zi s.f. I 1 (în opoz. cu „noapte”) Interval de timp cuprins între răsăritul și apusul soarelui; timpul cît soarele rămîne deasupra orizontului. Ziua scade, noaptea crește Și frunzișul mi-l rărește (EMIN.). În tot timpul zilei avusesem marea liniștită și cerul curat (BART). *Zi-muncă = unitate de măsură convențională, folosită ca etalon pentru stabilirea salariului. Zi de muncă (sau de lucru) = durata timpului în cursul căruia cineva prestează zilnic munca. Într-o zi de lucru, găsești arareori, mai ales dimineața, atîta lume la acest club (CA. PETR). ∆ expr. (pop.) A face zile de muncă = a lucra temporar, ca zilier. Zi scurtă = zi lucrătoare cu program redus. Ziua jumătate = a) parte a zilei cuprinsă între dimineață și ora 12; b) restr. amiază. Umblă în oraș pînă la ziua jumătate (BRĂT.). (înv., pop.) Zi de cale (sau de drum, de marș etc.) = distanță care se poate străbate într-o zi cu piciorul. Se afla... la o zi de cale cătră asfințit, un tîrgușor cu numele Volcineț (SADOV.). Zile de meremet v. meremet. ◊ Loc.adj. De zi = a) care acționează, lucrează, se efectuează în timpul unei zile. Așa-i cu meșteșugurile de zi (SADOV.); b) din decursul unei zile. Între orele de zi și cele de noapte, mai săvîrșea cîteva operații obscure (PER). ◊ Loc.adj., adv. Cu ziua = a) (care este sau care lucrează) fară angajament permanent; temporar (pe durata unei zile); b) (plătit) după un tarif socotit pe munca prestată în timpul unei zile. ◊ Loc.adv. Nici zi, nici noapte sau nici ziua, nici noaptea = niciodată. Ele nu dorm nici zi, nici noapte (ISP.). (Și) zi și noapte (sau nopți) sau (și) ziua și noaptea, zi noapte, zile (și) nopți, toată ziua (și) toată noaptea, noaptea și ziua, nopți și zile, din (de) zi (și) pînă-n noapte (sau seară) = a) tot timpul, (aproape) continuu, fară încetare, neîntrerupt. Oamenii țineau zi și noapte zăvozii în lanțuri (VOIC.); b) fig. fără preget. Așa ostenim zi și noapte; tăcem și dau zvon numai tălăncile (SADOV.). Toată ziua (bună ziua) sau ziua toată = a) de dimineață pînă seara. Toată ziua trec mașini (H. LOV.); b) ext. mereu, continuu. Toată ziua... umple satul cu răutățile și prostiile lui. Peste zi = în cursul zilei, ziua. ◊ expr. A face noaptea zi și ziua noapte sau a face din noapte zi = a) a lucra sau a petrece noaptea și a dormi ziua. Catihetul... făcea ziua noapte și noaptea zi,jucînd stos (CR.); b) ext. a duce o viață dezordonată. Cît toate zilele (de mare) = foarte mare. A-i veni cuiva zi de plată și răsplată v. răsplată. ◊ Compus: zi-lumină = perioadă a zilei cuprinsă între răsăritul și apusul soarelui. ♦ (adv.; în formele „ziua”, „zilele”, „zile”) În timpul zilei, în fiecare zi. Ziua, stelele dorm (STANCU). 2 Lumină solară care face ca obiectele, ființele etc. să devină vizibile, clare, distincte. În curînd se va face ziuă. ◊ Albul zilei v. alb. Crăpatul zilei (sau de ziuă) v. crăpat. Revărsatul zilei sau revărsat de zi (sau de ziuă) v. revărsat. ◊ Loc.adv. (Pînă) în (sau la, înspre, spre, către, pop., despre) ziuă sau de cu ziuă = puțin înainte de a se lumina; spre dimineață. Deunăzi, către ziuă, visasem că murisem (MACED.). Nunta se întinde... Pînă la ziuă (LAB.). Spre ziuă, a început să plouă. ◊ expr. Cu ziua-n cap = foarte devreme. (A se face) ziuă albă = a se lumina complet, a fi plină zi. Ca lumina zilei sau ca ziua = (pe lîngă adj. ca „clar”) foarte clar, foarte limpede. A se crăpa de ziuă v. crăpa. A se îngîna ziua cu noaptea v. îngîna. A se lumina de ziuă v. lumina. A răsări (sau a se arăta) la lumina zilei v. lumină. A miji sau a se miji de ziuă v. miji. A se mîneca de ziuă v. mînecă. A răsări la lumina zilei v. răsări. se revărsa zori de ziuă sau a se revărsa de ziuă v. revărsa. A vedea lumina zilei v. vedea. ♦ poet. Soarele ca sursă de lumină pentru Pămînt. A zilei raze roșii în inimă-mi pătrund (EMIN.). 3 Interval de timp de 24 de ore, corespunzător unei rotații a Pămîntului în jurul axei sale; durată de 24 de ore luată ca unitate de timp; timpul care separă momentul prezent de un alt moment evaluat după această unitate; ext. durată imprecisă de timp care corespunde cu aproximație unei perioade de 24 de ore. În trei zile au serbat logodna (REBR.). ◊ (determ. noțiunile „an”, „lună”, pentru a le sublinia durata) Doi ani de zile au trecut de cînd ne-am văzut, tot la o conferință. ◊ Zi calendaristică (sau civilă) = interval de timp cuprins între miezurile a două nopți consecutive. ◊ Loc.adj. De toate zilele sau de toată ziua = a) de fiecare zi; cotidian. Aveau pîinea cea de toate zilele (SADOV.). ∆ Vorbire de toate zilele v. vorbire; b) ext. care se întîmplă în mod regulat; curent, obișnuit. În schimbul rugăciunilor de toate zilele, dăruiește oamenilor bucurii (REBR.). ◊ Loc.adj., adv. De zi cu zi = a) (care are loc, se petrece, se întîmplă, se face etc.) în fiecare zi; zilnic. Privind cămările din sine, De zi cu zi le află tot mai pline (LAB.); b) ext. (care se face, se întîmplă) în mod regulat; curent, obișnuit. ◊ Loc.adv. Zi de (sau cu) zi = a) zilnic, cotidian. Nu mi-a dat prin cap să țin zi cu zi socoteala (CAR.); b) ext. necontenit, continuu, perpetuu. Zi cu zi simțea însă că locul lui nu este aici (REBR); c) din ce în ce; treptat, progresiv. Vedeam cum zi de zi... se înstrăina (CA. PETR.). Din zi în zi = a) la o dată apropiată (care se schimbă mereu). Din zi în zi trebuie să-mi sosească pianul, expediat din București demult (CAR.); b) fig. fară termen precis; la infinit. Amîna din zi în zi (CR.); c) ext. pe măsură ce trece timpul; încetul cu încetul (și continuu), progresiv. Se încălzea din zi în zi mai mult,pămîntul se zbicea (AGÂR.). De la o zi la alta = a) zilnic; b) ext. repede, văzînd cu ochii. Vederea i se slăbea de la o zi la alta (CE. PETR). În toate zilele = în fiecare zi, oricînd; foarte des, mereu. O văz în toate zilele (BARO.). Într-o (bună) zi sau într-una din zile = la un moment dat; cîndva, odată. Într-o zi, privind lung înapoi..., a văzut-o (CA. PETR.). Pe (sau cu) fiecare (sau fiece) zi = din ce în ce mai mult; progresiv. (reg.) Pe toată ziua = în fiecare zi; zilnic. ◊ expr. A trăi (sau a o duce) de pe o zi pe alta = a duce un trai nesigur, precar. A da zi după zi = a lăsa de azi pe mîine; a amîna. A rămîne pentru (sau pe) zi v. rămîne. ♦ (astron.) Interval de timp între două culminații succesive ale unui astru. ◊ Zi solară adevărată = interval de timp între două treceri succesive ale Soarelui la același meridian. Zi solară mijlocie = interval de timp (cu durata constantă de 24 de ore) între două treceri succesive ale unui soare fictiv la același meridian. Zi lunară v. lunar. Zi maregrafică v. maregrafic. Zi siderală v. sideral. Zi solară v. solar. II Perioadă de timp (de 12 sau 24 de ore, ori de mai lungă durată) considerată după caracterul sau evenimentele care au loc în acest interval: 1 (după aspectul vremii) Iulie... a adus zile foarte frumoase (SADOV.). 2 (după caracterul fericit sau nefericit, important sau lipsit de importanță) Urmară zile negre pentru elevele și elevii bursieri (CA. PETR.). ◊ Bună ziua sau,pop., ziua bună, formulă de salut, la întîlnire sau la despărțire, în timpul zilei. ∆ expr. Simplu ca bună ziua v. simplu. ◊ Zile grele v. greu. Zile lungi v. lung. Zi mare v. mare. Zile nefaste v. nefast. ◊ expr. A da (sau a dori, a pofti) cuiva bună ziua (sau, pop., ziua bună) = a saluta pe cineva. A-și lua bună ziua (sau ziua bună) (de la cineva sau de la ceva) = a) a-și lua rămas bun; b) (fam.) a renunța definitiv (la ceva); a socoti (ceva) drept pierdut. Bună ziua am (sau ai, a etc.) dat, belea pe cap mi-am (ori ți-ai, și-a etc.) căpătat, se spune atunci cînd intenția îți este răstălmăcită sau cînd, nevinovat, intri într-o (mică) încurcătură. A se lăsa loc de bună ziua = a se mai păstra unele relații bune cu cineva. A-și lua ziuă bună v. lua. A strînge bani albi pentru zile negre v. Ban. Aface (cuiva) zile negre v. negru. A trăi zile albe v. trăi. 3 (după caracterul religios, social sau legal) Mîine este zi de sărbătoare. ◊ (în titulatura sărbătorilor sau a anumitor date fixe) Se apropie ziua femeii. ◊ (pop.) Zi-ntîi = a) prima zi a fiecărei luni sau a unui an; b) (relig.; art.) sfințire cu agheasmă pe care o face preotul la locuințele credincioșilor, la data de întîi a lunii. Zi împărătească v. împărătesc. Ziua macaveilor v. macavei. Ziua morților v. mort. Ziua moșilor v. moș. Ziua de mucenici v. mucenic. ◊ expr. La zile mari = a) la ocazii deosebite; b) ext. rar de tot, în mod excepțional. 4 (în legătură cu evenimente sociale, istorice etc.) în zilele lui Ștefan cel Mare s-au ridicat multe biserici. ◊ Zi de doliu v. doliu. ◊ expr. La (sau în) zilele lui (sau ei) = în perioada de început, de maximă eficiență. Era îmbrăcată cu o bluză ce fusese la zilele ei roșie. 5 (după semnificația zilei în mod particular; și zi aniversară) Aniversare (a zilei de naștere a cuiva). De ziua ta... nu te-am uitat (MINUL.). Își sărbătorește ziua de naștere la restaurant. Zi de naștere sau ziua nașterii v. naștere. Ziua numelui, zi de nume v. nume. Zi onomastică v. onomastic. * expr. Vine (sau a venit, va veni etc.) (și) ziua mea (sau ta, lui etc.) v. veni. III (urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”) Indicarea (precisă a) momentului în care un eveniment a avut sau urmează să aibă loc; dată; termen, soroc. Vînătorii... s-au întrunit în congres la Sibiu în ziua de 15 iulie (SADOV.). ◊ (ca termen calendaristic) Ziua deDecembrie. Zilele babei (sau babelor) v. babă. Zilele corbului v. corb. ◊ La zi = a) loc.adj., adv. la termenul stabilit (fară întîrziere). Te pui la zi cu examenele (CE. PETR.); b) loc.adv., adj. (care este) pus la punct cu ultimele noutăți. O nouă ediție, la zi, cu sutele de completări și corectări aduse în timp (PER.); c) loc.adj. care trebuie să fie pregătit pentru ziua respectivă. Mă punea să fac cu regularitate lectura textului literar la zi (PER.); d) loc.adv. zilnic. Mustățile-i rase la zi evidențiau un nas zvîrlit în sus ca o trompetă (MIR.). IV (indică o perioadă nedeterminată de timp) 1 (la pl; urmat sau precedat de adj.dem. „acest”) Timp viitor apropiat de momentul prezent. Zilele acestea am să plec (REBR). ◊ Ziua de mîine = viitorul. Eu mă gîndesc la ziua de mîine (CA. PETR.). Ziua de astăzi (sau de azi) = perioada de timp, epoca în care trăim; prezentul. Nu se putea călători așa de ușor și fără primejdii ca în ziua de astăzi (CR.). (relig.) Ziua de apoi v. apoi. ◊ expr. Nesiguranța zilei de mîine v. nesiguranță. A (nu) mai ajunge să vadă ziua de mîine v. vedea. ♦ (la sg. gen.; ca determ. al unui subst.) Perioadă actuală, prezentă, modernă. N-are curajul să înfrunte moda zilei (PER). ◊ Loc.adv. De zile = a) de mult timp. De zile, nu fac altceva decît să beau; b) de puțină vreme. Promisiunea rămîne promisiune. E o chestiune de zile (E. BAR.). Cu zilele = vreme îndelungată. Nu mai trecea pe acasă cu zilele. 2 (mai ales la pl.; cu determ. ca „vechimi”, „tinereți”) Perioadă de timp situată în trecut. Și-a adus aminte de zilele tinereții (GAL.). ◊ Ziua de ieri = trecutul. ◊ expr. A căuta ziua de ieri = a căuta ceva ce nu există. 3 (la pl.) Viață, existență, trai. Zilele îi erau numărate (PRED.). ◊ Loc.adj. Cu zile = cu viață, sănătos. Cu zile mergeți, dragii mei, Și să veniți cu zile! (ALECS.). ◊ expr. A avea zile (multe) sau a avea zile cu carul = a mai avea de trăit, a-i fi dat să (mai) trăiască. Cîte zile voi (sau vei, va etc.) avea = cît voi (sau vei, va etc.) trăi, tot timpul vieții. (Abia) își ține (sau își duce) zilele, se spune despre cineva care trăiește prost, greu, foarte modest. A trăi cu zile = a trăi în mizerie. A ridica (sau a curma, a lua) cuiva zilele = a omorî pe cineva. A-și pune capăt zilelor sau a-și curma zilele = a se sinucide. E mișelnic lucru singur zilele să-ți curmi (VLAH.). O să mă ierte, pentru că... nu mi-am pus capăt zilelor (H. LOV.). A i se isprăvi cuiva zilele = a muri. A(-și) număra zilele = a) a nu mai avea mult de trăit; b) a nu mai avea mult de răbdat, de așteptat; a fi pe punctul de a scăpa de ceva neplăcut. A-și urî zilele sau a i se urî (cuiva) cu zilele = a se sătura de viață, a nu mai voi să trăiască. Vai de zilele mele (sau tale, lui etc.) = vai de capul meu (sau al tău, al lui etc.), vai de mine (sau de tine, de el etc.). Din (sau în) zilele mele (sau tale, sale etc.) = în timpul vieții mele (sau tale, sale etc.). A avea (sau a duce, a vedea) zi bună sau zile multe și bune (cu cineva) = a trăi în bune relații cu cineva. (A fi) vechi de (sau în) zile (ori înaintat în zile) = (a fi) bătrîn sau foarte bătrîn. A fi învechit în zile rele, se spune despre un om înrăit. (A fi) veșnic de zile = (a fi) nemuritor. (A fi) mic de zile = a) (a fi) tînăr sau prea tînăr; b) (a fi) lipsit de valoare; mediocru. Noi, epigonii... Mici de zile, mari de patimi (EMIN.). A-l ajunge pe cineva zilele v. ajunge. A face (cuiva) zile fripte v. fript. (Că sau doar) n-au intrat zilele în sac v. intra. A-și încheia zilele (undeva) v. încheia. A îngropa zilele cuiva v. îngropa. A lăsa (pe cineva) cu zile sau a-i lăsa (cuiva) zilele v. lăsa. Cu zilele în mînă v. mînă. A muri cu zilele în mînă v. mînă. A mînca cuiva (sau a-și mînca cu cineva ori cu ceva) zilele v. mînca. A mîntui pe cineva de zile v. mîntui. A nu mai avea zile multe v. mult. A nu număra zile multe v. număra. A-i rămîne cuiva zilele pe undeva v. rămîne. A rămîne cu zile v. rămîne. A răpune (cuiva) sau a-și răpune zilele v. răpune. A ridica (cuiva) zilele v. ridica. A-i fi silă (cuiva) de zile v. silă. A-i sorbi (cuiva) zilele v. sorbi. A-și ține zilele cu... v. ține. Ca vai de zilele cuiva v. vai. • pl. zile. și ziuă s.f. /lat. dīe(m).

belea s.f (fam.) 1 Întîmplare (neprevăzută) care pricinuiește neplăceri și de care se scapă cu greutate; bucluc, pacoste. ◊ Expr. A (se) vîrî sau a (se) băga în (ori la) belea = a intra sau a face pe cineva să intre într-o încurcătură. A da de belea sau a-și găsi beleaua (cu cineva), a-i cădea cuiva beleaua pe cap = a da de necaz, a o păți. A intra într-o belea v. intra. 2 Ființă care provoacă numai necazuri, neplăceri, încurcături. Omul ăsta e o mare belea. ◊ Expr. A-i cădea (cuiva) belea (pe cap) v. cădea. Bună ziua am (sau ai, a etc.) dat, belea pe cap mi-am (sau ți-ai, și-a etc.) căpătat v. zi. • pl. -ele. /<tc. belâ.

NAIBA s. f. art. (Fam.; adesea în imprecații) Dracul, diavolul. ◊ Loc. adj. și adv. Al naibii (de...) = grozav, teribil, foarte, peste măsură (de...). ◊ Expr. A da de (sau a vedea pe) naiba = a o păți, a da de bucluc, a-și găsi beleaua. A da (sau a lăsa pe cineva sau ceva) naibii (sau la naiba) = a nu se mai interesa (de cineva sau de ceva), a renunța la... A nu avea nici pe naiba = a se simți bine, a fi perfect sănătos, a nu avea absolut nimic. – Et. nec.

SFÂNT, -Ă, sfinți, -te, adj., subst. I. Adj. 1. Epitet dat divinității, considerată ca întruchipând suprema perfecțiune și puritate. ♦ Epitet dat celor sanctificați de biserică. ◊ Sfântul părinte = titlu dat papei de către catolici. ♦ (Rar; despre oameni) Care duce o viață curată și cucernică. 2. Care ține de divinitate, de religie, de cultul divin; care este considerat ca posedând harul divin. ◊ Sfânta slujbă = liturghia. Locurile sfinte = ținuturile menționate în textele religioase ca fiind acelea unde a trăit și a propovăduit Isus Cristos. Sfântul Mormânt = mormântul unde a fost îngropat Isus Cristos. Sfânta sfintelor = sanctuarul vechiului templu din Ierusalim. 3. Care constituie un obiect de cult, de venerație; care se cuvine cinstit, slăvit, venerat. 4. (Pop.) Epitet dat unor elemente ale naturii. Sfântul soare. ♦ Epitet dat zilelor săptămânii. 5. Desăvârșit, perfect, infailibil. Ce-am vorbit e sfânt. ♦ (Substantivat, urmat de un substantiv introdus prin prep. „de” și exprimând ideea de superlativ) Strașnic, zdravăn. O sfântă de bătaie. II. Subst. 1. S. m. sg. art. (Pop.) Dumnezeu. ◊ Expr. A-l vedea (pe cineva) sfântul = a) a o păți, a da de belea; b) a da peste un noroc neașteptat. A-l uita (pe cineva) sfântul, se spune când cineva zăbovește undeva prea mult (și degeaba). Ferit-a sfântul! = în nici un caz, nicidecum. 2. S. m. și f. Persoană recunoscută ca un exemplu desăvârșit al vieții creștine și consacrată ca atare, după moarte, de către biserică. ◊ Expr. Până la Dumnezeu, te mănâncă sfinții = până să ajungi la cel mai mare, înduri multe de la slujbașii mai mici. A-l fura (pe cineva) sfinții = a ațipi, a adormi; a muri. A-i ieși (cuiva) un sfânt din gură = a vorbi foarte drept și înțelept, a spune o vorbă potrivită. A sta (ca un) sfânt = a sta nemișcat; (despre copii) a fi foarte cuminte. A se închina la sfinți sau a se ruga de toți sfinții = a se adresa la cei puternici cu rugăminți, a fi nevoit să solicite rezolvarea unui lucru în mai multe locuri și cu stăruințe. La sfântu-așteaptă = niciodată. ♦ Om care duce o viață curată și cucernică. 3. S. f. pl. art. (În credințele populare) Iele. 4. S. m. pl. Mucenici (2). – Din sl. sventŭ.

A PĂȚI ~esc tranz. A avea de suferit, de îndurat (pe neașteptate). ◊ Ce-ai pățit? ce ți s-a întâmplat? ce-a dat peste tine? A o ~ (sau pârli) a nimeri într-o situație neplăcută; a da peste belea. /<lat. pati[ri]

A PÂRLI ~esc 1. tranz. A face să se pârlească. ◊ A o ~ (sau păți) a nimeri într-o situație neplăcută; a da peste belea. A o ~ la (sau de) fugă a începe să fugă repede; a o lua iute din loc; a o zbughi. 2. intranz. (despre surse de căldură) A emana radiații fierbinți, răspândind căldură foarte mare; a pârjoli; a frige; a dogori; a păli; a arde. Soarele ~ește. /<bulg. părlja, sb. prljiti

poticăli, poticălesc, vb. IV (înv. și reg.) 1. a veni necazul, a da de belea. 2. a copleși, a încărca, a împovăra; a pedepsi. 2. a copleși, a încărca, a împovăra; a pedepsi. 3. (refl.) a se primejdui, a se pedepsi. 4. a abate, a amăgi, a corupe; a înșela, a păcăli

beleá f. (turc. belá, ca merea d. mera). Nenorocire, supărare, încurcătură: a da de belea, a-ți găsi beleaŭa, a scăpa de belea. Fig. Om incomodant, berechet: ce belea de om!

dandaná f. (turc. tantana, fast, pompă, paradă, solemnitate). Vechĭ. Tumult, alarmă: clopot de dandana. Azĭ. Fam. Tărăboĭ, tămbălăŭ, afacere încurcată și zgomotoasă: mutarea e curată dandana. A da de dandana, a da de belea, a da peste o mare încurcătură.

pocinóg și (vechĭ) -óc n., pl. oage și oace, urĭ (vsl. počinŭkŭ, început, d. pocenti-počinon, a începe; rus. počinok, cîmp desțelenit). Rar. Saftea, început: a face pocinog la ceva. Fig. Iron. Întîmplare neplăcută. A da de pocinog, a da de belea.

beleà f. 1. nenorocire, supărare, încurcătură neașteptată: a da de belea, a-și găsi beleaua; 2. greutate, anevoie de suferit: nu pot scăpa de beleaua asta de om (v. popă belea, urdubelea). [Turc. BELÁ].

SFÂNT, -Ă, sfinți, -te, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Epitet dat divinității. ♦ Epitet dat celor sanctificați de Biserică. ◊ Sfântul Părinte = titlu dat papei de către catolici. ♦ (Rar; despre oameni) Care duce o viață curată și cucernică. 2. Care ține de divinitate, de religie, de cultul divin; care este considerat ca posedând harul divin. ◊ Sfânta slujbă = liturghia. Locurile sfinte = ținuturile menționate în textele religioase ca fiind acelea unde a trăit și a propovăduit Isus Hristos. Sfântul Mormânt = mormântul în care a fost depus Isus Hristos. Sfânta sfintelor = sanctuarul vechiului templu din Ierusalim. 3. Care constituie un obiect de cult, de venerație; care se cuvine cinstit, slăvit, venerat. 4. (Pop.) Epitet dat unor elemente ale naturii. Sfântul Soare. ♦ Epitet dat zilelor săptămânii. 5. Desăvârșit, perfect, infailibil. Ce-am vorbit e sfânt. ♦ (Substantivat, urmat de un substantiv introdus prin prep. „de” și exprimând ideea de superlativ) Strașnic, zdravăn. O sfântă de bătaie. II. S. m., s. f. 1. S. m. art. (Pop.) Dumnezeu. ◊ Expr. A-l vedea (pe cineva) sfântul = a) a o păți, a da de belea; b) a da peste un noroc neașteptat. A-l uita (pe cineva) sfântul, se spune când cineva zăbovește undeva prea mult (și degeaba). Ferit-a sfântul! = în niciun caz, nicidecum. 2. S. m. și f. Persoană recunoscută ca un exemplu desăvârșit al vieții creștine și consacrată ca atare, după moarte, de către Biserică. ◊ Expr. Până la Dumnezeu, te mănâncă sfinții = până să ajungi la cel mai mare, înduri multe de la slujbașii mai mici. A-l fura (pe cineva) sfinții = a ațipi, a adormi; a muri. A-i ieși (cuiva) un sfânt din gură = a vorbi foarte drept și înțelept, a spune o vorbă potrivită. A sta (ca un) sfânt = a sta nemișcat; (despre copii) a fi foarte cuminte. A se închina la sfinți sau a se ruga de toți sfinții = a se adresa la cei puternici cu rugăminți, a fi nevoit să solicite rezolvarea unui lucru în mai multe locuri și cu stăruințe. La sfântu-așteaptă = niciodată. ♦ Om care duce o viață curată și cucernică. 3. S. f. pl. art. (În credințele populare) Iele. 4. S. m. pl. Mucenici (2). – Din sl. sventŭ.

