STĂREȚIE, stăreții, s. f. 1. Funcția, demnitatea de stareț; timpul cît se exercită această funcție. 2. Locuința sau cancelaria starețului unei mănăstiri. O singură dată prin fața celor două fete trecu... un țăran trimis cu cine știe ce treabă la stăreție. CONTEMPORANUL, S. II, 1951, nr. 236, 2/5. Sui treptele la stăreție, și mai așteptă o vreme într-o odaie înaltă, cu canapele, mese și alese podoabe. SADOVEANU, B. 71. După ce se gătiră și cei doi, plecară cu toții spre stăreție. STĂNOIU, C. I. 93.