostră. 2 (Spc) Text sau pasaj dintr-un text, care este citat pentru a ilustra o regulă gramaticală, o explicație filologică sau stilistică. 3 (Îlav) De (sau spre, înv, pentru) ~ Se spune atunci când urmează să ilustrăm o idee, o teorie, o regulă etc. printr-un exemplu (1-2) Si: bunăoară, de pildă. 4 (Îvr) Lucru asemănător sau comparabil cu acela la care ne referim. 5 (Înv; îla) Fără ~ Fără precedent. 6 (Îal) Fără seamăn. 7 Faptă sau persoană care poate servi drept model Si: pildă. 8-9 (Îe) A da (sau a fi) ~ A da sau a constitui un model demn de urmat. 10 (Îe) A urma ~l (cuiva) sau a lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept) ~ A imita pe cineva sau ceva. 11-12 (Îe) A (se) da (de sau ca) ~ A (se) atrage atenția asupra unei persoane, a unei acțiuni etc., care poate servi ca model 13-14 (Îae) A se pune în evidență. 15 Persoană care, prin calitățile sale, poate servi drept model Si: (rar) exemplar¹ (2). 16 Faptă care poate servi drept avertisment Si: lecție. 17 (Pex) Pedeapsă.

păcat² sn [At: PSALT. HUR. 70^v/23 / V: (înv) păcăt / Pl: ~e, (îvr) ~uri / E: ml peccatum] 1-2 Încălcare (gravă) a uneî legi sau a unei porunci bisericești Vz fărădelege. 3-4 (Pgn) Abatere (gravă) de la preceptele morale, de la ceea ce este bun și drept Vz greșeală Si: vină, vinovăție, (înv) pacoste. 5 (Înv; șîs cădere în ~) Pierdere a virtuților înalte prin lipsă de rezistență la tentații vinovate. 6 (Șîs ~greu, capital, ~ de moarte) Crimă. 7 (Fig; șîs ~ negru) Abatere gravă de la morala creștină care este asociată cu ideea de pedepsire după moarte prin căderea în infern. 8 (Bis; îs) ~ul strămoșesc (sau originar, rar, omenesc, înv, neascultării, născutului) Greșeală a neascultării săvârșită față de Dumnezeu de primul om, Adam, și care ar apăsa asupra omenirii. 9-10 (Îljv) Cu ~ (În mod) vinovat. 11-12 (Îal) (În mod) nedrept. 13-14 (Îljv) Fără (de) ~ sau (pop) fără leac de ~ (În mod) nevinovat. 15 (Îe) (E) ~ de... sau să..., că..., sau (e) ~ de Dumnezeu, (e mai) mare -ul, ~ mare E o faptă sau o atitudine care duce la călcarea preceptelor bisericești, morale etc. 16 (Îae) E regretabilă o situație, o întâmplare neplăcută, o grașeală etc. 17 (Îe) A-și face ~ (sau ~e) cu cineva A comite o faptă rea în dauna cuiva Si: a nedreptăți, a oropsi. 18-19 (Îe) A vorbi (sau grăi) cu ~ A se face vinovat spunând lucruri (neadevărate sau) nedrepte și prejudiciind astfel pe cineva. 20 (Îe) A intra (sau a cădea) în (ori, înv, întru) ~ sau (rar) a da de ~ A face ceva condamnabil, a comite o greșeală. 21 (Îe) A vârî pe cineva în ~ A determina pe cineva să comită o faptă condamnabilă. 22 (Îe) A trage ~ul (sau -ele) cuiva A suporta consecințele greșelii altuia. 23 (Îe) A-și lua ~ele pe cineva A bănui pe cineva, a avea suspiciuni asupra cuiva. 24 Desfrâu. 25 (Îvp) Osândă primită pentru ispășirea unei vini Si: canon, pedeapsă. 26 Defect. 27-28 (Slăbiciune și) neputință de a se dezbăra de un viciu. 29 (Îe) A împinge (sau a îndemna, a duce) pe cineva ~ul (sau ~ele să... sau de...) A simți un imbold spre ceva oprit. 30 (Pop; îs) ~ul copiilor Epilepsie. 31 (Pop) Nenorocire. 32 (Udp „de”) Amărât. 33 (Îlav) Din ~e Spre regretul cuiva Si: din nenorocire. 34 (Reg; îal) Din întâmplare. 35-38 (Îe) (Vai de) ~ele mele (sau tale, noastre etc.) sau ~ele mele cele (sau, reg, ale) grele! Exclamație care exprimă (supărarea) (regretul) (nemulțumirea sau) neputința cuiva. 39 (Îe) Ce ~! Cât îmi pare de rău! 40 (Îe) Mai știi ~ul? Se prea poate. 41 (Reg; îe) ~e amărâte (sau încrosniate) Exprimă compătimirea și regretul în legătură cu o nenorocire prin care trece cineva. 42 (Reg; îe) Atâta ~ de... O cantitate atât de mare, încât îți crează probleme și încurcături. 43 (Reg; îs) ~e femeiești Menstruație. 44 (Euf; art)^[1] Drac. 45 (Euf; în imprecații) Soartă rea profețită cuiva care nu merită altceva. 46 (Îlav) Al ~lor (de) Strașnic de... 47 (Îe) Ce ~ul (sau ~ele)? Atât mai trebuia! corectat(ă)

