GUNOI¹, gunoaie, s. n. 1. (La sg. cu sens colectiv) Resturi murdare sau netrebuincioase care se aruncă. 2. Baligă amestecată cu paiele care au servit vitelor drept așternut, întrebuințată ca îngrășământ agricol organic. 3. Fir de pai, scamă, murdărie etc. care se depune pe haine, care cade în lichide etc. 4. Epitet dat unui om de nimic; lepădătură. – Din sl. gnoĭ.

încîlcésc v. tr. (vsl. *klŭčiti, ca’n sŭklŭčiti, a încreți, d. klŭkŭ, urzeală; rus. klok, kločók, cĭuf, moț, kločitĭ, a încîlci. V. cîlțĭ. Cp. cu colcovan). Încurc, amestec (ițele, firele, sfoara, păru). Fig. A încîlci lucrurile, afacerile.

1) păr m., pl. perĭ (lat. pilus, it. sp. pelo, pv. pel, fr. poil. V. răspăr, depilez, plisă 2, oripilant). Fir supțire care crește pe capu saŭ pe trupu omuluĭ și pe trupu animalelor ca să le apere de frigĭ. Țiganiĭ aŭ păr negru, boiĭ aŭ de ordinar păru alb. Fir de păr: Țiganiĭ aŭ periĭ negri, țĭ-a ĭeșit un păr (saŭ: un fir de păr) alb. Fire, filamente la plante orĭ la stofe. Sugel, panariciŭ (Mold.). Un fir supțire spiralat care se întinde și se strînge la ceasornic. În păr, în mare număr, toțĭ: Jidaniĭ se adunase în păr. Tras de păr, forțat, nenatural: argument tras de păr, asta e prea trasă de păr. În doĭ perĭ, nicĭ alb, nicĭ negru, nicĭ tînăr, nicĭ bătrîn, ca lupu cînd îșĭ schimbă păru, (fig.) nehotărît, evaziv: un om în doĭ perĭ (ca etate saŭ în privința graduluĭ de beție), răspuns în doĭ perĭ. A te lua de păr cu cineva, a ajunge la ceartă orĭ la bătaĭe cu cineva. A ți se face păru măcĭucă, a ți se zbîrli păru de frică. A scoate cuĭva perĭ albĭ, a-l îmbătrîni pin suferințe. A despica păru (saŭ firu) în patru, a te pricepe foarte bine, a ști foarte multe, a face distincțiunĭ foarte subtile. A depinde de un fir de păr, a depinde de foarte puțin lucru. Cu păru tăŭ și cu învățu altuĭa, profitînd altu din munca ta. Prov. Lupu păru îșĭ schimbă, dar năravu ba. V. nărav. Ca numirĭ de plante: păru cĭuteĭ, pațachină (rhámnus cathártica); păru Maĭciĭ Domnuluĭ, o plantă erbacee care crește pintre stîncĭ în pădurile umede și umbroase (asplénium adiántum nigrum); păru porculuĭ, 1. pir, 2. barba ursuluĭ; păru Veneriĭ, un fel de cŭarț.

péptine (est) și pĭéptene (vest) m. (lat. pĕcten, péctinis; it. péttine, pv. penche, fr. peigne, cat. pinta, sp. peine, pg. pente). Un instrument cu dințĭ lungĭ, supțirĭ și deșĭ, care servește la curățat păru capuluĭ, firele de in și de cînepă ș. a. Acelașĭ instrument de o formă maĭ elegantă și întrebuințat de femeĭ ca să le ție păru și ca ornament (V. BSG. 1933, 322). V. perie, darac.

paiu n. firul unei plante graminee: paiu de grâu. [Abstras din paie].

GUNOI¹, gunoaie, s. n. 1. (La sg. cu sens colectiv) Resturi murdare sau inutile care se aruncă. 2. Baligă amestecată cu paiele care au servit vitelor drept așternut, întrebuințată ca îngrășământ agricol organic. 3. Fir de pai, scamă, murdărie etc. care se depune pe haine, care cade în lichide etc. 4. Epitet dat unui om de nimic; lepădătură. – Din sl. gnoĭ.

BRUMĂ² s. f. (Franțuzism rar) Ceață, negură. În ocolul din față, pe bruma căzută din strălucirea lunii, se deslușeau pînă și umbra și tremurarea firelor de paie, împrăștiate de vînt. CAZABAN, V. 118.

GUNOI¹, gunoaie, s. n. 1. Rămășițe, resturi murdare sau netrebuincioase care se aruncă. Unde-ați mai pomenit voi ca un boier să-și arunce moșia cum arunci gunoiul? REBREANU, R. I 237. Apărie pe jos, gunoi și gîndaci fojgăind în toate părțile. CREANGĂ, A. 134. Cu o rugină de pușcă pe care orice vînător ar fi azvîrlit-o în gunoi, nimerea mai bine decît altul cu o carabină ghintuită. ODOBESCU, S. III 14. ◊ Fig. Ce gunoi e în capul tău? Sau îmi spui tot ce-ți vine la gură ca să mă amețești? DEMETRIUS, C. 31. 2. Bălegarul vitelor, amestecat uneori cu paiele care au servit drept așternut. Înspre sară ajunse la un bordei urît și acoperit cu gunoi de cal. EMINESCU, N. 19. El la grajdi și alerga... În gunoi se ascundea. ALECSANDRI, P. P. 130. ♦ Îngrășămînt organic pentru cîmp, constînd din bălegar amestecat cu paie și de obicei parțial dospit. Gunoiul de grajd l-am și făcut platformă ca să se dospească, iar cînd va fi gata îl voi căra la cîmp. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2733. Pămîntul acestui județ este cel mai mult cam pietros, de aceea sînt siliți a-l îngrășa cu gunoi în toți anii. GOLESCU, Î. 23. 3. Fir de pai, scamă etc., care se depune pe haine, cade în lichide, intră în ochi etc. Își ștergea ghetele cu batista, dădea necontenit bobîrnace gunoaielor de pe haine. DELAVRANCEA, la TDRG. ◊ Expr. A-i sta (cuiva) ca un gunoi în ochi = a supăra pe cineva, a displăcea cuiva. 4. Fig. Om de nimic, lepădătură. Birocratică fosilă! E gunoi din vremi apuse. FRUNZĂ, S. 21. Nu-i puțină greutate să aduci la o stare cuviincioasă un așa gunoi de copil. CARAGIALE, O. I 304. ◊ (Cu sens colectiv) Spuma asta-n-veninată, astă plebe, ăst gunoi Să ajung’ a fi stăpînă și pe țară și pe noi! EMINESCU, O. I 150.

gunoi¹ sn [At: CANTA, ap. LET. III, 18³/25 / Pl: ~oaie / E: vsl гной] 1 Resturi care se aruncă. 2 Excremente (de vite). 3 Balegă amestecată cu paiele care au servit vitelor drept așternut, întrebuințată ca îngrășământ agricol organic. 4 Fir de pai, scamă, murdărie etc. care se depune pe haine, care cade în lichide, care intră în ochi etc. 5 (Pfm; îe) A nu face ~oaie (multe) la casa cuiva A nu sta multă vreme în casa cuiva. 6 (Pfm; îe) A sta (cuiva) ca un ~ în ochi A supăra pe cineva. 7 (Pfm; îae) A displăcea. 8 (Fig) Om de nimic Si: lepădătură.

APUCA (apuc) I. vb. tr. 1 A pune în grabă, cu iuțeală, mîna pe ceva: apucă o piatră și aruncă în ei ¶ 2 A prinde cu mîna, a lua ceva spre a ținea în mînă: a apucat oala de toartă ¶ 3 A prinde cu gura, cu dinții: puneau traistele în capetele cailor, ca să nu apuce iarbă (NEC.) ¶ 4 A ajunge să ia, a se folosi de un lucru: i-au dat poruncă să strice toate cetățile... să nu le apuce Leșii cu oști (MUST.) ¶ 5 A lua ceva pe un lucru (la vînzare), în spec. un preț mai mare decît face el, decît se putea aștepta: scîndurile să le vinzi, poți ~ pe ele pînă la o sută de lei (CRG.) ¶ 6 A lua cu sila, a răpi: cine lăcomește să apuce cele străine, pierde și ale sale (MUST.) ¶ 7 A ajunge la o situațiune, la o demnitate prin mijloace silite, pe cale ilegală: se ispiti să apuce domnia (MX.) ¶ 8 A prinde pe cineva de o parte a corpului: l-a apucat de gît; proverb: parcă a apucat pe D-zeu de un picior, se zice despre cineva care are o bucurie neașteptată; – ziua fuge de bivoli și noaptea-i apucă de coarne, se zice despre cei prefăcuți, cari vreau să pară virtuoși ¶ 9 A pune mîna pe cineva, a prinde: apucîndu-l Turcii, l-au dus la Țarigrad (MUST.); de aci, a pune mîna pe cineva ca să-i slujască, ca să se folosească de el: stăpînii unde slujea el... se băteau care de care să-l apuce (ISP.) ¶ 10 A cuprinde: l-a apucat în brațe ¶ 11 A sili pe cineva să facă un lucru, a nu-l lăsa să mai întîrzie: l-am apucat să-mi plătească datoriile ¶ 12 A lua la răspundere pentru ceva: el nu știa ca cine să i le fi luat și n’avea pe cine ~ de ele (ISP.) ¶ 13 ~ din scurt, a cere cuiva socoteală pentru ceva, a-l descoase: se mirau cum de știe el așa bine să potrivească... și l-au apucat din scurt (VOR.) ¶ 14 A ajunge la timp pentru a găsi pe cineva sau ceva: de veneam cu două minute mai tîrziu, nu mai apucam trenul ¶ 15 A trăi atîta încît să poată fi martorul unor evenimente, unor timpuri bune sau rele, să ajungă să facă ori să dobîndească ceva, a ajunge cu viață pînă...; mai adesea în jurăminte: să n’apuc ziua de mîine, dacă mint; verbul fiind la un timp trecut, însemnează a fi trăit pe acele vremuri, a fi avut prilejul să vadă în trecut unele evenimente, timpuri, o anumită stare de lucruri: plăieșii spuneau că n’au mai apucat așa primăvară (CRG.); bătrînii spun c’așa l-au apucat (VLAH.) ; ~ de la părinți, de la strămoși, a primi prin moștenire, prin tradiție, o datină, un obiceiu, sau felul de viață, de vorbire, etc.; ~ o poveste, a auzi o poveste de la bătrîni ¶ 16 A-i veni pe neașteptate, a-l cuprinde, a-l ajunge: m’a apucat un dor nebun de casă; a-l ~ pe cineva somnul, leșin, frică, mînie, furie, de aici elipt.: cînd îl apucă, nu mai e chip să-i vorbești ¶ 17 A prinde fără veste, a surprinde: ne-a apucat ploaia; i-au apucat o iarnă grea, cu mare viscol (NEC.) ¶ 18 ~ putere, a se întări ¶ 19 ~ drum, a merge pe un drum: a apucat un drum greșit; ~ cale: Bujor a apucat calea codrului (ALECS.); ~ cîmpii, a-și lua lumea în cap; ‡~ sănătoasa, a o lua la fugă ¶ 20 A-și ~ sufletul, a-și relua răsuflarea: abia apucîndu-și sufletul de spaimă (SB.). II. vb. intr. 1 A nimeri, a atinge un loc: izbeau unde apucau ¶ 2 A ajunge într’un loc: sileau carii de carii... să apuce mai curînd la pod (NEC.) ¶ 3 A ajunge la timp pentru a găsi pe cineva: n’au apucat tată-său să-l vadă viu (NEC.) ¶ 4 A începe: apucînd de la ușă, se adresă pe rînd la toate damele (I.-GH.) ¶ 5 A ajunge să știe, să vadă, să se întîmple ceva, a ajunge cu viață, (iar cînd verbul e la un timp trecut): a fi trăit pe acele vremuri, a fi avut prilejul să vadă în trecut un eveniment, o anumită stare de lucruri, etc., a fi ajuns să se facă, să se întîmple ceva: socoteam că n’o s’apuc să ajung odată la București (ISP.); pe tata nici n’am apucat să-l știu cum era (GR.-N.); de aci înțelesul din expresiunea negativă: a nu apuca (bine) să..., a nu isprăvi de tot o acțiune începută, a fi abia pe cale de a săvîrși un lucru: n’apucară să se așeze bine și auziră un sunet de bucium (ISP.); n’apuc bine a scăpa din una, și dau peste alta (CRG.); de aci, impers.: el cutreierase pămîntul pînă nu apucase să i se urască băiatului (ISP.) ¶ 6 A ajunge, a fi pe punctul de a...: de-abia apucasem a adormi și un vis fantastic veni (NEGR.); să n’apuce să cază și tu să găsești (ISP.) ¶ 7 A găsi o anumită stare de lucruri, a primi prin moștenire, prin tradiție, o datină, un obiceiu, sau felul de viață, de vorbire, etc.: eu zic cum am apucat, așa se zicea pe vremea mea (CAR.); așa am apucat din bătrîni (GR.-N.) ¶ 8 A se îndrepta într’o anumită parte: apucă și el într’un noroc spre răsărit (ISP.) ¶ 9 ~ înainte, a merge înaintea cuiva, a întrece pe cineva, a căpăta ceva înaintea altora: au apucat înainte și i-am pierdut din vedere; te-ai trezit prea tîrziu, au apucat alții înainte ¶ 10 ~ cu gura înainte, a începe să vorbească înaintea altuia, a nu lăsa pe altul să sfîrșască vorba sau să deschidă măcar gura ¶ 11 ‡~ la suflet, a căpăta curaj: ceialalți boiari... au mai apucat la suflet cu nădejdea de viață (M.-COST.) III. vb. refl. 1 A se prinde cu mîna, etc. de ceva; proverb: cel ce se înneacă se apucă și de un fir de paiu, cine e în primejdie caută scăpare în ori-ce ¶ 2 A se ~ de ceva (de lucru, de treabă, etc.), a începe a face ceva, a se hotărî pentru ceva: Romînului îi e greu pînă se apucă de treabă, că de lăsat îndată se lasă (CRG.); a se ~ de (sau la) probă, la sfadă: s’apucară iar la sfadă pentru cele trei parale (I.-GH.) ¶ 3 A-i veni în gînd ceva și a-l pune îndată în execuțiune: atunci ei s’au apucat și s’au dus la Brăila (GR.-N.) ¶ 4 A începe: se apucă însuși cu mîna lui să le curețe de rugină (ISP.) ¶ 5 A face un lucru nepotrivit, nesocotit: s’a apucat să spue la toți cele întîmplate ¶ 6 A se ~ de cineva, a se lega de cineva, a nu-i mai da pace ¶ 7 A se tocmi la cineva, a se lega să facă ceva: s’a fost apucat la un om că-l va sluji un an (VOR.) ¶ 8 A se ~ pe jurămînt, a se lega prin jurămînt: Pe jurămînt s’apuca Stăpînii să hărățească și slugile să-i privească (ALECS.-P.) ¶ 9 A se ~ rămășag, a pune rămășag, a face prinsoare: s’a apucat rămășag pentru un lucru mare (VOR.) ¶ 10 ‡A se lega prin cuvînt, a făgădui, a se îndatora că va face ceva: n’au ținut parola, cum s’au apucat cînd l-au pus Domn (NEC.); tu să te faci doftor... și să te apuci că-l vei lecui (SB.).

teară (-eri), s. f. – Urzeală depănată pe sul. – Var. Mold. tară. Mr. teară „caimac”. Lat. tēla (Burlă, Conv. lit., XIV, 281; Pușcariu 1724; REW 8620), cf. it., prov., cat., sp. tela, fr. toile. Der. din per. tär „fir, fibră” (Lokotsch 2022) nu pare probabilă.

descâlci [At: CANTEMIR, HR. 74 / Pzi: ~cesc cj: 3 (înv) să descâlce / E: des- + (în)câlci] 1 vt A descurca fire de păr, de ață etc. 2-3 vtr (Îvr) A (se) desface dintr-o încleștare. 4 vr (Fig) A ieși dintr-o încurcătură. 5 vt (Fig) A face să devină clar un raționament, o idee, o problemă etc. Si: a clarifica, a lămuri. 6 vt (Fig) A dezvălui un secret, un lucru necunoscut etc. 7 (Fig) A descifra un text ilizibil. 8 vt (C.i. dificultăți, probleme etc.) A găsi o soluție când informațiile sau împrejurările sunt numeroase și par a nu urma firul logic Si: a soluționa.

păiș sn [At: KLEIN, D. 393 / V: (reg) paiș, ~șă / P: pă-iș / Pl: ~e, ~uri / E: pai¹ + -iș] 1 (Îrg) Păiuș (4). 2 Fir de iarbă. 3 (Îrg; csc) Mulțime de paie¹ (1) Si: (pop) păiuș (6). 4 (Reg) Fir de cereală rămas nesecerat pe miriște. 5 (Mun; csc) Fire de in sau de cânepă subțiri, galbene, care rămân după cules Si: (reg) păiște (3). 6 (Mun; csc) Fire de fân rare, subțiri, nedezvoltate normal, din cauza solului sărac Si: (reg) păiște (5). 7 (Pex) Miriște. 8 (Reg; șîc ~-arămiu) Plantă erbacee din familia gramineelor, cu tulpina în formă de pai¹ (1) groasă și cu flori de culoare violet-închis care se găsește în vegetația pajiștilor naturale Si: (pop) păiuș (12), (reg) păișor (5), păiușcă (2)-uriașă (Festuca porci). 9 (Bot; reg) Păiuș (10) (Festuca pratensis). 10 (Reg) Planta Festuca sylvatica. 11 (Reg) Planta Festuca hirsuta. 12 (Reg) Planta Festuca supina. 13 (Bot; reg) Păiuș (9) (Festuca ovina). 14 (Reg) Planta Festuca xanthina. 15 (Bot; reg; șîc ~-subțire) Păiuș (8) (Aira caespitosa). 16 (Reg) Planta Aira flexuosa. 17 (Reg) Planta Aira canescens. 18 (Bot; reg) Colilie (Stipa pennata). 19 (Bot; reg: îc ~-dulce) Bărboasă (Andropogon Ischaemum). 20 (Bot; Trs) Rogoz (Carex riparia).

plăti [At: N. TEST. (1648), 26^r/2 / Pzi: ~tesc / E: slv платити] 1 vt (Fșa) A da o sumă de bani dinainte stabilită pentru o muncă efectuată, pentru un serviciu prestat etc. Si: a remunera, a retribui. 2 vt (Fșa) A achita contravaloarea bunurilor obținute, cumpărate sau folosite, a unei consumații etc. în bani sau în natură. 3 vt (Îe) A ~ cu capul (sau cu viața) A fi omorât pentru o greșeală, o îndrăzneală, o faptă necugetată. 4 vt (Îe) A ~ cu dobândă A se răzbuna pe cineva pentru o pagubă sau o suferință. 5 vt A despăgubi în bani sau în natură pentru o pagubă făcută, pentru o stricăciune etc. 6 vt (Înv; ccd) A lua ca despăgubire în compensație. 7 vt (Fșa) A achita taxe, impozite, datorii etc. 8 vt (Fșa) A lichida o datorie. 9 vr A se achita de o obligație morală. 10 vi A răsplăti pe cineva pentru faptele sale. 11-12 vti A suporta consecințele nefaste ale unei fapte, ale unei atitudini (proprii sau aparținând altuia) etc. Si: a expia, a ispăși. 13 vi A avea sau a reprezenta o anumită valoare Si: a face, a prețui, a valora. 14 (Îe) A nu ~ (nici) o ceapă (degerată) sau (nici) două parale (ori doi bani, un ban, doi creițari) sau (reg) nici o pară putredă (ori un fir de tort, un baraboi) sau nici de un potroc A nu avea nici o valoare. 15 vrp (Reg) A merita.

TULPINĂ. Subst. Tulpină, tulpiniță (dim.), trunchi, trunchiuleț (dim.), truchină (reg.), lujan (reg.). Tulpină lemnoasă; tulpină păioasă; tulpină tîrîtoare; tulpină agățătoare; tulpină subterană. Cocean, tuleu, strujan, tujlean (reg.), turjan (reg.), hlujan (reg.). Steblă (pop.), stebluță (dim., pop.), lujer, vrej, tijă; curpen, fir, strug (reg.), mustăți (pop.). Pai. Bulb, rizom, tubercul. V. arbori, arbuști.

firet (fireturi), s. n. – Broderie cu fir metalic, galon. Ven. fereto, prin intermediul ngr. φιρέτυ (Bogrea, Dacor., IV, 814), cf. sp. herrete. După DAR, der. colectiv de la fir, cu suf. -et, ceea ce pare mai puțin probabil și nu este suficient pentru a explica ngr.

viață sf [At: PSALT. HUR. 51^v/18 / P: vi-a~ / S și: (înv) vii~ / Pl: vieți / E: ml *vivitia (<vivus) sau viu + -eață] 1 Proprietate esențială a ființelor care evoluează de la naștere până la moarte Si: suflet, suflare, trai, trăire, (înv) cust (1), custare (1), viețuire (1), (îvr) viare (3), vietate (3). 2 (Îs) Asigurare pe ~ Tip de poliță de asigurare în care se prevede plata unei sume de bani stabilite prin contract în cazul accidentării sau al decesului asiguratului. 3 (Îvr; îs) Certarea (sau pedeapsa) vieții Pedeapsa capitală. 4 (Îvr; îs) Cumpănă de ~ Pericol de moarte. 5 (Îla) În (sau, înv, cu) ~ Care este (încă) viu. 6 (Îla) Fără ~ Mort. 7 (Îla) De ~ și de moarte Capital³ (1). 8 (Îal) Absolut (1). 9-10 (Îljv) Pe ~ și pe moarte (Într-un mod) desperat. 11-12 (Îal) Din toate puterile și fără a ține cont de riscuri. 13 (Îlav) Cu prețul vieții Cu orice risc. 14 (Îe) A fi (sau a se afla, a rămâne) în (sau, înv, cu) ~ A trăi. 15 (Îae) A supraviețui. 16 (Îe) A da ~ (cuiva sau la ceva) sau a da cuiva ~ța A face să ia ființă. 17 (Îae) A naște. 18 (Îe) A da ~ (cuiva sau la ceva) A învia. 19 (Fig; îae) A reînvia. 20 (Fig; îae) A face să apară, să se manifeste. 21 (Fig; îae) A face să prindă substanță. 22 (Fig; îae) A însufleți. 23 (Îe) A lua (sau a căpăta) ~ A lua ființă. 24 (Îe) A (se) ține în (sau cu) ~ sau (înv) a ține (cuiva) ~ța A (se) menține viu. 25 (Îe) A lăsa (ori a cruța, a ierta cuiva) ~ța sau a dărui (cuiva) ~ța (ori, pop, ~), a lăsa (pe cineva) în (sau cu) ~, (înv) a ierta (pe cineva) cu ~ A-i permite (cuiva) să (mai) trăiască (după ce îi fusese hotărâtă moartea). 26 (Îe) A scăpa cu ~ A se salva de la moarte. 27 (Fig; îe) A i se ține (sau a-i sta, a-i atârna) ~ța într-o ață (sau într-un fir de ață, de păr¹, de pai) A fi (mereu) într-o situație nesigură. 28 (Fig; îae) A fi în mare primejdie. 29 (Îe) A înceta (sau a se stinge, a se săvârși, înv, a conteni) din ~ ori a-și sfârși (sau, înv, a-și săvârși, a-și mântui) ~ța, a i se sfârși (sau, îvp, a i se stinge, a i se săvârși) ~ța (cuiva) A muri¹. 30 (Îls) Încetarea (sau stingerea, rar, săvârșirea) din ~, (înv) încetarea vieții Moartea. 31 (Îe) A-i lua (sau, îvp, a-i răpi, înv, a-i stinge, a-i sfârși, reg, a-i strânge cuiva) ~ța ori (pop) a găti (sau, înv, a lipsi) (pe cineva) de ~ A ucide. 32 (Îe) A-și lua (sau, înv, a-și răpi) ~ța A se sinucide. 33 (Îe) A-și da ~ța A se jertfi (din devotament față de o persoană, pentru o cauză etc.). 34 (Reg; îae) A prefera moartea. 35 (Îe) A-și pune ~ța în joc (sau, pop, la mijloc) sau a se juca cu ~ța A risca foarte mult. 36 (Fam; îe) Pe ~ța mea sau să n-am parte de ~ța mea! Formulă de jurământ pentru a întări o afirmație. 37 (Fig) Impresie de viață (1) pe care o creează artistul în opera sa prin mijloace specifice. 38 (Fig; mai ales în legătură cu verbul „a fi”; adesea urmat de un aps) Ceea ce constituie pentru cineva rațiunea de a trăi. 39 (Fig; mai ales în legătură cu verbul „a fi”; adesea urmat de un aps) Obiect al iubirii, al admirației necondiționate și exclusive a cuiva. 40 (Înv; fam; dov; adesea urmat de un aps) Termen cu care se dezmiardă o persoană dragă. 41 (Ccr) Tot ceea ce are viață (1) Si: ființă (18). 42 (Spc) Om. 43 (Spc) Persoană. 44 (Spc) Suflet. 45 Forță vitală. 46 (D. oameni sau părți ale corpului lor; îla) Fără (de) ~ sau fără (un) pic de ~ Cu funcțiile vitale parțial pierdute Si: inert. 47 (Îae) Lipsit de energie Si: apatic (2). 48 (D. ochi; îal) Cu privirea fixă, fără țintă. 49 (D. obiecte sau d. abstracte; îal) Artificial (4). 50 (D. abstracte; îal) Neviabil. 51 (Îe) A aduce (sau, înv, a întoarce, a trezi pe cineva) la ~ A face (pe cineva) să-și revină în simțiri. 52 (Îae) A însănătoși (pe cineva). 53 (Îe) A avea șapte vieți A avea o mare rezistență fizică (și morală). 54 (Îae) A trăi mult. 55 Vivacitate (1). 56 Exuberanță (4). 57 (D. oameni; îla) Plin de ~ Viguros (1). 58 (D. oameni; îal) Energic (3). 59 (D. oameni; îal) Exuberant (4). 60 (D. oameni; îla) De ~ Căruia îi place să petreacă. 61 (D. oameni; îal) Sociabil. 62 (Îlav) Cu ~ Cu putere. 63 (Pan) Însuflețire. 64 (Pan) Forfotă (1). 65 (Blg) Ansamblul fenomenelor biologice (creștere, reproducere, autoreglare etc.) pe care le prezintă toate organismele vegetale și animale de la naștere până la moarte. 66 (Bot; reg; îc) ~ța-omului Gheață (Begonia semperflorens). 67 (Bot; reg; îac) Crăciun (Begonia metallica). 68 Existență umană. 69 Curs al lucrurilor pământești. 70 (Îe) Când ți-e ~ța mai dragă Când nici nu te gândești. 71 (Îe) A izbuti (sau a răzbi) în ~ A reuși să ajungă într-o situație materială sau socială bună (în ciuda vicisitudinilor, a greutăților inerente). 72 (D. oameni; îe) A intra (sau a păși) în ~ A începe să se confrunte cu realitatea. 73 (Rar; îe) A intra în ~ A începe să funcționeze. 74 (Îe) A (se) trece (sau a se petrece, îvp, a se muta, a se strămuta, a ieși, pop, a se duce) din (sau de la această) ~ A muri¹. 75 (Îvr; îe) A muta (sau a izgoni) (pe cineva) din (această) ~ A omorî (pe cineva). 76 (Îvr; îls) Mutare dintru această ~ Moarte. 77 (Îoc imaginar, ireal) Realitate obiectivă. 78 (Flz; îoc neființă) Existență obiectivă. 79 (Bis; șîs ~ța veșnică, ~ța de veci, (înv) ~ța de veac, ~ța veacului, ~ța vecilor, ~ța de vecie sau urmat de determinări ca „fericită”, „cerească”, „fără de sfârșit”) Fericirea veșnică de care se vor bucura drept-credincioșii. 80 (Bis; și îas) Starea de mântuire. 81 (Bis; îs) ~ța de apoi (sau viitoare, cealaltă) Existența de după moarte Si: lumea cealaltă, vremea de apoi. 82 Existență pe care o duce cineva Si: trai, trăire (1), (înv) cust (2). 83 Mod în care trăiește cineva. 84 Condiții în care se desfășoară existența unei persoane sau a unei colectivități. 85 (Îe) A-și îngropa (sau a-și închide) ~ța (undeva) A duce o existență lipsită de satisfacții. 86 (Îe) A-și reface ~ța A se recăsători. 87 (Pop; îs) ~ cusută (sau legată, cârpită) cu ață Existență grea, plină de necazuri și lipsuri. 88 (Îs) ~ de câine Existență grea, plină de umilințe. 89 (Fam; îe) Un trai și-o ~ Se spune despre cineva care se bucură de o existență îmbelșugată, fără muncă și fără griji. 90 (Fam; îe) Altă ~ ! Se spune când intervine o schimbare benefică în existența cuiva. 91 (Rar; d. femei; îe) A-și face ~ța A duce o existență imorală. 92 (Trs) ~ bună Formulă de salut. 93 (Udp „de”) Manieră de existență. 94 (Înv; de obicei urmat de determinări ca „bună”, „rea”, „dreaptă”, „păcătoasă” etc.) Comportament (1). 95 (Îrg) Temperament. 96 (Îrg) Caracter (7). 97 (Reg; îe) Ține-ți ~ța! Păstrează-ți calmul! 98 (Reg; d. oameni; îla) Lăsat de ~ Nelegiuit. 99 Conviețuire (între soți). 100 (Pop; îe) A-și petrece (sau a-și trăi, a-și duce, a-și trece, reg, a-și face, a-și mânca) ~ța cu … ori (înv) a-și avea ~ între … A conviețui. 101 (Îvr; îe) A se da în ~ cu… A face voia (cuiva). 102 (Pfm; îae) A stabili relații intime cu… 103 (Îvp; îe) A avea (sau a trăi) ~ bună (sau dulce) (cu…) A se înțelege bine (cu…). 104 (Rar; d. soți; îe) A-și desface ~ța A se despărți. 105 Mod de existență proprie unei persoane sau unui grup de persoane, care se caracterizeză printr-un ansamblu de condiții sociale, economice, culturale etc. sau prin ocupații, activități ori preocupări specifice. 106 Totalitatea activităților specifice unei persoane, unei colectivități, unui domeniu. 107 Formă de manifestare a existenței umane. 108 Subzistență. 109 (Ccr) Ceea ce este necesar (hrană, îmbrăcăminte etc.) pentru existența zilnică a cuiva. 110 (Îe) A-și ține (sau, îvr, a-și sprijini) ~ța (cu…) A face față cheltuielilor necesare traiului Si: a se întreține (cu…). 111 (Pop; îe) A-și ține ~ța de azi pe mâine A fi foarte sărac, trăind la limita subzistenței. 112 Perioadă de timp cuprinsă între nașterea și moartea cuiva. 113 Durată a existenței cuiva Si: (înv) vreme (49). 114 (Prin exagerare; în legătură cu verbe ca „a consacra”, „a închina” etc.) Parte considerabilă a vieții (112) cuiva. 115 (Îlav) În (sau din) ~ Încă din timpul când trăiește (cineva). 116 (Îlav) În ~ Niciodată (pe parcursul vieții). 117 (Îcn; îlav) În (toată) ~ța mea (sau ta, lui etc.) Niciodată. 118 (Îcn; îal) Nicidecum. 119 (Înv; îlav) După ~ța (cuiva) După moartea (cuiva). 120 (Îe) A-i tăia (sau a-i curma cuiva) firul (ori ața) vieții sau a-i tăia (ori a-i curma, a-i ciunti) (cuiva) ~ța, a pune capăt vieții (cuiva) A ucide (pe cineva). 121 (Îe) A i se rupe (sau a i se frânge) ~ța A muri¹. 122 (Îe) A-și pune capăt vieții sau a-și curma ~ța A se sinucide. 123 (Îvr; îe) A(-și) împlini zilele vieții sau a-și plini ~ța A ajunge la sfârșitul vieții. 124 (Pop; îe) Ți s-a împlinit cu ~ța Formulă prin care cineva este amenințat cu moartea. 125 (Îlav) De-o ~ sau (de-) o ~ de om (De) foarte mult timp. 126 (Pan) Timp de funcționare în bune condiții a unei unelte, a unui aparat, a unei mașini etc. 127 (Pex) Existență istorică. 128 (Determinat prin „toată” sau „întreagă”; adesea precedat de pp „în”, „pe”, „pentru”) Timpul care rămâne de trăit cuiva (începând dintr-un moment determinat) până la moarte. 129-130 (Îljv) Pe ~ (Care durează) până la moartea cuiva. 131 (Îe) Pe ~ (și) pe moarte Pentru totdeauna. 132 (Șir de) fapte, întâmplări, evenimente etc. trăite de cineva. 133 Totalitatea acțiunilor săvârșite de cineva în timpul vieții (112) sale. 134 (În credința creștină; îs) Cartea (sau, rar, cărțile) vieții Carte în care sunt înscrise numele și faptele aleșilor lui Dumnezeu. 135 (În credința creștină; îas) Carte în care sunt înscrise faptele (rele) după care vor fi judecați morții, la ziua de apoi. 136 (Îe) A(-i) fi scris (cuiva) în cartea vieții A(-i) fi sortit (cuiva). 137 (Îe) A șterge (pe cineva) din cartea vieții A scoate din rândul celor vii. 138 (Spc) Gen de scriere care are ca obiect descrierea faptelor, a evenimentelor trăite sau a acțiunilor săvârșite de cineva Si: biografie. 139 (Înv) Loc în care își duce cineva existența. 140 (Înv) Locuință a cuiva.