NAIBA s. m. art. (Fam.; adesea în imprecații) Dracul, diavolul. ◊ Loc. adj. și adv. Al naibii (de...) = grozav, teribil, foarte, peste măsură (de...). ◊ Expr. A da de (sau a vedea pe) naiba = a o păți, a da de bucluc, a-și găsi beleaua. A da (sau a lăsa pe cineva sau ceva) naibii (sau la naiba) = a nu se mai interesa (de cineva sau de ceva), a renunța la... A nu avea nici pe naiba = a se simți bine, a fi perfect sănătos, a nu avea absolut nimic. – Et. nec.

ALAGEA¹ s. f. (Rar) Încurcătură, belea, bucluc. Ce să facă el ca să iasă de acolo? Să-ntrebe, nu-i venea la socoteală, ca să nu pață vro alagea. ISPIRESCU, la HEM ◊ Expr. A-și căpăta alageaua = a o păți, a da de belea. Voi știți că nimeni nu s-a putut atinge de împărăția mea cît am fost tînăr fără să-și capete alageaua și fără să se ducă rușinat de unde a venit. ISPIRESCU, L. 12.

BELEA, belele, s. f. Întîmplare (neprevăzută) care pricinuiește neplăceri și de care scapi cu greu; necaz, neplăcere, încurcătură, daraveră, pacoste, bucluc. Țăranii au biruri de plată, belele, Măria-sa-și numără pungile grele. TULBURE, V. R. 39. Cine n-are gîndurile lui și belelele lui? PAS, L. I 81. Ca să mă scape de belea, m-au trimes la stînă în dumbrava Agapiei. CREANGĂ, A. 14. De n-ascultați vorba mea, Voi atunci dați de belea. ȘEZ. IV 132. ◊ Expr. A-și găsi (sau, rar, a-și căpăta) beleaua sau a da de belea sau a-i cădea (cuiva) beleaua pe cap = a o păți, a da de necaz, a da de bucluc. Măi băiete, stai în ogradă și nu te mai juca în uliță, să te calce vreo căruță și să-mi mai găsesc beleaua din pricina ta! REBREANU, R. II 30. Pe stradă să mă plimb, e foarte frig; și, afară de asta, te pomenești că mă încurc în vreo discuție și-mi capăt beleaua. CARAGIALE, O. I 241. Nu voi să-mi găsesc beleaua dîndu-ți drumul. NEGRUZZI, S. I 93. A (se) vîrî sau a (se) băga în (sau la) belea = a intra sau a face pe cineva să intre într-o încurcătură, într-un necaz. Du-te, cumetre Ghiță, du-te, frate Niță... Mă băgați în belea. PAS, L. I 52. La grea belea m-a vîrît iar spînul. CREANGĂ, P. 219. ♦ (Concretizat) Sarcină, povară. El era bun-bucuros că-i ia beleaua din bătătură, deoarece n-aveau ei ce să mănînce, dar încă mi-te să mai dea și oii. ISPIRESCU, L. 208. ◊ (În glumă) Cîte păsărele zboară, Toate zic: «Bade, te-nsoară!». Numai biata rîndunea...: «Bade, nu-ți lua belea». ȘEZ. I 103.

BRÎNZĂ, (2) brînzeturi, s. f. 1. Produs alimentar obținut prin coagularea laptelui cu ajutorul cheagului sau al unor coagulanți sintetici; se păstrează de obicei presată și sărată. Brînză de oaie. Brînză de capră. Brînză de burduf. ▭ Pe tavă se află o cană cu vin și un taler cu felii de pîine și cu bucăți de brînză. PAS, L. I 21. Nu se mai află pe lume asemenea brînză cum o face cuscrul Haralambie. SADOVEANU, N. F. 10. O străchinoaie de brînză cu smîntînă și mămăliguță erau gata. CREANGĂ, P. 10. Cînd e brînză, nu-i bărbînță v. bărbînță. Frate, frate, dar brînza-i pe bani (= în afaceri nu poate fi vorba de sentimentalism). ◊ Săptămîna brînzei v. săptămînă. ◊ Brînză de Brăila (sau albă sau murată) = caș de oaie presat și conservat în zer sărat; telemea. Brînză frămîntată = brînză preparată din caș de oaie dospit, stors de zer, frămîntat și sărat. Brînză de vacă = lapte de vacă prins și stors de zer. ◊ Expr. Brînză bună în burduf de cîine, se zice despre un om cu însușiri frumoase, care însă nu le folosește în scopuri bune. A nu face brînză cu cineva = a nu face nici o ispravă cu cineva. Alt stăpîn în locul meu nu mai face brînză cu Harap-Alb, cît îi lumea și pămîntul. CREANGĂ, P. 230. A nu face nici o brînză = a) a nu face, a nu isprăvi nimic; b) a nu fi de nici un folos, a nu fi bun de nimic, a nu face două parale. Asta e altă brînză = asta e altceva. Dar de beleaua boierilor cînd scăpăm, frățiorilor? – Asta e altă brînză. PAS, L. I 268. (Ducă-se, du-te etc., sau te duci etc.) opt cu-a brînzei sau opt și cu a brînzei nouă, se zice cînd scapi (sau dorești să scapi) de o persoană supărătoare, a cărei plecare nu o regreți. Te duci opt cu a brînzii! PANN, P. V. II 118. Brînză de iepure = (Mold.) halva; fig. lucru imposibil. 2. (Numai la pl.) Diferite feluri de brînză.

POTCĂ s. f. (Popular) Neplăcere, încurcătură, belea; vrajbă, sfadă. Bunica... trăgea de mînecă pe nepotul său ca să-și iuțească pașii și să scape odată de potcă. La TDRG. ◊ Expr. A da de potcă = a o păți, a da de belea. Să nu-i mai văd fața, că dau de potcă, îi scot ochii. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 81. Să nu dai de potcă zăbovind cu mine. PANN, la TDRG. ♦ Termen de ocară la adresa oamenilor mici, urîți sau schilozi; pocitanie. Am scăpat de acea potcă de unchieș. GORJAN, H. II 65.

URDU-BELEA adv. (Învechit) Pe neașteptate, dintr-o dată, netam-nesam. Se luaseră vecinii de gînduri și se găteau să pribegească prin a lume mare și necunoscută, numai să scape de răul astei jivine, căzută urdu-belea pe spinarea bieților oameni ai locului. ISPIRESCU, U. 122. ♦ (Substantivat) Pacoste, belea. Mă, dar tu ești urdu-belea! Te ții scai de mine și te legi ca boala de om sănătos. La TDRG.

SFÎNT², -Ă, sfinți, -te, s. m. și f. 1. (Popular, numai la m. sg. art.) Dumnezeu. Ah, fetică, fețișoară, Crește, fă-te mărișoară... Să trăim cît o vrea sfîntul, Să ne despartă mormîntul. TEODORESCU, P. P. 314. ◊ (În propoziții exclamative care exprimă nedumerire, nerăbdare, ciudă) O dată s-a oprit motorul, acum a doua oară s-a rupt lanțul; a treia oară nu știu... ce sfîntul s-ar mai fi întîmplat. DAVIDOGLU, M. 67. ◊ Expr. (Cu sensul bisericesc șters) A-l vedea (pe cineva) sfîntul = a da de noroc, de chilipir sau (ironic) a o păți, a da de belea, a da de dracul. Nu tuși, că te vede sfîntul. CONTEMPORANUL, V 4. A-l uita (pe cineva) sfîntul, se spune cînd cineva zăbovește undeva prea mult și degeaba. A lăsa (pe cineva) în plata sfîntului = a lăsa (pe cineva) la voia întîmplării, a nu se mai ocupa de cineva. (Întărind o negație, o tăgăduială) Ferit-a sfîntul! = nicidecum, în nici un caz. 2. Persoană recunoscută ca un exemplu desăvîrșit al vieții creștine (și consacrată după moarte de biserică ca atare). Sub icoana afumată unui sfînt cu comănac, Arde-n candel-o lumină cît un sîmbure de mac. EMINESCU, O. I 84. Adevărat să fie aceea ce se spune De-o sfîntă apărută la noi ca o minune? ALECSANDRI, T. II 174. Și pe Gruie mi-l ducea La cel popă creștinesc, Sfînt cu chipul omenesc, Care zice din psaltire. id. P. P. 79. ◊ Expr. Pînă la dumnezeu, te mănîncă sfinții = pînă să ajungi la cel mai mare, înduri multe de la slujbașii mai mici. A-l fura (pe cineva) sfinții = a ațipi, a adormi; a se prăpădi, a muri. Apoi dă, stăpîne, în ziua de azi dacă nu-i fi și cu draci oleacă, apoi cică te fură sfinții, și iar nu-i bine. CREANGĂ, P. 163. Fiind încredințată că m-a furat sfîntu... se sculă îndată din pat fără vreo temere, zicîndu-mi: dormi, dormire-ai somn lung. GORJAN, H. I 69. Parcă ți-a ieșit un sfînt din gură = ai vorbit foarte drept și înțelept. Că bine zici, dascăle Zaharia, parcă ț-a ieșit un sfînt din gură. CREANGĂ, A. 126. A sta ca sfinții (ca niște sfinți sau ca un sfînt) = a sta nemișcat. Am să vă cînt din țiteră... Roman se plecă și începu, pe cînd, împrejur, bătrînii stăteau ca niște sfinți. SADOVEANU, P. 97. A se închina la sfinți (sau a se ruga de toți sfinții) = a se adresa la cei puternici cu rugăminți, cu solicitări. Boierii... alergau unul de la altul, se adunau, se sfătuiau și nu mai știau la ce sfînt să se mai închine. GHICA, S. 492. ◊ (Precedînd numele de persoană respectiv) Într-una din zile, și chiar în ziua de sfîntul Foca, scoate vornicul din sat pe oameni la o clacă de dres drumul. CREANGĂ, A. 7. ◊ Expr. Sfîntul Nicolaie = nume glumeț dat biciului cu care se aplicau altădată pedepse corporale. De fiecare greșeală să-i ardă școlarului cîte un sfînt Nicolai. CREANGĂ, A. 3. La sfîntul-așteaptă v. aștepta. 3. (În superstiții, la f. pl. art.) Iele. Sfintele, aducătoarele de boli... molipsitoare. PAMFILE, M. R. I 317. 4. (La m. pl.) Un fel de colăcei preparați cu nuci și cu miere, care se mănîncă de sărbătoarea mucenicilor; mucenici.

ÎNTÎMPLARE. Subst. Întîmplare, fapt, fapt divers, eveniment (fortuit), neprevăzut, hazard, incident, accident. Eventualitate, probabilitate, posibilitate, posibil, virtualitate. Peripeție, halima, Aventură, pățanie, pățeală (rar), pățire (înv. și reg.), pățit, pătăranie (pop. și fam.), avatar (fig.). Ghinion, nenoroc, neșansă. Noroc (pop.), norocel (dim., pop.), șansă, baftă (arg. și fam.). Necaz, bucluc (pop. și fam.), belea (fam.), pacoste. Nenorocire, nefericire, tragedie (fig.), năprasnă (înv. și reg.). Adj. Întîmplător, fortuit (livr.), aleatoriu (livr.), stocastic, incidental, accidental, ocazional; de ocazie, neprevăzut, neașteptat, inopinat, intempestiv (livr.), inoportun. Eventual, probabil, posibil. Ghinionist, nenorocos, fără șansă. Norocos, norocit (înv.), băftos (arg. și fam.). Vb. A se întîmpla, a se întîmpla pe neașteptate, a se petrece, a se produce, a avea loc, a surveni, a se nimeri. A avea ghinion; a avea noroc. A da de bucluc, a da de belea. Adv. (În mod) întîmplător, ocazional, de ocazie, incidental, neașteptat, pe neașteptate, pe nepusă masă, nitam-nisam (pop. și fam.), tam-nisam (pop. și fam.), la noroc, la întîmplare, la (în) voia întîmplării, în voia soartei, la nimereală, din întîmplare. Probabil, poate, după toate probabilitățile. V. circumstanță, destin, dezastru, necaz, posibilitate.

NECAZ. Subst. Necaz, neajuns, neplăcere; impas, ananghie, dificultate, greutate, încurcătură, complicație, strîmtoare (fig.); belea (fam.), pacoste, bucluc (pop. și fam.), chichion (reg.), dănănaie (reg.); năpastă, nenorocire, calamitate; pățanie, pățeală (rar), pățire (înv. și reg.), pățit (rar), pătăranie (pop. și fam.), daraveră; nenoroc, neșansă, ghinion. Ghinionist; buclucaș. Adj. Necăjit, supărat, mîhnit, întristat, amărît, trist, îndurerat. Vb. A avea un necaz, a da de necaz, a da de belea, a-și găsi beleaua, a-i cădea cuiva beleaua pe cap, a intra într-o belea, a-și bate un cui în cap, a da de bucluc, a intra în bucluc, a avea încurcături, a o încurca, a da de încurcături, a o păți, a intra la apă, a o da prin șperlă, a da de potcă, a da de naiba, a i se înfunda (cuiva), a da peste nevoi, a o băga pe mînecă, a o sfecli (fam.), a o împătra cu ceva (cu cineva), a i se face (a-i sta) cuiva calea (drumul) cruce; a fi la necaz, a fi la ananghie, a-l strînge (pe cineva) opinca, a-i ajunge (cuiva) focul la unghii, a se afla în gura tunului, a fi la strîmtoare, a ajunge la aman, a fi la aman, a-i fi (cuiva) paharul plin, a fi la gură de cuptor, a-i ajunge (cuiva) cuțitul la os, a fi cam albastru, a se zbate ca peștele pe uscat, a trece prin necaz; a înghiți cu noduri, a-i ajunge (cuiva) mucul la deget, a înghiți hapul (gălușca), a-și găsi nașul, a-și căpăta (a-și găsi) halageaua, a-și găsi bacăul (cu cineva) (pop.). A băga (pe cineva) la apă, a vîrî în belea; a face (cuiva) greutăți, a face (cuiva) zile amare, a pune (cuiva) bețe în roate. A necăji, a supăra, a enerva, a agasa, a irita, a exaspera. V. dezastru, întîmplare, nefericire, neplăcere, pagubă, supărare, tristețe.

gaie sf [At: BIBLIA, ap. TDRG / V: (înv) ca~, (reg) gae^[1] / Pl: găi / E: nct] 1 (Șîs ~ roșie) Pasăre răpitoare de zi, asemănătoare cu uliul, care se hrănește cu mamifere mici, păsări tinere, reptile, broaște și insecte (Milvus regalis) Si: (reg) cailă, puhoier, șorecar roșu, uligan. 2 (Șîs ~ cu coada crăpată) Pasăre mică, răpitoare, asemănătoare cu gaia (1) (Milvus ater) Si: (reg) cailă, uligan. 3 (Reg) Uliu. 4 (Pop; îe) Cu un ochi la ~ și cu altul la tigaie Chiorâș. 5 (Pop; îe) A se ține ~ după (sau de) cineva A se ține scai de cineva. 6 (Pop; îe) A merge (sau a veni) laie, ~ A merge în ceată, cu zgomot mare. 7 (Fam; îe) A lua ~ia pe cineva A o păți. 8 (Gmț; îe) A păpa -ia pe cineva A da de belea. 9 (Îcs) De-a (puia) ~ia Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 10 (Îcs) De-a buba (sau mama) ~ia Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 11 (Bot; îc) Iarba-găii Iarbă. corectat(ă)

încurca [At: CORESI, EV. 327/28 / Pzi: încurc / E: pbl ml *incolicare] 1-2 vtr (D. fire, ață etc.) A (se) încâlci cu noduri care nu se pot descurca ușor. 3 vt (Pop) A călca în picioare fânețele, semănăturile. 4-5 vtr A (se) rătăci. 6 vt A schimba mereu drumul, direcția pentru a îngreuna o urmărire. 7 vt A stingheri pe cineva la mers. 8 vr A se împiedica din mers. 9 vt A opri de la o acțiune. 10 vr (Îe) A i se ~ zilele cuiva sau a ~ lumea A fi inutil. 11 vt (Îae) A stânjeni pe cei din jur. 12 vr (Fam; îe) A i se ~ cuiva limba (în gură) A i se împletici limba din cauza beției, a unei emoții etc. 13 smi (Îc) ~că-lume Om care nu este bun de nimic și nu lasă nici pe alții să- și vadă de treburi. 14-15 vtr (A face pe cineva să-și piardă sau) a-și pierde firul ideilor Si: a (se) zăpăci. 16-17 vtr (Îe) Se ~că lucrurile sau ițele A (se) produce o situație complicată, confuză. 18 vt (Îe) A ~ vorba A vorbi confuz pentru a ascunde adevărul. 19 vt (Îae) A da răspunsuri evazive. 20 vt (Pop; îe) A o ~ A duce o viață chinuită. 21 vt (D. animale; îae) A trăi. 22 vt (Fam; îae) A avea necazuri, neplăceri. 23 vt (Îae) A crea intenționat o situație ambiguă, confuză. 24 vt (Îae) A face un lucru de mântuială. 25 vt (Îae) A nu fi clar în ceea ce spune. 26 vt (Îae) A intra într-o încurcătură. 27-28 vtr (Fig) A (se) prinde în mreje. 29 vr A se angaja într-o afacere din care nu se mai poate ieși decât cu greutate. 30 vr (Fig) A pierde vremea. 31 vr A întârzia pe la petreceri. 32 vt (înv) A unelti. 33 vr (Îe) Nu se ~că Nu se lasă. 34 vr (Îae) Nu glumește. 35 vr (Îae) Nu-și pierde vremea. 36 vr (Fig; îe) A i se ~ (cuiva) potecile A da de belea. 37 vt (Îe) A ~ cuvinte A îngăima cuvinte, a bolborosi din cauza uimirii. 38 vt (Îae) A minți.

păr¹ sm [At: PSALT. HUR. 34^v/2 / V: (îvr) per / Pl: peri, ~uri / E: ml pilus] 1 Formație de origine epidermică, cornoasă, filiformă, flexibilă, care crește pe corpul omului și mai ales pe al unor animale. 2 (Csc) Totalitate a acestor formații care acoperă corpul omului sau al animalelor. 3 (Spc) Fiecare dintre firele de felul celor de mai sus care, crescând lungi și dese, acoperă capul omului. 4 (Csc) Totalitate a firelor de păr¹ (3). 5 (Îe) Lupul își schimbă ~ul, dar năravul ba Se zice despre un om rău, care, deși pare a se fi îndreptat, nu își schimbă niciodată firea. 6 (Trs; Buc; îs) Fată în ~ Fată care a rămas nemăritată Si: fată bătrână. 7 (Ban; Olt; îs) ~ul pintenului Smoc de fire de păr¹ (1) lungi și aspre care cresc pe pintenul calului. 8 (Mol; îs) ~ul pământului Plante cultivate, semănături. 9 (Pop; d. animale; îla) În doi peri Care are părul¹ (1) în amestec de două culori Si: sur. 10 (D. oameni; îal) Cărunt. 11 (Pex; d. oameni; îal) Care este între două vârste. 12-13 (Reg; dom; îljv) În doi peri (Care este) amețit de băutură Si: cherchelit, afumat. 14-15 (Îal) (Care este) neprecizat. 16-17 (Îal) (Care este) nehotărât. 18-19 (Îae) (Care este) îndoielnic Si: confuz, echivoc. 20 (D. modul de a călări; îlav) Pe ~ sau pe ~ul calului Fără șa Si: pe deșelate. 21 (Reg; îlav) În ~ (Îoc în răspăr) În sensul direcției normale de creștere a firelor de păr¹ (1). 22 (Îal) Cu toții prezenți, fără să lipsească vreunul. 23 (Îlav; d. povestit) Din (sau de-a) fir în (ori a) ~ sau (reg) până într-un ~ De la un capăt la altul și cu lux de amănunte, în întregime și cu multe detalii. 24 (Îe) A atârna de un fir de ~ A depinde de foarte puțin. 25 (Îae) A avea o poziție primejdioasă. 26 (Îe) A se lua cu mâinile (ori, rar, a se smulge) de ~ sau a-și smulge ~ul (sau perii) (din cap) A fi foarte supărat, cuprins de disperare. 27 (Îe) A se lua (sau a se prinde) (cu cineva) de ~ A se lua la bătaie Si: a se încăiera. 28 (Îe) A i se ridica (sau a i se sui) (tot) ~ul (în cap sau în vârful capului) sau a i se face (sau a i se ridica etc.) ~ul măciucă (sau vâlvoi, reg, puică) (pe cap sau în vârful capului) sau a i se zbârli (ori, reg, a i se arici, a i se înspica tot) părul (în cap) A fi cuprins de o spaimă puternică Si: a se îngrozi, a se înspăimânta. 29 (Îe) A despica (sau a tăia) ~ul (sau firul de păr, un fir de păr) în patru (sau în șapte etc.) A cerceta ceva în mod amănunțit, a se ocupa de ceva cu minuțiozitate exagerată, mai mult decât este necesar. 30-31 (Îe) (Nici) un ~ (mai mult) sau nici cât e un fir de ~ (Nici) oricât de puțin. 32 (Îe) Cât s-ar (ori ai) rupe un ~ (din cap) Foarte puțin. 33-34 (Îe) N-am ~ în cap (sau în barbă) sau cât ~în cap, ca ~ul din cap Se spune pentru a arăta că ceva este (în număr sau) în cantitate foarte mare. 35 (Reg; îe) Cât ~ (sau câți peri) în palmă (ori pe broască) Deloc. 36 (Îla) Tras de ~ Se spune despre o concluzie, o afirmație etc. forțată sau exagerată, care denaturează adevărul, despre un lucru nefiresc, silit. 37 (Îe; reg) A-i lua (cuiva) ~ul foc A intra în mari încurcături sau primejdii Si: a da de belea. 38 (Îe) A scoate (cuiva) peri albi A pricinui cuiva multe necazuri și supărări. 39 (Îae) A sâcâi pe cineva. 40 (Îe) A-i ieși (cuiva) peri albi A îmbătrâni înainte de vreme din cauza prea multor necazuri. 41 (Îae) A fi hărțuit și tracasat de ceva. 42 (Îe) A-i ieși (sau a-i trece) cuiva ~ul prin căciulă A face eforturi deosebite trecând peste multe greutăți, a ajunge la limita răbdării, fiind silit să suporte multe neajunsuri. 43 (Reg; îe) A întoarce ~ul pe dos A se mânia. 44 (Reg; îe) A se ține în ~ A arăta bine, a se menține tânăr, sănătos. 45 (Reg; îla) Cu ~ pe limbă Lipsit de educație. 46 (Pop; îe) A-și da ~ul pe mâna altuia sau a fi cu ~ul în mâna altuia A-și încredința soarta cuiva, a fi la discreția cuiva. 47 (Reg; îe) A ține (sau a apuca) pe cineva de ~ A avea influență asupra cuiva. 48 (Reg; îae) A depinde cu totul de cineva. 49 (Pop; îe) A se da (sau a se lăsa) după ~ A accepta să se comporte așa cum i se cere, să facă ceea ce i se cere Si: a se acomoda, a se conforma. 50 (Îe) Cu mari peri Cu deosebit efort. 51 (Fam; îls) ~ de câine Om de nimic. 52 (Îe) Are peri de lup Este un om rău, hain la inimă. 53 (Îvr; îls) ~ul purcelei Capac al lăzii. 54 Fiecare dintre firele chitinoase care se găsesc pe unele organe sau părți ale corpului insectelor. 55 (Pan; mpl) Fiecare dintre firele scurte, ieșite în afară, care acoperă suprafața unei țesături, în special a unui covor. 56 (Pan; Trs; Ban) Mătase de porumb. 57 Păr¹ (1) tăiat sau smuls de pe corpul unor animale pentru a fi folosit în diverse scopuri, mai ales ca materie primă. 58 (Îrg) Blană de animal. 59 (Pop) Lână de calitate superioară, cu firul lung, separată prin pieptănare sau dărăcire. 60 (Îe) ~ pe (sau în) ~ Se spune pentru a arăta că se face un schimb între lucruri echivalente sau în proporții egale. 61 (Reg) Fuior de cânepă. 62 Denumire generală dată fibrelor textile de origine animală. 63 (Pex) Țesătură făcută din păr¹ (62). 64 (Reg) Fibră de lemn. 65 (Pan; lsg) Fiecare dintre filamentele (foarte fine) de origine epidermică existente pe anumite organe ale unor plante. 66 (Pan; pop) Abces foarte dureros care se face de obicei la degetele de la mână. 67 (Pan) Arc în formă de spirală la ceas. 68 (Bot; reg; îc) ~ul-doamnei Strașnic (Asplenium trichomanes). 69 (Bot; reg) ~ul-ciutei Verigar (Rhamnus cathartica). 70 (Bot; reg; îc) ~ul-zânelor Colilie (Stipa pennata). 71 (Bot; reg; îac) Năgară (Stipa capillata). 72 (Reg; îc) ~ul-Maicii-Domnului (sau ~ul-Maicii- Preciste) Plantă erbacee cu frunzele lunguiețe, triunghiulare și penate, care crește prin păduri, în locuri umede și umbroase sau prin crăpăturile stâncilor Si: (reg) ~ul-fetei, ~ul-Sfintel-Marii (Asplenium adianhum nigrum). 73 (Bot; reg; îac) Părul-fetei (Adianthum capillus-Veneris). 74 (Bot; reg; îac) Strașnic (Asplenium trichomanes). 75 (Bot; reg; îac) Năfurică (Artemisia annua). 76 (Reg; îc) ~ul fetei (Șîf ~ul-fetei-mișele, ~ul-orfanei) Plantă criptogamă înrudită cu feriga, cu pețiolurile lungi și subțiri, folosită în medicină și cultivată, uneori, ca plantă ornamentală Si: (reg) buricul-Vinerei, buruiană-de-bubă-neagră, părul-Maicii-Domnului, percica-fetei (Adianthum capillus Veneris). 77 (Bot; reg; îac) Părul-Maicii-Domnului (Asplenium adianthum nigrum). 78 (Reg; îc) ~ul Sfintei-Marii Planta Asplenium septentrionale. 79-80 (Bot; reg; îac) Torțel (Cuscuta epithymum și europaea). 81 (Bot; reg; îac) Părul-Maicii-Domnului (Asplenium adianthum nigrum). 82 (Bot; reg; îac) Părul-fetei (Adianthum capillus-Veneris). 83 (Bot; reg; îc) ~ul-porcului Coada-calului (Equisetum telmateja). 84-85 (Bot; reg; îac) Coada-calului (Equisetum arvense și silvaticum). 86 (Bot; reg; îac; șîf ~-de-porc, ~-de-lup) Țăpoșică (Nardus stricta). 87 (Reg; îac) Plantă graminee care crește prin locuri nisipoase Si: (pop) păiuș-de-nisipuri (Festuca vaginata). 88 (Bot; reg; îac) Păiuș (Festuca ovina). 89 (Bot; reg; îac) Iarba-calului (Festuca sulcata). 90 (Bot; reg; îac) Ciumăfaie (Datura stramonium). 91 (Reg; îac) Plantă erbacee cu tulpina împărțită în numeroase ramificații subțiri și aspre, care crește prin locurile umede de pe lângă pâraie (Juncus trifidus). 92 (Bot; reg; îac) Rugină (Juncus effusus). 93 (Bot; reg; îac) Brădățel (Juncus compressus). 94 (Bot; reg; îac) Cornișor (Lycopodium annotimpum). 95 (Bot; reg; îac) Piedicuță (Lycopodium claviatum). 96 (Bot; reg; îac) Brădișor (Lycopodium selago). 97 (Bot; reg; îac) Alior (Euphorbia cyparissias). 98 (Bot; reg; îc) ~ul crâjei Specie de lichen Si: (reg) puricească (Lecanora confluens). 99 (Reg; îc) ~ul ursului Plantă nedefinită mai îndeaproape. 100 (Pop; îs) Peri răi Boală de ochi care se caracterizează prin creșterea anormală a unor fire pe gene pe partea inferioară a pleoapei, provocând iritarea ochiului. 101 (Pop; pex; îac) Corp străin intrat în ochi și care provoacă iritarea acestuia. 102 (Reg; îs) ~ul porcului Boală la copiii mici, care se manifestă prin apariția unor peri scurți și aspri pe spinarea copilului, care îi provoacă dureri și înțepături. 103 (Ast; îc) ~ul-Berenicei Constelație din emisfera boreală.