prinde [At: (a. 1521) HURMUZAKI, XI, 843 / V: (reg; cscj) ~a, (înv) pren~ / Pzi: prind, (îrg) prinz, (reg) pring / E: ml pre(he)ndere] 1 vt (D. oameni și animale; c. i. ființe și lucruri) A lua, a apuca sau a înșfăca, cu mâna, cu dinții, cu ghearele, cu ajutorul unui instrument etc., pentru a ține, a duce cu sine, a trece dintr-un loc în altul etc. 2 vt (Reg; îlv) A ~ un sărutat (sau o sărutare) A săruta. 3 vt (Îe) A ~ foc cu gura A face tot posibilul pentru a reuși. 4 vt (Îe) A ~ oala de toartă A deveni obraznic și încrezut. 5 vt (Îrg; îe) A-și ~ capul (sau capetele) A se pune la adăpost de primejdii. 6 vr (Îe) A se ~ cu dinții de carte A se apuca serios de învățătură. 7 vt (Îlv) A ~ de urechi (pe cineva) A urechea. 8 vi (Reg; îe) A-și ~ de gură A se abține să spună ceva Si: a tăcea. 9-10 vit (Reg; d. vin; îe) A ~ de limbă A pișca (pe cineva). 11 vt (Îvp; spc; d. oameni; c. i. unelte, instrumente etc.) A apuca cu scopul de a se servi de el pentru a lucra. 12 vt (Îvp; pex) A utiliza ținând cu mâna. 13 vt (Înv; îlv) A ~ (un) lucru A lucra. 14-15 vti (Reg; îe) A-l ~ (pe cineva) sau a-i ~ (cuiva) mâna (la ceva) A se pricepe la ceva, dovedindu-se îndemânatic. 16 vt (Înv; îe) A ~ arme (sau armele) A porni o acțiune militară împotriva cuiva. 17 vt (Rar; cu complementul „pulsul”) A stabili pulsul cuiva punând degetul pe o arteră. 18 vr (Udp „de” care indică locul de unde se apucă) A-și încleșta mâna sau mâinile, ghearele etc. de cineva sau de ceva pentru a se sprijini Si: a se agăța, a se apuca, a se atârna. 19 vt (Rar) A da de ceva în care să se poată sprijini. 20-21 vtrr (C. i. oameni; urmat de determinările „în brațe”, „la piept” etc.) A-și petrece ori a-și întinde mâinile sau o mână pe după ceva sau cineva, pentru a aduce mai aproape, a strânge etc. Si: a îmbrățișa. 22 vra (îe) A se ~ (cu cineva) de păr (sau de piept) A se încăiera cu cineva. 23 vrr (Urmat de determinările „în joc”, „la joc”, „la horă”) A se lua sau a se ține de mână cu cineva pentru a forma un cerc, o horă etc. și a dansa. 24 vr (Reg; îe) A se ~ în horă (sau în joc) A participa pentru prima dată la hora, la dansul etc. din sat. 25 vr (Reg; pex; d. tineri; îae) A ajunge la vârsta când poate ieși la horă, la dans etc. în sat. 26 vr (Îae) A se lăsa antrenat într-o acțiune, atras de mersul evenimentelor. 27 vt (Îe) A ~ (pe cineva) la joc (sau în horă etc.) A invita sau a lua pe cineva la joc, în horă etc. 28 vt (D. oameni sau d. minte, rațiune etc.) A percepe. 29 vt (D. oameni sau d. minte, rațiune etc.) A reține. 30 vt (D. oameni sau d. minte, rațiune etc.) A învăța. 31 vt (Spc; c. i. obiceiuri, deprinderi, meserii etc.) A-și însuși. 32 vt (Rar; îlv) A ~ obicei A se obișnui. 33 vt (Înv; îlv) A ~ nărav A se nărăvi. 34 vt (D. ființe; urmat de determinările „cu ochii”, „cu privirea”, „în priviri” etc.) A avea în câmpul vizual Si: a observa, a vedea. 35 vt (D. telescoape, aparate de fotografiat etc. sau d. obiectivul acestor aparate) A cuprinde în raza sa de acțiune în timpul funcționării. 36 vt (D. fotografi, reporteri etc.) A face să intre în câmpul vizual al obiectivului unui aparat pentru a fotografia ori a filma. 37 vt (Pex) A fotografia. 38 vt (Pex) A filma. 39 vt (D. pictori, scriitori, critici etc. sau d. diverse domenii ale artei sau științei) A sesiza și a prezenta prin mijloace caracteristice Si: a contura, a zugrăvi. 40 vt (D. ființe; c. i. cuvinte, sunete, zgomote) A percepe și a desluși cu ajutorul auzului Si: a auzi. 41 vt (Îe) A (sau, pop, a-și) ~ de veste (ori, rar, de știre) sau (îrg) a ~ veste A afla la momentul oportun. 42 vt (Îae) A-și da seama. 43 vt (C. i. tonuri, sunete) A executa în mod corect, exact. 44-45 vtrp (C. i. ființe) A opri cu forța din mișcare, alergare, zbor etc. Si: a (se) captura. 46-47 vtrp (Spc; c. i. animale sălbatice, păsări) A (se) vâna. 48-49 vtrp (Spc; c. i. persoane urmărite, răufăcători, inamici etc.) A aresta. 50-51 vtr (Îe) A (se) ~ în cursă (sau în capcană, în laț) ori, îvr, în lațe A face să intre sau a intra din greșeală într-o încurcătură mare, periculoasă etc. din care nu se poate ieși. 52-53 vtr (Îae) A (se) înșela. 