NAȘTE vb. v. afla, apărea, concepe, crea, descoperi, elabora, face, găsi, gândi, imagina, inventa, isca, ivi, începe, născoci, plănui, plăsmui, porni, produce, proiecta, realiza, scorni, stârni.

NÁȘTERE (< naște) s. f. 1. Acțiunea de a naște (1); totalitatea fenomenelor mecanice și fiziologice prin care fătul (viabil) este expulzat sau extras prin căila naturale din cavitatea uterină. N. poate fi la termen (38-42 săptămâni) sau prematură (între 28 și 37 de săptămâni), spontană sau provocată, normală (eutocică) sau anormală (distocică). Sin. parturiție. ◊ Loc. Din naștere = a) din momentul în care s-a născut: b) potrivit unor predispoziții naturale, din vocație. 2. Origine (2), obârșie (2), proveniență, geneză. 3. Fig. Apariție, ivire, început. ◊ Expr. A da naștere = a crea, a produce, a provoca. ◊ A lua naștere = a apărea, a se forma, a se produce.

naște vb. v. AFLA. APĂREA. CONCEPE. CREA. DESCOPERI. ELABORA. FACE. GĂSI. GÎNDI. IMAGINA. INVENTA. ISCA. IVI. ÎNCEPE. NĂSCOCI. PLĂNUI. PLĂSMUI. PORNI. PRODUCE. PROIECTA. REALIZA. SCORNI. STÎRNI.

ISCA vb. 1. v. stârni. 2. v. provoca. 3. v. dezlănțui. 4. a apărea, a se ivi, a începe, a se porni, a se produce, a se stârni, (înv. și reg.) a se scociorî, (fig.) a se naște. (S-a ~ din senin o furtună.)

PRODUCE vb. 1. v. fabrica. 2. v. confecționa. 3. v. turna. 4. v. rodi. 5. a da, a face. (Solul ~ rod bogat.) 6. a rodi, (înv. și pop.) a odrăsli. (O regiune care ~ multe grâne.) 7. v. aduce. 8. v. degaja. 9. v. emite. 10. a scoate. (Potcoavele ~ scântei.) 11. v. provoca. 12. a cauza, a pricinui, a provoca, (pop.) a cășuna, (înv.) a trage. (A ~ cuiva un necaz.) 13. a aduce, a cauza, a pricinui, a provoca. (A ~ mari daune statului.) 14. v. stârni. 15. a isca, a naște, a provoca, a ridica, a stârni. (Cartea a ~ multe discuții.) 16. v. suscita. 17. a (se) face, a (se) provoca, a (se) stârni. (S-a ~ mare vâlvă.) 18. a lăsa, a provoca. (S-a ~ o vie impresie.) 19. a apărea, a interveni, a se ivi, a se întâmpla, a surveni. (S-a ~ o schimbare.) 20. a apărea, a se isca, a se ivi, a începe, a se porni, a se stârni, (înv. și reg.) a se scociorî, (fig.) a se naște. (S-a ~ din senin o furtună.) 21. v. întâmpla. 22. v. surveni. 23. v. înfăptui.

SCOCIORÎ vb. v. agasa, apărea, arăta, căuta, cotrobăi, enerva, indispune, irita, isca, ivi, împrăștia, începe, înfuria, mânia, necăji, percheziționa, pica, plictisi, porni, produce, răscoli, răspândi, răzleți, risipi, râcâi, scobi, scormoni, scorni, scotoci, scurma, sâcâi, stârni, supăra, umbla, zgândări.

STÂRNI vb. 1. v. hăitui. 2. a scormoni, a scorni, (pop.) a scociorî. (~ prin pădure în căutarea vânatului.) 3. a agita, a răscoli, a ridica. (Vântul ~ praful.) 4. v. asmuți. 5. v. instiga. 6. a ațâța, (fig.) a scormoni, a zgândări. (Nu-i mai ~ durerea!) 7. a apărea, a se isca, a se ivi, a începe, a (se) porni, a se produce, (înv. și reg.) a se scociorî, (fig.) a se naște. (S-a ~ din senin o furtună.) 8. a cauza, a crea, a da, a determina, a face, a pricinui, a produce, a provoca. (Injecția i-a ~ o senzație de înviorare.) 9. a se declanșa, a se dezlănțui, a se isca, a izbucni, a (se) porni, (rar) a se prăvăli, (înv. și reg.) a se dezlega, a se scorni, (înv.) a se scula, a se sparge, a sta, (fig.) a se aprinde. (S-a ~ un conflict.) 10. a cauza, a declanșa, a determina, a dezlănțui, a genera, a isca, a naște, a pricinui, a prilejui, a produce, a provoca, (înv. și reg.) a scorni, (înv.) a pricini, a prileji. (Atitudinea lui a ~ discuții furtunoase.) 11. a isca, a naște, a produce, provoca, a ridica. (Cartea a ~ numeroase controverse.) 12. v. suscita. 13. a (se) face, a (se) produce, a (se) provoca. (Vestea a ~ vâlvă.)

APĂREA vb. 1. a se arăta, a se ivi, a se vedea, a se zări, (italienism înv.) a spunta. (Nu ~ cu săptămînile pe stradă.) 2. a se arăta, a se ivi, a pica, (înv. și reg.) a se scociorî, (înv.) a se sfeti. (Chiar atunci a ~ și el.) 3. a se arăta, a se ivi, a se înfățișa, a se prezenta, a veni, (înv.) a se spune, (fam.) a se înființa. (A ~ la proces.) 4. a se arăta, a se ivi, (înv.) a mijloci, (fig.) a încolți, a se înfiripa, a înflori, a se naște. (Un zîmbet ~ pe fața lui.) 5. a se arăta, a se ivi, a se înfățișa, a se revela, (înv. și pop.) a se dezveli. (Cîmpia ~ în toată splendoarea ei.) 6. a se arăta, a ieși, a se ivi. (A ~ iarba.) 7. a-i da, a-i ieși. (Copacului îi ~ frunzele.) 8. a se arăta, a se ivi, a răsări, a se ridica. (~ luna.) 9. a se arăta, a se ivi, a miji, (reg.) a (se) iți, a (se) slomni. (Au ~ zorii.) 10. a se isca, a se ivi, a începe, a (se) porni, a se produce, a se stîrni, (înv. și reg.) a se scociorî, (fig.) a se naște. (A ~ din senin o furtună.) 11. a interveni, a se ivi, a se întîmpla, a se produce, a surveni. (~ o schimbare.) 12. a se declara, a se ivi. (A ~ o epidemie.) 13. a ieși, a se publica, a se tipări. (A ~ un nou tom din dicționar.)

ISCA vb. 1. a cauza, a declanșa, a determina, a dezlănțui, a genera, a naște, a pricinui, a prilejui, a produce, a provoca, a stîrni, (înv. și reg.) a scorni, (înv.) a pricini, a prileji. (Atitudinea lui a ~ discuții furtunoase.) 2. a naște, a produce, a provoca, a ridica, a stîrni. (Cartea a ~ multe obiecții.) 3. a se declanșa, a se dezlănțui, a izbucni, a (se) porni, a se stîrni, (rar) a se prăvăli, (înv. și reg.) a se dezlega, a se scorni, (înv.) a se scula, a se sparge, a sta, (fig.) a se aprinde. (S-a ~ un conflict.) 4. a apărea, a se ivi, a începe, a se porni, a se produce, a se stîrni, (înv. și reg.) a se scociorî, (fig.) a se naște. (S-a ~ din senin o furtună.)

PORNI vb. I. 1. a pleca, (înv.) a (se) clăti, a purcede. (Au ~ la drum.) 2. a trimite. (I-a ~ cu greu la drum.) 3. a se duce, a merge, a pleca, (pop.) a (se) mișca, (înv. și reg.) a păsa. (Unde ~?) 4. a (o) apuca, a se îndrepta, a o lua, a merge, a se orienta, a păși, a pleca, (rar) a se îndruma, (pop.) a purcede, a se purta, (înv. și reg.) a năzui, (Transilv.) a arădui. (A ~t-o pe drumul acela.) 5. (TEHN.) a demara. (Mașina ~.) II. 1. a începe, (înv. și pop.) a purcede. (~ dansul, nunta.) 2. a apărea, a se isca, a se ivi, a începe, a se produce, a se stîrni, (înv. și reg.) a se scociorî, (fig.) a se naște. (S-a~ din senin o furtună.) 3. a se declanșa, a se dezlănțui, a se isca, a izbucni, a se stîrni, (rar) a se prăvăli, (înv. și reg.) a se dezlega, a se scorni, (înv.) a se scula, a se sparge, a sta, (fig.) a se aprinde. (S-a ~ un conflict.) 4. a se apuca, a începe, a se pune. (Se ~ să mănînce.) 5. a începe, (prin Transilv.) a arădui. (Au ~ să se certe.) 6. a începe, (înv. și pop.) a rupe. (Se ~ a cînta.) 7. a începe, a prinde. (Se ~ să țipe, să fugă.)

PRODUCE vb. 1. a fabrica, a face. (Uzina ~ 100 de automobile pe zi.) 2. a confecționa, a executa, a fabrica, a face. (A ~ noi sortimente de îmbrăcăminte.) 3. a realiza, a turna. (A ~ un film.) 4. a da, a face, a rodi. (Pomul ~ multe mere.) 5. a da, a face. (Solul ~ rod bogat.) 6. a rodi, (înv. și pop.) a odrăsli. (O regiune care ~ multe grîne.) 7. a aduce, a crea. a realiza. (~ mari beneficii.) 8. a degaja, a dezvolta, a emana, a emite, a radia. (O sursă care ~ căldură.) 9. a emite, a scoate. (~ sunete armonioase.) 10. a scoate. (Potcoavele ~ scîntei.) 11. a cauza, a crea, a da, a determina, a face, a pricinui, a provoca, a stîrni. (Injecția i-a ~ o senzație de înviorare.) 12. a cauza, a pricinui, a provoca, (pop.) a cășuna, (înv.) a trage. (A ~ cuiva un necaz.) 13. a aduce, a cauza, a pricinui, a provoca. (A ~ mari daune statului.) 14. a cauza, a declanșa, a determina, a dezlănțui, a genera, a isca, a naște, a pricinui, a prilejui, a provoca, a stîrni, (înv. și reg.) a scorni, (înv.) a pricini, a prileji. (Atitudinea lui a ~ discuții furtunoase.) 15. a isca, a naște, a provoca, a ridica, a stîrni. (Cartea a ~ multe discuții.) 16. a deștepta, a provoca, a solicita, a stîrni, a suscita, a trezi. (Cartea ~ un mare interes.) 17. a (se) face, a (se) provoca, a (se) stîrni. (S-a ~ mare vîlvă.) 18. a lăsa, a provoca. (I-a ~ o vie impresie.) 19. a apărea, a interveni, a se ivi, a se întîmpla, a surveni. (S-a ~ o schimbare.) 20. a apărea, a se isca, a se ivi, a începe, a se porni, a se stîrni, (înv. și reg.) a se scociorî, (fig.) a se naște. (S-a ~ din senin o furtună.) 21. a se întîmpla, a se petrece, a surveni, (înv. și reg.) a se prileji, (înv.) a se purta. (S-au ~ multe lucruri de atunci.) 22. a se întîmpla, a surveni, a veni. (Seismul s-a ~ pe neașteptate.) 23. a se înfăptui, a se realiza. (Cînd s-a ~ Unirea?)

scociorî vb. v. AGASA. APĂREA. ARĂTA. CĂUTA. COTROBĂI. ENERVA. INDISPUNE. IRITA. ISCA. IVI. ÎMPRĂȘTIA. ÎNCEPE. ÎNFURIA. MÎNIA. NECĂJI. PERCHEZIȚIONA. PICA. PLICTISI. PORNI. PRODUCE. RĂSCOLI. RĂSPÎNDI. RĂZLEȚI. RISIPI. RÎCÎI. SCOBI. SCORMONI. SCORNI. SCOTOCI. SCURMA. SÎCÎI. STÎRNI. SUPĂRA. UMBLA. ZGÎNDĂRI.

STÎRNI vb. 1. a goni, a hăitui, a scorni, (pop.) a zgorni. (A ~ vînatul din bîrlog.) 2. a scormoni, a scorni, (pop.) a scociorî. (~ prin pădure in căutarea vînatului.) 3. a agita, a răscoli, a ridica. (Vîntul ~ praful.) 4. a asmuți, a ațîța, a hărțui, a întărîta, a provoca, (pop.) a sumuța, a zădărî, (Mold. și Bucov.) a hărăți. (A ~ cîinii.) 5. a agita, a ațîța, a incita, a instiga, a întărîta, a provoca, a tulbura, (pop.) a sumuța, (înv. și reg.) a scorni, (reg.) a smomi, a zădărî, (fig.) a asmuți, a monta. (El ~ masele.) 6. a ațîța, (fig.) a scormoni, a zgîndări. (Nu-i mai ~ durerea!) 7. a apărea, a se isca, a se ivi, a începe, a (se) porni, a se produce, (înv. și reg.) a se scociorî, (fig.) a se naște. (S-a ~ din senin o furtună.) 8. a cauza, a crea, a da, a determina, a face, a pricinui, a produce, a provoca. (Injecția i-a ~ o senzație de înviorare.) 9. a se declanșa, a se dezlănțui, a se isca, a izbucni, a (se) porni, (rar) a se prăvăli, (înv. și reg.) a se dezlega, a se scorni, (înv.) a se scula, a se sparge, a sta, (fig.) a se aprinde. (S-a ~ un conflict.) 10. a cauza, a declanșa, a determina, a dezlănțui, a genera, a isca, a naște, a pricinui, a prilejui, a produce, a provoca, (înv. și reg.) a scorni, (înv.) a pricini, a prileji. (Atitudinea lui a ~ discuții furtunoase.) 11. a isca, a naște, a produce, a provoca, a ridica. (Cartea a ~ numeroase controverse.) 12. a deștepta, a produce, a provoca, a solicita, a suscita, a trezi. (Le-a ~ interesul.) 13. a (se) face, a (se) produce, a (se) provoca. (Vestea a ~ vîlvă.)

lăsa vb. 1. I 1 tr. (compl. indică ființe, așezări omenești etc.) a abandona, a părăsi, <livr.>a placa, <înv. și pop.> a oropsi, <înv. și reg.> a năpusti, a pustii, a urgisi, <înv.> a periorisi, a trece, <fran.> a dezampara. Și-a lăsat familia și a plecat în lume. 2 tr. (compl. indică ființe, lucruri ținute strâns; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „din^7”) <înv. și pop.> a slobozi, <pop.> a libera. Ursul a lăsat prada din labe. Urmărit de poliție, hoțul a lăsat geanta furată din mână. 3 tr. (compl. indică obiecte, lucruri etc.) a pune, <pop.> a lepăda. Când a intrat în casă, și-a lăsat poșeta pe un scaun. A lăsat pachetul lângă tomberon. 4 tr. (compl. indică obiecte, colete, bagaje etc.) a depune, a preda. A lăsat coletul la poștă pentru a fi expediat. 5 tr. (compl. indică obiecte, acte etc.) a uita. S-a întors din drum pentru că și-a lăsat cheile în ușă. 6 tr. (compl. indică obiecte, bunuri, bani etc.) a încredința, a preda, <livr.> a confia. Înainte de a pleca, i-a lăsat unui vecin banii necesari pentru plata utilităților. 7 tr. (compl. indică obiecte, lucruri etc.) a da². I-a lăsat cheia casei pentru perioada cât vor fi plecați în concediu. 8 tr. (jur.; compl. indică dreptul de posesiune asupra unor obiecte, proprietăți etc.) a ceda, a da², a trece. Îi lasă nepotului său casa de la țară. 9 tr. (jur.; compl. indică bunuri) a testa¹. A lăsat colaboratorului său dreptul de proprietate asupra compoziției la care au lucrat împreună. 10 tr. a opri, a păstra, a reține, a rezerva. A lăsat loc pe un raft al bibliotecii pentru reviste și ziare. Pentru eventualii musafiri au fost lăsate câteva locuri la masă. 11 tr. (fiziol.; despre unele animale și păsări; compl. indică păr, piele, pene etc.) a năpârli, <pop.> a se dezbrăca, a lepăda, <înv. și reg.> a se despuia. Șarpele și-a lăsat pielea. 12 tr. (compl. indică urme, dâre etc.) a face. A lăsat numai urme de noroi prin casă. Limaxul lasă dâre lipicioase. 13 tr. (compl. indică domenii de activitate, acțiuni, planuri etc.) a abandona, a abzice, a renunța. În viitorul apropiat va lăsa acest plan ineficient. 14 tr. (compl. indică acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor) a conteni, a înceta, a se întrerupe, a opri, <rar> a părăsi. Este momentul să lăsăm dezbaterile. 15 refl. (despre ființe; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un obicei, un viciu, un nărav etc.) a se dezbăra, a se dezobișnui, a se dezvăța, a scăpa, <înv.> a se părăsi, <fig.> a se debarasa, a se descotorosi, a se lecui, a se sătura, a se scutura, a se vindeca, <fig.; înv. și pop.> a se dezbăta, <fig.; fam.> a înțărca. S-a lăsat de deprinderea de a bea după un tratament medical sever. Nu se poate lăsa de patima jocurilor de noroc. 16 tr., refl. a renunța, <fig.; pop.> a (se) lepăda, <fig.; înv.> a (se) dezbrăca. A lăsat drogurile din cauza bolii. 17 tr. (compl. indică ceea ce trebuia făcut, spus, amintit etc.) a neglija, a omite, a scăpa, a uita, <înv. și pop.> a trece, a întrelăsa, <înv.> a lipsi, a negriji, a neîngriji, a tăcea, <latin.; rar> a pretera. În biografia făcută scriitorului nu a lăsat aspectul anecdotic al vieții lui. A spus definiția pe de rost, fără a lăsa un singur cuvânt. 18 intr. a micșora, a reduce, a scădea. Întrucât marfa nu se vindea, producătorii au lăsat din preț. 19 refl. (despre oameni) a ceda, a se îndupleca, <fig.> a se muia, <fig.; înv.> a se încujba. Cu toate rugămințile, tot nu s-a lăsat. 20 tr. (urmat de vb. ca „a cunoaște”, „a înțelege” la conjunctiv, sau la moduri nepredicative) a da², a îngădui, a permite. Nu-i lăsat oricui să cunoască misterele vieții. 21 tr. a aștepta, a îngădui, a permite. Lasă să mai treacă vreo câteva zile! 22 tr. (compl. indică acțiuni, opinii, manifestări etc. ale oamenilor) a accepta, a admite, a aproba, a concede, a consimți, a încuviința, a se îndupleca, a îngădui, a se învoi, a permite, a primi, a vrea, <înv. și pop.> a se prinde, <pop.> a ierta, <înv. și reg.> a se pleca, <reg.> a pozvoli, <înv.> a aprobălui, a mulțumi, a nărăvi, a ogodi, a sfinți¹, <fran.> a marșa, <fig.; înv.> a subscrie. Profesorul a lăsat să se amâne examenul. 23 tr. a hotărî, a rândui, a statornici, a vrea, <înv. și pop.> a orândui. Așa a lăsat Dumnezeu să se întâmple. 24 tr. (compl. indică acțiuni, fapte etc. ale oamenilor) a amâna, a întârzia, a tărăgăna, <reg.> a tămânda, <înv.> a prămândi, a repune, a tinde. Lasă de la o zi la alta să meargă la doctor. 25 tr. a amâna. Pentru că a intervenit acest incident, a lăsat totul pe altă dată. 26 tr. a produce, a provoca. Gestul tânărului a lăsat o impresie bună. 27 refl. (despre oameni) a se abandona. S-a lăsat cu totul plăcerilor. 28 refl. recipr. (jur.; pop. și fam.; despre persoane căsătorite) v. Despărți. Divorța. Separa. 29 refl. (pop.; cu sens intensiv; despre fenomene ale naturii sau sociale, șocuri, zgomote etc.) v. Alina. Amortiza. Atenua. Calma. Descrește. Diminua. Domoli. Liniști. Micșora. Modera. Pondera. Potoli. Reduce. Scădea. Slăbi. Tempera. 30 tr. (înv.; compl. indică oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „din^7”) v. Elibera. Ieși. Libera. Scăpa. 31 tr. (relig.; înv.; compl. indică vini, greșeli, păcate etc.) v. Dezlega. Ierta. II 1 tr. (compl. indică jaluzele, storuri etc.) a coborî, a trage, <astăzi rar> scoborî. Trebuia să lase storurile din cauza soarelui puternic. 2 refl. (despre terenuri, drumuri etc.) a se denivela. Din cauza caniculei și a circulației intense, șoseaua s-a lăsat pe unele porțiuni. 3 refl., tr. (sub. sau compl. indică lucruri, obiecte etc. flexibile, elastice ori părți ale lor) a (se) apleca, a (se) arcui, a atârna, a cădea, a (se) coborî, a (se) culca, a (se) curba, a (se) înclina, a (se) încovoia, a (se) îndoi, a (se) pleca, <livr.> a sinua, <înv. și pop.> a se povedi, <reg.> a pica², a se poligni, a povârti, <înv.> a (se) închina. Ramurile se lasă, pline de rod. Lasă crengile cireșului ca să poată culege fructele. 4 tr., refl. (compl. sau sub. indică obiecte, corpuri neflexibile ori părți ale lor care au o poziție verticală) a (se) apleca, a (se) înclina, a (se) pleca, a (se) povârni, a (se) prăvăli, a (se) strâmba, <pop. și fam.> a (se) hâi, <pop.> a (se) pologi, <reg.> a (se) șovârni, <fig.; reg.> a (se) șoldi. Poarta de la gard s-a lăsat în timp. 5 tr. (compl. indică arme sau țevile armelor de foc) a apleca, a coborî. L-a determinat să lase țeava puștii spre pământ. 6 refl. (despre particule sau despre fragmente de minerale, roci, organisme etc. aflate într-un mediu lichid) a se acumula, a se așeza, a se depozita, a se depune, a se sedimenta. Aluviunile s-au lăsat pe fundul albiei râului. 7 refl. (despre oameni) a se rezema. Fata se lasă pe umărul lui. 8 refl. (despre brumă, zăpadă etc.) a se așeza, a se așterne, a cădea, a se depune, <pop.> a pica². Bruma se lasă peste câmpii. 9 refl. (despre noapte, întuneric, ceață etc.) a se coborî, <astăzi rar> a scoborî, <fig.> a cădea. Când se lasă noaptea, copiii sunt chemați în casă. Dimineața, ceața s-a lăsat peste oraș. 10 refl. (despre momente ale zilei, fenomene, stări etc.) a se face, a se ivi, a începe, a sosi, a veni. Pornește la drum cum se lasă dimineața. 11 refl. (în opoz. cu „a răsări”; despre aștri) a apune, a asfinți, a coborî, a dispărea, a pieri, a se pleca, <livr.> a declina, <astăzi rar> a scoborî, <rar> a scădea, <înv. și pop.> a se lua, <pop.> a scăpăta, a sfinți², <înv.> a se lipsi, <fig.> a cădea, a se culca, a se înclina, a se scufunda. Soarele se lasă în spatele dealului. 12 refl. (despre obraji, sâni etc.) <fig.; pop. și fam.> a se fleșcăi. Îmbătrânind, obrajii i s-au lăsat. 13 refl. (despre mustață) a se pleoști. Mustața i s-a lăsat. 14 refl. (despre obiecte, preparate culinare etc.) a se pleoști, a se turti. Arcurile patului s-au lăsat. Cozonacii s-au lăsat din cauza deschiderii repetate a cuptorului. 15 refl. (despre păr, barbă) a atârna, <fig.> a se prelinge. Pletele i se lasă pe umeri. 16 refl. (pop. și fam.; despre ființe; cu determ. care indică locul, poziția etc.) v. Așeza. Sta. Ședea. III fig. 1 refl. <fig.> a se așterne, a se întrona. După miezul nopții, în casă se lasă liniștea. 2 refl. (mai ales despre fenomene atmosferice, meteorologice) <fig.> a se pune. S-a lăsat o iarnă grea. 3 tr. (compl. indică elevi, studenți, candidați la un concurs etc.) a respinge, <fig.> a pica², a trânti, <fig.; fam.> a buși. În această sesiune profesorii au lăsat mulți studenți la examene. 4 refl. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „pe”) a se baza, a se bizui, a conta, a se încrede, a se sprijini. În tot ce face se lasă pe părinți. Se lasă pe ajutorul lor.

licări vb. IV. intr. I 1 (despre aștri, despre luciul apelor sau despre metale, obiecte, suprafețe lucioase, pietre prețioase etc.) a bria, a luci, a scăpăra, a scânteia, a sclipi, a sticli, a străfulgera, a străluci, <înv. și pop.> a lumina, <pop.> a răsfulgera, <reg.> a sclipui³, <înv.> a steli, <fig.> a clipi, a fulgera, a palpita. Stelele licăresc pe bolta albastră a cerului. Diamantul inelului licărește în lumina soarelui. Zăpada licărește sub clarul de lună. 2 (despre foc, flăcări etc. sau despre lumina emanată de acestea) a pâlpâi, a sclipi, a tremura, a vibra, <pop.> a fâlfâi, <fig.> a palpita. Focul licărește în șemineu. Flăcările focului licăresc în întunericul nopții. 3 (despre ochi, privire) a luci, a scăpăra, a scânteia, a sclipi, a sticli, a străluci, a străfulgera, <fig.> a se aprinde, a arde. Îi licărea privirea când o întâlnea. 4 (reg.; despre oameni; adesea determ. prin „din ochi”, „din pleoape”) v. Clipi. 5 (med.; reg.; despre dureri fizice; adesea cu determ. introduse prin prep. „în”, „prin”) v. înjunghia. 6 (reg.; despre ape curgătoare) v. Clipoci¹. Murmura. Suna. Susura. Șopoti. Șușoti. Șușui. II fig. (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) a apărea, a se arăta, a se forma, a se isca, a se ivi, a începe, <fig.> a emerge, a încolți, a se înfiripa, a înflori, a înmuguri, a se lumina, a se naște, a răsări¹, <fig.; rar> a se împânzi, <fig.; pop.> a (se) împuia. Un surâs sfios licărește pe chipul ei.