păți [At: CORESI, EV. 70 / Pzi: ~țesc și (pop) pat, paț, (reg) păt / E: ml pati] 1-2 vti (Îvp) A suferi chinuri fizice sau morale Si: a îndura, a răbda, (Trs) a păula (1). 3-4 vti (Îvp) A trece prin întâmplări dezagreabile. 5-6 vti (Pex; imp) A suferi schimbări. 7-8 vti A i se întâmpla, a-i surveni cuiva ceva ieșit din comun, a da peste ceva neașteptat. 9 vt (Îe) A o ~ A avea neplăceri, a intra într-un bucluc, într-o încurcătură mare. 10 vt (Îae) A da peste belea Si: a i se înfunda. 11 vt (Îe) A o ~ cu cineva A întâlni pe cineva care îți poate produce mari neplăceri, încurcături. 12 vt (Îae) A suferi mari neplăceri din cauza cuiva. 13 vt (Îe) Ce-ai ~t? Ce ți s-a întâmplat? 14 vt (Îae) Cum se explică? 15 vt (Îae) Ce te-a apucat?

rupe [At: PSALT. 86 / V: (îrg) rumpe (Pfs: 3 și rumse; Par: rumt) / Pzi: rup / Pfs: rupse / Par: rupt / E: ml rumpere] 1-2 vrt(a) A distruge continuitatea unui material (trăgându-l sau întinzându-l în direcții opuse) Si: a frânge (1-2). 3 vt (Îe) A (-și) ~ lanțul (sclaviei sau de robie) A se elibera din robie Si: a (se) descătușa (3-4), a (se) dezrobi (1-2). 4 vt (Pex; îae) A (se) elibera dintr-o constrângere. 5 vt (Îe) A ~ cuiva inima (sau sufletul) A-i provoca cuiva multă milă, durere, deznădejde. 6 vt (Pex; îae) A provoca o emoție puternică. 7 vi (îe) A i se ~ (cuiva) inima (sau sufletul, reg, rărunchii etc.) (de milă, de durere, de jale etc.) A-i fi cuiva milă. 8 vr (Îae) A simți o deznădejde sau o mare durere sufletească. 9 vr (Pex; îae) A simți o emoție puternică. 10-11 vtr (D. părți ale corpului) A (se) fractura (3-4). 12 vt (Îe) A-și ~ gâtul (sau grumajii) A muri. 13 vt (Îae) A-și pierde averea, situația. 14 vt (Îae; pex) A o păți. 15-16 vtr (Îe) A-și ~ mâinile A-și frânge (14) mâinile. 17 vr (Fig) A se îndoi de la mijloc Si: a se apleca. 18-19 vtr (D. oameni; șîe A se ~ în coș) A (se) epuiza (8-9). 20 vr (Înv; fig) A se întrista. 21 vt A desface în două (deschizând drum de trecere). 22 vt (Îe) A ~ frontul (sau tabăra) A străpunge linia de apărare a inamicului. 23 vt (Îrg) A ~ țelina (sau țelinile) A desțeleni (1). 24 vt (D. o moșie, un teren) A împărți. 25 vt (C. i. suprafețe) A întrerupe (producând goluri) 26 vt (La jocul de cărți) A tăia. 27-28 vtr A distruge prin sfărâmare, spargere, lovire etc. Si: a sfărâma, a strica. 29 vt (Mun; îe) A ~ căruța A da de belea. 30-31 vtr (D. pământ, maluri etc.) A surpa. 32-33 vtr (D. părți ale corpului, pex, oameni) A zdrobi. 34 vt (Îe) A ~ pe cineva în coș A bate zdravăn. 35 vr (Fig; d. oameni) A se ruina (6). 36 vr (D. nori) A da o ploaie torențială. 37 vt (Reg) A zdrobi. 38 vt (Reg) A frânge părțile lemnoase ale tulpinilor de cânepă sau de in topite, pentru a se putea melița mai bine. 39-40 vtr A întrerupe. 41 vt (Olt; îe) A ~ cazanul A desface capacul cazanului de țuică pentru a opri distilarea. 42 vi (Îe) A(o)~ cu ceva (sau cu cineva) A pune capăt unui obicei, unui sistem, unei atitudini sau legături. 43 vt (C.i. tratate, legi etc.) A abroga. 44 vt (C.i. tratate, legi etc.) A încălca. 45 vt (Trs; Mol) A înțărca vițelul sau mieii. 46-47 vtr A (se) distruge un obiect de îmbrăcăminte, de încălțăminte etc. prin întrebuințare Si: a roade (15-16), a uza. 48 vt (Îe) A ~ cartea A învăța mult (pentru a ști pe de rost). 49 vt A sfâșia un lucru. 50 vt A smulge o parte dintr-un obiect. 51 vi (Reg; îe) A-și ~ din ochi (sau din suflet, din inimă) A da ceva cu mare greutate (de nevoie). 52-53 vtr (Îe) A (se) ~ tușea A expectora (1). 54-55 vtr A-l ~ (sau a se ~) la foaie (sau în jos, la coș etc.) A avea diaree. 56 vt (Rar) A fărâmița (1). 57 vt(a) (S.i. un animal) A sfâșia. 58 (Îe) A-l ~ foamea (pe cineva) A-i fi foarte foame. 59 vt A desprinde o parte din ceva (pentru a și-o însuși). 60 vt(a) (îe) A (-și) ~ (ceva) de la gură A se lipsi de strictul necesar pentru altcineva. 61 vt A obține (cu greu) o sumă de bani. 62 vt (Înv) A jefui. 63-64 vtr A smulge din locul unde este fixat. 65 vt (Îe) A-i ~ (cuiva) urechile A pedepsi, trăgând (tare) de urechi. 66 vt (Îae) A bate zdravăn. 67 vt (Îe) Cât ai ~ un (fir de) păr din cap Gata-gata să se întâmple. 68 vt (C. i. flori, frunze, fructe etc.) A culege (1). 69-70 vrt A (se) desprinde (cu oarecare efort) de lângă cineva sau ceva depărtând(u-se) Si: a (se) desface (29), a (se) despărți (28), a (se) desprinde (18) a (se) separa. 71-72 vrt (De obicei dp „din”) A se desface dintr-un tot Si: a (se) desface (7), a (se) desprinde (5), a (se) detașa (1), a (se) izola. 73 vt (Fig) A se îndepărta de... Si: a pierde legătura cu..., a se înstrăina. 74-75 vrt (D. grupuri, colectivități) A se desface în mai multe părți Si: a (se) împrăștia, a (se) răsfira, a (se) risipi (13-14), a (se) răzleți. 76 vt (Îe) A (se) ~ rândurile A (se) strica ordinea unui șir aliniat. 77 vt(a) (Îpp; adesea urmat de verbe la infinitiv) A începe. 78 vt (îe) A o ~ la (ori de fugă (ori la goană, la sănătoasa, la picior) sau (reg) a o ~ de-a fuga (sau, tranzitiv) a ~ fuga A o lua la fugă. 79 vi (Mun; îe) A o ~ din loc A începe o acțiune. 80 vi (Mun; îae) A fugi (1). 81 vi (Îe) A o ~ de plâns A se porni pe plâns. 82 vi (Îae) A plânge în hohote. 83 vi (Reg) A spune. 84 vt (Cu complementul „vorba”, „limbă” sau tranzitiv, îe) A o ~ (pe sau în...)... A se exprima greu într-o limbă străină. 85 vt (Îvr) A da la iveală Si: (înv) a râgăi. 86 vt (Îvr) A face să izbucnească. 87-88 vir (Îrg; d. ape) A se revărsa (1). 89 vt (Îrg; îe) A ~ prețul (sau prețurile, târgul, tocmeala etc.) A cădea de acord asupra prețului. 90 vt (Înv; îe) A ~ sfat (sau sfatul) A lua o hotărâre în urma unor discuții Si: a decide (1), se înțelege, a hotărî (6). 91 vt (Îrg; îe) A – judecata (sau legea A da o sentință.

vedea¹ vb. II. I 1 intr. A avea simțul văzului; a avea capacitatea sau posibilitatea de a-și crea imagini vizuale pentru, obiecte și fenomene. După tratament a început să vadă. ◊ zic. Lesne este a băga în urechile acului cînd vezi. ◊ (cu determ. modale) Omul de rînd vede cenușiu, pictorul vede colorat (CĂL.). Δ expr. A vedea negru înaintea ochilor = a i se face negru înaintea ochilor (de supărare, de mînie etc.). A vedea binișor în pungă = a fi. bogat, a avea avere. A vedea ca prin ciur v. ciur. A vedea roșu (înaintea ochilor) v. roșu. ◊ (cu determ. locale) S-a stîmit un vifor... de nu vedeai nici înainte, nici înapoi (CR.). ◊ (întărit prin „cu ochii”) Nu vedeai cu ochii de viscol. ◊ expr. Cît vezi (sau văd, vedeți etc.) cu ochii sau cît poți (ori poate etc.) vedea cu ochii, sinec., cît vede ochiul, (refl impers.) cît se vede cu ochii = pe o distanță foarte mare (de jur-împrejur); peste tot. De cînd nu vedea cu ochii = de cînd era foarte mic. ◊ (în forma neg.; în corelație cu „a auzi”) Ea n-aude, nici nu vede, Ci tot fuge (ALECS.). Δ exager. (exprimă insensibilitatea față de lumea înconjurătoare) Își vedea de drum și se făcea că nici aude, nici vede (REBR.). ◊ expr. A nu vedea mai departe decît lungul nasului v. nas. A nu vedea de nas v. nas. ◊ sinec. (despre ochi) Ochiul văzînd va cerceta aceea ce avea de trebuință (D. GOL.). ◊ fig. Tu, jale, pare că vezi, De mereu la mine șezi (POP.). ♦ (refl. impers.) A exista condiții exterioare pentru percepția vizuală. Nu se vedea la doi pași din cauza întunericului. ◊ expr. A se vedea de ziuă = a se lumina de ziuă. ♦ (intr.) A avea proprietatea de reflectare a unei imagini. O oglindă care vede bine. ♦ (impr.; intr.; despre surse de lumină) A lumina. Lampa vede bine. ♦ (impr.; intr.; despre ochelari) A permite ochilor să recepteze în condiții optime imaginile vizuale. **(impr.; intr.; despre clădiri sau despre părți ale lor) A da spre..., a avea vizibilitate către... Fereastra vede spre lac. 2 tr. (compl. indică ființe obiecte, fenomene, acțiuni etc. din realitatea înconjurătoare) A percepe cu ajutorul văzului; a avea reprezentarea (clară sau vagă) a ceva; a remarca, a observa, a analiza cu privirea. Multă lume se adună să vadă alaiul (IORGA). ◊ (absol.) Din tronul lui de piatră bătrînul preot vede (EMIN.). Δ expr. Văzînd și făcînd v. face. ◊ (refl. pas.) S-a văzut o cometă care a mers cîtva timp pe cer (CAR.). ◊ (refl.) Numai pe sine nu se vede cît e de frumușel (CR.). ◊ (refl. recipr.) Cum ne-am văzut, ne-am iubit (ISANOS). ◊ (cu determ. locale, adesea introduse prin prep. sau loc.prep.) Cum vedea umbre la geamuri, venea gîfîind la mine (E. LOV.). Δ (în imprec.) Vedea-te-aș la Babeș, jigăraie îndrăcită! (CAR.). ◊ (cu determ. modale) Toți se sileau să-l vadă pe furiș (SADOV.). Δ expr. A vedea bucuros pe cineva = a fi mulțumit, a se bucura de cineva. A vedea (totul sau toate) în negru v. negru. A vedea (ceva) pieziș v. pieziș. A vedea pe cineva cu picioarele înainte v. picior. A vedea (ceva) în roz v. roz. ◊ (cu determ. temporale) Vedeai iarna oamenii îmbrăcați cu șube. ◊ (în raport cu obiectul perceput, considerat în starea sau în acțiunea sa, este urmat de elem.pred. supl.) Nu căuta că mă vezi gîrbovă (CR.). ◊ (constr. cu pron. în dat) Își văzu portretul în catedrală (ALECS.). Δ expr. A nu-și (mai) vedea capul de... v. cap. Cînd mi-oi (sau ți-oi etc.) vedea ceafa v. ceafa. A nu-și vedea lungul nasului v. nas. ◊ (constr. cu dat. etic) Acum să mi te văd ce poți. ◊ (întărit prin „cu ochii”) Nu pot să cred ceea ce văd cu ochii. Δ expr. A vedea moartea cu ochii v. moarte. A nu vedea (lumea) înaintea ochilor v. ochi. A vedea cu ochii altuia v. ochi. A nu vedea pe cineva cu ochi buni (sau răi) v. ochi. Încotro vede cu ochii v. ochi. ◊ Loc.adv. Pe (sau, înv., prin) văzute = a) în fața tuturor, pe față, în mod vizibil; b) avînd în fața ochilor (obiectul în cauză). Pe (sau, înv., pre) nevăzute = a) fără a ști sau a observa; în mod ascuns, tainic; b) (la jocul de cărți; informa prescurtată „neve”) fără a-și cunoaște cărțile. Vezi bine = (adesea în dialog, întărind o afirmație) bineînțeles, desigur, firește. Mergi cu noi? Vezi bine! Vezi Doamne = vorba vine, cică, chipurile. Vezi că = probabil; da, într-adevăr. ◊ expr. A vedea lumina (zilei) = a) a fi înzestrat cu simțul văzului; b) (și a vedea soarele, a vedea viață, a vedea lumina lumii sau a vieții) a se naște; c) (despre publicații) a apărea prin intermediul tiparului sau al altor mijloace tehnice de multiplicare. A (nu) mai vedea soarele (sau lumina) (cu ochii) ori a (nu) mai ajunge să vadă ziua de mîine = a (nu) mai trăi. A vedea (pe cineva sau ceva) ca prin (sau ca într-un) vis = a întrezări sau a-și aminti vag imaginea unor obiecte, acțiuni etc. Parcă (sau pare că) văd (sau vezi etc.) (pe cineva sau ceva), se spune pentru a exprima impresia că cineva sau ceva este reprezentat ca și cînd ar fi aievea în fața ochilor. Ce să vezi (sau să vedeți etc.) ori ce văd (ori văzui etc.), sinec., ce-mi (sau ce-ți etc.) văd (ori văzură etc.) ochii, ce să-i vadă ochii, formulă prin care se exprimă surpriza, uimirea, mirarea față de ceva neașteptat. Cum te văd și (cum) mă vezi sau precum te văd (și mă vezi) = evident, clar, categoric, sigur. Parcă te văd (cu ochii) (că... sau cum...) = a) exprimă scepticismul față de asigurările date de interlocutor sau față de aparențe; b) exprimă un avertisment sau o amenințare. Să fi văzut (pe cineva sau ceva), se spune pentru a exprima uimirea, surprinderea, admirația. (Ia) (acuma) să te văd (sau să te vedem, să-i văd etc.), se spune pentru a îndemna pe cineva să arate ce poate, de ce este capabil. Cît (sau pînă) te văd! = (cu val. imper.) imediat, în grabă! Ce n-a văzut Parisul = care este ieșit din comun, excepțional; care nu are egal. De nu te văd sau nu te văd de..., se spune pentru a exprima intensitatea maximă a unei senzații, a unei dureri etc. Ei, vezi! (cu val. exclam.), se spune pentru a exprima mirarea, surprinderea față de o anumită atitudine, faptă a cuiva. A vedea moartea sau a nu mai vedea lumina, a nu mai ajunge să vadă ziua de mîine = a muri. Abia îl văd (sau îl vede, te vede etc.) sau nu-l vede bine de drag, se spune pentru a exprima o afecțiune puternică față de cineva. A nu-i vedea (cuiva) picioarele sau (refl. pas.) a nu i se vedea (cuiva) picioarele = a fugi foarte repede. A nu putea vedea (sau să vadă) pe cineva = a nu simpatiza, a nu putea suferi, a fi mînios pe cineva. A vedea alb în căpistere v. căpistere. A vedea pe dracul v. drac. A vedea stele verzi v. stea. Δ (refl.) Slab că te vezi (sau se vede) printr-însul (ori printr-însa etc.), se spune despre o persoană foarte slabă pentru a accentua valoarea de superlativ. De nu te vezi sau să nu te vezi, se spune pentru a întări o amenințare. A vedea lumina tiparului v. tipar. ◊ sinec. Ochiul meu nu te vede (CANT.). ♦ (compl. indică filme, spectacole) A urmări, a privi în calitate de spectator, a viziona. ♦ (refl.) A se oglindi, a se răsfrînge. Se vedea în apa curată a lacului. ♦ (compl. indică persoane, obiecte sau fenomene percepute anterior) A readuce, a evoca în conștiință imaginea cuiva sau a ceva; a-și aminti. Mă uit la acest fecioraș și-l văd pe părintele său (SADOV.). ♦ A visa sau a avea o viziune; a avea impresia că percepe imaginea cuiva sau a ceva. Văd casa săracului în mijlocul raiului (POP.). ◊ (cu compl. „vis”) Bătrînii noștri vor vedea visuri (VARL.). ◊ (cu determ. ca „în vis”, „prin vis”, „în somn”) Toate au înfățișarea fantastică a lucrurilor văzute în vis (VLAH.). 3 tr. (compl. indică fapte, întîmplări, evenimente etc.) A fi de față, a asista, a fi martor la... A văzut cum s-au bătut cei doi. ◊ (pop.; cu compl. introdus prin prep. „de”) Să prindă și alții la minte văzînd de patima dracilor (CR.). ◊ (întărit prin „cu ochii') Trebuie să văd cu ochii mei ce se întîmplă. ◊ expr. (Nici) nu știu, (nici) n-am văzut (nici pe-acolo n-am trecut sau nici în seamă n-am băgat) v. ști. ◊ fig. Cîmpia-nfloritoare... Ce jocurile-mi june, zburdarea mi-a văzut (EMIN.). ♦ A trăi atît încît să apuce să cunoască pe cineva sau să fie martor la ceva; a trăi în timpul unui eveniment sau într-o anumită perioadă; a fi contemporan cu... Fericiți cei ce l-au văzut și carii trăiră în dulceața ocîrmuirei sale (POT.). ◊ fig. Viața omului nu poate să vază mai multe perioade de veacuri (HEL.). ♦ (bis.; despre Dumnezeu; compl. indică oameni sau fapte, acțiuni, manifestări ale lor) A lua cunoștință, a observa (pedepsind sau arătîndu-se milostiv, binevoitor, îndurător). Doamne, Multe vezi și cum le rabzi (POP.). ♦ A pedepsi. Vedea-voi pre voi cu cutremur (DOC.). 4 tr., refl. recipr. A (se) întîlni undeva. Verișorii nu se văzuseră niciodată. ◊ expr. (refl. recipr.) Să ne vedem sănătoși (sau cu bine, cu sănătate), formulă de salut la despărțire. ♦ (de obicei cu determ. modale ca ”mai„, ”iar) A se întîlni din nou (după mai multă vreme). Dumnezeu știe de te-oi mai videa (ALECS.). ♦ A (se) cunoaște (cu...), (a avea prilejul de) a face (personal) cunoștință (cu...); a întreține relații (cu...); a avea legături de prietenie (cu...). Intrară doi oameni în chilia lui pe cari Dan nu-i mai văzuse (EMIN.). ♦ (reg.; refl. recipr.) A se întîlni în vederea contractării unei căsătorii. ♦ (tr.; mai ales cu determ. ca „mai”, „mai mult”; în constr. neg. adesea întărite prin „niciodată”) A nu mai avea de a face cu..., a întrerupe relațiile cu...; a se despărți (pentru totdeauna). În ultimul timp nu ne mai vedem; avem multe lucruri care ne separă. ♦ A(-și) face vizite; a (se) frecventa, a (se) vizita. S-a dus la țară să-și vadă părinții. ♦ (tr.) A primi pe cineva (la el); a acorda o audiență (cuiva). Patronul a acceptat să-i vadă pe greviști. ♦ (tr.) A avea o întrevedere (cu cineva). Domnul nostru ar vrea să vază pe măritul împărat (EMIN.). ♦ (tr.; compl. indică o persoană autorizată) A cere sfatul (cuiva); a consulta (pe cineva) într-o problemă de specialitate. S-a dus să-și vadă avocatul. ♦ (tr.; despre medici; compl. indică bolnavi) A consulta pentru a stabili diagnosticul și pentru a indica tratamentul necesar. L-a trimis să-l vadă medicul oftalmolog. ♦ (tr.; compl. indică țări, așezări, obiective turistice etc.) A merge la fața locului pentru a se informa, pentru a se relaxa etc.; a parcurge examinînd, cercetînd; a vizita. Vara aceasta a văzut insulele Greciei. ♦ (tr.) A (avea prilejul de a) întîlni în realitate, a observa (pe cineva sau ceva) sau a lua cunoștință de ceva cu ajutorul văzului. Chiar l-ai văzut pe George Călinescu cînd erai student? ◊ sinec. Ochi de om n-au văzut... ce-au gătit Dumnezeu (COR.). ♦ (refl. unipers., impers.) A fi, a se afla, a se găsi (în realitate), a se pomeni; a dura, a dăinui în timp. O mănăstire frumoasă cum nu s-a mai văzut. 5 tr. (compl. indică texte, cărți etc.) A parcurge cu ochii pentru a lua cunoștință de cele scrise, a citi; a cerceta, a examina (cu privirea) pentru a se informa sau a se documenta. A văzut scrisoarea în întregime. ◊ expr. (După sau așa) cum (sau precum) vom vedea (mai la vale sau mai jos) sau (refl. impers.) precum (sau după cum) se va vedea (mai jos sau mai pe urmă, mai departe, mai tîrziu, înainte, aici etc.), se spune pentru a preciza că cele afirmate vor fi prezentate, explicate, demonstrate (în cuprinsul lucrării respective). După cum vom vedea,... vornicii din unele orașe moldovene au continuat să existe (STOIC.). (absol.) (După) cum (sau precum) am văzut (mai sus) sau (refl. impers.) după cum (sau precum) s-a văzut, se spune pentru a preciza că cele afirmate au fost prezentate, explicate, demonstrate (în cuprinsul lucrării respective). După cum am văzut, dreptul roman cuprinde... mai toate formele de stat (MAIOR.). Vezi sau, abr., v., (refl. impers.) a se vedea (mai sus sau mai jos), formulă de trimitere care invită cititorul să consulte un pasaj aflat în cuprinsul aceleiași lucrări. Vezi, sau, abr., v., (refl. impers.) a se vedea, fomulă de trimitere care invită cititorul să consulte o anumită lucrare sau un anumit autor. ♦ A interpreta indicațiile topografice ale unei hărți (și a afla după ele configurația terenului). ♦ (refl. pas.; despre semne grafice) A se putea descifra cu privirea. Am privit bucățele de lemn pe care se vedea săpată... cîte o literă (ANG.). 6 refl. (cu determ. elem. pred. supl.) A fi, a se găsi sau a ajunge (pe neașteptate) într-o anumită situație; a avea temeiuri să se considere (ca... sau drept...). E un șef care se vede înlocuit de un cirac bun și scump inimii lui (CA. PETR.). 7 intr. (pop.; constr. cu prep. „de”) A îngriji, a supraveghea (pe cineva); a se ocupa de cineva sau de ceva. Le las pe babe a păzi casa și să vază de copii (PANN). ◊ (constr. cu pron. în dat.) I-au adus aspre mustrări că nu-și vedea de datorie (CAR.). ◊ expr. A-și vedea de... = a) a continua o acțiune (întreruptă, neglijată); b) (adesea la imper.) a se preocupa numai de propriile treburi (fără a se interesa de ale altora). Vezi(-ți) (sau vedeți-vă) de treabă! = nu-ți face griji, liniștește-te! Ia vezi!, se spune pentru a exprima un avertisment sau o amenințare. Vezi să nu, se spune pentru a exprima neîncrederea, scepticismul față de afirmațiile interlocutorului. ♦ (tr.; compl. indică proprietăți, bunuri etc.) A inspecta, a controla (deplasîndu-se la fața locului). Am fost de mi-am văzut prisăcile (SADOV.). ♦ A se interesa de... Au intrat... să vadă de maică-sa, cumu-i mai este (POP.). ♦ (bis.; tr.; despre Dumnezeu sau despre sfinți) A ajuta, a apăra, a ocroti; a avea în grijă. Milostivul Dumnezeu să vă vază din ceriu (POP.). ◊ expr. A-l vedea (pe cineva) Dumnezeu = a) a o păți, a da de belea; b) a da peste un noroc neașteptat. A-l vedea (pe cineva) sfîntul v. sfînt. 8 tr. (înv., pop.; compl. indică bunuri materiale care aparțin sau i se cuvin cuiva) A intra în posesia sau în folosința a...; a lua (în stăpînire, în folosință); spec. (compl. indică bani) a încasa. Cu dumneata nici nu vorbesc pînă nu văz toată chiria (CAR.). ♦ A avea, a dispune de..., a fi în posesia... Bani n-am mai văzut de-un secol (EMIN.). ◊ ext. El va vedea atuncea sporiul celui de pe urmă (PETROV.). ♦ A beneficia de ceva de la cineva; a se alege cu ceva. Văzuse mult bine de la Nicolai Vodă (AX.) ♦ A suporta efectele negative ale unei acțiuni, circumstanțe etc. Ca să nu vază război, se înduplecă la cererile lor (AAR.). II tr. (adesea urmat de prop. complet.) 1 A constata, a percepe (ceva) cu ajutorul altui organ de simț decît cel al văzului. Vezi, jupăneșică, cum pîrîie de frumos gîtejele? (CR.). 2 (cu determ. care indică stări fiziologice, senzații, manifestări etc. ale vorbitorului sau ale interlocutorului ori însușiri ale mediului înconjurător) A avea percepția sau senzația a ceva, a fi conștient de..., a simți. Văzînd că ni se apropie vremea, ne-am învățat feciorii la treburile domnești (SADOV.). III tr. 1 A stabili situația sau starea unui lucru, existența unui fapt, valabilitatea unei acțiuni etc.; a ajunge la o anumită concluzie în legătură cu...; a băga de seamă, a observa, a remarca, a constata. Tătarii, văzînd primejdia în care se aflau, se strîng în grămadă (BĂLC.).* (refl. impers.) Vîrtutea... se vede prin hotărîte întîmplări (POT.). Δ (urmat de o prop. sub., de obicei introdusă prin prep. „că”) Te joci cu mine, cum se vede că n-ai iubit niciodată (D. ZAMF.). ◊ (de obicei în constr. cu „cum”, „că”, se spune pentru a solicita atenția interlocutorului asupra unei fapte, a unei situații etc.) Vezi, mă, cum știu eu... să-mi tratez prietenii (STANCU). ◊ (la viit., se spune pentru a exprima o asigurare conciliantă, un angajament, un apel la răbdare, la chibzuință) Mai întîi să binevoiți a-mi spune cine sînteți și voi vedea (FIL.). ◊ (la viit. sau la conjunct., cu sub.pron.purtînd accentul în frază, exprimă o amenințare, o avertizare) Lască ajungem noi la Pireu și-o să vedeți voi (TUD.). ◊ (cu sens atenuat; ca termen incident prin care se atrage atenția interlocutorului asupra celor ce urmează să fie comunicate) Vezi? tot de noroc să se plîngă omul (CR.). ◊ expr. (refl. impers.) Precum (sau cum, după cum, după cît,precît,pe cît) (bine) se vede sau (tr. absol.) după (sau pe) cît (ori cîte) văd (eu) (ori vezi etc.), se spune cu referire la ceva care se constată, se observă clar, cu ușurință. Precum se vede treaba, rîzi de mine (GORJ.). Văd și eu sau văd eu ce văd = cunosc bine situația (și nu pot fi indus în eroare). Vezi cum ești?, se spune ca reproș față de o vorbă, o atitudine sau o faptă a interlocutorului. Vom vedea sau, pop., o să vedem, se spune pentru a exprima rezerva, dezaprobarea sau ca amenințare. A șoptit cu zîmbetul său diplomatici Om vedea! (CAR.). Vezi așa, exprimă mulțumirea de a constata realizarea unei dorințe, a unei previziuni. Vezi tu (sau dumneata) ori vedeți voi (sau dumnevoastră), se spune pentru a întări o afirmație sau pentru a invita la reflecție. Criza, vezi dumneata, drăguță, este... ca o boală (CAR.). (Ei sau uite, apoi) vezi (sau vedeți) (că...), se spune, cu ton de reproș, pentru a îndemna pe cineva să-și recunoască greșeala, să admită justețea opiniei altcuiva ori să constate consecințele neplăcute ale unor vorbe, fapte, atitudini (considerate greșite de către vorbitor). Vezi că mă cunoști prost?... De ce să ucid? (CA. PETR.). (Stai) să vezi sau să vedeți, se spune ca introducere, pentru a atenționa interlocutorul asupra unei relatări, a unei explicații, a unei scuze. (Ia) să văd sau să vedem, se spune ca îndemn pentru examinarea, cercetarea unui fapt, a unei situații etc. Ca să vezi, arată, cu valoare concluzivă, nedumerirea, uimirea, surprinderea față de fapte, întîmplări petrecute anterior. A luat premiul cel mare. Ca să vezi! A vedea cum vine vorba cuiva (sau vorba asta) v. veni. ♦ A se convinge. Ei, domnule, ai văzut că nu sîntem pungași (CAR.). 2 A izbuti să cunoască, să afle, să înțeleagă, a-și da seama, a-și face o idee; a lua cunoștință despre ceva; a căpăta informații, vești, noutăți despre ceva, a prinde de veste. Văzînd proiectele sale descoperite, se simți în nevoia d-a înșela pe dușmanul său (BĂLC.). ◊ (constr. cu pron. „o” cu val. neutră) Te iubesc!... o văd prea bine (EMIN.). ♦ (compl. indică persoane, popoare, țări etc.; adesea cu determ. elem. pred. supl.) A fi informat (că există, că se află într-o anumită situație, într-un anumit loc). Sub Traian... și mai pe urmă sub alții, vedem creștinii persecutați (MAIOR.). ◊ expr. (refl. impers.) (După) cum (sau precum, după cît) se vede sau (tr. absol.) după cum (sau precum) vedem, se spune cu referire la ceva considerat notoriu. ♦ (compl. indică oameni; cu determ. elem. pred. supl. care indică stări, situații etc.) A avea indicii care permit să considere, să aprecieze pe cineva ca... Abia acum te văd om serios, demn de încredere. ♦ (intr.) A pătrunde, a discerne, a izbuti să afle, să știe (ceea ce este ascuns, secret). Vedea clar în mintea ei. ◊ (fam.; mai ales constr. cu pron. f. pl. „le” cu val. neutră; cu determ. care indică un domeniu al cunoașterii, o artă, un meșteșug etc., introduse prin prep. „la”) Le vede la geografie. 3 A considera, a aprecia (drept... sau într-un anumit fel); a da un anumit înțeles, o anumită semnificație (cuiva sau la ceva); a pătrunde în esența problemelor, a fenomenelor etc. E poate că o datorie să vezi prezentul în colori mai negre decît e de fapt (BLA.). ◊ (cu determ. introduse prin prep. „în”, „întru”) În fiecare însărcinare el vedea un semn de încredere (BAC.). ♦ A prețui. Nu știu ce vede la el. expr. (A fi) bine văzut = a fi apreciat pentru calitățile sale (profesionale), pentru importanța socială etc.; a întruni aprecieri pozitive din partea cuiva. (A fi) rău văzut = (a fi) desconsiderat. 4 (compl. indică manifestări, creații etc. ale oamenilor sau realități din mediul înconjurător aflate în sfera de interes a oamenilor) A analiza, a cerceta cu mintea, a examina pentru a ajunge la o cunoaștere justă a ceva; a verifica pentru a stabili măsura în care ceva corespunde adevărului, calității, cerințelor sau anumitor date; a hotărî ceva în urma analizei prealabile. Ceea ce s-a întîmplat în ultimii ani trebuia văzut cu atenție. ♦ (compl. indică evenimente, procese, fapte ce urmează a avea loc în viitor) A deduce evoluția, producerea, realizarea lor (din analiza unor fapte, a unor situații prezente); a prevedea, a intui. Unii cred că văd mai bine decît alții încotro se va îndrepta societatea. ♦ A-și închipui, a-și imagina (pe cineva) într-o anumită situație, în postura de... Ea-l vedea mișcînd poporul Cu idei reci, îndrăznețe (EMIN.). ◊ (refl.) Și-n mintea ta înfierbîntată, Te vezi deodată orator (TOPÎR.). IV refl. (cu val. de semiauxil. de modalitate și constr. mai ales cu un adj. ori cu un vb. la inf., la conj. sau la indic.) A părea, a se arăta, a da impresia, a avea aerul. Se vedea a fi un bărbat de seamă (CAR.). ◊ expr. (refl. impers.) Se vede (treaba sau lucrul) că... = (e) probabil că....; se pare că... Se vede că și lui Dumnezeu îi plac tot puișori de cei mai tineri (CR.). Se vede (treaba) = probabil. Asta, se vede, l-a supărat foarte adînc (CAR.). • prez.ind. văd, (înv., reg.) văz; imperf. pers. 3 vedea; perf. s. văzui, pers. 4 și (înv., reg.) văzum; conjunct, pers. 3, 6 să vadă, (înv., reg.) să vază; și (reg.) vede vb. III. /lat. vidēre.

