MODÉRN, -Ă adj., s. n. I. Adj. 1. (În opoziție cu vechi, antic) Care aparține epocii actuale, care ține de prezent sau de trecutul apropiat; care este (relativ) nou, recent; (în opoziție cu învechit, depășit, perimat) care corespunde stadiului actual al progresului. Maurii în Spania aduseră făclia civilizațiii vechimii în vremile cele moderne (după urmă sau noi). CR (1829), 219¹/21, cf. AR (1829), 227^x/31. Versurile moderne se măsoară prin silabe. HELIADE, O. II, 144. Amîndoi acești oameni. . . se deosibesc într-un fel foarte fioros în obiceiurile cele moderne (din ziua de astăzi). CR (1832), 350²/8. Neamurile vechi și moderne. DESEN ARH. 5, cf. VALIAN, V., NEGULICI, STAMATI, D. Este oare vreo întroducere mai minunată în literatura modernă, un tablou mai omeric decît această strofă care începe un vechi cîntic haiducesc ? RUSSO, S. 190. Turnul clopotniței. . . de un stil modern e cel mai nalt a capitalei. NEGRUZZI, S. I, 284. Mă gîndeam. . . La Grecia modernă ce ei au sprijinit. ALEXANDRU, M. 26, cf. PONTBRIANT, D. Ion Vodă, ca un general adevărat modern, își asicurase un mare avantagiu prin infanterie și artilerie. HASDEU, I. V. 139, cf. COSTINESCU. Timpurile antice și moderne. LM. Dar, cum am zis, metafizicul modern nu poate fi consecvent. GHEREA, ST. CR. II, 21. Nepăsător eu stam de-alături Privind modernii cărturari. COȘBUC, B. 240, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. În adevăr, e-atîta larmă In capitalele moderne, Că omul n-are chip să doarmă, Oricît de bine și-ar așterne. ANGHEL-IOSIF, C. M. II, 52, cf. ȘĂINEANU, D. U. O priveliște de-un pitoresc atît de modern și prosper. C. PETRESCU, R. DB. 300. Și astfel, drumurile moderne se ivesc, străbătînd țara. BOGZA, C. O. 176. Tradiția nu stînjenește introducerea tehnicii moderne. CĂLINESCU, S. 348, cf. 594. În anii puterii populare, industria noastră constructoare de mașini a creat și a pus la dispoziția industriei ușoare numeroase mașini moderne. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2 723. De la primul ei număr, „Viața românească” a apărut ca prima publicație de aspect și structură modernă. V. ROM. martie 1956, 20. Să fie înălțată o modernă hală de prelucrări mecanice. SCÎNTEIA, 1966, nr. 7153. ◊ Istoria (sau epoca) modernă = a) (în trecut) partea istoriei care cuprindea epoca de la sfîrșitul evului mediu, fixată prin tradiție între 1453, data căderii Constantinopolului, și Revoluția franceză din 1789; b) (sens curent) partea istoriei care cuprinde epoca de la Revoluția franceză din 1789 pînă la Marea Revoluție Socialistă din Octombrie 1917. Toți acești tineri, ca să fie priimiți aci, trebuie să aibă cunoștiințile următoare: matematice . . . istoria generală a națiilor celor vechi, istoria veacurilor de mijloc, istoria modernă (nouă). CR (1830), 201¹/30, cf. LM, ȘĂINEANU, U. Limbă modernă = limbă vorbită în zilele noastre sau într-o epocă apropiată de noi. Aceste dialecte duse de soldații romani. . . s-au întrulocat cu limbele acelor țări biruite și au produs modernele limbe zise neolatine. RUSSO, S. 70. Printre mulțimea calendarelor și a cărților în limba grecească modernă, iaca ce am găsit. NEGRUZZI, S. I, 10, cf. POLIZU, DDRF. ◊ (Adverbial) Rafinarea. . . [cuprului] se face prin topire sau, mai modern, prin electroliză. ORBONAȘ, MEC. 41. ◊ (Substantivat) Legislațiunea devine dar personală și astfel forma guvernului este, ceea ce numim noi modernii, absolutism. MAIORESCU, CR. III, 121. Cît sîntem noi modernii de metodici pe lîngă antici ! CARAGIALE, O. III, 28, cf. ȘĂINEANU, D. U. ♦ (Despre învățămînt, clase, licee etc.; în opoziție cu real) Care pune accentul pe studiul limbilor și al disciplinelor umanistice; umanistic. Cf. CADE. Zeflemelele și poreclele colegilor dintr-a șaptea modernă . . . nu-l atingeau. TEODOREANU, M. II, 24, cf. SCRIBAN, D. ♦ (Tipogr.; substantivat, urmat de determinări) Nume dat mai multor caractere de literă. Denumirea caracterului [literelor] . . . moderne drepte, moderne cursive,] moderne aldine. ROMANESCU, ZEȚ. 42. 2. Care este în concordanță cu moda¹ zilei; la modă¹ (1). Croială modernă. ◊ (Adverbial) Pe cît erau de modern mobilate [odăile]. . . din Pitar-Moșu, pe-atît erau de patriarhal mobilate cele de la Medeleni. TEODOREANU, M. II, 276. A te îmbrăca modern. SCRIBAN, D., cf. DL, DM, DN. II. S. n. sg. Ceea ce este sau trece drept nou, actual; caracterul lucrului nou, (rar) modernitate. A prefera modernului, anticul. ȘĂINEANU, D. U., cf. CADE, SCRIBAN. D. – Pl.: moderni, -e. – Din fr. moderne. Cf. lat. m o d e r n u s.