PRETORIU, pretorii, s. n. 1. (La romani) Reședința pretorului, sala în care pretorul își exercita funcțiile judecătorești. ♦ Loc într-o tabără romană unde era așezat cortul comandantului. 2. (Înv.) Sală de judecată (în incinta unui tribunal); p. gener. tribunal. 3. (În Evul Mediu, în Țara Românească) Sfat domnesc format din sfetnicii apropiați ai domnului. – Din lat. praetorium, fr. prétoire.