Definiția cu ID-ul 938902:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

URCÁ, urc, vb. I. 1. Refl. și intranz. A se îndrepta spre un loc mai ridicat, a merge, a se duce în sus, la deal; a se sui. Se urcă turme sus la munte Pe șerpuindele cărări. DEȘLIU, M. 21. Adesea se urca pînă la stîni. CĂLINESCU, E. 54. Încălecai și începui a urca la deal pe drum aproape fără de urmă. HOGAȘ, M. N. 159. Iată un fir de iarbă verde Pe care-ncet se urcă un galbin gîndăcel. ALECSANDRI, P. A. 118. ◊ Tranz. (Complementul indică locul pe care se suie cineva) Urcară o culme, pe urmă coborîră. SADOVEANU, O. I 62. Cîte un vapor, venind de la mare, urca încet, măreț, cursul fluviului. BART, E. 44. Urca-vom și-alte scări... nimic au fost pe cîte le-am urcat. COȘBUC, P. II 305. ♦ (Despre drumuri) A fi înclinat (după forma reliefului), ducînd spre partea mai înaltă a locului. Drumul urca în pantă, poteca era îngustă. PAS, Z. III 189. ♦ (Despre plante) A se ridica prinzîndu-se (cu ajutorul unor organe speciale) pe araci, pe ziduri etc.; a se cățăra. Iedera se urcă pe perete. Vița se urcă pe araci. 2. Refl. și (rar) intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «pe» sau «în») A se sui și a se așeza pe ceva mai ridicat. Se urcară în trăsură și porniră iar. DUMITRIU, N. 123. Bine, bine, dar să iei seama, Lazăre! zise... urcindu-se și el sus pe capră, lîngă vizitiu. REBREANU, R. II 68. Sania se opri; ne urcarăm în ea și intrarăm în București. BOLINTINEANU, O. 389. (Tranz.) Voiam s-o urc în trăsură. DUMITRIU, N. 121. Joe, după ce-și urcă copilul în ceruri, stărui de Junona să se împace cu Ercule. ISPIRESCU, U. 79. În brațe-o lua, Pe schele-o urca, Pe zid o punea. ALECSANDRI, P. P. 189. (Expr., rar) A urca (pe cineva) în furci = a spînzura. I-am urcat [pe turci] în furci. ALECSANDRI, P. III 211. ◊ Expr. (Despre regi, domnitori) A se urca pe tron (sau în scaunul împărăției) = a veni la domnie. Apoi s-au urcat în scaunul împărăției. ISPIRESCU, L. 32. La 1504 murind marele Ștefan-vv., viteazul vitejilor, se urcă pe tron fiul său, Bogdan. BĂLCESCU, O. I 81. 3. Refl. și (rar) intranz. A se ridica (pînă la o înălțime oarecare); a se înălța (în văzduh); a avea o mișcare ascendentă. Lumina soarelui de toamnă, care acum a urcat în cumpăna cerului, [e] o lumină dulce. STANCU, U.R.S.S. 38. Praful se urcă pînă-n căpriori. REBREANU, I. 13. Un nor ivit de către-apus Se urcă-n sus. COȘBUC, P. II 90. ◊ (Poetic) Iată din văile-adînci se urcă spre creștete-amurgul. COȘBUC, P. II 63. ◊ A i se urca (cuiva) în cap v. cap (I 1). A i se urca (cuiva) la cap v. cap (I 1). A i se urca (cuiva) sîngele în obraz (sau la cap) v. sînge. (2). A i se urca cuiva (băutura) la cap, se spune cînd cineva este amețit de băutură. Să nu bei mult, că ți se urcă la cap. REBREANU, I. 18. ◊ Tranz. Piramidele-nvechite Urcă-n cer vîrful lor mare. EMINESCU, O. I 54. Se sfătuiseră ca să-l urce pînă la jumătatea fîntînei... și să-i dea drumu ca să scape de el. ȘEZ. II 206. 4. Refl. (Despre temperatură, presiune atmosferică) A avea valori mai mari, a crește, a se ridica; (p. ext., despre barometre, termometre etc.) a indica o temperatură sau o presiune etc. mai mare decît cea inițială. I s-a urcat temperatura. ♦ (Fiz.; despre o mărime scalară) A suferi o variație de creștere a valorii pozitive. 5. Refl. (Despre numere, prețuri, sume) A se ridica, a ajunge pînă la...; a se mări, a spori. Se mai grămădiră și alții, pînă cînd numărul se urcă la șapte. GANE, N. II 22. Cheltuielile extraordinare ale revoluției nu se urcă la mai mult de 700 000 lei. GHICA, A. 243. ◊ Tranz. Acum ne-a mai urcat și chiria. C. PETRESCU, C. V. 226. 6. Refl. (Despre voce, glas, ton, p. ext. despre cîntece) A crește în intensitate; a se ridica, a se înălța. Glasul acela mlădiitor Ce c-o-ntorsură lină, ușoară, Treptat se urcă și se coboară. ALEXANDRESCU, M. 317. ◊ Tranz. Și viersul cînd își urca, Copaci, ramuri se mișca, Frunzele pe jos pica. TEODORESCU, P. P. 632. 7. Refl. A merge îndărăt în timp pînă la..., a data din... Prima fundațiune a fortăreței se urcă în epoca pe cînd Domnul Hristos îmbla pe pămînt. HASDEU, I. V. 24.