JUDECATĂ, judecăți, s. f. 1. Facultatea de a gândi logic; rațiune, inteligență, gândire. ◊ Loc. adj. și adv. Cu judecată = cu bun-simț, cu tact; serios, temeinic. ♦ Părere, idee, socoteală. 2. Formă logică fundamentală exprimată printr-o propoziție în care se afirmă sau se neagă ceva. 3. Acțiunea de a judeca (4); dezbatere judiciară; proces, județ (I 3); soluție dată într-un litigiu. ◊ Loc. vb. A face judecată = a judeca. ◊ Expr. A da în (sau a trage, a chema, a trimite etc. în ori la) judecată = a intenta cuiva un proces, a chema în fața justiției. (În unele religii) Judecata de apoi = judecată divină la care Dumnezeu va chema pe toți oamenii, la sfârșitul lumii, pentru a le hotărî soarta (fericirea sau osânda veșnică). – Lat. judicata (pl. lui judicatum).

JUDECATĂ ~ăți f. 1) Facultate a omului de a gândi logic și de a înțelege sensul și legătura fenomenelor; intelect, minte; rațiune. ◊ Cu ~ a) cu bun-simț; cu chibzuială; b) temeinic. 2) Formă fundamentală a gândirii, exprimată printr-o propoziție în care se afirmă sau se neagă ceva. 3) Gând exteriorizat în care se afirmă sau se neagă ceva; raționament. 4) Punct de vedere (asupra unui lucru sau asupra unei persoane); opinie, părere, considerent; cuvânt. 5) jur. Întrunire a unei instanțe judecătorești pentru soluționarea unor chestiuni de natură penală sau civilă; acțiune judiciară; proces. ◊ A da (sau a chema, a trimite) în ~ (pe cineva) a intenta un proces cuiva; a deferi judecății (pe cineva), ~ata de apoi judecată divină care se crede că va avea loc la sfârșitul lumii. /<lat. judicata

MANOILESCU, Mihail (1891-1950, n. Tecuci), inginer, economist și om politic român. Prof. univ. la București. Orator de mare talent. Unul dintre întemeietorii neoliberalismului în România, considerat o autoritate științifică în acest domeniu pe plan internațional („Neoliberalismul”, „Țărănism și democrație”, „Rostul și destinul burgheziei românești”). Principalul ideolog al corporatismului din România (în nov. 1933 a înființat Liga Națională Corporatistă), M. a elaborat teoria corporatismului integral și pur („Le siècle du corporatisme”, „Protecționismul”). Contribuții de excepție în explicarea schimburilor comerciale neechivalente dintre țările cu productivitate a muncii scăzută (cu o economie preponderent agrară) și țările cu o productivitate a muncii ridicată. A elaborat teoria generală a protecționismului cu taxe vamale pentru ramurile în care se realizează cea mai ridicată productivitate a muncii („Forțele naționale productive și comerțul exterior. Teoria protecționismului și a schimbului internațional”, „Europa sud-estică în marele spațiu economic european”). Membru al Partidului Poporului (1926-1927) și al Partidului Național-Țărănesc (1927-1931). Apropiat al principelui Carol, M. s-a numărat printre liderii politici favorabili readucerii pe tron a acestuia, în care scop a plecat la Paris (iun. 1927). La revenirea în țară (oct. 1927), M., acuzat de guvernul liberal de complot împotriva ordinii de stat, este arestat, închis la Jilava, apoi judecat, dar achitat. După urcarea pe tron a regelui Carol II (8 iun. 1930), M. este promovat în funcția de ministru al Lucrărilor Publice și Comunicațiilor (iun.-oct. 1930), al Industriei și Comerțului (1930-1931). Guvernator al Băncii Naționale (iul.-nov. 1931), funcție din care a fost destituit de rege, fapt care marchează răcirea relațiilor dintre cei doi. Ca ministru al Afacerilor Externe (iul.-sept. 1940) în guvernul Gigurtu, în fața presiunilor Germaniei și Italiei, M. a acceptat semnarea Dictatului de la Viena (aug. 1940). Arestat de autoritățile comuniste (1944-1945 și din 1948), a murit în închisoarea de la Sighet. Memorii.

LUCARIS, Chiril (1572-1638), prelat și erudit grec. Patriarh de Alexandria (1602-1620) și de Constantinopol (1620-1638, cu întreruperi). Lucrarea sa de susținere a calvinismului, „Mărturisire de credință”, apărută la Geneva, în 1629, a provocat un lung conflict cu clerul ortodox. Denunțat ca trădător, a fost demis, apoi judecat și condamnat la moarte prin strangulare.

JUDECATĂ, judecăți, s. f. 1. Facultatea de a gândi logic; rațiune, inteligență, gândire. ◊ Loc. adj. și adv. Cu judecată = cu bun-simț, cu tact; serios, temeinic. ♦ Părere, idee, socoteală. 2. Formă logică fundamentală exprimată printr-o propoziție în care se afirmă sau se neagă ceva. 3. Acțiunea de a judeca (4); dezbatere judiciară; proces, județ (I 3); soluție dată într-un litigiu. ◊ Loc. vb. A face judecată = a judeca. ◊ Expr. A da în (sau a trage, a chema, a trimite etc. în ori la) judecată = a intenta cuiva un proces, a chema în fața justiției. (În unele religii) Judecata de Apoi = judecată divină la care Dumnezeu va chema pe toți oamenii, la sfârșitul lumii, pentru a le hotărî soarta (fericirea sau osânda veșnică). – Lat. judicata (pl. lui judicatum).

JUDECATĂ, judecăți, s. f. I. 1. Facultatea de a gîndi logic, de a descoperi pe cale rațională relațiile dintre fenomene; minte, rațiune, inteligență. Au covîrșit puterea mea de judecată. CARAGIALE, O. III 248. Critica lui era plină de dreaptă judecată și de bunăvoință. GHICA, S. A. 80. ◊ Loc. adj. Cu judecată = cu bun simț, cu tact, cuminte, serios. Fata cea mai mare era mai tăcută și mai cu judecată. ISPIRESCU, L. 175. 2. (Logică) Legătură riguroasă între două noțiuni, dintre care una (predicatul) definește și lămurește conținutul celeilalte (subiectul). II. Acțiunea de a judeca, dezbatere judiciară; proces. În mijlocul ogrăzii moș Șărban, înconjurat de ceilalți țărani, se sfătuiau ce să mai vorbească mîne la judecată. BUJOR, S. 144. Nu te vîrî în judecăți. NEGRUZZI, S. I 248. ◊ Fig. De ce fugi, domnule Nică? C-ai fost la boierul cel bătrîn? Să nu-ți fie rușine și nici rău să nu-ți pară, că s-a apropiat ziua judecății. REBREANU, R. I 298. ◊ Expr. A da (sau a trage) în (sau a chema la) judecată = a chema pe cineva în fața justiției, a intenta cuiva un proces. (În religia creștină) Judecata de apoi = judecată solemnă în fața căreia se crede că dumnezeu va chema pe toți oamenii cînd va veni sfîrșitul lumii.

judecată s.f. I 1 cuget, fire, gândire, intelect, minte, rațiune, spirit, <livr.> nous, <înv.> înțeles¹, simțire. Dezvoltarea științei și a tehnicii este opera judecății. 2 gândire, intelect, înțelegere, minte, rațiune, <fig.> cap, materie cenușie, substanță cenușie, substanță nervoasă cenușie. Este apreciat pentru judecata lui, dar și pentru seriozitatea cu care lucrează. 3 deșteptăciune, intelect, inteligență, minte, pricepere, rațiune, spirit, <livr.> ingeniu, <pop. și fam.> duh, <pop.; glum.> colărez, doxă, pamet¹, <înv.> înțelegere, <fig.> cap, creier, <fig.; fam.; glum. sau iron.> bilă², <fig.; înv.> scaun. Folosește-ți propria judecată, nu urma sfaturile altora! 4 minte, rațiune, cunoștință, <pop. și fam.> glagore, <fran.; înv.> rezon, <fig.; fam.> ochi¹. La această vârstă înaintată are judecată normală. 5 cugetare, minte, raționament, rațiune, <înv.> socoată, socoteală, socotință. Dogme banale îi țin loc de judecată. 6 concepție, convingere, gând. idee, opinie, părere, principiu, vedere, viziune, <livr.>convicțiune, <latin.; înv.> existimație, optică, orientare. Are altă judecată în legătură cu subiectul abordat. 7 credință, idee, opinie, părere, <fam.> socoteală. După judecata mea, nu a procedat corect. 8 chibzuială, chibzuință, chibzuire, cumințenie, cumpăt, cumpătare, înțelepciune, măsură, minte, moderație, ponderație, rațiune, sobrietate, tact, temperanță, <livr.>continentă, <rar> cumintie, moderanță, temperare, <înv. și pop.> socoteală, socotință, trezie, <pop.> chiteală¹, potriveală, scumpătate, <fam.> schepsis, <înv. și reg.> sfat, <înv.> chibz, încheiere, modestie, sămăluire, socoată, socotire, tocmeală, <fig.> cumpănire, echilibru, <fig.; rar> cumpănă, cumpăneală, <fig.; înv. și reg.> devlă. Păcat că nu a avut în tinerețe judecata pe care o are acum, la bătrânețe. 9 apreciere, aviz, opinie, părere, verdict, <livr.> apreciație, <fig.> sentință. Concurenții așteaptă judecata comisiei de examen. II (jur.) 1 acțiune, cauză, caz, proces, <înv. și pop.> price, <pop.> dreptate, lege, pricină, <reg.> hâcă, hoandră, pâră, tărghelaș, <înv.> criminalion, delă, divan, județ, prigonire, sud². S-a amânat verdictul în judecata civilă. 2 (rar) v. Decizie. Hotărâre. Hotărâre judecătorească. Sentință. Verdict. 3 (rar) v. Jurisdicție. 4 (înv.) v. Condamnare. Pedeapsă. Penitență. III 1 (art.; relig. creștină) judecata cea de pe urmă = judecata cea mare = judecata de apoi = judecata înfricoșată = judecata lui Dumnezeu = vremea cea de apoi (v. vreme), vremea de apoi (v. vreme), <înv. și pop.> sfârșenie, <înv.> socotire. La judecata de apoi, care va avea loc la sfârșitul lumii, Dumnezeu va hotărî soarta tuturor oamenilor, vii sau morți. 2 judecată de valoare = <rar> judecată de valorizare. Judecata de valoare enunță o apreciere; (rar) judecată de valorizare v. Judecată de valoare.

JUDEȚ, (I 1, 2) județi, s. m., (I 3, 4, II) județe, s. n. I. 1. S. m. (În vechea organizare a Țării Românești) Denumire dată cârmuitorului unui oraș; primar. 2. S. m. (Învechit și regional) Judecător (1). 3. S. n. Judecată (3). 4. S. n. (Înv.; în religia creștină) Judecata de apoi. II. S. n. 1. (În vechea organizare a Țării Românești) Împărțire administrativ-teritorială, corespunzătoare ținutului în Moldova. 2. Unitate administrativ-teritorială, în România, în componența căreia intră mai multe orașe și comune. – Lat. judicium.

APOCALIPS n. Una dintre cărțile Noului Testament, conținând prorociri despre sfârșitul lumii și judecata de apoi. /<gr., lat. apocalypsis, fr. apocalypse

ESCATOLOGIE s.f. Doctrină mistică-religioasă despre destinele finale ale omenirii, despre sfîrșitul lumii și judecata de apoi. [Gen. -iei, var. eschatologie, eshatologie s.f. / < fr. eschatologie, cf. gr. eschatos – ultim, logos – cuvînt].

sfârșenie, sfârșenii, s.f. (înv.) 1. sfârșit. 2. moarte. 3. judecata de apoi. 4. scop, țel. 5. capăt, hotar. 6. (reg.) sfârșeală, stare de leșin.

ARMAGEDON (în „Noul Testament”), cîmp de luptă unde, în ziua Judecății de Apoi, ar urma să se dispute bătălia apocaliptică între forțele binelui și ale răului.

AUTUN [otõ], oraș în E Franței (Burgundia); 20,6 mii loc. (1982). Ind. constr. de mașini, piel și textilă. Piață pentru animale. Monumente galo-romane și medievale (catedrala Saint-Lazare, în stil romanic burgund, celebră prin portalul cu scena „Judecății de apoi”, sec. 11).

CAPELA SIXTINĂ, capelă a Vaticanului, construită la Roma (1473), în timpul papei Sixtus IV, decorată cu celebre fresce de Signorelli, Botticelli, Ghirlandaio, Perugino, Pinturicchio și, mai ales, cu cele ale lui Michelangelo („Creația lumii”, „Potopul”, „Judecata de apoi”).

IISUS HRISTOS (Iisus reprezintă forma gr. a numelui ebraic Ioshua „Mântuitorul”, iar Hristos, forma gr. a numelui ebraic Messiah, „unsul lui Dumnezeu”), întemeietorul creștinismului. Potrivit Evangheliei, s-a născut în Bethlehem, în anul 4, înainte de era creștină. Ca urmare a poruncii lui Irod (care se temea că-și va pierde tronul din cauza nașterii lui Mesia, „Regele Iudeilor”) de a fi uciși toți pruncii mai mici de doi ani, Iosif și Maria s-au refugiat cu el în Egipt, revenind după trei ani, în Nazaret, unde Iisus Hristos și-a petrecut copilăria și tinerețea până la vârsta de 30 de ani. Înainte de a-și începe misiunea de predicator, a fost botezat de profetul Ioan în râul Iordan. Înconjurat de 12 ucenici, Iisus Hristos a propovăduit o nouă învățătură despre Împărăția lui Dumnezeu, rezumată în „Predica de pe munte” (susținând că Dumnezeu este Tatăl lui, că El este fiul lui Dumnezeu, că are Duhul Sfânt, că domnește asupra Legii). Din această cauză a fost urmărit și prigonit de autoritățile religioase, fiind acuzat de blasfemie. A făcut numeroase minuni (vindecări de bolnavi, învieri de morți). În ultima săptămână a vieții sale pământești, după ce a celebrat, împreună cu cei 12 ucenici, Cina cea de Taină și a instituit sfânta euharistie, a fost prins, prin trădarea lui Iuda Escarioteanul, în grădina Ghetsimani (de pe Muntele Măslinilor), unde se retrăsese pentru a se ruga împreună cu apostolii. Dus în fața sinedriului, Iisus Hristos a fost condamnat la moarte, sentință acceptată și de Pilat, care, deși l-a găsit nevinovat, a cedat în fața mulțimii fanatizate. Iisus Hristos a fost răstignit pe Golgota, între doi tâlhari. După moartea sa, apostolii au plecat în N Galileii, dar s-au întors la vestea că Iisus Hristos a înviat după trei zile (în dimineața celei dintâi zile a săptămânii). Iisus Hristos a stat de vorbă cu apostolii, pe care i-a trimis să propovăduiască Evanghelia la toate semințiile lumii și să le boteze în numele Sfintei Treimi, spre iertarea păcatelor, dându-le pentru aceasta puterea Duhului Sfânt. La 40 de zile după Înviere, Iisus Hristos s-a înălțat la cer, de unde va reveni pe pământ pentru Judecata de Apoi. Potrivit învățăturii creștine, face parte din Sfânta Treime, fiind Fiul lui Dumnezeu (alături de care este coetern), Logosul întruchipat de Duhul Sfânt și al Fecioarei Maria, Dumnezeu și om în același timp, cele două firi, divină și umană, neamestecându-se. Biserica i-a închinat opt praznice, unele cu dată fixă (Nașterea Domnului – 25 dec.; Tăierea împrejur – 1 ian.; Botezul Domnului – 6 ian.; Întâmpinarea Domnului – 2 febr.; Schimbarea la Față – 6 aug.) și altele cu dată variabilă (Intrarea în Ierusalim – Duminica Floriilor, Învierea Domnului și Înălțarea Domnului).

deisis subst. Temă fundamentală în iconografia bizantină, constând din reprezentarea lui Iisus ca judecător, tronând între Maria și Ioan Botezătorul. Apare în mod constant în cadrul „Judecății de apoi”, precum și pe absida sudică a naosului. – Din gr. deisis.

gheenă, gheene s. f. Simbol eshatologic al locului de pedeapsă prin foc veșnic după judecata de apoi, denumire preluată de la numele unei văi de la sud de Ierusalim; iad, infern. – Din sl. geenna.

Harmagheddon (Armageddon), câmp de luptă unde, potrivit Bibliei, va avea loc bătălia apocaliptică dintre forțele binelui și cele ale răului în ziua judecății de apoi (Apoc. 16, 14-16).

hetimasie, hetimasii s. f. Denumire curentă în iconografia bizantină pentru „Tronul pregătirii” din cadrul compoziției „Judecata de apoi”. Hetimasia este un tron pe care se află evanghelia, Sfântul Duh și o cruce și reprezintă un simbol al celei de-a doua veniri a lui Iisus, deci al judecății de apoi, dar și al Sfintei Treimi. Se numește și tronul hematisiei. – Din fr. hématisie, it. etimasia.

intercesor, intercesori s. m. Sfânt intermediar care se roagă pentru mântuirea oamenilor. Principalii intercesori în iconografia medievală din țara noastră sunt Maria și Ioan Botezătorul, reprezentați alături de Iisus Pantocrator în compoziția „Deisis”, care constituie nucleul „Judecății de Apoi” (de ex. la Voroneț, Humor, Horez etc.). – Din lat. intercessor, -oris.

înviere, învieri s. f. Faptul de a învia; renaștere după moarte a trupului făpturilor. ♦ (Bis.) Sărbătoarea creștină a sfintelor Paști; noaptea care precedă această sărbătoare; resuscitare, (fig.) trezire la viață, înviorare. ◊ Învierea morților = doctrină introdusă în simbolul de credință (crezul) de la Constantinopol din anul 381 („Aștept învierea morților...”), potrivit căreia toți morții vor învia la judecata de apoi, resuscitare anticipată. sacramental în însăși taina botezului. – Din învia.

judecată, judecăți s. f. 1. Facultatea de a gândi logic. 2. Părere, idee. 3. (Jur.) Acțiunea de a judeca; dezbatere, proces. ◊ Judecata de apoi = a) confruntarea istoriei și a omului cu dreptatea lui Dumnezeu la sfârșitul veacurilor, când vor fi chemați toți oamenii pentru a li se hotărî fericirea sau osânda veșnică; b) temă iconografică răspândită în pictura religioasă, bazată pe credința în a doua venire a lui Iisus, alcătuită din „tribunalul ceresc” (Pantocratorul, Maria și Ioan Botezătorul ca intercesori, apostolii și îngerii ca asistenți), tronul „hetimasiei”, cetele drepților, conduse de Pavel, cetele păcătoșilor, conduse de Moise, raiul, râul de foc, monstrul Leviathan, învierea morților etc. – Din lat. judicata.

Leviathan, animal monstruos amintit în Vechiul Testament, simbol al colosalului și al Infernului, în a cărui gură se rostogolesc păcătoșii târâți de râul de foc. Este nelipsit în reprezentările „Judecății de Apoi” din pictura religioasă (Voroneț, Horez etc.).

parusie s. f. 1. (În creștinism) Învățătura despre evenimentele care însoțesc a doua venire a lui Iisus Hristos: învierea morților, judecata de apoi, raiul și iadul. 2. (Înv.) Pomenirea morților la toate liturghiile de peste an. 3. (Înv.) Prezență; participare. 4. (Înv.) Paradă, alai; pompă, fast. – Din gr. parusia.

psihofor, psihofori s. m. Denumire dată îngerilor sau patriarhilor (Avraam, Isaac, Iacov) reprezentați în tema iconografică „Judecata de Apoi”, purtând sufletele celor drepți înfățișate ca mici figurine nude. Asemenea reprezentări se află la m-rile Voroneț, Sucevița, Horez etc. – Din gr. psihoforeus.

psihostazie, psihostazii s. f. Noțiune eshatologică prezentă în unele religii antice, îndeosebi la egipteni care înseamnă cântărirea sufletelor la judecata de apoi a celor morți de către instanța divină supremă. Din gr. psihostasia.

Șeol, loc subpământean asemănător Infernului, care, la asiro-babiloneni și la evrei, reprezintă locuința sufletelor după moarte până la judecata de apoi. Este închipuit ca un ținut al întunericului și al umbrelor morților, unde lumina este totuna cu noaptea.

Topolnița, mănăstire în com. Izvorul Bârzii, jud. Mehedinți, fundată, potrivit tradiției, pe vremea lui Radu I și reconstruită în 1646 de către marele căpitan Lupu Buliga. Biserica păstrează un valoros decor pictural, realizat în 1673 de către Gheorghe „grecul” și Dima „românul”, iar fața sa de vest, decorată cu „Judecata de apoi”, este neobișnuită pentru iconografia Țării Românești.

Voroneț, m-re în apropierea orașului Gura Humorului, jud. Suceava, a cărei bis., cu hramul Sfântul Gheorghe, a fost construită de Ștefan cel Mare în 1488. Aici se află mormântul lui Daniil Sihastrul. Bis. este caracteristică stilului moldovenesc de epocă și a devenit celebră prin pictura murală de pe fațadele exterioare executate în 1547 prin grija mitropolitului Grigore Roșca, realizarea cea mai desăvârșită fiind „Judecata de apoi” de pe peretele vestic. Important muzeu de artă. ◊ Codicele voronețean v. codice.

DIES IRAE (lat.) ziua mâniei (a Judecății de Apoi) – Primele cuvinte ale unui cântec religios medieval, făcând parte din liturghia morților la catolici; p. ext. ziua răfuielilor.

SÂNPETRU, com. în jud. Brașov, situată în depr. Brașov, la poalele dealului Lempeș, pe râul Durbav; 3.530 loc. (2005). Sanatoriu. Pomicultură (meri). În satul S., menționat documentar în 1240, se află biserica Sf. Nicolae (1781, pictată la interior și exterior în 1784) și o puternică cetate (sec. 14-15), întărită cu mai multe turnuri de apărare. În mijlocul cetății se află o biserică din sec. 13 (azi biserică evanghelică) care păstrează un valoros ansamblu de picturi murale gotice, de influență italiană, executate în sec. 14, între care se evidențiază „Judecate de Apoi” și „Moartea Sf. Ștefan”.

MANIHEÍSM (< fr. {i}) s. n. Mișcare religioasă al cărei nume provine de la întemeietorul său Mani. Doctrinar. m. încorporează elemente zoroastriste, budiste și creștine și este radical dualist, reprezentând lumea și îndeosebi omul ca o luptă continuă între două principii total independente, al binelui și al răului, (al luminii și al întunericului, al lui Dumnezeu și al diavolului). Mântuirea omului nu este posibilă decât alegând să fie de partea luminii, să practice ascetismul sau cel puțin să respecte o morală strictă și să se pregătească, prin rugăciune și pioșenie, pentru judecata de apoi, când nemaniheii vor cădea definitiv pradă întunericului. M. a atins perioada de maximă înflorire în sec. 3-4, după care a cunoscut prigonirea de către creștini (sec. 5) și islamiști (sec. 8-9).

LOCHNER [lóhnər], Stephan (c. 1400-c. 1451), pictor german. Reprezentant al școlii din Köln. Creația sa, care aparține stilului gotic târziu, aduce și elemente noi, de observație realistă, anunțând începuturile Renașterii (tripticul „Închinarea magilor” la Domul din Köln, „Judecata de Apoi”).

LUCAS VAN LEIDEN (pe numele adevărat Lucas Hugenszoon Van Leiden) (1489 sau 1494-1533), pictor și gravor olandez. Influențat de Dürer. Operă variată ca gen și tematică, ce se distinge prin desenul delicat și coloritul luminos în tratarea unor subiecte religioase din perspectivă manieristă (tripticul „Judecata de Apoi”, „Lot și fiicele”, „Ispitele Sfântului Anton”). Unul dintre întemeietorii școlii olandeze de pictură („Jucătorii de șah”, „Jucătorii de cărți”).

DUMITRIU, Petre (1924-2002, n. sat Baziaș, jud. Caraș-Severin), scriitor român. Stabilit în Germania (1960). Romane despre transformările comuniste („Drum fără pulbere”, „Pasărea furtunii”). „Cronică de familie”, capodoperă a epicii sale, prezintă, de pe poziții proletcultiste, destinul aristocrației române moderne. Romane și eseuri în limba franceză, radiografii ale totalitarismului comunist („Întâlnire la judecata de apoi”, „Incognito”) și mărturii ale unor experiențe personale de salvare prin sacru („Zero sau punctul de plecare”).

MEMLING (MEMLINC), Hans (c. 1433-1494), pictor flamand. Supranumit „Fra Angelico al Nordului” pentru grația și suavitatea melancolică a figurilor din tablourile sale. A lucrat mai ales la Brugge. Pictură de altar, compoziții cu teme religioase („Judecata de Apoi”, „Patimile”, „Căsătoria mistică a Sfintei Ecaterina”) și portrete („Portret de bărbat”, „Bărbat citind”, ultimul în Muzeul Național de Artă al României).