lumina vb. I. I 1 intr. (despre curentul electric, despre surse de lumină etc.) a arde. În camera copilului, veioza luminează tot timpul nopții. 2 tr. (compl. indică spații, încăperi, drumuri etc.) <rar> a reverbera. Un tub de neon luminează holul. 3 intr. (despre surse de lumină) a eclata, a scânteia, a sclipi, a străluci, <înv. și pop.> a luceferi, <reg.> a glănțui, a vedera, <înv.> a văpăi, <fig.> a zâmbi, <impr.> a vedea. Farul luminează în noapte. Candelabre luminează în salon. 4 intr. (despre aștri, surse de lumină etc.) a luci, a străluci, <pop.> a zări, <reg.> a răza, <înv.> a smicli, a smidi, <fig.> a zâmbi. Soarele luminează pe cer. Luna luminează în fereastră. 5 refl. (în opoz. cu „a se întuneca”; despre vreme sau despre zare, atmosferă etc.) a se însenina, a se limpezi, <pop.> a se răzbuna, <reg.> a se tistăli¹. Afară s-a mai luminat. Atmosfera s-a luminat după ridicarea ceții. 6 refl. (în opoz. cu „a se întuneca”, „a se înnora”; despre cer) a se deschide, a se însenina, a se însori, a se limpezi, <rar> a se clarifica, a se deznora, <fig.> a se spăla. După ploaie cerul s-a luminat. 7 intr. (înv. și pop.; despre aștri, despre luciul apelor sau despre metale, obiecte, suprafețe lucioase, pietre prețioase etc.) v. Bria. Licări. Luci. Scăpăra. Scânteia. Sclipi. Sticli. Străfulgera. Străluci. 8 intr. (înv. și pop.; despre obiecte, corpuri etc. cu suprafața lucioasă pe care cade lumina) v. Luci. Scânteia. Sclipi. Sticli. Străluci. 9 intr., refl. (meteor.; reg.) v. Fulgera. Fulgura. II fig. 1 refl. (despre oameni sau despre chipul lor) <fig.> a se deschide, a se descreți, a înflori, a se însenina, <fig.; reg.> a se deznegri. Fața i s-a luminat când și-a văzut copiii. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) înveseli, a (se) veseli. Toți s-au luminat când au aflat că vor pleca în excursie. 3 tr. (compl. indică inima, sufletul, viața etc. oamenilor) a bucura, a desfăta, a încânta, <fig.> a ameți, a îmbăta, a legăna, a mângâia. Speranța că se va însănătoși îi luminează sufletul. 4 tr. (pedag.; compl. indică mai ales adolescenți, copii) a instrui, a învăța. Ca profesor, a luminat toată viața elevii. 5 tr. (cu determ. introduse prin prep. „cu”, „prin”) a deprinde, a educa, a obișnui. A luminat gustul publicului cu creații artistice de mare valoare. 6 refl., tr. (sub. sau compl. indică oameni, personalitatea, gustul etc. lor) a se civiliza, a (se) cultiva, a (se) stila, <fig.> a (se) cizela, a (se) deștepta, a (se) rafina, a (se) subția, a (se) șlefui, <fig.; rar> a se sublima, <fig.; fam.> a (se) ciopli, a (se) pili¹, <fig.; înv.> a (se) roade. S-a mai luminat de când a schimbat anturajul. 7 tr. (compl. indică situații sau chestiuni confuze ori neclare, probleme complicate, ascunse, obscure etc.) a clarifica, a descurca, a desluși, a dezlega, a elucida, a lămuri, a limpezi, <fig.> a descâlci, a descifra, a deznoda, <fig.; rar> a dezveli, <fig.; înv. și reg.> a dezghioca. A luminat împrejurările în care s-a produs crima. 8 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) clarifica, a (se) dumiri, a (se) edifica, a (se) lămuri, a (se) limpezi. Luminându-se din spusele copiilor că s-a întâmplat ceva grav, s-a dus la locul indicat. Criticul a luminat publicul asupra valorii dramaturgului. 9 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) îndruma, <fig.> a (se) călăuzi, a (se) conduce, a (se) dirija, a (se) ghida, a (se) orienta, <fig.; înv.> a (se) deștepta, a (se) pleca. Părinții au atribuția de a-și lumina copiii pe drumul cel bun. În viață se luminează după principii ferme. 10 refl. (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) a apărea, a se arăta, a se forma, a se isca, a se ivi, a începe, <fig. > a emerge, a încolți, a se înfiripa, a înflori, a înmuguri, a licări, a se naște, a răsări¹, <fig.; rar> a se împânzi, <fig.; pop.> a (se) împuia. Un surâs sfios se luminează pe chipul ei. 11 refl. (fam.$) v. Configura. Contura. Profila. Structura.

PUNE, pun, vb. III. 1. A așeza, a instala, a plasa într-un loc. ◊ Expr. A pune foc = a) a incendia; b) fig. a înrăutăți situația. A pune (ceva) la foc = a expune (ceva) acțiunii focului (pentru a fierbe, a găti etc.). A pune (cuiva ceva) la picioare (sau la picioarele cuiva) = a oferi (cuiva ceva util, valoros). A pune (cuiva ceva) înainte = a da (cuiva ceva) de mâncare. A pune (ceva) la cântar (sau în cumpănă, în balanță) = a cumpăni, a chibzui (importanța, valoarea etc.) pentru a putea lua o hotărâre întemeiată. A pune gura (pe ceva) = a gusta sau a mânca (ceva). A pune ochii (pe cineva sau ceva) = a se opri cu interes (asupra cuiva sau a ceva), a remarca, a dori să obțină; a supraveghea. A pune piciorul (undeva) = a sosi (undeva). A pune ochii (sau privirea, nasul, capul) în pământ = a avea o atitudine modestă, plecând privirea; a se rușina, a se sfii. (Fam.) A pune osul = a munci din greu. A pune umărul = a-și aduce contribuția la o acțiune; a contribui. A(-și) pune (ceva) în (sau de) gând (sau în cap, în minte) = a avea intenția de a..., a plănui, a decide. A pune o vorbă (bună) sau un cuvânt (bun) (pentru cineva) = a interveni în favoarea cuiva. A pune coarne = a) a face o relatare cu adaosuri exgerate, neverosimile, inventate; b) a-și înșela soțul. A pune (o chestiune, un subiect etc.) pe tapet = a aduce (o chestiune etc.) în discuție. Unde (mai) pui că... = fără a mai socoti că...; presupunând, considerând că... A pune paie pe (sau peste) foc = a contribui la înrăutățirea unei situații grave, dificile. A pune (pe cineva) jos = a trânti (pe cineva) la pământ. A pune (pe cineva) sub sabie sau a pune (cuiva) capul sub picior = a ucide. A pune (pe cineva) la zid = a) a împușca; b) a condamna, a demasca, a dezaproba. (Fam.) A pune bine (pe cineva) = a face cuiva rău, uneltind împotriva lui. A(-și) pune capul (sau gâtul) (la mijloc) pentru cineva (sau ceva) = a-și primejdui viața; a fi sigur, a garanta pentru cineva sau de ceva. A pune (ceva) pe hârtie = a însemna, a nota. A pune (o melodie) pe note = a transpune o melodie pe note muzicale. (Refl.) A se pune bine cu (sau pe lângă) cineva = a intra în voie cuiva, a se face plăcut cuiva (prin adulare, lingușeli spre a obține avantaje). ♦ Tranz. A întinde, a expune. ◊ Expr. A pune (cuiva ceva) în vedere = a atrage (cuiva) atenția, a aduce la cunoștință. ♦ Refl. A se depune, a se așterne; fig. a începe, a se ivi. S-a pus zăpada. S-a pus o iarnă grea. 2. Tranz. A aduce pe cineva într-o situație nouă neașteptată, a face pe cineva să ajungă într-o anumită stare. L-a pus în inferioritate. ♦ A așeza, a numi pe cineva într-un rang, într-o demnitate, într-o slujbă; a determina, a fixa locul, ierarhia cuiva între mai mulți. ◊ Expr. A pune (pe cineva) în pâine = a angaja (pe cineva) într-o slujbă spre a-și câștiga existența. A pune (pe cineva) în disponibilitate (sau, fam., pe liber) = a concedia, a elibera (pe cineva) dintr-o slujbă. 3. Tranz. și refl. A (se) așeza într-un anumit fel, într-o anumită poziție. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (fire, fibre) în două (sau în trei, în patru etc.) = a forma un mănunchi din două (sau trei etc.) fire. ♦ Tranz. A atârna, a agăța. 4. Tranz. A face să stea într-un anumit loc, a așeza la locul dinainte stabilit sau cel mai potrivit, a depune la locul lui, a plasa; p. ext. a așeza într-un anumit loc față de alte obiecte de același fel, a aranja, a situa. ◊ Expr. A pune caii = a înhăma. A pune în scenă = a regiza, a monta o piesă de teatru. ♦ A planta, a sădi, a semăna. 5. Tranz. și refl. A(-și) așeza pe corp obiectele de îmbrăcăminte necesare; a (se) îmbrăca sau a (se) încălța. 6. Tranz. A depune valori bănești (în păstrare, spre fructificare etc.); a investi valori bănești. ◊ Expr. A pune deoparte = a) a economisi; b) a rezerva (pentru cineva). A pune preț = a oferi un preț mare; p. ext. a considera valoros, merituos. 7. Tranz. A fixa, a stabili; orândui, a institui. A pune impozite. A pune un diagnostic. 8. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a sta împotrivă. Te pui pentru un fleac! ◊ Expr. A se pune în calea cuiva = a împiedica pe cineva să acționeze. 9. Refl. recipr. A se lua la întrecere, a se măsura sau a se compara cu cineva. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (de) față sau față în față = a compara; a confrunta. 10. Refl. A tăbărî asupra cuiva, a se repezi la cineva. 11. Tranz. A face, a determina pe cineva să execute un lucru; a îndemna; a sili, a obliga. ♦ A îmboldi; a asmuți. 12. Refl. (Adesea cu determinări introduse prin prep. „pe”) A începe o acțiune, a se apuca (cu stăruință) de ceva. ◊ Expr. A se pune cu gura pe cineva = a cicăli pe cineva sau a insista pe lângă cineva. (Reg.) A se pune (cu rugăminți, cu vorbe dulci etc.) pe lângă cineva = a ruga insistent pe cineva. A se pune pe gânduri = a deveni gânditor, îngrijorat. E pus pe... = e gata să... (Tranz.) A-și pune puterea sau (toate) puterile = a-și da toată silința, a se strădui. 13. Tranz. (În loc. și expr.) A pune (pe cineva sau ceva) la probă (sau la încercare) = a încerca pe cineva sau ceva (spre a-i cunoaște valoarea, însușirile). A pune (pe cineva) la cazne = a căzni, a chinui. A pune o întrebare (sau întrebări) = a întreba, a chestiona. A pune stavilă = a stăvili. A pune în primejdie = a primejdui. A-și pune nădejdea (sau speranța, credința) în cineva sau ceva = a nădăjdui, a se încrede în ajutorul cuiva sau a ceva. A pune temei = a se bizui, a se întemeia. A pune vina (pe cineva sau ceva) = a învinui (pe nedrept). A pune în (sau pe) seama (sau la activul) cuiva (sau a ceva) = a atribui (pe nedrept). A pune grabă = a se grăbi. A pune nume (sau poreclă) = a numi, a porecli. A pune în valoare = a valorifica. A pune în evidență = a evidenția, a sublinia, a releva. A pune la îndoială = a se îndoi. A pune la socoteală = a socoti, a îngloba. A pune în loc = a înlocui. A pune iscălitura = a iscăli. A pune rămășag (sau pariu) = a paria. A pune aprobarea = a aproba. [Prez. ind. și: (reg.) pui] – Lat. ponere.

aramă s. f. – 1. Cupru. – 2. Fel, soi; fire, natură. – Mr. aramă. Lat. *aramen, formă pop. asimilată de la aeramen (Diez, Gramm., I, 5; Candrea, Éléments, 61; Pușcariu 107; Candrea-Dens., 73; DAR; Rosetti, I, 65); cf. alb. rëm, it. rame (piem., engad. aram), fr. airain (< v. fr. arain), v. prov., cat. aram, v. sp. arambre, port. arame. Sensul 2 se explică prin obiceiul vechi de a bate monede de aramă, suflate cu un strat de argint sau de aur; prin folosință începea să se ivească fondul de aramă, trădînd calitatea proastă a monedei. Der. arăma, vb. (a arămi); arămar, s. m. (căldărar); arămărie, s. f. (căldărărie); arămeasă, s. f. (vas de aramă); arămi, vb. (a acoperi cu un strat de aramă); arămie, s. f. (căldare de aramă), pe care DAR îl derivă de la bg., sb. aranija „ceaun”, cuvinte care provin mai probabil din rom.; arămioară, s. f. (înv., monedă de aramă); arămiu, adj. (de culoarea aramei); arămos, adj. (bogat în cupru).

mijì v. 1. a închide ochii pe jumătate: mijește să nu vază PANN; 2. a începe să se ivească: abia îi mijia mustața; fig. mijește șoapta unor tainice doruri. 3. a se revărsa de zori: când va miji de ziuă NEGR. [Slav. MIJATI, a închide ochii].

PUNE, pun, vb. III. 1. Tranz. A așeza, a instala, a plasa într-un loc. ◊ Expr. A pune foc = a) a incendia; b) fig. a înrăutăți situația. A pune (ceva) la foc = a expune (ceva) acțiunii focului (pentru a fierbe, a găti etc.). A pune (cuiva ceva) la picioare (sau la picioarele cuiva) = a oferi (cuiva ceva util, valoros). A pune (cuiva ceva) înainte = a da (cuiva ceva) de mâncare. A pune (ceva) la cântar (sau în cumpănă, în balanță) = a cumpăni, a chibzui (importanța, valoarea etc.) pentru a putea lua o hotărâre întemeiată. A pune gura (pe ceva) = a gusta sau a mânca (ceva). A pune ochii (pe cineva sau ceva) = a se opri cu interes (asupra cuiva sau a ceva), a remarca, a dori să obțină; a supraveghea. A pune piciorul (undeva) = a sosi (undeva). A pune ochii (sau privirea, nasul, capul) în pământ = a avea o atitudine modestă, plecând privirea; a se rușina, a se sfii. (Fam.) A pune osul = a munci din greu. A pune umărul = a-și aduce contribuția la o acțiune; a contribui. A(-și) pune (ceva) în (sau de) gând (sau în cap, în minte) = a avea intenția de a..., a plănui, a decide. A pune o vorbă (bună) sau un cuvânt (bun) (pentru cineva) = a interveni în favoarea cuiva. A pune coarne = a) a face o relatare cu adaosuri exgerate, neverosimile, inventate; b) a-și înșela soțul. A pune (o chestiune, un subiect etc.) pe tapet = a aduce (o chestiune etc.) în discuție. Unde (mai) pui că... = fără a mai socoti că...; presupunând, considerând că... A pune paie pe (sau peste) foc = a contribui la înrăutățirea unei situații grave, dificile. A pune (pe cineva) jos = a trânti (pe cineva) la pământ. A pune (pe cineva) sub sabie sau a pune (cuiva) capul sub picior = a ucide. A pune (pe cineva) la zid = a) a împușca; b) a condamna, a demasca, a dezaproba. (Fam.) A pune bine (pe cineva) = a face cuiva rău, uneltind împotriva lui. A(-și) pune capul (sau gâtul) (la mijloc) pentru cineva (sau ceva) = a-și primejdui viața; a fi sigur, a garanta pentru cineva sau de ceva. A pune (ceva) pe hârtie = a însemna, a nota. A pune (o melodie) pe note = a transpune o melodie pe note muzicale. (Refl.) A se pune bine cu (sau pe lângă) cineva = a intra în voie cuiva, a se face plăcut cuiva (prin adulare, lingușeli spre a obține avantaje). ♦ Tranz. A întinde, a expune. ◊ Expr. A pune (cuiva ceva) în vedere = a atrage (cuiva) atenția, a aduce la cunoștință. ♦ Refl. A se depune, a se așterne; fig. a începe, a se ivi. S-a pus zăpada. S-a pus o iarnă grea. 2. Tranz. A aduce pe cineva într-o situație nouă neașteptată, a face pe cineva să ajungă într-o anumită stare. L-a pus în inferioritate. ♦ A așeza, a numi pe cineva într-un rang, într-o demnitate, într-o slujbă; a determina, a fixa locul, ierarhia cuiva între mai mulți. ◊ Expr. A pune (pe cineva) în pâine = a angaja (pe cineva) într-o slujbă spre a-și câștiga existența. A pune (pe cineva) în disponibilitate (sau, fam., pe liber) = a concedia, a elibera (pe cineva) dintr-o slujbă. 3. Tranz. și refl. A (se) așeza într-un anumit fel, într-o anumită poziție. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (fire, fibre) în două (sau în trei, în patru etc.) = a forma un mănunchi din două (sau trei etc.) fire. ♦ Tranz. A atârna, a agăța. 4. Tranz. A face să stea într-un anumit loc, a așeza la locul dinainte stabilit sau cel mai potrivit, a depune la locul lui, a plasa; p. ext. a așeza într-un anumit loc față de alte obiecte de același fel, a aranja, a situa. ◊ Expr. A pune caii = a înhăma. A pune în scenă = a regiza, a monta o piesă de teatru. ♦ A planta, a sădi, a semăna. 5. Tranz. și refl. A(-și) așeza pe corp obiectele de îmbrăcăminte necesare; a (se) îmbrăca sau a (se) încălța. 6. Tranz. A depune valori bănești (în păstrare, spre fructificare etc.); a investi valori bănești. ◊ Expr. A pune deoparte = a) a economisi; a strânge; b) a rezerva pentru cineva. A pune preț = a oferi un preț mare; p. ext. a considera valoros, merituos. 7. Tranz. A fixa, a stabili; orândui, a institui. A pune impozite. A pune un diagnostic. 8. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a sta împotrivă. Te pui pentru un fleac! ◊ Expr. A se pune în calea cuiva = a împiedica pe cineva să acționeze. 9. Refl. recipr. A se lua la întrecere, a se măsura sau a se compara cu cineva. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (de) față sau față în față = a compara; a confrunta. 10. Refl. A tăbărî asupra cuiva, a se repezi la cineva. 11. Tranz. A face, a determina pe cineva să execute un lucru; a îndemna; a sili, a obliga. ♦ A îmboldi; a asmuți. 12. Refl. (Adesea cu determinări introduse prin prep. „pe”) A începe o acțiune, a se apuca (cu stăruință) de ceva. ◊ Expr. A se pune cu gura pe cineva = a cicăli pe cineva sau a insista pe lângă cineva. (Reg.) A se pune (cu rugăminți, cu vorbe dulci etc.) pe lângă cineva = a ruga insistent pe cineva. A se pune pe gânduri = a deveni gânditor, îngrijorat. E pus pe... = e gata să... (Tranz.) A-și pune puterea sau (toate) puterile = a-și da toată silința, a se strădui. 13. Tranz. (În loc. și expr.) A pune (pe cineva sau ceva) la probă (sau la încercare) = a încerca pe cineva sau ceva (spre a-i cunoaște valoarea, însușirile). A pune (pe cineva) la cazne = a căzni, a chinui. A pune o întrebare (sau întrebări) = a întreba, a chestiona. A pune stavilă = a stăvili. A pune în primejdie = a primejdui. A-și pune nădejdea (sau speranța, credința) în cineva sau ceva = a nădăjdui, a se încrede în ajutorul cuiva sau a ceva. A pune temei = a se bizui, a se întemeia. A pune vina (pe cineva sau ceva) = a învinui (pe nedrept). A pune în (sau pe) seama (sau la activul) cuiva (sau a ceva) = a atribui (pe nedrept). A pune grabă = a se grăbi. A pune nume (sau poreclă) = a numi, a porecli. A pune în valoare = a valorifica. A pune în evidență = a evidenția, a sublinia, a releva. A pune la îndoială = a se îndoi. A pune la socoteală = a socoti, a îngloba. A pune în loc = a înlocui. A pune iscălitura = a iscăli. A pune rămășag (sau pariu) = a paria. A pune aprobarea = a aproba. [Prez. ind. și: (reg.) pui] – Lat. ponere.

AFUND¹ adv. La o distanță (relativ) mare în adîncime (în special în fundul unei ape); departe (ca punct considerat în spațiu); adînc. Parii se înfig afund în pămînt. ◊ De-a dreapta-mi stau Carpații ascunși afund în ceață. Din aburi cu încetul încep a se ivi. BOLLIAC, O. 73. ◊ Expr. A (se) da afund = a (se) cufunda într-o apă; (prin analogie) a (se) înfunda într-o depărtare situată în spațiu. Unii plănuiau să se dea afund în pădurile mai depărtate. GALACTION, O. I 277. Pescarul... dădu coșurile afund și le legă de țăruși. DELAVRANCEA, V. V. 191. Leșițele speriete se da afund și se ascundeau în stuful și în papura de pe mal. ODOBESCU, S. I 142. ◊ (Determinînd verbul «a dormi») Adînc, profund. Dormea încă afund, nici nu i se auzea răsufletul. SADOVEANU, P. M. 244.

DINTRE prep. 1. (Cu sens local; introduce un atribut care indică locul ocupat de cineva sau ceva între două sau mai multe obiecte) Care se află între..., în mijlocul... Casa dintre brazi. ▭ Bătătura de iarbă verde dintre căsuța care ne slujea de popotă și căsuța unde locuia comandantul. CAMIL PETRESCU, U. N. 6. ♦ (Introduce un complement care indică punctul de plecare) Din mijlocul... Ia lăsați-mi fata-n pace, să nu mi-o deocheți, striga de pe prispă Smaranda lui Ispas, înălțîndu-se dintre celelalte femei. VLAHUȚĂ, CL. 51. Dintre coceni se arată umbra omului. CARAGIALE, P. 40. Începea a se ivi soarele dintre nori după o ploaie îndelungată. CREANGĂ, A. 34. Dintre ramuri de arin Melancolic cornul sună. EMINESCU, O. I 206. ♦ (În legătură cu părțile corpului; introduce un complement indicînd locul) Între. O scuturătură puternică îl apucă dintre spete. CARAGIALE, O. I 289. 2. (Uneori cu sens partitiv; introduce un atribut care arată detașarea unui obiect din mijlocul mai multora de același fel) Printre, între, din. Dintre cei de la foc, Toader Ursu mai cu samă se temea de iarnă. SADOVEANU, N. P. 308. Care dintre cai a veni la jăratic să mănînce, acela are să te ducă la împărăție. CREANGĂ, P. 192. Dintre sute de catarge Care lasă malurile, Cîte oare le vor sparge Vînturile, valurile? EMINESCU, O. IV 396. ♦ (Rar; însoțind un numeral, exprimă o alternativă) Din. Dintre două una: ori vorbești cu mine pe față, ori mă lași. SLAVICI, O. I 144. 3. (Introduce un atribut exprimînd o corelație sau o alternanță) Între... În lupta dintre mine ș-un om de valoare, triumful e al meu. VLAHUȚĂ, O. AL. 202. Distanța socială dintre clasa privilegiată și popor dezvoltase în inima poporului o indiferență absolută în privirea boierimii. ALECSANDRI, O. P. 152.4. (Cu sens temporal; introduce un atribut care indică răstimpul între două momente cunoscute) Situat între. Vom dizolva consiliul comunal... în noaptea dintre 9 și 10 august. CAMIL PETRESCU, T. II 376. 5. (Introduce atributul care exprimă un raport de reciprocitate) Care există între... Să întărim și să strîngem legăturile dintre toți cei ce muncesc în uzină. CĂLUGĂRU, O. P. 98.

IVI, ivesc, vb. IV. Refl. A se arăta (pe neașteptate sau ieșind dintr-un loc ascuns), a apărea (dintr-o dată sau întîia oară), a ieși în văzul tuturor. Stoluri de rațe se iveau în văzduh, ca niște ciocane de lemn aruncate-n sus. ARGHEZI, P. T. 160. E duminică. Din vale Se ivesc răzleți flăcăi. COȘBUC, P. I 263. Începea a se ivi soarele dintre nori. CREANGĂ, A. 34. Cînd prin crengi s-a fi ivit Luna-n noaptea cea de vară, Mi-i ținea de subsuoară, Te-oi ținea pe după gît. EMINESCU, O. I 55. ♦ Tranz. (Învechit) A arăta. Fetele tinere ivesc fețele rumene ca mărul prin obloanele deschise ale ferestrelor cu gratii. EMINESCU, N. 51.

LEGENDĂ, legende, s. f. 1. Povestire (de obicei populară) în proză sau în versuri avînd elemente fantastice și miraculoase, brodate pe fondul unui motiv istoric sau al unei închipuiri mistice. Horia a trecut în legendă chiar în timpul vieții sale. IST. R.P.R. 278. Acesta e ținutul în care, pe seama Oltului, încep să se ivească legendele. BOGZA, C. O. 256. Legenda, frumos o spun bătrînii, Cum palidul bălaur ajunse păzitor Pădurii, cum izvorul ajunse a fi izvor De leac. COȘBUC, P. II 176. ◊ (Poetic) Nilul mișc-a lui legendă și oglinda-i galben-clară. EMINESCU, O. I 321. 2. (Rar) Inscripție pe o monedă sau pe o medalie. 3. Text, inscripție de explicare, lămurire a semnelor convenționale de pe o hartă, plan, diagramă etc. Trecea repede de la stegulețele desenate deasupra fiecărui sat la legenda hărții. GALAN, B. I 41. ♦ Completare sub formă de memoriu, care se anexează la o hartă, schemă etc. cu privire la unele date ce nu se pot exprima grafic (starea drumurilor, alimentarea cu apă etc.).

LINIȘTIRE s. f. (Astăzi rar) Acțiunea de a (se) liniști și rezultatul ei; liniște. Frumoasă e cîmpia cu dulcea-i liniștire. ALECSANDRI, P. I 132. Dormea în liniștire Bosforul fără valuri, Între-a Europii mîndre ș-a Asiei verzi maluri. id. O. 75. În vreme ce stăpînea o mare liniștire, au început a se ivi niște nourași. DRĂGHICI, R. 9. ♦ Liniște sufletească, tihnă, pace. Liniștirea sufletului său... i-au mijlocit îndreptarea sănătății. DRĂGHICI, R. 139. Starea lui cerea liniștire. GORJAN, H. I 4.

