GÎNGAV, -Ă, gîngavi, -e, adj. (Despre oameni) Care vorbește greu și împiedicat, repetînd silabele. V. bîlbîit, peltic. Bedros făcea cît mai mare economie de vorbe, ca să nu se vadă că e gîngav. DUMITRIU, N. 259. Se aude și studentul gîngav, recitînd paragrafe. C. PETRESCU, C. V. 216. ◊ (Adverbial) Vorbește gîngav Miliarezi. STANCU, D. 33. ◊ (Despre vorbă, glas) O legăna c-un glas gîngav de tulburare. SADOVEANU, O. VII 47. Preoți bătrîni ca iarna cu gîngavele glasuri, O duc cîntînd prin tainiți și pe sub negre bolți. EMINESCU, O. I 92.