BAIERĂ, băieri, s. f. Curea, sfoară, ață etc. cusută sau prinsă de un obiect spre a putea fi transportat, atârnat, strâns etc. ◊ Expr. A strânge băierile pungii = a face economii, a deveni econom. A avea nouă băieri la pungă = a fi zgârcit. A (i se) rupe băierile inimii = a simți (sau a produce cuiva) o mare durere sufletească. A-și dezlega băierile inimii = a se destăinui. A ofta (sau a striga, a râde) din băierile inimii = a ofta (sau a striga, a râde) foarte tare, foarte puternic. [Pr.: ba-ie-. - Pl. și: baieri. Var.: baier s. n.] – Din lat. bajulus, bajula.

BAN¹, bani, s. m. 1. Unitate monetară și monedă egală cu a suta parte dintr-un leu; p. restr. monedă măruntă, divizionară a leului. ◊ Expr. A nu face (sau a nu plăti) un ban (chior) sau doi bani= a nu valora nimic, a nu avea nici o valoare. 2. Echivalent general al valorii mărfurilor (fiind el însuși o marfă); monedă de metal sau hârtie recunoscută ca mijloc de schimb și de plată; argint (2). ◊ Expr. A trăi (pe lângă cineva) ca banul cel bun = a fi foarte prețuit (de cineva). A lua (ceva) de (sau drept) bani buni = a crede că un lucru este adevărat. ♦ (La pl.) Avere în numerar; parale. ◊ Expr. A fi doldora (sau plin) de bani = a fi foarte bogat. A avea bani (strânși) la ciorap sau a strânge bani la ciorap = a avea sau a face economii, a avea sau a strânge o sumă de bani; a fi zgârcit. Fecior (sau băiat) de bani gata = fiu de oameni avuți care face extravaganțe cu banii primiți sau moșteniți de la părinți. – Et. nec.

CHIVERNISI, chivernisesc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A administra, a conduce. 2. Tranz. și refl. A face economii; a agonisi. 3. Refl. și tranz. A ajunge sau a face să ajungă la o situație materială bună; a (se) căpătui, a (se) pricopsi. 4. Tranz. și refl. A (se) aproviziona; a (se) îndestula. – Din ngr. kivérnisa (aor. al lui kivernó).

LEGA¹, leg, vb. I. I. Tranz. 1. A împreuna, a uni strâns (printr-un nod, o fundă) capetele de sfoară, de ață, de sârmă, de lanț etc. (astfel încât să formeze un tot). ◊ Expr. A lega (sau a strânge) băierile de la pungă (sau pungii) = a face economii, a deveni (mai) econom. 2. A închide la gură un sac, o pungă, o boccea etc., adunând marginile și înnodându-le sau petrecând în jurul lor o sfoară ale cărei capete se înnoadă; a strânge, a împacheta un obiect sau un material într-o învelitoare (basma, sac, pungă etc.) și a o închide în felul arătat. ◊ Expr. A lega paraua cu zece noduri = a fi zgârcit. ♦ A uni diferite lucruri într-un mănunchi, într-un tot (prinzându-le laolaltă). ◊ Expr. (Pop.) A (nu) lega două în trei = a (nu) pune la o parte ceva din câștigul obținut. 3. A fixa, a strânge ceva cu o funie, cu un șiret etc. ca să nu se desfacă sau să nu se clatine. ♦ A strânge cu un cerc piesele care alcătuiesc un obiect pentru a realiza un tot. 4. A prinde una de alta foile unei cărți și a-i pune scoarțe; a broșa, a cartona; p. restr. a coperta. II. 1. Tranz. A prinde, a agăța, a atârna un obiect de altul cu ajutorul unei frânghii, a unui lanț etc. 2. Tranz. Fig. A înlănțui între ele sunete sau cuvinte pentru a vorbi. 3. Tranz. A stabili o legătură între două puncte (îndepărtate) în spațiu sau în timp. ♦ (Tehn.) A stabili o legătură între două elemente ale unei instalații sau între o instalație și o sursă de forță (care-i asigură funcționarea). 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înfiripa sau a (se) stabili relații (din punctul de vedere al ideilor, al sentimentelor). ♦ Refl. A se ocupa cu râvnă de ceva, a simți un mare atașament pentru o anumită preocupare, meserie. 5. Refl. Fig. A plictisi pe cineva (căutând ceartă); a se agăța de cineva. III. Tranz. 1. A imobiliza pe cineva cu ajutorul unei frânghii, al unui lanț etc.; a pune în lanțuri, în fiare; a înlănțui, a încătușa. ◊ Expr. Nebun de legat = a) nebun furios; b) persoană care se poartă ca un nebun. A lega pe cineva de mâini și de picioare = a împiedica pe cineva să acționeze. A lega limba (sau gura) cuiva = a împiedica pe cineva să vorbească. (Refl.) A i se lega limba = a nu mai putea vorbi sau a vorbi cu mare greutate. A i se lega picioarele = a nu mai putea umbla sau a umbla cu mare greutate. 2. A prinde un animal (de ceva) cu ajutorul unei legături pentru a-l împiedica să fugă; a priponi. IV. Fig. 1. Refl. A se obliga să facă ceva; a se angaja, a se îndatora. 2. Tranz. (În superstiții și în basme) A opri, a împiedica de la ceva prin vrăji. V. Tranz. și refl. A(-și) înfășura sau a(-și) acoperi o parte a corpului (reînnodând, prinzând); spec. a (se) pansa, a (se) bandaja. ◊ Expr. (Tranz.) A lega la ochi pe cineva = a înșela pe cineva. (Refl.) Fiecare se leagă unde-l doare = fiecare își cunoaște greutățile proprii. A se lega la cap (când nu-l doare) = a-și crea complicații inutile. VI. 1. Intranz. (Despre plante) A face rod; a rodi. 2. Refl. și intranz. (Despre sosuri, dulcețuri etc.) A se îngroșa, a se închega. – Lat. ligare.

ECONOM, -OAMĂ, economi, -oame, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care face economii, care cheltuiește cu cumpătare; strângător, adunător, cumpătat. ♦ (Peior.) Zgârcit. 2. S. m. și f. (În trecut) Persoană însărcinată cu administrarea unei instituții, a averii cuiva etc.; administrator. ♦ Îngrijitor al veniturilor unei mănăstiri. – Din fr. économe.

AVAR ~ă (~i, ~e) și substantival Care face economii exagerate; zgârcit; calic. /<fr. avare, lat. avarus

BAIERĂ băieri f. Sfoară sau curea prinsă la un obiect pentru a-l putea transporta, atârna sau lega. * A i se rupe (cuiva) băierile inimii a avea o mare durere sufletească. A ofta din băierile inimii a ofta foarte tare, adânc. A strânge băierile pungii a face economii (de nevoie). [G.-D. băierii; Sil. ba-ie-; Pl. și baiere] /<lat. bajulus, bajula

CALIC ~că (~ci, ~ce) și substantival 1) (despre persoane) Care are o parte a corpului mutilată sau deformată; schilod; infirm. 2) Care este foarte sărac; care cerșește; cerșetor; milog. 3) Care face economii exagerate; avar; zgârcit. /<ucr. kalika

ECONOM ~oamă (~omi, ~oame) 1) Care cheltuiește cu măsură; care face economii. 2) depr. Care face economii exagerate evitând consumul chiar pentru cele mai stricte necesități. /<fr. économe, ngr. oikonomos

A LEGA¹ leg 1. tranz. 1) (capetele unei sfori, funii etc.) A uni printr-un nod, formând un întreg; a înnoda. 2) (saci, pungi etc.) A înfășura cu o sfoară, strângând marginile; a închide la gură (cu ajutorul unei sfori). ◊ ~ băierile (de) la pungă a reduce cheltuielile, făcând economii. ~ paraua cu zece noduri a face economii exagerate. 3) (capetele unei boccele) A înnoda cruciș. 4) (obiecte) A uni împreună (cu ajutorul unei sfori), formând un mănunchi. ~ snopi. 5) (obiecte) A fixa (de ceva) cu ajutorul unei funii, al unui șiret etc. 6) (piese ce alcătuiesc un obiect) A strânge laolaltă (cu ceva), constituind un tot. 7) (foile tipărite) A uni cosând împreună, prevăzând cu o copertă; a broșa. 8) (lucruri) A uni printr-un raport logic sau funcțional. 9) (puncte îndepărtate în spațiu sau în timp) A pune în raport unul cu altul. 10) (sunete ale vorbirii, cuvinte) A articula, unind între ele și formând lanțul vorbirii. 11) (relații) A face să se nască. ~ dragoste. 12) (persoane) A pune în lanțuri; a fereca; a înlănțui. ◊ ~ burduf (sau butuc, cobză) a lega foarte strâns, imobilizând. ~ de mâini și de picioare a) a imobiliza; b) a împiedica să acționeze. ~ limba (sau gura) cuiva a reduce la tăcere (pe cineva). 13) (animale) A prinde de ceva (cu o funie sau cu un lanț), împiedicând să fugă. 14) (părți ale corpului rănite) A înfășura strâns (cu un bandaj); a pansa; a bandaja. ◊ ~ la ochi a înșela. 15) (în superstiții) A opri prin vrăji, farmece. 2. intranz. (despre plante) A fi în faza când începe să dea rodul. /<lat. ligare

SCUMPĂTATE ~ăți f. înv. 1) v. SCUMPETE. ◊ Cu ~ a) făcând economie; cu măsură; b) cu atenție și grijă deosebită. 2) mai ales la pl. Lucru scump; obiect prețios. /scump + suf. ~ătate

STRÂNGĂTOR ~oare (~ori, ~oare) și substantival 1) Care strânge. ◊ ~ de paie (la combină) dispozitiv pentru căpițirea paielor. 2) Care face economii; care păstrează; econom. /a strânge + suf. ~tor

ZGÂRCIT ~tă (~ți, ~te) și substantival 1) v. a se zgârci. 2) Care face economii exagerate; avar; calic. ◊ A fi ~ la vorbă a vorbi puțin (și cumpătat). /v. a se zgârci

econom (economi), s. m. – 1. Administrator. – 2. Călugăr care administrează veniturile unei mănăstiriri. – 3. (Adj.) Care face economii, strîngător. – Var. iconom (sensul 2). Ngr. οἰϰόνομος; sensul 3, prin intermediul fr. économe. – Der. economisi (var. iconomisi), vb. (a face economii), din ngr. οἰϰονομώ, aorist οἰϰονόμησα, cf. sp. economizar, fr. économiser; și din fr. economat, s. n.; economic, adj.; economie, s. f.; economist, s. m.

ECONOM, -OAMĂ I. adj. 1. care păstrează, care face economii. 2. cumpătat. II. s. m. f. (în trecut) îngrijitor al veniturilor unei mănăstiri. (< fr. économe)

a face economie de lumină expr. (glum.) a dormi.

A DORMI a face economie de lumină, a face nani, a pune bila pe cinci, a soili.

BAIERĂ, băieri, s. f. 1. Curea, sfoară, ață etc. cusută sau legată de un obiect (traistă, ploscă etc.) și cu ajutorul căreia obiectul poate fi transportat sau atîrnat. ◊ Expr. A (i se) rupe (cuiva) băierile inimii = a simți (sau a provoca cuiva) o mare durere sufletească. A-și dezlega băierile inimii = a se destăinui (cuiva). A ofta (sau a striga, a rîde etc.) din băierile inimii = a ofta (sau a striga etc.) din toată inima. ♦ Ață, șnur etc. cu care se leagă, se strînge sau se încheie o rufă, o haină, o pungă etc. ◊ Expr. A strînge băierile pungii = a face economii. A avea nouă băieri la pungă = a fi foarte zgîrcit. ♦ Ochi de frînghie legat de fiecare dintre cele două margini ale unei bărci, prin care se introduc vîslele. 2. (Rar) Amuletă. [Pl. și: baieri. – Var.: baier, baiere, s. n.] – Lat. bajulus.

BAN¹, bani, s. m. 1. Echivalent general al valorii mărfurilor (fiind el însuși o marfă) identificat pe baza uzului social cu forma naturală a aurului; monedă de metal sau de hîrtie recunoscută ca mijloc de schimb și de plată (în economia socialistă și ca mijloc de acumulare socialistă și de economii). Banul e ochiul dracului (= banii ispitesc pe oameni, îndemnîndu-i la fapte rele). Ban la ban trage (= cei ce au bani mulți, aceia se îmbogățesc și mai tare). Frate, frate, dar brînza-i pe bani, se replică celor care cer servicii gratuite. ◊ Expr. (A strînge) bani albi pentru zile negre = (a face) economii pentru vreme de nevoie. Bani de buzunar (sau de cheltuială) = bani destinați cheltuielilor mărunte. Bani gheață (sau lichizi, buni, peșin) = bani în numerar, disponibili. A trăi (pe lîngă cineva) ca banul cel bun = a fi foarte prețuit (de cineva). A lua (ceva) de (sau drept) bani buni = a crede că un lucru este adevărat. ♦ (La pl.) Avere în numerar; parale. ◊ Expr. A face bani = a cîștiga parale. A mînca banii cu lingura sau a fi doldora (sau plin) de bani sau a avea bani (strînși) la ciorap = a fi foarte bogat. Fecior de bani gata = om care trăiește fără să muncească, cheltuind averea părinților. 2. (În țara noastră) Unitate monetară egală cu a suta parte dintr-un leu; moneda care o reprezintă; p. ext. monedă măruntă, de cea mai mică valoare. V. gologan. ◊ Expr. A nu face (sau a nu plăti) un ban (chior) sau doi bani = a nu valora nimic. – V. ban².

a strânge bani la ciorap expr. a face economii.

ZGÎRCIT, -Ă, zgîrciți, -te, adj. 1. Care face economii exagerate, evitînd și cheltuielile de strictă necesitate, care strînge cu lăcomie banii; avar. ♦ Prea puțin darnic, lipsit de generozitate. ◊ Expr. Zgîrcit la vorbă = care vorbește puțin și cu chibzuială. 2. (Despre ființe sau părți ale corpului) Strîns, ghemuit; contractat. – V. zgîrci¹.

pubelă s. f. Recipient portabil pentru gunoi ◊ „Am relevat și inițiativa I.S.B.-ului să instaleze în locuri anumite din preajma blocurilor – containere și pubele speciale, în care populația să poată depozita hârtia din gospodăriile proprii.” I.B. 9 V 74 p. 3. ◊ „[S-a făcut] economie la resturi menajere, cruțând astfel pubelele și tomberoanele.” Ap. 78/93 p. 11; v. și salubrizare (din fr. poubelle, de la numele prefectului de Seine, E. Poubelle, care a impus aceste recipiente; FS 267, 270; DN3)