MERGE, merg, vb. III. Intranz. I. (Despre ființe) 1. A se mișca (pășind sau fiind purtat de un vehicul) dintr-un loc într-altul; a păși, a se deplasa. V. umbla, circula. Caii mergeau acum mai greu pe drumul desfundat. SADOVEANU, O. VII 80. Eu mergeam pe strîmtă cale de sub marginea pădurii. COȘBUC, P. I 317. Și-a mers el multă lume și țară. RETEGANUL, P. III 27. Mers-au ei și zi și noapte, nu se știe cît au mers. CREANGĂ, P. 275. ◊ Expr. A merge glonț (sau întins) la... v. glonț. A merge ață = a merge drept la țintă. A merge în bobote v. bobot. A merge (sau a umbla) pe două cărări v. cărare. ♦ (Subiectul este drumul, calea etc.) A se întinde; a duce. Calea mergea trăgănată pe coastă; casele se răreau, trupul satului rămînea în urmă, în verdeața livezilor. SADOVEANU, O. I 35. Mergea atunci podul făcut de Sinan de la capul cel de lîngă orașul Giurgiului... pînă la poalele castelului. BĂLCESCU, O. II 123. Cărărușa merge-n vii. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 162. 2. A pleca. Todosia nici n-o zări pînă cînd merse să închidă poarta. REBREANU, I. 31. N-ar trebui să meargă nerăsplătit de la fața ta. CREANGĂ, P. 299. Mergînd, dragă, de la tine, Plînge inima în mine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 108. ◊ (În formule de urare, la despărțire) Alergi sănătoasă, mămucă, zise cel mic, cu lacrimi în ochi. CREANGĂ, P. 20. ♦ (Determinat de un adverb de loc sau de un substantiv introdus prin «(pînă) la», «(pînă) în»), «întru», «către», «spre») A se duce, a porni. Dimineața mergea la cîmp, ca de obicei; serile arareori. GÎRLEANU, L. 34. Dumineca viitoare, stăpîne, să mergem în sat la horă. CREANGĂ, P. 162. Ei, dar gătește-te, Luluță, c-o să mergem la tîrg. ALECSANDRI, T. I 183. Se scobora... ca să meargă la tabăra de la Sas-Sabeș. BĂLCESCU, O. II 258. ◊ Expr. A-i merge (cuiva ceva) la inimă v. inimă. A merge pînă... = a ajunge pînă la... Știam pînă unde merge afecțiunea mamei. CAMIL PETRESCU, U. N. 417. O prietenă a mers cu îndrăzneala pînă chiar să-mi tragă palme. CARAGIALE, O. II 323. Duhul de superstiție merse pînă a crede că și schimbarea portului ce ei făcuseră de vreo cîțiva ani fuse un semn rău. BĂLCESCU, O. II 258. A merge la pieire (sau, mai rar, la pieirea capului) = a ajunge în primejdie, a-și periclita existența. Să se lase de a face călătoria aceasta, ca nu care cumva să meargă la pieirea capului său. ISPIRESCU, L. 4. ♦ (Popular, urmat de determinări introduse prin prep. «în» sau «la») A intra. A mers la armată. Nu voia nici să lucre, nici să meargă în slujbă, ca să-și cîștige și ea ceva. SBIERA, P. 208. 3. (Cu determinări introduse prin prep. «cu») A întovărăși, a însoți, a acompania. Nu era mai nimerit să fi mers cu noi și fetele celea, decît să se ducă ele după gură-cască, după pustietăți? SP. POPESCU, M. G. 57. Dacă vei merge cu mine... habar să n-ai. ISPIRESCU, L. 16. Așa mi-a fost sortit și n-am ce face; trebuie să merg cu Harap-Alb și pace bună. CREANGĂ, P. 274. ♦ (Determinat prin «pe urmă» sau «în urmă») A urmări pe cineva cu scopul de a-l prinde. În zadar mai merg în urma lor! RETEGANUL, P. I 37. ◊ Expr. A merge pe urma (sau pe urmele) cuiva v. urmă. (Popular, despre femei) A merge după cineva = a se mărita. Cum de-ai putut tu merge după un mire hîd ca acesta! SBIERA, P. 20. II. 1. A se mișca în spațiu, a se duce, a străbate un drum pentru a ajunge într-un anumit loc. Domnule, mă rog, trenul acesta merge la Tîrgoviște? BASSARABESCU, V. 48. Trenul mergea tot mai departe. D. ZAMFIRESCU, R. 78. Corăbiile mergeau ca săgeata. ISPIRESCU, L. 25. ◊ (Despre lună, soare) Luna după dealuri mergînd să se culce îi arată calea și-i surîde dulce. BOLINTINEANU, O. 35. (Despre lucruri duse de om) Urciorul nu merge de multe ori la apă (= pînă la urmă ți se înfundă). ◊ Expr. (Despre mîncări) A merge pe gît = a aluneca pe gît. Mă răped în cramă ș-aduc și un cofăiel de vin ca să meargă plăcintele acestea mai bine pe gît. CREANGĂ, P. 10. A bate (sau a freca, a croi, a flocăi pe cineva) de-i merg(sau să-i meargă) fulgii (sau peticele, colbul, untul) = a bate rău, a bate măr. Altfel mi ți i-aș freca eu pe mîrlani, să le meargă untul. C. PETRESCU, R. DR. 117. Scoteam mîțele de prin ocnițe și cotruțe și le flocăiam... de le mergea colbul. CREANGĂ, A. 37. Acuș iau varga din coardă și vă croiesc de vă merg peticile. id. ib. 38. Joacă de-i merg peticele (sau de-i merge colbul) = joacă cu multă pasiune, cu mult foc. Zîna... au început deodată să joace, și unde nu juca și juca de-i mergea petecele. SBIERA, P. 37. Și juca și juca de-i mergea colbul. id. ib. 39. 2. (În legătură cu noțiuni temporale) A se apropia de... Băiatul merge pe opt ani. ◊ (Impersonal) Eu babei mele – că merge pe douăzeci și patru de ani de cînd m-am luat cu dînsa... și tot nu i-am spus. CREANGĂ, P. 122. ◊ Expr. Pe zi ce merge sau de ce, pe cît merge = pe măsură ce trece vremea, pe zi ce trece; progresiv. Și în chaosul uitării, oricum orele alerge, Ea, din ce în ce mai dragă, ți-ar cădea pe zi ce merge. EMINESCU, O. I 160. Tîrgul Frumos, de ce merge, se face urît. NEGRUZZI, S. I 192. Au început a.să ivi niște nourași, carii pe cît mergea acoperea ceriul. DRĂGHICI, R. 9. ♦ (Determinat prin «înainte») A continua. Flăcăul începe și el a se trece, mergînd tot înainte cu burlăcia. CREANGĂ, P. 142. III. 1. (Familiar, despre bani) A fi în circulație, a circula, a avea curs. 2. (Despre veste, zvon, vorbă, faimă, nume) A se răspîndi, a ajunge să fie cunoscut de toată lumea, a se generaliza. Auzi! îi umblă-n cap, tu soră, S-ajungă ea Lucsandrei noră! O, meargă-i numele! N-o vezi La horă? COȘBUC, P. I 126. Îi mersese vestea că face din cînepa cea picată sub melițoi sute de coți de pînză. SBIERA, P. 220. Îi mergea numele că este cea mai frumoasă făptură omenească de sub soare. ISPIRESCU, U. 10. IV. 1. (Despre un mecanism) A funcționa, a umbla. Ceasul merge bine. ▭ Un cuptor electric pentru topit oțelul consumă el singur, atunci cînd merge, cea mai mare parte din miile de kilowați care pun în mișcare valea. BOGZA, V. J. 82. ◊ Expr. A merge ca pe roate v. roată (1). 2. (În expr.) A-i merge (cuiva) gura v. gură. V. 1. (În legătură cu o activitate) A se prezenta într-un anumit fel, a o duce. Bietul Guraliuc făcea pozne; la instrucție mergea binișor, dar la teorie era ca lemnul. SADOVEANU, O. VI 140. Umblam la școală, unde mergeam bine. Eram monitor, premiant. La TDRG. ♦ (Impersonal) A reuși, a avea succes. Cu mine nu-ți merge. ▭ Nu ți-a merge tot așa, pe somn, pe mîncare și pe bere. ALECSANDRI, T. 611. ♦ A evolua, a decurge, a se desfășura (într-un anumit fel). Se scuză că a lipsit atîta vreme și era vesel parcă toate i-ar fi mers în plin. REBREANU, R. I 231. Toate îmi mergeau după plac, fără leac de supărare. CREANGĂ, A. 34. Treaba mergea strună. NEGRUZZI, S. I 343. ◊ (Impersonal) Cît mai ai de muncit ca să te plătești? – Eu știu, tovarășe dragă? După cum mi-o merge și mie. O lună...două luni... DUMITRIU, N. 268. A fost Cuminte om; dar nu știu cum Așa i-a mers de prost. COȘBUC, P. I 229. ♦ (În legătură cu sănătatea sau cu starea cuiva) A o duce, a fi. Cum merge soția d-tale? Tot bolnavă? La TDRG. 2. (înlocuind alte verbe) A se potrivi. Aceste culori nu merg bine împreună. ♦ (Despre un material întrebuințat spre a face ceva din el) A se consuma, a intra, a se întrebuința. Ca să nu meargă miere multă, după ce le-au scos din cuptor, le ung pe deasupra cu miere. SEVASTOS, N. 78. Unde merge mia, meargă și suta. ♦ (Despre venituri) A reveni. Și dobînda de 50 la sută merge la... La capetele întregi! DELAVRANCEA, O. II 366. ♦ (Impersonal) A se putea. Merge și fără zahăr. ▭ Ți-arăt eu ție! Cu dinții te rup! Ha, ha! Parcă așa merge? DUMITRIU, P. F. 22. Cu mine nu merge așa! C. PETRESCU, A. R. 14. ◊ Expr. Așa mai merge = așa e bine, se potrivește. Treacă (și) meargă = fie! să zicem că se poate. Greu lucru mă întrebași, mamă, dară aide, treacă-meargă. ISPIRESCU, L. 114. Cît pentr-o piele, treacă și meargă, Fiindcă singur spui c-ai dreptate. ALEXANDRESCU, M. 301. – Forme gramaticale; perf. s. mersei, part. mers. – Variantă: (regional) mere (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 81) vb. III.