BACĂU npr. geogr. m. proverb A-și găsi Bacăul, a o păți, a da de belea.

NECAZ s. n. 1. Tot ceea ce provoacă cuiva o suferință fizică sau morală, neajuns¹ (2), neplăcere (2), nemulțumire (2), (regional năzbîcă (1), năzdrăvănie (3), (învechit) nesosință, patimă (1); (de obicei la pl.) încercări, greutăți, vicisitudini, (rar) nevolnicii (3). Rugăciunea... nu-l slobozea, nici-l lăsa să le facă nici un necazu și toate meșteșugurile lui ceale hicleane ca niște păianjeni să strica (a. 1654). gcr i, 171/24. Canon care ne stîmpără necazurile lumii aceștiia. biblia (1688), [prefață] 4/10. Cînd ieșie la țară cu slujbe, boiernașii făce multe năcazuri casălor celor mari a boierilor. neculce, l. 110. Răbdăm cu îndrăzneală ceale împrotivă, gonirile, ticăloșiile, năcazurile și moartea (a; 1703). gcr i, 348/10. Nu le-au ajuns cîte necazuri le-au făcut mai nainte vreme, ci și acum legatu-s-au de ei cu năpăști. anon. cantac., cm i, 206. Făcut-au tîrgoviștenilor mare pedeapsă, pentru o vină ce avusese că făcuse unui frate al VIadului Vodă un necaz. R. popescu, cm i, 242. Pentru acele suspinuri și necazuri ale creștinilor, Dumnezeu la osîndă ca aceaia i-au adus. r. greceanu, cm ii, 72. Ieșirea mea de acolo n-au fost cu voia mea; eram odihnit cu atîta și-mi ajungea din destul necazurile ce petreceam. antim, p. xxv. A neamului tău năcazuri, toate tu îi să le rabzi. beldiman, o. 45/7. Pe mine nu mă sperie necazurile, nici împotrivirile. heliade, o. ii, 415, cf. 17. Să cadă în nescai nevoi și năcazuri grele. drăghici, r. 37/25, cf. 150/4. Poate vedea aicea un casnic bun cîte necazuri și cîte primejdii pricinuiaște zarva. bărac, ap. gcr ii, 236/2. Eu sînt singura pricină De supărări, de necazuri și de morți fără de vină. conachi, p. 86. Călătorul, primind aici ospitalitate, uită necazele unui supărător drum. negruzzi, s. i, 192, cf. 178, 251. Ai să tragi încă multe năcazuri, dar ai să scapi din toate cu capul teafăr. creangă, p. 222, cf. 7, 212. Voiu să-l scutesc și pe dînsul sărmanul, că e bătrîn, de necazurile și primejdiile călătoriei. ispirescu, l. 21. Minciuni cu care caut zilnic să-nșel necazurile mele. macedonski, o. i, 98. Farmecul vieții fără grijă și necazuri. f (1903), 162. Spun lumii întregi, cu fală, prin cîte năcazuri am trecut, ib. (1906), 2. Uită și tu năcazul ce-ți făcurăm. hogaș, dr. i, 67. Nerăbdător să-i aflu necazul, l-am îndemnat să coboare cîțiva pași lîngă izvor, acolo este o cioată unde se poate sta de vorbă fără grijă. c. petrescu, s. 172. De cîte ori m-ai ascultat, bine ne-a mers, și cînd nu m-ai ascultat, numai necazuri am avut. rebreanu, r. i, 280, cf. 166,269. Lăutarii cîntă jalnic prin cîrciumi și bieții oameni mănîncă și beau pentru uitarea necazurilor. bacovia, o. 228. Mi-a spus suspinînd: – Viața e plină de necazuri și de răutate. galaction, o. 88. Din cel ce sînt acum, o jumătate E cît p-aci să zboare către stele... Las dracului necazurile mele. topIrceanu, p. o. 95. Mînca-te-ar lupii din Borza! Numai necazuri am cu tine. sadoveanu, o. xii, 411, cf. x, 585. Ne plăcea să ascultăm cum cîntă lăutarii. stancu, r. a. iii, 47, cf. id. d. 46. Îi era teamă să spere că vor ajunge fără zăbavă și necazuri la Islaz. v. rom. decembrie 1954, 107. Îndrumată de necazurile ei, pasărea își înțînase gheruțele printre grunjii sloiului. galan, b. ii, 6. Ce necaz îl pîndea oare de se amăra pe măsură ce treceau zilele? tudoran, p. 171, cf. 163. Mamă-sa îl lua la ea și-i povestea toate necazurile vieții ei. t. popovici, se. 127. Se interesează de viața lor..., de necazurile și bucuriile lor. tribuna, 1962, nr. 267, 2/1. Mai bine ai vedea de tine și de necazurile tale! lăncrănjan, c. i, 10. Auzit-ați de-un viteaz Care vecinic șede treaz Cît e țeara la necaz? alecsandri, p. p. 214. Cîte zile-s într-un an, Atîtea năcazuri am. doine, 94. Numai tu ai putut să-mi faci ăsta năcaz mare. alr ii 3116/29. Mi-a spus tăt năcazu lui. ib. 3 520/260. Năcazurile eștea m-amăresc. ib. 3 706/29, cf. 3 542, 3 712. Necazurile la tinerețe se par ușoare, iar la bătrînețe foarte amare. zanne, p. viii, 405. Nici în necazuri să te mîhnești, Nici în fericiri să te mîndrești. id. ib. 406. Omul în lume se naște ca să se lupte cu felurimi de necazuri în toată viața lui. id. ib. 403, cf. 406, i, 209. ◊ loc. prep. De necazul... = din pricina ...; de răul... Nu putea, să să răpaose și să-și caute leacul ranei sale de necazul slujitorilor lui. anon. cantac., cm i, 160. Codrii... au a-i da adăpostire De necazul vreunui tiran aprig, cumplit peste fire. conachi, p. 263. De năcazu focului de vecini, mi-am sculat tăț pruncii din somn. alr ii 3 012/325. ♦ Expr. A se vedea deasupra necazului = a învinge o greutate (fără a se mai sinchisi de cei care l-au ajutat). cf. pamfile, j. n, 156. Îi dă necazul de nod = are de înfruntat mari greutăți; este foarte nenorocit. cf. ddrf, zanne, p. ii, 320. A da de ziua necazului = a ajunge în împrejurări neplăcute, a da de belea. cf. pamfile, c. 47. A scoate din necaz = a ajuta la o mare nevoie; (complementul indică copii sau pui de animale) a crește pînă la o vîrstă cînd nu mai necesită prea multe îngrijiri; a ridica, (regional) a zburătătăci. Aveau odată un vițel; îl scoaseseră din necaz – se prăpădise vaca și rămăsese bietul fără țîță. caragiale, s. 79. (Regional) (A fi) necazul oamenilor, se spune despre o ființă plăpîndă, neajutorată (1). cf. alr i 1557/361. A face haz de necaz v. haz. ♦ (Regional) Epilepsie. alrm i/i h 165. ♦ P. ext. Trudă, chin, efort (pentru realizarea unui scop); sacrificiu. Sînt periți, Cu sărăcie-mpodobiți Și de năcaz și de sudori îs bolnavi pe zi de cinci ori (a. 1774). gcr ii, 103/9, cf. beldiman, ap. gcr ii, 245/41. În mari necazuri naște mulierea. lm. Cu mult zel, cu mult năcaz și cu mari jertfe materiale a ridicat orașul acest templu al muzelor. F (1900), 585. Cînd averea e multă, ea se ține Cu mult necaz. coșbuc, s. 89. ◊ loc. adj. și adv. Cu necaz = dificil, anevoie; dureros. Neculai Vodă moldovenește nu știe, ce era un lucru pre cu năcaz boierilor și țării. neculce, l. 196. Se pare că furtuna ridică al ei glas, Că vîntul trece-n spaimă pe-al mărilor talaz, Că-n sufletu-i pămîntul se zbate cu necaz. eminescu, o. i, 94. Vin’cu mine la mormînt, Ia pînza de pe obraz Și vezi moarte cu năcaz. jarnIk-bîrseanu, d. 149, cf. 320. 2. Stare a celui necăjit (1); supărare, mîhnire, tristețe; durere, suferință. De necazul inimii glăsuia suspinînd: Vai mie ceaia ce te-am născut. mineiul (1776), 101^r2/25, cf. 185^r2/13. Necazu e pentru oameni, dar aș vrea să știu ce ai. pr. dram. 104. Mult iscusita vremii slovă Nu spune clipa milostivă Ce ne-a-nfrățit pe veci necazul Și veselia deopotrivă. goga, p. 15, cf. 96. Se duceau... unele pe la altele, ca să-și mai omoare necazu de lipsa celor plecați la oaste. bujor, s. 74. A doua zi însă..., sub bătaia trandafirie a razelor soarelui, necazul i se risipi ca prin minune. bassarabescu, s. n. 133. Camarazii erau oameni cumsecade, care își credeau la necaz. camil petrescu, u. n. 7. Cu greu năcaz oftă Andrieș Hamură și i se părea că a căzut de undeva și vine iar la lume. sadoveanu, o. iii, 228. Pictase împrejurările în care oamenii se strîng împreună la bucurie sau la necaz. conte mp. 1962, nr. 808, 1/4. De-ar fi cucul un viteaz, El mi-ar trece de necaz. alecsandri, p. p. 273. Năcazul și voia rea S-au pus la inima mea. jarnIk-bîrseanu, d. 214. Tinerețele mele... le trec Și le petrec Tot cu dor și cu năcaz Și cu lacrămi pe obraz. id. ib. 101, cf. 223. Dorul... Mi l-ai trimes, bade, mie Pe două frunze de vie Și-amu iar îl iei-napoi Și lași năcazul la noi. bud, p. p. 31, cf. 6, alr ii 3 684, 3704. În cel mai mare necaz, răbdarea te ușurează cu mîngîierea ei. zanne, p. viii, 404. 3. Enervare, iritare; mînie, furie (împotriva cuiva); ciudă, pică, (astăzi familiar) parapon, (învechit, rar) paraponiseală; (popular și familiar) năduf (4). De necazu au ieșit den Țarigrad. r. popescu, cm i, 263. Scaraoțchi... vărsa sudori de necaz. negruzzi, s. i, 89. Ca și Gogol, într-o pornire de drăgăstos necaz, aș sfîrși și eu zicînd: dracul să vă ia, cîmpiilor, că mult sînteți frumoase! odobescu, s. iii, 20. Las’ șaga la o parte, măi omule; ...că vezi că-mi crapă inima-n mine de năcaz. creangă, p. 127, cf. 115. La necaz spune omul multe. caragiale, o. ii, 228. Zmeoaica..., dacă văzu că nu poate să-i prăpădească, nici să pună mîna pe dînșii, plezni fierea într-însa de necaz, căzu și crăpă ca necuratul. ispirescu, l. 26, cf. 27. Mie nu mi-e teamă de necazul curții tale; Apărat sînt de solia-mi ca de nestrăpunse zale! davila, v. v. 167. Stăpînit de necaz, tot sta lîngă repezi corăbii. murnu, i. 18, cf. 10, gorovei, cr. 183. Cînd fapta nu întrece o laudă, nu-ți pare Că lauda-n linsoare aduce-a defăimare, După cum și necazul, urzit într-o insultă Vădește adunată-n pizmaș otravă multă? arghezi, c. o. 90, cf. id. b. 7. Este ușor de înțeles bucuria pescarilor cînd prind femele cu icre (icran) și necazul lor cînd le cad masculi sau femele sterpe. c. antonescu, p. 142. De necaz, foc se făcea Și așa le răspundea. pop., ap. gcr ii, 302, cf. șez. iii, 17. ◊ loc. prep. În necazul (cuiva) = pentru a face în ciudă cuiva, pentru a se răzbuna pe cineva. În necazul tău vorbim și ne purtăm așa. lm. (Expr.) A se tăia în necazul nevestei, se spune despre cel care, dorind să le facă altora în ciudă, își face lui însuși rău. cf. zanne, p. ii, 766, vi, 581. ◊ Expr. De necaz = ca ripostă la o nemulțumire; pentru a-și vărsa ciuda, mînia. Într-un necaz = sub impulsul enervării; p. ext. în disperare. A-i fi (cuiva) necaz sau a avea necaz (de ceva) = a-i fi ciudă; a-i părea rău, a regreta pentru ceva. Nu știu ce-avea fata, că-i era necaz. coșbuc, p. i, 244. Ai isprăvit? – Mi se pare că ți-e năcaz, f (1906), 16. Scăpa de data asta Pirgu și mi-era necaz, deoarece n-aveam ochi să-l văd. m. i. caragiale, c. 11. Am uitat să mă schimb. Ce necaz mi-e. demetrius, c. 49. Hai, du-te dracului... – Ce, ți-e necaz, mi se pare. preda, î. 153. N-am năcaz de ce s-o-ntîmplat. alr ii 3 490/27. Nu ț-e necaz cînd te izbește un armăsar, ci cînd te trîntește un măgar. pann, ap. tdrg. A-i fi (sau a avea, a purta) necaz pe cineva = a fi supărat pe cineva; a avea pică, ranchiună contra cuiva. M-aș face un flutur ușor... M-aș pune pe-o floare de crin, Să-i beau suflețelul din sîn, Căci am eu pe-o floare necaz. eminescu, o. iv, 5. Îi făcea rău compătimirea lumii. Avea chiar necaz pe oamenii care se uitau la el cu milă. vlahuță, o. a. i, 120. Știi ce necaz aveai pe mine cînd vedeai că nu știu! ap. tdrg. Nu jucase și-i era necaz pe fetele care au avut noroc. rebreanu, i. 18. Punerea cuțitului înțelege poporul un fapt de răzbunare, adică cînd cineva a avut necaz pe altul. H iv 48. Avu năcaz pă el. alr ii 3 580/886. O purtat ciudă și necaz pe el. ib. 3 580/605, cf. 3 580/682, 928. Îi năcaz lui pe mine că n-am făcut cum o zis el. ib. 3 709/157. A(-i) face (în) necaz = a supăra (pe cineva) în mod intenționat, a căuta să-l întărîți, a-i face în ciudă. Iuno-i tot face-n necaz. coșbuc, ae. 27. Piticii care-or rămas Pun căciulile pe nas Și fac la fete năcaz. jabnik-bîrseanu, d. 298. l-o făcut năcaz. alr ii 3 579/53. A-și vărsa (sau, regional, a-și scoate) necazul pe cineva = a-și descărca mînia asupra cuiva. C,f. polizu, ddrf. A vorbi în necaz = a vorbi într-un moment de mînie, de enervare. cf. ddrf. (Regional) A-l ajunge (pe cineva) la necaz = a supăra, a înfuria din cale-afară, peste măsură. Cînd m-o ajunge la năcaz, nici pe asta nu ți-o las! ciaușanu, gl. – pl.: necazuri și (regional) necaze. – Și: (regional) năcăz s. n. – cf. slavonul наказъ.

