DAR², daruri, s. n. I. 1. Obiect primit de la cineva sau oferit fără plată cuiva, în semn de prietenie sau ca ajutor etc.; cadou. ◊ Loc. adj. De dar = primit gratis, dăruit. ◊ Loc. adv. În dar = fără plată, gratis; degeaba. ♦ Plocon. ♦ Donație. 2. (Bis.) Prinos, ofrandă. ◊ Sfintele daruri = pâinea și vinul sfințite pentru cuminecătură. II. 1. Însușire (cu care se naște cineva); aptitudine, vocație, talent. ◊ Expr. A avea darul să... (sau de a...) = a avea puterea, posibilitatea să..., a fi în stare să..., a fi de natură să... A avea darul vorbirii = a vorbi frumos, a fi un bun orator. (Ir.) A avea (sau a lua) darul beției = a fi (sau a deveni) bețiv. 2. Avantaj, binefacere. 3. (În concepția creștină) Ajutor pe care îl acordă Dumnezeu omului; milă, har divin. ◊ Darul preoției = dreptul de a exercita funcțiile preoțești. – Din sl. darú.

MAGISTRATURĂ, magistraturi, s. f. Corpul magistraților; funcția, profesiunea de magistrat; timpul cât își exercită funcția un magistrat. – Din germ. Magistratur, fr. magistrature.

MANDARINAT s. n. Funcția mandarinului¹; timpul cât un mandarin¹ își exercită funcția. – Din fr. mandarinat.

PREȘEDINȚIE s. f. Funcția și activitatea de conducere a președintelui; perioada de activitate a unui președinte; p. ext. sediu unde își exercită funcția un președinte și aparatul administrativ auxiliar din subordinea lui; prezidenție. – Președinte + suf. -ie.

PRETORIU, pretorii, s. n. 1. (La romani) Reședința pretorului, sala în care pretorul își exercita funcțiile judecătorești. ♦ Loc dintr-o tabără romană unde era așezat cortul comandantului. 2. (Înv.) Sală de judecată (în incinta unui tribunal); p. gener. tribunal. 3. (În evul mediu, în Țara Românească) Sfat domnesc format din sfetnicii apropiați ai domnului. – Din lat. praetorium, fr. prétoire.

magistratură s. f., g.-d. art. magistraturi; (timpul cât își exercită funcția un magistrat) pl. magistraturi

CADIU ~i m. înv. Judecător musulman care exercita funcții civile și religioase. [Sil. ca-diu] /<turc. kade

CANCELARIE ~i f. 1) Secție a unei instituții destinată lucrărilor administrative. 2) Local unde își exercită funcțiile o asemenea secție. [Art. cancelaria; G.-D. cancelariei; Sil. -ri-e] /<it. cancellaria

LOCAL¹ ~ă (~i, ~e) 1) Care este caracteristic pentru un anumit loc sau regiune; propriu unui anumit loc. Tradiții ~e. Resurse ~e. ◊ Culoare ~ă ansamblu de trăsături caracteristice locului unde se petrece acțiunea unei opere literare. Autorități ~e autorități care exercită funcții pe un teritoriu limitat. 2) Care ține numai de o anumită parte a corpului; propriu unei anumite părți a corpului. Anestezie ~ă. 3) (despre mijloacele de transport în comun) Care leagă suburbiile de oraș; suburban. /<fr. local

A PĂSTORI ~esc 1. tranz. 1) (vite) A supraveghea în timpul păscutului; a paște; a pășuna. 2) fig. A îndruma în spiritul unor dogme (mai ales religioase). 2. intranz. 1) A exercita funcția de păstor; a fi preot; a preoți. 2) A se ocupa de creșterea vitelor; a fi păstor. /Din păstor

A PREOȚI ~esc 1. tranz. A face să se preoțească; a popi; a hirotonisi. 2. intranz. A exercita funcția de preot; a fi preot; a păstori. [Sil. pre-o-] /Din preot

RABINAT n. 1) Funcție de rabin. 2) Durată de timp în care un rabin își exercită funcția. /<fr. rabbinat, germ. Rabbinat

STĂREȚIE ~i f. 1) Funcție de stareț (sau stareță). 2) Durată de timp în care un stareț își exercită funcția; egumenie. 3) Sediu al starețului sau al stareței unei mănăstiri; egumenie. [G.-D. stăreției] /stareț + suf. ~ei

EXEQUATUR s.n. invar. Autorizație dată de un șef de stat unui consul străin de a-și exercita funcțiile în țara în care este trimis. [Pron. ex-sec-va-. / < fr. exequatur, cf. lat. exsequatur – să execute].

PROCHESTOR s.m. Magistrat roman care exercita funcții financiare în provincii și era recrutat în general dintre foștii chestori. [< lat. proquaestor].

COMITET s.n. Colectiv, organ, for care conduce activitatea unui anumit domeniu. ◊ Comitet central = organ superior al unui partid comunist ori al unei organizații de masă, care conducea întreaga activitate a partidului ori a organizației în intervalul dintre două congrese; comitet executiv = organ de conducere al unui consiliu popular care exercita funcțiile acestuia în perioada dintre două sesiuni. [Pl. -te, -turi. / < rus. komitet, fr. comité < engl. committee].

FUNCȚIONA vb. I. intr. A-și exercita funcția, rolul. ♦ A fi în funcție, în stare de funcționare. [Pron. -ți-o-. / < fr. fonctionner].

LOCOTENENȚĂ s.f. (În trecut) Organ administrativ-politic care ținea locul domnitorului și exercita funcțiile acestuia; persoană (sau persoanele) care deținea(u) această demnitate. [< it. luogotenenza].

procatori, procatoresc, vb. IV (înv. și reg.) a exercita funcția de avocat, a practica avocatura.

protopopi, protopopesc, vb. IV (înv.) a exercita funcția de protopop (de șef al bisericilor și al preoților dintr-un teritoriu determinat).

senatorie, senatorii, s.f. (înv.) demnitatea, funcția de senator; timpul cât o persoană exercită funcția de senator.

COMITET s. n. 1. organ de stat, de conducere sau îndrumare colectivă a unor organizații politice, de masă etc. ♦ ~ central = organ superior al unui partid (comunist sau muncitoresc) ori al unei organizații de masă; ~ executiv = organ de conducere al unui consiliu popular, care exercită funcțiile acestuia în perioada dintre două sesiuni; ~ de redacție = colegiu de redacție. 2. organism în cadrul unei conferințe sau organizații internaționale, cu atribuții limitate și temporare. (< rus. komitet, fr. comité)

EXEQUATUR [EX-SEC-VA-] s. n. inv. 1. autorizație dată de un șef de stat unui consul străin de a-și exercita funcțiile în țara în care este trimis. 2. aprobare a unui stat de a se executa pe teritoriul său o hotărâre judecătorească pronunțată de un tribunal străin. (< fr. exequatur, lat. exsequatur, să execute)

FUNCȚIONA vb. intr. a-și exercita funcția, rolul; a fi în stare de activitate. (< fr. fonctionner)

INTERNUNȚIU s. m. amabasador al papei care-și exercită funcția în intervalul dintre două misiuni ale nunțiului papal ordinar. (< it. internunzio, lat. internuntius)

LOCOTENENȚĂ s. f. (în trecut) organ administrativ-politic care ținea locul domnitorului și exercita funcțiile acestuia. (< it. locotenenza)

MAGISTRAT s. m. 1. (în Roma antică) persoană investită cu anumite sarcini de autoritate publică. ◊ administrator al unui anumit teritoriu în unele sisteme administrative. 2. persoană care exercită funcția de judecător sau de procuror. (< fr. magistrat, germ. Magistrat, lat. magistratus)

PRETORIU s. n. 1. reședința pretorului roman; loc unde acesta își exercita funcția. ♦ prefect al ~lui = comandant al gărzii pretorienilor. 2. loc într-o tabără romană unde era așezat cortul comandantului. (< lat. praetorium, fr. prétoire)

PRETURĂ s. f. 1. (la romani) demnitatea, funcția de pretor. 2. (în trecut) serviciul, funcția pretorului (3); local unde își exercita funcția. (< lat. praetura, fr. préture)

PROCHESTOR s. m. magistrat roman care exercita funcții financiare în provincii, recrutat dintre foștii chestori. (< lat. proquaestor)

COTUTOR, -OARE, cotutori, -oare, s. m. și f. Persoană însărcinată de o autoritate judiciară să exercite funcția de tutore împreună cu altă persoană. – După fr. cotuteur.^[1]

stareț (-ți), s. m. – Superior al unei mănăstiri de călugări. – Var. stariț. Sl. starĭcĭ „bătrîn” (Miklosich, Slaw. Elem., 46; Cihac, II, 362; Conev 109). – Der. stariță (var. stareță), s. f. (călugăriță care conduce o mănăstire), din sl. starica „bătrînă”; stăreție, s. f. (locuința starețului; funcție de stareț); staroste, s. m. (conducător, șef al unei bresle; primar, guvernator al unui oraș; pețitor), din sl. (pol.) starosta „bătrîn”; stărostesc, adj. (de staroste); stărosti, vb. (înv., a exercita funcția de staroste; a peți); stărostie, s. f. (calitatea de staroste sau de pețitor); stărostit, s. n. (pețit).

vizir (-ri), s. m. – Ministru, în țările musulmane. – Var. înv. vezir. Mr., megl. vizir. Tc. vezir, din arab. wazîr (Șeineanu, II, 378; Lokotsch 2160; REW 9515a), cf. ngr. βεζίρης, alb., bg., sb., pol. vezir, sp. alguacil. – Der. viziri, vb. (a exercita funcția de vizir), înv.; vizirie, s. f. (slujba de vizir); vizirlic (var. viziriat), s. n. (slujba de vizir), din tc. vezirlik, var. din fr. viziriat; viziresc, adj. (de vizir).

BĂNI, bănesc, vb. IV. (Înv.) 1. Tranz. A ridica pe cineva la rangul de ban². 2. Intranz. A exercita funcția de ban². – Din ban².