PE prep. A. Introduce un complement direct, de obicei dublat de acuzativul pronumelui personal neaccentuat; cînd complementul precedă verbul, pronumele personal este obligatoriu. I. Urmat de un complement direct exprimat printr-un substantiv care poate fi. 1. (Nume propriu de persoane) Pe Eminescu, noi, poeții tineri, Zădarnic încercăm, nu-l vom ajunge. BENIUC, V. 28. În trei ani a îngropat trei fete: pe Lina, pe Ionița, pe Măriuca. STANCU, D. 109. Deseori dureri ascuțite îl cercau pe Ursu. SADOVEANU, O. II 198. ◊ (Numele de persoană e precedat de art. «alde») L-au înconjurat oamenii pe alde Uțupăr. STANCU, D. 161. ◊ (Numele propriu indică un animal) Am adăpat pe Joiana. 2. (Nume comun care indică o persoană) a) (Substantiv nearticulat) Mi-a răspuns că... el pe logofăt îl crede. STANCU, D. 104. Îmi făcu semn să-l privesc încă o dată pe colonel, C. PETRESCU, S. 129. Iaca, jupîneșică dragă, cum învață nevoia pe om ce să facă. CREANGĂ, P. 125. Nu face haina pe om, ci omul face haina. ♦ (Între substantiv și prepoziție se intercalează o determinare atributivă: adjectiv, adjectiv demonstrativ, relativ-interogativ, nehotărît) Pe care copil l-ai văzut? a [Crivăț] vede întîia oară pe alt tînăr boier. SADOVEANU, F. J. 121. Toți au putut vedea pe tînăra. nevastă. NEGRUZZI, S. I 78. ♦ (Învechit, introduce substantive comune care exprimă o colectivitate; atestat în forma pre) Doamne... iartă greșiților tăi! Cruță pre biată țară. NEGRUZZI, S. I 140. b) (Substantiv precedat de un articol nehotărît) Nimic, din cîte pot să facă pe-un om fericit, nu-i lipsea. VLAHUȚĂ, O. A. 469. Își alese mire pe un fiu de împărat. ISPIRESCU, la TDRG. c) (Substantiv articulat cu articolul hotărît enclitic) (Substantivul denumește o rudă apropiată) Bunicul l-a însurat și pe cel mai mic dintre băieții lui, pe tata. STANCU, D. 484. O trag pe mama de rochie, în semn că vreau să-i spun ceva. SAHIA, N. 50. Trezește pe mama. CREANGĂ, P. 79. (Substantivul e urmat de un atribut substantival prepozițional) Împăratul... poruncește să-i aducă pe hîrca de babă înaintea sa. CREANGĂ, P. 101. (Substantivul e urmat de un atribut adjectival) Și el – el vîrful mîndru al celor ce apasă, Salută-n a lui cale pe-apărătorul mut. EMINESCU, O. I 62. (Substantivul e urmat de un adjectiv posesiv) Dar am pe Simon, pe băiatul meu. SAHIA, N. 101. Intrînd pe poartă, Grigore Iuga văzu... pe servitorii lui. REBREANU, R. I 18. Pe sub colină, rîul Curge-ncins pe lîngă ea Tocmai cum pe draga mea O încinge brîul. COȘBUC, P. I 261. ◊ (Rar, mai ales în poezie, un adjectiv posesiv intercalîndu-se între prepoziție și substantiv) Pasăre de la graniță, N-ai văzut pe-al meu bădiță? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 122. ◊ (Numele de rudenie la singular, urmate de un pronume posesiv cu rol de atribut, apar și nearticulate) Doi copii cîștigase cu el mama, pe soră-mea Evanghelina și pe frate-meu Ion. STANCU, D. 5. 3. (Nume comun care desemnează un animal, de obicei personificat, în basme, în fabule, în proverbe) a) (Substantivul e nearticulat) Opri pe dobitoace de le îmblînzi și le trimise la locul lor. ISPIRESCU, L. 7. Zi foarte așteptată Și scumpă în nevoi, Ca să vedem odată Pe lupi mîncați de oi. ALEXANDRESCU, M. 299. ♦ (În unele expresii, în care acțiunea verbală e reciprocă) Lup pe lup nu se mănîncă. b) (Substantivul e articulat cu articolul hotărît enclitic și e urmat de un atribut adjectival sau substantival prepozițional) Iute doboară pe cerbii fruntași cari veseli și mîndri Coarne-ncrîngate clăteau. COȘBUC, AE. 15. Leoaica mină, gonește pe ciuta cea. îngrozită. CONACHI, P. 269. Dar și mierla din pădure Are pe unul anume, Pe cucul cu pene sure. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 206. Dă-mi pe roibul drăguleț. ALECSANDRI, P. P. 87. 4. (Nume comun care indică un lucru) a) (În unele expresii în care acțiunea verbală e reciprocă, de tipul: ) Cui pe cui se scoate. Mînă pe mînă spală și amîndouă obrazul. b) (Rar, prin atracția unei construcții prepoziționale anterioare, în care substantivul indică o persoană sau un animal) îmbracă... pe cal cu o piele de urs și pe frîu cu una de șerpe. SBIERA, P. 41. Școala face pe omul om Ș-altoiul pe pomul pom. PANN, la TDRG. c) (Rar, arătînd o tendință de personificare, de însuflețire a obiectului) Pe trandafir l-a lăsat albina mai la urmă. II. Urmat de un complement direct exprimat printr-un pronume (cu excepția pronumelui nehotărît «ce») care poate fi: 1. (Pronume personal) Iar pe mine să mă îngrijești cu însuți mîna ta șase săptămîni. ISPIRESCU, L. 3. Cînd v-a întreba pe voi, să dați vina pe mine și să lăsați să vorbesc eu pentru toate. CREANGĂ, P. 9. ♦ (Pronume de politețe) De ce să te țină minte pe dumneata? STANCU, D. 259. D-apoi asta nu vă privește pe d-voastră; ia, mai bine păziți-vă gura! CREANGĂ, P. 82. 2. a) (Pronumele relativ «care») Fiecare fir de floare pe care-l ating mă face să tresar. SAHIA, N. 24. Blestemul părinților, pe care nu-i asculta, ci îi tot necăjea, a făcut-o să fie gheonoaie. ISPIRESCU, L. 4. Era odată un flăcău stătut, pe care-l chema Stan. CREANGĂ, P. 139. Se lăsă încet-încet, într-un ostrov mîndru din mijlocul unei mări, lîngă o căsuță singuratică, pe care era crescut niște mușchi pletos. id. ib. 213. ♦ (Rar, numeralul nehotărît «cîți», «cîte», cu valoare de pronume relativ) Pe cîți i-au găsit, i-au mînat spre curtea primăriei. STANCU, D. 148. Nu mai sta din pocnit cu biciul, de șuguit cu toți drumeții pe cîți îi întîlnea. CREANGĂ, P. 112. M-a făcut maica pe mine Să fiu doftor de copile: Pe cîte le-oi doftori, Prea frumos mi-or mulțumi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 374. b) (Pronumele relativ «cine») Nu vin în sat numai vești bune. Vin și de celelalte. Ba că armata pîrjolește satele și omoară lumea la întîmplare, pe cine pun mîna gradații, ba că soldații nu vor să tragă în răsculați. STANCU, D. 151. În ochii fiecăruia citești teama disperată la gîndul că nu va regăsi pe cine caută. SAHIA, N. 51. Pe cine nu-l lași să moară, nu te lasă să trăiești. c) (Pronumele interogativ «care») Pe care dintre ei să-l aduc? ▭ Pe care [basm] vrei să mi-l spui? STANCU, D. 45. d) (Pronumele interogativ «cine») Pe cine să chem? BENIUC, V. 97. 3. (Pronume demonstrativ) I-a intrat un cui în ochi. L-a pierdut și pe celălalt. STANCU, D. 82. ◊ (Urmat de o determinare atributivă) Dă-mi-o pe asta albastră. ▭ Îi aude pe cei de pe capră cum sar jos. SAHIA, N. 6. (Pronumele demonstrative «cel», «acela» și formele lor populare, în compunere cu pronumele relativ «care» sau «ce») Notînd Stănescu a făgăduit să-i învețe să-și scrie numele pe hîrtie, pe acei care vor voi să învețe. STANCU, D. 228. Îl bag în infirmerie numai pe ăla care cade jos. SAHIA, N. 113. La jugu-i el silește pe cei ce l-au urît. EMINESCU, O. I 62. 4. (Pronume nehotărît) O să mai avem pe cineva la masă. STANCU, D. 428. Pe unul din ei îl cunoștea. SAHIA, N. 73. Gheonoaia... rugă pe Făt-Frumos să-și aleagă de soție pe una din cele trei fete ce avea. ISPIRESCU, L. 5. Culegea la flori domnești Culegea și nu-i plăcea. Pe toate le azvîrlea! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 123. (Atestat și în forma învechită pre) Întrebă pre unii și pre alții despre scorpie. ISPIRESCU, L. 9. ◊ Expr. Unul pe altul (sau una pe alta, unii pe alții, unele pe altele) = reciproc, între ei (sau între ele). Ne-am gîdilat unii pe alții cu bîtele. STANCU, D. 167. Privise cum s-au salvat unul pe altul cele două tancuri sovietice. CAMILAR, N. I 388. Una pe alta se îndemnau la treabă. CREANGĂ, P. 7. 5. (Pronumele negative «nimeni» sau «nici unul») De un ceas te uiți la toate fetele. Pe care ai ales-o? – Pe nici una. STANCU, D. 360. N-am mințit pe nimeni. SAHIA, N. 68. III. Urmat de un complement direct exprimat printr-un numeral care poate fi: 1. (Numeral ordinal) Cele două femei o duceau de subțiori pe a treia care tușea și picioarele i se împleticeau. CAMILAR, N. I 392. Doi sfanți, doi sfanți o mănușă! Pe a doua fără gologani! PAS, L. I 44. 2 a) (Numeral cardinal hotărît, care se referă la persoane sau lucruri, cînd e așezat înaintea verbului, și numai la persoane, cînd urmează după verb) Pe doi i-au evidențiat, iar pe șase i-au criticat. A lăsat cinci pomi, pe trei i-a tăiat. A examinat pe doi dintre ei. b) (Numeral cardinal, în expresii aritmetice sau algebrice, p. ext. o cantitate, un număr exprimat printr-un semn convențional, într-o formulă de algebră, chimie, fizică etc.) Adună pe 5 cu 7. Scade pe 6 din 25. Înlocuiește în polinom pe x cu a. 3. (Numeral distributiv) Făt-Frumos... cum punea mîna și apuca pe cîte unul de coadă, îl trîntea și astfel toți caii căzură. ISPIRESCU, L. 3. IV. Urmat de un complement direct exprimat printr-un adjectiv sau numeral cardinal. (Adjectiv la gradul pozitiv precedat de articolul adjectival «cel» sau de formele populare ale acestuia) a) Nu poți ridica gard nou. îl întărești pe cel vechi cu proptele. STANCU, D. 290. Mulți care nu-și găsesc pe cei așteptați dau năvală în vagoane să-i caute. SAHIA, N. 51. b) (Adjectiv la gradul superlativ relativ) Am ascultat pe cel mai bun elev. a Și ține-ascuns Sub straiul picurînd de ploi Pe cel mai bun dintre eroi. COȘBUC, P. I 145. Să-i trimită grabnic pe cel mai vrednic dintre nepoți. CREANGĂ, P. 184. c) (Numeral precedat de articolul adjectival «cel») I-au lăudat pe cei trei prieteni. V. Urmat de un complement direct, subînțeles, determinat de un pronume sau de un substantiv în genitiv. O vezi pe a lui Gidie? Pe Măndica? Lipa-lipa cu papucii, toată ziua. STANCU, D. 29. A dat ordin ca ogarii împușcați să fie aduși în curtea școlii. I-am tîrît cu cîrligul și noi pe ai noștri. id. ib. 435. De mai multe ori, în strîngerea hîrtiilor, mîinile lor s-au atins. Le-a simțit pe-ale furierului reci. SAHIA, N. 81. El nu mai văzuse pînă atunci alt chip de muiere decît pe-al mă-sii. ISPIRESCU, L. 125. VI. Urmat de un complement comparativ exprimat printr-un substantiv sau un pronume și precedat de adverbul de comparație «ca». Oamenii... vin s-o vadă cape cineva care s-ar fi întors după o lungă călătorie de pe celălalt tărîm. STANCU, D. 280. Gheonoaia ospătă pe Făt-Frumos și-l omeni ca pe-un călător. ISPIRESCU, L. 5. Mama lui bădița Vasile își petrecea băietul la Piatră, bocindu-l ca pe un mort. CREANGĂ, A. 9. Nu mă lăsa ici străină Ca pe-o floare-ntr-o grădină. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 11O. ◊ Loc. adv. Ca pe el (sau pe ea, pe ei, pe dînsa etc.) = de-a binelea, de tot, nu glumă, cum se cade, cum trebuie, cu adevărat; foarte tare, zdravăn. Unul apucă caii de dîrlogi și mi ți-i opri ca pe ei. ISPIRESCU, L. 107. Ercule dovedi pe acel dulău și-l omorî ca pe el. id. U. 56. Trîntește baba în mijlocul casei, și-o frămîntă cu picioarele, și-o ghigosește ca pe dînsa. CREANGĂ, P. 13. B. Introduce un complement indirect. 1. (În loc. prep.) Pe seama (cuiva) = în socoteala, relativ la, cu privire la. Multe se ziceau pe sama fetei împăratului Roș. CREANGĂ, P. 233. Dacă critica mea va fi... nedemnă și nepotrivită pentru scrierea ce-a provocat-o, rușinea va rămînea numai pe seama mea. ODOBESCU, S. III 10. 2. În legătură cu, fiind vorba de. Cînd o fi pe vitejie, Și noi avem o urgie. TEODORESCU, P. P. 105. 3. Împotriva, în contra (cuiva). A se supăra pe cineva. ▭ Dușmancele mi-s multe: Cîte-s de la noi la deal Toate țin pe mine-alean. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 68. 4. (Complementul exprimă obiectul unui schimb) În schimbul, pentru. Pe cușma dumitale pot să-ți dau și o mie de lei. SBIERA, P. 274. Nu-ți e de vînzare [furca], și cît mi-i cere pe dînsa? femeie hăi! CREANGĂ, P. 96. Ce-mi dai tu pe piele? TEODORESCU, P. P. 120. ◊ (Legat de un sens figurat) Am dat o clipă de viață trecătoare pe alta mai ferice și-n veci nepieritoare. ALECSANDRI, P. III 330. ♦ (Cu nuanță temporală și distributivă; obiectul valorificat este exprimat printr-un substantiv care denumește timpul de muncă) În schimbul unei munci de o zi, o lună, un an etc. Zece lei pe lună; boierește te plătesc. STANCU, D. 463. Hai! cît să-ți dau pe an, ca să te tocmești la mine? CREANGĂ, P. 150. C. Introduce complemente circumstanțiale. I. Urmat de un complement circumstanțial de loc. 1. (Complementul arată că starea, acțiunea sau mișcarea are loc la suprafața sau deasupra unui obiect) Lîngă el s-au ridicat copiii, vlăstare tinere, care au crescut pe maidane, răzleți și sălbăticiți. SAHIA, N. 94. O căsuță singuratică pe care era crescut niște mușchi pletos. CREANGĂ, P. 213. Pe un deal răsare luna ca o vatră de jăratic, EMINESCU, O. I 76. Ce stai, bade, tot pe prag Și te uiți la noi cu drag? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 229. ◊ (Construcția prepozițională are funcțiune atributivă) Poartă coade pe spate. ◊ (Cuprinde și ideea de acoperire) Pune capacul pe oală. ▭ Moșneagul... pune cușma pe cap, o îndeasă pe urechi. CREANGĂ, P. 81. ♦ (Legat de un sens figurat) Asupra. A pune vina pe cineva. ▭ Ce griji pe dînsul, ce fiori Cînd se gîndea că-i greu războiul. COȘBUC, P. I 99. Mare noroc pe Guvidi! CARAGIALE, S. 124. [Fata babei] se alinta... lăsînd tot greul pe fata moșneagului. CREANGĂ, P. 283. ♦ În jurul, pe după. Port cu ochii-n zări întunecate Jugul vremii aspre pe grumaji. BENIUC, V. 40. Văzu un balaur care se încolăcise pe un copac. ISPIRESCU, L. 89. ♦ De și-a spălat mîinile în vin și le-a șters pe șorțul negru. STANCU, D. 133. Se rezimă p-o fereastră spre acea grădină foarte frumoasă. GORJAN, H. I 4. ♦ Din sus de, deasupra. Uiu, iu, mîndruța mea, Auzi ce zice lumea: Că te culci seara cu soare Și te scoli în prînzu mare, Cîndu-i ciurda-n zăcătoare Și soarele pe răzoare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 422. De pe. În zadar a ta suflare... Șterge urma pe cărare. ALECSANDRI, P. III 22. ♦ (Construcția prepozițională, legată de un sens figurat, are funcțiune atributivă; cuprinde și ideea de posesiune) Peste. Țăranii... să ceară... Să fie ei stăpîni pe-ntreaga țară. BENIUC, V. 87. 2. (În legătură cu verbe de mișcare; complementul arată suprafața pe care se desfășoară mișcarea, într-o direcție oarecare sau în direcții diferite) Alții coborîră pe albia Bistriței la vale. SADOVEANU, F. J. 364. Singur, abătut, rătăci două zile pe cheiuri și pe plajă. BART, E. 394. Pe-același drum de soare plin Veneau doi inși. COȘBUC, P. I 228. Colonii de lumi pierdute Vin din sure văi de haos pe cărări necunoscute. EMINESCU, O. I 132. ◊ (Cu nuanță instrumentală) Emisiunea a fost transmisă pe unde scurte. ◊ (Cu sens local și temporal) Pe drum calul spuse fetei cu ce tertipuri îmblă tată-său să-i încerce bărbăția. ISPIRESCU, L. 16. 3. (În legătură cu verbe care denumesc o acțiune de revărsare, prelingere sau scurgere) Peste, de-a lungul. Perișorul îi cădea pe umeri în unde. ISPIRESCU, L. 20. Toarnă... toată apa cea din fîntînă pe jăratec. CREANGĂ, P. 65. Părul ei... se împărțea despletit pe umerii și spatele sale. NEGRUZZI, S. I 145. 4. (În legătură cu verbe care denumesc o acțiune de străbatere, de trecere) Prin. Jupîn Iațco... putu vedea pe fereastră pe Jder. SADOVEANU, F. J. 428. Dînd pinteni calului, ieși pe poartă ca vîntul. ISPIRESCU, L. 4. Eu mă răped în cramă s-aduc și un cofăiel de vin ca să meargă plăcintele acestea mai bine pe gît. CREANGĂ, P. 10. [Caii] se-ntrec pe cîmpul luciu, scoțînd aburi lungi pe nare. ALECSANDRI, P. III 12. ♦ (Introduce o propoziție atributivă cu sens local) Pe care. Se află și o potecă pe unde poate fi urcată rîpa. STANCU, D. 489. 5. (Complementul arată direcția sau ținta unei mișcări sau acțiuni) Spre, înspre, la, către. Ia-o pe dreapta. ▭ Tresări plecîndu-se pe spate. SAHIA, N. 77. Într-un tîrziu el a-ntrebat, Privind așa pe deal, răzleț: «Departe-i pînă-n sat?». COȘBUC, P. I 228. Iese afară spăriată, dă încolo, dă pe dincolo și, cînd intră în bordei, ce să vadă? CREANGĂ, P. 11. 6. (În legătură cu ideea de încadrare într-un loc determinat, într-un spațiu etc.) În, în cadrul. Angajamentele muncitorilor s-au extins pe întreaga fabrică. Pe lume = în toată lumea, printre toți oamenii. N-am pe nimeni pe lume. SADOVEANU, F. J. 549. Ca Săgeată de bogat Nici astăzi domn pe lume nu-i. COȘBUC, P. I 53. Ce nu se poate pe lumea asta? ISPIRESCU, L. 193. 7. (Dă complementului pe lîngă care stă o nuanță de aproximație, de neprecizie, indicînd un spațiu mai larg decît cel arătat de construcția fără prep. «pe») Păsărilă atunci se înalță puțin și începe a cotrobăi pe după stînci. CREANGĂ, P. 268. Avem cînepă de vară Ș-o mîncă focul pe-afară. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 457. Să spui lui Vrîncean Și lui Ungurean Ca să mă îngroape Aice pe-aproape, în strunga de oi. ALECSANDRI, P. P. 2. ◊ Pe acasă = a) undeva în apropierea casei. Nu-i acasă Ion? – Ba da, e pe acasă; b) acasă (considerat ca loc de trecere sau de stabilire temporară). Acum n-are timp să vină vara... pe acasă. STANCU, D. 35. Ia, nu știu cine-a fost pe la mine pe-acasă în lipsa mea. CREANGĂ, P. 30. Deaca codru frunza-și lasă, Toți voinicii trag pe-acasă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 289. 8. (În expresii și locuțiuni) Pe acolo v. acolo. Pe aici v. aici. Pe aiurea v. aiurea. Pe alocuri v. alocuri. Pe cale... v. cale. Pe deasupra v. deasupra. Pe dedesubt v. dedesubt. Pe de lături v. latură. Pe de o parte..., pe de altă parte v. parte. Pe departe v. departe. Pe dinafară v. dinafară. Pe dinainte v. dinainte. Pe dinăuntru v. dinăuntru. Pe din jos de... v. jos. Pe din sus de... v. sus. Pe jos v. jos. Pe loc v. loc. Pe sus v. sus. Pe unde v. unde. Pe urma... (sau urmele...) v. urmă. II. Urmat de un complement circumstanțial de timp. 1. În timpul, cît timp e... Acuma pe rouă Trifoiul e bun de tăiat. BENIUC, V. 138. Pe arșița asta o să ne uscăm de sete. CREANGĂ, P. 204. Pe zodii sîngeroase porneau a lui popoară. EMINESCU, O. I 91. Păsăruică cu cunună, La ce cînți seara pe lună? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 120. ◊ Loc. adv. Pe mîine = a) mîine, în cursul zilei de mîine. Le vreau, pe mîne cînd se scoală, Copiilor, o zare mai senină. BENIUC, V. 17. Pe mîne să vii la mine la amiazi. RETEGANUL, P. V 70; b) pînă mîine; pentru mîine. Ședința s-a amînat pe mîine. ▭ Aveți de grije, însă, ca pe mîine dimineață strugurii să fie copți. RETEGANUL, P. II 54. ◊ Loc. prep. Pe după = cam după, aproximativ după. Eu gîndesc, de mi-a ajuta dumnezeu, pe după-amiază să-ți pun de-a binele nora în Piatră. CREANGĂ, P. 115. (întărit prin «cam») Iară cînd fu cam pe după miezul nopții... se sculă binișor. ISPIRESCU, L. 377. Pe aproape de = aproape de, în apropierea, (cam) înainte de. Cînd, pe aproape de cîntători, Scaraoschi... pornește cu grăbire la locul știut. CREANGĂ, P. 303. ◊ Loc. conj. Pe cînd... = a) (cu sens temporal de simultaneitate) în timp ce, pe vremea (sau timpul) cînd. Pescari care trăiseră acolo pe cînd balta avea pește. SADOVEANU, P. M. 11. Pe cînd se petreceau acestea, iacă s-aud scîrțîind niște care. CREANGĂ, P. 14; b) (cu sens adversativ) în acest timp însă, în schimb (în acest timp); iar. Noi, care știm munci, vom avea totul... Pe cînd cei ce-o duc acum în huzur și lenevesc, au să rabde. CAMILAR, N. I 399. Jupîn Iațco gemea... cerînd moartea, pe cînd eu mă băteam cu gîndurile. SADOVEANU, F. J. 414. L-a adus în grădină... să-i laude florile... pe cînd ar fi trebuit să meargă mai întîi la grajduri. ISPIRESCU, L. 20. ♦ Pe timp de, pe o durată de. Bravii mineri din această mină luptă acum ca pînă în ianuarie 1950 să extragă cantitatea de cărbune planificată pe 5 ani. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 161, 7/1. Ș-apoi ia să nu răspundă, că dracu-i a lor pe șepte ani. CREANGĂ, A. 142. În. Era pîn iarna... de la ’49... ba mi se pare că era pe primăvară la ’50. CARAGIALE, S. N. 41. ♦ Spre, înspre. Încet, încet, pe-nserate, s-au împuținat drumeții. CARAGIALE, S. N. 254. Pe toamnă se pomenește cu un argat că-i aduce un burdușel de brînză. ISPIRESCU, L. 209. Tăind... o bucată de carne de broască ca să o frigă pe sară, ceialantă rămășiță au udat-o cu apă de mare. DRĂGHICI, R. 88. ◊ (În legătură cu vîrsta, cu un număr de ani, luni etc.) Trei luni, pe-a patra, n-a căzut strop și nu s-a văzut nor. C. PETRESCU, R. DR. 151. Eu, babei mele, că merge pe douăzeci și patru de ani de cînd m-am luat cu dînsa... și tot nu i-am spus. CREANGĂ, P. 122. 2. (Urmat de determinări care arată distribuția) În (la, pentru) fiecare; într-o perioadă de. Între timp i se mări leafa cu cinci lei pe zi. SAHIA, N. 109. Eu mă tocmesc pe trei ani o dată. CREANGĂ, P. 151. Mă bărbieresc de trei ori pe săptămînă. NEGRUZZI, S. I 199. ◊ (Învechit) Pe toată ziua, (sau luna, săptămîna etc.) sau pe fiecare zi (sau săptămînă, lună, an etc.) = în fiecare zi (sau săptămînă, lună, an etc.). Să-mi dea... pe fiecare zi o baniță de jăratec. ISPIRESCU, L. 15. Mă mustră cugetul de atîtea dovezi mincinoase ce-mi ceri pe toată ziua. ODOBESCU, S. III 45. Le veneau pe tot anul calendare cu povești la sfîrșit. NEGRUZZI, S. I 3. 3. (În expresii și locuțiuni) De azi pe mîine v. azi. De pe acum v. acum. Pe atunci v. atunci. Pe dată (ce) v. dată. Pe loc v. loc. Pe înnoptat v. înnoptat. Pe timpuri v. timp. Pe urmă v. urmă. Pe veci v. veac. Pe viață v. viață. Pe viitor v. viitor. Pe vremea... v. vreme. III. Urmat de un complement circumstanțial de mod. 1. (Cu sens local și modal) Și nevastă-sa, și fetele umblau altădată desculțe, munceau pînă cădeau pe brînci. STANCU, D. 41. Se duc la casa leneșului, îl umflă pe sus, îl pun într-un car cu boi, ca pe un butuc nesimțitori. CREANGĂ, P. 329. 2. (Cu sens modal propriu-zis) Soarele dorind să vază Pruncul meșter ce direge, Pe furiș, cu mîini de rază, Frunza-n lături mi-o alege. BENIUC, V. 51. De dimineață a certat-o pe Tina, fiindcă a trimis, pe ascuns, omul de serviciu să facă tîrguieli în oraș. C. PETRESCU, A. 277. Noaptea își întindea pe încetul tristul său hobot. NEGRUZZI, S. I 263 ◊ (În construcții corespunzătoare gerunziului) Nu ți-a merge tot așa, pe somn, pe mîncare și pe bere. ALECSANDRI, T. 611. ♦ În conformitate cu..., potrivit cu..., după...; în baza... Am izbutit, măicuță, să facem acum pe cheful spînului. CREANGĂ, P. 227. De-aș avea, pe gîndul meu, Un cal aprig ca un leu! ALECSANDRI, O. 63. Îmbodolite în surtuce și jachete croite nu pe măsura lor. NEGRUZZI, S. I 105. Orașele... constituindu-se pe- principiul comunal, se ocîrmuiau de o magistratură. BĂLCESCU, O. II 14. Eu pe deal, mîndră pe șes, Ș-o cunosc numai pe mers. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 34. ◊ (Construcția prepozițională are funcțiune atributivă) În zadar îl tot recheamă la regulament și la deciziuni, cu speranță că astfel d-lor ti vor lucra un dicționar pe placul d-sale. ODOBESCU, S. III 333. ◊ Expr. A rămîne (sau a fi) pe a (cuiva) = a rămîne (sau a fi) pe voia (cuiva) sau după cum voiește (cineva). Îndată o apucau de obraz baba și cu fiică-sa și trebuiau numaidecît să rămîie pe a lor. CREANGĂ, P. 284. Dacă-i pe aceea... = dacă-i așa... dacă așa stau lucrurile... Nu ți-o da tata, îți dau eu, dacă-i pe-aceea. POPA, V. 51. Dacă-i pe aceea, domniță, apoi eu pot să pun capăt necazului și amărîciunii măriei- tale. CARAGIALE, S. N. 279. ♦ Cu. Vlădica l-o trîntit la butuc trei zile și trei nopți, numai pe apușoară și pe o mînă de hrișcă. La TDRG. 3. (Complementul denumește o valoare de schimb) În schimbul, pentru, cu prețul, cu. De unde au ei atîtea avuții... Dacă și le-au cumpărat, pe ce și le-au cumpărat? CAMILAR, N. I 400. «Ți-l duc eu!» [sacul]. – «Cum?». – «Pe plată!». COȘBUC, P. I 63. Mai bine ar fi să se ducă cu. [oul] în tîrg să-l dea pe bani. ISPIRESCU, L. 266. Dă gînsacul pe o pungă. CREANGĂ, P. 43. 4. (Cu înțeles instrumental, adesea și local) Cu ajutorul, prin intermediul, cu, prin. Vești mai mîndre ca-n povești A zvonit pe frunză vîntul. BENIUC, V. 105. Din cînd în cînd, pe vîntul ușor, veneau fulguiri albe din livezile înflorite. SADOVEANU, O. I 258. Arald pe-un cal negru zbura. EMINESCU, O. I 92. Poruncitu-mi-a mîndra Pe un pui de rîndunea Să mă duc pînă la ea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 132. ♦ (În construcții care denumesc limba ca mijloc de comunicare) În. Pe romînește. ▭ Sînt mecanic. Pe limba noastră de la țară, fierar. STANCU, D. 366. 5. (Cu înțeles cantitativ; în locuțiuni) Pe atît(a) sau p-atît(a) = în această măsură, într-atîta, cu atîta, la atîta. Mila împărăției-tale m-a îngăduit p-atîta. GORJAN, H. IV 145. Pe atît nu se lăsa, Ci de mînă-l apuca Și la baie mi-l ducea. TEODORESCU, P. P. 477. Pe cît = a) (cu înțeles restrictiv) după cum, în măsura în care. Pe cît se vede, pînă acuma n-a rătăcit [calea]. SADOVEANU, F. J. 371. Pe cît știu, această armată și-a creat singură... mijloacele sale de existență. ODOBESCU, S. III 578; b) (cu înțeles comparativ, mai ales în corelație cu pe atîta sau cu atîta) Pe măsură ce, cu cît. Au început a se ivi niște nourași, carii, pe cît mergea, acoperea ceriu cu un hohot întunecat. DRĂGHICI, R. 9. Păi cît se uita la dînșii, cu atît se umplea mai mult de bucurie. GORJAN, H. I 59; c) (cu înțeles multiplicativ) încă o dată atît..., cît. Asta n-aș face-o eu, de-ar mai fi el pe cît este. CREANGĂ, P. 229. Mai na bani pe cît ți-am dat. BIBICESCU, P. P. 284. 6. (Indică un raport de măsură) Casa este clădită pe un loc de 20 pe 25 de metri. ◊ (În fracții) Trei pe patru (scris 3/4). 7. (Cu înțeles distributiv) Întîi spectacolele acelea oribile se dădeau pe divizii, mai apoi pe regimente.CAMILAR, N. I 371. ◊ (Construcția prepozițională are funcțiune atributivă) S-au organizat întreceri socialiste pe profesiuni. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 161, 7/3. 8. (În expresii și locuțiuni) A fi pe cale să... v. cale. A se pune pe (fugă, lucru, carte, plîns etc.) v. pune. Cît pe-aci (sau p-aci p-aci) v. aici. Pe apucate v. apucat. Pe baza sau pe bază de... v. bază. Pe credit v. credit. Pe de-a-ntregul v. întreg. Pe din două v. doi. Pe larg v. larg. Pe neașteptate v. neașteptat. Pe nerăsuflate v. nerăsuflat. Pe nume v. nume. Pînă pe acolo v. pînă. Pe terminate v. terminat. IV. (Introduce un complement circumstanțial de cauză) Din cauza. (Cu nuanță finală) La ce sînt bune bulendrele pe care vă sfădiți voi? ISPIRESCU, L. 215. (Cu nuanță modală) Își sleia toate puterile minții pe certuri. VLAHUȚĂ, la TDRG. ♦ În urma. Un profesor era destituit pe spusa unui călugăr... că auzise pe acest profesor enunțînd idei liberale. GHICA, la TDRG. V. (Introduce un complement circumstanțial de scop; la origine cu sens local) Spre, pentru; spre a..., pentru a..., să... Au venit armiile pornite oricînd pe jaf, pe măcel. STANCU, D. 8. Sui în căruță și te așterne pe somn. CREANGĂ, P. 130. Foaie verde iarbă-rea, Poruncitu-mi-a maica Pe-o frunzuță de smochină Să mă duc la ea pe cină. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 179. ◊ (În construcție cu supinul; de obicei exprimă o acțiune intensă) S-a pus Lina pe tăcut. COȘBUC, P. I 50. S-au adunat cu toatele... și unde nu s-au așternut pe mîncate și pe băute, veselindu-se împreună. CREANGĂ, P. 34. VI. (În formule de jurămînt) Pe cinstea mea. Pe viața mea. D. (Urmat de un atribut) Singură se desprinde zgaiba. Pielea a rămas albă... semn pe toată viața. STANCU, D. 278. Vezi, pe-un rege ce-mpînzește globu-n planuri pe un veac. EMINESCU, O. I 130. E. (Învechit, construit cu «a fi») Pe cale (de a), în curs de. Cînd era pe adormire Le cînta cu-nduioșire. ALECSANDRI, P. II 182. Toate stau pe o schimbare. CONACHI, P. 123. Cînipa mi-am semănat, Dar cînd fu pe adunat, Boala-n trupu-mi a intrat. ALECSANDRI, P. P. 310. F. În prepoziții compuse. De pe = a) din jur, de lîngă; de deasupra. Noi sîntem, cei mai mulți, de pe Argeș. STANCU, D. 149. Cei doi muncitori nu plîng, își șterg de pe frunte sudoarea și sîngele. SAHIA, N. 45. Eu m-am uitat de pe prag, Pînă l-au jurat sub steag. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 296. ◊ (În construcții atributive) Pădurea de brad de pe Măgura clipi din cetini și dădu și ea zvon. SADOVEANU, B. 24. Piatra de pe groapă crăpînd în două sare. EMINESCU, O. I 95. Să vezi șoimul de pe stîncă Cum se-nalță. ALECSANDRI, P. I 17; b) din. Gem și mă întorc de pe o parte pe alta. STANCU, D. 128. Faci reclamă mergînd sau de pe loc? SAHIA, N. 104; c) (modal) după. În zori de zi el a trecut Cu plugul pe la noi. Și de pe bici l-am cunoscut. COȘBUC, P. I 93. Frunză verde de ovăz, Floricică de pe șes, Te-am îndrăgit de pe mers. ALECSANDRI, P. P. 403. Pînă pe = pînă la, pînă deasupra. Și caii, stropiți pînă pe spinare de noroi, par obosiți. STANCU, D. 418. Boierul se azvîrle pe-un cal și ține numai o fugă pînă pe lanuri. CREANGĂ, P. 159. Pe la v. la. Pe lîngă v. lîngă. – Variante:(regional) pă, (învechit) pre prep.

POGONICI, pogonici, s. m. (Popular) Băiat care mînă vitele la arat. Viorelele începuseră a se ivi pe ogoare și pogonicii le rupeau și le puneau la pălării. SANDU-ALDEA, U. P. 179.

TĂIA, tai, vb. I. I. 1. Tranz. A desprinde, a despărți, a separa o parte dintr-un întreg cu ajutorul unui obiect tăios; a împărți un întreg în două sau în mai multe bucăți; p. ext. a îmbucătăți, a hăcui; (Tehn.) a diviza un solid sau a desprinde părți din el prin procedee tehnice, chimice, electrice etc. Du-te la Drăgan. I-au tăiat azi-noapte via. DUMITRIU, N. 249. Răsturnă mămăliga pe măsuța joasă și rotundă, tăie jumătate și o întinse pe un fundișor lui Mitrea. SADOVEANU, B. 28. Taie trandafiri și-i pune-n păr. CARAGIALE, O. III 106. Fără să dejuge boii, începe a tăia copacul. CREANGĂ, P. 46. ◊ Expr. A tăia nodul gordian = a găsi soluția unei probleme grele, a rezolva, a clarifica o situație încurcată; a tranșa o dificultate. Poți să tai lemne pe cineva, se spune cînd cineva doarme foarte adînc și nu se deșteaptă ușor. Adoarme mort, de puteai să tai lemne pe dînsul. CREANGĂ, O. A. 235. A tăia cîinilor frunză v. cîine. A-și tăia craca de sub picioare v. cracă. ◊ Refl. pas. Pomul care nu face roadă, se taie și în foc se aruncă. CREANGĂ, P. 118. ♦ A desface, a desprinde filele unei cărți unite la margini. Începu să taie foile unui volum. C. PETRESCU, Î. II 223. 2. Tranz. A despica. Fierul taie brazde lungi Ce se-nșiră-n bătătură cu lucioase, negre dungi. ALECSANDRI, O. 176. ◊ Fig. Sufletul meu ostenit plutește... singur, ca un cuc care taie aerul și nu i s-aude zborul. DELAVRANCEA, O. II 117. Numai lebedele albe, cînd plutesc încet din trestii, domnitoare peste ape, oaspeți liniștei acestei, Cu aripile întinse se mai scutură și-o taie. EMINESCU, O. I 152. ♦ (Cu complementul «drum» sau un echivalent al acestuia) A deschide (pentru a-și face loc). Oameni de-ai stăpînirii, cu șpăngi scurte pe umăr, tăiau domol cărări prin zarva adîncă. SADOVEANU, O. I 510. Cu greu își tăie drum printre brațele care se întindeau s-o cuprindă. BART, E. 82. Un melc își taie drumul prin grădină, De-a dreptul, ca un tanc de gelatină. TOPÎRCEANU, P. 265. 3. Tranz. A suprima un text sau o parte dintr-un text. După ce mai tăie cu creionul cîteva știri bănuite, trimise foile la tipografie. VLAHUȚĂ, O. AL. II 28. Într-un chip arbitrar și fără să fi fost eu consultat prealabil, s-a tăiat la a doua reprezentare a comediei mele «O noapte furtunoasă» partea ei finală. CARAGIALE, O. VII 489. 4. Tranz. (Rar, cu privire la obiecte de îmbrăcăminte) A croi. Am și croitoreasa la mine, poate că-ți tai și tu taiorul. CAMIL PETRESCU, U. N. 185. Haina era... impecabil tăiată. C. PETRESCU, C. V. 187. ◊ Fig. Avea... o gură astfel tăiată, de parcă-ți zicea «Nu vezi că doar nu sînt o femeie de rînd». GANE, N. III 93. Un cioban tăiat pe linii de uriaș. HOGAȘ, M. N. 187. Ochii tăiați în forma migdalei. EMINESCU, N. 34. ♦ A săpa. Casa învățătorului este... tăiată adînc în coasta unei coline. REBREANU, I. 10. Pe-un jilț tăiat în stîncă stă... preotul cel păgîn. EMINESCU, O. I 93. 5. Tranz. A brăzda. Ce ogașe adînci taie carele ăstea cu povară! RETEGANUL, P. V 32. ◊ Fig. Lacrimile-mi taie fața! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 202. ♦ A desena. Pe întinderi nu adia nici cea mai ușoară suflare de vînt și sus, pe muncelul sterp, cele două mori negre stăteau încremenite, tăind cu spetezele linii negre pe cer. SADOVEANU, O. V 116. 6. Tranz. (Învechit, cu complementul «monedă» sau un echivalent al acesteia) A face, a fabrica, a bate. Fieșcare canton își taie monedă, avînd deosebire marca unuia de a altuia. GOLESCU, Î. 162. ◊ Refl. pas. Ici era tarapanaua, scundă, închisă cu porți de fier, în care se tăiau banii cu chipul domnului. SADOVEANU, O. I 509. 7. Tranz. A străbate (despărțind, izolînd). E înghețat pîrîul care taie în două ograda. STANCU, D. 14. Podișul împădurit puternic, era tăiat nu numai de albia îngustă a gîrlei, ci și de un alt drum de țară. CAMIL PETRESCU, O. I 15. Oamenii l-au îngropat Într-un loc aiurea, Unde drumul cătră sat Taie-n lung pădurea. TOPÎRCEANU, P. 120. ♦ A traversa. Caracudi taie drumul, salută pe cineva de la fereastră și urmează domol înainte. CARAGIALE, O. II 299. ◊ Expr. A tăia drumul (sau calea) cuiva = a ieși înaintea cuiva pentru a-l opri, a împiedica pe cineva să-și continue drumul. Gardianul, hotărît, își îndesă șapca pe frunte și le ieși înainte, tăindu-le drumul. BART, E. 292. 8. Tranz. A apuca pe drumul cel mai scurt, a scurta drumul. De la tîrg la Vadul Mare Taie drumul prin poieni, Legănîndu-se călare Popa Florea din Rudeni. TOPÎRCEANU, B. 15. Își luă noapte bună de la părinți și-o tăie de-a dreptul prin grădină. MIRONESCU, S. A. 46. ◊ Intranz. Tăiarăm la dreapta prin huceaguri și la o cotitură mai largă... intrarăm în apă. HOGAȘ, DR. II. 3. 9. Refl. reciproc. A se încrucișa, a se întretăia. Pe o pagină găsi o mulțime de cercuri ce se tăiau. EMINESCU, N. 46. ◊ Expr. A i se tăia (cuiva) drumurile (sau cărările), se spune cînd cineva se află în încurcătură, întîmpină piedici și nu mai știe pe ce drum să apuce. Mare lucru să fie de nu ți s-or tăia și ție cărările. CREANGĂ, P. 187. 10. Refl. (Despre țesături) A se rupe în linii drepte, în direcția firului țesut. Mătasea s-a tăiat. 11. Refl. (Despre lapte) A se coagula, a se brînzi (cînd este pus la foc fiind alterat); (despre anumite preparate culinare) a căpăta aspectul de lapte brînzit. II. Tranz. 1. A omorî, a ucide cu o armă tăioasă. Ștefăniță-vodă... a cutezat să taie pe cel mai cu putere dintre boierii săi. SADOVEANU, N. P. 50. Făt-Frumos, Făt-Frumos, vino de taie pe ăst dușman al meu. ISPIRESCU, L. 19. Taie-mă, nu mă tăia, Nu mă las de prada mea! ALECSANDRI, P. P. 12. ◊ Expr. Taie-babă = om lăudăros. Oliolio, măi Taie-babă! Căci nu șuieri mai degrabă Să sărim voinici la treabă. ALECSANDRI, P. A. 55. A tăia și a spînzura = a se purta samavolnic, a proceda arbitrar și abuziv. Nu-și uită el timpurile de altădată, cînd tăia și spînzura. DAVIDOGLU, M. 71. Fac ce vreau, tai și spînzur dacă-mi place, eu îs mai mare. MIRONESCU, S. A. 87. ♦ Tranz. A înjunghia, a sacrifica un animal. La Crăciun cînd tăia tata porcul... eu încălecam pe porc deasupra paielor. CREANGĂ, A. 41. Doi berbeci că voi tăia Și prea mult m-oi bucura. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 493. Taie-un pui și ne fă zeamă. id. ib. 395. 2. A cresta. S-au făcut ca ceara albă fața roșă ca un măr Și atîta de subțire să o tai c-un fir de păr. EMINESCU, O. I 82. ♦ A spinteca. Că pe Toma mi-l tăia Pe la furca pieptului... Unde-i greu voinicului. ALECSANDRI, P. P. 73. ◊ Refl. reciproc. Vrei să-mi dai pe Cosinzeana, ori în săbii ne tăiem? EFTIMIU, Î. 119. În săbii să ne tăiem, în buzdugane să ne lovim ori în luptă să ne luptăm? ISPIRESCU, L. 42. 3. (Învechit) A ataca lovind cu arme tăioase; a bate, a izbi. Taie tu marginile, Eu să tai mijloacele. ALECSANDRI, P. P. 197. ◊ Intranz. Luară în goană oastea neamțului și tăiau într-însa vîrtos. ISPIRESCU, M. V. 51. Taie-n turci ca la bujor. ȘEZ. II 39. 4. Fig. A înjunghia, a provoca dureri. Și-n lungul spinării îi tăia frigul. CAMILAR, N. I 7. Suflă austrul subțiind norii printre care încep să se ivească stelele și aducînd cu ele un ger de te taie. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 19. Tîmplele grele li se băteau și junghiuri ascuțite îi tăiau, ca niște cioburi de sticlă prin toate încheieturile. VLAHUȚĂ, O. A. 136. ◊ Absol. Gerul tăia ca un brici. SADOVEANU, M. C. 114. III. Tranz. 1. A curma, a opri, a întrerupe. În pragul morii am ajuns cu răsuflarea tăiată de fugă. C. PETRESCU, S. 29. Și nodul lacrimilor îi tăie glasul. HOGAȘ, M. N. 26. Țăranul cel cu roata îi tăie cuvîntul și zise și el. ISPIRESCU, L. 180. ◊ Absol. Gudică tăie scurt, dînd din umeri: Taci, mă. Era beat. DUMITRIU, N. 238. ◊ Refl. Vroiam să-i spun că-s vodă, Ciubăr-vodă, dar glasul Mi se tăiase. ALECSANDRI, T. II 77. 2. A face să înceteze sau să slăbească; a suprima, a micșora. Numai domnul Tase îi cam tăia curajul, cînd o vedea că se prea înnădește la vorbă. BASSARABESCU, S. N. 15. Chinurile amorului însă, dacă-i tăiase cheful și liniștea, nu-i tăiase și pofta mîncării. GANE, N. III 159. Peste vro cîteva zile am mai tăiet gustul de popie unuia. CREANGĂ, A. 102. ◊ Expr. A-i tăia (sau, refl., a i se tăia) cuiva (toată) pofta = a-i trece (sau a face să-i treacă) cuiva pofta sau îndrăzneala de a obține ceva sau de a săvîrși ceva. A-i tăia (sau, refl., a i se tăia cuiva) pofta de mîncare = a face să-i treacă (sau a-i trece) cuiva pofta de a mînca. (Refl.) A i se tăia cuiva (mîinile și) picioarele = a-i slăbi, a i se muia cuiva (mîinile și) picioarele. Nu mai am nici o putere de atunci. Parcă mi s-au tăiat picioarele și mîinile. Îmi vine numai să dorm. DUMITRIU, N. 254. Se simte așa de bolnav și de slab, că i se taie picioarele. VLAHUȚĂ, O. AL. 99. ♦ A distruge, a șterge efectul. Să-ți dea mămulica leacuri cari să-i taie fermecele. ISPIRESCU, L. 54. 3. A consfinți încheierea unui tîrg (prin desfacerea mîinilor unite ale negociatorilor); a pecetlui. Ce-ți pasă? Adă mîna... Taie, domnișoară! Ana nu știa cum și ce să taie și trebui să-i explice datina poporului. VLAHUȚĂ, O. AL. II 130. ♦ (La jocurile de cărți) A despărți în două pachetul de cărți, punînd jumătatea de dedesubt deasupra; a juca ținînd banca împotriva tuturor celorlalți jucători. Știu că va avea de unde să taie stosul. ALECSANDRI, T. 1635. 4. A spune, a inventa, a croi (minciuni, vorbe etc.). Mă duc să tai O poveste ce se-ntinde și-ar mai crește încă. EFTIMIU, Î. 99. Te știu și pe tine cine ești. Cui le tai tu? CARAGIALE, O. III 55. Începi a tăia la palavre vînătorești. ODOBESCU, S. III 45. 5. (În expr.) A-l tăia pe cineva capul = a-l ajuta pe cineva mintea ca să înțeleagă. Pe cît mă taie capul, socul n-a dat niciodată trandafiri. DELAVRANCEA, A. 93. Atîta m-a tăiat capul și m-a dus mintea. ISPIRESCU, L. 165. (Intranz., rar) A nu-i tăia cuiva capul = a nu pricepe, a nu-i veni în minte. În zăpăcirea lor, turcilor nu le tăia capul... cum să cuteze el a întreprinde și cum să reușească a conduce o revoltă. HASDEU, I. V. 129. 6. (Familiar, în expr.) A tăia pe cineva = a întrece pe cineva, a i-o lua înainte, a-l învinge.