54-55 vtr (Îae) A (se) da de gol. 56 vt (Îvp; îe) A ~ (pe cineva) la oaste (sau, reg, la cătane) A duce pe cineva cu forța în armată. 57 vt (Îvr; îe) A-i ~ ochii (cuiva) sau a-l ~ (pe cineva) de ochi A atrage privirile cuiva, datorită aspectului armonios sau ieșit din comun Si: a frapa. 58-59 vtrp (Îe) A ~ (pe cineva) la mână (sau la mâna ori mâinile lui, în mâna lui) sau a se ~ la mâna (cuiva) A (se) ajunge, prin mijloace, în general, căutate, să (se) dispună de soarta, de viața etc. cuiva, care a comis ceva. 60 vt (Îe) A ~ șarpele cu mâna altuia A rezolva o situație dificilă folosindu-se de efortul altcuiva, dar atribuindu-și sieși meritele. 61 vt (Gmț; îe) A ~ vulpea de coadă A fugi pentru a scăpa de ceva sau de cineva. 62 vt (Îe) A ~ prepelița (ori ciocârlanul sau purceaua etc.) de coadă A se îmbăta. 63 vt (Rar; îc) ~-muște Gură-cască. 64 vt (Reg; îcs) De-a ~-mă De-a prinselea. 65 vt (Reg; îcs) ~ barza puișoru Joc de copii în care jucătorii își pun pumnii unii peste alții. 66-68 vtir (Îlv) A ~ pește² A pescui. 69 vt (Pex) A căuta și a scoate din apă o ființă sau un lucru, pentru a salva, a recupera Si: a pescui. 70 vt A ajunge pe cineva din urmă. 71 vt A apuca să mai găsească ceva, înainte de a pleca. 72 vt (C. i. obiecte sau ființe care cad, sunt aruncate, străbat aerul etc.) A reține cu mâinile sau cu ceva ținut în mână. 73 vt (D. oameni; c. i. vehicule care sunt gata de plecare) A sosi la timp sau în ultima clipă pentru a putea lua, folosi etc. Si: a apuca. 74-75 vt (C. i. ocazii, împrejurări favorabile etc.) (A putea sau) a ști să folosească, să valorifice, să exploateze. 76 vt (C. i. epoci sau evenimente) A trăi într-o anumită perioadă ori a fi martor la cele petrecute în perioada respectivă. 77 vtrp (C. i. obiecte sau părți ale acestora) A fixa de ceva sau unul de altul în cuie, în ace, într-o închizătoare, cosând, legând etc. 78 vt (Reg; îe) A ~ (cuiva) o nevoie A ajuta pe cineva aflat într-o situație materială dificilă. 79 vt (Pop; îe) A-și ~ o (sau vreo) nevoie (sau nevoile cu ceva) A face față unei nevoi materiale. 80 vr (Reg; îe) A se ~ ca nuca (sau ca mazărea) în (sau de) perete A fi total nepotrivit pentru o anumită împrejurare. 81 vt (Spc; c. i. obiecte de îmbrăcăminte) A coase. 82 vt (Spc; c. i. obiecte de îmbrăcăminte) A cârpi. 83 vt (C. i. obiecte de îmbrăcăminte, podoabe etc.; la participiu și urmat de determinări care arată locul) A pune sau a fixa ori a strânge în jurul sau pe o parte a corpului, capului etc., înnodând, prinzând într-o închizătoare etc. 84 vt (C. i. părul) A strânge la un loc sau a aranja strângând într-o anumită pieptănătură. 85-86 vtrp (C. i. cai; urmat de determinări care indică felul vehiculului, udp „la”) A (se) înhăma. 87-88 vtrp (C. i. boi; urmat de determinări care arată felul vehiculului, udp „la” sau „în”) A (se) înjuga. 89-90 vtr (C. i. obiecte; udp „de”, „la”, „în” etc.) A agăța de ceva, lăsând să cadă liber în jos Si: a atârna, a spânzura, a suspenda. 91-92 vtr (C. i. ființe) A lega de gât, de picioare, lăsând să atârne Si: a spânzura. 93 vr A se opri fixându-se, blocându-se, înțepenindu-se, împiedicându-se etc. în ceva ascuțit, ieșit de la locul lui etc. 94 vr (D. unele plante parazite sau d. plante agățătoare) A se fixa ori a se agăța de ceva, crescând în sus sau a crește pe ceva. 95 vr (Înv; d. oameni) A se stabili la... sau a se fixa ori a rămâne în... 96-97 vtr A (se) uni prin atingere. 98-99 vtr A (se) lipi cu o materie cleioasă sau prin alte mijloace, din alte cauze. 100 vr (D. țesuturi, părți ale corpului) A se lipi la loc, reunindu-se cu ansamblul, reintegrându-se în acesta. 101-102 vir A adera la ceva sau a se lipi de ceva. 103 vr (Îe) A nu se ~ somnul de cineva A nu putea dormi. 104 vr (Îrg; îe) A se ~ (cuiva) privirile (sau ochii ori ochiul) de (ori pe) cineva (sau de ceva) A se opri cu privirea pe cineva sau pe ceva. 105 vr (Îrg; îae) A alege cu privirea pe cineva sau ceva. 106 vr (Înv; îe) A se ~ mintea după ceva A fi de acord cu cineva sau cu ceva. 107 vr (Mol; d. medicamente, tratamente) A-și face efectul. 108 vi (Ccd; cu determinarea „bine”) A(-i) fi folositor Si: a(-i) folosi, a(-i) servi. 