CANCELARIE, cancelarii, s. f. Birou sau secție a unei instituții (publice) destinată lucrărilor administrative. ♦ (Reg.) Birou în care își exercită funcția un liber-profesionist. – It. cancellaria.

agențíe s.f. 1 Întreprindere comercială specializată care exercită funcția de intermediar în diverse tratate de afaceri, angajamente etc. ◊ Agenție imobiliară = întreprindere, societate comercială care se ocupă cu vînzarea, cumpărarea și închirierea imobilelor și a terenurilor. ♦ (și agenție de presă) Instituție care culege informații din toate domeniile, furnizîndu-le presei. O telegramă a agenției de presă a fost publicată imediat. ♦ Întreprindere care oferă un serviciu determinat. ◊ Agenție de voiaj = societate comercială care furnizează diverse servicii privitoare la călătorii și vacanțe, precum vînzări de bilete de călătorie, rezervări hoteliere etc. Biletele de călătorie se procură de la agențiile de voiaj. ♦ (și agenție de bilete) Birou unde se vînd bilete pentru spectacole, concerte etc. Persoanele care au cumpărat bilete sunt rugate să se prezinte la agenție (CA. PETR.) Agenție de publicitate = agenție care se ocupă cu diversele forme de reclamă, pentru a atrage interesul public asupra unui produs, a unei activități, a unei întreprinderi etc. Agenție de investigații v. investigație. Agenție matrimonială v. matrimonial. 2 Reprezentanță, filială sau sucursală a unei instituții sau întreprinderi, care desfășoară o activitate locală, fiind situată în alt punct decît acela în care se află sediul principal, cu o competență teritorială mai largă. 3 Reprezentanță diplomatică; misiune condusă de un agent diplomatic. Agenție economică = reprezentanță a unei țări într-o țară străină, care efectuează operații economice internaționale. 4 Organism public național sau internațional cu caracter social, pedagogic etc. Agenția Internațională pentru Energie Atomică. • pl. -ii. g.-d. -iei. și (înv.) aghențíe s.f. / <it. agenzia, germ. Agentie, lat. agentia, engl. agency.

DAR², daruri, s. n. I. 1. Ceea ce se primește sau se oferă în semn de prietenie, ca ajutor etc.; cadou. ◊ Loc. adj. De dar = primit gratis, dăruit. ◊ Loc. adv. În dar = fără plată, gratis; degeaba. ♦ Plocon. ♦ Donație. 2. (Bis.) Prinos, ofrandă. ◊ Sfintele daruri = pâinea și vinul sfințite pentru euharistie. II. 1. Însușire (cu care se naște cineva); aptitudine, vocație, talent. ◊ Expr. A avea darul să... (sau de a...) = a avea puterea, posibilitatea să..., a fi în stare să..., a fi de natură să... A avea darul vorbirii = a vorbi frumos, a fi bun orator. (Ir.) A avea (sau a lua) darul beției = a fi (sau a deveni) bețiv. 2. Avantaj, binefacere. 3. (În concepția creștină) Ajutor pe care îl acordă Dumnezeu omului; milă, har divin. ◊ Darul preoției = dreptul de a exercita funcțiile preoțești. – Din sl. darú.

PREȘEDINȚIE s. f. Funcția și activitatea de conducere a președintelui; perioada de activitate a unui președinte; p. ext. sediu unde își exercită funcția președintele și serviciile în subordine; prezidenție. – Președinte + suf. -ie.

PRETORIU, pretorii, s. n. 1. (La romani) Reședința pretorului, sala în care pretorul își exercita funcțiile judecătorești. ♦ Loc într-o tabără romană unde era așezat cortul comandantului. 2. (Înv.) Sală de judecată (în incinta unui tribunal); p. gener. tribunal. 3. (În Evul Mediu, în Țara Românească) Sfat domnesc format din sfetnicii apropiați ai domnului. – Din lat. praetorium, fr. prétoire.

PREZIDIU, prezidii, s. n. 1. Organ colegial exercitând funcția de șef al statului în unele țări. 2. Totalitatea persoanelor alese pentru prezidarea unor adunări, ședințe solemne etc. [Var.: prezidium s. n.] – Din lat. praesidium, rus. prezidium.

PRIMĂRIE, primării, s. f. Organ local al puterii administrative în municipii, orașe și comune; clădire în care primarul (II) își exercită funcția. ♦ (Rar) Primariat (1). – Primar + suf. -ie.

MAGISTRATURĂ, magistraturi, s. f. Corpul magistraților; demnitatea, profesia de magistrat; timpul cât își exercită funcția un magistrat. – Din germ. Magistratur, fr. magistrature.

MANDARINAT, mandarinate, s. n. Funcția mandarinului¹; timpul cât un mandarin¹ își exercită funcția. – Din fr. mandarinat.

DAR⁴, daruri, s. n. I. 1. Obiect care se primește de la cineva sau se dă cuiva fără plată, la anumite ocazii, în semn de prietenie, ca ajutor etc.; cadou. Adevăru-i că toată lumea te răsfață... Mereu primești daruri. CAMIL PETRESCU, T. I 91. Vi le dăruiesc vouă, dar să nu credeți că sînt un dar de mic preț. MACEDONSKI, O. III 35. Nemulțumitului i se ia darul. ◊ Fig. Atît de-avar fu cerul cu pămîntul, Că luni de zile n-a bătut nici vîntul, Nici ploi n-au scurs din nori al verii dar. COȘBUC, P. II 280. ◊ Loc. adv. (Mai ales în construcție cu verbele «a da» și «a primi») În dar = fără plată, gratis; degeaba. Bătrînul tău mi-ar fi dat în dar un buduroi plin cu miere. DAVIDOGLU, O. 75. Acum te și răsplătesc... dîndu-ți în dar iapa. ISPIRESCU, L. 79. Dragostea de lăutar, Ca dulceața din zahar, Că-și dă inima în dar, De nevoi n-are habar. TEODORESCU, P. P. 338. ◊ Loc. adj. De dar = dăruit, primit gratis, fără plată. Calul de dar nu se caută în gură. NEGRUZZI, S. I 249. ◊ (Locuțiune verbală) A face dar = a dărui. I-am făcut ei dar un inel de preț. CAMIL PETRESCU, U. N. 239. Nu-i pretinsese... să-i facă dar casele din dosul spitalului. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 217. ♦ Plocon. La curtea sa cea nouă veneau darurile satrapilor. SADOVEANU, D. P. 8. 2. (Bis.) Prinos, ofrandă. Am adus un colac din darurile de la sfînta slujbă. SADOVEANU, P. M. 20. ◊ Sfintele daruri = pîinea și vinul sfințite pentru cuminecătură. II. 1. (De obicei urmat de determinări) Însușire (cu care se naște cineva); aptitudine, vocație, talent. Eu nu am darul versului decît în mică măsură. BENIUC, V. 29. O ființă cu totul excepțională se afla, înzestrată cu toate darurile minții și ale inimii. BOGZA, C. O. 5. Le arăta cît e de prețios darul de a observa, de a analiza și pricepe viața în toată însemnătatea și frumusețea ei. VLAHUȚĂ, O. AL. II 11. Tot omul are un dar și un amar; și unde prisosește darul, nu se mai bagă în samă amarul. CREANGĂ, P. 269. ◊ Expr. A avea darul să... (sau de a..., de...) = a avea puterea, posibilitatea..., a fi în stare să..., a fi de natură să... Primarul... are darul de a fi în tot locul. CAMIL PETRESCU, U. N. 421. Ca istoriile acestea nimic n-avea darul să mă încînte M. I. CARAGIALE, C. 79. Novacul avea darul de a culca la pămînt o oaste întreagă. ISPIRESCU, L. 193. Exercițiile vînătorești au darul de a dezvolta... imaginațiunea omenească. ODOBESCU, S. III 47. A avea darul vorbirii = a vorbi frumos, a fi bun orator. (Ironic) A avea (sau a lua) darul beției (sau al suptului) = a fi (sau a deveni) bețiv. Cînd am scăpat, nevasta mă lăsase, și eu, de necaz, am luat darul beției. DUNĂREANU, CH. 138. 2. Avantaj, binefacere, merit. Sînt darurile pămîntului și am pus în ele inima noastră. SADOVEANU, P. M. 78. Toate darurile tehnicii moderne IBRĂILEANU, SP. CR. 243. Acest oraș... este unul dintr-acele mai frumoase ce am văzut, pentru multe daruri ce are. GOLESCU, Î. 144. 3. (În credințele mistico-religioase) Ajutor pe care dumnezeu l-ar acorda omului; milă, îndurare, har. Cel de sus varsă darul său și peste cei neputincioși. CREANGĂ, P. 190. ◊ Darul preoției = dreptul de a exercita funcțiile preoțești, consacrare (ca preot).

BĂNI, bănesc, vb. IV. 1. Tranz. (învechit) A face (pe cineva) ban, a ridica (pe cineva) la treapta de ban. Vodă a bănit pe Golescu. La HEM. 2. Intranz. A exercita funcția de ban. Te-oi ridica Ban la Craiova, Și tu că-i băni, De te ferici. TEODORESCU, P. P. 48.

COMITET, comitete, s. n. Colectiv, constituit de obicei pe bază de alegeri, pentru conducerea activității într-un anumit domeniu. V. comisie, consiliu. Comitet de întreprindere. Comitet de direcție. Comitet de redacție. ▭ Comitetele de luptă pentru pace constituie cea mai largă formă de mobilizare a maselor la lupta pentru apărarea păcii. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 457. Au mai fost adunări ale Comitetului Păcii la Roma, la Praga, la Stockholm, de unde a ieșit chemarea pentru toate popoarele să arate care și cîți sînt împotriva războiului. SADOVEANU, O. A. 264. S-a întrunit comitetul uzinei și greva a fost declarată. SAHIA, N. 35. Comitet central = organ superior al unui partid comunist sau muncitoresc sau al unei organizații de masă, care conduce întreaga activitate a partidului sau a organizației în intervalul dintre două congrese. Comitetul Central al Uniunii Tineretului Muncitor. ▭ Hotărîrile ședințelor plenare din aprilie și octombrie 1932 ale Comitetului Central al Partidului Comunist din Romînia orientau partidul cu toate forțele spre organizarea și mobilizarea la luptă a muncitorimii ceferiste, trasînd linia de îmbinare a luptei pentru revendicările economice imediate, cu lupta împotriva războiului și fascismului. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 532. Plenara Comitetului Central [din 3-5 martie 1949] are la ordinea zilei problema muncii partidului pentru transformarea socialistă a agriculturii, în cadrul măreței opere de construire a socialismului în țara noastră. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 259. Comitet de partid = organ de conducere al unei organizații de partid ai cărei membri depășesc numărul de 300 (inclusiv candidații). Comitet executiv = organul de conducere a unui sfat popular, care exercită funcțiile sfatului în perioada dintre două sesiuni. Comitetele executive ale sfaturilor populare și consiliile de conducere ale gospodăriilor colective trebuie să aibă ca o preocupare centrală ridicarea nivelului cultural- tehnic al tuturor colectiviștilor. GHEORGHIU-DEJ, GOSP. AGR. Organele executive și de dispoziție ale sfaturilor populare regionale, raionale, orășenești și comunale sînt comitetele executive. CONST. R.P.R. 31. Comitet de grevă = (în țările capitaliste) comitet ales de muncitorii greviști pentru conducerea grevei și pentru ducerea tratativelor cu patronii în vederea satisfacerii revendicărilor muncitorești. Încă în 1916 muncitorii mineri din Petroșani și Petrila au hotărît, în luna iunie, să declare greva generală în Valea Jiului. în toate localitățile s-au înființat comitete de grevă. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 626. Sarcina comuniștilor era de a cuceri conducerea în sindicatele reformiste și de a organiza pe muncitori – independent de convingerile lor politice – în comitete de acțiune, comitete de grevă. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2, 62. Comitet de inițiativă = grup de persoane care ia o inițiativă într-un domeniu oarecare și lucrează pentru înfăptuirea ei. Comitetele regionale și raionale de partid și comitetele executive, ale sfaturilor populare trebuie Siă acorde tot sprijinul organizatoric și politic comitetelor de inițiativă ale țăranilor muncitori care vor să formeze noi gospodării colective și întovărășiri agricole. GHEORGHIU-DEJ, GOSP. AGR. (Ieșit din uz) Comitet școlar = organ de conducere în școlile primare și secundare din trecut, alcătuit din delegați ai profesorilor și părinților elevilor. Pe unde n-am umblat? Cui n-am cerut? La primărie, la Comitetul școlar, la Sfatul negustoresc. SEBASTIAN, T. 306.