legá¹ [At: COD. VOR.¹ 10r/12 / Pzi: leg / E: ml ligare ] 1 vt (C.i. fire, funii, fâșii dintr-o țesătură etc.) A uni strâns capetele printr-un nod sau cu un ochi, fundă etc. pentru a forma un întreg Si: a înnoda, a strânge, a înnădi. 2 vt (Îe) A lega gura pânzei, lega nodurile, lega la gură A înnoda firele de la capătul urzelii înainte de a începe țesutul unei pânze pentru a nu se destrăma bătătura. 3 vt (Fig; îae) A începe cu bine un lucru sau o afacere. 4 vt (Fig; îae) A începe să-i meargă bine cuiva. 5 vt (Reg; îe) A lega băierile de la pungă A face economii. 6 vt (Reg; îae) A deveni mai econom, mulțumindu-se cu un trai mai modest. 7 vt (Îvp; îe) A lega tei (sau teie) de curmei (sau curmeie) A căuta subterfugii. 8 vt (Îvp; îae) A vorbi fără temei. 9 vt A înnoda șireturi, nojițe etc.. pentru a încheia sau pentru a fixa încălțămintea pe picior Si: a se încălța. 10 vt (Prc; c.i. opinci, obiele) A strânge pe picior cu ajutorul nojițelor. 11 vt (Reg; îe) Cât ți-ai lega nojița (sau nojițele) la un picior Foarte repede. 12 vt A face noduri, ochiuri de împletitură sau de plasă Si: a înnoda. 13 vt (Îc) Ac de ~t Croșetă. 14 vt (Îac) Andrea. 15 A petrece în jurul gâtului cravata, pe sub gulerul cămășii, fixând în față capetele printr-un nod special executat. 16 vt (Pex) A purta cravata după o anumită modă. 17 vrp (D. bărbați îndrăgostiți; îe) A-i lega calțaveta A fi foarte supus femeii iubite, făcându-i toate poftele. 18 vt A pune și a înnoda bani, obiecte de valoare într-un colț de batistă, basma, ștergar etc.. pentru a-i păstra sau a-i lua cu sine. 19 vt (Spc) A pune și a înnoda bani, obiecte de valoare într-un colț de batistă, basma, ștergar etc. pentru a-i oferi ca plată, ca pomană împreună cu obiectul în care au fost puși. 20 vt (C.i. fire, ștergare, năframe etc. de o culoare cu o anumită semnificație) A prinde de ceva prin înnodare pentru a aminti ceva sau ca semn a ceva. 21 vt (Spc; c.i. cozile împletite ale femeilor; urmat de determinările „în cunună”, „una peste alta”) A împreuna prin înfășurare în jurul capului ori prin petrecerea peste cap dintr-o parte în alta. 22 vt (Spc; reg) A înnoda frunzele a două sau mai multe fire de porumb verde pentru a face umbră. 23-24 vtr (Fig; d. prietenie) A (se) consolida. 25 vt (C.i. saci, desagi, pungi etc.) A închide la gură, adunând marginile și înnodându-le sau strângându-le cu o sfoară ale cărei capete se înnoadă. 26 vt (C.i. obiecte, materii etc..) A pune într-o învelitoare, într-un sac, într-o pungă etc. care se strânge la gură sau la margini. 27 vt (Pop; îe) Leagă sacul până e plin Averea trebuie administrată chibzuit încă de la început. 28 vt (Pop; îe) În sacul ~t nu știi ce-i ~t Se spune despre o femeie însărcinată despre care nu se știe dacă va naște băiat sau fată. 29 vt (Pop; îe) A lega paraua cu șapte (sau nouă, zece) noduri (ațe) A cheltui cu economie o sumă de bani. 30 vt (Pop; îae) A fi zgârcit. 31 vt (C.i. nervi, canalele unor glande, cordonul ombilical) A obtura prin strangulare. 32 vt (C.i. documente vechi, pergamente, teancuri de foi, cutii, pachete etc.) A împacheta prin înfășurare și prindere cu panglici sau sfori pentru a nu se deteriora sau pentru a fi transportate. 33 vt (Reg) A petrece funii prinse de un druc de-a lungul sau de-a latul carului încărcat cu paie etc. pentru a le presa și a le ține strâns. 34 vt (Spec) A aplica o pecete pe un document, pe o scrisoare etc. pentru a o sigila. 35 vt (C.i. fire de grâu, de cânepă sau nuiele, vreascuri etc.) A lua și a pune laolaltă, strângându-le cu ajutorului unei chite etc. astfel încât să nu se risipească, să nu se sfărâme, să fie ușor manipulate. 36 vt A încinge cu o funie etc. snopuri, mănunchiuri etc. pentru a nu se desface. 37-38 vt (Pop; îe) A (nu) ~ două în (sau într-un) tei (prin etimologie populară trei) A (nu) pune nimic de-o parte din câștigul obținut. 39 vt (Reg; îe) A nu lega două A nu aduna deloc bani sau avere. 40 vt (Pop; gmț; îe) Să-i legi cu tei (într-un curmei) și să-i dai pe apă (sau în gârlă) Se spune despre doi oameni la fel de netrebnici sau de ineficienți. 41 vt (C.i. părul oamenilor) A strânge la un loc cu ajutorul unei panglici, al unei funde etc., pentru a nu se împrăștia în dezordine, pentru a nu acoperi ochii. 42 vt (C.i. obiecte de îmbrăcăminte sau părți ale acestora) A aduna pe lângă corp făcând din două sau mai multe părți un tot, prin înnodare sau prin împreunarea capetelor, a marginilor, etc. ori cu ajutorul unui cordon, al unui brâu, al unei panglici etc. ca să nu se desfacă, să nu alunece sau să nu stea neglijent Si: a încinge. 43 vt (Reg; c.i. opinci, urmat de determinarea „la cioc”) A strânge, a încreți marginile cu o sfoară, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri. 44-45 vtr (D. oameni) A (se) încinge cu un brâu. 46 vt (Rar; c.i. pânzele corăbiei) A aduna la un loc Si: a strânge. 47 vt (Rar) A începe hora. 48 vt (C.i. uși, obloane, porți etc.) A consolida prin aplicarea unor drugi, a unei șine etc. pentru a mări rezistența ori soliditatea Si: a fereca. 49 vt (Fig; îe) A avea inima ~tă cu curele A fi nepăsător. 50 vt (Fig; îae) A fi insensibil. 51 vt A strânge butoaie, lăzi etc. cu șine sau cercuri de fier pentru a le spori rezistența în utilizare. 52 vt A strânge cu un cerc piesele care alcătuiesc un obiect pentru a realiza un tot. 53 vr (Îvp; îe) Butia cu un cerc nicicum nu se leagă A nu putea anula un rău dintr-o dată. 54 vt A întări roțile de lemn ale unor vehicole prin aplicarea unei șine peste obezi. 55 vt (C.i. căruțe, care) A îmbrăca în fier caroseria. 56 vt (C.i. mai ales obiecte de podoabă) A îmbrăca cu plăci de metal prețios Si: a placa. 57 vt (C.i. piese de mobilier, pergamente sau acte de preț) A îmbrăca, prin acoperire integrală sau parțială, cu piele, cu catifea etc. pentru a proteja sau pentru a înfrumuseța. 58 vt A prinde una de alta foile unei cărți, prin coasere sau lipire și a-i pune scoarțe Si: a broșa, a cartona, a coperta (reg) a compacta. 59 vr (Rar; d. oameni, urmat de „în zale”) A-și îmbrăca armura Si: (înv) a se împlătoșa, a se înzăua. 60 vt (C.i. obiecte dezmembrate sau piese detașabile ale unui obiect) A (re)compune prin punerea una lângă alta a părților componente sau desfăcute, prin strângerea lor cu o funie, lamă metalică, sârmă etc. Si: (pfm) a drege. 61 vi (Îe) Viața ~tă cu ață Se spune despre existența precară sau periclitată a cuiva. 62 vt (Înv; îe) A lega tabăra (sau, rar, lagărul) A fortifica, prin diverse întărituri, în special prin care de luptă, o armată care staționează sau se află în marș, pentru a împiedica intruziunea inamicului în rândurile proprii. 63 (Înv; îae) A pune o armată în dispozitiv de luptă. 64 vt (C.i. obiecte de mărime sau de greutate mică) A fixa pe loc sau unul de altul cu ajutorul unui lanț, al unei frânghii etc. pentru a nu se desprinde, pentru a nu cădea sau pentru a rămâne în poziția sau în locul dorit Si: a agăța, a atârna, a prinde, a țintui. 65 vt (Îvp; spc) A construi plute, asamblând trunchiuri de copaci. 66 vt (Îvp; c.i. părți detașabile ale unor obiecte precum condeiul, coasa etc..) A fi fixat în toc sau în legătoare, pentru a putea fi utilizat sau pentru a nu-l pierde. 67 vt (Spc; c.i. lăstari de viță-de-vie ori tulpine ale unor plante de cultură agățătoare) A fixa pe araci Si: a arăci. 68 vt (Pop; c.i. fuiorul sau caierul de lână) A pune în furca de tors o cantitate de lână și a o prinde de aceasta cu o panglică, cu o sfoară etc. 69 vt (C.i. ambarcațiuni; udp „de”, „la” care indică locul sau obiectul de care se fixează) A fixa prin parâme Si: a acosta, a ancora. 70 vi (Mrn; îe) A lega în barbă A ancora cu două ancore ale căror lanțuri sunt paralele. 71 vt (Mrn; îe) A lega la schelă A opri într-un port o corabie, fixând-o cu părâme de stâlpii cheiului. 72 vt (Îvr) A întinde pânzele unei corăbii. 73 vt (C.i. ustensile, aparate de mici dimensiuni, greutăți) A fixa de o parte a corpului cu o funie, cu o curea, cu un lănțisor etc. pentru a fi ușor de purtat sau de folosit.. 74 vi (Reg; îe) A umbla cu ciolanele ~te la gât Se spune despre cineva care se comportă nefiresc. 75 vt (Îvr; îe) A-i ~ (cuiva) lingurile de gât A nu aștepta cu masa pusă pe cineva invitat, care a întârziat. 76 vt (Îvr; îae) A lăsa flămând pe cineva. 77 vt (Îrg; îe) A-i ~ (cuiva) bășica (sau tinicheaua) de coadă A concedia pe cineva cu scandal. 78 vt (Îrg; îae) A retrage cuiva bunăvoința sau favoarea de care se bucura Si: a disgrația. 79 vt (Pop; îe) Șoarecele nu încape-n gaură și-și mai leagă și-o tigvă de coadă Se spune despre oamenii care încearcă să facă mai mult decât pot. 80 vt (Fam; îe) A lega cartea (sau vornicia etc.) de gard A întrerupe o activitate. 81 vt (Reg; îe) A nu fi ~t de gard A nu fi etern sau fără sfârșit. 82-83 vtr(p) (C.i. oameni sau trupurile lor; udp „de”, „în”, „cu”) A (se) prinde unul de altul. 84-85 vtr(p) (C.i. oameni sau trupurile lor; udp „de”, „în”, „cu”) A (se) prinde unul pe altul de ceva sau de cineva. 86-87 vtr(p) (C.i. oameni sau trupurile lor; udp „de”, „în”, „cu”) A (se) atârna. 88-89 vtr(p) (C.i. oameni sau trupurile lor; udp „de”, „în”, „cu”) A (se) înlănțui pentru a acționa ca o singură forță. 90 vt (Pop; îe) Bun să-l legi la rană Se spune despre un om blând și generos. 91 vt (Pop; îe) Omul bătrân și nebun leagă-l de gard și-i dă fân Se zice despre cel care nu mai poate fi educat sau îndreptat. 92 vt (Reg; d. copii mici; îe) A fi ~t de poalele mamei A depinde total de ajutorul mamei. 93 vt (Fam; îe) A ține (pe cineva) ~t de fusta (cuiva) A fi nedeslipit de cineva. 94 vt (Pop; d. musafiri; îe) A fi ~t de scaun A nu mai pleca. 95 vt (Fig; c.i. sunete, cuvinte) A îmbina în conformitate cu normele specifice unei limbi pentru a vorbi sau a citi cursiv. 96 vt (Fig; c.i. propoziții, fraze) A formula și a combina pentru a exprima ceva. 97-98 vt (Îe) A (nu) putea să lege un cuvânt, o vorbă (sau vreo câteva cuvinte, vorbe) A (nu) putea rosti. 99-100 vt (Îae) A (nu) putea construi (decât) cu dificultate un enunț. 101 vt (Rar; îe) A lega vorbe fără șir A vorbi incoerent. 102 vt (Rar; îe) A nu lega două A nu putea înțelege nimic din vorbirea cuiva. 103 vt (Fig; rar; c.i. subiectul scrierii, șîe „a lega în stihuri”) A versifica. 104-105 vtr (D. activități psihice, în fiziologia umană) A (se) forma. 106 vt (D. divinitate, persoane cu putere de decizie) A crea. 107 vt (Îlv; d. oști) A lega împresurare A se desfășura. 108 vr (Îvr; d. căldură) A se forma. 109 vr (Îvr; d. căldură) A se degaja. 110-111 vtr (D. căi de comunicație, poduri etc.) A uni orașe, locuri etc..aflate la o oarecare distanță unele de altele. 112-113 vtr (D. săli, camere, spații din imobile) (A face să comunice sau) a comunica. 114 vt (C.i. obiecte perechi, piese formate din două părți identice) A uni prin alăturare sau prin strângere cu ajutorul unui șiret, lănțișor etc. 115 vt (C.i. pari, stâlpi etc.) A uni pentru a îngrădi sau a împrejmui ceva. 116 vt (C.i. grinzi, bârne etc. folosite în construcție) A împreuna cu ajutorul cuielor sau prin încastrare. 117 vt A asambla părțile componente ale unor piese din structura unor unelte agricole. 118-119 vtr (D. sprâncene, linii geometrice sau ornamentale) A (se) îmbina. 120 vt A (re)face conexiunea dintre vase sanguine, nervi, oase, țesuturi etc. 121 vt (Med) A sutura. 122 vr (Îvr) A se încleia. 123 vr (D. lapte) A se prinde. 124 vr (D. sirop) A se îngroșa, devenind cleios. 125 vt (Teh; c.i. conductori sau anumite piese și ansamble ale unui sistem electric, electronic sau de alt tip) A realiza o conexiune între un element al acestuia și o sursă de alimentare Si: a conecta, a cupla, a racorda. 126 vt (Teh; spc) A instala aparatele și dispozitivele necesare conectării la rețea a unei mașini, a unui aparat etc. 127 vt (C.i. piatră sau blocuri de piatră de construcție, pereți etc.) A fixa într-un ansamblu omogen și de o mare soliditate Si: a încastra, a înțepeni. 128-129 vtr (D. atomi, substanțe chimice sau alimente în stare fluidă) A fi combinat sau a se combina cu… 130 vt A uni cuvintele cu ajutorul cratimei. 131 vt (C.i. cuvinte, propoziții, fraze) A nu marca grafic, prin spații albe, unitățile unui enunț. 132-133 vtr (D. propoziții sau d. elemente ale acestora) (A fi în relație sau) a se relaționa cu…. 134-135 vtr (D. accentul silabic, sunete, secvențe muzicale) (A fi unit sau) a se uni în chip armonios Si: a (se) armoniza. 136-137 vtr (Spc; d. cuvinte, idei, secvențe narative) A (se) structura în mod logic, coerent. 138-139 vtr (Fig; c.i. oameni) A (se) aduna în aceeași parte sau la un loc. 140 vt (C.i. lucruri, fenomene, creații sau părți, aspecte ale acestora) A grupa pe baza unor însușiri comune ori pe baza unor aprecieri, considerații etc. 141-142 vtr (D. regiuni geografice sau istorice) A (se) situa în același plan ori în același sistem. 143 vr (Îlv) A se lega prieteni A se împrieteni. 144 vr (Îlv) A se lega tovarăși A se întovărăși. 145 vr (Îlv) A se lega frați de cruce A deveni frați de cruce Si: (înv) a se înfrăți. 146-147 vtr (C.i. raporturi afective, de rudenie etc.) A (se) stabili o relație de prietenie, rudenie etc. 148 vt (Fam; îlv) A ~ (o) cunoștință A cunoaște pe cineva. 149 vt (Îe) A lega vorbă (sau vorba, înv, voroavă) A intra în vorbă cu cineva. 150 vt (D. primari, conducători, state etc.) A intra în relații diplomatice, politice, unilaterale etc. 151 vt (Înv; îe) A lega pacea (sau împăcăciunea) A încheia pace. 152 vt (Îe) A lega cuvânt A face un legământ. 153 vt (Îvr; îe) A lega tablele A ratifica un acord prin documente. 154-155 vtr (Înv) A (se) căsători. 156 vt (Îvp; îe) A-și lega viață (sau, rar, viețile) ori soarta (și viața) (de cineva) A se căsători. 157-158 vt (Îvp; îe) A fi ~t cu Duhul (sau, rar, cu cel necurat) A fi unit (cu Duhul Sfânt sau) cu cel necurat. 159 vt (Îe) A-și lega destinul (soarta) de cineva (sau de soarta) destinul cuiva A împărtăși aceeași soartă, evoluție cu cineva. 160 vt (Rar; îe) A fi ~t cu veșnicia A fi predestinat veșniciei. 161 vrr (D. oameni, familii, colectivități) A se unui în jurul aceluiași ideal. 162 vrr (D. oameni, familii, colectivități) A se asocia. 163 vt (D. neamuri, așezăminte) A (se) înfrăți. 164 vr (Rar; d. personalități creatoare) A se asemăna pe baza afinităților de creație. 165-166 vtr (D. oameni, suflet, inimă, minte) A fi atașat sau a se atașa de cineva. 167 vt (Rar; îe) A-și lega ochii (de ceva) A nu-și putea lua privirea de la ceva. 168-169 vtrp (Înv; îe) A lega de glie (sau de pâmânt, rar, de moșie) (A aduce pe cineva sau) a fi adus în situația de rob, de subordonare din punct de vedere economic, politic și social față de un anumit ținut, de o anumită moșie. 170-171 vti (Înv; pex; îae) A diminua sau a îngrădi libertatea de mișcare și de organizare a cuiva. 172 vi (Fig; urmat de „de pământ”, „de brazdă”) A fi constrâns să ducă o viață limitată spiritual. 173 vi A fi atașat de locul de muncă, de rangul deținut sau oamenii de care depind acestea. 174 vi (Pex) A fi în subordinea sau la cheremul cuiva. 175 vr (Îvp) A se ocupa cu pasiune de ceva. 176 vt (Înv) A fi interesat de… 177 vt (Înv; c.i. nume, orgolii, funcții) A-și face un merit, un renume etc. din ceva. 178 vr (Fam) A provoca la vorbă, la ceartă, la bătaie etc. prin cuvinte, gesturi, atitudini etc. sfidătoare sau violente Si: a se agăța, (înv) a se alega¹, a persecuta, (îrg) a agasa, a enerva, a sâcâi, a supăra, a plictisi, a zădărî, (liv) a bate la cap, a tracasa, (reg) a se ține de capul cuiva, a se ține scai de cineva, a zăhăi. 179 vr (Îe) Ce te legi de (cineva)? Se spune când o persoană nu este lăsată în pace. 180 vr (Îvp; îe) A se lega de cineva ca scaiul de oaie, a se lega de capul (cuiva) A sta mereu în preajma cuiva, devenind uneori agasant. 181 vr (Rar; îe) A se lega de coada (cuiva) A se ține după cineva. 182 vr (Îvr; îe) A-și lega unul și altul gura (de cineva) A bârfi. 183 vr (Pop; d. dor, dragoste, boală etc.) A pune stăpânire pe… Și: a se aprinde, a se lipi. 184 vr (Îvp; d. blesteme, vrăji) A se adeveri. 185 vr (Îe) ~-s-ar moartea de…! Blestem prin care se dorește moartea cuiva. 186 vt A acosta o persoană de sex opus, cu intenția de a o seduce sau de a abuza sexual de ea. 187 vt A face avansuri cuiva într-un mod nepermis Si: a hărțui sexual. 188-189 vtr A pretinde pe nedrept ceva. 190-191 vtr A (se) folosi (de) ceva drept pretext pentru a face scandal, a se răzbuna, etc. 192 vt (C.i. fenomene, procese, obiecte etc. aparent disparate) A fi în strânsă conexiune cu… 193 vt (C.i. noțiuni, concepte etc.) A fi în mod strict corelat cu... Si: a se corela, a se intercondiționa. 194 vt (C.i. activități, procese, fenomene etc.; udp „de”) A determina. 195 vt (C.i. activități, procese, fenomene etc.; udp „de”) A condiționa. 196 vt (Pex; c.i. activități, procese, fenomene etc.; udp „de”) A influența. 197 vt (C.i. oameni) A depinde de… 198-199 vtr (C.i. rezultatele unor activități intelectuale sau artistice și consecințele unor fenomene, procese etc.; udp „cu”, „de”) A (se) asocia cu... 200-201 vtr (C.i. produse ale unor activități creatoare, urmările unor fapte, procese etc.) A (se) fundamenta. 202-203 vtr (Pex; c.i. produse ale unor activități creatoare, urmările unor fapte, procese etc.) A (se) explica prin… 204-205 vtr (Îe) A(-și) lega numele (de ceva) A (se) face cunoscut prin ceva. 206-207 vtr (Îae) A i (se) asocia reputația cu ceva. 208 vt (C.i. opinii, idei etc. sau efecte, rezultate etc.) A desprinde pe cale de consecință Si: a decurge, a deriva. 209 vrr (D. credințe, cunoștințe, anecdote, povesiri, tradiții etc.; udp „de”) A se referi la... 210 vrr (D. credinte, cunoștințe, anecdote, povesiri, tradiții etc.; udp „de”) A trimite la…. 211 vt (C.i. oameni) A imobiliza pe cineva cu ajutorul unei funii, al unui lanț, al unor cătușe Si: a fereca, a încătușa, a înlănțui, a pune în fiare. 212 vt (Spc; c.i. persoane urmărite, delincvenți etc.) A lua prizonier Si: a aresta, a captura, a închide, a întemnița. 213 vt (Îe) A ~ (pe cineva) fedeleș (sau burduf, butuc, bute, cobză, nod, snopi, îvr, ca butuc) A imobliliza complet pe cineva prin legături (89) foarte bine strânse. 214 vt (Îe) A ~ (pe cineva) spate în spate (sau la spate) A imobilza într-o singură legătură trupurile a doi oameni așezați spate la spate. 215 vt (Fig; îe) A ~ (pe cineva) de mâini și de picioare A imobiliza total pe cineva. 216 vt (Fig; pex; îae) A priva pe cineva de libertatea de mișcare sau de acțiune. 217 vi (Fam; îe) A fi nebun (sau, rar bun) de ~t A fi bolnav psihic, aflat într-o criză de agitație psiho-motorie. 218 vi (Fam; îae) A se comporta ca un nebun. 219 vt (Înv; c.i. condamnați) A imobliza, prin fixarea cu diverse legături, de unul sau de doi stâlpi, de cozile a două cămile, de vârfurile a doi copaci, etc. pentru a pedepsi, pentru a supune la cazne sau pentru a ucide Si: a țintui. 220 vt (Rar; îe) A ~ (pe cineva) la stâlpul infamiei A condamna pe cineva în public Si: a blama. 221-222 vtr (Fig) A (se) încurca. 223-224 vtr A (se) prinde în cursă. 225 vt (Îvp) A lua în stăpânire Si: a supune. 226 vrp (Fig) A fi ținut în loc. 227 vrp (Fig) A fi împiedicat. 228 vt (Fig; îe) A lega mâinile A lipsi de puterea de a acționa. 229 vt (Înv; îe) A fi cu mâinile ~te la piept A-și împreuna mâinile în semn de cucernicie sau de neputință. 230 vt (Înv; pex; îae) A fi uluit. 231 vt (Îe) A lega limba (sau gura) cuiva A împiedica pe cineva să vorbească. 232 vt (Îae) A reduce la tăcere pe cineva. 233-234 vtr (Îe) A i (se) lega cuiva limba (A face să nu mai vorbească sau) a nu mai putea vorbi Si: a amuțî. 235-236 vtr (Spc; îae) A nu mai putea vorbi din motive de boală. 237 vt (Fam; îe) Leagă-ți gura (sau clanța, fleoanca, leorpa, troampa)! Nu mai vorbi. 238 vt (Rar; îe) A-i ~ (cuiva) fierul A împiedica pe cineva să mai lupte, blocându-i mișcarea spadei Si: a dezarma. 239 vt (Înv) A împiedica mișcarea unei roți. 240 vt (C.i. animale domestice, rar, păsări; udp „cu”, „de”, „la”) A fixa printr-un lanț, printr-o funie etc. petrecută pe după o parte a corpului, pentru a mâna în direcția dorită ori pentru a împiedica să fugă. 241 vt (Îe) A (-și) ~ măgarul (sau samarul) de gard A se îmbogăți în urma slujbei pe care o are. 242 vt (Rar; îe) A-și lega calul (reg, caii) A se liniști. 243 vt (Reg; îe) A lega câinele la gard A se lăuda în mod justificat. 244 vt (Fam) A lega cățeaua, leagă-ți căteaua (sau haita)! A se opri din vorbit. 245 vr (Pop; d. pești) A se prinde în undiță, năvod etc. 246 vrr A se obliga să îndeplinească sau să respecte condițiile sau termenii unui contract, ai unei convenții etc. 247 vrr A cădea de acord Și: a se învoi. 248 vr (Pop) A paria. 249 vr (Pop; spc; d. călușari) A se constitui în formație în urma unui jurământ Si: a se jura. 250 vt (Udp „cu”, „prin”, „de”) A fi constrâns prin ceva față de cineva sau ceva. 251 vt (Udp „cu”, „prin”, „de”) A fi dator. 252 vt (Îe) A spune cuvinte care leagă A-și lua un angajament față de cineva cu ocazia logodnei sau căsătoriei. 253 vt (Spc) A pune drept zălog Si: (pop) a chiezăși. 254 vt (Înv; c.i. dări, impozite etc., legi, dispoziții etc.) A institui și a face să intre în vigoare. 255 vt (Îvr) A fixa un legământ care implică un anumit tip de credință morală. 256 vt (Bis; îvp; c.i. sărbători sau posturi din calendarul creștin) A institui prin hotărâre sinodală zilele de sărbătorire ale unui sfânt și zilele sau perioadele de timp în care creștinii sunt datori să postească. 257 vt (Pop) A impune o interdicție Si: a interzice. 258 vt (Înv) A anula printr-o lege (33), amendament etc. o dare, un impozit, etc. 259 vt (a) (Bis; îoc a dezlega; d. apostoli, preoți etc.) A opri, prin anumite dispoziții, reguli, canoane, etc., de la anumite fapte, conduite etc. Si: a interzice. 260 vt (a) (Bis; pex; îoc a dezlega) A lipsi de iertare abaterile de la canoanele instituite și pe oamenii care se fac vinovați de ele. 261 vt (a) (Bis; spc) A nu dezlega păcatele cuiva. 262 vt (a) (Pex; înv; d. oameni, instituții etc. cu mare influență sau putere de decizie) A dispune după bunul plac de putere, de prerogativele etc. unei funcții, meserii etc. 263 vt (a) (Fig; pop; îcr a dezlega) A vrăji pe cineva. 264 vt (a) (Fig; pop; îcr a dezlega) A descânta de ceva pe cineva. 265 vt (Pex; îvp; c.i. oameni, sentimente, privirile acestora etc.) A aduce în imposibilitate de a acționa sau de a funcționa normal. 266 vt (Îvp; c.i. bărbați, trupul, virilitatea acestora) A face impotent prin farmece. 267 vt (C.i. miri, sau unirea sexuală dintre aceștia) A împiedica, prin vrăjitorie să se producă. 268 vt (C.i. ploaie, vânt, furtună) A opri, prin vrăji, descântece, să survină. 269 vt (C.i. ploaie, vânt, furtună etc.) A face prin vrăji să se abată asupra unui anumit ținut. 270 vt (Îvr; c.i. un ritual magic, o vrajă, efectele acestora) A opri să se producă Si: a anula, a desface, a suprima. 271-272 vtrp (Îe) A ~ (cuiva) drumul A împiedica pe cineva să meargă pe unde dorește. 273-274 vtrp (Îae) A zădărnici planurile cuiva. 275 vt (Pop; c.i. bani, comori, etc.) A fi sub puterea unui blestem. 276 vt A acoperi, de obicei prin înfășurare, cu ajutorul unei bucăți de pânză, a unei năframe etc. pentru a proteja. 277 vt (Spc) A acoperi gura, ochii pentru a împiedica pe cineva să vadă, să vorbească etc. 278-279 vtr (D. femei) (A fi îmbrobodit sau) a se îmbrobodi. 280-281 vtr (D. bărbați, urmat de „turcește”) (A fi înfășurat sau) a-și înfășura capul, după moda orientală, cu un șal, un turban etc. 282 vt (Îe) A-și lega capul cu…, a-și lega de cap necaz (sau nevoie) A se căsători. 283 vt (Îae) A-și complica existența. 284-285 vti (Îe) A-și lega ochii, a lega la ochi A (se) amăgi. 286-287 vti (Îae) A(-și) face iluzii. 288-289 vti (Spc; îae) A fermeca. 290 vt (Pop) A acoperi cu un văl, basma etc. capul miresei în cadrul ceremoniei de nuntă, în semn de trecere a acesteia în râdul nevestelor. 291 vt A acoperi cu ceva corpul unei ființe sau părți ale acestora pentru a le proteja. 292 vt (Reg; c.i. stoguri, clăi, căpițe de fân, paie, etc.) A acoperi vârful cu ceva pentru a proteja de umezeală, de vânt etc. 293 vt A îngriji o rană sau pe cineva bolnav prin aplicarea de pansamente, comprese, bandaje Si: a bandaja, a pansa. 294 vr (Fam; îe) A se lega la cap fără să-l doară A-și crea complicații, greutăți inutile. 295-296 vtrp (Pop) A (se) trata. 297 vt (Pop) A alina o durere sufletească. 298 vi (Îvp; d. plante de cultură, florile acestora) A se afla în perioada de fructificație Si: a face fructe. 299 vi (Îe) A lega sec A nu rodi. 300 vi (Spec; d. varză) A face căpățână. 301 vi (Îvp; d. pomi altoiți) A da naștere la tulpini secundare. 302-303 vir (D. roade, fructe etc.) A începe să se dezvolte, trecând de la stadiul de floare la cel de fruct. 304 vi (Pan; d. animale) A concepe. 305 vi (Rar; d. anumiți compuși chimici) A se solidifica în prezența unui reactiv. 306 vr (Fig; d. oameni) A deveni mai vânjos Si: a se întări.

báĭeră f., pl. e și băĭerĭ (d. lat. *bajula, purtătoare, fem. de la bijulus, purtător, hamal. Întîi s’a zis *baĭură, apoĭ baĭeră. D. rom. vine rut. baior, găitan de lînă. Cp. cu caier și germ. hosen-träger, cozondracĭ). Găitan care strînge o haĭnă la șoldurĭ saŭ la gît orĭ un sac orĭ o pungă la gură. Lucru purtat atîrnat la gît (un amulet, o cruce, niște canforă ș.a.). Fig. Băĭerele inimiĭ, adîncu inimiĭ (maĭ mult iron.): a striga din băĭerele inimiĭ. A strînge băĭerele pungiĭ, a nu maĭ cheltui, a face economie.

*economíe f. (vgr. oikonomía). Ordine în cheltuĭelĭ, în conducerea uneĭ case, moșiĭ ș. a. Bani strînșĭ (pușĭ la rezervă): a-țĭ cheltui economiile. Armonia, structura, rînduĭala diferitelor părțĭ ale unuĭ lucru: economia corpuluĭ omenesc, unuĭ edificiŭ, uneĭ cărțĭ. Fac economie de ceva, cruț, strîng. Economia politică, știința care studiază producerea, distribuirea și consumațiunea bogățiilor uneĭ țărĭ. Economia socială, știința care se ocupă de legile care conduc societatea și legile eĭ. Economia rurală, știința de a te folosi de pămînt, de moșie. A face economie de ceva, a iconomisi, a nu risipi: a face economie de forțe. – Și iconomie (după ngr.).

1) fund n., pl. urĭ (lat. fŭndus, alb. funt, it. fondo, sard. fundu, fr. fond[s], pv. fons, sp. hondo, pg. fundo. V. fond, latifundiŭ). Partea cea maĭ de jos a unuĭ lucru cav: fundu unuĭ pahar, sac, puț, rîŭ; uneĭ mărĭ, văĭ. Fig. Fundu inimiĭ, adîncu inimiĭ. Partea cea maĭ depărtată de intrare saŭ de punctu principal: fundu uneĭ pivnițe, uneĭ grădinĭ, a muta un funcționar în fundu țăriĭ. Bucată de lemn, lată și groasă, de tăĭat carne, de pus mamăliga ș. a. A da de fund, a ajunge la fund. A face economie de la fundu saculuĭ, cînd nu țĭ-aŭ maĭ rămas de cît puținĭ banĭ. Sac (saŭ butoĭ) fără fund, om care nu se maĭ satură.

economie f. 1. ordine în conducerea unei case, în administrarea unei moșii; 2. rezervă la cheltuieli; 3. bani puși deoparte: a făcut economii; 4. armonia diferitelor părți ale unui tot: economia corpului omenesc, economia unui edificiu; economie politică, știință ce studiază producțiunea, repartizarea și consumarea bogățiilor unei țări.

economisì v. 1. a face economii, a pune bani deoparte; 2. fig. a administra: numai cardinalul poate economisi Transilvania BĂLC. [Gr. mod.].

schivernisì v. a se înstări (făcând economii): fiind în slujbă și eu m’am schivernisit AL. [V. chivernisì].

BAIERĂ, băieri, s. f. Curea, sfoară, ață etc. cusută sau prinsă de un obiect spre a putea fi transportat, atârnat, strâns etc. ◊ Expr. A strânge băierile pungii = a face economii, a deveni econom. A avea nouă băieri la pungă = a fi zgârcit. A i (se) rupe băierile inimii = a simți (sau a produce cuiva) o mare durere sufletească. A-și dezlega băierile inimii = a se destăinui. A ofta (sau a striga, a râde) din băierile inimii = a ofta (sau a striga, a râde) foarte tare, foarte puternic. [Pr.: ba-ie-. – Pl. și: baieri.- Var.: (pop.) baier s. n.] – Din lat. bajulus, bajula.

BAN¹, bani, s. m. 1. Unitate monetară egală cu a suta parte dintr-un leu; p. ext. monedă măruntă, de mică valoare. ◊ Expr. A nu face (sau a nu plăti) un ban (chior) sau doi bani = a nu valora nimic, a nu avea nicio valoare. A trăi (pe lângă cineva) ca banul cel bun = a fi foarte prețuit (de cineva). A lua (ceva) de (sau drept) bani buni = a crede că un lucru este adevărat. 2. (La pl.) Avere în numerar; parale. ◊ Expr. A fi doldora (sau plin) de bani = a fi foarte bogat. A avea bani (strânși) la ciorap sau a strânge bani la ciorap = a avea sau a face economii, a avea sau a strânge o sumă de bani; a fi zgârcit. Fecior (sau băiat) de bani gata = fiu de oameni avuți care irosește banii primiți sau moșteniți de la părinți. – Et. nec.

CHIVERNISI, chivernisesc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A administra, a conduce. 2. Tranz. și refl. A face economii; a agonisi. 3. Refl. și tranz. A ajunge sau a face să ajungă la o situație materială bună; a (se) căpătui, a (se) pricopsi. 4. Tranz. și refl. A (se) aproviziona; a (se) îndestula. – Din ngr. kivérnisa (aor. lui kivernó).

LEGA¹, leg, vb. I. I. Tranz. 1. A împreuna, a uni strâns (printr-un nod, o fundă) capetele de sfoară, de ață, de sârmă, de lanț etc. (astfel încât să formeze un tot). ◊ Expr. A lega (sau a strânge) băierile de la pungă (sau pungii) = a face economii, a deveni (mai) econom. 2. A închide la gură un sac, o pungă, o boccea etc., adunând marginile și înnodându-le sau petrecând în jurul lor o sfoară ale cărei capete se înnoadă; a strânge, a împacheta un obiect sau un material într-o învelitoare (basma, sac, pungă etc.) și a o închide în felul arătat. ◊ Expr. A lega paraua cu zece noduri = a fi zgârcit. ♦ A uni diferite lucruri într-un mănunchi, într-un tot (prinzându-le laolaltă). ◊ Expr. (Pop.) A (nu) lega două în tei = a (nu) pune la o parte ceva din câștigul obținut. 3. A fixa, a strânge ceva cu o funie, cu un șiret etc. ca să nu se desfacă sau să nu se clatine. ♦ A strânge cu un cerc piesele care alcătuiesc un obiect pentru a realiza un tot. 4. A prinde una de alta foile unei cărți și a-i pune coperți; a broșa, a cartona; p. restr. a coperta. II. 1. Tranz. A prinde, a agăța, a atârna un obiect de altul cu ajutorul unei frânghii, al unui lanț etc. 2. Tranz. Fig. A înlănțui între ele sunete sau cuvinte pentru a vorbi. 3. Tranz. A stabili o legătură între două puncte (îndepărtate) în spațiu sau în timp. ♦ (Tehn.) A stabili o legătură între două elemente ale unei instalații sau între o instalație și o sursă de forță (care-i asigură funcționarea). 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înfiripa sau a (se) stabili relații (din punctul de vedere al ideilor, al sentimentelor). ♦ Refl. A se ocupa cu râvnă de ceva, a simți un mare atașament pentru o anumită preocupare, meserie. 5. Refl. Fig. A plictisi pe cineva (căutând ceartă); a se agăța de cineva. III. Tranz. 1. A imobiliza pe cineva cu ajutorul unei frânghii, al unui lanț etc.; a pune în lanțuri, în fiare; a înlănțui, a încătușa. ◊ Expr. Nebun de legat = a) nebun furios; b) persoană care se poartă ca un nebun. A lega pe cineva de mâini și de picioare = a împiedica pe cineva să acționeze. A lega limba (sau gura) cuiva = a împiedica pe cineva să vorbească. (Refl.) A i se lega limba = a nu mai putea vorbi sau a vorbi cu mare greutate. A i se lega picioarele = a nu mai putea umbla sau a umbla cu mare greutate. 2. A prinde un animal (de ceva) cu ajutorul unei legături pentru a-l împiedica să fugă; a priponi. IV. Fig. 1. Refl. A se obliga să facă ceva; a se angaja, a se îndatora. 2. Tranz. (în superstiții și în basme) A opri, a împiedica de la ceva prin vrăji. V. Tranz. și refl. A(-și) înfășură sau a(-și) acoperi o parte a corpului (reînnodând, prinzând); spec. a (se) pansa, a (se) bandaja. ◊ Expr. (Tranz.) A lega la ochi pe cineva = a înșela pe cineva. (Refl.) Fiecare se leagă unde-l doare = fiecare își cunoaște greutățile proprii. A se lega la cap (când nu-l doare) = a-și crea complicații inutile, VI. 1. Intranz. (Despre plante) A face rod; a rodi. 2. Refl. și intranz. (Despre sosuri, dulcețuri etc.) A se îngroșa, a se închega. – Lat. ligare. corectat(ă)

ECONOM, -OAMĂ, economi, -oame, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care face economii, care cheltuiește cu cumpătare; strângător, adunător, cumpătat. ♦ (Peior.) Zgârcit. 2. S. m. și f. (În trecut) Persoană însărcinată cu administrarea unei instituții, a averii cuiva etc.; administrator. ♦ Persoană care administrează veniturile unei mănăstiri, episcopii sau mitropolii. – Din fr. économe.

ECONOM¹, -OAMĂ, economi, -oame, adj. (Despre oameni) Care face economii, cumpănit în cheltuieli, strîngător, păstrător, cumpătat, nerisipitor. Amîndoi, harnici și economi, munceau și puneau și cîte ceva deoparte. BUJOR, S. 36. Cu cît egumenul este econom, cu atîta frate-seu e risipitor. NEGRUZZI, S. I 313. ♦ (Peiorativ) Zgîrcit, cărpănos, avar. Văzînd că musafirul nu mai pleacă, și cum gazda sa era și cam econoamă, se vorbeau mereu între dinșii (om și nevastă) cam ce să facă să scape de musafir. ȘEZ. VII 89.