ALAGEA A-și căpăta alageaua sau a păți vreo alagea (înv.) = A o păți, a da de belea, a intra într-o încurcătură: Ce să facă ca el să iasă de acolo? Să întrebe nu îi venea la socoteală, ca să nu pață vreo alagea. (P. ISPIRESCU) Nimeni nu s-a putut atinge de împărăția mea cât am fost tânăr fără să-și capete alageaua. (IDEM)

domn m. (lat. dóminus, pop. domnus, stăpîn, d. domus, casă; it. donno, pv. don, vfr. dam, sp. dueño, pg. dom. V. dom 1). 1) Stăpîn (Vechĭ). 2) Stăpînu lumiĭ, Dumnezeŭ (voc. Doamne lat. Dómine): Doamne ajută! Doamne, ferește! Doamne, ĭartă-mă!. 3) Domnitor, principe care domnea în Țara Românească, În Moldova (și’n Ucraina): Prea Înălțate, Doamne (adresa către domn), schimbarea domnilor, bucuria nebunilor. 4) (voc, domnule). Persoană distinsă, boĭer, nobil (nu om de rînd): a venit un domn. 5) Titlu de respect dat de servitorĭ stăpînuluĭ și de eleviĭ școaleĭ primare Institutoruluĭ (în cea secundară și’n universitate domnule profesor): tăcere, că vine domnu profesor (gen. a lu domnu). 6) Epitet de politeță adresată unuĭ superior saŭ uneĭ persoane respectabile: Domnule Ministru, Domun Popescu. Fam. M’am ales c’un „Doamne ajută!”, am dat de o belea, am pățit-o. Dragă, Doamne (exclamativ), oare-cum, ca să zic așa, mulțămind luĭ Dumnezeŭ (cp. cu fr. grâce à Dieu, Dieu merci): Acuma eștĭ, Dragă Doamne, băĭat mare! De ce nu te astîmperĭ? Domnule (exclamativ, ca o interj.): ĭa’uzi Domnule, ce comedie. V. doamnă, jupîn, rege, împărat.

pótcă f., pl. e și ĭ (vsl. potŭka, întîlnire, ceartă, luptă, d. potŭknonti, a împinge; pol. ceh. potka, întîlnire, luptă, înfrîngere. V. pocesc, poticnesc). Vest. O boală despre care poporu crede că vine din deochĭ orĭ chear din senin și se manifestă pin durere de cap, curgere de sînge din nas orĭ vre-o unflătură (gîlcă). Pocitanie, om urît. Belea, neplăcere: a da de-o potcă. Frișcă, fată de vre-o 10-15 anĭ: o potcă de fată îĭ șterpeli pachetu. Frunză de potcă (adică „de vindecat potca”), o buruĭană chenopodiacee cu frunzele ramificate spre cotor și cu florile așezate ca un strugure (chenopodium murale). – În Trans. = „par, țăruș”.

BOAȚĂ, boațe, s. f. (Mold.) Poznă; lucru sau faptă nepotrivită; năzbîtie. V. boroboață. (În forma boanță) Fără îndoială că și ele făceau din cînd în cînd cîte ceva, cîte vro boață... dar o făceau tot pe furiș. CONTEMPORANUL, IV 502. ◊ Expr. A i se întîmpla (sau a da peste) boață = a da peste o belea, peste un necaz neprevăzut. Și s-apucă... de tăte poznele, făr-a se gîndi c-ar da peste vro boață. ȘEZ. VI 4. – Variantă: boanță s. f.

NĂRĂVIE, nărăvii, s. f. (Rar) Nărav (1). Tu cu nărăvia ta O să dai, mări, de belea. PĂSCULESCU, L. P. 259.

NUMAI adv. I. Exprimă restricția sau exclusivitatea.1. Nu mai mult de (cît), nimeni (sau nimic) decît... Cînd l-aude, numai dînsul își știa inima lui. EMINESCU, O. I 84. Numai Ruxandra rămăsese din familia lui Petru Rareș. NEGRUZZI, S. I 144. (Glumeț) O arătare de om băuse apa de la 24 de iazuri și o gîrlă, pe care umblau numai 5OO de mori, și tot atunci striga în gura mare că se usucă de sete. CREANGĂ, P. 242. Dintr-o sută ș-o mie Numai una-mi place mie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 100. ◊ Expr. (Învechit și popular) Fără numai = decît. N-au fără numai un mijloc a-și păstra naționalitatea lor, și acesta e federația, iar nu supremația. GHICA, A. 354. ◊ (Pentru întărirea sau precizarea unui cuvînt, adesea însoțind pe «unul», «una», «singur») Singur numai cavalerul suspinînd privea balconul. EMINESCU, O. I 152. Numai eu unul am făcut un tur de valț cu dînsa. NEGRUZZI, S. I 65. 2. (Arată prezența sau desfășurarea exclusivă a unor obiecte, fapte, acțiuni etc.) Nimic altceva decît...; exclusiv. Doar în sufletul flăcăului răsărise întîi numai bucurie. REBREANU, R. II 203. Nu e soare, dar e bine, Și pe rîu e numai fum. COȘBUC, P. I 223. Un castel numai pietre și ziduri sparte. EMINESCU, N. 213. Cînd mă deșteptai din amețeala mea, văzui calul numai spumă. NEGRUZZI, S. I 67. ♦ Doar. Cum? Numai cu atîți oamini s-au luptat întreaga noastră oaste? ALECSANDRI, T. II 42. Numai o samă era care abie să ținea pe picioare. DRĂGHICI, R. 26. N-are casă, nici moșie, Numai peană-n pălărie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 39. ◊ (În legătură cu alt adverb sau cu o locuțiune adverbială) Ivan dezleagă turbinca... numai cît poate să încapă mîna. CREANGĂ, P. 306. Ieri numai am venit și mîne mă duc. NEGRUZZI, S. I 39. ◊ Loc. adv. Numai așa = de formă, fără rost, degeaba. Nu-l ducem noi la spînzurătoare numai așa de flori de cuc. CREANGĂ, P. 332. ◊ Expr. A fi numai ochi și urechi v. ochi. ◊ (Întărește cuvîntul următor) Și numai după aceea se așeză să aștepte. C. PETRESCU, C. V. 130. Apoi el numai sărac nu era. RETEGANUL, P. II 3. Numai ține minte sfatul ce-ți dau. CREANGĂ, P. 198. ◊ (Repetat pentru a întări un fapt, o afirmație) Un munte, numai și numai de piatră. ISPIRESCU, L. 194. Altă mulțime nenumărată de gîngănii și jigănii înspăimîntătoare, cari stăteau cu gurile căscate, numai și numai să-i înghită. CREANGĂ, P. 94. Această nouă digresiune... o fac și pe dînsa numai și numai întru cea mai mare laudă și glorie a artei vînătorești. ODOBESCU, S. III 102. ♦ Abia. Numai ați crîmpoțit mîncarea. CREANGĂ, P. 261. 3. (Urmat de obicei de adv. «bun», «bine») Tocmai, chiar. Numai bine i-au ajuns cele trei sute de lei pentru toate acestea. SBIERA, la TDRG. O asemenea fată vitează ar fi numai bună să o ia el de soție. ISPIRESCU, L. 20. Din pricina voastră am răcit casa, căci pentru mine era numai bună cum era. CREANGĂ, P. 252. 4. (Regional, în legătură cu «hai», întărește îndemnul) Hai numai... Că mie nu-mi pare rău. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 232. II. (Cu valoare de conjuncție adversativă) Dar, însă. De-acum am prins eu la minte... Numai ce folos? Cînd e minte, nu-i ce vinde. CREANGĂ, P. 45. Mîndră ești, frumoasă ești, Numai nu mă prea iubești! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 380. ◊ Loc. conj. Numai că (sau, regional, numai cît) = dar; cu singura deosebire că... E foarte frumoasă. Numai cît nu-i adevărată. AGÎRBICEANU, S. P. 21. Numai că bătaia nu se-ntoarce, dom’ primar! REBREANU, R. I 234. Și aici i s-a întîmplat ca și la sfînta Miercuri; numai că sfînta Vineri i-a mai dat și ea un corn de prescură. CREANGĂ, P. 91. III. (Condițional, în loc. conj.) Numai să... = cu condiția (ca)... Fă cum știi; numai să nu ne bagi și pe noi în belea. CREANGĂ, P. 9. Dă-mă și dup-un sărac, Numai să trăiesc cu drag. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 275. Numai de sau numai dacă = doar dacă, cu condiția ca... Lucrurile se fac numai dacă le știm face. SLAVICI, N. I 7. De mi-ai zice, aș zbura Unde stea n-ar lumina; Numai de te-ai îndura Să-mi dai flori din ochi albaștri. BELDICEANU, P. 82. IV. (Cu sens temporal) Îndată, imediat, pe loc. Femeia lui Ipate, cînd a mai văzut și asta, numai i s-a încleștat gura și a înghețat de frică. CREANGĂ, P. 178. ◊ Loc. adv. Numai cît sau numai ce = abia, doar. Numai ce-l privesc odată în ochi... și-ți spun: «alb ori negru». DAVIDOGLU, M. 22. Și numai cît a gîndit Făt-Frumos, și îndată au și fost de față părinții împărătesei lui. CREANGĂ, P. 102. Numai ce (iacă) sau numai (ce) iaca = iată, deodată. Aștepta, aștepta... și numai ce-o vede că vine, pășind încet prin iarba înrourată. MIRONESCU, S. A. 72. Și cum sta ea în preajma fîntînei, numai ce iaca pe slujnica știută. CREANGĂ, P. 99. Moș Nichifor deciocălase căruța și-o ungea; cînd numai iaca se trezește la spatele lui cu jupîn Ștrul. id. ib. 112. V. (Întărind o propoziție finală sau un complement de scop) Dacă ți-am făgăduit atunci, a fost numai ca să te împac. ISPIRESCU, L. 2. Trebuie să fie un trimis de undeva, numai pentru a iscodi casele oamenilor. CREANGĂ, P. 233. Au doar dumnezeu muncit-au numai ca să te hrănească? CONACHI, P. 290. VI. (În expr.) Nu numai = mai mult decît...; afară de..., pe lîngă. Îi era drag pămîntul nu numai pentru cîștigul ce-l produce. REBREANU, R. I 165. Fuge lumea de dînsul de-și scoate ochii; și nu numai atîta, dar chiar cînd se uită la cineva, fie om sau orice dihanie a fi, pe loc rămîne moartă. CREANGĂ, P. 217. – Variantă: numa (CARAGIALE, O. I 250, EMINESCU, O. I 171) adv.

PĂȚI, pățesc și pat, vb. IV. Tranz. 1. A da peste ceva neașteptat, a i se întîmpla ceva neplăcut. Mi-e frică să nu pățim, vreo rușine. STANCU, D. 312. D-ta ești de vină pentru toate cîte le-am pățit. CARAGIALE, O. III 83. Să nu cumva să te împingă păcatul să-i faci vreun neajuns, ca să nu pățești vreo nenorocire. CREANGĂ, P. 87. De-ar ști omul ce-ar păți, dinainte s-ar păzi. POP. ◊ Expr. A o păți = a intra într-un bucluc, într-o încurcătură mare, a da peste o belea. Mă așteptam că ai s-o pățești odată cu lecțiile d-tale. REBREANU, R. I 242. Eeei!... – așa-i c-am pățit-o? Care vra să zică, am casă și nu-s stăpîn într-însa. ALECSANDRI, T. I 326. Au mai pățit-o și alții. NEGRUZZI, S. I 79. A o păți cu cineva = a da peste cineva care-ți poate veni de hac; a-și găsi beleaua cu cineva; a i se înfunda cu cineva. A fi pățit multe = a fi trecut prin multe întîmplări sau necazuri; a avea multă experiență. (Uneori urmat de o propoziție consecutivă) Ce-ai pățit? = ce ți s-a întimplat, ce te-a găsit? Ce-ai pățit de ești așa de vesel? ▭ Ce-ai pățit să lași pe peretele alb ca laptele o pată de pămînt galben? DELAVRANCEA, H. T. 135. ◊ Intranz. Astfel păți și cioara, în rîs ea fu luată Și cu un cuc nemernic de toate comparată. ALEXANDRESCU, P. 120. 2. A suferi, a pătimi, a îndura. Precît văd, ai să pați multe în viața ta, mă băiatule. SADOVEANU, M. C. 61. Își spuse istoria și ce păți pînă să ajungă la dînsele. ISPIRESCU, L. 8. Dacă dumneata știai romînește... nu erai să pați atîtea nevoi. ODOBESCU, S. III 193. ◊ Intranz. Unul face și altul pate. Prez. ind. și: paț.

belire sf [At: DA / Pl: ~ri / E: beli] 1 Jupuire. 2 Rânjire. 3 Holbare. 4 Julire. 5 Decojire a unei plante Si: belit¹ (5). 6 (Fig) Jefuire.

boață s.f. (reg.; fam.) Poznă, năzbîtie, boroboață. ◊ Expr. A i se întîmpla (sau a păți, a da peste) o boață = a da peste un necaz neprevăzut, a da peste o belea. • pl. -e. și boanță s.f. /de la boroboață.

AVRAM¹ npr. m. Personaj biblic; proverb: a trăi ca în sînul lui ~, a trăi bine, ca în raiu; – i-a luat ~ sporul, a) se zice de cineva care a dat de o belea cînd nu se aștepta, care a pățit-o, căruia i s’a înfundat, b) a murit.

NĂRĂVIE s. f. (Regional) Nărav (2) (Silistraru-Brăila). păsculescu, l. p. 259. Tu cu nărăvia ta, O să dai, mări, de belea. id. ib. – Nărav + suf. -ie.

† DABILĂ (pl. -le) sf. 1 Trans. Schelet ¶ 2 Trans. Mîrțoagă, gloabă ¶ 3 Olten. (CIAUȘ.) Belea, năduf, necaz ¶ 4 ‡ Dare, dajde, bir: O poruncă merge după alaltă, Pentru angării, dabile, împlinele (BD.-DEL.) [ung. debella „momîie, mogîldeață”].

daŭ, dat, dare v. tr. (lat. *dao [îld. do], dĕdi, dătum, dăre; it. dare, pv. cat. sp. pg. dar. Dădeam [vechĭ dam]; dădúĭ [vechĭ dedéĭ, dedéșĭ, déde, déderăm, déderățĭ, déderă, ĭar azĭ maĭ rar detéĭ, detéșĭ, déte, déterăm, déterățĭ, déteră]; să daŭ, să dea [mold. să deĭe]; dă, nu da, dea [mold. deĭe]. P. formă cp. cu staŭ. – V. cred, perd, vînd, ascund). Întind, ofer: a da de pomană banĭ săracilor. Ofer, plătesc: daŭ un franc pe un cuțit. Fac, produc: găina face oŭă, vaca vițeĭ, stejaru ghindă. Predaŭ, remit: a da un hot pe mîna polițiiĭ; a da o scrisoare în primirea, în sama, în mîna cuĭva. Caut, încerc: dădea să vorbească și nu putea. Mișc, împing: daŭ scaunu maĭ încolo. Ung, spoĭesc, văpsesc, sulemenesc: daŭ cizmele cu vax, daŭ părețiĭ cu var, daŭ gardu cu verde, mitocanca se dăduse cu roș. Daŭ jos, scobor: daŭ jos ceva din pod. Răstorn: daŭ jos scaunele fugind. Daŭ înapoĭ, restitui: daŭ înapoĭ ceĭa ce eram dator. Împing înapoĭ: daŭ înapoĭ un ceas (adică minutarele luĭ). Daŭ în ainte, 1) împing în ainte: daŭ în ainte un ceas (adică minutarele luĭ); 2) întrec, îs superior: a da cuĭva mult în ainte (E o expresiune de la joc [popice, biliard ș.a.] cînd un adversar tare dă celuĭ maĭ slab cîte-va puncte de la el, ĭar el începe maĭ de jos). Daŭ ascultare cuĭva, mă supun luĭ, îl ascult. Daŭ (saŭ pun) vine pe cineva, îl acuz, îl învinovățesc. Daŭ năvală, năvălesc. Daŭ ordin, ordonez, poruncesc. Daŭ faliment, devin falit. Daŭ un copil la carte, la școală, îl trimet la școală. Daŭ la jurnal, public în jurnal. Daŭ un copil la stăpîn, îl fac servitor. Daŭ ceva pe foc, arunc în foc. Daŭ pe gît, înghit, beaŭ: daŭ vinu pe gît. Daŭ pe gîrlă, arunc în gîrlă, (fig.) arunc ca lucru fără valoare. Daŭ afară, exclud, elimin. Daŭ pe bete, pe brîncĭ afară, exclud trîntind pe cineva la pămînt. Daŭ de-a dura, rostogolesc. Daŭ pe scară, alung dînd jos pe scară. Daŭ draculuĭ, ucid, (fig.) renunț la ceva: dă-o draculuĭ de carte! Daŭ cărțile (de joc), le împart. Daŭ cep unuĭ butoĭ, îl găuresc și încep a bea din el. Daŭ credință (crezare) cuĭva, unuĭ lucru, mă încred. Daŭ cuĭva cuvîntu, daŭ dreptu de a vorbi într’o adunare. Daŭ dreptate, recunosc că are dreptate. Daŭ medicamente, administrez medicamente. Daŭ drumu, las liber. Daŭ (saŭ bag) groaza în dușmanĭ, îi îngrozesc. Daŭ dosu, întorc spatele, fug de frică. Daŭ pe cineva de rușine, nu mă arăt la înălțimea laudelor luĭ, îl fac de rîs. Daŭ de gol, demasc, trădez. Daŭ pe față, denunț, divulg. Daŭ banĭ în ainte, plătesc în ainte. Daŭ mîna cu cineva, îl salut dînd mîna. Daŭ cuĭva bună ziua, îl salut cu vorba de „bună ziua”. Daŭ cinstea pe rușine, în locu cinstiĭ mă încarc de rușine. Daŭ cuĭva (banĭ) de cheltuĭală, (fig.) îi trag o bătaĭe. Daŭ bir cu fugițiĭ, dezertez. Daŭ pace, las în pace, nu neliniștesc. Daŭ o pedeapsă, o palmă, aplic o pedeapsă, o palmă. Daŭ un țipet, țip. Daŭ gură (saŭ o gură) cuĭva, îl strig. Daŭ o guriță, un bot (fam.), îl sărut. Daŭ de știre, anunț. Daŭ țîță, alăptez. Daŭ de zestre cuĭva ceva, îl înzestrez cu ceva. Daŭ vĭață, vivifiv, fac viŭ. Să dea Dumnezeŭ, să facă Dumnezeu! Daŭ sama, expun socoteala. Îmi saŭ samă, sînt conscient, înțeleg. Îmi daŭ sfîrșitu, mor. Îmi dă mîna să fac ceva, om cu ce (curaj, bani), pot, îndrăznesc. V. intr. Mișc: a da din umerĭ, din cap, din coadă, din picĭor. Lovesc, descarc o armă: daŭ cu pumnu, cu cĭomagu, cu pușca, cu tunu în ceva. Arunc, întind: daŭ cu cĭorpacu, cu plasa (ca să prind pește). Încolțesc, germinez: plantele daŭ vlăstare, mugurĭ. Năvălesc: stațĭ maĭ încet, că nu daŭ (subînț. năvală) Turciĭ și Tătariĭ! Intru: a dat moartea în găinĭ. Cad: calu omu a muncit pîn’a dat în bot, în genunchĭ. Conduc la, răspund: fereastra, cărarea dă dă în grădină. A ieșĭ, a țîșnĭ (vorbind de materiile fecale, de lava unuĭ vulcan ș.a.): uĭ-te ce dă din acest copil dac’a mîncat atîtea fructe! Fig. A vorbi lucrurĭ surprinzătoare: acest copil era odată tăcut (orĭ prost) dar acuma uĭte ce dă din el! Daŭ în, cad în: a da într’o groapă în cursă. A da în gropĭ (de prost), a fi foarte prost. A da în clocote, în fert, în undă, a începe să clocotească, să fearbă. A da în foc (apa, laptele), a se unfla și a se revărsa afară din vas. A da în mugurĭ, în copt (un arbore), a începe să facă mugurĭ, să se coacă. A-țĭ da în teapă, în petec (Iron.), a-țĭ face vechiŭ obiceĭ: Țiganu, chear împărat s’ajungă tot îșĭ dă în teapă. Daŭ în cărțĭ (saŭ cu cărțile), în bobĭ (saŭ cu bobiĭ), ghicesc cu cărțile, cu bobiĭ. Daŭ de saŭ peste, aflu, nemeresc, întîlnesc, mă izbesc de: a săpat pîn’a dat de apă, a mers pîn’a dat de prietenu luĭ, a căutat pîn’a dat peste ce a dorit. A dat de dracu, de belea, a-l întîlni pe dracu, a te izbi de o neplăcere. A da înainte (cu vorba, cu beția, cu vinu), a continua. A da înapoĭ, a scădea, a regresa. A da pe la cineva, a trece, a veni pe la el. A da din umerĭ, a sta nepăsător. A bate din buze, a fi păcălit, a nu avea ce- țĭ trebuĭe. V. refl. Mă las pradă în voĭa cuĭva: mă daŭ somnuluĭ. Mă răped: acest cîne se dă la om (Nu te da, nu te lăsa! se zice cînd te prefacĭ că-țĭ opreștĭ cînele să nu muște pe cineva, dar pe ascuns îl amuțĭ contra luĭ). Cedez, mă daŭ învins, mă predaŭ: nu te da! Mă daŭ învins, prins, mă predaŭ, recunosc că-s învins; mă dedaŭ: mă daŭ studiuluĭ, bețiiĭ. Mă daŭ jos, mă scobor, descind. Mă daŭ în lăturĭ, mă retrag, (fig.) nu mă amestec, nu ajut. mă daŭ după vînt, mă conduc după cum cer împrejurările. Mă daŭ după perdea, mă ascund, fug de de răspundere. Mă daŭ pe brazdă, mă acomodez, mă deprind, mă îmblînzesc. Mă daŭ peste cap, fac pe dracu’n patru, fac tot posibilu. Mă daŭ de (saŭ drept), mă pretind: a te da de (saŭ drept) patriot.

BUCLUC, BOCLUC (pl. -ucuri, ‼ -uce) sn. 1 Băn. Trans. Gunoiu (în spec. de vită) ¶ 2 Încurcătură, belea; supărare, necaz: a da de ~; a băga în ~; a scăpa de ~; proverb: caută bocluc cu lumînarea aprinsă (ZNN.) ¶ 3 pl. Calabalîc, catrafuse, lucrușoare: își aveau ei buclucurile lor, ascunse în dosul stodoalei (GRIG.) [tc. bokluk].

POTCĂ, potce, s. f. (Pop.) 1. Încurcătură, necaz, belea; vrajbă, ceartă. ◊ Expr. A da de potcă = a o păți. 2. Epitet depreciativ pentru o persoană nedezvoltată din punct de vedere fizic, urâtă sau schiloadă; pocitanie; p. ext. epitet depreciativ pentru o persoană fără caracter. – Din sl. potŭka.

a o beli expr. (vulg.) v. a da de necaz.

A VOMITA a beli vulpea, a borî, a da la boboci / la rațe, a decarta, a se răsti la bocanci, a striga Iorgu, a-l striga pe Bebe / pe Iorgu, a-și vărsa și mațele, a-i veni cu taxă inversă.

pàcoste f. belea, nevoie; să nu mai dăm peste vr’o pacoste CR. [Slav. PAKOSTĬ, supărare, pagubă].

poznă¹ sf [At: URECHE, ap. LET. I, 206/11 / S: posnă / V: (reg) pozmă / Pl: ~ne / E: nct] 1 (Îvp) Faptă, întâmplare, situație etc. care provoacă cuiva un rău, un neajuns, un necaz, o nenorocire Si: belea, bucluc. 2 (Reg; îe) A da de ~ (cu cineva) A o păți. 3 (Înv) Întâmplare regretabilă. 4 (Rar) Lucru, faptă, întâmplare, situație care iese din comun Si: bizarerie, ciudățenie, curiozitate, minunăție. 5 (Reg; îlav) A ~na De-a-ndoaselea. 6 (Reg; îe) A face ~ A face o impresie deosebită. 7 (Reg; îae) A face senzație. 8 (Șîe a face ~ne) Faptă regretabilă, greșeală etc. de gravitate redusă, comisă de cineva Si: boroboanță, trăsnaie, (reg) nișaftă. 9 (Buc; lpl) Scandal mare. 10 Păcăleală cu consecințe lipsite de gravitate făcută cuiva Si: farsă, festă, renghi, (îrg) marghiolie, (reg) mișculanță. 11 Faptă sau vorbă care provoacă râs, haz, veselie Si: ghidușie, glumă, năzbâtie, năzdrăvănie, (înv) măscăriciune, (reg) marafet, ponos¹, (fam) pehlivănie. 12 (Pfm) Împrejurare neplăcută pentru cineva. 13 (Reg; gmț) Organ genital feminin.

DABILĂ s. v. belea, bir, bucluc, cadavru, corp, dandana, dare, gloabă, hoit, impozit, încurcătură, leș, mârțoagă, mortăciune, năpastă, neajuns, necaz, nemulțumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, osatură, pacoste, pocinog, rău, schelet, sistem osos, stârv, supărare, trup.