COTUTOR, -OARE, cotutori, -oare, s. m. și f. Persoană însărcinată de o autoritate judiciară să exercite funcția de tutore împreună cu altă persoană, cu drepturi și obligații egale.

INSPECTORAT, inspectorate, s. n. 1. Serviciu într-o instituție centrală sau cu rol conducător, care are sarcina de a inspecta activitatea serviciilor subordonate; localul în care funcționează acest serviciu. 2. Funcția de inspector; perioadă în care cineva exercită funcția de inspector.

MAGISTRATURĂ, magistraturi, s. f. (În vechea organizare judecătorească) Funcția magistratului; timpul cît își exercită funcția un magistrat. E o istorie din primii mei ani de magistratură. GALACTION, O. I 93. ♦ Corpul magistraților. Adus în capitală la ultima mișcare în magistratură. C. PETRESCU, C. V. 182.

LOCAL², -Ă, locali, -e, adj. Care ține de un anumit loc, particular și caracteristic pentru un anumit loc, propriu unui anumit loc; dintr-o anumită regiune; din partea locului, din localitate. Devierea spre naționalismul local își găsește expresia în exagerarea particularităților locale, în tendința de a camufla contradicțiile de clasă înlăuntrul propriei națiuni, în tendința de a se depărta de la calea comună a construirii socialismului. CONTEMPORANUL, S. II, 1952, nr. 299, 5/3. În canonul 88 al sinodului local din Cartagena se hotărăște lămurit că un călugăr nu poate sta egumen într-o mănăstire unde este străin și venetic. ODOBESCU, S. II 32. ◊ Culoare locală v. culoare. Autorități locale = autorități care exercită funcții administrative pe un teritoriu delimitat, potrivit împărțirii teritoriale a statului. Resurse locale = resurse ale unei întreprinderi provenind de pe teritoriul pe care se află. Tratament local = tratament aplicat pe locul bolnav. Anestezie locală = anesteziere numai a acelei părți a corpului care trebuie supusă unei intervenții chirurgicale sau unui tratament medical.

RECTORAT, rectorate, s. n. Demnitatea, funcția de rector; birourile și serviciile administrative care țin de rector. ♦ Interval de timp în care cineva își exercită funcția de rector.

PONTIFICAT, pontificate, s. n. Demnitatea de papă; perioadă de timp în care un papă își exercită funcția.

PREFECTURĂ, prefecturi, s. f. (În trecut) 1. Localul în care prefectul și subalternii săi își exercitau funcția. Trăsurile... așteptau noaptea întreagă, înșiruite în fața palatului prefecturii. VORNIC, P. 14. În noaptea aia ne-au arestat și pe urmă am fost dus la prefectură. DEMETRIUS, C. 45. 2. Funcția de prefect și timpul cît cineva îndeplinea această funcție. 3 (La romani) Oraș sau municipiu, lipsit de dreptul de a-și alege magistrați și avînd în frunte un prefect.

PROTOIERIE s. f. 1. Rang sau funcție de protoiereu. ♦ Reședința protoiereului. 2. Teritoriu (corespunzător unui raion) asupra căruia protoiereul își exercită funcția sa.

VORNICI, vornicesc, vb. IV. 1. Intranz. (Învechit) A exercita funcția de vornic. Se pogorî pe Prut în direcțiunea Tării de Jos, în care vornicise Zbierea. HASDEU, I. V. 252. 2. Tranz. (La nunțile țărănești) A anunța, a striga darurile primite de miri. Vornicește darurile.

amiral sm [At: DA / Pl: ~i / E: fr amiral] 1 (Mrn) Cel mai înalt grad în marina militară, corespunzător gradului de general-colonel în armata terestră. 2 Persoană cu gradul de amiral (1). 3 Funcția amiralului (2). 4 Titlul amiralului (2). 5 Perioada cât amiralul (2) a exercitat funcția. 6 (Îs) Vas (sau navă)-~ Vas care poartă steagul amiralului. 7 (Ent) Specie de fluture frumos colorat (Vanessa atalanta).^[1]

băni¹ [At: HEM 3197 / Pzi: ~nesc / E: ban¹ + -i] 1-3 vt A învesti pe cineva cu titlul de ban¹ (2, 4, 6). 4-6 vi A exercita funcția de ban¹ (3, 6,12).

zapciu sm [At: NECULCE, L. 179 / V: (Înv) zaciu, zăp~ / Pl: ~ii / E: tc *zaptçi, cf bg запция] 1 (În Evul Mediu în Țara Românească) Rang de conducător al unei plase care strângea dările. 2 Persoană care are rangul de zapciu (1) Si: (reg) zbir¹ (3). 3 Funcția zapciului (2) Si: (îvp) zapcierie (1), (înv) zapcilâc (1), (îrg) zapciret. 4 Titlul zapciului (2). 5 Perioadă în care se exercită funcția de zapciu (3). 6 (Pex) Subprefect (1). 7 (Îrg; îe) A sta ~ A supraveghea și a grăbi pe cineva. 8 (Rar) Primar². 9 (Reg) Îngrijitor de drum. 10 (Înv) Grad în armată, echivalent cu cel de căpitan (1). 11 (Înv) Persoană care are gradul de zapciu (10). 12 (Înv) Funcția zapciului (11). 13 (Înv) Titlul zapciului (11). 14 (Înv) Perioadă în care se exercită funcția de zapciu (12). 15 (Înv) Agent de poliție. 16 (Înv) Persoană care are gradul de zapciu (15). 17 (Înv) Funcția zapciului (16). 18 (Înv) Titlul zapciului (16). 19 (Înv) Perioadă în care se exercită funcția de zapciu (17). 20 (Înv; pex) Jandarm. 21 (Înv; fam; prt) Om rău Si: câine (11).

cămărășie sf [At: (a. 1806) URICARIUL V 53/28 / Pl: ~ii / E: cămăraș + -ie] 1 Funcție a cămărașului (1). 2 Clădire unde își avea sediul cămărașul (1). 3 Perioadă de timp cât își exercita funcția un cămăraș (1).

cenzura vt [At: ODOBESCU S., I, 46/25 / V: ~nsu~ / Pzi: ~rez / E: fr censurer] 1-2 A critica (public). 3-4 A exercita funcția de cenzor (4-5). 5-8 A aplica cenzura (2-5).

diaconie sf [At: (a. 1768) IORGA, S. D. XIII, 33 / P: di-a~ / Pl: ~ii / E: diacon + -ie] 1 Calitate de diacon (1) Si: (înv) diaconat (1). 2 Funcție de diacon (1) Si: (înv) diaconat (2). 3 Timp în care o persoană exercită funcția de diacon (1) Si: (înv) diaconat (3).

comis¹ sm [At: MOXA, ap. GCR I, 61/22 / A și: comis / Pl: ~iși / E: ngr ϰόμης, vsl комись] (Înv) 1 Scutier. 2 Persoană care are rang de comis¹ (1). 3 Rang de mare dregător medieval în Moldova și Țara Românească, însărcinat cu îngrijirea cailor și grajdurilor curtii domnești 4 Funcția de comis¹ (1). 5 Titlu de comis¹ (1). 6 Perioadă în care se exercită funcția de comis¹ (1)

comitet sn [At: (a. 1827) URICARIUL VII, 97 / Pl: ~e / E: rs комитет, fr comité, lat committo, -ere, it comitato, ger Komite] 1 Organ de conducere colectivă a anumitor organizații. 2-4 (Iuz; îs) ~ central Organ superior al unui partid comunist sau muncitoresc ori al unei organizații de masă, care conduce întreaga activitate în intervalul dintre două congrese. 5 (Iuz; îs) ~ ele acțiune Reuniune temporară a organizațiilor muncitorești pentru lupta politică. 6 (Îas; înv) Organizație de luptă a muncitorilor englezi. 7 (Îs) ~ permanent Corp deliberativ compus dintr-un număr de membri aleși ai consiliului județean care îl sprijină pe prefect în activitatea sa. 8 (Îs) ~ provizoriu Organ administrativ local care își desfășoară activitatea până la alegerea unui nou consiliu. 9 ~ executiv Organ de conducere a unui consiliu popular, care exercită funcțiile acestuia în perioada dintre două sesiuni.

economat sn [At: COSTINESCU / V: (rar) ic~ / Pl: ~e, (rar) ~uri / E: fr économat] 1 (Înv) Serviciu administrativ al unei instituții. 2-3 Funcție de econom (1-2) Si: (înv) economie² (1-2). 4-5 Perioadă de timp în care cineva exercită funcția de econom (1-2) Si: (înv) economie² (3-4). 6-7 (Asr) Sediu unde își desfășoară activitatea economul (1-2) Si: (înv) economie² (5-6). 8 (Înv) Magazin de aprovizionare în cadrul unei întreprinderi sau instituții, pentru salariați și pentru familiile lor. 9 Magazin pentru persoanele defavorizate, unde se pot cumpăra produse de primă necesitate la prețuri de producție.

