GRĂBI, grăbesc, vb. IV. 1. Refl. A face repede o acțiune; a-și iuți mișcările pentru a ajunge cît mai repede undeva sau pentru a isprăvi cît mai repede ceva; a da zor. Vorbește, Rață, tot ce știi, așa cum s-a petrecut de la început și pînă la sfîrșit, fără să te grăbești. SAHIA, N. 75. Nu te grăbi așa Harap-Alb, că te-i pripi. CREANGĂ, P. 272. Prea tare nu vă grăbiți, Ci fiți buni și zăboviți. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 494. ◊ Intranz. Dinspre tîrg grăbea un negustor. SADOVEANU, O. VI 211. Grăbeau din codri la poiene Strîngînd săcuri la subsuoară Feciorii mîndrei Consînzene. GOGA, P. 17. Te rog grăbește. RETEGANUL, P. I 87. ◊ Tranz. fact. Și-l luă pe agent de braț, grăbindu-l. DUMITRIU, N. 236. Un sentiment de neliniște, de osteneală, de apăsare morală îl grăbea spre casă. VLAHUȚĂ, O. A. III 58. 2. Tranz. A face să fie, să se întîmple sau să se săvîrșească mai curînd, mai repede; a urgenta, a accelera. Este important să grăbim ritmul construirii economiei noastre socialiste. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 158, 10/1. Deasupra satului văzduhul se întuneca, grăbind căderea negurilor serii. MIHALE, O. 503. ◊ A grăbi pașii (sau pasul) = a înteți, a iuți pașii, a merge mai repede. Grăbim iar pasul, căci soarele a început să urce. CAMIL PETRESCU, U. N. 202. Grăbi pașii pînă ce intră în tîrg. EMINESCU, N. 50.