109 vi (Ccd; cu determinarea „bine”) A(-i) aduce un serviciu sau a(-i) fi de ajutor. 110 vi (Îe) A-i ~ rău A-i face un deserviciu sau a-i cauza o neplăcere, un rău. 111 vt (Îrg; ccd; urmat de determinări ca „foamea”, „setea”, „pofta”) A-și potoli¹. 112-113 vri (Înv; d. mâncare; îcn) A-i prii¹. 114 vt (D. îmbrăcăminte, podoabe, pieptănătură etc.) A-i sta cuiva bine. 115 vt (Pex; d. gesturi, atitudini, manifestări ale oamenilor) A fi adecvat pentru cineva. 116 vt (Îe) A-l ~ rău (pe cineva) A nu-i sta bine. 117 virt (Îvp; d. arme, unelte tăioase, proiectile) A pătrunde, tăind, găurind, vătămând etc. 118-119 vtrp (Îrg; c. i. bunuri materiale sau valori monetare) A intra în posesia a ceva Si: a dobândi, a obține. 120-121 vtrp (Îrg; c. i. valori monetare) A obține contravaloarea a ceva Si: a încasa. 122-123 vtrp (Îrg; c. i. bunuri materiale) A (se) cumpăra. 124 vt (Pex; fig) A reuși să obțină. 125 vti (D. ființe; îe) A ~ putere (ori puteri sau forță) sau (reg) a ~ la putere A începe să capete sau a căpăta mai multă forță, vitalitate Si: a se întări. 126-127 (D. bunuri în mișcare, fenomene fizice etc.) A-și intensifica activitatea. 128 vt (D. oameni; îe) A ~ rădăcini (sau rădăcină) A căpăta stabilitate într-un anumit loc Si: a se fixa, a se stabili. 129 vt (D. acțiuni, deprinderi, idei etc. ale oamenilor) A începe să găsească un mediu prielnic pentru a se manifesta. 130-131 vtr (Îe) A ~ carne (moale sau burtă ori seu etc.) ori a se ~ carnea (pe cineva) A se îngrășa. 132-133 vti (Îe) A ~ limbă (sau glas) ori (pop) a ~ la limbă A căpăta curaj, îndrăznind să vorbească, să-și spună părerile. 134-135 vti (Îae) A-i veni poftă să vorbească. 136 vt (Rar; d. copii; îe) A ~ limbă A începe să vorbească. 137-138 vti (Îe) A ~ viață sau (reg) a ~ la viață A se înviora. 139-140 vti (Îae) A se însănătoși. 141-142 vti (Pop; îe) A ~ inimă ori (reg) a-și ~ inima sau a (mai) ~ la inimă (ori, îrg, la suflet, la fire) A începe să capete sau a căpăta curaj Si: a se îmbărbăta. 143-144 vti (Pop; îae) A-și veni în fire. 145-146 vti (Pop; îae) A-și reface forțele. 147 vt (Îe) A ~ ființă (sau viață) A se naște. 148 vt (Îae) A se contura vizual sau în minte. 149-150 vti (Îe) A ~ nas sau (reg) a ~ la nas A deveni arogant sau obraznic Si: a se obrăznici. 151 vt (D. oameni; îe) A ~ față A începe să arate bine, căpătând culoare, un aspect frumos, sănătos. 152 vt (D. unele alimente; îae) A se rumeni sub acțiunea focului. 153 vt (Îe) A ~ un fir A avea un punct de plecare pentru a afla ceva, cunoscând un amănunt în legătură cu o anumită situație. 154 vt (Îae) A obține firul liber la telefon, pentru a putea avea o convorbire. 155 vt (Îvr; îe) A ~ temei A căpăta stabilitate Si: a se statornici, a se stabili. 156 vt (Îvr; îe) A ~ foc A se înflăcăra. 157-158 vti (Îe) A ~ minte (ori, reg, la minte, la cuminție) A câștiga experiență, devenind mai înțelept. 159-160 vti (Îae) A se face om de treabă. 161-162 vti (Îe) A ~ chef (sau, rar, la chef, ori, înv, la voie bună) A începe să se înveselească. 163 vt (Înv; îe) A ~ partea (cuiva) A lua cuiva apărarea. 164 vt (Înv; îae) A se situa pe aceeași poziție cu cineva. 165 vt (Înv; îe) A(-și) ~ gazdă A poposi la o anumită gazdă. 166 vi (Reg; îe) A ~ la zile A mai crește în vârstă. 167 vt (Pfm; îe) A ~ seu (la rărunchi) A se îmbogăți. 168 vt (Reg; îe) A ~ urechi A auzi. 169 vt (Reg; îae) A înțelege. 170 vi (Reg; îe) A ~ în cap A se îmbăta. 171 vt (Reg; îe) A ~ zburător A se transforma în strigoi. 172 vt (Îvr; spc; c. i. funcții, posturi) A obține. 173 vta (Trs; la jocul de cărți) A câștiga, bătând cu o carte superioară. 174 vt (D. suprafețele corpurilor) A căpăta un strat de... sau a se acoperi cu... 175 via (Îvp; d. femei; urmat de determinarea „grea”) A rămâne însărcinată. 176 vta (Îvp; d. femele) A concepe. 177-178 vti (Îvp) A prăsi. 179 vr (D. plante, semințe) A-și forma rădăcini, dezvoltându-se normal. 180 vr (D. plante) A începe să se hrănească prin rădăcini, după transplantări. 181 vr (D. altoi) A da mugur sau a se dezvolta dintr-un mugur. 