MICHELANGELO (Michelangelo di Ludovico Buonarroti Simoni) (1475-1564), sculptor, pictor, arhitect și poet italian. S-a format în atelierul lui Ghirlandaio și sub influența maeștrilor Academiei platonice florentine. Unul dintre artiștii care întruchipează idealul în universalitate al Renașterii italiene. Sprijinit de familia Medici, în special de Lorenzo Magnificul, a realizat lucrări de o inegalabilă măiestrie și originalitate. Chemat de papa Iuliu II (1505), s-a aflat apoi în serviciul papilor Leon X și Clement VII. Permanent frământat de căutări, de contradicția dintre materie și spirit și de dorința de desăvârșire, a creat sculpturi care, prin dinamismul ritmurilor și expresia forței, a pasiunii sau a a suferinței, prevestesc, ca și în tablouri, stilul baroc (figurile de sclavi, „Moise”, „David”, „Pietà” – 1498-1499 -, aflată în prezent în catedrala Sf. Petru din Roma, „Pietà Rondanini” – 1552-1564 -, azi în Museo del Castello din Milano, ansamblul funerar al Medicilor cu statuile lui Giulio, viitorul papă Clement VII, și Lorenzo, și cele patru alegorii: Aurora, Amurgul, Ziua și Noaptea). În pictură (bolta Capelei Sixtine, „Judecata de Apoi” de pe peretele de altar al Capelei Sixtine, „Crucificarea Sf. Petru”), dominată de viziunea sculpturală, realizează o sinteză între formă și culoare, accentul fiind pus pe desenul care conturează puternic anatomia, sugerând mișcarea, energia și forța patetică. Ca arhitect, a creat proiectele pentru fațada bisericii San Lorenzo din Florența și pentru Piața Capitoliului din Roma, macheta cupolei bazilicii San Pietro din Roma și a construit Biblioteca Laurenziana din Florența. Opera poetică: „Rime” (apărută postum).

PARUSÍE (< fr.; {s} gr. parousia „prezență”) subst. (În vechime) Manifestare vizibilă a divinității ascunse. ♦ (În creștinism) A doua venire a lui Iisus Hristos la Judecata de Apoi propovăduită în „Noul Testament”. Dacă prima venire, prin întruparea sa ca Fiul lui Dumnezeu de la Sfântul Duh și din Fecioară este smerită, cu trupul, cea de-a doua va fi întru slavă și cu putere, ca împărat și judecător care va judeca viii și morții înviați.

POURBUS [pú:rbüs] (PORBUS) [pórbüs], familie de pictori flamanzi din sec. 16 și 17. 1. Pieter P. (c. 1523-1584). Influențat de manierismul italian, a executat numeroase portrete, precum și ample compoziții („Portretul unei femei tinere”, „Judecata de Apoi”). 2. Frans P., zis P. cel Bătrân (1545-1581). Fiul lui P. (1). În opera sa a îmbinat realismul realismul flamand cu eleganța școlii italiene („Botezul lui Hristos”, „Circumciziunea”). Reprezentat în Muzeul Bruckenthal. 3. Frans P., zis P. cel Tânăr (1569-1622). Fiul lui P. (2). Portretist (portretul lui Henric IV, al Mariei de Medici și al Isabelei de Franța). Reprezentat în Muzeul Național de Artă al României.

județ, -e, s.n. – 1. Judecată; judecata de apoi: „Nici soare n-a răsări / Nici stele pă cer n-or fi, / Atuncea județu-a fi” (Bilțiu 1996: 236). 2. Judecător: „Tu, Siule,-i căpăta / Păharu botezului, / Scaunul județului” (Memoria 2001: 112). – Lat. judicium.

HERRERA [eréra] 1. Francisco H. (numit și El Viejo „cel Bătrân”) (c. 1576-1656), pictor și gravor spaniol. Reprezentant al Școlii de la Sevilla. Tablouri religioase și mari decorații murale într-un colorit bazat pe contraste puternice („Apoteoza Sf. Hermenegilde”, „Judecata de Apoi”). Primul maestru al lui Velásquez. 2. Francisco H. („cel Tânăr”) (1622-1685), pictor și arhitect spaniol. Fiul lui H. (1). Reprezentant al barocului („Sf. Francisc”, decorație la Catedrala din Sevilla, „Triumful Sf. Hermenegilde”).

RASHNU (în zoroastrism), zeul ordaliei și păzitorul podului Cinvat, care duce în lumea de dincolo, personificare a dreptății. Cântărește cu o balanță de aur, la Judecata de Apoi, faptele bune și rele.

judecată f. 1. deciziune, sentință rostită de un judecător; 2. justiție, tribunal: a trage în judecată; 3. judecata de apoi, cea dela sfârșitul lumii când D-zeu va judeca vii și morții; judecată dumnezeiască, ordalie; 4. părere, opiniune: după judecata tuturor; 5. Filos.: facultatea inteligenței care compară și judecă; 6. bunul simț: om cu judecată. [Lat.JUDICATUM].

justiție f. 1. virtute morală care ne face să respectăm drepturile altuia; 2. bună dreptate: a recunoaște justiția unei cauze; 3. putere de a răsplăti sau pedepsi, de a face dreptate fiecăruia: justiție umană; 4. magistrații cari dau dreptate: a se plânge justiției; Ministru de justiție, dela care depind afacerile judiciare și care dirijează curțile și tribunalele. Justiția se distinge în civilă și criminală; cea dintâi, care regulează diferendele între particulari, coprinde judecătoriile de pace și tribunalele de prima instanță; cea d’a doua judecă contraven-țiunile de resortul judecătoriilor de pace, delictele de resortul tribunalelor corec-ționale și crimele de resortul Curții cu jurați. Curțile de apel revizuiesc apoi cauzele judecate de tribunalele corecționale, iar Curtea de Casație poate casa hotărîrile tuturor tribunalelor și curților și a ordona o nouă judecare.

Iosafat m. faimoasa vale între lerusalim și muntele Măslinilor, prin care curge apa Cedronului: aci se vor aduna morții (după tradițiunea creștină) în ziua judecății d’apoi.

Michel-Angelo (Buonarotti) m. ilustru sculptor, pictor și arhitect italian, unul din cei mai mari artiști ai tuturor timpurilor, autorul frescei Judecata de apoi din capela-Sixtină, al statuei lui Moise și al cupolei, din biserica sfântului Petru din Roma (1474-1563).

JUDEȚ, (I 1, 2) județi, s. m., (I 3, 4, II) județe, s. n. I. 1. S. m. (În vechea organizare a Țării Românești) Denumire dată cârmuitorului unui oraș; primar. 2. S. m. (Învechit și regional) Judecător (1). 3. S. n. Judecată (3). 4. S. n. (Înv.; în religia creștină) Judecata de Apoi. II. S. n. 1. (În vechea organizare a Țării Românești) Împărțire administrativ-teritorială, corespunzătoare ținutului în Moldova. 2. Unitate administrativ-teritorială, în România, în componența căreia intră mai multe orașe și comune. – Lat. judicium.

JUDEȚ, județe, s. n. 1. Fiecare din diviziunile administrative teritoriale mai vechi ale țării, puse sub conducerea unui prefect sau (mai de mult) a unui ispravnic, numit de autoritatea centrală. Au găsit cu cale să cheme la adunare și cițiva țărani fruntași, cîte unul din fiecare județ. CREANGĂ, A. 161. Și se plimbă prin ostrețe Ca ispravnicii-n județe. TEODORESCU, P. P. 305. ♦ (Învechit) Cnezat. Un cnezat sau județ era condus de un cneaz, jude sau jupan. IST. R.P.R. 64. 2. (Învechit și arhaizant) Judecată (II), proces. S-a făcut îndată județ pentru viclenii vinovați. SADOVEANU, D. P. 69. Lui Petru-vodă i s-a făcut județ, cum scrie la carte. SADOVEANU, F. J. 493. ♦ (În religia creștină) Judecata de apoi. Luă cartea lui Zoroastru... și începu a ceti județul pămîntului. EMINESCU, N. 65.

SFÎRȘIT¹ s. n. 1. Momentul în care se sfîrșește ceva, perioadă în care se apropie de capăt, locul unde se termină ceva; fine, încetare, încheiere. Soarele bătea călduț, în acest sfîrșit de toamnă luminos și melancolic, după două săptămîni de ploaie și vînturi. C. PETRESCU, A. 425. Taina sufletului său își va avea sfîrșitul. EMINESCU, N. 40. Pe la sfîrșitul lui octobre, Caragea a putut ieși din Constantinopol. GHICA, S. A. 54. ◊ (În concepția biblică) Sfîrșitul lumii (sau al pămîntului) = prăbușirea cosmosului, isprăvirea vieții pe pămînt; judecata de apoi. V. judecată. Afară e-o mișelie ș-un potop, de parcă vine sfîrșitul lumii. SADOVEANU, O. VII 149. ◊ Loc. adj. Fără sfîrșit = care nu se termină sau pare că nu se va termina niciodată; fără capăt. Gîngu cu ochii închiși ascultă curgerea ploii fără sfîrșit de afară. C. PETRESCU, S. 52. D-ta nu știi... că el mi-a făgăduit un amor fără sfîrșit. NEGRUZZI, S. I 50. ◊ Loc. adv. În sfîrșit = în cele din urmă, în fine. Ai îndrăznit în sfîrșit să te înfățișezi domnului tău. SADOVEANU, Z. C. 100. Ordonanța găsește, în sfîrșit, mult căutata pătură. CAMIL PETRESCU, U. N. 350. În sfîrșit sînt slobodă să mă mărit și eu. ALECSANDRI, T. I 59. La sfîrșit = la urmă. La sfîrșit se ridică tremurînd în picioare. DUMITRIU, N. 47. Bine! făcu la sfîrșit și ieși urmată de aproape de Grigore. REBREANU, R. I 232. ◊ Expr. Pe sfîrșite = pe terminate, aproape gata. De bătut n-au cum să ne bată, că și ei sînt pe sfîrșite. CAMIL PETRESCU, U. N. 222. Uneori, seara, ieșeau amîndoi la plimbare... Toamna era pe sfîrșite. VLAHUȚĂ, O. AL. II 90. Tîrgul era cam departe și iarmarocul pe sfîrșite. CREANGĂ, O. A. 147. A lua sfîrșit = a se termina. După patru ore, festivitatea a luat sfîrșit. STANCU, U.R.S.S. 94. A face (sau a pune) sfîrșit = a termina, a pune capăt, a face să înceteze. Sfîrșit să puie dulcii tale suferinți. VLAHUȚĂ, O. A. 34. Cu o suflare răcorești suspinu-mi, C-un zîmbet faci gîndirea-mi să se-mbete: Fă un sfîrșit durerii... vin la sînu-mi! EMINESCU, O. I 200. 2. Capătul vieții; moarte. Sfîrșitul văduvei lui Irimia-vodă a fost cel mai nenorocit dintre al tuturor doamnelor Moldovei. SADOVEANU, O. VII 172. Prin sfîrșitul ei tragic, se ridicase în ochii mahalalei. BART, E. 256. Durerea mi s-a înăsprit din ce în ce tot mai rău și acum mi-aștept sfîrșitul din ceas în ceas. MIRONESCU, S. A. 85. ◊ Expr. A-și da sfîrșitul sau obștescul sfîrșit = a muri. În odaia aceasta și-a dat Pușkin sfîrșitul. STANCU, U.R.S.S. 145. Sînt în clipa de a-mi da obștescul sfîrșit. ISPIRESCU, L. 41. Aici mi-e sfîrșitul = aici am să mor. Scoate-mă de-acolea, din groapă, c-aici mi-i sfîrșitu. ȘEZ. IV 195. 3. (Învechit) Scop, țintă. Aveam de gînd să scriem o schiță critică despre talentatul și simpaticul nostru nuvelist Barbu Ștefănescu-Delavrancea. Spre acest sfîrșit, am citit multe din criticile ce s-au scris despre dînsul. GHEREA, ST. CR. I 7. Aceleași pietre, teșite le vedem... întrebuințate ca arme agresive de către popoarele Dunării de jos; acelea au fost adoptate, pentru același sfîrșit, în armata romînă. ODOBESCU, S. II 145. – Formă gramaticală: (în expr.) sfîrșite. – Variantă: fîrșit (BUDAI-DELEANU, Ț. 103, ȘEZ. IV 198) s. n.

județ, județe, s.n. – 1. (reg.; înv.) Judecată; judecata de apoi: „Nici soare n-a răsări / Nici stele pă cer n-or fi, / Atuncea județu-a fi” (Bilțiu, 1996: 236). 2. (reg.; înv.) Judecător: „Tu, Siule,-i căpăta / Păharu’ botezului, / Scaunu’ județului” (Memoria, 2001: 112). 3. Ținut, comitat, departament, district. ♦ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). – Lat. judicium „proces, funcție de judecător; tribunal” (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; DEX, MDA).

leu, lei, s.m. – (zool.) Mamifer carnivor din familia felidelor (Panthera leo): „Unde meri, ceas rău, / Cu limbă de leu, / Cu cap de zmeu” (Memoria, 2001: 54). „Fă-mă, Doamne, ce mi-i fa, / Pasăre să pot zbura. / Fă-mă pana leului / Pă marginea tăului” (Calendar, 1980: 74). Blazonul fam. Dunca de Maramureș, descendentă a voievodului Ioan, era reprezentată printr-un leu (Caia, 2002: 30). ♦ (mit.) Ipoteze despre prezența leului în folclorul românesc: ca specie a faunei autohtone, ulterior dispărută, substitutul unui animal similar, local; animal mitic de zodiac; simbol iconografic creștin (evanghelistul Marcu, reprezentat ca un leu înaripat, lupta lui Samson cu leul, prezența leului la Judecata de apoi); făptură fantastic de basm mitizat zooantropomorfă sau antropozoomorfă. Referitor la prima ipoteză, „se presupune că leul a înlocuit un alt animal sau că în zona Carpaților ar fi existat cândva leul carpatin, așa cum a existat și în zona Olimpului, pe vremea lui Alexandru Macedon” (Evseev, 2001:99). Alți autori (M. Brătulescu, 1981: 82) susțin că acest animal nu a fost niciodată cunoscut pe teritoriul țării noastre ca specie concretă și invocă studiul lui J. Aymard (1952: 393), unde se precizează că mărturiile autorilor antici semnalează prezența leilor pe o arie restrânsă (Penopolez) din sudul peninsulei balcanice. A. Fochi (1970: 104) afirmă că „paleozoologii au constatat prezența leului pe teritoriul cuaternar al României: leul de peșteră (Panthera spelaea și Felis leo spelaeus) alături de alte feline. Ceea ce îndrituiește ipoteza transfigurării mitice a leului preistoric în literatura populară română”. R. Vulcănescu (1987: 520) susține că „substratul paleozoologic al leului mitic se află în trecutul faunei locale carpatine”. ♦ (onom.) Leu, nume de familie (28 de persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). – Cf. lat. leo (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, Pascu, cf. DER; DEX, MDA), împrumut cult, probabil sec. XVII (DER). Cuv. rom. > ucr. lew (Miklosich, cf. DER).

SHEOL (în „Vechiul Testament”), locul morților, un fel de Infern, dominat de întuneric și nemaiavând legătură cu Iahve, unde se retrag sufletele în așteptarea judecății de apoi.

divan sn [At: M. COSTIN, O. 89 / Pl: ~e, ~uri / E: tc divan] 1 (În Imperiul Otoman) Consiliu cu atribuții politice, administrative și juridice, alcătuit din cei mai înalți demnitari. 2 (În Țările Române) Consiliu format din reprezentanții marii boierimi și din înalți dregători care luau parte, alături de domnitor, la conducerea țării Si: sfat domnesc. 3 (Pex) Ședință a divanului (2). 4 Sală în care se adunau membrii divanului (2). 5 (Pex) Sediu al divanului (2). 6 (Pgn) Loc de adunare și de consfătuire. 7 (Pgn) Curte domnească sau boierească. 8 (Înv; îe) A sta ~ A avea o atitudine respectuoasă și solemnă. 9 (Reg) Flecăreală. 10 (Jur; înv) Judecată. 11 (Pex; înv) Judecătorie. 12 (Pop; irn; îe) A face (cuiva) ~ pe spinare A bate (pe cineva). 13 (Înv; îs) -ul cel de pe urmă Judecata de apoi. 14 Canapea fără spătar, de obicei mai lată și puțin ridicată de la pământ, pe care se poate ședea sau dormi. 15 (Fam; fig; îe) A se sui pe ~ A se obrăznici. 16 (Îvr) Banc de lucru pentru cizmar Si: bedreag. 17 (Reg) Tejgheaua tâmplarului. 18 Culegere postumă de versuri aparținând unui poet oriental. 19 (Pex) Culegere de poezii care imită poeziile orientale.

județ [At: COD. VOR. 62/9 / V: giu~ / Pl: ~e, (rar) ~uri, ~i / E: ml judicium] 1 sn (Înv) Judecată (1). 2 sn (Spc) Judecată (9) de apoi. 3 sn (Înv; îe) A face sau a da ~ A da o sentință judecătorească. 4 sn (Înv) Tribunal. 5 sm (Înv) Judecător (1). 6 sm (Înv; spc) Dumnezeu. 7 sm (Înv) Domn. 8 sm (Înv) Guvernator. 9 sm (Înv) Principe. 10 sm (Înv) Căpetenie. 11 sm (Înv) Staroste. 12 sm (Trs; înv) Primar. 13 sm (Înv; în țările române) Cârmuitor al unui oraș. 14 sn (Înv) Împărțire administrativ-teritorială corespunzătoare ținutului din Moldova. 15 sn (Reg) Împărțire teritorială pusă sub conducerea unui prefect Si: (Trs) comitat, (Buc) bețârc, (îrg) varmeghe. 16 sn (Pex) District. 17^[1] Unitate administratriv-teritorială, în România, în componența căreia intră mai multe orașe și comune.

înviere sf [At: COD. VOR. 61/3 / P: ~vi-e~ / V: (înv) ~iiare / Pl: ~ri / E: învia] 1 Trezire la viață. 2 Revenire la viață, după moarte. 3 Sărbătoare creștină a Paștelui, în care se comemorează revenirea la viață a lui Iisus Hristos. 4 Noapte care precedă învierea (2). 5 Slujbă religioasă care se oficiază în noaptea Paștelui. 6 (În religia creștină; șîs ~ morților) Înviere (2) a celor morți în ziua judecății de apoi. 7 (Reg) Naștere a unui copil. 8 Readucere la viață. 9-10 (Readucere sau) revenire în memorie. 11 (Fig) Renaștere a vegetației după sfârșitul iernii. 12 Trezire a insectelor din amorțire, primăvara. 13 (Fig) Recâștigare a puterilor și a vioiciunii. 14 Însănătoșire încetul cu încetul după o boală grea. 15 (Fig) Regenerare. 16 (Fig) Înviorare.

urgie¹ sf [At: COD. VOR. 10/11 / Pl: ~ii / E: ml *orgia] 1 (Îvp) Mânie¹ violentă Si: furie (1), înverșunare, persecuție, răzbunare, ură¹ (1). 2 (Îlav) Cu ~ Cu cruzime Si: năpraznic, aprig (12), înverșunat. 3 (Îe) A pune (pe cineva) la ~ A se supăra pe cineva. 4 (Îae) A persecuta pe cineva. 5 (Îe) A cădea (sau a pica, a intra, a fi) în (sau la, sub) ~ A ajunge în dizgrație. 6 (Îae) A fi disprețuit. 7 (Îvp; îe) A-i fi (cuiva) cu ~ sau a ține (sau a prinde, a lua) ~ (pe cineva) A urî¹ (1). 8 (Îvp; îae) A pizmui. 9 Faptă josnică Si: netrebnicie, ticăloșie. 10 (În credințele religioase) Pedeapsă divină. 11 (În credințele religioase) Manifestare a mâniei¹ divine. 12 (Rar; îs) Ziua ~i Ziua judecății de apoi. 13 Nenorocire mare care se abate asupra cuiva sau peste ceva Si: năpastă, pacoste, osândă, (înv) osândire, calamitate (1), dezastru (1). 14 (Îla) De ~ Care aduce nenorociri și greutăți. 15 (Îal) Care produce rău. 16 Distrugător (1). 17 Înspăimântător. 18 (Cu determinări introduse prin pp „de”) Mulțime. 19 Necaz. 20 Mizerie. 21 Năvălire distrugătoare Si: prăpăd, pustiire, nimicire, distrugere (1), năpăstuire, prigonire. 22 (Înv) Exil (1). 23 Dezlănțuire distrugătoare a naturii Si: prăpăd Vz stihie. 24 (Pop) Ființă care provoacă neplăceri Vz belea, năpastă, pacoste.

vale² [At: PSALT. 114 / G-D: sg și: (îrg) ~i, (reg) vălii, velii / Pl: văi, (reg) văli, veli / E: ml vallis] 1 sf Formă de relief, îngustă și alungită, cu altitudini mai joase decât regiunile înconjurătoare și deschisă în aval, care este străbătută (permanent sau temporar) de o apă curgătoare. 2 sf (Pex) Regiune de șes situată sub nivelul ținuturilor din jur (și udată de o apă curgătoare). 3 sf (Bis; îs) ~a plângerii (sau ~a lacrimilor, ~a plângerilor, ~ a plângerii, ~ a plângerilor, ~ a lacrimilor, înv, ~ de plângere) Pământul (considerat ca loc al suferințelor și al durerii). 4 sf (În basme; îas) Loc al suferințelor unde domnește plânsul și jalea. 5 sf (Bis; înv; îs) ~a judecății Locul judecății de apoi. 6 sf (Mtp; îs) Ceea ~ Viața de după moarte. 7 sf (Îlav; mai ales pe lângă verbe de mișcare) La ~ (sau, reg, în ~) În sensul coborâșului. 8 sf (Îal) În jos. 9 sf (Îal) În direcția în care curge o apă. 10 sf (Îal; reg șîf în ~) Spre pământ. 11 sf (Asr; îal; șîf mai la ~) În continuare (într-un text). 12 sf (Îla) De la ~ (sau din ~) Care se află într-o regiune joasă. 13 sf (Îal) Care este situat mai departe (în sensul coborârii). 14 sf (Îal; reg șîf din ~) Care se află în partea de jos. 15 sf (Asr; îal; șîf de mai la ~) Care urmează (într-un text). 16 sf (Fam; îe) A lua (pe cineva sau, rar, ceva) la ~ A ironiza. 17 sf (Pop; rar; îe) A merge la ~ A decădea. 18 sf (Pfm; îe) Dă la deal, dă la ~ Încearcă toate posibilitățile. 19 sf (Pop; îe) Ce mai la deal, la ~ (sau, rar, ce tot la deal, la ~) Se spune în situațiile când este inutil a mai discuta Si: ce mai încoace, încolo. 20 sf (Îae) Se spune în situațiile când trebuie vorbit deschis, fără ocolișuri. 21 sf (Îvp; îlpp) La (sau de) ~ de ... sau de la (ori de din) ~ de ... Mai jos ... 22 sf (Îal) Mai departe de ... 23 sf (Fam; îe) A(-și) lua ~a A pleca (în fugă) (de undeva). 24 sf (Îae) A-și lua câmpii. 25 i (Fam; art) Pleacă! 26 sf (Pfm; îc) Calea-~a Treacă-meargă. 27 sf (Îac) Mai merge. 28 sf (Îe) Ce mai calea-~a Ce mai încolo și încoace. 29 sf (Reg; îe) Și pe deal, și pe ~ Indiferent cum. 30 sf (Ban; îe) Până-n deal, în ~ Până una-alta. 31 sf (Reg) Prăpastie. 32 sf (Îvp) Apă curgătoare. 33 sf (Îvp) Albia unei ape curgătoare. 34 sf (Înv; îe) A trage (pe cineva) în ~ A uda (pe cineva) într-o apă curgătoare de Paști (sau de Bobotează), ca ritual de fertilitate sau de purificare. 35 sf (Pop; îe) A fi ~ A fi rece. 36 av (Fig; mai ales pe lângă verbe de mișcare) În cantitate mare. 37 sf (Trs) Pârâul morii. 38 sf (Trs) Braț (al unui râu).