ECONOMIE, (2, 3) economii, s. f. 1. Totalitatea relațiilor de producție dintre oameni, corespunzătoare stadiului de dezvoltare a forțelor de producție ale societății dintr-o anumită epocă. [Suprastructura] este legată de producție numai indirect, prin intermediul economiei, prin intermediul bazei. STALIN, PROBL. LINGV. 10. ◊ Economie politică = știința care studiază legile producției sociale și ale repartiției bunurilor materiale pe diferite trepte de dezvoltare a societății omenești. Economia politică nu se ocupă de «producție», ci de relațiile sociale de producție dintre oameni, de orînduirea socială a producției. LENIN, O. III 41. Economie națională = ansamblul relațiilor economice dintr-o țară. Creșterea vitelor constituie una din principalele ramuri ale agriculturii și are un rol de seamă în întreaga economie națională. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2785. Economie socialistă = sistem economic bazat pe proprietatea socialistă asupra mijloacelor de producție, pe colaborarea și ajutorul reciproc al oamenilor eliberați de exploatare și pe repartizarea produselor după cantitatea și calitatea muncii depuse. Economie capitalistă = sistem economic caracterizat prin proprietate capitalistă și privată asupra mijloacelor de producție și exploatarea muncii salariate de către capitaliști în vederea obținerii plusvalorii. Economie naturală = economie în care se produce direct pentru consum, fără intermediul schimbului, produsele neîmbrăcînd forma marfă. În epoca economiei naturale, țăranul era aservit de proprietarul de pămînt, el muncea nu pentru sine, ci pentru boier, pentru mînăstire, pentru moșier. LENIN, O. I 421.2. (În opoziție cu risipă) Folosire chibzuită a mijloacelor materiale sau bănești, limitare la strictul necesar în cheltuieli, cumpătare, chibzuială, măsură. Regimul de economii înseamnă o luptă hotărîtă și continuă împotriva risipei, înseamnă înlăturarea cheltuielilor neproductive. CONTEMPORANUL, S. II, 1952, nr. 285, 2/2. A mai stat o lună, a făcut economie și-a venit la București. VLAHUȚĂ, O. AL. II 80. Cu mica leafă ce avea... și mai ales cu o mare cumpăneală și economie își ținea casa. NEGRUZZI, S. I 333. ◊ Fig. Economie de timp. ♦ (Ironic) Zgîrcenie, avariție; calicie. 3. (Concretizat, mai ales la pl.) Bani agonisiți și păstrați pentru satisfacerea anumitor trebuințe. Se întîmpla să aibă... tocmai o mie de franci de economii. GALACTION, O. I 177. Sînt bani la sindicat, economii. SAHIA, N. 41. 4. Întocmire, orînduire a planului sau a părților unei lucrări, ale unei legi etc.; alcătuire, compoziție. Scriitorul... dînd la o parte tot ce poate fi balast în economia prozei sale, își construiește cu meșteșug eroii și evenimentele. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 160, 2/5. Femeia din «Păcat»... trebuia numaidecît să fie simpatică, pentru economia nuvelei. IBRĂILEANU, SP. CR. 246. – Variantă: (învechit) iconomie (GOLESCU, Î. 65, KOGĂLNICEANU, S. 111) s. f.

ECONOMISI, economisesc, vb. IV. Tranz. (În opoziție cu risipi) A face economie, a cheltui cu chibzuială, socotit; a pune (bani) deoparte. Chibzuit, în șase luni își pregătise din leafa de copist la tribunal economisită pînă la ultimul ban, un rînd de straie. C. PETRESCU, C. V. 30. ♦ Fig. A nu risipi, a scuti. Economisind vorba, Ion Ozun făcu un gest modest. C. PETRESCU, C. V. 125.

BAIERĂ, băieri și baieri, s. f. (Mai ales la pl.) 1. Curea sau sfoară, ață mai groasă, fîșie îngustă și mai ales împletită de cînepă, de lînă etc., cusută sau legată de un obiect oarecare (de exemplu de o traistă, de o găleată, de un ghiozdan, de o ploscă etc.) și cu ajutorul căreia obiectul poate fi purtat dintr-un loc în altul sau atîrnat (pe după gît, în cui etc.). Traista cu flori mari, cu baieră colorată. CAMILAR, N. II 259. Eu îmi luam ghiozdanul, îi treceam băierile pe dupe gît și colindam pe aceleași cărări. DELAVRANCEA, H. T. 86. Dacă vede și vede, taie baierile de la traistă... și face cum poate, de leagă el gîrnețul unde trebuia. CREANGĂ, P. 125. Mîna Sub șa că băga, Plosca De baieri scotea, un pahar de vin turna. TEODORESCU, P. P. 629. ◊ Expr. A (i se) rupe (cuiva) băierile inimii = a simți (sau a provoca cuiva) o mare durere (fizică sau morală). Biata fată își plîngea nevinovăția cu niște graiuri de-ți rupea băierile inimii. ISPIRESCU, L. 354. A-și dezlega băierile inimii = a face confidențe, a se destăinui (cuiva), a-și deschide inima. Frunză, văzîndu-l cum vrea să-și ascundă oftatul, s-așeză mai bine pe prispă, își răsuci o țigară, cu simțămîntul că omul e gata să-și dezlege baierile inimii. CAMILAR, TEM. 29. A ofta (sau a striga, a rîde etc.) din băierile inimii = a ofta (sau a striga etc.) din adîncul inimii, din toată inima, din toate puterile. Sărăcuț de maica-mea – strigă din băierile inimei Bisoceanul. ODOBESCU, S. III 189. ◊ Fig. (Rar) Adîncime, fond. Tetis chemă pe Briareu ca să iasă din băierile adînci ale pîmîntului. ODOBESCU, S. III 272. Ață, șiret, șnur etc. cu care se leagă, se strînge sau se încheie o rufă, o haină etc. Își puse mînile în cap, își rupse în urmă băierile cămășii. SLAVICI, O. I 203. ♦ Sfoara sau șnurul cu care se leagă gura pungii. Umblau și pui de lele care tăiau pe nesimțite... băierile pungii țăranului și-l lăsau lefter. PAS, L. I 58. În chimir se amestecau, pe lîngă băierele pungii, lanțugul briceagului... SADOVEANU, N. F. 12. ◊ Expr. A strînge băierile pungii = a face economii, a deveni (mai) econom, a fi (mai) strîns la pungă. N-ai decît să strîngi băierile pungii. ALECSANDRI, T. 1236. A avea nouă băieri la pungă = a fi foarte zgîrcit. Nu. vezi că ăștia... au fost buni, milostivi și n-au rîvnit la ale altuia... și n-au avut nouă băieri la pungă ca în ziua de azi... DELAVRANCEA, H. TUD. 13. 3. (Rar; în forma baier) Amuletă. Acest copil avea un baier atîrnat de gît. Și dacă îl luă, văzu că-ntr-însul era o scrisoare. ISPIRESCU, L. 146. – Pl. și: baiere. – Variantă: baier, baiere (SBIERA, P. 11), s. n.

CĂRBUNE, cărbuni, s. m. I. 1. (Adesea determinat prin «de pămînt» sau «de piatră») Rocă combustibilă amorfă, de culoare neagră, formată din plante în epocile geologice străvechi și care se conservă în scoarța pămîntului, la adăpost de oxigenul din atmosferă; se folosește ca combustibil și ca materie primă pentru industria chimică organică, în străfunduri de beznă smolită, Unde zace adînc tăinuită Pîinea uzinelor, Cărbunele. DEȘLIU, G. 46. Cît am lucrat eu cu perforatorul, băieții... au mutat banda în cîmpul întîi, chiar în vatra cărbunelui. DAVIDOGLU, M. 11. De la un capăt la altul al abatajului, douăzeci de mineri stau în fața stratului de cărbune, iar stratul de cărbune se ridică-n fața lor, înfruntîndu-i. BOGZA, V. J. 129. Cărbune alb = apa folosită ca izvor de energie în industrie și agricultură. Utilizînd acest nesecat izvor de energie – cărbunele alb – vom putea face economii considerabile în rezervele noastre de petrol și cărbune. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 476. 2. Rămășiță de culoare neagră, ușoară, sfărîmicioasă, rezultată în urma arderii necomplete a unui lemn. Cîte greșeli va face, să i le însemne cu cărbune pe ceva. CREANGĂ, A. 3. Pe cuptorul uns cu humă și pe coșcovii păreți Zugrăvit-au c-un cărbune copilașul cel isteț P-urceluși cu coada sfredel și cu bețe-n loc de labă. EMINESCU, O. I 84. Fața voastră să se negrească ca cărbunele. NEGRUZZI, S. I 233. ◊ Fig. Tuturor li-i lumea lume, Numai mie mi-i cărbune; Tuturor li-i lumea dragă, Mie mi-i cerneală neagră. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 221. ◊ Expr. (Despre alimente) A se face cărbune = a se arde (fiind expuse prea îndelungat acțiunii focului). Pîinea s-a făcut cărbune. (Fig.) Cîtă boală e sub soare, Nu-i ca doru arzătoare; Că doru unde se pune Face inima cărbune! HODOȘ, P. P. 32. A-l bate (pe cineva) cărbunii la cap = a căpăta fenomene de intoxicație (din cauza gazelor emanate de cărbunii aprinși); fig. a fi beat. [Pe bețiv] l-au bătut cărbunii la cap. PANN, P. V. I 111. Cărbuni stinși = cărbuni obținuți prin stingerea forțată a jeraticului (muiat în apă sau acoperit ermetic). Cărbuni de lemn = cărbuni obținuți prin arderea incompletă a lemnului la o temperatură relativ joasă, în absența aerului; se întrebuințează în metalurgie și în gospodărie; mangal. 3. Un fel de creion negru, foarte moale, de care se servesc pictorii și desenatorii pentru a face schițe. Desen în cărbune.4. Bucățică de lemn consumată de foc, dar aflată încă în stare incandescentă. V. jar, jeratic. În poiana înnoptată Para focului se gată Cu poveștile o dată... Doar jeraticul, tîrziu. Luminează arămiu, Și mai ard cărbunii mici Cu licăr de licurici. DEȘLIU, M. 60. Pe vatra cuptiorului, în cenușă, mai licureau cîțiva cărbuni. EMINESCU, N. 21. De m-ar frige pe-un cărbune, Ibovnicul nu-l voi spune. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 10. ◊ Expr. A sta (ca) pe cărbuni (aprinși) = a fi foarte nerăbdător. Ești nesuferit!... Spune-mi vestea, că stau pe cărbuni! ALECSANDRI, T. I 273. II. 1. Boală a plantelor cauzată de un parazit care transformă țesutul vegetal într-un corp negru, moale, sfărîmicios. 2. (Regional) Antrax.

CHIVERNISI, chivernisesc, vb. IV. 1. Tranz. A administra. Pentru moară și pentru vatră am să plătesc o mie de lei pe an; pot, ori nu, să scot atît din ele? – Poți, grăi Zamfir, și mai mult, dacă le chivernisești bine. SLAVICI, V. P. 15. Rămînînd împăratul văduv și fără feciori de parte bărbătească care să-i moștenească scaunul și să-i chivernisească cîrmuirea împărăției... POPESCU, B. I 45. 2. Tranz. A face economii; a economisi, a agonisi. A venit în sat cu un căluț cumpărat din banii chivernisiți. CAMILAR, N. I 21. 3. Refl. A ajunge la o situație materială bună; a se căpătui, a se procopsi. Hrană bună și leafă bună, așa că în trei-patru ani, citi or ține lucrările, se poate chivernisi oricine. PAS, L. I 147. Destul să-ți spui că, încet-încet, m-am chivernisit cumsecade, ajungînd să am o stare destul de bună, pe potriva mea. CARAGIALE, O. III 31. 4. Tranz. (Cu privire la ființe) A îndestula cu cele necesare traiului, a aproviziona. Pe toate [dobitoacele] le chivernisise cu mîncarea. ȘEZ. VI 106. ◊ Refl. Cu ce te chivernisești acum? – Cu slujba. FILIMON, C. 135. 5. Tranz. (Învechit) A conduce, a îndruma. Ea o să-l chivernisească In lume cum să trăiască. PANN, P. V. III 46.

LEGA¹, leg, vb. I. I. Tranz. 1. (Cu privire la fire, funii, sfori, ață etc.) A împreuna, a înnoda, a îmbina, a uni strîns capetele (printr-un ochi, nod, fundă etc.). Părul tău bălai și moale... mi-l legi după grumaz. EMINESCU, O. I 82. ◊ Expr. A lega gura pînzei v. gură. A lega (sau a strînge) băierile de la pungă = a face economii, a deveni (mai) econom, a fi (mai) strîns la pungă. 2. A închide un sac, o pungă etc. strîngînd gura cu o sfoară înnodată. Leagă turbinca strîns la gură, o pune sub cap. CREANGĂ, P. 303. Pune o piatră în tureatca unei ciubote ș-o leagă la gură. ȘEZ. I 276. 3. (Cu privire la un obiect sau un material) A strînge într-o învelitoare de pînză sau de piele (basma, sac, pungă etc.). Reteză cele douăsprezece limbi ale balaurului... vede basmaua fetei, le pune în ea și le leagă. ȘEZ. I 69. ◊ Expr. A lega paraua cu zece noduri = a fi foarte socotit la cheltuieli; a fi zgîrcit. Lega paraua cu zece noduri și tremura după ban. CREANGĂ, P. 3. 4. A încinge, a uni într-un mănunchi sau a pune la un loc într-o sarcină diferite lucruri, înfășurîndu-le și strîngîndu-le cu o funie, un fir etc. Te-am văzut legîndu-ți snopii. COȘBUC, P. II 64. Începe a smulge la sălăți într-ales și leagă o sarcină mare, mare. CREANGĂ, P. 215. ◊ Expr. A lega două în tei v. tei. ◊ Refl. pas. Brazdele cosite... se leagă sau se mrejuie, adecă se fac snopi. PAMFILE, A. R. 130. 5. A fixa, a strînge ceva cu o funie, cu un fir etc. ca să nu se desfacă, să nu se clatine sau să nu alunece. Peste piuă prăvăli o bucată de stîncă, pe care o legă din toate părțile cu șapte lanțuri de fier. EMINESCU, N. 7. Numai pantofii să mi-i leg. ALECSANDRI, T. I 41. Pe lopată n-o poci pune [pîinea], De n-oi lega-o c-o fune. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 428. ♦ (Cu privire la un obiect compus din mai multe piese) A strînge cu un cerc; a încercui, a îmbina. Rotarii sînt solicitați a face roate mai supțiri... ferarii a le lega cu fier. I. IONESCU, D. 497. Oala dogită în zadar o mai legi. Butea cu un cerc nicicum se leagă. Expr. A lega tabără = (învechit și arhaizant) a înconjura o tabără cu care prinse unul de altul, ca să nu poată pătrunde dușmanul. Măria-sa, cu aceiași luptători... legase tabără între codri și smîrcuri. SADOVEANU, N. P. 11. 6. A prinde una de alta foile unei cărți și a-i pune scoarțe. V. broșa, cartona. Pergamente și colecții vechi neprețuite Legate-n marochine. CAMIL PETRESCU, V. 7. O carte veche legată cu piele. EMINESCU, N. 44. II. 1. Tranz. (Urmat de determinări locale) A prinde, a agăța, a atîrna un obiect de altul. Vitoria potrivise și legase pușca cea scurtă dinapoia șalei. SADOVEANU, B. 106. Așteaptă pînă vin alte care, de-l leagă dinapoia lor, și se duce în treaba lui spre casă. CREANGĂ, P. 42. Tot cu frîul m-ai mustrat Și cu zbiciul m-ai mînat Și la gard că m-ai legat. HODOȘ, P. P. 46. ◊ Fig. Mama... rămăsese văduvă, cu doi copii legați de poale. STANCU, D. 6. ◊ Expr. A lega (ceva) la (sau de) gard v. gard. A lega (pe cineva) la gard v. gard. 2. Tranz. Fig. (Mai ales în construcții negative) A reuni sunete sau cuvinte pentru a vorbi, a combina (cuvintele care urmează să exprime o idee). Nu poate să lege nici un cuvînt. BART, E. 186. De uimire nu putea lega o vorbă. VLAHUȚĂ, N. 198. ♦ A exprima. Dacă... Ai ajuns să-ți legi în stihuri vro durere sau vrun vis, Nu-ți întemeia o lume de iluzii pe ce-ai scris. VLAHUȚĂ, O. A. 75. 3. Tranz. Fig. (Cu privire la două puncte depărtate) A uni, a face să comunice, a stabili o legătură. O pîrtie ne leagă tinda de fîntînă. STANCU, D. 72. Șoseaua... leagă orașul cu portul. SAHIA, N. 43. ◊ Refl. pas. La un semn, un țărm de altul, legînd vas de vas, se leagă. EMINESCU, O. I 144. 4. Tranz. Fig. A înfiripa, a stabili (relații de prietenie sau de dragoste). Om lega frăție de cruce. EMINESCU, N. 7. Ochii și sprîncenile... leagă dragostele. TEODORESCU, P. P. 301. ◊ Refl. pas. După despărțirea lungă, întîlnirea lor se leagă greu. SADOVEANU, M. C. 121. Ascultă dar, cum s-a legat acest amor. NEGRUZZI, S. I 64. ◊ (Cu privire la o convorbire etc.) Discuția se legă tărăgănat, fără însuflețire. C. PETRESCU, A. 370. 5. Tranz. Fig. (Cu privire la persoane sau colectivități) A uni, a apropia (din punctul de vedere al sentimentelor, al ideilor, al intereselor). Dragostea cînt-o, dragostea mare Ce leagă popoare lîngă popoare. FRUNZĂ, S. 52. N-am grijă, căci ne leagă pe amîndoi destinul, De-oi pierde eu Suceava, tu Laski, pierzi Hotinul. ALECSANDRI, T. II 176. ◊ Refl. reciproc. S-au legat buni prieteni și amîndoi au petrecut multe amurguri și multe nopți. SADOVEANU, E. 132. ♦ A căsători. Desfăcut-a doi drăguți și legat-a doi urîți. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 176. ◊ Expr. A lega viața (sau a-și lega viața) de cineva sau de viața cuiva ori (rar) a-i lega cuiva lumea cu cineva = a (se) căsători. Las’ să leg a mea viață de a ta. EMINESCU, O. I 142. Nu-mi lega, maică, lumea Cu cine nu mi-i voia. SEVASTOS, C. 46. ◊ Refl. De-ar vroi cu mine fata să se lege-n cununie. ALECSANDRI, P. III 236. 6. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. («de») A se ține scai de cineva, a nu-i da pace, a plictisi, a stărui mereu pe lîngă cineva; a se agăța de cineva, a-i cere socoteală, a-l trage la răspundere. Leagă-te de fată-ți, ce te legi de mine? COȘBUC, P. I 252. Nu eu m-am legat de tine, ci tu te-ai legat de mine. SLAVICI, O. I 359. Ciubotele văru-meu se rup... Și el, supărat la culme, se leagă de Pavel să-i facă altele în locul acelora. CREANGĂ, A. 105. ◊ Fig. De cine doru se leagă, Nu se face om de treabă. HODOȘ, P. P. 37. 7. Refl. Fig. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») A se îndeletnici cu ceva, a avea interes pentru ceva. În loc să mă leg de sapă, Eu duceam murgul la apă. ALECSANDRI, P. P. 254. ♦ A se ocupa de ceva. De care parte a literaturii îmi rămînea să mă leg? ALECSANDRI, S. 110. III. Tranz. 1. (Cu privire la oameni) A imobiliza pe cineva cu ajutorul unei frînghii, unui lanț etc.; a înlănțui, a încătușa, a fereca, a pune în fiare. Legă pe Decuseară cu mînile-n spate. RETEGANUL, P. III 43. Pe ciobani legatu-mi-au Dulăi-mpușcatu-i-au Iar pe baciul cel mai mare Îl fereca și mai tare. ALECSANDRI, P. P. 58. Mă lega vîrtos de coate. id. ib. 266. ◊ Expr. A lega (pe cineva) de mîini și de picioare = a-i face imposibilă orice mișcare, a-l imobiliza complet. A lega burduf (sau butuc, cobză, fedeleș) pe cineva sau ceva v. c. Nebun de legat = nebun furios. ♦ (Cu privire la o parte a corpului) A imobiliza cu ajutorul unei legături. Săcuii le legară mîinile la spate. BĂLCESCU, O. II 259. Îi lega brațele-n cruci. ALECSANDRI, P. P. 135. ◊ Expr. A lega cot la cot v. cot. A lega limba (sau gura) cuiva = a opri pe cineva să vorbească. ◊ Refl. (În expr.) A i se lega (cuiva) limba = a amuți, a nu mai putea vorbi (de obicei din cauza unei emoții). Se uită țintă la localul Camerei și i se pare că i s-a legat limba în gură. SP. POPESCU, M. G. 82. Nu-ți aflu nume... Limba-n gură mi se leagă. EMINESCU, O. I 82. Mă îngîni pentru că mi se leagă limba cînd te văd. ALECSANDRI, T. 903. A i se lega (cuiva) picioarele = a nu mai putea umbla (de obicei din cauza unei emoții). Picioarele mi se leagă, Ori de frunză, ori de iarbă, Ori de tine, mîndră dragă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 10. 2. (Cu privire la un animal) A prinde de ceva (cu un frîu, lanț, funie etc.) ca să nu poată fugi; a priponi. Au descălecat ș-au lăsat caii unul lîngă altul, fără să-i lege, fără să le deie grăunțe. SADOVEANU, B. 162. Îl rugă să-și lege ogarul. ISPIRESCU, L. 296. Vorba ceea: leagă calul unde zice stăpînul. CREANGĂ, P. 224. IV. Fig. 1. Refl. A se obliga, a se îndatora, a-și lua angajamentul, a făgădui solemn. Te legi că mă vei chema? – Mă leg. RETEGANUL, P. I 57. Giupînul Arvinte se leagă cu giurămînt de afurisenie. ALECSANDRI, T. I 320. Le scrisese în mai multe rînduri ca să vie, legîndu-se prin cele mai mari jurăminte că nu le va face nimica. NEGRUZZI, S. I 159. ◊ (Tranz. în expr.) A lega pe cineva cu limbă de moarte v. limbă. 2. Tranz. (În superstiții și în basme) A opri din acțiune prin vrăji, farmece. După cum scrie la gromovnic, în zilele acestea sînt legate vînturile și furtunile, pînă și-a cloci ouăle în stîncile mării paserea alchion. SADOVEANU, O. A. II 158. Este o femeie tare bătrînă, tare zbîrcită, dar tare vrăjitoare! Norii îi leagă, apa o-ncheagă, face ce vrea, doar c-o nuia. VISSARION, B. 167. Poate că zidarii și cărămidarii or fi legat norii. ALECSANDRI, T. I 399. V. Tranz. 1. (Cu privire la oameni sau la părți ale corpului omenesc) A înfășură, a înveli, a acoperi. Să-ți leg ochii și urechile c-un ștergar. CREANGĂ, P. 54. Ochii că i-au legat. ȘEZ. I 77. ◊ Expr. A lega la ochi pe cineva = a amăgi, a înșela pe cineva. Mi se pare că... te-a legat la ochi și, în loc de iapă, ți-a vîndut o mîță. HOGAȘ, M. N. 9. (Glumeț) A-și lega capul = a se căsători. Ei nu-i da inima să-și lege capul cu nici unul din pețitorii ce veneau să o ceară. ISPIRESCU, L. 386. ◊ Refl. Se ridică să vorbească o femeie... Se legase la cap cu o cîrpă roșie, căci știa că-i stă bine. DUMITRIU, N. 167. Se legă cu maramă la cap. ISPIRESCU, U. 71. ◊ Refl. reciproc. Fetele se leagă una pe alta la ochi. ȘEZ. I 145. 2. A pansa, a bandaja, a obloji. Îl legă la bubă și ursul plecă mormăind. ISPIRESCU, L. 326. Udă cîrpa-n apă rece Te leagă la cap și-ți trece. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 14. ◊ Refl. Fiecare se leagă unde-l doare (= fiecare își cunoaște greutățile). ◊ Expr. A te lega la cap (cînd nu te doare) = a-ți crea complicații inutile. VI. 1. Intranz. (Despre plante) A trece de la înflorire la rodire, a prinde rod. Pomul înflori mai frumos și legă mai mult decît altădată. ISPIRESCU, L. 82. ◊ Tranz. (Rar) [Fasolea] se suie pînă la un loc Șade-n loc și leagă bob. TEODORESCU, P. P. 276. 2. Refl. (Despre sosuri, dulcețuri, șerbeturi etc.) A se îngroșa, a se întări, a se închega. Du-te de le mai dă o fiertură [dulceților] pînă s-or lega cumsecade. ALECSANDRI, T. I. 31.

NEGRU³, NEAGRĂ, negri, -e, adj. 1. Care nu reflectă lumina, care are culoarea funinginii, a cărbunelui, a penelor corbului; (despre culori) ca funinginea, ca penele corbului. Foile de hîrtie au mers sub mușamaua neagră să țină tovărășie altei scrisori. C. PETRESCU, Î. II 32. Un flăcău cu negre plete și frumos cum nimeni nu-i. COȘBUC, P. I 180. Mîndra-mi rupse inima, Ea mi-o rupse, ea mi-o leagă, C-un fir de mătasă neagră. HODOȘ, P. P. 86. ◊ Ochi negri = ochi al căror iris are o culoare brun-închisă. Ochii vizitiului, negri, catifelați... erau grei. DUMITRIU, N. 33. Are barbă albă și ochi negri. SADOVEANU, O. III 221. Tu zeu cu ochii negri... o, ce frumoși ochi ai! EMINESCU, O. I 95. Pîine neagră = pîine mai închisă la culoare, făcută din făină integrală. Ei mîncau acasă, la mătușa lui care l-a crescut, numai pîine neagră. C. PETRESCU, C. V. 120. Vin negru = vin de culoare întunecată, de obicei roșu-închis. Rasă neagră = unul dintre marile grupuri de popoare în care e împărțită omenirea și care se caracterizează prin culoarea foarte închisă a pielii. Bilă neagră v. bilă². ◊ Expr. A face albul negru = a înfățișa un lucru altfel decît este, a denatura, a falsifica. Ba e albă, ba e neagră v. alb². Nici albă, nici neagră v. alb². Negru pe alb v. alb². A nu spune sau a nu zice cuiva (nici) «negri ți-s ochii» = a nu supăra cu nimic pe cineva, a nu se lega de cineva, a nu mustra, a nu face nici o imputare cuiva. [El] umblă în toate părțile fără să-i zică nimene: negri ți-s ochii! SEVASTOS, la TDRG. ♦ (Despre persoane) Cu pielea (părul, ochii) de culoare închisă; brunet, oacheș. Iancu, țiganul cel mare, negru și buzat, își făcea loc în cămașa lui roșie printre oșteni. SADOVEANU, O. VII 74. Un maior de artilerie, negru, cu dinții albi ce-i sticleau, printre buzele groase. BART, S. M. 27. ♦ (Regional, despre rufe și unele obiecte de îmbrăcăminte) Murdar, nespălat, înnegrit. Mi s-au strîns o mulțime de rufe negre. SBIERA, P. 307. Vine Barbul de la plug... Cu cămeșa neagră plumb. ȘEZ. I 143. 2. Lipsit de lumină, cufundat în întuneric; întunecat, obscur. Și neguri cresc Din negre văi, Plutind pe munți. IOSIF, PATR. 66. Doar izvoarele suspină, Pe cînd codrul negru tace. EMINESCU, O. I 207. Aide, mîndro, aide, dragă, Să trecem măgura neagră La sfințitul soarelui. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 62. ◊ Fig. (Simbolizînd ceva rău, trist, urît, neplăcut, funest, apăsător) Problema privea mai ales exploatarea brațelor de muncă și starea de robie neagră a plugărimii. SADOVEANU, E. 52. Am cunoscut pe vremuri un scriitor de mare talent, care îmbătrînise în cea mai neagră sărăcie. VLAHUȚĂ, O. AL. I 284. De greul negrei vecinicii, Părinte, mă dezleagă. EMINESCU, O. I 177. Să nu cazi la vreun loc rău, La loc rău și mult departe, În neagra străinătate. ALECSANDRI, P. P. 144. ◊ Vărsat negru v. vărsat. Bubă neagră v. bubă. Preț negru = preț de speculă; suprapreț. Bursă neagră v. bursă. Listă neagră = (într-un regim de oprimare politică) listă cuprinzînd nume de oameni care trebuie supravegheați de poliție. ◊ Expr. A avea (sau a-i fi cuiva) inima neagră = a fi foarte trist, foarte mîhnit. Ca să vadă și să creadă, Cum mi-i inima de neagră. HODOȘ, P. P. 81. A-i face cuiva zile negre = a-i pricinui cuiva supărări, a-i amărî viața. A strînge bani albi pentru zile negre = a face economii în timp de belșug, pentru a avea la nevoie. Post negru = post foarte sever, fără nici un fel de mîncare sau băutură. Am să țin post negru douăsprezece vineri în șir. SADOVEANU, B. 54. ♦ Fig. Ascuns, misterios. Poți face să scapere cremenea celei mai negre taine. SADOVEANU, D. P. 28. 3. Fig. Rău (la inimă), răutăcios, hain. Săraci ochișorii mei, Multă lume văz cu ei, Dar nu văz oameni d-ai mei, Ci tot negri străinei. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 200.

