SIMȚITOR, -OARE, simțitori, -oare, adj. 1. Care se înduioșează ușor, este plin de sensibilitate; sensibil. Avea inima cea mai bună din lume, era simțitoare și milostivă cu nenorociții. GALACTION, O. I 304. Nu o cunosc, dar aud că e o femeie tînără, bună, simțitoare; poate că s-ar fi îndurat la nenorocirea mea. NEGRUZZI, S. I 52. ◊ (Poetic) Pe nesimțite vîntul se întețise... Papura se îndoia așa de tare, încît săruta apa cu vîrfurile ei simțitoare. CAZABAN, V. 32. ◊ Expr. A atinge (pe cineva) la coarda sensibilă (sau simțitoare) v. coardă. ♦ Dispus să se lase stăpînit de un sentiment, accesibil la un sentiment. L-a mea jale, l-a mea chemare, Dacă-al tău suflet e simțitor, Vin’ să-ți dau numai o sărutare Ș-apoi din lume vesel să zbor! ALECSANDRI, P. I 152. Plăcerea prieteniei, atît de rar cunoscută de cei mari, pentru că ei se iubesc numai pre sine, era aceea la care... era mai simțitor, privind-o ca cea mai dulce legătură a societății. NEGRUZZI, S. II 155. 2. Apreciabil, considerabil, important. Oamenii lui mîncau bine, și economie simțitoare se făcea la capitolul de hrană a trupei. BART, S. M. 72. ◊ (Adverbial) Ar putea să sporească simțitor buna ei stare generală. GALACTION, O. I 241. Lumina a scăzut între timp simțitor, fără să se fi întunecat însă de tot. SEBASTIAN, T. 129. Soarele se plecase simțitor înspre apus și întunericul peste curînd avea să sosească. HOGAȘ, M. N. 167.