PUMN, pumni, s. m. 1. Mînă închisă, cu degetele strînse și îndoite. Își răzimă pumnul de straja săbiei. SADOVEANU, O. VII 168. Își sprijinea pumnul sub bărbie cu degetul mic. CAMIL PETRESCU, N. 54. Dealuri neregulate... încep a se ivi pe la ferestre, ca niște pumni monstruoși. VLAHUȚĂ, O. AL. II 32. ◊ Expr. A sta cu capul în pumni = a-și ține capul sprijinit la tîmple în pumni, uneori ca expresie a unei concentrări. Pe marginea rîului, așezat pe o piatră, Gîngu stă cu capul în pumni uitîndu-se-n rostogolirea turbure a apelor. C. PETRESCU, S. 55. A rîde în pumni = a rîde pe ascuns, pe înfundate și cu satisfacție. A plînge în pumni = a plînge pe ascuns, de necaz sau de durere. Mergeam zgribuliți și plîngeam în pumni, de plăieșii numai icneau și-și mușcau buzele de frig și necaz. CREANGĂ, A. 30. A bate (cuiva) în (sau din) pumni = a-și lovi pumnii unul de altul pentru a necăji pe cineva; a face în ciudă cuiva sau a lua în rîs pe cineva. Mă întreceam cu fetele cele mari din tors; și din astă pricină, răutăcioasa de Măriuca Săvucului, care, drept să vă spun, nu-mi era urîtă, făcea adeseori în ciuda mea, și-mi bătea din pumni, poreclindu-mă Ion Torcălău. CREANGĂ, A. 63. Cioara cum se văzu scapată din primejdie, zbură într-un fag și bătu în pumni vulpii c-o amăgit-o. ȘEZ. III 188. A se bate cu pumnii în (rar peste) cap v. bate (I 1). A se bate cu pumnii în piept v. bate (II). (În metafore și comparații) Deodată, trupul lui Manlache s-a închircit strîns pumn și s-a răsturnat. Apoi s-a întins țeapăn ca un trunchi de copac și n-a mai clintit. POPA, V. 159. (Exprimă, în mod relativ, ideea de foarte mare sau foarte mic) Ochiuri de fereastră, cît pumnul, se uitau chiorîș la boier. SADOVEANU, P. 49. Și viind și muma lor, care plînsese de dînșii cu lacrimile cît pumnul, îi îmbrățișă și dînsa. ISPIRESCU, L. 70. O grămadă de cățeluși, mici cît pumnul și orbi ca sobolii. ODOBESCU, S. III 42. ◊ Expr. Un pumn de... = ceva mic, firav. Nimeni n-ar fi bănuit atîta suflet și energie într-un pumn de femeie. BART, E. 315. A strînge (sau a încleșta) pumnii = a lua o atitudine amenințătoare. A i se încleșta pumnii și fălcile = a se încorda, a fi cuprins de mînie, de indignare. Pumnii și fălcile i se încleștau, auzind strigătele amenințătoare ale subprefectului. BUJOR, S. 121. 2. Lovitură dată cu pumnul (1). Cuscrul Ilie își trase un pumn în căciulă. SADOVEANU, O. VII 351. Cînd i-am tras un pumn o făcut hîc și o căzut de-a rostogolul în celalalt colț al vagonului. ALECSANDRI, T. I 311. 3. Mîna ținută cu palma făcută căuș (de obicei pentru a putea reține un lichid). Eleflerescu aprinse o țigară, fumînd în pumn. C. PETRESCU, C. V. 295. Mama toarnă cu tot zorul Apă-n pumni și se grăbește La copil și-i răcorește Obrăjorul. COȘBUC, P. I 222. 3. Conținutul mîinii făcute căuș; cantitate (mică) de ceva, număr (mic) de oameni. V. mînă. Trei pruni, frățini ce stau să moară își tremur creasta lor bolnavă, Un vînt le-a spînzurat de vîrfuri Un pumn de fire de otavă. GOGA, P. 19. Duse la gură un pumn de zăpadă. I se păru dulce ca o porție de înghețată. BART, E. 308. Luă în șorț vro doi pumni de mălai. ISPIRESCU, L. 333. ◊ Fig. Pumnul acela de oase fără de astîmpăr, energia aceea se cheltuia așa zadarnic. ANGHEL, PR. 5. 4. Măsură de lungime (azi întrebuințată numai de pescari). [Armăsarul] este sur, de 16 pumni de înalt, de 6 ani. I. IONESCU, D. 262. 5. Manșetă (împodobită cu cusături și găurele) la mînecile cămășilor țărănești.

URZI, urzesc, vb. IV. Tranz. 1. A pregăti urzeala pentru țesut (trecînd firul de pe mosor pe alergătoare sau pe urzitoare, de unde se montează apoi pe război). Îi dete o chită de cînepă și-i spuse că pînă în seară s-o toarcă... s-o urzească, s-o țeasă. MARIAN, O. II 184. Nevastă-sa era în vecini... urzea pînză. RETEGANUL, P. II 55. ◊ Fig. Lîngă lac, pe care norii Au urzit o umbră fină... Stă copila lin plecată, Trandafiri aruncă roșii Peste unda fermecată. EMINESCU, O. I 72. ◊ (Prin analogie) Sus, paingul pe un frasin, urzind pînza-i diafană, Cu-al său fir de-argint subțire face-o punte-aeriană. ALECSANDRI, P. A. 122. ◊ Refl. pas. Vîrtelnița se mișcă alene scîrțîind îndelungat și lasă firul a se dezvăli. Așa se urzește pînza. SLAVICI, N. I 33. Bumbacul de pe mosoare se urzește, adecă se întinde pre furci. I. IONESCU, M. 689. (În construcții figurate) Prin pînza tăcerii ce se urzea, străpunse deodată un oftat prelung ca o chemare. REBREANU, P. S. 26. ◊ Intranz. Am un cocoș: cu ciocul urzește, cu coada împletește (Acul). GOROVEI, C. 4. 2. Fig. A alcătui, a întocmi, a concepe. [Eminescu] umbla mult pe străzi și prin Cișmigiu, fredonînd și pierdut în gînduri, fiindcă își urzea atunci cea mai mare parte din temele poetice de mai tîrziu. CĂLINESCU, E. 153. Capul în care altădată Urzise-atîtea gînduri o minte frămîntată... din umeri fu desprins! EFTIMIU, Î. 146. În precuvîntarea sa el arată că ar fi dorit să urzească o istorie completă. BĂLCESCU, O. I 184. ♦ A născoci, a scorni, a inventa. Povestea o întîmplare pe care atunci, în clipa aceea, o urzea în minte. VLAHUȚĂ, O. AL. II 57. 3. A pune bazele, a întemeia, a funda, a clădi. Îndată apoi, împrumutînd bani pe muncă, și-a urzit casă în care să-și petreacă o viață tihnită. SADOVEANU, M. C. 70. Alexandru cel Bun urzi episcopiile de Roman și de Rădăuți. NEGRUZZI, S. I 240. ◊ Refl. pas. De pe loc se văzu-n lume, urzindu-se colibi, sate. CONACHI, P. 299. (Fig.) A romînilor mărire Azi în lume se urzește. ALECSANDRI, P. II 139. ♦ Intranz. A lua naștere, a se ivi, a se forma, a se înfiripa. Cînd grăunțele încep să se ivească pe ciocan, se zice că porumbul urzește. PAMFILE, A. R. 89. ◊ Refl. Fig. Gîndul... îl încînta ca o idilă dulce ce se urzea sub ochii lui. VLAHUȚĂ, O. AL. II 49. 4. Fig. A pune la cale ceva (rău); a unelti, a complota. Ieri aruncă în temniță pe Laurentius, pe temei că urzea cu Arbore năvălirea lui Petru. DELAVRANCEA, O. II 146. Urzește ea o crudă răzbunare în contra nenorociților fii ai nesocotitei Niobe? ODOBESCU, S. III 55. Ce face? ce urzește vrăjmașul? ALECSANDRI, T. II 158. De multe ori, subt adăpostul zidurilor acestora, urzeau comploturi. NEGRUZZI, S. I 142. 5. Fig. (Rar) A ursi. Cîntă ursitorile cînd urzesc binele oamenilor. EMINESCU, N. 29. Ce soartă ne-mpăcată urzește pentru tine Rușinea-n loc de fală și rău-n loc de bine? ALECSANDRI, P. III 476.

SONDĂ, sonde, s. f. 1. Puț de petrol cu ajutorul căruia se exploatează un zăcămînt subteran, acționîndu-se la suprafața solului. Sonda arde ca o spînzurătoare uriașă. GALACTION, O. I 315. Cînd au început a se ivi sondele negre, Zaharia Duhu și-a întors fața către bătrînă. Voia să-i citească mirarea. C. PETRESCU, A. 404. Plutea o atmosferă de mister. Iar sondele, macabre santinele, Își profilau scheletele pe cer. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 186. 2. Aparat care servește la extragerea unei mici cantități dintr-un material compact (pămînt etc.), granular (cereale, ciment, nisip etc.) sau pulverulent. 3. Burghiu mare, acționat mecanic, cu care se fac foraje în sol (de obicei în scopul de a-l explora și a recunoaște natura straturilor). 4. Instrument chirurgical în formă de tub cilindric, de metal sau de cauciuc, care servește la explorarea unor canale sau cavități din organism sau la drenarea unor plăgi. 5. Aparat sau dispozitiv folosit pentru determinarea adîncimii unei ape, pentru studiul atmosferei la diferite înălțimi etc. 6. (În expr.) Balon-sondă = balon prevăzut cu aparate de observație, care se lansează în atmosferă sau în stratosferă, pentru diferite cercetări științifice. S. M. Vernov... a efectuat, cu ajutorul baloanelor-sondă, măsurători asupra razelor cosmice în stratosferă. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 138, 1/3. 7. Pahar de bere lunguieț și subțire, mai îngust în partea de jos.

mijind, ~ă a [At: ISPIRESCU, L. 250 / Pl: ~nzi, ~e / E: miji¹] Care începe să se ivească.

MIJIND, -Ă adj. (Rar) Care începe să se ivească, care mijește (II). Dacă văzu pe ciobănaș dichisit, spălățel. . . cu mustăcioara mijindă, îi plăcu și lui. ISPIRESCU, L. 250. - V. miji¹.

ZORI³ sf. (‼ sm.) pl. 1 🌦 Lumina ce se arată pe cer înainte de a răsări soarele, auroră; faptul zilei: Zori de ziuă se revarsă peste vesela natură (ALECS.); Cînd zorii se sting și stelele pică (EMIN.); la lumina zorilor, Nae recunoaște de sigur pe acea damă (CAR.); cînd se răvărsa de zori, drumeții pricepură că sînt aproape de Curtea-de-Argeș (ODOB.); în ~ de zi(uă), în zorile zilei, la răvărsatul (Trans. la crepetul) zorilor, dis-de-dimineață, cînd începe să se ivească zorile: a doua zi, în ~ de ziuă, eram pe drumul Cîmpinei (ODOB.); colo, de cătră dimineață, în ~ de zi, îl lovi un somn ne mai pomenit (RET.); demonul de dascăl are de gînd să ne ia în răvărsatul zorilor, să ne ducă în pădure, să ne omoare (ISP.); în crepetul zorilor, după ce s’a deșteptat, nu-și mai aducea... aminte cele visate (SLV.) ¶ 2 💫 Luceafărul-de-zori 👉 LUCEAFĂR 2 ¶ 3 🎖️ Zorile, sunarea din goarnă pentru deșteptarea soldaților: a suna zorile [bg. srb. zora].

NOR¹ s. m. 1. (Mai ales la pl.) Grupare delimitată de picături de apă sau cristale de gheață aflate în suspensie în atmosferă, în urma condensării sau sublimării vaporilor de apă. Noorii străbătură grindire. psalt. hur. 12^r/9. Și-i duse cu nuor dzua și toată noaptea cu luminră de focu. ib. 65^v/23, cf. 123^v/13. Rădică nuorii din cumplitele pămîntului. psalt. 281, cf. 26, 201, 204, 221. Nuor și negură împrejurul lui. coresi, ev. 37. Aceasta lui grăind, fu un nour, de deștinse pre el. id. ib. 532, cf. 177, 178, 267, 534. Întunecată apă întru nuori de sus. id. ps. 37/7. Nuori fără de apă, de vînt purtați (a. 1569-1575). gcr i, *12/2. Ivi-se u noor din ceriu (cca 1580). cuv. d. bătr. ii, 148/7, cf. 374. Arcul mieu voi pune în nuori. palia (1581), 40/1, cf. gcr i, 83/39, 202/28. Să arătă deasupra lor un nuăr întunecat. varlaam, c. 390, cf. 22, 24, 129, 334, 443. Iaca nuor luminat umbri pre ei. n. test. (1648), 22^r/22. Să tinză nuăru ca un șes pînă la dînșii agiungînd. dosoftei, v. s. decembrie 230^r/29. Rîdicatu-s-au nuărul de pre fața soarelui. cantemir, ist. 123. Din ceriu fulgere, din nuori smida și piatra. id. ib. 170. Vom fi răpiți spre noorii întru întîmpinarea Domnului (a. 1698). gcr i, 316/7, cf. 302/33, ii, 23/1, 56/27. Au socotit să-și puie scaunul peste norurile ceriului. R. greceanu, cm ii, 180. Nor, ...slobozești din tine ape. mineiul (1776), 106^r2/12, cf. 185^r1/25, budai-deleanu, ț. 78. Apoi rămîne cu ochii pe un nor și ne spune... că acolo e biata fericire. heliade, o. ii, 108. Cerul să acoperă cu nori. marcovici, d. 14/20, cf. 3/17. Au năvălit ca un nour luminat de soare o nespusă mulțime de omăt. ar (1839), 47¹/28. Cerul era turburat; nori groși se primblau ca niște munți pe el. negruzzi, s. i, 57. La apus se adun nori, se întind ca un veșmînt. alexandre s cu, m. 17. Pe cer se afla o mulțime de nori mici. filimon, o. i, 115. Iar pe lîngă alba lună, Nouri vineți se adună. alecsandri, p. ii, 123, cf. id. o. p. 255, id. o. 201, id. t. i, 400. Luna palidă trecea prin nouri suri ca o față limpede prin mijlocul unor vise turburi. eminescu, n. 23, cf. 4, id. o. i, 92, 95, 144, iv, 125. Gîndit-ai vreodată că ai să ajungi soarele cu picioarele, luna cu mîna și prin nouri să cauți cununa? creangă, p. 196, cf. 213, 294. Cerul este acoperit cu nori. caragiale, o. iv, 294. Nourul cel plin de apă, iubitorul de ogoare, în albastru, iată-l, vine repede, mînat de vînt. beldiceanu, p. 65. Munții erau nalți încît întreceau norii. ispirescu, l. 56, cf. poni, f. 189. O pată de nor, înfiptă pe creștetul bolții, Vreme-ndelung-a rămas. coșbuc, p. ii, 62, cf. id. f. 77. Norii, jos de tot, se mișcau în palii lungi. d, zamfirescu, r. 254. Cerul era învălit în nori. f (1906), 37/1, cf. 7/2. Pe cer se mișcau alene cîțiva nouri de aramă. dunăreanu, cii. 67. Peste creștet de dumbravă, Norii suri își poartă plumbul. goga, p. 103, cf. 53, 68. Trist, încărcat de plîns, ca norul, Jelește-acum în mine dorul. cerna, p. 120, cf. 78, 157. Cresc nori ca aburi grei dintr-o căldare. anghel-iosif, c. m. ii, 16. Norii vin... ca să se ducă. iosif, v. 33, cf. 55, 63, pamfile, dușm. 314. Suflă austrul subțiind norii printre care încep să se ivească stele. brătescu-voinești, î. 14. O mică cisternă pe care norii văzduhului erau porunciți s-o țină veșnic plină. hogaș. dr. i, 18. Vezi, cînd se despică norii grei Și negri, Zigzagul de argint al fulgerului viu. camil petrescu, v. 8, cf. id. u. n. 286. Nori leneși își risipesc agale spuma. c. petrescu, s. 142, cf. 43. La spatele cernit al unui nor uriaș se dezvelise o boltă roșie-aprinsă de lumină. rebreanu, Nuv. 10, cf. id. i. 118. Norii lungi, în hore pure, Trec și ei pe calea lumii. arghezi, v. 34. S-a posomorît și a cuvîntat pămîntului cu fulgere și nori. id. t. c. 22, cf. id. c. o. 91, id. vers. 167, 298, id. f. 19. Se-ntrezăreau nourii groși, tîrîndu-se. mironescu, s. a. 97. Prin fumul de țigări, ca-n nouri, Gîndeam la lumi ce nu există. bacovia, o. 32, cf. 126, 204. Și norii plini și grei de-o ploaie nouă Au hotărît solemn să nu mai plouă. minulescu, v. 193, cf. 19. Și străbătînd a norilor perdele... Sclipeau în întuneric șapte stele. topIrceanu, b. 87, cf. 11, 23, id. p. o. 117. Norii... au venit deodată călători ca niște fumuri. d. botez, p. o. 49. Prin văzduh, pe sub păcura nourilor, fugeau coloane de neguri despletite. sadoveanu, o. i, 431, cf. vi, 350. Nori negri s-au pogorît peste pădure. stan cu, u.r.s.s. 170, cf. cișman, Fiz. i, 560, agrotehnica, i, 253. Norii se formează dacă există o depresiune barometrică. carafoli-OROVEANU, m. f. I, 78, cf. DEȘLIU, G. 41, v. rom. mai 1957, 35. Să duceți traiul pulberii hoinare Și-al nourilor fugăriți de vînt! labiș, p. 36, cf. 41. Pe cerul acoperit de zdrențe de nori, plutea o lună rotund. t. popovici, se. 38. Era o zi de mai, înnăbușitoare, cu un cer plin de nori. barbu, ș. n. 7. Nori albi trec peste crestele munților. contemp. 1953, nr. 359, 1/3, cf. tribuna, 1962, nr. 267, 1/3. Și pin gratii tot privește Cînd la nori purtați de vînt Care plouă pe pâmînt. alecsandri, p. p. 141. Grei nori de ploaie vin. pop., ap. gcr ii, 330. Și din lună și din nor, Eu cetesc numai tot dor! jarnIk-bîrseanu, d. 143. Cînd merg norii asupra vîntului, are să ploaie. șez. iv, 120, cf. 119. Vin așa nuviri și să-mpreună amîndoi nuviri[i]. arh. folk. iii, 141, cf. candrea. ț. o. 32, 51, vîrcol, v. 96, pamfile, văzd. 61. Nu e cer fără nori. zanne, p. i, 18. Cui i-e frică de orice nor nici o călătorie face. id. ib. 55. Norii cei mici se duc la cei mari. id. ib. Vine-un nour nourat cu gorilă (?) amestecat (Ploaia). șez. vii, 120. Ce trece peste apă și nu face valuri? (Norul). ib. xiii, 26, cf. pascu, c. 58. ◊ Fig. Scăpăm de norul nesațiului și de bură și de cufundarea fără de măsură. coresi, ev. 45. Mare și întunecat nor și plin dă fulgere și de trăsnete au căzut pă Țara Rumânească cu Șărban Vodă. r. popescu, cm i, 446, cf. mineiul (1776), 165^r2/27. Între norii obrazului strălucesc și fulgerile măniii. molnar, ret. 8/6. Raze mîngîitoare vor lumina întunecosul și tristul nor ce mă încungiură. marcovici, c. 50/10. [Iubirea] înaurește cu raze nourii de desfătare. conachi, p. 287. Soarele nostru va răsări iarăși din norul ce-l acopere, nu vom lucra decît numai cu dreptatea și frăția. bolliac, o. 224. Cîteodată, un nor de neîncredere în viitor schimba într-o clipă fața fizionomiei sale. filimon, o. i, 126. Iar pe fruntea Udrei se lasă un nor. bolintineanu, O. 51. Cine va șterge de nori fruntea ta? id. ib. 460. Cînd gîndesc la tine, Sufletul mi-apasă nouri de suspine. eminescu, o. i, 10. Fruntea lui rămase liniștită, dar se acoperi cu un nour de vise. id. g. p. 61. Era o zi senină ca fruntea de fecioară Ce e neturburată de-ai patimilor nori. macedonski, o. i, 114. De nicăiri o altă rază de lumină nu va mai veni să dea strălucire norilor posomorîți ai vieții! hogaș, m. n. 109. Priveam cam cu sfială la ochii lui plini de nouri de mînie. sadoveanu, o. vii, 297. ◊ loc. adj. și adv. Pînă la (sau în) nor(i) = a) (care se înalță) foarte sus, (care este) foarte înalt. Acei munți pînă la nouri, acele stânci despicate. conachi, p. 101, cf. 85. Rîndunelele zboară pînă în nouri, încet. pamfile, văzd. 57; b) (învechit) pretutindeni. D[oa]mne, în ceriu domniia ta și pănră la nuor. psalt. hur. 30^r/21. Se mări pînră la ceriu domniia ta și pînră la nuoriu e adevărul tău. ib. 48^r/11. ◊ Expr. A fi sau a trăi (cu capul) în nori = a trăi izolat de realitatea înconjurătoare, într-o lume fantezistă; a fi distrat. Tot în nouri și visuri ai să trăiești? i. negruzzi, ap. ddrf, cf. zanne, p. <span style=„font-variant-caps: all-small-caps;”>i</span>, 55. Parcă ar fi căzut din nori, se zice despre o persoană străină de cele ce se petrec în jurul ei. A bate cu fruntea-n nori = a) a fi foarte înalt. cf. zanne, p. ii, 161; b) a fi mîndru. id. ib. (Regional) L-a purtat prin nouri = l-a bătut tare. id. ib. ix, 414. ◊ (Cu sens colectiv) Am voi... Ca nici văzduhul de nour să fi pătimit cernire. conachi, p. 266. Mi-e dor de munți... de Caraimanul Pe veci acoperit de nor. iosif, v. 82. Norul de demineață vesteaște ploaie. zanne, p. ix, 414. Nici de nor de vară să te-ntristezi, nici de senin de vară să te înveselești. id. ib. i, 55. După nor și ploaie Răsare și soare. id. ib. (loc. vb.) E nor sau (rar) sînt nori = e înnorat. Va fi nor și liniște. pamfile, s. t. 123. Du-te dor Pînă e nor. reteganul, ch. 83, cf. alr i 1 228/744, 1 234/85, 1 267/129. Îi nuvăr pe ceri. alr ii 2 449/2, cf. 2 449/551, 836. ♦ (Geol.) Nor arzător = masă de gaze și de cenușă vulcanică, cu temperatura ridicată (cca 700°C), care este expulzată în atmosferă în timpul erupției unui vulcan. cf. ltr². Înălțarea norului arzător în atmosferă este însoțită de puternice descărcări electrice. der. (Astron.) Nor de stele = grupare de stele, cu limite neregulate, aflată în diverse galaxii. Dimensiunile norilor de stele sînt de ordinul sutelor de ani-lumină. ib. Norii lui Magellan = numele a două sisteme stelare aflate în afara galaxiei noastre, ib. 2. p. anal. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Masă densă (și mobilă) de praf, fum etc. Văzuiu un nuoru de focu presprea totu pămîntul (cca 1550). gcr i, 2/20. Intră nuor de foc în peșteră. dosoftei, v. s. octombrie 83^v/18, cf. cuv. d. bătr. ii, 420/16. Și văzu prea sfînta un nuor de foc tinsu (a. 1580). cuv. d. bătr. ii, 328/16, cf. cod. tod. 203, 211. Priviți colo norul cel de colb care se-nalță pîn’la cer? alecsandri, t. ii, 12. Un nor de colb îi cuprinse, căci Genarul venea în fuga calului. eminescu, n. 15. Un nor de praf ne învăluia în acel vîrtej de goană. delavrancea, t. 35. Pe drum pustiu, un car cu boi Se leagănă încet departe – Cresc nori de pulbere-napoi. iosif, patr. 50. O caravană prin deșert, care se pierde, sufocată în norii de nisip rătăcitor. camil petrescu, v. 15. Vezi un nor de colb ce urcă și coboară coasta lină? eftimiu, î. 109. Și lasă-n urma lui, pe drum, Miros albastru de benzină Și nori de pulbere Și fum. topîrceanu, p. o. 80. Se plimba ca un Dumnezeu printre norii groși ai aburilor cocliți. sahia, n. 33. Un nor de praf alb învăluie tot timpul concasorul. bogza, c. o. 182. Îi apăru în față, departe, la o cotitură, un nour de pulbere. v. rom. august 1954, 37. Un ion oarecare este înconjurat de un nor de ioni de semn contrar. Chim. an. călit., 34. Șoseaua Nordului era pustie. Deasupra plutea un nor mare de praf. barbu, ș. n. 31. Virusul gripei... se elimină în timpul vorbirii, strănutului sau tusei, formînd un nor de picături mici. tribuna, 1962, nr. 267, 2/4. A bătut un vînt de sus, Nori de praf a răspindit. teodorescu, p. p. 625. ♦ Mulțime compactă (și mobilă) de ființe. Și nuor de lăcustă în groză de goni. dosoftei, v. s. ianuarie 10^v/25. Ni-am timpinat cu nuorul cel de lăcuste. m. costin, ap. gcr i, 201/19. Un nour de corbi fîlfîia pe deasupra croncăind. russo, s. 139. Și toți pe loc la fugă plec iute, se duc orbi, Cum pleacă din cîmpie un nor întins de corbi. alecsandri, p. iii, 292. Duduind își mișcau norul negru de turme bisonii. boureanu, s. p. 18. – pl.: nori și (regional, n.) noruri. – Și: nour (pl. nouri și, regional, n., noururi, alr i 1 240/388), (învechit și regional) noor, nuăr, nuîr (gcr i, 49/37), nuor, (regional) noăr (a ix 3), nouor (alr i 1 228/129, 1 234/820, 850), năure (pl. năuri, ib. 1 240/684, alr ii 2 449/682), nuvăr (pl. nuvări și nuviri) s. m. – lat. nubilum.

