AUZ A ajunge la auzul cuiva (înv.) = A i se aduce la cunoștință: Când la auzul meu nu vor mai ajunge vorbele oamenilor și sunetele de pe pământ: Doamne, miluiește-mă. (http://www.dervent.ro/) A ascuți (sau, înv. a tinde) auzul = A-și încorda atenția pentru a percepe sunete de intensitate slabă: Atent... își ascuți auzul, aplecând capul să prindă cu urechea cadența slabă a pașilor din depărtare. (JEAN BART) A gâdila în mod plăcut auzul (cuiva) = a) A da o veste bună (cuiva); a se bucura de ceva: Dulcea armonie a orchestrei, ce cânta un vals fermecător, îmi gâdilea auzul și, când am intrat în salonul de bal al cazinei de la Spaa, dansul era în cea mai mare înfocare. (C. STAMATI-CIUREA) b) A linguși (pe cineva): În același timp, ei aproape că se înfurie asupra arhiereilor și preoților care își fac datoria lor pastorală și aleargă să-și caute alți învățători „care le-ar gâdili auzul”. (http://ortodox.md/) A-i lua cuiva auzul (înv.) = A surzi pe cineva (printr-un zgomot puternic): Nichifor avea o biciușcă… cu care pocnea de-ți lua auzul. (ION CREANGĂ) Stropșitul de Ion, cu talanca de la oi, cu cleștele și cu vătrarul, face o hodorogeală și un tărăboi de-ți ia auzul. (IDEM) A-i veni cuiva auzul = A-și recăpăta auzul după o perioadă de surzenie: I-a venit auzul la loc și pacientul se simte bine. Întru auzul tuturor (oamenilor) (înv.) = În mod public: Iară chipul sunt cuvintele carele amândoi zic în besérică înaintea preotului în auzul tuturor (adecă): Voiești-mă? Voescu-te. (ANTIM IVIREANUL)