VOCABULAR (LEXIC) s. n. (< fr. vocabulaire, cf. lat. vocabularium < vocabulum „cuvânt”): 1. totalitatea cuvintelor dintr-o limbă. ◊ ~ fundamental: v. de bază, principal, esențial al unei limbi, reprezentat prin cuvinte stabile, care fac parte din fondul principal lexical al acesteia. ◊ ~ secundar: v. care reprezintă masa vocabularului, în general, partea lui cea mai mobilă, cuvintele dialectale, cuvintele de argou, cuvintele de jargon, cuvintele arhaice, cuvintele științifice și tehnice (neologismele). V. are mai mulți factori de organizare, determinați de structura semantică a cuvintelor și de raporturile dintre aceasta și realitate (inclusiv de acțiunea social-culturală exercitată asupra limbii): frecvența, factorul stilistico-funcțional, factorul psihologic, factorul semantic și factorul etimologic. Ei sunt analizați exhaustiv în lucrarea Limba română contemporană. Vol. II: Vocabularul, (București), (1975), de acad. Ion Coteanu și conf. univ. dr. A. Bidu-Vrănceanu. Factorul frecvență indică poziția statistică a cuvintelor în vocabular, le însoțește totdeauna și se gravează în memoria vorbitorilor (prin simplă observație se vede că unele cuvinte se folosesc mai des decât altele). Statistica matematică aplicată la studiul v. arată că există un raport obiectiv între lungimea cuvintelor și folosirea lor frecventă (un cuvânt este cu atât mai scurt din punctul de vedere al corpului fonetic cu cât este mai frecvent în limbă); că în orice limbă de cultură numărul celor mai frecvente cuvinte este relativ mic (circa 4000); că între lungimea unui text și numărul de cuvinte utilizate în el este o constantă care se formulează matematic; că interesează și dispersia termenilor în text, bogăția textului (număr mare de unități lexicale, dar cu frecvență relativ mică) și concentrația acestuia (număr relativ mic de unități lexicale, dar cu frecvență mare). Frecvența în v. depinde de economia limbajului și de situație. Factorul stilistico-funcțional vizează deopotrivă pe participanții la comunicare. Astfel, enunțătorii comunicărilor tind să facă economie de limbă, să întrebuințeze cât mai puține cuvinte (corpuri fonetice) cu cât mai multe înțelesuri, evidențiate în funcție de împrejurări și de determinările folosite. Dimpotrivă, interlocutorii tind să primească, pentru aceeași semnificație, cât mai multe precizări prin intermediul mai multor cuvinte (corpuri fonetice). V. folosit de aceștia se adaptează din ce în ce mai strict numeroaselor și variatelor situații în care ei se află (conversații curente, discuții profesionale, expuneri oficiale, formule administrative etc.), în raport cu natura comunicărilor, cu temele abordate în aceste comunicări. Se delimitează astfel în diversele limbaje un v. format dintr-un număr de elemente comune, general-obligatorii, care au cea mai mare frecvență și reprezintă lexicul fundamental, ca de exemplu: apă, avea, cinci, da, eu, în, joi, lemn, lucru, mare, om, pe, repede, roșu, țară, vedea etc.; dar și un v. format dintr-un număr de elemente de nivel cultural mediu, existente în limba literară curentă (cu excepția limbajului poetic), ca de exemplu: arțar, chilipir, cotrobăi, furișa, guraliv, hoțește, ifos, lumesc, moft, netot, polonic, scotoci, tanc, ului, vinișor etc. – și dintr-un număr de elemente particulare, specifice științelor și tehnicii, ca de exemplu: carbonat, ecologie, fiziologic, gemă, genetică, habitat, inocula, injector, mitoză, noxă, rezecție, tal, tegument, unguent, zoomorf etc. Mulți dintre termenii științifici trec în limbajul literar mediu prin mijloacele moderne de informare a publicului. Factorul psihologic organizează lexicul fiecărui vorbitor și îi asigură dezvoltarea. Ca element de organizare el favorizează bifurcarea v. individual în două: într-o parte activă – formată din cuvinte întrebuințate efectiv în toate împrejurările în care un vorbitor construiește și exprimă mesaje – și într-o parte pasivă – formată din cuvinte cunoscute sau recunoscute de el, dar neutilizate din diverse motive, începând cu incertitudinea și terminând cu deprinderea. Dezvoltarea v. individual se realizează prin imitație (prin adoptarea cuvintelor auzite de vorbitori în diverse împrejurări, în care au înțeles că le sunt necesare sau că au fost impresionați de ele) și prin creație lexicală, întemeiată pe un transfer cu expresie materială (când un sufix sau un prefix este adăugat la un radical sau la o temă cu care nu se mai aflase înainte în relație sau când se compune un cuvânt nou din cele existente) sau pe un transfer fără expresie materială (când se produce numai în conținutul semantic al cuvântului). Factorul psihologic organizează și dezvoltă nu numai v. individual, ci și v. general. Datorită lui se extind rezultatele obținute în acest sens de indivizi la întreaga colectivitate și se fructifică v. în ansamblu. Factorul semantic organizează și el v., înțelesul comunicării verbale sprijinindu-se pe sensurile cuvintelor componente. În v. oricărei limbi există un specific pentru care pledează dificultatea traducerii dintr-o limbă în alta și care trebuie descoperit (acțiune ce depinde de: cunoașterea sensurilor și a distribuției pe care le pot avea cuvintele, cunoașterea influenței exercitate în decursul timpului de o limbă asupra alteia, evoluția generală a culturii și științei, circulația ideilor și a cuvintelor, mutațiile semantice datorate evoluției v., amănuntele fixate în cuvinte, relațiile dintre cuvinte etc.). Factorul semantic ne arată că relațiile dintre cuvinte, semnificațiile și distribuția lor se modifică în funcție de dezvoltarea culturii. Există mai multe modalități de analiză și de clasificare semantică a cuvintelor: a) o analiză și o clasificare semantică veche, tradițională, care împarte v. în cuvinte denominative sau apelative (care denumesc obiectele fizice, fenomenele, activitățile, însușirile etc., au valoare denotativă, au sens; în ele intră substantivele, adjectivele cu variantele lor, numeralele, verbele și adverbele) și cuvinte non-denominative sau non-apelative (care nu denumesc ceva anume, nu au valoare denotativă, dar au sens și asigură combinarea celor denominative în propoziții și în fraze – pronumele relative, prepozițiile și conjuncțiile; care sugerează stări sufletești și de voință sau imită aproximativ sunete și zgomote din natură – interjecțiile – sau care nu au sens, fiind folosite pe lângă substantive și adjective ca instrumente gramaticale – articolele); b) analize și clasificări semantice noi prin raportarea tuturor cuvintelor din v. la conceptele generale, globale, presupuse a fi în orice limbă, la domeniile de activitate pe care le reprezintă sau la sferele lexicale (câmpurile sau zonele semantice) pe care cuvintele le formează: prin descrierea componenților (constituenților) semantici, a celor mai mici unități în care se poate diviza conținutul semantic al unui cuvânt (analiză și clasificare componențială, inductivă); prin ordonarea ierarhică a v. pe baza unor trăsături (mărci) semantice universale, pornindu-se de la presupunerea că în orice limbă există un număr mare de concepte semantice universale (analiza și clasificarea conceptualistă, deductivă). În căutarea unei semantici generale, cele mai multe cercetări sunt orientate către obiectele și conceptele denumite ca realități ale lumii înconjurătoare, neglijându-se situația specifică a fiecărei limbi concrete. Factorul etimologic trebuie invocat și el în descrierea v. unei limbi, prin „etimologie” înțelegându-se atât originea și evoluția cuvintelor în cursul istoriei limbii, cât și geneza derivatelor și compuselor, fără referire obligatorie la evoluția lor istorică. El reprezintă un factor de organizare a v. bazat pe analogie și egal în linii mari cu procedeele sau cu sistemul de formare a cuvintelor. Datorită lui, vorbitorii analizează și grupează elementele vocabularului în diverse chipuri. 2. totalitatea cuvintelor specifice unei anumite categorii sociale, unui anumit domeniu de activitate, unui anumit stil al limbii, unui scriitor sau vorbitor. ◊ ~ argotic: totalitatea cuvintelor de argou folosite de anumite categorii sociale (delincvenți, hoți etc.). v. în acest sens argou. ◊ ~ științific: v. folosit de diverse domenii de cercetare științifică, de diverse științe; v. specific stilului științific (v. cuvânt științific). ◊ ~ tehnic: v. folosit în domeniul tehnicii, al meseriilor, al artelor (v. cuvânt tehnic). ◊ ~ activ: v. înțeles și folosit efectiv de cineva în exprimare (el variază de la o categorie de vorbitori la alta). ◊ ~ pasiv: v. specific unei limbi, înțeles dar nefolosit de către un vorbitor. ◊ ~ bogat: v. cu foarte multe cuvinte, folosite de o persoană în vorbirea curentă. ◊ ~ sărac: v. care dispune de puține cuvinte, folosite de o persoană în vorbirea curentă. ◊ abatere de ~: greșeală de lexic, care vizează necunoașterea sensului propriu al unui cuvânt folosit de către un vorbitor. ◊ interdicție de~: v. interdicție. 3. dicționar de proporții mici; glosar.

ZGÎRCIT, -Ă, zgîrciți, -te, adj. 1. Care face economie exagerată și evită chiar cheltuielile necesare, care strînge cu lăcomie banii și nu dă din al său; avar. Era un om înainte de toate amarnic și zgîrcit. SADOVEANU, E. 120. Cojocarul zgîrcit se bucură în taină că pomelnicul lui... îl ținea mai ieftin decît pe toți ceilalți. GALACTION, O. I 278. Era pestriță la mațe și foarte zgîrcită. CREANGĂ, P. 37. ◊ (Substantivat) Zgîrcitul nici pe el nu se procopsește, nici pe altul nu folosește. La CADE. ♦ Fig. Prea puțin darnic, lipsit de generozitate. Stăpînitorii erau tot mai zgîrciți în recunoașterea de drepturi pentru popor, tot mai darnici în ani de închisoare. PAS, Z. IV 105. ◊ Expr. Zgîrcit la vorbă = care vorbește puțin și cumpătat. Palid, aprinzînd țigară de la țigară, Matei a ascultat cum Mindirigiu, simplu, zgîrcit la vorbă, a povestit faptul. GALAN, B. I 478. 2. (Despre ființe sau despre părți ale corpului lor) Strîns, ghemuit; contractat, crispat. Ne culcarăm unul lîngă altul, în lat; zgîrciți ca niște oameni legați, cum zice romînul, fedeleș, cu capul pe o ghiulea de fier, cu corpul pe alte două. BOLINTINEANU, O. 265. Cît îi ziulica de mare, șăd [la gherghef] cu trupu ghemuit și cu picioarele zgîrcite. ALECSANDRI, T. 937. (Prin analogie) Vîntul de toamnă, rece și umed, țiuie în rămășițele frunzelor zgîrcite, risipite în crăcile copacilor din lunca Vitanului. DELAVRANCEA, T. 165.

SAC, saci, s. m. 1. Obiect confecționat din pînză, din piele sau din hîrtie rezistentă, servind la păstrarea și transportarea cerealelor și a altor produse; conținutul unui astfel de obiect (servind și ca unitate de măsură); obiectul împreună cu conținutul lui. Dădură sacii jos și-i tîrîiră în moară. SADOVEANU, O. II 55. Împăratul... dete argintarului doi saci de bani. ISPIRESCU, L. 93. Femeia lui Ipate zice babei: – Mătușică, vîră-te ici, în sacul acesta. CREANGĂ, P. 176. Trec furnici ducînd în gură de făină marii saci, Ca să coacă pentru nuntă și plăcinte și colaci. EMINESCU, O. I 87. Leagă sacul la gură cît e timp (= fă economie din vreme). ◊ Expr. Sac fără fund = a) om nesățios, lacom. Pesemne c-aista-i Flămînzilă, foametea, sac fără fund... de nu-l mai poate sătura nici pămîntul. CREANGĂ, O. A. 247; b) om care știe multe, care spune, povestește multe. (Crîșmarul) cînta lucruri vesele, era un fel de izvor nesecat, sac fără fund. SADOVEANU, la TDRG. Și-a găsit sacul peticul v. petic. A da de fundul sacului = a sărăci. N-au intrat zilele în sac v. intra. A prinde (pe cineva( cu mîța (sau cu mîna) în sac = a surprinde (pe cineva) în momentul cînd săvîrșește o acțiune rea (în special un furt). Prins cu mîna în sac... cu moarte trebuie să mori. ISPIRESCU, L. 76. 2. Pînză de fuior, de cîlți sau de buci din care se fac sacii (1). Asta-i mîndră de diac Și-i cu poalele de sac! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 442. 3. Geantă mare de pînză sau de piele, în care se pun lucrurile necesare pentru o călătorie. 4. Unealtă de pescuit făcută dintr-o rețea de sfoară în formă de sac (1), cu gura ținută deschisă cu ajutorul unui arc de lemn. 5. (Regional) Nimfă de furnică; săcușor. Nimfele sau coconii se numesc în cele mai multe părți, atît din Bucovina cît și din Moldova, saci... sau săcușori. MARIAN, INS. 233.

ACUMULARE. Subst. Acumulare, adunare, strîngere, concentrare; agoniseală (pop.), agonisită (pop.), economie, economisire. Depozitare, inmagazinare, stocaj, stocare; stoc. Adj, Adunător, strîngător, econom, păstrător. Vb. A acumula, a aduna, a concentra, a strînge, a agonisi, a pune de o parte, a economisi, a face economii, a pune bani la ciorap, a strînge bani albi pentru zile negre. A depozita, a înmagazina, a stoca, a face stocuri. V. adunare, bogăție, cîștig, economie.

ECONOMIE. Subst. Economie; spirit de economie, economicitate; cumpătare, chibzuială, chibzuință, cumpăneală, cumpănire, măsură, socotință, moderație. Economisire, agonisire, strîngere, adunare, acumulare; chiverniseală (pop. și fam.), chivernisire (pop. și fam.); gospodărire, bună gospodărire; raționalizare; limitare, restrîngere, restricție, austeritate (rar); drămuială, drămuire, drămăluire; cîntărire, chibzuire. Zgîrcenie, zgîrcire, parcimonie (livr.), avariție, calicie; aviditate, lăcomie, nesaț, cupiditate (livr.), rapacitate. Economii, bani strînși, fonduri acumulate, acumulări, agoniseală (pop.), agonisită (pop.), chiverniseală (pop. și fam.), strînsă (pop.), strinsurică (dim.). Econom, adunător, strîngător, păstrător; gospodar; zgîrcit, zgîrciob (fam.); harpagon, avar, calic, zgîrie-brînză. Adj. Econom, cumpătat, chibzuit, măsurat (fig.), socotit, calculat; sobru, auster; strîngător, adunător, gospodar, păstrător; zgîrcit, parcimonios (livr.), calic, avar, cupid (livr.). Economic, economicos, economicesc (înv.); avantajos, convenabil, rentabil, profitabil, eficient. Vb. A fi econom, a se mulțumi cu puțin; a strînge cureaua; a strînge băierile pungii; a economisi, a face economii, a agonisi, a cumpăta (reg.), a pune deoparte (la o parte); a-și face rezerve; a strînge bani, a strînge bani albi pentru zile negre, a pune banii la ciorap, a aduna alb în căpistere; a se zgîrci, a se calici, a se lăcomi. V. acumulare, bogăție, zgîrcenie.

baieră sf [At: PRAV. (1652), ap. GCR I, 162/22 / V: (îrg) bairă sf, -ier, (reg) -ir, ~ior sn (iuz) bae- / Pl: băieri și ~ri / E: lat bajulus, bajula] 1 (Mpl) Parte a unui obiect (de obicei curea, sfoară, ață etc.) care ajută la transportarea, atârnarea sau strângerea obiectului respectiv. Si: toartă. 2 (Îe) A strânge -rile pungii A face economii. 3 (Îe) A avea nouă -ri la (gura de la) pungă A fi foarte zgârcit. 4 (Îe) A-i tăia (cuiva) -rile pungii A face (pe cineva) să-ți dea bani. 5 (Îvp; spc) Cheotoare. 6 (Reg; îlav) În baier Dezbrăcat². 7 (Pop; fig; îs) -rile inimii (sau, rar, -rul pieptului) Valvele inimii. 8-12 (Îe) A (i se) rupe -rile inimii A simți (sau a produce cuiva) o mare durere (fizică sau) morală. 13 (Îe) A-și dezlega -rile inimii A se destăinui. 14-16 (Îe) A ofta (sau a râde ori a striga) din -rile inimii A ofta, (a râde sau) a striga foarte tare, cu toate puterile. 17 (Îvr) Adâncime. 18 (Reg) Minte. 19 (Trs) Salbă de bani. 20 (Îvp) Amuletă. 21 (Înv; îlav) În – Ca amuletă. 22 (Bot; îc) -a-ungurului Plantă erbacee cu tulpina ramificată, cu flori în mici capitule violacee deschis (Centaurea micranthos).

econom, ~oamă [At: PRAV. GOV., ap. CADE / V: (rar) ~ă sf (înv) ic~ / Pl: ~i, ~oame / E: fr économe, ngr οἰκονόμος] 1 smf (Înv) Persoană însărcinată cu administrarea unei instituții, a unui internat, a averii cuiva etc. Si: administrator, intendent. 2 smf Persoană însărcinată cu administrarea veniturilor unei mănăstiri. 3 smf (Reg) Persoană care se ocupă cu aprovizionarea și cu pregătirea mesei pentru un grup organizat. 4 smf (Îrg; șîs ~ de câmp, ~ de pământ) Țăran înstărit. 5 sf (Înv; pex; îs) ~ă de casă Persoană pricepută în conducerea unei gospodării. 6-7 smf (Reg; îs) ~ oier (sau de oi, de vite) Crescător și proprietar de animale. 8 smf (Reg; îs) ~ de pomi Pomicultor. 9 a (D. oameni) Care face economii Si: strângător, (înv) adunător, cumpătat. 10 a (D. oameni) Care folosește cu chibzuință banii sau alte mijloace materiale Si: chibzuit, cumpătat. 11-12 smf, a (Pex) (Om) zgârcit. 13 a (Nob; d. obiecte) Economisit. 14 a (Rar) Cu măsură Si: moderat, echilibrat, măsurat. 15 a (D. acțiunile, manifestările etc. oamenilor; înv) Care exprimă cumpătare, chibzuință, măsură.^[1] modificată

