MOFLUZ, -Ă s. m. și f. (Adesea adjectival) 1. (Astăzi rar) (Om) falit; p. ext. (om) sărac, ruinat. [Dacă cel osîndit] va fi mufluz, atunci deopotrivă să cuvine să ia toți din periussia ce i să va afla. PRAV. COND. (1780), 66. Îndatorindu-l giudecata să-mi plătească, am arătat că este mofluz (a. 1822). IORGA, S. D. XXI, 195, cf. id. S. N. 147. Mofluzul cel țintuit [la stîlp] era Costea Chiorul. FILIMON, O. I, 300. Am marfă de mofluz ieftină. ALECSANDRI, T. 19. Nu cumva s-o șteargă înainte de sorocul plăților, cum au mufluzii obicei. CARAGIALE, S. N. 40. Eu nu crez in doftori. . . Ar ajunge mofluzi după urma mea. DELAVRANCEA, O. II, 355. Cînd omul este urmărit pentru datorii, dar nu i se poate lua nimica . . . i se zice că-i mofluz. CHEST. II 8/233, cf. ZANNE, P. IX, 101. ◊ (Învechit) Mofluz mincinos = falit fraudulos, v. f r a u d u l o s. Cîți se vor dovedi mufluzi mincinoși, să se osîndească la pușcărie. CARAGEA, l. 84/19. Unul zace în pat lipsit de minte și sărac, cellalt mofluz mincinos și gata a merge la ocnă pe toată viața. FILIMON, O. I, 267. ◊ E x p r. A rămíne (sau a ajunge, a ieși) mofluz = a da faliment; (învechit) a mofluzi. Datoria ce aveau . . . la Leiba Jidovul de Botoșeni, care „au ieșit mufluz” (sec. XVIII). IORGA, S. D. VI, 248. Au intrat la grijă mare creditorii lui Kir Ianulea, că rămíne mufluz. CARAGIALE, S. N. 40, cf. id. O. I, 16, II, 240. Cogeamite bancher . . . să iasă deodată mofluz ? CONTEMPORANUL, V₂, 386. A face (pe cineva) mofluz = a aduce (pe cineva) în stare de faliment. Pierdirea corăbiei lui îl făcusă mofluz. DRĂGHICI, R. 306/21. ♦ Epitet depreciativ pentru un om fără stare, de condiție modestă sau lipsit de valoare, neserios. Să n-am parte de tinerețele mele. – De tinerețe ?. . . auzi mofluzul. ALECSANDRI, T. 635. Mofluzu cel de bade Ion. id. ib. 1 563. Dăscălimea, popa și moflujii. – Curat moflujii ! CARAGIALE, O. VI, 81. 2. (Om) înșelat, păgubit (într-o afacere bănească) ; p. e x t. (om) dezamăgit, nemulțumit; (om) supărat, indispus. Fă bine dă te dă jos d-acolo. . . La mine nu-ncap misiți. Grecul, mofluz, coborî de pe lambă; nu însă fără a-și fi umplut pumnii cu grăunțe. CONV. LIT. XLIV₂, 75. Se întorcea mofluz și îndrăcit de la cărți. VLAHUȚĂ, N. 142. Și au șoptit Că se întorc mofluzi la han. Că omul ce-l beliseră pe drum n-avea la el un ban. ARGHEZI, VERS. 139. S-au amestecat în grupul mofluzilor și. . . i-au încredințat pe aceștia că sînt mai mult cu ei decît cu domnitorul. PAS, L. I, 111. ◊ F i g. Solomon . . . Urlă speriat către ofițeri, care vin cu săbiile mofluze după el. CAMIL PETRESCU, O. II, 443. ◊ E x p r. A lăsa (pe cineva) mofluz = a înșela (pe cineva) in așteptările sale; a lăsa cu buzele umflate. – PI.: mofluzi și mofluji. – Și: muflúz, -ă s. m. și f. – Din tc. müflüz.