TREZI, trezesc, vb. IV. Refl. 1. A se scula, a se deștepta din somn. A doua zi mă trezii dis-de-dimineață. SADOVEANU, O. VI 118. Se trezi din somn deodată de sărutu-i fermecat. EMINESCU, O. I 80. M-am trezit destul de dimineață, nu-i așa? ALECSANDRI, T. I 407. M-am culcat și-am adormit, Anevoie m-am trezit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 237. ◊ Fig. Se trezesc munții, cîmpiile, apele. Zorile noi își deschid pleoapele. TULBURE, V. R. 20. În zorii zilei, cîmpiile se trezesc parcă dintr-o orgie, și liniștea se întoarce asupra lor ca o stafie. BOGZA, C. O. 249. [Zarzărul] s-a trezit, așa, de dimineață Cu ramuri albe – și se poate spune Că-i pentru-ntîia oară în viață Cînd i se-ntîmplă-asemenea minune. TOPÎRCEANU, B. 5. ♦ Tranz. A deștepta pe cineva din somn. Au coborît la crîșmă ș-au trezit pe negustor. SADOVEANU, B. 105. Tată, nu te înfricoșa, că eu sînt!... ci trezește pe mama. CREANGĂ, P. 79. Dorul mîndrei mare este... Eu mă culc, el mă trezește. HODOȘ, P. P. 37. ◊ (Poetic) Și luna își adormea strălucirea Și vîntul porni afară să trezească zorile. ISAC, O. 75. 2. Fig. A se deștepta dintr-o stare de amețeală, de visare, de letargie; p. ext. a reveni la viață, a începe o viață nouă. Cînd se trezi bine din cugetările lui, văzu că soarele dă în asfințit. ISPIRESCU, L. 34. Femeia lui Ipate și cu baba, cînd se trezesc din amețeală, nici tu drumeț, nici tu copil, nici tu nemica. CREANGĂ, P. 174. Lăpușneanul se trezise din letargia sa. NEGRUZZI, S. I 160. ♦ Tranz. A scoate din amorțeală, din letargie; a readuce la viață. Și zîna visează de veacuri Un tînăr născut din dumbravă Să vină să-i dea un sărut Trezind-o din vraja bolnavă. BENIUC, V. 85. Merge... Din frunze pocnind, Codrii vechi trezind. ALECSANDRI, P. P. 62. 3. A-și reveni din beție. (Tranz. fact.) În ochi negri că-l lovea, Din beție că-l trezea Și din gură mi-i striga. TEODORESCU, P. P. 544. 4. Fig. A lua ființă, a apărea, a se ivi, a se manifesta. Lunca rîde și-nverzește, Doru-n suflet se trezește. ALECSANDRI, P. I 235. ♦ Tranz. fact. A face să ia ființă, să se manifeste. Politica de pace, dusă de puterea sovietică încă din primele zile ale existenței sale, a trezit simpatia maselor iubitoare de pace din lumea întreagă. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 368, 2/1. Operele... artistice ne turbură toată inima, trezesc toată durerea pricinuită de război. GHEREA, ST. CR. II 86. ♦ (Despre ființe) A căpăta viață, a veni pe lume; a se naște. Satul Humuleștii în care m-am trezit nu-i un sat lăturalnic. CREANGĂ, A. 71. 5. A deveni conștient, a ajunge să înțeleagă, să-și dea seama de realitate. Deodată s-au trezit că... n-au nici soare, nici lună, nici stele. RETEGANUL, P. III 66. Doamne! cum să ia omul ista, la drum, cu vorba și cînd se trezește, cine știe unde a ajuns. CREANGĂ, P. 119. ◊ (La pers. 2 sg. cu valoare de impersonal) Știi mata cum sînt fetele cînd se gătesc de bal... Ba le trebuie una... ba alta... și cînd te trezești, o înnoptat de tot. ALECSANDRI, T. I 130. 6. A se pomeni pe neașteptate cu cineva sau cu ceva, a ajunge deodată undeva, la cineva sau într-o situație neprevăzută. M-am trezit cu dumneata în sala de așteptare, parcă ai căzut din cer. C. PETRESCU, A. 281. Cînd era să beau și eu... mă trezii cu o usturime grozavă la amîndouă picioarele. ISPIRESCU, L. 303. Ne trezim că iar vine părintele la școală cu moș Fotea, cojocarul satului. CREANGĂ, O. A. 34. ◊ Expr. Unde te trezești? se spune unui om prea îndrăzneț sau prea obraznic, care se comportă în mod nepotrivit. Sperii copiii, unde te trezești? Nu mai ești la război. SAHIA, N. 53. A se trezi în oțelele puștii v. oțel (4). ♦ A se afla într-un anumit loc sau într-o anumită stare de cînd știe, de cînd își poate aduce aminte. Se trezise în bordeiul de lîngă apă, la picioarele de piatră ale podului, poate de zece ani, poate de mai mult. C. PETRESCU, S. 37. Așa m-am trezit de mic, sîngur-sîngurel, străin și fără de nime. SBIERA, P. 151. Flăcăul acela din copilăria lui se trezise prin străini. CREANGĂ, P. 139. 7. (Despre mîncări, băuturi, substanțe aromatice etc.) A-și pierde din tărie, din gust, din aromă; a se răsufla. Din vorbă-n vorbă, și dumneata și eu nu luăm seama că prea lăsăm vinul să se trezească... Te rog, bea și toarnă-mi și mie. CARAGIALE, P. 127.