Definiția cu ID-ul 922800:

NÁIBA s. f. art. (Familiar) Dracul. Strigoii, stihiile urzitoare de rele, naiba... îi umplea de spaimă deopotrivă pe amîndoi. RUSSO, S. 103. ◊ (Mai ales în imprecații) Fire-ar al naibii sau du-te (fugi) la naiba, lua-te-ar naiba. Să vă dau, cioroilor, fire-ați ai naibii! REBREANU, I. 21. Fugi la naiba, ghiuj bătrîn. ALECSANDRI, P. P. 326. Du-te la naiba și nu mă necăji! NEGRUZZI, S. III 32. ◊ (Mai ales în expr., în concurență cu dracul, v. c.) A da de (sau a vedea pe) naiba = a-și găsi beleaua, a o păți. Dacă se atingea cineva de un cîine al Cazangiilor... da de naiba cu ei. PAS, Z. I 149. A da (sau a lăsa pe cineva sau ceva) naibii (sau la naiba) = a părăsi, a neglija, a nu se mai interesa (de cineva sau de ceva). Să lași la naiba și zmeu și tot. ISPIRESCU, L. 259. Te las naibii, sărăcie, Și mă duc la vitejie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 285. Naiba de... = afurisitul, blestematul de... Ei, iaca naiba de părău, Mi-l puse focu-n drumul tău! COȘBUC, P. I 170. La naiba! formulă (de dispreț) prin care se exprimă dorința de a renunța la ceva, de a se lepăda de ceva. Dar la naiba frunza verde! Ce să mai tocăm degeabă? HASDEU, R. V. 15. N-am (n-ai etc.) nici pe naiba = n-am (n-ai etc.) nimic, nici o durere. Jucăm, zău, toată ziua, Și n-avem nici pe naiba! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 361. ◊ (Ca atribut genitival, cu nuanță afectivă de întărire) Ghiujul naibii, ticălosul de bărbatu-meu, s-a îmbătat. SADOVEANU, O. I 365. Golanul naibii scoate din traistă ceva. RETEGANUL, P. I 21. Dorul naibii tare strică Pe mîndruța ocheșică. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 89. ◊ Loc. adj. și adv. Al naibii = (familiar) excelent, grozav. Al naibii copil.Șampania era rece și bună, al naibii de bună. SLAVICI, N. II 310. ◊ (Ca element cu valoare stilistică, mai ales în propoziții exclamative și interogative, exprimă mirarea, nemulțumirea, reproșul, supărarea, indignarea) Mîine ce naiba o să mai ardeți? PAS, Z. I 133. Cum naiba dor să nu-mi fie? Cînd și muntele că-i munte Și-ncă are doruri multe. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 144.