edilitate sf [At: GUSTI, G. V. 35/16 / E: fr édilité, lat aedilitas, -atis] 1 Funcție, demnitate de edil. 2 (În Antichitatea romană) Timp cât cineva exercita funcția de edil. 3 Corp al edililor. 4 Serviciu municipal care se ocupă cu îngrijirea, cu întreținerea edificiilor și cu lucrările de interes public ale unui oraș. 5 Îngrijire, întreținere a edificiilor și a lucrărilor de interes public ale unui oraș. 6 Înzestrare cu edificii și lucrări de interes public. 7 Disciplină care se ocupă cu studiul și executarea lucrărilor de interes public, destinate să asigure un mediu salubru și un anumit grad de confort într-o localitate.

egumenie¹ sf [At: DOSOFTEI, P. S. / V: (înv) ig- / Pl: ~ii / E: ngr ἡγουμενεία] 1 Funcție de egumen Si: (rar) egumenat (1), stăreție. 2 Perioadă de timp în care cineva exercită funcția de egumen Si: (rar) egumenat (2), stăreție. 3 Mănăstire condusă de către un egumen Si: egumenat (3), stăreție.

epitropie sf [At: LES. COND. 169/15 / V: (îvr) ip~, (înv) ipet~, (reg) patrafie / E: ngr ἐπιτροπή, ἐπιτροπία] 1 (Rar) Tutelă. 2 Funcție de epitrop. 3 Perioadă de timp în care un epitrop își exercită funcția. 4 (Îe) A lua (sau a avea, a ține) sub ~ (pe cineva) A tutela. 5 (Îe) A pune pe cineva sub (sau, rar, la) ~ sau (îvr) a orândui ceva sub ~ A da pe cineva sau ceva în grija unui epitrop. 6 (Îe; d. minori) A rămâne sub^[1] (sau la) ~ A fi tutelat. 7 (Spc) Perioadă de timp în care un regent își exercită puterea Si: regență. 8 (Fig) Drept (abuziv) pe care și-l ia o persoană de a ține pe altcineva sub ascultare, sub dependență, sub supraveghere. 9 (Pex) Stare de dependență, de exploatare a unei colectivități, clase sociale etc. 10 Protecție a unui minor sau a bunurilor acestuia. 11 (Înv) Supraveghere (sau conducere) a unei persoane majore. 12 (Înv) Suzeranitate. 13 Eforie (1). 14 Consiliu de epitropi care administra averea unei instituții publice, a unui așezământ etc. 15 Instituție condusă de un consiliu de epitropi. 16 Local în care își avea sediul epitropia (15). 17 (Îvr) Comitet însărcinat cu lucrări de interes public Si: comitet. 18 (Înv; csnp) Supraveghere a unor lucrări publice. 19 (Înv; pex) Titlu, demnitate de monarh Si: suveran, domnitor. 20 (Înv; pex) Perioadă de timp în care un monarh, un suveran sau un domnitor își exercita puterea. 21 (Înv; pex) Teritoriu asupra căruia monarhul își exercită puterea. 22 (Reg) Inventar. modificată

exequatur sm [At: ANTONESCU, D. / V: ~tor sn / P: ex-sec-va~ / Pl: ~i / E: fr exequatur, lat exsequatur (cj lui exsequi)] (Jur) 1 (Înv) Formulă executorie. 2 Autorizație dată de un șef de stat unui consul străin de a-și exercita funcțiile în țara în care este trimis. 3 Încuviințare dată pentru executarea unei hotărâri judecătorești sau arbitrale străine, prin investirea acesteia cu formulă executorie de către tribunalul locului executării.

inspectorat sn [At: DA ms / Pl: ~e / E: fr inspectorat, rs инспекторат] 1 Funcție de inspector. 2 Perioadă de timp în care cineva își exercită funcția de inspector. 3 Serviciu care controlează activitatea unei unități subordonate. 4 Local în care funcționează un inspectorat (3).

judecie sf [At: DOSOFTEI, V. S. 277 / V: (reg) giu~ / Pl: ~cii / E: jude + -cie] 1 Funcție de jude (1). 2 Circumscripție în care judele (1) își exercită funcția. 3 Domnie. 4 Stăpânire. 5 Suveranitate. 6 Calitate de țăran liber. 7 (Înv; îs) Carte de ~ Acte de răscumpărare din rumânie.

local, ~ă [At: CR (1829) 112¹/21 / Pl: (1-5, 7-15) ~i, ~e, (6, 16-21) ~uri, (rar) ~e / E: fr local, lat localis] 1 a Caracteristic unui anumit loc (1). 2 a Care se referă la un loc (1) determinat. 3 a Dintr-o anumită zonă, regiune etc. Si: localnic. 4 a (Îs) Autorități ~e (sau, înv, ocârmuire ~ă) Autorități care exercită funcții administrative pe un teritoriu restrâns, delimitat potrivit împărțirii teritoriale a statului. 5 a (Îs) Resurse ~e Resurse ale unei întreprinderi sau ale unei administrații provenind din posibilități proprii sau de pe teritoriul restrâns pe care se află. 6 smf (Rar) Localnic (1). 7 a (D. nume) Care se referă la un loc (79) Si: toponimic. 8 a (Îs) Culoare ~ă Șir de imagini, care într-o descriere, pictură, piesă de teatru etc. redau ceea ce este caracteristic pentru obiceiurile unei epoci, țări, localități. 9-10 a (Med; îoc general) (Care se referă sau) care se aplică la o anumită parte a corpului sau la un anumit organ. 11 a (Îs) Anestezie ~ă Anestezie făcută numai la partea corpului care trebuie supusă unei intervenții chirurgicale sau unui tratament medical. 12 a (Îs) Tratament ~ Tratament care se aplică direct pe locul bolnav. 13 a (Grm) Care indică locul (1) unde se petrece o acțiune. 14 a (Grm) Referitor la locul (1) unde se petrece o acțiune. 15 a (Mat) Referitor la un singur punct sau la un mic domeniu din plan sau din spațiu. 16 sn Clădire de utilitate publică, ocupată de o întreprindere, de o instituție etc. Si: (înv) localitate (9). 17 sn Sală special amenajată unde se servește publicului mâncare sau băutură Vz bar, birt, bodegă, cabaret, cafenea, restaurant. 18 sn (Îrg) Construcție. 19 sn (Îrg) Încăpere cu destinație specială. 20 sn (Îvr) Locaș¹ (11). 21 sn (Înv) Suprafață de pământ. corectat(ă)

mandarinat sn [At: COSTINESCU / Pl: ~e / E: fr mandarinat] 1 (Rar) Demnitate de mandarin¹. 2 (Rar) Perioadă cât un mandarin¹ își exercita funcția.

logofeți vi [At: HEM III, 3197 / Pzi: ~țesc / E: logofăt)] (Înv) 1-2 A exercita funcția de mare logofăt (1, 3). 3-5 A îndeplini funcția de logofăt (19-21).

logofeție sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~ii / E: logofăt + -ie] (Înv) 1 Demnitate de logofăt (1). 2 Perioadă în care cineva exercită funcția de logofăt (1). 3 Funcție de ministru. 4 Cancelarie a ministrului. 5 (Pex) Personal care făcea parte din cancelaria ministrului. 6 (Pex) Clădire în care se afla cancelaria ministrului Si: minister. 7 (Îs) ~ia dreptății (sau marea ~) Minister al justiției. 8 (Îs) ~ia credinței (sau bisericească) Minister al Cultelor. 9 (Îs) ~ia pricinilor străine Minister de Externe. 10 Tribunal. 11 (Reg; îs) ~ia satului Secretariat al unei primării rurale.

mitropoli vi [At: CANTA, ap. LET. III, 179/14 / Pzi: ~lesc / E: drr mitropolit] (Îvr) A exercita funcția de mitropolit (1).

patriarhie sf [At: MOXA, 380/1 / V: (înv) ~rșie, ~ierhie^[1], ~ierșie / S și: ~rch~ / P: ~tri-ar~ / Pl: ~ii / E: slv патриꙝръхиꙝ, ngr πατριαρχία] 1 (Înv) Funcție de patriarh (9). 2 (Îdt) Patriarhat (2). 3 Timp cât își exercită funcția un patriarh (10). 4 Organizație bisericească ortodoxă sau eterodoxă autocefală, condusă de un patriarh (9). 5 Sediu al patriarhiei (4) Si: (rar) patriarhat (1). 6 Biserică centrală a unei patriarhii (4). 7 Biserică unde slujește un patriarh (9). corectat(ă)

patrierși vi [At: DOSOFTEI, V. S. februarie 70^v/21 / Pzi: ~șesc / E: patriarh] (Îvr) 1 A fi patriarh (10). 2-3 (A deține și) a exercita funcția de patriarh (9).

richiab sm [At: (a. 1715) ȘIO II², 99 / V: ~ap, rechi~, rechiap / Pl: ~i / E: tc rikyab] (Tcî) 1 Rangul de ofițer superior în suita împăratului (care era alcătuită din patru ofițeri). 2 Persoană care are rangul de richiab (1). 3 Funcția richiabului (2). 4 Titlul richaibului (2). 5 Perioada cât richiabul (2) și a exercitat funcția. 6 (Îs) ~ caimacam Nume dat locțiitorului marelui vizir. 7 (îs) ~ap-imbrohor Nume date marelui comis al sultanului. 8 Nume dat puterii imperiale turcești.

popi² [At: ANON. CAR. / Pzi: ~pesc / E: popă¹] 1-2 vtfr (Pfm) A (se) preoți (1). 3 vtf (Îvr) A călugări. 4 vi (Pfm) A sluji în calitate de popă¹ (1). 5 vi (Îvr) A exercita funcția de preoteasă. 6 vt (Înv) A unge domn. 7 vi (Reg) A cobi.

postelnicie sf [At: M. COSTIN, ap. GÂDEI, 325 / Pl: ~ii / E: postelnic + -ie] 1 Funcție de postelnic (1). 2 Rang de postelnic (1). 3 Perioadă de timp în care cineva exercita funcția de postelnic (1). 4 Instituție administrativă care se afla sub conducerea postelnicului (1). 5 (Iuz) Minister de Externe. 6 Clădire în care se afla postelnicia (4).

tergimănie sf [At: N. COSTIN, ap. ȘIO II₂, 121 / V: (înv) tărzăm~, ~rzi~ / Pl: ~iI / E: tergiman + -ie] (Tcî) 1 Funcția de tergiman Si: (îvr) terzimanat. 2 Local în care tergimanul își exercita funcția.

