SĂLTA, salt, vb. I. I. Intranz. și refl. 1. (Despre ființe) A face un salt (sau salturi repetate); a sări. Gînsacul dintr-o dată începu o manevră neașteptată. Stînd drept și semeț, cu capul foarte sus, începu a sălta din picioare. SADOVEANU, O. VIII 388. ◊ Fig. Își sfîrîie degetele pe strune și cîntecul saltă aprig, înfocat. REBREANU, I. 12. Vîntul îi sălta-n cosiță Și-i făcea floare-n obraz. COȘBUC, P. I 49. ◊ Expr. A-i sălta (cuiva) inima (de bucurie) = a tresări de bucurie, a se bucura tare. Cînd mă gîndesc la locul nașterii mele, la casa părintească din Humulești, la stîlpul hornului unde lega mama o sfoară cu motocei la capăt... parcă-mi saltă și acum inima de bucurie! CREANGĂ, A. 33. Atunci nu era pusă în joc sublima cestiune a Unirii, pentru care saltă orice inimă romînă. HASDEU, I. V. 34. ♦ A se ridica (puțin) de la pămînt pentru a se înălța în picioare sau pentru a se urca undeva. Lie îl prinse de subsuoară și-l ajută să salte în șa. SADOVEANU, O. VII 170. Cum sta întins în culcuș, Jder s-a săltat într-un cot. id. F. J. 647. 2. (Despre lucruri) A se mișca (repetat) de jos în sus, sub impulsul unei forțe din afară. Se uită peste marginea bărcii care, cînd se sălta în sus de nu se mai vedea decît ploaia cenușie și norii, cînd se scufunda sub o creastă de val. DUMITRIU, P. F. 16. Sălta-n vînt a ei altiță. COȘBUC, P. I 49. ◊ (Prin exagerare) În crîșmă-i lume multă, nădușeală mare, miros de vin acru, acru de-ți sălta căciula din cap. MIRONESCU, S. A. 52. ♦ (Despre ape, valuri) A fi agitat, a se învolbura, a clocoti. Vîntul suflă, cerul tună, Apa saltă clocotind. ALECSANDRI, P. A. 106. Pentru ce salți, Dunăre bătrînă? RUSSO, O. 33. 3. (Despre ființe și despre lucruri) A se mișca, a se deplasa în salturi. Și unde nu pornește stînca la vale, săltînd tot mai sus de un stat de om. CREANGĂ, A. 28. Iepurașu-n trei picioare Saltă, fuge ușurel. ALECSANDRI, P. A. 186. ♦ A sări, a țîșni de undeva; a se ivi, a răsări. Din cînd în cînd saltă dintr-o brazdă neagră o ciocîrlie. SADOVEANU, O. VIII 202. Izvoară vii murmură și saltă de sub piatră. EMINESCU, O. I 93. ◊ Fig. Albe, curate, se saltă căsuțele dintre livezi. VLAHUȚĂ, la TDRG. II. 1. Tranz. A mișca (ceva) din loc ridicînd (ușor) în sus. Vîntul se furișa printre crăpături... și apoi pînă la ziuă sălta acoperișul. DUMITRIU, N. 187. Un colac de plută, aruncat de sus unde apa forfotea, se văzu deodată săltat de-o pereche de coarne care ieșeau încet la suprafață. BART, S. M. 94. Dă paru, Toadere, să săltăm grinzile. VLAHUȚĂ, O. A. II 168. Apoi săltîndu-le și aburcîndu-le cam anevoie, le umflă-n spate și la gazdă cu dînsele. CREANGĂ, A. 83. 2. Intranz. Fig. (Neobișnuit) A sări în aer. De nu vă veți supune, în astă-noapte cetatea va sălta în nori cu oameni cu tot. ALECSANDRI, T. II 32. 3. Refl. (Despre copii) A crește, a se înălța (depășind pe alții). 4. Tranz. Fig. A ridica pe cineva sau ceva dintr-o stare rea, a îmbunătăți situația cuiva, a scoate pe cineva din nevoi. Nu voiesc să întîrzii a pune în lucrare unele afaceri care vor sălta banca și ne vor sălta și pe noi. VORNIC, P. 172. De vor pieri ei, și mai sus să salte pe urmașii lor. DELAVRANCEA, O. II 228. ◊ Intranz. (Despre o activitate) Ce-i de făcut ca să salte comerțul portului și să învingă concurența Galațului, Brăilei și Constanței? BART, E. 29.