lega¹ [At: COD. VOR.² 10^r/12 / Pzi: leg / E: ml ligare] 1 vt (C. i. fire, funii, fâșii dintr-o țesătură etc.) A uni strâns capetele printr-un nod sau cu un ochi, fundă etc. pentru a forma un întreg Si: a înnoda, a strânge, a înnădi. 2 vt (Îe) A ~ gura pânzei, ~ nodurile, ~ la gură A înnoda firele de la capătul urzelii înainte de a începe țesutul unei pânze pentru a nu se destrăma bătătura. 3 vt (Fig; îae) A începe cu bine un lucru sau o afacere. 4 vt (Fig; îae) A începe să-i meargă bine cuiva. 5 vt (Reg; îe) A ~ băierile de la pungă A face economii. 6 vt (Reg; îae) A deveni mai econom, mulțumindu-se cu un trai mai modest. 7 vt (Îvp; îe) A ~ tei (sau teie) de curmei (sau curmeie) A căuta subterfugii. 8 vt (Îvp; îae) A vorbi fără temei. 9 vt A înnoda șireturi, nojițe etc. pentru a încheia sau pentru a fixa încălțămintea pe picior Si: a se încălța. 10 vt (Prc; c. i. opinci, obiele) A strânge pe picior cu ajutorul nojițelor. 11 vt (Reg; îe) Cât ți-ai ~ nojița (sau nojițele) la un picior Foarte repede. 12 vt A face noduri, ochiuri de împletitură sau de plasă Si: a înnoda. 13 vt (Îc) Ac de ~t Croșetă. 14 vt (Îae) Andrea. 15 vt A petrece în jurul gâtului cravata, pe sub gulerul cămășii, fixând în față capetele printr-un nod special executat. 16 vt (Pex) A purta cravata după o anumită modă. 17 vrp (D. bărbați îndrăgostiți; îe) A-i ~ calțaveta A fi foarte supus femeii iubite, făcându-i toate poftele. 18 vt A pune și a înnoda bani, obiecte de valoare într-un colț de batistă, basma, ștergar etc. pentru a-i păstra sau a-i lua cu sine. 19 vt (Spc) A pune și a înnoda bani, obiecte de valoare într-un colț de batistă, basma, ștergar etc. pentru a-i oferi ca plată, ca pomană împreună cu obiectul în care au fost puși. 20 vt (C. i. fire, ștergare, năframe etc. de o culoare cu o anumită semnificație) A prinde de ceva prin înnodare pentru a aminti ceva sau ca semn a ceva. 21 vt (Spc; c. i. cozile împletite ale femeilor; urmat de determinările „în cunună”, „una peste alta”) A împreuna prin înfășurare în jurul capului ori prin petrecerea peste cap dintr-o parte în alta. 22 vt (Reg; spc) A înnoda frunzele a două sau mai multe fire de porumb verde pentru a face umbră. 23-24 vtr (Fig; d. prietenie) A (se) consolida. 25 vt (C. i. saci, desagi, pungi etc.) A închide la gură, adunând marginile și înnodându-le sau strângându-le cu o sfoară ale cărei capete se înnoadă. 26 vt (C. i. obiecte, materii etc.) A pune într-o învelitoare, într-un sac, într-o pungă etc. care se strânge la gură sau la margini. 27 vt (Pop; îe) Leagă sacul până e plin Averea trebuie administrată chibzuit încă de la început. 28 vt (Pop; îe) În sacul ~t nu știi ce-i ~t Se spune despre o femeie însărcinată despre care nu se știe dacă va naște băiat sau fată. 29 vt (Pop; îe) A ~ paraua cu șapte (sau nouă, zece) noduri (ațe) A cheltui cu economie o sumă de bani. 30 vt (Pop; îae) A fi zgârcit. 31 vt (C. i. nervi, canalele unor glande, cordonul ombilical) A obtura prin strangulare. 32 vt (C. i. documente vechi, pergamente, teancuri de foi, cutii, pachete etc.) A împacheta prin înfășurare și prindere cu panglici sau sfori pentru a nu se deteriora sau pentru a fi transportate. 33 vt (Reg) A petrece funii prinse de un drug de-a lungul sau de-a latul carului încărcat cu paie etc. pentru a le presa și a le ține strâns. 34 vt (Spc) A aplica o pecete pe un document, pe o scrisoare etc. pentru a o sigila. 35 vt (C. i. fire de grâu, de cânepă sau nuiele, vreascuri etc.) A lua și a pune laolaltă, strângându-le cu ajutorul unei chite etc. astfel încât să nu se risipească, să nu se sfărâme, să fie ușor manipulate. 36 vt A încinge cu o funie etc. snopuri, mănunchiuri etc. pentru a nu se desface. 37-38 vt (Pop; îe) A (nu) ~ două în (sau într-un) tei (prin etimologie populară trei) A (nu) pune nimic de-o parte din câștigul obținut. 39 vt (Reg; îe) A nu ~ două A nu aduna deloc bani sau avere. 40 vt (Pop; gmț; îe) Să-i legi cu tei (într-un curmei) și să-i dai pe apă (sau în gârlă) Se spune despre doi oameni la fel de netrebnici sau de ineficienți. 41 vt (C. i. părul oamenilor) A strânge la un loc cu ajutorul unei panglici, al unei funde etc., pentru a nu se împrăștia în dezordine, pentru a nu acoperi ochii. 42 vt (C. i. obiecte de îmbrăcăminte sau părți ale acestora) A aduna pe lângă corp făcând din două sau mai multe părți un tot, prin înnodare sau prin împreunarea capetelor, a marginilor, etc. ori cu ajutorul unui cordon, al unui brâu, al unei panglici etc. ca să nu se desfacă, să nu alunece sau să nu stea neglijent Si: a încinge. 43 vt (Reg; c. i. opinci, urmat de determinarea „la cioc”) A strânge, a încreți marginile cu o sfoară, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri. 44-45 vtr (D. oameni) A (se) încinge cu un brâu. 46 vt (Rar; c. i. pânzele corăbiei) A aduna la un loc Si: a strânge. 47 vt (Rar) A începe hora. 48 vt (C. i. uși, obloane, porți etc.) A consolida prin aplicarea unor drugi, a unei șine etc. pentru a mări rezistența ori soliditatea Si: a fereca. 49 vt (Fig; îe) A avea inima ~tă cu curele A fi nepăsător. 50 vt (Fig; îae) A fi insensibil. 51 vt A strânge butoaie, lăzi etc. cu șine sau cercuri de fier pentru a le spori rezistența în utilizare. 52 vt A strânge cu un cerc piesele care alcătuiesc un obiect pentru a realiza un tot. 53 vr (Îvp; îe) Butia cu un cerc nicicum nu se leagă A nu putea anula un rău dintr-o dată. 54 vt A întări roțile de lemn ale unor vehicole prin aplicarea unei șine peste obezi. 55 vt (C. i. căruțe, care) A îmbrăca în fier caroseria. 56 vt (C. i. mai ales obiecte de podoabă) A îmbrăca cu plăci de metal prețios Si: a placa. 57 vt (C. i. piese de mobilier, pergamente sau acte de preț) A îmbrăca, prin acoperire integrală sau parțială, cu piele, cu catifea etc. pentru a proteja sau pentru a înfrumuseța. 58 vt A prinde una de alta foile unei cărți, prin coasere sau lipire și a-i pune coperți Si: a broșa, a cartona, a coperta, (reg) a compacta. 59 vr (Rar; d. oameni, urmat de „în zale”) A-și îmbrăca armura Si: (înv) a se împlătoșa, a se înzăua. 60 vt (C. i. obiecte dezmembrate sau piese detașabile ale unui obiect) A (re)compune prin punerea una lângă alta a părților componente sau desfăcute, prin strângerea lor cu o funie, lamă metalică, sârmă etc. Si: (pfm) a drege. 61 vi (Îe) Viața ~tă cu ață Se spune despre existența precară sau periclitată a cuiva. 62 vt (Înv; îe) A ~ tabăra (sau, rar, lagărul) A fortifica, prin diverse întărituri, în special prin care de luptă, o armată care staționează sau se află în marș, pentru a împiedica intruziunea inamicului în rândurile proprii. 63 vt (Înv; îae) A pune o armată în dispozitiv de luptă. 64 vt (C. i. obiecte de mărime sau de greutate mică) A fixa pe loc sau unul de altul cu ajutorul unui lanț, al unei frânghii etc. pentru a nu se desprinde, pentru a nu cădea sau pentru a rămâne în poziția sau în locul dorit Si: a agăța, a atârna, a prinde, a țintui. 65 vt (Îvp; spc) A construi plute, asamblând trunchiuri de copaci. 66 vt (Îvp; c. i. părți detașabile ale unor obiecte precum condeiul, coasa etc.) A fi fixat în toc sau în legătoare, pentru a putea fi utilizat sau pentru a nu-l pierde. 67 vt (Spc; c. i. lăstari de viță-de-vie ori tulpini ale unor plante de cultură agățătoare) A fixa pe araci Si: a arăci. 68 vt (Pop; c. i. fuiorul sau caierul de lână) A pune în furca de tors o cantitate de lână și a o prinde de aceasta cu o panglică, cu o sfoară etc. 69 vt (C. i. ambarcațiuni; udp „de”, „la” care indică locul sau obiectul de care se fixează) A fixa prin parâme Si: a acosta, a ancora. 70 vi (Mrn; îe) A ~ în barbă A ancora cu două ancore ale căror lanțuri sunt paralele. 71 vt (Mrn; îe) A ~ la schelă A opri într-un port o corabie, fixând-o cu parâme de stâlpii cheiului. 72 vt (Îvr) A întinde pânzele unei corăbii. 73 vt (C. i. ustensile, aparate de mici dimensiuni, greutăți) A fixa de o parte a corpului cu o funie, cu o curea, cu un lănțișor etc. pentru a fi ușor de purtat sau de folosit. 74 vi (Reg; îe) A umbla cu ciolanele -te la gât Se spune despre cineva care se comportă nefiresc. 75 vt (Îvr; îe) A-i ~ (cuiva) lingurile de gât A nu aștepta cu masa pusă pe cineva invitat, care a întârziat. 76 vt (Îvr; îae) A lăsa flămând pe cineva. 77 vt (Îrg; îe) A-i ~ (cuiva) bășica (sau tinicheaua) de coadă A concedia pe cineva cu scandal. 78 vt (Îrg; îae) A retrage cuiva bunăvoința sau favoarea de care se bucura Si: a disgrația. 79 vt (Pop; îe) Șoarecele nu încape-n gaură și-și mai leagă și-o tigvă de coadă Se spune despre oamenii care încearcă să facă mai mult decât pot. 80 vt (Fam; îe) A ~ cartea (sau vornicia etc.) de gard A întrerupe o activitate. 81 vt (Reg; îe) A nu fi ~t de gard A nu fi imuabil sau fără sfârșit. 82-83 vtr(p) (C. i. oameni sau trupurile lor; udp „de”, „în”, „cu”) A (se) prinde unul de altul. 84-85 vtr(p) (C. i. oameni sau trupurile lor; udp „de”, „în”, „cu”) A (se) prinde unul pe altul de ceva sau de cineva. 86-87 vtr(p) (C. i. oameni sau trupurile lor; udp „de”, „în”, „cu”) A (se) atârna. 88-89 vtr(p) (C. i. oameni sau trupurile lor; udp „de”, „în”, „cu”) A (se) înlănțui pentru a acționa ca o singură forță. 90 vt (Pop; îe) Bun să-l legi la rană Se spune despre un om blând și generos. 91 vt (Pop; îe) Omul bătrân și nebun leagă-l de gard și-i dă fân Se zice despre cel care nu mai poate fi educat sau îndreptat. 92 vt (Reg; d. copii mici; îe) A fi ~t de poalele mamei A depinde total de ajutorul mamei. 93 vt (Fam; îe) A ține (pe cineva) ~t de fusta (cuiva) A fi nedezlipit de cineva. 94 vt (Pop; d. musafiri; îe) A fi ~t de scaun A nu mai pleca. 95 vt (Fig; c. i. sunete, cuvinte) A îmbina în conformitate cu normele specifice unei limbi pentru a vorbi sau a citi cursiv. 96 vt (Fig; c. i. propoziții, fraze) A formula și a combina pentru a exprima ceva. 97-98 vt (Îe) A (nu) putea să lege un cuvânt, o vorbă (sau vreo câteva cuvinte, vorbe) A (nu) putea rosti. 99-100 vt (Îae) A (nu) putea construi (decât) cu dificultate un enunț. 101 vt (Rar; îe) A ~ vorbe fără șir A vorbi incoerent. 102 vt (Rar; îe) A nu ~ două A nu putea înțelege nimic din vorbirea cuiva. 103 vt (Fig; rar; c. i. subiectul scrierii, șîe a ~ în stihuri) A versifica. 104-105 vtr (D. activități psihice, în fiziologia umană) A (se) forma. 106 vt (D. divinitate, persoane cu putere de decizie) A crea. 107 vt (Îlv; d. oști) A ~ împresurare A se desfășura. 108 vr (Îvr; d. căldură) A se forma. 109 vr (Îvr; d. căldură) A se degaja. 110-111 vtr (D. căi de comunicație, poduri etc.) A uni orașe, locuri etc. aflate la o oarecare distanță unele de altele. 112-113 vtr (D. săli, camere, spații din imobile) (A face să comunice sau) a comunica. 114 vt (C. i. obiecte perechi, piese formate din două părți identice) A uni prin alăturare sau prin strângere cu ajutorul unui șiret, lănțișor etc. 115 vt (C. i. pari, stâlpi etc.) A uni pentru a îngrădi sau a împrejmui ceva. 116 vt (C. i. grinzi, bârne etc. folosite în construcție) A împreuna cu ajutorul cuielor sau prin încastrare. 117 vt A asambla părțile componente ale unor piese din structura unor unelte agricole. 118-119 vtr (D. sprâncene, linii geometrice sau ornamentale) A (se) îmbina. 120 vt A (re)face conexiunea dintre vase sanguine, nervi, oase, țesuturi etc. 121 vt (Med) A sutura. 122 vr (îvr) A se încleia. 123 vr (D. lapte) A se prinde. 124 vr (D. sirop) A se îngroșa, devenind cleios. 125 vt (Teh; c. i. conductori sau anumite piese și ansambluri ale unui sistem electric, electronic sau de alt tip) A realiza o conexiune între un element al acestuia și o sursă de alimentare Si: a conecta, a cupla, a racorda. 126 vt (Teh; spc) A instala aparatele și dispozitivele necesare conectării la rețea a unei mașini, a unui aparat etc. 127 vt (C. i. piatră sau blocuri de piatră de construcție, pereți etc.) A fixa într-un ansamblu omogen și de o mare soliditate Si: a încastra, a înțepeni. 128-129 vtr (D. atomi, substanțe chimice sau alimente în stare fluidă) A fi combinat sau a se combina cu... 130 vt A uni cuvintele cu ajutorul cratimei. 131 vt (C. i. cuvinte, propoziții, fraze) A nu marca grafic, prin spații albe, unitățile unui enunț. 132-133 vtr (D. propoziții sau d. elemente ale acestora) (A fi în relație sau) a se relaționa cu... 134-135 vtr (D. accentul silabic, sunete, secvențe muzicale) (A fi unit sau) a se uni în chip armonios Si: a (se) armoniza. 136-137 vtr (Spc; d. cuvinte, idei, secvențe narative) A (se) structura în mod logic, coerent. 138-139 vtr (Fig; c. i. oameni) A (se) aduna în aceeași parte sau la un loc. 140 vt (C. i. lucruri, fenomene, creații sau părți, aspecte ale acestora A grupa pe baza unor însușiri comune ori pe baza unor aprecieri, considerații etc. 141-142 vtr (D. regiuni geografice sau istorice) A (se) situa în același plan ori în același sistem. 143 vr (Îlv) A se ~ prieteni A se împrieteni. 144 vr (Îlv) A se ~ tovarăși A se întovărăși. 145 vr (Îlv) A se ~ frați de cruce A deveni frați de cruce Si: (înv) a se înfrăți. 146-147 vtr (C. i. raporturi afective, de rudenie etc.) A (se) stabili o relație de prietenie, rudenie etc. 148 vt (Fam; îlv) A ~ (o) cunoștință A cunoaște pe cineva. 149 vt (Îe) A ~ vorbă (sau vorba, înv, voroavă) A intra în vorbă cu cineva. 150 vt (D. primari, conducători, state etc.) A intra în relații diplomatice, politice, unilaterale etc. 151 vt (Înv; îe) A ~ pacea (sau împăcăciunea) A încheia pace. 152 vt (Îe) A ~ cuvânt A face un legământ. 153 vt (Îvr; îe) A ~ tablele A ratifica un acord prin documente. 154-155 vtr (Înv) A (se) căsători. 156 vt (Îvp; îe) A-și ~ viața (sau, rar, viețile) ori soarta (și viața) (de cineva) A se căsători. 157-158 vt (Îvp; îe) A fi ~t cu Duhul (sau, rar, cu cel necurat) A fi unit (cu Duhul Sfânt sau) cu cel necurat. 159 vt (Îe) A-și ~ destinul (soarta) de cineva (sau de soarta ori de destinul cuiva) A împărtăși aceeași soartă, evoluție cu cineva. 160 vt (Rar; îe) A fi ~t cu veșnicia A fi predestinat veșniciei. 161 vrr (D. oameni, familii, colectivități) A se uni în jurul aceluiași ideal. 162 vrr (D. oameni, familii, colectivități) A se asocia. 163 vt (D. neamuri, așezăminte) A înfrăți. 164 vr (Rar; d. personalități creatoare) A se asemăna pe baza afinităților de creație. 165-166 vtr (D. oameni, suflet, inimă, minte) A fi atașat sau a se atașa de cineva. 167 vt (Rar; îe) A-și ~ ochii (de ceva) A nu-și putea lua privirea de la ceva. 168-169 vtrp (Înv; îe) A ~ de glie (sau de pâmânt, rar, de moșie) (A aduce pe cineva sau) a fi adus în situația de rob, de subordonare din punct de vedere economic, politic și social față de un anumit ținut, de o anumită moșie. 170-171 vti (Înv; pex; îae) A diminua sau a îngrădi libertatea de mișcare și de organizare a cuiva. 172 vi (Fig; urmat de „de pământ”, „de brazdă”) A fi constrâns să ducă o viață limitată spiritual. 173 vi A fi atașat de locul de muncă, de rangul deținut sau oamenii de care depind acestea. 174 vi (Pex) A fi în subordinea sau la cheremul cuiva. 175 vr (Îvp) A se ocupa cu pasiune de ceva. 176 vt (Înv) A fi interesat de... 177 vt (Înv; c. i. nume, orgolii, funcții) A-și face un merit, un renume etc. din ceva. 178 vr (Fam) A provoca la vorbă, la ceartă, la bătaie etc. prin cuvinte, gesturi, atitudini etc. sfidătoare sau violente Si: a se agăța, (înv) a se alega¹, a persecuta, (îrg) a agasa, a enerva, a sâcâi, a supăra, a plictisi, a zădărî, a tracasa, (reg) a zăhăi. 179 vr (Îe) Ce te legi de (cineva)? Se spune când o persoană nu este lăsată în pace. 180 vr (Îvp; îe) A se ~ de cineva ca scaiul de oaie, a se ~ de capul (cuiva) A sta mereu în preajma cuiva, devenind uneori agasant. 181 vr (Rar; îe) A se ~ de coada (cuiva) A se ține după cineva. 182 vr (Îvr; îe) A-și ~ unul și altul gura (de cineva) A bârfi. 183 vr (Pop; d. dor, dragoste, boală etc.) A pune stăpânire pe cineva Si: a se aprinde, a se lipi. 184 vr (Îvp; d. blesteme, vrăji) A se adeveri. 185 vr (Îe) ~-s-ar moartea de...! Blestem prin care se dorește moartea cuiva. 186 vr A acosta o persoană de sex opus, cu intenția de a o seduce sau de a abuza sexual de ea. 187 vr A face avansuri cuiva într-un mod nepermis Si: a hărțui sexual. 188-189 vtr A pretinde pe nedrept ceva. 190-191 vtr A (se) folosi (de) ceva drept pretext pentru a face scandal, a se răzbuna, etc. 192 vt (C. i. fenomene, procese, obiecte etc. aparent disparate) A fi în strânsă conexiune cu... 193 vr (C. i. noțiuni, concepte etc.) A fi în mod strict corelat cu ceva Si: a se corela, a se intercondiționa. 194 vt (C. i. activități, procese, fenomene etc.; udp „de”) A determina. 195 vt (C. i. activități, procese, fenomene etc.; udp „de”) A condiționa. 196 vt (Pex; c. i. activități, procese, fenomene etc.; udp „de”) A influența. 197 vt (C. i. oameni) A depinde de... 198-199 vtr (C. i. rezultatele unor activități intelectuale sau artistice și consecințele unor fenomene, procese etc.; udp „cu”, „de”) A (se) asocia cu... 200-201 vtr (C. i. produse ale unor activități creatoare, urmările unor fapte, procese etc.) A (se) fundamenta. 202-203 vtr (Pex; c. i. produse ale unor activități creatoare, urmările unor fapte, procese etc.) A (se) explica prin... 204-205 vtr (Îe) A(-și) ~ numele (de ceva) A (se) face cunoscut prin ceva. 206-207 vtr (Îae) A i (se) asocia reputația cu ceva. 208 vt (C. i. opinii, idei etc. sau efecte, rezultate etc.) A desprinde pe cale de consecință Si: a decurge, a deriva. 209 vrr (D. credințe, cunoștințe, anecdote, povestiri, tradiții etc.; udp „de”) A se referi la... 210 vrr (D. credințe, cunoștințe, anecdote, povestiri, tradiții etc.; udp „de”) A trimite la... 211 vt (C. i. oameni) A imobiliza pe cineva cu ajutorul unei funii, al unui lanț, al unor cătușe Si: a fereca, a încătușa, a înlănțui. 212 vt (Spc; c. i. persoane urmărite, delincvenți etc.) A lua prizonier Si: a aresta, a captura, a închide, a întemnița. 213 vt (Îe) A ~ (pe cineva) fedeleș (sau burduf, butuc, bute, cobză, nod, snopi, îvr, ca butuc) A imobiliza complet pe cineva prin legături (89) foarte bine strânse. 214 vt (Îe) A ~ (pe cineva) spate în spate (sau la spate) A imobiliza într-o singură legătură trupurile a doi oameni așezați spate la spate. 215 vt (Fig; îe) A ~ (pe cineva) de mâini și de picioare A imobiliza total pe cineva. 216 vt (Fig; pex; îae) A priva pe cineva de libertatea de mișcare sau de acțiune. 217 vi (Fam; îe) A fi nebun (sau, rar, bun) de ~t A fi bolnav psihic, aflat într-o criză de agitație psiho-motorie. 218 vi (Fam; îae) A se comporta ca un nebun. 219 vt (Înv; c. i. condamnați) A imobiliza, prin fixarea cu diverse legături, de unul sau de doi stâlpi, de cozile a două cămile, de vârfurile a doi copaci, etc. pentru a pedepsi, pentru a supune la cazne sau pentru a ucide Si: a țintui. 220 vt (Rar; îe) A ~ (pe cineva) la stâlpul infamiei A condamna pe cineva în public Si: a blama. 221-222 vtr (Fig) A (se) încurca. 223-224 vtr A (se) prinde în cursă. 225 vt (Îvp) A lua în stăpânire Si: a supune. 226 vrp (Fig) A fi ținut în loc. 227 vrp (Fig) A fi împiedicat. 228 vt (Fig; îe) A ~ mâinile A lipsi pe cineva de puterea de a acționa. 229 vt (Înv; îe) A fi cu mâinile ~te la piept A-și împreuna mâinile în semn de cucernicie sau de neputință. 230 vt (Înv; pex; îae) A fi uluit. 231 vt (Îe) A ~ limba (sau gura) cuiva A împiedica pe cineva să vorbească. 232 vt (Îae) A reduce la tăcere pe cineva. 233-234 vtr (Îe) A i (se) ~ cuiva limba (A face să nu mai vorbească sau) a nu mai putea vorbi Si: a amuți. 235-236 vtr (Spc; îae) A nu mai putea vorbi din motive de boală. 237 vt (Fam; îe) Leagă-ți gura (sau clanța, fleoanca, leorpa, troampa)! Nu mai vorbi! 238 vt (Rar; îe) A-i ~ (cuiva) fierul A împiedica pe cineva să mai lupte, blocându-i mișcarea spadei Si: a dezarma. 239 vt (Înv) A împiedica mișcarea unei roți. 240 vt (C. i. animale domestice, rar, păsări; udp „cu”, „de”, „la”) A fixa printr-un lanț, printr-o funie etc. petrecută pe după o parte a corpului, pentru a mâna în direcția dorită ori pentru a împiedica să fugă. 241 vt (Îe) A (-și) ~ măgarul (sau samarul) de gard A se îmbogăți în urma slujbei pe care o are. 242 vt (Rar; îe) A-și ~ calul (reg, caii) A se liniști. 243 vt (Reg; îe) A ~ câinele la gard A se lăuda în mod justificat. 244 vt (Fam; îe) A ~ cățeaua, leagă-ți cățeaua (sau haita)! A se opri din vorbit. 245 vr (Pop; d. pești) A se prinde în undiță, năvod etc. 246 vrr A se obliga să îndeplinească sau să respecte condițiile sau termenii unui contract, ai unei convenții etc. 247 vrr A cădea de acord Si: a se învoi. 248 vr (Pop) A paria. 249 vr (Pop; spc; d. călușari) A se constitui în formație în urma unui jurământ Si: a se jura. 250 vt (Udp „cu”, „prin”, „de”) A fi constrâns prin ceva față de cineva sau ceva. 251 vt (Udp „cu”, „prin”, „de”) A fi dator. 252 vt (Îe) A spune cuvinte care leagă A-și lua un angajament față de cineva cu ocazia logodnei sau căsătoriei. 253 vt (Spc) A pune drept zălog Si: (pop) a chiezăși. 254 vt (Înv; c. i. dări, impozite etc., legi, dispoziții etc.) A institui și a face să intre în vigoare. 255 vt (Îvr) A fixa un legământ care implică un anumit tip de credință morală. 256 vt (Bis; îvp; c. i. sărbători sau posturi din calendarul creștin) A institui prin hotărâre sinodală zilele de sărbătorire ale unui sfânt și zilele sau perioadele de timp în care creștinii sunt datori să postească. 257 vt (Pop) A impune o interdicție Si: a interzice. 258 vt (Înv) A anula printr-o lege (33), printr-un amendament etc. o dare, un impozit, etc. 259 vt(a) (Bis; îoc a dezlega; d. apostoli, preoți etc.) A opri, prin anumite dispoziții, reguli, canoane, etc., de la anumite fapte, conduite etc. Si: a interzice. 260 vt(a) (Bis; pex; îoc a dezlega) A lipsi de iertare abaterile de la canoanele instituite și pe oamenii care se fac vinovați de ele. 261 vt(a) (Bis; spc) A nu dezlega păcatele cuiva. 262 vt(a) (Pex; înv; d. oameni, instituții etc. cu mare influență sau putere de decizie) A dispune după bunul plac de putere, de prerogativele etc. unei funcții, meserii etc. 263 vt(a) (Fig; pop; îcr a dezlega) A vrăji pe cineva. 264 vt(a) (Fig; pop; îcr a dezlega) A descânta de ceva pe cineva. 265 vt (Pex; îvp; c. i. oameni, sentimente, privirile acestora etc.) A aduce în imposibilitate de a acționa sau de a funcționa normal. 266 vt (Îvp; c. i. bărbați, trupul, virilitatea acestora) A face impotent prin farmece. 267 vt (C. i. miri, sau unirea sexuală dintre aceștia) A împiedica, prin vrăjitorie să se producă. 268 vt (C. i. ploaie, vânt, furtună) A opri, prin vrăji, descântece, să survină. 269 vt (C. i. ploaie, vânt, furtună etc.) A face, prin vrăji, să se abată asupra unui anumit ținut. 270 vt (îvr; c. i. un ritual magic, o vrajă, efectele acestora) A opri să se producă Si: a anula, a desface, a suprima. 271-272 vtrp (Îe) A ~ (cuiva) drumul A împiedica pe cineva să meargă pe unde dorește. 273-274 vtrp (Îae) A zădărnici planurile cuiva. 275 vt (Pop; c. i. bani, comori, etc.) A fi sub puterea unui blestem. 276 vt A acoperi, de obicei prin înfășurare, cu ajutorul unei bucăți de pânză, a unei năframe etc. pentru a proteja. 277 vt (Spc) A acoperi gura, ochii pentru a împiedica pe cineva să vadă, să vorbească etc. 278-279 vtr (D. femei) (A fi îmbrobodit sau) a se îmbrobodi. 280-281 vtr (D. bărbați, urmat de „turcește”) (A fi înfășurat sau) a-și înfășura capul, după moda orientală, cu un șal, un turban etc. 282 vt (Îe) A-și ~ capul cu..., a-și ~ de cap necaz (sau nevoie) A se căsători. 283 vt (Îae) A-și complica existența. 284-285 vti (Îe) A-și ~ ochii, a ~ la ochi A (se) amăgi. 286-287 vti (Îae) A(-și) face iluzii. 288-289 vti (Spc; îae) A fermeca. 290 vt (Pop) A acoperi cu un văl, basma etc. capul miresei în cadrul ceremoniei de nuntă, în semn de trecere a acesteia în rândul nevestelor. 291 vt A acoperi cu ceva corpul unei ființe sau părți ale acestora pentru a le proteja. 292 vt (Reg; c. i. stoguri, clăi, căpițe de fân, paie, etc.) A acoperi vârful cu ceva pentru a proteja de umezeală, de vânt etc. 293 vt A îngriji o rană sau pe cineva bolnav prin aplicarea de pansamente, comprese, bandaje Si: a bandaja, a pansa. 294 vr (Fam; îe) A se ~ la cap fără să-l doară A-și crea complicații, greutăți inutile. 295-296 vtrp (Pop) A (se) trata. 297 vt (Pop) A alina o durere sufletească. 298 vi (Îvp; d. plante de cultură, florile acestora) A se afla în perioada de fructificație Si: a rodi. 299 vi (Îe) A ~ sec A nu rodi. 300 vi (Spc; d. varză) A face căpățână. 301 vi (Îvp; d. pomi altoiți) A da naștere la tulpini secundare. 302-303 vir (D. roade, fructe etc.) A începe să se dezvolte, trecând de la stadiul de floare la cel de fruct. 304 vi (Pan; d. animale) A concepe. 305 vi (Rar; d. anumiți compuși chimici) A se solidifica în prezența unui reactiv. 306 vr (Fig; d. oameni) A deveni mai vânjos Si: a se întări. corectat(ă)

báieră s.f. 1 (mai ales la pl.) Curea (subțire), sfoară etc. cusută sau atașată la un obiect pentru a-l putea transporta, atîrna, strînge, închide etc. Apucă baierile sacoșei pline și porni încet spre casă. ◇ (pop.) Băierile inimii (sau baierul pieptului) = valvele inimii. ◇ Expr. A (i se) rupe (cuiva) băierile inimii = a provoca cuiva sau a simți o mare durere (fizică ori morală). = A-și dezlega băierile inimii = a se destăinui. A ofta (sau a striga, a rîde) din băierile inimii = a ofta (sau a striga, a rîde) foarte tare, din toate puterile. ◆ Fig. Adîncime, fund. Tetis chemă pe Briareu ca să iasă din băierile adînci ale pămîntului (ODOB.). 2 (la pl.) Șnur, ață etc. cu care se leagă, se strînge sau se încheie un obiect de vestimentație. Își rupse... băierile cămășii (SLAV.). ◆ Sfoară, șnur cu care se leagă gura unei pungi. În chimir se amestecau, pe lîngă băierele pungii, lanțugul briceagului (SADOV.). ◇ Expr. A lega (sau a strînge) băierile pungii (sau la pungă, de la pungă) = a face economii, a deveni econom. A avea nouă băieri la pungă = a fi (foarte) zgîrcit. A tăia (cuiva) băierile pungii = a face (pe cineva) să-ți dea bani. A deznoda băierile pungii v. deznoda. 3 (mar.; pop.) Ochi de frînghie sau de piele fixat de marginea unei bărci, prin care se trece vîsla. 4 (pop.; în credințe; în forma „baier” împletitură descîntată care se pune la gîtul copiilor bolnavi; amuletă. 5 Compus: (bot.) baiera-ungurului = plantă erbacee, cu tulpina ramificată, cu florile în mici capitule violaceu-deschis (Centaurea micranthos). • pl. -i, (pop.) băieri. și (înv., reg.) báiră s.f., báier, báir, báior s.n. /lat. baiulus, baiula.

