vornicie s.f. 1 (ist.) Demnitate, rang, funcție de vornic. Dar eu numai cu cinzeci și atîta dă mii, ce iau din vornicie? (D. GOL.). ♦ Instituție condusă de un vornic. ♦ Clădire în care vornicul își exercita funcția. Apoi urmau panțirii isprăvniciei, darabanii agiei, aprozii vorniciei, simenii hatmaniei (C. NEGR.). 2 (înv.) Funcția de primar la sat. De douăzeci și mai bine de ani, de cînd port vornicia în Pipirig, am dus-o cam anevoie numai cu răbușul (CR.). 3 (pop.) Calitatea, funcția de vornicel la o nuntă. • pl. -ii. g.-d. -iei. /vornic + -ie.