venire sf [At: CORESI, EV. 190 / V: (îrg) viire / Pl: ~ri / E: veni] 1 Deplasare către cineva sau către ceva Si: venit¹ (1), (înv) viitoare (12). 2 Parcurgere a unui traseu pentru a ajunge la un anumit loc Si: venit¹ (2), (înv) viitoare (13). 3 Trecere (prin…). 4 Traversare. 5 (Îvr) Dislocare (a unor roci). 6 Sosire a cuiva la un moment dat într-un anumit loc (care reprezintă punctul final al unei deplasări) Si: venit¹ (3). 7 (Îs) Bună ~ Formulă, folosită uneori ca salut, prin care este întâmpinat un oaspete. 8 (Îs) ~ pe (sau în) lume Naștere. 9 (Îs) ~ în ajutor Ajutorare (1). 10 (Îvr) Ședere temporară într-un loc Si: rămânere, zăbovire. 11 (Pex) Ivire. 12 (Rar) Loc în care sosește cineva. 13 Pătrundere (în număr mare) într-un teritoriu (pentru a trece, pentru a staționa temporar sau pentru a se stabili). 14 Invadare (cu intenții ostile) a unui teritoriu străin Si: invazie, năvălire, năvală. 15 Cotropire (3). 16 (În religia creștină; șîs ~ pe lume, ~a întâi, ~a lui Hristos) Întruparea Fiului lui Dumnezeu. 17 (În religia creștină; îas) Viața pe pământ (cu chip de om) a Fiului lui Dumnezeu. 18 (În religia creștină; șîs a doua ~, ~a a doua) Cea de a doua apariție a Fiului lui Dumnezeu, ca judecător suprem, la sfârșitul lumii. 19 (În religia creștină; îas) Judecata de apoi. 20 (În religia creștină; îas) Sfârșitul lumii. 21 (Rar) Pogorâre. 22 (Înv) Producere a unui fapt Si: (înv) venit¹ (10). 23 (Îvr) Ceea ce se abate asupra cuiva. 24 Întoarcere a cuiva în locul de unde a plecat Si: înapoiere, (pop) venit¹ (11), (îvp) venitură Vz viitură (7). 25 Revenire a cuiva într-un loc în care a mai fost Si: înapoiere, (pop) venit¹ (12), (îvp) venitură Vz viitură (8). 26 (Îs) ~ în fire Revenire (după un leșin). 27 (Înv; îs) ~ la fire Menstruație. 28 (Cu determinări în genitiv) Ieșire din matcă (a unei ape) Si: revărsare. 29 Preluare a unei funcții, a unei împuterniciri. 30 Instalare într-un post² Si: angajare (1). 31 (Șîs ~ la domnie, ~ ca domn) Urcare pe tron Si: înscăunare, întronare, (îvr) venit¹ (13). 32 (Îs) ~ la putere Preluare a conducerii (într-un stat). 33 (Cu determinări în genitiv) Începere a desfășurării unei perioade de timp. 34 (Olt; de obicei în legătură cu verbul „a avea”) Timp liber, disponibil pentru a face ceva Si: răgaz. 35 (Îlav) Pe ~ Cu timpul.

venit¹ sn [At: COD. VOR². 71^v/9 / V: (înv) ~net, (îvp) ~ă sf / Pl: (14-22) ~uri, (îvr) ~e / E: veni] 1-2 Venire (1-2). 3 Venire (6). 4 (Îs) Bun ~ Formulă de salut prin care se exprimă mulțumirea în legătură cu sosirea cuiva. 5 (Înv; în religia creștină; îs) Întâiul ~ Întruparea Fiului lui Dumnezeu. 6 (Înv; în religia creștină; îas) Viața pe pământ (cu chip de om) a Fiului lui Dumnezeu. 7 (Înv; în religia creștină; șîs ~ul al doilea) Cea de a doua apariție a Fiului lui Dumnezeu, ca judecător suprem, la sfârșitul lumii. 8 (Înv; în religia creștină; și îas) Judecata de apoi. 9 (Înv; în religia creștină; și îas) Sfârșitul lumii. 10 (Înv) Venire (22). 11-12 (Pop) Venire (24-25). 13 (Îvr) Venire (31) la domnie. 14 (Uneori cu determinări care indică sursa, proveniența) Totalitate a mijloacelor bănești sau materiale rezultate (într-o perioadă de timp) din exploatarea unei proprietăți Vz rentă. 15 Mijloace materiale sau bănești care provin dintr-o anumită sursă Si: beneficiu (1), câștig (6), produs, profit², (reg) mirișug, (înv) product, spor, ghelir. 16 (Îs) ~ național Parte a produsului economiei naționale dintr-o perioadă de timp, care rămâne după scăderea cheltuielilor de producție. 17 Bunuri provenite din dreptul de a exploata anumite servicii publice sau anumite bunuri ale statului concesionate. 19 Remunerație obținută în urma prestării unei activități, a practicării unei profesiuni Si: leafă, retribuție, salariu. 20 (Îvr) Sursă de venit. 21 (Imp) Fond (19). 22 (Nob) Pradă.

veșnic, ~ă a [At: PSALT. 336 / V: (îvp) vecinic (Pl și: înv, vecinici sfn), (îvr) veacinic, vecinec / Pl: ~ici, ~ice / E: slv вѣчьнъ] 1 a (Mai ales în religia creștină; d. Dumnezeu) Care există în afara timpului, independent de orice determinare cronologică Si: atemporal (4), etern (1), (înv) vecuitor (1). 2 a (Bis; înv; îs) Împăratul (ori Stăpânul) (Cel) Vecinic sau Vecinicul Împărat (ori Părinte), (îvr) Vecinica Mărire Dumnezeu (1). 3 a Care aparține lui Dumnezeu. 4 a Care este de esență divină. 5 a Care este orânduit de Dumnezeu. 6 a (Îvr; îs) Judecata cea vecinică Judecata de apoi. 7 sm (Bis; precedat de ara „cel”) Dumnezeu. 8 sn (Bis; șîs cele veșnice) Ceea ce aparține lui Dumnezeu. 9 sn (Bis; șîs cele veșnice) Ceea ce este propriu existenței de după moarte a credincioșilor. 10 a (D. oameni; îe) A se muta (sau a trece, a se duce) la cele ~ice A muri¹. 11 a (D. materie, lumea materială, elemente ale naturii, fenomene naturale etc.; adesea poetic) Care există din toate timpurile și va exista totdeauna Si: etern (8), (înv) vecuitor (2). 12 a (D. lucruri, stări, acțiuni etc.; adesea prin exagerare sau poetic) Care (se consideră că) nu va înceta niciodată să existe Si: etern (9), (înv) vecuitor (3). 13 a (D. lucruri, stări, acțiuni etc.; adesea prin exagerare sau poetic) Care va dăinui (în amintirea posterității) tot timpul care va urma sau un timp foarte lung. 14 a (Îs) Somnul cel ~, ~ul somn (ori repaus), ~ca odihnă Moartea. 15 a (Înv; îe) A dormi (sau a zăcea) de somnul cel ~ A fi mort. 16 a (Bis; îs) ~ca (lui sau ei, lor) pomenire Formulă de rugăciune prin care Dumnezeu este implorat să nu-i uite pe cei morți la judecata de apoi. 17 a (Bis; îas) Cântare bisericească de încheiere a slujbei de înmormântare sau de parastas. 18 a (Fam; gmț sau irn; îas) Se spune atunci când cineva sau ceva este considerat definitiv pierdut. 19 a (Îs) Locaș ~ Mormânt. 20 a (Înv; d. proprietăți; îe) A stăpâni în vecinică (sau vecinica) vreme A avea dreptul de a stăpâni pentru totdeauna. 21 a (Îcn; îlav) În vecinică vreme Niciodată. 22 a (În epoca feudală din Țările Române; d. titluri, funcții, proprietăți etc.) Care aparține (prin contract) unei persoane până la sfârșitul vieții și se transmite și urmașilor. 23 a (În epoca feudală din Țările Române; d. persoane aparținând anumitor categorii sociale) Care își păstrează (prin contract) titlul, funcția, condiția socială etc. pe viață, transmițându-le și urmașilor. 24 a (Prin exagerare) Căruia nu i se poate prevedea sfârșitul Si: etern (21), (îvr) vecinicit (1). 25 a (Prin exagerare) Care se repetă fără întrerupere Si: continuu (1), neîncetat (1), permanent (1), neîntrerupt, (îvr) vecinicit (2). 26 a (Prin exagerare) Care plictisește prin repetiție Si: etern (24), monoton, (îvr) vecinicit (3). 27 a (Prin exagerare) Care este familiar, binecunoscut cuiva. 28 a (D. persoane) Care este într-o anumită situație (de) un timp (foarte) lung. 29 a (D. persoane) Care este statornic. 30 a (Reg; îe) A fi vecinic cu căciula pe cap A fi mândru. 31 a (D. persoane; precedă subtantivul pe care îl determină) A cărui prezență undeva sau lângă cineva este permanentă (plictisind sau agasând). 32 a (D. obiecte; precedă subtantivul determinat, care, de obicei, este însoțit și de un aps) Care este în permanență asociat cu cineva sau cu ceva. 33 a (D. obiecte; precedă subtantivul determinat, care, de obicei, este însoțit și de un aps) Care este mereu același. 34 av Necontenit. 35 av Totdeauna.

viare sf [At: CORESI, TETR. 51 / V: viere / E: via³] (Îvr) 1 (Bis) Înviere din morți în ziua judecății de apoi. 2 (Bis) Învierea lui Iisus Hristos. 3 (Îvr) Viață (1).

viclean, ~ă [At: PSALT. HUR. 3^v/5 / V: (îrg) fi~, hi~ (Pl și: hicleani, hicleane) hitlen, ~lan, (înv) hitl~, vitl~, (reg) fitl~, hăc~, hâc~, iclean~, (îvr) hâtl~, vec~, ~len, vihl~ / Pl: ~eni, ~ene, (îvr) ~i, ~e / E: mg hitlen] 1-2 smf, a (Persoană) care este lipsită de sinceritate, ascunzându-și adevăratele gânduri, sentimente, intenții (răuvoitoare) Si: fățarnic (3-4), ipocrit, prefăcut², perfid, (înv) viclenit² (1), (reg) viclenos (4). 3-4 smf, a (Persoană) care profită de naivitatea sau de buna-credință a celor din jur pentru a-și atinge scopurile (pe căi ocolite) Si: șiret³, (înv) viclenit² (2), (reg) viclenos (5). 5-6 smf, a (Om) abil. 7-8 smf, a (Îvp) (Om) crud (19). 9 a (D. fizionomia, manifestările etc. oamenilor) Care exprimă viclenie (1) Si: (înv) viclenos (1), viclenit² (5), (asr) viclenesc (1). 10 a (D. fizionomia, manifestările etc. oamenilor) Care este specific omului viclean (1) Si: (înv) viclenos (2), viclenit² (6), (asr) viclenesc (2). 11 a (D. fizionomia, manifestările etc. oamenilor) Care, în ciuda aparențelor, este periculos Si: (înv) viclenos (3), viclenit² (7), (asr) viclenesc (3). 12 a (Reg; îs) Gâtlanul cel hi~ sau gâtiță hicleană Trahee. 13 a (Înv; d. unități de măsură) Falsificat² (1). 14 a Care este făcut cu scopul de a înșela. 15 a Care este folosit pentru a întinde o cursă cuiva. 16-17 sm, a (Îvp) (Persoană) care este lipsită de loialitate față de cineva sau de ceva Si: trădător. 18-19 sm, a (Îvp) (Persoană) care nu-și respectă cuvântul. 20 a (Înv) Care demască. 21 a (Înv; d. acte, scrisori etc.) Care este falsificat² (1). 22 a (Înv; d. acte, scrisori etc.) Care este făcut cu scop ostil, subversiv (conținând informații false). 23 a (Îvr) Lipsit de corectitudine. 24-25 sm, a (Pop) (Persoană) care are o atitudine neconformă preceptelor religioase. 26-27 sm, a (Pop) (Persoană) care nu respectă dogmele sau practicile religiei creștine (și are o atitudine insultătoare față de ele) Vz eretic, necredincios, păgân. 28 sfp (Îvr) Fapte imorale. 29 sfp (Îvr) Fapte de om viclean (26). 30 a (D. forțe oculte) Diavolesc (1). 31 a (D. forțe oculte) Malefic. 32 sm Spirit rău. 33 sm Drac (1). 34 a (D. intervale de timp) Care se caracterizează printr-o abundență de fapte rele, de abateri de la preceptele religioase. 35 a (D. intervale de timp) Care inspiră nesiguranță. 36 a (Îvp; îs) Ziua cea ~ă Ziua Judecății de apoi.

vreme sf [At: PSALT. HUR. 60^r/22 / Pl: ~muri, (îvp) ~mi / E: vsl врѣмѧ] 1 Timp (1). 2 (Îe) A nu-l prinde pe cineva ~a în loc A fi mereu activ. 3 (Îe) N-a intrat ~a în sac! Este timp suficient. 4 (Reg; îe) A fi ~a între rotile A avea foarte puțin timp la dispoziție. 5 (Udp „de” sau de determinări în genitiv) Interval de timp (1) limitat de două evenimente Si: timp. 6 (Udp „de” sau de determinări în genitiv) Interval de timp definit în raport cu unitățile sale de măsură (secunde, minute, ore, zile, ani etc.) Si: timp. 7 Perioadă în care are loc un fenomen, un eveniment, o acțiune sau în care se desfășoară o fază dintr-un anumit proces Si: durată (1), timp. 8 Succesiune de momente care corespunde desfășurării unui eveniment, unui fenomen, unei acțiuni Si: timp. 9 (Îvr; în practicile creștine; îs) Dulce (sau bună) ~ Interval de timp în care este îngăduit orice aliment. 10 (Îlav) În (sau, înv, pe) toată ~a ori, îvr, în toată ~, în toate ~mi Tot timpul. 11 (Îlav) Cu ~a (sau, îvp ~, îvr, ~mi) Treptat. 12 (Îlav) După un timp oarecare. 13 (Îlav) Odată și odată. 14 (Îlav) Din ~ sau (îrg) de (ori din) cu (bună) ~ De timpuriu. 15 (Îla) Înainte de a fi prea târziu. 16 (Îlav) Din ~ în ~ sau, înv, din vremuri în vremuri Din când în când Si: uneori. 17 (Îal) La anumite intervale (regulate). 18 (Îlav) Într-o ~ Într-o perioadă neprecizată din trecut Si: cândva, odată. 19 (Îlav) În (sau, înv, într-) aceeași ~ Concomitent (2). 20 (Îlav) Pe ~a când Atunci când. 21 (Îlav) În ultima ~ sau în ~a din urmă În intervalul de timp care precedă momentul de față. 22 (Înv; îlav) Curândă ~ sau (îvr) într-o mică de ~ În scurt timp. 23 (Înv; îlav) În (sau prin) multe ~mi Adesea (1). 24 (Îlav) Pe o ~ Pentru un timp limitat. 25 (Îvr; îlav) În ~ de veac Niciodată. 26 (Îlc) În ~ ce sau, înv, în ~ când, în ~ că, în ~a ce, pe ~a ce În timp ce. 27 (Îlc) În ~ ce sau, înv, în ~ că Deoarece. 28 (Îlc) În ~ ce sau, înv, în ~ că, în ~ când (Pe) când. 29 (Îlc) În ~ ce sau, înv, în ~ când Dacă. 30 (Îlc) Câtă ~ Cât timp ... 31 (Îal) Dacă. 32 (Îal) Deoarece. 33 (Îlc) Pe (sau, înv, în) câtă ~ Cât timp ... 34 (Îlc) Pe câtă ~ În timp ce. 35 (Îlc) Atâta ~ cât ... Cât timp. 36 (Îs) O ~ O perioadă (nedeterminată) de timp. 37 (Îe) A(-și) pierde (sau, fam, a prăpădi, înv, a cheltui) ~a sau (înv) a pierde ~ A(-și) irosi timpul. 38 (Îe) A-și petrece (sau a-și trece, a-și omorî, a omorî) ~a (cu ceva) sau a-și trece fin ~ A-și ocupa timpul într-un anumit fel (pentru a avea senzația că trece mai repede). 39 (Îlav) Fără a (mai) pierde ~ (sau ~a) Imediat. 40 (Pop; îe) A încurca ~a A stânjeni pe cei din jur. 41 (Olt; îe) (A muri) cu ~a înainte (A muri) în floarea vârstei. 42 (Trs; îe) Nu-i ~ de numărare Nu este timp de pierdut. 43 (Îc) Pierde-~a Persoană care își irosește timpul. 44 (Îac) Om fără căpătâi. 45 (De obicei precedat de pp „în”, „la”; udp „de”) Interval de timp nedefinit, considerat în raport cu evenimentele, faptele, situațiile care îl caracterizează. 46 (Îe) A avea ~ A avea timp liber. 47 (Îae) A avea un răgaz. 48 (Rel; îs) ~a (sau ~mile) de apoi, (îvp) ~a cea de apoi (Perioadă de timp în care va avea loc) Judecata de Apoi. 49 (Înv) Viață (113). 50 (Înv) Vârstă (1). 51 (Mar; îla; d. oameni) În ~ Tânăr. 52 (Mar; îal) Sprinten. 53 (Îe) (În sau la, pe) ~a mea (sau ta, lui etc.) (În) tinerețe. 54 (Îae) (Într-o) perioadă optimă din viața cuiva. 55 (Îe) Acum mi-i (sau ți-i) ~a Aceasta este vârsta când trebuie să mă bucur (sau să te bucuri) de viață. 56 (Îe) A-i trece cuiva ~a A depăși vârsta potrivită pentru ceva. 57 (Îae) A îmbătrâni. 58 (Îrg) Anotimp. 59 (Îrg) An¹ (1). 60 Perioadă a anului caracterizată prin apariția anumitor fenomene determinate de specificul anotimpului. 61 (Udp „de”) Timp anume din cursul zilei, al serii sau al nopții. 62 (Prc) Oră. 63 (Îlav) Pe la o (sau cu bună) ~ Pe la apusul soarelui. 64 (Olt; îlav) La orice ~ La miezul nopții. 65 (Îvr) Veac (49). 66 (Grm; îvr) Durată a unei vocale. 67 (Grm; îvr) Durată a unei silabe. 68 (Udp „de” sau de determinări genitivale) Interval de timp determinat (stabilit în funcție de anumite obiceiuri, cerințe etc.), potrivit pentru desfășurarea unei acțiuni sau a unei activități. 69 (De obicei în legătură cu verbe ca „a veni”, „a găsi”, „a fi”, înv, „a păzi”, „a pândi”) Moment favorabil pentru desfășurarea unor acțiuni Si: ocazie, prilej. 70-71 (Îlav și, rar, îla) La (sau, îrg, în) ~ (Care se face) la momentul potrivit. 72-73 (Îal) (Care se produce) în timp util. 74 (Trs; îlav) La (sau, îrg, în) ~ Se poate întâmpla să ... 75 (Trs; îal) Nu cumva … 76 (Reg; îlav) În ~ Devreme (1). 77 (Îlav) Fără (de) ~ sau înainte de ~, (înv) înainte ~, ainte de ~ Înainte de termen. 78 (Îal) La timp nepotrivit. 79 (Îrg; îla) Fără (de) ~ Care este prematur. 80 (Îrg; îal) Care este inoportun. 81 (Trs; îla; d. ouă) Care nu are găoace. 82-83 (Înv; îljv) Fără (de) ~ (Care se produce) continuu. 84 (Îlav) De (la) o ~ încoace sau dintr-o ~ De câtva timp. 85 (Îlav) Până la o ~ Până la un moment dat. 86 (Îlav) La ~a asta Într-un moment nepotrivit al zilei, al nopții sau al anului. 87 (Îlav) La o ~ La un moment dat. 88 (Îal) Într-un târziu. 89 (Îlc) De ~ ce (sau, înv, că) Dacă. 90 (Îlc; și, îvr, îlc dacă ~ ce) Din moment ce. 91 (Îe) La (sau, înv, în) ~a sa (sau ei, lui, lor) La momentul potrivit. 92 (Îe) A apuca (sau a prinde) pe cineva ~a A se găsi într-o situație oarecare la un moment dat. 93 (Îe) Era și ~a Se spune atunci când intervine, cu puțin timp înainte de a fi prea târziu, un eveniment favorabil, așteptat. 94 (Îrg; îs) ~ cu prilej Ocazie favorabilă. 95 (Îe) A fi în ~ A fi în siuația corespunzătoare pentru ... 96 (Reg; îe) La ~a ~mii Când va fi momentul potrivit. 97 (Îe) Vine ~a că ... Poate că ... 98 (Înv; șîs ~ cu soroc) Interval de timp în cuprinsul sau la sfârșitul căruia se săvârșește o acțiune (planificată). 99 (Și îas) Termen fixat pentru săvârșirea unei acțiuni sau pentru îndeplinirea unei obligații. 100 Epocă (1). 101 Totalitatea evenimentelor care caracterizează o epocă (1). 102 (Îs) ~a trecută (ori veche) sau ~murile (ori ~mile) vechi (sau trecute) Trecutul (îndepărtat). 103 (Îs) ~a (sau ~murile) de acum Epoca actuală, din punctul de vedere al vorbitorului. 104 (Îs) ~a (sau ~murile, ~mile) viitoare, (înv) ~mile cele viitoare Viitorul (14). 105 (Îlav) Pe (sau, rar, în) ~muri (ori, îrg, ~mi) Odinioară. 106-107 (Îljv) (Mai) înainte (sau de înainte, dinainte, îrg, nainte) ~ (sau, reg, înainte ~muri) (Care a fost) cândva. 108 (Îlav) Pe ~a aceea sau pe acea ~, pe acele ~muri, (înv) pe ~mile acelea, (reg) pe ~a aia, pe ~murile alea Într-o perioadă anterioară de care este vorba Si: pe atunci. 109-110 (Îljv) În (sau din) ~murile (ori ~mi, reg, ~a, ~mile) de demult sau (îvr) în ~mile de apoi În (sau din) trecutul îndepărtat. 111 (Îlav) După ~muri (sau, îrg, ~, ~mi) În cursul timpului. 112-113 (Îljv) De pe (sau din) ~muri (și, înv, îla, de pe ~mi) (Care a existat) în trecutul îndepărtat. 114 (Pex; lsg) Societatea dintr-o anumită perioadă istorică. 115 (Pex; lsg) Ceea ce este specific societății dintr-o anumită perioadă istorică. 116 (Lpl) Stare de lucruri caracteristice unei anumite perioade istorice Si: împrejurări. 117 (Urmat de un aps sau de determinări pronominale în cazul genitiv) Perioadă de timp raportată la o generație. 118 (Lpl) Stările de lucruri caracteristice vremii (117). 119 (Rar) Eră geologică. 120 (Fig) Proces obiectiv de dezvoltare a fenomenelor naturii și societății Si: istorie. 121 Stare a atmosferei la un moment dat și într-un anumit loc, caracterizată prin totalitatea elementelor meteorologice și determinată de radiația solară, de circulația maselor de aer, de presiune etc. 122 (Adesea lpl) Ansamblul fenomenelor sau al condițiilor meteorologice la un moment dat și într-un anumit loc. 123 (Trs; îs) ~ mare Zloată. 124 (Trs; îas; șîs ~uri mari) Furtună (4). 125 (Trs; îs) ~ seacă Secetă. 126 (Îls) Manta de ~ (sau ~a) rea Persoană care este luată în seamă numai când este nevoie de ea. 127 (Pop; îe) Bună ~ (sau ~a)! Formulă de salut, folosită la întâlnire sau la despărțire. 128 (Reg; d. oamneni; îe) A se face ~ rea A se înfuria. 129 (Reg; d. oameni; îe) (A fi) ~ grea (sau rea) (A fi) voinic și viteaz. 130 (Reg; îe) A trage a ~ (rea) Se spune când sunt semne care prevestesc schimbarea stării atmosferice. 131 (Mun; îe) A se așterne (sau a se pune, a se așeza) pe ~ A se face vreme (121) urâtă. 132 (Grm; înv) Timp. 133 (Grm; înv) Fiecare dintre formele flexionare ale verbului prin care se exprimă categoria gramaticală a timpului.

socotire sf [At: CORESI, ap. DHLR II, 479 / Pl: ~ri / E: socoti] 1 (Înv) Prețuire. 2 Cercetare (2). 3 Judecata de apoi. 4 Considerare (1). 5 (Înv) Îngrijire. 6 (Înv; pex) Ocrotire. 7 (Rar) Calculare (1). 8 (Rar) Numărare. 9 (Rar) Atribuire (3). 10 (Rar) Imputare. 11 (Înv) Chibzuire (1). 12 (Înv; pex) Hotărâre (4). 13 (Înv) Tâlc. 14 Părere. 15 (Înv) Intenție. 17 (înv) Plan.

sfârșenie sf [At: PSALT. 113 / V: ~șanie, ~șănie, fârșenie / Pl: (rar) ~ii / E: sfârși + -enie] 1 (Înv) Sfârșit¹ (1). 2 (Îvr) Sfârșit¹ (15). 3 (Îe) A lua ~ de ... A fi ucis de ... 4 (Îvr; în concepțiile religioase) Judecata de apoi. 5 (Îvr) Scop (1). 6 (Înv) Capăt (2). 7 (Înv) Hotar (1). 8-10 (Reg) Sfârșeală (1-3).