tetrarhie sf [At: ZILOT, CRON. 66 / Pl: ~ii / E: gr τετραρχία, fr tétrarchie] 1 A patra parte dintr-o țară, supusă autorității unui tetrarh (1). 2 Formă de guvernământ, instituită de Dioclețian, care a împărțit Imperiul Roman între doi cezari și doi auguști, puterea supremă având-o împăratul Si: tetrarhat (2). 3 (Îvr) Conducere supremă a unui stat, constituită din patru persoane. 4 Perioadă în care își exercita funcția un tetrarh (1) Si: tetrarhat (3). 5 Tetrarhat (1). 6 Subdiviziune a falangei macedonene.

preoți [At: PRAV. GOV. 12^r/6 / P: pre-o~ / V: (înv) preuți, (reg) priuți / Pzi: ~țesc / E: preot] 1-2 vtr A (se) face preot (2) Si: a (se) hirotonisi, (pfm) a (se) popi². 3 vi (Înv) A exercita funcția de preot (2) Si: a păstori, (pfm) a popi².

președinție sf [At: GALACTION, O. A. I, 111 / V: ~den~ / Pl: ~ii / E: președinte + -ie] 1-5 Funcție de președinte (1-5) Si: (înv) președință (1-5), (asr) prezidență (1-5). 6-10 Perioadă în care un președinte (1-5) își exercită funcția Si: (înv) președință (6-10), prezidență (6-10). 11-15 Muncă de conducere îndeplinită de un președinte (1-5) Si: (înv) președință (11-15), (asr) prezidență (11-15), (asr) prezidenție (1-5). 16-20 (Pex) Sediu unde își exercită activitatea președintele (1-5) și unde funcționează serviciile organizatorico-administrative în subordine Si: (înv) președință (16-20), (asr) prezidenție (6-10).

pretoriu sn [At: CORESI, L. 116/11 / Pl: ~ii / E: lat praetorium, cf fr prétoire] 1 Instituție condusă de un pretor¹ (1). 2 Construcție pe plan dreptunghiular, precedată de portice și prevăzută cu o sală în care pretorul¹ (1) locuia și își exercita funcția. 3 (Pex) Sală de judecată în tribunalele romane Si: (înv) pretor². 4 Loc dintr-o tabără romană unde era așezat cortul comandantului. 5 (Înv) Sală de judecată în incinta unui tribunal. 6 (Îvr; pex) Tribunal. 7 (Înv) Sfat domnesc cu caracter restrâns, în Țara Românească, format din sfetnicii cei mai apropiați ai domnului.

pretură sf [At: I. GOLESCU, C. / Pl: ~ri / E: lat praetura, fr préture] 1 (În vechea organizare administrativ-teritorială a României) Instituție în care își exercita funcția pretorul¹ (3). 2 Serviciu al pretorului¹ (3). 3 Funcție a pretorului¹ (3). 4 (Pex) Local în care pretorul¹ (3) își exercita funcția.

primariat sn [At: CADE / P: ~ri-at / Pl: ~e / E: primar² + -(i)at cf lat primarius] 1 Funcție de primar² (26) Si: (rar) primărie (5). 2 Titlu de primar² (26) Si: (rar) primărie (6). 3 Calitate de primar² (26) Si: (rar) primărie (7). 4 Perioadă de timp în care cineva exercită funcția de primar² (26) Si: (rar) primărie (8). 5 Examen susținut de un medic pentru a obține titlul de medic primar.

primări [At: GALAN, Z. R. 74 / Pzi: ~resc / E: primar²] 1 vi (Olt) A exercita funcția de primar² (26). 2 vt (Rar) A numi primar² (26).

procatori vi [At: KLEIN, D. 407, 408 / V: ~cătărî^[1] / Pzi: ~resc / E: procator] (Trs; înv) 1-2 A exercita funcția de procator (4-5). 3 A practica avocatura.

prochestor sm [At: DN³ / Pl: ~i / E: lat proquaestor] Magistrat roman care exercita funcții financiare în provincii și era recrutat în general dintre foștii chestori.

protopopi vi [At: LB / Pzi: ~pesc / E: protopop] (Îvr) A exercita funcția de protopop (2).

vătăși [At: I. GOLESCU, C. / V: (îrg) ~tăji, (reg) ~tăvi / Pzi: ~șesc / E: vătaș] 1 vi (Îvp) A exercita funcția de vătaf (1). 2 vr (Trs) A se uni sub conducerea unui vătaf (1). 3 vi (Reg; îf vătăji) A haiduci (1). 4 vt (Reg) A conduce o stână. 5 vt (Reg) A păstori (o turmă de oi sau alte animale). 6 vr (Reg; îf vătăvi) A conduce, în calitate de vătaf (9), o ceată de tineri colindători sau de călușari. 8 vt (C. i. o moșie¹, o gospodărie etc.) A administra în calitate de vătaf (23).

vicepreședinție sf [At: LM / V: (îvr) ~den~ / S și: vice-președinție / E: vice¹- + președinție] 1-2 Funcția de vicepreședinte (1, 4) Si: (înv) viceprezidenție (1-2). 3-4 Perioadă în care un vicepreședinte (1, 4) își exercită funcția Si: (înv) viceprezidenție (3-4). 5-6 Muncă de conducere îndeplinită de un vicepreședinte (1, 4) Si: (înv) viceprezidenție (5-6).

vistieri vi [At: DDRF / P: ~ti-e~ / Pzi: ~resc / E: vistier¹] (Îvr) A exercita funcția de vistier¹ (1).

vistiernicie sf [At: NECULCE, L. 92 / P: ~ti-er~ / V: ~ter~, (îvr) vester~ / Pl: ~ii / E: vistiernic + -ie] (Înv) 1 Demnitatea de mare vistiernic (1). 2 Funcția de mare vistiernic (1). 3 Perioadă de timp în care cineva deținea demnitatea de vistiernic (1) sau exercita funcția de vistiernic (1). 4 (Îs) ~ia al doilea sau al treilea Demnitatea de vistiernic al doilea sau al treilea. 5 (Îas) Funcția de vistiernic al doilea sau al treilea.

viziri [At: NECULCE, L. 168 / V: vez~ / Pzi: ~resc / E: vizir¹] 1 vi (Înv) A exercita funcția de vizir¹ (2). 2-3 vtfr A (se) face vizir¹ (2).

vornici [At: HASDEU, I. V. 252 / Pzi: ~icesc / E: vornic] 1-15 vi (Înv) A îndeplini funcția de vornic (1-2, 4, 6-10, 12-18). 16 vi (Buc) A exercita funcția de primar² (al unui sat). 17 vt (Pop) A anunța la nuntă darurile primite de miri și a rosti orația în care se menționează numele dăruitorilor. 18 vi (Trs; construit cu dativul pronumelui personal) A rosti orația de nuntă Si: (pop) a colăcări (1). 19 vi (Trs) A cânta sau a recita colinde în ziua de Crăciun, în cinstea cuiva. 20 vt (Reg) A recita colindul colacului, în ziua de Crăciun.

vornicie sf [At: M. COSTIN, O. 180 / V: (înv) dv~, ~nec~ / Pl: ~ii / E: vornic + -ie] 1-2 (Înv) Demnitatea de (mare) vornic (1, 14). 3-4 (Înv) Funcția de (mare) vornic (1, 14). 5-6 (Înv) Perioadă de timp în care cineva deținea demnitatea de (mare) vornic și exercita funcția de (mare) vornic (1, 14). 7-8 (Înv) Instituție care era condusă de (un mare) vornic (1, 14). 9-10 Sediul vorniciei (7-8). 11 (În epoca regulamentară și mai târziu) Ministerul de Interne (și serviciile subordonate lui). 12 (Mol; la sfârșitul sec. XVIII și în epoca regulamentară; îs) ~ia de aprozi Instituție cu caracter juridic condusă de vornicul de aprozi. 13 (Înv; îs) ~ia obștirilor (sau de obște) Instituție cu caracter edilitar și judecătoresc condusă de vornicul de obște. 14 (Îvr; îs) ~ia bisericească Ministerul cultelor. 15 (Îvr) Taxa care se plătea vorniciei (7-8). 16 (Îrg) Funcția de primar² (al unui sat). 17 (Îrg) Localul primăriei. 18 (Pop) Calitatea de vornicel (5) la o nuntă. 19 (Pop) Orație de nuntă Si: (pop) colăcărie (1).

scriitorie sf [At: LB / P: scri-i~ / Pl: ~ii / E: scriitor + -ie] (Înv) 1 Profesie de scriitor (1). 2 Funcție de scriitor (4). 3 Instituție în care își exercită funcția un scriitor (4). 4 Sediul scriitoriei (3) Si: cancelarie.

slugerie sf [At: (a. 1696-1697) IORGA, S. D. XVI, 199 / V: sulg~ / Pl: ~ii / E: sluger + -ie] 1 Funcția de sluger (1). 2 Perioadă de timp în care cineva exercita funcția de sluger (1). 3 Instituție pe care o conducea un sluger (2). 4 (Îs) ~ia cea mare Funcția de mare sluger (3). 5 (Îas) Instituția pe care o conducea marele sluger (3). 6 Dare în vite tăiate ce se plătea slugerului (2).

scutelnicie sf [At: AR (1831), 558¹/26 / Pl: ~ii / E: scutelnic + -ie] (Îvr) 1 Rang de scutelnicel (1). 2 Funcția scutelnicelului (1). 3 Titlul scutelnicelului (1). 4 Perioadă în care s-a exercitat funcția de scutelnicel (1).

scutier sn [At: HELIADE, O. I, 318 / P: ~ti-er / Pl: ~i / E: scut + -ier] (În evul mediu, în apusul Europei) 1 Tânăr nobil vasal care purta scutul (1) și celelalte arme ale cavalerului sau ale seniorului său Si: (rar) scutelnic² (1), (înv) scutar² (1). 2 Funcția scutierului (1) Si: (rar) scutelnic² (2), (înv) scutar² (2). 3 Titlul scutierului (1). Si: (rar) scutelnic² (3), (înv) scutar² (3). 4 Perioadă în care o persoană a exercitat funcția de scutier (1). Si: (rar) scutelnic² (4), (înv) scutar² (4). 5 Titlu purtat de tinerii nobili înainte de a deveni cavaleri Si: (rar) scutelnic² (5), (înv) scutar² (4). 6 (Îvr; pan) Cioclu (2). 7 (Rar) Ostaș. 8 (Rar) Luptător.

