POTCĂ s. f. (Popular) Neplăcere, încurcătură, belea; vrajbă, sfadă. Bunica... trăgea de mînecă pe nepotul său ca să-și iuțească pașii și să scape odată de potcă. La TDRG. ◊ Expr. A da de potcă = a o păți, a da de belea. Să nu-i mai văd fața, că dau de potcă, îi scot ochii. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, v. M. 81. Să nu dai de potcă zăbovind cu mine. PANN, la TDRG. ♦ Termen de ocară la adresa oamenilor mici, urîți sau schilozi; pocitanie. Am scăpat de acea potcă de unchieș. GORJAN, H. II 65.