împăia, pers. 3 sg. împăiază, vb. I refl. (reg.; despre oi) primăvara oile se împăiază = le cresc sub firele vechi de lână alte fire noi (pai); a năpârli.

fărîma (fărîm, fărîmat), vb. – A sparge, a face bucăți. – Var. (s)făr(î)ma, (s)făr(î)mi. Lat. *ex-formāre, cf. it. sformare „a desfigura”, sformato „diform”. Rezultatul sfărma este normal (pentru o › ă, cf. fără); formele cu î se datorează unei încrucișări cu dărîma, v. aici. În general se explică acest cuvînt prin fărîmă „fragment”, care se consideră identic cu alb. theṝimë (< mr. sîrmă) „fragment”, theṝmoń (< mr. sîrmare) „a sparge” și derivat din lat. *farrimen, de la far „alac” (Pușcariu, Conv. lit., XXXV, 818 și ZRPh., XXVII, 739; Pușcariu 582; Giuglea, Dacor., III, 598; Philippide, II, 712; Rosetti, II, 116), ipoteză dificil de admis din punct de vedere semantic (cf. REW 3202). Diez, Gramm., I, 281, urmat de Körting 3950, Meyer 90 și Scriban, propusese lat. fragmen, care reprezintă de asemenea dificultăți. Alb. pare a proveni din rom. – Cf. înfărma. Der. fărîmă, s. f. (fragment, bucată; firimitură; rest); fărîmăcios (var. (s)făr(î)măcios, (s)făr(î)micios), adj. (care se fărîmă, inconsistent); fărîmat (var. (s)făr(î)mat, (s)făr(î)mit), s. n. (spargere; fărîmare; oboseală, rău, amețeală); fărîmător (var. (s)făr(î)mător, (s)făr(î)mitor), adj. (care (s)fărîmă); fărîmătură (var. (s)făr(î)mătură, (s)făr(î)mitură, fir(i)mitură), s. f. (fărîmare; distrugere; spargere, hernie; firimitură; resturi); în ultimele var. pare a fi intervenit o încrucișare cu fir; fărîmița (var. sfăr(î)mița, (s)făr(î)mica, (s)făr(î)miți, fir(i)miți), vb. (a face bucățele, a face firimituri), din dim. fărîmiță.

*capilár, -ă adj. (lat. capillaris, d. capillus, fir de păr din cap. V. capelură). Relativ la păru capuluĭ: sistema capilară. Supțire ca un fir de păr, foarte fin: tub, vas capilar (ca ultimele ramificațiunĭ ale vinelor). Bot. O ferigă medicinală (ásplénium trĭchómanes).

ALERGĂTOR l. adj. 1 Care aleargă ¶ 2 Harnic: Am nevastă, frățioare, iute și alergătoare (ȘEZ.) ¶ 3 🏚 Piatră alergătoare (HASD.), piatra de deasupra a morii, care se învîrtește. II. ALERGĂTOR sm. 1 Cel care aleargă, curier; sfatul zeilor găsi cu cale să trimită pe Mercur, ~ul lor (ISP.) ¶ 2 pl. ⛹ Cei cari în jocul „de-a mingea în opt” aduc mingea celor ce o prind (PAMF.). III. ALERGĂTOARE sf. 1 Alergare de cai: cai de ~ (ODOB.); loc de alergare: cerbii intră în ~ și sînt urmăriți de vînâtori (ODOB.) ¶ 2 Unealtă de lemn care servește la urzirea pînzei; pe ea țărancele așează mosoarele cu tort și, ținînd-o în mînă, aleargă de urzesc pînza împrejurul casei sau pe niște pari așezați la o depărtare potrivită cu numărul coților ce trebue țesuți (🖼 70); uneori alergătoarea e fixă și firele sînt duse din ea pe niște pari (🖼 71) ¶ 3 🏚 Piatră alergătoare, la moară ¶ 4 Alergătoare pl. 🐦 Ordin de păsări cu aripi nedesvoltate, așa că nu pot sbura; au gît lung, picioare lungi puternice, cu care aleargă foarte repede, precum: struțul, casoarul, etc.; se găsesc mai ales în emisfera de sud.

2) plísă f., pl. e (rus. plis, bg. plisa, pol. plisia, d. germ. plüsch, care vine d. fr. peluche și pluche, din poil, păr, fir. V. păr 1). Un fel de catifea cu păru maĭ mare. – Cînd e și maĭ mare, se numește plĭuș. V. plĭuș.

PARODIE (< fr. parodie < lat. gr. parodia; cf. gr. para, alături și ode, cîntec) Specie literară, dar și modalitate estetică a criticii, imitație burlescă, în proză sau în versuri, a unei opere, adîncind și ridiculizînd trăsăturile caracteristice sau defectele cele mai izbitoare ale acesteia. Folosită mai ales pentru implicațiile ei critice, parodia s-a constituit uneori în operă de sine stătătoare, ca romanul Don Ouijote de Cervantes, a cărui geneză o găsim în intenția autorului de a parodia romanele cavalerești. Cunoscută încă din antichitate (Batrahomiomahia lui Homer socotită o parodie a Iliadei), ea a fost cultivată pînă în epoca noastră de scriitorii înclinați spre acest gen de parafrazare spirituală a unei opere literare. În literatura noastră sînt cunoscute parodiile lui I.L. Caragiale, ca și Parodiile originale ale lui G. Topîrceanu. Ex. „Fără multe marafeturi, făcurăm cinstea cuvenită borșului de chitici, din care începurăm a sorbi cu iuțeală, înghițind repede și încrețind sprîncenele deasupra aburului fierbinte și mirositor. Cina fu scurtă. [...] Din înalta împărăție a umbrelor, luna și stelele care înaintau în negrele și îndepărtatele adîncuri ale Nemărginirii, pînă dincolo de hotarele ochiului, umpleau văzduhul străveziu cu o pulbere diafană și viorie.” (G, Topîrceanu, Parodii în proză ; G. Hogaș, Note din călătorie). Ex. Printre cimbru și susai, Fir plăpînd de păpădie Nalță, greu, în vîrf de pai, Un bănuț de floare vie. Norii lungi, pe sus, de plumb, Nu-l ghicesc dintre urzici. Soare galben, cît un bumb, Răsărit pentru furnici. Doar fărîma de pămînt Care-l știe și cunoaște, Îi păstrează chipul sfînt Cînd un bou, trecînd, îl paște. (TUDOR ARGHEZI, Menire)

FIRUȚĂ ~e f. Plantă erbacee cu tulpina subțire, de tip pai, cu frunze liniare, ce crește prin pășuni și fânețe. /fir + suf. ~uță

caier (caiere), s. n. – Mănunchi, cantitate de lînă sau cînepă de tors. – Mr. caer, megl. cair, istr. caier. Lat. *călērus. Acest cuvînt apare numai în lat. în forma gălērus, cu sensul de „căciulă de blană cu părul pe din afară”, considerată a fi der. de la gălea, și necesită o explicație. Ideea de bază a lui gălērus nu trebuie să fie cea de „coif”, ca în gălea, ci aceea de „coc de păr”, ca în lat. căliendrum „coc fals, coc de păr care servește de podoabă”, de unde abruz. kelyendrę „boboc de floare” (REW 1514). Se știe că căliendrum reprezintă gr. ϰάλλυντρον, cuvînt obscur, pe care Bailly îl interpretează ca „tout ce qui sert à nettoyer”, de unde „pămătuf, coamă, smoc, șuviță de păr, moț” și îl pune în legătură cu ϰαλλύνω „a curăța, a înfrumuseța”. Pare a fi mai probabil să se plece de la χαλαρός „moale, fleșcăit”, χαλᾶν „a slăbi”; astfel încît ar însemna „obiect flasc, fără consistență”, explicîndu-se astfel mai bine sensurile secundare ale lui ϰάλλυντρον. De la aceeași familie provine ϰάλανδρος „ciocîrlie”, numită astfel datorită moțului, cf. numele său lat., gălērῑ tus, de la gălērus după Boissacq, origine necunoscută; Walde 83 se gîndește la χαράδριος „specie de pasăre”. Presupunem că gălērus, care trebuie să reprezinte un *călĕrus, este corespondentul lat. al gr. χαλαρòς „fleșcăit” tot așa cum căliendrum este al lui ϰάλλυντρον; caz în care este evident că a însemnat probabil „moț, ciuf”, cf. gălērῑtus „(pasăre) moțată”, fiind secundară accepția de „căciulă”. Celelalte explicații nu sînt convingătoare. Sl. kǫdrĭ „încrețit” (Miklosich, Slaw. Elem., 28; Miklosich, Lexicon, 329) sau kǫdrjavŭ „încrețit” (Cihac, II, 37) nu pot fi admise. Pușcariu 251 (și ZRPh., XVIII, 689 și DAR) a propus un lat. *carium, de la carĕre „a scărmăna”, al cărui fonetism este dificil; același autor Dacor., III, 669, de la lat. *cavabile, pe care nu-l înțelegem. Pascu, Archiva, XV, 439, (repetat în Lat., 256 și Pascu, I, 192) presupune un lat. *cairum, de la gr. ϰαĩρος „fir”. În sfîrșit, Giuglea, Contributions, 15-19, de gîndește la lat. caia „par”, cf. gasc. cay, sp. cayado prin intermediul unui dim. de tipul *caiulus (cf. Densusianu, GS, VII, 275); în afară de acestă dificultate fonetică, acestă explicație pare a admite o confuzie nefirească între caier și furcă. Der. încăiera, vb. (a pedepsi; refl., a se părui, a se bate, a se lua la bătaie); încăierătură, s. f. (bătaie). Sensul se explică pornind de la noțiunea de „încurcătură”. Totuși DAR preferă să plece de la un lat. *incavellare, de la cavella „coș”, ipoteză dificilă și totodată inutilă, pe cînd Spitzer, Dacor., IV, 654, propune un lat. *incavulare.

CIMBISTRĂ, cimbistre, s. f. (Rar) Pensetă. O! se apără cu modestie Tom, ridicînd sprincenile subțiri și plivite cu cimbistra. C. PETRESCU, C. V. 194. N-ai decît să te tunzi chilug, și păru ce rămîne pe cap să-l smulgi cu cimbistra fir cîte fir... ALECSANDRI, T. I 106.

creangă sf [At: PRAV. 70 / V: cleancă, cle~, crancă, cra~, ~creng / Pl: ~engi, (rar) crăngi, ~enge, (nob) crenguri / E: bg гранка] 1 Ramură de copac sau de pom Si: cracă (1). 2 (Rar; d. grâne) Ramificație de pai. 3 (Rar; d. flori) Ramificație de tijă. 4 (Rar; d. flori) Fir. 5 (Gms; îe) A ajunge la ~ verde A reuși în afaceri. 6 (Gms; îae) A se îmbogăți. 7 (Îf cleancă, cle~) Lemn strâmb. 8 (Rar) Braț de apă curgătoare. 9 (Reg) Pantă a unui munte. 10 (îvr; liv) încrengătură a unei familii. 11 (îvp; rar) Văzduh. 12 (Îf cranga) Dans popular oltenesc. 13 (Îf cranga) Melodie după care se joacă creanga (12). 14 (Pfm; îe) A umbla ~ga A umbla mult și fără rost. 15 (Reg) Crengare (2). 16 Crăcană (20).

MĂTASE s. f. 1. (Și în sintagma mătase naturală) Fir de borangic prelucrat; p. ext. (și în sintagmele mătase artificială, mătase vegetală) fibră textilă vegetală sau sintetică, avînd proprietăți asemănătoare cu cele ale firului de borangic; țesătură din asemenea fire. 5 brîie de matase cu canafi (a. 1 588). CUV. BĂTR. I, 202/9. Dară cine. . . are hi atîta de nebun să-ș dea ochii săi să-i scoață. . . pentru veșmente de mătasă? VARLAAM, C. 161, cf. ST. LEX. 173^r1/14. Dud din care să hrănesc gîndacii, carii fac mătasa (a. 1 705). GCR I, 356/31. 11 litre mătase cărămizie (a. 1 720). IORGA, B. R. 328, cf. 224. Mai luat-au Ghenghea iară oraș mare, unde se face mătasă multă. MUSTE, LET. III, 79/12. 3 cingători de mătase (a. 1 760). IORGA, B. R. 224, cf. id. S. D. XII, 174. Viermile care face mătasa (a. 1 779). GCR II, 120/10. Femeile ce scot mătăsuri din gîndaci au început fieșcare să-și lucreze meșteșugul pe la casa ei (a. 1831). DOC. EC. 478. Asemenea cu viermele ce deapănă mătasea, mă sîrguiam să mă înfășur cu pînza cea de nebunia mea țesută. MARCOVICI, C. 15/22. Florile de fir, mâtăsi și catifea, Ce ruge înălța cînd ploaia se ivea, De frumusețea lor lipsite și pătate, Au fost de la ferești afară lepădate. DONICI, F. 57, cf. NEGRUZZI, S. II, 91. Regina Krimhilda. . . împodobește cu giuvaere metăsurili arabe, albe ca zăpada. HASDEU, I. C. I, 100. Adă-mi fața ta voioasă. . . Că mă jur în ceas curat Să-ți torc haine de mătasă. ALECSANDRI, P. I, 9. Al ei chip. . . cu ochiu-l măsuri, Prin ușoara-n- vinețire a subțirilor mătăsuri. EMINESCU, O. I, 79, cf. 152. Ștergarele erau de mătase. ISPIRESCU, L. 38, cf. MACEDONSKI, O. I, 179, 242. Această clasă, „burghezia”,. . . venită din Paris. . . dă grîul țăranului pe mâtăsurile franțuzești. IBRĂILEANU, SP. CR. 200. Mama. . . le da numai pînza de bumbac țesută și nălbită de ea, ori borangicul sau mătasa pentru zăvelci. AL LUPULUI, P. G. 17. Am uitat să socotesc între cumpărături basma de matasă. SADOVEANU, Z. C. 310. Bunicul își pune lavalieră de matasă albă cu puchiței. TEODOREANU, M. U. 232. Bolta cerească se limpezise, și în vibrația orbitoare a dimineții părea căptușită cu o imensă pînză de mătasă albastră. BART, S. M. 54. Capacitatea crescîndă a mătasei artificiale de a înlocui mătasea naturală a redus treptat rentabilitatea culturii viermelui de mătase. IONESCU-MUSCEL, ȚES. 20, cf. V. ROM. iulie 1 954, 25. Atunci craiul s-a căit, In matasă i-a-nvelit, Și-n biserică i-au dus. ALECSANDRI, P. P. 21, cf. ȘEZ. III, 231. El ni s-a dus In țar-ungurească, Ca să-mi tîrguiască. . . Pînză și meteși, Ca să-i cos cămăși. MAT. FOLK. 266. Și din cui îș alegea Sîta mari și cam deasî, Tot cu pînza di mătasî. ib. 1476, cf. 1 465,1467. Din coadă de cîine sită de mătase nu se mai face (= cu omul fără caracter nu poți face nimic bun). Cf. NEGRUZZI, S. I, 248, ZANNE, P. I, 377, 597, III, 336, V, 333. Ce e nalt ca casa, Verde ca mătasa, Și amar ca fierea, Și dulce ca mierea? (Nucul). GOROVEI, C. 243. Vierme de mătase v. v i e r m e. Fluture de mătase v. f l u t u r e. Gogoașă de mătase v. g o g o a ș ă. (Regional) Mătasa morților = funigei. Cînd zărește fire albe de „mătasa morților” plutind în aer, se ridică și privește lung și pasionată în urma lor. SĂM. II, 232. Locuri deșerte împodobite cu bolîndari de stepă, de pămătufurile cărora se zbăteau și scînteiau acele fire nețesute, numite de pământeni matasa-morților. SADOVEANU, O. XIII, 317. ◊ L o c. a d j. De mătase = mătăsos, moale, lucios. Părul ei castaniu ce se slobozea în unde de matase. . . ar fi înflăcărat pe Xenocrat. NEGRUZZI, S. I, 17. Părul ei cel negru-n valuri de mătase se desprinde. EMINESCU, O. I, 142, cf. DELAVRANCEA, S. 97. La noi sînt codri verzi de brad Și cîmpuri de mătasă. GOGA, P. 12. În soare luceau firele de mătase ale funigeilor. C. PETRESCU, A. 436. Cînd văz păru-i de mătasă, Dorul ei tare m-apasă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 31, cf. 35. (Fig.) Își rostea cumplitele-i cuvinte cu glas de mătase. STANCU, R. A. V, 63. ◊ Mere de mătase = varietate de mere nedefinită mai de aproape. BULET. GRĂD. BOT. I, nr. 3, 76. ◊ E x p r. Crescut în mătase = crescut în belșug; răsfățat. Fata crescută-n mătasă N-ai la ce-o aduce-n casă. JARNIK-BÎRSEANU, D. 436. ♦ Ață de mătase (1). Cămașa era de pînză albă, era cusută la mâneci cu mătăsuri de culori diferite și cu fluturi. BOLINTINEANU, O. 437. O năframă cusută frumos cu flori de mătasă. CREANGĂ, A. 92. Cum înșiri mărgăritarele pe un fir alb de mătase, așa curgeau vorbele lui. DELAVRANCEA, O. II, 86. Șede la masă și coasă. . . Cu amici și cu mătasă. JARNIK-BÎRSEANU, D. 339, cf. 68, 213. 2. (Cu sens colectiv, mai ales în sintagmele mătasea porumbului sau mătase de porumb) Fire subțiri, cafenii-gălbui, care ies din pănuși, la vîrful știuletelui de porumb, în formă de smoc mătăsos. Mătasea de pe porumb nu se poate curăți bine (a. 1869). ap. TDRG. Purcelul. . . să ridică, să întinde, își scutură trupul de mătăși și purcede spre fund, de unde vine gălăgia. SĂM. IV, 154. Păpușa sau puica se numește astfel pînă ce nu are mătasă. PAMFILE, R. 88. Fuma foi uscate de nuc sau mătase de porumb. IOVESCU, N. 38. Ceaiul de mătase de porumb. . . se dă în boalele de rinichi. VOICULESCU, L. 230. Povara cozilor grele împletite din mătasă crudă de păpușoi. CAZIMIR, GR. 115. Foaie verde fir mătasî. MAT. FOLK. 1426, cf. ȘEZ. I, 74, III, 58,160. ALR SN I h 106. ◊ E x p r. A fi în (sau a face, a da, a da în, a lepăda, a slobozi) mătase (sau mătăsi, mătăși, mătăsuri) = (despre porumb) a începe să lege. Popușoii. . . din grădini erau în matîsi. I. IONESCU, P. 328, cf. com. MARIAN, PAMFILE, A. R. 88, com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI, ALR I 902/530, 592, 600, 810. 3. Compuse: mătasea-broaștei sau mătasea-broaștelor, mătasea-de-apă = nume dat algelor verzi, filamentoase, care formează mase plutitoare la suprafața apelor dulci, stătătoare ; (regional) mătreață, lîna-broaștei. Cf. ANTIPA, P. 53, PAMFILE, D. 91, ATILA, P. 79. Mătasea-broaștei face opac luciul apei. RALEA, S. T. I, 271. Sub pod, printre firele verzi de mătasa-broaștei, se legănau două mîini albe. CAMiLAR, N. I, 70. Soarele. . . se scufunda printre ostroavele cu pipirig în apa moartă, năpădită de mătasea-broaștei și de lintiță. BENIUC, M. C. I, 75, cf. H XI 327, ALR SN III h 832 ; (regional) mătasa-trifoiului = torței (Cuscuta Epithymum). Cf. ENC. AGR. M, 735 ; mătasa-iepurelui = Cuscuta arvensis. Cf. ȚOPA, C. 219. 4. (Bot. ; regional) Zglăvoc (Centaurea plumosa). Cf. PĂCALĂ, M. R. 15. 5. (Bot. ; regional) Gălbinare (Serratula tinctoria). Cf. PĂCALĂ, M. R. 15. – Pl.: mătăsuri și (învechit și regional) mătăsi, mătăși, (regional) meteși. – Gen.-dat.: mătăsii și (rar) mătasei, mătăsei. – Și: (rar) metáse s. f. – Lat. metaxa. Cf. gr. μέταξα, μάταξα, ngr. μετάξι.

