MANDÁT s. n. 1. Ordin, dispoziție, directivă, poruncă. 3 bărbați uciși la mandatul lui Kemeny. BARIȚIU, P. A. II, 498, cf. COSTINESCU. Mi-a amerințat acuma că. . . mă va privi ca renitent la mandatele lui și-mi va apleca procedura disciplinară. SBIERA, F. S. 272. Nobilii ce vor lua parte la dietă să fie obligați cu mandat imperativ. . . a susținea numai cele ce vor fi pe placul nobililor. XENOPOL, I. R. IV, 53. ♦ S p e c. Rescript prin care papa poate numi un prelat într-un post rămas vacant prin deces. Cf. NEGULICI. 2. (De obicei cu determinări introduse adesea prin prep. „de”) Ordin scris dat de o instanță de judecată unui organ executor. Camera decide. . . să dea comitetului său de acuzare. . . dreptul mandatelor de aducere cu sila. MAIORESCU, D. II, 28, cf. I, 172. Nimeni nu poate fi oprit sau arestat. . . decît în puterea unui mandat judecătoresc motivat. HAMANGIU, C. C. XIV. Nimeni nu poate fi arestat și deținut mai mult de 48 ore, fără un mandat al parchetului. CONST. R.P.R. 28. Cum va putea să motiveze el mandatul de arestare? STANCU, R. A. IV, 298. 3. Ordin sau aviz de plată emis de către o bancă, pentru efectuarea unei plăți; p. e x t. adresă sau act scris prin care se dă acest ordin. Și mumă-mea scontase al pensiei mandat, Jertfind o lună-ntreagă din zilnica ei hrană, Nevrînd ca să mă-ngroape orașul de pomană. MACEDONSKI, O. I, 45. ♦ Serviciu poștal prin care cineva poate expedia o sumă de bani pentru a fi remisă destinatarului; p. e x t. formular completat în acest scop, pe baza căruia se face transmiterea sumei; sumă de bani expediată sau primită astfel. Ți-am expediat suma reclamată prin mandat telegrafic, așa că desigur pînă acum ai și primit-o. CARAGIALE, O. VII, 164. În tolba sa poștașul. . . poartă zilnic și importante sume de bani, pe care le distribuie pe baza mandatelor. SCÎNTEIA, 1963, nr. 5854. 4. (De obicei în legătură cu verbele „a da”, „a avea”) împuternicire contractuală de a reprezenta o persoană fizică sau morală și a acționa în numele ei. V. p r o c u r ă, d e l e g a ț i e. Mandatul este un contract in puterea căruia o persoană se obligă, fără plată, de a face ceva pe seama unei alte persoane, de la care a primit însărcinarea. HAMANGIU, C. C. 389. La toate congresele internaționale de navigație lua parte ca delegat, avînd mandat să reprezinte interesele armatorilor. BART, E. 303. Trebuie să obținem participarea la această muncă a miilor de bărbați și femei care ne-au dat mandat la ultimul nostru Congres. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2391. Decret pentru prelungirea duratei mandatului asesorilor populari. BO 1953, 1, cf. 46. Mandatul este un contract în virtutea căruia o persoană numită mandatar se obligă de a face ceva în numele și pe seama altei persoane, numită mandant, de la care a primit însărcinarea. PR. DREPT 387, cf. 48, 68. ♦ S p e c. Împuternicire pe care o obține cineva, prin votul alegătorilor, de a reprezenta poporul într-un organ al puterii de stat. De cînd, mă știu cu mandat, amoarea mea de patrie, de glorie și de popularitate a developat dispuseciunile mele de orator. ALECSANDRI, T. 1733. Demnitatea mandatului de reprezentant al țărei. MAIORESCU, D. I, 115. Mandatul de reprezentant al națiunii. GANE, N. III, 187. Ai cerut, în schimbul scrisorii de care e vorba, mandatul de deputat. CARAGIALE, VI, 120. Deputații sînt obligați, prin mandatul încredințat, să informeze regulat cetățenii care i-au ales asupra măsurilor și hotărîrilor luate. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 12, 105. Vor acorda mandatul de deputat unui număr de 105 000 cetățeni. SCÎNTEIA, 1963, nr. 5813. ♦ Împuternicire încredințată unui stat de a tutela sau a administra anumite teritorii ori țări. DICȚ. – Pl.: mandate. Din fr. mandat. Cf. germ. Mandat.