strânge [At: LEX. MARS. 169 / V: (înv) ~rin~, (îvr) ~ren~^[1] / Pzi: strâng, Ps: ~nsei / E: lat strângere] 1 vt (De obicei d. ființe, mai ales d. oameni sau d. senzații, sentimente etc. ale lor; c. i. obiecte sau ființe, mai ales oameni ori părți ale corpului lor) A exercita, (cu ceva) asupra cuiva sau ceva, o presiune (puternică) din două sau mai multe părți ori din toate părțile, reducându-i volumul, modificându-i forma etc. Si: a apăsa (7), a presa, (îvp) a păsa¹. 2 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) cu ușa (sau în balamale, în clește, în chingi, în frâu etc.) A sili. 3 vt (Pex; îae) A lua pe cineva din scurt. 4 vt (Îe) A ~ (pe cineva) în spate (sau de, între umeri) (de frică ori de frig) A se înfiora de frig sau de frică. 5 vt (Pan) A cuprinde sau a delimita din două sau din mai multe părți ori din toate părțile. 6 vt (D. obiecte de îmbrăcăminte sau de încălțăminte strâmte; c. i. oameni ori corpul lor sau părți ale acestuia) A apăsa continuu într-o parte, în mai multe părți sau în toate părțile, provocând jenă ori dureri. 7 vt (Pop; îe) A-l ~ (pe cineva) opinca (sau carâmbul, cureaua etc.) A avea un (mare) necaz. 8 vt (D. persoane) A fi îmbrăcat într-un obiect de îmbrăcăminte (prea) strâmt. 9 vt A fi jenat de un obiect de îmbrăcăminte (prea) strâmt. 10 vt (Olt; Buc; c. i. oameni) A tortura. 11 vt (Reg; c. i. oameni) A durea (1). 12 vt (Asr; fig; c. i. oameni) A constrânge (1). 13 vt (Rar; îe) A ~ din toate părțile A încolți. 14 vt (Îvr; îe) A ~ de bani (pe cineva) A stoarce. 15 vt (Îvr; c. i. oameni) A încerca. 16 vt (D. oameni; c. i. obiecte sau părți ale acestora ori ființe, mai ales oameni sau părți ale corpului lor) A prinde (foarte) puternic cu degetele mâinii sau ale mâinilor (foarte) apropiate între ele și a ține (cât mai) apropiate de sine, nelăsând un timp, (să se îndepărteze, să scape etc.) din mână Si: a încleșta. 17-18 vtrr (Îe) A(-i sau -și) ~ (cuiva sau cu cineva) mâna (ori mâinile) sau a se ~ de mână A(-și) întinde mâna dreaptă (sau mâinile) și a (se) prinde (puternic) (de) mâna dreaptă (ori de mâinile) cuiva, în semn de salut (la întâlnire sau la despărțire), de afecțiune, de prietenie, de recunoștință, pentru a felicita sau pentru a-și exprima compasiunea etc. 19-20 vtr (Îvp; fam) A ~ (pe cineva) de gât (și, înv, îf a ~ pe cineva de grumaz sau, reg, de gușă, a se ~ de gât) A (se) sugruma. 21 vt (Îae) A nemulțumi. 22 vt (Îae) A supăra (6). 23 vt (C. i. oameni sau corpul lor; de obicei urmat de determinări ca „în brațe”, „la piept” etc.) A cuprinde (cu putere) cu mâna, cu brațele pentru a aduce și a ține (foarte) aproape (la piept), în semn de prietenie, de mare afecțiune etc. Si: a îmbrățișa, a înlănțui, a prinde Vz piept. 24 vt (C. i. sfori, curele etc. înfășurate în jurul cuiva sau a ceva) A trage (foarte) tare de capete, pentru a înnoda, a lega, a fixa, a închide etc. (mai bine) Vz fixa, închide, înnoda. 25 vt (Pfm; îe) A ~ cureaua A răbda de foame. 26 vt (Îae; șîf a ~ baierele pungii) A face economii (limitându-se la un trai mai modest). 27 vt (C. i. lațuri ale unor sfori, curele etc.) A face să ajungă lipit (foarte) mult de obiectul în jurul căruia este înfășurat exercitând asupra acestuia o presiune (foarte) mare din toate părțile. 28 vt (C. i. noduri, lațuri ale unor sfori, curele etc. înfășurate în jurul cuiva sau ceva) A întări, pentru a nu se (mai) desface (ușor). 29 vt (Pex) A înnoda. 30 vt (Complementul este frâul) A trage pentru a stăpâni și a conduce calul. 31 vt (Înv; pex; complementul este calul călărit) A conduce (din frâu). 32 vr (Mol; Mun; d. funia folosită la treieratul cu caii) A se înfășura pe parul din mijlocul ariei de treierat (micșorându-și treptat lungimea). 33 vt (Rar; c. i. năvoade întinse în apă) A apropia mult marginile și a trage capetele pentru a prinde peștele înăuntru. 34 vt (Prt; c. i. obiecte de îmbrăcăminte sau părul oamenilor) A fixa, a lega cu o sfoară, cu un șiret etc. ca să nu se desfacă, să nu cadă, să nu atârne etc. 35 vt (Rar; d. cingători, brâie, curele etc.; complementul este mijlocul) A încinge (bine). 36 vt (C. i. obiecte de îmbrăcăminte) A face să aibă o croială foarte apropiată de linia corpului sau de o parte a acestuia. 37 vt A face să fie foarte strâmt. 38 vt (C. i. obiecte de îmbrăcăminte, pături etc. sau părți ale acestora) A apropia de corp (petrecând marginile) pentru a-l acoperi (mai) bine (și a-l feri de frig). 39 vt (Rar; pex) A înfășura. 40 vt (Fig; c. i. legături de alianță, de prietenie, de dragoste etc.) A face să devină (mai) apropiat, (mai) puternic, (mai) durabil Si: a cimenta (8), a consolida (3), a întări. 41 vt (C. i. roți de lemn ale vehiculelor) A consolida prin aplicarea unei șine metalice. 42 vt (Trs; c. i. cercul metalic al roții de lemn) A fixa pe obada roții. 43 vt (Îe) A ~ cercul în jurul cuiva A înconjura pe cineva (limitându-i libertatea de acțiune). 44 vr (Asr) A se micșora. 45-46 vtr (Rar; complementul sau subiectul indică malurile sau marginile unei ape sau părți ori porțiuni ale acestora) A (se) strâmta (5-6). 47 vt (C. i. pleoapele, ochii, gura, buzele etc. oamenilor) A închide (tare) ținând lipite între ele părțile mobile. 48 vt (Pfm; îe) A-și ~ gura A se reține (să vorbească). 49 vt (Îae) A tăcea din gură. 50 vi (Îe) Cât ai ~ din ochi Imediat. 51 vt (Pop; pan; c. i. uși, porți etc.) A închide. 52 vt (C. i. fruntea, buzele etc. oamenilor) A încreți (foarte) puternic (în semn de nedumerire, de nemulțumire, de mânie) V încrunta. 53 vt (C. i. dinții, fălcile, pumnii etc. oamenilor) A încleșta (foarte) puternic (pentru a-și stăpâni iritarea, supărarea, furia etc.). 54 vt (C. i. umerii oamenilor) A apropia printr-o mișcare orientată în sus. 55 vi (Îe) A ~ din umeri A-și exprima nedumerirea, nepăsarea, disprețul, nemulțumirea etc. (prin apropierea umerilor printr-o mișcare orientată în sus) Si: a da din umeri, a ridica din umeri. 56 vt (C. i. țesături, hârtie, haine etc.; de obicei cu determinări care arată modul) A aduna laolaltă punând marginile una peste alta sau într-o anumită ordine, într-un anumit fel etc. Si: (reg) a chiti¹ (5). 57 vt (Pan; c. i. paturi montate, corturi întinse etc.) (A desface, a demonta și) a aduna la un loc (și într-un anumit fel) elementele componente. 58 vt (Rar; c. i. perdele, cortine etc. lăsate) A ridica. 59 vr (D. instrumente, ustensile telescopice sau d. părți ale acestora) A introduce unul în altul tuburile din care este alcătuit, pentru a face să fie mai mic. 60 vt (Pan; c. i. părți mobile ale corpului ființelor) A aduce (cât mai) aproape de corp sau unul de altul (reducându-i, aparent, dimensiunile, de obicei lungimea) Si: a apropia (11). 61 vt (Fam; îe) Mai ~-ți coada Nu te amesteca în treburi care nu te privesc. 62 vt (Reg; îe) A ~ genunchii de inimă A se restrânge material. 63 vt (Îe) A-și ~ rândurile A se replia. 64 vt (Pex; îae) A forma o masă omogenă, întărindu-și forțele (fizice sau morale). 65 vr (D. materiale textile sau d. obiecte din fibre naturale muiate ori spălate în apă) A-și reduce dimensiunea Si: a intra (la apă). 66 vr (D. ființe) A-și încovoia, a-și îndoi etc. corpul, de frică, de frig etc., apropiindu-i (foarte) mult extremitățile sau părțile distincte unele de altele și făcându-l să devină (aparent) mai mic Si: a se chirci (2), a se ghemui (1), a se zgârci, (pop) a se ciuciuli¹ (3), a se zguli, (înv) a se stârci, (reg) a se tâmbuși. 67 vr (Îe) A se ~ în sine (sau, rar) în pielea lui A deveni puțin comunicativ. 68 vr (D. oameni) A se lipi (ghemuindu-se) de cineva (sau de ceva) căutând protecție, alinare, confort etc. 69 vr A se ghemui lângă cineva (sau ceva) Si: a se înghesui. 70 vr (Rar; d. membrele corpului ființelor) A se aduna (lângă corp). 71 vr (Rar; d. organe, țesături, mușchi etc. ale corpului ființelor) A se contracta (10). 72-73 vtr (Îe) A i se ~ (sau a-i ~ cuiva) inima (sau, rar sufletul) A simți (sau a face pe cineva să simtă) neliniște, îngrijorare, emoție (foarte) puternică etc. 74 vr (Rar; pan) A se restrânge (ca spațiu ocupat). 75 vt (C. i. piese filetate ale unui dispozitiv, ale unui mecanism etc.) A fixa (mai) bine printr-o mișcare de învârtire. 76 vt A înșuruba (foarte) tare. 77 vt (Îe) A ~ șurubul A folosi mijloace (abuzive) de constrângere. 78 vt (C. i. părți componente ale unui dispozitiv, ale unui aparat etc.) A apropia și a lipi (foarte) tare unul de altul, prin înșurubarea, până la refuz, a unor șuruburi (și a unor piulițe). 79 vt (C. i. obiecte, ființe etc. răspândite, risipite, împrăștiate etc.) A lua și a pune laolaltă, la un loc sau la locul lor, făcând grămezi etc. Si: a aduna (1), (reg) a strângui (1). 80 vt (Îlv) A ~ (într-un) mănunchi ceva A înmănunchea. 81 vt (C. i. grămezi, movile etc. de obiecte adunate) A face (326). 82 vt (Pop; c. i. grâul împrăștiat pe aria de treierat cu caii; cu determinarea „la stâlp”) A îngrămădi în mijlocul ariei (în jurul stâlpului de care sunt legați, cu o funie, caii care treieră). 83 vt (Îvr; fig) A distruge (1). 84 vt (C. i. obiecte sau părți ori fragmente ale acestora) A lua și a așeza în ceva sau într-un loc sigur, ferit sau special amenajat, pentru menținerea în bună stare (și timp îndelungat), pentru a putea fi găsit ușor la nevoie etc. Si: a pune bine, a păstra. 85 vt (C. i. mâncăruri rămase, resturi, vase, tacâmuri etc.) A aduna și a pune deoparte, pentru a elibera masa¹ sau locul respectiv după ce s-a terminat de mâncat. 86 vt (C. i. diverse obiecte împrăștiate, risipite etc. într-o încăpere, undeva etc.) A lua și a pune la loc, așezând în ordine. 87 vt (Pex) A deretica (4). 88 vt (Îe) A ~ patul (sau, reg, așternutul, țoalele) A aduna de pe pat și a pune în ordine. 89 vt (Îae) A face patul Vz face. 90 vt (C. i. obiecte, elemente etc. situate separat, în diferite locuri) A aduce (succesiv) într-un singur loc (luând din mai multe părți și obținând mari aglomerări cantitative) Si: a acumula, a aduna (1), a concentra (1). 91 vt (Pan; c. i. unde, fluide în mișcare) A orienta în cantități (foarte) mari spre același punct Si: a acumula, a aduna (8), a colecta (1), a concentra (3). 92 vt (Rar; c. i. lichide) A absorbi (1). 93 vr (Îvr; d. corpul omenesc) A se fortifica (2). 94 vr (Reg; mai ales în Trs; d. lapte) A se coagula (1). 95 vt (Îvr; c. i. lapte coagulat, brânză, caș etc.) A scurge (14). 96 vt (Reg; mai ales în Trs; complementul este cașul) A jintui. 97 vr (Îvr; d. noroi) A se întări. 98 vt (D. oameni; c. i. roadele pământului, recolta etc.) A lua de pe câmp, din grădini, din livezi etc. și a pune într-un anumit loc, în ceva etc. Si: a aduna (1), a culege (1), a recolta Vz sureti. 99 vt (Pan; d. albine; complementul este nectarul, polenul etc. sau, prin sinecdocă, mierea) A culege (1). 100 vt (Îvp; fșa; c. i. mai ales alimente, hrană etc.) A aduna (spre a face provizii). 101 vt (Înv; c. i. roadele pământului, recolta, alimente, hrană etc.) A depozita (1). 102 vrp (Îvr; subiectul gramatical indică pâinea) A se face (341). 103 vt (C. i. obiecte de aceeași categorie, de obicei de artă sau manuscrise, texte, cărți, mai ales vechi ori rare, producții folclorice etc.) A lua (sau a nota, a înregistra) și a pune la un singur loc, pentru a face o colecție (expusă sau tipărită) Si: a aduna (1), a colecționa, a culege (2). 104 vt (C. i. bunuri materiale, avere, bani etc.) A pune deoparte (puțin câte puțin, încetul cu încetul) pentru (a consuma) mai târziu Si: a acumula, a aduna (9), a agonisi (2), a economisi (4), (pop) a chivernisi (4), (pfm) a prăsi, (reg) a mirui², a priștipi, a răgădui¹, a sclipui², a scofeli, a stăci, a șporoli, a zorobi. 105 vt (Îe) A ~ bani albi pentru zile negre A fi (foarte) chibzuit și econom. 106 vr (Îvr; d. venituri) A se realiza. 107 vt (Îvp; c. i. dări, impozite, taxe oficiale etc.) A percepe. 108 vt (C. i. bani, obiecte, materiale etc.) A pune la un loc (luând din mai multe părți sau de la alții) cu un anumit scop Si: a aduna (1), a colecta (1). 109 vr (D. ființe, mai ales d. grupuri, eventual organizate, de oameni, dintr-un ținut, dintr-o localitate etc.) A ajunge, împreună cu alții (și în număr mare) într-un anumit loc (dinainte stabilit), la cineva sau în jurul cuiva în vederea unui anumit scop Si: a se aduna (13), a se întruni, a se reuni, (reg) a se închelba, a se închelbăra, a se întroloca, a se soborî, a se strângui (2). 110 vr (Rar; pex) A sosi (1). 111 vr (Îe) A se ~ ca (săracii) la mort (sau la pomană) sau ca lupii la hoit A alerga după un câștig nemuncit. 112-113 vtr (Îe) A (se) ~ de pe drumuri sau (pe) acasă A nu mai fi (sau a face să nu mai fie) hoinar, stabilindu-se (sau stabilindu-l) într-un loc. 114-115 vtr (Îae) A sta (sau a face să stea) acasă. 116-117 vtr (Îae) A (se) face om așezat. 118-119 vtr (Îae) A-și (sau a-i) face o situație (materială) bună. 120 vt (Îe) A nu-și (mai) ~ picioarele (de pe drumuri) A umbla (foarte) mult. 121 vt (Îe) A-și ~ lioarba (sau buzișoarele) acasă A tăcea. 122 vr (Îe) A se ~ laolaltă A se căsători (2). 123-124 vtr (Îe) A (se) ~ în jurul cuiva A (se) mobiliza la ceva. 125-126 vtr (Îe) A ~ (cineva) oaste (sau oștire, armată etc. ori, îvr, a se ~ cu oști asupra cuiva) A (se) mobiliza. 127 vt (Îe) A-l ~ Dumnezeu (sau moartea) pe cineva A muri¹. 128 vt (Trs; spc) A intra în ceata feciorilor. 129 vt (Înv; spc; d. organe legislative) A se întruni (în sesiune). 130 vt (Înv; spc; c. i. organe de conducere, legislative etc.) A convoca. corectat(ă)

strâns¹ [At: BREZOIANU, A. 69/4 / V: (înv) ~rins / Pl: (nob) ~uri, ~nși sm / E: strânge] 1 sn Exercitare (cu ceva) a unei presiuni (puternice), din două sau din mai multe părți ori din toate părțile, asupra unui obiect sau asupra unor părți ale corpului acestora, reducându-le volumul, modificându-le forma etc. Si: apăsare (1), apăsat¹ (1), presare, presat¹, strângere (1), strânsoare (1), strânsură (1), (înv) strânsătură (1), (înv) strângătură (1). 2 sn Apăsare continuă într-o parte, în mai multe părți sau în toate părțile, exercitată de un obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte (prea) strâmt asupra corpului unei persoane sau asupra unei părți a acestuia, provocând jenă sau durere fizică. 3 sn (Pex) Senzație neplăcută sau durere pe care o simte cineva pe corp sau pe o parte a acestuia când poartă îmbrăcăminte sau încălțăminte incomodă sau strâmtă Si: strângere (3). 4 sn (Asr; fig) Constrângere (1). 5 sn Prindere (foarte) tare cu degetele mâinii (sau ale mâinilor) foarte apropiate între ele a unui obiect sau a unei părți a acestuia ori a unei ființe, mai ales persoane, sau a unei părți a corpului acestuia, ținând (cât mai) aproape de sine și nelăsând un timp (să se îndepărteze, să scape etc.) din mână Si: încleștare, încleștat, strângere (7), strânsoare (15), (rar) strânsătură (4), strânsură (4). 6 sn (Îs) ~ de mână (sau ~ul mâinii) (Întindere a mâinii drepte și prindere cu ea a mâinii drepte a cuiva ca) gest de salut (la întâlnire sau la despărțire), de afecțiune, de prietenie, de recunoștință pentru a felicita sau pentru a-și exprima compasiunea etc. Si: strângere de mână, (înv) strânsoare de mână, (înv) strânsură de mână. 7 sn (De obicei cu determinările „în brațe”, „la piept”) (Cuprindere cu putere cu mâinile, cu brațele a trupului cuiva pentru a duce și a ține foarte aproape de sine, ca) gest de prietenie, de mare afecțiune etc. Si: îmbrățișare, îmbrățișat, înlănțuire, înlănțuit, strângere (9), strânsoare (16), (rar) strânsătură (6), strânsură (6). 8 sn Tragere (foarte) tare de capetele unei sfori, ale unei curele etc. înfășurate în jurul cuiva sau a ceva, pentru a înnoda, a lega, a fixa, a închide etc. (mai) bine Si: strângere (10), (înv) strânsătură (7). 9 sn (Fam; îs) ~ al curelei Îndurare de foame. 10 sn (Fam; îs) ~ al curelei Limitare la un trai mai modest (pentru a face economii) Si: strângere a curelei. 11 sn (Rar) Strângere (13). 12 sn (Rar; fig) Strângere (15). 13 sn (Rar) Strângere (16). 14 sn (Încleștare puternică a dinților, a fălcilor, a pumnilor etc. ca) gest de stăpânire (cu greu) a iritării, a supărării, a furiei etc. Si: strângere (18). 15 sn (Rar) Apropiere a umerilor printr-o mișcare orientată în sus Si: (rar) strângere (19). 16 sn (Rar; îs) ~ din umeri Strângere din umeri. 17 sn (Rar; pan) Strângere (22). 18 sn (Rar) Intrare la apă (a materialelor textile sau a obiectelor din fibre naturale muiate sau spălate în apă). 19 sn (Rar) Strângere (21). 20 sn (Rar) Contractare (4). 21 sn (Pex; în credințele populare) Boală a copiilor mici caracterizată prin colici la stomac, care îi fac să se ghemuiască, să se zvârcolească, să plângă, să țipe etc. și care ar fi provocată de duhuri rele, de ființe imaginare etc. Si: (pop) apucat¹ (4), epilepsie (1), strânsură (7), (reg) strânsătură (8). 22 sn (Îvr; îs) ul stomacului Gastrită. 23 sn (Îs) ~ul mațelor Enterită. 24 sn (Pex; în credințele populare) Duh rău care ar provoca gastrita și enteriota. 25 sn (Reg) Tetanos. 26 sm (Reg; lpl) Limbrici. 27 sn Fixare (mai bine) a două (sau mai multe) piese (filetate și) întrepătrunse printr-o mișcare de învârtire a unui șurub (și a unei piulițe) până la capătul filetului, până la refuz. 28 sn Înșurubare (foarte tare) Si: strângere (30). 29 sn (Predomină ideea de acumulare) Luare a unor obiecte, a unor ființe etc. răspândite, risipite, împrăștiate etc. și punerea lor laolaltă, la un loc sau la locul lor, făcând grămezi, mănunchiuri etc. Si: adunare (4), adunat¹ (1), strângere (31), (rar) strânsoare (22), strânsură (10). 30 sn (Rar) Strângere (32). 31 sn (Reg; cu determinarea „la par”) Îngrămădire a grâului împrăștiat pe aria de treierat cu caii în mijlocul acesteia (în jurul stâlpului de care sunt legați, cu o funie, caii care treieră). 32 sn Adunare, de pe masă, după ce s-a terminat de mâncat, și punere deoparte a mâncărurilor rămase, a resturilor, a vaselor, a tacâmurilor etc. folosite și murdare pentru a elibera masa¹ sau locul respectiv. 33 sn (Pex) Luare și punere la loc a unor obiecte împrăștiate, risipite etc. într-o încăpere, undeva etc., așezându-le în ordine Si: strângere (34). 34 (Pop; pex; fam) Dereticare. 35 sn Aducere (succesivă) într-un singur loc a unor obiecte, elemente etc. situate separat în diferite locuri (luând din mai multe părți și obținând mari aglomerări cantitative) Si: acumulare, acumulat¹, concentrare (2), concentrat¹ (2), strângere (35), (îvr) strânsoare (23). 36 sn (Reg; mai ales în Trs) Coagulare (a laptelui). 37 sn (De obicei cu determinări care arată felul) Luare a roadelor pământului, a recoltei etc. de pe câmp, din grădini, din livezi etc. Si: adunat¹ (1), culegere (1), cules¹ (1), recoltare, recoltat, recoltă, strângere (37), (înv) strânsură (21), (îvr) strânsoare (24). 38 sn Perioadă de timp sau momentul în care se strânge recolta. 39 sn (Rar) Colecționare. 40 sn Punere deoparte (puțin câte puțin, încetul cu încetul) de bunuri materiale, de bani etc. pentru (a consuma) mai târziu Si: acumulare, acumulat¹, agoniseală (1), agonisire (2), agonisit¹ (2), economisire (4), economisit¹ (4), strângere (39), (rar) strângătură (3), (pop) chiverniseală (5), chivernisire (5), chivernisit¹ (5), (reg) priștipeală, sclipuială, sclipuire¹, zorobire, (îvr) strânsură (24). 41 sn (Înv; cu determinări care arată felul) Percepere. 42 sn Punere la un loc de bani, de obiecte, de materiale etc. (luând din mai multe părți) pentru un anumit scop Si: adunare (1), adunat¹ (1), colectare (1), colectat (1), strângere (41). 43 sn Ajungere împreună cu alții (și în număr mare) într-un anumit loc (dinainte stabilit) la cineva sau în jurul cuiva (în vederea unui anumit scop) Si: adunare (2), adunat¹ (3), întrunire, întrunit, reunire, (reg) închelbare, închelbărare, întrolocare, soborâre. 44 sn (Rar; pex) Sosire (3).

zgîrcit, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj. (despre ființe sau despre părți ale corpului lor) Care este ghemuit, strîns, chircit; contractat (de frică, de frig etc.). Un flăcăuan isteț stătea zgîrcit în pat, pironit pe scîndură de reumatism (GAL.). 2 adj., s.m., s.f. Fig. (Om) care face economii exagerate (evitînd și cheltuielile de strictă necesitate), care strînge cu lăcomie, cu pasiune bunuri materiale printr-o economisire exagerată; hapsîn, avar. Nevestei mele îi place să facă pe zgîrcită (VIN.). ♦ (adj.) Care manifestă zgîrcenie; care este lipsit de generozitate. Nu era niciodată zgîrcit în a-și îmbărbăta soldații (PER.). ◊ Expr. (A fi) zgîrcit la vorbă = a vorbi puțin și cu chibzuială, fără multe detalii. • pl. -ți, – te. /v. zgîrci².