ALBINĂ, albine, s. f. 1. Insectă din familia himenopterelor, al cărei abdomen este prevăzut cu un ac veninos; trăiește în roiuri organizate, producînd miere și ceară (Apis mellifica). Albina... suge nectarul din potire. DEȘLIU, G. 51. O albină trece ca un fir de aur prin soare, drept pe lîngă pălărioara lui de paie, pe lîngă părul bălai, aproape alb. SADOVEANU, O. III, 22S. Priviră... cum albinele culegeau ceara și adunau mierea. ISPIRESCU, L. 381. Și albinele-aduc miere, aduc colb mărunt de aur. EMINESCU, O. I 87. ♦ (Metaforic, cu aluzie la hărnicia albinei) Și părăgineala și bălăriilel ți le plivesc albinele-albastre [muncitorii] Ca nădejdile și zările noastre! DEȘLIU, G. 14. 2. Plantă erbacee ale cărei flori, dispuse într-un spic, seamănă cu o albină; crește primăvara prin locuri cu iarbă, la marginea pădurilor (Ophrys cornuta).

GROS⁵, GROASĂ, groși, groase, adj. (În opoziție cu subțire) I. 1. (Despre corpuri de formă cilindrică) Mare în circumferință sau în diametru. Biserica... e așezată pe un tăpșan între arbori seculari, groși de nu poți să-i cuprinzi nici pe jumătate în brațe. STANCU, U.R.S.S. 166. Strîmbă-Lemne... lua stejarul cît de gros, îl îndoia cu mînile. NEGRUZZI, S. I 245. Crește mîndru grîuleț, La pai gros, la spic măreț. HODOȘ, P. P. 45. Trandafir ș-un fir supțire, Rău m-ai scos, dragă, din fire; Trandafir ș-un fir mai gros, Mult mă mir cum de m-ai scos. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 29. ◊ (Despre ființe sau despre părți ale corpului lor) Degete groase. Picioare groase. ▭ Era, măre, acest Silen, gras și gros ca un butoi, adecă, cum i-am zice noi astăzi, dop de saca. ISPIRESCU, U. 104. Omul acela era ceva de spăriet: avea niște urechi clăpăuge și niște buzoaie groase și dăbălăzate. CREANGĂ, P. 239. Se însură cu jupîneasa Mărica, minunată femeie, groasă și frumoasă, dar cam prostană. NEGRUZZI, S. I 246. ◊ Expr. (Rar) (A fi) gros de (sau la) cap = (a fi) greu de cap, v. greu. Unii se feresc De oameni cu minte Și sînt bucuroși De cei la cap cam groși. DONICI, la TDRG. ♦ (Popular; despre femei) Gravidă, însărcinată, grea. La cîtăva vreme, purcede fata groasă. ȘEZ. IX 17. 2. (Despre volumul unui corp) Cu dimensiunile laterale mai mari decît cele obișnuite; mare în volum (în sens lateral), voluminos. Zid gros. Carte groasă. ◊ Loc. adj. (Despre oameni) Cu punga groasă sau gros la pungă = avut, bogat. ♦ (Despre litere) Cu trăsături mai late decît cele obișnuite. V. gras. Zaharia Duhu deschise o gazetă și citi un titlu cu litere groase. C. PETRESCU, A. 320. ◊ (Adverbial, pe lîngă «a scrie») Penița aceasta scrie prea gros. 3. (Despre materii așezate în straturi sau care se așază ca un strat peste ceva, ori despre corpuri cu suprafață întinsă, în formă de foaie, ca hîrtia, frunzele etc.) Cu dimensiune mare de la suprafață pînă la bază sau între cele două fețe paralele. Strat gros de pămînt. Scîndură groasă. ▭ Ori pe ce se oprea suflarea [lui Gerilă]... se punea promoroaca mai groasă de-o palmă. CREANGĂ, P. 240. ◊ Loc. adj. (Despre oameni) Gros la (sau de) obraz = lipsit de bun-simț, bădăran. Îmi pare rău că ești gros de obraz! CREANGĂ, A. 106. Gros la piele sau cu pielea groasă = nesimțitor. Gros la (sau în) ceafă sau cu ceafa groasă = bogat; (mai rar) bădăran. Unu-i agă și cellalt spătar... groși în ceafă și morocănoși. ALECSANDRI, T. I 133. Din viață liniștită boierii groși la ceafă Trăgeau la fire de-aur nevrînd a ști de leafă. BOLINTINEANU, O. 146. A fi gluma (cam) groasă = a se îngroșa gluma, v. îngroșa. Gluma era cam groasă, căci acum nu era vorba a cheltui numai timpul, era a dezlega și punga. NEGRUZZI, S. I 342. ♦ (Despre materii textile) Țesut din fire groase (I 1). Dănilă leagă strîns, c-un ștergari gros, de cîlți, ochii și urechile dracului. CREANGĂ, P. 55. Femeile lor au cîte o cămașă groasă de pînză albastră și o maramă iarăși de pînză pe cap. BOLINTINEANU, O. 300. 4. (Despre materii lichide sau gazoase) Care curge sau se împrăștie greu, care are fluiditate scăzută; condensat, dens. Nori groși. Ulei gros. ▭ Calul era numai spumă... și aburi groși ieșeau din el. NEGRUZZI, S. I 42. ◊ Lapte gros v. lapte. ◊ (Adverbial) Mierea curge gros. ♦ Fig. (Despre întuneric, umbră etc.) Mare, adînc, compact. Mîndro, mîndrulița mea... De frumoasă, ești frumoasă, Dar alegi umbra de groasă Unde-i iarba mai frumoasă, Că de soare te ferești De teamă că prea negrești. HODOȘ, P. P. 180. II. Fig. 1. (Despre glas) Adînc, grav. Se deschise o ușă și s-auzi un glas gros. SADOVEANU, B. 37. Asta nu-i mămuca. Eu o cunosc de pe glas; glasul ei nu-i așa de gros și răgușit, ci-i mai subțire și mai frumos. CREANGĂ, P. 22. ◊ (Adverbial) Oamenii tăcură, dar se plecară ușor înainte. Unul zise gros: Ce vești?... Vești ne trebuie nouă? Dreptate ne trebuie. DUMITRIU, B. F. 19. Mînecuță cel mic dădu drumul unui rîs ascuțit. Rîdeau și ceilalți, gros. SADOVEANU, P. M. 25. Prind cocoșii a cînta Și de ici și de colea, Cînd mai gros, cînd mai subțire. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 163. 2. (Învechit, despre oameni) Incult, bădăran, necioplit. Auzisem că voi, poeți, scriitori vestiți, Îndată ce ați murit, vă faceți cam neciopliți, Cam groși, necivilizați. ALEXANDRESCU, M. 237.

DERAIERE LEXICALĂ s. f. + adj. (< deraia < fr. dérailler – cf. fr. lexical, germ. lexikalisch): deviere a sensului unui cuvânt sub influența altui cuvânt. Fenomenul a fost studiat de acad. Al. Graur. După părerea sa, d. l. este concretizată într-o construcție tipic populară, familiară sau de argou, care presupune înlocuirea sfârșitului sau a începutului unui cuvânt cu sfârșitul sau începutul altui cuvânt (de obicei identic cu al celuilalt), pentru a păcăli pe interlocutor și a crea un efect comic. Ea se produce dintr-un anumit punct al cuvântului, care este comun cu al celor doi termeni. Astfel: telegrabnică (< telegramă – grabnică), animabil (< amabil – animal), banchior (< bancher – chior), cașcavaler (< cavaler – cașcaval), lumânaștere (< lumânare – naștere), autopas (< autobuz – pas), felicitocuri (< felicitări – tocuri), scrumbieră (< scrumieră – scrumbie), poimarți (< poimâine – marți) etc. D. l. privește modificarea unuia sau a mai multor sunete din interiorul cuvântului, sfârșitul rămânând același: izbit (< iubit – izbi), lătrătură (< literatură – lătra), scrofulos (< scrupulos – scrofuri) etc. Există d. l. create prin adăugarea unui singur sunet de la cuvântul al doilea: suspinul (< supin – suspin), măntăluță (< mătăluță – măntăluță), Costiclă (< Costică – sticlă) etc. sau prin adaos de cuvinte: cald nemțesc (< germ. kalt „frig”), franceză de baltă, caii de la bicicletă, cu ghetele de la botez, să-ți strâng mâna cu ușa, o cărămidă poștală, umblă pe jos! (pentru: umblă sănătos!) etc. Există și d. l. create prin substituirea unor elemente care au comun unul sau mai multe sunete, la început: unele aduc o notă peiorativă; altele aduc o atenuare a intenției; unele exprimă menajarea conveniențelor, îndulcirea raporturilor, evitarea obscenităților; altele sunt simple glume. Să se compare: cât e ceapa? (pentru: cât e ceasul?), ești copoi! (pentru: ești copil!), mămăligă cu brânci (pentru: mămăligă cu brânză), nepurcel (pentru: nepoțel), inel de aoleo (pentru: inel de aur), îmi pare băț (pentru: îmi pare bine), o faci pe nervosu (pentru: o faci pe nebunul), fir-ai al neichii (pentru: fir-ai al naibii), fir-ai al cucului sau fir-ai al ciorilor (pentru: fir-ai al dracului), hai sifon! (pentru: hai sictir!), mă doare-n cot (după ureche, în călcâie etc.), vai de cozonacul tău, mănânci ciuperci!, dumicatu măsii, Dumnezeu să-l iepure (...să-l ierte), ce spui Franț! (...frate), dați-vă la o paișpe (...la o parte), fii solemn! (...serios), stai un plic (...un pic), n-am în cotor (...încotro), cu tonții (cu toții) etc. Procedeul acesta are o valoare socială, deoarece se bazează pe asociații premeditate.

sucitură sf [At: DOSOFTEI, V. S. decembrie, 197^r/15 / V: ciu~ / Pl: ~ri / E: suci³ + -(i)tură] 1 Sucire (1). 2 (Îrg; ccr) Produs, obiect, fir etc. obținut prin sucitură (1). 3 (Reg) Colac (1). 4 (Trs; Mol) Mănunchi de paie, de fân etc. răsucit cu mâna, cu care de obicei se leagă snopii sau se pune pe vârful căpiței de fân ca să n-o ia vântul. 5 (Îrg) Scul. 6 (Îrg) Jurubiță (de bumbac). 7 (Pop) Cotitură (a unui drum, a unei văi etc.). 8 (Reg) Vârful ascuțit al sfredelului. 9 (Reg) Sul de pânză. 10 (Reg) Foaie de aluat (pentru plăcintă sau tăiței). 11-12 Sucire (5-6). 13 (Reg; fig) Epitet dat unui om nestatornic, neserios. 14 (Înv) Luxare. 15 (Înv; fig) Deformare fizică. 16 (Înv) Instrument de tortură.

NESTEMATĂ, nestemate, adj. f. (Și în forma nestimată; în expr.) Piatră (sau, mai rar, mărgea) nestemată = piatră prețioasă. Zilele... se înșiră ca mărgele nestemate pe un fir de aur. SADOVEANU, N. P. 277. În clipele... luminatului de ziuă, apa părea presărată cu pulbere de pietre nestemate roșii ca sîngele. SANDU-ALDEA, U. P. 101. Nepoate, mai văzut-ai pietre nestimate așa de mari și frumoase ca acestea? CREANGĂ, P. 217. ♦ (Substantivat) Piatră prețioasă; p. ext. (mai ales la pl.) lucru scump, prețios. A făcut datorii ca să răscumpere cutiile cu nestemate. C. PETRESCU, C. V. 353. ◊ (În metafore și comparații) Poezii devenite nestemate ale creației eminesciene. BENIUC, P. 18. Expresiuni neaoșe romînești... ca nestemate într-o frumoasă salbă de versuri. ODOBESCU, S. III 86. – Variantă: nestimată adj. f.

mătăuz (mătăuze), s. n. – 1. Sfeștoc. – 2. Perie. – Var. (Trans.) mătăhuz. Sl. motvązŭ „legătură” (Miklosich, Slaw. Elem., 30; Miklosich, Lexicon, 381; Cihac, II, 189; Byhan 322), cf. rus. motovjaz „fir”, pol. motowąz „șirul de la depănătoare”; sau mai probabil din rus. metúza „pai de secară”.

Fir roșu – Pe vremuri, cînd încă nu existau cuirasate, englezii, pentru a împiedica furtișagurile pe vase și a putea identifica lesne parîmele, frînghiile etc. care ar fi fost subtilizate flotei și vîndute, luaseră măsura ca toate odgoanele și sforile de pe navele regale să fie străbătute de-a lungul lor de un fir roșu care să nu poată fi desprins decît dacă s-ar desface complet toată funia. Goethe, în romanul său Wahlverwandschaften (1809), după ce relatează acest lucru, se servește de firul roșu spre a compara cu el simțămîntul care străbate „Jurnalul Otiliei”. Se pare că Goethe a izbutit să facă să circule, mai bine decît flota engleză, acest fir roșu care astăzi străbate și prin romanele-fluvii și prin apele mai mici ale literaturii și presei, ba chiar și prin undele conversațiilor obișnuite. În legătură cu noua Constituție a țării, poetul Marcel Breslașu scria: „Da, acesta e firul roșu pe care se înșiruie salba de mărgăritare a drepturilor noastre: grija pentru omul muncii, pentru fericirea lui”. IST.

NĂFRAMĂ s. f. I. 1. Bucată de țesătură de in, cînepă, bumbac, borangic etc., de obicei împodobită cu cusături sau alesături, întrebuințată mai ales de femei, pentru a-și acoperi capul; spec. fîșie lungă de borangic cu care își acoperă capul femeile de la țară, lăsînd capetele să atîrne (pe spate) pînă aproape de pămînt. 2 cădelnițe..., 2 căți cu cănăfi și cu măhreme albii (a. 1588). cuv. d. bătr. i, 195/1, cf. rosetti, b. 102. Fața... [mortului] cu măhramă era legată. m. costin, ap. gcr i, 196/10. Puind o năframă peste obrazul sv[i]nți[i]i sale și cu țarnă împresurară de-l astrucară. dosoftei, v. s. septembrie 32^r/29. Măhrama de măta[se] mare (a. 1754). iorga, s. d. xii, 67. Merse în cămară și-și află nevasta șezînd și ș-au scos inelul de aur din deagetul lui și măhrama cea împodobită cu sîrma și le deade doamnii lui (a. 1760). gcr ii, 68/30. O față de masă, un chindeu, doo năfrămi de mătasă, aceste au rămas de la Sucița la biserică (a. 1780). iorga, s. d. xiii, 160. Neframă de burungiuc aleasă. i. ionescu, p. 548, cf. pontbriant, d. Numiri de îmbrăcăminte țărănească... fotă, ie, maramă. baronzi, l. 95. Avea pe frunte naframă albă. alecsandri, p. i, 23, cf. 22, costinescu. O maramă albă cu aur semănată Îi învăluiește păru-i răsfățat. bolintineanu, o. 51, cf. lm, jipescu, ap. gcr ii, 262. 5 mărămi cusute cu fir și cu mătase. odobescu, s. i, 421. Ea scoase din fundul unei lăzi o cute, o perie și o năframă. eminescu, n. 21. O năframă cusută frumos cu flori de mătasă. creangă, a. 92. Ceru a fi îmbrăcat muierește ca roabele; se legă cu maramă la cap și cu furca în brîu se nevoia a toarce. ispirescu, u. 71. El se apropie de fată, îi luă inelul ce avea în degetul cel mic și marama de pe față. id. l. 256. Își acoperi fața cu maramă. delavrancea, s. 174. N-am putut s-o văd, nu-și ridică marama de loc. i. negruzzi, s. iv, 539. Se acopăr c-un șal, tistimel sau tulpan frumos, ori cu o basma frumoasă de mătase, ori cu o năframă frumos cusută. marian, na. 294, cf. id. î. 54, 76, ddrf, manolescu, i. 196. Uite zău, Acum iau seama, Că-mi stă bine-n cap năframa. coșbuc, p. i, 103, cf. 65, 70, barcianu. Femeile măritate, cu pieptănătura cu conci roșu și peste cap cu năframa albă, stau mai toate în genunchi. d. zamfirescu, v. ț. 82, cf. 51. Ai barișuri fine? – Cum de nu; să vă dau, răspunse negustorul și începu, fără grabă, să coboare din rafturi cutiile pline de... mahrame. tafrali, s. 64. Amîndouă să mă plîngeți Și să vă cerniți năframa. goga, p. 47. Turcule, dă-mi drumul să mă-ntorc la mama, Mi-am uitat pe masă salba și năframa. iosif, v. 78, cf. 117, tdrg. Venea de la prăvălie, pe umeri cu o năframă cafenie. agîrbiceanu, a. 53, cf. 389, 459, 524. Printre fete se mai rătăcește și cîte o nevastă tînără, cu năframă de mătase în cap. rebreanu, i. 13. Se aștern ca rufăria moale În sertarele goale Teanc, Năframe, tulpane, barișe Cu croiala piezișe. arghezi, vers. 194, cf. id. c. o. 72. Petruța își adusese de la Pitești încălțăminte nouă și o maramă spumoasă de borangic. camil petrescu, o. i, 94. Raveca șade pe marginea patului și mîngîie cu palma-i aspră marama neagră. contemp. 1954, nr. 415, 4/1. Părul moale și auriu fîlfîia la orice înclinare a capului, ca o năframă în vînt. v. rom. septembrie 1955, 133. Face pe toreadorul, desfășurînd marama roșie cînd într-o parte, cînd în alta. beniuc, m. c. i, 228. Fața mi-i acoperită într-o năframă neagră. camilar, n. ii, 442. Cu ochii umbriți de streașina jalei și a urii, Femeile poartă năframa neagră. boureanu, s. p. 7. Noaptea părea o năframă neagră, însîngerată. v. rom. august 1958, 63. Șase mahrame de in De care se găsesc p-aici, Cusute cu fluturi și arnici. teodorescu, p. p. 175. Cîți mă văd toți mă întreabă De ce port maramă neagră. jarnik-bîrseanu, d. 321, cf. 124, 141, 312. Dară maică-ta are trei năfrămi de la surorile tale în ladă. sbiera, p. 130. Aleargă... Cu rochița fîlfîind, Cu malama vînt trăgînd. pamfile, cr. 86. Leliță, poale ciurate, Rău te-am visat astă-noapte, Că năframa ta cea nouă Era ruptă tomna-n două. bîrlea, c. p. 127. Femeile aveau năframă de pînză albă. alr ii 3 352/362, cf. com. din monor-reghin. ◊ Fig. Ea ridică somnoroasă lunga genelor maramă. eminescu, o. i, 84. Copacii somnoroși ne cheamă, S-acopere iubirea noastră Sub parfumata lor maramă. vlahuță, o. a. 80. Și focuri pe creste pe rînd rumeni-vor A bolții năframă albastră. goga, p. 67, cf. 64. Du-te, lună, ia-ți veșmîntul Și năfrămile senine, Dacă numai pentru mine Farmeci noaptea și pămîntul. arghezi, c. o. 202, cf. beniuc, v. 63. Afară soarele, coborînd către amurgul lui, se arată drept în gura beciului, rotund, roșu, inundînd încăperea într-o uriașă maramă de sînge. camilar, n. i, 355. ♦ Spec. Văl de mireasă. Mirele cu colăcariul se întorc pe întrecute îndărăpt la socrul cel mic după pintenele sau pintenul miresei, adică măhrama miresei, vălul ei. marian, NU. 619, cf. BARCIANU. ◊ Expr. A-și pune marama = a se mărita. cf. ddrf, zanne, p. iii, 224. 2. Bucată de pînză (tivită) care nu depășește dimensiunile unui ștergar și care se folosește ca batistă, șervet, ștergar sau în alte scopuri practice, ca podoabă etc. Lega într-o măhramă 300 de galbeni. varlaam, c. 387, cf. n. test. (1648), 95^r/15. Cu măhrăm albe ștergea sudoril[e] bolnavei (a. 1691). gcr i, 300/30. Măhrămile ceale de șters iară să fie cuvioase doao sau 3 ca deaca să negreaște una să se poată spăla alta (a. 1702). id. ib. i, 346/19. Afară din cîte mănîncă, mai iau și prin năfrămi. gheorgachi, let. iii, 304/25. Orație cînd dau mahrămile la călțunari (sec. XVIII), cat. man. ii, 292, cf. iorga, s. d. x, 224. Să ținem... o măhramă moiată în oțet la gură. calendariu (1844), 72/5. Alexandru descălecă... și-l șterse cu măhrama adecă cu basmauo lui. alexandria, 82/21. Corespondențele din Londra, cu Parisul, cu Italia etc. s-au continuat cîtva timp pe batiste (mahrame) din materia numită fulard. barițiu, p. a. ii, 721, cf. polizu. Iată, vine-un sol de pace c-o năframă-n vîrf de băț. eminescu, o. i, 146. Care-i vedea-o că se apără cu năframa, să știi că aceea este fata împăratului. creangă, p. 271. A privit tot înapoi la năframa ei, care fîlfîia de departe. caragiale, o. ii, 295. Îi zise că tocmai la amiazi... să înalțe o prăjină și în vîrful ei să puie o mahramă roșie. ispirescu, l. 127. Din satul de alături sosesc căruțe-n goană, Năframe albe-atîrnă la mîndrele căpestre. păun-pincio, p. 71. Veni de se așeză pe iarbă lîngă naframa cu mămăligă. hogaș, dr. i, 200. Măsuțe joase, acoperite discret cu naframe vișinii. sadoveanu, o. x, 304. Își închipuie casa lui de mîne, albă, luminoasă, cu năframă cu busuioc pe creastă. camilar, n. i, 21. Ieșiți la arat. Boii slabi poartă-n coarne Năframe cusute cu pui și arnici. labiș, p. 42. Stătea-n picioare și flutura cu năframa către cei de pe șosea. v. rom. noiembrie 1953, 98. Să vezi badea cum se duce Cu chica nepeptănată, Cu naframa nespălată. alecsandri, p. p. 342, cf. 20, h iv 56, xii 174. De lacrimi n-aș băga seamă, Că le șterg cu o năframă. jarnik-bîrseanu, d. 151, cf. 72, 256. Cine trece pe la iaz? Gheorghiță cu calu breaz, Șî se șterge de dulamă, Măndița să dee samă, Că nu i-o cusut naframă, Naframă cu șase flori, Să se șteargă de sudori! șez. i, 47. Șase păhare de vin, Șase măhrame de in, De care se găsesc p-aici, Cusute cu fluturi și cu arnici. fundescu, ap. gcr ii, 312. Coase și chindisește La năframa frate-său. viciu, col. 124. La năfrămi grele-am cusut, La năfrămi grele de fir, Ca să șterg guriți de vin. păsculescu, l. p. 45, cf. 46. Să te ștergi cu nărama frumoasă. arh. folk. iii, 152. Cînd se ridică cei dintîi corni [la casă] în vîrful lor se așază o creangă de mășteacăn cu 4-5 mărămi (cîrpe), pentru fiecare maestru și lucrător cîte una. chest. ii 33/7. Mă sculai de dimineață, Cam pe rouă, cam pe ceață, Pe ochi negri mă spălai, Cu marama mă ștersai. balade, ii, 227, cf. alr sn iv h 1 202/537, a v 16, vi 4. ◊ (Transilv.) Năframă de credință = batista pe care o dă fata logodnicului ei; (regional) cîrpă de credință. Fata îi dă o năframă de buzunar numită năframă de credință. marian, nu. 184. Năframa mirelui = batistă frumos cusută, pe care o primește mirele de la soacra mică; (regional) pinten. Soacra cea mică aduce un talger pe care se află o năframă de in, numită năframa mirelui. id. ib. 548. II. (Regional; mai ales la pl.) Numele unui dans popular. Am fi jucat și noi atunci în mărămi, dans cu mîinile în șolduri. i. golescu, în pr. dram. 77, cf. sevastos, n. 282. Jocuri de flăcăi și fete mari: ...năframa. pamfile, j. iii, 9. Femeile și oamenii însurați joacă cîte o pereche mărămile. h ii 285, cf. 245, 282, 320. – pl.: năframe și năfrămi. – Și: maramă s. f., (învechit) măhreme s. f. pl., (regional) năhramă (tdrg), năramă, neframă, măframă, măhramă, măramă, mărhamă (alr i 1 876/122), mahramă, malamă s. f. – Din tc. mahrama.

zmulg, zmuls și (maĭ rar) zmult, a zmulge v. tr. (lat. *ex-múlgere îld. *exmulgére, d. mulgére, a mulge; it. smungere, a mulge, a stoarce, a extenua). Scot cu violența (penele, păru, buruĭenele): zmulg o pană uneĭ gîște, zmulg o gîscă de pene, îmĭ zmulg un fir de păr alb din mustață, zmulg buruĭenele din grădină. (V. jumulesc, plivesc). Fig. Obțin în fine: cu mare ce (?) ĭ-am zmuls o vorbă, o promisiune, un franc. Dezlipesc, despart: de abea l-am zmuls din cîrcĭumă. Scot, salvez: l-am zmuls din gheara morțiĭ, din valurĭ, din mînile tîlharilor. Vechĭ. Scot din teacă: cu săbiile zmulse. – Zmult (în VR. 1925, 7, 41).

bușon sn [At: ALAS 25 VII 1937, 9/1 / Pl: ~oane / E: fr bouchon] (Mai ales în limbajul tehnic; frm) 1 Dop. 2 (Spc) Dop din plută, cauciuc, lemn etc. prevăzut cu ghivent. 3 Piesă de porțelan de formă cilindrică, conținând un fir fuzibil și făcând parte din siguranța fuzibilă a unui circuit electric. 4 (Zth) Șomoiog de paie sau de fân, cu care se bușumă calul pe păr.

tăun¹ sm [At: CIHAC I, 279 / V: (reg) dă~, dăune, taon, taun, ~e / Pl: ~i / E: ml *tabo, -onis] 1 (Șîc ~e-albiu, ~e-de-toamnă, ~e-negru) Insectă din ordinul dipterelor, de culoare brună, cu pete gălbui pe pântece, care înțeapă vitele pentru a se hrăni cu sângele lor, transmițând totodată boli virotice și bacteriene Si: (reg) trântor (4) (Tabanus bovinus). 2 (Reg; și îae) Insectă din ordinul dipterelor care înțeapă caii pentru a se hrăni cu sângele lor, transmițând totodată boli virotice și bacteriene Si: musca-cailor (Gastrophilus equi). 3 (Pop; îe) A fugi ca ~ul cu paiul A fugi foarte repede. 4 (Reg; îe) A-i da (cuiva) ~ii A-i ieși (cuiva) firele în barbă. 5 (Ent; reg) Gărgăun (1) (Vespa crabro). 6 (Ent; reg; îf tăune) Ochiul-păunului (Saturnia pyri). 7 (Ent; reg) Șvab (Blatta germanica).