secretar, ~ă [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 149^r/36 / V: ~ter sn, (înv) ~ritar, săc~ smf, săcritar sm, (reg) sicritar smf / Pl: ~i, ~e / E: lat secretarius, fr secrétaire] 1 sm (În Evul Mediu, în țările române) Titlu dat dregătorului care conducea lucrările unei cancelarii sau îndeplinea funcția de logofăt Si: (înv) secretareș (1). 2 sm Persoană care avea titlul de secretar (1) Si: (înv) secretareș (2). 3 sm Funcția secretarului (2, 5) Si: (înv) secretareș (3). 4 sm Perioadă în care cineva a exercitat funcția de secretar (3) Si: (înv) secretareș (4), secretariat (2), (înv) secretărășie. 5 smf (Pex; adesea cu determinări care arată felul) Persoană de încredere, atașată pe lângă un conducător de stat, un înalt demnitar sau o persoană particulară (marcantă), care se ocupă mai ales cu redactarea anumitor lucrări (secrete), cu întocmirea corespondenței etc. Si: (înv) secretareș (5). 6 sm (Îs) Vel ~ Secretar (5) șef. 7 sm (Îvr; îlav) În ~ În secret. 8 smf (De obicei urmat de determinări care arată felul) Demnitar sau funcționar (superior) care pregătește lucrările și duce la îndeplinire hotărârile organului suprem al puterii sau al administrației de stat, ale unui minister sau ale altui organ central. 9 sm (În țările române; îs) ~ de stat (sau, înv, al statului, de țară) ori (înv) ~ul statului Demnitar cu atribuții similare cu ale marelui postelnic, pe care îl înlocuiește ca titulatură prin Regulamentul Organic. 10 sm (În unele țări; în trecut și la noi; îas) Ministru (de externe). 11 sm (Îas) Împuternicit guvernamental sau diplomatic. 12 sm (Îs) Ministru ~ de stat Titlu dat unuia dintre membrii unui guvern, situat ca atribuții între un ministru adjunct și un ministru plin. 13 sm (În unele țări; în trecut și la noi; îs) ~ general Funcționar superior (al unui minister, al unui departament etc.) care conduce și coordonează activitatea anumitor sectoare. 14 sm (Pex; îas) Ministru adjunct. 15 sm (Îas) Persoană aleasă să conducă și să coordoneze secretariatul unei organizații internaționale. 16 sm (Îs) ~ de ambasadă (sau al ambasadei, de legație, al legației) sau ~ul ambasadei (sau legației) Reprezentant al unei misiuni diplomatice care răspunde de rezolvarea lucrărilor acestei activități. 17 sm (Adesea cu determinări care arată felul) Persoană care se ocupă cu organizarea și funcționarea unei adunări, a unei societăți etc. (ca adjunct al președintelui). 18 sm (De obicei urmat de determinări care arată felul) Funcționar al unei instituții publice (sau particulare) cu atribuții administrative variate Si: (înv) secretareș (6), secretăriță (1), (gmr) protocolareț. 19 sm (Spc) Funcționar care lucrează pe lângă conducerea unei instituții, unei întreprinderi etc. și care rezolvă lucrările curente de secretariat, corespondența, răspunde la comunicările telefonice etc. 20 sm (Îs) ~ de redacție Persoană din redacția unei publicații periodice însărcinată cu centralizarea și coordonarea materialului în vedrea publicării și care răspunde și de felul cum se prezintă publicația. 21 sm (De obicei urmat de determinări care arată felul) Persoană care face parte din conducerea eligibilă a unei organizații politice sau obștești și care dirijează și coordonează activitatea organizației respective. 22 sm (Îs) ~ general Persoană aleasă de comitetul unui partid pentru a coordona activitatea acestuia. 23 sn Mobilă (în care se țin scrisori, acte etc.) folosită ca birou, dulap sau comodă.

secretariat sm [At: I. GOLESCU, C. / P: ~ri-at / Pl: ~e / E: fr secrétariat] 1 Funcție de secretar (5). 2 Secretar (4). 3 (Rar) Funcție, titlu de secretar (8) Si: secretărie (1). 4 Perioadă în care cineva exercită funcția de secretar (8) Si: secretărie (2). 5 (În țările române; îs) ~ de stat (sau al statului) Instituție care, după Regulamentul Organic, înlocuia ca titulatură și funcție postelnicia. 6 (Pex; în unele țări, în trecut și la noi) Minister (mai ales al Afacerilor Extrene). 7 (Rar; adesea urmat de determinări care arată felul) Funcție, titlu de secretar (18). 8 Perioadă în care cineva exercită funcția de secretar (18). 9 Serviciu într-o instituție (publică), într-o intreprindere etc., cu un anumit profil (literar, muzical, administrativ), condus de un secretar (18). 10 (Spc) Serviciu care funcționează pe lângă conducerea unei instituții, a unei întreprinderi, care rezolvă corespondența, lucrările curente administrative etc. 11 (Pex) Personalul care alcătuiește un secretariat (10). 12 Local unde își are sediul un secretariat (10) Si: (înv) secretărie. 13 Grup de persoane care consemnează conținutul dezbaterilor unei ședințe. 14 Organ superior ales al unui partid care organizează și controlează îndeplinirea hotărârilor partidului și selecționarea cadrelor. 15 Organ cu atribuții administrative și executive al unei organizații internaționale. 16 (Pex) Personalul care alcătuiește un secretariat (15). 17 Locul unde își are sediul un secretariat (15).

spătări vi [At: NECULCE, L. 124 / Pzi: ~resc / E: spătar¹] A exercita funcția de spătar¹ (1).

spătărie sf [At: PRAV. COND. (1780), 48 / Pl: ~ii / E: spătar¹ + -ie] 1-3 Funcția de (mare) spătar¹ (2-4). 4 Perioadă de timp cât cineva exercita funcția de (mare) spătar¹ (2-4). 5 Instituție administrativă condusă de (marele)-spătar¹. 6 (Pex) Personalul care făcea parte din spătărie (5). 7 Clădirea în care funcționa spătaria (5). 8 Închisoare situată în spătarie (7). 9 (Șîs ~ia cea mare) Sală din palatul domnesc unde aveau loc unele ceremonii și unde se afla tronul. 10 (Îs) ~ia (cea) mică Cabinet personal al domnitorului. 11 (Înv) Arsenal (2).

senator sm [At: SIMION DASC., LET. 93 / V: (înv) sin~ / Pl: ~i / E: lat senator, fr sénateur, rsсєнатор] 1-8 Membru al unui senat (1-2, 6-10, 16) Si: (înv) singlitic. 9-16 Persoană care are rangul de senator (1-8). 17-24 Funcția senatorului (9-16) Si: (înv) senatorie (9-16), (dep) senatorlâc (1-8). 25-32 Titlul senatorului (9-16). 33-40 Perioadă în care un senator (9-16) își exercită (sau și-a exercitat) funcția de senator Si: (înv) senatorie (25-32), (dep) senatorlâc (9-16).

seneșal sm [At: PROT.-POP, N. D. / Pl: ~i / E: fr sénéchal] 1 Ofițer al palatului regal, care avea și funcția de șef al unei judecătorii subalterne în perioada feudală, în unele țări. 2 Persoană care avea gradul de seneșal (1). 3 Funcția seneșalului (2). 4 Titlul seneșalului (2). 5 Perioadă în care seneșalul (2) și-a exercitat funcția.

sergent sm [At: N. COSTIN, LET. II, 73/17 / V: (înv) ~e, ~eant, serjant, serje~, sarjant, șerjant, (reg) serjă, sărjent / Pl: ~nți / E: fr sergent, rs сержант, pn sierzant, ger Sergeant] 1 Grad militar imediat superior gradului de caporal. 2 Persoană care are gradul de sergent (1). 3 Funcția sergentului (2). 4 Titlul sergentului (2). 5 Perioadă în care sergentul (2) și-a exercitat funcția. 6 (Iuz; șîs ~ de stradă, ~ de noapte) Polițist (1) care asigura paza în timpul zilei (sau al nopții) într-un oraș Si: gardian, gardist, (înv) zapciu, (arg) scatiu (6), sticlete (8).

CĂIMĂCĂMI vb. (Mold.) A exercita funcția de caimacam. Au căimăcămit Lupul vornicul. N. COSTIN. Etimologie: caimacam + suf. -i. Vezi și caimacam, căimăcămie.

băni vb. IV. (în Ev. Med., în Țările Rom.) tr. A învesti pe cineva cu titlul de ban² ◆ (intr.) A exercita funcția de ban². • prez. ind. -esc. /ban² + -i.

bănie s.f. (în Ev. Med., în Țările Rom.) 1 Funcția sau rangul de ban². ◆ Ext. Timp cît cineva își exercită funcția de ban. 2 Reședința banului. • pl. -ii. g.-d. -iei. /ban² + -ie.

subintendență sf [At: CADE / S și: sub-intendență / Pl: ~țe / E: sub¹- + intendență cf fr sous-intendance] 1 Funcția de subintendent (1). 2 Clădire în care își exercita funcția subintendentul (1). 3 (Mil) Serviciu în subordinea intendenței.

SPĂTĂRI vb. (Mold.) A exercita funcția de (mare) spătar. L-au pus spătar mare, și n-au spătărit vreme multă ș-au murit. NECULCE. Etimologie: spătar + suf. -i. Vezi și spătar, spătărel, spătăresc, spătărie.

vătăși vb. IV. (înv., pop.) 1 tr. (compl. indică moșii, gospodării) A conduce, a administra (în calitate de vătaf). 2 intr. A exercita funcția de conducător al unui grup de meseriași. • prez.ind. -esc. și (reg.) vătăji vb. IV. /vătaș + -i.

MANDARINAT s. n. (Rar) Demnitatea de mandarin¹; timpul cît un mandarin¹ își exercită funcția. Cf. COSTINESCU. ◊ (Depreciativ sau ironic) Maiorescu, al doilea corifeu al Junimii, a fost reprezentantul mandarinatului intelectual. IBRĂILEANU, SP. CR. 171. - Din fr. mandarinat.

