MÎNDRÍE s. f. 1. (învechit) înțelepciune; pricepere, istețime; (concretizat) lucru înțelept, faptă înțeleaptă. Neștinre de voi lipsitu iaste de mîndrie (înțelepciune, N. TEST. 1648, BIBLIA 1688), se ceară de la Dumnedzeu. COD. VOR. 110/21. Ascunsul mîndria ta (p r e a î n ț e a l e p c i u n r i e i H, î n ț ă l e p c i u n e i D) ivitu-mi-ai. PSALT. 99. Și vine în ocina lui și învăța ei în gloatele lor că se mirară ei și grăia de-ncătro aceaste mândrii și aceaste puteri. TETREAV. (1574), 224. Cartea mîndriei lui Solomon. PALIA (1581), 4/24. ♦ Gînd, cuget. Toți întru ura mîndrie (t o ț i l a u n g î n d, BIBLIA 1688), plătitori, COD. VOR. 154/4. O mîndrie ce vă e dată. CORESI, ap. DHLR II, 456. 2. (Învechit, rar) Omenie, bunăvoință, generozitate. În trei dzile sațu cu mîndrie (o m e n i e N. TEST. 1648, d r a g o s t e, BIBLIA 1688) nă uspătă. COD. VOR. 98/14. 3. (Învechit, rar) Legătură strînsă, atașament (față de cineva sau de ceva). Cine va vrea să lăcuiască pre dreptate . . . mîndriia ceștii lumii și pohteei cade-i-se să le lase.. .; că mîndriia trupului vrăjmășie iaste lu Dumnedzeu. CORESI, ap. DHLR II, 456. 4. Mulțumire, satisfacție, plăcere, bucurie; ceea ce produce mulțumire, satisfacție, plăcere, bucurie; sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii. Muerilor și bărbaților o mîndrie vesteaște. COD. VOR. 138/7. Văzînd fericirea acestora, mîndriia naționalicească, ne-am adus aminte și de vrednicii de milă ai noștri frați români. GOLESCU, Î. 101. Ș-apoi este vreo faptă din cîte sînt lăudate, Ce mîndria sau rușinea să nu le aibă-nsuflate ? CONACHI, P. 283. Mîndria. . . are osebire din fudulie, cea întîi este morală și prin natura sa duce la virtute, m-am smerit. ALEXANDRESCU, O. I, 173. Am conservat, cu o justă mîndrie națională, limba, legile și tradițiunile (a. 1865). URICARIUL, X, 370. După cîte mi-ai spus, Sînziana are mîndrie și energie ? ALECSANDRI, T. I, 424. Cînd îl vedeau aruncîndu-se pe cal. . . amîndoi soții nu mai puteau de mîndrie. CARAGIALE, O. II, 151. I se umplea inima de mîndrie, căci fiul cel mai mic al împăratului lor adusese o așa zînă. ISPIRESCU, L. 39. Eram puternic împărat: Prin sufletească poezie, Prin tinerețe, prin mîndrie, Prin chip de înger întrupat. MACEDONSKI, O. I, 39. E un om foarte mîndru. Mîndria este singurul lux al oamenilor săraci. SADOVEANU, O. VI, 630, cf. id. E 111. Sîntem neam de plutași, am declarat cu mîndrie. VORNIC, P 137. ♦ Fală, măreție. Ochii săi mari și negri avea mîndria ochilor de vultur. ALECSANDRI, O. P. 11, cf. id. O. 259, id. P. I, 124, HASDEU, R. V. 167. Viforul care a început va răsturna mîndria Moldovei ! DELAVRANCEA, O. II, 137. ♦ Ceea ce constituie prilej de laudă, de fală pentru cineva. Titu era mîndria familiei Herdelea. REBREANU, I. 60. Țara întreagă cinstește pe nenumărații fruntași ai recoltelor bogate, mîndria poporului nostru muncitor. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2 931, cf. BOGZA, C. O. 31. STANCU, U.R.S.S. 21. ♦ (Învechit, rar) Fast, lux. Lui Constantin Vodă nu-i era urîtă datoria și-i era dragă și mîndria. Și ave casă gre. NECULCE, L. 18. 5. Sentiment de încredere exagerată în calitățile proprii; orgoliu, trufie, íngîmfare, (învechit) mîndrețe (1). Să să părăsască omul de mîndrie. DOSOFTEI, PS. 31/18, cf. 53/1. Lui Haizler încă să-i pogoare nasul cel nalt al mîndriii lui. IST. Ț. R. 29. Nu avea nici o mîndrie nici el, nici oamenii lui. MUSTE, let. iii, 10/28. Cum poci socoti că Dumnezeu va face minuni. . . ca să îndestuleze mîndria și trufia ta? MARCOVICIi, D. 11/15, cf. id. c. 12/3. Grecii în mîndria lor îi numeau barbari. NEGRUZZI, S. I, 200. Tu însă, ce cu mîndrie Astfel îmi poruncești mie Și atîta zgomot faci, Tu nu cînți căci n-ai putere. ALEXANDRESCU, O. I, 301. Acolo unde credeam că voi găsi toiagul și traista, sacrul simbol al umilinței și pietăței creștine, am găsit ignoranța . . ., invidia, mîndria. FILIMON, O. I, 94. Nici n-a fost la sufletul meu cugetul de mîndrie. ISPIRESCU, L. 176. Dezbracă-te degrabă de-orice deșertăciuni, Mîndrie, cruzimi, zavistii. MACEDONSKI, O. I, 167, cf. PAMFILE, D. 7. Fiindcă aveau mîndrie de la diavolul, tot așteptînd care să înceapă, pacea s-a tot amînat. STĂNOIU, C. i. 202. Mîndria nu-i îngădui să-și recunoască slăbiciunile. STANCU, R. A. III, 362. Cînd mîndria merge înainte, rușinea după ea să ține. ZANNE, P. VIII, 391, cf. 392. 6. (Învechit și regional) Frumusețe, strălucire, splendoare; (concretizat) lucru frumos, strălucitor, splendid. Prinde a țîpa din mu[n]că sufletul cătră trup și va dzice așe:. . . amu, trupe, astădzi iuo ți-i mîndriele tale. COD. TOD. 224. Mîndria de pe iehturi cu tine n-o împarte ? CONACHI, P. 291. Mîndrii peste mîndrii de te ia groaza de atîta cheltuială. BĂNUȚ, T. P. 85. Ho ! calul meu și dragul meu că prea mîndră mîndrie văd. RETEGANUL, P. III, 17, cf. ALR I 790/158, 229. ◊ (Ca epitet, precedínd termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”) Să vie să vadă ce au făcut dintr-o mîndrie de fecior. SADOVEANU, M. C. 50. - Pl.: (rar) mîndrii. – Mîndru + suf. -ie.