JUDECATĂ (pl. -căți) sf. 1 ⚖️ Faptul de a judeca; hotărîrea rostită de un judecător, de un tribunal; Ⓟ: mai bine o învoială strîmbă decît o ~ dreaptă 👉 LOPATĂ1 ¶ 2 ⚖️ Proces: nu m’am tîrît prin judecăți de cînd sînt (CRG.): 👉 LOPATĂ1 ¶ 3 ⚖️ Locul unde se judecă, judecătorie, tribunal; justiție: a da, a trage, a chema în ~, a chema înaintea justiției ¶ 4 Judecata de apoi, ziua în care Dumnezeu va judeca pe vii și pe morți: o să ne apuce judecata d’apoi, o să plouă foc și pucioasă (DLVR.) ¶ 5 Hotărîrile Providenței: judecățile iui Dumnezeu ¶ 6 Însușirea pe care o are mintea omenească de a deosebi binele de rău, de a judeca cu pricepere despre oameni și lucruri; minte, rațiune, înțelepciune: are o ~ sănătoasă; dintre toți copiii, fata cea mai mare era mai cu ~ (ISP.) ¶ 7 Părere, socotință [lat. *judĭcata < judĭcatum].