MĂRGĂRITÁR s. n. I. 1. (Adesea cu sens colectiv) Perlă (folosită ca podoabă). Și le va da veșîmente împărătești. . . cu pietri scumpe.. . și cu mărgăritariu (cca 1550). CUV. D. BĂTR. II, 461/16. Omul neguțătoriu ce caută bun mărgăritari și află unul mărgăritariu de mult preț, duse-se de vîndu tot cît avea și-l cumpără. CORESI, TETR. 31. Iară asemenea iaste împărăția ceriurelor omului neguțătoriu carele caută mărgăritariure scumpe. N. TEST. (1648), 18^r/23, cf. 315^v/27. Întru unele [bălți] se află atîta mărgăritar de mult, de nu-i nice de un preț. SIMION DASC., LET. I A. 33/38, cf. GCR I, 114/10, 178/11 , GAVRiL, NIF. 7. Și zîsă: să-m dea împăratul galbeni mulți și-i voi cumpăra mărgăritariuri de mult preț. DOSOFTEI, V. S. decembrie 247 ^r/12. Nu luasă mărgăritarele și pietrile ceale scumpe. id. ib. 247^v/7. Aceștia-s, împărate, pietrile ceale scumpe și mârgâritarii cei luminați, id. ib, 247^v/21. Și multă avere au luat și scule de aur și de argint și mărgăritar mult. N. COSTIN L. 525. Precum să să știe că mi-a dat la mîna mea... grăunță de mărgăritar 12 (a. 1 762). IORGA, S. D. XII, 75, cf. 170, VIII, 5. Scoasă tot aur și mărgăritaru și pietre scumpe (a. 1 784). GCR II, 133/24, cf. 168/11, MOLNAR, RET. 47/17. Datu-i-au doi mărgăritari atîta de mari, cît două pere de rînd. ȘINCAI, HR. II, 175/23, cf. 251/23, AR (1829), 167²/49, DRĂGHICI, R. 81/29. Pă marginile mării prind o mulțime de margariscoici, adică de scoici în care se găsesc mărgăritare. GORJAN, H. II, 78/9, cf. 49/5. Pe grumajii ei atîrna o salbă de multe șiruri de mărgăritar. NEGRUZZI, S. I, 145. Un inel bizantin mare de aur, cu un rubin și mărgăritare. BOLLIAC, O. 268. Genovezii reușiră chiar a obține ca depozitul lor de mărgăritar în Dobrogea să fie scutit de orice vamă. HASDEU, I. C. I, 102. N-aș vrea nici stofe cu fir Și cu mărgăritar, Nici largi caftane de vizir. ALECSANDRI, P. I, 148. Și-oi aduce ție-n dar Vase cu mărgăritar. BOLINTINEANU, O. 89. Lucește o steauă în piatră schimbată, In mărgăritar. EMINESCU, O. IV, 19. Ștergarele erau de mătase și în țesătură cu fir de cel bun și cu mărgăritare. ISPIRESCU L. 38. Plin e fundul mării de mărgăritari. COȘBUC, B. 208. Dar lacrimile-i picurînd Se prefăceau mărgăritare. IOSIF, PATR. 84. Din zestrea care i-au fost dat-o, vitele și oile s-au prăpăduit; i-a rămas numai un șirăguț de mărgărintare. SADOVEANU, O. XIV, 80, cf. ARGHEZI, P. T. 116, GCR II, 334. Mîndruță, buzele tale Știu că nu-s mărgăritare, Că-s de piele, Ca ș-a mele, Buze moi și subțirele. JARNIK-BÎRSEANU, D. 391. Să-mi dai. . . șase șiruri de mărgăritare. FUNDESCU, P. 140. Aș vrea ca după moartea ta să-mi rămîie lucrul tău cel mai iubit, că eu l-aș împodobi cu flori și cu mărgăritari. MERA, L. B. 59. Salbî di mărgăritari, Paftali di mărgărint Pi trup îi strălucea. VASILIU, C. 42. Și nu curgea făină, Ci numai aur și mărgăritar. PĂSCULESCU, L. P. 29, cf. 207. Păcat de mărgăritar, că e la gît de măgar, se spune despre un lucru de valoare ajuns pe mîna unui om care nu știe să-l prețuiască sau nu-l merită. Cf. ZANNE, P. IX, 488. Și o găină chioară, scurmând, găsește cîteodată mărgăritare. id. ib. I, 466. Nu arunca mărgăritarul înaintea porcilor (= nu da lucrul de valoare celui care nu știe să-l prețuiască). Cf. CORESI, TETR. 12, N. TEST. (1648), 9^r/27, ZANNE, P. IX, 609. Margaritariul la porci. . . și sfatul bun la inima rea tot o socoteală au. CANTEMIR, IST. 97. ◊ (Ca termen de comparație) Și. . . ne sloboade noaă cîntar(e) mai scumpă și mai frumoasă decît mărgăritariul (a. 1661). GCR I, 179/11. Cînd vorbește, se face tăcere adîncă, ar zice cineva că vorbele curg din buzele lui ca mărgăritarele. BOLINTINEANU, o. 418. Cum înșiri mărgăritarele pe un fir alb de mătase, așa curgeau vorbele lui. DELAVRANCEA, O. II, 86. Iară grîul era copt, Răscopt: În pai ca trestia, În spic ca vrabia, În grăunț ca mărgăritarul. POP., ap. GCR II, 336. * Loc. adj. De mărgăritar = bătut, incrustat, împodobit cu mărgăritare (I 1). Și ți-oi cumpăra. . . paftale mari De mărgărituri. ALECSANDRI, P. P. 117, cf. ȘEZ. I, 177. Ș-a scos un cal de graur, Cu șaua de aur, Cu scările de mărgărintari. MAT. folk. 1470. Ce-i lipsește chelului? Tichie de mărgăritar, se spune despre cei care au sau doresc să aibă lucruri de preț nefolositoare, deși sînt lipsiți de lucruri strict necesare. Cf. NEGRUZZI, S. I, 249, ZANNE, P. II, 516, 517, 520. ◊ F i g. Toată lacrima-n ochi-ți e un mărgăritar. ALEXANDRESCU, M. 125. Iar în lunca pudruită cu mănunt mărgăritar Saltă-o veveriță mică pe o creangă de stejar. ALECSANDRI, P. III, 16, cf. EMINESCU, N. 3. Balta mucedă e toată fermecat mărgăritar. MACEDONSKI, O. I, 154, cf. 163, PETICĂ, O. 345. Cucoșul răsuflă fericit, apoi își udă pliscul în mărgăritarul de rouă de pe frunza cea mai apropiată. GÎRLEANU, L. 67. Roua de noapte ți-a așternut covoare de mărgăritare sub pașii tăi. HOGAȘ, DR. I, 105. Oleana, biata, în seara logodnei, a plîns sub genele ei lungi o salbă de mărgăritare. GALACTION, O.71. Cad din cer mărgăritare Pe orașul adormit. TOPÎRCEANU, B. 69. Îi prinzi mărgele fine și mărunte, Mărgăritare făurite-n ger Pe părul care-i flutură pe frunte. CAZIMIR, L. U. 38. Dinții ți-s mărgăritar, Gura pahar de cliștar. JARNIK-BÎRSEANU, D. 20. (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Frunză verde de stejar., Pe drumu mărgăritar Trece-o fată cu-n jendar. ȘEZ. IX, 92. Cînd oi veni La lună, La săptămînă, Să te găsesc aur mărgăritar. PĂSCULESCU, L. P. 20. ♦ Fig. Lucru de mare valoare, fără cusur. Și le cetiți că veți afla întru iale mărgăritariu scumpu și vistieria nesfîrșit. PALIA (1 581), 12/23. Mărgăritare, adecă cuvinte de multe fealuri. . . a lui Zlatoust. . ., s-au scos de pre limba grecească pre limba rumânească (a. 1 691). GCR I, 290/3. Un ostrov, ce putea a să numi mărgăritariul mării și zmaragdul pămîntului (a. 1 794). id. ib. II, 151/18. Învață. . . cum poate limba, ca să vearse din rost cuvinte, nu cuvinte, ci mârgăritariu. MOLNAR, RET. 13/12. Lucrul ce ieșea din mîna ei era mărgăritar, nu altceva. ISPIRESCU, ap. CADE. Nu mă pot opri să vă împărtășesc cîteva versuri din prețioasele mărgăritare cu a căror dare la lumină acest meritos june înavuțește literatura noastră populară. MACEDONSKI, O. IV, 12. Colecții vechi, reviste prăfuite, Vă răsfoiesc. . . din cînd în cînd, Înduioșat, cu mîna tremurând, Adun mărgăritare risipite. ANGHEL-IOSIF, C. M. I, 56. ◊ (Ca epitet, precedînd termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”) Un mărgăritar de copil. CIAUȘANU, GL. 2. (Tehn.) Pietriș mărunt folosit la prepararea asfaltului, la așternerea pe alei, în curți etc. Cf. DL, DM. II. (Bot.) 1. Lăcrimioare (Convallaria majalis). A doua zi, sub umbre rari De pom cu floarea albă Făcea, avînd mărgăritari, Dintr-înșii Ana salbă, COȘBUC, P. I, 68. 2. Vîsc-de-stejar (Loranthus europaeus). Cf. BARONZI, L. 137, BRANDZA, D. 430, N. LEON, MED. 49, BUJOREAN, B. L. 383, ENC. AGR. - Pl.: mărgăritare și (învechit și regional, m.) mărgăritari. – Și: (învechit) mărgăritáriu (pl. mărgăritariure și mărgăritariuri), (învechit și regional) margaritár, mărgăritáriu, (regional) mărgărintár s. n. – Din m. gr. μαργαριτάρι.

ȚEAPĂ țepi f. 1) înv. Par lung și ascuțit la un capăt, folosit ca instrument de tortură. A trage în ~. 2) Parte ascuțită a unui astfel de par. 3) reg. Vergea ascuțită la un capăt, în care se înfige carnea ce trebuie friptă (la grătar); frigare. 4) Fir lung, subțire și ascuțit, constituind o prelungire a spicelor unor cereale. 5) la pl. Parte ascuțită a tulpinii de cereale rămasă după recoltare. 6) la pl. Păr aspru și țepos care acoperă corpul unor animale. ~ la arici. 7) Formație tare și ascuțită ce crește pe tulpina sau frunzele unor plante; ghimpe; spin. [G.-D. țepii; Pl. și țepe] /Cuv. autoht.

DEOSEBI, deosebesc, vb. IV. 1. Refl. A se diferenția (de cineva sau de ceva), a nu (mai) fi la fel, a fi diferit. Marea Adunare Națională constituită după alegeri se deosebește de toate parlamentele pe care le-am avut pînă acum. IST. R.P.R. 721. ◊ Tranz. E o întreagă zonă de verdeață... deasupra căreia numele lui [al Oltului] se întinde, însușindu-și-o și deosebind-o de restul pămîntului. BOGZA, C. O. 260. Îmi vin felurite gînduri care mă bucură, căci ele mă deosebesc de ceilalți oameni. SADOVEANU, Z. C. 55. ♦ Tranz. A face distincție între două sau mai multe lucruri; a distinge. Cînd te uiți înapoi, la cele trecute, nu mai știi să le deosebești unele de altele. DEMETRIUS, V. 92. Ivan nu mai deosebea visul de viață. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 160. 2. Tranz. A recunoaște un lucru dintre altele; a desluși, a distinge, a discerne. Agripina căută să răzbată cu urechea prin zgomotul și pocniturile Iablanicioarei, dar nu deosebi nimic. GALACTION, O. I 163. Se vedea aproape ca ziua, deosebeai tot, copacii păreau chiar luminați pe dinăuntru. M. I. CARAGIALE, C. 152. Măcar că e așa de întuneric, deosebesc tare bine firele de mac din cele de năsip. CREANGĂ, P. 263. ◊ Refl. pas. Alte grămezi asemănătoare [de porumb] încep să se deosebească pe întinsul cîmpiei. BOGZA, C. O. 389. Urc drumul lucrat de soldați, care se deosebește greu. CAMIL PETRESCU, U. N. 242. ♦ Tranz. A remarca, a prefera, a alege. Între toiul neînsemnaților tineri ce o supărau cu curtea lor, ea deosebi pe Iancu B. NEGRUZZI, S. I 25. 3. Refl. A se ridica deasupra (celorlalți), a se distinge, a se remarca. [Feciorul] său se deosebea prin istețimea, boiul și înțelepciunea lui. ISPIRESCU, L. 185. Supt următorii domni... vedem pe Miron deosebindu-se atît în tabere, apărîndu-și patria cu cinste, cît și în sfaturi, dînd păreri înțelepte și folositoare țării. BĂLCESCU, O. I 184. Femeile de la munte poartă ștergare de mătasă, lucrate de dînsele, ce se deosebesc prin dibăcia țesăturilor. ALECSANDRI, P. P. 139. – Variantă: (regional) deosibi (CARAGIALE, O. II 120) vb. IV.

DEPĂNA, deapăn, vb. I. Tranz. I. A înfășura firele dintr-un scul pe un mosor, pe o țeavă etc.; a face firele scul, desfășurîndu-le de pe un ghem sau de pe un fus. Își deapănă tortul Din care și-or țese lelițele portul. DEȘLIU, G. 47. Lelea Fira sta, Gheme depăna. COȘBUC, P. II 142. Călepele lăsate pentru bătătură le-au depănat pe țevi cu sucala. CREANGĂ, O. A. 299. ◊ Fig. Tu cu mînile-ncleștate, mai cu degetele depeni, Mai sucești vreo țigară, numeri fire de musteți. EMINESCU, O. I 155. ◊ Absol. I-a mai dat... o vîrtelniță de aur, care depăna singură. CREANGĂ, P. 91. ◊ Refl. Fig. Pe de margini, din loc în loc, ca la o azvîrlitură de piatră unul de altul, se înalță plopi bătrîni, fuse uriașe pe care se deapănă vîntul. GÎRLEANU, L. 9. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la depănat = a mustra, a lua din scurt, a trage o săpuneală. De-amu, bine că mi-ai spus; laspe mine, că ți-l iau eu la depănat! CREANGĂ, A. 56. II. Fig. 1. (Cu privire la unități de timp, la idei sau la expuneri de idei care se succed în șir neîntrerupt) A desfășura, a înșira. Cîțiva oameni par că și-ar depăna amintirile, pronunțînd cuvinte și fraze fantastice. BOGZA, C. O. 305. Ea își depăna încă firul aurit al visurilor ei copilărești. BUJOR, S. 31. Cîtă filozofie n-am depănat împreună toată noaptea aceea. CARAGIALE, O. III 232. Să-ncep a depăna firul poveștii. CREANGĂ, P. 184. ◊ Refl. Toată întîmplarea i se depăna pe dinaintea ochilor. CAMILAR, N. I 102. Se depănau pe dinaintea ochilor zilele de mîine. PAS, Z. I 313. Din volbura de vorbe se deapănă ușor Un cîntec ce sporește, mai larg, tot mai sonor. VLAHUȚĂ, O. AL. 56. ◊ Refl. pas. Cîțiva comeseni se așezaseră în largi fotolii de trestie și se depănau banalități curente. CAMIL PETRESCU, U. N. 108. 2. A parcurge (un drum, o distanță). Cu pasul meu lacom de drumuri Eu deapăn distanțele ghem. BENIUC, V. 63. Deapănă kilometri între ușă și fereastră. VLAHUȚĂ, O. AL. II 110. ◊ Intranz. (În expr.) A depăna din picioare = a umbla mișcînd repede picioarele. Își îndesau în cap pălăriile bortite... și prindeau să depene iute din picioarele goale, luînd cărarea tîrgului. SADOVEANU, P. S. 79.

climax¹ (gr. klimax „scară”, „gradație”), figură care se realizează prin reflecție și constă în „enumerare progresivă”, adică gradație ascendentă sau „intensivă”, când ea începe de la cuvintele cele mai slabe la cele mai tari; sau poate fi descendentă, atunci când imaginea unui obiect evoluează de la dimensiunea ei firească la una din ce în ce mai redusă (sau când termenii enumerării își diminuează treptat valoarea, ca expresie a imaginii sau ideii; caz mai greu de ilustrat) (I): 1. Gradație ascendentă: „Căpitanii într-un gând Îți tot caută pricină și te defăimă pe rând; Unul cere să te scoată din oaste, altul din țară, Al treilea chiar din lume te-ar da bucuros afară.” (B. P. Hasdeu) La Eminescu avem, evident, o gradație ascendentă în redarea etapelor de percepere a realității, în următorul vers: „O, te văd, te-aud, te cuget, tânără și dulce veste Dintr-un cer cu alte stele, cu-alte raiuri, cu alți zei”. 2. Gradație descendentă: „Țintise ochii pe lumina candelei, doar o adormi; lumina părea că se face din ce în ce mai mică, până rămânea cât o scânteie, apoi cât un fir de praf în bătaia soarelui, apoi se topea cu totul. O clipă de liniște și boierul iar tresărea, aprindea din nou lumina candelei, care se prefăcea, pe rând, într-o scânteie, într-un fir de praf și-n urmă se topea”. (Emil Gârleanu) Sau: „Mă uit la vulturul din zare Cum zboară puternic și lin. Acum e cât corbul de mare Cât pumnul abia, cât albina, Și-n urmă-l înghite lumina”. (G. Coșbuc)

mustáță f., pl. ățĭ (lat. mŭstácia, d. vgr. dor. mýstax îld. býstax, și obișnuit mástax, mustață; it. mostácchio și mostáccio [de unde fr. moustache], sp. mostacho; ngr. [d. vgr.] mustáki, de unde alb. mustakie, bg. mustak). Păru care crește pe buza superioară la om saŭ animale (de ex., la pisicĭ). La insecte, antene. La peștĭ, firele care atîrnă în prejuru guriĭ (de ex., la somn). La spice, firele care ĭese din fie-care bob (de ex., la orz). Viță transplantată cu rădăcina. (Se uzitează și la pl.: mustață lungă saŭ mustățĭ lungĭ). A-țĭ rade o mustață, a-țĭ rade jumătate (partea stîngă orĭ dreapta) din mustățĭ. A-țĭ miji mustața, a începe să-țĭ crească, a se ivi. A rîde pe supt mustață, a rîde ascunzîndu-țĭ rîsu pe supt mustață. – În est musteață, pl. ețĭ.

păr¹ sm [At: PSALT. HUR. 34^v/2 / V: (îvr) per / Pl: peri, ~uri / E: ml pilus] 1 Formație de origine epidermică, cornoasă, filiformă, flexibilă, care crește pe corpul omului și mai ales pe al unor animale. 2 (Csc) Totalitate a acestor formații care acoperă corpul omului sau al animalelor. 3 (Spc) Fiecare dintre firele de felul celor de mai sus care, crescând lungi și dese, acoperă capul omului. 4 (Csc) Totalitate a firelor de păr¹ (3). 5 (Îe) Lupul își schimbă ~ul, dar năravul ba Se zice despre un om rău, care, deși pare a se fi îndreptat, nu își schimbă niciodată firea. 6 (Trs; Buc; îs) Fată în ~ Fată care a rămas nemăritată Si: fată bătrână. 7 (Ban; Olt; îs) ~ul pintenului Smoc de fire de păr¹ (1) lungi și aspre care cresc pe pintenul calului. 8 (Mol; îs) ~ul pământului Plante cultivate, semănături. 9 (Pop; d. animale; îla) În doi peri Care are părul¹ (1) în amestec de două culori Si: sur. 10 (D. oameni; îal) Cărunt. 11 (Pex; d. oameni; îal) Care este între două vârste. 12-13 (Reg; dom; îljv) În doi peri (Care este) amețit de băutură Si: cherchelit, afumat. 14-15 (Îal) (Care este) neprecizat. 16-17 (Îal) (Care este) nehotărât. 18-19 (Îae) (Care este) îndoielnic Si: confuz, echivoc. 20 (D. modul de a călări; îlav) Pe ~ sau pe ~ul calului Fără șa Si: pe deșelate. 21 (Reg; îlav) În ~ (Îoc în răspăr) În sensul direcției normale de creștere a firelor de păr¹ (1). 22 (Îal) Cu toții prezenți, fără să lipsească vreunul. 23 (Îlav; d. povestit) Din (sau de-a) fir în (ori a) ~ sau (reg) până într-un ~ De la un capăt la altul și cu lux de amănunte, în întregime și cu multe detalii. 24 (Îe) A atârna de un fir de ~ A depinde de foarte puțin. 25 (Îae) A avea o poziție primejdioasă. 26 (Îe) A se lua cu mâinile (ori, rar, a se smulge) de ~ sau a-și smulge ~ul (sau perii) (din cap) A fi foarte supărat, cuprins de disperare. 27 (Îe) A se lua (sau a se prinde) (cu cineva) de ~ A se lua la bătaie Si: a se încăiera. 28 (Îe) A i se ridica (sau a i se sui) (tot) ~ul (în cap sau în vârful capului) sau a i se face (sau a i se ridica etc.) ~ul măciucă (sau vâlvoi, reg, puică) (pe cap sau în vârful capului) sau a i se zbârli (ori, reg, a i se arici, a i se înspica tot) părul (în cap) A fi cuprins de o spaimă puternică Si: a se îngrozi, a se înspăimânta. 29 (Îe) A despica (sau a tăia) ~ul (sau firul de păr, un fir de păr) în patru (sau în șapte etc.) A cerceta ceva în mod amănunțit, a se ocupa de ceva cu minuțiozitate exagerată, mai mult decât este necesar. 30-31 (Îe) (Nici) un ~ (mai mult) sau nici cât e un fir de ~ (Nici) oricât de puțin. 32 (Îe) Cât s-ar (ori ai) rupe un ~ (din cap) Foarte puțin. 33-34 (Îe) N-am ~ în cap (sau în barbă) sau cât ~în cap, ca ~ul din cap Se spune pentru a arăta că ceva este (în număr sau) în cantitate foarte mare. 35 (Reg; îe) Cât ~ (sau câți peri) în palmă (ori pe broască) Deloc. 36 (Îla) Tras de ~ Se spune despre o concluzie, o afirmație etc. forțată sau exagerată, care denaturează adevărul, despre un lucru nefiresc, silit. 37 (Îe; reg) A-i lua (cuiva) ~ul foc A intra în mari încurcături sau primejdii Si: a da de belea. 38 (Îe) A scoate (cuiva) peri albi A pricinui cuiva multe necazuri și supărări. 39 (Îae) A sâcâi pe cineva. 40 (Îe) A-i ieși (cuiva) peri albi A îmbătrâni înainte de vreme din cauza prea multor necazuri. 41 (Îae) A fi hărțuit și tracasat de ceva. 42 (Îe) A-i ieși (sau a-i trece) cuiva ~ul prin căciulă A face eforturi deosebite trecând peste multe greutăți, a ajunge la limita răbdării, fiind silit să suporte multe neajunsuri. 43 (Reg; îe) A întoarce ~ul pe dos A se mânia. 44 (Reg; îe) A se ține în ~ A arăta bine, a se menține tânăr, sănătos. 45 (Reg; îla) Cu ~ pe limbă Lipsit de educație. 46 (Pop; îe) A-și da ~ul pe mâna altuia sau a fi cu ~ul în mâna altuia A-și încredința soarta cuiva, a fi la discreția cuiva. 47 (Reg; îe) A ține (sau a apuca) pe cineva de ~ A avea influență asupra cuiva. 48 (Reg; îae) A depinde cu totul de cineva. 49 (Pop; îe) A se da (sau a se lăsa) după ~ A accepta să se comporte așa cum i se cere, să facă ceea ce i se cere Si: a se acomoda, a se conforma. 50 (Îe) Cu mari peri Cu deosebit efort. 51 (Fam; îls) ~ de câine Om de nimic. 52 (Îe) Are peri de lup Este un om rău, hain la inimă. 53 (Îvr; îls) ~ul purcelei Capac al lăzii. 54 Fiecare dintre firele chitinoase care se găsesc pe unele organe sau părți ale corpului insectelor. 55 (Pan; mpl) Fiecare dintre firele scurte, ieșite în afară, care acoperă suprafața unei țesături, în special a unui covor. 56 (Pan; Trs; Ban) Mătase de porumb. 57 Păr¹ (1) tăiat sau smuls de pe corpul unor animale pentru a fi folosit în diverse scopuri, mai ales ca materie primă. 58 (Îrg) Blană de animal. 59 (Pop) Lână de calitate superioară, cu firul lung, separată prin pieptănare sau dărăcire. 60 (Îe) ~ pe (sau în) ~ Se spune pentru a arăta că se face un schimb între lucruri echivalente sau în proporții egale. 61 (Reg) Fuior de cânepă. 62 Denumire generală dată fibrelor textile de origine animală. 63 (Pex) Țesătură făcută din păr¹ (62). 64 (Reg) Fibră de lemn. 65 (Pan; lsg) Fiecare dintre filamentele (foarte fine) de origine epidermică existente pe anumite organe ale unor plante. 66 (Pan; pop) Abces foarte dureros care se face de obicei la degetele de la mână. 67 (Pan) Arc în formă de spirală la ceas. 68 (Bot; reg; îc) ~ul-doamnei Strașnic (Asplenium trichomanes). 69 (Bot; reg) ~ul-ciutei Verigar (Rhamnus cathartica). 70 (Bot; reg; îc) ~ul-zânelor Colilie (Stipa pennata). 71 (Bot; reg; îac) Năgară (Stipa capillata). 72 (Reg; îc) ~ul-Maicii-Domnului (sau ~ul-Maicii- Preciste) Plantă erbacee cu frunzele lunguiețe, triunghiulare și penate, care crește prin păduri, în locuri umede și umbroase sau prin crăpăturile stâncilor Si: (reg) ~ul-fetei, ~ul-Sfintel-Marii (Asplenium adianhum nigrum). 73 (Bot; reg; îac) Părul-fetei (Adianthum capillus-Veneris). 74 (Bot; reg; îac) Strașnic (Asplenium trichomanes). 75 (Bot; reg; îac) Năfurică (Artemisia annua). 76 (Reg; îc) ~ul fetei (Șîf ~ul-fetei-mișele, ~ul-orfanei) Plantă criptogamă înrudită cu feriga, cu pețiolurile lungi și subțiri, folosită în medicină și cultivată, uneori, ca plantă ornamentală Si: (reg) buricul-Vinerei, buruiană-de-bubă-neagră, părul-Maicii-Domnului, percica-fetei (Adianthum capillus Veneris). 77 (Bot; reg; îac) Părul-Maicii-Domnului (Asplenium adianthum nigrum). 78 (Reg; îc) ~ul Sfintei-Marii Planta Asplenium septentrionale. 79-80 (Bot; reg; îac) Torțel (Cuscuta epithymum și europaea). 81 (Bot; reg; îac) Părul-Maicii-Domnului (Asplenium adianthum nigrum). 82 (Bot; reg; îac) Părul-fetei (Adianthum capillus-Veneris). 83 (Bot; reg; îc) ~ul-porcului Coada-calului (Equisetum telmateja). 84-85 (Bot; reg; îac) Coada-calului (Equisetum arvense și silvaticum). 86 (Bot; reg; îac; șîf ~-de-porc, ~-de-lup) Țăpoșică (Nardus stricta). 87 (Reg; îac) Plantă graminee care crește prin locuri nisipoase Si: (pop) păiuș-de-nisipuri (Festuca vaginata). 88 (Bot; reg; îac) Păiuș (Festuca ovina). 89 (Bot; reg; îac) Iarba-calului (Festuca sulcata). 90 (Bot; reg; îac) Ciumăfaie (Datura stramonium). 91 (Reg; îac) Plantă erbacee cu tulpina împărțită în numeroase ramificații subțiri și aspre, care crește prin locurile umede de pe lângă pâraie (Juncus trifidus). 92 (Bot; reg; îac) Rugină (Juncus effusus). 93 (Bot; reg; îac) Brădățel (Juncus compressus). 94 (Bot; reg; îac) Cornișor (Lycopodium annotimpum). 95 (Bot; reg; îac) Piedicuță (Lycopodium claviatum). 96 (Bot; reg; îac) Brădișor (Lycopodium selago). 97 (Bot; reg; îac) Alior (Euphorbia cyparissias). 98 (Bot; reg; îc) ~ul crâjei Specie de lichen Si: (reg) puricească (Lecanora confluens). 99 (Reg; îc) ~ul ursului Plantă nedefinită mai îndeaproape. 100 (Pop; îs) Peri răi Boală de ochi care se caracterizează prin creșterea anormală a unor fire pe gene pe partea inferioară a pleoapei, provocând iritarea ochiului. 101 (Pop; pex; îac) Corp străin intrat în ochi și care provoacă iritarea acestuia. 102 (Reg; îs) ~ul porcului Boală la copiii mici, care se manifestă prin apariția unor peri scurți și aspri pe spinarea copilului, care îi provoacă dureri și înțepături. 103 (Ast; îc) ~ul-Berenicei Constelație din emisfera boreală.