vale² s.f. 1 (geomorf.) Formă de relief îngustă și alungită, cu altitudini mai joase decît regiunile înconjurătoare și deschisă în aval, care este străbătută permanent sau vremelnic de o apă curgătoare; ext. regiune de șes situată sub nivelul ținuturilor din jur (și străbătută de o apă curgătoare). ◊ (în corelație cu „munte” exprimă sensul „prin toate părțile”, „din toate părțile”) Și din munte și din vale Zvon de glasuri cuvînta (POP.). ◊ (art.; cu determ., făcînd parte din nume de localități, de zone etc.) Merge pe Valea Prahovei cu autobuzul. ◊ Valea plîngerii = a) (relig:, și valea lacrimilor, valea plîngerilor, vale a plîngerii) (loc de) suferință; lumea, pămîntul considerate ca loc de suferință. Alții, mai fericiți, s-au înapoiat la ceruri, evadînd din această vale a plîngerii (GAL.); b) (în basme) loc al suferințelor, unde domnește plînsul și jalea. (bis.; înv.) Valea Judecății = locul Judecății de Apoi. ◊ Loc.adv. La vale = a) (mai ales pe lîngă vb. de mișcare) la coborîș, în sensul coborîșului; în josul apei, spre capătul coborîșului; b) în direcția în care curge o apă, în sensul cursului apei, pe firul apei; c) în jos, spre pămînt; d) (mai ales pe lîngă vb. ca „a scrie”, „a arăta”, „a spune”) în continuare, în cele ce urmează. De vale = la capătul de jos al coborîșului, unde începe valea; mai departe (în sensul coborîrii). Mai la vale = mai jos, mai departe, în continuare. ◊ Loc.adj. De la vale = a) (și din vale) care se află într-o regiune joasă; care este situat mai departe (în sensul coborîrii; b) (și din vale) care se află în partea de jos; c) (și de mai la vale) care este în continuare, care urmează (într-un text). ◊ Loc.prep. La vale de... sau de la (ori de din) vale de... = mai jos...; mai încolo de... ◊ expr. A lua (pe cineva sau ceva) la vale = a ironiza, a-și bate joc. A merge la vale = a decădea. Dă la deal, dă la vale = se străduiește în toate chipurile, încearcă toate posibilitățile. Ce mai la deal, la vale? = a) ce să mai lungim discuția inutil?, ce mai încoace, încolo?; b) să vorbim deschis, pe șleau; să spunem lucrurilor pe nume. A-și lua valea = a pleca, a fugi (de undeva); a-și lua cîmpii. ◊ (eliptic; cu val. de imper.) Valea de aici! A nu ști nici (la) deal, nici (la) vale v. deal. Greu la deal și greu la vale v. greu. Calea-valea v. cale. Ce mai calea-valea v. cale. ◊ fig. Am făcut acest ocol prin valea copilăriei (CAM.). 2 (înv., pop.) Apă curgătoare; albia unei ape curgătoare. ◊ expr. A trage (pe cineva) în vale = a uda (pe cineva) într-o apă curgătoare de Paște sau de Bobotează, ca ritual de purificare sau de fertilitate. • pl. văi, (reg.) văii. /lat. vallem.

veșnic, -ă adj. I (exprimă durata absolută) 1 (despre materie, lumea materială, elemente ale naturii, fenomene naturale etc.; adesea poet.) Care există de totdeauna și va exista întotdeauna; căruia experiența umană îi recunoaște sau îi atribuie existența din totdeauna și pentru totdeauna; etern. Izvoarele cele reci și veșnice care țîșnesc din inima muntelui (SADOV.). ◊ (adv.) Stelele... vecinic pe ceruri colindează (EMIN.). 2 (bis.; despre Dumnezeu) Care există în afara timpului; a cărui existență nu se supune nici unei determinări cronologice; etern. Înaintea Vecinicului Părinte (ALECS.). ♦ Care aparține lui Dumnezeu; care este de esență divină; care este dat, orînduit de Dumnezeu. ♦ Judecata cea Veșnică = Judecata de Apoi. Viața cea veșnică v. viață. ♦ (subst. m.; precedat de art.adj. „cel”; nm.pr.) Dumnezeu. Mergeți înaintea Celui Vecinic să jurați sfînta unire (MARC.). ♦ (subst. n.) Ceea ce aparține lui Dumnezeu; ceea ce este caracteristic, propriu existenței de după moarte a credincioșilor. Numai moartea... Să ne descopere minței a vecinicului taine poate (CON.). ◊ expr. A se muta (sau a trece, a se duce) la cele veșnice = (despre oameni) a muri. II (exprimă permanența unui lucru, a unei stări, a unei acțiuni, a unei situații, a unui sentiment etc.) 1 exager. (despre sentimente, stări, atitudini, fapte etc. ale oamenilor; de obicei precedă subst. determ.) Căruia nu i se poate cunoaște sau prevedea sfîrșitul; care există, care durează fără a se întrerupe și fără a se schimba în timp; care pare să nu aibă sfîrșit; care se repetă fără întrerupere. Veșnicul ei surîs de plăcere ne apare ca o sfidare (VIANU). ♦ (despre persoane) Care este într-o anumită stare, situație, postură (față de cineva) (de) un timp îndelungat; care este constant, statornic. Smărăndache, veșnicul purtător de știri (CĂL.). ♦ (adv.) Într-una, mereu, necontenit; totdeauna, de fiecare dată. Veșnic are cineva interes să-și aducă o rudă (CA. PETR.). 2 A cărui existență sau durată nu are sfîrșit; care (se consideră că) nu va înceta niciodată să existe; care va dăinui, va dura, va rezista tot timpul care va urma sau un timp foarte lung; etern. Izvorul veșnic al tuturor inspirațiilor adevărate (MAIOR.). ◊ Veșnica (lui sau a ei, a lor) pomenire = a) (bis.) formulă de rugăciune prin care Dumnezeu este implorat să nu uite pe cei morți la Judecata de Apoi; cîntare bisericească de încheiere a slujbei de înmormîntare sau de parastas; b) (glum., iron.) se spune cînd cineva sau ceva este considerat definitiv pierdut. Focul veșnic v. foc. Liniște veșnică v. liniște. Somnul (cel) veșnic v. somn. Viața veșnică v. viață. ◊ expr. A zăcea (de) somnul cel veșnic = a fi mort. 3 (în Ev. Med., în Țările Rom.; despre titluri, funcții, proprietăți etc.) Care aparține (prin contract) unei persoane pînă la sfîrșitul vieții și se transmite și urmașilor. ♦ (despre persoane aparținînd unor categorii sociale) Care își păstrează (prin contract) titlul, funcția, condiția socială etc. pe viață, transmițîndu-le și urmașilor. • pl. -ci, -ce. și (înv.,pop.) vecinic, -ă adj. /<slav. вѣуьнъ.

viitor, -oare adj., s.n. I adj. 1 (raportat la „prezent” sau „trecut”) Care va veni, care va fi, va exista, va apărea sau care se va produce, se va desfășura, se va realiza etc. după momentul de față sau după epoca la care se referă vorbitorul, în cursul unui interval de timp neprecizat; care este proiectat într-o perioadă ce va veni. Omul are-n el numai șir, ființa altor oameni trecuți și viitori (EMIN.). ♦ Care va sosi, va avea loc, se va produce imediat după momentul, timpul prezent, conform unei anumite periodicități. În duminica viitoare, stăpîne, să mergem în sat la horă (CR.). ♦ (relig.; despre viață, lume, vreme etc.) Care urmează să se desfășoare, să existe în cadrul eternității, după Judecata de Apoi; gener. care există după moarte. Eu nu cred în creație, nu cred în Dumnezeu, nu cred în suflet și viața viitoare (AGÂR.). 2 (despre persoane denumite prin poziția lor socială, profesională etc.; precedă de obicei cuvîntul determinat) Care urmează să fie numit, ales, recunoscut, consfințit, consacrat ca atare; care urmează să îndeplinească un anumit rol. Ieși pe jos, împreună cu viitorul său director de cabinet (CĂL.). 3 (gram.) Timpul viitor (și subst. n.) = timp verbal care exprimă o acțiune ce se va petrece într-un moment ulterior celui în care se vorbește. Viitor anterior v. anterior. 4 (înv.) Care vine, sosește, ajunge undeva sau la cineva. 5 (înv.) Care se deplasează apropiindu-se de cineva sau de ceva. Era acum viitor spre hotarele Țărei Românești cu oști grele (BĂLC.). II s.n. 1 (raportat la „prezent” sau „trecut”) Perioadă de timp variabilă care urmează prezentului; totalitatea evenimentelor, împrejurărilor etc. din această perioadă de timp; viitorime. Ce va putea să fie într-un viitor îndepărtat se va vedea (CA. PETR.). ◊ Loc.adv. Pe (sau în) viitor = de acum înainte. Nici nu putea fi vorba de iubire între ei Nici acum, nici mai ales în viitor (VIN.). 2 Situație, stare care urmează să existe, să se producă etc.; perspectivă. Graba lui de a-și asigura viitorul fusese nimerită (XEN.). ◊ Loc.adj. (Plin) de viitor sau cu viitor = a) care se va realiza, se va produce etc. într-o perioadă de timp care urmează momentului prezent. Seara stătea tolănit... și făcea zeci de planuri de viitor (REBR.); b) cu (mari) perspective de realizare. Oameni în urcare și de viitor (M. I. CAR.). Fără viitor = care nu are perspective de a progresa, de a se dezvolta, de a avansa etc. ◊ Expr. A avea viitor = a) (despre oameni sau despre proiecte, idei etc.) a avea șanse de succes; b) (despre oameni) a-l aștepta o carieră strălucită. • pl. -ori, -oare, (înv.) -uri. și viitoriu, -oare, venitor, -oare adj., s.n. /veni + -tor.

vreme s.f. I (în concurență cu „timp”) 1 Dimensiune a Universului care reprezintă succesiunea (și simultaneitatea) fenomenelor, evenimentelor etc.; derulare ireversibilă, considerată în mod absolut, a fenomenelor și a evenimentelor în succesiunea lor, a existențelor în schimbarea lor; succesiune (și simultaneitate) a proceselor realității obiective; timp. Altul caută în lume și în vreme adevăr, De pe galbenele file el adună mii de coji (EMIN.). ◊ expr. Roata vremii v. roată. 2 (de obicei urmat de determ. în gen. sau precedate de prep. „de”) Interval (oarecare) de timp limitat de două evenimente, întîmplări, acțiuni etc. sau definit în raport cu unitățile sale de măsură (secunde, minute, ore, zile, luni, ani etc.); durată, perioadă (măsurată în ore, zile, luni, ani etc.) în care are loc un fenomen, un eveniment, o acțiune etc.; succesiune de momente care corespunde desfășurării, evoluției unui fenomen, unui eveniment, unei acțiuni etc.; interval, perioadă, răstimp; timp. Ea nu va ști și va bea numai apă în vremea luptei cu tine (EMIN.). ◊ (cu determ. adj.) Destulă vreme răbdasem răutățile lui (CAR.). ◊ Loc.adv. (În) toată vremea = în fiecare clipă, tot timpul; în permanență; continuu, întruna, fără întrerupere, mereu. Titu Herdelea se simțea de prisos, cum se simțise toată vremea (REBR.). Cu vremea = treptat, pe măsură ce trece timpul; după un timp oarecare; odată și odată. Tabla roșie a acoperișului se decolorase cu vremea (PHIL.). Din vreme sau (înv., reg.) de cu (bună) vreme = de timpuriu; mai înainte; cu un timp oarecare înainte de momentul prezent, obișnuit, prevăzut, așteptat; înainte de a fi prea tîrziu. Noul argat adusese, de cu vreme, brațe de despicături în casă (AGÂR.). Din vreme în vreme = uneori; din cînd în cînd; din timp în timp. Din vreme-n vreme, numai de dincolo de dealuri Părea c-auz un sunet, un uiet depărtat (ALEX.). În ultima vreme sau în vremea din urmă = în intervalul de timp care precedă momentul de față sau în care este cuprins acesta. În special în ultima vreme, studiul formării cuvintelor se bucură, la noi, de o atenție deosebită (HR.). ◊ Loc.conj. În vreme ce (sau, înv., în vremea cînd) = a) (introduce o prop. temp., adesea cu nuanță cauz. sau de opoz.) în timp ce, pe cînd, atunci cînd. Soțul consumă mulțumit, în vreme ce pierde la cărți (ARGH.); b) (introduce o prop. cauz.) fiindcă, deoarece, întrucît. În vreme ce... ard în pară, De ce să nu fiu o piatră din lume scoasă afară? (CON.); c) (introduce o prop. opoz.) (pe) cînd. Ea be putere, în vreme ce dușmanul ei numai apă (EMIN.). Cîtă vreme = a) (introduce o prop. temp.) cît timp, în toată perioada în care... Cîtă vreme avu oarecare trecere la Ministerul de Externe, fu luat în deriziune de aristrocrație (CĂL.); b) (introduce o prop. cond.) dacă. Cîtă vreme nu se ridică nici o pretenție asupră-i, el n-are voie să ia nici o măsură (CAR.). Pe cîtă vreme = a) (introduce o prop. temp.) cît timp, atîta timp cît, în toată perioada în care... Lasă pe unul să-ți ție locul, pe cîtă vreme vei lipsi din el (EMIN.); b) (introduce o prop. opoz.) în timp ce. Toate celelalte sufăr numai de căldură și de sete, pe cîtă vreme dumneaei sufere pe lîngă astea și de foame (CAR.). Atîta vreme cît = (introduce o prop. opoz., cu nuanță cond.) cît timp. Rezultă că atîta vreme cît sunt folosite mijloacele materiale, existențialiștii au deplină dreptate și condiția umană e deznădăjduită (STEINH.). ◊ expr. O vreme = o perioadă de timp. O vreme ne-am lăsat în derivă, așteptînd să ne ducă oceanul spre ele (TUD.). A-și pierde (sau a-și trece, a-și omorî) vremea = a-și irosi timpul în zadar; a lenevi. a) a-și irosi timpul, a-și pierde vremea; b) a-și petrece timpul mai ușor, mai repede; a-și omorî timpul Iar vă pierdeți vremea cu cîinele ăsta de pripas? (VOIC.). A-și petrece (sau a-și trece, a-și omorî, a omorî) vremea (cu ceva) = a-și ocupa timpul într-un anumit fel, a-și petrece timpul (cu...); a face să treacă timpul mai ușor (cu lucruri neimportante). Trecură din tindă în grădină, ca doi oameni fără grabă, care vor să-și omoare vremea (SADOV.). Fără a (mai) pierde vreme (sau vremea) = repede, neîntîrziat, imediat. Fără a pierde vreme, începu a se găti spre a se porni la oaste (BĂLC.). (Că sau doar) n-a intrat vremea în sac v. intra. Nu-i vreme de numărare v. numărare. Nu e vremea trecută v. trece. ♦ (mai ales în legătură cu vb. „a avea”) Timp liber, disponibil (pentru a face ceva); răgaz (acordat cuiva sau solicitat de cineva). D-ta spune că, de-i avea vreme să te duci mai pe urmă, bine-de-bine, iară de nu, să te ierte (CR.). ♦ (înv.) Răstimp de viețuire, durată a vieții omului; viață. Vreamea lui Izmail aceasta e 137de ani (P. OR). ◊ expr. (În sau la) vremea mea (ori a ta, a lui etc.) = (în) tinerețe, (în) floarea vîrstei. Ehei, dumneata nu știi ce număr a fost soacră-mea la vremea ei (VIN.). Acum mi-i (sau ți-i etc.) vremea = aceasta este vîrsta cînd trebuie să mă bucur (ori să te bucuri etc.). Aveți dreptate, băieți, acum vi-i vremea (CR.). ♦ (înv., reg.) An. Ficioară nevastă, nevastă ficioară, Peste șese vremi roada să-i coboară (CANT.). ◊ expr. (A fi) nins de vreme v. nins. ♦ (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care precizează sensul) Timp anume din cursul zilei, al serii sau al nopții; restr. ceas, oră. Singur, pe vremea-nnoptării, M-opresc pe-o colină și cînt (COȘB.). ♦ (relig.) Vremea de apoi sau, înv., pop., vremea cea de apoi = perioada de timp (nedefinită) în care va fi sfîrșitul lumii; existența de după moarte; judecata de apoi. 3 (urmat de determ. gen. sau precedate de prep. „de”) (Interval de) timp delimitat în funcție de anumite practici, obligații, cerințe etc., care este destinat, consacrat (și obligatoriu) pentru desfășurarea unei activități, a unei acțiuni etc. Vremea pescuitului întîrzia (VOIC.). 4 (de obicei constr. cu vb. ca „a veni”, „a găsi”, „a fi”) Timp (considerat) prielnic, favorabil etc. pentru desfășurarea unei acțiuni, a unei activități, pentru luarea unei decizii etc.; prilej, ocazie; moment. Veni vremea să plec la Socola (CR.). ◊ Loc.adv. La vreme = la momentul potrivit, oportun. Poetul, dacă n-are toate bucuriile vieții la vreme, e lipsit de avînt și închipuire (CĂL.) La vreme de... = a) în timpul..., pe timp de...; b) cînd se întîmplă, cînd e nevoie. Într-o vreme = la un moment dat, cîndva. La vremea asta = într-un moment (nepotrivit) al zilei sau al anului. Pînă la o vreme = pînă la un moment dat. A mers această împestrițare pînă la o vreme (HEL.). La o vreme = la un moment dat; într-un tîrziu. Dintr-o vreme sau de la o vreme (încoace) = începînd de la un moment dat, după un timp, într-un tîrziu. De la o vreme încoace însă, nu știu ce avea, că era tot galeș, trist și dus pe gînduri (ISP.). ◊ Loc.adj., adv. Fără (de) (sau înainte de) vreme = de timpuriu, înainte de termen; prematur. Astă născare fără vreme cam supără pre tata (c. NEGR.). Ne supără, ne îmbătrînesc fără vreme (CAR). ◊ Loc.conj. De vreme ce = din moment ce; fiindcă, deoarece. Trebuie să fie ceva neînțeles de mintea noastră, de vreme ce a făcut lucruri peste puterea omenească! (CR.). De vreme ce vouă vi se cuvine această cinste..., hotărîți (SADOV.). ◊ expr. La vremea sa (sau a ei, a lui, a lor) = la momentul potrivit. Fă tot lucrul la vremea lui (c. NEGR.). A apuca (sau a prinde) (pe cineva) vremea = a fi, a se găsi într-o situație oarecare la un moment dat. Nu știi (sau mai știi) cum vine (sau veni) vremea ori așa vine vremea, se spune pentru a evidenția caracterul imprevizibil sau accidental al unor situații sau întîmplări la un moment dat Era și vremea, se spune atunci cînd intervine, în ultimul moment, o schimbare (în bine), un eveniment favorabil, așteptat. (înv., reg.) Vreme cu prilej = ocazie potrivită; moment potrivit, favorabil. Turcii căutau vreme cu prilej ca să-și scoată din capete (ISP.). Am venit în preajma Iașilor, așezîndu-mă la pîndă și așteptînd vreme cu prilej (SADOV.). 5 (adesea la pl. cu val. de sg.; de obicei urmat de determ. în gen. care precizează felul) Perioadă (lungă) de timp (determinată cronologic) marcată de un eveniment istoric, cultural, științific etc. important, de o personalitate (excepțională) ori de o trăsătură dominantă privind stări, situații, fapte etc.; totalitatea evenimentelor, a faptelor, situațiilor etc. care caracterizează această perioadă; veac, epocă, secol. A istoriei minune, Vremea lui Ștefan cel Mare (EMIN.). ◊ Loc.adv. După vremuri = în decursul veacurilor. Mulți durară, după vremuri, peste Dunăre vrun pod (EMIN.). Pe (sau în) vremea aceea (sau acea vreme) = (pe) atunci. Ion Negru era pe vremea aceea omul cel mai avut din sat (AGÂR.). Pe vremuri = odinioară, cîndva, în trecut. Pe vremuri, nici nu așteptai să exprim o dorință, o ghiceai și mi-o îndeplineai (CA. PETR.). (Mai) înainte vreme = odinioară; (de) mai demult. Înainte vreme..., domnia Moldovei era teacă fîră sabie (SADOV.). ◊ Loc.adj., adv. Din (sau de pe) vremuri = (care este) din timpurile vechi, din străbuni. Făcea oamenilor semn să intre în lan, așa cum apucase dumnealui din vremuri (ANG.). ◊ expr. În negura vremii = în trecutul îndepărtat. Vremea trecută (ori veche, de demult) = trecutul (îndepărtat). În vremea veche trăia un împărat întunecat și gînditor ca meazănoaptea (EMIN.). 6 (la pl.) Stare de lucruri; împrejurări, circumstanțe. O carte cu scoarțe străvechi... stătea de mărturie atîtor vremi nesigure, povestind viața unui sfînt (ANG.). II (meteor.; adesea urmat de determ. care arată felul) Stare a atmosferei la un moment dat și într-un loc determinat, caracterizată prin totalitatea elementelor meteorologice și determinată de radiația solară, de circulația maselor de aer, de presiune etc.; ansamblul fenomenelor sau al condițiilor meteorologice la un moment dat și într-un anumit loc sau variația valorilor fenomenelor meteorologice într-un interval oarecare; timp. Era vremea cam ploioasă și oamenii au rămas pe acasă (SLAV.). ◊ expr. (pop.) Bună vreme (sau vremea) = formulă de salut, folosită la întîlnire sau la despărțire. Bună vreme, măi băiete! (EMIN.). Manta de vreme (sau vremea) rea v. manta. III (gram.; înv.) Timp. • pl. -uri, (înv.) -i. /<sl. veche врѣмѧ.

Parler comme l’Apocalypse (fr. „A vorbit ca în Apocalips”) – Una dintre cărțile „Noului testament”, atribuită evanghelistului Ioan, „Apocalipsul” – care în grecește înseamnă „revelație” – cuprinde prorociri fantastice despre un pretins „sfîrșit al lumii” și despre „judecata de apoi”. Datorită conținutului mistic și stilului nebulos al acestei scrieri, apocalipsul a devenit echivalent cu o fantasmagorie, cu o halucinație. Deci, a vorbi ca în Apocalips înseamnă a vorbi într-un fel neinteligibil, cu exagerări greu de crezut. FOL.

judéț, județe, s.n. 1. (arh.) Judecată. 2. Judecata de apoi: „Nici soare n-a răsări / Nici stele pă cer n-or fi, / Atuncea județu-a fi” (Bilțiu, 1996: 236). 3. (reg.; înv.) Judecător: „Tu, Siule,-i căpăta / Păharu' botezului, / Scaunu' județului” (Memoria, 2001: 112). 4. Ținut, comitat, departament, district. (Sec. XV). – Lat. judicium „proces, funcție de judecător; tribunal” (DEX, MDA).

JUDECATĂ (pl. -căți) sf. 1 ⚖️ Faptul de a judeca; hotărîrea rostită de un judecător, de un tribunal; Ⓟ: mai bine o învoială strîmbă decît o ~ dreaptă 👉 LOPATĂ1 ¶ 2 ⚖️ Proces: nu m’am tîrît prin judecăți de cînd sînt (CRG.): 👉 LOPATĂ1 ¶ 3 ⚖️ Locul unde se judecă, judecătorie, tribunal; justiție: a da, a trage, a chema în ~, a chema înaintea justiției ¶ 4 Judecata de apoi, ziua în care Dumnezeu va judeca pe vii și pe morți: o să ne apuce judecata d’apoi, o să plouă foc și pucioasă (DLVR.) ¶ 5 Hotărîrile Providenței: judecățile iui Dumnezeu ¶ 6 Însușirea pe care o are mintea omenească de a deosebi binele de rău, de a judeca cu pricepere despre oameni și lucruri; minte, rațiune, înțelepciune: are o ~ sănătoasă; dintre toți copiii, fata cea mai mare era mai cu ~ (ISP.) ¶ 7 Părere, socotință [lat. *judĭcata < judĭcatum].