182-183 vri (Fig) A (se) impune. 184-185 vri (Fig; d. manifestări sau acțiuni ale omului) A reuși să-și atingă scopul. 186 vrim (Îvr) A se cuveni. 187 vrim (Îvr) A-i fi sortit să... 188 vt (Rar) A contracta o anumită boală. 189 vt (Înv; c. i. teritorii, locuri strategice, construcții, așezări etc.) Apune stăpânire pe... 190 vt (Înv; c. i. teritorii, locuri strategice, construcții, așezări etc.) A domina. 191 vt (Fig) A atrage, făcând incapabil de altceva. 192 vt (Fig; d. stări fiziologice, psihice, afective etc.) A cuprinde (pe neașteptate). 193 vt (Fig; d. stări fiziologice, psihice, afective etc.) A copleși. 194 vt (Îlv) A(-l) ~ mirarea (sau, îvp), mirare, minune, minuni (pe cineva) A se mira tare. 195 vt (Îvr; îlv) A-l ~ otrava A otrăvi. 196 vrim (Îcn) A nu găsi crezare. 197 vt (Rar; îe) Ce te-a (sau l-a, v-a etc.) prins? Se spune pentru a-și exprima mirarea în fața unei atitudini, a unei acțiuni etc. neașteptate, anormale a cuiva. 198 vt (Reg; îe) A-l ~ mințile (pe cineva) A ști. 199 vt (Reg; îae) A pricepe. 200 vt (Îe) A ~ beția (pe cineva) A (se) îmbăta. 201-202 vtr (Îvp; fig; d. boli, farmece, blesteme, descântece) A se abate asupra cuiva, producând un efect negativ. 203-204 vtr (Îvp; pex) A deteriora. 205 vt (Îe) A-l ~ (pe cineva) friguri (sau friguri de moarte) A simți un fior de spaimă, de furie etc. 206 vr (Reg) A se contamina. 207 vt (Înv; d. foc) A distruge prin ardere. 208-209 vtr (A face să fie sau) a fi imobilizat, reținut, oprit într-un anumit loc, de ceva material. 210 vt (Reg; îe) A ~ (pe cineva) cu coada între ușă A surprinde pe cineva mințind. 211 vt (Spc) A exercita o presiune asupra unui corp, surprins într-o anumită poziție, strivindu-l. 212 vt (Pop; spc; d. dureri fizice; c. i. părți ale corpului omenesc) A înțepeni. 213 vt (D. vânt, ploaie etc.) A cuprinde și a lua cu sine Si: a antrena. 214 vt (Pop; c. i. posturi de emisie sau ceea ce se emite) A recepționa. 215 vt (Pop; pex) A auzi. 216 vt (Pop; c. i. locuri în spațiu, suprafețe) A ocupa. 217-218 vti (Înv; îlv) A ~ cu chirie A închiria. 219 vt (Îe) A ~ loc A se bucura de considerație. 220 vt (Îae) A fi util. 221 vt (Îvr; îae) A ține loc de... 222 vt (Îe) A nu-l ~ locul (sau starea) pe cineva A nu avea astâmpăr, neputând sta locului sau negăsindu-și locul. 223 vt (Înv; îe) A-i ~ calea cuiva A pândi trecerea cuiva, stând în drumul lui. 224 vt (C. i. oameni) A surprinde asupra unui fapt. 225 vt (C. i. oameni) A descoperi pe cineva care a săvârșit o neregulă, o faptă reprobabilă, o infracțiune etc. 226-227 vti (Rar; îe) A ~ (pe cineva) cu măsura (sau cu litra ori cu ocaua) mică A descoperi minciuna sau înșelătoria practicate de cineva. 228-229 (Reg; îe) A ~ în piuă (sau cu piulița) A da pe cineva de gol. 230 vr (Rar) A se surprinde făcând ceva în mod inconștient sau fără voia lui. 231-232 vtr (Îvp; fam) A (se) încurca în ceea ce spune sau în răspunsuri, fiind determinat să se dea sau dându-se de gol prin ceea ce spune. 233-234 vtr (Pex) A (se) pune într-o situație dificilă, fără ieșire. 235 vt A da într-un loc unde n-ar fi trebuit, nu s-ar fi așteptat, n-ar fi dorit sau ar fi dorit să întâlnească ori să găsească de sau peste cineva. 236-237 vri (Înv) A se produce deodată, contrar așteptărilor, dorințelor etc. 238 vt (C. i. obiecte secrete, ascunse, corpuri delicte sau compromițătoare etc.) A da de urma... 239 vt (C. i. obiecte secrete, ascunse, corpuri delicte sau compromițătoare etc.) A găsi, în mod neașteptat sau nedorit. 240 vt (D. unități de timp, elemente sau fenomene ale naturii, calamități etc.) A se abate, de obicei în mod nedorit, asupra cuiva sau a ceva, surprinzând într-un anumit loc. 241 vt (Rar; îe) A nu-l ~ (pe cineva) vremea în loc Se spune despre un om extrem de ocupat. 242 vr (Îvp) A-și lua obligația ori angajamentul de a face ceva, învoindu-se sau fiind de acord să... 243-244 vrt (Înv; îe) A se ~ chezaș (sau cu chezășie) A garanta pentru sine sau pentru altul. 245 vr A o lua în serios, fără temei, prin inducere în eroare. 246 vr (Înv; îe) Cum s-ar ~ Cum s-ar zice. 247 vra A paria². 