Definiția cu ID-ul 929486:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

REVENÍ2, revín și revíu, vb. IV. Intranz. 1. A veni înapoi, a se întoarce (în locul de unde a plecat). Desigur a aflat că am fost plecată și încă nu știe că am revenit. C. PETRESCU, Î. II 229. De unde ești revino iarăși, Să fim singuri. EMINESCU, O. I 122. Floarea oaspeților luncii cu grăbire se adună, Ca s-asculte-o cîntăreață revenită-n primăvară. ALECSANDRI, P. III 54. ◊ (Poetic) A revenit albastrul mai! Flori în grădină, flori pe plai Și flori la pălărie! IOSIF, PATR. 15. A revenit frumoasa primăvară, Copacii parcă-s ninși de-atîta floare. VLAHUȚĂ, O. A. 84. ♦ A apărea, a se ivi iar; a se face văzut (simțit etc.) din nou. Parcă din senin am început să sufăr în tot corpul, cum revin durerile dacă a trecut prea repede anestezicul. CAMIL PETRESCU, P. 11. E viu încă... vorbește... și în față culorile-i revin. MACEDONSKI, O. I 264. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. «la») A se întoarce la o stare (sufletească) anterioară. Mama Ruxanda... să revină la sentimente mai bune. C. PETRESCU, R. DR. 121. Să revenim la vechile noastre stări de suflet. GALACTION, O. I 335. ◊ Expr. A reveni la viață = a scăpa dintr-o boală sau dintr-o criză mortală; a se însănătoși. E a treia oară cînd medicul o socoate pierdută și de două ori pînă acum a revenit la viață. C. PETRESCU, C. V. 193. E rece ca de gheață... Hai să cercăm de a-l face a reveni la viață. ALECSANDRI, T. II 175. ♦ (Adesea construit cu dativul pronumelui reflexiv) A se întoarce la starea normală, obișnuită (mai ales după o emoție puternică); a-și recăpăta echilibrul (sufletesc), a se regăsi. Încremeni așa un răstimp. Dar deodată își reveni. REBREANU, I. 54. Apoi, fără a lăsa pe uimiții spectatori ai teribilului supliciu să revină din înlemnirea lor, el porunci pedestrimii a escalada murii. HASDEU, I. V. 102. Cînd din fărmecare cercăm să revenim, În brațele durerii cuprinse ne găsim. ALECSANDRI, T. II 100. ◊ Expr. A-și reveni (în fire sau, rar, în sine) = a se deștepta, a se trezi după o criză, un leșin etc., la starea de mai înainte; a-și recăpăta cunoștința. Își revine din oră în oră din zdruncinătura aceea a minții. DUMITRIU, B. F. 151. L-a udat cu apă, l-a frecat și consulul și-a revenit în fire. ARDELEANU, D. 205. Abia a doua zi ea începu a-și reveni în sine și recunoscu că se află în casa părintească. GANE, N. I 82. 3. (Urmat de determinări introduse prin prep. «la» sau «asupra») A se opri, a se ocupa din nou de..., a relua (un subiect, o idee). Asupra defectelor acestei teorii voi reveni mai departe. GRAUR, F. L. 7. De ideea d-lui Xenopol voi vorbi mai la vale. Revin la subiectul conferinței. IONESCU-RION, C. 65. Vom reveni asupra acestor mînăstiri, ca să vorbim mai amănunțit. BOLINTINEANU, O. 312. ♦ (Fără determinări) A repeta, a insista. Te întreb, reveni sublocotenentul, dacă dorești ceva. SAHIA, N. 84. 4. (Construit cu dativul) A i se atribui, a i se repartiza (cuiva ceva); a fi de resortul, de datoria (cuiva). Lui îi va reveni cuvîntul hotărîtor în alegerea carierii tînărului vlăstar. VORNIC, P. 10. ♦ A i se cuveni. În afară de linia de purtare politică pe care o adoptase, Șerban ocupase încă... moșii care reveneau fraților și nepoților săi. IORGA, L. I 159. 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. «asupra») A nu mai respecta, a nu se mai ține de..., a renunța la..., a revoca. Am revenit asupra hotărîrii de ieri.Refl. impers. S-a revenit asupra deciziei. C. PETRESCU, Î. II 152. 6. (Construit cu un pronume în dativ) A costa. Chiria îmi revine 50 de lei.