VREME, vremuri, s. f. I. 1. Timp (I). 2. Durată limitată de două întâmplări, evenimente etc. sau măsurată în ore, zile etc.; interval, perioadă, răstimp. Am stat multă vreme în ploaie. ◊ Loc. adv. Cu vremea = după un timp oarecare, cândva, odată și odată, cu timpul. Din vreme = mai înainte, înainte de a fi prea târziu. Din vreme în vreme = din când în când, uneori; din timp în timp. Toată vremea = continuu, mereu, fără întrerupere. ◊ Loc. conj. În vreme ce (sau înv. în vreme când) = în timpul în care, pe când. ◊ Expr. O vreme = o perioadă de timp. A-și pierde (sau a-și trece, a-și omorî) vremea = a-și irosi timpul în zadar, a lenevi. În (sau la) vremea mea (ori ta, lui etc.) = (în) tinerețe, (în) floarea vârstei. Acum mi-i (sau ți-i etc.) vremea = aceasta este vârsta când trebuie să mă bucur (ori să te bucuri etc.). ♦ Timp disponibil, răgaz. 3. Timp (considerat) prielnic pentru desfășurarea unei acțiuni; prilej, ocazie; moment. Era vremea mesei ◊ Loc. adv. Într-o vreme = la un moment dat, cândva. La vreme = la timpul oportun, la momentul potrivit. La vremea asta = într-un moment (nepotrivit) al zilei sau al anului. La vreme de... = a) când se întâmplă, când e nevoie; b) în timpul... pe timp de... Până (sau de) la o vreme = Până (sau de) la un moment dat. La o vreme = la un moment dat; într-un târziu. Dintr-o vreme sau de la o vreme (încoace) = începând de la un moment dat. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) vreme (sau înainte de vreme) = înainte de termen, prematur. ◊ Loc. conj. De vreme ce = din moment ce, deoarece, fiindcă. ♦ (În credințele religioase) Vremea de apoi = viața viitoare; judecata din urmă. 4. Perioadă determinată istoricește; epocă, veac, secol. ◊ Loc. adv. Pe (sau în) vremea aceea (sau acea vreme) = pe atunci. Pe vremuri = odinioară, cândva, în trecut. Din vremuri = Din vremurile vechi, din străbuni. După vremuri = în cursul veacurilor. ◊ În negura vremii = în trecutul îndepărtat. ♦ (La pl.) Stare de lucruri; împrejurări, circumstanțe. II. Stare a atmosferei la un moment dat și într-un loc anumit, determinată prin totalitatea elementelor meteorologice. [Pl. și: vremi] – Din sl. vrĕmen.

VREME, (4, 5) vremuri, s. f. I. 1. Timp (I). 2. Durată limitată de două întâmplări, evenimente etc. sau măsurată în ore, zile etc.; interval, perioadă, răstimp. Am stat multă vreme în ploaie. ◊ Loc. adv. Cu vremea = după un timp oarecare, cândva, odată și odată, cu timpul. Din vreme = mai înainte, înainte de a fi prea târziu. Din vreme în vreme = din când în când, uneori; din timp în timp. Toată vremea = continuu, mereu, fără întrerupere. ◊ Loc. conj. În vreme ce (sau înv. în vreme când) = în timpul în care, pe când. ◊ Expr. O vreme = o perioadă de timp. A-și pierde (sau a-și trece, a-și omorî) vremea = a-și irosi timpul în zadar; a lenevi. În (sau la) vremea mea (ori ta, lui etc.) = (în) tinerețe, (în) floarea vârstei. Acum mi-i (sau ți-i etc.) vremea = aceasta este vârsta când trebuie să mă bucur (ori să te bucuri etc.). ♦ Timp disponibil, răgaz. 3. Timp (considerat) prielnic pentru desfășurarea unei acțiuni; prilej, ocazie; moment. Era vremea mesei. ◊ Loc. adv. Într-o vreme = la un moment dat, cândva. La vreme = la timpul oportun, la momentul potrivit. La vremea asta = într-un moment (nepotrivit) al zilei sau al anului. La vreme de... = a) când se întâmplă, când e nevoie; b) în timpul... pe timp de... Până (sau de) la o vreme = până (sau de) la un moment dat. La o vreme = la un moment dat; într-un târziu. Dintr-o vreme sau de la o vreme (încoace) = începând de la un moment dat. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) vreme (sau înainte de vreme) = înainte de termen; prematur. ◊ Loc. conj. De vreme ce = din moment ce, deoarece, fiindcă. ♦ (În credințele religioase) Vremea de apoi = viața viitoare; judecata din urmă. 4. Perioadă determinată istoricește; epocă, veac, secol. ◊ Loc. adv. Pe (sau în) vremea aceea (sau acea vreme) = pe atunci. Pe vremuri = odinioară, cândva, în trecut. Din vremuri = din timpurile vechi, din străbuni. După vremuri = în cursul veacurilor. ◊ Expr. În negura vremii = în trecutul îndepărtat. 5. (La pl.) Stare de lucruri; împrejurări, circumstanțe, ocazii. II. Stare a atmosferei la un moment dat și într-un loc anumit, determinată prin totalitatea elementelor meteorologice. [Pl. și: vremi] – Din sl. vrĕmen.

VREME, vremuri și vremi, s. f. (în concurență cu timp) I. 1. Timp (I 1). Clopotul din turn cînd geme, Cheamă vreme, ’ngroapă vreme. LESNEA, I. 10. Cu valul vremilor ce curg Atîtea cîntece s-au dus, Și valul vremilor ce curg Atîtea cîntece-a răpus. GOGA, P. 22. Unde-ajunge nu-i hotar, Nici ochi spre a cunoaște Și vremea-ncearcă în zadar Din goluri a se naște. EMINESCU, O. I 176. ◊ Expr. N-a intrat vremea-n sac v. intra (II 2). 2. Durată limitată între două întîmplări, evenimente etc. sau măsurată în ore, zile etc.; interval, perioadă, răstimp. Au stat multă vreme în ploaie. DUMITRIU, N. 155. Mai era vreme pînă la ziuă. SADOVEANU, O. I 501. De atîta vreme, de cînd nu ne-ai mai dat obraz. ALECSANDRI, T. I 41 ◊ Loc. adv. Cu vremea (sau, învechit, cu vreme) = după un timp oarecare, cîndva, odată și odată, cu timpul. Binele pe om îl scapă Cu vremea de foc și apă. PANN, la CADE. Cu vreme putea să-i aducă prilej de folos. DRĂGHICI, R. 143. Din vreme = mai înainte, înainte de a fi prea tîrziu, de timpuriu. Pe lîngă crucea din răspîntie scîrțîie roatele căruțelor ce pleacă din vreme, să nu le ajungă zăduful pe drum. CARAGIALE, O. I 320. De cu bună vreme v. bun⁴ (VI 4). Din vreme în vreme = din cînd în cînd, uneori, la intervale; din timp în timp. Din vreme în vreme birja dădea într-un hop. SADOVEANU, O. IV 7. Cînd amintirile-n trecut încearcă să mă cheme, Pe drumul lung și cunoscut Mai trec din vreme-n vreme. EMINESCU, O. I 186. Din vreme-n vreme numai, lungi șiruri de cucoare Sub bolta albăstrie zbor tainic, călătoare. ALECSANDRI, O. 190. Înainte vreme v. înainte (II 1). Loc. conj. În vreme ce (sau, învechit, în vreme cînd) = în timpul în care, pe cînd, pe de altă parte. Ștefan Văcărescu era spătar mare, în vreme ce fiul său... servea ca ispravnic. ODOBESCU, S. I 261. Tu dormi, în vreme cînd toți ciialalți varsă sudori de moarte muncind. DRĂGHICI, R. 10. ◊ Expr. O vreme = o bucată de timp, un timp. Se mai auzi o vreme murmurul greu de glasuri. DUMITRIU, N. 57. Forțele vii ale unui neam pot fi stînjenite o vreme; cînd le vine însă ceasul, înmuguresc și înfloresc cu putere irezistibilă. SADOVEANU, E. 67. Toată vremea = continuu, mereu, fără întrerupere. Titu Herdelea se simțea de prisos, cum se simțise toată vremea. REBREANU, R. II 17. Se ținea de farse toată vremea. CARAGIALE, O. III 10. A-și pierde (a-și trece sau a-și omorî) vremea = a-și irosi timpul fără a face nimic de seamă; a lenevi. În vremea mea (ta, lui etc.) = în tinerețe, în floarea vîrstei, în plinătatea puterii. Baba care-o vezi acuma fost-a mîndră-n vremea ei. EFTIMIU, Î. 92. Cînd eram în vremea mea Zburam ca o păsărea. BIBICESCU, P. P. 382. Acum mi-i (ți-i etc.) vremea = aceasta este vîrstă de care trebuie să mă bucur (să te bucuri etc.). Aveți dreptate, băieți; acum i vremea. CREANGĂ, A. 97. ♦ Timp. disponibil, răgaz. Pe tătari i-a zdrobit Groza... – Tătarii se vor face la loc... – Să zicem că da, dar le trebuie vreme. DELAVRANCEA, O. III 244. ◊ Expr. A avea vreme v. avea (I 2). A afla vreme v. afla (2). ♦ Fig. An. Ea e-naltă și ușoară... Și de-abia pe la Sîn-Petru Umple optsprăzece vremuri. COȘBUC, P. I 95. 3. (De obicei cu determinări la genitiv sau introduse prin prep. «de») Timp prielnic pentru desfășurarea unei acțiuni; moment; prilej, ocazie. Pînă la vremea plecării toți ofițerii trecem pe chei. BART, S. M. 13. Nevoia de a se mișca îl făcu să se uite pe ceas, era aproape vremea mesei. VLAHUȚĂ, O. A., III 66. Oameni... care-și prefac sufletul și portul după vreme. NEGRUZZI, S. I 71. Prietenul la vreme de nevoie se cunoaște. ◊ Loc. adv. Într-o vreme = la un moment dat, într-o anumită epocă. Într-o vreme, ia cu arendă moșia Dornești. CĂLINESCU, E. 19. Într-o vreme... vînătoarea a făcut popas. SADOVEANU, D. P. 137. Cetitul care-ntr-o vreme răsipea a mele gînduri. CONACHI, P. 104. La vreme, la timpul oportun, la momentul potrivit. Părinții i s-au prăpădit la vreme: ca să nu le mai otrăvească sufletul purtările fiului lor iubit. SADOVEANU, E. 93. Pentru ce n-ai pedepsit-o la vreme? DELAVRANCEA, O. II 234. Se-nțelege că Niță n-a lipsit a se înființa la vreme. CARAGIALE, O. II 244. La vremea asta = într-un moment (nepotrivit) al zilei sau al anului. Încotro mergeți dumneavoastră la vremea asta și pe locurile aistea, domnișorule? HOGAȘ, M. N. 66. Pînă la o vreme = pînă la un moment dat. Pînă la o vreme treburile i-au mers bine. La o vreme = la un moment dat; într-un tîrziu. Nu știu dacă faci bine... a zis doctorul la o vreme. BRĂTESCU-VOINEȘTI, F. 20. Dintr-o vreme sau de la o vreme (încoace) = începînd de la un anumit moment. Dintr-o vreme Gemea, bătut d-un gînd. COȘBUC, P. I 100. De la o vreme încoace... nu știu ce avea. ISPIRESCU, L. 2. De la o vreme valea s-a sfîrșit și s-a început un deal. CREANGĂ, P. 41. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) vreme (sau înainte de vreme) = (care se întîmplă) înainte de termen; prematur. Boala și mizeria l-au doborît înainte de vreme. SADOVEANU, E. 83. Ne-ați venit apoi... Vestejiți fără devreme. EMINESCU, O. I 151. Astă naștere fără vreme cam supără pe tata. NEGRUZZI, S. I 247. ◊ Loc. conj. De vreme ce = din moment ce, deoarece, fiindcă. El putea mai lesne s-o facă, de vreme ce toți se supuneau la porunca lui. ISPIRESCU, L. 31. Trebuie să fie ceva neînțeles de mintea noastră, de vreme ce a făcut lucruri peste puterea omenească. CREANGĂ, P. 87. Haide, intrați, de vreme ce ați venit. NEGRUZZI, S. I 94. ◊ Expr. A căuta (sau a pîndi) vreme cu prilej v. prilej (1). A i se apropia (cuiva) vremea v. apropia (II 1). Vremea de apoi = viața viitoare, judecata din urmă. 4. (Adesea la pl., cu aceeași valoare ca la sg.) Perioadă determinată istoricește; epocă; veac, secol. Sînt poetul vremilor ce vin. BENIUC, M. 54. Îmi aminteam de vremi trecute. IOSIF, PATR. 76. Mă bucur nădăjduind că negreșit va veni vreme, întru care patria mea... să sămuiască întocmai cu orașele cele mari ce am văzut. GOLESCU, Î. 148 ◊ Expr. În negura vremii = în trecutul îndepărtat. Aici a fost odată... scaunul vestiților bani ai Severinului, a căror obîrșie se pierde în negurile vremii. VLAHUȚĂ, R. P. 8. ◊ (Cu determinări la genitiv sau introduse prin prep. «de») Vremea mișcărilor naționale s-a trecut și a venit vremea luptelor de clasă. IONESCU-RION, C. 29. Vremile de răzbunare au trecut. RUSSO, O. 67. ◊ Loc. adv. Pe vremea aceea (pe acea vreme sau în acele vremuri) = pe atunci. Pe vremea aceea stăpînea în Crîngu un boier mare. MIRONESCU, S. A. 87. Pe vremea aceea era bine să fii harabagiu în Tîrgul-Neamțului. CREANGĂ, P. 109. În vremea aceea = în acel timp, pe cînd... Dar ce făcuse oare în vremea aceea Ileana împărăteasa? EMINESCU, N. 27. Pe vremuri = odinioară, cîndva, în trecut. Dar nici mînia lui nu era ca pe vremuri. DUMITRIU, P. F. 66. Aici locuia pe vremuri, demult, tare demult, un bun prieten. STANCU, U.R.S.S. 87. Pe vremuri, cît a fost profesor de limba greacă, n-a știut altă cale. BASSARABESCU, S. N. 14. Din vremuri = din timpurile vechi, din străbuni. Mîine-i anul nou, știi bine, Și-obicei din vremuri este Ca-ntr-această zi să fie Sărbătoare. COȘBUC, P. I 71. După vremuri = în cursul veacurilor. După vremuri mulți veniră... Mulți durară, după vremuri, peste Dunăre vrun pod. EMINESCU, O. I 147. ♦ (Numai la pl.) Stare de lucruri; împrejurări; timpuri. Ce vremuri!- Alte vremuri! DELAVRANCEA, O. II 136. Am văzut, mînați de soartea Vremurilor, bieți sărmani Alergînd pe la dușmani, Ca să-și afle moartea. COȘBUC, P. I 262. II. Situație meteorologică cuprinzînd totalitatea stărilor atmosferice. După grelele vînturi și viscoliri vine iar vremea bună, cu soare, cu cer limpede. SADOVEANU, O. VII 337. Nu știi cum vine vremea în pădure; cînd pleci la drum, nu-i rău să te îngrijești de toate. HOGAȘ, M. N. 135. Și de-i vremea bună, rea. Mie-mi curge Dunărea. EMINESCU, O. I 124. ◊ (În formule de salut) Bună vremea, măi băiete! – Mulțămim, voinic străin. EMINESCU, O. I 84.

ANA (ANNA), mare preot iudeu. Potrivit „Evangheliei”, Iisus Hristos a fost trimis la judecată, întîi în fața lui, apoi în fața ginerelui său Caiafa, care îi luase locul. De aici expresia: „A purta pe cineva de la Ana la Caiafa”.

viață sf [At: PSALT. HUR. 51^v/18 / P: vi-a~ / S și: (înv) vii~ / Pl: vieți / E: ml *vivitia (<vivus) sau viu + -eață] 1 Proprietate esențială a ființelor care evoluează de la naștere până la moarte Si: suflet, suflare, trai, trăire, (înv) cust (1), custare (1), viețuire (1), (îvr) viare (3), vietate (3). 2 (Îs) Asigurare pe ~ Tip de poliță de asigurare în care se prevede plata unei sume de bani stabilite prin contract în cazul accidentării sau al decesului asiguratului. 3 (Îvr; îs) Certarea (sau pedeapsa) vieții Pedeapsa capitală. 4 (Îvr; îs) Cumpănă de ~ Pericol de moarte. 5 (Îla) În (sau, înv, cu) ~ Care este (încă) viu. 6 (Îla) Fără ~ Mort. 7 (Îla) De ~ și de moarte Capital³ (1). 8 (Îal) Absolut (1). 9-10 (Îljv) Pe ~ și pe moarte (Într-un mod) desperat. 11-12 (Îal) Din toate puterile și fără a ține cont de riscuri. 13 (Îlav) Cu prețul vieții Cu orice risc. 14 (Îe) A fi (sau a se afla, a rămâne) în (sau, înv, cu) ~ A trăi. 15 (Îae) A supraviețui. 16 (Îe) A da ~ (cuiva sau la ceva) sau a da cuiva ~ța A face să ia ființă. 17 (Îae) A naște. 18 (Îe) A da ~ (cuiva sau la ceva) A învia. 19 (Fig; îae) A reînvia. 20 (Fig; îae) A face să apară, să se manifeste. 21 (Fig; îae) A face să prindă substanță. 22 (Fig; îae) A însufleți. 23 (Îe) A lua (sau a căpăta) ~ A lua ființă. 24 (Îe) A (se) ține în (sau cu) ~ sau (înv) a ține (cuiva) ~ța A (se) menține viu. 25 (Îe) A lăsa (ori a cruța, a ierta cuiva) ~ța sau a dărui (cuiva) ~ța (ori, pop, ~), a lăsa (pe cineva) în (sau cu) ~, (înv) a ierta (pe cineva) cu ~ A-i permite (cuiva) să (mai) trăiască (după ce îi fusese hotărâtă moartea). 26 (Îe) A scăpa cu ~ A se salva de la moarte. 27 (Fig; îe) A i se ține (sau a-i sta, a-i atârna) ~ța într-o ață (sau într-un fir de ață, de păr¹, de pai) A fi (mereu) într-o situație nesigură. 28 (Fig; îae) A fi în mare primejdie. 29 (Îe) A înceta (sau a se stinge, a se săvârși, înv, a conteni) din ~ ori a-și sfârși (sau, înv, a-și săvârși, a-și mântui) ~ța, a i se sfârși (sau, îvp, a i se stinge, a i se săvârși) ~ța (cuiva) A muri¹. 30 (Îls) Încetarea (sau stingerea, rar, săvârșirea) din ~, (înv) încetarea vieții Moartea. 31 (Îe) A-i lua (sau, îvp, a-i răpi, înv, a-i stinge, a-i sfârși, reg, a-i strânge cuiva) ~ța ori (pop) a găti (sau, înv, a lipsi) (pe cineva) de ~ A ucide. 32 (Îe) A-și lua (sau, înv, a-și răpi) ~ța A se sinucide. 33 (Îe) A-și da ~ța A se jertfi (din devotament față de o persoană, pentru o cauză etc.). 34 (Reg; îae) A prefera moartea. 35 (Îe) A-și pune ~ța în joc (sau, pop, la mijloc) sau a se juca cu ~ța A risca foarte mult. 36 (Fam; îe) Pe ~ța mea sau să n-am parte de ~ța mea! Formulă de jurământ pentru a întări o afirmație. 37 (Fig) Impresie de viață (1) pe care o creează artistul în opera sa prin mijloace specifice. 38 (Fig; mai ales în legătură cu verbul „a fi”; adesea urmat de un aps) Ceea ce constituie pentru cineva rațiunea de a trăi. 39 (Fig; mai ales în legătură cu verbul „a fi”; adesea urmat de un aps) Obiect al iubirii, al admirației necondiționate și exclusive a cuiva. 40 (Înv; fam; dov; adesea urmat de un aps) Termen cu care se dezmiardă o persoană dragă. 41 (Ccr) Tot ceea ce are viață (1) Si: ființă (18). 42 (Spc) Om. 43 (Spc) Persoană. 44 (Spc) Suflet. 45 Forță vitală. 46 (D. oameni sau părți ale corpului lor; îla) Fără (de) ~ sau fără (un) pic de ~ Cu funcțiile vitale parțial pierdute Si: inert. 47 (Îae) Lipsit de energie Si: apatic (2). 48 (D. ochi; îal) Cu privirea fixă, fără țintă. 49 (D. obiecte sau d. abstracte; îal) Artificial (4). 50 (D. abstracte; îal) Neviabil. 51 (Îe) A aduce (sau, înv, a întoarce, a trezi pe cineva) la ~ A face (pe cineva) să-și revină în simțiri. 52 (Îae) A însănătoși (pe cineva). 53 (Îe) A avea șapte vieți A avea o mare rezistență fizică (și morală). 54 (Îae) A trăi mult. 55 Vivacitate (1). 56 Exuberanță (4). 57 (D. oameni; îla) Plin de ~ Viguros (1). 58 (D. oameni; îal) Energic (3). 59 (D. oameni; îal) Exuberant (4). 60 (D. oameni; îla) De ~ Căruia îi place să petreacă. 61 (D. oameni; îal) Sociabil. 62 (Îlav) Cu ~ Cu putere. 63 (Pan) Însuflețire. 64 (Pan) Forfotă (1). 65 (Blg) Ansamblul fenomenelor biologice (creștere, reproducere, autoreglare etc.) pe care le prezintă toate organismele vegetale și animale de la naștere până la moarte. 66 (Bot; reg; îc) ~ța-omului Gheață (Begonia semperflorens). 67 (Bot; reg; îac) Crăciun (Begonia metallica). 68 Existență umană. 69 Curs al lucrurilor pământești. 70 (Îe) Când ți-e ~ța mai dragă Când nici nu te gândești. 71 (Îe) A izbuti (sau a răzbi) în ~ A reuși să ajungă într-o situație materială sau socială bună (în ciuda vicisitudinilor, a greutăților inerente). 72 (D. oameni; îe) A intra (sau a păși) în ~ A începe să se confrunte cu realitatea. 73 (Rar; îe) A intra în ~ A începe să funcționeze. 74 (Îe) A (se) trece (sau a se petrece, îvp, a se muta, a se strămuta, a ieși, pop, a se duce) din (sau de la această) ~ A muri¹. 75 (Îvr; îe) A muta (sau a izgoni) (pe cineva) din (această) ~ A omorî (pe cineva). 76 (Îvr; îls) Mutare dintru această ~ Moarte. 77 (Îoc imaginar, ireal) Realitate obiectivă. 78 (Flz; îoc neființă) Existență obiectivă. 79 (Bis; șîs ~ța veșnică, ~ța de veci, (înv) ~ța de veac, ~ța veacului, ~ța vecilor, ~ța de vecie sau urmat de determinări ca „fericită”, „cerească”, „fără de sfârșit”) Fericirea veșnică de care se vor bucura drept-credincioșii. 80 (Bis; și îas) Starea de mântuire. 81 (Bis; îs) ~ța de apoi (sau viitoare, cealaltă) Existența de după moarte Si: lumea cealaltă, vremea de apoi. 82 Existență pe care o duce cineva Si: trai, trăire (1), (înv) cust (2). 83 Mod în care trăiește cineva. 84 Condiții în care se desfășoară existența unei persoane sau a unei colectivități. 85 (Îe) A-și îngropa (sau a-și închide) ~ța (undeva) A duce o existență lipsită de satisfacții. 86 (Îe) A-și reface ~ța A se recăsători. 87 (Pop; îs) ~ cusută (sau legată, cârpită) cu ață Existență grea, plină de necazuri și lipsuri. 88 (Îs) ~ de câine Existență grea, plină de umilințe. 89 (Fam; îe) Un trai și-o ~ Se spune despre cineva care se bucură de o existență îmbelșugată, fără muncă și fără griji. 90 (Fam; îe) Altă ~ ! Se spune când intervine o schimbare benefică în existența cuiva. 91 (Rar; d. femei; îe) A-și face ~ța A duce o existență imorală. 92 (Trs) ~ bună Formulă de salut. 93 (Udp „de”) Manieră de existență. 94 (Înv; de obicei urmat de determinări ca „bună”, „rea”, „dreaptă”, „păcătoasă” etc.) Comportament (1). 95 (Îrg) Temperament. 96 (Îrg) Caracter (7). 97 (Reg; îe) Ține-ți ~ța! Păstrează-ți calmul! 98 (Reg; d. oameni; îla) Lăsat de ~ Nelegiuit. 99 Conviețuire (între soți). 100 (Pop; îe) A-și petrece (sau a-și trăi, a-și duce, a-și trece, reg, a-și face, a-și mânca) ~ța cu … ori (înv) a-și avea ~ între … A conviețui. 101 (Îvr; îe) A se da în ~ cu… A face voia (cuiva). 102 (Pfm; îae) A stabili relații intime cu… 103 (Îvp; îe) A avea (sau a trăi) ~ bună (sau dulce) (cu…) A se înțelege bine (cu…). 104 (Rar; d. soți; îe) A-și desface ~ța A se despărți. 105 Mod de existență proprie unei persoane sau unui grup de persoane, care se caracterizeză printr-un ansamblu de condiții sociale, economice, culturale etc. sau prin ocupații, activități ori preocupări specifice. 106 Totalitatea activităților specifice unei persoane, unei colectivități, unui domeniu. 107 Formă de manifestare a existenței umane. 108 Subzistență. 109 (Ccr) Ceea ce este necesar (hrană, îmbrăcăminte etc.) pentru existența zilnică a cuiva. 110 (Îe) A-și ține (sau, îvr, a-și sprijini) ~ța (cu…) A face față cheltuielilor necesare traiului Si: a se întreține (cu…). 111 (Pop; îe) A-și ține ~ța de azi pe mâine A fi foarte sărac, trăind la limita subzistenței. 112 Perioadă de timp cuprinsă între nașterea și moartea cuiva. 113 Durată a existenței cuiva Si: (înv) vreme (49). 114 (Prin exagerare; în legătură cu verbe ca „a consacra”, „a închina” etc.) Parte considerabilă a vieții (112) cuiva. 115 (Îlav) În (sau din) ~ Încă din timpul când trăiește (cineva). 116 (Îlav) În ~ Niciodată (pe parcursul vieții). 117 (Îcn; îlav) În (toată) ~ța mea (sau ta, lui etc.) Niciodată. 118 (Îcn; îal) Nicidecum. 119 (Înv; îlav) După ~ța (cuiva) După moartea (cuiva). 120 (Îe) A-i tăia (sau a-i curma cuiva) firul (ori ața) vieții sau a-i tăia (ori a-i curma, a-i ciunti) (cuiva) ~ța, a pune capăt vieții (cuiva) A ucide (pe cineva). 121 (Îe) A i se rupe (sau a i se frânge) ~ța A muri¹. 122 (Îe) A-și pune capăt vieții sau a-și curma ~ța A se sinucide. 123 (Îvr; îe) A(-și) împlini zilele vieții sau a-și plini ~ța A ajunge la sfârșitul vieții. 124 (Pop; îe) Ți s-a împlinit cu ~ța Formulă prin care cineva este amenințat cu moartea. 125 (Îlav) De-o ~ sau (de-) o ~ de om (De) foarte mult timp. 126 (Pan) Timp de funcționare în bune condiții a unei unelte, a unui aparat, a unei mașini etc. 127 (Pex) Existență istorică. 128 (Determinat prin „toată” sau „întreagă”; adesea precedat de pp „în”, „pe”, „pentru”) Timpul care rămâne de trăit cuiva (începând dintr-un moment determinat) până la moarte. 129-130 (Îljv) Pe ~ (Care durează) până la moartea cuiva. 131 (Îe) Pe ~ (și) pe moarte Pentru totdeauna. 132 (Șir de) fapte, întâmplări, evenimente etc. trăite de cineva. 133 Totalitatea acțiunilor săvârșite de cineva în timpul vieții (112) sale. 134 (În credința creștină; îs) Cartea (sau, rar, cărțile) vieții Carte în care sunt înscrise numele și faptele aleșilor lui Dumnezeu. 135 (În credința creștină; îas) Carte în care sunt înscrise faptele (rele) după care vor fi judecați morții, la ziua de apoi. 136 (Îe) A(-i) fi scris (cuiva) în cartea vieții A(-i) fi sortit (cuiva). 137 (Îe) A șterge (pe cineva) din cartea vieții A scoate din rândul celor vii. 138 (Spc) Gen de scriere care are ca obiect descrierea faptelor, a evenimentelor trăite sau a acțiunilor săvârșite de cineva Si: biografie. 139 (Înv) Loc în care își duce cineva existența. 140 (Înv) Locuință a cuiva.

