pretoriu sn [At: CORESI, L. 116/11 / Pl: ~ii / E: lat praetorium, cf fr prétoire] 1 Instituție condusă de un pretor¹ (1). 2 Construcție pe plan dreptunghiular, precedată de portice și prevăzută cu o sală în care pretorul¹ (1) locuia și își exercita funcția. 3 (Pex) Sală de judecată în tribunalele romane Si: (înv) pretor². 4 Loc dintr-o tabără romană unde era așezat cortul comandantului. 5 (Înv) Sală de judecată în incinta unui tribunal. 6 (Îvr; pex) Tribunal. 7 (Înv) Sfat domnesc cu caracter restrâns, în Țara Românească, format din sfetnicii cei mai apropiați ai domnului.