CORN², (II, 6) coarne și (I 4, 5, II) cornuri, s. n., (I 3) corni, s. m. I. 1. (La animalele numite «cornute») Fiecare dintre cele două excrescențe osoase, drepte sau încovoiate, ascuțite la capăt, care formează continuarea osului frontal, ieșind din piele. Fratele cel sărac... avea și el o pereche de boi... tineri, nalți de trup, țepoși la coarne. CREANGĂ, P. 37. Capul zimbrului moldav țiind în coarnele sale pajura împărătească. NEGRUZZI, S. I 43. Nici ai boi... Nici ai junei Cu coarne lungi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 408. – Loc. adj. (Despre minciuni) Cu coarne = exagerat, de necrezut, gogonat, încornorat. ◊ Expr. A lua în coarne = (despre vite) a împunge cu coarnele; fig. (despre oameni) a se repezi cu vorba la cineva, a certa, a bruftui. A scoate coarne = a deveni agresiv. A fi mai cu coarne decît altul = a fi mai grozav decît altul. Ce?... Crezi tu că ești mai cu coarne decît. noi? SBIERA, P. 45. A pune (cuiva) funia în coarne = a purta (pe cineva) de nas, a-i impune voința. Vrei să mă duci la apă de căpăstru? Vrei să-mi pui funia-n coarne? ȘEZ. II 73. A se lua în coarne cu cineva = a-și pune mintea, a se încăiera. cu cineva, a se potrivi cuiva. Om în toată firea, te iei în coarne cu un biet copil. SLAVICI, N. 51. A-și arăta coarnele = a-șî manifesta răutatea, dușmănia. A pune cornul în pămînt = a se încăpățîna. A căuta (sau a se uita) în coarnele cuiva = a asculta de cineva, a se lua după cineva. Eu nu-s Ciolac să-ți caut în coarne; eu îți moi numaidecît ciolanele. SADOVEANU, N. F. 147. Moșneagul... se uita în coarnele ei, și ce-i spunea ea sfînt era. CREANGĂ, P. 285. A băga (pe cineva) în corn de capră = a aduce (pe cineva) în mare încurcătură, la mare strîmtoare. A pune coarne = a călca credința conjugală. Nevasta-acasă Coarne-i punea. NEGRUZZI, S. II 100. (Popular) Cel cu coarne = dracul. ♦ (Prin analogie) a) Fiecare dintre cele patru organe tactile și vizuale ale melcului. Mult cumpănit ies coarne la iveală. BENIUC, V. 19. Melc, melc, codobelc. Scoate coarne boierești. TEODORESCU, P. P. 191. b) Fiecare dintre cele două excrescențe chitinoase, bifurcate, de lîngă ochii unor cărăbuși. Coarnele rădaștei. 2. (Numai la sg.) Materia osoasă din care sînt făcute coarnele animalelor, folosită pentru fabricarea unor obiecte. Pieptene de corn. 3. Instrument de suflat folosit la vînătoare sau pentru chemări, semnalizări etc. După masă porniră pădurarii cu cînii pe poteci și într-un tîrziu începu să adie glas de corn în liniștea codrului. SADOVEANU, O. IV 485. Îngînat de glas de ape Cînt-un corn cu-nduioșare. EMINESCU, O. I 103. Peste vîrfuri trece lună, Codru-și bate frunza lin, Dintre ramuri de arin Melancolic cornul sună. EMINESCU, O. I 206. [Ursan] un corn apucă și buciumă în vînt. ALECSANDRI, P. A. 165. Ștefan se întoarce și din cornu-i sună, Oastea lui zdrobită de prin văi s-adună. BOLINTINEANU, O. 34. ♦ Instrument muzical de suflat, făcut din alamă sau din alt metal. Cornuri, buciume și tube sună falnice fanfare. ALECSANDRI, P. III 94. 4. Recipient făcut din corn (2) sau în formă de corn (1), în care se păstrează praful de pușcă, sarea etc.; p. ext. conținutul acestui recipient. Pe toată ziua stricam într-însele [în vrăbii] cîte un corn de praf și cîte o pungă de alice. ODOBESCU, S. III 22. ◊ Expr. Cornul abundenței (sau îmbelșugării) = vas în formă de corn umplut cu fructe și flori, care simbolizează belșugul. 5. Franzeluță în formă de semilună. Ieri dimineață am băut un ceai cu patru cornuri. C. PETRESCU, C, V. 153. 6. (La pl.) Nume dat părților în formă de corn (1) ale unor lucruri (mai ales ale unor unelte): a) fiecare dintre cele două minere ale plugului. Pentru secerătorii belșugului, Pentru cei de la coarnele plugului... Tovarăși de vifor, Tovarăși de soare, Tot mai drept, Tot mai dîrz, înainte! DEȘLIU, G. 35. Ținea strîns în pumnii grei coarnele plugului și apăsa tăișul uneltei în pămîntul muiat de ploaie. DUMITRIU, V. L. 5. Cîntă puiul cucului Pe coarnele plugului. ALECSANDRI, P. P. 298; b) fiecare dintre țepile unei furci sau dintre dinții unei furculițe. Cu unul din coarnele ascuțite ale furculiței scotocea carnea de prin încheieturi. HOGAȘ, M. N. 37; c) fiecare dintre brațele crucii; (prin analogie) fiecare dintre cele patru părți ale prescurii. A dat drumeței un corn de prescură și un păhăruț de vin. CREANGĂ, P. 91. 7. (În expr.) Cornul lunii = luna în primul și ultimul pătrar, cînd are formă de seceră. Trecuseră vreo două ceasuri, cornul lunii își terminase scurta lui apariție. CAMIL PETRESCU, N. 167. Cornul tremurător al lunii va trece... de-a lungul crucilor din cimitir. GALACTION, O. I 218. Zamfira... se uita la cornul lunii ce se ivise. ALECSANDRI, P. I 19. 8. (În expr.) Cornul-secarei sau corn-de-secară = ciupercă parazită care trăiește în ovarul diferitelor graminee, în special în ovarul florilor de secară (Sclerotium). 9. (Mold., Transilv.) II.Colț, unghi, ungher; margine. Din cornul de din dos al casei se desprinseră două umbre omenești și se depărtară în fugă. SADOVEANU, B. 103. La un corn de dumbravă au ieșit de pe o potecă nevăzută doi călăreți. SADOVEANU, F. J. 726. Suratele mele... aseară s-au vorbit... într-un corn de șură. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 186.