STROP, stropi, s. m. 1. Părticică globulară dintr-un lichid; (în special) picătură de ploaie; p. ext. cantitate mică dintr-un lichid. Ploaia prinse a conteni; numai stropi rari aduși de vînt se strecurau din nourii cenușii. SADOVEANU, O. I 150. Rada rîde, le dă apă, Toți din pumnii ei să beie. «Zece stropi nu pot să-ncapă: Prea e mic păhar de apă!». COȘBUC, P. I 97. ◊ Săreau stropii din vin de-o șchioapă în sus. CREANGĂ, A. 97. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de» și indicînd lichidul în discuție) Vîntul îngrămădea nori fumurii pe culmile rotunde... Din înălțimi stau gata să curgă stropii de ploaie. C. PETRESCU, S. 11. Un ropot de ploaie răsună pe acoperiș. Stropi de apă prinseră a bate în geam. DUNĂREANU, CH. 207. Ce n-ar da florile să aibă acum macar un strop de rouă. ANGHEL, Î. G. 21. Cîți drumeți treceau prin țară, toți se opreau la crîșma din codru: gustau un strop de vin, vorbeau o vorbă cu crîșmărița. SLAVICI, la TDRG. (Prin analogie) Deveni... mic ca un mărgăritari albastru stropit cu stropi de aur. EMINESCU, N. 65. ◊ Fig. Va să zică am dus un strop de fericire în casa lor. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 12. ◊ Loc. adv. Strop cu strop sau strop de strop = picătură cu picătură; puțin cîte puțin. Cu mînile la tîmple Stau ca un alt Esop: Cînd fila mi se împle De ce cu orice trop Garafa se deșartă Și scade strop cu strop? ANGHEL-IOSIF, C. M. I 116. Picurii cu strop de strop Fac al mărilor potop. COȘBUC, P. I 156. Pînă la un strop = pînă nu mai rămîne nimic. Baba Ana... Dimineața, Își mînă greața Cu vinars... L-îndulcește Cum voiește Și apoi, hop! Pîn’ la un strop. Ea cu ea, Tot îl bea! BIBICESCU, P. P. 225. ♦ (În imagini poetice) Lacrimă. Ochii lui se umeziră și în fiecare geană căruntă se ivi cîte un strop limpede. SLAVICI, N. II 12. Cînd voi muri, iubito, la creștet să nu-mi plîngi; Din teiul sfînt și dulce O ramură să frîngi, La capul meu cu grijă tu ramura s-o-ngropi, Asupra ei să cadă a ochilor tăi stropi. EMINESCU, O. I 129. 2. Fig. Cantitate mică dintr-o materie solidă; fărîmă. Cînd încep exploziile, suprafața muntelui se turbură ca apele unui lac în care ar cădea bolovani; mari stropi de piatră sar în sus împroșcați cu violență. BOGZA, C. O. 180. Curînd desimea codrilor ne sorbi în adîncurile sale nestrăbătute și, rareori numai, cîte un strop de cer albastru sau cîte un fulg de lumină mai picurau răzlețe din înălțimile încîlcite ale bolților de crengi, peste umerii și peste capetele noastre. HOGAȘ, M. N. 206. ◊ Loc. adv. Nici un strop = cîtuși de puțin, de loc. Și mergînd și pe la șop, N-am aflat fîn nici un strop. MARIAN, NA. 203.