Definiția cu ID-ul 912290:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

IA interj. 1. Înaintea unui imperativ, atrage atenția ascultătorului asupra îndemnului care i se va adresa; ian. Ia lasă-mă încolo, măi omule; pesemne tu ai să mă înveți pe mine ce-i plugăria? CREANGĂ, P. 160. Ia, fă-ncolo, poznașule! ALECSANDRI, T. 187. Stano, ia ne spune, Că vrem să știm. PANN, P. V. I 84. Ia ieși pîn-afară. TEODORESCU, P. P. 18. ◊ (Cu sens de sfidare) Ia mai fă ceva de poți. CONTEMPORANUL, VII 48. ◊ (Imperativul este înlocuit prin «hai») Ia, acum hai la luptă. EMINESCU, N. 10. (Precedînd o propoziție condițională) Ia să fie aici o echipă de muncitori să vezi cum s-ar face treaba. 2. (Atrage atenția ascultătorului asupra unui fapt) Iată, iacă, uite, vezi. Anul vechi, ia, se sfîrșește. SEVASTOS, N. 21. Apoi ia, asta-ți spun și eu. CREANGĂ, P. 152. Ia, aista-i om, zic și eu. id. A. 20. ◊ (Corespunde unui gest demonstrativ, fiind uneori însoțit de gest) Să șezi ia acolo, în fundul căruții. SBIERA, P. 73. Are să zică... să iei băietul și să-l dai ia încolo, la baba cea de-alăturea. CREANGĂ, P. 173. Du-te, ia, pe-aice. CONTEMPORANUL, III 578. ◊ (Întărind sensul cuvintelor care urmează; precedă un adverb) V. ei. Măi, omule! Ia acum să te văd! CREANGĂ, P. 56. Ba ia, acum cred eu frăține-meu, că așa urs oștirea întreagă este în stare să o zdrumice. id. ib. 188. ◊ Expr. Ia așa = fără o intenție precisă, numai așa, uite-așa. Ia așa numai ca să zică și el că face ceva. ISPIRESCU, L. 34. Am zis și eu, ia așa, o vorbă în vînt. CREANGĂ, P. 133. Știi prea bine – răspunse fata – că nu vreau ca s-o știu, decît numai ia așa, ca s-o știu, pentru c-acu nu mai e Făt-Frumos să mă răpească. EMINESCU, N. 18. 3. Arată lipsă de interes, indiferență față de cele ce urmează. Eu sînt, ia, un păcătos! SBIERA, P. 8. Spuneți și voi, ia, ce vă veți pricepe. ISPIRESCU, L. 68. 4. Introduce un răspuns. Ce mai știi de pe la tîrg?... – Ia, nu prea bune vești! CREANGĂ, P. 77. Codrule, codruțule, Ce mai faci, drăguțule... – Ia, eu fac ce fac de mult, Iarna viscolu-l ascult. EMINESCU, O. I 123. Încotro, pînă unde? – Ia, pîn-aci. PANN, P. V. I 69.