ZI (pl. zile) sf. 1 Spațiul de timp de cînd răsare soarele pînă apune (în opoziție cu „noaptea”): și zise Dumnezeu: fie făpturi luminoase în tăria ceriului, și desparță dzua și noaptea (PAL.); Ziua scade, noaptea crește Și frunzișul mi-l rărește (EMIN.); zilele de vară sînt mai lungi decît cele de iarnă; a ținut veselia trei zile și trei nopți și mai ține și astăzi, dacă nu cumva s’a fi sfîrșit (CRG.); ~ și noapte nu înceta tunurile Turcului cum și a Neamțului din cetate (MUST.); a face noaptea ~ și ziua noapte 👉 NOAPTE1; toată ziua, cît ține ziua, de dimineață pînă seara; 👉 TOT¹ I. 2; în toate zilele; în fie-care ~; nu era ~ de la Dumnezeu, nu trecea o zi: nu era zi de la Dumnezeu fără d’a înregistra evenimente de acelea care emoționau (I.-GH.); (haină) de toate zilele, care se poartă în fiecare zi; cît toate zilele (de mare), foarte mare: biata femeie făcu niște ochi mari cît toate zilele (DLVR.); minciună cît toate zilele de mare (PANN) ¶ 2 Acest spațiu de timp cu privire la starea atmosferei, la temperatură: ~ senină, noroasă, ploioasă, frumoasă, urîtă, caldă, rece ¶ 3 Spațiul de timp cît ține ziua și noaptea și în care interval pămîntul își îndeplinește rotațiunea în jurul său: anul are 365 de zile; unele luni au cîte 31 de zile; cheile acestea sînt de la palatele noastre care sînt atît de multe, cîte zile-s într’un an (RET.); un an de zile, un an deplin, încheiat, întreg, zi cu zi, fără întrerupere: drumeața, pornind, a mers iar un an de zile tot prin locuri sălbatice și necunoscute (CRG.); ani de zile, ani mulți: au trecut ani de zile pe cari i-am trăit căutîndu-mi prin Moldova de treburi (SLV.) ¶ 4 💫 Zi solară, spațiul de timp între două treceri consecutive ale soarelui la meridian, variabilă în cursul anului; zi astronomică, zi solară mijlocie, măsurată cu începere de la amiazi; zi civilă, zi solară mijlocie, măsurată de la miezul nopții; ~ siderală 👉 SIDERAL ¶ 5 Însoțit de un adjectiv calificativ: zile amare, negre, fripte, traiu nesuferit, plin de necazuri, viață amară; (P): a strînge bani albi pentru zile negre 👉 BAN¹7; ~ albă, bună, zi fericită, liniștită: copiii... nu mai aveau ~ albă, căci ea se ținea mereu de cîra lor (ISP.); pl. tot zile albe duc (DLVR.); De cînd maica m’a făcut, Zile bune n’am avut (IK.-BRS.); 👉 DIMINEAȚĂ I.; bună ziua! formulă de salutare, întrebuințată de cel ce vine într’un loc sau se întîlnește cu cineva; ziua bună! formulă de salutare la plecare; a-și lua ziua bună, a-și lua rămas bun: își luară ziua bună unul de la altul cu lacrimile în ochi și se despărțiră (ISP.); ~ mare, zi însemnată, memorabilă: niște zile mari ca aceste le așteaptă și ei cu mare bucurie tot anul (CRG.) ¶ 6 Însoțit de un alt determinativ care precizează mai de aproape situația, destinația sau însemnătatea zilei; ziua de astăzi, a) azi, ziua în care ne aflăm, ziua de față; b) timpul de față, vremea în care trăim: într’această ~ de astăzi, fiind supărați și usteniți de truda postului, aflăm sfînta și cinstita cruce la mijlocul sfîntului post (VARL.); au rămas izbînda la Turci, luînd Țarigradul... de-l stăpînesc Turcii pînă în zioa de astăzi (GR.-UR.); n’am să uit ziua de ieri; F: a căuta ziua de ieri 👉 IERI; cine știe ce ne mai aduce ziua de mîine; nu mai ajungeți să vedeți ziua de mine (CRG.); ziua de apoi 👉 APOI I. 3; – ~ de tîrg; ~ de judecată; ~ de lucru; ~ de sărbătoare; – ~ de post; ~ de sec; ~ de dulce; în spec. la designarea unor zile din calendar sau de sărbătoare: ziua de 24 Ianuarie e o zi însemnată în istoria noastră; zilele Babei 👉 BABĂ8; l-au îmbrăcat cu căftan de domnie în ziua de Crăciun (MUST.); dacă ninge ori e moleșiniță în ziua de sf. Vasile, va fi îmbelșugat tot anul (GOR.); cum va fi în ziua de Florii, așa va fi în ziua de Paști (GOR.); 👉 CRUCE5, LUP2, URS2; – zi aniversară: a-și serba ziua nașterii, nunții; ziua numelui, mai adesea, fără atribut, ziua: m’a felicitat de ziua mea ¶ 7 În legătură cu un numeral: Căci Dumnezeu poruncește șase zile să muncești Ș’a șaptea zi, Dumineca, din lucru să contenești (PANN); în spec. pentru a indica o dată: Constantin Beizadea... au intrat în Iași în anul 7248, Septemvrie în două zile, într’o Duminecă (NEC.); zi ’ntîiu, †zi întîiu, ‡zi deutîiu, prima zi a lunii: la zi ’ntîiu de Aprilie este un fel de datorie, pentru cine ține la tradițiuni, să mință și să mistifice (CAR.); Constantin-Vodă... purces-au în zi întîiu a lui August și au mers la Țarigrad cu cinste (NEC.); apărînd cetatea de năvala Turcului din 5 zile a lui Iulie pînă în zi întîiu a lui Septemvrie (MUST.); în zi dentîiu al zece luniei iviră-se vîrhurele munților (PAL.) ¶ 8 După prepoziții. Zi cu zi, o zi după alta, în fie-care zi: văzînd-o ~ cu ~, a ajuns s’o placă... și a cerut-o în căsătorie (CAR.); Turcul, dibaciu, putea ști... ~ cu ~ starea în care se aflau negocierile dintre trimisul rus și ministrul Porții (I.-GH.); ‡cu ~ cu noapte, zi și noapte: zis-au Domnul Tătarilor... să stee cu ~ cu noapte cu ai săi slujitori să iee mănăstirea (LET.); (lucrător) cu ziua, plătit pentru fie-care zi de lucru, pentru zilele în care lucrează; cu zilele, trec multe zile la mijloc: începu a săgeta la căprioare și... de multe ori nu venea cu zilele p’acasă (ISP.); nu vine pe la noi cu zilele (PAMF.); – ‡de ~ de noapte, zi și noapte: un patriarh... venise cu Grigorie-Vodă aice în Iași și au stătut de ~ de noapte cu rugăminte (NEC.); – din ~ în zi, cu timpul, din ce în ce mai mult: așa și cinstea, den ~ în zi micșurîndu-i-se, de inimă rea puțin de n’au murit (GR.-UR.); din ~ în ~ ieșeau tot mai învederat la iveală deosebirile de temperament dintre noi (SLV.); – într’ o ~, într’una din zile, într’o bună zi, odată, la un moment dat; i-am tras într’ o ~ o bleandă, pentru că nu-mi da pace să prind muște (CRG.); într’una din zile... toți zeii... fură poftiți la nunta unui zeu mai mic (ISP.); – la ~, la curent: fără dînsul, lucrările cancelariei n’ar fi putut fi la ~ (BR.-VN.); – pe ~, pentru o zi; în cursul unei zile: e plătit cu două sute de lei pe ~; au pus Domn pre un om prost, anume Antoni, și-i da nafaca pe ~ cîte zece costande (MUST.); fac drumul acesta de patru ori pe ~; pe ~ ce merge, cu cît trec zilele, cu cît trece vremea, din ce în ce: pe ~ ce merge se face mai voinic; – peste ~, în timpul zilei ¶ 9 Sumă ce se plătește pentru o zi (de lucru, ca leafă, ca dobîndă, etc.): îmi datorește încă 15 zile ¶ 10 Drumul cît se poate face într’o zi cu picioarele: răcni leul, nenișorule, de se cutremurară toate prejmetele... și de se auzi cale de nu știu cîte zile (ISP.) ¶ 11 Dată: scrisoarea e fără ~ ¶ 12 Termen, soroc: a fixa o ~; îți dau banii, dar să mi-i plătești la ~ ¶ 13 Moda zilei, moda de acum, moda curentă; oamenii zilei, oamenii de care se ocupă, de care vorbește, pe care-i cinstește lumea în timpul de față; ordinea zilei 👉 ORDINE8 ¶ 14 A ținea zile, a-și impune anumite zile de post: Măicuță... Să ții zile pentru mine, Ca să fiu în sat cu tine (IK.-BRS.) ¶ 15 A vedea ziua (după fr. voir le jour), a se naște: iacă epoca în care Ioan Cîmpineanu a văzut ziua (I.-GH.) ¶ 16 Lumina zilei (după fr. le jour): Pe bănci de lemn, în scunda tavernă mohorîtă, Unde pătrunde ziua printre ferești murdare (EMIN.) ¶ 17 pl. Viață: merg eu să cerc a face pace cu el, că, de ne spune la înălțatul împărat, e vai și amar de zilele noastre (RET.); cine dă acul cu ața într’însul își dă zilele (GOR.); cît de frumoasă e lumea, și ce bine e să-ți trâești zilele în mijlocul ei! (SLV.); el nu-și primejduește zilele, pînă cînd nu vede cîtuși de puțină nădejde de izbîndă (ODOB.); acești oameni, mulțămiți că și-au scăpat zilele, se deprinseseră cu ideea că n’o să mai găsească în urmă decît cenușă (NEGR.); a avea zile, a-i fi scris să mai trăească, a nu-i fi dat să moară: leatopisețul întreg să aștepți de la noi, de vom avea zile (M.-COST.); am avut zile și am scăpat (GN.); n’am omorît eu pe tata și pe mama, ci au murit că n’au avut zile (PANN); a-și ținea zilele, a-și întreține viața, a se hrăni: munca lui d’abia aducea cu ce bruma să-și ție zilele (ISP.); numai cu aceste alunele și bubuiețe și-a ținut ea zilele (SB.); a-și urî zilele, a nu mai vrea să trăească, a i se urî cu viața, a se sătura de viață: multă minte îți mai trebue, zise un străjeriu bătrîn; se vede că ți-ai urît zilele! (CRG.); – Ⓟ n’ar mai ajunge cu zile! întrebuințat ca blestem: mai anțărț mi-au venit, n’ar mai ajunge cu zile, niște tîlhari de Lipoveni (GRIG.); a muri cu zile, a muri din vina celor ce l-au îngrijit la boală, a muri înainte de vreme; a scăpa cu zile, a scăpa cu viață: de bună samă că dacă s’a duce acolo, nu scapă cu zile (VAS.); ‡a se ținea cu zile, a socoti că va mai trăi: toți se spăimîntară, că-i duc să-i omoare, și nici unul nu se mai ținea cu zile, ce toți aștepta din ceas în ceas ce urgie le-ar veni asupră (MUST.); a i se urî cu zilele, a se sătura de viață, a nu mai vrea să trăească: lasă-ne în pace, dacă nu ți s’a urît cu zilele (VLAH.); ‡cu zilele amînă 👉 AMÎNĂ1 ¶ 18 pl. Vremuri: Duca-Vodă... slujind și în zilele altor Domni la curte, l-au boierit (MUST.); le au spart de atunce cuibul lor de la praguri, unde le era lăcașul lor din zile bătîtne (N.-COST.) ¶ 19 pl. Ani: Iară noi? noi epigonii? Simțiri reci, bârfe sdrobite. Mici de zile, mari de patimi... (EMIN.); și fură zilele lu Adam deacă născu Sit 8 sute de ani (PAL.), moșul, încărcat de zile cum era, ...îmi arătă drumul pe unde să ies acasă (ISP.) ¶ 20 ZIUĂ, timpul cît luminează soarele: și despărți Domnedzeu lumina de la întunerec, și chemă lumina dzio și întunerecul noapte (PAL.); a se face, a se lumina de ziuă, a începe să se lumineze, a se ivi zorile: nu se luminase bine de ziuă și împăratul era în grădină ca să vază merele cele aurite (ISP.); cum se făcu ziuă, culese cîteva mere, le puse pe o tipsie de aur și le duse de le înfățișă tatălui său (ISP.); 👉 ORB l. 1; a se crăpa de ziuă 👉 CRĂPA3; a se omizi de ziuă 👉 OMIZI; în faptul zilei 👉 FAPT² I. 6; zori de ziuă 👉 ZORI³1; despre ziuă, spre ziuă, aproape de a se lumina de zi; șezi aici pînă despre ziuă, că am să vin atunci tot eu să te ieu (CRG.); despre ziuă cînd somnul e mai dulce auzi un fîlfîit ca un stol de păsări că se apropia (ISP.): fata Împăratului... s’a sculat peste noapte, cam spre ziuă, cînd somnul este mai dulce (ISP.); pînă în ziuă, a) pînă a se lumina de zi; era încă mult pînă în ziuă, cînd ajunseră la curtea împăratului (RET.); b) dis-de-dimineață: cînd au ieșit din Botoșeni, pînă în ziuă, fiind negură, s’au rătăcit un cămăraș a lui (MUST.); pînă la ziuă, pînă a se lumina de zi: a dormit tun pînă la ziuă, parcă ar fi făcut un ziafet (CAR.); au dat în trîmbiță și în dobe sămn oștilor sale, cînd era trei ceasuri pînă la ziuă (MUST.); e ziua albă, s’a luminat bine de zi: era ziua albă, cînd ajunse la ei, dar ei dormeau încă, că vara-s nopțile scurte (RET.); e ziua mare, e în plină zi, e lumină de-a binele: și cum n’aveau să vadă, dacă era ziua mare și vreme de primăvară (VAS.) ¶ 21 De ună zi(le) 👉 DEUNĂZI. II. ZIUA adv. În timpul zilei: petrece cu porțile și cu ușile deschise ziua și noaptea fără zăvoare la uși și la ferestre (I.-GH.); ziua ca ziua, mă mai iau cu caprele, dar noaptea toate stihiile năpădesc pe mine (ALECS.); ziua mare, ziua nămiaza mare, ❍ziua miază mare, ‡ziua amiazăzi mare, în toiul zilei, în plină zi: începuse ziua mare pe uliță a prăda (LET.); da bine, boierule, în cuprinsul dumitale se poate ca ziua nămiaza mare să ne calce hoții (ISP.); mă furișez din casă și mă duc, ziua miaza mare, la moș Vasile (CRG.); o trimetea cu careta domnească... ziua amiazăzi mare pe uliță, Ia feredeu (NEC.) [lat. dīes].

CHIAR¹ adv. 1. (Întărește sensul cuvîntului sau al ideii care urmează) Tocmai, întocmai, exact. Fata se culcă și Harap-Alb se pune de strajă chiar la ușa ei. CREANGĂ, P. 257. Și privind uimită-n lături, Vede-un tînăr chiar alături. EMINESCU, O. I 103. Mergi în valea cu sulcină, Că-i găsi o cofă plină, Scoasă chiar cu mîna mea; Descalecă și o bea. ALECSANDRI, P. P. 5. Națiunile... produc, chiar prin diversitatea lor, armonia totului, unitatea. BĂLCESCU, O. II 10. ◊ (Uneori așezat între prepoziție și substantiv) Multe-s, frate, și mai multe Corturi mari, corturi mărunte! Iar în chiar mijlocul lor Nalță-se-un cort de covor. ALECSANDRI, P. P. 77. ◊ (Așezat în urma cuvîntului pe care îl întărește) Astă-noapte chiar, frate- meu mi-a adus răspuns că pe stăpîna cosiței a furat-o un zmeu. ISPIRESCU, L. 23. ◊ (Întărit prin «așa») Poate să fie și așa, moș Nichifor. – Ba chiar așa-i, jupîneșică dragă, cum îți spun eu. CREANGĂ, P. 119. ◊ Expr. Ba că chiar v. b a. ◊ (În comparații, urmat de «ca», «cum» sau «decît») Bahlui! locaș de broaște! Rîu tainic, fără maluri, Ce dormi chiar ca un pașă pe patul tău de glod. ALECSANDRI, P. A. 72. Un șoiman de armăsar Care zboară... Și încungiură pămîntul Mai ușor chiar decît vîntul! ALECSANDRI, P. II 177. Am picat în negru loc, Chiar cum pică lemnu-n foc, Fără urmă de noroc! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 179. ◊ (Arată că ceea ce se întîmplă este neașteptat sau de necrezut) Toată lumea era grăbită, unii chiar fugeau, ca și cînd i-ar fi alungat cineva din urmă. REBREANU, R. I 16. Moș Nichifor era și geambaș de cai și, cînd îi venea la socoteală, făcea schimb, ori vindea cîte o iapă chiar în mijlocul drumului. CREANGĂ, P. 106. A ei joc părea un zbor Chiar de flutur sprinteior. ALECSANDRI, P. II 180. ◊ (Înaintea unui substantiv sau pronume) Însuși, singur. Chiar dumneata te vei duce la judecată. DUMITRIU, V. L. 60. Un dușman de lup – și-apoi știți care? – chiar cumătrul caprei... trăgea cu urechea la păretele din dosul casei. CREANGĂ, P. 21. Copilul cu bobocii era chiar copilul lui. EMINESCU, O. I 84. Dar ce sînt acele stele? Sînt chiar lacrimile mele, Ce din ochii-mi au zburat Și pe cer s-au aninat. ALECSANDRI, P. A. 85. 2. Pînă și, încă și. Chiar prin somn, chiar prin vis, își urmărea gîndul hotărît. C. PETRESCU, A. 352. Ne făgăduim chiar a ne jertfi dacă aceasta va. putea să-ți aline oarecum mîhnirile. ISPIRESCU, L. 12. Voioși ca șoimul cel ușor Ce zboară de pe munte, Aveam chiar pene la picior, Și-aveam și pene-n frunte. ALECSANDRI, P. A. 204. ◊ (întărit prin «și») Jură-mi-te pe ascuțișul paloșului tău că mi-i da ascultare și supunere întru toate, chiar și-n foc de ți-aș zice să te arunci. CREANGĂ, P. 206. Însă tot. ai știut, chiar și în materie de vînătorie, să urmezi pămînteștile lui povețe. ODOBESCU, S. III 11. Și de dragul dumtale Știe chiar și sfîntul soare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 15. ◊ (Precedat de «ba») Ba încă, ce e mai mult. Ba chiar se făcuse buclucaș, hărțăgos și de tot hapsin, cînd sta cîte două-trei zile pe lîngă casă. CREANGĂ, P. 111. ◊ (Precedat de «nici») Nici măcar. Pentru mîndra care-mi place Nici părinții n-au ce-mi face, Nici judele satului. Nici chiar domnii sfatului. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 11. ♦ (Urmat de o propoziție concesivă introdusă prin «dacă» sau «de») Și dacă. În casa unui prietin eu am să mă așez chiar dacă nu mă poftește nimeni. SADOVEANU, B. 96. Mîndra, eu te voi iubi, Chiar de tot de m-ai orbi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 384. 3. (În legătură cu noțiuni temporale) încă (de pe vremea aceea). Nu cumva să se întimple ca vreunui cititor... să-i vină răul gînd de a lepăda cartea ta din mină, mai nainte chiar de a fi intrat în materia ei. ODOBESCU, S. III 11. Ist copil chiar din pruncie Maica sa mi l-a dat mie. ALECSANDRI, P. P. 12. 4. În realitate, de fapt, adevărat, într-adevăr. Nu că zic eu, dar chiar vine, iacătă-lă-i! CREANGĂ, P. 121. [Pe scut] se zărea O lupoaică argintie, Ce părea a fi chiar vie. ALECSANDRI, P. II 10. Și Chira cum se ruga, Turcii chiar se-nduioșa Ș-un pic o mai aștepta. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 495.

zi, zile s. f. Interval de timp cuprins între răsăritul și apusul Soarelui. ♦ Viață. ♦ (Bis.) Ziua Domnului (dies dominica) = a) duminică; b) ziua judecății din urmă, când morții vor învia cu trupurile lor, zi care va încheia acest veac și va începe veșnicia; ziua de apoi, parusie. ◊ Ziua domnească, cea dintâi a sâmbetelor, a soarelui (dies solis), a pâinii, împărăteasa zilelor = duminica. ◊ Ziua Învierii = Paștile. ◊ Zi liturgică = (în cultul creștin) intervalul de timp dintre două seri consecutive, începând seara cu vercernia din ajunul serii respective (care este cea dintâi dintre cele șapte Laude bisericești dintr-o zi). ◊ Zilele morților = zilele când se face pomenirea morților; a treia, a noua, a patruzecea și apoi la trei, șase și nouă luni, precum și la un an de la deces. ◊ Ziua de apoi = momentul când viii și morții vor fi chemați la judecata lui Dumnezeu [Var.: ziuă s. f.] – Din lat. dies.