ARGINT (1,3) s. n., (2) arginți, s. m. 1. Metal prețios, cu duritate scăzută, de culoare albă-cenușie strălucitoare. Vînzătorii din prăvălie le aduc pe tăvi de argint o farfurioară cu șerbet. PAS, L. I 83. Hainele de pe feciori Sclipeau de argint. COȘBUC, P. I 55. Flori de tei el are-n păru-i Și la șold un corn de-argint. EMINESCU, O. I 103. ◊ Fig. În părul meu sălbatic A prins ninsoarea firelor de-argint. BENIUC, V. 38. Toamna cu-a ei albă frunte... A lăsat argint pe munte Și rugină pe păduri. TOPÎRCEANU, S. A. 22. Din ochii ei albaștri și mari curgeau șiroaie de mărgăritare apoase pe o față mai albă ca argintul crinului. EMINESCU, N. 4. ◊ Nuntă de argint = aniversare a 25 de ani de la căsătorie; petrecere organizată cu acest prilej. 2. (La pl.; rar) Bani. Mari bogătani, fiare flămînde-nsetate De aur, de-arginți, de bucate. BENIUC, V. 153. Vrei pacea să o aperi de furi și de vicleni? Fîntîni fă să țîșnească țițeiul la Moreni Și nu uita! Mai vajnici decît, ai lor arginți E munca ta, sînt stropii sudorilor fierbinți. JEBELEANU, P. 13. 3. (În expr.) Argint-viu = mercur. Nu se află pe lume pești ca cei din apa Moldovei... luminoși și iuți ca argintul-viu. SADOVEANU, N. F. 30. Cînd ai ști cît îi de veselă... fiica mea că-i vine logodnicul! Parcă are argint-viu într-însa. ALECSANDRI, T. 997. ◊ Fig. Feciorii starostelui începură să se miște cu o hărnicie al cărei argint- viu nici nu se bănuia a fi în mădulările lor mari. SADOVEANU, F. J. 466.

COLȚ, (I, II 2) colțuri, s. n., (II 1, 3, III) colți, s. m. I. (Uneori urmat de determinări în genitiv sau introduse prin prep. «de») 1. Punct unde se întîlnesc două (sau mai multe) laturi ale unui obiect sau ale unei figuri. Colțul mesei. ◊ Colțul gurii = fiecare dintre cele două extremități laterale ale gurii, unde se întîlnesc buzele. Ține țigara în colțul gurii. ▭ Zîmbea într-o parte cu un colț al gurii, arătîndu-și dintele cenușiu de tinichea. DUMITRIU, N. 159. ♦ Fiecare dintre unghiurile formate de două străzi care se întîlnesc; locul unde cotește o stradă sau unde se desface o altă stradă. Colțul străzii. ▭ (Determinarea «străzii» este subînțeleasă) Oameni ca el întîlnești... la toate colțurile. SAHIA, N. 93. După ce trecea colțul, vă vedeați mai departe de ale voastre. PAS, Z. I 60. Cald și-a rupt piciorul în colț, la Petrea bacalul. ALECSANDRI, T. 238. ◊ Expr. Colț cu... = în unghiul format de două străzi. Calea Victoriei, colț cu bulevardul 6 Martie. 2. Porțiune dintr-un obiect sau dintr-un loc cuprinsă între extremitățile reunite ale laturilor lui. V. unghi. Își ținea un colț al Arpei din cap, lipit de gură. DUMITRIU, N. 250. Întinse mîna spre buzunarul de la piept al brigadierului și-i aranjă un colț al batistei albe, scoase în afară. MIHALE, O. 501. Se găseau alături, luptînd cu-n colț de pînză care-i înfășură, zbătîndu-se în urletul furtunii. BART, E. 273. Lumea se răzlețește în toate colțurile ogrăzii. BUJOR, S. 10. ◊ Fig. (Eliptic) Caragiale e unul din, cei dintîi care, pe scenă, a ridicat un colț mic de pe marile suferinți țărănești. GHEREA, ST. CR. II 180. ♦ (În publicistică; totdeauna cu determinări) Rubrică rezervată unei anumite specialități. Colțid juridic. ♦ Margine, extremitate. Ia pe ciof, îl duce-n casă Și-l pune pe colț de vatră. ALECSANDRI, P. P. 384. Colț de pîine = fiecare dintre cele două capete ale unei pîini lungi (v. coltuc); p. ext. orice bucată de pîine (tăiată de la o margine). ♦ Porțiune dintr-o încăpere, cuprinsă între extremitățile reunite ale pereților. V. ungher. În celalt colț al automobilului, tînărul Vîrlan se frămînta în sufletul lin de tot ce auzise din gura lui moș Gheorghe. BUJOR, S. 167. Își mai aruncă ochii o dată prin grajd, și zărind într-un colț un cal răpciugos... se duse la dînsul. ISPIRESCU, L. 3. Ea pasul și-l îndreaptă Lingă fereastră, unde-n colț Luceafărul așteaptă. EMINESCU, O. I 167. ◊ Expr. A da din colț în colț = a recurge la tot felul de subterfugii pentru a ieși dintr-o încurcătură. Slujitorii dedeau din colț în colț și nu mai știau ce să răspundă. ISPIRESCU, L. 44. (În sistemele pedagogice din trecut) A pune (un copil) la colț = a-l obliga să stea, drept pedeapsă, într-un ungher al camerei, cu fața la perete. Ia mai lasă-ne, domnule, că nu sîntem la școală. Atîta ar mai trebui: să ne pui la colț! PAS, Z. IV 161. ♦ Colț roșu = încăpere a unei instituții, anume amenajată, unde au loc diferite manifestări culturale sau profesionale. Sindicatele desfășoară o intensă activitate culturală de masă prin numeroase biblioteci, cluburi, colțuri roșii etc. – în vederea continuei ridicări a nivelului politic și profesional al celor ce muncesc. SCÎNTEIA, 1951, nr. 2132. Alături de activitatea de zi cu zi ce trebuie să se desfășoare în căminele culturale și colțurile roșii, o atenție deosebită trebuie să fie acordată organizării de manifestări cultural-educative și artistice la locul de muncă. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 342, 1/2. 3. Loc îndepărtat, retras, dosnic; refugiu, ascunziș. În orice colț zîmbească veselia. CERNA, P. 52. Vederea lui nu poate străbate prin toate colțurile și afundăturile [pădurii]. ISPIRESCU, L. 57. Vesela artistă... Acum e pierdută într-un colț de lume, sub negrul pămînt. ALECSANDRI, P. I 229. ◊ Fig. Poate să primească bine și să înțeleagă sinceritatea cu care îți deschizi inima, – dar poate să se și supere... Știu eu?... Sînt atîtea colțuri în sufletele omenești! D. ZAMFIRESCU, R. 150. Acești poeți caută să găsească colțuri noi în domeniul artei. DEMETRESCU, O. 146. ◊ Expr. În (sau din) toate colțurile = în (sau din) toate părțile. Și-n fiecare cuvînt Nu răsună glasul tuturor oamenilor Din toate colțurile lumii? BARANGA, V. A. 9. Dragele iubirile Cîntă ca paserile în toate colțurile. ALECSANDRI, P. P. 304. La colț de țară și la mijloc de masă = într-un loc ferit de primejdii. II. 1. (De obicei la pl.) Dinții animalelor (mai rar ai oamenilor), în special caninii. Colțun își descoperi colții într-un rînjet amenințător. SADOVEANU, N. F. 34. Scroafa se puse cu colții săi și sparse zidul, făcînd o gaură numai cît putea ea să treacă. ISPIRESCU, L. 129. [Mama zmeului] se pune, cu cei doi colți ce-i avea, a roade la zid. RETEGANUL, P. I 40. ◊ Expr. A-și arăta colții = a manifesta o atitudine agresivă, un caracter aprig. În Rusanda și-a arătat colții o făptură dîrză, care a vrut să trăiască și să-și apere inima. POPA, V. 309. A (se) lua la colți = a (se) certa, a fi gata să se încaiere. A avea colți = a fi dîrz, obraznic la răspunsuri, la replică. Aha... băietul are colți la răspunsuri. VISSARION, B. 287. ♦ Fragment dintr-un dinte sau dintr-o măsea ruptă. 2. Fiecare dintre vîrfurile lungi și ascuțite ale greblei, furcii s-au ale altor instrumente asemănătoare; crăcană. O întoarse [furca] cu colții în sus. MIHALE, O. 218. 3. (Mai ales la pl.) Un fel de cui de fier care se aplică, iarna, pe talpa încălțămintei, ca să nu alunece pe gheață; țintă. 4. Vîrf ascuțit și proeminent de stîncă, de gheață etc. Colțuri de stîncă se îmbrăcau la rădăcină cu peria deasă, negricioasă, a tufelor țepoase. DUMITRIU, V. L. 6. Muma zmeului făcu ce făcu și trecu muntele, cățărîndu-se din colț în colț. ISPIRESCU, L. 25. Deodată se ridică din pămînt un colț sur, drept, neclintit. EMINESCU, N. 23. Așezînd genunchi și mînă cînd pe-un colț cînd pe alt colț, Au ajuns să rupă gratii ruginite-a unei bolți. EMINESCU, O. I 76. Un vultur cu durere țipa p-un colț de stîncă. BOLINTINEANU, O. 6. Să bei apă de pe piatră, Printre colțuri strecurată. TEODORESCU, P. P. 73. ◊ Compus: floare-de-colț = albumeală, floarea-reginei. 5. Vîrful plantelor (în special al ierbii) chiar la începutul dezvoltării lor, cînd încolțesc. Pe izlaz, iarba încă nu-și ridicase colțul într-atît, încît cirezile satului să meargă la păscut. MIHALE, O. 503. Nici nu-ți faci idee ce simțire de bucurie am cînd zăresc colțul unui fir de busuioc, al unei rozete; un sîmbure de viață, care crește, tinde cătră soare. SADOVEANU, O. IV 398. Mi se părea că fiecare pom, fiecare bulgăre, fiecare colț de iarbă au văzut... goana nebună a tatei. SAHIA, N. 62. Femeia trimite pe băiet cu vitele la cîmp, să pască colț de iarbă, să se mai înfiripe. ȘEZ. VII 137. (În legătură cu verbele, «a prinde», «a scoate», «a da» etc.) [Simion] se și auzea cîntînd din fluier... în timp ce oile pășteau repede iarba dată în colț. CAMILAR, TEM. 122. Începea a scoate colț porumbul. SADOVEANU, P. M. 275. III. 1. (Mai ales la pl.) Tăietură (sau șir de tăieturi) în formă mai mult sau mai puțin triunghiulară, făcută pe marginea unei stofe; dantelă împletită în formă de asemenea triunghiuri. 2. (Rar) Șuviță de păr ondulată, trasă pe frunte sau pe tîmple. Își drege colții de pe frunte. CARAGIALE, T. II 202.

PARĂ², pere, s. f. 1. Fructul părului¹. Părul... era încărcat de pere galbene ca ceara. CREANGĂ, P. 290. Dă-mi o pară... să-mi răcoresc arsura gîtlejului. NEGRUZZI, S. I 90. Am un păr cu pere moi Și le-om mînca amîndoi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 48. ◊ (Adesea însoțit de determinări care arată soiul) Pere bergamote. Pere pădurețe. Pere mălăiețe. ◊ Expr. (De sau pe) cînd făcea (sau va face) plopul pere și răchita micșunele v. micșunea. (Regional) A bate (cuiva) perele = a dăscăli, a muștrului. Bătutu-i-a muierea perele cum să se poarte. RETEGANUL, P. IV 25. A-i pica sau a-i cădea (cuiva) para în gură = a obține ceva fără muncă. (Pică) pară mălăiață în gura lui Nătăfleață v. mălăieț. 2. Nume dat unor obiecte sau unor piese de la aparate, mașini etc., în formă de pară: a) cuptor (convertizor) de topit fontă; b) ciocan la războiul mecanic de țesut; c) lemnul în care se termină firul soneriei; d) unealtă pentru îndreptarea, prin lovire, a burlanelor turtite dintr-o coloană în exploatarea petroliferă.

zbuciumat, -ă adj. 1 (despre oameni) Care este frămîntat, tulburat; care este neliniștit, îngrijorat. Urgisita și zbuciumata lui soție (CR.). ◊ Ext. Se-ndreaptă spre țintirim, tăcut și cu sufletul zbuciumat (SADOV.). ♦ (despre viața oamenilor sau despre momente ale existenței lor) Care este plin de evenimente, de încercări, de greutăți. Compozitorul a avut o viață zbuciumată. 2 (despre elemente ale naturii) Care se mișcă sau este mișcat cu putere într-o parte și într-alta. Zbuciumații arbori par cufundați într-o tristă gîndire (PET.). ♦ Ext. (despre ape curgătoare, torente etc.) Care este agitat, învolburat, tumultuos. Suind pe firul apei zbuciumate... Să ne oprim pe creste cu brădet (LAB.). ◊ Fig. A scris o proză zbuciumată. • pl. -ți, -te. /v. zbuciuma.

ATINGE, ating, vb. III. 1. Tranz. A lua contact direct (dar superficial, ușor sau în treacăt) cu un lucru sau cu o suprafață. Mi-am pipăit pe sub cămașa de noapte grumazul. Parcă aș fi atins o ronă. SADOVEANU, N. F. 87. Fiecare fir de floare pe care-l ating mă face să tresar. SAHIA, N. 24. Ceilalți jucau, nu jucau, dară zîna, cînd juca, părea că n-atinge pămîntul. ISPIRESCU, L. 39. Mă azvîrl peste gard, de parcă nici nu l-am atins. CREANGĂ, A. 50. Calul meu fugea, Iar a lui picioare iarba n-ntingea. ALECSANDRI, P. I 190 (Fig.) Simțea gindurile lui cum o ating și-o dezmiardă. VLAHUȚĂ, P. 69. ◊ (Cu arătarea instrumentului atingerii) Cu geana ta m-atinge pe pleoape. EMINESCU, O. I 120. ◊ Intranz. Da dracul, ca să-i facă în ciudă pentru că vedea că nu-i prea plăcea, atingea și mai des cu friptura sa de slănina lui Pepelea. SBIERA, P. 16. ◊ Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») Cînd s-a atins de mijlocul ei [al femeii], dang! a plesnit cercul. CREANGĂ, P. 100. (Fig.) Paznic era un balaur... de care nu se atingea somnul. ISPIRESCU, U. 13. 2. Tranz. A lovi sau a izbi (cu violență). Omul cocoșat pe capră atinse spinarea udă și slăbănoagă a calului. DUMITRIU, B. F. 89. ◊ (Familiar, la imperativ) De ce nu dai, mă...? Atinge-l, se auzi un glas. PREDA, Î. 64. ♦ Refl. Fig. (Mai ales în forma negativă) A aduce prejudicii, a provoca pagube; a leza. Prima datorie a oricărui cetățean este să păzească proprietatea obștească ca lumina ochilor, să nu tolereze nimănui să se atingă de ea. ◊ Tranz. (În expr.) A atinge pe cineva la pungă = a pricinui cuiva o pagubă bănească reținîndu-i o sumă sau obligîndu-l la cheltuieli nedorite de el. ♦ Fig. A ofensa. Oșlobanu, prost, prost, dar să nu-l atingă cineva cu cît îi negru sub unghie, că-și azvîrle țărnă după cap ca buhaiul. CREANGĂ, A. 78. Dar săracul nu tăcea, Cu cuvîntul îl tăia, Cu vorba că-l atingea. TEODORESCU, P. P. 297. ♦ Fig. A face aluzii jignitoare. Ștefan-vodă-nțelegea Unde baba-l atingea, Și-n gura mare-i zicea: Babă Slabă Și-nfocată, Dar la minte înțeleaptă. TEODORESCU, P. P. 519. ♦ Fig. A impresiona, a înduioșa. Atins de farmecul vieții. Mă simt o forță-n univers, Și glasul meu devine cîntec, Gîndirea mea devine vers. VLAHUȚĂ, O. A. 66. Poezia care atinge, poezia cea adevărată, nu este aceea în care mișună spiritele necurate de p-aia lume. Poezia cea adevărată este aceea care vorbește inimii, iar nu fanteziei numai. BOLLIAC, O. 45. 3. Refl. (Mai ales în forma negativă; urmat de determinări introduse prin prep. «de») A se apropia sau a se alătura de cineva sau de ceva cu scopul de a trage, un profit (material sau moral), a cauza stricăciuni, a-și însuși ceva, a beneficia de ceva. El nu se atinse de comori. RETEGANUL, P. IV 12. Știți că nimeni nu s-a putut atinge de împărăția mea. ISPIRESCU, L. 12. ♦ A se ocupa, a se interesa (de ceva). Scrisorile și gazetele stau teanc, nici nu s-atinge de ele. SADOVEANU, N. F. 132. 4. Tranz. A pomeni despre un lucru în treacăt (fără a insista). Tipul lui Zlăiescu ar fi interesant, din nefericire atitorul nu ne dă mai nimica, tipul e numai atins, fără a fi zugrăvit pe deplin. GHEREA, ST. CR. II 202. ◊ Intranz. (Rar) Toate aceste fapte de care atinserăm pînă acum... se petrecută în... august (1600). BĂLCESCU, O. II 303. ♦ Refl. (Învechit) A avea o legătură sau o înrudire cu ceva, a se referi la ceva. Nu trebuie să cerem de la vînători o prețuire rece și nepărtinitoare a întîmplărilor și a izbînzilor ce se ating de arta lor favorită. ODOBESCU, S. III 48. Încît s-atinge despre dreapta giudecată... nu m-agiungi nici la călcîie. ALECSANDRI, T. 1232. Această poroncă îndată s-au împlinit, dară nu știu dacă aceasta să atinge și de mine. KOGĂLNICEANU, S. 64. 5. Tranz. A ajunge la o anumită distanță (în spațiu) sau la un anumit moment (în timp); a se opri la o anumită limită. Voiam să ating în copilărie cerul cu mîna. BENIUC, V. 22. În urma lor se-nălță deodată un munte de piatră care atingea cerul. ISPIRESCU, L. 25. – Forme gramaticale: perf. s. atinsei, part. atins.

FIRET, fireturi, s. n. (Mai ales la pl.) Broderie cusută cu fir; găitan de fir. Vine din curte în haine negre... cu galoane și fireturi. DAVIDOGLU, M. 66. În chipiul cu fireturi, capul nu-i mai părea cu muchii. SAHIA, N. 87. Veneau numai oameni de soi: ofițeri plini de găitane și fireturi la tunică. I. BOTEZ, ȘC. 20. ♦ (Rar) Fir de metal folosit la cusături și broderii. Șapca avea cîteva litere brodate cu firet de aur. DUMITRIU, B. F. 6. ♦ (Numai la pl.) Haine împodobite cu fireturi. Ofițerimea în fireturi. DELAVRANCEA, S. 226.

PĂPĂDIE, păpădii, s. f. Plantă erbacee din familia compozeelor, avînd frunzele lungi, crestate, florile galbene în formă de rozetă, tulpina terminată cu un capitul, iar fructele cu o umbreluță de peri sînt strînse într-un pămătuf; crește prin finețe, pășuni, grădini etc. (Taraxacum officinale). A trecut întîi o boare Pe deasupra viilor, Și-a furat de prin ponoare Puful păpădiilor. TOPÎRCEANU, P. 34. Dar deodat’ s-aude-un țipăt, Și din-nalta bălărie Sare o fetiță blondă Ca un fir de păpădie. IOSIF, V. 47. ◊ (Cu sens colectiv) Pe o margine de cîmp a înflorit așa de multă păpădie, încît se părea că deasupra ierbii a căzut o ușoară ninsoare. SADOVEANU, O. III 299.

miță (mițe), s. f. – 1. Smoc de lînă sau de păr. – 2. Lînă de miel netunsă. – 3. Smoc de păr la pintenul călăreților. – Var. miț. Mr. ńiț. Origine îndoielnică. Se consideră în general drept der. de la lat. *agnicius „de miel” (Candrea-Dens., 1142; Candrea; Pascu, Beiträge, 11; Pascu, I, 134), der. care pare posibilă, dar nu suficientă pentru a explica toate accepțiile cuvîntului. Poate că este în loc de *niță și vine din lat. inituum, cf. reg. nízilu „fir”, catan. nizzulu „fir” (Rom., Forsch., LXIV 417). Der. din pol. jagnięcy „de miel” (Cihac, II, 199), din lat. mῑca „fragment” (Tiktin) sau din mîță „pisică” (REW 5557) pare indoielnică. Der. mițui (var. miți), vb. (a tunde mieii pentru prima oară); mițuit, s. n. (tunsul mieilor); mițos, adj. (cu multe mițe), care nu are nici o legătură cu mîță (Pușcariu, Jb., XI, 54; REW 5557).

JUMULI, jumulesc, vb. IV. Tranz. 1. A curăța (o pasăre) de pene (spre a o pune la fiert sau la fript pentru mîncare). Jumulind deasupra căldării cu apă fiartă o găină opărită. STANCU, D. 177. Melinte Heruvimu se sculase cum s-a crăpat de ziuă, încetinel ca să nu trezească pe nevastă-sa... ațîță focul, jumuli o găină și o puse să fiarbă. REBREANU, R. II 164. Jumulea o gîscă nevastă-mea cînd ai venit d-ta. ISPIRESCU, L. 368. ◊ (Familiar) Gîscă (bună) de jumulit = om naiv care poate fi tras pe sfoară, de pe urma căruia se poate profita. Cînd le cădea-n palmă cîte-o gîscă de jumulit, toată noaptea era masă-ntinsă și băutură la discreție. VLAHUȚĂ, O. A. 300. ♦ A smulge penele. Trebuie a-i jumuli penele de pe cap. ȘEZ. III 119. ♦ (Rar) A curăța de păr, smulgînd firele. (Refl.) Tartorul clipi din ochi, se jumuli de barbă și-i răspunse. VISSARION, B. 253. ◊ (Cu schimbarea construcției) Palme că-și trăgea, Păru-și jumulea. PĂSCULESCU, L. P. 155. ◊ (Neobișnuit, cu privire la alte lucruri) Cineva jumulește pomul de mere. ISPIRESCU, L. 74. 2. Fig. A despuia pe cineva de bani (mai ales prin mijloace ocolite); a jefui. Cu directorul cînd juca în apartamentul acestuia, se lăsa jumulit de bani. PAS, Z. IV 111. Să-i ofere serviciile lui prietenești, ca să nu fie jumulit ca toți străinii care pică în acest oraș. REBREANU, R. I 24. Dăduse niște hoți peste tovarășii lui și-i bătură și-i jumuliră. ȘEZ. VI 151. 3. A jupui de piele, a sfîrteca. Înșfacă iedul de urechi și-l flocăiește și-l jumulește... de-i merg petecile! CREANGĂ, P. 24. De i-ar împinge păcatul să-mi deschidă ușa... Știu că i-aș cîrnoși și i-aș jumuli. id. ib. 21.

MĂSTRĂHÁT subst. (Regional) 1. „Amestec de frunze de păpușoi, pene, strujeni și paie zdrobite”. Cf. i. CR. III, 346. SCRIBAN D. ♦ Sfărîmătură, pleavă provenind din partea lemnoasă a plantelor. După ce se boiesc, se scot firele [de steghie], se usucă și se scutură mastrahatul dintre ele. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 51. Te legi la cap cu măstrăhat de mutătoare pisată. PAMFILE, B. 34. 2. Resturi de la prepararea magiunului, a bulionului etc. ; drojdie (de cafea). Măstrăhatul. . . se scoate, se scurge zeama și se pune pe foc, adăogînd în ea și puțină piatră acră. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 101, cf. SCRIBAN, D. – Și: mastrahát, mastahát (SCRIBAN, D.) subst. @- Etimologia necunoscută. Cf. m ă s l ă h a t.

vârcolac, -i, s.m. – (mit.) Ființă fabuloasă, malefică, căreia i se atribuie ocultația Lunii și a Soarelui (provocând fazele Lunii și eclipsele). Se crede că omul născut dintr-o relație incestuoasă are capacitatea de a se metamorfoza în câine: „Vârcolacu nu știu de unde apare el, că apare sub formă de câine. Și ziceau bătrânii că atunci când torc femeile cânepă marți sara, pe firul acela se suie vârcolacu și mănâncă luna” (Bilțiu 1999: 319; Bârsana); „De te-o diochet bărbat curat, / Necurat, / Cu ochi de vârcolac, / Pice-i păru ca fuioru” (Bilțiu 1990: 283; Lăpuș). – Din sl. vlǔjudlakǔ, de la vlǔkǔ „lup” (Miklosich, Cihac cf. DER). Din bg. vârkolak (DEX), cf. alb. vurkolak.

vârcolac, vârcolaci, s.m. – (mit.) Ființă fabuloasă, malefică, căreia i se atribuie ocultația Lunii și a Soarelui (provocând fazele Lunii și eclipsele). Se crede că omul născut dintr-o relație incestuoasă are capacitatea de a se metamorfoza în câine: „Vârcolacu nu știu de unde apare el, că apare sub formă de câine. Și ziceau bătrânii că atunci când torc femeile cânepă marți sara, pe firul acela se suie vârcolacu și mănâncă luna” (Bilțiu, 1999: 319; Bârsana); „De te-o diochet bărbat curat, / Necurat, / Cu ochi de vârcolac, / Pice-i păru ca fuioru” (Bilțiu, 1990: 283; Lăpuș). ♦ „Umblă destul de repede, ca și câinele, manifestându-se în apariții nocturne. El rupe hainele celui întâlnit, uneori fără să-l atingă. De regulă, umblă nouă hotare, iar când revine, se așează pe vraniță și bate ca și câinele (…). Dacă este lovit, fuge și revine. Dacă este ucis, se preface în om” (Bilțiu, 1999: 46). Potrivit lui Eliade (1970: 26), legendele și credințele populare privind vârcolacii se explică printr-un proces de folclorizare, adică prin proiectarea în lumea imaginară a ritualurilor concrete, fie șamanice, fie de inițiere războinică. După Herodot (IV, 105), neurii se transformau în lupi în fiecare an. Această periodicitate ridică posibile ceremonii anuale, în timpul cărora se îmbrăcau piei și se purtau măști de lup. Anumite cazuri de transformare a individului în carnasier se pot explica prin supraviețuirea inițierilor spontane; este vorba de un fenomen retardar, un fel de redescoperire spontană a scenariilor rituale perimate sau complet transformate. – Din bg. vârkolak „vampir” (Scriban, Șăineanu, DEX, MDA); din sl. vlǔjudlakǔ, de la vlǔkǔ „lup” (Scriban, Șăineanu; Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER).

covrag sm [At: CONV. LIT. LIV, 166 / V: ~ac, ~eag / Pl: ~agi / E: ns cf srb kovrag „tufe”] 1 (Olt) Tulpină de porumb. 2 Fir de porumb singuratic dintr-un cuib. 3 Fir de porumb încă verde, insuficient dezvoltat. 4 Fir de porumb după ce i s-au mâncat frunzele de către vite Cf. (reg) bălii, dulean, hulj, huljan, hulugi, jipi, lujer, motoloși, pai de cucuruz, strujean, tulanaș, tuhlean, tulean, tuleu, turjan, vegii. 5 (Olt; Pex) Vrej de bostan. 6 (Trs) Vreascuri. 7 (Bot; Trs; lpl) Planta Centaurea austriaca. 8 (Bot) Planta Centaurea jacea. 9 (Bot) Planta Centaurea spinulosa. 10 (Bot; reg) Buruiană înaltă de 1,5-2 m, cu flori violete, cu frunze aspre, lunguiețe, adânc dințate.

filimică (-ci), s. f. – Gălbenele (Calendula officinalis). Origine necunoscută. Pare cuvînt identic cu hilimoacă, s. f. (plantă, Iuniperus nana). Ar putea fi deformare de la firimică, dim. de la fărîmă alterat de încrucișarea cu fir, ca firimiță.

