fasóle s.f. sg. 1 (bot.) Plantă erbacee anuală, din familia leguminoaselor, cu frunzele compuse din trei foliole mari, păroase, cu florile albe, roz sau roșii, cultivată pentru păstăile și semințele sale, folosite în alimentație (Phaseolus vulgaris). ◊ (urmat de determ. care indică specia sau varietatea) Fasole de arac. Fasole fideluță. Fasole franțuzească. Fasole galbenă. Fasole grasă. Fasole lată. Fasole pestriță. Fasole roșie. Fasole verde. ◊ Fasole țucără v. țucăr. ◊ expr. (pop.; fam.) A bate (sau a da) ca la (sau în) fasole = a bate foarte tare. (pop.) A nu avea (sau a nu-i fi) fasolea fiartă = a se înșela. 2 (bot.) Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu frunzele compuse din trei foliole ovale, cu florile mari, roșii și albe, dispuse în raceme, cultivată ca plantă ornamentală (Phaseolus multiflorus). 3 (bot.) Păstaia fasolei (1), de culoare verde sau galbenă, care este comestibilă. 4 (bot.) Fiecare dintre boabele care se află în interiorul păstăii de fasole. 5 (culin.) Mîncare preparată din păstăi sau din boabe de fasole. 6 Compuse: (bot.) fasole japoneză (sau -soia) (Glycine hispida); fasole-sălbatică = brusture negru (Symphytum cordatum). 7 fig. (pop.; fam.) Dinte. ◊ expr. A-și arăta (sau a-și rînji, a-și beli) fasolea (sau fasolele) = a rîde. • pl.-e și (reg.) fasólă, fasúlă, fasúle, făsúle, păsúlă s.f., făsúi s.m./ <ngr. φασόλα, φασόλι.