ZI, zile, s. f. 1. Interval de timp cuprins între răsăritul și apusul Soarelui; timpul cât Soarele rămâne deasupra orizontului; p. ext. lumină solară; interval de timp de 24 de ore, corespunzător unei rotații a Pământului în jurul axei sale; (Astron.) interval de timp între două culminații succesive ale unui astru. ◊ (Determinând noțiunile „an”, „lună”, pentru a le sublinia durata, lungimea) Trei luni de zile. ◊ Loc. adj. De toate zilele sau (rar) de toată ziua = de fiecare zi; p. ext. obișnuit, comun. De zi cu zi = zilnic. ◊ Loc. adv. La zi = a) în fiecare zi, zilnic; b) la ziua, la data cerută; fără întârziere. Zi de (sau cu) zi sau (rar) cu zi de zi = a) zilnic; p. ext. necontenit, perpetuu; b) din ce în ce; progresiv, treptat. Din zi în zi = a) de azi pe mâine; fără termen precis, la infinit. Amâna plecarea din zi în zi; b) pe fiecare zi; p. ext. din ce în ce. De la o zi la alta = zilnic; p. ext. repede, văzând cu ochii. În toate zilele = în fiecare zi, oricând. (Reg.) Pe toată ziua = în fiecare zi; zilnic. De (sau despre, către) ziuă = puțin înainte de a se lumina; spre dimineață. Până în (sau la) ziuă sau de cu ziuă = până a nu se lumina; foarte devreme; dis-de-dimineață. Cu ziua-n cap = foarte devreme. La ziuă = în zori. Peste zi = în cursul zilei, ziua. Zi și noapte sau (adverbial) ziua și noaptea = tot timpul, fără încetare; fără odihnă. Nici zi, nici noapte sau (adverbial) nici ziua, nici noaptea = niciodată. Toată ziua sau ziua toată = de dimineață până seara; p. ext. mereu, continuu. ◊ Expr. A se face ziuă albă = a se lumina complet, a fi plină zi. A face noaptea zi și ziua noapte sau a face din noapte zi = a lucra sau a petrece noaptea și a dormi ziua; p. ext. a duce o viață dezordonată. Bună ziua, formulă de salut, la întâlnire sau la despărțire, în timpul zilei. A da (sau a dori, a pofti cuiva) bună ziua (sau ziua bună) = a saluta pe cineva. (Pop.) A-și lua ziua bună = a-și lua rămas bun. Ca lumina zilei sau ca ziua = (pe lângă adjective ca „limpede”, „clar”) foarte clar, foarte limpede. Într-o (bună) zi sau într-una din zile = odată, cândva. Cât toate zilele (de mare) = foarte mare. A avea (sau a duce) zi bună (sau, rar, albă) cu cineva = a trăi în bune relații cu cineva. A da zi după zi = a lăsa de azi pe mâine; a amâna. La zile mari = la ocazii deosebite; p. ext. rar de tot, în mod excepțional. ◊ (Compus) Zi-lumină = perioadă a zilei (1) cuprinsă între răsăritul și apusul Soarelui. Zi-muncă = unitate de măsură convențională care servește drept etalon pentru stabilirea salariului. ♦ (Adverbial, în formele ziua, zilele, zile) în timpul zilei, în fiecare zi. Ziua umbla, noaptea se odihnea. ◊ (În sintagme și loc., ca unitate de măsură sau de calcul) Zi de muncă = durata timpului în cursul căruia lucrătorul prestează zilnic muncă. Cu ziua = cu plata socotită după zilele muncite; fără angajament permanent. Zi de cale (sau de drum) = distanță care se poate străbate într-o zi cu piciorul. ♦ (Articulat; urmat de o determinare în genitiv sau introdusă prin prep. „de”) Data, momentul în care s-a întâmplat sau urmează să se întâmple ceva; termen, soroc. ◊ Ziua de astăzi = perioada de timp, epoca în care trăim, prezentul. Ziua de mâine = viitorul. Ziua de ieri = trecutul. (În unele credințe religioase) Ziua de apoi = momentul în care viii și morții vor fi chemați la judecata lui Dumnezeu. ◊ (Ca termen calendaristic) Ziua de 1 Mai. (Pop.) Zi-ntâi = prima zi a fiecărei luni. ◊ (În titulatura sărbătorilor sau a anumitor date fixe) Ziua femeii. ◊ Zi aniversară sau ziua nașterii (sau de naștere) = aniversare (a zilei de naștere a cuiva). Ziua (numelui) cuiva = onomastica cuiva. 2. (La pl.) Viață, existență, trai. ◊ Expr. A avea zile = a mai avea de trăit, a-i fi dat să (mai) trăiască. Câte zile voi (sau vei, va etc.) avea = cât voi (sau vei, va etc.) trăi, tot timpul vieții. Abia își ține zilele, se spune despre cineva care trăiește prost, greu, foarte modest. (Pop.) Cu zilele în mână = a) într-o primejdie de moarte, la un pas de moarte; b) înfricoșat, înspăimântat. A ridica (sau a răpune, a curma, a lua) cuiva zilele = a omorî pe cineva. A i se isprăvi cuiva zilele = a muri. A-și urî zilele sau a i se urî cuiva cu zilele = a se sătura de viață, a nu mai voi să trăiască. Vai de zilele mele (sau tale etc.) = vai de capul meu (sau al tău etc.), vai de mine (sau de tine etc.). De (sau în) zilele mele (sau ale tale etc.) = în timpul vieții mele (sau tale etc.). 3. (La pl.; cu determinări care precizează o perioadă de timp) Vreme, epocă. Zilele tinereții. ◊ Expr. Mic de zile = tânăr. Vechi (sau înaintat) în (sau de) zile = înaintat în vârstă, bătrân. (Rar) Veșnic de zile = nemuritor. (A fi) învechit în zile rele = (a fi) înrăit. [Var.: ziuă s. f.] – Lat. dies.

ZI, zile, s. f. 1. Interval de timp cuprins între răsăritul și apusul soarelui; timpul cît soarele rămîne deasupra orizontului; p. ext. lumina solară; interval de timp de 24 de ore, dintre două miezuri de noapte consecutive; (Astron.) interval de timp între două culminații succesive ale unui astru. ◊ (Determinînd noțiunile „an”, „lună”, pentru a le sublinia durata, lungimea) Trei luni de zile trec ca o părere (SADOVEANU). ◊ Loc. adj. De toate zilele sau (rar) de toată ziua = de fiecare zi; p. ext. obișnuit. De zi cu zi = zilnic. ◊ Loc. adv. La zi = a) în fiecare zi, zilnic; b) la ziua, la data cerută; fără întîrziere. Zi de (sau cu) zi sau (rar) cu zi de zi = a) zilnic; p. ext. necontenit, perpetuu; b) din ce în ce; progresiv, treptat. Cresc zi cu zi plictiseala și urîtul (SADOVEANU). Din zi în zi = a) de azi pe mîine; fig. la infinit. Amîna din zi în zi (CREANGĂ); b) pe fiecare zi; p. ext. din ce în ce. Observa din zi în zi surprins deosebirea dintre vacanțele de pînă atunci (VORNIC). De la o zi la alta = zilnic; p. ext. repede, văzînd cu ochii. În toate zilele = în fiecare zi, oricînd. (Reg.) Pe toată ziua = în fiecare zi; zilnic. De (sau despre, către) ziuă = puțin înainte de a se lumina; spre dimineață. Pînă în (sau la) ziuă = pînă a nu se lumina; dis-de-dimineață. De cu ziuă (sau, rar, ziua) = foarte devreme, dis-de-dimineață. Cu ziua-n cap = foarte devreme. La ziuă = în zori. Peste zi = în cursul zilei, ziua. Zi (și) noapte (sau ziua și noaptea) = tot timpul, fără încetare; fig. fără preget, fără odihnă. Nici zi, nici noapte sau nici ziua, nici noaptea = niciodată. Toată ziua sau ziua toată = de dimineață pînă seara; p. ext. mereu, continuu. ◊ Expr. A se face ziuă albă = a se lumina complet, a fi plină zi. A face noaptea zi și ziua noapte sau a face din noapte zi = a lucra sau a petrece noaptea și a dormi ziua; p. ext. a duce o viață dezordonată. Bună ziua = formulă de salut. A da (sau a dori, a pofti cuiva) bună ziua (sau ziua bună) = a saluta pe cineva. A-și lua ziua bună = a-și lua rămas bun. Ca lumina zilei sau ca ziua = (pe lîngă adjective ca „limpede”, „clar”) desăvîrșit, perfect. Într-o (bună) zi sau într-una din zile = odată. Pe zi ce trece (sau merge) = cu cît trece timpul, din ce în ce mai mult, progresiv. Cît toate zilele (de mare) = foarte mare. A avea (sau a duce) zi bună (sau, rar, albă) cu cineva = a trăi în bune relații cu cineva. A da zi după zi = a lăsa de azi pe mîine; a amîna. La zile mari = la ocazii deosebite; p. ext. rar de tot. ◊ (Cu determinări introduse prin prep. „de”) Zi de lucru (sau lucrătoare) = a) zi în care se execută programul de lucru obișnuit; b) (înv.) zi de corvadă obligatorie în folosul boierului sau al statului. Zi de repaus (sau de odihnă) = zi în care nu se lucrează, care este destinată odihnei. ♦ (Adverbial, în formele ziua, zilele, zile) În timpul zilei, în fiecare zi. Ziua umbla, noaptea se odihnea (CARAGIALE). ♦ (În expr., ca unitate de măsură sau de calcul) Zi de muncă = numărul ceasurilor de muncă efectuate în interval de 24 de ore. Zi-muncă = unitate de măsură a muncii celor care lucrează în gospodării agricole colective, pe baza căreia se stabilește plata cuvenită. Cu ziua = cu plata socotită după zilele muncite; fără angajament durabil. Zi de cale (sau de drum) = distanță care se poate străbate într-o zi cu piciorul. ♦ (Articulat, urmat de o determinare în genitiv sau introdusă prin prep. „de”) Data, momentul la care s-a întîmplat sau urmează să se întîmple ceva; termen, soroc. ◊ Expr. Ziua de astăzi = timpul, vremea în care trăim. Ziua de mîine = viitorul. Ziua de ieri = trecutul. (În credința creștină) Ziua de apoi = momentul în care viii și morții vor fi chemați la judecata lui dumnezeu. ◊ (Ca termen calendaristic) Ziua de 1 Mai. (Expr.) Zi-ntîi = prima zi a fiecărei luni. Ne dusese... la un zi-ntîi mai, tocmai la Socola (HOGAȘ). ◊ (În titulatura sărbătorilor sau a anumitor date fixe) Ziua femeii. ♦ Zi aniversară sau ziua nașterii (sau de naștere) = aniversare. Ziua (numelui) cuiva = onomastica cuiva. 2. (La pl.) Viață, existență, trai. ◊ Expr. A avea zile = a mai avea de trăit, a-i fi dat să (mai) trăiască. Cîte zile va avea = cît va trăi. A-și ține zilele = a se hrăni, a-și întreține viața. Cu zilele în mînă = a) într-o primejdie de moarte, la un pas de moarte; b) înfricoșat, înspăimîntat. A ridica (sau a răpune, a curma, a lua) cuiva zilele = a omorî pe cineva. A i se isprăvi cuiva zilele = a muri. A-și urî zilele sau a i se urî cuiva cu zilele = a se sătura de viață, a nu mai voi să trăiască. Vai de zilele mele (sau tale etc.) = vai de capul meu (sau al tău etc.), vai de mine (sau de tine etc.). De (sau în) zilele mele (sau ale tale etc.) = în toată viața mea (sau a ta etc.). 3. (La pl., cu determinări care precizează o perioadă de timp) Vreme. Și-o adus aminte de zilele tinereții (GALACTION). ◊ Expr. Mic de zile = tînăr. Vechi (sau înaintat) în (sau de) zile = înaintat în vîrstă, bătrîn. (Rar) Veșnic de zile = nemuritor. O, mag de zile veșnic, la tine am venit (EMINESCU). (A fi) învechit în zile rele = (a fi) înrăit. [Var.: ziuă s. f.] – Lat. dies.

ZI, zile, s. f. 1. Interval de timp cuprins între răsăritul și apusul Soarelui; timpul cât Soarele rămâne deasupra orizontului; p. ext. lumină solară; interval de timp de 24 de ore, corespunzător unei rotații a Pământului în jurul axei sale; (Astron.) interval de timp între două culminații succesive ale unui astru. ◊ (Determinând noțiunile „an”, „lună”, pentru a le sublinia durata, lungimea) Trei luni de zile. ◊ Loc. adj. De toate zilele sau (rar) de toată ziua = de fiecare zi; p. ext. obișnuit, comun. De zi cu zi = zilnic. ◊ Loc. adv. La zi = a) în fiecare zi, zilnic; b) la ziua, la data cerută; fără întârziere. Zi de (sau cu) zi sau (rar) cu zi de zi = a) zilnic; p. ext. necontenit, perpetuu; b) din ce în ce; progresiv, treptat. Din zi în zi = a) de azi pe mâine; fără termen precis, la infinit. Amâna plecarea din zi în zi; b) pe fiecare zi; p. ext. din ce în ce. De la o zi la alta = zilnic; p. ext. repede, văzând cu ochii. În toate zilele = în fiecare zi, oricând. (Reg.) Pe toată ziua = în fiecare zi; zilnic. De (sau despre, către) ziuă = puțin înainte de a se lumina; spre dimineață. Până în (sau la) ziuă sau de cu ziuă = până a nu se lumina; foarte devreme; dis-de-dimineață. Cu ziua-n cap = foarte devreme. La ziuă = în zori. Peste zi = în cursul zilei, ziua. Zi și noapte sau (adverbial) ziua și noaptea = tot timpul, fără încetare; fără odihnă. Nici zi, nici noapte sau (adverbial) nici ziua, nici noaptea = niciodată. Toată ziua sau ziua toată = de dimineață până seara; p. ext. mereu, continuu. ◊ Expr. A se face ziuă albă = a se lumina complet, a fi plină zi. A face noaptea zi și ziua noapte sau a face din noapte zi = a lucra sau a petrece noaptea și a dormi ziua; p. ext. a duce o viață dezordonată. Bună ziua, formulă de salut, la întâlnire sau la despărțire, în timpul zilei. A da (sau a dori, a pofti cuiva) bună ziua (sau ziua bună) = a saluta pe cineva. (Pop.) A-și lua ziua bună = a-și lua rămas bun. Ca lumina zilei sau ca ziua = (pe lângă adjective ca „limpede”, „clar”) foarte clar, foarte limpede. Într-o (bună) zi sau într-una din zile = odată, cândva. Cât toate zilele (de mare) = foarte mare. A avea (sau a duce) zi bună (sau, rar, albă) cu cineva = a trăi în bune relații cu cineva. A da zi după zi = a lăsa de azi pe mâine; a amâna. La zile mari = la ocazii deosebite; p. ext. rar de tot, în mod excepțional. ◊ (Compus) Zi-lumină = perioadă a zilei (1) cuprinsă între răsăritul și apusul Soarelui. Zi-muncă = unitate de măsură convențională care servește drept etalon pentru stabilirea salariului. ♦ (Adverbial, în formele ziua, zilele, zile) în timpul zilei, în fiecare zi. Ziua umbla, noaptea se odihnea. ◊ (În sintagme și loc., ca unitate de măsură sau de calcul) Zi de muncă = numărul de ore în care salariații își desfășoară activitatea în cursul unei zile la locul de muncă. Cu ziua = cu plata socotită după zilele muncite; fără angajament permanent. Zi de cale (sau de drum) = distanță care se poate străbate într-o zi cu piciorul. ♦ (Articulat; urmat de o determinare în genitiv sau introdusă prin prep. „de”) Dată la care s-a petrecut sau urmează să se petreacă ceva; termen, soroc. ◊ Ziua de astăzi = perioada de timp, epoca în care trăim, prezentul. Ziua de mâine = viitorul. Ziua de ieri = trecutul. (În religia creștină) Ziua de apoi = momentul în care viii și morții vor fi chemați la judecata lui Dumnezeu. ◊ (Ca termen calendaristic) Ziua de 1 Mai. (Pop.) Zi-ntâi = prima zi a fiecărei luni. ◊ (În titulatura sărbătorilor sau a anumitor date fixe) Ziua femeii. ◊ Zi aniversară sau ziua nașterii (sau de naștere) = aniversare (a zilei de naștere a cuiva). Ziua (numelui) cuiva = onomastica cuiva. 2. (La pl.) Viață, existență, trai. ◊ Expr. A avea zile = a mai avea de trăit, a-i fi dat să (mai) trăiască. Câte zile voi (sau vei, va etc.) avea = cât voi (sau vei, va etc.) trăi, tot timpul vieții. Abia își ține zilele, se spune despre cineva care trăiește prost, greu, foarte modest. (Pop.) Cu zilele în mână = a) într-o primejdie de moarte, la un pas de moarte; b) înfricoșat, înspăimântat. A ridica (sau a răpune, a curma, a lua) cuiva zilele = a omorî pe cineva. A i se isprăvi cuiva zilele = a muri. A-și urî zilele sau a i se urî cuiva cu zilele = a se sătura de viață, a nu mai voi să trăiască. Vai de zilele mele (sau tale etc.) = vai de capul meu (sau al tău etc.), vai de mine (sau de tine etc.). De (sau în) zilele mele (sau ale tale etc.) = în timpul vieții mele (sau tale etc.). 3. (La pl.; cu determinări care precizează o perioadă de timp) Vreme, epocă. Zilele tinereții. ◊ Expr. Mic de zile = tânăr. Vechi (sau înaintat) în (sau de) zile = înaintat în vârstă, bătrân. (Rar) Veșnic de zile = nemuritor. (A fi) învechit în zile rele = (a fi) înrăit. [Var.: ziuă s. f.] – Lat. dies.