OCHI¹, (I, II 4, 7, 12) ochi, s. m., (II 1, 2, 3, 4, 5, 8, 9, 10, 11) ochiuri, s. n. I. 1. Fiecare dintre cele două organe de formă globulară, sticloase, așezate în chip simetric în partea din față a capului; globul împreună cu orbita, pleoapele, genele etc., irisul colorat al acestui organ; organul vederii unui animal ori al unei insecte, indiferent de structura lui. Avea, precum, desigur, trebuie să fi avînd și astăzi, niște ochi mici și cenușii, de o strălucire stranie. HOGAȘ, DR. II 120. Mergi sănătoasă, mămucă, zise cel mic, cu lacrimi în ochi. CREANGĂ, P. 20. Ci tu rămîi în floare ca luna lui april, Cu ochii mari și umezi, cu zîmbet de copil. EMINESCU, O. I 128. Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte, se spune cînd la o faptă rea se răspunde cu altă faptă de aceeași măsură; cum e fapta, așa și răsplata. Prinde orbul, scoate-i ochii, se zice cînd cineva te păgubește fără să-l poți trage la răspundere. Banul e ochiul dracului (= banul e o ispită care te poate duce la multe rele). ◊ Fig. Rămîne Toamna singură pe zare, Privind cu ochiu-i tulbure și mare. D. BOTEZ, P. O. 35. Ei fac din noapte ziuă, ș-a zilei ochi închid. EMINESCU, O. I 56. ◊ Albul ochiului v. alb. Coada ochiului v. coadă. Ochi de broască v. broască. Ochi de bou v. bou. ◊ Loc. adv. Văzînd cu ochii = foarte repede, pe zi ce trece. Cu tărîțe, cu cojițe, purcelul începe a se înfiripa și a crește văzînd cu ochii. CREANGĂ, P. 76. De (sau pentru) ochii lumii = de formă, în aparență, ca să vadă sau să creadă oamenii că s-a făcut. ◊ Expr. Ochii lumii = opinia publică. Ea riscă a-și compromite reputația în ochii lumii. BOLINTINEANU, O. 382. Cu ochii închiși v. închis. Cît te-ai freca (sau șterge) la ochi = foarte repede, cît ai bate din palme. Numai ochi și urechi = foarte atent. Se ridică – numai ochi și urechi. GALAN, B. I 54. A scoate cuiva ochii (cu ceva) = a-i aduce aminte cuiva cu răutate de anumite fapte ale sale, de anumite atitudini proprii sau de faptele altora dar care îl privesc; a-i scoate pe nas. Hojma mă morocănește și-mi scoate ochii cu cele tinere. CREANGĂ, P. 122. A dormi numai cu un ochi = a dormi ușor, neliniștit (gata să se trezească la cel mai mic zgomot); a dormi iepurește. Cît vezi cu ochii (sau cu ochiul) = cît cuprinzi cu privirea, pînă la depărtări foarte mari. Nimeni, nimic, cît vedeai cu ochiul. DUMITRIU, N. 14. (A vedea) cu ochii liberi v. liber. A vedea cu ochii lui = a vedea el însuși, a fi fost de față la o întîmplare. A vedea cu ochii altuia = a nu avea păreri proprii, a privi prin prisma altuia. A păzi (sau a îngriji) pe cineva ca ochii (sau ca de doi ochi) din cap = a păzi pe cineva cu cea mai mare grijă. Avea vodă Calimah o iapă arăbească și o păzeau slujitorii ca ochii din cap. SADOVEANU, O. I 462. Să îngrijești de calul meu ca de doi ochi din cap. CREANGĂ, P. 208. A arăta (pe cineva sau ceva) din ochi = a semnala cuiva în mod discret (pe cineva sau ceva), făcînd o mișcare ușoară a ochilor în direcția voită. Îmi arătă, din ochi, pe frate-meu. SADOVEANU, O. I 434. A iubi pe cineva sau a-i îi drag cineva ca (sau mai mult decît) ochii din cap = a iubi pe cineva din tot sufletul, peste măsură. Acum văzuse Ipate ce poate Chirică, și-i era drag ca ochii din cap. CREANGĂ, P. 153. Îl iubeau mai mult decît ochii din cap. DRĂGHICI, R. 3. A i se scurge (sau a-i curge) cuiva ochii după cineva (sau după ceva) = a se uita cu mult drag la cineva sau ceva, a ține mult la cineva sau ceva. E mîndru și fetelor le curg ochii după el. SADOVEANU, la TDRG. Li se scurgeau ochii după dînșii. ISPIRESCU, L. 24. A-i fi cuiva drag ca sarea-n ochi = a nu-i fi cuiva pe plac, a-i fi cuiva nesuferit. Fetele împăratului însă priveau la verișor cum privește cînele pe mîță și li era drag ca sarea-n ochi. CREANGĂ, P. 231. A nu avea ochi să vezi pe cineva = a nu putea suferi pe cineva, a fi mînios pe cineva. Cu toate că el se nevoiește... să îl iubesc, însă eu din zi în zi îl uresc mai mult și n-am ochi să-l văz. GORJAN, H. II 123. A privi pe cineva cu (sau a avea pe cineva la) ochi buni (sau răi) = a simpatiza (sau a fi ostil, a nu avea la inimă) pe cineva. Nu se căia de loc că l-a. primit la curtea sa, ba încă începuse a-l privi cu ochi buni. ISPIRESCU, L. 126. Am cam băgat eu de seamă că nu-l prea are la ochi pe Chiriac. CARAGIALE, O. I 48. Știu bine la ce ochi răi mă aveți cu toții. ODOBESCU-SLAVICI, la TDRG. A nu vedea (lumea) înaintea ochilor = a fi foarte supărat, a fierbe de mînie. Se făcu foc și pară de mînie, se turbură de necaz și nu mai vedea înaintea ochilor. ISPIRESCU, L. 27. Nu-mi văd lumea înaintea ochilor de năcaz. CREANGĂ, P. 190. A da ochii (sau ochi) cu cineva = a întîlni pe cineva (pe neașteptate). Mîine sau poimîine, streinul care doarme sus are să dea ochii cu d. Demetru Demetrian. C. PETRESCU, A. 295. N-ar fi vrut să dea ochii cu nimeni. BART, E. 213. A da cu ochii de cineva (sau de ceva) = a întîlni întîmplător pe cineva, a vedea ceva care din întîmplare îți iese în cale; a zări. Mergînd așa, pe vremea cînd soarele se-ngînă Cu noaptea, a dat Sînger cu ochii de-o fîntînă. COȘBUC, P. II 183. Cînd a dat cu ochii de mire, pe loc a încremenit. CREANGĂ, P. 86. Colonelul... dă cu ochii de sarbedul romîn Ce stase-n loc la umbră, sub un stejar bătrîn. ALECSANDRI, O. 244. A-și vedea visul cu ochii = a-și vedea realizată o dorință. E cu ochi și cu sprîncene = e evident, e clar, e cusut cu ață albă. Prea cu ochi și cu sprîncene erau însă glumele lui încît ea să nu-l priceapă. La TDRG. A i se întoarce (cuiva) ochii în cap (sau pe dos), se zice cînd cineva este în agonie, cînd moare. (În imprecații) În cap ochii să i se-ntoarcă Și să-i fie graiul prins. ALECSANDRI, P. I 7. A face (sau a deschide) ochii mari v. mare. A i se face (cuiva) negru înaintea ochilor = a se tulbura (cuiva) vederea, a nu mai vedea bine de supărare, de mînie etc. A face (cuiva) ochi dulci = a arunca (cuiva) priviri de dragoste, a privi galeș. (A fi) cu ochii în patru v. patru. A avea (sau a fi cu) ochii pe cineva = a nu pierde pe cineva din vedere, a urmări cu atenție mișcările cuiva (în care nu te încrezi). Să știi că am să am ochii pe dumneata. C. PETRESCU, R. DR. 249. A pune (o armă) la ochi (sau a lua la ochi) = a ținti, a ochi. Petru își încordă arcul, îl luă la ochi, săgeata zbură și în aceeași clipă se văzu trupul lui Malaspina căzînd. GANE, N. II 86. Cînd fură aproape de lup de o bătaie de săgeată, puse Făt-Frumos arcul la ochi. ISPIRESCU, L. 75. A lua (pe cineva) la ochi = a avea anumite bănuieli (cu privire la cineva), a supraveghea atent mișcările cuiva, a suspecta. Ți s-a părut că drumurile tale sînt închise pentru totdeauna... din pricina portarului care te luase la ochi. PAS, Z. I 261. A pune ochii (pe cineva sau ceva) = a-i plăcea cineva sau ceva. A face un lucru cu ochii închiși = a face un lucru fără o cercetare prealabilă, în mod superficial; a face foarte ușor un lucru, fără dificultate. între patru ochi = numai între două persoane, fără martori, în intimitate. A face cu ochiul v. face. A face ochi v. face. A deschide ochii v. deschide. A deschide (sau a i se deschide) cuiva ochii v. deschide. A închide ochii v. închide. A închide (cuiva) ochii v. închide. A da ochii peste cap v. da. A lega la ochi (pe cineva) v. lega. A se băga în ochii cuiva v. băga. A arunca praf în ochii cuiva v. praf. Plin ochi = plin de tot. Într-o clipă fu adusă dinaintea ei o cofă plină ochi. GANE, N. 44. ◊ (Familiar) Cu un ochi la făină și cu altul la slănină, se spune despre cel care se uită cruciș sau, fig., despre cel care rîvnește la două lucruri odată. (Arătînd intensitatea cu care se săvîrșește o acțiune) (Muncește, lucrează, aleargă, se ferește, fuge etc. de ceva) de-și scoate ochii = (muncește, lucrează etc.) cît poate, din răsputeri. Moș Nichifor fugea de cărăușie de-și scotea ochii. CREANGĂ, P. 107. 2. (La pl., urmat de determinarea «buni» sau «slabi») Facultatea de a vedea, simțul văzului, vedere. Ai ochi mai buni și te rog să-mi vii tu în ajutor. C. PETRESCU, C. V. 247. ◊ Expr. A lua (cuiva) ochii v. lua. A bate la ochi v. bate. A nu-și crede ochilor v. crede. ♦ (Mai ales la pl.) Privire, uitătură. Pe stradă, trecătorii, puțini la număr, alergau cu ochii în pămînt. C. PETRESCU, A. 468. Draga mea fără cuvinte, Doar din ochi pricepe toate. TOPÎRCEANU, B. 58. Ea-l oprește-n loc cu ochii și c-o mult smerită rugă. EMINESCU, O. I 80. ◊ (În apostrofări) Să nu te văd în ochi! ▭ Depărtează-te din ochii-mi. CONACHI, P. 84. ◊ Loc. adv. Cu ochii pierduți = cu privire neconcentrată, privind în vag, în extaz. Se uita cu ochii pierduți de bucurie cînd la moșneag, cînd la Maranda. MIRONESCU, S. A. 83. Sub ochii noștri = a) sub privirea noastră, în raza noastră vizuală; b) acum, în prezent, în timpul vieții noastre. Societatea noastră se construiește sub ochii noștri. V. ROM. decembrie 1953, 261. În ochii cuiva = în conștiința cuiva, după părerea cuiva. Dinastia este condamnată în ochii poporului romîn. LIT. ANTIMONARHICĂ 133. Ochi în ochi = privind unul în ochii celuilalt. Au ascultat o clipă, pe urmă, ochi în ochi, și-au zîmbit. GALAN, Z. R. 201. S-o vadă cum șade ochi în ochi cu Ion. REBREANU, I. 24. ◊ Expr. A privi cu ochi de piatră = a privi cu indiferență, nepăsător, rece, înmărmurit. Constandin îl privea cu ochi de piatră. DUMITRIU, N. 248. A privi cu ochi mari = a) a fi uimit de ceea ce vede; b) a i se dilata ochii de mînie, furie etc. Mă privește cu ochii mari de copil furios. CAMIL PETRESCU, U. N. 82. A avea ochi = a se arăta priceput în a aprecia un lucru dintr-o privire. A măsura (a judeca, a prețui etc.) din ochi = a aprecia fără măsurători precise, examinînd numai cu privirea. Tot chibzuia, parcă măsura așa din ochi depărtarea. MIRONESCU, S. A. 119. A vinde (a da sau a cumpăra) pe ochi = a vinde (sau a cumpăra) apreciind cantitatea cu privirea. A sorbi (pe cineva) din ochi = a ține foarte mult la cineva, a-l privi cu drag. El necontenit o sorbea din ochi și se minuna cum îi ședea de bine culcată pe canapea. GANE, N. II 123. A fura (pe cineva) cu ochiul = a privi pe cineva (pe furiș), cu dragoste, cu plăcere. Smărăndița începe, din cînd în cînd, a mă fura cu ochiul. CREANGĂ, A. 7. A (-și) arunca ochii = a) a privi repede, în treacăt. Cînd își aruncă ochii spre poartă, ce să vadă. CREANGĂ, P. 68; b) a examina, a cerceta sumar. A pierde pe cineva (sau ceva) din ochi = a nu mai vedea pe cineva sau ceva care se depărtează sau de care te depărtezi. A pierde (sau a prăpădi) pe cineva din ochi = a ține foarte mult la cineva, a iubi nespus. O iubeau... pe fată de-o pierdeau din ochi. CARAGIALE, O. III 103. Încotro vede cu ochii (sau unde îl duc ochii) = indiferent unde, în orice direcție, fără țintă, aiurea. Inima-mi e moartă și braul fără putere, mergeți unde vă vor duce ochii, căci oriunde, tot mai bine veți fi decît cu mine. GANE, N. I 212. 3. (La pl.) Obraz, față. N-apucaseră a vedea la ochi pe înfricoșatul Șoiman. SADOVEANU, O. VII 139. Să nu te speli pe ochi din cană. ȘEZ. VI 24. ◊ Loc. adv. De la ochi sau (verde) în ochi = cu îndrăzneală, fățiș, fără cruțare. Spune-mi verde-n ochi, ca să știu ce leac trebuie să-ți fac. CREANGĂ, Ia TDRG. Un copil de ieri să mă batjocorească de la ochi! ALECSANDRI, T. 233. II. (Prin analogie) 1. Fiecare dintre spațiile libere ale unei ferestre, în care se montează geamurile; panou de sticlă care închide fiecare dintre aceste spații. Sunară la ușa... cu nenumărate ochiuri de geamlîc. DUMITRIU, B. F. 91. Și-au mers pînă la fereastră și să uitară pe ochiul ferestrei, cum mănîncă tată-so. RETEGANUL, P. I 44. ♦ Mică deschizătură (de obicei închisă cu sticlă) făcută într-un perete exterior, folosind la aerisirea sau iluminarea unei încăperi. Prin ochiul colbăit și galbăn care ținea loc de fereastră, intra lumina și punea o pată lungă în mijlocul casei. SADOVEANU, O. III 563. 2. Porțiune de loc, de obicei în formă circulară, acoperită cu altceva (zăpadă, verdeață, nisip etc.) decît mediul înconjurător. Un ropot de ploaie spală cele din urmă ochiuri zgurite de omăt. C. PETRESCU, R. DR. 312. Aice era un ochi de pămînt verde, ca un ostrov în mare. SBIERA, P. 227. Acolo-n ochi de pădure, Lîngă trestia cea lină Și sub bolta cea senină Vom ședea în foi de mure. EMINESCU, O. I 64. 3. Întindere de apă (în formă rotundă), în regiuni mlăștinoase, mărginită cu papură (v. baltă); loc unde se adună și stagnează apa (v. băltoacă). O suliță îngustă plină de noroi și de ochiuri întunecoase de apă. SADOVEANU, P. 162. Ochiurile de baltă pitite după zidul întunecat al papurei. C. PETRESCU, S. 24. Ochiurile de apă stătută înghețaseră și gîștele nu mai aveau unde să se scalde. DUNĂREANU, CH. 75. ♦ Vîrtej de apă, bulboană. Peste adîncimi se fac ochiuri care rotesc în loc. VLAHUȚĂ, O. A. 407. 4. Buclă formată prin îndoirea unei sfori și petrecerea unuia dintre capete prin îndoitură; laț. Făcuse un nod prost... care nu prindea decît cu două din ochiuri. DUMITRIU, P. F. 12. La celălalt capăt [funia] are băgat un șumuiog... de paie, care intră într-un ochi, ureche sau laț. PAMFILE, A. R. 204. Un ștreang... aluneca pe un ochi. ODOBESCU, S. I 442. ♦ Fiecare dintre golurile (simetrice) dintre firele unei împletituri, ale unor țesături, plase etc.; golul împreună cu firele care îl mărginesc. Zece ochi pe fiecare cîrlig. Doi ochi scăpați. ▭ Vietățile undelor... le arunci în ochiurile plășilor late. DELAVRANCEA, S. 64. Volocul... de prins pește se face în două feluri: țesut și împletit în ochiuri. ȘEZ. IV 113. ♦ Fiecare dintre verigile din care se compune un lanț; za. 5. Orificiu (pe partea superioară a unei mașini de gătit) pe care se așază vasele pentru a le pune în contact direct cu flacăra. 6. (Mai ales la pl.) Mîncare făcută din ouă prăjite în tigaie sau fierte fără coajă, astfel ca gălbenușul să rămînă întreg (cu albușul coagulat în jurul lui) 7. Mugur. Fiecare bucată [de cartof] să aibă un colț, ochi sau mugur în mijloc, din care va naște și va crește viitorul fir. PAMFILE, A. R. 189. Cîrligul este o bucată de viță. avînd un ochi sub nodul de unde se taie și altul deasupra lui. I. IONESCU, P. 247. 8. Despărțitură, compartiment într-o magazie, un hambar, o pivniță etc.; boxă. 9. Pată colorată de pe penele de la coada păunului. 10. Picătură rotundă de grăsime care plutește pe suprafața unui lichid. 11. (În expr.) Ochi magic = tub electronic cu ecran fluorescent care se folosește în special la aparatele de recepție radiofonică sau radiotelegrafică, ca indicator de funcționare a aparatului pe lungimea de undă a unui post de radioemisiune. Ochi de pisică = disc de sticlă (montat într-o garnitură metalică) care reflectă razele de lumină proiectate asupra lui și este folosit ca piesă de semnalizare la vehicule sau la panourile fixe de pe șosele.Fiecare dintre punctele colorate de pe zaruri, cărți de joc etc. Vrei să iei zăce ochi de caro cu nouă ochi de treflă? ALECSANDRI, T. 1202. Dă-mi un zece ochi, un popă, o preoteasă sau orice alta. FILIMON, C. 154. 12. Fig. Pată de lumină, licărire, punct strălucitor. Jarul focului creștea, clipind din ochi nenumărați de pietre scumpe. SADOVEANU, F. J. 369. Un ochi de lumină galbenă, sfioasă, pîlpîie o clipă și adoarme iute. REBREANU, N. 111. Din cer un singur ochi de soare Căzu pe brîu și l-a răpit. COȘBUC, P. I 124. III. Compuse: 1. Ochiul-boului = nume dat mai multor plante din familia compozeelor, cu inflorescențe mari, asemănătoare cu florile simple, albe sau viu colorate (specii de Leucanthenum, Aster, Chrysanthemum); steliță. Ochiul-lupului = a) plantă erbacee cu flori mici albastre (Lycopsis arvensis); b) plantă erbacee cu tulpina ramificată (Plantago arenaria). Ochiul-păunului = fluture de noapte care are pe aripi pete rotunde, colorate, asemănătoare cu cele de pe coada păunului (Saturnia pyri).

țiu³ [At: POGOR, HENR. 236/10 / V: (reg) țif sn, țifă sf, țivi ssp / Pl: ~ri / E: nct] 1 sn (Mol; Trs) Vârf ascuțit de stâncă, înaltă și golașă Si: pisc², stei. 2 sn (Mol; Trs) Stâncă ascuțită și înaltă. 3 sn (Mol; Trs) Ridicătură ascuțită de teren. 4 sn (Mol; Trs) Vârf ascuțit al unei pietre. 5 sn (Îrg) Partea ascuțită a unui obiect. 6 sn (Mol) Târnăcop. 7 sn (Mol; Min; spc) Târnăcop a cărui parte metalică este formată dintr-o bară de oțel cu secțiunea pătrată, ascuțită la capete și puțin arcuită, folosit la tăierea rocilor și a substanțelor minerale moi. 8 sn (Mol) Unealtă asemănătoare cu târnăcopul folosită la desfacerea pavajelor, la mișcarea obiectelor grele Si: rangă¹. 9 sn (Mol; Ban) Topor cu tăișul lung și îngust, folosit la despicarea lemnelor mai groase. 10 sn (Mol; Ban) Secure mare. 11 sn (Reg) Un fel de secure mică, folosită la făcutul carelor. 12 sn (Reg) Unealtă compusă dintr-o daltă metalică, ascuțită pe o singură latură, fixată într-o coadă de lemn și utilizată la tăierea și întreținerea copcilor pentru pescuit sub gheață. 13 sn (Mol; Ban) Unealtă de dulgherie în formă de topor sau de daltă, folosită pentru scobit. 14 sn (Reg) Unealtă folosită în pădure pentru sădit și semănat. 15 sn (Mol; Olt) Par, piatră servind ca semn de hotar. 16 sn (Mol; fam; pan) Bot¹. 17 sn (Mol; pan) Cucui¹ (1). 18 sn (Mol; pan) Mărul lui Adam. 19 sn (Mol; îf țif) Vârful firului de iarbă sau al unei alte plante, mai ales stuf, țipirig¹, papură, când răsare din pământ. 20 sn (Reg; îaf) Un fel de iarbă cu firul subțire, care crește prin locurile umede și care rămâne, de obicei, netăiată la cosit. 21 sn (Reg; pex; îaf) Loc unde cresc plante erbacee acvatice, precum papura. 22 sn (Reg; pex; îaf) Loc unde cresc copaci tineri. 23 sn (Reg; îaf) Umflătură pe scoarța copacilor, pe fructe, pe legume etc. 24 sn (Reg; îf țif, țâu) Vârf de copac. 25 sn (Reg; lpl; îf țivi) Pădure deasă cu diferiți copaci. 26 sn (Reg; pan) Smoc (de păr, de barbă). 27 sn (Reg) Fân amestecat cu mult rogoz Si: (reg) șovar, țipirig¹ (11). 28 (Reg) sms Rogoz. 29 (Reg) sms Un fel de papură mai mică și mai subțire, care crește prin locuri mlăștinoase. corectat(ă)

SCUL, sculuri și scule, s. n. Legătură mare de fire de lînă, de bumbac, de mătase etc. înfășurate în formă de colac. Au luat acele trei scule de mătasă și a ieșit afară cu ele dinaintea curții. SBIERA, P. 31. Cînd te văd sara pe-afară, Arde inima-mi cu pară. Cînd șăzi pe prispă din dos, Cu capul plecat în jos, Cu sculul pe după cap, Cu matasa trasă-n ac. SEVASTOS, C. 127. Voinea... Vamă le lua, Fir și ibrișim Și postav d-ăl bun, Sculuri de bumbac. TEODORESCU, P. P. 86.

SCAMĂ, (1, 3) scame, s. f. 1. Fir subțire și scurt, destrămat dintr-o țesătură (de bumbac, de lină sau de mătase). Îi înlătură o scamă de pe mînecă. MIHALE, O. 501. Căciula lui e fără scame, fără paie. STANCU, D. 108. ♦ (Cu sens colectiv) Fibre textile scurte și subțiri, rezultate în industrie la fabricarea produselor textile. 2. (Cu sens colectiv) Fire destrămate dintr-o pînză uzată, scămoșate și întrebuințate la pansamente, în loc de vată sau tifon. Fulgi mari cădeau, ca niște bucăți de scamă. SADOVEANU, O. II 215. Mama d-tale mi-a dat, pentru bieții răniți, cinci ocă de scamă, făcută cu mînile d-sale. ALECSANDRI, T. 1318. ◊ (Metaforic) Vremea e lină și blîndă... soarele-i puternic, fără să ardă prea tare; numai un nour subțire, de scamă, plutește la cea mai mare înălțime. SADOVEANU, N. P. 240. 3. Fig. Puf (de păpădie). Făgăduielile prefecților, la alegeri, au rămas făgăduieli, trecătoare ca scamele de păpădie. SADOVEANU, M. C. 182.

