MANIHEÍSM (< fr. {i}) s. n. Mișcare religioasă al cărei nume provine de la întemeietorul său Mani. Doctrinar. m. încorporează elemente zoroastriste, budiste și creștine și este radical dualist, reprezentând lumea și îndeosebi omul ca o luptă continuă între două principii total independente, al binelui și al răului, (al luminii și al întunericului, al lui Dumnezeu și al diavolului). Mântuirea omului nu este posibilă decât alegând să fie de partea luminii, să practice ascetismul sau cel puțin să respecte o morală strictă și să se pregătească, prin rugăciune și pioșenie, pentru judecata de apoi, când nemaniheii vor cădea definitiv pradă întunericului. M. a atins perioada de maximă înflorire în sec. 3-4, după care a cunoscut prigonirea de către creștini (sec. 5) și islamiști (sec. 8-9).