MARGRAVIÁT s. n. Demnitatea, funcția de margraf; domeniul, provincia peste care își exercita funcția un margraf. Cf. ALEXI, W., SCRIBAN, D. - Pronunțat: -vi-at. – Pl. : margraviate. – Din fr. margraviat.

vornicie s.f. 1 (ist.) Demnitate, rang, funcție de vornic. Dar eu numai cu cinzeci și atîta dă mii, ce iau din vornicie? (D. GOL.). ♦ Instituție condusă de un vornic. ♦ Clădire în care vornicul își exercita funcția. Apoi urmau panțirii isprăvniciei, darabanii agiei, aprozii vorniciei, simenii hatmaniei (C. NEGR.). 2 (înv.) Funcția de primar la sat. De douăzeci și mai bine de ani, de cînd port vornicia în Pipirig, am dus-o cam anevoie numai cu răbușul (CR.). 3 (pop.) Calitatea, funcția de vornicel la o nuntă. • pl. -ii. g.-d. -iei. /vornic + -ie.

MITROPOLÍ vb. IV. I n t r a n z. (Învechit, rar) A funcționa ca mitropolit (1), a exercita funcția de mitropolit. Antonie Mitropolitul Cernigovului (carele întîi au mitropolit Moldovii). CANTA, LET. III, 179/14. - Prez. ind.: mitropolesc. – Derivat regresiv de la mitropolit.

VICARIAT, vicariate, s. n. Funcția sau demnitatea de vicar; timpul cât un vicar exercită această funcție; regiunea unde se exercită autoritatea vicarului. ♦ Reședința vicarului. [Pr.: -ri-at] – Din fr. vicariat.

POSTELNICIE s. f. 1. Demnitatea sau funcția de postelnic; perioadă de timp în care cineva exercita această funcție. 2. Instituție condusă de un postelnic (1); (mai târziu) Ministerul Afacerilor Externe; clădirea în care se afla această instituție. – Postelnic + suf. -ie.

PREFECTURĂ, prefecturi, s. f. 1. (În Roma antică) Oraș sau municipiu lipsit de dreptul de a-și alege magistrați. 2. Instituție care constituie forul administrativ și polițienesc suprem dintr-un județ, reprezentând aici puterea centrală; clădire în care își are sediul această instituție. 3. Funcția de prefect; timpul cât prefectul își exercită această funcție. – Din lat. praefectura, fr. préfecture.

PRIORAT, priorate, s. n. Funcție, titlu de prior; perioadă de timp în care cineva exercită această funcție. [Pr.: pri-o-] – Din lat. prioratus, germ. Priorat.

VIZIRAT, vizirate, s. n. Funcția de vizir; perioadă în care cineva exercită această funcție. – Din fr. vizirat.

AD-INTERIM adj. invar. Care exercită o funcție temporară; provizoriu; interimar. /Cuv. lat.

BREVET ~e n. Document oficial care permite deținătorului să exercite anumite funcții. ~ de studii. ◊ ~ de invenție document prin care un organ de stat competent conferă autorului unei invenții dreptul exclusiv de exploatare; patent. /<fr. brevet

DIRECTORAT ~e n. 1) Funcția de director. 2) Perioadă de timp cât își exercită cineva funcția de director. 3) Clădirea în care își are sediul conducerea unei instituții sau a unei întreprinderi; direcție. /<fr. directorat

NUMIRE ~i f. 1) v. A NUMI și A SE NUMI. 2) Act oficial prin care unei persoane i se acordă dreptul să exercite o funcție. /v. a (se) numi

ONORIFIC ~că (~ci, ~ce) 1) (despre titluri, funcții etc.) Care conferă onoare (fără avantaje materiale); acordat în semn de onoare (fără a fi retribuit). 2) (despre persoane) Care deține un titlu sau exercită o funcție fără retribuție; de onoare. /<fr. honorifique, lat. honorificus

VICARIAT ~e n. 1) Funcția sau demnitatea de vicar. 2) Timpul cât un vicar exercită această funcție. [Sil. -ri-at] /<fr. vicariat

VORNICIE ~i f. înv. 1) Funcție de vornic. 2) Durata acestei funcții. 3) Sediu unde își exercita vornicul funcția. /vornic + suf. ~ie

DUUMVIR s.m. (Ist.) Magistrat roman care exercita o funcție importantă împreună cu un alt magistrat. [Pron. du-um-. / < lat. duumvir].

DUUMVIRAT s.n. (Ist.) Funcție, demnitatea de duumvir în vechea Romă; timpul cît exercitau această funcție magistrații respectivi. [< lat. duumviratus].

armă (arme), s. f. – Obiect, unealtă, aparat care servește în luptă. – Mr. armă, istr. Ǫrmę. Lat. arma (Pușcariu 125; Candrea-Dens., 89; REW 650; DAR); cf. alb. armë, it., sp., port. arma, fr. arme. Der. arma, vb., pe care REW 651 îl derivă de la lat. armāre; armărie, s. f. (depozit de arme); armaș, s. m. (boier de rangul trei, mare maestru de artilerie. Era însărcinat cu menținerea ordinii publice, și răspundea și de muzica de la curte și de țiganii prințesei, soția domnitorului; conducea tribunalul criminal. În mod normal, subordonații lui sînt denumiți la fel, armași sau armășei); armășel, s. m. (paznic); armășesc, adj. (propriu unui armaș); armăși, vb. (a numi în funcția de armaș; a exercita această funcție; a aplica pedeapsa capitală); armășie, s. f. (înv., tortură); armășoaie, s. f. (soție de armaș); armătură, s. f. (armură; blazon, armoarii), apare din sec. XVII, cu primele sensuri, azi înv. (ultimul provine din fr. armature). Pușcariu 127 îl derivă din. lat. armatura, cf. it. armatura, sp. armadura; ar putea însă fi și formație internă, cu suf. -tură, cf. bătătură, căutătură, murătură etc.; înarma, vb. Der. neol. arma, vb. (a lansa în serviciu o navă cu utilajul necesar), din fr. armer; armament, s. n., din fr.; armată, s. f. cu var. armadă, armadie (înv.), din it. armata (var. se explică prin intermediul ngr. ἀρμάδα, sb., bg. armada); armator, s. m., din fr. armateur; armie, s. f. din fr. armée, prin intermediul pol. armia, rus. armija (sec. XVIII), astăzi înv.; armistițiu, s. n., din lat. armistitium (sec. XVIII), poate prin intermediul pol. armistycyum; armoarii, s. f. pl. (arme; blazon), din fr. armoiries; armorial, s. n. (carte a boierilor), din fr.; armură, s. f., din fr.; armurărie, s. f. (loc unde se fabrică, de repară sau se vînd arme); armurier, s. m.; desarma, vb., din fr. désarmer; rearma, vb., din fr. – Din rom. armaș provine mag. ármás „armaș”.

FILIALĂ s.f. 1. Secție a unei instituții, a unei întreprinderi etc. recunoscută ca persoană juridică, care exercită anumite funcții date de instituția centrală pentru un teritoriu, pentru o anumită țară etc. 2. Organizație dependentă de o organizație superioară și controlată de aceasta. [Pron. -li-a-. / < fr. filiale, it. filiale].

INTERIMAR, -Ă adj. (Rar) Care exercită o funcție, care funcționează pe timp limitat pînă la întoarcerea sau la alegerea titularului; provizoriu, temporar. [Cf. fr. intérimaire].

beci (beciuri), s. n. – Subsol, pivniță. Probabil din cuman. beč „fortificat” (DAR, Pușcariu, Lr., 315), cuvînt oriental care s-a păstrat și în numele vechi al Vienei, tc. beç › rom. Beci (cf. Șeineanu, II, 42). Der. becer, s. m. (șef peste bucătăriile domnești, dregător al curții care, începînd cu sec. XVIII, exercita efectiv funcția stolnicului); becerie, s. f. (bucătărie domnească). Numele de becer (cf. pivnicer) se explică prin întrebuințarea dată în mod tradițional pivnițelor drept cămară. Totuși, DAR dă originea sa ca necunoscută, și se gîndește numai la o posibilă legătură cu germ. Zucker-bäcker. Nu este sigur, pe de altă parte, că becer înseamnă, „plăcintar”, cum greșit afirmă DAR și Candrea; cf. Odobescu: becerul, adică bucătarul domnesc. Scriban propune ca etimon sb. pečar „brutar”.

secretărășie, secretărășii, s.f. (înv. și reg.) funcție, titlu de secretar; perioadă în care cineva exercită această funcție.

secretărie, secretării, s.f. (înv.) funcție, titlu de secretar; perioadă în care cineva exercită această funcție.

PREFECTURĂ s.f. 1. (Ist.; la romani) Oraș sau municipiu lipsit de dreptul de a-și alege magistrați, fiind condus de un prefect (1); demnitate de prefect (1); timpul cît un prefect (1) își exercită această funcție. 2. (În trecut) Administrația unui județ. ♦ Localul unde era instalată o asemenea instituție. [< lat. praefectura, fr. préfecture].

REVIZORAT s.n. Funcția de revizor; (p. ext.) timpul cît cineva îndeplinește această funcție. ♦ Serviciu în cadrul căruia își exercită revizorul funcția; localul în care funcționează acest serviciu. [Pl. -te, -turi. / < revizor + -at].

DUUMVIR s. m. magistrat roman care exercita o funcție importantă împreună cu un alt magistrat. (< lat. duumvir)

FILIALĂ s. f. 1. secție a unei instituții, întreprinderi, societăți comerciale etc. recunoscută ca persoană juridică, care exercită anumite funcții date de instituția centrală pentru un teritoriu, pentru o anumită țară etc. 2. organizație dependentă de o organizație superioară și controlată de aceasta. (< fr. filiale)

REVIZORAT s. n. funcția de revizor; ◊ serviciu în cadrul căruia își exercită revizorul funcția. (< revizor + -at)

VICARIAT, (2) vicariate, s. n. 1. Funcția sau demnitatea de vicar; timpul cât un vicar exercită această funcție. 2. Reședința vicarului. [Pr.: -ri-at] – Din fr. vicariat.

VIZIRAT, vizirate, s. n. Funcția de vizir; perioadă în care cineva exercita această funcție. – Din fr. vizirat.

POSTELNICIE s. f. 1. Demnitatea sau funcția de postelnic; perioadă de timp în care cineva exercita această funcție. 2. Instituție condusă de un postelnic (1); (în timpul Regulamentului Organic) Ministerul Afacerilor Externe; clădirea în care se afla această instituție. – Postelnic + suf. -ie.

PREFECTURĂ, prefecturi, s. f. 1. Funcția de prefect (1); instituția și unitatea administrativă condusă de prefect. 2. Timpul cât un prefect își exercită această funcție. 3. (În Roma antică) Funcția de prefect (3). – Din lat. praefectura, fr. préfecture.