SUCI, sucesc, vb. IV. (Adesea în concurență cu răsuci) 1. Tranz. A învîrti un fir textil printr-o mișcare continuă, în același sens, pentru a obține un fir mai strîns și mai rezistent sau pentru a confecționa anumite obiecte. (Refl. pas.) Teiul se aduce în fîșii și se sucește. ANTIPA, P. 578. ◊ (Complementul indică obiectul confecționat) Suciseră din paie de săcară legători de snopi și le încărcaseră într-unul din care. SLAVICI, O. I 235. ♦ A înfășura, a încolăci. Ș-apoi îi sucește părul pe-al ei deget alb, subțire, își ascunde fața roșă l-a lui piept duios de mire. EMINESCU, O. I 84. ◊ Refl. Flăcăi voinici șed roată pe lîngă un foc mare, Mirîndu-se-ntre dînșii cum vreascurile-n foc Ca niște șerpi se mișcă, sucindu-se în loc. ALECSANDRI, P. III 234. 2. Tranz. A roti, a întoarce, a învîrti. Prinde mîna profesorului, care începuse să sucească butonul aparatului. SAHIA, U.R.S.S. 131. Pune roata la loc, vîră leuca, sucește lamba ș-o strînge la scară. CREANGĂ, P. 125. Ia un băț mai lung, îl pune în brîu și altul scurt pe care îl tot sucește între degete, imitînd torsul din furcă. ȘEZ. II 61. ◊ Intranz. Vîrîră cheia cea ruginită... și suciră o dată, de două ori, de trei ori, și de-abia putură deschide ușa aceea. RETEGANUL, P. II 5. ♦ (Cu privire la arme albe) A mînui (învîrtind). Suceam în dreapta paloșul... Tu ce făceai? EFTIMIU, Î. 48. 3. Tranz. A învîrti un obiect, dîndu-i forma unui sul; a învălătuci. ♦ A înfășura cu mîna foița în care s-a pus tutun, pentru a face o țigară. Tu cu mînile-ncleștate mai cu degetele depeni, Mai sucești vreo țigară, numeri fire de musteți. EMINESCU, O. I 155. 4. Tranz. A-și schimba brusc poziția corpului (sau a unei părți a corpului) sau a face pe cineva să și-o schimbe; a întoarce corpul, capul etc. Copilul care umbla pe lîngă cai îi «suci» ținîndu-i de căpestre, cu boturile spre vale. DUMITRIU, V. L. 6. După ce ea și-a sucit gîtul, uitîndu-se înapoi, a venit și el. CAMIL PETRESCU, U. N. 110. (Refl.) Mirenii își rupeau gîturile, tot sucindu-se să vadă unele persoane. STĂNOIU, C. I. 148. ◊ Expr. A-i suci cuiva capul (mintea sau mințile) = a face pe cineva să-și piardă dreapta judecată; a-l zăpăci, a-l prosti. Cum ne lăsași să ne sucească diavolul mințile, ca să stricăm, din lucru de nimic, o prietenie de mici copile? STĂNOIU, C. I. 203. Nevoile mai sucesc mintea multora și-i înfierbîntă cînd nici cu gîndul n-ai gîndi. REBREANU, R. II 97. Te-ntreabă, te ispitește, Pînă mintea ți-o sucește! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 276. ♦ A răsuci cu o mișcare violentă gîtul unei ființe, pentru a o ucide. Trebuia să-ți sucească gîtul, afurisitule, că n-asculți. REBREANU, R. II 33. Acum numai o poruncă-ți mai dau, dacă-i împlini-o și asta, apoi te las în pace, iar de nu, ți sucesc grumazul, ca la un pui de găină. RETEGANUL, P. V. 51. Că decît mă blestemai, Mai bine gîtu-mi suceai. BIBICESCU, P. P. 146. 5. Refl. A lua o poziție nefirească; a se strîmba. Pătrunde prin desime, trece iute prin zăvoaie, Și sub brațul său puternic totul pîrîie, trăsnește, Tot se rumpe, se răstoarnă, se sucește, se îndoaie. ALECSANDRI, P. A. 152. Tu socoți că limba mea... se va putea suci ca să zică firtă, tferdu, glagol! NEGRUZZI, S. I 10. ◊ Tranz. (În expr.) A suci vorba (sau a o suci) = a da alt curs convorbirii, pentru a-și ascunde gîndurile, a ocoli adevărul. El nu mai sucește vorba, ci spune drept în față, dacă i s-a pus ceva pe inimă. SLAVICI, O. I 54. (Eliptic) Văzînd fata toate dovezile acestea... n-au putut nici suci, nici tăgădui nimică, pentru că nici nu avea încotro, ci au mărturisit precum că toate sînt adevărate cîte le spune el. SBIERA, P. 144. 6. Tranz. (De obicei în corelație cu învîrti sau răsuci) A întoarce ceva pe-o parte și pe alta (pentru a examina mai bine). Ia el punga, o sucește, o învîrtește. CREANGĂ, P. 44. ◊ Absol. Întră-n boltă ca să-și aleagă multe de toate. Tot învîrte și sucește, dar nu le poate potrivi. RETEGANUL, P. III 21. ◊ Fig. Oricum ai suci și ai răsuci lucrurile, rar prilej ca acesta să faci negoțuri bune. VORNIC, P. 159. ◊ Expr. A suci și a răsuci (sau învîrti) pe cineva = a hărțui cu întrebările, pentru a obține mărturisiri. L-au sucit, l-au răsucit, nimic n-au putut stoarce din el grangurii. STANCU, D. 39. Îngrijitorul a venit și el, l-a sucit, l-a învîrtit, cu tot felul de întrebări. CARAGIALE, O. III 77. ♦ Refl. A se agita, a se zbuciuma, a-și frămînta mintea pentru a ieși dintr-o încurcătură. S-a sucit, s-a învîrtit, s-a socotit, s-a hotărît. O să divorțez. STANCU, D. 82. Gîndesc ei, se sucesc ei, se frămîntă ei cu mintea fel și chip, dar nici unuia nu-i vine în cap ce să facă. CREANGĂ, P. 310. În zădar mai fac manevre și-n tot chipul se sucesc, Nimică nu pot a face, nimică nu isprăvesc. NEGRUZZI, S. I 128.

jirebie (jirebii), s. f. – 1. Jurubiță, scul. – 2. Fîșie îngustă de pămînt de lucrat. – Var. jerebie, jurebie. Sl., cf. pol. žerebie, rus. žerebeja „prăjină”, rut. žerebij „fîșie de pămînt” (Cihac, II, 157; DAR), din sl. žrĕbij „parcelă, lot, bucată de pămînt”. Primul sens este mai puțin clar. Prezența sa în mr. jireagl’ă, megl. jireagă, pare să indice că este vorba de același cuvînt sl. cu sens neatestat „mănunchi de fire”, poate prin aluzie la tragerea la sorți, cf. sfoară, funie, cu același sens dublu de „fir” și „parcelă de pămînt”. Totuși, DAR crede că este vorba de două cuvinte diferite. Cf. și bg. žrebij „parcelă”, sb. ždreb „parcelă”, mag. zséreb „scul”. Se folosește mai ales în Mold. și mai puțin în Trans. Der. jurubiță, s. f. (scul), cu var. jurebiță, jirbiuță, jirghiță, jighiuța; jirebi, vb. (a îndoi, a plia). Cf. jerbie, jerui.

báte vb. III. I 1 tr. (compl. indică ființe) A lovi repetat și violent (cu palma, cu bățul, cu biciul etc.) pentru a pedepsi, pentru a constrînge etc. L-a bătut pînă a leșinat. Arestații erau bătuți la tălpi. Cînd era obraznic îl bătea la palmă cu linia. ◇ expr. A bate (pe cineva) măr (sau, pop., furcă, ciobănește) = a bate (pe cineva) foarte tare. (A fi) bătut în (sau la) cap = (a fi) prost sau nebun. A-și bate firea cu (ori pentru, de) ceva = a se gîndi cu insistență la ceva, a se interesa mult de ceva, a-i păsa de ceva. A-l bate (pe cineva) gîndul (sau mintea) ori, refl., a se bate cu mintea (sau cu gîndul, cu gîndurile) = a fi obsedat de un gînd, de o idee (care îl îndeamnă să facă ceva); a intenționa, a plănui să...; a fi preocupat de ceva. A-l bate grija = a fi îngrijorat, a fi neliniștit din cauza unei griji. = (refl.) A se bate cu pumnii în piept = a) a se mîndri, a se lăuda; b) a face caz de ceva. A se bate cu mîna (sau cu palma) peste gură = a se lovi peste gură ca pedeapsă pentru cuvinte, afirmații spuse nesocotit sau într-o situație neașteptată ori îngrozitoare. A-și bate capul cu (ori pentru, de) ceva v. cap. A bate pe cineva pe datorie v. datorie. A bate (pe cineva) de-i merg (sau să-i meargă) fulgii v. fulg. A bate (pe cineva) gros v. gros. A fi bătut cu leuca (în cap) v. leucă. A se bate cu capul de pereți (sau de toți pereții) v. perete. A bate piersic (pe cineva) v. piersic. A bate (pe cineva) de-i iese (sau să-i iasă) untul v. unt. 2 tr. (compl. indică oameni sau părți ale corpului lor) A atinge, a lovi ușor cu mîna, pentru a atrage atenția, pentru a arăta încredere, bunăvoință etc. ◇ expr. A bate capul cuiva sau a bate pe cineva la cap = a) a se ține stăruitor de cineva; b) a insista; a cicăli. A bate palma (sau, arg., laba) cu cineva = a se învoi (din preț) strîngîndu-și mîna reciproc; a se înțelege (în privința unei tranzacții). Bate laba aici... și ai să bem aldămașul (CA. PETR.). (refl. recipr.) A se bate cu cineva pe burtă = a fi în relații strînse cu cineva. A-i bate cuiva obrazul v. obraz. A bate (pe cineva) pe umăr v. umăr. ◆ (compl. indică animale) A lovi ușor cu mîna, pentru a mîngîia sau a liniști. A bătut cățelul pe spate și l-a luat cu el. 3 tr. (compl. indică ființe) A izbi de ceva. L-a bătut cu capul de pereți. ◇ expr. A bate (pe cineva) la cap = (despre sobe, mașini de călcat etc.) a provoca cuiva dureri de cap (din cauza căldurii, emanației de gaze etc.). (intr.) A bate la ochi (sau, rar, la urechi, la auz) = a) a trezi cuiva luarea-aminte, interesul, bănuiala; b) a face impresie, a se remarca. 4 tr. (compl. indică armate, state etc.) A înfrînge, a birui în luptă, în război. Mihai Viteazul a bătut oastea turcească la Călugăreni. ◇ expr. A bate (pe cineva) cu propriile lui arme v. armă. 5 refl. (despre popoare, armate etc.) A purta război; a se război; (despre persoane) a se lupta cu arme. Românii s-au bătut eroic pentru independență. ◇ loc. vb. (refl. recipr.) A se bate în duel = a se duela. ◇ expr. A se bate cu morile de vînt v. moară. (Parcă) se bat turcii la gura lui v. turc. 6 refl. (recipr.) (despre ființe) A se lua la bătaie (cu cineva), a se încăiera (cu cineva). Urșii se bat pentru fagurele cu miere. ◇ expr. A se bate în parte = a se lupta între ei fără ca nimeni să iasă învingător. A se bate pentru (sau după) ceva = a dori foarte mult ceva, a-i plăcea foarte mult un lucru. A se bate cu moartea = a fi în agonie. (Parcă) se bat calicii (sau lupii, nebunii) la (ori în) gura cuiva, se spune despre cineva foarte înfometat, care mănîncă mult și cu lăcomie sau despre cineva care vorbește repede. A se bate singur sau de capul său = a-și îndrepta comportamentul. A se bate cap în cap = a fi în opoziție, în contradicție; a nu se potrivi. A se bate de muscă v. muscă. A se bate ca orbii (la tîrguri) v. orb. A se bate ca orbeții v. orbeț. ◆ (despre oameni) A se măsura, a se întrece în luptă. Să ne batem în luptă dreaptă. 7 tr. A învinge un adversar într-un joc, într-un concurs (sportiv). M-a bătut la șah. ◇ expr. A bate toate recordurile v. record. 8 tr. (despre încălțăminte, ham, șa etc.; compl. indică oameni sau animale) A freca, a roade, a produce răni. Mă bat pantofii. 9 tr. (compl. indică oameni) A pedepsi. Dumnezeu l-a bătut pentru ceea ce a făcut. ◇ (la imper.; în imprec.) Bată-l Dumnezeu! ◇ expr. (glum.) Bătu-te-ar norocul (sau hazul, pustia), se spune pentru a exprima simpatia, mirarea, indignarea. Să mă bată Dumnezeu (sau crucea, Maica Precista), se spune ca jurămînt pentru a fi crezut. Bată-l vina! v. vină. II tr. 1 (compl. indică substanțe, materii alimentare etc.) A lovi de repetate ori (într-un vas), cu ustensile speciale (de bucătărie), pentru a amesteca, a freca, a frăgezi etc. Bate smîntîna pentru a face frișca. ◇ expr. (fam.) A bate putineiul = a obține unt din lapte sau din smîntînă. A bate apa în piuă (să se aleagă unt sau untul) v. apă. A bate ca într-un putinei deocheat. v. putinei. A bate în sită (și) în covată v. sită. 2 (compl. indică metale înroșite în foc) A lovi repetat cu ciocanul sau cu barosul pentru a da o anumită formă. ◇ expr. A bate bani = a fabrica monede de metal. A bate para în cenușă v. cenușă. A bate fierul cît e (sau pînă-i) cald v. fier. A bate monedă v. monedă. A bate monedă (din sau cu ceva) v. monedă. 3 A lovi, de repetate ori, tăișul coasei, cu un ciocan, pentru a-l ascuți. ◇ expr. A bate pe cineva ca pe-o coasă rea v. coasă. 4 (compl. indică cuie, nituri etc.) A înfige, a vîrî în ceva, prin lovituri repetate (cu ciocanul, cu maiul etc.). Bat cuie în perete pentru tablouri. 5 A fixa un obiect țintuindu-l în ceva. Bate capacul lăzii. A bătut tablourile pe perete. Coroană bătută cu diamante. ◇ expr. A bate (cuiva) căciula-n creștet v. creștet. A (o) bate la papuc v. papuc. A-i bate (cuiva) scîndura v. scîndură. A bate țăruș v. țăruș. 6 (la războiul de țesut) A îndesa cu spata firele bătelii. 7 (compl. indică cereale, păstăi uscate etc.) A îmblăti, a dezghioca. Bate fasolea. ◇ expr. A bate ca la (sau în) fasole v. fasole. A bate ca în păpușoi v. păpușoi. 8 (compl. indică plante textile) A zdrobi, prin lovituri repetate (cu o bîtă sau cu un mai), pentru a se desprinde firele. Bat inul. 9 A lovi cu o prăjină crengile unui pom fructifer, pentru a face să cadă fructele. Au bătut toți nucii din livadă. ◇ expr. A-i bate (cuiva) perele v. pară. 10 (compl. indică covoare, pături, haine etc.) A scutura de praf (cu bătătorul). 11 (compl. indică instrumente muzicale, obiecte etc.) A lovi ritmic (cu mîna, cu ciocănele etc.), pentru a produce sunete muzicale sau ritmice. Bate toba ca un adevărat maestru. Călugărul bate toaca de vecernie. ◇ expr. (intr.) A bate clopotul de mort v. clopot. A bate darabana v. darabană. A bate în drîmbă v. drîmbă. A bate cuiva în strună (ori în struna cuiva) v. strună. A bate tamburina (pe ceva) v. tamburină. A bate toaca v. toacă. A bate toba v. tobă. A bate toba (la urechea) surdului v. tobă. A-i bate (cuiva) toba (sau în tobă) v. tobă. A bate toaca pe vătrai v. vătrai. 12 A da repetat cu un băț în apa (sau pe sub pietrele din apa) unui rîu, pentru a alunga peștii din ascunzători. 13 A bătători pămîntul; ext. a lovi pămîntul cu piciorul de repetate ori, tropăind sau jucînd. Bat pămîntul tropăind (COȘB.). ◇ expr. A bate talpa (la pămînt) v. talpă. ◆ ext. (pop.; compl. indică jocuri) A juca, a dansa cu patos. [Polca] o băteam vîrtos cînd eram mic (ALECS.). 14 (compl. indică obiecte, materiale etc.) A izbi repetat, cu un instrument, în diferite scopuri. Bate doagele butoiului. ◇ Exp. A ajunge să bată buștenii v. buștean. A bate șaua (ca) să (se) priceapă (sau înțeleagă) iapa (ori calul) v. șa. 15 (compl. indică substanțe, materii etc.) A îndesa prin apăsări repetate (într-un recipient). Bate tutunul în pipă cu degetul. ◇ expr. A bate în (sau sub) tipar v. tipar. 16 A azvîrli mingea la distanță, lovind-o; ext. a se juca cu mingea. Toată ziua bate mingea pe stradă. 17 A amesteca cărțile de joc; a juca mult cărți. Își duce veacul numai în străinătăți... acolo bate cărți și petrece (SADOV.). ◇ expr. A bate o carte (sau cărțile) = a învinge cartea altuia cu o carte mai mare. 18 A face mereu aceeași cale; a umbla mult pe un drum. Numai eu rămas același, Bat mereu același drum (EMIN.). ◇ expr. A bate cale lungă = a merge mult. A bate pasul pe loc = a nu progresa. A-i bate (cuiva) gîndul (undeva) = a-i merge gîndul la...; a fi înclinat, aplecat spre... A bate cu gîndul (departe) v. gînd. ◆ A umbla întruna prin..., a frecventa des ceva; a cutreiera. Multe mări am trecut, Multe țări am bătut (POP.). ◇ expr. A bate prundurile (sau podurile) = a umbla de colo pînă colo (fără nici un scop); a hoinări. Toată ziua bate prundurile după scăldat (CR.). A bate cîmpii = a) a vorbi vrute și nevrute; a aiuri; b) a ocoli un subiect care nu convine să fie discutat. A bate bambura v. bambura. A bate ceamburul v. ceambur. A bate drumul (ori drumurile) v. drum. A bate laturile v. latură. A bate maidanul (sau maidanele) v. maidan. A bate marginile v. margine. A bate străzile v. stradă. III intr. 1 (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „în” sau „la”) A lovi în ceva (cu degetele, pumnii etc.), făcînd zgomot, pentru a fi auzit, pentru a atrage atenția etc.; a ciocăni (cu putere). Începu să bată cu pumnii în ușă. ◇ expr. A bate la ușa cuiva = a veni la cineva pentru a-i cere ajutor material. A bate în crilă v. crilă. A bate din pinteni (de bucurie) v. pinten. A bate la toate porțile (sau la porțile cuiva) v. poartă. A bate la ușă v. ușă. A bate pe la ușile oamenilor v. ușă. ◇ fig. Iarna bate la ușă. 2 (despre oameni; cu determ. introduse prin prep. „cu” sau „în”) A lovi tare în ceva, pentru a-și arăta mînia, nerăbdarea sau pentru a intimida, a amenința pe cineva. Nerăbdător, bate cu picioarele în ușă, pentru a i se deschide mai repede. Izbucnește cu furie, bătînd cu pumnii în masă. 3 (despre oameni; cu determ. introduse prin prep. „din” sau „în”) A lovi în ceva cu o parte a corpului; a face, cu mîinile, picioarele etc., o mișcare relativ regulată (lovind în ceva). Băteau din călcîie, ca să se încălzească. ◇ expr. A bate din (sau în) palme = a) a lovi palmele pentru a-și manifesta un sentiment de bucurie, de aprobare; a aplauda; b) a lovi palmele pentru a chema pe cineva. A bate în pumni = a lovi un pumn de altul pentru a face în ciudă cuiva. A bate din picioare = a tropăi. A bate din gură = a vorbi în zadar. (tr.) A bate mătănii = a îngenunchea și a atinge fruntea cu pămîntul de mai multe ori la rînd, în semn de cucernicie sau de pocăință. A bate tactul = a) a lovi (ușor) un obiect cu mîna, piciorul etc. sau a imita lovirea lui în ritmul unei bucăți muzicale sau al unui vers; b) a marca, prin mișcări regulate (cu mîna, piciorul sau bagheta), fiecare tact al unei bucăți muzicale. A bate în (sau într-un) lemn = a face gestul lovirii cu degetul a unui obiect din lemn pentru a împiedica producerea unui necaz, a unei boli, a unui ghinion, sau pentru a menține o situație favorabilă, un cîștig, o stare bună de sănătate. A bate în (sau din) buze v. buză. A-și bate limba(-n gură) de pomană v. limbă. A bate măsura v. măsură. A bate (în) orb (la mașina de scris, la computer) v. orb. Bătînd (sau cît ai bate) din (sau în) palme v. palmă. A bate din picior v. picior. A bate din pinteni v. pinten. ◆ (despre păsări; cu determ. „din aripi”) A face mișcarea de zbor, lovind aerul cu aripile. Au prins a bate din aripi cocoșii (SADOV.). ◆ (despre cîini; cu determ. „din coadă”) A da din coadă. [Cățeaua] se lipi de pămînt schelălăind, apoi prinde a bate din coadă (SADOV.). 4 (despre organe sau părți ale corpului) A avea pulsații ritmice; a palpita, a pulsa, a zvîcni (în mod normal sau din cauza unei emoții, a unei boli). De frică, inima începu să-i bată cu putere. ◇ (refl.) Mi se bate tîmpla dreaptă. ◇ expr. A i se bate limba-n gură (ca calicii la pomană) v. limbă. 5 (despre cîini) A lătra (scurt și la intervale egale). Cînd se apropie lupii de stînă, cîinii încep să bată. IV intr. 1 (despre vînt) A sufla. A început să bată crivățul. ◇ expr. Slab de-l bate vîntul v. slab. A-i bate (cuiva) vîntul în traistă v. traistă. A-i bate vîntul în buzunar(e) v. vînt. A vedea dincotro bate vîntul v. vînt. A-l bate vîntul (pe cineva) v. vînt. 2 (despre ploaie, grindină, brumă) A cădea (lovind, stricînd) peste semănături, livezi etc. Bătînd grindina, toată recolta este compromisă. ◇ expr. A fi bătut de brumă v. brumă. 3 (despre ape, valuri etc.) A se lovi, a se izbi de maluri, diguri etc. Valurile bat zidurile cetății. 4 (despre aștri) A-și trimite razele pînă la...; a se reflecta în...; spec. (despre soare) a încălzi puternic. Peste albele izvoare Luna bate printre ramuri (EMIN.). La amiază soarele bate puternic. ◇ (tr.) Mă bate soarele în ochi. 5 (despre arme de foc) A trage, a trimite proiectilul pînă la o anumită distanță, pînă într-un anumit punct. Această pușcă bate departe. ◆ (înv.) A bombarda. Bătea partea de sus a cetății cu zece tunuri (BĂLC.). 6 (despre culori; urmat de determ. introduse prin prep. „în”) A se apropia de..., a da în..., a avea o nuanță de... Avea un splendid păr negru care bătea în albastru. ◇ expr. A bate în argințel v. argințel. V intr. 1 (despre instrumente muzicale, clopote, ceasornice etc.) A emite sunete muzicale sau ritmice (care au o anumită semnificație). Se aud clopotele cum bat. Orologiul a bătut de cinci ori. ◇ (tr.) San-Marc sinistru miezul nopții bate (EMIN.). 2 (înv.; despre telegraf) A emite țăcănitul prin care se transmit mesajele telegrafice. ◇ expr. (tr.) A bate o telegramă (sau o depeșă) = a transmite o telegramă. VI intr. 1 (adesea determ. prin „cu vorba”) A face aluzie critică (la ceva sau la cineva); a aduce vorba. Ei! Acu înțeleg eu unde bate vorba lui! (CAR.). ◇ expr. A bate un apropo (sau apropouri) v. apropo. A bate (cuiva) pontul v. pont. 2 expr. A-și bate joc de cineva (sau de ceva) = a) a lua în rîs; a trata superficial ceva sau pe cineva; b) a întreține raporturi sexuale prin înșelătorie sau (mai ales) cu forța; a necinsti, a viola pe cineva; c) a profana, a pîngări ceva. 3 expr. A bate în retragere = a) a se replia, a se retrage din luptă; b) fig. a renunța să mai susțină ceva cu aceeași tărie; a retracta cele spuse mai înainte; a ceda, a o lăsa mai moale. 4 expr. (înv.; fam.) A bate cu cineva = a avea simpatie pentru cineva. • prez. ind. bat. /lat. batt(u)ĕre.

DREPT¹ adv. 1. (Urmat de adverbe de loc sau de alte determinări locale, indică direcția) În linie dreaptă, fără înconjur, fără ocol, fără a se abate (din drum); direct. Zăcea în paie cu mîinile sub cap și privea drept în sus, cu ochii măriți de neliniște, cerul înstelat al nopții de iunie. DUMITRIU, N. I. 51. Luînd-o drept în sus, mergeau călăuziți de firul Oltului. BOGZA, C. O. 24. Poteca pe care o apucase îl scoase drept la un eleșteu. ISPIRESCU, L. 34. Uită-te drept în ochii mei și ascultă cu luare-aminte ce ți-oi spune. CREANGĂ, O. A. 223. ◊ Loc. adv. De-a dreptul = a) fără a se abate din drum, fără ocol, fără înconjur; direct. O luă de-a dreptul peste porumbiști. PREDA, Î. 34. O răpciugă de cal... venind de-a dreptul la tavă, apucă o gură de jăratic. CREANGĂ, P. 195; b) în mod direct, nemijlocit; chiar. Acest poem simfonic al pămîntului e muntele Hăsmașul Mare, ivindu-se de-a dreptul din cîmpie. BOGZA, C. O. 13. Fusese o primăvară tare tîrzie... și pe urmă parcă intrasem de-a dreptul în vară. CAMIL PETRESCU, T. I 303. Cum vreți să spun... de-a dreptul? ori pe de lături? – De-a dreptul! De-a dreptul! ALECSANDRI, T. I 95. (Rar, loc. adj.) Chiar Zaharia Duhu, cu toată patima pentru iscoadele cărților și cu tot de-a dreptul amestec în aceste întîmplări, nu le găsea explicare. C. PETRESCU, R. DR. 127. ◊ Loc. prep. În dreptul... = în fața..., față-n față cu... Era cheferist cu număr de tablă lucitoare, prins în dreptul inimii. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 28. Ivan, cum ajunge în dreptul podului, scoate cele două carboave. CREANGĂ, O. A. 205. Se opri în dreptul acelui portret. EMINESCU, N. 39. În dreptul locului zis Pererița se află o veche întăritură. ODOBESCU, S. II 227. Prin dreptul... = prin fața..., pe dinaintea... Jimborean, rămas sus pe deal, se trezi din gînduri abia cînd treceau prin dreptul lui căruțele trenurilor de luptă. CAMILAR, N. I 154. Trec prin dreptul ferestrelor patroana și subdirectorul. CAMIL PETRESCU, T. I 542. Din dreptul... = din fața..., de dinaintea... Pomul din dreptul casei. (Construit cu acuzativul; rar) Într-un drept cu... = paralel cu... Privi înapoi, peste umăr, dar Cocoran nu mai era, se vede că se culcase în vrun grîu, ori mergea într-un drept cu el prin cine știe ce păpușoaie, urmărindu-l. CAMILAR, TEM. 210. 2. (Urmat de determinări locale, modale sau temporale) Tocmai, chiar, exact. Se prăbuși drept peste plutonierul Duma. CAMILAR, N. I 428. Dincolo peste Dunăre... drept în dreptul Celeiului, era cetatea romană Oescus. GALACTION, O. I 121. Îi despica gura drept în două. ISPIRESCU, U. 31. Drept în creștet o sărută pe-al ei păr de aur moale. EMINESCU, O. I 84. ◊ Expr. (Rar) Drept dragul să... = ți-e mai mare dragul să... Căsuțe vesele s-au ridicat pe unde erau bordeie triste și afumate, drept dragul să le privești cum strălucesc în bătaia soarelui. VLAHUȚĂ, CL. 25. – Formă gramaticală: (în loc. adv. și prep.) dreptul.