MÉRGE vb. III. Intranz. I. (Despre ființe) 1. A se mișca deplasîndu-se dintr-un loc în altul; a umbla, a se deplasa. Mărrgîndu și apropiindu-me cătră Damascu. COD. VOR. 38/25, cf. 26/9. Să le arate taina, ca să vază toți cîți mergea pre cale. CORESI, EV. 89. Mărgînd neștine pre un drum, va afla vreun dobitoc. PRAV. 5. De-l va petreace ca un priatel și mărgînd să va prileji într-acea greșală, nu să va certa. ib. 310, cf. 39, 168, 285. Și veți învăța pre iale pre feciorii voștri, să le grăiască șăzînd în casă și mergînd în cale și culcîndu-să și sculîndu-sâ. BIBLIA (1 688), 134²/15. Mărgînd doi oameni pre cale (sec. XVII). CAT. MAN. I, 383. Și așa vitejaște au mers pînă lîngă curtea împăratului. ANON. BRÎNCOV., CM II, 322. Să meargă pe drumul cel mare, de la Ocna pînă la Sculeni (a.823). URICARIUL, XIV, 289. Nu se știe cît au mers. CREANGĂ, P. 275. După ce merse cale lungă depărtată, ajunse la niște munți mari și înalți. ISPIRESCU, L. 19, cf. 34, 43. Bătrînul, slab, cu ochii plini De lacrimi și bănat – Mergea de-un gînd nebun purtat. COȘBUC, P. I, 233, cf. 317. Că-i iarba mare, d'e nu pot horind a mere. ap. VAIDA. Pe de-o lăture de sat Mere-un păun retezat, Dar nu-i păun retezat, Ci-i bădița fermecat. JARNIK-B]RSEANU, D. 11. Prin pădurea cu nuiele Merg răgute tinerele. id. ib. 309, cf. 17, 81, 253, 313, 497. Merge badea meu cu plugul Tot alăturea cu drumul. HODOȘ, P. P. 45. Alele ! mergînd pe drum Bătrînețele m-ajung. DOINE, 90, cf. 8, 15. Mergînd amândoi pe drum, iată că întîlnesc un grec. ȘEZ. IV, 6. Pe drumul care merg eu Nu e iarbă, nici dudău. ib. 218. Merse fără preget pe pustiul de zăduf. POPESCU, B. III, 111. Îmi place cum miege cálu ăsta. ALR II 969/172. Meream înăpoia cociei. ib. 3 212/53, cf. 3 212/64, 95, 157, 219, 228, 250, 272, 279, 284, 310, 316. O mărs o buca di drum. ib. 4 395/551. Pornește-a merje. A III 5. Mergăi printr-o pădurice, Găsii nouă ouă de vovice; Luai nouă, Lăsai două, Ca vovicea să mai ouă (Cartofii). GOROVEI, C. 20, cf. PASCU, C. 243. ◊ (Întărit prin repetare, arată durata prelungită a acțiunii) Și merge și merge, pînă ce înnoptează bine. CREANGĂ, P. 187. Și merg ei o zi și merg două și merg patruzeci și nouă. id. ib. 199, cf. 207, 301. Merse Făt-Frumos, merse și iar merse, cale lungă și mai lungă. ISPIRESCU, L. 5. Merseră, merseră, cale lungă depărtată. id. ib. 22, cf. 26. De urît aș mere, mere, Calea mi se face stele. JARNIK-BÎRSEANU, D. 211. Mai merge ce mai merge. ȘEZ. I, 5. ◊ (Cu determinări care indică modul de deplasare) a) (Determinarea indică dacă deplasarea se face pe jos sau cu un mijloc de locomoție) De acolo vrumu se luomu Pavelu. . . și vrea însuș pedestru se mearrgă. COD. VOR. 18/8. Un om s-au rugat să-i dau un cal, să margă călare dzeace mile de pămînt. PRAV. 41. Au mărs pre picioare. . . 2 mile. DOSOFTEI, V. S. octombrie 42^r/9. Ea mergea bine pe cal. BOLINTINEANU, O. 428. Tu-i mere pe sus cîntînd, Iară eu pe jos plîngînd. JARNIK-BÎRSEANU, D. 301, CÍ. ȘEZ. I, 153. Mere călărește. ALR I 1 120/333. Mere cu bițicli [= bicicleta]. ALR II 2 575/260. b) (Determinarea indică sau sugerează ritmul de deplasare) Și, mergând tare, sosi în țara tătărască, și agiunsă la amândouă oștile tătărăști. HERODOT (1 645), 247. Gloata silită de foame Va căuta să meargă bărbătește. BUDAI-DELEANU, Ț. 106. Ei mergind ca vîntul se ceartă și se-ntreabă. EMINESCU, O. I, 447. Cătră sară pornește și el mergînd în pasul calului. CREANGĂ, P. 198. Și cînd venea ea, nene, dobora copacii: așa de iute mergea. ISPIRESCU, L. 5. Cîrdul mergea acum încet. PREDA, Î. 145, cf. V. ROM. septembrie 1 954. Și te uită după el Cum mere de cătinel. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 113. Așa zice popa nost Cînd moare cel fără rost: Mergeți tare, Că bani n-are. id. ib. 468. Merseră ca gîndul, de întreceau vîntul. RETEGANUL, P. III, 14. c) (Determinarea indică poziția corpului în timpul deplasării) Cf. ZANNE, P. II, 101. Merge în patru picioare. ALRM I/II h 328. Merge în brînci. ib. Merge de-a bușilea. ib. Merge capră. ib. Merge de-a oaia. ib. Merge în patru mîini. ib., cf. A III 16. d) (Despre cai; determinarea indică poziția picioarelor în timpul deplasării, adesea și ritmul de deplasare) Calu a fos mergînd îm buiestru. GRAIUL, I, 34. Meri în trap. A I 23. Meri în galop. ib. Me-n paș. ib. 31. Merje calu de-a-nsăltatilea. ib. III 17. e) (Cu alte determinări modale) Gheorghiță, să mergi binișor mîne dimineață. TEODOREANU, M. II, 194, cf. ALR II 3 723/102, ZANNE, P. IV, 255. ◊ Expr. A merge pe două (sau trei, patru, șapte, nouă) cărări v. c ă r a r e. A merge în bobote v. b o b o t. A merge în dorul lelii v. d o r. (Regional) A merge de-a roata (sau de-a zbîrdigoala) = a se da peste cap, a se da tumba. Cf. ALR I 367/80, 218. F i g. Auzită fă mie demăreața meserearea ta, că în tire upăvăiiu; spune-mi, Doamne, calea într-însă se mergu. PSALT. 296, cf. 55. Înțelegu-te și deregu-te în calea ceasta ce mergi. CORESI, ap. GCR I, 13/23. Mă va păzi pre mine, în calea care mărg acum (a. 1 683). GCR I, 273/36. (T r a n z., învechit, rar) Au mers căi strîmbe. BIBLIA (1 688), 176²/20. ◊ (Prin extensiune, despre vehicule) De inima căruței atârnau păcornița cu feleștiocul și posteuca, care se izbeau una de alta, cînd mergea căruța. CREANGĂ, P. 106, cf. 40. Trenul mergea tot mai departe, se apropia tot mai mult de țelul călătoriei. D. ZAMFIRESCU, R. 78. Care de munte cu coviltire merg înaintea noastră tihnit. CAMIL PETRESCU, U. N. 219. Pe drumul Orăzii Merg carăle Gheorghiții. POMPILIU, B. 27. Merg carele după vin. JARNIK-BÎRSEANU, D. 53. ◊ (Despre aștri) Nu văz stele strălucind Nici luna pe ceri mergînd. ȘEZ. II, 9, cf. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 133. ◊ F i g. Îi mergeau și gîndurile prin cap. GANE, N. II, 100. ♦ (Cu determinări locale; împreună cu aceste determinări, verbul capătă diverse accepții) a) (Cu determinarea „înainte”) A preceda (în spațiu). Înrainte mearge-veri amu înraintea feațeei Domnului a găta calea lui. PSALT. 335. (Despre abstracte) Dereptatea. . . înainte mearge și pure în cale urmele sale. ib. 176. Va mearge dereptatea ta înaintea ta și slava lu Dumnezeu acoperi-te-va. CORESI, EV. 52; b) (cu determinări ca „sus”, „în sus”, „la deal” etc.) a urca, a sui. Mere la deal cu greu. ALR II 3 113/228. Ion mere cîtinel la deal. ib. 3 113/235, cf. 3 113/141. Din treapta cea mai de jos, cînd vei aluneca în jos, lesne te mai scoli de jos, iar din cea mai de sus anevoie mergi în sus. ZANNE, P. III, 412; c) (cu determinări ca „jos”, „în jos”, „la vale” etc.) a coborî. Gios mergea în mare în corabie. PSALT. 230. Nu zice că „pogorî^”, ce „mergea în jos”. CORESI, EV. 391, cf. GCR II, 359, ALR I 1 221/159; d) (maghiarism regional; cu determinarea „din drum”) a-și schimba direcția de mers, a se abate din drum. Cf. ALR II 3 421/64, 105, 250, 310, 325, 334. ♦ T r a n z. (Învechit și regional) A străbate, a parcurge. Atîta mergeam de reapede acesta drum, cît îm părea că zburăm. DOSOFTEI, V. S. septembrie 11^v/33. Și-a mers el multă lume și țară și nu și-a căpătat stăpîn. RETEGANUL, P. III, 27. ♦ A colinda din loc în loc, a trece dintr-un loc în altul. Și de-aciia ieșind și mergea pren Galileiu; și nu vrea de să-l știe cineva. CORESI, EV. 77, cf. 256. Mergînd prin țară, domnul întîlni o seamă de turci. BĂLCESCU, M. V. 242. Îi deteră voie să meargă prin toate locurile de prin prejur, pe unde va voi. ISPIRESCU, L. 8. Tot într-un pas mergeau de la o casă la alta. ȘEZ. III, 184, cf. ZANNE, P. III, 246, IV, 162, V, 106. ♦ (Cu determinări ca „la dreapta”, „la stînga”, „hăis”, „cea”) A (o) coti (spre. . .). Mărg la direapta sau la stînga. ALR II 5 637/316. Merem hois sau cea. ib. 5 637/334, cf. 5 637/349, 353, 531, 791. ♦ (Despre obiecte sau, p. e x t., despre ființe) A se deplasa prin aer; a zbura, a pluti. Și așa mearge pe deasupra pământului ca de doi coți. N. COSTIN, ap. GCR I, 201/26. ♦ (Despre nave ori despre alte obiecte plutitoare sau, p. ext., despre ființe) A se deplasa plutind pe apă; a pluti. Corăbiile mergeau ca săgeata. ISPIRESCU, L. 25. Vaporul merge mai încet, mai cu pază. VLAHUȚĂ, R. P. 5. Faci valuri pîn apă ca să morgă [barca]. ALR II 2 522/386. Curcubeta încă merge cît merge deasupra apei. . ., dar odată se cufundă. ZANNE, P. III, 537. ♦ (Familiar, despre mîncări sau băuturi; de obicei determinat prin „pe gît”) A putea fi înghițit ușor (și repede); a aluneca pe gît. Mă răped în cramă s-aduc și un cofăiel de vin, ca să meargă plăcintele acestea mai bine pe gît. CREANGĂ, P. 10. Lupul nostru începe a mânca hîlpov; și gogîlț, gogîlț, gogîlț, îi mergeau sarmalele întregi. id. ib. 32. ◊ (Glumeț, printr-o lărgire a sensului) Să-mi pun pelea la pază din partea lui Chitiuță, și apoi oi vedea eu cum i-o merge îmbucătura. ȘEZ. IX, 67. 2. (Deplasarea este văzută în stadiul inițial; de obicei cu determinări locale, mai rar finale) A pleca, a porni, a se duce; a se îndrepta (spre....). Deaci ieși, se mearrgă întru Machiedonia. COD. VOR. 14/17. Gotoviți doao sute de voinici, se mearrgă pănră la Chiesariia. ib. 54/11, cf. 8/7, 38/25, 52/18, 68/19. Îngerii oameniloru, a bărbaților și a muierilor, mergu la Dumnezeu să se închine (cca 1 550). GCR I, 1/9. Voinicul, cînd mearge la războiu, elu se teame și e întru grije multă. CORESI, EV. 78. Lazar, soțul nostru, au adurmit. Ce merg, să deștept el. id. ib. 95, cf. 170, 314. Eu iarăși merș la Ier[u]s[a]lim cu Varnavași luai Tit cu mine (cca 1 569-1 575). GCR I,* 15/28. Eu merși la iad, vrăjmașul cîlcaiu. COD. TOD. 208. Merș și vădzuiu acolo sadurile raiului. ib. 210, cf. 220. Te scoală de mergi întru tîmpinarea lui și-i spune lui de toate (cca 1 600-1 625). GCR I, 67/2, cf. 74/14. Iară den cîte avem aicea, toate vom să le lăsăm; și numai goli vom să meargem ca și cum ne-am născut (a. 1 642). id. ib. 97/2, cf. 115/31. Să cunoști asupra cărora oameni mergi tu cu oaste. HERODOT (1 645), 363. De va veni neștine la un priiatin, să poftească un cal, sau un bou, să margă pănă la cutare loc. PRAV. 41. Au trimis de l-au chemat, să margă să o găsească. ib. 189, cf. 309, 321. Iară cum auzi Is[us] că iaste Ioan prins, mearse în Galilea. N. TEST. (1 648), 6^r/3, cf. m o l i t v e n i c (sec. XVII), 311. Noi după cuvîntul dumitale am mers la numitul sat Trudeștii (a. 1 667). URICARIUL, XXV, 66. Lăsă Chesariia și iarăși mearsă în pustie. DOSOFTEI, V. S. octombrie 42^v/29. Meargeți în satul carele e în preajma voastra, și îndată. . . veți găsi un mînzu legat (a. 1 693). GCR I, 310/27. Vrînd să margă la biserică întru o duminică dimineața . . . au audzit un glas mare de om strigînd. NECULCE, L. 11, cf. 261. Ne-au părut râu și am mărsu de am supărat pe dumnealui giupănul Iordachi Rusăt (a. 1 710). BUL. COM. IST. IV, 194. Mergînd eu la curte marți seara și vorbind în taină cu măria sa, i-am zis cum că mă las de vlădicie de voia mea. ANTIM, P. XXIII . Obiceaiu au împărații cînd vor să meargă la un loc unde vor vrea, întîi să trimiță slugile (a. 1 747). GCR II, 39/3, cf. 64/10. Va merge starostele la casa vreunui ciubotar (a. 1 776). URICARIUL, XIV, 11. Preste puțin iară mearsem la locul acela. MINEIUL (1 776), 29^V2 /11. Fac curături pentru aratu . . . de strică pădurele numai pentru că nu vor să margă la cîmp pentru depărtarea locului (a. 1 792). URICARIUL, L, 348. Să mergem la bărbierie, Să ne rază pe datorie (sfîrșitul sec. XVIII). GCR II, 105/13, cf. 115/6. Să margă la starea locului. . . să le împartă și pădurea cu bună dreptate (a. 1803). URICARIUL, XXV, 91. Să meargă la sat la Bărgăoani și să strîngă oameni bătrîni și să le împarță moșia (a. 1 806). ib. 133. Ermina de-aci mersă nevăzută, Lăsînd pe voinic în uimire adîncă. BUDAI-DELEANU, Ț. 140. Mutîndu-și apoi lăcașul său, mearsă Din Stambul. id. T. V. 109, cf. MARCOVICI, D. 15/14. Au năimit pe un om cu îndatorire, ca. . . să meargă să vestească tatălui său. DRĂGHICI, R. 6/17, cf. 18/22. Aflînd de la vezir că îl poftește frate-său să meargă la India, îi păru cu totul bine. GORJAN, H. I, 2/29, cf. 4/16. Un loc pustiu și tainic, de curînd aflat la lume, Unde spre tămăduire pătimașii merg anume. CONACHI, P. 85. Să meargă la tabăra de la Sas-Sebeș. BĂLCESCU, M. V. 392. Merse în mijlocul bisericii și . . . se înturnă spre nord. NEGRUZZI, S. I, 149. Să mergem împreună acilea la un loc, Să-ți arăt un frumos și mare dobitoc. ALEXANDRESCU, O. I, 343. Ei, dar gătește-te, Luluță, c-o să mergem la tîrg. ALECSANDRI, T. I, 183, cf. 63, 281. Eu mă duc și te las pe tine aicea. . . , dar înainte de-a merge, voi să-ți arăt în ce consistă nebunia vieții mele. EMINESCU, G. P. 91, cf. id. N. 3. I-a zis cu ciudă să iasă din ogradă și să meargă unde știe. CREANGĂ, P. 98. Dumineca viitoare, stăpîne, să mergem în sat la horă. id. ib. 162. D-le Nae . . . Nu mai mergem pe la o țuică? CARAGIALE, O. VI, 163. Se înduplecă de rugăciunele neguțătorului și pofti să meargă să-i vază marfa. ISPIRESCU, L. 24. Mergînd spre răsărit, ajunse la curtea unui împărat. id. ib. 33, cf. id. U. 42. Văd în zori, cum merg s-adune Mură fetele: doinesc, Rîd pe drum și hohotesc. COȘBUC, P. I, 262. E, ai să mergi la război. DELAVRANCEA, O. II, 200. E timpul spre palat să mergem. DENSUSIANU, L. A. 130. Dimineața mergea la cîmp, ca de obicei. GÎRLEANU, L. 114. Todosia nici n-o zări pînă cînd merse să închidă poarta. REBREANU, I. 31. Ne urcăm mai bine în mașină și mergem la redacție. C. PETRESCU, C. V. 158, cf. id. R. DR. 16, SAHIA, N. 42, CĂLINESCU, E. 96. E neapărat nevoie să meargă o delegație la Constantinopol. CAMIL PETRESCU, O. III, 97. Mă pregătesc de plecare. . . - Ce tot băsădești? Unde vrei să meri? T. POPOVICI, S. 266, cf. id. SE. 66. Du-mă bade și pe mine Unde mergi, în țâri străine. JARNIK-BÎRSEANU, D. 63. Cîndu-i mere a peți Și la mine nu-i veni, Căluți se poticnească. id. ib. 266. La moară nu te-oi mîna, De nu-i mere, nu-i mînca. id. ib. 392. Numai pe acel timp merge paserea după hrană și nu-i la cuib. SBIERA, P. 25. Să-și aleagă un cal mîndru, sireap, și apoi să meargă undeva în pețite. id. ib. 50, cf. 262, HODOȘ, P. P. 44, 47. Eu merg la lucru, unde voi căpăta ceva, tu stai în piață. RETEGANUL, P. II, 19, cf. I, 2. Merg țiganii-a colinda. DOINE, 79, cf. 82, 219, 253, 298. Eu ziceam că merg la fragi. ȘEZ. III, 156, cf. IV, 172, MAT. FOLK. 1 468. Să meargă unde îi vor duce ochii. BOTA, P. 5. Să margă s-adepe caii. ALR I 298/61, Merem cu oile să le împriorâm. ib. 619/218. Am mers la drum de cu noapte. ALR II 2 391/334. Tu nu vez că-ș ia pălăria și merge. ib. 3 037/192. Cînd ai mărs la tîrg, am zis să nu te uiț de leacuri. ib. 3 115/325. Hai să merem cală casă, că- i noapte. ib. 3 207/250. Merem la săniet. ib. 4 369/219. Mem la sapă la cucuruz cu plugul. ib. 5 132/64. Me cu boii la munți, A I 23. La culesul viei nu merge cu struguri în traistă. ZANNE, P. III, 407. La vînat cu pușca sacă să nu mergi. id. ib. IV, 680, cf. 527. Am o păserea Intr-un vîrf de nuia, Tot se caină ca vai de ea, Că nu mere nime să o ia (Aluna). GOROVEI, C. 11. ◊ (În corelație cu a s e î n t o a r c e, a v e n i) Grăiesc unuia să meargă, și mearge, și altuia să vie, și vine. CORESI, EV. 223. Din cvartirul seraschierului vin și merg curierii fără de răstimp. GT (1 839), 57²/41. Badea mere și se-ntoarce, Sînul meu durerea-l stoarce ! JARNIK-BÎRSEANU, D. 143, cf. 127. Oi veni Pe la Suceavă, Că dor-oi veni mai degrabă. Pîn-a mere și-a veni, Cărările s-ar stecli. MARIAN, NU. 500. Dacă mei . . ., vin-di grabă. ALR I 340/65, cf. 340/90, 98, 308, 345. ◊ (La imperativ, ca termen – sau în formule – de urare ori de îndemn) Mergi – și fii încredințată -, nimic nu m-a turburat. HELIADE, o. i, 431, cf. 457. Mergi, dar, fără mâhnire, te du și fii voioasă. ALECSANDRI, P. I, 138. Te du cu bine în cale depărtată Și mergi drept la Moldova în mari viteji bogată. id. T. II, 92, cf. 133. Mergi sănătoasă, mămucă, zise cel mic, cu lacrimi în ochi. CREANGĂ, P. 20. Mergi cu bine, fătul mieu. id. ib. 185. Mergeți în pace, dragii miei. id. ib. 199, cf. 275. Nu stați, dragii mei, că nu-i de-a sta; mergeți în plata lui D-zeu sfîntul. RETEGANUL, P. V, 42, cf. ALR I 1 498/217. ◊ Expr. A merge înaintea cuiva sau a-i merge (cuiva) înainte = a se duce în întîmpinarea cuiva; a íntímpina (pe cineva). Nu se așteaptă feciorul să vie pînă la el, ce-i mearse înainte, de apucă pre el și-l sărută. CORESI, EV. 29, cf. 86. (Popular) A merge de la... = a pleca despărțindu-se de cineva. Mergînd, mîndră, de la voi, Plîngu-mi ochii amândoi. JARNIK-BÎRSEANU, D. 113, cf. 108. (Popular) A merge (fiecare) în (sau la) treaba lui (ori sa etc.) = a-și relua treburile obișnuite, a-și vedea de interesele sale. Cei trei camarazi se despart, să meargă fiecare la treaba lui. CARAGIALE, O. II, 66. Zicînd acestea, s-au despărțit unul de altul, și fiecarele au mers în treaba sa. SBIERA, P. 200. (Regional) Mergi-ncolo! = a) pleacă de aici! lasă-mă în pace! Cf. ALR II 3108/228; b) nu mai spune! extraordinar: de necrezut! Com. din SEBEȘ-ALBA IULIA. (Regional) Mergi în treabă-ți = pleacă de aici! lasă-mă în pace! Sîntem osteniți de drum și flămânzi, am intrat la d-ta, să cerem ceva de mâncare... – Mergeți în treabă-vă ! RETEGANUL, P. I, 56. (Regional) A merge în porneală v. p o r n e a l ă. A merge ață (sau întins, țintă, regional, oblu) v. a ț ă, î n t i n s, ț i n t ă, o b l u. A merge glonț v. g l o n ț. A(-i) merge (ceva) (drept) la inimă (sau la suflet) = a(-i) plăcea foarte mult, á(-i) da satisfacție, a(-i) produce mulțumire. Cînd doinea în zori de ziuă . . . știa să scoată sunete ce în adevăr mergeau la suflet. GANE, N. I, 139. Văzu pe masa lui mîncări de-acele ce merg la inimă. id. ib. III, 26. Cuvinte pline de foc, cari să meargă drept la inimă. GHEREA, ST. CR. II, 99. Cu mândra de-acum un an Dintr-un măr mă săturam; Da cu mândra din- tr-ăst an Mînc un măr și două pere. La inimă tot nu mere. JARNIK-BÎRSEANU, D. 155. O puică ș-un cocoș. . . Le presară cu sare Și le trage-ntr-o frigare; Și le pică cu slănină, Ca să-mi meargă la inimă. id. ib. 456. Fie pita cît de bună, Dacă-s în țară străină, Nu mai mere la inimă. MÎNDRESCU, L. P, 22. Mîncă ce mîncă, dar părea că aruncă la spate, căci nu-i mergea la inimă nici o îmbucătură. FUNDESCU, L. P. 97. ◊ (Cu determinări locale de felul „înainte”, „mai înainte”, „mai departe”, care arată continuarea deplasării, de obicei a deplasării întrerupte) De ocolea de la acel conac rădicîndu-sâ mers-au și mai nainte la satul Cărstiianul (a. 1 700). GCR I, 333/29. Cine va veni pănă aice, mai înainte să nu margă. ALEXANDRIA (1 784), ap. GCR II, 133/37. După ce ranele-ș legă doftorește, Mearsă înainte pe cale apucată. BUDAI-DELEANU, T. V. 150. Părăsit dar cu totul de puteri a merge mai înainte. . . au fost silit. . . să rămîie acolo. DRĂGHICI, R. 160/31. Nemaiputînd struni calul și neîndrăznind a mai merge înainte, se întoarnă rușinat. CREANGĂ, P. 185, cf. ISPIRESCU, L. 18. ◊ F i g. (În limbajul bisericesc) Părintele nostru Martin, răbdînd multe nevoi în Hărson răpăosâ și mearsă către Dumnăzâu. DOSOFTEI, V. S. septembrie 23^r/34. Dar de vași muri cineva. . . merge cătră prea bunul Dumnezău. DRĂGHICI, R. 72/19. ◊ (Prin extensiune, despre vehicule) Domnule, mă rog, trenul acesta merge la Tîrgoviște? BASSARABESCU, V. 48. ◊ (Despre aștri) Luna după dealuri mergînd să se culce îi arată calea. BOLINTINEANU, O, 35. ◊ A se duce în vizită, a vizita; a frecventa. Nu. . . să meargem la crăcime și să ne îmbătăm. CORESI, ap. GCR I, 24/20. Sv[î]nt[u]l părintele nostru Ioan. . . mearse pre la sv[î]nt[e]le locurile. DOSOFTEI, V. S. octombrie 42^v/9. În fiecare seară merg la cinematograf. CAMIL PETRESCU, P. 296. Dintre două mândre-a mele Nu știu la care-oi mai mere. MARIAN, O. II, 357, cf. JARNIK-BÎRSEANU, D. 33. Mersui la voi, Mi-l țipă mâ-ta dinapoi (Scaunul). GOROVEI, C. 330, cf. PASCU, C. 243. ♦ (De obicei cu determinări de felul „la școală”, „la universitate”) A urma, a frecventa cursurile unei instituții de învățămînt. De cuconi mearseră la școală. DOSOFTEI, V. S. septembrie 23^r/5. Dorul tău mă bagă-n boală, De nu poci merge la școală. JARNIK-BÎRSEANU, D. 31, cf. ALR II 2 987/29, 899. Care prunci mărg la școală? ib. 2 991/279, cf. 2 991/260, 310, 325, 334, 551, 762, A I 21. ♦ (Învechit și regional; despre ființe sau obiecte; cu determinări locale care indică un spațiu delimitat) A intra, a pătrunde. Pavelu luo bărrbații a doao dzi demăreața și se curâți. . . și mearrse în băsearecă. COD VOR. 32/17, cf. 70/24, 76/21. În vreamea aceaia mearse Isus în Capernaum. CORESI, EV. 54. Nu sînt destoinic, ca supt coperimîntul mieu să mergi. id. ib. 223, cf. 384. Din pămînt ești și iară în pământ veri mearge (cca 1 600-1 625). GCR I, 65/6. Dacă mearsă în besearică cu alți arhierei, îi deade patriarhul ev[an]g[he]liia. DOSOFTEI, V. S. octombrie 52^v/11. Și derease ei în cale dereaptâ, se între (întru să meargă D) în cetate. PSALT. 228. Se pleacă crengile frăgariului, se sucesc, ca să creape, cît merg în pămînt, apoi se îngroapă. ECONOMIA, 210/23. Degeaba așa nu mersesiți înlăuntru. KOTZEBUE, U. 6^v/27. Că doresc a o vede Cum doresc în rai a me. POMPILIU, B. 52. Măi bădiță Neculai, Nu gîndi că mergi la rai. ȘEZ. I, 172, cf. JARNIK-BÎRSEANU, D. 260. În pămîntul uscat pociumpul merge greu. Com. PAȘCA. Am mărs cu tății dodată-n casă. ALR II 3 164/279, cf. 3 164/310. În cruce vine o scoabă de fier, prin scoabă mere ruda. ib. 5 647/260. Țevea care mere-n apă rece. ib. 6 356/250. I mai copt, nu me unghia în el. A I 23. ♦ (Învecbit; deplasarea este văzută în stadiul final) A ajunge, a sosi. Aceștia ainte mearrseră (s o s i r ă N. TEST. 1 648) și aștepta noi întru Troada. COD. VOR. 16/4. Răspunse lui bolnavul: Doamne, om n-am, cum, cîndu se turbură apa, să mă bage în lac; e cînd merg eu, altul mainte de mine au deștins. CORESI, EV. 143. ◊ F i g. (Sens curent; cu determinări introduse prin prep. „pînă”) Spiritul de superstiție și de misticism. . . merse pînă a crede că și schimbarea portului. . . fusese un semn rău. BĂLCESCU, M. V. 392, cf. HASDEU, I. V. 206. O prietenă a mers cu îndrăzneala pînă chiar să-mi tragă palme. CARAGIALE, O. II, 135. Turcii . . . merseră pînă a ridica de pe malul românesc șlepuri cu grîne. D. ZAMFIRESCU, R. 54. ◊ E x p r. A merge prea departe = a trece peste limitele îngăduite. Cf. COSTINESCU. ♦ (Popular, cu determinări introduse prin prep. „în” sau „la”) A se angaja, a intra (într-o slujbă). O învăță tot ce trebuia să știe un viteaz care merge la așa slujbă înaltă. ISPIRESCU, L. 13. Să merg în cănțelărie, Să mă-nvâț și eu a scrie. JARNIK-BÎRSEANU, D. 26. Fata babei însă au fost șăzut pînă acuma tot pe-acasă. . .; nu voia nici să lucre, nici să meargă în slujbă. SBIERA, P. 208. ♦ (Cu determinări de felul „la armată”, „în armată”, „la oaste”) A se înrola. De va lua calul să margă la oaste, atunce nu iaste cu cale aceasta vină. PRAV. 53. Numaidecît să poruncească să meargă la oaste. IST. Ț. R. 54. ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „la”) A cere sfatul, a consulta; a cere sprijinul, a apela. Stăpînul. . . să margă la giudeț și să-i facă leage, să-i dea boul. PRAV. 19, cf. 237. Pentru vrăji și pentru ceia ce mărg la vrăjitori. EUSTRATIE, ap. GCR I, 116/2. Bărbatu și nevasta „mergea pă la popi”, de cerea să-i despărțească. PITIȘ, ȘCH. 153. Numa ce s-o julit la un ghejet și gata, mere la domn părinte să-i cetească. STĂNOIU, C. I. 52. 