însemui vb. IV (înv.) 1. a însemna, a simboliza. 2. (refl.) a se arăta, a se ivi, a debuta, a începe.

auroră f. 1. ziori, lumină slabă ce precede răsăritul soarelui: și deodată aurora se ivește radioasă AL.; 2. fig. început: aurora vieții; 3. aurora boreală, meteor luminos, mai ales la poli, apare pe cer noaptea în țările dinspre Nord.

MĂGURĂ, măguri, s. f. Deal, p. ext. munte mic, izolat; movilă. Amurgul palid a-nceput să scadă... Se ivesc departe măguri de hotar. TOPÎRCEANU, B. 13. Pale de umbră se lățesc pe măguri, VLAHUȚĂ, O. A. 418. Peste vîrful munților, Prin ceața măgurilor. CREANGĂ, P. 220. – Pl. și: (învechit) măgure (ODOBESCU, S. II 141). – Variantă: măgulă, măgule (ODOBESCU, S. II 141), s. f.

stârni [At: DOSOFTEI, V. S. septembrie 3^r/14 / V: (reg) zgâ~ / Pzi: ~nesc / E: ns cf târn¹] 1-2 vtf, vrp (Mai ales d. praf, nisip, frunze etc.) A mișca sau a deranja din loc (făcând să pornească, să plutească, să zboare etc. prin aer) Si: a înălța, a răscoli, a ridica. 3 vt (C.i. păsări, animale etc.) A face să se miște, să iasă din locul (ascuns) în care se află și să fugă Si: a scormoni, (îvp) a scociorî, a scorni, (pop) a bate (15), (reg) a scofăi Vz: goni, hăitui. 4 vt (Complementul este câinele) A aduce, prin zgomote, prin strigăte, prin gesturi etc. într-o stare de (maximă) agitație, enervare, surescitare etc., manifestată prin mișcări bruște, prin lătrături etc. Si: a asmuți (1) a ațâța (6), a întărâta, a provoca, (pop) a sumuța (1), a zădărî, (reg) a hărăți, a hărțui. 5 vi (Reg) A se zbate. 6 vr (D. vânt, viscole etc.) A se manifesta brusc (și cu putere) Si: a se isca, a izbucni, a începe, a se porni, (pop) a (se) ridica. 7-8 vtr (Îvp) A (se) trezi. 9 vr (Înv; fig) A învia. 10 vr (D. acțiuni sau manifestări ale oamenilor ori, p.ext., d. fenomene, evenimente etc.) A avea loc Si: a apărea (2), a se aprinde (13), a se declanșa (4), a se dezlănțui (3), a se forma (2), a se isca, a se ivi, a izbucni, a începe, a se naște, a se porni, a se produce, (rar) a se prăvăli, (îrg) a se dezlega (24), a se scorni, (înv) a se ridica, a se sparge. 11 vr (D. acțiuni sau d. manifestări ale oamenilor ori, p. ext., d. fenomene, evenimente etc.) A căpăta existență Si: a apărea (3), a se aprinde (13), a se declanșa (2), a se dezlănțui (3), a se isca, a se ivi, a izbucni, a începe, a se naște, a se porni, a se produce¹, (rar) a se prăvăli, (îrg) a se dezlega (23), a se scorni, (înv) a se ridica, a se sparge. 12 vt (Pop) A scorni. 13 vt (Rar) A scrie. 14 vt A scorni (2). 15 vt (C.i. evenimente, fenomene etc.) A fi sau a servi drept cauză, prilej pentru apariția sau dezvoltarea a ceva Si: a cauza (1), a declanșa (1), a determina (8), a dezlănțui (3), a face (49), a genera (2), a isca, a naște, a ocaziona, a pricinui, a prilejui, a produce¹, a provoca, a ridica, a trezi, (îrg) a scorni, (înv) a pricinui, a prileji. 16 A face să ia ființă, să apară Si: a cauza (2), a declanșa (4), a determina (8), a dezlănțui (3), a face (48), a genera (3), a isca, a naște, a ocaziona, a pricinui, a prilejui, a produce, a provoca, a ridica, a trezi, (îrg) a scorni, (înv) a pricinui, a prileji. 17 vt (Îvp; fam; c.i. ființe) A provoca. 18 vt (Reg) A îndemna. 19 vr (Îvp; d. oameni) A se înfuria. 20 vr (Reg) A se trezi.

mijésc și (est) amijésc v. intr. (vsl. mižatĭ, mizati, migati, a miji, mignonti, a clipi, a face cu ochĭu. V. mică 1, jumesc). Închid ochiĭ puțin, ca omu somnoros. Închid ochiĭ saŭ îmĭ ascund capu ca să nu văd unde se ascund ceĭ-lalțĭ copiĭ în jocu de-a mija. Încep să mă arăt, mă ivesc abea: mijesc zorile, mijește ĭarba, îĭ mijește mustața. De-a mijitele, de-a mija, de-a ascunsu. – Și se (a)mijește de ziŭă (est), încep să apară zorile.

ISCA, isc, vb. I. Refl. A apărea, a se ivi, a se produce, a începe. Curînd, între focurile ațîțate-n pripă s-au iscat vorbe, șoapte, rîsete, amestecate cu sforăitul domol al apei din ceaune. GALAN, Z. R. 370. Cînd se isca sfadă între dînșii, la acest împărat mergeau mai întîi la judecată. ISPIRESCU, L. 183. ◊ (Rar despre oameni) Bogat e izvorul oamenilor!... În locul celor ce pleacă se iscă alții, ca din pămînt. STANCU, D. 411. ♦ Tranz. A face să se ivească, a provoca. Bîrnovă, cu Lie și cu Ispas, iscaseră larma cea cumplită pe ulițele tîrgului. SADOVEANU, O. VII 99. Plecarea lui... a iscat un mic scandal. VLAHUȚĂ, O. A. 100. Din toate chestiile cîte s-au discutat de la glorioasele evenimente din 11 iunie încoa, cea mai grea, cea mai delicată și totdeodată aceea care a iscat mai multe patimi în țară este fără îndoială chestia d-a face pe țăran proprietar. BĂLCESCU, O. I 233. ◊ Fig. Pe colinele cu lanuri Lin lumina plouă-n ore, Vîntul iscă vechi aleanuri. BENIUC, V. 51. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A da la iveală, a arăta. Luna și-a iscat iar secerea galbenă deasupra dealului Zvorîștii. GALAN, Z. R. 378.

ÎNFIERA², pers. 3 înfierează, vb. I. Intranz. (Regional, despre barbă și despre mustăți) A începe să crească; a se ivi, a miji. Era un fecior cu mustața abia infierîndu-i. SADOVEANU, O. L. 94. Întorcea un zîmbet frumos ca de fată și abia începea să-i înfiereze mustăcioara. id. B. 58. – Pronunțat: -fie-.

ȘTIMĂ¹, știme, s. f. (În credințele populare) Ființă imaginară închipuită ca o femeie, care ar avea rolul să păzească apele, pădurile, casa, comorile etc. Se întîmplă cîteodată, în crucile nopții, de curg neguri pe Prut, și din acele neguri se arată știma. SADOVEANU, F. J. 429. Trei limbi de foc se zice că se ivesc din pămînt îndată ce începi a săpa, ș-apoi s-arată știma comorii. GANE, N. I 98.

îngâna [At: CORESI, PS. 131 / Pzi: îngân / E: ml *ingannare] 1 vt A articula sunete nedeslușite sau încurcate. 2 vt A vorbi cu jumătate de glas. 3 vt A cânta cu jumătate de glas. 4-5 vtrp A (i se) spune cuiva cuvinte mincinoase. 6 vr (D. sunete, culori) A se suprapune astfel încât să nu se mai distingă bine. 7 vr (Îe) A se ~ ziua cu noaptea A se ivi zorile. 8 vr (Îae) A începe să se însereze. 9 vr (Îe) A se ~ zorile (sau zorii) A se lumina de ziuă. 10 vr A se lăsa cuprins de un sentiment discret. 11 vt A reproduce glasul cuiva. 12 vta A răspunde. 13 vt A reda imaginea cuiva. 14 vt (Rar) A imita. 15-16 vtrr A(-și) repeta în bătaie joc vorbele, glasul, mimica, gesturile (unul altuia). 17 vt A imita glasul unui animal, facându-l să creadă că e vorba de un semen al său, spre a-l ademeni. 18-19 vtr A (se) amăgi. 20-21 vtr A (se) ține în tovărășie apropiată. 22-23 vtr (Pex) A (se) mângâia. 24-25 vtr A (se) mișca ușor, legănându-se. 26 vt (D. vânt) A adia. 27-28 vtr A (se) îmbina. 29-30 vtr A (se) combina.

ivésc (mă) v. refl. (vsl. ĭaviti, a arăta. V. privesc, aĭevea). Mă arăt, apar, încep a mă vedea: luna se ivi dintre brazĭ. – Maĭ vechĭ și a se ĭuvi.

mustáță f., pl. ățĭ (lat. mŭstácia, d. vgr. dor. mýstax îld. býstax, și obișnuit mástax, mustață; it. mostácchio și mostáccio [de unde fr. moustache], sp. mostacho; ngr. [d. vgr.] mustáki, de unde alb. mustakie, bg. mustak). Păru care crește pe buza superioară la om saŭ animale (de ex., la pisicĭ). La insecte, antene. La peștĭ, firele care atîrnă în prejuru guriĭ (de ex., la somn). La spice, firele care ĭese din fie-care bob (de ex., la orz). Viță transplantată cu rădăcina. (Se uzitează și la pl.: mustață lungă saŭ mustățĭ lungĭ). A-țĭ rade o mustață, a-țĭ rade jumătate (partea stîngă orĭ dreapta) din mustățĭ. A-țĭ miji mustața, a începe să-țĭ crească, a se ivi. A rîde pe supt mustață, a rîde ascunzîndu-țĭ rîsu pe supt mustață. – În est musteață, pl. ețĭ.

MIJI, mijesc, vb. IV. Intranz. 1. A apărea, a începe să se vadă, a se ivi, a licări. Pe fețele tuturor vedeai mijind o duioșie înseninată de nădejde. BUJOR, S. 104. Dimprejurul alb al brațului ei, mijeau cu scînteieri palide-roșii, boabele mari ale unei brățări de mărgean. HOGAȘ, M. N. 20. ◊ Fig. Întreg spectacolul părea de înmormîntare, trist, dar în el mijea un început de răscoală. SAHIA, N. 92. În mintea mea aburită mijea frica. M. I. CARAGIALE, C. 8. ◊ Expr. A miji de ziuă = a se face ziuă, a se crăpa de ziuă. Mijea de ziuă, cu lumină sfioasă și întîrziată de norișori. POPA, V. 126. Se trezi pe cînd mijea de ziuă. EMINESCU, N. 20. ◊ (Refl. impers.) Se tot urcă voinicește, Doară culmea va sui-o Pe cînd s-o miji de ziuă. EMINESCU, L. P. 122. Se porni... cînd abia se miji de ziuă și ajunse deodată cu zorile. ODOBESCU, S. III 186. ♦ (Cu determinări introduse prin prep. «a») A prinde să. Kira, mijind a rîs, răspunde... DELAVRANCEA, S. 167. Frunză verde de săcară, Cînd mijește-a primăvară Și cînd vin berzele-n țară. ȘEZ. VII 44. 2. (Despre iarbă, frunze, muguri etc.) A răsări, a ieși, a încolți. Pe grinduri mijea colțul ierbii. SANDU-ALDEA, U. P. 220. Verdeața a prins să mijească pretutindeni și negrul crengilor să lege frunză. ANGHEL-IOSIF, C. L. 123. ◊ (Despre mustăți) Era între 19 și 20 de ani; mustața îi mijea. BUJOR, S. 22. Mustăcioara îi mijește. TEODORESCU, P. P. 306. 3. (Rar) A face ochii mici, a strînge pleoapele spre a vedea mai bine sau spre a se deprinde cu lumina ori cu întunericul. Adormind strănută îndată și miji din ochi; deși nu era încă destulă lumină, văzu că se află în mijlocul unei odăi mari. CARAGIALE, O. III 67. ◊ Tranz. Cu cît mijesc ochii mai tare, cu atît bătrîna mea prietină apare mai limpede între cei patru salcîmi venerabili. CARAGIALE, O. II 98. ♦ (Despre ochi) A se face mici, a se închide, a se împăienjeni (de somn sau de oboseală); a clipoci. Ochii îi mijeau obosiți și tulburi, sufla greu. VLAHUȚĂ, O. A. 105. 4. (La unele jocuri de copii) A sta cu ochii închiși sau legați în timp ce ceilalți se ascund, ascund un obiect etc. Cine mijește? – Variantă: (rar) amiji (SBIERA, P. 100) vb. IV.

ÎNCEPE, încep, vb. III. 1. Intranz. (Adesea precedă subiectul; despre o stare sau un fenomen) A se arăta, a se ivi, a apărea (cu primele semne). Începu o ploaie... de părea că toarnă cu găleata. ISPIRESCU, L. 28. ♦ (Despre o lucrare, o acțiune) A se porni, a se deschide. Ziceți să cînte muzica... să-nceapă balul. ALECSANDRI, T. I 225. 2. Tranz. (Urmat de verbe la conjunctiv sau la infinitiv) A face primii pași într-o lucrare sau într-o acțiune. Unii începură să-și puie pe foc gardurile. REBREANU, R. I 233. Căpitanul începu să cotrobăiască într-un dulap de cărți. BART, E. 270. Bătrîna începu a plînge, punîndu-și mîinele în părul neorînduit. DUNĂREANU, CH. 204. A-nceput să bîntuie o foamete cumplită. CARAGIALE, O. III 195. ◊ (Complementul indică acțiunea care pornește sau e pe punctul de a porni) Tu să fi-nceput iubitul, Că-i făceam eu isprăvitul. COȘBUC, P. I 52. ◊ Intranz. unipers. Într-o noapte începu să ningă. BART, E. 308. ◊ Refl. (Numai la pers. 3, cînd subiectul nu reprezintă o ființă) Petrecerile se începură. VISSARION, B. 80. Scena se începe prin cuvinte nepăsătoare. GHEREA, ST. CR. I 338. ♦ Absol. (Subînțelegîndu-se conjunctivul sau infinitivul verbului «a vorbi») A se porni să vorbească, a rosti primele cuvinte din ceea ce vrea să spună. Nu caut vorbe pe ales, Nici știu cum aș începe. EMINESCU, O. I 173. Dați-mi toată atențiunea, că încep! ALECSANDRI, T. I 274. Deșertă plosca, își drese glasul și începu. NEGRUZZI, S. I 245. ◊ (Cu un complement care indică ceea ce se spune, se cîntă) Mii de glasuri slabe încep sub bolta largă Un cînt frumos și dulce. EMINESCU, O. I 94. ◊ Expr. A o începe bine = a obține succes de la început, a păși cu dreptul. Ce trebuie să fac ca s-o încep bine? GALAN, B. I 10. 3. Tranz. A lua, a scoate, a tăia prima porțiune din ceva, pentru a o folosi, a o consuma. A început o pîine. ◊ Refl. pas. De la vîrf să-ncepe Stogul. SEVASTOS, la TDRG.

TIMP. Subst. Timp, vreme; durată, perioadă, interval (de timp), răstimp, epocă. Permanență, eternitate, veșnicie, vecie, perenitate, durabilitate. Perioadă; epocă, ev, eră; mileniu; secol, veac; pătrar de veac, sfert de veac; deceniu; cincinal; an; semestru; trimestru; lună; săptămînă; zi; oră, ceas; minut; secundă; clipă. Început, începere; obîrșie, origine. Sfîrșit, sfîrșire, moment final, fine (livr.). Anterioritate, precedență, anticipare. Simultaneitate, sincronism, sincronie, concomitență, coincidență; actualitate. Posterioritate, urmare, descendență. Succesiune, succedare; diacronie. Instantaneitate, vremelnicie. Timpul trecut, trecut; vechime, vechie (înv.), antichitate. Anacronism. Timpul prezent, prezent, contemporaneitate. Timpul viitor, viitor. Frecvență, repetabilitate, periodicitate. Cronologie; cronografie. Cronometrie. Cronometrare. Cronoscop, cronometru; ceas; orologiu; pendul; clepsidră. Adj. Temporal, de timp. Permanent, continuu, etern, veșnic, secular, peren, durabil. Incipient, de început, inițial. Final, terminal, de sfîrșit. Anterior, precedent, anticipat. Simultan, sincron, sincronic, concomitent, coincident. Posterior. Succesiv; diacronic. Instantaneu, momentan, vremelnic. Trecut; prezent; contemporan, actual; viitor. Frecvent, repetabil, periodic. Atemporal, pancronic. Vb. A trece, a se scurge (fig.), a se desfășura. A exista (în timp), a ființa (rar), a dura. A începe, a se arăta, a se ivi. A (se) sfîrși, a (se) termina. A preceda, a premerge, a anticipa. A coincide, a coexișta. A urma, a succeda, a veni după. A cronometra, a măsura timpul. Adv. În timp. Tot timpul, permanent, veșnic. La început; de la început. La sfîrșit, la capăt, în final, în fine. Înainte, înainte de, mai înainte. (În mod) simultan, concomitent, în același timp. După, (în mod) succesiv. Instantaneu, deodată. În trecut, în vechime, cîndva, odinioară, altădată, altcîndva (rar), ieri. Acum, astăzi, în prezent, la ora actuală. În viitor, (în) curînd, cîndva, mîine, mînezi (reg.), poimîine. (În mod) periodic, frecvent, des. V. anterioritate, bătrînețe, copilărie, dimineață, existență, instantaneitate, început, lunile anului, maturitate, nou, posterioritate, prezent, seară, sfîrșit, simultaneitate, tinerețe, trecut, urmaș, viitor.