248 vt (Îrg; c. i. valori) A socoti. 249 vrp (Înv) A fi considerat. 250 vtri (Îvp; udp „de”, „la”, „în”) A se angaja. 251 vtri (Îe) A (se) ~ (la sau în) vorbă (ori, reg, vorbe) sau (reg) în cuvinte (cu cineva) ori (reg) a-și ~ vorba (cu cineva) A începe să discute cu cineva sau între ei. 252 vr (Reg; îe) A se ~ la vorbă A se înțelege. 253-254 vit (Îe) A (o) ~ la fugă sau a ~ fuga A o lua la fugă. 255 vt (Pop; îe) A ~ (pe cineva) de mușteriu A face pe cineva să devină client. 256-257 vtrp (Reg; îe) A ~ post A începe să (se) postească. 258 vi (Trs; Mol; spc) A începe să vorbească. 259 vi (Înv; spc; d. oameni) A contribui la... 260-261 vrt (Pop; spc) A (se) angaja într-o slujbă. 262 vt (Urmat de verbe la infinitiv sau la conjunctiv, are valoare de verb semiauxiliar) A începe să... 263 vr (Udp „cu”, care indică persoanele cu care se intră sau care intră în concurență, în confruntare etc.) A se măsura Si: a se bate, a se lupta. 264 vr (Reg; îe) A se ~ în câini (cu cineva) A încerca să enerveze pe cineva. 265 vr (Reg; îae) A provoca pe cineva. 266 vt (Reg; îe) A-și ~ mintea (cu cineva) A lua în serios spusele cuiva. 267 vt (Reg; îe) A-și ~ treabă (sau vadul cu cineva) A o păți. 268-270 vtir (Îvp) (A se asocia sau) a face să se asocieze. 271-272 vrt (Îvp; spc) (A intra sau) a face să intre în relații de rudenie, de dragoste, de prietenie cu cineva. 273-275 vtri (Îe) A se ~ în sâmbră sau a ~ în ortăcie (ori în, de sâmbră) sau a ~ tovărășie A se întovărăși. 276 vr (Reg; d. apă) A îngheța. 277 vr (D. gheață) A se forma ca o crustă. 278 vi (Rar; d. anumite substanțe) A se solidifica. 279-280 vrtf (D. laptele dulce) (A se transforma sau) a face să se transforme în lapte bătut sau în iaurt, căpătând sau dând un aspect consistent Si: a (se) închega, a (se) coagula. 281-282 vr (D. unele preparate culinare) (A căpăta sau) a da consistență Si: a (se) închega, a (se) coagula. 283 vt (D. oameni; îe) A ~ cheag A începe să se întărească. 284 vt (D. conversații; îae) A începe să se desfășoare și să devină cursivă. 285 vr (Reg; d. pâine) A se rumeni. 286 vr (Îe) A nu i se ~ (cuiva) colacii A nu reuși ceea ce și-a propus. 287 vr (D. unele mâncăruri) A forma o crustă la fundul vasului ori a căpăta un gust neplăcut, de aliment ars, afumat, în urma expunerii excesive la acțiunea focului. 288 vi A suferi efectul unei acțiuni exercitate asupra lui.

APUCA, apuc, vb. I. I. 1. Tranz. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. «de») A lua, a prinde (cu mîna sau cu ajutorul unui instrument). M-a apucat de ciuf și mi-a ridicat spre el fruntea, ca să mă privească în ochi. SADOVEANU, N. F. 13. Fata babei leapădă repede lada jos și dă să apuce o plăcintă, să-și potolească foamea. SBIERA, P. 210. Făt-Frumos se duse în grajdurile împărătești, unde erau cei mai frumoși armăsari... ca să-și aleagă unul; dar, cum punea mîna și apuca pe cîte unul de coadă, îl trîntea. ISPIRESCU, L. 3. S-a răpezit și a apucat în brațe pe tînărul ce intrase. NEGRUZZI, S. I 17. ◊ Fig. Calul... îi spuse cum să apuce lucrurile ca să meargă la izbîndă. ISPIRESCU, L. 194. ◊ Expr. A apuca pe dumnezeu de (un) picior v. dumnezeu. (Regional) A apuca (pe cineva) pe-a mînile = a se bate după cineva. Pe vremea aceea era bine să fii harabagiu în Tîrgul Neamțului; că te apucau pe-a mînile... aveai mușterei, de nu erai bucuros; ba să-i duci la Piatră, ba la Fălticeni, ba pe la iarmaroace. CREANGĂ, P. 109. ♦ A lua cu putere, a înșfăca, a smulge. Nu știu cine mă oprește să nu-ți sfărîm măselele din gură cu buzduganul acesta, zise apucînd măciuca... din mîna lui Bogdan. NEGRUZZI, S. I 139. ♦ (Despre animale) A prinde cu gura, cu dinții, cu ghearele; a înhăța. Auzi miercăitul unui iepure ca și cînd îl apucase ogarul. ISPIRESCU, L. 369. (Cu inversarea construcției) [Gura cîinelui] clămpăni apucînd numai un smoc din spinarea dimonului. SADOVEANU, N. F. 34. 