ZI, zile, s. f. (Și în forma ziuă) 1. Interval de timp cuprins între răsăritul și apusul soarelui; timpul cît soarele rămîne deasupra orizontului, p. ext. lumina solară; (în sens mai larg) interval de timp de 24 de ore, dintre două miezuri de noapte consecutive; interval de timp între două culminații succesive ale unui astru. Zilele se fac tot mai lungi și mai blînde. SADOVEANU, O. VI 40. Arșița zilelor de vară nu străbate pînă la răcoarea vie a umbrelor. HOGAȘ, DR. II 113. O zi mi-era de-ajuns. EMINESCU, O. I 191. Zilele treceau, răcoarea toamnei se făcea mai simțitoare. BOLINTINEANU, O. 265. Ziua se duce, ș-altele vin. HELIADE, O. I 78. ◊ (Poetic) Umbre mari răsar pe cale, Ziua moare după culmi. COȘBUC, P. I 157. ◊ (Determinînd noțiunile «an», «lună» pentru a le sublinia durata, lungimea) Trei luni de zile trec ca o părere. SADOVEANU, O. VI 257. Pare că nu mîncase de o lună de zile. ISPIRESCU, L. 17. ◊ Zi solară = interval de timp între două treceri succesive ale soarelui la meridian. Zi siderală v. sideral. ◊ Loc. adj. De toate zilele sau (rar) de toată ziua = de fiecare zi; p. ext. obișnuit. Părea de cinci ori mai mare ca Manlache cel de toată ziua. POPA, V. 34. Să-l osîndim să trăiască ca să-și poarte chinul din loc în loc ca o moarte de toate zilele. GANE, N. I 214. De zi cu zi = zilnic. O străduință de zi cu zi. ◊ Loc. adv. La zi = a) în fiecare zi, zilnic. Mustățile-i rase la zi evidențiați un nas zvîrlit în sus ca o trompetă. MIRONESCU, S. A. 110; b) la ziua, la data cerută; fără întîrziere, fără restanțe. Fără dînsul lucrările cancelariei n-ar fi putut fi la zi. BRĂTESCU-VOINEȘTI, la TDRG. Zi de (sau cu, rar pe) zi sau (rar) cu zi de zi = a) zilnic; p. ext. necontenit, perpetuu. Tu s-o amîi cu zi de zi Și șpune-i cîte toate. COȘBUC, P. I 78. Constituțiile și proiectele plouă, prieteniile politice se disfac, tranzacțiile... se lovesc, se înțăleg și se prifac ziuă pe ziuă. RUSSO, S. 113; b) din ce în ce, progresiv, treptat. Cresc zi cu zi plictiseala și urîtul. SADOVEANU, O. VI 227. Vedeam cum zi de zi femeia mea se înstrăina. CAMIL PETRESCU, U. N. 97. Din zi în zi = a) de azi pe mîine; fig. la infinit. Amîna din zi în zi și de joi pînă mai apoi. CREANGĂ, P. 141; b) pe fiecare zi; p. ext. din ce în ce. Tînărul Todericiu observa din zi în zi mai surprins deosebirea dintre vacanțele de pînă atunci și dintre vacanța care se deschisesă înaintea lui. VORNIC, P. 28. De la o zi la alta = zilnic; p. ext. repede, văzînd cu ochii. Vederea i se slăbea de la o zi la alta. C. PETRESCU, R. DR. 242. În toate zilele (sau, rar, în toate zile) = în fiecare zi, oricînd. Gălbioară ca și tine, Voi găsi în toate zile. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 230. (Regional) Pe toată ziua = în fiecare zi; zilnic. Astfel pe toată ziua prindeam cîte un dram de carne sănătoasă. GANE, N. III 59. Cei din clasa a doua se ridică pe averile lor neîncetat, cumpără proprietăți nemișcătoare, pe toată ziua. BOLINTINEANU, O. 422. De (despre sau către) ziuă = puțin înainte de a se lumina; spre dimineață; Petrecerea ține pînă despre ziuă, cînd toți se împrăștie în bună regulă, pe la casele lor. HOGAȘ, DR. II 192. Deunăzi către ziuă visasem că murisem. MACEDONSKI, O. I 42. Moșnegii s-au dondănit cît s-au mai dondănit și... despre ziuă au adormit. CREANGĂ, P. 85. Pînă în (sau la) ziuă = pînă a nu se lumina; dis-de-dimineață, cu noaptea-n cap. De cu ziuă (sau, rar, ziua) = foarte devreme, dis-de-dimineață. De cu ziua mătur casa, Aprind focul, gătesc masa. ALECSANDRI, P. P. 308. Cu ziua-n cap = cu noaptea-n cap, v. noapte. În zori de zi (sau de ziuă) sau în zorii zilei v. zori. La (sau în) ziuă = cînd se luminează, cînd începe dimineața. Mai era încă mult pînă la ziuă. DUMITRIU, N. 134. Nu mă aștepta în astă noapte, că eu poate n-oi veni acasă pănă-n ziuă. ALECSANDRI, T. I 76. Peste zi = în cursul zilei, ziua. Faceți-vă socoteala... de ceea ce preste zi ați lucrat. DRĂGHICI, R. 153. Am o mîndră ca ș-o cruce Și la lucru n-o pot duce... Peste zi se prea-ncălzește, Și, biata, prea se-nnegrește. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 425. Zi (și) noapte (sau ziua și noaptea) = tot timpul, fără încetare; fig. fără preget, fără odihnă. Așa ostenim zi și noapte; tăcem și dau zvon numai tălăncile. SADOVEANU, B. 6. Alerga singur zi și noapte în toate părțile, cum putea, și muncea în dreapta și în stînga. CREANGĂ, O. A. 184. Zi, noapte călătorește. TEODORESCU, P. P. 229. (În legătură cu verbe ca «a dormi», «a se odihni» etc.) Nici zi, nici noapte (sau nici ziua, nici noaptea) = niciodată, de loc. Nu dorm nici zi, nici noapte. ISPIRESCU, L. 29. Toată ziua sau ziua toată = de dimineață pînă seara; p. ext. mereu, continuu. Așa cum e acum, insula e un adevărat paradis; munți de marmuri policrome, vegetație luxuriantă în care mii de păsări cîntă toată ziua. RALEA, O. 69. Toată ziua cu mîinile întinse... Și noi toată ziua cu mîinile în buzunar. DELAVRANCEA, O. II 314. Groapa este gata. Tu, Harap-Alb, rămîi aici într-însa toată ziua. CREANGĂ, P. 224. Ca plumbul surd și rece el doarme ziua toată. EMINESCU, O. I 96. Ziua mare v. mare (4). Ziua-n amiaza mare sau ziua-miaza mare v. amiază. ◊ Expr. Faptul zilei v. fapt. Revărsatul zilei (sau de ziuă) v. revărsat. A se face ziuă (sau a se lumina, a se zări, a se crăpa, a se revărsa) de ziuă v. c. (Neobișnuit) A se înroși a ziuă = ase lumina de ziuă. E încă noapte. Dar s-a-nroșit a ziuă-n răsărit. BENIUC, V. 91. A se îngîna (sau, rar, a se lupta, a se bate) ziua cu noaptea v. c. A se face ziuă albă = a se lumina complet, a fi plină zi. Făcîndu-se ziua albă, vulpea iese la marginea drumului. CREANGĂ, O. A. 295. A face noaptea zi și ziua noapte sau a face din noapte zi (sau ziuă) = a lucra sau a petrece, noaptea și a dormi ziua; p. ext. a duce o viață dezordonată. Ei fac din noapte ziuă ș-a zilei ochi închid. EMINESCU, O. I 56. A vedea lumina zilei v. lumină. Bună ziua, formulă de salut. A da (sau a dori, a pofti etc.) cuiva bună ziua (sau ziua bună) = a saluta pe cineva. Unul dintre răzăși... se abătu spre ei și le pofti ziua bună. SADOVEANU, O. VII 60. Toți îmi dau bună ziua respectuoși. SAHIA, N. 16. În zilele de muncă plec pe cîmp. Bătrînii rămași acasă îmi dau ziua bună în cale. DEMETRESCU, O. 147. A-și lua ziua bună = a) a-și lua rămas bun. Simți lacrimi în ochi și întoarse capul spre fereastră, să le ascundă. Cînd privirea îi fu uscată, își luă ziua bună. C. PETRESCU, C. V. 134. Făt-Frumos... își luă ziua bună de la împăratul, de la împărăteasă, de la toți boierii cei mari și cei mici, de la ostași și de la toți slujitorii curții. ISPIRESCU, L. 4. Apoi, luîndu-și ziua bună de la călătoarea încredințată lui, iute se întoarnă înapoi. CREANGĂ, P. 95. Să mă duc din satul meu Și ziua bună să-nu ieu De la frunza de pe munți, De la dulcii mei părinți. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 321; b) a socoti ceva ca definitiv pierdut, a renunța pentru totdeauna la... Ia-ți ziua bună de la lume, că de-acum ești mort! GANE, N. I 81. Ca lumina zilei sau ca ziua, servește pentru a întări, prin comparații, ideea exprimată de adjective ca «limpede», «clar» etc. E neîndoielnic ca ziua că arta rămîne îndărătul naturii, nu poate să ajungă natura. GHEREA, ST. CR. II 50. A doua zi v. doilea. Într-o (bună) zi sau într-una din zile = odată. Ieșea adesea la vînătoare; dar într-o zi se luă după un iepure... și nu-l nimeri. ISPIRESCU, L. 8. Amu într-una din zile, cum ședea spînul la ospăț... li s-au adus... niște sălăți foarte minunate. CREANGĂ, P. 210. Pe zi ce trece (sau merge) = cu cît trece timpul, din ce în ce mai mult, progresiv. Ea din ce în ce mai dragă ți-ar cădea pe zi ce merge. EMINESCU, O. I 160. Cît toate zilele (de mare) = foarte mare. Mai era un flăcău cît toate zilele, sfărîma piatra. PREDA, Î. 114. O namilă de leu cît toate zilele de mare, de băgase pe toți în grozile morții. ISPIRESCU, U. 30. A avea (sau a duce) zi bună (sau, rar, albă) cu cineva = a avea liniște, tihnă din partea cuiva. De atunci nurorile n-au mai avut zi bună în casă cu baba. CREANGĂ, P. 12. Nu mai are zi albă cu baba. ȘEZ. I 161. A da zi după (sau peste) zi = a lăsa un lucru de azi pe mîine, a amîna. Vream de mult să venim, dar cu daraveri... am tot dat zi peste zi. BASSARABESCU, S. N. 89. A căuta ziua de ieri v. ieri. Zile lungi v. lung. De azi în (atîtea) zile v. azi. Zi mare v. mare. La zile mari = la ocazii deosebite; fig. rar de tot. Carne, la zile mari. PAS, Z. III 64. ◊ (Cu determinări introduse prin prep. «de») Zi de lucru (sau lucrătoare) = zi în care se execută programul de lucru obișnuit, v. lucrător (2). Era om blînd și domol. Îl cicălea și-l împungea muierea în toate zilele anului, și în cele lucrătoare și în sărbători. SADOVEANU, M. C. 7; b) (În trecut) zi de corvadă obligatorie în folosul boierului sau al statului. Grigore Ghica-vodă... prin hrisovul său din 1 ianuarie 1766 scăzu numărul zilelor de lucru la 12. BĂLCESCU, O. I 142. (Eliptic) Pentru mîndra care-mi place Trei zile la domni aș face. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 10. Zi de sărbătoare = zi în care nu se lucrează, în care se prăznuiește sau se comemorează ceva. Zi de repaus (sau de odihnă) = zi în care nu se lucrează, care este destinată odihnei. Zi de doliu v. doliu. ♦ (Adverbial, în forma ziua și zilele sau, cînd este precedat de un numeral, în forma zile) în timpul zilei; în fiecare zi sau atît cît durează o zi. Ziua am stat puțin împreună. SAHIA, N. 78. Făt-Frumos, după ce răscoli trei zile și trei nopți găsi... armele și hainele tătîne-său de cînd era flăcău. ISPIRESCU, L. 3. Ziua umbla, noaptea se odihnea. CARAGIALE, P. 91. Ziua lucrași muncesc, Noaptea voi să odihnesc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 117. ♦ (În expr., ca unitate de măsura sau de calcul) Zi de cale (sau de drum) = distanță care se poate străbate într-o zi de mers. cu piciorul. Se afla, în acea vreme, în latura Holteiului, la o zi de cale cătră asfințit, un tîrgușor cu numele Volcineț. SADOVEANU, F. J. 446. Se zvoni că trupele țariste au ajuns la două zile de marș de București. CAMIL PETRESCU, O. II 604. (Eliptic) Leșii și litvanii sînt la trei zile de Hotin. DELAVRANCEA, O. II 241. Zi de muncă = numărul ceasurilor de muncă efectuate de cineva în interval de 24 de ore. (F i g., eliptic) Cu dascălii greci, ziua copiilor începea cu răsăritul soarelui și se isprăvea pe la două ore după apus. GHICA, A. 110. Cu ziua = cu plata muncii socotită după zilele muncite; fără angajament durabil. Adusese o croitoreasă cu ziua, în casă. C. PETRESCU, C. V. 169. Cu fierul la subțioară, maică-mea pleca la călcat cu ziua. I. BOTEZ, ȘC. 26. Zi-muncă = unitate de măsură a muncii colectiviștilori, pe baza căreia se stabilește plata cuvenită. Ziua-muncă constituie o pîrghie puternică de consolidare și dezvoltare a proprietății obștești a gospodăriilor colective. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 9, 57. ♦ (Articulat, urmat de o determinare în genitiv sau introdusă prin prep. «de») Data, prin restricție momentul la care s-a întîmplat sau urmează să se întîmple ceva; termen, soroc. Acolo ne vom ascunde așteptînd ziua de atac. CAMIL PETRESCU, U. N. 299. Așa fuse în ziua vînătorii. DELAVRANCEA, O. II 129. ◊ Expr. Din ziua în care... = din momentul în care... Din ziua în care s-a tocmit Chirică la Ipate, norocul îi curgea gîrlă. CREANGĂ, P. 153. Ziua de astăzi = timpul, vremea în care trăim. Nu se putea călători așa de ușor și fără primejdii, ca în ziuă de astăzi. CREANGĂ, P. 184. De-oi urma să scriu în versuri, teamă mi-e ca nu cumva Oamenii din ziua de-astăzi să mă-nceap-a lăuda. EMINESCU, O. I 141. În ziua de azi v. azi. Ziua de mîine = viitorul. Nu știe nimeni ce-i poate aduce ziua de mîine. STANCU, D. 121. Nu mai ajungeți să vedeți ziua de mine. CREANGĂ, P. 250. Ziua de ieri = trecutul. (În credința creștină) Ziua de apoi = momentul în care viii și morții vor fi chemați la judecata lui dumnezeu. ◊ (Ca termen calendaristic) Ziua de 1 Mai. Ziua de 23 August. (Expr.) Zi-ntîi = data de întîi a fiecărei luni. Ne dusese... la un zi-ntăi mai, tocmai la Socola. HOGAȘ, H. 67. Era printre bunii școlari și nu lipsea de la clasă decît o dată pe lună, la zi-ntîi, cînd îl lua popa cu căldărușa. VLAHUȚĂ, O. AL. 87. Zi-ntîiul = sfințirea cu agheazmă pe care o face preotul la locuințele credincioșilor la fiecare întîi ale lunii. Tata nu era religios. Cînd venea preotul cu zi-ntîiul, o lua spre fundul curții. PAS, Z. I 232. ◊ (În titulatura sărbătorilor sau a anumitor date fixe) Ziua femeii. ◊ Zi aniversară = aniversare. Ziua nașterii (sau de naștere) sau ziua cuiva = aniversarea nașterii cuiva. Mi le-a dat dumnealui, estimp, de ziua mea. DELAVRANCEA, O. II 277. I-am făcut de ziua lui o felicitare în versuri. VLAHUȚĂ, O. AL. II 15. Ne-o chemat să-i cîntăm de ziua lui. ALECSANDRI, T. 79. Ziua (numelui) cuiva = onomastica cuiva. De ziua numelui, în dar, Primise roze Anișoara. IOSIF, PATR. 43. 2. (Normai la pl.) Viață, existență, trai. Nu-mi apăr bătrînețea și zilele amărîte, ci obrazul și cinstea. DELAVRANCEA, O. II 142. Nu-l mai luam după mine ca să-mi încurce zilele. CREANGĂ, P. 216. ◊ Expr. A avea zile = a mai avea de trăit, a-i fi dat să (mai) trăiască. Nu vezi că baba are zile cu harul? PAS, Z. I 52. Sănătoși să fim și zile s-avem s-o mîncăm. VLAHUȚĂ, R. P. 54. Găinile nu mai cîntau cucoșește c-apoi atunci nici zile multe nu mai aveau. CREANGĂ, P. 294. Cîte zile voi (vei etc.) avea = cît voi (vei etc.) trăi. Că, zău, nu te voi lăsa, Cîte zile voi avea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 32. A-și ține zilele = a se hrăni puțin, numai atît cît să-și întrețină viața. Cu zilele în mînă (sau în mîini) = a) într-o primejdie de moarte, la un pas de moarte. Vedeți cum se clatină [podul]; trecem pe el cu zilele în mîini. GANE, N. III 187; b) cu sufletul la gură, cu frica în sîn. Aștepta răspunsu cu zilele-n nună. ȘEZ. II 109. A rămîne (sau a scăpa) cu zile v. c. A lăsa pe cineva cu zile v. lăsa. A muri cu zile v. muri. A omorî cu zile v. omorî. A ridica (sau a răpune, a curma, a lua) cuiva zilele = a omorî pe cineva. Ia colo devale, în înfundătura ceea, un taur grozav la mulți bezmetici le-a curmat zilele. CREANGĂ, P. 202. La pămînt îl arunca Și zilele-i rădica. ALECSANDRI, P. P. 212. (Prin exagerare) Ba, zău, cum s-o părăsesc, Cînd ca ea mi mai găsesc, La obraz ca rujile, Ochișori ca murele... De-ți răpune zilele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 32. A i se isprăvi cuiva zilele = a muri. De-acu, Irino, i s-a isprăvit zilele! BUJOR, S. 150. A-și urî zilele sau a i se urî cuiva cu zilele = a se sătura de viață, a nu mai voi să trăiască. Multă minte îți mai trebuie, zise un străjer bătrîn; se vede că ți-ai urît zilele. CREANGĂ, P. 82. Vai de zilele mele (tale etc.) = vai de capul meu (al tău etc.)j vai de mine (de tine etc.). E vai de zilele tale... Potera-i colea pe vale! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 506. A-i mînca cuiva zilele v. mînca. A-i îngropa cuiva zilele v. îngropa. De (sau în) zilele mele (ale tale etc.) = în toată viața mea (a ta etc.). Nu văzuse niciodată în zilele lui o femeie atît de stranie. VORNIC, P. 146. Aista-i un sat de calici și fudui cum n-am văzut de zilele mele. C. PETRESCU, R. DR. 117. A face cuiva zile fripte (sau negre, amare) v. c. 3. (Mai ales la pl., cu determinări care precizează o perioadă de timp) Vreme. Oprea baciul... și-o adus aminte de zilele tinereții. GALACTION, O. I 64. Oamenii se făleau că le-a fost dat... să trăiască în zilele lui. ISPIRESCU, L. 42. Preot rămas din a vechimii zile, San Marc sinistru miezul nopții bate. EMINESCU, O. I 202. ◊ Expr. A strînge bani albi (sau parale albe) pentru zile negre v. negru. N-au intrat zilele în sac v. intra. A-i ajunge (pe cineva) zilele v. ajunge. Mic de zile = tînăr; fig. lipsit de valoare, mediocru. Iară noi? noi, epigonii... Simțiri reci, harfe zdrobite, Mici de zile, mari de patimi. EMINESCU, O. 135. Vechi (sau înaintat) în (sau de) zile = înaintat în vîrstă, bătrîn; fig. cu experiență, meritos, venerabil. Era un moșneag înaintat în zile, bătrîn, cu cinstite bătrînețe. GALACTION, O. I 184. Pe Nistru tăbărîsem poporul tău să-mpil; Cu sfetnici vechi de zile mă-ntîmpinași în cale. EMINESCU, O. I 91. Veșnic de zile = nemuritor. O, mag, de zile veșnic, la tine am venit, Dă-mi înapoi pe-aceea ce moartea mi-a răpit. EMINESCU, O. I 93. (A fi) învechit în zile rele = (a fi) înrăit, încîinit. Dar tu, Moțoace? învechit în zile rele, deprins a te ciocoi la toți domnii. NEGRUZZI, S. I 141. - Variantă: (mai ales în expr.) ziuă s. f.

zi [At: COD. VOR.² 25/11 / V: ~uă, (înv) zuao, (îrg) zâ, zâua, zauă² (înv) zele sfp, zio, dzuo, zouă sf, (reg) zăua / Pl: ~le, (nob) ~ / E: ml dies] 1 sf Lumină pe care o răspândește Soarele pe Pământ datorită căreia obiectele și ființele devin vizibile, clare, distincte. 2 sf (Pex) Lumină solară. 3 sf (Îlav) (Până) la (sau înspre, spre, către; pop despre; îrg îm; reg de cu) ~uă Puțin înainte de a se lumina. 4 sf (Îal) Spre dimineață. 5 av (Reg; îlav) Până în (sau la) ~uă (sau de cu ~uă) Până a nu se lumina Si: dis-de-dimineață. 6 sf (Reg; îlav) Cu ~ua-n cap Foarte devreme. 7 av (Reg; îlav) La ~uă În zori. 8 sf (Pop; îe) (A se face) ~ua albă A se lumina complet. 9 sf (Îoc noapte; șîc ~-lumină) Timp care se scurge de la răsăritul până la apusul Soarelui. 10 sf Timp cât Soarele rămâne deasupra orizontului. 11 sf (Iuz; îc) ~-muncă Unitate de măsură convențională care servește drept etalon pentru stabilirea salariului. 12 sf (Iuz; îac) Sumă de bani plătită pentru o zi (8). 13 sf (Îs) ~ de muncă Durata timpului în care lucrătorul prestează zilnic muncă. 14 sf (Iuz; îs) ~ pereche animale Unitate de măsură convențională care era folosită în agricultură și care exprima volumul de lucru efectuat timp de zece ore de către un atelaj cu două animale. 15 sf (Înv; îs) ~ de arătură Unitate de măsură a unui teren arabil, în cadrul obștilor (în cazul înstrăinării acestui teren). 16 sf (Îs) ~ de lucru (sau lucrătoare) Perioadă de timp în care se efectuează un program de lucru obișnuit. 17 sf (Pex; îas) Perioadă de timp în care se muncește în decurs de 24 de ore. 18 sf (Înv; îas) Perioadă de timp în care se efectua corvoada obligatorie în folosul boierului sau al statului. 19 sf (Îc) ~-lumină Perioadă a zilei cuprinsă între răsăritul și apusul Soarelui. 20 sf (Îs) ~ scurtă Zi lucrătoare cu program redus. 21 sf (Îs) ~ua jumătate Parte a zilei cuprinsă între răsăritul Soarelui și amiază. 22 sf (Prc) Amiază. 23 sf (Îvp; îs) ~ de cale (sau de drum, de marș etc.) Distanță care se poate străbate într-o zi de mers pe jos. 24-25 sf (Îljv) Cu ~ua (sau, îvp, pe ~) (Care lucrează) fără angajament permanent. 26-27 sf (Îal) Temporar (pe durata unei zile). 28-29 (Îal) (Plătit) după un tarif socotit pe munca prestată în timpul unei zile. 30 sf (Îe; pop) A face ~le de muncă A lucra temporar, ca zilier. 31 sf (Gastronomie; îs) ~ și noapte Prăjitură cu cacao (în care alternează culoarea galbenă cu cea maro închis). 32 sf (Îla) De ~ Care acționează, lucrează, se efectuează în timpul unei zile (41). 33 sf (Îal) Din decursul unei zile (41). 34 sf (Îlav) Nici ~, nici noapte (sau nici ~ua, nici noaptea) Niciodată. 35 sf (Îal) Deloc. 36-37 sf (Îlav) ~ și noapte (sau nopți) ori (și) ~ua și noapte(a), ~, noapte (sau ~-noapte), ~le (și) nopți, toată ~ua (și) toată noaptea, noaptea și ~ua, nopți și ~le, (înv) din (de) ~ (și) până-n noapte (sau seară), din (de, în) ~ din (de, în, și în) noapte, (reg) (cu) ~, (cu) noapte (Aproape) continuu (1). 38 sf (Îlav)Toată ~ua (bună ziua) sau ~ua toată Mereu. 39 sf (Îe) A face ~ua (sau din ~) noapte și noaptea (sau din noapte) ~ A lucra sau a petrece noaptea și a dormi ziua. 40 sf (Pex; îae) A duce o viață dezordonată. 41 sf (Reg) A lua ~ua de căpătâi A-și începe activitatea la o oră matinală. 42 av (Îf ziua sau zilele) În timpul zilei (43). 43 sf (Adesea însoțit de un adjectiv numeral cardinal, numeral nehotărât sau de articolul nehotărât) Interval de timp care corespunde unei rotații a Pământului în jurul axei sale Si: (înv) ziuoptime. 44 sf (Asl) Interval de timp între două culminații succesive ale unui astru. 45 sf (Adesea însoțit de un adjectiv numeral cardinal, numeral nehotărât sau de articolul nehotărât) Durată de 24 de ore luată ca unitate de timp sau timpul care separă momentul prezent de un alt moment evaluat după această unitate Si: (reg; hip) zilișoară, ziluță, ziulică (1), zioară (1), ziucă, ziuliță (1), ziuță, ziușoară (1). 46 sf (Pex) Durată imprecisă de timp care corespunde cu aproximație unei perioade de 24 de ore. 47 sf (Pgn) Timp. 48 sf (Îla) De (sau înv, din) toate ~lele sau de toată ~ua Care are loc în fiecare zi (43) Si: cotidian, diurn, zilnic (1), (îvr) zilial (1), zios (1). 49 sf (Pex) Care se întâmplă în mod regulat Si: curent, obișnuit, permanent (1), zilnic (3), zilial (2), zios (2). 50-51 sf (Îljv) De ~ cu ~ (Care are loc) în fiecare zi (43) Si: cotidian, diurn, zilnic (1), (îvr) zilial (1), zios (1). 52-53 sf (Pex; îal) (Care se face, se întâmplă) în mod regulat Si: curent, obișnuit, permanent. 54 sf (Îlav) Din ~ în ~ La o dată apropiată (care se schimbă mereu). 55 sf (Pex; îal) La infinit. 56 sf (Îal) Pe măsură ce trece timpul. 57 sf (Îal) Încetul cu încetul (și continuu) Si: progresiv (1). 58 sf (Îlav) ~ de (sau cu, înv, pe, din, dintru) ~ sau (reg) cu ~ de ~ În fiecare zi (44) Si: cotidian, diurn, zilnic (1), (îvr) zilial (1), zios (1). 59 sf (Îal) În mod regulat Si: curent, obișnuit, permanent, zilnic (3), (îvr) zilial (2), zios (2). 60 sf (Îlav) ~ de (sau cu, înv, pe, din, dintru) ~ sau (reg) cu ~ de ~ Din ce în ce Si: treptat. 61 sf (Îlav) De la o ~ la alta Zilnic (2). 62 sf (Pex; îal) Repede. 63 sf (Pex; îal) Progresiv. 64 sf (Îlav) ~ (sau, înv, prin) toate ~lele sau (îrg) în toată ~ (sau ~ua), ori în toate ~lele Foarte des Si: mereu. 65 sf (Îlav) Într-o (bună) ~ (rar, ~uă) sau într-una din (ori, înv, de) ~le La un moment dat Si: odată². 66 sf (Îlav) Pe (sau cu) fiecare (sau fiece) ~ Din ce în ce mai mult Si: progresiv. 67 sf (Îe) A trăi (sau a o duce) de pe o ~ pe alta A duce un trai nesigur, precar. 68 sf Perioadă de timp (de 12 sau 24 de ore, sau de mai lungă durată) considerată după caracterul sau evenimentele care au loc în acest interval. 69-70 sf (Îs) Bună -ua sau (îrg ~ua bună) Formulă de salut la întâlnire sau la despărțire, în timpul zilei (43). 71 sf (Îe) A da (sau a dori, reg, a pofti etc.) cuiva bună ~ua (sau, îvp, ~ua bună) A saluta pe cineva. 72 sf A-și (ori, înv, a se) lua bună ~ua (sau ~ua bună) (de la cineva sau de la ceva) A-și lua rămas-bun. 73 sf (Fam; îae) A renunța (la ceva) definitiv. 74 sf (Fam; îae) A socoti (ceva) drept pierdut. 75 sf (Fam) A se lăsa loc de bună ~ua A păstra relații bune cu cineva. 76 sf (Îs) ~-întâi Prima zi a fiecărei luni sau a unui an. 77 (Pop; îlav) Cât toate ~lele de mare Foarte mare. 78 (Pop; îlav) Într-o (bună) ~ sau într-una din ~le Cândva. 79 (Pop; pe lângă adjective ca „limpede”, „clar”; îla) Ca lumina ~lei Foarte clar. 80 sf (Rel; art; îas) Sfințire cu agheasmă pe care o face preotul la locuințele credincioșilor, în prima zi (42) a lunii. 81 sf (Îe) În (sau la) ~lele lui În perioada de maximă eficiență. 82 sf (Șîs ~ aniversară, ~ua nașterii sau ~ de naștere) Aniversare a unui eveniment. 83 sf (Șîs ~ua numelui, ~ de nume) Onomastică. 84 sf Timp precis în care un eveniment a avut sau urmează să aibă loc Si: dată. 85-86 sf (Îljv) La ~ La termenul stabilit (fără întârziere). 87 sf (Îlav) La ~ Pus la punct cu ultimele noutăți. 88 sf (Îal) Zilnic (2). 89 sf (îla) La ~ Care trebuie să fie pregătit pentru ziua (16) respectivă. 90 sf (Pop; îe) A da ~ după ~ A amâna de la o zi la alta. 91 sf (Pop; îlav) La ~le mari La ocazii deosebite. 92 sf (Pop; pex; îal) Foarte rar. 93 sf Perioadă nedeterminată de timp. 94 sf (Lpl) Timp viitor apropiat de momentul prezent. 95 sf (Prc) Prezent². 96 sf (Îs) ~ua de mâine Viitorul (apropiat). 97 sf (Îs) ~ua de astăzi (sau de azi, înv, de acuma) ~lele noastre Prezentul². 98 sf (Îe) ~ua de ieri Trecutul. 99 sf (Pex) Perioadă modernă. 100 sf (Îlav) De ~le De mult timp. 101 sf (Îal) De puțină vreme. 102 sf (Mpl; cu determinări ca „vechimi”, „tinereți” etc.) Perioadă de timp situată în trecut. 103 sf (Lpl) Spațiu de timp cuprins între nașterea și moartea cuiva. 104 sf (Pex) Ansamblu al evenimentelor care au avut loc în existența unei persoane. 105 sf (Lpl) Existență (1). 106 sf (Lpl) Trai. 107 sf (Lpl) Viață. 108 sf (Reg; îs) ~ de apoi Momentul în care viii și morții vor fi chemați la judecata lui Dumnezeu. 109 sf (Îla) (Reg; îs) Fără ~le Mort. 110 sf (Îljv) Cu ~le Cu viață, sănătos. 111 sf (Îe) În (sau reg, de) ~lele mele (tale, sale etc.) În toată viața mea (ta, sa etc.). 112 sf (Pex; îae) Niciodată. 113 sf A i se isprăvi (cuiva) ~lele A muri¹. 114 sf (Îe) A-și urî ~lele sau a i se urî (cuiva) cu ~lele A se sătura de viață. 115 sf (Îe) A-și pune capăt ~lelor sau a-și curma ~lele A se sinucide. 116 sf (Îe) A (nu mai) avea ~le (multe) sau a avea ~le cu carul A (nu) mai avea mult de trăit. 117 sf (Pop; îla) Cu ~lele în mână La un pas de moarte. 118 sf (Pop; îal) Înfricoșat. 119 sf (Pop; îe) A fi învechit în ~le rele A fi înrăit. 120 sf (Îe) A avea (sau, înv, a vedea) ~ bună ori ~le multe și bune, ~ albă (cu cineva) A avea trai tihnit, liniște (din partea cuiva). 121 sf (Îe) (A fi) vechi de (sau în) ~le (ori înaintat în ~le) (A fi) bătrân sau foarte bătrân. 122 sf (Îe) A fi învechit în ~le rele A fi înrăit. 123 (Îe) (A fi) veșnic de ~le (A fl) nemuritor. 124 sf (Îe) (A fi) mic de ~e (A fi) tânăr. 125 sf (Îae) (A fi) lipsit de valoare. 126 sf A (-și) număra ~lele A nu mai avea mult de trăit. 127 sf (Îae) A nu mai avea multă răbdare. 128 sf (Îae) A fi pe punctul de a scăpa de ceva neplăcut. 129 sf (Îe) A trăi cu ~le A trăi în mizerie. 130 sf (Îs) Omor de ~le Muncă grea. 131 sf (Pex) Viață mizerabilă. 132 sf (Bot; reg; îc) ~ua crucii Flori-de-toamnă (Aster salignus). 133 sf (Bot; reg; îc) ~ua cu noaptea Miază-noapte (Melampyrum bibihariense). corectat(ă)