MARMANZÍU, -ÍE s. n., adj. 1. S. n. (Învechit) Vin grecesc (de Malvazia); p. g e n e r. vin de calitate superioară. Fac mied așa de bun, cît se potrivește marmaziului. SIMION DASC., LET. I A 38/37, cf. DR. IV, 1077. 2. Adj. (Învechit și regional, despre vin) De culoare purpurie (ȘIO I, 84); care îmbată, tare (I. CR. III, 298); dulce (L. COSTIN, GR. BĂN. 134); p. ext. (despre băuturi) de calitate superioară. Unele vițe rodesc mai puțin vin, dară mai marmanziu, adecă prea bun. ECONOMIA, 147/14. Vinu-i bun și mermeziu Cules toamna mai tîrziu. SEVASTOS, N. 300. Un acău de rachie, De rachie marmazie. BIBICESCU, P. P. 330. În pimniță că-mi intra, Scotea vin d-al marmuziu, Cules toamna mai tîrziu, Omoară omul de viu. MAT. FOLK. 205. Punea rachiu anason, De-i făcea din om neom; Punea vin de ăl marmaziu De-omora ciocoiu de viu. ib. 1074. Nedea bea la pivnicioară, Cu plosca de-o vedrișoară, Cu vin vechi cam marmagiu, Cules toamna cam tîrziu. PAMFILE, C. Ț. 39, cf. DIACONU, VR. 192. ◊ P. g e n e r. Roșu-deschis, purpuriu (POLIZU, CIHAC, II, 593, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., CADE), roșu-portocaliu (PASȘCA, GL.), vioriu (MARIAN, CH. 53). Boiangiul. . . întrebuința colorile cele mai variate și anume: albastru (civit. . . , lulachiu, marmaziu, micșuniu). ȘIO I, 237. Mîndră buze marmanzii, Dar pe-a cui seamă le ții? JARNIK-BÎRSEANU, D. 368. Este-o fată-o cheamă Doca Cu părul cam marmansiu, Nu mi-o spune că o știu. BUGNARIU, N. 49/359. - Pl.: marmanzii. – Și: marmansiu, -íe, marmangíu, -íe (PAȘCA, GL.) adj.; marmaziu, -íe adj., s. n.; marmagiu, -íe, marmonzău (CANDREA, Ț. O. 51), marmuziu, -íe, mermeziu, -íe adj. – Etimologia necunoscută. Cf. numele topic grecesc Malvazia și rom. naramziu.