MĂTĂUZ s. n. (Regional) 1. Ghemotoc de cîrpe sau de cílți (legat de capătul unui băț) care servește la curățatul vetrei cuptorului (PĂCALĂ, M. R. 429, PAȘCA, GL., TOMESCU, GL., ALR II 4 000/130, 812, 833, 876, 886), la văruitul pereților (CHEST. II 382/297, ALR II/I h 291, ROM. 1960, nr. 2, 19), la prepararea unei cerneli primitive. Cerneala o făceam noi: făceam noi mătăuz de cîlț și dam pă fundu căldării șî udam cîrpa: ce să loa di pă căldare, storceam și făceam cerneală. VÎRCOL, V. 21. ♦ Bețigaș la capătul căruia se leagă o cîrpă, cílți etc. și care se folosește ca pensulă. Pentru puntare [la încondeiatul ouălor] se folosește. . . mătăzul, pâmătuful sau feleștiucul, un bețișor cu cîțiva cîlțișori, bumbac ori scamă de in la un capăt. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 190. Scaunele de astăzi. . . sînt vâpsite, ca și lăzile moderne, numai cu mătăuzul de umbrit, dîndu-li-se coloarea lemnului de nuc sau de stejar. PĂCALĂ, M. R. 484. Cf. CIAUȘANU, GL. 2. Unealtă făcută din crengi de brad, cu care se amestecă laptele sau zerul pus la fiert. Ca să nu se prindă pe fundul căldării, se mestecă într-una cu „mestecăul urdei”, un mătăuz din crengi tinere de brad curățite de coaje și legate la vîrful unui băț. DRAGOMIR, O. M. 15, cf. CHEST. V 140/17. 3. (Bis.) Mănunchi de busuioc, cu care preotul stropește cu agheasmă ; pămătuf, sfeștoc. Cf. LB, POLIZU, PONBRIANT, D., LM, DDRF. Ia un fir de busuioc din mătăuzul cu care botează în acea zi. ȘEZ. VI, 62, cf. ALEXI, W. Din mătăuzul popii să-și rupă un fir. GOROVEI, CR. 341. Ajungînd la mire și descălecînd toți, află în mijlocul ocolului pe o masă o găleată cu apă înflorată frumos și un mătăuz. DENSUSIANU, Ț. H. 242. Scoase o mescioară pătrată, o duse la gura băii, puse pe ea un vas cu apă, o cruce de lemn și-un mătăuz de busuioc. AGÎRBICEANU, A. 435, cf. ALRM II/I h 246. 4. Faclă făcută din coajă de copac sau din paie, care se aprinde de lăsata secului. Cf. ALR II 4 840/130, LEXIC REG. 82. 5. Momîie (în semănături) (Cîlnic-Sebeș). A II 12. 6. (Prin nord-estul Olt.) Femeie prost îmbrăcată. CIAUȘANU, V. 178. – Pl.: mâtâuze. - Și: (regional) mătăúnz (GL. V. J.), mătăhúz (ATILA, P. 108), mătăz, mataúnz (ALR II/I h 291) s. n. ; mătăúză (ALR II 4 000/130,833), mătăónză (GL. V. J.) @s. f. – Etimologia necunoscută.