ZI (pl. zile) sf. 1 Spațiul de timp de cînd răsare soarele pînă apune (în opoziție cu „noaptea”): și zise Dumnezeu: fie făpturi luminoase în tăria ceriului, și desparță dzua și noaptea (PAL.); Ziua scade, noaptea crește Și frunzișul mi-l rărește (EMIN.); zilele de vară sînt mai lungi decît cele de iarnă; a ținut veselia trei zile și trei nopți și mai ține și astăzi, dacă nu cumva s’a fi sfîrșit (CRG.); ~ și noapte nu înceta tunurile Turcului cum și a Neamțului din cetate (MUST.); a face noaptea ~ și ziua noapte 👉 NOAPTE1; toată ziua, cît ține ziua, de dimineață pînă seara; 👉 TOT¹ I. 2; în toate zilele; în fie-care ~; nu era ~ de la Dumnezeu, nu trecea o zi: nu era zi de la Dumnezeu fără d’a înregistra evenimente de acelea care emoționau (I.-GH.); (haină) de toate zilele, care se poartă în fiecare zi; cît toate zilele (de mare), foarte mare: biata femeie făcu niște ochi mari cît toate zilele (DLVR.); minciună cît toate zilele de mare (PANN) ¶ 2 Acest spațiu de timp cu privire la starea atmosferei, la temperatură: ~ senină, noroasă, ploioasă, frumoasă, urîtă, caldă, rece ¶ 3 Spațiul de timp cît ține ziua și noaptea și în care interval pămîntul își îndeplinește rotațiunea în jurul său: anul are 365 de zile; unele luni au cîte 31 de zile; cheile acestea sînt de la palatele noastre care sînt atît de multe, cîte zile-s într’un an (RET.); un an de zile, un an deplin, încheiat, întreg, zi cu zi, fără întrerupere: drumeața, pornind, a mers iar un an de zile tot prin locuri sălbatice și necunoscute (CRG.); ani de zile, ani mulți: au trecut ani de zile pe cari i-am trăit căutîndu-mi prin Moldova de treburi (SLV.) ¶ 4 💫 Zi solară, spațiul de timp între două treceri consecutive ale soarelui la meridian, variabilă în cursul anului; zi astronomică, zi solară mijlocie, măsurată cu începere de la amiazi; zi civilă, zi solară mijlocie, măsurată de la miezul nopții; ~ siderală 👉 SIDERAL ¶ 5 Însoțit de un adjectiv calificativ: zile amare, negre, fripte, traiu nesuferit, plin de necazuri, viață amară; (P): a strînge bani albi pentru zile negre 👉 BAN¹7; ~ albă, bună, zi fericită, liniștită: copiii... nu mai aveau ~ albă, căci ea se ținea mereu de cîra lor (ISP.); pl. tot zile albe duc (DLVR.); De cînd maica m’a făcut, Zile bune n’am avut (IK.-BRS.); 👉 DIMINEAȚĂ I.; bună ziua! formulă de salutare, întrebuințată de cel ce vine într’un loc sau se întîlnește cu cineva; ziua bună! formulă de salutare la plecare; a-și lua ziua bună, a-și lua rămas bun: își luară ziua bună unul de la altul cu lacrimile în ochi și se despărțiră (ISP.); ~ mare, zi însemnată, memorabilă: niște zile mari ca aceste le așteaptă și ei cu mare bucurie tot anul (CRG.) ¶ 6 Însoțit de un alt determinativ care precizează mai de aproape situația, destinația sau însemnătatea zilei; ziua de astăzi, a) azi, ziua în care ne aflăm, ziua de față; b) timpul de față, vremea în care trăim: într’această ~ de astăzi, fiind supărați și usteniți de truda postului, aflăm sfînta și cinstita cruce la mijlocul sfîntului post (VARL.); au rămas izbînda la Turci, luînd Țarigradul... de-l stăpînesc Turcii pînă în zioa de astăzi (GR.-UR.); n’am să uit ziua de ieri; F: a căuta ziua de ieri 👉 IERI; cine știe ce ne mai aduce ziua de mîine; nu mai ajungeți să vedeți ziua de mine (CRG.); ziua de apoi 👉 APOI I. 3; – ~ de tîrg; ~ de judecată; ~ de lucru; ~ de sărbătoare; – ~ de post; ~ de sec; ~ de dulce; în spec. la designarea unor zile din calendar sau de sărbătoare: ziua de 24 Ianuarie e o zi însemnată în istoria noastră; zilele Babei 👉 BABĂ8; l-au îmbrăcat cu căftan de domnie în ziua de Crăciun (MUST.); dacă ninge ori e moleșiniță în ziua de sf. Vasile, va fi îmbelșugat tot anul (GOR.); cum va fi în ziua de Florii, așa va fi în ziua de Paști (GOR.); 👉 CRUCE5, LUP2, URS2; – zi aniversară: a-și serba ziua nașterii, nunții; ziua numelui, mai adesea, fără atribut, ziua: m’a felicitat de ziua mea ¶ 7 În legătură cu un numeral: Căci Dumnezeu poruncește șase zile să muncești Ș’a șaptea zi, Dumineca, din lucru să contenești (PANN); în spec. pentru a indica o dată: Constantin Beizadea... au intrat în Iași în anul 7248, Septemvrie în două zile, într’o Duminecă (NEC.); zi ’ntîiu, †zi întîiu, ‡zi deutîiu, prima zi a lunii: la zi ’ntîiu de Aprilie este un fel de datorie, pentru cine ține la tradițiuni, să mință și să mistifice (CAR.); Constantin-Vodă... purces-au în zi întîiu a lui August și au mers la Țarigrad cu cinste (NEC.); apărînd cetatea de năvala Turcului din 5 zile a lui Iulie pînă în zi întîiu a lui Septemvrie (MUST.); în zi dentîiu al zece luniei iviră-se vîrhurele munților (PAL.) ¶ 8 După prepoziții. Zi cu zi, o zi după alta, în fie-care zi: văzînd-o ~ cu ~, a ajuns s’o placă... și a cerut-o în căsătorie (CAR.); Turcul, dibaciu, putea ști... ~ cu ~ starea în care se aflau negocierile dintre trimisul rus și ministrul Porții (I.-GH.); ‡cu ~ cu noapte, zi și noapte: zis-au Domnul Tătarilor... să stee cu ~ cu noapte cu ai săi slujitori să iee mănăstirea (LET.); (lucrător) cu ziua, plătit pentru fie-care zi de lucru, pentru zilele în care lucrează; cu zilele, trec multe zile la mijloc: începu a săgeta la căprioare și... de multe ori nu venea cu zilele p’acasă (ISP.); nu vine pe la noi cu zilele (PAMF.); – ‡de ~ de noapte, zi și noapte: un patriarh... venise cu Grigorie-Vodă aice în Iași și au stătut de ~ de noapte cu rugăminte (NEC.); – din ~ în zi, cu timpul, din ce în ce mai mult: așa și cinstea, den ~ în zi micșurîndu-i-se, de inimă rea puțin de n’au murit (GR.-UR.); din ~ în ~ ieșeau tot mai învederat la iveală deosebirile de temperament dintre noi (SLV.); – într’ o ~, într’una din zile, într’o bună zi, odată, la un moment dat; i-am tras într’ o ~ o bleandă, pentru că nu-mi da pace să prind muște (CRG.); într’una din zile... toți zeii... fură poftiți la nunta unui zeu mai mic (ISP.); – la ~, la curent: fără dînsul, lucrările cancelariei n’ar fi putut fi la ~ (BR.-VN.); – pe ~, pentru o zi; în cursul unei zile: e plătit cu două sute de lei pe ~; au pus Domn pre un om prost, anume Antoni, și-i da nafaca pe ~ cîte zece costande (MUST.); fac drumul acesta de patru ori pe ~; pe ~ ce merge, cu cît trec zilele, cu cît trece vremea, din ce în ce: pe ~ ce merge se face mai voinic; – peste ~, în timpul zilei ¶ 9 Sumă ce se plătește pentru o zi (de lucru, ca leafă, ca dobîndă, etc.): îmi datorește încă 15 zile ¶ 10 Drumul cît se poate face într’o zi cu picioarele: răcni leul, nenișorule, de se cutremurară toate prejmetele... și de se auzi cale de nu știu cîte zile (ISP.) ¶ 11 Dată: scrisoarea e fără ~ ¶ 12 Termen, soroc: a fixa o ~; îți dau banii, dar să mi-i plătești la ~ ¶ 13 Moda zilei, moda de acum, moda curentă; oamenii zilei, oamenii de care se ocupă, de care vorbește, pe care-i cinstește lumea în timpul de față; ordinea zilei 👉 ORDINE8 ¶ 14 A ținea zile, a-și impune anumite zile de post: Măicuță... Să ții zile pentru mine, Ca să fiu în sat cu tine (IK.-BRS.) ¶ 15 A vedea ziua (după fr. voir le jour), a se naște: iacă epoca în care Ioan Cîmpineanu a văzut ziua (I.-GH.) ¶ 16 Lumina zilei (după fr. le jour): Pe bănci de lemn, în scunda tavernă mohorîtă, Unde pătrunde ziua printre ferești murdare (EMIN.) ¶ 17 pl. Viață: merg eu să cerc a face pace cu el, că, de ne spune la înălțatul împărat, e vai și amar de zilele noastre (RET.); cine dă acul cu ața într’însul își dă zilele (GOR.); cît de frumoasă e lumea, și ce bine e să-ți trâești zilele în mijlocul ei! (SLV.); el nu-și primejduește zilele, pînă cînd nu vede cîtuși de puțină nădejde de izbîndă (ODOB.); acești oameni, mulțămiți că și-au scăpat zilele, se deprinseseră cu ideea că n’o să mai găsească în urmă decît cenușă (NEGR.); a avea zile, a-i fi scris să mai trăească, a nu-i fi dat să moară: leatopisețul întreg să aștepți de la noi, de vom avea zile (M.-COST.); am avut zile și am scăpat (GN.); n’am omorît eu pe tata și pe mama, ci au murit că n’au avut zile (PANN); a-și ținea zilele, a-și întreține viața, a se hrăni: munca lui d’abia aducea cu ce bruma să-și ție zilele (ISP.); numai cu aceste alunele și bubuiețe și-a ținut ea zilele (SB.); a-și urî zilele, a nu mai vrea să trăească, a i se urî cu viața, a se sătura de viață: multă minte îți mai trebue, zise un străjeriu bătrîn; se vede că ți-ai urît zilele! (CRG.); – Ⓟ n’ar mai ajunge cu zile! întrebuințat ca blestem: mai anțărț mi-au venit, n’ar mai ajunge cu zile, niște tîlhari de Lipoveni (GRIG.); a muri cu zile, a muri din vina celor ce l-au îngrijit la boală, a muri înainte de vreme; a scăpa cu zile, a scăpa cu viață: de bună samă că dacă s’a duce acolo, nu scapă cu zile (VAS.); ‡a se ținea cu zile, a socoti că va mai trăi: toți se spăimîntară, că-i duc să-i omoare, și nici unul nu se mai ținea cu zile, ce toți aștepta din ceas în ceas ce urgie le-ar veni asupră (MUST.); a i se urî cu zilele, a se sătura de viață, a nu mai vrea să trăească: lasă-ne în pace, dacă nu ți s’a urît cu zilele (VLAH.); ‡cu zilele amînă 👉 AMÎNĂ1 ¶ 18 pl. Vremuri: Duca-Vodă... slujind și în zilele altor Domni la curte, l-au boierit (MUST.); le au spart de atunce cuibul lor de la praguri, unde le era lăcașul lor din zile bătîtne (N.-COST.) ¶ 19 pl. Ani: Iară noi? noi epigonii? Simțiri reci, bârfe sdrobite. Mici de zile, mari de patimi... (EMIN.); și fură zilele lu Adam deacă născu Sit 8 sute de ani (PAL.), moșul, încărcat de zile cum era, ...îmi arătă drumul pe unde să ies acasă (ISP.) ¶ 20 ZIUĂ, timpul cît luminează soarele: și despărți Domnedzeu lumina de la întunerec, și chemă lumina dzio și întunerecul noapte (PAL.); a se face, a se lumina de ziuă, a începe să se lumineze, a se ivi zorile: nu se luminase bine de ziuă și împăratul era în grădină ca să vază merele cele aurite (ISP.); cum se făcu ziuă, culese cîteva mere, le puse pe o tipsie de aur și le duse de le înfățișă tatălui său (ISP.); 👉 ORB l. 1; a se crăpa de ziuă 👉 CRĂPA3; a se omizi de ziuă 👉 OMIZI; în faptul zilei 👉 FAPT² I. 6; zori de ziuă 👉 ZORI³1; despre ziuă, spre ziuă, aproape de a se lumina de zi; șezi aici pînă despre ziuă, că am să vin atunci tot eu să te ieu (CRG.); despre ziuă cînd somnul e mai dulce auzi un fîlfîit ca un stol de păsări că se apropia (ISP.): fata Împăratului... s’a sculat peste noapte, cam spre ziuă, cînd somnul este mai dulce (ISP.); pînă în ziuă, a) pînă a se lumina de zi; era încă mult pînă în ziuă, cînd ajunseră la curtea împăratului (RET.); b) dis-de-dimineață: cînd au ieșit din Botoșeni, pînă în ziuă, fiind negură, s’au rătăcit un cămăraș a lui (MUST.); pînă la ziuă, pînă a se lumina de zi: a dormit tun pînă la ziuă, parcă ar fi făcut un ziafet (CAR.); au dat în trîmbiță și în dobe sămn oștilor sale, cînd era trei ceasuri pînă la ziuă (MUST.); e ziua albă, s’a luminat bine de zi: era ziua albă, cînd ajunse la ei, dar ei dormeau încă, că vara-s nopțile scurte (RET.); e ziua mare, e în plină zi, e lumină de-a binele: și cum n’aveau să vadă, dacă era ziua mare și vreme de primăvară (VAS.) ¶ 21 De ună zi(le) 👉 DEUNĂZI. II. ZIUA adv. În timpul zilei: petrece cu porțile și cu ușile deschise ziua și noaptea fără zăvoare la uși și la ferestre (I.-GH.); ziua ca ziua, mă mai iau cu caprele, dar noaptea toate stihiile năpădesc pe mine (ALECS.); ziua mare, ziua nămiaza mare, ❍ziua miază mare, ‡ziua amiazăzi mare, în toiul zilei, în plină zi: începuse ziua mare pe uliță a prăda (LET.); da bine, boierule, în cuprinsul dumitale se poate ca ziua nămiaza mare să ne calce hoții (ISP.); mă furișez din casă și mă duc, ziua miaza mare, la moș Vasile (CRG.); o trimetea cu careta domnească... ziua amiazăzi mare pe uliță, Ia feredeu (NEC.) [lat. dīes].

zorit¹ sn [At: COȘBUC, P. I, 55 / Pl: ~uri / E: zori¹] (Reg) 1 Ivire a zorilor¹ (2). 2 (Pex) Momentul în care începe să se lumineze de ziuă. 3 (Pex) Locul unde se ivesc zorile Si: răsărit. 4 (Îlav) La ~ul zorilor La revărsatul zorilor. 5 (Trs) Obiceiul de a colinda (cu steaua) practicat de adulți mai ales a doua zi de Crăciun.

ÎNCOLȚI, încolțesc, vb. IV. I. Intranz. (Despre plante; la pers. 3) A da colț, a răsări din pământ; a germina. ♦ Fig. (Despre idei, sentimente) A începe să se dezvolte; a apărea, a se ivi, a se naște. II. Tranz. A înfige colții spre a mușca. ♦ A înconjura din toate părțile, fără a mai da posibilitate de retragere. ♦ Fig. (Despre oameni) A prinde pe cineva la strâmtoare; (despre abstracte) a cuprinde, a copleși. – În + colț.

ÎNCOLȚI, încolțesc, vb. IV. I. Intranz. (Despre plante; la pers. 3) A da colț, a răsări din pământ; a germina. ♦ Fig. (Despre idei, sentimente) A începe să se dezvolte; a apărea, a se ivi, a se naște. II. Tranz. A înfige colții pentru a mușca. ♦ A înconjura din toate părțile, fără a mai da posibilitatea de retragere. ♦ Fig. (Despre oameni) A prinde pe cineva la strâmtoare; (despre abstracte) a cuprinde, a copleși. – În + colț.

DA² (lat. dare) vb. I I. Tranz. 1. A înmâna cuiva ceva; a oferi, a întinde. 2. A pune cuiva ceva la dispoziție, a dărui, a preda cuiva ceva. * Loc. A da cu chirie = a închiria. A da în (sau cu) arendă = a arenda. A da (unui lucru) o valoare = a atribui, a asocia (unui lucru) o valoare. A da în primire = a preda. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva spre executare. 3. A încredința pe cineva în grija cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) = a căsători cu... 5. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a...; a face schimb. ◊ Expr. (Fam.) Refl. A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. ♦ A oferi, a plăti. ♦ A vinde. 6. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața (din devotament); a se sacrifica. 7. A arunca, a azvârli. ♦ A trimite pe cineva undeva pentru o anumită îndeletnicire. 8. A așeza, a orienta ceva într-o anumită poziție sau direcție. * Expr. A da (ceva) peste cap = a) a lucra ceva superficial; b) a strica, a distruge. 9. A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da la ziar = a publica sau a face să se publice la ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a) a descoperi, a arăta; b) a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da o luptă, o bătălie etc. = a purta o luptă, o bătălie etc.; (refl., despre lupte) a se desfășura. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul) sau obștescul sfârșit = a muri. A da (un) examen = a susține un examen; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seama (sau socoteala) = a răspunde de ceva. 10. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A crea, a produce, a emite. 11. A provoca, a prilejui, a pricinui, a cauza. 12. A îngădui, a permite, a lăsa. ♦ A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. A face o mișcare (repetată) conștientă sau reflexă. Dă din aripi. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se opri (din mers, din vorbă etc.). 2. A spăla, a unge, a vopsi cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ♦ A se lovi, a se atinge de ceva, a ajunge până la... 4. A o lua, a porni spre..., a o apuca, a se duce către... ♦ A trece pe la..., a se abate. 5. A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge la capăt, la sfârșit. 6. (Despre o supărare, un necaz etc.) A veni peste cineva pe nepregătite, a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit loc; (despre drumuri) a se împreuna cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A intra, a cădea în... 9. A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în pârg (sau în copt) = a începe să se coacă, să se pârguiască. 10. (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. 11. A-i da (cuiva) lacrimile = a începe să plângă. A-i da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. 12. (Despre lichide) A da pe-afară (sau peste etc.) = a ieși afară din vas din cauza cantității prea mari. 13. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 14. A se apuca de..., a începe, a fi pe punctul de a... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A merge, a se duce, a veni. ♦ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se sustrage de la ceva, a ezita. 2. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 3. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „în leagăn” etc.) A se deplasa (lunecând, legănându-se). ♦ Expr. A se da în vânt după... = a depune toate eforturile pentru a obține ceva; fig. a ține mult la cineva sau la ceva. 4. Refl. A adera la ceva, a se alătura cuiva; a se acomoda după cineva sau ceva. 5. Refl. A ceda, a se supune. 6. Refl. A se da drept... = a voi să treacă drept...

MANIFEST¹, manifeste, s. n. Declarație scrisă, cu conținut de program, prin care un guvern, un partid politic, o grupare literară etc. își fac cunoscute în mod public profesiunea de credință și intențiile pentru viitor sau își justifică atitudinea din trecut; text cu conținut politic, răspîndit pentru a determina acțiuni imediate. Manifestul Partidului Comunist. ▭ Scoase manifestul din buzunar și începu să-l citească. DUMITRIU, B. F. 12. La 1769 se iviră manifestele împărătesei Rusiei, Ecaterina a II-a, chemînd pe toate popoarele supuse Turciei la arme, făgăduindu-le libertate și independență. BĂLCESCU, O. I 85.

ÎNNORA, pers. 3 înnorează, vb. I. (Și în forma înnoura) 1. Intranz. și refl. impers. A se ivi mulți nori pe cer. Cînd intrarăm în sat, începuse să se înnoureze. SADOVEANU, O. VI 244. Începu a se înnora. RETEGANUL, P. I 19. S-a-nnorat de pe la miezul nopții și e întunerec adînc. CARAGIALE, O. I 371. ◊ (Cu exprimarea subiectului) Cerul s-a înnorat. ♦ (Despre lună, soare) A se întuneca din cauza norilor. Nu știu luna a-nnourat Ori puica s-au supărat? SEVASTOS, C. 27. Iar de dreaptă ce era, Soarele se-nnoura. ALECSANDRI, P. P. 313. ♦ Tranz. Fig. A întuneca (ca un nor). (Atestat în forma noura) Săgețile ușoare Nourează mîndrul soare. ALECSANDRI, P. II 16. 2. Tranz. Fig. A umple de mîhnire, de întristare. Aceea care trista-mi viață-nnourează E un secret ce zace în inimă-mi ascuns. NEGRUZZI, S. II 21. – Variante: înnoura, noura vb. I.

încolți [At: CANTEMIR, ap. TDRG / Pzi: ~țesc / E: în + colț] 1 vi (D. plante) A răsări din pământ Si: a germina. 2 vi (Fig; d. idei) A începe sa se dezvolte Si: a apărea, a se ivi, a se naște. 3 vt (D. animale) A înfige colții spre a mușca. 4 vt (Fig) A înconjura din toate părțile, fără a mai da posibilitatea de retragere Si: a ataca, a constrânge. 5 vt (Pfm; fig; îe) Mă ~țesc nevoile Nu mă lasă nevoile. 6 vt (Fig; d. abstracte) A copleși. 7-8 vtr (Pop; fig) A face aluzii răutăcioase la adresa cuiva Si: a (se) înțepa. 9 vr (Îrg) A se prinde puternic de ceva Si: a se încleșta (6).

țâșni [At: C. A. ROSETTI, C. 111/4 / V: (rar) țiș~, (reg) țâjni, țâfni, (înv) ciș~ / Pzi: ~nesc / E: țâști¹ + -ni] 1 vi (D. lichide, vapori, praf etc.) A ieși cu presiune printr-o deschizătură Si: (reg) a țâști (5), a țușni (2). 2 vtf A face să iasă cu presiune printr-o deschizătură Si: (reg) a țâști (6). 3 vi (D. lichide, flăcări etc.) A se ridica brusc și cu putere (sub impulsul unor forțe din afară) Si: a sări, (reg) a țâști (7). 4 vtf A face să se ridice brusc și cu putere Si: (reg) a țâști (8). 5 vi (D. ființe) A porni brusc și repede într-o direcție Si: a se repezi, a se năpusti, (rar) a țușni (1), (reg) a țâști (1). 6 vi (D. ființe) A se ridica repede Si: (reg) a țâști (2). 7 vi (D. ființe) A se ivi brusc, impetuos Si: (reg) a țâști (3). 8 vi A începe să vorbească repezit, cu mânie Si: (reg) a țâști (4). 9 vi (Fig) A se arăta profilându-se sau detașându-se de ceva, producând impresia de mișcare. 10 vi A se forma deodată. 11 vi A izbucni cu putere.

A IZBUCNI ~esc intranz. 1) (despre acțiuni, stări, fenomene ale naturii etc.) A începe brusc și cu violență; a se dezlănțui; a se declanșa; a irupe; a se declara; a se stârni. 2) (despre lichide, aburi, gaze) A ieși cu putere printr-o deschizătură îngustă; a țâșni; a irupe; a răbufni. 3) fig. A-și face brusc apariția; a se lăsa văzut pe neașteptate; a apărea; a se arăta; a se ivi; a se isca. 4) (despre zgomote, sunete, vorbe etc.) A începe brusc și cu intensitate. 5) (despre persoane) A interveni pe neașteptate și violent într-o discuție; a exploda. /<bulg. izbukna