2. Tranz. Fig. (Determinat prin «cu ochii», «cu privirea» etc;) A cuprinde cu ochii, cu privirea. Trece peste drum ca să poată apuca toată fațada dintr-o singură căutătură. CARAGIALE, O. I 24. ◊ (Cu inversarea construcției) În depărtări se-ntindeau, cît apuca ochiul, cîmpuri aurii cu spicele coapte și aci aproape se auzeau într-o adîncătură fîșîituri de coase și cîntece de cosași. CARAGIALE, O. I 380. ♦ A prinde cu auzul, cu mintea; a pricepe. Bunicile și mumele... le spuneau cîte în lună și în soare... din cîte omul apucă și vede, aude și nu uită. DELAVRANCEA, S. 217. Din a lor treacăt să apuc Acele dulci cuvinte, De care azi abia mi-aduc Aminte. EMINESCU, O. I 188. 3. Tranz. A pune mîna (în grabă) pe ce are la îndemînă; a prinde. Capra și cu iedul... năpădiră asupra lui [a lupului] și-i mai trîntiră în cap cu bolovani și cu ce-au apucat, pînă-l omorîră de tot. CREANGĂ, P. 33. ♦ (Complementul poate fi exprimat printr-un partitiv) A lua, a-șj însuși (ceva) la repezeală. Ce e dulce și mai dulce, Dar nu poate să se îmbuce Și din el toată lumea poate ca s-apuce? (Somnul). GOROVEI, C. 349. ◊ Expr. A apuca loc = a reuși să ocupe un loc (cînd este. aglomerație). Acum e bine de cine a apucat loc la infirmerie. SAHIA, N. 113. (Intranz.) (Care) pe unde apucă = (care) pe unde nimerește. Dormeau vara în șoproane, pe unde apucau. PAS, L. I 76. Pe cînd ai noștri deschid pîrtii prin nămeți, leșii să cocoloșesc la Halici, la Lew, care pe unde apucă. DELAVRANCEA, A. 18. Cătanele erau culcate pe jos, care pe unde apucase. RETEGANUL, P. I 30. (Franțuzism învechit) A apuca prilejul = a profita de ocazia ivită. Apuc prilejul de a-ți arăta recunoștința mea la începerea unui nou an. KOGĂLNICEANU, S. 77. 4. Refl. A se prinde sau a se ține de ceva. Ah! ce foc simt că mă arde, strigă bolnavul, apucîndu-se cu mînile de pîntece. NEGRUZZI, S. I 164. ◊ Refl. reciproc. Ei de brîie s-apucau Și la luptă se luau. ALECSANDRI, P. P. 23. ♦ A se prinde (cu mîinile) de ceva; a se agăța. Apucă-te numa bine cu amîndouă mîinile de după gitul meu! CARAGIALE, O. III 57. Dracul... s-apucă zdravăn cu mînile de torțile ceriului. CREANGĂ, P. 54. ♦ A se lua la luptă. Ercule dovedi pe acel dulău și-l omori... Apoi se apucă și cu balaurul. ISPIRESCU, U. 56. ♦ A sări (la cineva), a ataca (pe cineva). Zîna... s-au apucat cu furie de dînsul, ca să-i scoată ochii. SBIERA, P. 37. 5. Tranz. Fig. (Despre boli, stări sufletești etc.) A cuprinde, a copleși. De mult l-a apucat frigurile? DUMITRIU, N. 326. Simt cum mă apucă frica. SAHIA, N. 52. Seara îl apucau tot felul de gînduri negre. VLAHUȚĂ, O. A. 255. Tot bocind ea, o apucă leșin de supărare. CREANGĂ, P. 81. Duce-m-aș și m-aș tot duce, Dor să nu mă mai apuce. ALECSANDRI, P. II 103. ◊ Expr. (Familiar) Cînd te-apucă, mult te ține? = n-ai de gînd să mai isprăvești o dată? Ce te-a apucat? = ce ți-a venit? ce te-a găsit? ce ai? 6. Tranz. Fig. A trage (pe cineva) la răspundere (pentru o datorie neachitată, pentru o pagubă adusă cuiva etc.), a lua din scurt. L-au apucat și pe Gavrilaș Macavei, cum că m-ar fi pus la cale. SADOVEANU, N. F. 72. Acum înțelese că vreun fur i le-a șters [inelele]... și n-avea pe cine apuca de ele. ISPIRESCU, L. 109. Apucase pe ciobanul Paguba să-i împlinească. PANN, P. V. III 46. II.. 1. Tranz. A ajunge la timp pentru a găsi pe cineva (sau un mijloc de locomoție: tren, tramvai etc.) care este gata să plece; a prinde. Eram grăbit s-apuc și trenul. SADOVEANU, N. F. 110. 2. Tranz. A ajunge să trăiască atîta, încît să poată cunoaște pe cineva sau să fie martor la ceva. Nu mai apuc eu așa primăvară ca la Nada-Florilor. SADOVEANU, N. F. 81. Dă din cap zîmbind, clipește Și îngînă veteranul: Le-oi mai apuca eu oare [cîrdurile de cocoare] Și la anul? IOSIF, PATR. 26. ♦ (La trecut) A fi trăit în același timp cu cineva sau ceva, a fi fost contemporan cu cineva sau martor la ceva; a fi ajuns să cunoască pe cineva. Pe mă-sa n-a apucat-o. VLAHUȚĂ, O. A. 154. ♦ Intranz. A primi ceva prin tradiție, a moșteni (un obicei, o deprindere etc.). Părul lins, cu unde albăstrui, îl poartă-n tîmple, așa a apucat de la mă-sa...; obicei adus de pe obîrșia lalomiței. DELAVRANCEA, S. 9. 