PRIORAT s. n. Funcție, titlu de prior²; perioadă de timp în care cineva exercită această funcție. [Pr.: pri-o-] – Din lat. prioratus, germ. Priorat.

DIACONIE s. f. Calitatea, funcția de diacon; timpul cît cineva exercită această funcție. – Pronunțat: di-a-.

INTERIMAR, -Ă, interimari, -e, adj. (Astăzi rar) Care funcționează sau exercită o funcție pe timp limitat (pînă la alegerea sau fixarea unui titular); provizoriu, temporar. Se retrase din serviciu la începutul guvernului interimar al principelui A. Ghica. BOLINTINEANU, O. 414. La 1859, după suirea lui vodă Cuza în scaunul domnesc al Principatelor Unite, Alexandrescu a ocupat postul de ministru interimar la culte. GHICA, S. 670. ◊ Comisie interimară = comisie numită de un for superior, ca să îndeplinească funcțiile unui organ eligibil, pînă la alegerea acestuia. Două proclamații ale comisiei interimare, ale guvernului improvizat vesteau demisia din armată a celor doi colonei. CAMIL PETRESCU, O. II 697. Au să-l pună pe Ciubotaru președintele comisiei interimare. C. PETRESCU, Î. II 143.

PERSONAL¹ s. n. Totalitatea persoanelor care lucrează ca salariați într-o întreprindere, într-o instituție etc. Drumea a fost salutat de personal. CAMIL PETRESCU, T. II 87. El numi un comitet teatral, care să se ocupe cu alegerea pieselor, cu înființarea personalului. NEGRUZZI, S. I 341. ♦ Categorie de salariați, în cadrul unei instituții sau întreprinderi, care îndeplinesc o anumită muncă. Personal tehnic. ♦ Totalitatea persoanelor de la bordul unui vehicul de transport terestru, naval sau aerian care exercită o funcție de conducere sau de serviciu. Călătorii își pregătesc grăbiți bagajele, spionați de ochii personalului de serviciu. BART, S. M. 40. Personalul trenului umblă forfota. CARAGIALE, O. II 163.

VORNICIE s. f. (Învechit) 1. Demnitate, rang, funcție de vornic (1). Boierii preferau să fie mai multe tronuri mai multe vornicii. HASDEU, I. V. 98. Vezi plăcinta asta? Din pîntecele ei a să iasă vornicia mea. NEGRUZZI, S. I 286. ♦ Instituția, localul în care își exercita vornicul funcția. După povața unui văr al meu... atunci director la vornicie, am prelucrat un proiect de exploatarea sării. GHICA, la CADE. Apoi urmau... aprozii vorniciei. NEGRUZZI, S. I 29. 2. Funcția de primar la sat. De douăzeci și mai bine de ani, de cînd port vornicia în Pipirig, am dus-o cam anevoie, numai cu răbușul. CREANGĂ, O. A. 41. ♦ Localul primăriei.

STĂREȚIE, stăreții, s. f. 1. Funcția, demnitatea de stareț; timpul cît se exercită această funcție. 2. Locuința sau cancelaria starețului unei mănăstiri. O singură dată prin fața celor două fete trecu... un țăran trimis cu cine știe ce treabă la stăreție. CONTEMPORANUL, S. II, 1951, nr. 236, 2/5. Sui treptele la stăreție, și mai așteptă o vreme într-o odaie înaltă, cu canapele, mese și alese podoabe. SADOVEANU, B. 71. După ce se gătiră și cei doi, plecară cu toții spre stăreție. STĂNOIU, C. I. 93.

CONDUCERE. Subst. Conducere, direcție, îndrumare, dirijare, cîrmuire, administrare, guvernare; putere. Conducere politică, conducere de partid, conducere de stat. Conducere colectivă; conducere personală; conducere unică. Autoconducere, autoguvernare. Îndreptare, călăuzire (rar), ghidare, orientare, dirijare, dirigere (înv.). Administrare, gospodărire, administrație, autoadministrare. Comandă, șefie, responsabilitate, funcție, rang, post, post de conducere; dirigenție; prezidare, președinție. Formă de conducere, formă de guvernare, formă de guvernămînt. Frînele puterii. Arta conducerii; știința conducerii. Conducător, diriguitor (rar), îndrumător, cîrmuitor, comandant, guvernator, șef; corifeu; călăuză. Adj. Conducător, îndrumător, diriguitor (rar), călăuzitor. Vb. A conduce, a îndruma, a călăuzi, a dirija, a dirigui (rar), a dirige înv.), a cîrmui, a administra, a guverna; a exercita o funcție de conducere, a fi conducător, a fi șef, a fi în frunte, a fi la putere, a fi la cîrma țării, a ține frînele țării. A veni la putere, a veni la conducere, a veni la cîrma țării; a lua frînele în mînă. A comanda, a da directive, a da indicații, a decide, a hotărî, ordona, a impune, a dicta, a domina, a dispune; a administra, a gospodări. V. conducător, conducător de stat, forme de guvernare.

bănire¹ sf [At: MDA ms / Pl: ~ri / E: băni¹] 1-6 Învestire cu titlul de ban² (2, 4, 6) Si: bănit¹ (1-6). 7-9 Exercitare a funcției de ban² (1-3) Si: bănit² (7-9).

boier¹ sm [At: CORESI, E. 29/32 / V: (îvp) -iar, -iaren, -iarin, ~iu, -iariu / Pl: ~i / E: vsl боюрни] 1-2 Mare proprietar de pământ (care deținea, uneori, și funcție în stat). 3 Rangul de boier (2). 4 Persoană care are rangul de boier (2). 5 Funcția de boier (4). 6 Titlul de boier (4). 7 Perioada cât boierul (4) a exercitat această funcție. 8 Nobil. 9 Persoană cu atitudini și obiceiuri de aristocrat. 10 (Îpf; îs) ~ gol Om mândru și sărac. 11 a (Înv; îs) ~ de Divan Boier (1) care facea parte din Divanul domnesc. 12 (Înv; îs) ~ cu barbă Boier (1) de Divan. 13 (Îc) ~ bașa Căpetenia boierilor (1). 13 (Înv; îs) -ul lumii Dracul. 14 Stăpân. 15 Căpetenie. 16 Om bogat. 17 Saț Cf român, gospodar. 18 (Înv) Titlu de politețe (echivalând cu „domnule”) adresat persoanelor importante. 19 (Fam; irn) Arhon.

zabitlâc sn [At: BELDIMAN, E. 61/19 / V: (îrg) ~bet~ / Pl: ~uri / E: tc zabitlık] (Înv) 1-3 Grad sau rang al zabitului (1, 3, 4). 4-6 Persoană care are gradul sau rangul de zabit (1, 3, 4). 7-9 Funcție a zabitului (1, 3, 4). 10-12 Titlul zabitului (1, 3, 4). 13-15 Perioadă în care zabitul (1, 3, 4) a exercitat acea funcție. 16-17 Guvern (1-2).

cenzurare sf [At: DA / V: ~nsu~ / Pl: ~rări / E: cenzura] 1-2 Criticare (publică) Si: cenzurat¹ (1-2). 3-4 Exercitare a funcției de cenzor (4-5) Si: cenzurat¹ (3-4). 5-8 Aplicare a cenzurii (2-5) Si: cenzurat¹ (5-8).

revizorat sn [At: CADE / Pl: ~e / E: revizor + -at] 1 Funcția de revizor (1). 2 (Pex) Timpul cât cineva ocupă funcția de revizor (1). 3 Serviciu în cadrul căruia își exercită revizorul (1) funcția. 4 Localul unde funcționează revizoratul (3).

prefectură sf [At: ȘINCAI, HR. II, 190/15 / Pl: ~ri / E: lat praefectura, fr préfecture] 1 (Înv) Conducere a unui județ. 2 Administrație. 3 Instituție care constituie forul administrativ și politic suprem dintr-un județ sau, în trecut, dintr-un district și care este condusă de un prefect. 4 (Pex) Clădire în care își are sediul această instituție. 5 (Îs) ~ra poliției (sau de poliție) Sediu sau reședință a prefectului de poliție. 6 Funcție de prefect al poliției. 7-8 (Funcție sau) demnitate de prefect (6). 9 (Pex) Perioadă de timp în care prefectul își exercită această funcție. 10 Unitate administrativă, întindere teritorială, provincie etc. condusă de un prefect (6).

preoțire sf [At: LM / P: pre-o~ / Pl: ~ri / E: preoți] (Rar) 1 Hirotonisire. 2 Exercitare a funcției de preot (2).

voievozie sf [At: URECHE, L. 79 / V: voiv~ / S și: voe~ / Pl: ~ii / E: voievod + -ie] (Înv) 1 Unitate militară condusă de un voievod (1). 2 Funcție de conducere a unei voievozii (1). 3 Exercitare a funcției de voievod (1). 4-6 Voievodat (1-3).

stăreție sf [At: DDRF / V: ~riție / Pl: ~ii / E: stareț + -ie] 1 Funcție de stareț (2). 2 Timpul cât un stareț (1) exercită această funcție. 3 Clădire sau parte dintr-o clădire în care se află locuința sau cancelaria starețului (1).

stărostie sf [At: SIMION. DASC., LET. I A, 32 / Pl: ~ii / E: staroste + -ie] 1 Funcția sau rangul de staroste (1). 2 Perioadă de timp în care cineva exercită această funcție sau are acest rang. 3 (Înv) Dregătorie, la diferite curți domnești și împărătești, asemănătoare cu stărostia (1). 4 Instituție administrativă care se află sub conducerea starostelui (1). 5 Clădire în care funcționa această instituție. 6 Personalul acestei instituții. 7 (Pex) Ținut în care își exercita atribuțiile starostele (1). 8 Funcția de staroste (3). 9 Perioadă de timp în care cineva exercită această funcție. 10 Organizație meșteșugărească, breaslă, corporație condusă de un staroste (3). 11 Clădire în care își are sediul această organizație. 12 (Reg) Pețit. 13 (În legătură cu verbele „a merge”, „a se duce” etc.; îlav) În ~ În pețit.

POSTELNICIE s.f. (Mold.) 1. Funcția sau rangul de postelnic; perioadă de timp în care cineva exercită această funcție. M. COSTIN. 2. Instituția aflată sub conducerea postelnicului; clădire în care se află această instituție. După băutul cafealii, să scoală întîi mitropolitul și face plecare către Domn, apoi arhiereii și boierii și ies din spătărie, ori în divan, ori în postelnicie. GHEORGACHI. Etimologie: postelnic + suf. -ie. Vezi și postelnic, postelnicel.