da³ [At: COD. VOR. 32^v/3 / V: (îvr) dă~, de~ / Pzi: dau, 4 (reg) darem / Im: 1-4 dădeam, dam, (pop) dedeam, 6 (înv) da / Ps: 1 (îrg) dedei, (înv) dediu, dedu, (reg) detei, didei, 2 dede, dete, (înv) deade, deate, dedi, diede, 4 (reg) deterăm, 6 (îrg) deteră, (înv) deaderă, deateră, dediră, (reg) dară / Mp: 1 dădusem, desem, (reg) dedesem, detesem, 3 dăduse, dase, (înv) dădeasă, dedease, didease, didese, (reg) dedese, detese, dedusă, 4 dăduse(ră)m, dasăm, 6 (înv) dideseră / Cj: 3 (înv) dee, (reg) să deie / In: dare / Cnd: 3 dare-ar / E: ml dare] 1 vt (Fșa; d. oameni; c.i. de obicei obiecte, bunuri etc.) A pune la îndemâna sau în mâna, brațele, gura etc. cuiva Si: a încredința, a înmâna, a preda, a remite, (înv) a încrede, a porodosi, a tinde. 2 vt (Prc; fșa) A oferi de mâncat sau de băut Si: (nrc) a servi. 3-4 vtr (Îlv) A ~ gura sau (o) gură ori (o) guriță (sau gurița ori buzele) (cuiva) sau a(-și) ~ (o) sărutare (ori sărutări, săruturi sau sărutat) A (se) săruta. 5 vt (Îlv) A ~ țâță sau a ~ să sugă A alăpta. 6 vt (Îe) A(-i) ~ (cuiva) papucii A face pe cineva să plece. 7 vt (Îae) A părăsi pe cineva. 8 vt (Îlv) A ~ o masă A invita pe cineva la masă. 9 vt (Îe) A ~ o petrecere sau un chef A organiza o petrecere sau un chef (în cinstea cuiva sau a ceva). 10 vt (Fam; îe) A ~ de băut A oferi cuiva mâncare și băutură (plătind, de obicei, consumația la un local) pentru a sărbători ceva. 11 vt A oferi mai multora câte o parte dintr-un întreg. 12 vt (Pex) A distribui. 13 vt (Pex) A repartiza. 14-15 vtrp (Îvp; îe) A (se) ~ (ceva) în două A (se) împărți în mod egal Si: a (se) înjumătăți. 16 vt (Adesea construit cu verbe la conjunctiv sau la infinitiv) A încredința cuiva îndeplinirea unei activități. 17 vt (Adesea construit cu verbe la conjunctiv sau la infinitiv) A încredința cuiva ceva spre realizare, întreținere sau prelucrare. 18 vt (Îe) A ~ (ceva) pe (sau în, înv, la) mâna (cuiva) A încredința ceva (spre păstrare). 19 vt (Fig; îae) A lăsa ceva la dispoziția, la bunul plac, în voia cuiva. 20 vt (Îe) A-i ~ (cuiva) de lucru (sau de furcă) A pricinui cuiva bătaie de cap. 21 vt (Îae) A pune pe cineva în mare încurcătură. 22 vt A face ca cineva să aibă, să beneficieze de ceva. 23 vt A preda ceva cuiva. 24 vt A face cuiva rost de ceva. 25 vt (Spc) A atribui cuiva un rol, o funcție, o demnitate etc. 26 vt A repartiza cuiva o sarcină spre executare. 27 vt (Îe) A ~ (cuiva) de lucru A însărcina pe cineva cu o treabă. 28 vt (Îae) A-i găsi cuiva un loc de muncă. 29 vt (Îe) A cere cuiva un mare efort. 30 vt (Îe) A ~ în folosință sau în funcțiune, în exploatare A pune ceva la dispoziția cuiva. 31 vt (D. un magazin, o fabrică etc.; îae) A inaugura. 32 vt (Îlv) A ~ creștere (sau educație) A forma. 33 vt (Îal) A educa. 34 vt (Îe) A ~ lecții (sau meditații) A preda cuiva lecții particulare. 35 vt (Fam; fig; îe) A ~ lecții A spune cuiva ce sau cum să facă. 36 vt (Fam; fig. îe) A ~ o lecție (cuiva) A pedepsi pe cineva. 37 vt (Pop; Îlv) A da ocară A ocărî. 38 vt (Îlv) A ~ un impuls A impulsiona. 39 vt (Înv; îlv) A ~ (bună) învățătură (sau învățături, rar, învățăminte) A învăța. 40 (Înv; îal) A sfătui. 41-42 vt (Îe) A ~ (destulă sau puțină ori puțintică sau o deosebită ori o mediocră) atenție sau anu ~ (nici o ori vreo) atenție A (nu acorda (mare) importanță, preocupare, interes, grijă unui lucru. 43-44 vt (Îae) A (nu) se ocupa de ceva. 45 vt (Îe) A ~ iertare (sau, înv, iertăciune) A ridica pedeapsa pentru păcatul, vina sau greșeala cuiva Si: a ierta. 46 vt (Îae) A scuza. 47-48 vtr (Îe) A(-și) ~ întâlnire (sau rendez-vous) A(și) fixa o întâlnire. 49 vt (Îe) A(-i) ~ legătura A face (cuiva) legătura telefonică, prin satelit etc. 50 vt (Îe) A(-i) ~ (cuiva) cuvântul A permite cuiva să vorbească într-o ședință, adunare etc. 51 vt (Îe) A ~ (cuiva) frâu liber (sau reg, slobod) A lăsa pe cineva să facă ce vrea. 52 vt (Îlv) A ~ ocazia sau prilejul A permite. 53 vt (Îe) A-i ~ (cuiva) revanșa A permite cuiva să-și ia revanșa după o înfrângere. 54 vt (Îe) A ~ (cuiva) nas (sau obraz) A îngădui cuiva prea multe. 55 vt (Îlv) A ~ în arendă A arenda. 56 vt (Îlv) A ~ cu (sau în) chirie A închiria. 57 vt (Îlv) A ~ (cu) împrumut A împrumuta. 58 vt (Îe) A ~ (cuiva) un număr de ani A aprecia cu aproximație vârsta. 59 vt (Îae) A aprecia cu aproximație câți ani mai are cineva de trăit. 60 vt (Îlv) A ~ în primire A preda. 61 vt (Îal) A muri. 62 vt (Îvp) A restitui. 63 (Îe) A ~ înapoi (sau îndărăt) A înapoia. 64-65 vtr (Îe) A-și ~ acordul A fi de acord. 66 vt (Îlv) A ~ ajutor A acorda cuiva sprijin sau ajutor. 67 vt (Îlv) A ~ povață A povățui. 68 vt (Îlv) A ~ sfatul A sfătui. 69 vt (Îlv) A ~ uitării A uita. 70 vt (Îlv) A ~ răgaz A amâna. 71 vt (Îlv) A ~ o explicație A explica. 72 vt (Îlv) A ~ startul A începe. 73 (Îlv) A ~ întâietate sau prioritate A lăsa pe cineva să fie primul. 74 vt (Îlv) A ~ voie A lăsa. 75 vt(a) A face cuiva un dar Si: a dărui (1), a oferi, (îrg) a prosfora², (înv) a prosforisi. 76 vt A ~ bacșiș, șpagă A oferi o sumă necuvenită de bani chelnerilor, ospătarilor etc. 77 vt (Îlv) A ~ mită A mitui. 78 vt (Îlv) A ~ viață (sau suflarea vieții) A procrea. 79 vt (Fig.; îal) A crea. 80 vt (Fig; îal) A făuri. 81 vt (Fig; îal) A însufleți. 82 vt (Fig; îal) înviora. 83 vt (Îlv) A ~ naștere A naște. 84 vt (Fig.; îal) A produce. 85 vt (Fig.; îal) A determina. 86 vr (Îlv) A-și ~ sfârșitul (sau duhul, obștescul sfârșit) A muri. 87 vr (Îlv) A-și ~ cuvântul A promite. 88 vt (Îlv) A ~ frumusețe A înfrumuseța. 89 vt (Îlv) A ~ pe piatră A ascuți. 90 vt (Îlv) A ~ găuri A găuri. 91 vt (Îlv) A ~ formă A modela. 92 vt (Îlv) A ~ la rindea A netezi cu ajutorul rindelei. 93 vt (Reg; d. țesături; îlv) A ~ în undă A spăla. 94 vt (Reg; d. țesături; îal) A clăti. 95 vt (Îe) A ~ o telegramă A trimite o telegramă. 96 vt (Îlv) A ~ un telefon A telefona. 97 vt (Îe) A ~ greș A nu nimeri ținta. 98 vt (Îae) A eșua într-o acțiune. întreprindere etc. 99 vi (Reg; îe) A-i ~ (cuiva) greș A găsi pe cineva vinovat. 100 vt (Îe) A ~ însemnătate A acorda atenție. 101 vt (Îlv) A ~ foc A aprinde. 102 vt (Îe) A ~ bici A lovi cu biciul. 103 vt (Fig; îae) A grăbi. 104 vt (Îe) A ~ la mână A pune ceva la dispoziția cuiva. 105 vt (Îae) A înmâna ceva cuiva. 106-107 vtr (Îe) A (se) ~ o luptă, o bătălie A (se) desfășura o luptă, o bătălie. 108 vt (Îe) A ~ un spectacol (sau o reprezentație) A prezenta un spectacol. 109 vr (Îe) A se ~ în spectacol A se face de râs. 110 vt (Îe) A ~ un concert A susține un concert. 111 vt (Fam; fig; îae) A face scandal, gălăgie. 112 vt (Îe) A ~ (pe cineva) dezertor A face cunoscut, în mod oficial, că cineva este dezertor. 113 vt (Îlv) A ~ gata A termina. 114 vt (Îal) A lichida. 115 vt (Fig: îal) A impresiona puternic pe cineva. 116 vt (Fig; îal) A cuceri pe cineva. 117 vt A încredința pe cineva în seama, în grija, pe mâna cuiva. 118 vt (Îe) A ~ în judecată A chema pe cineva în fața instanțelor judecătorești. 119 vt A pune pe cineva la dispoziția cuiva. 120 vt (Îe) A ~ (cuiva) fata de soție sau de nevastă ori a ~ (pe cineva) de bărbat (sau de soție) A căsători pe cineva cu... 121-122 vtr (D. părinți; îe) A(-și) ~ binecuvântarea sau consimțământul A fi de acord cu o căsătorie. 123 vt (Îe) A ~ bună ziua, bună seara etc. sau a ~ binețe A saluta. 124 vt (În formule de salut) A ura. 125 vt (Îe) A ~ onorul A saluta unele autorități, unele evenimente deosebite (fapte de arme, evenimente memoriale etc.), prezentând arma sau sunând din goarnă. 126 vt (Construit cu substantive care indică însușiri morale) A insufla (forță, fermitate, avânt etc.) Si: a îmbărbăta, a întări. 127 vt(a) (Adesea la pasiv, subiectul, exprimat sau subînțeles, este divinitatea sau o ființă supranaturală) A permite ca un eveniment să aibă loc, să se producă într-un anumit fel sau ca cineva să aibă parte de..., să fie, să se manifeste într-un anumit fel Si: a destina, a face, a hotărî, a meni, a orândui, a predestina, a rândui, a ursi, (liv) a rezerva, (rar) a predetermina, a preursi, (pop) a noroci, a soroci, a sorti¹, (înv) a hărăzi, a tocmi. 128-129 vt(a) (Îljv) Cum (sau din ce) dă Dumnezeu Sărăcăcios. 130 vt(a) (Pop; îe) (Ș-apoi) dă Doamne (bine) Se spune despre ceva (mai ales despre un ospăț, un chef) extraordinar. 131 vt (Reg; îlav) Ce-o (sau cum o) ~ târgul și norocul Cum se va nimeri. 132 vt (Îlav) (Bine că) a dat Dumnezeu În sfârșit! 133 vrim (Asr; îf negativă) A se pomeni. 134 vt(a) (Îvp; c.i. bunuri) A vinde. 135 vt(a) A achita o obligație materială Si: a plăti. 136 vt(a) A oferi bani cuiva pentru a obține ceva Si: a plăti. 137 vt(a) A oferi ca plată. 138 vt(a) A propune ca preț. 139 vt (Îlv) A ~ bir cu fugiții A dispărea. 140 vt (Îal) A fugi într-un mod laș. 141 vt (Fig; îlv) A ~ ortu’ popii sau a ~ pielea popii A muri. 142 vt (Mai ales cu determinări introduse prin prepozițiile „pe”, „pentru”, „în schimb” etc.) A înlocui cu altcineva sau cu altceva (de aceeași natură, de aceeași valoare, necesar) Si: a schimba. 143 vt (Mai ales cu determinări introduse prin prepozițiile „pe”, „pentru”, „în schimb”) A ceda pentru a primi în loc altceva (de aceeași natură, de aceeași valoare, necesar etc.) Si: a schimba. 144 vr (Fam; îe) A nu se ~ pe cineva A se considera superior cuiva. 145 vt (Fam; îe) A nu ~ (pe cineva) pe (sau pentru) altul A prețui mai mult pe unul decât pe altul. 146 vr (Fam; îe) Anu se ~ pentru mult A se prețui mult. 147 vt (Reg; îe) A ~ toate pe una A rămâne cu o singură alternativă. 148 vt A renunța la ceva de preț. 149 vt (Pex) A sacrifica. 150 vr (Îe) A-și ~ viața, sângele A muri din devotament pentru cineva sau ceva. 151 vt (Înv; îlv) A ~ jertfă A jertfi. 152 vr (Îe) Îmi ~u capul Se spune de către cineva pentru a-și arăta deplina certitudine asupra unui lucru. 153-154 vtr (Îvp) A (se) așeza (într-un anumit loc, într-o anumită poziție, într-un anumit mod). 155-156 vtr (Îe) A (se) ~ la (sau într-o) parte A (se) îndepărta. 157 vt (Îe) A ~ ușa, poarta etc. de perete A împinge în lături. 158 vt (Îae) A deschide larg ușa, poarta etc. 159 vr (Îe) A se ~ peste cap A se rostogoli. 160 vt (Îe) A ~ (ceva) peste cap A lucra superficial. 161 vt (Îae) A distruge. 162 vr (Reg; îlv) A se ~ la culcare A se culca. 163 vt (Rar) A petrece ochelarii, părul etc. după ureche. 164 vi (D. ferestre, uși, încăperi etc.; urmat de determinări locale introduse prin prepozițiile „în”, „spre”, „asupra”, „pe”, rar, „înspre”) A fi orientat spre... 165 vi (D. ferestre, uși, încăperi etc.; urmat de determinări locale introduse prin prepozițiile „în”, „spre”, „asupra”, „pe”, rar, „înspre”) A comunica cu... 166 vi (D. terenuri) A se întinde până la... 167 vi (D. lumină) A cădea într-o direcție. 168 vt (Cu determinări introduse prin prepoziția „cu”) A acoperi cu un strat de substanță, de vopsea, de metal Si: a spoi, a unge, a vopsi. 169-170 vtr (D. oameni) A se unge cu un strat de cremă, pudră, ruj etc. 171 vt (Pex; cu determinări introduse prin prepoziția „cu”) A stropi. 172 vt (Îlv) A ~ piper A pipera. 173 vt (Îlv) A ~ sare A săra. 174 vt (Îlv) A ~ cu poleială A polei¹. 175-176 vtr (Îlv) A (se) ~ cu săpun A (se) săpuni. 177 vt (C.i. substanțe) A întinde pe ceva. 178 vt A schimba poziția, locul etc. 179 vt (Pex) A împinge. 180 vt (C.i. oameni) A pune în anumite circumstanțe. 181 vt (C.i. oameni) A supune unei activități sau acțiuni (organizate). 182 vt (C.i. oameni) A încredința cuiva în vederea unui scop. 183 vt (Îe) A ~ (pe cineva) la școală (sau la învățătură) A înscrie pe cineva la școală. 184 vr (Îrg; îlv) A-și ~ moarte sau a se ~ morții A se sinucide. 185 vt (Înv; îlv) A ~ moarte cuiva A omorî pe cineva. 186-187 vtr (Înv; îlv) A (se) ~ vinovat A (se) învinovăți. 188 vi (Fam; îlv) A ~ de cap (la ceva) A rezolva. 189 vt (Înv; cu determinarea „prin târg”; c.i. răufăcători) A duce cu forța (sub pază), spre a fi expus privirilor oamenilor, în semn de pedeapsă. 190 vt (Pop; c.i. vite, mai ales oi) A mâna¹. 191 vt (Îvr) A trimite. 192 vt (Îvr) A amâna. 193 vt (Înv) A impune. 194 vr (Pop) A ceda. 195 vr (Pop) A se opune. 196 vr (Pop) A se lăsa. 197 vr (Îe) A nu se ~ cu una cu două A nu renunța ușor. 198 vt (Îvr) A admite. 199-200 vtr (Îvp; d. armate, cetăți, comandanți, persoane urmărite) A (se) preda. 201 vr (D. femei; construit cu dativul) A avea, de bunăvoie, relații sexuale cu cineva Si: a se dărui. 202 vr (Pop; d. animale) A se împerechea. 203-204 vri (D. oameni; construit cu dativul sau cu prepozițiile „la”, înv, „spre”, „întru”) A se lăsa atras, cuprins, copleșit de... 205-206 vri (Prc; d. oameni; construit cu dativul sau cu prepozițiile „la”, înv, „spre”, „întru”) A lua un obicei rău Si: (pop) a se nărăvi. 207-208 vr, rar, vi (Îvp) A trece în altă tabără, grupă etc. 209-210 vtr (Îe) A (se) ~ pe (sau la) brazdă A (se) acomoda. 211-212 vtr (Îae) A (se) îndrepta. 213 vt (Înv) A traduce. 214 vt (C. i., în special, știri, informații, explicații) A aduce la cunoștință Si: a anunța, (rar) a înfățișa. 215 vt (Îe) A ~ la ziar A publica ceva în ziar. 216 vt (Îae) A trimite ceva spre publicare. 217 vt (Îe) A ~ la televizor A difuza ceva la televizor. 218 vt (Îlv) A ~ la lumină (sau la iveală) A descoperi. 219 vt (Îal) A arăta. 220 vt (Îal) A publica o scriere. 221 vt (Îe) A ~ în vileag A face publică o afacere, o acțiune etc. (necurată). 222 vt (Îe) A ~ (un) exemplu A explica ceva printr-un exemplu. 223 vt (Fig; îae) A se purta astfel încât să constituie un model de urmat. 224 vr (Îe) A-și ~ cu părerea A-și spune părerea Si: a considera, a crede, a opina. 225 vr (Îlv) A-și ~ cu presupusul A presupune. 226 vt (Îlv) A ~ dovadă de... A dovedi. 227 vt (Îal) A manifesta. 228 vt (Îe) A ~ un avertisment A avertiza. 229 vt (Îlv) A ~ răspuns A răspunde. 230 vt (Îlv) A ~ raportul A raporta. 231 vt (Îlv) A ~ ordin A ordona. 232 vt (Îlv) A ~ o comandă A comanda o anumită marfă. 233 vi (Îe) A ~ (cuiva) în cărți (sau cu cărțile), în bobi (sau cu bobii), cu norocul, cu ghiocul etc. A prevesti viitorul cu ajutorul cărților de joc, al bobilor etc. 234 vi (Reg; îe) A ~ să cunoască A lăsa să se înțeleagă. 235 vt (Îe) A-și ~ în petic A-și arăta anumite cusururi. 236 vi (Îe) A ~ seamă (sau socoteală) A răspunde de ceva. 237 vr (Îe) A-și ~ seama A se lămuri. 238 vr (Îal) A înțelege. 239 vt (Îe) A ~ sfară sau sfoară în țară ori a ~ de veste A răspândi o veste. 240 vt (Îe) A ~ de știre A face cunoscut un lucru. 241 vt (Mai ales în limbajul bisericesc) A aduce laudă, mulțumire etc. 242 vr (De obicei urmat de determinări introduse prin prepozițiile „de”, „drept”) A vrea dă fie considerat, să treacă în loc de..., în calitate de... 243 vr (Îe) A-și ~ aere sau a se ~ mare, a-și ~ importanță A lua o atitudine de superioritate Si: a se făli, a se îngâmfa. 244 vr (Olt) A se destăinui. 245 vi (D. fenomene, stări, etape etc.) A începe să se arate Si: a se declanșa, a se ivi, a izbucni, a se porni. 246 vi (Pop; îe) A ~ peste (cineva) A se ivi pe neașteptate asupra cuiva. 247 vt (Îe) A-i ~ cuiva lacrimile A i se umezi cuiva ochii de lacrimi. 248 vt (Pex; îae) A începe să plângă. 249 vt (Îe) A-i ~ cuiva sângele A începe să sângereze. 250-251 vtr (Îe) A(-și) ~ inima sau duhul (din cineva) Se spune despre cineva care se sufocă din cauza efortului. 252 vi (Pop; d. vreme, fenomene, acțiuni în desfășurare) A trece. 253 vi (Pop; d. vreme, fenomene, acțiuni în desfășurare) A intra într-o nouă fază. 254 vr (Pop; cu valoare de semiauxiliar; construit cu verbe la infinitiv) A se apuca de... 255 vi (Îe) A ~ în clocot (sau în undă) A începe să fiarbă Si: a clocoti. 256 vi (Îe) A ~ în floare A înflori. 257 vi (Îe) A ~ în mugur A înmuguri. 258 vi (D. cereale; îlv) A ~ în spic A începe să facă spice. 259 vi (Îe) A ~ în copt (sau în pârg) A începe să se coacă. 260 vi (Îlv) A ~ în rod A rodi. 261-262 vt (Îe) A ~ roade sau rezultate A produce efectul dorit. 263-264 vir (Îvp; îe) A (se) ~ în vorbă cu cineva A începe o discuție. 265 vi (Cu valoare de semiauxiliar; construit cu verbe la subjonctiv) A fi pe punctul de a... 266 vi (Cu valoare de semiauxiliar; construit cu verbe la subjonctiv; pex) A încerca. 267 vi (Fam; adesea repetat sau construit cu dativul etic) A continua o acțiune. 268 vi (Fam; adesea repetat sau construit cu dativul etic) A nu se mai opri. 269 vi (Îe) A ~ cu paharul A bea mult. 270 vi (Fam; îe) Dă-i (înainte) cu... Se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 271 vi (Rar; cu valoare de interjecție) Haide! 272 vt (D. oameni sau colectivități; c.i. bunuri materiale) A realiza prin muncă. 273 vt (Prc; d. oameni sau colectivități; c.i. bunuri materiale) A produce. 274 vt (Fig; fam; îe) A ~ găuri (sau o gaură) A fura. 275 vt (C.i. venituri, câștiguri) A aduce prin tranzacții. 276 vt A furniza. 277 vt (D. oameni; c.i. scrieri, concepții) A realiza prin mijloace intelectuale (concepând, redactând). 278 vt (C.i. legi, documente etc.) A elabora și a face cunoscut Si: a emite. 279 vt (D. candidați, elevi etc.; c.i. concursuri, teze de licență, de doctorat etc.) A-și prezenta cunoștințele în scris sau oral, în cadru organizat, pentru a obține un titlu, o promovare etc. Si: a susține. 280 vt (Îe) A ~ (un) examen A susține (un) examen. 281 vt (Fig; îae) A trece cu succes printr-o încercare. 282 vt A fi pricina, cauza, mobilul a ceva Si: a cauza, a ocaziona, a pricinui, a prilejui, a produce, a provoca, (rar) a prileji, (înv) a pricini. 283 vi (Pop) A vrăji. 284 vi (Pop) A dezlega de farmece. 285 vt (D. sol) A dezvolta. 286 vi (D. plante, animale) A produce printr-un proces fiziologic. 287 vt (Îlv) A ~ un chiot, strigăt etc. A scoate un sunet, țipăt etc. 288 vi (Înv; îlv) A ~ cu blesteme A blestema. 289 vt (Pop; îe) A ~ dintr-însul (sau dintr-însa) o vorbă (ori niște vorbe) Se spune pentru a arăta admirația față de înțelepciunea sau măiestria vorbitorului. 290 vt (Pan; c.i. mirosuri, raze etc) A trimite în spațiul înconjurător Si: a degaja, a emana. 291 vi (Îvp; mai ales cu determinări care indică instrumente muzicale, introduse prin prepoziția „în”) A suna. 292 vi (Urmat de determinări introduse prin prepozițiile „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată, ritmică) conștientă sau reflexă. 293 vi (Îlv) A ~ din mâini A gesticula. 294-295 vi (Îe) A ~ din cap (afirmativ sau negativ) A confirma sau a infirma cele spuse anterior. 296 vi (Îe) A ~ din umeri A ridica din umeri în semn de neștiință, nedumerire, nepăsare etc. 297 vi (Îe) A ~ din gură A vorbi mult. 298 vr (Pop; cu determinările „în leagăn”, „în scrânciob”) A se legăna. 299 vt (Îe) A ~ pe gât sau peste cap, pe spate A bea lacom, dintr-o dată, în cantități mari (băuturi alcoolice). 300 vt A aplica cuiva cu putere lovituri cu mâna, piciorul etc. sau cu orice alt fel de obiect Si: a bate, a izbi, a lovi, a trage. 301 vt (Îlv) A ~ brânci A îmbrânci. 302 vi (Îlv) A ~ în (sau din) palme A aplauda. 303-304 vti (D. două sau mai multe persoane; îe) A-și ~ coate sau cu cotul A (se) lovi cu cotul pentru a-și atrage atenția asupra unui lucru sau a unei persoane. 305 vi (Îe) A(-i) ~ (cuiva) peste nas A pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. 306 vi (Îe) A-i ~ cu piciorul (cuiva sau la ceva) A respinge pe cineva sau ceva. 307 vi (Îae) A scăpa o ocazie favorabilă. 308 vt (Fam; îe) A ~ lovitura (sau, rar, lovituri) A reuși într-o acțiune, obținând un succes (important și neașteptat). 309 vi (Urmat de nume de instrumente introduse prin prepozițiile „cu”, rar, „din”, care indică acțiunea) A executa ceva lovind repetat, ritmic, cu ceva sau frecând cu ceva. 310 vi (Îlv) A ~ la piatră (sau pe amnar) A ascuți. 311 vi (Îe) A ~ din vâsle A vâsli. 312 vi A veni în contact. 313 vi A se lovi (atinge) de... 314 vt A freca (izbind). 315-316 vir (Urmat de determinări care indică direcția, locul sau modul) A se deplasa dintr-un loc în altul Si: a merge. 317-318 vir (Urmat de determinări care indică direcția, locul sau modul) A se pune în mișcare, părăsind ceva sau pe cineva, pentru a ajunge undeva Si: a se duce, a merge, a pleca, a porni. 319-320 vir (Îlv) A (se) ~ de-a rostogolul (sau de-a rostogoala) A (se) rostogoli. 321-322 vir (Îe) A (se) ~ la fund (sau a ~ în fund) A (se) scufunda. 323 vr (Fig; îae) A dispărea din societate Si: a se ascunde, a se retrage. 324 vt (Înv; îe) A ~ (cuiva) goană A goni pe cineva. 325 (Înv; îae) A prigoni. 326 vr (Îe) A se ~ în lături (de la...) A căuta să scape (de ceva nedorit). 327 vi (Pop; îe) A ~ de-a dreptul A merge direct la țintă. 328 vi (Pop; îe) A ~ pe ici, pe colo (sau încolo, încoace, ori pe dincolo sau la deal, la vale) A căuta (febril) o rezolvare. 329 vi (Pop; îae) A încerca mai multe alternative. 330-331 vit (Reg; îe) A nu ști încotro să dea (sau s-o deie) A nu ști ce să mai facă. 332 vi (Reg; îe) În ce ape se dă În ce ape se scaldă. 333 vt (Îe) A o ~ pe... A o schimba. 334 vt (Fam; îe) A ~ o raită A trece în grabă, (într-o recunoaștere sau verificare), pe undeva. 335 vt (Fam: îe) A ~ o fugă A se deplasa, într-o vizită scurtă, într-un anumit loc. 336 vr (Îvp; cu determinări introduse prin „pe lângă”) A se apropia de cineva. 337 (Îvp; cu determinări introduse prin „pe lângă”) A fi mereu în preajma cuiva. 338 vr (Îvp; cu determinări introduse prin „pe lângă”) A căuta compania cuiva (pentru a-i câștiga încrederea, bunăvoința, dragostea etc.). 339 vr (Fam; îe) A se ~ (la cineva) A face avansuri cuiva Si: a flirta. 340 vr (Urmat de determinări „pe gheață”, „pe derdeluș”) A se deplasa prin alunecare. 341 vr (Urmat de determinări „cu sania”, „cu patinele” etc.) A se deplasa cu sania, cu patinele etc. pe gheață. 342 vi (Înv; d. ape curgătoare; cu determinări introduse prin prepoziția „în”) A se vărsa. 343 vi (Îvr; d. ape curgătoare) A curge. 344 vr (Pop; de obicei urmat de determinări introduse prin prepoziția „la”) A se năpusti asupra cuiva. 345 vr (Pfm; îe) A se ~ în vânt (ca) să... sau după ceva ori cineva A se strădui să rezolve ceva. 346 vr (Îae) A aprecia. 347 vr (Îae) A-i plăcea foarte mult ceva sau cineva. 348 vt (Îvp) A arunca. 349 vi (Îe) A ~ cu banul A alege la întâmplare dintre două posibilități. 350 vi (Îe) A ~ cu zarul A se lăsa în voia sorții. 351 vt (Fam; îe) A ~ (pe cineva sau ceva) dracului (ori la draci, la dracul, la toți dracii, în plata Domnului) A nu se mai ocupa de cineva sau de ceva Si: a se detașa, a se dezinteresa. 352 vt (Fam; îae; șîe) a ~ pe cineva la mama dracului) A înjura. 353 vi (Pop; d. oameni; cu determinări introduse prin prepozițiile „cu” sau „din”) A trage cu o armă de foc. 354 vi (Urmat de determinări locale introduse mai ales prin prepozițiile „pe”, „pe la”) A se opri (în treacăt) undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial) Si: a trece, a vizita. 355 vi (De obicei urmat de determinări introduse prin prepozițiile „de” sau „peste”) A întâlni în drum pe cineva sau ceva. 356 vi (Îe) A(-i) ~ (cuiva) de urmă A găsi pe cineva căutat. 357 vi De obicei urmat de determinări introduse prin prepozițiile „de” sau „peste”) A descoperi ceva căutând sau din întâmplare Si: a ajunge la..., a găsi. 358 vi (Pex) A ajunge într-o anumită situație. 359 vi (Îe) A ~ de fund A ajunge până la fund. 360 vi (Fam; fig; îae) A ajunge la capăt. 361 vi (Fam; fig; îe) A ~ de dracu A o păți. 362 vi (Îe) A ~ de necaz, rușine, etc. A păți o rușine, un necaz etc. 363 vi (Îe) A ~ de bine A ajunge într-o situație bună. 364 vi (D. lichide; urmat de determinările „prin afară”, „pe din afară”) A ieși din vas din cauza cantității prea mari. 365 vi (D. lichide în fierbere; îe) A ~ în foc A se umfla și a curge afară din vas. 366 vi (Îrg; îe) A ~ de cineva sau ceva că... A observa despre cineva sau ceva că... Si: a constata. 367 vi A nimeri în... 368 vi A cădea în... 369 vi (Pop; îe) A ~ peste cineva (cu mașina, cu caii, cu droșca etc.) A lovi sau a răsturna din mers pe cineva, accidentându-l (grav sau mortal). 370 vi (Îvp) A intra în ceva. 371-372 vir (Îe) A-i ~ cuiva în (sau prin) gând (ori prin minte, în sau prin cap, rar, prin cuget) sau a-și ~ cu gândul ori cu mintea A-i veni în minte o idee, un gând neașteptat Si: a se gândi. 373 vi (D. o nenorocire, un necaz etc.) A veni pe neașteptate asupra cuiva. 374 vi (Urmat de determinări locale) A merge. 375 vi (Urmat de determinări locale) A veni. 376-377 vir (Îlv) A (se) ~ îndărăt sau înapoi A (se) retrage. 378-379 vir (Îal) A (se) codi. 380-381 vir (Fig; îal) A (se) sustrage de la ceva. 382-383 vtr (Îlv) A (se) ~ jos A (se) coborî. 384 vr A se lăsa în voia cuiva. 385 vr A nu opune rezistență Si: a ceda. 386 vr (Îe) A se ~ bătut A se lăsa convins. 387 vr (Îae) A ceda. 388 vi (Îlv) A ~ cu mătura A mătura. 389 vt (Trs) A prinde de veste. 390 vt (Trs) A observa. 391 vi (D. păr) A ajunge în...^[1] corectat(ă)