PARĂ², pere, s. f. 1. Fructul părului¹. Părul... era încărcat de pere galbene ca ceara. CREANGĂ, P. 290. Dă-mi o pară... să-mi răcoresc arsura gîtlejului. NEGRUZZI, S. I 90. Am un păr cu pere moi Și le-om mînca amîndoi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 48. ◊ (Adesea însoțit de determinări care arată soiul) Pere bergamote. Pere pădurețe. Pere mălăiețe. ◊ Expr. (De sau pe) cînd făcea (sau va face) plopul pere și răchita micșunele v. micșunea. (Regional) A bate (cuiva) perele = a dăscăli, a muștrului. Bătutu-i-a muierea perele cum să se poarte. RETEGANUL, P. IV 25. A-i pica sau a-i cădea (cuiva) para în gură = a obține ceva fără muncă. (Pică) pară mălăiață în gura lui Nătăfleață v. mălăieț. 2. Nume dat unor obiecte sau unor piese de la aparate, mașini etc., în formă de pară: a) cuptor (convertizor) de topit fontă; b) ciocan la războiul mecanic de țesut; c) lemnul în care se termină firul soneriei; d) unealtă pentru îndreptarea, prin lovire, a burlanelor turtite dintr-o coloană în exploatarea petroliferă.