DARAVERĂ ~e f. pop. Situație complicată, fără ieșire; belea; încurcătură; bucluc. [G.-D. daraverii] / dare + avere

A ÎNJUNGHIA a adânci, a ara, a beli, a chetorși, a cresta, a da buzunări la burți, a da cep, a-i face (cuiva) o butonieră, a găuri, a împăna, a lovi la abataj, a lua din gleznă, a lua grupa sanguină, a lua la briptă, a șănțui, a șindi, a șmenui.

dabilă s. v. BELEA. BIR. BUCLUC. CADAVRU. CORP. DANDANA. DARE. GLOABĂ. HOIT. IMPOZIT. ÎNCURCĂTURĂ. LEȘ. MÎRȚOAGĂ. MORTĂCIUNE. NĂPASTĂ. NEAJUNS NECAZ. NEMULȚUMIRE. NENOROCIRE. NEPLĂCERE. NEVOIE. OSATURĂ. PACOSTE. POCINOG. RĂU. SCHELET. SISTEM OSOS. STÎRV. SUPĂRARE. TRUP. erată

găsi [At: PRAV. MOLD. 103 / Pzi: ~sesc / E: vsl гасити] 1 vt (Adesea îcr a căuta și îoc a pierde) A da de sau peste ceva, ori cineva, din întâmplare sau căutând anume. 2 vt (înv; îe) A ~ vreme (sau prilej) A găsi (1) momentul potrivit, favorabil pentru a întreprinde ceva. 3 vt (Îae) A-și face timp pentru ceva. 4 (Pfm; mai ales d. copii; îe) A nu-și ~ astâmpăr(ul) A nu sta liniștit, a fi agitat, a alerga de colo-colo. 5 vt (Fam; îe) A-și ~ (cu cineva) beleaua (sau Bacăul ori mantaua) A da de un lucru neplăcut, a avea necazuri Si: a da de dracul. 6 vt (Pfm; îe) A-și ~ omul (sau nașul popa, ori lelea bărbatul) A găsi pe acea persoană pe care n-o poți înșela, păcăli, amăgi cu una cu două, pe care n-o poți birui, care te obligă să te comporți cum se cuvine. 7 vt (Pop; îe) A-i ~ cuiva leacul A-i veni de hac. 8 vt (Pfm; cu verbul la trecut; îcs) A ~t orbul Brăila A nimerit-o, s-a prins, în sfârșit. 9 vt(a) (Pfm; îcs) Tu, (acum) cu mine (sau cu el etc.) ți-ai (sau te-ai) ~it (să... )? Exprimare a mirării, indignării etc., față de faptele sau cuvintele tale nepotrivite. 10 vt (Pfm; îe) Ți-ai ~t(-o)! Nici gând! Si: nici vorbă. 11 vt (Cu valoare de verb copulativ; complinit de un nume predicativ) A se afla într-o anumită stare, situație etc. 12 vr (Pfm; urmat pp „cu”) A se întâlni. 13 vt (Pop) A prinde pe cineva asupra unei fapte rele. 14 vt A descoperi. 15 vt (Înv; îe) A-i ~ cuiva față A descoperi (o rezolvare). 16 vt (Pop; îe) A ~ dreptate cuiva A face cuiva dreptate. 17 vt (Înv) A inventa pretexte. 18 vt (Construit cu o completivă directă introdusă prin „că”) A considera. 19 vi (Îe) A ~ de cuviință (sau pop, cu cale) A considera nimerit, potrivit. 20 vt (D. suferințe fizice sau d. moarte) A cuprinde sau a surprinde pe cineva pe neașteptate. 21 vr (Îlv) A-și ~ mormântul (sau moartea) A muri. 22 vt (Îe) Ce te-a ~it (de...)? Ce ai, ce ți s-a întâmplat de... 23 vt (În imprecații; îe) ~-te-ar ciorile (sau dracii) Fir-ai al naibii. 24 vr (Îe) A se ~ de față A fi de față. 25 vr (Îe) A se ~ scris A fi scris. 26 vr (Construit cu pronumele reflexiv în dativ sau acuzativ și cu conjuncția „să”) A se apuca pe neașteptate sau la un moment nepotrivit să... 27 (Îe) Să te găsesc sănătos Formulă de salut la despărțire.

BELEA (pl. -lele) sf. 1 Supărare, necaz, încurcătură, bocluc; proverb: capul să trăească, că belelele curg, a) omului îi e dat să aibă necazuri, de aceea trebue să fie cu răbdare, b) dacă omul e sănătos, trece prin toate necazurile și nu-i pasă; a băga pe cineva în ~, a-l băga într’o încurcătură care poate să-i atragă mari supărări; a da de ~, a o păți, a intra în încurcături, a-și atrage supărări; a-și găsi (sau a-și căpăta) beleaua, a-și atrage necazuri, supărări, a o păți ¶ 2 Lucru care-ți aduce supărare, necazuri, sarcină, povară: ce nu te lepezi și tu de beleaua cea de vornicie ? (ALECS.) [tc. belá].

BELEA ~ele f. fam. Situație complicată și neplăcută; bucluc; încurcătură. A intra într-o ~. ◊ A-și găsi ~eaua (a da de ~) a o păți (rău). [Art. beleaua; G.-D. belelei; Sil. be-lea] /<turc. belá

INTRA, intru, vb. I. Intranz. (Și în forma regională întra) I. (Despre ființe) 1. A trece din afară înăuntru, a merge dintr-un loc deschis în unul închis, a veni de afară într-un anumit loc; a se introduce, a se băga. Îl dădu la o parte și intră. DUMITRIU, N. 125. Coborau și urcau, intrînd și ieșind, pasageri grăbiți. C. PETRESCU, C. V. 124. Cred... că ar fi timpul să intrăm, a spus mama cu vocea tăiată. SAHIA, N. 56. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «în», «întru») În vîrful degetelor, intră în cămara zmeului. ISPIRESCU, L. 20. I se deschide poarta și drumeața întră înlăuntru. CREANGĂ, P. 90. În dom de marmur negru ei intră liniștiți Și porțile în urmă în vechi țîțîni s-aruncă. EMINESCU, O. I 93. Turcii casa-ncungiura Și-n casă buluc intra. ALECSANDRI, P. P. 131. ◊ Expr. A intra în spital = a se interna (în spital). O luase sub ocrotirea ei pe Evantia, din ziua în care intrase în spital. BART, E. 376. Parcă a intrat în pămînt = a dispărut fără urme, fără a putea fi găsit. Am strigat la el, pînă ce-ai ieșit dumneata; ș-acuma nu-i, parc-ar fi intrat în pămînt. SADOVEANU, B. 56. Parc-au intrat în pămînt... Unde să fie, unde să fie? CREANGĂ, P. 24. A intra în pămînt de rușine = a-i fi tare rușine (de parc-ar dori să nu-l mai vadă nimeni). Iară eu intram în pămînt de rușine. CREANGĂ, A. 67. A intra în foc (pentru cineva sau ceva) v. foc. A intra în cîrd (cu cineva) v. cîrd. ◊ (Construit cu prep. «pe») Am intrat și eu pe portiță. SADOVEANU, N. F. 37. Intră pe coș în cămară. ISPIRESCU, L. 316. Cum vorbeau ei, numai iaca întră și Chirică pe ușă. CREANGĂ, P. 177. ◊ (Construit cu prep. «la») Vin’pe colo, pe sub coastă, Pînă la căsuța noastă! – Dar la tin’ cum să întru? – Întră, bade, ca gîndu! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 77. ♦ A se năpusti. În dușmanii Moldovei acu să-ntrați năvală. ALECSANDRI, P. III 222. 2. Fig. A pătrunde. Comăneșteanu nu pricepea ce voia să zică. Milescu însă intra, cu puterea lui de intuiție, în explicarea unei cauze. D. ZAMFIRESCU, R. 218. ◊ Expr. A intra cuiva în voie = (de obicei la negativ) a-i face cuiva (toate) gusturile, a-i face pe plac. Nu-i mai intra nimeni în voie. ISPIRESCU, L. 51. Nu știe cum să ne mai între în voie. CREANGĂ, P. 259. (Familiar) A intra (cuiva) (pe) sub piele = a cîștiga prin fel de fel de insistențe și servicii bunăvoința cuiva, a se pune bine cu cineva. Umbla să-i intre sub piele. DUMITRIU, N. 129. Pînă la urmă țața Niculina izbutise să intre pe sub piele. PAS, Z. I 84. A intra în grațiile cuiva v. grație. A intra în sufletul cuiva = a deveni drag cuiva. Codrul, izvoarele, satul din vale intraseră de mult în sufletul lui Eminescu. CĂLINESCU, E. 54. 3. Fig. A ajunge într-o anumită situație. (Mai ales în expr.) A intra în păcat v. păcat. A intra într-o belea (sau încurcătură, chichion, impas, necaz) = a da peste un necaz (sau o încurcătură etc.); a avea de îndurat o neplăcere. Acum iaca în ce chichion am intrat. CREANGĂ, P. 84. Iaca în ce încurcătură am intrat... Nici tu sat, nici tu tîrg, nici tu nemica. De ce mergi înainte numai peste pustietăți dai. id. ib. 201. A intra pe mîna cuiva v. mînă. A intra în groază (sau în toate grozile morții) v. groază. A intra în (sau la) cheltuială (sau cheltuieli) = a face, a suporta cheltuieli mari. Te-ai hotărît a intra în cheltuiala unei nunți? ALECSANDRI, T. 768. ♦ (Construit cu prep. «în»; cu privire la o epocă, vîrstă etc.) A ajunge în..., a apuca. Am intrat în a doua jumătate a secolului al XX-lea. Am intrat în primăvară. 4. (Urmat de determinări introduse prin prep. «în» sau «la») A îmbrățișa o îndeletnicire, o ocupație, a ocupa un post; a se angaja într-o slujbă. Te-ai hotărît să intri și tu la Socec, unde lucra Bică. PAS, Z. I 260. Intră în serviciu, fu... subgrefier. NEGRUZZI, S. I 110. (Dacă) ai intrat în horă, trebuie să joci. ◊ Expr. A intra la stăpîn v. stăpîn. A intra în gura satului (sau a lumii) v. gură. 5. A adera, a se înscrie pentru a activa într-o organizație, asociație etc. A ajuta pe oamenii muncii cinstiți și a le da posibilitatea să intre în partid, a nu alerga după cantitate și a ridica în permanență calitatea membrului de partid este una din sarcinile primordiale ale organizațiilor de partid. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 7, 43. 6. (Indică începutul unei acțiuni, în expr.) A intra în vorbă (cu cineva) = a începe o discuție cu cineva. Mă duc la ea într-o seară, o chem la poartă și intru în vorbă cu ea. PREDA, Î. 48. Eu îs cunoscut și prietin al soțului dumitale, intră deodată-n vorbă omul cel nalt. SADOVEANU, B. 96. Se sculă... și intră în vorbă c-un necunoscut. VLAHUȚĂ, O. AL. II 8. A intra în vorbă cu o fată = a începe să facă curte unei fete; p. ext. a-i face propuneri de căsătorie. Miai al nostru intră în vorbă cu Aristița lui Bîzdoveică. PREDA, Î. 114. A intra de serviciu = a începe garda la o unitate militară, la un birou etc. Neagu ieși pe punte fiind anunțat că intră de servici. BART, E. 211. A intra în război (sau în luptă, în conflict, în acțiune etc.) = a începe războiul (sau lupta etc.). [Dromichete] a intrat în conflict cu Lisimah, rege al Traciei, după moartea lui Alexandru Macedon. IST. R.P.R. 34. Credem că nu intrăm azi sau mîine în luptă. CAMIL PETRESCU, U. N. 388. A intra la idei (sau la idee) v. idee. A intra în materie v. materie. II. (Despre lucruri, idei etc.) 1. A ajunge din afară înăuntru, a străbate, a pătrunde. Lumina nu intra decît pe ușă și pe o fereastră, din zidul celălalt, dinspre curte. DUMITRIU, P. F. 48. Iordache clipi iute ca și cum i-ar fi intrat ceva în ochi. id. N. 93. ♦ A se împlînta. Nu mă omorî... ci mai bine scoate-mi stepul ce mi-a intrat în labă. ISPIRESCU, L. 326. 2. Fig. A pătrunde; a-și face loc, a se strecura; a ajunge în... Vor intra în viață visele sale albastre. BOUREANU, S. P. 8. Banii strîngătorului intră în mîna cheltuitorului. NEGRUZZI, S. I 247. Neamurile trec prin ispite și cercări, pînă ce întră priceperea într-însele și se înțăleg. RUSSO, O. 29. ◊ Expr. A intra boala în cineva (sau în oasele cuiva) = a da boala în cineva, a se îmbolnăvi. Mare boală-mi intră-n oasă (= oase). ȘEZ. I 111. A nu(-i) intra (cuiva ceva) în cap v. cap. N-a intrat vremea (sau zilele) în sac = avem timp, n-a trecut vremea. Răbdare, tînărule! n-a intrat vremea-n sac. CARAGIALE, O. II 244. A intra frica (sau groaza, spaima) în cineva (sau în oasele, în inima cuiva) = a se înfricoșa, a se îngrozi. Numai la numele lui ne intra groaza în oase. SADOVEANU, O. VII 376. Groaza intrase în inimile protivnicilor. ISPIRESCU, L. 156. A intra în (sau sub) stăpînirea cuiva = a ajunge în puterea cuiva. A-i intra (cuiva ceva) în sînge = a deveni un obicei, o necesitate. Glasul motorului, izul motorinei și aroma pămîntului răscolit îi intraseră în sînge pentru totdeauna. MIHALE, O. 454. A intra în sufletul cuiva = a deveni drag cuiva. ◊ (Despre un drum, o cale etc.) Șoseaua intra în București dinspre sud. DUMITRIU, N. 274. Și merg... pînă ce, de la o vreme, le întră calea în codru. CREANGĂ, P. 199. 3. A încăpea. Ajunse la o văgăună... mare, de putea să intre șapte cetăți într-însa. ISPIRESCU, L. 58. ♦ (Aritm.) A se cuprinde. Doi intră în patru de două ori. 4. (Despre materiale) A fi necesar, a trebui (pentru a confecționa ceva). La haina asta intră postav mult. ▭ Cine socotește cîte foi intră-n plăcintă nu mănîncă niciodată plăcintă. 5. (In expr.) A intra la spălat = (despre țesături) a-și micșora dimensiunile prin spălare; a se strîmta, a se micșora. A intra la apă = a) (despre țesături) a-și micșora dimensiunile la muierea în apă; b) fig. (despre oameni) a ajunge într-o situație grea. 6. (Despre legi, pacturi etc., în expr.) A intra în vigoare = a căpăta putere, a deveni aplicabil. 7. A începe executarea unei anumite părți dintr-o bucată muzicală. V. ataca. La ultimele acorduri ale pianului intră orchestra. – Variantă: întra vb. I.

A ÎNȘELA a aburi, a o arde în terțe, a arunca praf în ochi, a arunca șperlă-n ochi, a beli, a ciupi la cântar, a cobzări, a da țeapă, a duce, a duce cu cobza / cu iordanul / cu muia / cu preșul, a se face broască la pământ, a face (pe cineva) din vorbe, a face figura, a-i face (cuiva) pontul, a fenta, a fraieri, a lăsa cu buzele umflate, a lăsa țuț, a lifta, a o da în tangou, a pârli, a potcovi, a prăji, a prinde în mreje, a prosti, a pungăși, a sfănțui, a șmecheri, a șmenui, a traduce, a trage o contră, a trage în piept / pe sfoară, a trage o țeapă (cuiva), a țepui, a umbla cu cața / șahăr-mahăr / șoalda, a zvârli praf / șperlă în ochii cuiva.

potcă f. 1. boală din deochiu sau din chiar senin: descântec de potcă: 2. belea, bocluc: toți de o potcă o să dăm PANN. [Ceh. POTKA, întâlnitură (cu un duh rău), de unde boală năpraznică].

ANGARA, angarale, s. f. (Mai ales la pl.) Sarcini sau greutăți materiale, belele, necazuri; (mai ales în limba veche) bir, dare, corvadă. Nu știe cum se descurcă lucrătorii ceilalți care cîștigă mai puțin și au angarale mai multe. PAS, L. II 52. La Macovei în sat Nici că mai este de stat, Că te ține-n muncă-afară Cît ține ziua de vară, Numai pe zece parale, Pentru bir și angarale. TEODORESCU, P. P. 297. – Variantă: angărie (NEGRUZZI, S. I 284) s. f.

a beli pula expr. (pop., obs.) 1. a decalota penisul. 2. a da de necaz.

A OMORÎ a aboli, a achita, a atinge la abataj, a beli, a-i cânta (cuiva) prohodul, a curăța, a da gata, a dizolva, a face (cuiva) formele, a-i face cuiva felul / mucenicii / palanca / seama, a face cuiva mațele coadă de zmeu, a face cuiva pardesiu de scânduri, a face (pe cineva) harachiri, a face pe cineva fluturaș / îngeraș, a îmbălsăma, a împăia, a lăsa orfan (pe cineva), a lichida, a lua cuiva maul / oful / piuitul, a lua jugulara, a mătrăși, a-i mânca (cuiva) coliva, a mierli, a muta, a potcovi, a pune la pastramă, a rade, a răci, a răzui, a șterge de pe fața pământului, a termina, a trimite pe cineva pe lumea cealaltă, a veni de hac (cuiva).

șugubínă f., pl. ĭ și e (din deșugubină, supt infl. luĭ a șugui, ĭar silaba inițială a căzut pin confuziune cu de). Vechĭ. Amendă p. o crimă. Azĭ. Est. Fam. Poznă, boață, încurcătură. A da pe cineva de șugubină, a-l băga în belea.

GĂSI, găsesc, vb. IV. 1. Tranz. (Cu privire la obiecte) A vedea, a întîlni, a descoperi ceva, din întîmplare sau căutînd intenționat, a da de (sau peste) ceva; a afla. Într-o seară, Domițian și-aduse aminte de piculină. O găsi în fundul cufărului și începu să cînte. BASSARABESCU, V. 20. Făt-Frumos, după ce rescoli trei zile și trei nopți, găsi în sfîrșit... armele și hainele tătîne-său. ISPIRESCU, L. 3. De unde-a fi, de unde n-a fi, dacă l-oi găsi, al mieu să fie. CREANGĂ, P. 194. La etatea de douăzeci de ani, citise tot ce putuse găsi pe ici, pe colea, despre istoria noastră națională. GHICA, S. A. 142. Ce-ai căutat ai găsit. ◊ (Complementul indică un abstract; uneori construit cu dativul pronumelui reflexiv) Toată lumea asta aleargă, țipă, nu-și mai găsește astîmpăr. SAHIA, N. 54. ◊ Expr. A găsi pricină (sau motiv) = a descoperi motiv de gîlceavă; a căuta nod în papură. A nu-și găsi loc(u!) v. loc. A găsi ac de cojocul cuiva v. ac. A nu găsi cuvinte v. cuvînt. A-și găsi mormîntul (sau moartea) = a muri, a fi omorît. (Familiar) A-și găsi beleaua (bacăul, mai rar mantaua) (cu cineva) = a o păți, a da de necaz, a da de bucluc, a da de dracu (cu cineva). Are să se afle la curte, să-și găsească și el beleaua cu boierii. REBREANU, R. I 136. Ia ascultați, măi, dar de cînd ați pus voi stăpînire pe mine, zise Gerilă. Apoi nu mă faceți din cal măgar, că vă veți găsi mantaua cu mine. CREANGĂ, P. 253. Eu nu voi să-mi găsesc beleaua, dîndu-ți drumul. NEGRUZZI, S. I 93. Și-a găsit sacul peticul v. petic. (Intranz.) Ți-ai găsit = aș! de unde! nici gînd! nici prin gînd să nu-ți treacă! Ș-apoi chitiți că numai în arc se încheia tot meșteșugul... omului aceluia? Ți-ai găsit! CREANGĂ, P. 245. (În întrebări retorice, care exprimă mirarea sau indignarea) A-și găsi (sau, refl., a se găsi) să... (sau, mai rar, de...) = a-i veni să..., a se apuca să... Tocmai acum la masă v-ați găsit și voi să vorbiți secături? ISPIRESCU, L. 213. Cu mine v-ați găsit de jucat? CREANGĂ, P. 304. Din toți caii tocmai tu te-ai găsit să mănînci jăratic? id. ib. 195. ♦ A descoperi ceea ce este ascuns, neștiut, necunoscut, nepus în valoare. Ba să vezi... posteritatea este încă și mai dreaptă, Neputînd să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire?... vor căta vieții tale Să-i găsească pete multe, răutăți și mici scandale. EMINESCU, O. I 134. În orice frază, găseau o espresie a doamnei B. NEGRUZZI, S. I 61. ◊ Expr. A(-i) găsi (cuiva) leacul v. leac. A(-i) găsi (cuiva) dreptate = a-i face cuiva dreptate, a se pronunța în favoarea cuiva. Cred că și judecata are să-mi găsească dreptate. CREANGĂ, A. 145. ♦ (Cu privire la persoane) A întîlni (pe cineva) din întîmplare sau umblînd anume pentru a-l întîlni; a da (de cineva). A găsi pe cineva acasă. ▭ O luase înainte către sat. Îl găsiră în fața primăriei, în ulița pustie. DUMITRIU, N. 123. Iată și domnul Franț prietinul nostru. Unde nu gîndești, acolo-l găsești. ALECSANDRI, T. I 42. ◊ (Adesea determinat printr-un adverb sau printr-un nume predicativ, spre a indica situația în care se află cineva) Crai-nou strălucite! Plînsă m-ai găsit, Cu gînduri mihnite, Cu chipul cernit. ALECSANDRI, P. I 21. Cînd a venit doctorul, îl găsi mort. NEGRUZZI, S. I 62. ◊ Expr. A-și găsi omul = a găsi persoana potrivită într-o împrejurare dată. A-și găsi omul (sau nașul, popa) = a da de cineva pe care nu-l poți înșela, birui sau amăgi ușor. Las’ că și-au găsit ei omul. CREANGĂ, P. 250. Bine v-am găsit! v. bine. Să te găsesc sănătos! formulă de salut la despărțire. ♦ Refl. reciproc. A se întîlni cu cineva. Pe seară te ducea la plimbare... la grădina Breslei sau a lui Deșliu, unde se găsea cu alți greci. GHICA, S. A. 110. Cînd cu mîndra m-oi găsi, Zău, iar voi întineri! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 323. 2. Tranz. (Despre o boală sau despre moarte) A surprinde, a cuprinde, a nimeri. Pe Bălcescu moartea l-a găsit departe de țară. ◊ Expr. Ce te-a găsit (de...)? = ce ai? ce ți s-a întîmplat (de...)? ce te-a apucat? ce ți-a venit? Nu știa baba lui ce l-a găsit, de-i așa de cu chef. CREANGĂ, P. 136. 3. Refl. A se afla undeva, a fi. Mă găseam în primăvara anului în cabinetul unui prieten, medic de boli nervoase, la o țigară. ARGHEZI, P. T. 93. Cuprins de amețeală, nu mai știam unde mă găsesc. CREANGĂ, O. A. 226. ♦ A se pomeni într-un loc, într-o situație, într-o împrejurare. Directorul general, cînd s-a găsit față în față cu Bozan, a scuturat scrumul țigării, absent. SAHIA, N. 35. ♦ A fi într-un anumit fel, a se prezenta într-un anumit mod. Ar fi mers cu el, dar tocmai atunci se găseau mai rău ca oricînd cu banii. BASSARABESCU, V. 14. Încep a cărăbăni la cireșe în sîn, crude, coapte, cum se găseau. CREANGĂ, A. 48. Alelei! fecior de om viclean ce te găsești. id. P. 206. ♦ A fi în ființă, a exista, a dăinui, a se păstra (încă). Unde s-a fi găsind acel Împărat-Roș și fata lui... numai cel de pe comoară a fi știind. CREANGĂ, P. 234. 4. Tranz. A fi de părere că..., a socoti. Mai ales această actriță, pe care lumea o găsea frumoasă, mi se părea fără gust. CAMIL PETRESCU, U. N. 164. Filozofii au găsit Că n-ar fi urmă de fiară. TEODORESCU, P. P. 179. ◊ Expr. (Urmat de obicei de conjunctiv sau infinitiv) A găsi cu cale (sau de cuviință) = a socoti nimerit, potrivit. Am găsit de cuviință să te poftesc și pe d-ta. CREANGĂ, P. 30. Încep a spune... cum le-a dat [drumețul] cinci lei, drept mulțumită și cum cel cu trei pîini a găsit cu cale să-i împartă. id. O. A. 267. – Part. și: (regional) găst (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 52).

TONT, TOANTĂ, tonți, toante, adj. Prost, neghiob, nătîng. Badea – negustor nepriceput și tont – își adusese acasă nu tihnă... ci belea. GALACTION, O. I 134. ◊ Fig. Leleo muică, măiculiță! Ia dă-mi toanta pușculiță; Că de an n-am mai cătat-o Și rugina-a fi mîncat-o. BOLLIAC, O. 183. ◊ (Substantivat) S-a amestecat fără rost Bucșan, ca un tont, căruia nimeni nu-i ceruse părerea. SADOVEANU, N. F. 146. Colo la răzor, tontule... pune umăru de-mpinge. ALECSANDRI, T. 395. Cucule cucuțule, Cucule drăguțule, Cîntă diminețile Pe la toate porțile; Să se scoale toantele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 422. – Variantă: tînt, -ă (BENIUC, V. 124, CREANGĂ, A. 5) adj.

DARAVERĂ, daraveri, s. f. 1. Pățanie; încurcătură; bucluc, belea. 2. Treburi, interese; afaceri (comerciale), negustorie. [Var.: daravelă s. f.] – Dare + avere (după it. dare et avere).

poznă (pozne), s. f. – 1. Boroboață, trăsnaie. – 2. Belea, bucluc. Origine incertă. Pare legat de sl. poznanije „cunoștință”, dar evoluția semantică nu este clară. Alte explicații nu sînt mai bune: din sl. posmechŭ „rîs” (Cihac, II, 289); din germ. Posen „glume” (Tiktin; Scriban). – Der. poznaș, adj. (hazliu, glumeț; ștrengar; rar, ciudat; primejdios, periculos). Rut. pozna provine din rom.