POLEIT ², -Ă, poleiți, -te, adj. 1. Acoperit cu un strat subțire de metal (de obicei de aur sau de argint) sau cu un praf de bronz; făcut să strălucească. Veneam acasă cu sinul încărcat de covrigi, mere turture, nuci poleite. CREANGĂ, A. 14. O cetate frumoasă, care de albă ce era părea poleită cu argint. EMINESCU, N. 14. Parveniții, șireții. seamănă în lume cu fierul poleit: cum se-ntrebuințează, îndată s-a roșit. BOLINTINEANU, O. 149. Mihnea a-mbrăcal cioareci albi, tiviți cu găitane de fir, cizme cu pinteni poleiți. ODOBESCU, S. A. 89. ♦ (Despre păr) Blond, auriu. Născu doi feciori... Cu cosițe poleite Și cu fețe înflorite. ALECSANDRI, P. II 181. ◊ (Poetic) Sub norii subțiri și dezlînați, cu margini poleite, abia se desenează pe bolta purpurie o linie frîntă. BART, S. M. 38. 2. (În expr.) Leit-poleit v. leit.

IȚĂ, ițe, s. f. (Mai ales la pl.) Dispozitiv format din rame care susțin o serie de fire așezate vertical, unele lîngă altele, prin ochii cărora se trec firele de urzeală la războiul de țesut, pentru formarea rostului; fiecare dintre firele cu ochi care fac parte din acest dispozitiv. O iță se ridică și alta-n jos se lasă, Iar stativa-n lovire dă glas scîrțîitor. BELDICEANU, P. 68. Mînile-i reci și tremurînde pare că pierduse îndemînatica lor agerime... nici undrelele nu mai știau s-apuce ițele împletecite. ODOBESCU, S. I 130. Cît e soare Toamna, mindră țesătoare, Pune furca-n brîul ei, Ca să toarcă și să țese Pînză lată-n ițe dese. ALECSANDRI, P. A. 156. ◊ Expr. A (i se) încurca (cuiva) ițele = a (i se) strica planul (cuiva), a (se) complica lucrurile. Are dreptate. Să mai muncesc încă o zi. Să vedem. De ce să încurc ițele? PREDA, Î. 14. Voi, cu bolboroseala voastră, numai ne încurcați ițele. CONTEMPORANUL, IV 507. A descurca ițele = a lămuri o chestiune ◊ Fig. Acum, cînd ițele ei strîngeau bine pe ciung, a început să se teamă de furia ocnașului. POPA, V. 311. ♦ Fig. Fir de păianjen. Un păianjen ce-și urzea în ticnă ițele sale. ODOBESCU, S. I 83.

GHEM, gheme, s. n. 1. Rotocol în formă de minge sau de ou, format prin depănarea sforii sau a firelor de lînă, de cînepă etc. Cînd stăpîna casei făcea la ciorap, pisoiul se juca cu ghemul. ISPIRESCU, L. 285. Pe o pagină găsi o mulțime de cercuri ce se tăiau, atît de multe, încît părea un ghem de fire roși. EMINESCU, N. 46. ◊ (Metaforic) Pe peron, mulțimea se adunase într-un buluc, ghem strîns de trupuri. DUMITRIU, N. 77. S-a desprins raza din ghemul ei de aur și a rătăcit prin senin. GÎRLEANU, L. 43. ◊ Expr. A face ghem = a) (cu privire la tort) a depăna. Făcu și inul tot gheme. RETEGANUL, P. III 54; b) (cu privire la obiecte) a strînge ca un ghem, a face mototol. Batistă făcută ghem. ▭ În atîtea nopți mi-am odihnit trupul zdrobit de oboseala zilei, cu mantaua făcută ghem drept căpătîi. BART, S. M. 12. A se face ghem = a se strînge ca un ghem, a se ghemui. Ariciul se face ghem. A sta ghem = a sta adunat, ghemuit. Oare ce gîndește hîtrul, de stă ghem? EMINESCU, N. 43. 2. Al treilea compartiment al stomacului rumegătoarelor (urmînd după ierbar și ciur), ai cărui pereți dinăuntru sînt căptușiți cu multe foițe; foios. 3. Fig. (Rar) Cocoașă, gheb. Un moșneag cu barba albă, veac bătrîn cu ghemu-n spate, Zice: «Multă sănătate, vouă, meseni de prin sate!» BELDICEANU, P. 54. – Pl. și: ghemuri (DUMITRIU, N. 81).

AMU adv. (Popular) Acum. Fost-am tînăr și brudiu, Pare-mi rău ș-amu-i tîrziu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 221. ◊ (Începe o poveste sau introduce o frază care aduce un episod nou) Dar ia să nu ne depărtăm cu vorba și să încep a depăna firul poveștii. Amu cică împăratul acela... CREANGĂ, P. 184. Era o babă și un moșneag, și ei n-aveau copii. Amu s-au sfătuit ei... ȘEZ. I1 107. Amu cică a fost odată un sturz. ȘEZ. III 185. ◊ (Fără sens precis în frază) Într-o zi de tîrg s-au pornit la drum, și mergînd amu cît au mers, iată că au întîlnit un om. SBIERA, P. 1.

bumbac (-curi), s. n. 1. Plantă exotică aclimatizată în Romînia (prima filatură în București, în 1805; primele culturi în Ilfov, în 1863). – 2. Fibră de bumbac. – 3. Vată. – Mr., megl. bumbac, istr. bubmǫc. Din lat. tîrzie bombax sau *bombacum (Pușcariu 236; REW 1202; DAR). Este cuvînt comun majorității limbilor europene; prin urmare, este greu de stabilit proveniența sa în rom. Diez, II, 8, îl derivă din lat. bombyx, al cărui rezultat ar fi fost diferit. *Bombacum (rezultat al unei contaminări a lui bambax cu βόμβυξ) este un etimon posibil (DAR, Byhan, Jb., VI, 201), cf. bombacium › it. bombagio, bambagio. Cihac, II, 33, crede că este de origine sl. (sb. bùmbak, bòmbak, bg. pam(b)uk, cf. alb. pumbak, pambuk, mag. pamuk). Totuși, der. este dificilă în acest sens, datorită accentului în sb.; astfel încît Candrea, Elementele, 407, consideră că, dimpotrivă, sb. provine din rom. Roesler 500 și Șeineanu, II, 63, îl derivă din tc. pam(b)uk, de unde provin bg., alb. și mag.; persistă însă aceleași dificultăți fonetice. Rom. nu coincide cu nici una din formele menționate aici, ci pare a fi rezultatul unui amestec al temei romanice (bomb-) cu terminația turco-slavă (ak), fără a se putea determina mai îndeaproape elementele contaminării. Der. bumbăcar, s. m. (bumbac, plantă; lucrător care se ocupă cu torsul firelor de bumbac; negustor de țesături de bumbac); bumbăcăriță, s. f. (plantă ciperacee, Eriophorum angustifolium sau E. Latifolium); bumbăcel, s. n. (fir de bumbac); bumbăci, vb. (a umple cu bumbac; în Arg., a bate, a pedepsi sau a fura, a șterpeli); bumbăcos, adj. (moale, gingaș, elastic).

legare sf [At: CORESI, EV. 518 / Pl: ~ări / E: lega¹] 1 Unire strânsă a capetelor unor fire, fâșii, funii dintr-o țesătură etc. printr-un nod sau cu un ochi, fundă etc. pentru a forma un întreg Si: înnodare, înnădire, legat¹ (1). 2 Înnodare a șireturilor, nojițelor etc. pentru a încheia sau a fixa încălțămintea pe picior Si: legat¹ (2). 3 (Prc) Strângere pe picior a opincilor, a obielelor cu ajutorul nojițelor Si: legat¹ (3). 4 Executare a unor noduri, ochiuri de împletitură sau de plasă Si: înnodare, legat¹ (4) 5 Trecere în jurul gâtului cuiva a cravatei, pe sub gulerul cămășii, fixându-se în față capetele printr-un nod special executat Si: legat¹ (5). 6 (Pex) Purtare a cravatei după o anumită modă Si: legat¹ (6). 7 Punere și înnodare a unor bani, obiecte de valoare într-un colț de batistă, basma, ștergar, etc. pentru a-i păstra sau a-i lua cu sine Si: legat¹ (7). 8 Prindere prin înnodare de ceva a unor fire, ștergare, năframe etc. de o culoare cu o anumită semnificație pentru a aminti de ceva sau ca semn a ceva Si: legat¹ (8). 9 Împreunare a cozilor femeilor prin înfășurare în jurul capului ori prin petrecerea acestora peste cap dintr-o parte în alta Si: legat¹ (9). 10 Așezare a unor obiecte, materii etc. într-o învelitoare, într-un sac, într-o pungă etc. care se strânge la gură sau la margini Si: legat¹ (10). 11 Obturare a nervilor, a canalelor unor glande, a cordonului ombilical prin strangulare Si: legat¹ (11). 12 Împachetare prin înfășurare și prindere cu panglici sau sfori a unor documente vechi, pergamente, teancuri de foi, cutii, pachete etc. pentru a fi transportate sau pentru a nu se deteriora Si: legat¹ (12). 13 (Reg) Acțiune prin care se petrec funii prinse printr-un drug de-a lungul sau de-a latul carului încărcat cu paie etc. pentru a le presa și a le ține strâns Si: legat¹ (13). 14 (Spc; înv) Aplicare a peceții pe un document, pe o scrisoare etc. pentru a o sigila Si: legat¹ (14). 15 Luare și punere laolaltă a firelor de grâu, de cânepă sau a nuielelor, vreascurilor etc., strânse cu ajutorul unei chite etc. astfel încât să nu se risipească, să nu se sfărâme, să fie ușor manipulate Si: legat¹ (15). 16 Strângere a părului de pe cap cu ajutorul unei panglici etc. pentru a nu se împrăștia în dezordine, apoperind ochii Si: legat¹ (16). 17 Strângere a îmbrăcăminții sau a unor părți ale acesteia pe lângă corp, prin înnodare sau prin împreunarea capetelor, a marginilor etc. ori cu ajutorul unui cordon, al unui brâu etc. pentru a nu sta neglijent Si: legat¹ (17). 18 (Rar) Strângere a pânzelor corăbiilor Si: legat¹ (18). 19 Consolidare a unor uși, a unor obloane, a unor porți etc. prin aplicarea unor drugi, a unei șine etc. pentru a mări rezistența ori soliditatea Si: ferecare, legat¹ (19). 20 Strângere a unor butoaie, lăzi etc. cu șine sau cercuri de fier pentru a le spori rezistența Si: legat¹ (20). 21 Întărire a roților de lemn ale unor vehicule prin aplicarea unei șine peste obezi Si: legat¹ (21). 22 Îmbrăcare în fier a caroseriei unei căruțe, a unui car etc. Si: legat¹ (22) 23 Îmbrăcare prin acoperire parțială sau totală a unor piese de mobilier, a unor pergamente sau acte de preț cu piele, cu catifea etc. pentru a le proteja sau pentru a le înfrumuseța Si: legat¹ (23). 24 Operație de prindere a foilor unor cărți, una de alta, prin coasere sau lipire și de punere de scoarțe Si: broșare, cartonare, legat¹ (24), (reg) compactare. 25 (Re)compunere a unor obiecte dezmembrate sau a unor piese detașabile ale unui obiect prin strângerea lor cu o funie, o lamă metalică, sârmă etc. Si: legat¹ (25). 26 Fixare într-un loc a unor obiecte de mărime sau de greutate mică sau unul de altul cu ajutorul unui lanț, al unei frânghii etc. pentru a nu se desprinde, pentru a nu cădea sau pentru a rămâne în poziția sau în locul dorit Si: legat¹ (26). 27 (Îvp; spc) Construire a unei plute Si: legat¹ (27). 28 Fixare în toc sau în legătoare a unor părți detașabile ale unor obiecte precum condeiul, coasa etc. pentru a putea fi utilizate sau pentru a nu le pierde Si: legat¹ (28). 29 (Spc) Fixare a lăstarilor de viță-de-vie ori a unor plante agățătoare pe araci Si: arăcire, legat¹ (29). 30 (Udp „de”, „la”) Fixare a unor ambarcațiuni prin parâme Si: ancorare, acostare. 31 (Îvr) Întindere a pânzelor unor corăbii. 32 Fixare a unor ustensile, aparate de mici dimensiuni, greutăți de o parte a corpului uman cu o funie, cu o curea, cu un lănțișor etc. pentru a fi ușor de purtat sau de folosit. 33 (Fig) Îmbinare de cuvinte, sunete în conformitate cu normele specifice unei limbi, pentru a vorbi sau a citi cursiv. 34 (Fig) Formulare și combinare de fraze sau propoziții pentru a exprima ceva. 35 (Fig) Formare a activităților psihice, fizice umane. 36 (Îvr) Degajare a căldurii. 37 Unire a orașelor, a locurilor etc. aflate la o oarecare distanță unele de altele prin căi de comunicații, poduri etc. 38 Unire prin alăturare sau prin strângere a unor obiecte perechi, a unor piese formate din două părți identice cu ajutorul unui șiret, lănțișor etc. 39 Unire a unor pari, a unor stâlpi etc. pentru a îngrădi sau a împrejmui ceva. 40 Împreunare cu ajutorul cuielor sau prin încastrare a unor grinzi, bârne etc. folosite în construcție. 41 Asamblare a părților componente ale unor piese din structura unor unelte agricole. 42 Îmbinare a sprâncenelor, a unor linii ornamentale sau geometrice. 43 (Re)facere a conexiunii dintre vasele sanguine, dintre nervi, oase, țesuturi etc. 44 (Med) Suturare. 45 (Înv) Încleiere. 46 Acrire a laptelui. 47 (Teh) Realizare a unei conexiuni între un element al unui conductor sau a unei anumite piese și a unor anumite ansambluri ale unui sistem electric, electronic sau de alt tip și o sursă de alimentare Si: conectare, cuplare, racordare. 48 (Teh; spc) Instalare a unor aparate și dispozitive necesare conectării la rețea a unei mașini, a unui aparat etc. 49 Fixare într-un ansamblu omogen și de o mare soliditate a unor blocuri de piatră de construcție, pereți etc. Si: înțepenire, încastrare. 50 Combinare a unor atomi, a unor substanțe chimice sau alimente în stare fluidă. 51 Unire a cuvintelor prin cratimă. 52 Nemarcare grafică, prin spații albe, a unităților unui enunț. 53 Relație existentă între propoziții sau între elementele unei propoziții. 54 Unire în chip armonios a accentului silabic, a sunetelor sau a secvențelor muzicale Si: armonizare. 55 Punere în consonanță a accentului silabic, a sunetelor sau a secvențelor muzicale cu... 56 Structurare a cuvintelor, a ideilor, a secvențelor narative în mod logic, coerent. 57 (Fig) Unire a oamenilor, a inimilor sau sufletelor acestora. 58 (Fig) Adunare în aceeași parte sau în același loc a unor oameni. 59 Grupare a unor lucruri, fenomene, creații sau părți, aspecte ale acestora pe baza unor însușiri comune ori pe baza unor aprecieri, considerații etc. 60 Situare în același plan sau în același sistem a unor regiuni geografice sau istorice. 61 (Îvp) Relație de prietenie. 62 Stabilire a unei relații de prietenie, de rudenie etc. 63 Stabilire a unor relații diplomatice, politice, unilaterale etc. între primari, conducători, state etc. 64 Unire a unor oameni, familii, colectivități în jurul aceluiași ideal. 65 Asociere a unor oameni, familii, colectivități într-un anumit scop. 66 Înfrățire a unor neamuri, așezăminte. 67 (Rar) Asemănare a unor personalități creatoare pe baza afinităților de creație. 68 Atașare a cuiva de ceva sau de cineva. 69 Atracție față de ceva sau de cineva. 70 (Îs) ~ la pământ Stabilire a unei legături electrice între un conductor electric și pământ. 71 (Înv; îs) ~ de glie Limitare a drepturilor social-economice și politice prin aservire Si: înrobire. 72 Atașare a cuiva de locul de muncă, de rangul deținut sau de oamenii de care depind acestea. 73 (Înv) Urmărire în mod deosebit a ceva. 74 (Fam) Provocare la vorbă, la ceartă, la bătaie etc. prin cuvinte, gesturi, atitudini etc. sfidătoare sau violente Si: agasare, (înv) alegare¹, persecutare, (îrg) enervare, plictisire, săcâire, supărare, zădărâre. 75 (Îvp) Adeverire a blestemelor, a vrăjilor. 76 Acostare a unei persoane de sex opus cu intenția de a o seduce sau a abuza sexual de ea. 77 Folosire a ceva drept pretext pentru a face scandal, a se răzbuna etc. 78 (Îvr) Revendicare a ceva la care nu are dreptul cineva. 79 Punere în relație a două sau mai multe fenomene, procese, obiecte aparent disparate Si: corelare, raportare, interrelaționare. 80 Determinare a unor activități, procese, fenomene etc. raportate la condițiile, cauzele apariției, ale manifestării sau funcționării lor sau raportate la consecințele, finalitatea lor. 81 Condiționare a unor activități, procese, fenomene etc. raportate la condițiile, cauzele apariției, ale manifestării sau funcționării lor sau raportate la consecințele, finalitatea lor. 82 Asociere a unor activități, procese, fenomene etc. raportate la condițiile, cauzele apariției, ale manifestării sau funcționării lor sau raportate la consecințele, finalitatea lor. 83 Desprindere a ceva pe cale de consecință. 84 Imobilizare a cuiva cu ajutorul funiilor, al cătușelor etc. 85 (Pex) Capturare. 86 (Fig; înv) Întemnițare. 87 (Fig; înv) Robie. 88 (Înv) Imobilizare a unor condamnați prin fixarea cu diverse legături, de unul sau de doi stâlpi, de cozile a două cămile, de vârfurile a doi copaci, etc. pentru a-i pedepsi, pentru a-i supune la cazne sau pentru a-i ucide Si: torturare, țintuire, schingiuire. 89 (Fig) Împiedicare. 90 (Înv) Împiedicare a mișcării unei roți. 91 Fixare a unor animale domestice, rar, a unor păsări printr-un lanț, funie etc. petrecută pe după o parte a corpului, pentru a le mâna în direcția dorită ori pentru a le împiedica să fugă Si: înhămare, înjugare. 92 (Pop) Prindere a peștilor în undiță, în năvod. 93 Obligare prin jurământ. 94 Obligare la îndeplinirea sau la respectarea condițiilor sau termenilor unui contract, unei convenții etc. 95 (Pop; îs) ~rea călușarilor Înrolare a tinerilor pentru ceremonia călușarilor, însoțiță de depunerea unui jurământ. 96 Jurăminte sau promisiuni solemne reciproce pe care le fac mirii în fața altarului în timpul celebrării cununiei religioase. 97 (Spc; pop) Chezășire. 98 (Înv) Instituire a unor dări, impozite, legi, dispoziții etc. 99 (Bis; îvp) Instituire, prin hotărâre sinodală, a zilelor de sărbătorire a unui sfânt și a zilelor sau a perioadelor de timp în care creștinii sunt datori să postească. 100 (Pop) Interdicție. 101 (Înv) Anulare a unei dări, a unui impozit etc. printr-o lege (33), un amendament etc. 102 (Bis; îoc dezlegare) Interzicere de la anumite fapte, conduite etc. prin anumite reguli, canoane etc. 103 (Bis; pex; îoc dezlegare) Neiertare a abaterilor de la canoanele instituite și (sau) a oamenilor care se fac vinovați de ele. 104 (Fig; pop) Vrăjire de ceva a cuiva. 105 (Fig; pop) Eliberare de o vrajă a cuiva. 106 (Îvp) Oprire de la ceva. 107 (Îvp) Anulare a unei acțiuni sau a efectelor ei. 108 (Îvp) Fermecare a bărbatului, în urma căreia acesta devine impotent. 109 Împiedicare, prin farmece, a unirii sexuale dintre miri. 110 Acțiune prin care ploaia, vântul, furtuna sunt abătute asupra unui anumit ținut. 111 (Îvr) Îndepărtare prin farmece a ploii, vântului, furtunii. 112 (Pop) Situare a unor bani, comori etc. sub puterea unui blestem, a unei interdicții etc. 113 Acoperire, de obicei prin înfășurare a unei părți a corpului cu ajutorul unei bucăți de pânză, a unei năframe etc. pentru a proteja. 114 (Spc) Acoperire a gurii, a ochilor cuiva pentru a-l împiedica să vorbească, să vadă. 115 Îmbrobodire. 116 (Pop) Acoperire cu un văl, cu o basma etc. a capului miresei în cadrul ceremoniei de nuntă, în semn de trecere a acesteia în rândul nevestelor. 117 (Reg) Acoperire a vârfului unor stoguri, a unor clăi, a unor căpițe de fân sau de paie etc. cu ceva pentru a le proteja de umezeală, de vânt etc. 118 (Îvp) Bandajare. 119 (Pop) Alinare a unei dureri sufletești. 120 (Îvp) Moment de fructificație a plantelor de cultură sau a florilor acestora. 121 (Îvp) Creștere a unor tulpini secundare pe pomii altoiți. 122 Îngroșare a dulcețurilor. 123 Închegare a laptelui, a zerului etc. 124 (Rar) Solidificare a anumitor compuși chimici în prezența unui reactiv. 125 (Pop) Întărire. corectat(ă)

STRUNĂ, strune, s. f. 1. Fir elastic confecționat din metal, din intestine de animale etc., care se întinde pe unele instrumente muzicale și produce, prin vibrare, sunete; coardă. ◊ Expr. A cânta (sau a bate) cuiva în strună (sau în struna cuiva) = a fi de aceeași părere cu cineva pentru a-i câștiga simpatia, favoarea; a linguși pe cineva. 2. Sfoară bine întinsă, făcută din fire elastice și răsucite, destinată să țină întinsă pânza ferăstrăului. ◊ Expr. (Adverbial) A merge strună = a merge foarte bine. ♦ Fir plastic sau metalic de care se leagă cârligul unei unelte de pescuit. 3. Parte a frâului care înconjură bărbia calului și se prinde de cele două capete ale zăbalei. ◊ Expr. A ține (pe cineva) în strună = a înfrâna, a ține din scurt (pe cineva). 4. Compus: struna-cocoșului = numele a două plante erbacee cu frunzele ovale și flori albe (Cerastium). – Din sl. struna.

STRUNĂ, strune, s. f. 1. Fir elastic confecționat din metal, din păr de animale etc., care se întinde pe unele instrumente muzicale și produce, prin vibrare, sunete; coardă. ◊ Expr. A cânta (sau a bate) cuiva în strună (sau în struna cuiva) = a fi de aceeași părere cu cineva pentru a-i câștiga simpatia, favoarea; a linguși pe cineva. 2. Sfoară bine întinsă, făcută din fire elastice și răsucite, destinată să țină întinsă pânza fierăstrăului. ◊ Expr. (Adverbial) A merge strună = a merge foarte bine. ♦ Fir plastic sau metalic de care se leagă cârligul unei unelte de pescuit. 3. Parte a frâului care înconjoară bărbia calului și se prinde de cele două capete ale zăbalei. ◊ Expr. A ține (pe cineva) în strună = a înfrâna, a ține din scurt (pe cineva). 4. Compus: struna-cocoșului = numele a două plante erbacee cu frunzele ovale și flori albe (Cerastium). – Din sl. struna.

streașină sf [At: GCR I, 172/29 / V: stra~, streș~, (îvr) staș~, steașână, sterș~, ~rașână, ~rășână, ~răș~, ~ajnă, ~șănă, ~șnă, ~eșănă, ~eșână, ~eșnă, ~eștină, ștreș~ / Pl: ~eșini, (rar) ~eașini, (pop) ~eșine / E: vsl *стрѣшина cf bg стрешина] 1 Prelungire a acoperișului unei costrucții peste marginea superioară a pereților exteriori, care apără fațada și fundațiile de ploaie și previne acumularea apei la baza zidurilor Si: jgheab, (îvr) scoc, (reg) plasă¹, polată, cetârnă. 2 (Pex) Jgheab de scurgere a apelor montat la marginea acoperișului caselor. 3 (Îe) A-și pune sau a(-și) duce mâna (sau palma) ~ la (sau pe, peste) ochi (ori frunte) sau deasupra ochilor sau (a se uita, a sta etc.) cu mâna ~ (la sau pe ochi, deasupra ochilor sau sprâncenelor) ori a-și face ~ la ochi cu palma A-și propti muchia palmei deasupra sprâncenelor ca o apărătoare împotriva soarelui sau pentru a vedea mai bine. 4 (Reg; îe) A-i curge (cuiva) ~eșinile A-i curge nasul. 5 (Pan) Nume dat părții de deasupra a unor construcții, a marginilor unor obiecte etc. care are rolul de a proteja de ploaie ori de razele soarelui sau care constituie extremitatea unor obiecte. 6 Acoperiș (de șindrilă, țiglă etc.) înclinat, cu care se acoperă unele grajduri sau părți de lemn. 7 Parte clădită mai înafară la un stog, la o șiră etc., pe care se scurge apa de ploaie. 8 (Reg) Acoperiș la șira sau stogul de paie. 9 (Reg; gmț) Bor (la pălărie). 10 (Reg; gmț) Cozoroc (la șapcă). 11 (Rar; urmat de determinări) Poală (de pădure). 12 (Rar; de obicei urmat de determinări) Poală (de munte). 13 (Pop) Marginea de jos a caierului (din care se trage firul). 14 (Reg; îf strașână) Prispă. 15 (Îvr) Cort (1). 16 (Înv) Etaj (al unei construcții).

NARCISĂ s. f. Numele mai multor specii de plante erbacee cu bulb ovoid, cu frunze lungi și cu flori albe sau galbene, plăcut mirositoare; (regional) zarnacadea, coprină, fulie, unguroaie, unguroancă, tătăișă, lușcă, ghiocel, nevestică (II 2), cocoară, cocorăi, cocorăței, cocorîță, ghiocei-de-grădină, stînjen-alb, floare-de-ceapă, rogoz-de-grădină (Narcissus). Sufletul măriii tale... mohorățeaște înțelepțică ca iachintul, strălucește curățică ca narchisul (a. 1700). bv i, 394. Tînărul Numa, încoronat cu narsis. BELDIMAN, N. P. I, 7/26, cf. LB, NEGULICI, POLIZU. Iată zambilele..., narcise, busuioc, ciuboțica-cucului. NEGRUZZI, s. I, 97. Coronată cu zambile, cu narcise presărată, Catifea sau țesătură de brocart, muiată-n fir, Verdea undă ce, ici-colo, e un aur de Ophir. MACEDONSKI, o. I, 163. Se-nalț-un braț în aer și iat-o că apare.. . Purtînd în mîna dreaptă Narcisul alb ca spuma, ANGHEL, p. 23. Mi se părea că merg spre acea regiune a narcișilor veșnic albi. GALACTION, o. 334, cf. 333. În urma lui a rămas pe nisip o narcisă strivită, CAZIMIR, GR. 38, cf. 33. Leda albă se-nvoise Să-ndure-n albul de narcise Povara unei lebede, BLAGA, P. 26. În față... un lan îngust de narcise galbene. DEMETRIUS, A. 124. Poiana narciselor își așteaptă oaspeții, SCÎNTEIA, 1960, nr. 4830. – pl.: narcise. – Și: (astăzi rar) narcis, (învechit) narchis, narsis, (prin Transilv.) narțis (Lb, Alr sNiii h 640) s. m. – Din lat. narcissus, fr. narcisse. – Narchis < ngr. νάρκισσος. – Narțis < magh. nárcisz, germ. Narzisse.