3. (Cu determinări nume de ființă, sau cu echivalente ale acestora, introduse de obicei prin prep. „cu”) A însoți, a întovărăși, a acompania. Ceia ce merrgea cu meînre, toți cădzură spre pămîntu. COD. VOR. 76/28. Și mergea cu nusa iudeii plîngea-se. CORESI, EV. 96. Lot încă rnearse cu el. PALIA (1 581), 48/7. Să meargă toți cu dînsul, să-l petreacă pînă la groapă (cca 1 600-1 650). GCR I, 139/37. Și luă cu el și pre ceaialanți fraț și marsăm cu dînsa (a. 1692). id. ib. 307/1. L-au și întrebat de primește să meargă cu dînsul. DRĂGHICI, R. 6/2, cf. 26/9. Oriunde vei merge cu mine, nu cumva să bleștești din gură. CREANGĂ, P. 207. Așa mi-a fost sortit și n-am ce face; trebuie să merg cu Harap-Alb, și pace bună. id. ib. 274. Nu era mai nimerit să fi mers cu noi și fetele celea, decît să se ducă ele după gură-cască. . .!? SP. POPESCU, M. G. 57. Rîd suratele gătite Mînă-n mînă cu flăcăii; Și mi-e drag să merg cu dînșii, Să-i privesc și să-i ascult. IOSIF, PATR. 38. Mergi apoi cu mine, și cu restul îți aleg o cravată pă cinste. C. PETRESCU, C. V. 55, cf. 323. Nici unu dintre voi să nu margă cu mine. ALR II 3 098/551. Aș vrea să meargă cu mine. A III 3. Spune-mi cu cine mergi și-ți voi spune ce plătești. ZANNE, P. IV, 220. (În context figurat) Înnoptez pintre prăpăstii, pintre rîpi, pintre ponoară . . . Dar în zădar! că durerea merge. . . Cu mine. CONACHI, C. 103. ◊ (Cu determinarea subînțeleasă) Eu știu un vin bun, într-un loc unde sînt servit bine . . . Mergi? C. PETRESCU, C. V. 305. ◊ E x p r. A merge mînă în mînă (cu . . .) = (despre întîmplări, fenomene etc.) a se afla în strînsă legătură, a fi strîns legate între ele. Rasismul și anticomunismul merg mînă-n mînă, aspecte ale aceleiași plăgi a capitalismului. SCÎNTEIA, 1 952, nr. 2 392. ♦ (În expr.) A merge după (cineva) = a) (Învechit) a urma (pe cineva). Cine va sluji mie, după mine să meargă ! CORESI, EV. 68. Păsați după mine și face-voiu pre voi vînâtori de oameni. Ei amu lăsară mreaja, după el mearseră. id. ib. 208. Nu iaste datoare muiaria să margă după bărbat, cînd va vrea. . . bărbatul să lăcuiască într-alt sat. PRAV. 168, cf. ANTIM, P. 3, ZANNE, P. II, 122, 608; b) (Învechit și popular, despre femei) a urma (pe cineva) în căsătorie; a se căsători (cu cineva). Femeile vaviloncițe ce-au mărs după evrei și carii n-or vrea să se desparță, să nu-i treci cu tine Iordanul. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 107^r/21. Nu poci suferi a mearge după căsătoriu mai prost decît mine. id. ib. noiembrie 161^v/24. Să nu mergi tu după tineri, macar sărac, macar avut. BIBLIA (1 688), 193²/12. A u amăgit-o un grec, de s-au măritat după dînsul. . . Și după ce-au mărsu dup-acel grec, au amăgit-o. NECULCE, L. 82. Mi te cere-un diecel: Mere-i, mîndră, după el? – După diac nu m-oi duce. JARNIK-BÎRSEANU, D. 75, cf. 181, 452. Of! draga mea! da cum de-ai putut tu merge după un măre hîd ca acesta! SBIERA, P. 20. Vin la maica de mă cere, Că io după tine-oi mere. MÎNDRESCU, L. P. 53, cf. HODOȘ, P. P. 187. Merge-aș, bade, după tine, Dar pămîntu nu mă ține, Că ți-i casa jelitoare. MARIAN, SA. 9. Tată, te-ai dus la fata împăratului, să vezi, merge după mine? ȘEZ. II 109; c) a accepta, a urma sfaturile, învățăturile cuiva. Se schimbă și în dereapta și în stîngă. . . sau i se și pare că mearge după Hristos. CORESI, EV. 71, cf. 438. Ș-au închis și pe Iordachi vornicul . . . ș-au pus câmaican în locul lui pe Ion Buhuș. . . , ca să poprească țara să nu margă după dînsu să-l pîrască. NECULCE, L. 166; d) (rar) a urmări. Iar deca merge omul după dînsul [după șarpe], și-l ajunge . . ., el își acopere capul cu tot trupul (a. 1 654). GCR I 166/39. A merge pe urma (sau urmele) cuiva v. u r m ă. (Învechit) A merge pe legea cuiva = a accepta sau a respecta o credință. Să ispitescu pre ei, de vor mearge pre leagea mea au ba. BIBLIA (1 688), 50²/34. (Regional) A merge în urma cuiva = a urmări. I-am văzut, chiar pe drumul acesta trecură. . . – Oh, zise zmeul, dar numai în zadar mai merg în urma lor ! RETEGANUL, P. I, 37. (Învechit) A merge în (sau la) sfatul cuiva = a accepta, a urma sfaturile cuiva. Ferice bărbat ce nu mearge la sfatul necuraților și pre calea păcătoșilor nu stă. PSALT. 1. Ferice de omul ce n-a miarge în sfatul celor fără de liage Și cu răii nu va sta-n cărare. DOSOFTEI, PS. 11/8. (Învechit) A merge spre nuntă sau (regional) în cununie (cu...) =a se căsători, a se cununa. El era născut den fată, nu den muiare ce mersease spre nuntă. CORESI, EV. 527. Cînd o mers în cununie, icoanile-o prins a plînge. MÎNDRESCU, L. P. 182. Ce iubesc mamii nu-i place; De-ar plăcea mamii ca mie, Mîne-aș mere-n cununie. MARIAN, NU. 82. ♦ (La unele jocuri, mai ales la jocul de cărți) A se angaja, a participa (la joc). Pune miza, zise căpitanul de intendență. – Am pu-u-u-s doi franci. . . – Dumneata mergi, domnule maior? – Da. D. ZAMFIRESCU, R. 203, cf. BUL. FIL. V, 261. II. 1. (Despre ape curgătoare) A curge. Un părâu . . . mergea cu mare cursături. DOSOFTEI, V. S. octombrie 46^r/ll. Iată că merg patru rîuri din raiu, unul Tigru, altul Efrat, altul Fison, altul Gheon. ALEXANDRIA, 106/16. Ș-așa cîntă de cu jele, De stă Oltul și nu mere, Ș-așa cîntă cu căldură, De stă Oltul și nu cură. JARNIK-BÎRSEANU, D. 106, cf. DOINE, 97. Peste noi a trece vînt, Și picăm fără de rînd. P'îngă noi, d-a mere apă, Și picăm fără de seamă. BÎRLEA, B. 10. Me apa la Criș. ALR I 422/80. Ampoiu meie lin. ALR II 2 505/102, cf. 2 505/157, 3 498/386. 2. (Popular, despre lichide sau despre secreții organice) A curge, a se scurge. Bătaia, cînd să face cu toiagul, și mai vîrtos cîndu să va svărîma lemnul, sau să facă cu acesta rane să margă sînge . . . , atunce de pururia să va certa bărbatul. PRAV. 159. Am descoperit smochinele, și. . . le mergea laptele. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 106^v/1. Să apropie de Alexandru și-și plecă capul la domnul său și-i mergea lacrămile din ochii lui izvor. ALEXANDRIA, 168/16. Bădiță . . . Tare râu sîngele părău. RETEGANUL, TR. 134. Merg balele. ALRM II/I h 55, cf. ALR II 4 211/362, 4 212/95, 362. Mier lăcrămile pe obraz. ALR II/I MN 4, 6 829/836 Întotdeauna îi merge lacrimi din ochi. ib. h 17. 3. (Popular, despre praf, fum, aburi etc.) j ieși (din. . .); a se desprinde din. . . (deplasîndu-se în spațiu). Atunci e mai bun semănați orzului, cînd după grapă mearge pulbere. ECONOMIA, 39/4. Ian caută la obiele, Cum merg fumul din ele. DOINE, 136, cf. ALRM II/I h 310. 388. Le-am frecat hanele să margă zgura din ele. ALR I 643/295. Merze aburi din gunoi. ALR II/I MN 129, 3 864/27, cf. ib. 3 864/29, 36, 76. ◊ E x p r. (În legătură cu diverse verbe, mai ales cu „a bate” sau cu echivalente ale acestuia pe lîngă care expresia capătă valoare adverbială) De-i merge (sau să-i meargă) colbul (sau fulgii, peticii, peticile, untul, rar, scînteile) = zdravăn, tare, violent. Și înherbîntă o tigaie de o înfocă de-i mergea scînteaiele. DOSOFTEI, V. S septembrie 7^v/4, cf. BARONZI, L. 48. Scoteau mîțele de prin ocnițe și cotruțe, și le flocăiam și le șmotream. . . de le mergea colbul. CREANGĂ, A. 37. Acuș iau varga din coardă, și vă croiesc de vă merg petecile. id. ib. 38, cf. id. P. 24, 148 O lovi o dată cu mîțele de-i merse fulgii. ISPIRESCU ap. CADE. Bărbatul său însă. . . mi-o bătu ș de astă dată de-i merse colbul. MARIAN, O. I 347. N-am eu vreme de pierdut și mi-i capu la altele, altfel mi ți i-aș freca eu pe mîrlani să le meargă untul. C. PETRESCU, R. DR. 117. Te muștruluiește de-ți merge untul. BRĂESCU, V. A 132. Cam cu chef cum era, au început deodată să joace, și unde nu juca, și juca de-i mergea petecele. SBIERA, P. 37. S-au dat la jucat, și juca și juca de-i mergea colbul. id. ib. 39. De feli nu-i cruțau, ci-i măcilăreau de le mergeai peticele. MARIAN, T. 228. Le-a tras o bătaie de le-a mers colbul și i-a alungat departe. id. ib 267, cf. ȘEZ. III, 143. L-a bătut de i-au mers fulgii. ZANNE, P. IV, 274, cf. 162, III, 294. Te pălesc de-ți merg fulgii. ALR I 1 435/887. ♦ (Prin Transilv., despre pete, murdărie etc.) A dispărea, a se șterge (prin frecare, curățire etc.). Com. din ALBA IULIA. III. (De obicei cu determinări locale) 1. (Despre drumuri) A duce (la. . .), a o lua (spre . . .) Amîndouă drumurile acestea merg tot la Țuțora. (a. 1803). URICARIUL, XXV, 258. Drumul care mergea la capiște era presărat cu flori. BELDIMAN N. P. I, 61/13. Arată-mi drumu cum mere cătă casă. ALR II 3 459/102. Să mă-ndrepți că-ncătrău mere drumu ăsta. ib. 3 459/235, cf. 2 938/235, 250. ♦ (Despre întinderi de pămînt, drumuri linii de hotar etc.) A se întinde, a ține (pînă la. . . sau de la . . . , de la pînă la . . .), a ajunge (pînă la. . . sau de la pînă la . . .). Această moșie țearca căriea îi merge hotarul de la un loc pe valea Sulinarului. . . până în via Mecolei (a. 1 776). URICARIUL, VII, 20. Acele pămînturi din Maxinești merg pînă la hotarul Honcului și lovesc în capul iazului Bălăneștilor (a. 1 797), ib. XXV, 242. Mergea atunci podul. . . de la capul cel de lîngă orașul Giurgiului. . . pînă la poalele castelului. BĂLCESCU, M. V. 164. Atîta rămăsese din livada. . . ce mersese pînă-n ulița din dos. REBREANU, I. 47. %Cărărușa merge-n rît, Dragi am fost și ne-am urît; Cârărușa merge-n vii, Dragi am fost de mici copii. JARNIK-BÎRSEANU, 162. 2. A se extinde, a se propaga, a se generaliza. Focu într-însu înrainte mearge și arde împregiuru dracii lui. PSALT. 201. Apoi au început a slobodzi drăgănimea flintele . . . din om în om împregiur. Ca. . . fulgerul, așe merge focul împregiur. NECULCE, L. 232. Mere pîrjol pîn tătă pădurea. ALR 1 692/270. Marsă sun [= ecou] pîm pădure. ib. 1367/80. Mere răsunu. ib. 1367/295, cf. 1367/93. Căscătura așa merge din omu-n om, ca pasărea-n zbor. ALR II/I MN 10, 6 869/705, cf. ib. 6 869/886. 3. (Despre vești, evenimente etc.) A ajunge la cunoștința cuiva; a se răspîndi (la toți). Aceastași poroncă și domnului muntenesc lui Gligorie vodă i-au mărsu. N. COSTIN, LET. II, 3/21. N-au așteptat pănă le va merge răspunsul, ce îndată au trimis ordinanțu la toți oștenii. AXINTE URICARIUL, ib. 147/28. Mersăse cuvîntul din om în om. . . pănă . . . la urechile celor mari (sfîrșitul sec. XVIII). LET. III, 235/32. Cărțile de poronci, ce le vor fi mers, cît au fost în treabă ispravnicii (a. 1820). URICARIUL, I, 254. Un aspru împărat, La care cum au mers asemine știință Au și găsit de cuviință. Pe om se-l de subt judecată. DONICI, F. I, 29/6. Zgomotul serenadelor și serbătorilor deșteptă atențiunea vecinilor și vestea merse pînă la postelnicul. FILIMON, O. I, 119. ◊ E x p r. Merge vorba sau vorba merge = se spune, se vorbește (peste tot). Pe timpii de atunci, mergea vorba că îndeobște călugării de la Sîntele-Locuri erau. . . învățați. ODOBESCU, S. II, 36. Vorba mergea că ar fi dat trupul la dobitoace, și că de aceea nu s-au găsit decît mantaua și iarmurca. CONTEMPORANUL, II, 221. El, după cum îl știm, nu era de cei ce poartă frică de o furnică, cum merge vorba. MARIAN, T. 323. Mai mergea vorba că e și tare învățat. CIAUȘANU, R. SCUT. 16. Îi merge (cuiva) vestea (sau numele, vorba etc.) = se spune despre el că. . . , i s-a dus vestea (că. . .); este denumit, i se spune. Duduca asta se vede că are duh, de vreme ce i-a mers buhu de la Burdujani pănă la Galați. NEGRUZZI, S. III, 75. Și de-atunci i-a mers lui Ciubuc numele de omu lui vodă. CREANGĂ, A. 20. Îi mergea numele că este cea mai frumoasă făptură omenească de sub soare. ISPIRESCU, U. 10, cf. COȘBUC, P. I, 238. De vreo zece ani Vălenilor le mersese vestea departe. AGÎRBICEANU, A. 74. Îi mersese vestea că face din cînepă cea picată sub melițoi sute de coți de pînză. SBIERA, P. 220, cf. ZANNE, P. V, 510. (Cu schimbarea topicii și a accentului stilistic, peiorativ) E un tîrîie-brîu, căruia numai vorba-i merge că-i la Iași, la învățătură. MIRONESCU, S. A. 137. Meargă-i numele! = (în imprecații) să nu se mai audă despre el sau ea (decît numele)! să se facă de rîsul lumii ! Îi umblă-n cap, tu soră, S-ajungă ea Lucsandei noră ! O, meargă-i numele! COȘBUC, B. 123. IV. 1. (Despre acțiuni, fenomene, evenimente etc.; de obicei cu determinări modale) A se desfășura, a evolua, a decurge. Va vedea cum merg vremile. AXINTE URICARIUL, LET. II, 171/8. Vâdzîndu pe Antohie Vodă că-i mărgu lucrurili cu-ntemeiere bună, începu în sfaturi cu boieri pribegi. NECULCE, L. 135. Mulți sînt care pot zice că încă lucrurile nu merg bine. HELIADE, O. II, 415. Sabia această pînă Nu mi să va da în mînă, Toate merg într-un zădar. PANN, E. II, 52/12. Să închizi ochii și să-ți cauți de treabă. . . iară trebșoarele tale o să-ți meargă de minune. FILIMON, O. I, 130, cf. BOLINTINEANU, O. 141. Toate îmi mergeau după plac, fără leac de supărare, de parcă era toată lumea a mea! CREANGĂ, A. 34, cf. 4. Harap-Alb vede el bine unde merge treaba. id. P. 219, cf. 248. Terzetul final din actul întîi a mers admirabil. CARAGIALE, O. I, 3. Pînă acum m-ai ascultat la orice ți-am zis, și toate ți-au mers bine. ISPIRESCU, L. 21. Toate merg bine. ODOBESCU, S. III, 66. Îi mergeau prost afacerile, era încurcat și pe la bănci, AGÎRBICEANU,123, cf. id. P. M. 137. Era vesel parcă toate i-ar fi mers în plin. REBREANU, R. I, 231. Tare-i plăcea cum mere treaba la rumâni la botez. PRIBEAGUL, P. R. 105. Mergea treaba de-a mai mare dragul, fără sîcîieli, fără bateri pe loc. V. ROM. noiembrie 1953, 161. Să meargă treaba-n plin. teodorescu, P. P. 151, cf. RETEGANUL, P. II, 3, ZANNE, P. III, 154, 187, IV, 636. ( E x p r.) A(-i) merge strună (sau găitan, ca din apă) v. s t r u n ă, g ă i t a n, a p ă. ◊ I m p e r s. Dar cu limba merge altfel: ea nu are vreme hotărîtă că în atîtea luni sau în atîția ani. . . să se formeze. HELIADE, O. II, 129. ♦ (Cu determinarea subînțeleasă) A se desfășura (destul de) bine, normal; a da rezultate (destul de) mulțumitoare. Apoi de mărs o mărs [executarea cîntecului], frate Dincă, da nu-ș cum. . . , voi oltenii o luați mereu prea iute. CAMIL PETRESCU, B. 177. Fac cereale, domnule colonel. . . – Și merge? – Merge . . . Dar, pe lîngă cereale, m-am gîndit să fac și puțin astrahan. . . Și merge. CAMILAR, N. II, 98. ♦ (Despre aparate, mecanisme, sisteme tehnice) A fi în funcțiune sau a putea fi pus în funcțiune; a funcționa. Cf. LM. Ceasornicul nu merge. DDRF. Un cuptor electric pentru topit oțelul consumă el singur, atunci cînd merge, cea mai mare parte din miile de kilowați. BOGZA, V. J. 82. Plugu gazdii mere tăt ca ș-a meu. ALR I 242/257, cf. ALR II 6 714/172, 6 715/172. ◊ E x p r. A-i merge (cuiva) gura v. g u r ă. 2. I m p e r s. (Despre ființe, cu complementul în dativ; de obicei cu determinări modale ca „bine”, „rău” etc.) A o duce, a-i fi (într-un anumit fel). Și deodată mergea cu năroc lui Ștefan Vodă. URECHE, LET. I, 101/17. Să-ți margă tot bine și cu năroc. VARLAAM, C. 261. Petru Vodă... socotind că nu-i merge pe treaba lui. . . s-au dus în țara leșască. N. COSTIN, LET. II, 37/25. Să fii mai îngăduit, măria ta, păn' li s-ar fi vădzut. . . cum le merge. NECULCE, L. 219. Cătră seară le merse brașovenilor mai bine, căci luară de la români un tun. BĂLCESCU, M. V. 519. Las' pe mine, că te-oi iuți eu, bade Stane. . . nu ți-a merge tot așa, pe somn, pe mîncare și pe bere. ALECSANDRI, T. 611, cf. 970. Mă! că rău mi-a mai mers astăzi! CREANGĂ, P. 46, cf. 144, id. A. 52. Hotărîră ca o parte din zi să lucreze, o parte să citească . . . Așa făcură, și le mergea bine. ISPIRESCU, L. 49. Și-a fost Cuminte om; dar nu știu cum, Așa i-a mers de prost. COȘBUC, P. I, 229, cf. 260. Nici mie n-o să-mi meargă râu. Avendrea e priceput la toate. STANCU, D. 252. Nu l-am mai întrebat cum îi merge. V. ROM. mai 1955, 42. Nu-i mergea bine în nici o treabă, măcar de ar fi muncit el orișicît. SBIERA, P. 187, cf. 195. Cu popă și cu iepure cine să întîlnește la drum, bine nu-i merge. ȘEZ. I, 18, cf. 51, GOROVEI, CR. 43. La pruncii aiștea le me bine. ALR I 259/80, cf. 259/61, 63, 103, 170, 231, 308, 343, 839, ALR II 3 175/102. ◊ (În formule de urare) Să-ți meargă tot cu bine. HODOȘ, P. P. 214. ◊ (Prin extensiune, despre plante) Cu cît se seamănă mai afund și mai rar cucuruzul, cu atîta îi mearge mai bine. ECONOMIA, 41/27. Prin aceasta multe buruiene se vor stîrpi, și cartofelor le va merge atîta de bine, ca și cînd ar fi fost prășite. IONESCU, C. 81/11, cf. 182/4. ♦ (Cu determinarea subînțeleasă; adesea în construcții negative) A o duce bine, a-i fi bine, a avea succes; a-i prii. Văzînd și domnul că nu-i merge în pămîntul Moldovei, fiind învățat în Țara Românească cu venituri mai mari, au scris la Țarigrad (sfîrșitul sec. XVIII). LET. III, 200/15. ♦ (Adesea în construcții negative) A reuși, a izbuti. Începu să povestească amănunțit cum „a pus mîna” el cîndva pe cămara lui Răghină. . . , cum „i-a mers”. V. ROM. mai 1954, 72. ♦ Cu mine nu i-a mers. 3. (De obicei cu determinări modale de felul lui „înainte”, „bine”, „încet”, „greu”) A înainta, a progresa; a se dezvolta. Carile dintr-un loc mai înainte nu mearge nici mai adaoge, acela prea pe lesne îndărăpt să dă și scade. CANTEMiR, ap. GCR I, 327/7. În acest chip lucrul merge înainte. I. IONESCU, C. 58/14. Omenirea merge într-un progres continuu. BĂLCESCU, M, V. 3. Fără să perdem un minut, am cercat să facem ceva; știți însă că la noi lucrurile merg încet. ap. SBIERA, F. S. 240. Umblam la școală, unde mergeam bine. ap. TDRG. Nu-mi merge lucrul din mână. Com. din BRAȘOV, cf. DEȘLIU, G. 15, TULBURE, V. R. 43. ◊ I m p e r s. Eu scriu mereu și merge greu. CARAGIALE, O. VII, 62. ♦ (Despre oameni; cú determinări de felul „(tot) înainte”, „mai departe”) A persevera, a continua. Vremea trece, flăcăul începe și el a se trece, mergînd tot înainte cu burlăcia. CREANGĂ, P. 142. 4. (În e x p r.) A merge pe . . . = (despre oameni sau în construcții impersonale; urmat de o determinare numerică) a se apropia de sau a se îndrepta spre data la care împlinește un an în plus. Asta nu se poate spune. Eu, babei mele – că merge pe douăzeci și patru de ani de cînd m-am luat cu dînsa --. . . și tot nu i-am spus. CREANGĂ, P. 122. Iaca eu sînt om de merg pe șaptezeci și patru de ani. BRĂTESCU-VOINEȘTI, ap. CADE. (Cu o construcție învechită) De vreame ce cel. . . ce face greșalâ, va fi de optspredzeace ai mărgînd, atunce să-l bage în hiară. PRAV. 261. A merge spre. . . (sau către. . .) = a se apropia de un anumit stadiu de evoluție, de o anumită fază, de perioada de timp imediat următoare. [Holda] merge spre copt. ALR SN I h 43. (I m p e r s.) Mergea spre toamnă. ap. CADE. (I m p e r s.) De ce (sau, rar, pe cît) merge sau pe zi (ori pe an) ce merge = pe măsură ce trece timpul; tot mai mult. Holera, de ce merge, crește în Paris. CR (1832), 87²/11, cf. DRĂGHICI, R. 9/10. De ce merge, se întinde gustul cititului. GT (1839), 27²/44. Siguritatea se întemeiază pe an ce merge. ib. 173²/16. Tîrgul-Frumos, de ce merge, se face urît. NEGRUZZI, S. I, 192. Oricum orele alerge, Ea, din ce în ce mai dragă ți-ar cădea pe zi ce merge. EMINESCU, O. I, 160. Pe zi ce merge, perfectul compus, datorită tocmai expresivității lui, tinde să ia pretutindeni locul celui simplu. IORDAN, STIL. 151. 5. (Despre ființe) A trece (dintr-o situație în alta), a ajunge (într-o anumită situație). Mearge-voru din virtute în silă. PSALT. 173. A trupului hrană sfîrșaște-se și întru putredire mearge. CORESI, EV. 233. Cu lacrămile în ochi îl rugau să se lase de a face călătoria aceasta, ca nu care cumva să meargă la peirea capului său. ISPIRESCU, L. 4. Scoală, Adame, hai cu mine, Să miei de la rău la bine. BÎRLEA, B. 91. ♦ (Regional; despre obiecte) A se face, a deveni (Voivozi-Șimleul Silvaniei). ALR II 3 952/325. Tăt o mărs țîră [= s-a făcut cioburi], ib. V. 1. (Despre materiale, în special despre alimente) A fi necesar (în cantități determinate) la realizarea unui produs; a se consuma, a se întrebuința, a se cheltui. Fac nouă turtițe, le ung cu miere și le dau la cuptor; mulți însă, ca să nu meargă miere multă. . ., le ung pe deasupra. SEVASTOS, N. 78. Unde merge mia, meargă și suta (dacă s-a cheltuit atît de mult, se mai poate cheltui încă puțin; p. e x t. fie, treacă de la mine!). Cf. ZANNE, P. V. 424. ♦ (Rar; cu determinări nume de alimente introduse prin prep. „pe”) A se hrăni, a se alimenta. Din toate drumurile, acest de iarnă este acel mai greu, fiindcă vitele merg numai pe fîn și cheltuiala se rădică. I. IONESCU, C. 221/17. 2. (Învechit și popular) A se calcula, a se socoti; a se adăuga (la socoteală). Căci [peste] acele multe și mari supărări ce se făcea peste locuitori, le mai merge săracilor încă al doilea văcărit (a. 1 757). URICARIUL, IV, 9/1. Și dobînda de 50 la sută merge la. . . – La capelele întregi! DELAVRANCEA, O. II, 366. 3. (Mat.; despre numere) A se cuprinde, a intra în alt număr. Patru-n opt merge de două ori. ALR II 2 353/36, cf. 2 353/47, 76, 105. Doi mere de două ori în patru. ib. 2 353/250, cf. 2 353/260, 279. VI. 1. (De obicei impers.; adesea în construcții negative) A fi posibil, acceptabil, permis sau valabil; a se putea, a se accepta, a se admite. Înțeleg să aveți respect de opinia publică;. . . dar, de respectul opiniei publice, să nesocotiți pe un confrate bătrîn – iar nu merge. CARAGIALE, O. VII, 425. Opt versuri, le-am făcut! așa cu gluma. . . O, de-aș găsi acum o rimă-n „uma”; Dar, haid! și fără rimă văd c-a mers. COȘBUC, P. II, 267. Toate merg pînă la un timp. BRĂTESCU-VOINEȘTI, ap. CADE. Ți-o spun hotărît, nu mai merge, trebuie să facem economie. BRĂTESCU, V. 5. Te înșeli amar!. . . Cu mine nu merge așa! . . . Nu scapi cu una, cu două! C. PETRESCU, A. R. 14. ◊ E x p r. (Mai ales în construcții negative) A-i merge la socoteală = a-i conveni. Cf. CADE. Treacă-meargă v. t r e c e. ♦ A se potrivi; a se armoniza, a se asorta. Albastrul merge bine cu albul. 2. (Jur.; despre termene, clauze etc.) A intra în vigoare; a curge. Prescripțiunea începe să meargă numai din momentul punerii în întîrziere. COD. PEN. R.P.R. 599. 3. (Prin nordul Transilv.; despre vorbe, expresii etc.) A se (putea) folosi, a se (putea) întrebuința; a se spune, a se zice. Cf. ALR II/I MN 68, 2 630/284, alr i 383/278. 4. (Rar) A avea valoarea de . . .; a fi socotit, considerat ca avînd valoarea de . . .; a valora, a face. Pui patru cărți jos, dai cîte patru fiecărui, iei carte cu carte, sau cu șapte iei trei și patru de jos. . . la urmă, cărțile „merg două” (dacă ai cel puțin 37), spatiile 1. PAMFILE, J. I, 15. 5. (Despre bani, p. ext. despre documente care conferă anumite drepturi) A fi valabil, a fi în uz, a avea curs. Banii vechi nu mai merg. SCRIBAN, D. 6. (Despre salarii, venituri etc.) A reveni (cuiva) în continuare. Leafa îi merge pe vacanță. SCRIBAN, D. 7. (Învechit, despre bunuri materiale) A-i reveni cuiva de drept, a fi atribuit cuiva. De s-ari pedepsi cineva cu moarte, averea lui, după obiceiul țărăi aceiia, să margă la rude și la urmașii lui. N. COSTIN, L. 578. 7.(Învechit, rar, despre legi) A prevedea, a specifica, a stipula. Un plugar oarecarele de să va prileji să aibă a să pîrî cu cineva pentru vreun pămînt sâmănat și nu-ș va întreba întÎi la giudeț, să vadzâ cumu-i va miarge leagia . . . PRAV. 3. VII. A umbla îmbrăcat într-un anumit fel; a se îmbrăca (într-un anumit fel); a purta. Își legase multă vreme capul cu o basma, apoi începu a merge vara cu capul gol. CĂLINESCU, S. 142. - Prez. ind.: merg și (prin Transilv.) meg (ALR II 4 797/130), pers. 2 (prin Transilv.) și megi (ib. 4 797/130, 172), pers. 3 (prin Transilv.) și mege, pers. 4 (popular) accentuat și mergém (BUL. FIL. II, 105, IORDAN, L. R. A. 128), (prin Transilv.) și megem (ALR II 4 797/172), pers. 6 (prin Olt.) și merge (ib. 4 797/886); perf. s.: pers. 1 mersei și (regional) mergei (ARH. FOLK. I, 168), mergâi, mersui, (învechit) merși, merșu, pers. 3 (regional) și mersu (D. POP, M. 154), pers. 4 (învechit) și mersem m. m. perf. pers. 5 (învechit, rar) și mersesiți. – Și: (regional, mai ales Transilv.) mére (prez. ind. pers. 2 meri, 3 mere, 4 merem, 5 mereți, 6 mer ZANNE, P. VI, 46, ALR SN I h 124/812) vb. III ; (regional, mai ales Maram. și nordul Transilv.) me (prez. ind. pers. 2 mei, 3 me și meie, 4 mem și meiem ALR II 4 797/102, pers. 5 meți și meiți ib. 4 797/104, 106) vb. III. – Lat. mergere „a se cufunda”.