3. Tranz. (Urmat de verbe la infinitiv sau la conjunctiv) A începe, a ajunge (să facă ceva), a fi pe punctul (de a face ceva). Apucase a cînta găina la casa lui, și cocoșul nu mai avea nici o trecere. CREANGĂ, P. 285. Am o domnișoară Cu rochița roșioară, Cînd începe-a dezbrăca, Toți apucă a lăcrima (Ceapa). GOROVEI, C. 67. ◊ Refl. (Uneori urmat de determinări introduse prin prep. «de») Voinicul au scos fluierul de subt brîu și s-au apucat să zică așa tare de jale, cît ți se topea inima, nu alta. SBIERA, P. 39. Se apucă însuși cu mîna lui să le curețe [armele] de rugină. ISPIRESCU, L. 3. Stăi, mă, nu te-apuca de năzbîtii. CREANGĂ, P. 48. ♦ Refl. (Urmat de determinări nominale introduse prin prep. «de») A îmbrățișa o meserie, o carieră etc. Ești băiat mare: Ți-a dat mustața. Cînd o să te apuci de ceva? PAS, Z. I 100. Să lași pensionul și să te apuci de avocatură. VLAHUȚĂ, O. AL. II 129. ♦ Tranz. (în construcții negative) A ajunge, a avea vreme (să facă ceva). L-au prăpădit în bătăi pe pădurar... nici n-a mai apucat să se înfățoșeze la curtea de judecată. SADOVEANU, N. F. 72. Încă nu apucaseră feciorii a aprinde luminările și dumneiei, țop!... o și fost aici. ALECSANDRI, T. I 155. ◊ (Cu valoare de auxiliar, arătînd că două acțiuni sînt aproape concomitente) N-apucase... a agiunge bine acasă, și moș Nichifor și trăsese căruța dinaintea ușei. CREANGĂ, P. 114. ♦ A face, a întreprinde ceva. Frunză verde măr crețesc, Stau în drum să mă gîndesc Ce s-apuc, ce să muncesc, Pînea să-mi agonisesc. ALECSANDRI, P. P. 285. 4. Intranz. (Transilv.) A ajunge, a deveni, a purcede. Acum, de cînd a apucat măricel, [băiatul] ni-e de mare trebuință. RETEGANUL, P. I 15. III. Tranz. (Cu privire la drumuri, căi etc.) A se angaja pe un drum, a porni într-o direcție oarecare, a lua drumul... Am apucat cărarea printre fînațuri, pe la fîntîna lui Cosma. SADOVEANU, N. F. 27. Apucă... calea luminoasă ce ducea în lună. EMINESCU, N. 26. O caleașcă trecu în fuga cailor pe ulița mare, apucă ulița Sf. Ilie și... [o] luă la deal. NEGRUZZI, S. I 16. ◊ Expr. A apuca lumea-în cap v. lume. A apuca cîmpii v. cîmp. A o apuca la fugă (sau la sănătoasa) sau a apuca fuga v. fugă. A o apuca la picior v. picior. (Învechit) A-și apuca zborul = a-și lua zborul. Vara-și apucă zborul spre țărmuri depărtate; Al toamnei dulce soare se pleacă la apus. ALEXANDRESCU, P. 38. ♦ Intranz. A se îndrepta, a porni. Niță Stanciu nu știa încotro să apuce mai întîi. PAS, L. I 97. Unii apucară pe albia Bistriței. SADOVEANU, F. J. 364. S-a ținut după mine pînă la răscruci, știi, unde vrei s-apuci spre cazarmă. CARAGIALE, O. I 47. Nu mai știe ce să facă și încotro să apuce. CREANGĂ, P. 140. Cum ieși din sat, apuci de-a dreptul prin pădurea lupului. ALECSANDRI, T. 606. 4. Fig. Sănătatea mea a apucat pe o cale satisfăcătoare și sper că va păși tot înainte. ALECSANDRI, S. 251. ◊ Expr. A apuca înainte = a merge mai iute decît altcineva, a i-o lua înainte, a-l întrece; fig. a anticipa cu o acțiune față de cineva. Iar calul său falnic, ușoară nălucă... ce la săgeată nainte apucă, în dar o să-l ducă sultanului lor! MACEDONSKI, O. I 15. Eu de mult aveam de gînd să sfătuiesc pre măria-ta la aceasta, dar văd că înțelepciunea măriei-tale a apucat mai nainte. NEGRUZZI, S. I 153. A apuca cu gura înainte = a se grăbi să spună ceva fără a lăsa pe altul să sfîrșească vorba sau să deschidă măcar gura. Pot să am nădejde în voi? – Să n-ai nici o grijă, mămucă, apucară cu gura înainte cei mai mari. Noi sîntem o dată băieți și ce-am vorbit o dată vorbit rămîne. CREANGĂ, P. 20. IV. Refl. (Mold., Bucov.) A se angaja la ceva sau la cineva; a se prinde, a se tocmi. Hai să ne apucăm argați la popa. ȘEZ. III 129. ◊ Expr. A se apuca la (sau în) rămășag = a se prinde, a face prinsoare. Mulți se apucau în rămășag c-or gîci. SBIERA, P. 191. El s-apucă la rămășag... că are să scoată apă din piatră. ȘEZ. II 194. (Învechit) A se apuca pe jurămînt = a se jura, a se angaja, a se prinde, a se lega (cu jurămînt). Pe giurămînt s-apuca, Stăpînii să hărățească Și slugile să-i privească! ALECSANDRI, P. P. 198.