DA³, dau, vb. I. I. Tranz. (Folosit și absolut) 1. A întinde cuiva un obiect; a înmîna, a oferi. Mama lui Abu-Hasan... le-a dat trei feluri de mîncări. CARAGIALE, O. III 63. Cînd văzui a lor mulțime, cîtă frunză, cîtă iarbă... Am jurat ca peste dînșii să trec falnic, fără păs, Din pristolul de la Roma să dau calului ovăs. EMINESCU, O. I 147. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. Am dat cina asta ca să-l onorez pe Spallazini. CAMIL PETRESCU, T. II 191. Acum să dăm o petrecere, la care... să chemăm și pe Ber-Căciulă! VISSARION, B. 74. A da (cuiva) o gură (sau o guriță) = a săruta pe cineva. Să rîzi mai bine și să-mi dai O gură, numai una. EMINESCU, O. I 174. A da (cuiva) mîna sau a da mîna cu cineva v. mînă. A da cuiva mură-n gură v. mură. A-și da bucățica de la gură v. bucățică. A da bună ziua (bună seara, binețe etc.) = a saluta pe cineva. Și mai dau bun-întîlniș cu unul. SADOVEANU, O. I 564. Dai domnului strein bună seara. Întinzi mîna. Îți spui numele. C. PETRESCU, A. 285. Cînd oamenii se-ntoarnă-n sat Și-mi dau, pe rînd, binețe. IOSIF, PATR. 30. A da față cu cineva = a se vedea, a se întîlni cu cineva. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemînă, a face rost de ceva, a procura. Te rog s-mi dai bani de cheltuială, straie de primeneală, arme și cal de călărie, ca să și pornesc fără zăbavă. CREANGĂ, P. 184. Dați-mi, dați-mi aripioare, Să zbor iute pe sub soare. ALECSANDRI, P. II 102. 2. A împărți, a distribui, a repartiza. Știu că s-a împărțit la companii rachiu. L-ai dat oamenilor? CAMILAR, N. I 161. Dînd două-trei cărți [de joc]. NEGRUZZI, S. I 85. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. Ești mama lui Iorgovan, Mîndrul nostru căpitan. Să ne fii mamă și nouă Care-am dat cu el în două Munca noastră de mulți ani, Împărțind grămezi de bani. TEODORESCU, P. P. 559. A-i da (cuiva) un număr oarecare de ani = a atribui (cuiva) o anumită vîrstă. Eu de-abia ți-aș fi dat șepte, mult opt ani. CREANGĂ, P. 148. A da cuiva cîștig de cauză = a face pe cineva să cîștige (într-un diferend). ♦ A repartiza cuiva un lucru spre executare, a însărcina pe cineva cu ceva, a obliga la ceva. Profesoara ne-a dat să scriem despre Delta Dunării. ▭ Părinții pustnici... mi-au dat canon să mănînc lapte numai de la o vacă. CREANGĂ, P. 116. ◊ Expr. A da (cuiva) de lucru = a însărcina pe cineva cu o muncă, a-i procura o ocupație; a pricinui cuiva multă bătaie de cap, a-l face să o scoată greu la capăt, să se căznească mult. După obicei, ea le dă de lucru cu măsură. CREANGĂ, P. 7. Hai la treabă, cumătriță, că lupul ți-a dat de lucru! id. ib. 29. 3. (Cu privire la persoane, de obicei urmat de determinări ca «pe mîna», «în seama», «în paza», «în grija» etc.) A încredința, a preda. Dete pe fiu-său acestui vînător ca să-l învețe meșteșugul său. ISPIRESCU, L. 183. Pornește spre casă, urmat de cîțiva ostași, în paza cărora l-a dat împăratul. CREANGĂ, P. 84. ◊ Expr. A da (pe cineva) în judecată = a chema pe cineva în fața justiției a intenta (cuiva) un proces. ♦ (Cu privire la obiecte) A preda (pentru a se descărca de o îndatorire). A dat în primire, aceluiași copil, costumul și jobenul. SAHIA, N. 103. Spune-i că te prinzi să-i dai în girezi tot grîul cît îl are semănat. CREANGĂ, P. 155. 4. A preda ceva cuiva (uneori la cererea acestuia), a pune pe cineva în posesia unui lucru (fără a cere sau a primi ceva în schimb), a face cuiva parte de... Țara... s-a gîndit să vă deie pămînt. CAMILAR, N. I 247. Plîngem și dăm – căci ni se cere. Trebuie să deie toți – căci le cerem. SADOVEANU, Z. C. 247. ♦ (Uneori determinat prin «în dar», «de pomană», «plocon» etc.) A dărui. Murise un flăcău... și-mi «dase mă-sa lui» pantaloni de pomană. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 11. [Era] gata totdeauna să-și ia bucata de la gură sau haina de pe dînsa ca s-o dea. M. I. CARAGIALE, C. 134. Îl întîmpină în pragul ușii cerșitoarea, căreia îi dăduse el un ban de pomană. CREANGĂ, P. 213. ◊ Fig. Dă-mi-i mie ochii negri... nu privi cu ei în laturi. EMINESCU, O. I 155. ◊ Expr. A-și da cuvîntul (de onoare) v. cuvînt. ♦ A pune ceva la dispoziția cuiva contra plată. Dă odăi cu chirie. STANCU, D. 245. ♦ (Mai ales determinat prin «împrumut», «cu camătă», «cu dobîndă», «pe datorie» etc.) A împrumuta pe cineva (cu ceva). Ar mai fi cerut, dar știa că Busuioc nu-i dă pe datorie, fiindcă mai e scris acolo la catastif. REBREANU, R. II 57. (Fig.) Lelișoară de pe plai, Spune-mi gura cui o dai? Dă-mi-o mie-n datorie. ȘEZ. I 270. ◊ Expr. A da (pămîntul) în parte v. parte. A da (pămîntul) în arendă v. arendă. ♦ (Uneori determinat prin «înapoi») A întoarce cuiva ceva primit de la el sau ceea ce i se cuvine; a restitui. Băgați de seamă, aveți timp să dați înapoi ce-ați furat. CAMIL PETRESCU, U. N. 295. Uite, maică, urîtul, Cum îmi poartă inelul; Eu i-l tot cer să mi-l deie, El zice c-o să mă ieie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 274. 5. (Cu privire la persoane) A pune la dispoziția cuiva, a repartiza; (popular, cu sensul reueșind din context) a mărita o fată (cu cineva). Ne-am îngrijit de plecarea cuvioșiei-sale și-i dăm slujitori care să-l petreacă pînă la Dunăre. SADOVEANU, Z. C. 168. Dete fetelor pentru grădină un paznic neadormit. ISPIRESCU, U. 13. Îmi dai pe Măndica? ALECSANDRI, T. I 332. ◊ Expr. (Popular) A da (o fată) după cineva = a mărita (pe o fată) cu cineva. Am auzit că ai tăi ar fi glăsuit Că te-or da după mine, fiindcă-s sărac. VINTILĂ, O. 41. Mămucă, să nu mă dai după urît și după bătrîn, ca să mă bucur și eu de viață, cum te-ai bucurat dumneata. SADOVEANU, B. 30. Împăratul... a făcut sfat și a găsit cu cale să deie fata după feciorul moșneagului. CREANGĂ, P. 85. (Rar) A da unei fete (de bărbat) pe cineva = a căsători o fată cu cineva. Tecla se îndrăgi de Stoicea pe viață și pe moarte; și boier Rovin, neavînd ce face, îi dădu pe Stoicea. GALACTION, O. I 51. Împăratul... dete de bărbat fie-sei pe argat. ISPIRESCU, L. 169. 6. (Uneori urmat de determinări introduse prin prep. «pentru», «în locul», «pe» etc.) A oferi ceva în schimbul, în locul... (spre a plăti sau a răscumpăra ceva); a schimba cu... Bătrînețe, bătrînețe, cum te-aș da pe tinerețe! POP. ◊ Expr. A da cinstea pe rușine v. cinste. (Mold.) A da toate pe una = a nu mai avea încotro, a nu-i rămîne altceva decît... Căci și împăratul, cît era de împărat, le dăduse acum toate pe una, și nici macar aceea nu era bună: frica! CREANGĂ, P. 86. (Familiar) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se zice pentru a arăta că prețuim pe unul mai mult decît pe celălalt. Nu-l dau pe Ion pe cinci ca Gheorghe. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se crede mai grozav decît altul, a nu se lăsa învins sau întrecut de altul, a nu se lăsa schimbat cu altul. Hei! pipiric, pipiric, dară voinic, nu se dă pe orișicine! SBIERA, P. 178. Nu m-aș da pe zece ca d-al de ăștia. ISPIRESCU, L. 15. (Refl., rar) A nu se da pentru mult = a se considera foarte mulțumit de sine sau de situație. E rău la părău, cu geta feciorul de împărat, toate ca toate dar de asta să mă văd o dată scăpat, apoi nu m-aș da pentru mult. BOTA, P. 7. ♦ A oferi (în schimb, drept plată), a plăti. Cît dă de-o căruță? – Cum cît dă?... – Cît plătește? a răspuns tare Miai. PREDA, Î. 120. Nu te mulțumești de simbria ce-ți dau? ISPIRESCU, L. 231. Noră-mea vrea să meargă la Piatră. Cît să-ți dau ca să mi-o duci? CREANGĂ, P. 113. ◊ Expr. A da ortul popii v. ort. A da bir cu fugiții v. bir. ♦ A vinde. Mergem la Pațanghel, să vedem cum a dat porumbul. PREDA, Î. 74. Dau numai pe bani CAMILAR, N. I 166. Cine are un petic de pămînt, din sărăcime, îl dă pe ce pe apă nu curge, ca să scape de foamete. STANCU, D. 102. 7. A jertfi, a sacrifica. N-avem soți, nici fii de dat. BANUȘ, B. 123. Cîinele acesta zece ani a dat din viața lui ca să sară la porunca mea. ISAC, O. 178. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament pentru cineva sau pentru ceva. Să nu uităm pe acei care și-au dat viața pentru transformarea revoluționară a patriei. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 371, 3, 1. Mi-aș da viața ca să te apăr. CAMIL PETRESCU, T. II 23. Îmi dau capul, spune cineva care afirmă un lucru cu energie, cu deplină siguranță. 8. (Cu sensul reieșind din context) A arunca, a azvîrli. Să iei pielea cea de porc și în foc s-o dai. CREANGĂ, P. 87. Alelei! tîlhari păgîni, Cum o să vă dau la cîni! ALECSANDRI, P. P. 88. ◊ Expr. A da vina pe cineva = a învinui. A da afară v. afară. A da pe gîrlă = a renunța la un lucru, a-l lepăda. Amu uite cum fac ei: se lăcomesc la două și dau pe gîrlă optsprezece. GALAN, Z. R. 286. A da uitării = a nu se mai gîndi la..., a uita, a părăsi. Singura mea rugă-i uitării să mă dai. EMINESCU, O. I 127. (Formulă de ocară sau de blestem) A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracul, naibii, corbilor), a-l da încolo (sau în plata domnului) = a se dezinteresa de cineva sau de ceva, a nu-și mai bate capul cu cineva sau cu ceva. Dă-l încolo de proces-verbal. SEBASTIAN, T. 247. 9. A așeza altfel, în altă poziție. Își dăduse pe ochi pălărioara rotundă. SADOVEANU, O. VI 359. Avea un fel al ei de a-și da capul pe spate. BART, E. 48. Își netezi părul de pe frunte și-l dete pe spate. EMINESCU, N. 12. ◊ Expr. A da la o parte (sau într-o parte) = a îndepărta. Dînd într-o parte ghimpoasele creci ale verdelui mărăciniș, se strecură... pînă la rădăcina celui mai înalt dintre ulmi. MACEDONSKI, O. III 7. A da ochii peste cap = (a fi pe punctul de) a muri; fig. a face fasoane. Începea să cînte de dor și amor, cu ofuri și ochii dați peste cap. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 31. Fata își dădu de cîteva ori ochii peste cap, răsuflă greu și flacăra tainică a vieții se stinse. SANDU-ALDEA, D. N. 277. Indignat grozav și dîndu-și ochii peste cap: «O, doamnă, e teribil ce se petrece!». VLAHUȚĂ, O. AL. II 8. A da (ceva) peste cap = a face un lucru de mîntuială, a lucra superficial. A da (pe cineva) peste cap v. cap (I 1). A da (ceva) după spate = a lăsa la o parte, a trece cu vederea. Mane, fîrtate! Dă-ți mînia după spate. ALECSANDRI, P. P. 73. A da ușa (poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg. Dete poarta de părete și trecu înainte. ISPIRESCU, L. 359. A da cărțile pe față v. carte. ♦ A petrece prin sau pe după ceva. Un domn scurt și gras, cu ochelari dați după ureche. C. PETRESCU, Î. I 12. ♦ (Complementul indică o băutură sau o cantitate de băutură; determinat prin «pe gît», «de dușcă», «peste cap», «pe spate») A bea (lacom, dintr-o dată sau în cantități mari), a goli bînd, a turna pe gît. Dădu restul de ceai călduț pe gît. C. PETRESCU, C. V. 130. Baba dădu rachiul pe gît. SANDU-ALDEA, D. N. 194. Și d-ta ai cîntec: «Ipate care da oca pe spate Și face cu mîna să-i mai aducă una». CREANGĂ, P. 150. 10. (În diverse procese de muncă, sensul reieșind din context) A da găuri = a găuri. Începu să... dea găuri cu un burghiu. C. PETRESCU, Î. II 183. A da (un obiect tăios) pe piatră = a(-l) ascuți. Scoate bulicheriul din teacă, îl dă pe amînari. CREANGĂ, P. 125. Paloșul scotea, Pe amnar îl da, De și-l ascuțea. TEODORESCU, P. P. 450. A da (un lemn) la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. (Mold.) A da (o țesătură) în undă = a spăla, a clăti. Numai de două ori pîn-acu am dat-o [pînza] în undă. ALECSANDRI, T. 259. ◊ (În legătură cu alte acțiuni ale omului) A da lecții = a preda lecții. Am un băiet, Karl, și aș vrea să-i dați d-voastră lecții. HOGAȘ, DR. II 63. A da o telegramă = a expedia o telegramă. Dați-i o telegramă din partea mea să se intereseze ce e cu depozitul. CAMIL PETRESCU, U. N. 66. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. Și voi la ziar puteți da tot ce știți. C. PETRESCU, C. V. 131. A da foc = a aprinde. Buntași care au de gînd să deie foc tîrgului în astă-noapte! ALECSANDRI, T. I 70. A da bici = a lovi cu biciul. A dat bici calului și-a plecat însoțit de argați. STANCU, D. 22. A da la mînă = a pune la dispoziția cuiva, a înmîna cuiva (un act, un obiect de folosință imediată etc.). I-a... dat la mînă hîrtie de danie. CARAGIALE, O. III 48. A da (refl. a se da) o luptă, o bătălie = a avea loc o luptă. Bătălia în care Tomșa fusese înfrînt... se dăduse dimineață. SADOVEANU, O. VII 154. Luptele se dau acum în Carpați. CAMIL PETRESCU, U. N. 419. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. Spectacolele le da în aer liber. SAHIA, N. 67. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. 11. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a emite, a scoate din sine însuși. Oile dau lînă și lapte. ▭ Ca moarte ramuri vestejite, Sătule să mai deie rod, Își lasă brațele s-atîrne Sărmanul istovit norod. TOMA, C. V. 60. N-am învățat știința ierburilor, dar. pe cît mă taie capul, sacul n-a dat niciodată trandafiri. DELAVRANCEA, A. 93. Mugurii dau frunză și cîmpii dau verdeață. ALECSANDRI, P. III 241. ♦ (Mai ales despre persoane, cu complementele: «glas», «chiot», «țipăt», «răcnet» etc.) A emite, a face să se audă. Stați să deie badea un chiot spre caii ceia. CAMILAR, N. I 309. Ea dă glas și bate cu bățul în poartă. SADOVEANU, B. 35. Le-a pătruns prin piept, ca fierul, Strigătul ce-a dat străjerul. TOMA, C. V. 139. ◊ Expr. A da dintr-însul o vorbă (sau niște vorbe) = a spune lucruri, de obicei minunate, înțelepte. Cînd da cîte-o vorbă dintr-însul, vorba era vorbă. CREANGĂ, P. 142. Are un duh cît șăpte și dă dintr-însa niște vorbe! ALECSANDRI, T. I 129. ♦ A produce, a crea. Eminescu a dat o operă de valoare universală. ◊ Expr. A da la lumină (sau la iveală) = a descoperi ceea ce este ascuns; (cu privire la scrieri) a publica. Săpăturile au dat la iveală ruinele unei vechi cetăți. ▭ Am arătat cartea me la mulți profesori... și ei m-au îndemnat ca să o dau la lumină. KOGĂLNICEANU, S. 102. A da viață = a naște, a da ființă, a făuri; fig. a anima, a însufleți. Bătrînul Dan trăiește ca șoimul singuratic... Privind cu veselie cum soarele răsare Dînd viață luminoasă cu-o caldă sărutare. ALECSANDRI, O. 206. A da (ceva) în vileag (sau tîrgului) = a divulga. Cum de să știe el ceva și să n-o deea tîrgului? ISPIRESCU, U. 112. A da de veste (sau de știre) = a aduce la cunoștință, a vesti. Mică lacrimă fierbinte, Ce te-ncerci cînd n-ai cuvinte... Să dai altui suflet veste De cît dor în tine este. TOMA, C. V. 93. Să cerc a da de știre Marghioliții, după chipul obișnuit... să-i cînt pe sub ferești. ALECSANDRI, T. I 78. A da însemnătate = a acorda atenție. Cred că ea nu dădea nici o însemnătate jocurilor deputatului. CAMIL PETRESCU, U. N. 53. A da semne de... = a indica, a arăta că..., a lăsa să se vadă că... A-și da (refl., familiar, a se da cu) părerea = a-și exprima punctul de vedere. Au să vă vină oaspeți... își dădu părerea dascălul Iov. SADOVEANU, P. M. 27. Așteaptă pe franțuz să-și deie părerea în limba lui străină. id. Z. C. 46. Poate sosește acum, se dădu cu părerea portarul binevoitor. C. PETRESCU, C. V. 123. A da gata = a) a termina, a lichida. Au dat gata patru curcani fripți. SADOVEANU, O. I 297; b) a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). (Sport) A da startul = a anunța plecarea printr-un semnal. La ora 4 s-a dat startul în prima serie a cursei de 100 m plat. 12. A provoca, a prilejui, a pricinui, a cauza, a stîrni. Zeama de mahorcă slăbește și dă căldură. CAMILAR, N. I 143. [Pajul Cupidon] dă gînduri ne-nțelese Vrîstei crude și necoapte. EMINESCU, O. I 108. Un an vine, trece, ș-alt an îl moștenește, Și ce nădejdi dă unul acelălalt le ia. ALEXANDRESCU, P. 77. 13. (Mai ales urmat de verbe ca: «a cunoaște», «a înțelege» etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa, a face posibil. Îi ședea ghimpe de foc în creier, gîndindu-se că fuga lui putea să deie crezut pînă și coanei Tasica, ba chiar și Rusandei, că el e ucigașul. POPA, V. 80. Începu a horcăi, dînd să cunoască că el a adormit. RETEGANUL, P. I 76. Baba se culcă... dînd a înțelege nurori-sa că are s-o privegheze. CREANGĂ, P. 6. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mîna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a fi în stare să..., a avea posibilitatea să...; a-i veni bine la socoteală, a-i conveni. Vă impunea mult respect faptul că ei... veneau acasă... cu trăsura, și știați că pentru asta le dă mîna să plătească un leu. PAS, Z. I 110. 14. (Adesea legat de ideea divinității) A rîndui, a destina, a sorti, a hărăzi. Și dînd dumnezeu un vînt bun, corăbiile mergeau ca săgeata. ISPIRESCU, L. 24. Of, jupîneșică, of! Ce-a fost să nu dea dumnezeu să mai fie! CREANGĂ, P. 119. ◊ (Impersonal) Ploi de lumină Mi-i dat să sărut. BENIUC, V. 57. Ți-a fost dat... să-nduri toată durerea Pe care lumea n-o mai simte. VLAHUȚĂ, O. A. 50. Se înduioșa la gîndul că îi va fi dat să trăiască în liniște! MACEDONSKI, O. III 23. ◊ Expr. Ș-apoi dă doamne bine! = apoi a fost strașnic! După aceasta se începe nunta, ș-apoi dă doamne bine! CREANGĂ, P. 279. Ce-o (sau cum a) da tîrgul și norocul = cum se va întîmpla să fie, cum se va nimeri. Apoi dă, tată, cum a da tîrgul și norocul. CREANGĂ, P. 197. (Bine că) a dat dumnezeu! = în sfîrșit, după atîta așteptare, în cele din urmă. A dat dumnezeu de ne-a scris o scrisoare. 15. (Cu privire la oameni, urmat de determinări introduse prin prep. «la») A așeza sau a trimite într-un loc pentru o îndeletnicire determinată. Îl deteră pe la școli și filosofi. ISPIRESCU, L. 2. ◊ Expr. A da (pe cineva) pe brazdă v. brazdă. ♦ (Cu privire la animale) A mîna. Au dat oile la păscut. SBIERA, P. 37. Drăguțule bace, Dă-ți oile-ncoace La negru zăvoi, Că-i iarbă de noi Și umbră de voi. ALECSANDRI, P. P. 1. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. Flăcăul dădea răspuns că așteaptă pe tatăl său cu paralele, ca să împace pe ciobani și pe stăpînul bălții. SADOVEANU, B. 15. A da ordin (sau poruncă) = a ordona, a porunci. M-am necăjit și am dat poruncă să dea gazeta înapoi. CAMIL PETRESCU, U. N. 29. Prefectul i-a dat ordin să plece la expoziție «pe puțin cu trei sute de suflete». SP. POPESCU, M. G. 22. A da bucium = a vesti. Și de acolo din margini de zări, Din creieri de culme, din inimi de luncă, Dau bucium și zvoană spre depărtări, Să-și strîngă tovarăși de rodnică muncă. DEȘLIU, G. 28. A da crezare (sau crezămînt) v. crezare. A-și da (popular a da) sfîrșitul (sau sufletul, duhul) = a muri. Într-o seară, bolnava își dădu sfîrșitul. DUNĂREANU, CH. 10. I-a venit și lui rîndul să-și dea duhul. ANGHEL, PR. 129. Bătrînul a dat sfîrșitu și, după ce l-au înmormîntat, feciorii săi au pornit de au vînat toți munții. POPESCU, B. IV 4. (Prin exagerare) Eram sfîrșit de oboseală, nu mai puteam; îmi dădeam sufletul. SADOVEANU, O. VI 66. A da dovadă = a dovedi. Lenin și Stalin ne învață că membrii de partid trebuie să dea dovadă de inițiativă creatoare în muncă. LUPTA DE CLASĂ, 1951, nr. 11-12, 101. A da prilej (sau ocazie) = a prilejui. Eliberarea poporului nostru a dat prilej miilor de talente... să se afirme, să se dezvolte, să atingă culmi nebănuite în creații. CONTEMPORANUL, S. ii, 1953, nr. 353, 1/2. Eu am apelat la dumneata numai ca să-mi dai ocazie să muncesc. C. PETRESCU, C. V. 134. Natura psihică a lui Eminescu a dat prilej multor aprecieri greșite asupra poetului. IONESCU-RION, C. 65. A da ocol (sau tîrcoale), a da raita (sau o raită) = a se învîrti în jurul unui loc, a cerceta un loc. Pînă seara a clocotit tot tîrgul Nomoloasei de vestea nebunului bătrîn, care dădea tîrcoale la marginea orașului. POPA, V. 150. El poartă calul, dînd ocol... Și ochii pașei mari s-aprind. COȘBUC, P. I 109. A da năvală (sau buzna) = a năvăli. Se așeză jos pe prispă; păsările flămînde dădură buzna la căuș. VLAHUȚĂ, O. AL. I 48. (Eliptic) A venit vestea că dau tatarii. SADOVEANU, O. I 515. A da roată = a se roti. Se zbuciumă vîntu-n mînie, Iar corbii-n pribeagul lor drum Dau roate prin zarea pustie. COȘBUC, P. II 47. A da informații (sau referințe, relații) = a informa, a referi, a relata. Îți voi da relație de călătoria me. KOGĂLNICEANU, S. 41. (Rar) A da răscoală = a răscoli. Doar vîntul nopții-n ierburi dă răscoală! IOSIF, P. 24. A-și da truda (sau osteneala) = a se trudi, a se osteni. Toate chipurile și toate trudile ți le-ai dat, numai ca să mă vezi norocit și însămnat între moldoveni. KOGĂLNICEANU, S. 54. A da luciu (sau lustru) = a lustrui. Vezi luciul ăla de la bielă? Eu l-am dat. SAHIA, N. 30. Ema, dîndu-și lustru la unghii: A venit multă lume? CAMIL PETRESCU, T. II 41. A da raportul = a raporta. Am venit să dau raportul săptămînii. SEBASTIAN, T. 155. A(-și) da demisia = a demisiona. Se înturnă la Iași și îi dete demisiunea. NEGRUZZI, S. I 111. ◊ Expr. A da (un) examen = a se prezenta la un examen, a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva, a fi tras la răspundere. Dacă va fi să dau cuiva socoteală, voi istorisi tot ce-am văzut. CAMILAR, N. I 425. Ți-am cerut să-mi dai samă ce cauți la hotar. SADOVEANU, F. J. 152. Eu n-am teamă De-a mele fapte-n viață să dau în ceruri seamă. ALECSANDRI, T. II 192. A-și da seama (rar seamă) = a se dumeri, a pricepe, a se lămuri. Din analiza lucrărilor Congresului ne putem da seama de uriașele sarcini care stau înaintea noastră. DAVIDOGLU, M. 7. Ne-am dat seama că fără popor nu putem face revoluția. CAMIL PETRESCU, B. 67. Fiecine cum i-e vrerea despre fete samă deie-și, – Dar ea seamănă celora îndrăgiți de singuri ei-și. EMINESCU, O. I 79. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. «din» sau «cu») A face o mișcare (de obicei repetată), conștientă sau reflexă. Ion dădu încet din cap, în semn că da, și ieși. DUMITRIU, N. 158. Dă din aripi, iar se urcă, iar coboară fluturele roșu. ISAC, O. 254. Privind la mine, Ai tot da cochet din cap. EMINESCU, O. IV 369. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța ușor din umeri pentru a-și manifesta neștiința, nedumerirea, nepăsarea. Toți pe cîți îi întrebă dădeau din umere, neștiind ce să răspundă. CREANGĂ, P. 307. A da din gură = a vorbi mult. ♦ (Cu arătarea instrumentului) A face mișcări repetate (în procesul muncii). De mînecate, dă-i cu grebla, cu tătăbonțul. POPA, V. 135. ♦ A o ține într-una, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). Face ca și atunci cînd îi curgea sîngele șiroi și el îi da că n-are nimic. SADOVEANU, O. I 87. Călușeri de pe Tîrnavă... Dați, măi, dați, Nu vă lăsați! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 416. ◊ Expr. (Familiar) Dă-i cu..., dă-i cu..., se zice pentru a arăta o succesiune de acțiuni. Din vorbă-n vorbă, tura-vura, ne-am abătut pe la o țuică... una-două-trei... pe urmă dî-i cu bere, dă-i cu vin, dă-i cu vin, dă-i cu bere. CARAGIALE, O. I 119. A da cu paharul = a bea mult. A dat cu paharul pîn’ s-a îmbătat. PANN, P. V. I 118. ♦ (În practicile superstițioase, urmat de determinări introduse prin prep. «cu» sau «în») A spune viitorul, a ghici, a prezice. Safta da în cărți și ghicea în palmă și cafea. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 32. Dați-mi ceva, cît de puțin, să vă dau cu norocul. RETEGANUL, P. II 38. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu», sensul reieșind din context) A spăla, a spoi, a unge a vopsi (cu...). Au nu îți e rușine Să-ți dai cu dresuri și sulemenele? TOMA, C. V. 260. Să-mi dau cu apă de izvor pe față. D. BOTEZ, P. O. 16. ◊ Tranz. [Compoziția] trebuie topită întîi în apă, or s-o dea pe păr așa simplu? CARAGIALE, O. VII 5. 3. A lovi, a izbi; a bate. Nu da, păgînule, că-i copilul meu. ALECSANDRI, T. II 14. ◊ (Cu determinări arătînd instrumentul, locul acțiunii sau persoana asupra căreia se răsfrînge acțiunea) Dacă mai spunea o vorbă, dam în el, că am eu socoteală veche. DAVIDOGLU, M. 64. Văzu o muscă înainte, dete cu pălăria în ea și pică la pămînt. RETEGANUL, P. III 80. Mi-ai dat cu frîul în cap, să mă prăpădești. CREANGĂ, P. 196. (Cu construcția schimbată) Îl prinde de brăcinar și dă cu el de pămînt. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 134. ◊ Expr. (Despre două sau mai multe persoane) A-și da coate (sau cu cotul) = a se atinge cu cotul pentru a-și atrage atenția, a-și face semne. Unii dintre flăcăi își dădură cu cotul și-ncepură să zîmbească. DUNĂREANU, CH. 21. A(-i) da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva) la cap = a lovi, a omorî; fig. a ataca (pe cineva) cu violență, pentru a-i distruge situația, bunul nume etc. Vreau să-mi leg numele de o operă de purificare. Vreau să le dau la cap tîlharilor. C. PETRESCU, C. V. 108. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva), a nu voi să știi (de cineva sau de ceva); a scăpa un bun prilej, a nu profita de... Ai dat cu piciorul la avere. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 77. Bogătași ce cu piciorul dați la inimi în gunoi... N-am cu voi nici un amestec. MACEDONSKI, O. I 97. Sîntem încredințați că tu nu ni-i da cu piciorul, mai ales aducîndu-ți aminte de prieteșugul nostru. SBIERA, P. 271. Unde dai și unde crapă! v. crăpa. ◊ Tranz. (Folosit și absolut; complementul indică persoana lovită, lovitura sau instrumentul întrebuințat la lovit) Te-a bătut?... – Nu... Mi-a dat numai o palmă. CAMIL PETRESCU, T. II 29. N-am fost slab și nici fricos: Pe opt ți-i dam grămadă jos. COȘBUC, P. I 199. Fata dete călcîie calului. ISPIRESCU, L. 17. Nu pot eu s-o ajung să-i dau o scărmănătură bună. CREANGĂ, P. 268. Dăsagii pe cal punea, Una bună că-i dedea. TEODORESCU, P. P. 503. (Fig., în amenințări; construit cu dativul) Vai... Mădălină... gemu Costache prin somn. – Îi dau eu Mădăline... Eu strig... și el visează Mădăline. CAMILAR, N. I 222. Stăi tu, vulpe vicleană ce ești! Las’ că ți-oi da eu ție. SBIERA, P. 186. ♦ (Instrumentul este o armă de foc) A pune în acțiune, a trage. Eram băiat de vreo treisprezece ani cînd am învățat să dau cu pușca. ODOBESCU, S. III 21. Îmi vine să poruncesc să deie cu tunurile în prostimea aceea. NEGRUZZI, S. I 153. ◊ Tranz. (Complementul indică proiectilul) Se luă după un iepure, dete o săgeată, dete două și nu-l nimeri. ISPIRESCU, L. 8. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva). Calul fugea de da cu burta de pămînt. ISPIRESCU, L. 129. Ajunse la un munte mare... al cărui vîrf da la nori. id. ib. 216. 4. (Urmat de determinări locale sau modale; uneori (tranz.) construit cu pron. «o», care are valoare neutră) A o lua, a o porni, a o apuca, a se duce. Stoicea dădu spre iaz, sprijinindu-se în ciomag. GALACTION, O. I 47. Caii, obosiți și ei, simțind că li se slobod frînele, o deteră în pas domol de tot. SLAVICI, O. I 215. După ce ieși din sat, dete cătră casă prin o pădure. RETEGANUL, P. I 13. Dă soarele după deal și noi tot pe loc stăm. CREANGĂ, P. 128. ◊ Fig. Nevasta n-au știut încotro să deie de bucurie. SBIERA, P. 229. Nu mai știa ce să facă și încotro s-o deie, ca să nu greșească tocmai acum la dică. CREANGĂ, P. 270. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo sau la deal, la vale) = a merge de colo pînă colo; fig. a se frămînta, a încerca în toate chipurile, a-și da osteneală. Dau încolo, încoace; dară nime nu poate chibzui... încotro să fie drumul spre casă. SBIERA, P. 67. Baba... dă la deal, dă la vale, dar n-are ce face; și, de voie, de nevoie, nunta s-a făcut, și pace bună. CREANGĂ, P. 8. A o da pe... = a o aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. Cînd însă i se întîmpla să pomenească de ceva din trecutul neamului nostru, o da pe romînește. M. I. CARAGIALE, C. 78. ♦ A se abate, a trece (pe la...), a intra (undeva) pentru puțin timp. Părăsise cu totul gîndul de a mai da pe la universitate. VLAHUȚĂ, O. A. 257. Trecînd Dunărea, dete prin satele turcești și bulgărești. ISPIRESCU, M. V. 17. Părintele mai în toată ziua da pe la școală și vedea ce se petrece. CREANGĂ, A. 2. ◊ Expr. A-i da cuiva în (sau prin) gînd, prin (sau în) cap, în (sau prin) minte = a-i veni cuiva o idee. Cum de i-a dat în cap imbecilului să-mi trimită telegrama? C. PETRESCU, C. V. 111. 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de» sau «peste») A ajunge la..., a găsi, a afla, a întîlni, a nimeri. Oriunde ar apuca-o, dă peste oameni. CAMILAR, N. I 316. Ne-a împrăștiat furtuna tocmai cînd dăduserăm peste ursoaică. GALACTION, O. I 50. La moară dau de prieteni. COȘBUC, P. I 76. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge pînă la fund; p. ext. a ajunge la margine, la capăt, la sfîrșit. Am făcut datorii peste datorii. Cum dam de fund, nenea Scarlat... îmi făcea numaidecît rost de împrumut cu dobînzi sălbatice. M. I. CARAGIALE, C. 88. Cercați voi marea cu degetul, dar ia! să vedem, cum i-ți da de fund? CREANGĂ, P. 260. A da de capăt v. capăt. A(-i) da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da peste cineva cu caii (sau cu căruța etc.) = a veni din mers peste cineva, lovindu-l, răsturnîndu-l. Dedeau cu caii preste oamenii lui Ercule. ISPIRESCU, U. 52. Cine e acesta ce a să deie piste noi cu droșca. NEGRUZZI, S. I 238. A da de dracu = a o păți. A da cu ochii de cineva v. ochi. A-și da cu socoteala că... v. socoteală. ◊ (Urmat de determinări ca: «rușine», «primejdie», «necaz» etc.) Ia cupa cea largă și-ai grijă ce faci; Ascunde-o bine, Căci Mufti... ne-o ia... Și dăm de rușine! COȘBUC, P. I 210. Avem să dăm peste o primejdie mare. ISPIRESCU, L. 6. Cînd este să dai peste păcat, dacă-i înainte, te silești să-l ajungi, iară dacă-i în urmă, stai și-l aștepți. CREANGĂ, P. 223. ♦ Tranz. (Regional) A băga de seamă, a prinde de veste, a observa. Băgînd sacii în moară, au dat că într-înșii nu-i grîu. SBIERA, P. 16. Cînd a dat de copilă că nu-i, a început a-și smulge părul din cap. CREANGĂ, A. 20. 6. (Despre întîmplări sau împrejurări neplăcute; de obicei urmat de determinări introduse prin prep. «peste») A veni peste cineva pe neașteptate, a surprinde pe cineva. Acolo, la Cotnari, am fost demult la culesul viilor, pe cînd încă nu dăduse molima filoxerei. SADOVEANU, O. VIII 233. Deodată dete preste ei o căldură, încît leșinau de sete. RETEGANUL, P. III 75. N-au mers mult și iată c-au dat altă nevoie peste dînsa. SBIERA, P. 208. De multe ce dăduse peste dînsul, se făcuse cam hurșuz. CREANGĂ, P. 111. ◊ Expr. A da strechea într-însul, se spune despre un animal care fuge orbește pentru că a fost mușcat de streche, sau (fig.) despre un om care fuge cuprins de spaimă. 7. (Despre persoane, în legătură cu verbe de mișcare) A ajunge într-un punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a intra în alt drum, a se împreuna cu alt drum. Ivancea coti îndărăt ca să iasă prin fundul curții pe drumul ce da în șosea, fără să treacă prin sat. DUMITRIU, N. 53. Fac înapoi, pe același drum, cu gîndul... să dea în Calea Victoriei. SP. POPESCU, M. G. 62. Ieșiră acum din pădure și dădură într-o poiană frumoasă. RETEGANUL, P. I 46. Dacă prin codri pătrunzi, dai de-o vale frumoasă și verde, Pe-al căreia deal se întinde o mîndră grădină. EMINESCU, O. IV 179. ♦ (Rar, despre locuri, terenuri) A ajunge sau a se întinde pînă la... Nimerise în grădini tăcute care dădeau în cîmp. CAMILAR, N. I 102. Făt-Frumos vede că șirul munților dă într-o mare verde. EMINESCU, N. 13. ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A fi cu fața spre..., a avea vederea spre..., a se deschide spre... Mai la dreapta o ușă cu geam... dă înspre peron. SEBASTIAN, T. 188. Din odăile neluminate ce dădeau în larga încăpere din mijloc se auziră șoapte, rîsete înfundate. M. I. CARAGIALE, C. 120. 8. A nimeri în..., a cădea în... S-azvîrlea, nu s-azvîrlea, Drept în paloșe că da. TEODORESCU, P. P. 443. ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. De cînd ai luat zestre o casă, trei cai și-o sanie, te-ai prostit de dai în gropi. GALAN, Z. R. 266. A da din lac în puț = a nimeri din rău în mai rău. A-și da în petic v. petic. A da în brînci v. brîncă. ♦ (Despre păr) A intra, a cădea, a ajunge în... Pletele îi dădeau în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. Baba... s-a ghemuit... cu spatele la lună, să nu-i dea lumina-n ochi. CARAGIALE, S. N. 255. Tainicele raze [ale lunii], dînd pieziș pe o zidire... Mîngîie a ei ruină. ALEXANDRESCU, P. 136. 9. (În legătură cu o acțiune în desfășurare; urmat de determinări introduse prin prep. «în») A începe, a trece în..., a intra. Vremea dădu în cald. DELAVRANCEA, S. 50. Copacii dau în mugur. VLAHUȚĂ, O. A. 342. Soarele dă în asfințit. ISPIRESCU, L. 34. ◊ (Impersonal) Dădea în toamnă și-o amorțise frigul. PAS, Z. I 88. ◊ Expr. A da în undă (sau în clocot) = a începe să fiarbă, să clocotească. (Fig.) S-a depărtat al ploii ropot, Dar Rîul Mic a dat în clocot Și spumegă de-a lungul văii. DEȘLIU, M. 35. A da în pîrpăra însuratului = a fi stăpînit de dorința însuratului. Dă, ce să-i zici! dăduse și el în pîrpăra însuratului. CREANGĂ, P. 166. (Despre cereale sau fructe) A da în copt (sau în pîrg) = a începe să se coacă, să se pîrguiască. Acasă perele de vară dau în copt. CAMILAR, N. I 83. Pomul înflorea în fiecare zi... rodul creștea și seara da în pîrg. ISPIRESCU, L. 73. Vezi d-ta, colo departe, niște lanuri frumoase de grîu care dă în copt? CREANGĂ, P. 155. A da în spic = a lega spic. Holdele au dat în spic mai devreme ca în alți ani. ♦ (Despre frunze, muguri, păr) A ieși, a se ivi, a apărea. Le dădea puful pe obraz. SADOVEANU, O. I 271. Am fugit repede la oglindă să cercetez dacă nu mi-au dat fire albe. C. PETRESCU, Î. II 63. A suflat vîntul de primăvară, au încolțit mugurii, a dat frunza. DELAVRANCEA, A. 34. De-ar veni luna lui mai, Să-mi aud cerul tunînd, Să văd norii fulgerînd, Ierbulița-n șesuri dînd. ANT. LIT. POP. I 72. ◊ (Despre sînge, lacrimi etc.) Îmi dau lacrimile și plîng încet de bucurie. CAMIL PETRESCU, U. N. 186. Avea o senzație de durere fizică așa de intensă, că-i da lacrămile în ochi. BART, E. 212. ◊ Expr. A da inima (sau duhul) din cineva, se zice despre acela care e gata să se sufoce în urma unui efort prea mare. Aleargă săraca, de dă inima din ea, ș-o trec amețeli. VLAHUȚĂ, O. A. 369. Începe a striga, de da duhul dintr-însa: «Ioane, Ioane, Ioane!» și Ion – pace! CREANGĂ, A. 64. ♦ (Despre lichide, determinat prin «afară» sau «pe din afară») A trece peste buzele vasului, a ieși afară din vas. Apa numai cît nu da afară din fîntîni. RETEGANUL, P. I 27. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afarî din vas. S-a întîmplat să dea laptele în foc. GALAN, Z. R. 38. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice) A veni, a se face a se lăsa, a se porni. Aici, în locul mărului, era o salcie cu scorbură arsă... și stăteau la adăpost în scorbură pescari cînd da cumpăna. CAMILAR, TEM. 195. Ciobanii de demult, cînd plecau cu oile, intrau ca în mănăstire: nu-i mai vedeau fetele și nevestele decît cînd da zăpada. GALACTION, O. I 64. Peste o lună dă primăvara. C. PETRESCU, C. V. 149. 11. (Cu valoare de auxiliar, urmat de un verb la conjunctiv) A începe să..., a se apuca de..., a avea de gînd, a se pregăti pentru o acțiune, a fi pe punctul de a... Rizea dădu să plece. DUMITRIU, B. F. 27. Dragoș dădu să coboare scara, dar iute o sui înapoi, căci Geoiana era cît pe ce să-l umfle în corne. HOGAȘ, DR. II 96. A dat el să se supere și să ne ocărască, dar a priceput îndată că cel mai bun lucru ce-i rămînea de făcut era să rîdă și el cu noi. VLAHUȚĂ, O. A. 456. Dă el să descuie ușa, nu poate; dă s-o desprindă, nici atîta. CREANGĂ, P. 256. III. Refl. și (rar) intranz. 1. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. Dă-te mai încoace. ▭ Ian, măi oameni, dați-vă la o parte. CAMILAR, N. I 208. Dă-te la o parte să treacă domnu doctor. C. PETRESCU, C. V. 35. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a) a se retrage (mai înapoi). Tuspatru deterăm un pas înapoi. M. I. CARAGIALE, C. 25. Dacă murgu-i sprinten da-n lături sforăind, Viteazul cu blîndeță îl dezmierda. ALECSANDRI, O. 207; b) a se codi, a se sustrage de la ceva, a căuta să scape, a se retrage (într-o luptă). Nu, Ioane, noi nu trebuie să dăm înapoi! Pentru nimic în lume, nici un pas înapoi! CAMILAR, TEM. 85. Teama de necunoscut era de neîndurat. Dar, negreșit, asta numai la cei hotărîți să nu dea, în nici un caz, înapoi. CAMIL PETRESCU, U. N. 337. Cum văd eu, nici de asta nu te-ai da în lături. CREANGĂ, P. 166. ◊ (Locuțiune verbală) A se da jos = a coborî. (Tranz.) De ce m-ați dat jos din tren? SEBASTIAN, T. 232. (Fig.) Prometeu... adesea mustra pe Joe pentru nelegiuirea ce săvîrșise dînd pe tat’său jos de pe scaun. ISPIRESCU, U. 82. Dînd jos pe Lăpușneanul, urcăm pe cine-n loc? ALECSANDRI, T. II 112. ♦ A se așeza undeva. Se dete p-o pernă, răzimîndu-și cotul. PANN, P. V. I 58. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. «la») A se năpusti, a se arunca, a năvăli asupra cuiva. Cînd se da armăsarul la Galben-de-Soare, mușca din pieile de bivol, iară cînd se da acesta la armăsar, mușca din carne vie. ISPIRESCU, L. 28. Ține-l [pe cîine] să nu se dea la mine. CARAGIALE, O. II 267. Iarna... ursul ajunge de să dă la vite și la oameni. SLAVICI, la TDRG. ◊ Intranz. V-aștept, ca să nu dea la voi cîinele. SADOVEANU, P. M. 261. Zîna... dă deodată la dînsul, să-i scoată ochii. SBIERA, P. 38. ◊ Expr. A da fuga = a se repezi. Eu am dat fuga la brad și m-am suit în brad. SADOVEANU, V. F. 27. A da de-a dreptul = a veni drept la țintă, fără a face ocol. Golătatea încunjură, iară foamea dă de-a dreptul. CREANGĂ, A. 69. 3. A se deda la..., a fi înclinat spre... Leneșa lor minte, dată pe gîndiri ușoare, Se împiedică de-o muncă ce-o cutremură ș-o doare. VLAHUȚĂ, P. 134. El din mica copilărie au fost dat către aceste. DRĂGHICI, R. 73. 4. (În jocuri, urmat de determinări ca «de-a rostogolul», «pe gheață», «în leagăn» etc.) A aluneca, a se rostogoli, a se legăna etc. Fă-te dar tu o roată de lemn și eu una de fier, să ne dăm unul pe un deal, altul pe alt deal. RETEGANUL, P. III 73. În scrînciobul din culme se dau flăcăi și fete. ALECSANDRI, P. III 143. ◊ Expr. A se da peste cap v. cap. A se da de-a tumba (sau de-a dura) = a se da peste cap, a se rostogoli. A se da de rîpă = a se prăpădi. Porumbo, iubește-mă că mă dau de rîpă, pre legea mea! ALECSANDRI, T. 157. A se da în vînt după... = a) a-și da toată osteneala. Ilinca bocea pe la toate pragurile și se da-n vînt după leacuri. VLAHUȚĂ, O. A. 129. Și merg eu acum fără păsare prin păpușoi pînă în dreptul ogrăzii și mă uit printre gard și văd pe mama cum se da în vînt după trebi. CREANGĂ, A. 68; b) a ține foarte mult la cineva, a face orice pentru... 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. «pe lîngă») A se lua cu binele pe lîngă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. Slutul se dete pe lîngă fată și începu s-o lingușească cu vorbe mierloitoare și să se ia cu binele pe lîngă dînsa. ISPIRESCU, L. 47. Dacă... vrun tinerel viteaz S-ar da pe lîngă mine... Atunci cu voie bună I-aș da sufletu-n dar. ALECSANDRI, T. 156. 6. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de» sau «în») A trece în altă parte, în altă tabără sau grupă. Lasă legea creștinească Și te dă-n legea turcească. ALECSANDRI, P. P. 211. ◊ Expr. A se da în (sau de) partea (cuiva) sau a se da cu cineva = a se alătura de partea cuiva (într-o discuție, într-un diferend etc.). Of, of... te-ai dat cu năpîrca de Eftimie. DUMITRIU, N. 238. Stă la chibzuri în care parte să se de. ISPIRESCU, U. 28. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau ceva. Eu gîndesc că s-a da după mine și s-a face și ea bună. CREANGĂ, P. 164. ◊ Expr. A se da pe (sau la) brazdă v. brazdă. 7. (Despre persoane) A se lăsa în voia cuiva. Lasă-ți lumea ta uitată, Mi te dă cu totul mie. EMINESCU, O. I 209. ♦ A se lăsa stăpînit, copleșit de... Dragul meu... învață-te a munci, nu te da lenii. HOGAȘ, DR. II 47. Se dete cu totul la această patimă. NEGRUZZI, S. I 20. Inima i se sfîrșea, Dar îndat’ se stăpînea Și durerii nu se da. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 488. 8. (Mai ales în forma negativă) A ceda, a nu opune rezistență, a se supune. [Cîinii] nu se da să li tai cozile. SBIERA, P. 15. Fricosule... nu mi te da, păcătosule. ALECSANDRI, T. I 117. ◊ Expr. A nu se da cu una cu două = a nu ceda ușor. Flăcăul era chitit la capul său și nu se da cu una cu două. CREANGĂ, P. 142. ♦ (Întregit printr-un participiu, cu sensul determinat de acesta) A se lăsa (nemaiavînd încotro). N-a mai avut ce spune și s-a dat bătut. SADOVEANU, P. M. 205. Cum nu se dă scos ursul din bîrlog... așa nu mă dam eu dus din Humulești. CREANGĂ, A. 116. ♦ (Învechit și familiar; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. Numai Timișoara mai este în mîna împotrivnicului, dar întru atîta înconjurată că în puțintică vreme trebuie să se dea. GHICA, A. 306. Aceștii, după puțin, s-au dat robi și cetățuia s-au ars de franțezi. KOGĂLNICEANU, S. 13. Dă-te de voia tea. Să ne scapi de vreo belea. TEODORESCU, P. P. 292. 9. (Urmat de determinări introduse prin prep. «la», rar «spre») A începe să..., a se apuca de..., a se pune pe... După cină să dau la culcare. RETEGANUL, P. III 83. Se deteră spre odihnă, dar pîndea cînd unul, cînd altul. ISPIRESCU, L. 4. Satul văzînd că acest om nu se dă la muncă nici în ruptul capului, hotărî să-l spînzure. CREANGĂ, P. 329. La lucru s-au pornit Și la lucru mi s-au dat; Mi s-au dat la secerat. TEODORESCU, P. P. 150. ◊ Expr. A se da (rar, intranz., a da) în vorbă cu cineva = a intra în vorbă. Mai de una, mai de alta, apoi dădură în vorbă cu Pahon. RETEGANUL, P. V 14. Numai cît în vorbă se da, Secerele și gătea. TEODORESCU, P. P. 142. 10. (Numai în expr.) A se da drept (învechit, de) cineva = a voi să treacă drept altcineva, a face să se creadă că e altcineva. [Agenții] s-au ivit în aceeași zi la han la Brătulescu, dîndu-se drept negustori de covoare. POPA, V. 95. M-oi duce la curtea împăratului și m-oi da de doftor. SBIERA, P. 301. Am să mă dau și eu de baroană, cum oi trece granița. ALECSANDRI, T. I 181. 11. (Mai ales în forma negativă) A se pomeni, a se ivi. Înc-așa schilodeală nu mi s-a dat în cale! RETEGANUL, P. III 62. Turbare de cap și frîntură de limbă ca la acești nefericiți dascăli nu s-a mai dat a vedea! CREANGĂ, A. 84. Nu s-a dat pe fața pămîntului o jupîneasă mai iscusită decît Anghelușa. ALECSANDRI, T. I 105. – Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (regional dedei și detei); m. m. perf. dădusem și dasem (regional dedesem și detesem); prez. conj. pers. 3 să dea (regional să deie).